Usile imense se deschid, iar Annie paseste cu o atitudine hotarata intr-o incapere grandioasa,

ingnorand prezenta celorlalte persone, desi le putea simti privirile insistente si pline de uimire.
Incaperea parea rupta din alt univers: peretii pareau a fi de sticla, avand contururi neuniforme,
precum o pestera, iar acoperisul era dintr-un material prin care puteai vedea afara: ploua. Era un
ameste de culori hipnotizante, dar totusi o un amestec de culori care trezea in tine sentimente de
frica, de teama, de disperare. Cu toate acestea, in loc sa se simta coplesita de imaginea de deasupra
ei, un zambet i se schiteaza pe fata, iar Annie se simteam cumva ca acasa. Era inlemnita in fata
intunericului si a imensilor nori de un purpuriu inchis, care pareau ca vin spre tine sa te inghita.
Picaturile de ploaie era de un mov uimitor, cum nu mai vazuse niciodata erau atat de frumose,
magice parca. Purple rain, a soptit incet, imaginandu si picaturile de ploaie inundandu-i trupul.
Iubea ploaia. Dintotdeauna, activitatea preferata a lui Annie era, de departe, sa stea intinsa in pat
sau pe podea si doar sa asculte sunetul ploii, ore in sir si nu s-ar fi plictisit niciodata. Cu toate acestea,
de data asta nu auzea nimic, niciun zgomot venind dinafara, iar in loc ca picaturile de ploaie sa se
izbeasca de imensul acoperis de sticla, la atingerea acestuia ele pur si simplu dispareau, ca si cum ar
fi un imens portal prin care trec si se fac nevazute.
O secunda in ploaie si esti moarta. Este precum acidul., se aude o voce groasa si hotarata, care
oarecum ar fi vrut sa-i dea peste nas micutei visatoare.
Annie a continuat sa privesca spre cer si sa viseze pentru inca cateva secunde, insa in cele din urma
si-a coborat privirea spre persoana respectiva, privindu-l direct in ochi. A zambit si i-a raspuns cu o
oarecare superioritate: O secunda care poate ca merita moartea, intocandu-se instantaneu catre o
masa plina cu baturi si tot felul de lichide care parea potiuni magice rupte din filmele cu vrajitoare.
Desi nu-l mai privea, Annie stia ca barbatul aratos cu care tocmai schimbase doua vorbe zambeste si
putea sa simta cum soarbe din priviri fiecare miscare pe care aceasta o face. Annie a apucat o sticla
de pe impunatoarea masa si s-a indreptat catre peretele din stanga ei. Liniste totala. Toate privirile
erau atintite asupra ei. Toti erau inmarmuriti. Annie era de o frumusete aparte: un trup subtire si
zvelt, parul lung castaniu prins intr-o coada in crestetul capului, buze mari, pline, carnoase, un nasuc
carn, in vant, ochi caprui, in care te pierdeai intr-o secunda. Avea o privire rece, nu puteai sa citesti
nimic pe fata ei, nu schita niciun gest, niciun zambet. Avea o fata de inger, insa privirea parea a unui
om care a trecut prin multe, un om care stie multe si poate multe. Un om pe care nu ai vrea sa-l calci
pe coada. Frumusetea era accentuata de miscarile si pozitia corpului, precum si de vesmintele
purtate: jeansi scurti, ghete 3 sferturi barbatesti, un top pana la buric. Arata ca o razboinica din
filmele de actiuni, gata sa te doboare din doua miscari, asta in cazul in care rezistai frumusetii ei.