COCI GRAM

NEGATIVI
GENUL
NEISSERIA


GENUL NEISSERIA

cuprinde
coci Gram negativi,
asezati in diplo,
forma de boaba de cafea,
imobili
oxidazo pozitivi
Genul Neisseria col. Gram
2 specii prezinta importanta
pentru patologia umana:
N. meningitidis (meningococul) si
N. gonorrhoeae (gonococul),
Restul neisseriilor sunt specii
comensale in oro si rinofaringe,
intr-un numar mai redus la nivelul
tegumentelor si mucoaselor si
ocazional pot produce infectii
oportuniste.

Neisserii comensale
Neisseria bacilliformis
Neisseria cinerea
Neisseria elongata
Neisseria flavescens
Neisseria lactamica
Neisseria macacae
Neisseria mucosa
Neisseria polysaccharea
Neisseria sicca
Neisseria subflava




NEISSERIA
GONORRHOEAE

Epidemiologie

Gonococii, la fel ca si meningococii, produc
infectii specific umane
Cauzeaza gonoreea
Cu toate ca nu fac parte din flora normala,
pot cauza infectii asimptomatice, mai ales la
femei
Transmitere
Contact sexual
riscul contaminarii
1:5 la barbat
1:2 la femei
Vertical: de la mama infectata la nou-nascut

Bacteria este foarte sensibila la uscaciune si
temperaturi scazute, de aceea boala se
transmite in mod exclusiv pe ruta sexuala.

Proprietati generale


Coci Gram negativi, asezati in diplo cu aspect de
boabe de cafea situati intracelular
Se cultiva pe medii speciale (Chocolat, Thayer Martin)
Mai pretentioase decat meningococii
Produc enzime autolitice
Incubare la 35 - 37C, 5% CO
2
colonii de tip S
dimensiuni de 0,5-1 mm
nepigmentate
opace sau transparente
Proprietatile biochimice permit diferentierea de N.
meningitidis si de neisseriile comensale

N. gonorrhoeae col. Gram
N. gonorrhoeae - cultura
Neisseria gonorrhoeae structura
celulara
Factorii de patogenitate

nu prezinta capsula
Pilii
reprezinta unul dintre cei mai importanti factori de
virulenta
tulpinile piliate sunt virulente, cele lipsite de pili au o
virulenta redusa
se descriu numeroase serotipuri (peste 100) in
functie de antigenicitatea proteinei piliare
pilii se caracterizeaza printr-o mare variatie
antigenica datorita rearanjamentelor cromozomiale
mediaza atasarea de mucoasa genitala si sunt
antifagocitari


Neisseria gonorrhoeae - pili
Endotoxina
este un lipooligozaharid (LOS), prezinta lipidul A dar i
lipsesc lanturile polizaharidice lungi, repetitive ca la
LPZ
are un efect toxic mai slab decat LPZ (endotoxina) de
la N. meningitidis
LOS are efect toxic asupra celulelor epiteliale ciliate
Proteinele membranei externe
Proteinele I, II si III;
proteina II are rol in atasarea bacteriei de celulele tinta
Ig A proteaza
poate hidroliza IgA secretorii de la nivelul mucoaselor,
care au rolul de a bloca atasarea bacteriilor patogene
favorizeaza astfel atasarea si aderarea la mucoasa,



Patogeneza
Gonococii infecteaza in primul rand
suprafetele mucoase cum sunt uretra si
vaginul,
Unele tulpini cauzeaza si infectii
diseminate.
Aparitia infectiilor diseminate depinde de
tulpina bacteriana pe de o parte, dar si de
eficienta apararii imune a gazdei, pe de alta
parte.
Manifestari clinice
infectii localizate-
tract genital
rect
faringe
ochi
infectii diseminate, cu raspandirea in diferite
organe.
Dermatita
Artrita
Tenosinovita
Meningita
Endocardita

Infectii localizate
Gonoreea la barbat se caracterizeaza prin
uretrita acompaniata de disurie si
secretie purulenta.
Netratata,
infectia poate ascensiona, cauzand
epididimita
Stricturi uretrale
Infectii localizate
La femei infectia se localizeaza in primul rand la nivelul
endocervixului si uretrei.
Simptomatologie:
secretie vaginala purulenta
disurie
sangerari intermenstruale
dispareunie
dureri abdominale
La femei infectia se poate complica prin ascensionarea infectiei
(salpingita, boala inflamatorie pelvina), ducand chiar la sarcini
extrauterine sau sterilitate secundara prin obstruarea trompelor
uterine
Alte zone care pot fi infectate includ: zona
anorectala si faringele
Nou nascutii (in cazul mamelor infectate,
mame cu gonoree) se pot infecta la
nastere si dezvolta o conjunctivita
purulenta (ophtalmia neonatorum)
Infectia diseminata se manifesta ca artrita
sau dermatita (pustule la nivelul pielii),
exceptional ca meningita sau endocardita
Neisseria gonorrhoeae
boli cu transmitere sexuala
Neisseria gonorrhoeae
boli cu transmitere verticala
oftalmia neonatorum
Conjunctivita gonococica
Dermatita cu N. gonorrhoeae
NEISSERIA
MENINGITIDIS
Epidemiologie
Rezervorul natural de meningococi este omul
Bacteria se transmite prin picaturi respiratorii (aerogen)
Menigococii colonizeaza tranzitoriu mucoasa nazofaringiana
Purtatorii sunt de obicei asimptomatici
De la nivelul nazofaringelui, bacteria poate patrunde in sange
si sa difuzeze in diferite zone, in special meninge sau
articulatii, sau chiar sa disemineze in intreg organismul
(meningococemia)
Aproximativ 5% din persoane sunt purtatori sanatosi si
reprezinta o sursa de infectie pentru altii
Rata portajului ajunge la 35% in cazul persoanelor care traiesc
in conditii de aglomerare (familii numeroase, soldati, detinuti,
elevi in internate,etc)

Factori de virulenta
1. Capsula polizaharidica
Meningococii prezinta o capsula
proeminenta, care este un important factor
de virulenta
are activitate antifagocitara
induce sinteza de anticorpi specifici.
Se descriu 13 grupuri serologice pe baza
structurii antigenice a capsulei
1. Endotoxina
Endotoxina (LPSipopolizaharidul), este
raspunzatoare de
febra,
soc si alte tulburari fiziopatologice.
2. IgA proteaza
cliveaza Ig A secretorie, ajutand bacteria sa
adere de membranele cailor respiratorii
superioare.


Patogeniate
Dupa colonizarea tractului respirator
superior, bacteria ajunge la nivelul
meningelui pe cale sangvina.
Endotoxina din peretele celular este
raspunzatoare de simptomele socului
septic care apar in meningococemie.
Capsula este antifagocitara, iar Ig A
proteaza scindeaza Ig A secretorie cu rol
protector pentru mucoasa respiratorie.

Manifestari clinice
meningita meningococica prezinta
semnele tipice unei meningite bacteriene:
febra,
cefalee,
redoarea cefei,
fotofobie, etc.

menigococemia (septicemie cu
meningococ)- cea mai severa forma este
sindromul Waterhouse-Friderichsen,
caracterizat prin:
febra,
soc,
purpura generalizata,
coagulare intravasculara diseminata (CID),
insuficienta suprarenala.

Neisseria meningitidis purpura, CID,
Sindrom Waterhouse-Friderichsen
FAMILIA
CORYNEBACTERIACEAE
DEFINITIE
Familia Corynebacterium incadreaza
bacili Gram pozitiv nesporulati, necapsulati,
mobili si imobili, specii aerobe si anaerobe.
Speciile patogene pentru om fac parte din
genurile:
CORYNEBACTERIUM
LISTERIA
ERYSIPELOTHRIX
ARCANOBACTERIUM

Genul Corynebacterium
Cuprinde peste 45 specii de bacili imobili,
maciucati (Coryne in lb. greaca = maciuca)
Corynebacteriile sunt bacterii ubiquitare la
plante si animale
Pot coloniza in mod normal
pielea,
tractul respirator superior,
tractul digestiv
tractul genital al omului

Singura specie de mare patogenitate pentru om
este Corynebacterium diphtheriae, agentul
etiologic al difteriei
Unele specii sunt patogene pentru diferite
specii de animale
Speciile care fac parte din flora normala a
tegumentelor si mucoaselor, denumite generic
difteroizi sau difteromorfi, pot cauza infectii
oportuniste:
C. jeikeium, C. urealyticum, C. pseudo-
diphthericum, C. pseudotuberculosis, C.
amycolatum, etc


CORYNEBACTERIUM
DIPHTHERIAE
Sunt bacili nesporulati, necapsulati,
imobili, pleomorfi (lungimea variaza de la
1-2 pana la 7-8 microni), drepti sau usor
incurbati, cu grosime variabila 0.5-1
microni, prezentand la unul sau ambele
capete ingrosari care dau aspect de
maciuca.

Pe frotiuri din produs patologic sau cultura
prezinta asezare caracteristica: bete de
chibrituri imprastiate pe masa, formand
unghiuri care sugereaza diferite litere: X,
Y, Z, N sau litere chinezesti, palisade, etc
Sunt Gram pozitivi, dar se pot colora
neuniform
Prezinta corpusculii metacromatici Babes
Ernst la unul sau ambele capete (granulatii
de volutina)
Habitat si transmitere
Bacilul difteric se dezvolta exclusiv pe
mucoasele omului (mucoasa respiratorie a
bolnavilor sau purtatorilor sanatosi) si la
nivelul tegumentului
Transmiterea este aerogena prin picaturi
respiratorii, contact direct sau mai rar prin
obiecte contaminate (batiste, vesela,
jucarii)


Epidemiologie
Difteria se intalneste in intraga lume, in
special in zonele urbane sarace,
aglomerate si unde titrul anticorpilor indusi
prin vaccinare activa este scazut.
Ultima mare epidemie de difterie a aparut
in fosta Uniune Sovietica in 1994 cu
48.000 de cazuri documentate si 1746 de
morti.
Patogenitate
Patogenitatea bacteriei este data de toxina pe
care o elaboreaza, o exotoxina tipica.
Nu este necesar ca bacteria sa patrunda in sange
pentru a produce semnele sistemice ale bolii.
Toxina difterica este elaborata numai de tulpinile
lizogene, purtatoare ale bacteriofagului beta.
Prin expunerea unei tulpini netoxigene la
bacteriofagul beta, tulpina devine lizogenizata si
toxigena

Toxina difterica are 58.000 Da.
Este un exemplu clasic de exotoxina A-B.
Este un singur polipeptid care cliveaza in doua
polipeptide A si B unite prin punti disulfidice.
Fragmentul B asigura legarea toxinei de
receptorul gazdei (heparin binding epidermal
growth factor) si dupa aceea faciliteaza
patrunderea in citosol a fragmentului A
Subunitatea A este raspunzatoare de efectele
toxice. Are rolul de a stopa sinteza proteica in
celula gazda prin inactivarea factorului de
elongare EF-2

Bacilul difteric ajuns in rinofarigele individului
nevaccinat produce infectia:
se inmulteste pe suprafata mucoasei,
elaboreaza toxina care, datorita proprietatilor
sale congestive si necrozante provoaca o
modificare a tesuturilor adica formarea de
false membrane
Bacilul difteric ramane cantonat la poarta de
intrare;
Toxina patrunde in organism, determinand
alterari toxice, degenerari necrotice in
muschiul inimii, ficat, suprarenale, sistem
nervos periferic

Ajuns pe mucoasa individului vaccinat,
bacilul difteric este incapabil de a mai
produce boala; el poate vegeta pe
mucoasa, dar toxina elaborata este
continuu neutralizata de antitoxina
circulanta existenta.
Manifestari clinice
Manifestrile clinice in difterie depind de:
Locul infectiei
Statusul imun al pacientului
Virulenta microorganismului
Expunerea la bacteria toxigena poate duce la:
Colonizare in cazul persoanelor cu imunitate
completa
Afectiuni respiratorii usoare - in cazul persoanelor cu
imunitate partiala
Boala fulminanta, chiar fatala in cazul subiectilor
neimuni

Difteria la nivelul tractului
respirator
Difteria este o boala cu evolutie acuta
Se caracterizeaza prin:
aparitia falselor membrane pe mucoasa portii de
intrare si de
fenomene toxice generale
Falsele membrane apar ca un depozit alb-cenusiu,
membranos, stralucitor, aderent de mucoasa.
Exudatul (falsele membrane) sunt constituite din bacterii,
limfocite, plasmocite, fibrina, celule moarte
Concomitent apare adenopatie regionala dureroasa
Febra 38-38.5 C
Pseudomembranele pot acoperi
amigdalele, uvula, palatul si se pot extinde
spre nazofaringe sau spre laringe (crup
difteric).
Falsele membrane adera ferm,
indepartarea lor lasand tesutul subjacent
sangerand.
Cazurile severe se pot complica ajungand
la obstructii respiratorii, aritmie cardiaca,
coma sau chiar deces
Difteria cutanata
Apare prin contact direct cu o alta persoana
infectata
Bacteria colonizeaza tegumentul si castiga
acces in tesutul subcutanat prin leziuni la
nivelul pielii.
Mai intai se dezvolta o papula, care se
transforma intr-un ulcer cronic, uneori
acoperit cu o membrana gri.
Pot aprea semne sistemice ca rezultat al
efectelor toxinei

Diagnosticul difteriei
Este in primul rand clinic,
Confirmarea se face
Bacteriologic: prin punerea in evidetnta
abacilului in produsele recoltate din nas,
faringe si alte leziuni suspecte, cu
demonstrarea toxigenitatii sale prin
testul Elek (imunodifuzie)
Imunologic: reactia Schick
Tratament
Administrare cat mai rapida de ser
antitoxic. Antitoxina neutralizeaza numai
toxina libera, fixarea toxinei difterice pe
tesuturi fiind ireversibila.
Tratament antibiotic cu penicilina sau
eritromicina
Profilaxie
Copilul se naste cu fondul de IgG
antidifterica transmis transplacentar , fiind
protejat de infectie pana la 4-5 luni, dupa
care devine susceptibil la boala.
De aceea, vaccinarea antidifterica se
incepe dupa a 3-a luna, in primul an de
viata, la 30 zile interval, urmata de 3
revaccinari. Se utilizeaza trivaccinul
diftero-tetano-pertusis.