Jurnal Virtual nr.13-14 - 2006

muzeul astra / jurnal virtuaL
PUBLICATIE A COMPLEXULUI NATIONAL MUZEAL "ASTRA"
Imagine din expoziţia "ASINGIT" prezentată de

Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder"
în perioada februarie - martie 2006;
Foto: Alexandru Olănescu
JURNAL
MUZEUL ASTRA
nR.13/14
ianuarie /februarie
2006
muzeul astra / jurnal virtuaL Nr. 13/14
PUBLICATIE A COMPLEXULUI NATIONAL MUZEAL "ASTRA" ianuarie/ februarie 2006
MUZEUL ASTRA
Jurnalul Virtual al Muzeului ASTRA
JURNAL
An. 2, Nr. 13/14, Ianuarie / februarie 2006
Publicaţie în format electronic a

Complexului Naţional Muzeal "ASTRA" Sibiu. Autori articole:
Se adresează publicului larg, în special tineretului.
Apare în limba română, începând cu luna ianuarie 2005 Valer Deleanu - cercetător ştiinţific,
Ediţie specială distribuită în format PDF. Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale "ASTRA"
Arhiva Jurnalului poate fi consultată pe site-ul Internet Ciprian Crişan - muzeograf,

www.jurnal.muzeulastra.ro Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder"
Karla Roşca - muzeograf,

Adresa redacţiei: Sibiu, Piaţa Mică, nr.11, 550182 Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească "Emil Sigerus"
Tel: 0269 21819; Fax: 0269 218060;
E-mail: mjurnal@gmail.com Irina Eliza Penciu - muzeograf,
Departamentul Marketing, Relaţii Publice şi Colaborare Internaţională
Coordonator: Florenţa Moga - restaurator,

Prof. dr. Corneliu Bucur Laboratorul zonal de Conservare şi Restaurare "ASTRA"
Editor: Mihaela Vasilief - bibliograf,

Ciprian Crişan Centrul de Informare şi Documentare "Cornel Irimie"
Consultant: Claudia Urduzia - muzeograf,

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească "Emil Sigerus"
Veronica Mihăescu
Mihaela Văcariu - muzeograf
Prelucrare grafică: Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale "ASTRA"
Ciprian Crişan
Camelia Ştefan - muzeograf,
Foto: Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească "Emil Sigerus"
Alexandru Olănescu
Dana Muntean - bibliotecar,
Centrul de Informare şi Documentare "Cornel Irimie"
Promovare Web:
Veronica Mihăescu
Ciprian Ştefan - muzeograf,
Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale "ASTRA"
Webdesign:
Eugen Gaspar, Adrian Iacob Claudiu Capotă - muzeograf,
Muzeul Civilizaţiei Transilvane "ASTRA"
Mediatizare:
Anca Gaston, Gabriel Bucurstan, Delia Voina - muzeograf,
Irina Eliza Penciu Centrul de Informare şi Documentare "Cornel Irimie"
Adda Popa - muzeograf,

Pedagogie Muzeală: Muzeul Civilizaţiei Transilvane "ASTRA"
Raluca Andrei
Raluca Andrei - sociolog,
Departamentul Marketing, Relaţii Publice şi Colaborare Internaţională
Simona Georgescu - muzeograf,

Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder"
Elena Găvan - muzeograf,

Muzeul Civilizaţiei Transilvane "ASTRA"
Drepturile de autor asupra articolelor, formatului publicaţiei şi

distribuirii publicaţiei aparţin Complexului Naţional Muzeal "ASTRA".
2006 Complexul Naţional Muzeal "ASTRA"

SUMAR:
EDITORIAL
4 Patrimoniul în pericol: pledoarie pentru valorile tăcute

(Valer Deleanu)
5 După un an de zile de la prima apariţie … ce este, Jurnalul Virtual?

(Ciprian Crişan)
JURNAL
POVESTEA LUCRURILOR DIN MUZEU
6 Povestea sobei de cahle

(Karla Roşca)
7 "Ceilalţi". Poveste interactivă

MUZEUL ASTRA
(Ciprian Crişan)
8 Agentiile de turism în atenţia Muzeului ASTRA

(Eliza Penciu)
DIN SECRETELE MESERIEI
9
Despre restaurarea obiectelor din piele şi blană
(Florenţa Moga)
MUZEUL ESTE OGLINDA ISTORIEI CULTURALE
11
Din istoria tiparului sibian: Începutul tiparului în Transilvania şi Ţara Românească
(Mihaela Vasilief)
13
Amenajarea locului de târg, în evul mediu târziu şi în perioada modernă
(Claudia Urduzia)
15
Pomul vieţii, un obicei al trecerii spre o altă formă de existenţă
(Mihaela Văcariu)
16
Tradiţii şi superstiţii săseşti la cumpăna dintre ani
(Camelia Ştefan)
18 Reflecţii despre carte

(Dana Muntean)
20
Crucea - modelul Troiţei
(Ciprian Ştefan)
22
Despre Unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859
(Claudiu Capotă)
MUZEUL ESTE UN TEZAUR
23
Colecţia de fotografie veche a Muzeului "Astra"
(Delia Voina)
MUZEUL ESTE O ŞCOALĂ
24
Icoana analizată şi dezvăluită de gândul şi ingenuitatea copilului
(Adda Popa)
26 Muzeul ASTRA: prietenul ideal al celor mici

(Raluca Andrei)
27
O lume nouă: Inuiţii din zona arctică
(Simona Georgescu)
28 Dragobetele - sărbătoarea românească a dragostei

(Văcariu Mihaela)
MUZEUL ESTE UN ATELIER DE CREAŢIE
29 Ţesutul o pasiune. Interviu cu tânăra creatoare Simona Gînfălean

(Elena Găvan)
EDITORIAL
PATRIMONIUL ÎN PERICOL- PLEDOARIE Există şi preocupări locale ce fac cinste unor

PENTRU VALORILE TĂCUTE... primării şi primari, cu respect faţă de tradiţie, care au înţeles
JURNAL
că imaginea localităţii depinde şi de păstrarea patrimoniului
De la nivelul „Muzeologiei de urgenţă” (oranj) semnalul de arhitectural, de civilizaţie populară, artistic şi de cult. Şi aici
avertizare a fost urcat recent la cel de „Patrimoniu în pericol!” pot fi date ca exemplu pozitiv Cârţa, Arpaş, Cârţişoara în Ţara
( corespunzător culorii roşii). Oltului. Dar în aceeaşi zonă îngrijorătoare este situaţia
Suntem ca într-un război împotriva unui inamic Palatului Brukenthal din Avrig, aflat încă într-o situaţie incertă
„ante portas”, abil şi puternic: nepăsarea generalizată, şi îngrijorătoare din cauza revindecărilor
argumentată variat, faţă de moştenirea culturală, faţă de necorespunzătoare.
MUZEUL ASTRA
tezaurul tradiţiei. În al doisprezecelea ceas, toţi cei care se Există şanse şi forţe care pot însă schimba şi opri
preocupă de soarta patrimoniului cultural naţional trebuie să drama patrimoniului nostru cultural. Ele pot veni prin decizii
ia atitudine contra acestei nepăsări dublată de interese de sus sau iniţiative de jos, dar depind de voinţa instituţiilor şi
egoiste sau de neînţelegerea valorilor care, omeneşti fiind în persoanelor preocupate de acest scop.
creaţie, sunt perisabile. Destul pentru a stârni fie lăcomia, fie Vina se cuvine să o împărţim. Atât politicieni meni
indiferenţa. de rând. Şi mass media gonind după ratinguri de moment
Se pare că după alte sectoare ale societăţii sau rezolvarea concurenţelor prin manevrare, care în multe
româneşti de tranziţie, vine rândul patrimoniului cultural situaţii ignoră ceea ce este mai important: educarea valorilor
naţional să fie prăduit sau în cel mai bun caz, lăsat de pe înţelesul tuturor cetăţenilor. Totuşi, căutarea pur şi simplu
izbelişte. a unor vinovaţi nu este productivă, deşi impunerea legilor
Semnalul „Patrimoniul în pericol” are valoarea mai hotărât ar fi o cale de a pune capăt distrugerii, produsă
semnalului lansat în momente de cumpănă „Patria în mai repede de oameni şi interese meschine decât de timp.
pericol!”, care solicită programe de salvare indispensabile Un vânt rece ridiculizează deseori tocmai educaţia valorilor
păstrării identităţii culturale într-o lume ce se concurează şi tradiţionale în favoarea valorilor „globale”, iar adeseori
valoric şi tot la nivelul etniilor, popoarelor şi naţiunilor, chiar sentimentele faţă de aceste valori sunt puse la colţ.
dacă unora li se par categorii depăşite istoric şi militează în Desigur, în jurul acestui subiect se poate vorbi şi
favoarea globalizării nepăsătoare. scrie mult. Inclusiv cuvintele scrise aici de faţă pot rămâne
Climatul de crize înlănţuite, sectoriale sau vorbe dacă ele nu schimbă nimic.
generalizate ale tranziţiei se manifestă şi în ignorarea Totuşi, până la fapte, vorbele şi cuvintele scrise nu
patrimoniului ca moştenire culturală, uitând rădăcinile sunt inutile atât timp cât pledează pentru salvarea unor valori
semantic-genetice ale patriei şi patrimoniului, socotite balast tăcute, dar care îşi au limbajul lor propriu atunci când sunt
în aderarea la Europa, lăsate la întâmplare precum în ameninţate cu disoluţia. Epoca noastră este pragmatică şi
economia hazardului, cu speranţa reglementărilor valorii nimeni nu se mai înduioşează precum Vasile Cârlova în faţa
mărfii pe piaţă. „ruinurilor Târgoviştei” deşi n-ar strica nici pentru omul
Semnalul, ultimul înaintea fatalului şi modern s-o facă. Alerta „pericol” pentru patrimoniul cultural
ireversibilului, relevă gravitatea situaţiei. Deja punctual, ar trebui să ne dea frisoane nu numai nouă, care lucrăm cu el
unele poziţii au fost pierdute. Exemple pot fi multe, dar ne şi pentru el, ci şi celor care, în lipsa lui, vor fi lipsiţi de bucuria
reducem la câteva din apropierea noastră. O fierărie din prezenţei sale fără să-l mai cunoască. Pentru noi cât şi
Colun e o ruină. Remiza de pompieri din aceeaşi localitate e pentru cei de după noi, patrimoniul nostru cultural trebuie să
în curs de salvare de la părăsire graţie efortului Muzeului ne dea acea stare de sănătate pe care ne-o dau lucrurile
ASTRA şi a donaţiei primăriei. Clădirea care adăpostea familiare, dar pe care din păcate nu le mai observăm decât
instalaţia de produs ţuică în Poeniţa aproape inundată de atunci când nu le mai avem.
scurgeri freatice şi alunecarea solului. Ca să rămânem în Noi vorbim, scriem, de multe ori acţionăm, poate
sectorul patrimoniului de civilizaţie populară. În Porumbacu uneori prea târziu, iar patrimoniul tace. Sau, în limbajul lui
de jos „Căşile Erariului” (sec. XVIII) au ajuns cu pereţii şi tăcut, ne avertizează că poate să moară. Semnalul e ”roşu”:
interiorul sub cerul liber, loc de adăpostit gunoaiele. Ele nu au S.O.S. Patrimoniu!
nici măcar pitorescul ruinelor Palatului Martinuzzi
(„căftălănia”) de la marginea Vinţului de Jos. Cât despre Valer Deleanu
Biserica Evanghelică din Hamba, aşa cum am arătat acum
doi ani, cu uşile sparte şi prădată de inventar, ce să mai
vorbim!
Sub ochii noştri se risipesc valori patrimoniale şi
recunoaşterea pericolului dispariţiei sale este salutară.
Misiunea Muzeului ASTRA a fost din totdeauna
aceea de a salva patrimoniul mobil, imobil şi imaterial.
Contribuţia sa va fi în istoria muzeologiei o pagină de efort
recunoscut, respectând una din funcţiile muzeale,
conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural, dar şi
dezvoltarea patrimoniului muzeal, ca formă de salvare a
acestuia.
4
EDITORIAL
DUPĂ UN AN DE ZILE DE LA PRIMA APARIŢIE ... CE

JURNAL
ESTE JURNALUL VIRTUAL?
Iniţiativa realizării de către muzeul nostru a unei reviste
electronice (proiectată şi coordonată de prof. dr. Corneliu Bucur,
îngrijită de Ramona Băluţescu, Veronica Mihăescu, Ciprian Crişan şi
Dan Ştefănescu, „alimentată” permanent cu frumoase şi deosebit de
interesante articole de către colegii de specialitate, muzeografi,
MUZEUL ASTRA
restauratori etc. din unităţile muzeale ale Complexului Naţional

Muzeal „ASTRA”) a capătat viaţă în luna ianuarie 2005. Jurnalul
Virtual a constituit primul moment cultural al anului la Muzeul
„ASTRA”, lansarea sa prilejuind întâlnirea cu personalităţi sibiene şi
un ocean de suflete de copii, care au privit, pentru prima oară, o
revistă electronică dedicată lor şi au înţeles împreună cu toţi cei de faţă
importanţa unui asemenea demers de a deschide cât mai multe “porţi ale
minţii” către înţelegerea culturii şi rolului muzeului, în societatea
contemporană. În cazul special al Sibiului, în perspectiva anului 2007, a
capitalei culturale europene în care fiecare cetăţean al Sibiului ar trebui să fie
„pregătit” pentru a primi şi îndruma, voluntar şi competent, oaspeţi străini din
toată Europa, un asemenea jurnal virtual dobândeşte o importanţă
excepţională, cu totul aparte.
Comunicarea valorilor culturale naţionale şi universale, tot mai
accesibile şi nouă muzeologilor, în temeiul unei cercetări ştiinţifice tot mai
competente ca urmare a relaţiilor de colaborare internaţională tot mai intense,
este rostul cel dintâi al muzeului, iar cadrul şi formula exprimării lor trebuie să
fie cât mai accesibile. Credem cu tărie, că din acest punct de vedere, Jurnalul
Virtual al Muzeului ASTRA reprezintă, începând cu primul său număr şi
până la cel de faţă, o tribună culturală importantă pentru promovarea valorilor
culturale autentice.
Oricât de des ai vizita muzeul, tot nu-i poţi surprinde farmecul “pe
de-a întregul”, viaţa ce palpită în el, ideile ce se nasc şi se traduc apoi în acţiuni
specifice, frumuseţea aproape „sacră” a obiectului etnografic ce
aparent se odihneşte în depozite pentru a prinde viaţă, brusc, în
expoziţie, sau glasurile vesele ale copiilor ce ne vizitează, învăţând
(ori re-învăţând), la cabinetul pedagogic - alături de noi, cum a ajuns
o unealtă-unealta ...
Această revistă electronică, o premieră naţională care
impune Muzeul ASTRA în plan naţional, în întreg sistemul
educaţional - permite ca muzeul să fie "citit" aşa cum aţi citi o carte cu
povestiri frumoase şi fapte îndrăzneţe ...
Îi asigurăm pe toţi “cititorii” Jurnalului Muzeului ASTRA
versiunea nouă, modernă, care incită la “cunoaşterea” muzeelor şi
prin lectura vie, palpitantă şi modernă, electronică - că efortul lor va fi
cu prisosinţă răsplătit. Cele 12 numere ale Jurnalului colectează
peste 250 de articole, cuprinse în rubrici tematice, unele cu totul
speciale, ce vor permite temerarilor să pătrundă în toate tainele muzeului,
dincolo de “faţada expoziţională” şi să descopere itinerarii nebănuite, cu gândul,
prin Istoria Culturii şi Civilizaţiei.
La capătul unui an de zile, ne bucurăm că am pornit în această
frumoasă călătorie, călăuziţi de dorinţa de a comunica altfel cu publicul nostru,
decât îndeobşte .... Rămâneţi aproape de noi, anul 2006 va fi chiar mai bun ...
Trebuie să recunoaştem că am fost impulsionaţi în a întreprinde
această călătorie de provocarea doamnei Mona Muscă, ministrul culturii, care la
preluarea mandatului Domniei Sale lansa o provocare pentru întreaga cultură
naţională: “spre cultură, prin lectură”. Aşa am înţeles noi să înfăptuim într-o
manieră personală, trecerea de la vorbe la fapte, acest îndemn.
Ciprian Crişan
5
Povestea lucrurilor
din muzeu
POVESTEA SOBEI DE CAHLE
Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus” deţine în patrimoniul său cea
JURNAL
mai bogată şi valoroasă colecţie de cahle transilvănene, din ţară şi chiar din Europa. Acestea au fost
valorificate, în premieră, în cadrul expoziţiei de bază: “Cahle transilvănene. Secolele XV-XIX”, deschisă
publicului în anul 1998.
Poate mulţi dintre voi vă întrebaţi ce este cahla? Termenul de cahlă (germ. “Kachel”), popular
“Căhală”, semnifică placa de lut ars, smălţuită sau nesmălţuită, cu sau fără décor, folosită la construirea
sobelor sau la decorarea pereţilor interiori sau exteriori.
Plăcile ceramice s-au dezvoltat în Mesopotamia, fiind folosite la decorarea pereţilor din palate.
MUZEUL ASTRA
Mai târziu au fost preluate de arabi şi bizantini, care le-au folosit la ornamentarea moscheelor şi
bisericilor.
Secolul al XIV-XVI (Europa Occidentală), preia şi amplifică această ceramică ornamentală
sub forma unei producţii meşteşugăreşti de masă. Din Italia şi Olanda, acest meşteşug pătrunde în sudul
Germaniei, Austria, Boemia, Moravia, nordul Ungariei, sudul Slovaciei, ajungând în secolul al XIV-lea,
prin intermediul unor meşteri străini, şi în Transilvania, unde construirea sobelor de cahle smălţuite
capătă o mare răspândire, mai ales în casele nobilimii.
Confecţionarea primelor cahle şi implicit a primelor sobe cu cahle, este legată de centrele
urbane unde s-a dezvoltat din secolele XIV - XV o organizare superioară a meşteşugurilor, sub forma
breslelor, care pe lângă organizarea judicioasă a muncii deţinea o tehnologie avansată şi o serie de
“secrete” tehnice. În Transilvania cele mai vechi centre din secolul XIV de producere a cahlelor au fost
cele săseşti de la Sibiu, Braşov, Bistriţa şi Cluj.
Apariţia primelor sobe cu cahle, la începutul secolului al XIV-lea, trebuie pusă în legătură cu
perfecţionarea vetrei deschise care a fost multă vreme principala sursă de lumină şi de căldură pentru
locuinţă, dar şi mijloc de pregătire a hranei. Pentru că nu încălzea destul, vatra deschisă a fost
îmbunătăţită prin ridicarea unor pereţi de piatră sau lut în grosimea cărora au fost introduse ulterior
“oale”, menite să radieze şi să dirijeze căldura. Acestea aveau un mare avantaj: odată încălzite, păstrau
multă vreme căldura, având capacitatea de a o elibera treptat.
În secolele XV- XVI accesul la sobă era permis numai păturilor înstărite şi nobililor. Sobele din
palate şi castele erau construite din cahle smălţuite, decorate cu forme în relief realizate prin folosirea
tiparelor. În locuinţele ţăranilor înstăriţi, se întâlnesc numai din secolul al XVII-lea, un timp fiind
confecţionate din plăci nesmălţuite. În oraşe, în sălile oficiale, soba de formă pătrată era construită din
dimensiuni mai mici şi decorată cu cahle nesmălţuite sau smălţuite într-o singură culoare. Această
formă a sobei a fost considerată drept adecvată de către meşterii căhlari şi burghezi, fiind păstrată încă
multă vreme, până când îmbunătăţirea tehnicii de încălzire a dus la schimbări în stilul de construcţie.
În ce constă secretul sobei cu cahle?
Eliberează 40% din căldură prin iradiere, iar 60% prin încălzirea curenţilor de aer trecători,
ceea ce specialiştii numesc convecţie. Din cauza temperaturii nu prea înalte, cahlele nu permit
dispunerea prafului, ca alte sisteme de încălzire. Astfel, aerul consumat din cameră se aspiră pentru
procesul de ardere şi este în final eliberat prin horn, în aşa fel încât în locuinţă se filtrează în permanenţă
aer curat.
Deşi ceramica decorativă este foarte reprezentativă, cahle se confecţionează tot mai puţin în
centrele care au reânviat. Piaţa românească nu mai este rentabilă, saşii plecaţi în Germania sunt singurii
care vin în România şi comandă pentru locuinţele lor sobe cu cahle după modele de secol XVIII XIX.
Condiţiile de viaţă s-au schimbat, soba cu cahle a ieşit din inventarul curent al gospodăriei fiind
înlocuită cu soba de teracotă din plăci de ceramică smălţuite sau chiar cu soba electrică, aceasta fiind
mai practică şi mai confortabilă.
Dacă specialiştii muzeului nu ar interveni, acest străvechi meşteşug s-ar stinge pe nesimţite.
Trăim într-o perioadă de modificări social economice şi culturale în care apar elemente noi şi
dispar cele vechi. Să nu lăsăm să se piardă astfel de fenomene cu tradiţie seculară şi să căutăm
împreună să valorificăm potenţele artistice ale acestora, ele fiind singurele în stare să dea informaţii
preţioase asupra originii naţionale şi a celor mai vechi legături între diferitele civilizaţii populare.
Pentru întâlnirea cu acest bogat patrimoniu, vă invităm să treceţi pragul spre fascinanta
lume a cahlelor transilvănenene, vizitând expoziţia de bază a muzeului, situată în clădirea din Piaţa
Huet, nr.12, de marţi până duminică între orele 9-17.
Karla Roşca
6
Povestea lucrurilor
din muzeu
"CEILALŢI" - POVESTE INTERACTIVĂ
Cândva foarte demult, Pământul era chiar mai frumos decât este astăzi. Apa era pură şi adâncă, reflectând
lumina soarelui, cea care dă viaţă tuturor creaturilor ce vieţuiesc sub valuri.
Planeta noastră era verde, cu multe ... multe specii de copaci şi plante. Acestea ofereau hrană şi adăpost
păsărilor, animalelor şi tuturor oamenilor. Seara aerul era atât de curat încât stelele luceau pe cer aproape la fel de intens
ca Luna.
Oamenii, pe atunci, trăiau mult mai aproape de natură, pe care o înţelegeau şi o respectau, neluându-i
niciodată mai mult decât aveau nevoie pentru a supravieţui. Trăind în pace, oamenii au prosperat clădind multe naţiuni pe
întreg cuprinsul lumii, de la un pol la altul ...
Dar într-o zi un lucru îngrozitor s-a petrecut. Un spirit straniu al lăcomiei a pătruns în inima umanităţii. Oamenii
au început să fie invidioşi unii pe alţii şi nu s-au mai simţit satisfăcuţi de toate lucrurile bune pe care le aveau deja.
Naţiunile şi-au dorit brusc mai mult şi mai mult: mai mult pământ, mai multă apă, mai multe resurse ... Au pornit să extragă
minerale periculoase din adâncurile pământului, pentru a clădi arme teribile, pentru a se apăra de alte naţiuni invidioase ...
S-au ucis unii pe alţii ... Au poluat aerul şi apa cu substanţe otrăvitoare. Natura a început să moară. Acesta este războiul,
cel ce distruge dragostea, speranţa şi pacea.
Apoi, într-o zi s-a întâmplat un lucru uluitor. Păsările din aer, animalele pământului şi creaturile ce trăiau sub
ape au ajuns la o înţelegere: pentru a supravieţui trebuia făcut ceva pentru încetarea acestor războaie, căci numai prin
pace lumea lor ar fi putut supravieţui.
„Noi nu putem vorbi limba oamenilor”, au spus ele, „iar omenirea nu mai înţelege limbajul nostru. Trebuie să
găsim, între noi, un simbol al păcii atât de strălucitor, încât toţi care îl vor vedea să se oprească din ceea ce fac şi să-şi
amintească că pacea şi echitatea sunt lucruri minunate”.
„Eu sunt ceea ce doriti”, spuse atunci o floare de culoarea aurului. „Sunt înaltă şi strălucitoare, frunzele mele
sunt hrană pentru animale, petalele mele galbene pot transforma îmbrăcămintea în aur, iar seminţele mele multe sunt
preferate ca hrană de toate fiinţele pământului. Mai mult, seminţele mele când ating pământul, capătă rădăcini şi eu răsar
şi mă înalţ spre cer mereu. Eu pot fi, pentru voi, dacă doriţi, simbolul păcii!”
Întreaga natură s-a bucurat de această alegere şi s-a decis ca păsările să ia fiecare câte o sămânţă a florii de
aur şi să zboare deasupra tuturor naţiunilor şi fiecăreia să îi lase una plantată în pământ ca dar. Seminţele au prins
rădăcini, au crescut şi s-au înmulţit pe pământ.
Oriunde floarea „magică” creştea, aerul părea cuprins de o foarte specială strălucire, precum a ... aurului.
Oamenii nu puteau ignora o asemenea privelişte .
Curând ei au început să înţeleagă mesajul florii de aur şi au decis să distrugă toate acele arme teribile şi să
pună capăt invidiei şi fricii date de război. Ei au ales ... această floare ca simbol al păcii şi al noii vieţi pentru întreaga
umanitate, pentru ca toţi să îl recunoască şi să îl înţeleagă.
Traducere şi adaptare dupa o poveste contemporană de Georgianna More, martie 2003,

A Magic Symbol of Peace, prezentată de Waging Peace Org.
Îi invităm pe cititorii noştri dragi să ne scrie şi să ne răspundă (mjurnal@muzeulastra.ro), care cred dânşii
că este denumirea florii mentionate în poveste!
Ceilalţi - „Asingit” este tema şi a unei minunate expoziţii de artă inuită din Canada, oferită de către Ambasada
Canadei la Bucureşti şi găzduită de Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din Piaţa Mică, nr.11. Frumoasele
desene şi tapiserii care dezvăluie universul magic al culturii inuiţilor, inclusiv o scriere cu totul aparte, cuprind pe
coordonatele contactului cultural multiple reprezentări realiste sau combinând realul cu diverse orizonturi ale
fantasticului, viziuni în liberă exprimare artistică ale alterităţii, dar şi ale sinelui deopotrivă. Expoziţia oferă astfel publicului
ocazia de a cunoaşte cultura inuiţilor dintr-o perspectivă cu totul inedită, pornind chiar de la reprezentările acestora
In fundal, desen in creion si despre sine, iar nu mediat de interpretori culturali, cum se întâmplă îndeobşte. Pentru această expoziţie, ale cărei lucrări
hartie "Soare si pasari" (autor aparţin Centrului de Artă „Macdonald Stewart” din Canada, Ambasada Canadei la Bucureşti şi Muzeul „Franz Binder” au
Kenojuak Ashevak, Cape
Dorset, Nunavut, 1960, Colectia editat un frumos catalog, pe care vă invităm să-l achiziţionaţi odată cu vizita Dumneavoastră la muzeu. Expoziţia este
Centrului de Arta Macdonald deschisă până la sfârşitul lunii martie 2006. Vă aşteptăm!
Stewart), reproducere din
catalogul ASINGIT, Editura Şi pentru că povestea florii de aur este una interactivă, iar mesajul tălmăcit al acesteia nu trebuia să fie decât un
ASTRA Museum, 2005);
reprezentarea zeiţei-soare şi a preambul la prezentarea expoziţiei, Vă oferim, în cazul unui răspuns corect, o vizită gratuită la muzeu şi (în limita stocului
dinamismului naturii. existent) un catalog al expoziţiei. Grăbiţi-vă să ne răspundeţi!
Ciprian Crişan
7
Povestea lucrurilor
din muzeu
AGENŢIILE DE TURISM ÎN ATENŢIA MUZEULUI “ASTRA”

JURNAL
La început de an şi în aşteptarea sezonului turistic 1 mai - 31 octombrie 2006, Complexul Naţional Muzeal
“ASTRA” îşi îndeplineşte onoranta şi plăcuta misiune de a coopta în campania de promovare culturală, iniţiată prin
Departamentul său de Marketing, Relaţii Publice şi Colaborare Internaţională, instituţiile non-culturale, locale, naţionale
MUZEUL ASTRA
şi internaţionale, în vizorul nostru fiind, în special, agenţiile de turism şi tour-operatorii.

Complexul Naţional Muzeal “ASTRA”, prin departamentele sale muzeale: Muzeul Civilizaţiei Populare
Tradiţionale “Astra”, Muzeul Civilizaţiei Transilvane “Astra”, Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder”, Muzeul de
Etnografie Săsească “Emil Sigerus”, Galeriile de Artă Populară şi Studioul Astra Film, prin expoziţiile permanente şi
temporare, oferite marelui public şi prin manifestările cultural-educative de mare anvergură, inedit şi înaltă simţire, se
constituie într-un tot unitar captivant, care îşi etalează cu mândrie bogaţia dată de patrimoniul material şi care valorifică şi
promovează patrimoniul imaterial tradiţiile şi obiceiurile cu rădăcini adânc înfipte în existenţa multiseculară a poporului
român.
Promovarea este extrem de importantă în cazul tuturor instituţiilor culturale. Deşi, Muzeul “ASTRA” reprezintă
o instituţie care şi-a câştigat, în timp şi prin truda neabătută a muzeografilor săi, notorietatea, atât pe plan naţional, cât şi
pe plan internaţional, necesitatea unei promovări asidue a culturii şi civilizaţiei româneşti, europene şi extra-europene,
prezentate în cadrul departamentelor noastre muzeale, este o datorie pe care nu o putem trata cu superficialitate.
Eficienţa acţiunii de promovare are ca rezultate, atât culturalizarea şi educarea publicului deja format şi a publicului
potenţial elementul de calitate al publicului -, cât şi sporirea numărului de vizitatori şi a frecvenţei acestora, - elementul
economic.
Din aceste considerente, colaborarea activă cu agenţiile de turism şi tour operatorii din România şi din
străinătate este unul din obiectivele majore ale muzeului nostru şi parte integrantă a activităţii de promovare culturală.
Muzeul “ASTRA” oferă o reţetă cultural turistică unică în România, însumând cele trei criterii esenţiale: unicitate, valoare
şi servicii de calitate superioară, constând din: servicii informaţionale (touch-screen-uri, audio-ghiduri, pagina oficială de
internet a muzeului: www.muzeulastra.ro servicii de valorificare a patrimoniului monumental (oferta culinară tradiţională
autentică la Cârciuma din Bătrâni şi Hanul din Tulgheş, oficierea de căsătorii la bisericile din Bezded şi Dretea, popicăria
din Păltiniş, vizite nocturne pentru grupuri organizate); servicii comerciale şi de divertisment (plimbări cu trăsurile şi
săniile, plimbări cu lotcile pe lacul din Dumbrava Sibiului), oferta de obiecte de artă tradiţională şi artizanat prin galeriile de
Artă Populară, oferta de cazare în cabana Diana din incinta Muzeului în Aer Liber.
Concretizarea unor asemenea parteneriate devine, astfel, un atuu pentru întreaga regiune, cu beneficii atât
pentru instituţia noastră, cât şi pentru companiile care se vor implica în proiectul nostru comun.
Eliza Penciu
Persoană de contact: Eliza Penciu, coordonator programe turism cultural CNM “ASTRA”
Tel. 0269/21.80.40; Fax 0269/21.80.60; E-mail: elizapenciu@muzeulastra.ro
8

JURNAL
DESPRE RESTAURAREA PIESELOR ETNOGRAFICE DIN PIELE ŞI BLANĂ
Obiectele din piele sunt foarte variate cum de altfel este şi utilitatea lor. Dificultatea restaurări
acestora este legată în primul rând de modul lor de prelucrare, incluzând aici substanţele încorporate în
procesul de tăbăcire şi tehnica de lucru care poate fi manuală sau mecanică.
Cunoaşterea amănunţită a structurii pieilor de animale a tuturor detaliilor tehnice de realizare a
MUZEUL ASTRA
obiectelor, stau la baza iniţierii oricărei operaţii de restaurare în acest domeniu.

Pielea care aparent este mai rezistentă decât fibra textilelor, în condiţii de umiditate şi căldură poate
fi uşor deteriorată de mucegaiuri şi insecte.
Redarea vigurozităţii pielii uscate sau fragilizate este o sarcină dificilă pentru restauator. Operaţiile
de restaurare se desfăşoară diferenţiat în funcţie de concluziile formulate după efectuarea investigaţiilor
fizice, chimice şi biologice.
Cele mai importante etape ale restaurării includ tratamentele insecticide, curăţirea, emolierea pielii,
consolidarea, completarea fragmentelor care lipsesc precum şi operaţii foarte migăloase de recondiţionare a
motivelor decorative brodate, respectând tehnicile tradiţionale iniţiale.
În cele ce urmează voi prezenta starea obiectelor ce intră în laborator (tipuri de degradare):
- piele deshidratată, casantă, ruptă, pătată
- atac fungic
- pojiţă (piele subţire vopsită utilizată ca ornament) decolorată, dezlipită
- fragmente din piele aplicate necorespunzător
- metal corodat
In rândurile următoare voi prezenta unul dintre cazurile întâlnite în cadrul lucrărilor de laborator unde
se pune problema pielii degradate, broderie şi meşină lipsă, găuri în suport, fragmente din piele aplicate
necorespunzător.
Cojoc bărbătesc săsesc Nr. Inv. 10939 Caşolţ, Sibiu
Descriere. Confecţionat din piele de oaie cu blană albă şi aplicaţii din blană neagră în jurul gâtului.
Pe piept şi spate are ca ornament meşină albă şi colorată, cu mâneci lungi, în faţă se încheie cu 23 de găici şi 23
de nasturi din piele, buzunarele laterale oblice necăptuşite. Ca decor sau folosit motive florale stilizate: buchete
de flori iar in zona talie ,în faţă este brodat anul 1908 şi iniţialele HT. Firul textil folosit la broderie este din mătase
şi lânică.
Ansamblu înainte şi după restaurare. Foto Alexandru Olănescu
9

JURNAL
Stare de conservare. Cojocul este foarte murdar şi Intervenţii de restaurare
cu o uzură funcţională accentuată. Piesa prezintă degradări - s-a făcut o uşoară consolidare a elementelor desfăcute,
mecanice cu rupturi şi găuri în suport, meşina prezintă rosături prin coasere
şi lipseşte în mai multe locuri. De asemenea uzuri mecanice - curăţirea s-a efectuat cu solvent, s-a procedat la
apar şi la blana neagră (gulerul), broderie şi în special în îndepărtarea depunerilor de praf şi murdărie
regiunea umărului unde sunt rupturi de 30/40 cm. Sub braţ, la aderentă atât cât a fost posibil.
MUZEUL ASTRA
ambele mâneci, se găsesc rupturi peste care s-au aplicat - perierea s-a făcut pe ambele părţi, s-a ţinut seama de
fragmente din piele suprapuse. Pielea a suferit şi degradări de zonele rupte protejându-le
îmbătrânire este deshidratată îngălbenită iar pielea vopsită - curăţirea pielii s-a făcut cu white spirit prin mişcări
este decolorată şi uşor migrată. Pentru această piesă s-au circulare cu peria înmuiată în solvent pe toată
făcut propuneri de restaurare şi conservare privind ordinea suprafaţa, insistâdu-se în zonele cu depuneri de
operaţiilor, tipul materialelor considerăndu-se nescesară o murdărie
restaurare complexă. - operaţia s-a executat pe întreaga suprafaţă a cojocului
până s-a ajuns la o culoare uniformă
Pregătirea materialelor. - atât curăţirea cât şi uscarea s-au efectuat în aer liber
În vederea restaurării operaţiei de broderie s-au - blana s-a curăţat cu un amestec de white spirit şi talc
folosit fire de lânică şi mătase naturală vopsite cu coloranţi (pastă), care a fost întinsă pe toată suprafaţa cu
direcţi în flota de vopsire: s-a adăugat treptat colorant până la blană, a fost lăsată să se usuce după care s-a
obţinerea culorii originale, fixarea culorii cu acid acetic în scuturat prin batere uşoară cu o nuia elastică, iar
proporţie de 5-7%. Pentru completarea zonelor rupte s-a croit după două zile s-a aspirat şi periat
piele după forma rupturilor, s-a tuns, răzuit, subţiat până la - uscare controlată
dimensiunea pielii originale. Pentru garnitura gulerului s-a croit - petecile vechi aplicate necorespunzător au fost
piele neagră de miel după forma gulerului original . S-a descusute
preparat pap din fulgi de amidon folosit ca adeziv. - fragmentele din piele pregătite anterior au fost aplicate
peste zonele rupte sub meşina originală, care a fost
descusută şi fixată peste pielea înlocuită (zonele cu
găuri). Fixarea s-a făcut prin coasere în punctul
apropiat păstrându-se tehnica şi orificiile originale
- între garnitura de la guler şi căptuşeală s-a introdus o
fâşie din piele croită după forma gulerului care a fost
cusută folosind pe cât posibil orificiile vechi
- fixarea meşinei s-a făcut prin coasere cu fir textil (ca
motiv punct tighel)
- s-a completat broderia în zonele lipsă folosind ca punct
de coasere punctul de umplutură utilizându-se de
asmenea orificiile originale
- integrarea cromatică a meşinei s-a făcut cu anilină
- pentru protecţie s-a confecţionat o husă din pânză albă
Pentru buna conservare a piesei în depozit, se

recomandă păstrarea ei în dulap, în poziţie orizontală cu
parametrii microclimatului în conformitate cu normele de
conservare (T=18/20°C, UR=45/55%) fără variaţii bruşte.
În spaţiile expoziţionale nu se va depăşi nivelul de
iluminare de 50-100 lucşi.
Florenţa Moga
10
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
DIN ISTORIA TIPARULUI SIBIAN: ÎNCEPUTUL TIPARULUI ÎN TRANSILVANIA ŞI ŢARA

ROMÂNEASCĂ
Tiparul a apărut în secolul al XV-lea, în momentul în care oamenii au căutat un mijloc de a imprima un desen sau
un text în mai multe exemplare cu ajutorul unei forme sau a unei matriţe.
JURNAL
În legătură cu inventatorul tiparului au existat, multă vreme, discuţii. Unii l-au considerat inventator pe olandezul Laurens
Janszoon Coster din Harlem, care reuşise să toarne litere mobile din metal. Însă, dovezile aduse n-au fost convingătoare şi astăzi
cercetătorii sunt în unanimitate de acord că inventatorul tiparului este Johann Gutenberg. Lui i se datorează turnarea literelor
mobile, un mijloc de distribuire a literelor în căsuţe şi un aparat, culegarul, pentru formarea rândului de tipar şi presa tipografică.
În principiu, tipografia se afla acolo unde era şi domnul ţării şi capul bisericii, adică în scaunul de reşedinţă şi în primul oraş
al ţării. De aceea vechile tipografii se aflau la Cîmpulung, Tîrgovişte, Bucureşti şi Iaşi. Se găseau însă tipografii şi la mănăstiri de
MUZEUL ASTRA
seama: Govora, Dealul, Snagov sau cu tradiţii de cultură: Neamţul şi Rîmnicul. În Transilvania, tipografia se afla în centrele de
cultură: Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Arad, Oradea.
Dezvoltarea cărţii, a tiparului, constituie un capitol important al istoriei culturii româneşti vechi. Odată cu apariţia tiparului
cultura medievală cunoaşte o pătrundere mai largă.
Momentele epocale ale istoriei tiparului sunt: “Liturghierul” lui Macarie pentru început (1508), “Palia de la Orăştie” pentru
iniţiativa îndrăzneaţă (1582), “Pravila de la Govora” pentru problema dreptului canonic şi laic (1640), “Psaltirea în versuri” a
mitropolitului Dosoftei pentru arta sa poetică (1673),
“Biblia” lui Şerban Cantacuzino ca realizare uriaşă
(1688), “Mineele” de la Rîmnic pentru masivitatea
operei şi concepţia avansată a prefeţelor (1776-1780).
Sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul
secolului al XVI-lea este dominat de marii titani ai
artelor: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Tizian,
Rafael, de marii umanişti Erasmus de Rotterdam şi
Thomas Morus. Este perioada marilor descoperiri
geografice ale lui Cristofor Columb, este începutul
unei noi epoci. Umanismul renascentist transformă şi
viaţa culturală a ţărilor româneşti. În Ţara
Românească, Radu cel Mare întemeiază prima
tiparniţă din ţările româneşti, la 1508, în cetatea
Târgoviştei, aducându-l pe călugărul Macarie. În
această perioadă a marilor transformări se formează
tipograful şi xilogravorul Filip Moldoveanu, care va
imprima primele cărţi în limba română.
În secolul al XVI-lea Transilvania a
reprezentat o zonă de contact între tiparul cu litere latine, chirilice şi greceşti. Aceste contacte cuprindeau şi forme de colaborare şi
influenţe reciproce între factorii promovării tiparului la români, maghiari şi saşi. Tematica cărţilor de acest fel este variată, cuprinzând
manuale şcolare, calendare şi cărţi bisericeşti, lucrări de istorie, de logică, medicină, botanică şi dramaturgie.
Tiparul în limba maghiară a jucat un rol important în dezvoltarea acestei limbi şi în afirmarea ei în
viaţa spiritual-culturală şi ştiinţifică. Din lucrările în limba maghiară amintim: “Cronica maghiară” a lui Gaspar
Helati şi “Herbarium”-ul lui Melius Juhasz Peter.
Tiparul la saşi a cunoscut o altfel de evoluţie căci în cadrul său şi-au desfăşurat activitatea cărturari
de faimă europeană, rămânând predominantă cartea în limba latină. Datorită aprovizionării cu carte din
Germania, Austria şi Elveţia creaţiile originale în limba germană nu au lipsit.
Opera lui Bethlen a fost continuată de Györgz Rákoczi I (1630-1648) sub domnia căruia se reintroduce tiparul chirilic în
Transilvania. Români transilvăneni au lucrat în tiparniţa de la Govora, unde şi-au însuşit meşteşugul imprimării cărţilor. De
asemenea în Ardeal au fost chemaţi numeroşi meşteri tipografi din Ţara Românească, primul din aceştia fiind Popa Dobre, venit aici
în secolul al XVII-lea şi al cărui nume se află pe foaia de titlu a Catechismului calvin imprimat la Alba Iulia.
Răspunsul lui Varlaam la “Catechismul calvin” a constituit momentul decisiv în atitudinea militantă ortodoxă împotriva
prozeletismului calvin. Dar protestantismul a determinat şi promovarea limbii vorbite de popor. Sub influenţa lui s-au realizat primele
traduceri în limba română, s-au tipărit primele cărţi în limba română şi în locul slavonei a început să fie folosită în biserică limba
română.
Györgz Rákoczi I s-a ocupat, în principal, de continuarea traducerii Noului Testament. Astfel, în 1648, s-a tipărit la Alba
Iulia cu litere chirilice acest monument al limbii române literare. La mijlocul secolului al XVII-lea în tipografia principelui de la Alba
Iulia s-au reeditat Noul Testamnet de la Bălgrad şi Psaltirea într-o nouă traducere românească.
11
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
În timpul domniei lui Mihály Apafi s-a tipărit la Alba Iulia: în 1687 Ceasloveţul în versiunea românească; Molitvenicul
românesc (1689) tradus din slavonă în româneşte de Varlaam, Poveste la 40 de mucenici (1689). Şi tot la Alba Iulia s-a tipărit prima
JURNAL
Bucoavnă, editată în româneşte de Mihai Ştefanovici iar în 1699 se tipăreşte, sub supravegherea mitropolitului Athanasie,
Chiriacodromionul românesc.
Un număr mare de tipărituri ardelene în secolul al XVI-lea îl dă tipografia de la Braşov. Astfel, între anii 1535-1549, se
tipăresc aici 140 de cărţi, dintre care 73 latine, 14 greceşti, 13 germane şi 40 româneşti. Toate aceste tipărituri au fost realizate de
Johannes Honterus, Coresi, de fiul său Şerban, de ucenicii săi Tudor, Mănăilă, Călin şi Lorinţ, care apar alături de Coresi sau
singuri.
MUZEUL ASTRA
Multe din cărţile tipărite de Honterus au fost scrise în limba latină, aşa cum a fost şi Gramatica din 1549. Tot el a editat în
limba greacă Preceptele monahului Nyl, în 1540 iar în 1542 a tipărit operele filosofice ale lui Epictet şi opera literară a lui Hesiod,
Munci şi zile. Honterus este cel care a tipărit la noi prima carte în limba germană şi păstrată până astăzi, şi anume: Gheistliche
Lieder (= Cântece spirituale). A tipărit şi cărţi în slujba propagandei luterane, cum ar fi: Cartea Reformei (1543) şi Regulament
bisericesc unitar (Sibiu, 1547). Cartea sa Cosmographia, tipărită la Braşov în anii 1542, 1549, 1577 cuprinde primele hărţi ale
oraşelor Transilvaniei, Ţării Româneşti şi Moldovei.
Tot la Braşov a activat şi diaconul Coresi, cărturarul care a jucat în secolul al XVI-lea un rol important în promovarea
culturii şi limbii române. Chemat de judele oraşului Braşov, Johannes Benkner, Coresi a creat o nouă tiparniţă chirilică, imitând
grafica macariană. El tipăreşte în anul 1557 Octoihul slavon iar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea începe tipărirea cărţilor
bisericeşti în româneşte. Cărţile sale se găseau în
bisericile româneşti din toate cele trei ţări româneşti.
Între anii 1559-1560 Coresi tipăreşte Catehismul
luteran iar între anii 1567-1568 a tipărit Cazania I
împreună cu Molitvenicul românesc. Între anii 1560-
1561 Coresi a tipărit alături de diacul Tudor un
Tetraevangheliar românesc, iar între 1580-1581
Evanghelia cu învăţătură, care cuprinde pe lângă
elementele credinţei ortodoxe şi unele elemente
protestante. Prima tipăritură coresiană în limba
română este Întrebare creştinească (1559) iar ultima
este aşa zisa Cazania a II-a din 1581: Carte cu
învăţătură. Ultima tipăritură cunoscută a diaconului
Coresi este Psaltirea slavo-românească, publicată
probabil în anul 1589 sau 1590.
Oficina de la Cluj a fost condusă de preotul
evanghelic Heltai Gáspár şi ea a avut în secolul al
XVI-lea un rol important în ce priveşte imprimarea
cărţilor latineşti şi maghiare. Între cărţile apărute aici
se numără şi Ritus explorandae veritatis… (1550), Impressum … per G.H. şi Ritualul descoperirii adevărului… Între anii 1550-1585
Heltai Gáspár a tradus şi editat prima carte în limba maghiară tipărită în ţara noastră, şi anume Biblia. Şi tot el a editat şi lucrări
istorice: cronica lui Antonio Bonfini, Historia inclyti Mathiae Hunnyadis, regis Hungariae (= Istoria vestitului Matei Huniade, regele
Ungariei), cronică tipărită la Cluj în anul 1565 ce constituie un izvor principal pentru istoria românilor din epoca respectivă,. Între anii
1550-1600 la tipografia din Cluj s-au tipărit 177 de cărţi, dintre care 100 în limba maghiară, 73 latine, trei germane şi una greacă.
În Ţara Românească, Radu cel Mare întemeiază prima tiparniţă din ţările române, la 1508, în
cetatea Tîrgoviştei, aducându-l aici pe călugărul Macarie. Acesta tipăreşte trei cărţi în limba slavonă:
Liturghierul (1508), Octoihul (1510) şi Evangheliarul (1512). Macarie este un continuator al măiestriei artistice
ale cărei baze sunt puse de Gavril Uric şi caligrafii epocii lui Ştefan cel Mare.
După 1540, tot la Tîrgovişte îşi desfăşoară activitatea tipograful Dimitrie Liubavici alături de Moisi.
Ei tipăresc un Molitvenic (1545), un Apostol (1547), care apare în două ediţii; între anii 1546-1551 Liubovici
tipăreşte Evangheliarul şi un Minei. În tipografia lui Dimitrie Liuboivici se formează meşterii tipografi români
Petru şi Oprea.
În secolul al XVII-lea au tipărit: Dosoftei, care recurge şi la presele polone de la Uniev; la Alba Iulia lucra dascălul Popa
Dobre şi apoi Iorest, venit din Muntenia. Sfârşitul secolului al XVII-lea este dominat de activitatea lui Antim Ivireanul, după cum
cel precedent aparţine lui Coresi. Urmează apoi tipografii cărturari Mitrofan, Damaschin, precum şi celebra familie a lui Mihail
Atanasievici de la Rîmnic, socotit ca cel mai mare tipograf şi ilustrator al secolului al XVIII-lea.
(Urmarea în numărul următor)
Mihaela Vasilief
12
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
JURNAL
AMENAJAREA LOCULUI DE TÂRG ÎN EVUL MEDIU TÂRZIU ŞI ÎN PERIOADA MODERNĂ

MUZEUL ASTRA
Târgurile s-au ţinut atât în oraşe, cât şi în localităţi rurale. Multe localităţi rurale (nobiliare sau semirurale) primesc
drept de târg asociat uneori cu dreptul de a percepe taxe vamale. Stau ca mărturie numeroasele localităţi care primesc
drept de târg la începutul secolului al XIV-lea: Zimbor, Aşchileul Mare şi Aşchileul Mic, Bonţida, Reteag, Lechinţa, Beclean,
Huedin, Biharea, Vadul Crişului, Reghin, Câmpulung (Maramureş), Alţina, Biertan, Saschiz, Rupea, Vinţ. O excepţie o
constituie Ocna Turzii care primeşte acest privilegiu încă de la sfârşitul secolului al XIII-lea (1291). Dar nu mereu dreptul de
târg era legat de o localitate; uneori se lega de o moşie, al cărei proprietar primea drept de târg pentru ea. Avem exemplul
nobililor de Ţaga, care în 1363 obţin de la Ludovic I dreptul de târg săptămânal (în fiecare miercuri) pe moşia lor sau actul
din 1364, prin care era întărit un privilegiu mai vechi (din 1353) privind dreptul de târg săptămânal pe moşia Coşeiu. Putem
trage de aici concluzia că târgul putea avea loc, nu numai în localitate sau în apropierea acesteia, dar şi în alte locuri,
stabilite de autoritate sau consfinţite prin tradiţie.
Multe dintre târgurile atestate pe înălţimi în secolele XVI-XVIII nu supravieţuiesc însă, spre deosebire de cele
plasate de-a lungul unor drumuri, la vadurile râurilor sau la confluenţa unor văi, care uneori îşi pot chiar schimba caracterul
din unul temporar în unul permanent. Avem de exemplu târgul localizat în mijlocul depresiunii celor Trei Scaune, pe hotarul
satului Turia, departe de localitate, pe al cărui amplasament a apărut mai târziu oraşul Târgu Secuiesc. De altfel de o astfel
de transformare a târgurilor temporare în unele permanente unii autori leagă chiar popularea Bărăganului, a Câmpiei
Torontalului, a codrului Deliormanului, dar şi dezvoltarea Dobrogei. Astăzi cele câteva târguri care se mai ţin departe de
localităţi şi-au pierdut vechile semnificaţii (târgul de fete de pe muntele Găina, târgul de la Jina, legat probabil iniţial de unul
din momentele transhumanţei).
Pentru târgurile legate de o localitate, locul desfăşurării lor în funcţie de aceasta diferă de la caz la caz. Sunt
cazuri când, la marginea localităţii, avem un spaţiu liber foarte mare şi clar delimitat, destinat comerţului, unde se pot afla
însă şi câteva construcţii, cum a fost târgul de la Miercurea Sibiului. Pentru o amplasare asemănătoare în raport cu
localitatea, de data aceasta în afara arcului carpatic, pledează şi pânza lui Emil Volkers din 1872 numită “Târg”, care nu
precizează însă locul desfăşurării acestuia (localitatea). În prim-planul picturii se pot observa trei ţărani în costume
populare şi câteva barăci, dar în fundal se disting destul de clar acoperişurile unor case, fapt care plasează acest târg la
marginea unei localităţii.
În alte cazuri târgul se desfăşoară în interiorul localităţii. La Oradea se pare că avea loc în piaţa cruciformă de
mari dimensiuni a oraşului. La Sibiu, târgul anual a avut loc, pentru multă vreme, în interiorul localităţii, după cum ne-o
demonstrează numeroase documente, atât grafice (compoziţiile lui Franz Neuhauser cel tânăr), cât şi scrise.
13
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
JURNAL
MUZEUL ASTRA
De exemplu, în 1764, când generalul comandant al garnizoanei habsburgice depune plângere împotriva
adăpării animalelor la fântâna din Piaţa Mare, i se răspunde că: „Jgheaburile de adăpare din lemn sunt necesare mai ales
în zilele de târg săptămânal sau la iarmaroace, când mulţi străini vin în oraş cu animalele lor şi ca atare sunt greu de
înlăturat”. De asemenea, târgul de vite care preceda întotdeauna bâlciul de la Sibiu s-a ţinut intra muros până în secolul al
XVIII-lea. În ceea ce priveşte locaţia exactă a desfăşurării târgului anual, aceasta este încă discutată, cele mai multe indicii
ducând spre amplasarea lui în Piaţa Mică, fără a exclude însă total Piaţa Mare. La începutul secolului al XIII-lea în Orăştie
avem deja o piaţă amenajată, care nu se putea afla decât în interiorul oraşului. Unii autori leagă chiar de extinderea târgului
(aflat în interiorul localităţii), mutarea cimitirelor din jurul bisericii, în afara oraşelor.
Amenajarea spaţiului destinat desfăşurării târgului este destul de variată, într-o primă fază ea fiind de cele mai
multe ori inexistentă. Se pare că în astfel de spaţii neamenajate se desfăşurau la începutul secolului al XIII-lea târgurile din
Sibiu, Turda, Dej, Sebeş, Cisnădie, în vreme ce la Orăştie avem deja, aşa cum menţionam mai sus, o piaţă închegată. Mai
târziu spaţiile iniţiale au fost micşorate şi au primit forma mai clară a unor pieţe. În timp, în afara amenajărilor temporare,
pentru comercializare au fost folosite bolţile şi casele de breaslă. De exemplu, când este aprobată construirea unei noi hale
a cizmarilor în Piaţa Mică din Sibiu se prevede că breasla îşi poate vinde acolo marfa la târgurile săptămânale de joi, sau la
cele anuale. Târgul în general, cel anual în special au dus la schimbarea imaginii localităţii: apar temporar dughene şi
standuri suplimentare, construcţii, amenajări şi chiar funcţii orăşeneşti noi (de exemplu judele târgului-Marktrichter, care se
ocupa atât de buna lui desfăşurare, cât şi de cântarul oraşului).
Pe lângă bolţile şi casele de breaslă mai sus pomenite, avem şi amenajări temporare a spaţiului pieţei, destinate
expunerii mărfurilor: corturi, dughene şi chiar amenajări mobile pentru expunere (care de data aceasta îl au ca autor chiar
pe comerciant), cum sunt căruţele cu coviltir, “ştanga” (prăjina) sau chiar măsuţa. Asemenea amenajări ne înfăţişează arta
documentaristă a secolului al XIX-lea, cum sunt reprezentările lui Neuhauser (Târg la Sibiu), J. Rey (Piaţa Sfânta Vineri),
Emil Volkers (Târg).
14 Claudia Urduzia
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
POMUL VIEŢII. UN OBICEI AL TRECERII SPRE

O ALTĂ FORMĂ DE EXISTENŢĂ
JURNAL
In tradiţia populară românească, naşterea
şi moartea sunt privite ca importante momente de
intrare într-o nouă existenţă. Acum este timpul când
membrii familiei săvârşesc o serie de acte rituale
care au menirea de a asigura bunăstarea celui care
intră într-o lume nouă.
MUZEUL ASTRA
Unul din aceste acte rituale care urmează

înmormântării este „ Pomul vieţii ”. Am întâlnit acest
obicei în satul Cândeşti Vale, comuna Cândeşti (
judeţul Dâmboviţa ). Sătenii de aici cred cu sfinţenie
în necesitatea împlinirii acestui ritual de care
depinde atât existenţa următoare a celui decedat
cât şi a sufletului celor rămaşi. Obiceiul se
împlineşte la 40 de zile de la înmormântare , când se
face parastas la casa mortului, aici fiind invitaţi
rudele şi vecinii acestuia. Se oferă o masă bogată,
iar vasele în care se serveşte mâncarea nu sunt
adunate de pe mese sau spălate „că vine mortu să
mănânce la 12 noaptea”.Se zice că până la şase
săptămâni de la înmormântare, mortul „ stă la
streaşină ” şi vede tot ce faci pentru el, iar apoi
pleacă pentru totdeauna.
Pomul vieţii este o creangă de măr care se
duce la mormântul celui decedat, pomul fiind
împodobit cu figurine făcute din cocă de pâine care
sunt agăţate cu aţă roşie în pom: „ scara ” ca să se
suie mortu spre raiul fericirii, „ciomagu”, „ cuţitu ”, „
foarfeca ”, „ mâna cu cinci degete ”, semnificând
rămas bun şi nădejdea revederii în lumea cealaltă.
Din toate aceste figurine rupe preotul „ câte ceva ”
când vine în casa celui decedat; a doua persoană
care mai rupe din aceste figurine este o femeie ( în
cazul în care decedatul a fost femeie ), sau un
bărbat ( în cazul în care a fost bărbat ) care şi duce
pomul la cimitir, punându-l la capătul mormântului.
Încărcătura simbolică a Pomului vieţii este atât
precreştină: întruchipând tinereţea fără bătrâneţe şi
viaţă fără de moarte; cât şi creştină întruchipând
pomul cunoştinţei binelui şi răului, din care,
mâncând, Adam şi Eva au atras moartea, care a
cuprins şi pe cel decedat, însă numai pentru un timp
scurt, adică până când Iisus îl va duce în raiul
fericirii.
Mihaela Văcariu
15
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
TRADIŢII ŞI SUPERSTIŢII SĂSEŞTI LA

CUMPĂNA DINTRE ANI
De unde vine denumirea de Silvester ?
JURNAL
În limba germană Silvester înseamnă Revelion. Ziua
de 31 decembrie este considerată după calendarul gregorian
ultima zi din an. Această zi îi este atribuită Sfântului Silvester,
care în timpul domniei sale (314-335 ) a introdus creştinismul
ca religie de stat. Papa Silvester I. încetează din viaţă la data
de 31 decembrie anul 335, iar de atunci, în memoria sa, Anul
Nou a primit denumirea în limba germană de Silvester.
MUZEUL ASTRA
În jurul primei zile a Anului Nou se derulau o serie de

obiceiuri, deşi de-a lungul secolelor sărbătoarea Crăciunului
era considerată în biserica luterană începutul anului .
Acest fapt este demonstrat de obiceiurile întâlnite în perioada
Crăciunului caracteristice pentru începutul anului.
Ajunul Anului Nou, cunoscut în limba germană sub
denumirea de Silvesterabend, avea o semnificaţie deosebită
în comunităţile săseşti din Transilvania mai ales în practici
magice şi de dragoste.
Superstiţii populare legate de sfârşitul anului
În diferite sate săseşti din Transilvania existau

superstiţii legate de prosperitate, bunăstare şi aflarea ursitului.
Astfel, în foarte multe sate săseşti, la miezul nopţii, în timp ce
clopotele din turnul bisericii vesteau sosirea Anului Nou timp
de o jumătate de oră, ţăranii mergeau fiecare în grădină unde
împrejmuiau rădăcinile pomilor fructiferi cu fân, copiii scuturau Părăsirea anului vechi
crengile acestora, în timp ce urau „Bucuraţi-vă, voi pomi, Ceremonialul de înnoire simbolica a timpului
Anul Nou a sosit”, în speranţa unei recolte mai bogate în calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31
anul ce urma. decembrie - 1 ianuarie, este numit Îngropatul Anului sau, mai
În Batoş (judeţul Mureş) femeile fierbeau în ajun recent, Revelion - Silvester.
boabe de porumb pentru ca în anul următor cerealele să aibă În majoritatea localităţilor săseşti îngroparea anului
bobul la fel de mare ca cel fiert. vechi şi întâmpinarea celui nou era însoţit de efecte de lumină,
Alte practici erau cele legate de protejarea foc şi sunete. Se aprindeau focuri pe dealuri, se rostogoleau
animalelor din gospodărie. O veche credinţă din Cisnădie roţi de foc, erau iluminate turnurile bisericilor şi se trăgeau
spune că „dacă rămâne un cleşte deschis în noaptea de Anul clopotele.
Nou animalele mai mici erau mâncate de către vite". După ultima slujbă religioasă din vechiul an care
În Valea Viilor, găinile erau hrănite cu boabe de avea loc cu o oră înainte de Noul An, întreaga comunitate se
porumb puse în interiorul unei roţi de căruţă, în timp ce aduna în jurul turnului iluminat al bisericii, unde fanfara intona
clopotele bisericii vesteau Anul Nou, pentru ca acestea să facă un marş funerar de îngropare a vechiului an, iar Anul Nou era
ouă în anul ce vine în ograda lor. primit cu un marş de bucurii, după care cei prezenţi îşi urau
În satele din zona Bistriţei ţăranii întorşi de la biserică reciproc sănătate, noroc şi prosperitate.
după miezul nopţii, mergeau în grajd unde binecuvântau vitele Dintre obiceiurile săseşti în alesul ursitului erau
ca să rămână sănătoase şi să dea mult lapte în anul ce vine. legate de “citirea” în apă a viitorului, fie cu ajutorul unei bucăţi
De asemenea era practicat calendarul cu ceapă. În de plumb încălzit într-o lingură la lumina lumânării, fie prin
apropierea miezului nopţii, către Noul An, ţăranii saşi spargerea unui ou într-un pahar cu apă scoasă din fântână.
obişnuiau să prevadă cum va fi vremea în anul care vine. Se Din figura conturată în apă fata urma să recunoască a doua zi
foloseau de foile unei cepe mari, pe care le desprindeau şi le chipul viitorului soţ.
aşeazau în ordine, numindu-le după lunile anului. În fiecare
dintre ele puneau puţină sare după care le lăsau până a doua Petrecerea Anului Nou
zi dimineaţa pe pervazul ferestrei. A doua zi, se verifica cât
lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. În acest fel se ştia Dacă Crăciunul era considerat sărbătoarea familiei,
(pentru că în mod misterios cantităţile de lichid diferă) dacă va petrecerea de Anul Nou constituia un prilej de bucurie şi de
fi secetă sau ploaie şi în ce lună anume. distracţie, pentru întreaga comunitate săsească.
16
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
Petrecerile erau organizate în funcţie de vârstă.

Astfel era organizat revelionul copiiilor (8-13 ani), a
organizaţilor de feciori (Bruderschaft) de fete
(Schwesterschaft) care se adunau fie în casa unuia dintre ei,
sau în şezători. Vecinătăţile (Nachbarschaft) îşi petreceau de
asemenea Revelionul în sala de bal.
JURNAL
În fiecare casă erau bucate din belşug pe masă căci
Anul Nou trebuia să-i găsească pe toţi cu mese bogate.
Carnea de pasăre era exclusă din meniul de Anul Nou pentru
că se credea că acestea alungă norocul din Noul An prin
cotcodăcitul lor. În schimb, carnea de porc era nelipsită, căci
aceasta aducea noroc în Noul An, iar grăsimea simboliza
MUZEUL ASTRA
bogăţie. Se mânca friptură de porc cu mămăligă şi varză acră,

cârnaţ, drob, hencleş, cozonaci, se bea vin şi bere. În unele
localităţi se mâncau boabe de porumb fiert îndulcit cu zahăr
sau cu fructe fierte care aduceau noroc şi belşug în noul an.
Cadourile şi urările de Anul Nou
În dimineaţa primei zile din anul nou se făceau urări
de sănătate, belşug şi prosperitate. În credinţa populară
aceste urări aveau o influenţă foarte mare pentru tot restul
anului. După aceea copiii aduceau mulţumiri părinţilor, rudelor,
vecinilor dar mai ales naşilor. Recitau mici versuri în care le
urau sănătate, hambare pline de recolte bogate, porci graşi în
grajduri.
Astăzi majoritatea acestor obiceiuri au dispărut sau
şi-au pierdut semnificaţia de-a lungul timpului, odată cu
emigrarea saşilor în Germania.
Camelia Ştefan
17
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
REFLECŢII DESPRE CARTE O dată atinsă, cartea nu mai este un simplu obiect,
devine o fiinţă, un suflet. Iar cuvintele, acea înşiruire de litere,
“A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi semnifică viaţa: trăiri, sentimente, idei, idealuri. Cât de
JURNAL
povestit…”Astfel începeau mai toate poveştile care ne nemaiauzit, nemaipomenit, senzaţional sau misterios poate sa
fascinau, copii fiind, făcându-ne imaginaţia să zburde pe fie ceea ce vom citi?
tărâmuri unde totul este posibil. Cartea ascunde în paginile O bibliotecă este un labirint al ideilor, al interpretărilor,
sale un univers magic, nebănuit, o lume în care îţi poţi permite al descoperirilor, al experienţei umane. Sigur că te poţi rătăci în
MUZEUL ASTRA
pentru o clipă să fugi de realitatea cotidiană şi să trăieşti cu acest labirint al cărţilor. Dar cât de plăcut poate fi acest
intensitate o singură clipă de libertate supremă. Se deschid lucru…iar, într-un sfârşit, vei găsi calea de ieşire la mal, la
nişte porţi, pătrunzi într-un ţinut nou un univers de gânduri, idei suprafaţă. Atunci vei fi altfel: luminat pe dinăuntru de o lumină
şi simţiri. Pentru o clipă poţi fi tot ceea ce ţi-ai dorit şi mai ales care nu se va stinge niciodată.
poţi călători pe aripile imaginaţiei pe tărâmuri fantastice, Se poate pune întrebarea dacă, acum când informaţia
tărâmuri care îţi permit să fi veşnic copil. Să ne amintim de ceea pătrunde tot mai mult, pe căi din ce în ce mai diversificate, mai
1
ce spunea Emerson despre bibliotecă: el o vedea ca pe un este utilă cartea omului modern, dacă mai poate fi lectura,
cabinet magic, în care există multe spirite vrăjite care se această aventură a cunoaşterii, o cale spre împlinire, spre
trezesc doar atunci când le chemăm: dacă nu deschidem regăsirea paradisului pierdut. În calitatea mea de bibliotecar, pot
cartea, care în mod literal este doar un volum, ea rămâne un spune că răspunsul este afirmativ iar cartea rămâne cea mai
lucru printre alte lucruri. Numai cufundarea în ordinea şi accesibilă, cea mai apropiată de sufletul omului, spre
savoarea unei lumi fictive dă viaţă cărţii; ea renaşte, de fapt, la cunoaşterea lumii, a Universului.
fiecare nouă lectură. Ca bibliotecar, trăind zi de zi înconjurată de aceste
Frumuseţea cărţilor nu se poate asemui nici chiar cu oaze de cultură, nu pot să nu mă opresc asupra câtorva dintre
a unui peisaj. Un peisaj, după o vreme, nu mai are secrete, e numeroasele gânduri despre carte ale unor importante
cunoscut până în cele mai mici şi mai ascunse cotloane. O personalităţi ale culturii româneşti cât şi de peste hotare, şi să le
carte însă, îţi rezervă mereu surprize. Un peisaj mirific îţi împărtăşesc celor care iubesc aceste izvoare de înţelepciune
potoleşte setea de frumos în timp, căci te obişnuieşti cu care sunt CĂRŢILE.
locurile, cu relieful, cu forma şi culoarea vegetaţiei. Însă
universul cărţilor nu cumva îţi stârneşte această senzaţie,
lăsându-te, pe măsură ce avansezi în lumea lor, tot mai însetat,
tot mai flămând de hrana cunoaşterii?
Cartea este “un mijloc de alinare a sufletului” iar
biblioteca, “o comoară a leacurilor pentru suflet” aşa cum
spunea odinioară regele Tebei, iar ceea ce era valabil cu mii de
ani în urmă este şi astăzi, la fel de valabil. Cărţile au suflet,
cărţile au viaţă şi oamenii găsesc în lectură un mod de a se
cunoaşte pe ei înşişi laolaltă cu universul care îi înconjoară.
Fiecare pagină citită deschide ferestre spre cunoaştere, spre o
lume neştiută, dar poate intuită prin fanteziile imaginaţiei.
18
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
O bibliotecă este un loc de sănătate pentru spirit.

(dicton elin)
Spune-mi câte cărţi citeşti, ca să-ţi spun cât preţuieşti.

JURNAL
(proverb românesc)
O casă fără cărţi îmi pare un corp din care a plecat sufletul. (Marcus
Tullius Cicero)
Ziceţi că n-am prieteni? Am prieteni şi societatea lor mi-e foarte

MUZEUL ASTRA
plăcută, prieteni din toate ţările şi din toate timpurile. Ei totdeauna

sunt lângă mine: când îi chem, vin; când îi întreb, îmi răspund…Unii
mă învaţă să trăiesc bine; alţii să mor bine. Ceilalţi, prin veselia lor,
îmi risipesc grijile şi necazurile. Unii îmi oţelesc inima în suferinţe;
alţii mă învaţă să dispreţuiesc poftele inimii. Unii mă poartă de mână
pe drumul cunoştinţelor; alţii mă îndreaptă pe calea virtuţilor… Ştiţi
voi cine-mi sunt aceşti buni şi nedespărţiţi şi atât de puţini pretenţioşi
prieteni? CĂRŢILE. (Francesco Petrarca)
N-a fost supărare pe care un ceas de lectură să nu mi-o fi risipit! De

câte ori te simţi nefericit şi ai nevoie de uitarea necazurior, când,
rănit de viaţă, doreşti un suprem balsam, când, sătul de banalitatea
şi inegalitatea mediului, aspiri la o societate mai aleasă, când vrei să
te înduioşezi şi să râzi de nimicurile de aici, de pe pământ, în
tovărăşia unui spirit de bunăvoinţă şi de înţelegere, atunci nu-l căuta
departe, căci nu-l vei găsi. N-ai decât să întinzi mâna spre bibliotecă
şi să chemi la tine acest talisman fără de preţ: CARTEA!
(Charles de Montesquieu 1689-1755)
Acela căruia îi place cartea nu va duce niciodată lipsa unui prieten

credincios, a unui sfătuitor înţelept, a unui tovarăş bine dispus, a
unui mângâietor eficace.
(Isaac Barrow 1630-1677)
Lectura e pentru spirit ceea ce exerciţiul e pentru trup.

(Joseph Swift 1667-1745)
Cartea este testamentul unei generaţii către alta, este sfatul unui
bătrân care moare către adolescentul care intră în viaţă, este ordinul
transmis de santinelă schimbului său. Toată viaţa umanităţii este în
carte. Triburile, oamenii, statele au dispărut carte a rămas. Cartea a
crescut cu umanitatea; toate doctrinele care au mişcat spiritul, toate
pasiunile care au zguduit inimile s-au cristalizat în carte; marea
confesiune a vieţii impetuase a umanităţii este înscrisă în carte,
grandioasa autobiografie care se cheamă istorie universală…
(Alexandr Ivanovici Herzen 1812-1870)
Cartea îndeplineşte nu numai minunea de a ne pune în contact cu

semenii noştri depărtaţi în timp şi spaţiu; carte îndeplineşte fapta de
Bibliografie:
mirare de a ne face să trăim în afară de minciună, nedreptate şi
1. Anca Donose, De la carte la cunoaşterea lumii,
prejudecăţi. În aceste urne sacre, în care poeţii şi cugetătorii şi-au
În: Biblioteca, nr.6, 2000
închis inimile, găsim acea putere fără moarte care mişcă
2. Mia Izabela Bârzoagă, Carte, un univers misterios,
umanitatea înainte în progresul ei necontenit. Între calamităţi şi
catastrofe, oameni nobili care nu mai sunt ne dau putere acumulată
3. Alina Cătunescu, Casa sufletului nostru biblioteca,
în operele lor ca să răzbim spre adevăr, justiţie socială şi pace.
(Mihail Sadoveanu 1880-1961)
19 Dana Muntean
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
CRUCEA - MODELUL TROIŢEI
Termenul grecesc corespunzător cuvântului „cruce” Pentru evrei era un semn al blestemului. Aceasta
JURNAL
(substantivul stauros; verbul stauro - „eu ţintuiesc pe cruce”) este moartea suferită de Iisus şi pe care a cerut-o mulţimea
are sensul primar de stâlp sau bârnă verticală iar sensul căreia Iisus îi vindecase bolnavii, le înviase morţii şi pe care a
secundar tot de stâlp folosit însă ca instrument de pedeapsă şi săturat-o spiritual. În moartea Lui înlocuitoare pe cruce, pentru
execuţie noi, noi am murit „în El” şi „omul nostru cel vechi este răstignit
Despre crucificare se poate spune că a fost împreună cu El”, pentru ca prin Duhul Sfânt care locuieşte în
practicată de fenicieni, de cartaginezi şi mai apoi pe o scară noi să putem umbla în viaţa nouă, ca să rămânem „în El”.
mult mai largă de cătr romani. Crucificaţi erau sclavii, Ceea ce am prezentat mai sus vrea să arate într-un
MUZEUL ASTRA
provincialii şi infractorii de teapa cea mai joasă, iar cetăţenii mod minimal însemnătatea crucii şi rolul ei esenţial în doctrina
romani foarte rar. Astfel, tradiţia potrivit căreia PETRU a fost creştină. Pentru creştini, crucea este amintirea vie şi
crucificat, la fel ca Iisus Hristos, dar Pavel a fost decapitat, este permanentă a iubirii lui Dumnezeu pentru om, este biruinţa
în armonie cu obiceiul antic. binelui, este răscumpărarea păcatului strămoşesc şi înlocuirea
În afară de stâlpul vertical (crux simplex) pe care hainelor de piele cu hainele de lumină
victima era legată sau trasă în ţeapă existau trei tipuri de cruci. Cercetările făcute până în prezent cu privire la troiţă
1.Crux commissa avea forma literei „T”de tipar iar au scos în relief troiţa ca simulacru sau succedaneu al coloanei
potrivit unor specialişti în domeniu, ar fi derivată de la simbolul cerului. Coloana cerului indiferent de formele ei arhitectonice
zeului Tamuz, litera tau. Mai târziu, va fi cunoscută ca şi crucea hotărnicea în comuna primitivă, până la apogeul şi decăderea
Sfântului Anton. politeismulul (începutul erei creştine), lumea invizibilă a forţelor
2.Crux decussata avea forma literei „X”urmând mai oculte ale naturii. Din modestul meu punct de vedere, odată
apoi să fie cunoscută în întreaga lume creştină sub numele de proliferată şi legalizată noua religie (creştină),cultul crucii va
„crucea Sfântului Andrei” cunoaşte o adevărată cinstire şi până în perioda apariţii
3.Crux immissa era crucea obişnuită, alcătuită din primelor troiţe în amurgul epocii medievale, coloana cerului era
două bârne în formă de (†) şi potrivit tradiţiei, Iisus Hristos ar fi de mult creştinizată. Denumirea de troiţă provine din lumea
murit pe o asemenea cruce. Acest lucru este întărit de referirile slavă, care păstra acel creştinism pur apostolic şi neabătut de
din cele 4 Evanghelii (Mat.27:37, Marcu 15:26, Luca 23:38, la dogmele celor 7 sinoade ecumenice şi însemna de fapt trei
Ioan 19:19-22) la titlul pironit pe cruce deasupra capului lui cruci îngemănate care erau simbolurile „Trinităţii”, deci era
Hristos. asociată cu Sfânta Treime.
Interesul faţă de „cruce”al scriitorilor Noului Cu toate că reminiscenţe ale coloanei cerului au
Testament avea să fie unul pur Hrisologic. Preocuparea lor a rămas, totuşi troiţa se diferenţiază din orice punct de vedere de
constat în semnificaţia eternă, cosmică, soteriologică, ceea ce coloana cerului dar această aserţiune va fi soluţionată sper cu
s-a întâmplat odată pentru totdeauna în moartea lui Iisus succes, într-o viitoarea cercetare personală cu privire la rolul
Hristos, pe cruce. troiţelor în cultura tradiţională românească.
Interesul faţă de „cruce”al scriitorilor Noului Troiţa nu trebuie privită numai ca un monument
Testament avea să fie unul pur Hrisologic. Preocuparea lor a tradiţional sătesc ci şi ca o adevărată manifestare a
constat în semnificaţia eternă, cosmică, soteriologică, ceea ce credinţei,este CULTUL SFINTEI CRUCI în cultura tradiţională
s-a întâmplat odată pentru totdeauna în moartea lui Iisus românească. Raportat la spaţiul cultural tradiţional românesc,
Hristos, pe cruce. Din punct de vedere teologic, Nicolae Iorga prezintă însemnătate troiţelor pentru lumea
cuvântul„cruce” a fost folosit ca o descriere sumară a satului astfel: troiţele sunt ctitorii ieftine ale unor credincioşi
evangheliei mîntuirii, că Iisus „a murit pentru păcatele noastre”. care nu aveau mijloace de a-şi arăta credinţa prin durarea unei
Astfel „propovăduirea evangheliei” este „cuvântul crucii”, biserici. La obârşie însă cred că au fost altceva. Pe timpurile
„predicarea lui Hristos cel crucificat”. mai vechi, când domniile noastre începeau şi bisericile de lemn
„Cuvântul crucii” este de asemenea cuvântul erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci se făcea
împăcării. Această temă reiese clar din Epistola către Efeseni toată slujba; ea înlocuia biserica, o rezuma în tot ce avea mai
şi cea către Coloseni. „Prin cruce” Dumnezeu a făcut pace între caracteristic”.
evrei şi cei dintre Neamuri surpând zidul de despărţire de la E adevărat că nu puţine sunt cazurile când o troiţă
mijloc, legea poruncilor. ţinea locul unui lăcaş de cult, dar nu era un caz de permanenţă,
În Noul Testament crucea este un simbol de ruşine şi ci era un caz temporar. Locul unde se va ridica lăcaşul de cult
umilire, dar şi un simbol al înţelepciunii şi gloriei lui Dumnezeu era însemnat cu o astfel de troiţă şi întradevăr până la
revelate prin ea. Romanii au folosit crucea nu numai ca edificarea lăcaşului, această troiţă îi ţinea locul, în jurul ei se
instrument de tortură şi execuţie ci şi ca un stâlp al infamiei, ţineau procesiunile religioase.
rezervat pentru cei mai răi şi cei mai de jos.
20
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
Din punct de vedere funcţional, troiţele sunt de mai d.Troiţele de fântână erau puse în preajma tuturor
JURNAL
multe feluri: surselor de apă, cu scopul de a feri izvorul respectiv de orice
a.Troiţele de răscruce se întâlnesc la intersecţia a „lucru necurat”, deorece apa este izvorul vieţii.
două sau mai multe drumuri şi au scopul de a stăvili forţele e.Troiţele închinate eroilor comememorează atât
malefice şi de a stabili legătura cer-pământ un eveniment istoric important care s-a petrecut în locul
b.Troiţele de hotar semnalizează limita unei aşezări respectiv, cât şi pe cei care au căzut în războaie.Aceste troiţe
şi în jurul acesteia se fac diverse procesiuni religioase în vor cunoaşte o răspândire deosebită mai ales după primul
MUZEUL ASTRA
special la marile sărbători de peste an. război mondial, când va lua fiinţă societatea Cultul Eroilor.
c.Troiţele de jurământ subliniază concepţia f.Troiţele de pomenire amintesc un eveniment
tradiţională legată de lumea de dincolo. Sunt aşezate de obicei neplăcut petrecut în sânul unei colectivităţi sau al unei familii.
pe pereţii exteriori ai bisericilor de lemn (în Transilvania), sau Desigur şirul lor nu se termină aici, dar ceea ce am
pe copaci impunători, în special pe stejari (în Muntenia), la prezentat mai sus arată cele mai importante moduri de
trecerea punţilor (în Oltenia). Acestea fie subliniau starea de funcţionare a troiţelor care se găsesc în spaţiul cultural
păcătoşenie a celui care o ridica, fie era pusă postmortem de tradiţional românesc
membrii familiei, iar scopul lor era de a uşura trecerea sufletului
prin vămile văzduhului. Ciprian Ştefan
21
MUZEUL ESTE OGLINDA

ISTORIEI CULTURALE
UNIREA PRINCIPATELOR - 24 IANUARIE 1859
„Unirea … nu este un lucru de împrumut. Nimeni nu ne-a îndemnat, nimeni nu ne-a

pus sprijinul sau în perspectiva, n-am plecat cu făgăduiala nimănui……Statul românesc s-a
JURNAL
întemeiat pe conştiinţa că un popor, un singue popor are dreptul la un singur stat.” (Nicolae
Iorga).
Oficial şi în spiritul celor mai frumoase tradiţii istorice româneşti, prima Unire a
Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti a avut loc la 24 ianuarie 1859, actul solemn al acestui
eveniment crucial fiind marcat la Bucureşti, odată cu sosirea domnitorului Al. I. Cuza.
Dacă, însă, ne amintim că prima întregire a celor trei provincii româneşti Moldova,
MUZEUL ASTRA
Ardealul şi Ţara Românească a făurit-o Mihai Viteazu la 1600 şi a fost sărbătorită cu alai la
Alba Iulia, rezultă că la 24 ianuarie 1859 se realiza de fapt a doua Unire a românilor, de data
aceasta însă fără Transilvania şi Basarabia, care aveau să sufere în continuare jugul austro-
ungar, respectiv ţarist până la 1918, când se împlinea visul milenar: «Unirea de la Nistru pînă
la Tisa».
Intr-un context politic european devenit favorabil cauzei unirii, mai ales după
înfrângerea Rusiei în Razboiul Crimeei (1853-1856) de către forţele aliate anglo-franco-
piemonteze, bucurându-se de susţinerea fermă a împăratului Napoleon III, pasoptiştii din
ambele Principate au putut colabora fructuos pentru ţară.
Actul solemn al Unirii (punerea Marilor Puteri în faţa faptului împlinit) şi apariţiei unui
nou stat pe harta Europei România a coincis, în spaţiu şi timp, cu data memorabilă de 24
ianuarie 1859, când domnitorul Al. I. Cuza, ales unanim de cele două camere de deputaţi, mai
întâi la Iaşi 5 ianuarie, apoi la Bucureşti 24 ianuarie, a sosit în viitoarea capitală a ţării unite.
Ardealul, strâmtorat în dezvoltarea sa naţională, a venit în ajutorul Principatelor,
spiritul de unitate găsindu-şi expresie şi în actele de sprijin economic, politic etc. ale românilor
transilvăneni. Miile de pribegi din Transilvania, care au găsit adăpost şi sprijin la sud de
Carpaţi, au întreţinut şi revigorat atmosfera de încredere în destinele naţionale româneşti.
Emigrarea în Principate constituia un mod de protestare contra împilării din Imperiul
Habsburgic şi, totodată, posibilitatea unei lupte deschise pentru apărarea celor asupriţi şi a
afirmării unităţii statale.
În condiţiile în care în Transilvania se declanşase o puternică acţiune
de deznaţionalizare ce urmărea realizarea unui stat naţional al nobilimii
maghiare, cu limba oficială maghiară, Moldova şi Ţara Românească
îndeplineau toate condiţiile necesare activităţii multor intelectuali
transilvăneni, dintre care amintim: Aaron Florian, August Treboniu Laurean,
Damaschin Bojincă, Constantin Leca, Ioan Maiorescu, Ioan Puşcariu, Axente
Sever, George Bariţiu, Al. Papiu Ilarian, Simion Bărnuţiu ş.a. . Ocupând
posturi de medici, jurişti, preoţi, profesori, învăţători etc., aceştia au propagat
ideea unirii de neam peste graniţele vremelnice, acţionând în permanenţă cu
gândul la fraţii lor de peste munţi şi la posibilitatea eliberării lor. Ei erau «
apostolii » ideii de Unire, vorbele lor transformându-se în adevărate
discursuri, catedrele profesorilor devenind, în adevăratul sens al cuvântului,
«tribune» ale unităţii de neam.
Chiar dacă sprijinul ardelenilor, vădit exprimat, a avut o contribuţie
importantă, situaţia lor rămânea neschimbată, ei fiind nevoiţi să mai aştepte
aproape o jumătate de secol, până în 1918, pentru ca măreţul ţel să fie
realizat.
Beneficiind de sprijinul românilor transilvăneni şi de o situaţie
externă, europeană, favorabilă cele două Principate s-au unit sub Al. I. Cuza,
realizând astfel o parte a visului românesc Unirea cea dintâi, cea mai mare,
mai generală şi mai naţională dorinţă a ţării.
«Unirea cea mică», cea mult aşteptată se înfăptuise.
Claudiu Capotă
22
MUZEUL ESTE UN TEZAUR

JURNAL
COLECŢIA DE FOTOGRAFIE VECHE A COMPLEXULUI NAŢIONAL
MUZEAL "ASTRA" SIBIU
La începutul anului 1839, într-o şedinţă a Academiei de Ştiinţe din Paris, Aragon făcea
cunoscut un nou procedeu tehnic cu ajutorul căruia se fixau pe suport metalic imagini din mediul
MUZEUL ASTRA
înconjurător: fotografia.
Fotografia (photos = lumină, graphê = a reprezenta grafic) a evoluat de-a lungul timpului
foarte mult. S-au urmărit reducerea duratei de expunere, ameliorarea stabilităţii imprimării, aparate de
fotografiat din ce în ce mai mici, etc.
Complexul Naţional Muzeal “ASTRA” Sibiu gestionează un patrimoniu de excepţie. Un loc
de mare importanţă are colecţia de fotografie veche, considerată azi una din cele mai autentice surse
documentare datorită conţinutului informaţional şi
emoţional reţinut de pelicula fotografică. Colecţia s-a
constituit în perioada 1991-1992 şi cuprinde 2.784
fotografii, cărţi postale şi litografii, considerate
documente iconografice importante pentru cercetarea
etnografică. Grupările etnice sunt reprezentate astfel:
1323 - români, 750 - saşi, 130 - unguri, 65 - ţigani, 64 -
secui, alte etnii - 40.
Nucleul de bază al colecţiei l-a constituit
“Fondul ASTRA”, având peste 300 piese, multe dintre
fotografii fiind expuse la inaugurarea Muzeului
“Asociaţiunii”, în 19 august 1905. Acest nucleu a fost
completat ulterior, cu fotografii realizate în ateliere ce
au funcţionat la sfârşitul secolului al XIX-lea - prima
jumătate a secolului XX, provenite din donaţii de la
colecţionari şi achiziţii permanente de piese.
Colecţia se remarcă prin vechimea şi
valoarea artistică a fotografiilor componente, prin
numele artistului care le-a executat, prin consistenţa
unui fond bine structurat tematic.
Majoritatea imaginilor sunt realizate de fotografi care
au trăit şi au activat în oraşul Sibiu, între 1850-1918:
Camilla Asboth, Wilhelm Auerlich, Rudolf Czeck, Emil
Fischer, Theodor Glatz, Julia Herter, Eugen Lieblich,
Alexander Maierhofer, Wilhelm Mann, August Meinhardt, Victor Mysz. Se mai remarcă şi: Leopold
Adler, Carl Muschalek, J. Schuller (Braşov), Carl Koller, Alexandru Roşu (Bistriţa), E. Dunky (Cluj-
Napoca), G. Heiter (Reghin), Carol Popp de Szathmary (Bucureşti), etc. Specializaţi în arta portretului,
individual sau de grup, artiştii-fotografi erau preocupaţi să prezinte ambianţa rurală cât mai autentică,
chiar în atelierul fotografic, redând interioare de locuinţă ţărănească, folosind decoruri cu fundaluri
variate şi pictate în conformitate cu relieful şi flora zonei de provenienţă a modelului.
Delia Voina
23
MUZEUL ESTE O SCOALA

JURNAL
ICOANA ANALIZATĂ ŞI DEZVĂLUITĂ DE GÂNDUL ŞI INGENUITATEA COPILULUI
Într-o societate, caracterizată de multiple transformări, ce parcurge labirintice evoluţii difuze, se simte o acută
dorinţă de comunicare, de dialog informal şi formal.
Muzeul reprezintă, astfel, un sistem cultural, de o multi şi interdisciplinară valenţă, un simbol al semnificării ideii
de fenomenologie. Adeseori, se realizează o conlucrare optimă între muzeu, şcoală şi familie, obiectivul central, comun,
MUZEUL ASTRA
fiind actul educaţional. Actul educaţional deschide apetitul pentru creativitate, implicare, înţelegere, comuniune, toleranţă
interetnică.
Situându-se la confluenţa direcţiilor primordiale de formare educativă, muzeul simbolizează un nucleu de
dialog permanent între etnii, generaţii, manifestând dezideratul de cunoaştere mutuală. Totodată, este întreţinută o
atmosferă socială armonioasă, în care actul creaţiei primează.
Unele dintre temele abordate anul acesta, 2005, în cadrul lecţiilor de pedagogie muzeală, organizate în cadrul
Complexului Naţional Muzeal „ASTRA”, au fost şi continuă să fie:
- Pictura icoanelor pe sticlă din Transilvania. Caracteristicile centrelor de la Nicula, Valea Sebeşului şi
Ţara Făgăraşului.
- Cum să recunoaştem icoanele pictate pe sticlă, specifice Şcolii de la Nicula? Fenomenul „Nicula”, una
dintre bijuteriile artei populare româneşti.
- „Citirea” unei icoane pe sticlă cu ajutorul limbajului semiologic, simbolistic şi cromatic.
- Prietenii noştri intimi Îngerii şi Sfinţii.
- Expunerea icoanei în casa tradiţională, în spaţiul expoziţional şi ambientul secolului XXI.
- Redactarea unei compuneri întitulate „Icoana din sufletul meu”
Copilul este fascinat de întreaga poveste a pictării icoanei pe sticlă. Este iniţiat în tehnica pictării pe sticlă,
descoperind în Transilvania centrele importante prin cunoscutele ateliere de pictură religioasă. Punctul culminant al
peregrinării copilului în cadrul orelor de curs, destinate pictării icoanelor pe sticlă, este jocul căutării semnelor şi a
simbolurilor iconografice, existente în tematicile discutate. Copiii sunt antrenaţi în acest fascinant joc de forare
simbolistică. Una dintre dorinţele manifestate de copii la sfârşitul orelor este de a povesti discursul iconografic dintr-o
icoană aleasă, bazându-se pe luminile şi umbrele simbolistice. Au bucuria de a discuta, de a dezlega codurile semiotice,
printr-o analiză simplă, foarte logică, izvorâtă dintr-o
mentalitate de copil, doritor de a cunoaşte, fără prea
multe complicaţii axiomatice. În cadrul orelor reuşim
împreună să găsim, astfel, câteva dintre cele mai
importante simboluri creştin-iconografice: Crucea,
Steaua călăuzitoare, aureola, aura sau haloul, Pruncul,
mielul, Îngerul, viţa-de-vie, strugurele, pâinea, vinul,
şarpele, balaurul, corabia, Biserica, maforionul negru,
ghirlanda de trandafiri, rujele, mandorla sau lanţul de
nori, chenarul din linie şerpuită. Etapa următoare este
analiza cromatică. Icoana pe sticlă este discutată din
punct de vedere cromatic, realizându-se o „traducere”
simbolistică a culorilor: roşu, galben, albastru, verde,
violet, cărămiziu sau orange, auriul şi argintiul şi a non-
culorilor alb-negru.
Ca şi exemplu de icoană discutată simbolistic
şi cromatic este, de obicei, aleasă o icoană pictată în stilul Şcolii de pictură de la Nicula, ce ilustrează ca teme iconografice
urmâtoarele: „Naşterea Domnului”, „Învierea Mântuitorului”, „Maica Domnului Îndurerată”. În cea de a doua parte a lecţiei,
copiii desenează simbolurile reţinute şi cele favorite, totodată, folosind culorile corecte, realizând un crochiu al icoanei,
alese înspre ilustrare. Desenul reprezintă, de fapt, o hartă a simbolurilor şi o fixare a cunoştinţelor însuşite în timpul orelor
de curs.
Compunerea „Icoana din sufletul meu” a fost un experiment de imaginaţie, creaţie şi cultură. Copilul a
avut libertatea de a descrie o icoană favorită şi de a o discuta din ce punct de vedere doreşte. Astfel, s-a dorit
experimentarea modului de a gândi analitic şi sintetic al copilului. Dezvoltarea unui spirit liber, fără inhibiţii, al unui copil cu
o vedere cât mai largă şi educarea artistică, estetică, religioasă şi spirituală sunt câteva dintre cele mai importante
premize de dialog.
24

JURNAL
MUZEUL ASTRA
Vizitele în expoziţiile deschise în muzeu, ghidajul în discursul expoziţional, crearea unei mentalităţi
moderne în comunicarea individuală avută cu obiectul patrimonial, dorinţa de a emigra din grupul de vizitatori şi de
a încerca o relaţie tot mai apropiată cu obiectul de artă, de forare a imaginii sunt alte intime dorinţe într-ale
pedagogiei muzeale.
Un alt curs susţinut în cadrul acestor tematici
de pedagogie muzeală este cel despre Sfinţi şi Îngeri.
Îngerul este prietenul, acel alter ego al fiecărui copil în
parte şi nu numai al lui, prin el se realizează
comunicarea noastră cu Divinitatea. Studiul
antropologic al îngerului şi căutarea lui în icoanele pe
sticlă, integrarea în tematicile iconografice şi înlănţuirea
lui în scenariile sărbătorilor tradiţionale româneşti sunt
aspectele generatoare ale cursului abordat.
Ce este o icoană, care sunt diferenţele primare
dintre o icoană pe sticlă şi una pictată pe lemn, ce
reprezintă ea din punct de vedere religios, dar artistic,
cum era percepută prezenţa icoanei într-o casă veche
tradiţională românească, cum este expusă o icoană într-
o expoziţie de viziune antropologică, dar cum este
etalată o icoană într-un interior ambiental, specific
secolului contemporan sunt întrebările cu valoare de leit-motiv, la care se încearcă să se găsească răspunsuri, elocvente şi
veridice atât într-o mentalitate de adult, dar şi în mirificul univers de ingenuitate al copilului. Icoana primită la botez, icoana
dăruită de naşii de căsătorie, icoana, cea care îndrumuieşte în Ceruri sunt „povestite” în aşa fel încăt să fie cucerită mirarea
specifică copilului.
Toate aceste tematici, abordate în sfera pedagogiei muzeale, se pot înscrie perfect şi armonios în atmosfera de
sigiliu - formativ a mentalităţii copilului sensibil şi deschis jocului imaginaţiei.
Muzeul va rămâne mereu o fereastră deschisă de cunoaştere, de informare şi formare culturală, de sensibilizare
artistică, de raportare a fiinţei noastre la întreaga umanitate şi universalitate, totodată.
Adda Maria Popa
25
MUZEUL "ASTRA" - PRIETENUL IDEAL AL COPIILOR

JURNAL
În cadrul proiectului „Identitatea Contează”, derulat de către Grupul pentru Iniţiativă Locală „Corona”
Braşov, în parteneriat cu British Council Bucureşti, a avut loc, la Complexul Naţional Muzeal „ASTRA”, o acţiune
specială, prin care copiii din cadrul Colegiului Naţional „Octavian Goga” Sibiu, clasa a IV-a coordonată de doamna
învăţătoare Marcela Bratu şi cei ai scolii cu clasele I-VIII, nr. 4 Sibiu, clasa a IV-a a doamnei învăţătoare Mihaela
MUZEUL ASTRA
Dragomir, au participat la o lecţie specială

prin adoptarea monumentului „Casa
Hermes”, din Piaţa Mică, nr.11, sediul
Muzeului de Etnografie Universală „Franz
Binder”. Clădirea monument istoric, fost
sediu al Asociaţiei Meşteşugarilor din Sibiu
(sec. XIX), se distinge astăzi, în ansamblul
pieţei mici, prin arhitectura sa deosebită.
Activităţile ce s-au desfăşurat au avut
drept scop sensibilizarea copiilor cu privire
la valorosul patrimoniu al Sibiului, printr-o
abordare modernă, deschisă şi
participativă, apropiată nivelului lor de
înţelegere. Elevii au avut ocazia să
cunoască modul de organizare al breslelor
existente în Sibiul medieval, să devină ei
înşişi, prin joc de rol, fie meşter, fie ucenic
sau staroste al vechilor meserii, să se
familiarizeze cu regulamentul breslelor, şi au acordat ei înşişi pedepse celor care nu respectau prevederile
acestuia, dovedindu-se foarte inventivi. De asemenea, copiii au desenat semnul fiecărei bresle şi prin tehnici
dramatice i-au provocat pe colegi să recunoască cărei bresle aparţin. Prin desfăşurarea acţiunii, în cadrul
expoziţiei de cahle a Muzeului de Etnografie Săsească
„Emil Sigerus”, copiii au putut să înţeleagă nu doar
organizarea unor bresle, ci şi produsul muncii lor.
Clădirea pe care cei mici au adoptat-o a prins viaţă,
redevenind parcă ceea ce a fost odată.
În cadrul aceluiaşi proiect, copiii din cadrul

şcolii cu clasele I-VIII nr. 15 Sibiu, s-au transformat în
pricepuţi alchimişti, adoptând Muzeul Farmaciei, sau
au vibrat alături de actori de la Teatrului „Gong”, care au
dat viaţă personajelor din basme într-o montare care a
avut loc la un alt monument adoptat, şi anume
Biblioteca „ASTRA”.
Complexul Naţional Muzeal „ASTRA”,
derulează în cadrul proiectului de anvergură
internaţională- „Şcoli şi Muzee către Europa”-, un
parteneriat şi cu Şcoala cu clasele I-VIII nr. 24, a cărei
copii au adoptat munumentul istoric „Casa Artelor”.
Astfel, „Casa Artelor” şi „Casa Hermes”, au devenit obiective de maxim interes pentru cei mici, aceştia
reuşind să surprindă partea fermecătoare şi plină de istorie a monumentelor istorice.
Raluca Andrei
26

JURNAL
Jocurile inuiţilor sunt grupate în câteva categorii care presupun trasul,

MUZEUL ASTRA
împinsul, a găsi şi a potrivi, loviturile, rotaţia, dexteritatea. Majoritatea

sunt jocuri de interior, destinate petrecerii timpului liber în
eventualitatea unor condiţii climatice nefavorabile sau pe perioada
„nopţii arctice”, când nu sunt atât de implicaţi în îndeplinirea treburilor
casnice sau în asigurarea hranei.
Jocurile inuiţilor sunt un indiciu că această cultură este vie
prin moştenirea sa.
Unele dintre ele au fost învăţate acum aproape 4000 de ani,
în Asia, înainte ca inuiţii să migreze, prin Strâmtoarea Bering, în zona
arctică. Altele, cu siguranţă, au fost însuşite după această migraţiune,
de la băştinaşii continentului american.
În prezent, în diferite puncte din zona arctică, sunt organizate
PUTEREA JOCULUI. O "LUME NOUĂ": adevărate „olimpiade” ale jocurilor inuite şi sporturilor specifice.
INUIŢII DIN ZONA ARCTICĂ Mărturisesc că m-am simţit provocată. În intimitatea şi
căldura căminului meu, am încercat şi eu câteva dintre aceste jocuri.
Mai mult decât nişte mişcări haotice şi ceva febră musculară nu am
A supravieţui. O lecţie pe care fiecare dintre noi o primeşte în reuşit.
cel mai prielnic moment al vieţii sale. Într-adevăr, pentru ei, agilitatea, forţa şi perseverenţa dau
În călătoriile mele, am întâlnit oameni care m-au învăţat că puterea de lecţie a jocului. Puterea de a supravieţui.
rezistenţa fizică şi psihică sunt, uneori, vitale. Eu, din sânul civilizaţiei europene pot răspunde la această
Să vă povestesc, de exemplu, despre inuiţi! Sunt grupuri provocare făcând o invitaţie.
culturale tradiţionale, care populează mici enclave în zonele de coastă Vă invităm să vizitaţi, la începutul lunii februarie, în incinta
ale Canadei, Groenlandei, Alaskăi şi nord-estului Siberiei. Îşi spun Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”, o inedită expoziţie
„Inuit” sau „Yuit”, ceea ce înseamnă „oameni”. Numele „Eskimo”, adică de artă inuită.
„oameni care mănâncă carne crudă” este dat de către europeni, Vor fi expuse desene şi tapiserii, „texte” simbolice şi
imediat după primele contacte cu aceste populaţii, începând cu secolul cromatice ale unei lumi spirituale aparte.
al XVI lea. Cu speranţa că această primă întâlnire v-a făcut plăcere, cu
Traiul în zona arctică, cu climă aspră, cu „noaptea” care speranţa că veţi trece pragul muzeului nostru,
durează câteva luni, cu dependenţa de sursa de hrană care Iată, în final, două dintre jocurile practicate de către inuiţi :
„migrează”, a impus un stil de viaţă în care cultura este strâns legată de
natură. ARTASIAQ
Ca un răspuns, dar şi ca o consecinţă, inuiţii şi-au „construit”
o lume a jocurilor vivace şi magică. Jocul presupune săritura şi lovirea unei ţinte confecţionate
Aptitudinile dezvoltate de aceste jocuri au fost adesea cele din os sau o bucăţică de blană. Aceasta este suspendată la o înălţime
necesare pentru supravieţuirea într-un mediu ostil. De aceea, jocurile care poate depăşi 2 m. Jucătorul nu poate porni de la o distanţă mai
necesită putere fizică, agilitate şi rezistenţă. Multe jocuri inuite sunt mare de 3 m. Când începe săritura. Din poziţie statică, cu ambele
tradiţionale şi nu necesită echipament. Dacă e nevoie totuşi de folosire picioare pe pământ, jucătorul sare să lovească ţinta cu un picior. Este
unor „piese”, acestea sunt confecţionate din materiale aflate la obligatoriu să aterizeze pe piciorul folosit pentru lovire. În
îndemână piei şi oase de animale. AKRATCHEAK jucătorul sare şi trebuie să lovească ţinta cu ambele
Sarcinile sunt, în mare măsură, individuale şi este picioare.
responsabilitatea fiecăruia să fie cel mai bun. Având indivizi cu
aptitudini şi talente speciale, se considera că acea comunitate este BILBOQUET
sănătoasă. După aruncarea ţintei-os în aer, jucătorul intenţionează să o prindă
Jocurile sunt folosite ca ocazii pentru antrenamente şi ca o în orificiile tubului.
modalitate de cunoaştere a anatomiei umane şi animale. Tubul cu mai multe orificii mai mici pretinde jucătorului o mai bună
coordonare între mână şi ochi.
Simona Georgescu
27
DRAGOBETELE: SĂRBĂTOAREA ROMÂNEASCĂ A DRAGOSTEI

JURNAL
Prin tradiţie, poporul român a simţit dintotdeauna nevoia de comunicare a
omului cu natura şi cu alţi semeni. Obiceiurile de primăvară se înscriu în această aspiraţie
a omului de a fi în acord cu înnoirea şi trezirea la viaţă a naturii.
Primăvara este un moment de cumpănă, de trecere de la un mod de existenţă hibernal la
explozia vegetaţiei şi revenirea la viaţă a tuturor vietăţilor. Obiceiurile şi credinţele
respectate şi sărbătorite primăvara, dintre care amintim: Dragobetele, Mărţişorul, zilele
MUZEUL ASTRA
Babei Dochia, vin să aşeze sub ocrotirea unor forţe benefice dragostea, sănătatea şi
fericirea oamenilor, dar şi să asigure belşugul noului an agricol.
Dragobetele, numit şi Cap de Primăvară, este un zeu tânăr al panteonului
autohton, patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti; identificat cu
Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.
După legendă, Dragobetele este fiul Babei Dochia şi reprezintă, în opoziţie cu
aceasta, un principiu pozitiv, ocrotitor al dragostei curate a tinerilor.
Se crede că de Dragobete, 24 februarie, păsările nemigratoare se strâng în
stoluri, ciripesc şi încep să-şi construiască cuiburile. Cele neîmperecheate în această zi,
rămâneau singure şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor. Asemănător păsărilor,
fetele şi băieţii trebuia să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an.
Când vremea era frumoasă, fetele şi feciorii se adunau în cete şi ieşeau la
pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii; iar când vremea era
urâtă, se adunau la unii dintre ei acasă şi se ţineau de jocuri şi poveşti.
În această zi, oamenii săvârşeau anumite acte rituale prin care îşi puneau dragostea şi
sănătatea sub protecţia îndrăgitei reprezentări mitice: Dragobetele. Fetele şi nevestele
tinere strângeau zăpada netopită până la Dragobete, făcându-şi astfel rezerve de apă cu
care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstarea frumuseţii.
În unele zone, fetele şi băieţii aveau obiceiul de a se însoţi, legătură făcută pe
temeiul armoniei frăţeşti de mai înainte; în ziua aceasta, îmbrăţişându-se şi sărutându-se,
se încredinţau că nu se vor supăra prin nesinceritate unul pe altul, ci, din contră, se vor
ajuta reciproc în orice timp şi la orice nevoie.
În credinţa oamenilor, Dragobetele era sărbătorit pentru a fi feriţi de „boale”;
nimeni nu lucra de Dragobete, de frică să nu „ ciricăie ” ca păsările.
Mihaela Văcariu
28
MUZEUL ESTE UN ATELIER DE

CREATIE
ŢESUTUL: O PASIUNE
JURNAL
Păstrarea propriei identităţi naţionale prin
raportarea la trecutul poporului nostru şi la cultura altor
popoare, cunoaşterea, păstrarea şi transmiterea tradiţiilor
naţionale şi nu în ultimul rând, eliminarea intoleranţei şi
stereotipiilor din conştiinţa oamenilor sunt doar câteva dintre
MUZEUL ASTRA
dezideratele Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”.

De-a lungul celor zece ediţii, în superbul muzeu din Dumbrava
Sibiului s-au format zeci de copii atraşi de frumuseţea
propriilor tradiţii. Printre aceştia se numără şi Simona
Gînfălean:
Prima dată am fost cu bunica la Târgul Creatorilor
Populari care se desfăşoară în Dumbrava Sibiului, atunci am
fost foarte impresionată de loc, de oameni, au fost unele dintre
cele mai frumoase zile pe care le-am trăit şi m-am hotărât să
lucrez şi eu să particip cu bunica la târguri, să cunosc
obiceiuri, să cunosc oameni. Aşa am început să particip la
Olimpiadă. Eram atunci un grup de fete. Pe toate ne învăţa
bunica să ţesem (Silvia Tecoanţă). Şi am participat la
Olimpiada de la Sibiu, am început cu un premiu II după care
am fost evaluaţi individual şi am luat locul I. La Olimpiadă am
participat până la vârsta de 18 ani şi apoi nu am mai putut. Mi-a
părut rău şi am încercat să găsesc o soluţie să nu pierd
contactul cu muzeul, cu tradiţia. Având în vedere că
terminasem Liceul Pedagogic am luat două fetiţe să le învăţ să
ţasă. Le cunoşteam din practica pedagogică şi m-am gândit
că-i o idee bună să continui cu ţesutul. L-am luat şi pe Ovidiu
(Ovidiu Gînfălean) care şi mai şmecher decât mine, nici nu ştiu
când a învăţat. Mai venea se uita, se mai uita la muma şi
singur, acolo, a învăţat el să lucreze. Cu fetiţele a durat ceva
timp, la început veneau destul de des, cam de două ori pe
săptămână, apoi a venit Olimpiada şi ne vedeam în fiecare zi.
Veneau la mine acasă şi asta vreau să spun, chiar dacă sunt
din oraş, părinţii mi-au cumpărat război, chiar dacă nu deţinem
destul spaţiu la bloc şi ne descurcăm cu materialul meu. M-am
întâlnit cu fetiţele, ele fiind gemene, pe una am învăţat-o să
toarcă, pe cealaltă să ţasă şi ca să ştie toate modelele, să le
cunoască, le-am desenat pe caiet şi prima dată le-am scris
despre culori, pentru că este foarte important cum îmbinăm
culorile. Adevărul că lucrăm şi din şervete mai vechi şi trebuie
să respectăm tradiţia dar imaginaţia unui copil este foarte
bogată şi foarte uşor poate să devieze de la tradiţie şi copilul
să-şi imprime acolo personalitatea.
Astăzi, studentă la Facultatea de Sociologie
Etnologie, Simona, atrasă de mic copil de tainele ţesutului, de
felul cum se deschid firele, de roşul acela aprins, duce mai
departe tradiţia aşa cum a învăţat-o de la bunica ei
conştientizând faptul că într-o lume a informatizării,
mecanizării şi de ce nu a modei cel mai de preţ lucru al oricărei
persoane este moştenirea coborâtă din negurile vremii.
Elena Găvan
29
JURNALUL VIRTUAL AL MUZEULUI ASTRA
NR. 13/14, IANUARIE/FEBRUARIE 2006
Complexul Naţional Muzeal “ASTRA” din Sibiu anunţă

lansarea numărului dublu, pe lunile ianuarie februarie, a Jurnalului său
virtual. Distribuit într-un format de carte electronică arhicunoscut (PDF
Portable Document Format), având aportul unei noi machete grafice, mult
mai atractive, numărul 13/14 al publicaţiei virtuale a Muzeului ASTRA va fi
o surpriză de început de primăvară, a muzeului pentru publicul nostru.
Ce vă oferă interesant primul număr din 2006 al Jurnalului?
Primul editorial este dedicat patrimoniului, mai exact unui semnal de
alarmă asupra pericolelor ce pândesc patrimonial cultural naţional. Al
doilea editorial dă timpul înapoi, până la momentul lansării Jurnalului şi
reaminteşte fundamentele unei iniţiative cultural educative în premieră, la
nivel naţional, care a fost susţinută pe întreg parcursul anului trecut, ajunsă
acum la o maturitate a demersului educaţional, dovada fiind şi apropiata
lansare a compact discului Jurnalului 2005 şi distribuirea gratuită a
acestuia pentru cabinetele informatice din toate şcolile sibiene.
Povestea sobei de cahle şi o altă poveste interactivă, pretext
pentru invitaţia adresată publicului de a se lăsa cucerit de universul magic
al culturii inuiţilor din Canada, prin expoziţia ASINGIT (“Ceilalţi”),
prezentată de Muzeul “Franz Binder” în lunile februarie şi martie, alături de
provocarea lansată agenţiilor de turism de a cunoaşte mai bine şi a de a
promova oferta culturală a muzeului nostru, sunt temele principale ale
rubricii Povestea lucrurilor din muzeu.
Rubrica Muzeul este oglinda istoriei culturale oferă o
incursiune interesantă în istoria tiparului sibian, iar în sprijinul lecturii sunt
aduse şi câteva reflecţii despre carte. Amenajarea locului de târg, în Evul
Mediu şi în Perioada Modernă, Crucea Modelul Troiţei, obiceiurile legate
de Pomul Vieţii şi tradiţiile săseşti dintre ani sunt alte câteva din temele
oferite de această rubrică.
Dintre multele “comori” ale muzeului nostru, acest număr al
Jurnalului vă oferă prilejul de a cunoaşte colecţia de fotografie veche, în
cadrul rubricii Muzeul este un tezaur.
Pentru că Muzeul este şi un atelier de creaţie, Jurnalul
mediază, pentru cititori, întâlnirea cu o foarte talentată tânără creatoare,
pasionată de arta ţesutului, Simona Gînfălean.
Muzeul “ASTRA” este un prieten ideal pentru cei mici,
afirmaţie susţinută de diversele sale activităţi educaţionale în colaborare
cu şcolile sibiene şi nu numai, în cadrul celui mai avansat, poate, program
de pedagogie muzeală din România. În cadrul rubricii Muzeul este o
şcoală, jurnalul vă mai oferă ocazia de a cunoaşte câteva din jocurile
eschimoşilor, dar şi semnificaţia sărbătorii româneşti a dragostei,
Dragobetele.
Aşteptăm cu interes impresiile şi sugestiile Dumnevoastra pe
adresa de email mjurnal@gmail.com
Petru Ciprian Crişan,

Muzeul ASTRA

Jurnal Virtual nr.13-14 - 2006

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jurnal Virtual nr.13-14 - 2006

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

muzeul astra / jurnal virtuaL

PUBLICATIE A COMPLEXULUI NATIONAL MUZEAL "ASTRA"

Imagine din expoziţia "ASINGIT" prezentată de

Publicaţie în format electronic a

Arhiva Jurnalului poate fi consultată pe site-ul Internet Ciprian Crişan - muzeograf,

Karla Roşca - muzeograf,

Coordonator: Florenţa Moga - restaurator,

Editor: Mihaela Vasilief - bibliograf,

Consultant: Claudia Urduzia - muzeograf,

Adda Popa - muzeograf,

Simona Georgescu - muzeograf,

Elena Găvan - muzeograf,

Drepturile de autor asupra articolelor, formatului publicaţiei şi

2006 Complexul Naţional Muzeal "ASTRA"

4 Patrimoniul în pericol: pledoarie pentru valorile tăcute

5 După un an de zile de la prima apariţie … ce este, Jurnalul Virtual?

6 Povestea sobei de cahle

7 "Ceilalţi". Poveste interactivă

8 Agentiile de turism în atenţia Muzeului ASTRA

DIN SECRETELE MESERIEI

MUZEUL ESTE OGLINDA ISTORIEI CULTURALE

18 Reflecţii despre carte

MUZEUL ESTE UN TEZAUR

MUZEUL ESTE O ŞCOALĂ

26 Muzeul ASTRA: prietenul ideal al celor mici

28 Dragobetele - sărbătoarea românească a dragostei

MUZEUL ESTE UN ATELIER DE CREAŢIE

29 Ţesutul o pasiune. Interviu cu tânăra creatoare Simona Gînfălean

PATRIMONIUL ÎN PERICOL- PLEDOARIE Există şi preocupări locale ce fac cinste unor

DUPĂ UN AN DE ZILE DE LA PRIMA APARIŢIE ... CE

restauratori etc. din unităţile muzeale ale Complexului Naţional

POVESTEA SOBEI DE CAHLE

"CEILALŢI" - POVESTE INTERACTIVĂ

Traducere şi adaptare dupa o poveste contemporană de Georgianna More, martie 2003,

AGENŢIILE DE TURISM ÎN ATENŢIA MUZEULUI “ASTRA”

şi internaţionale, în vizorul nostru fiind, în special, agenţiile de turism şi tour-operatorii.

Tel. 0269/21.80.40; Fax 0269/21.80.60; E-mail: elizapenciu@muzeulastra.ro

DIN SECRETELE MESERIEI

obiectelor, stau la baza iniţierii oricărei operaţii de restaurare în acest domeniu.

Cojoc bărbătesc săsesc Nr. Inv. 10939 Caşolţ, Sibiu

Ansamblu înainte şi după restaurare. Foto Alexandru Olănescu

DIN SECRETELE MESERIEI

Pentru buna conservare a piesei în depozit, se

MUZEUL ESTE OGLINDA

DIN ISTORIA TIPARULUI SIBIAN: ÎNCEPUTUL TIPARULUI ÎN TRANSILVANIA ŞI ŢARA

MUZEUL ESTE OGLINDA

(Urmarea în numărul următor)

MUZEUL ESTE OGLINDA

AMENAJAREA LOCULUI DE TÂRG ÎN EVUL MEDIU TÂRZIU ŞI ÎN PERIOADA MODERNĂ

MUZEUL ESTE OGLINDA

MUZEUL ESTE OGLINDA

POMUL VIEŢII. UN OBICEI AL TRECERII SPRE

Unul din aceste acte rituale care urmează

MUZEUL ESTE OGLINDA

TRADIŢII ŞI SUPERSTIŢII SĂSEŞTI LA

În jurul primei zile a Anului Nou se derulau o serie de

Superstiţii populare legate de sfârşitul anului

În diferite sate săseşti din Transilvania existau

MUZEUL ESTE OGLINDA

Petrecerile erau organizate în funcţie de vârstă.

bogăţie. Se mânca friptură de porc cu mămăligă şi varză acră,

MUZEUL ESTE OGLINDA

MUZEUL ESTE OGLINDA