Sunteți pe pagina 1din 2

CALENDAR ASTRONOMIC Decembrie 2008

Planete Fenomene astronomice


Seara avem pe cer planetele Venus și vom vedea cum Mercur, care se mișcă mai 1-3 Planetele Venus și Jupiter sunt pozitionate foarte aproape
Jupiter. Cei cei posedă instrumente repede decât Jupiter, va trece lângă acesta una de alta. De observat seara, spre orizontul de sud-vest.
astronomice pot vedea pe Uranus și între 30 decembrie și 2 ianuarie. 5 Primul Pătrar la ora 23:26. Luna se vede seara în constelaia
Neptun tot seara. După miezul nopii Apropierea minimă se va produce pe 31 Aquarius
răsare Saturn, iar la sfârșitul lunii, pe cerul decembrie. 6 Planeta Marte se află în conjuncie cu Soarele
de seară, apare planeta Mercur. Planeta Neptun nu se vede cu ochiul liber, 11 Luna se află lângă planeta Venus în această seară
Venus și Jupiter nu pot fi dar luna aceasta va putea fi găsită foarte 12 Luna se află la cea mai mică depărtare de Terra. La numai
confundate cu nimic, aflându-se una lângă ușor pentru că se va situa chiar lângă 356.569 km
alta în primele zile ale lunii. Se pot observa strălucitorul Venus, între 26 și 29 12 Luna se va afla sub steaua Elnath din constelaia Taurus
seara, la 45 de minute după ce apune decembrie. De fapt Venus se va mișca pe 12 Lună Plină la ora 18:37. Luna se vede toată noaptea în
Soarele, în direcia sud-vest. Chiar dacă cer, foarte repede, și va trece și pe lângă constelaia Taurus
aceste două planete s-au întâlnit pe cer, Neptun. Cei ce au un binoclu, în pot 13 În această noapte are maximul curentul de meteori
parcursul lor este diferit. Venus se întrepta spre Venus. Vor vedea în dreapta Geminide. Chiar dacă Luna va fi strălucitoare, vom putea vedea
îndepărtează pe zi ce trece de Soare pe acestuia, înspre vest, sub o linie de trei câteva stele căzătoare din constelaia Gemini
când Jupiter se apropie de acesta. Venus va stele, planeta Neptun.
19 Ultimul Pătrar la ora 12:29. Luna se vede în a doua jumătate
rămâne vizibil în continuare pe când Jupiter O constelaie mai departe se află
a nopii în constelaia Leo
va dispărea în razele Soarelui. Uranus, ce nu poate fi văzut cu ochiul liber.
19 În această dimineaă putem observa Luna sub Saturn
Venus este cel mai strălucitor Se află foarte aproape de steaua phi din
21 Solstiiul de iarnă la ora 14:04
obiect de pe cer (după Lună și Soare), așa că Aquarius, la nord est de aceasta. Luna va
22 Cea mai scurtă zi din an. Soare va sta pe cer numai 8 ore 50
dacă seara, în direcia sud-vest, nu foarte trece prin zonă în data de 5 decembrie.
sus pe cer, vei vedea o stea foarte Planeta Marte se află în conjuncie minute și 22 secunde
strălucitoare, știi că este Venus. Planeta va cu Soarele, adică undeva în aceeași zonă de 22 Planeta pitică Pluto în conjuncie cu Soarele
apune în jurul orei 20 în această lună. Luna pe cer cu acesta. 26 Luna se află la cea mai mare depărtare de Terra. La 406.597
va trece pe lângă Venus pe 31 decembrie. km
Jupiter se va apropia aparent de 27 Lună Nouă la ora 14:22. Luna nu se poate observa. Se află în
Soare, dar rămâne vizibil seara, imediat constelaia Sagittarius
după ce apune Soarele, în direcia sud-vest. 27 Planeta Venus se află lângă Neptun. De observat prin
La sfârșitul lunii vom putea vedea o binoclu
frumoasă conjuncie între Jupiter, Mercur 28-29 Planetele Jupiter și Mercur se află apropiate, pe cerul
și Lună. Apropierea dintre acești aștri se va de seară
putea observa înspre sud-vest, după ce 29 Luna se va afla lângă planetele Jupiter și Mercur. De
apune Soarele până în ora 18. observat după ce apune Soarele
Mai departe, în următoarele zile, 31 Luna se află lângă planeta Venus în această seară
HARTA CERULUI Decembrie 2008
h Harta arată aspectul
Constelaţii vizibile cerului în luna:
Dintre constelaţiile vizibile pe cerul de seară: Ursa Mare (Carul Mare) se află
z
şi Alcor
noiembrie, ora 23:00
în direcţia nord, la cea mai mică înălţime deasupra orizontului, iar deasupra sa, tot spre
e Mizar
decembrie, ora 21:00
nord, se află Ursa Mică (Carul Mic), cu steaua Polară, şiDragonul (Balaurul). g Thuban
ianuarie, ora 19:00
Spre zenit, deasupra Polarei, se văd constelaţiile Cefeu (Coasa) şi Cassiopeia a

(Tronul, Scaunul lui Dumnezeu), aceasta din urmă uşor de recunoscut, datorită formei O
AC
sale în W.
b DR a A
YR

a
ga
În partea estică sunt vizibile constelaţiile Vizitiul (Trăsura), Peştii şi Taurul (Gonitorul), în sp
re MINOR
Ve L
ste
regiunea respectivă aflându-se şi celebrele Pleiade (Cloşca cu pui).

57
M
81 au

M
a URSA
b
La meridian se observă marele patrulater al lui Pegas (Puţul, Toaca), iar în 82
M Po
la

o
continuare, constelaţia Andromeda (Jgheabul), în care se distinge, dacă cerul este

ire
a

Alb
foarte curat, o mică pata ceţoasă: Nebuloasa din Andromeda. Aceasta nu este alta, Steaua Polară

b
neb
decât galaxia cu acelaşi nume, vecina galaxiei noastre.

EC

De
LY

US
La vest, deşi încă bine vizibile, dar apunând repede, se află constelaţiile NX CEPH

LI

GN

1
EUS

PT

M7
9
M2
a

7
IC

A
Hercule (Omul), Lira (Ciobanul cu oile), Lebăda (Crucea Mare, Fata cu cobiliţa) şi

M2
CY
9

ITT
M3
A

M44

G
Vulturul.

C
M52

Po

SA
CA
M67

ast
llux
CASSIOPEIA TA

o
N
ER

r
g b

CER
C

C
LA

Cum se foloseşte harta


Roiul dublu

a
a

pe

S
din Perseu

INU
M

la l
GEMINI
irf
ak

H
AURIGA

LP
M38

DE
M37

M36
Procyon
Iesiţi afară cam cu o oră inainte de ora afişată pe hartă AN
DR

M
M34

31
b g OM

M3
noastră. Ţineţi harta ridicată în faţa voastră, având grijă să o

M35

M15
ED

1
Almach
PERSE A
MINOR
CANIS
orientaţi după punctele cardinale de pe teren. Vestul este US b

Enif
S

e
TA M33

SU
(aproximativ) locul unde apune Soarele. UR

GA
Pl
US
ei

M48
ad

PE
Marginea hărţii noastre reprezintă orizontul şi stelele de el

Bete
ARIES

Triu rnă

a
OR
e

de

a
Hamal

ngh

lgeu
pe hartă se potrivesc cu cele de deasupra capului. Centrul

IO
ia M74

b
Al
ES

N
iul

de
PISC

se

a
hărţii noastre este zenitul, punctul de deasupra capului.

ba
ra
Ne O

n
din

s
Este foarte important să orientaţi harta după punctele
bu rion

nu
loa

Ura
a

sa
cardinale. Este cheia succesului învăţării constelaţiilor. a Alrescha
Siriu

US
M77
s

După ce orientaţi harta, căutaţi o stea mai strălucitoare pe

RI
b

UA
Ri
cer. Căutaţi-o şi pe hartă. Pe hartă, stelele strălucitoare sunt cele ge

AQ
l
CA JO
M

reprezentate prin disc mare. ER CETUS


A
NI R

IDA
S

Dupa ce aţi găsit-o, cautaţi, pe hartă, stele din apropierea stelei NU


S b
LE

identificate. Dupa ce aţi ales aceste stele, cautaţi-le şi pe cer.


PU
S

ut
stele duble

ha
Constelaţiile sunt formate de stelele unite cu linii, pe harta

al
stele variabile

m
Fo
noastra. Din stea în stea puteţi învăţa toate constelaţiile vizibile la un FORNAX galaxii
TOR
moment dat. SC ULP roiuri globulare

SW roiuri deschise
Harta este realizata pentru latitudinea medie a ţării noastre.
Dacă încercaţi să observaţi de la latitudini nordice, stelele din sudul
SW nebuloase
nebuloase planetare
hărţii vor coborî sub orizont iar cele din nordul hărtii vor fi situate mai
sus pe cer.
Magnitudini stelare
-1 0 1 2 3 4
Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", www.astro-urseanu.ro

S-ar putea să vă placă și