Sunteți pe pagina 1din 33

Modulul VII:

FARMACOGNOZIE GENERALA

Partile de planta medicinale utilizate in terapeutica

Datorita asezarii sale geografice, a unui relief variat si a climei favorabile dezvoltarii unei bogate vegetatii, Romania constituie locul de intalnire a florei euroasitice si mediteraneene.

Aici cresc peste 3600 de specii de plante superioare, dintre care peste 700 au devenit medicinale, datorita experientei indelungate a poporului roman in folosirea lor, la tamaduirea bolilor.

In cadrul patrimoniului vegetal din Romania se gasesc numeroase plante spontane si cultivate ce au diferite utilizari si care pot fi grupate in urmatoarele categorii:

Plante alimentare (folosite in alimentatie direct – fructe, frunze, radacini, tuberculi, atat in stare proaspata cat si (folosite in alimentatie direct fructe, frunze, radacini, tuberculi, atat in stare proaspata cat si sub forma preparata, conservata etc.) 106 specii;

Plante oleaginoase (utilizate pentru extragerea uleiurilor vegetale sau a substantelor grase din seminte sau fructe) – 24 (utilizate pentru extragerea uleiurilor vegetale sau a substantelor grase din seminte sau fructe)24 specii;

Plante aromatice si condimentare (folosite pentru aromatizarea sau condimentarea alimentelor, mancarurilor, bauturilor etc., datorita uleiurilor volatile (folosite pentru aromatizarea sau condimentarea alimentelor, mancarurilor, bauturilor etc., datorita uleiurilor volatile continute sau a altor substante ce le confera o aroma sau gust specific) 48 specii;

Plante tinctoriale (utilizate pentru vopsitul fibrelor textile sau a celor de origine animala, pentru colorarea unor alimente (utilizate pentru vopsitul fibrelor textile sau a celor de origine animala, pentru colorarea unor alimente sau bauturi datorita pigmentilor continuti cu putere de colorare) 48 specii;

Plante tanante (folosite pentru tabacitul pieilor datorita substantelor tanante continute) – 32 specii; (folosite pentru tabacitul pieilor datorita substantelor tanante continute)32 specii;

Plante medicinale (folosite in industria farmaceutica pentru extragerea de substante necesare prepararii medicamentelor sau utilizate in (folosite in industria farmaceutica pentru extragerea de substante necesare prepararii medicamentelor sau utilizate in medicina populara datorita continutului lor in vitamine, uleiuri volatile, glucide, heterozide fenolice, cumarine, flavonozide, antociani, derivati ai acizilor polifenolcarboxilici, heterozide sterolice, heterozide triterpenice, lipide, rezine, principii amare, alcaloizi si alte principii active cu proprietati de natura vegetala.

2.1. Componentele plantelor utilizate in terapeutica

Materia prima pentru obtinerea medicamentelor o constituie plantele medicinale;

medicinala se poate folosi:

de

la

o

planta

o

partea aeriana, in intregime (herba);

o

organele subterane: radacina (radix), rizom (rhizoma), tubercul (tubera), bulb (bulbus);

o

frunza (folium);

o

mugurii (turiones, gemmae);

o

floarea (flores);

o

fructul (fructus);

o

samanta (semen);

o

scoarta de pe trunchi sau de pe radacina (cortex)

1

Morfologia partilor de plante utilizate in terapeutica

aspect

culoare

miros

forma

dimensiuni

consistenta

modalitati de recunoastere specifica

2.1.1. frunzele

Frunza este un organ vegetativ lateral al tulpinii sau ramurilor, de formă plată, care îndeplineste functia fundamentală în procesul de fotosinteză, dar servind si la respiratie si transpiratie.

O frunză completă este formată din trei părti:

limb,

petiol

bază (teacă).

trei păr ti: – limb, – petiol – bază (teacă). 1. Limbul este partea verde cea
trei păr ti: – limb, – petiol – bază (teacă). 1. Limbul este partea verde cea

1. Limbul este partea verde cea mai importantă a frunzei. După alcătuirea limbului, frunzele sunt de două categorii:

simple

compuse.

Frunzele simple sunt caracteristice monocotiledonatelor si multor dicotiledonate,

Frunzele compuse sunt frecvente la unele dicotiledonate.

2

Forma limbului diferă de la o plantă la alta si poate fi:

a. Eliptică - întâlnită la Fagus sylvatica, Viburnum lantana, caracterizându-se prin diametrul transversal mai scurt decât cel longitudinal, întretăierea lor făcându-se la mijlocul limbului.

b. Ovală - întâlnită la Pyrus communis, Prunus avium, prezintă tot diametre inegale, dar întretăierea lor se face în treimea inferioară a limbului.

c. Circulară - întâlnită la Populus tremula, Celastrus orbiculatus, are diametrele egale si întretăierea lor se face la mijlocul limbului.

Dintre celelalte forme, derivate din primele trei, mentionăm:

o

cordiformă, asemănătoare cu o inimă, ca la Tilia cordata (tei pucios);

o

lanceolată, cu diametrul longitudinal de cel putin 3-4 ori mai lung decât cel transversal, ca la Salix alba (salcie albă);

o

liniară, ca la Gramineae; aciculară, ca la Pinus, Abies, Picea;

o

filiformă, ca la frunzele submerse de Ranunculus aquatilis (piciorul-cocosului-de-apă).

Dupa forma limbului, frunzele pot fi:

1.

ovale

2.

rotunde

3.

aciculare (în formă de ac)

4.

sagitate (în formă de săgeată)

5.

cordate (în formă de inimă)

6.

liniare (în formă de linie)

7.

lanceolate (în formă de lance/sabie)

8.

fistulare (în formă de fistule)

(în formă de linie) 7. lanceolate (în formă de lance/sabie) 8. fistulare (în formă de fistule)

3

Nervatiunea frunzei reprezintă modul de aranjare a nervurilor (zona fasciculelor conducătoare) în limb. În functie de grosimea si de pozitia lor în limb, nervurile sunt: principale, secundare, tertiare s.a.m.d. , iar cele de ultim ordin se anastomozează în mare proportie. Frunzele pot avea:

singură nervură principală (la majoritatea dicotiledonatelor ) mai multe (la monocotiledonate) . dicotiledonatelor) mai multe (la monocotiledonate).

Frunzele cu o singură nervură principală se clasifică în :

frunze uninerve , cu nervura dispusă central si longitudinal (la Pinus sylvestris, Elodea canadensis ) ; uninerve, cu nervura dispusă central si longitudinal (la Pinus sylvestris, Elodea canadensis);

frunze penatinerve , care au o nervură principală, de la care pornesc lateral, de o parte penatinerve, care au o nervură principală, de la care pornesc lateral, de o parte si de alta a sa, nervuri secundare; frunzele cu nervatiunea penată se găsesc la majoritatea plantelor erbacee, dicotiledonate; când nervurile secundare, tertiare se întretaie si formează o retea vizibilă, mai ales pe fata inferioară, nervatiunea e reticulată (la Digitalis purpurea, Hamamelis virginiana, Salvia officinalis);

frunze palmatinerve , cu o nervură principală scurtă, d e la care pornesc ramificatii în mod palmatinerve, cu o nervură principală scurtă, de la care pornesc ramificatii în mod palmat (la Acer platanoides, Malva sp. ).

Frunzele cu mai multe nervuri principale (3-5 sau mai multe) pot avea următoarele tipuri de nervatiune:

nervatiune arcuată , când nervurile principale sunt dispuse în mod arcuat fat ă de cele două arcuată, când nervurile principale sunt dispuse în mod arcuat fată de cele două margini ale frunzei (la Convallaria majalis, Gentiana lutea);

nervatiune dichotomică, când nervurile principale s e ramifică dichotomic (la Ginkgo biloba ) ; dichotomică, când nervurile principale se ramifică dichotomic (la Ginkgo biloba);

nervatiune paralelă , cînd nervatiunile principale sunt paralele unele cu altele. paralelă, cînd nervatiunile principale sunt paralele unele cu altele.

2. Petiolul serveste, pe de o parte, la circulatia sevei brute spre limb si a celei elaborate spre tulpină, iar pe de altă parte, la orientarea limbului în pozitia cea mai favorabilă în raport cu lumina. Petiolul are si rol mecanic, de sustinere a limbului când acesta este lovit de stropii de ploaie, de gheată sau când este bătut de vânt. Când petiolul lipseste, frunzele se numesc sesile.

3. Baza frunzei (teaca) se fixează de tulpină. Uneori ea este o simplă dilatatie a părtii inferioare a petiolului, ca la Ranunculus ficaria, alteori ea se dezvoltă într-o teacă sau vagină, care înconjoară tulpina pe o anumită lungime; această teacă este foarte umflată si voluminoasă la Umbelliferae.

Ca urmare a actiunii factorilor de mediu apar frunzele metamorfozate, cu roluri fiziologice diferite.

Frunzele transformate partial sau total în spini au rol protector si apar astfel: au rol protector si apar astfel:

întreaga frunză se transformă într-un spin simplu sau ramificat ( la Berberis vulgaris, Opuntia sp.,);

partea terminală a lobilor foliari se transformă în spini (la Carduus acanthoides, Xantium spinosum);

limbul cade si petiolul rămas se transformă în spin (la Pelargonium spinosum);

foliolele se desprind si rahisul se transformă în spin (la Astragalus gummifer);

stipelele se transformă în spini (la Robinia pseudacacia).

4

Frunzele agă t ătoare sau transformate în cârcei sunt: – f runze întregi transformate în

Frunzele agătătoare sau transformate în cârcei sunt:

frunze întregi transformate în cârcei, fotosinteza fiind îndeplinită de stipelele dezvoltate (la Lathyrus sp.);

vârful frunzei transformat în cârcel (la Pisum sativum, Vicia sativa);

petiolurile transformate în cârcei (la Clematis vitalba);

stipelele metamorfozate în cârcei (la Smilax sp.).

Frunzele cu functie de nutritie mixotrofă . Des i capabile de fotosinteză, plantele carnivore au nevoie de un surplus ie mixotrofă. Desi capabile de fotosinteză, plantele carnivore au nevoie de un surplus de substante minerale, în special azotate, pe care le iau din corpul insectelor. Ele prezintă adaptări morfo-anatomice, în special ale frunzelor, care au devenit adevărate capcane pentru insecte sau pentru animale mici. Dintre plantele care au nutritie mixotrofă se pot aminti specii din genurile Drosera, Utricularia, Sarracena, Cephalotus, Nepenthes s.a.

Utricularia, Sarracena, Cephalotus, Nepenthes s.a. Frunzele cu rol de depozitare sunt cărnoase si cont in

Frunzele cu rol de depozitare sunt cărnoase si contin cantităti mari de apă si substante nutritive. Ele pot avea si rol fotosintetizator (frunzele de Aloe sp., Agave sp.).

fotosintetizator (frunzele de Aloe sp., Agave sp .). Frunzele mirmecofile sunt frunze sau stipele la care

Frunzele mirmecofile sunt frunze sau stipele la care limbul, în partea bazală, formează pungi sau cămărute în care se adăpostesc furnicile. Între planta gazdă si aceste insecte este o relatie de simbioză:

furnicile folosesc frunzele ca adăpost si depozit de hrană, iar planta este apărată de către furnici împotriva altor insecte sau a animalelor.

către furnici împotriva altor insecte sau a animalelor. Frunzele reduse sunt frunze transformate în scuame sau

Frunzele reduse sunt frunze transformate în scuame sau solzi. Ele se găsesc pe tulpini subterane, dar si în cazul unor tulpini aeriene ale unor plante de sărătură sau de desert. Unele plante, cum sunt majoritatea speciilor din familiile Euphorbiaceae si Cactaceae din regiunile aride, au tulpini complet lipsite de frunze sau, dacă se formează, cad de timpuriu. Aceste plante se numesc afile si tulpinile lor asimilatoare sunt prevăzute cu spini de origine epidermică.

sunt prevăzute cu spini de origine epidermică. Frunzele submerse sau rizofilele au aspect de rădăcini,

Frunzele submerse sau rizofilele au aspect de rădăcini, cu rol de absorbtie a apei cu sărurile minerale. De exemplu, la Salvinia natans, frunzele metamorfozate în rizofile sunt analoge cu rădăcina, dar omologe cu frunzele normale.

analoge cu rădăcina, dar omologe cu frunzele normale. Frunzele transformate în urne cu substant e hrănitoare

Frunzele transformate în urne cu substante hrănitoare sunt frunze metamorfozate în adevărate buzunare în care se adună humus si se condensează apa de transpiratie. De exemplu, la Dischidia rafflesiana, dicotiledonată epifită, rădăcinile adventive de pe tulpini sau de la baza petiolului absorb apa cu sărurile minerale din aceste urne.

rădăcinile adventive de pe tulpini sau de la baza pe tiolului absorb apa cu sărurile mine

5

Frunzele verzi: verdele este rezultatul pigmentului abundent din frunză: clorofila verde. Când se instalează aerul rece şi zilele mai scurte ale toamnei, frunzele devin roşii sau galbene nu doar pentru că acestea mor, ci din cauza unor serii de procese în curs de desfăşurare.

Într-un mod surprinzător, frunzele galbene sunt supuse la un proces de schimbare a culorii, iar frunzele roşii la altul.

În timp ce clorofila este dezactivată, cele mai multe frunze devin galbene, aceasta fiind o culoare care se află deja în frunză, dar este de obicei “inundată” de verde în timpul sezonului de creştere.

De-a lungul ultimului deceniu, cercetătorii au descoperit că în frunzele roşii se întâmplă ceva diferit. În timp ce nivelul de clorofilă scade, acestea ar deveni şi ele galbene dacă nu ar exista, dintr-o dată, o producţie rapidă a unui nou pigment roşu numită antocianină, care nu se găsea în frunze mai înainte.

antocianină , care nu se găsea în frunze mai înainte . O teorie în explicarea apariţiei

O teorie în explicarea apariţiei frunzelor roşii arată că acestea reprezintă rezultatul bătăliei copacilor cu insectele care caută un loc de unde să mănânce pentru ultima dată şi să îşi depună ouăle în toamnă. Frunzele roşii sunt mai greu de observat de către insecte, aşa că acestea tind să se îndrepte spre cele galbene.

Unele dovezi pentru această teorie pot fi găsite în diferenţele de culoare dintre America de Nord şi Europa. Există doar câţiva copaci nativi europeni care devin roşii în toamnă, dar majoritatea sunt galbeni, în timp ce în America de Nord ponderea copacilor care devin roşii este mult mai mare.

7

O altă teorie sugerează că variaţia de antocianină roşie în frunzele copacilor care trăiesc în

O altă teorie sugerează că variaţia de antocianină roşie în frunzele copacilor care trăiesc în aceeaşi zonă, s-ar putea datora bogăţiei sau sărăciei solului în care creşte un copac şi acest lucru reflectă faptul că longevitatea arborilor este legată de nutrienţii care au fost asimilaţi în frunze.

Într-un studiu preliminar făcut de un student din Charlotte, s-a constatat faptul că solurile bogate de câmpie corespund frunzelor mai galbene şi solurile mai puţin bogate ale zonelor muntoase sunt corelate cu frunzele mai roşiatice.

frunzelor mai galbene şi solurile mai puţin bogate ale zonelor muntoase sunt corelate cu frunzele mai

8

Experimentele întăresc ideea că antocianina are rolul de pigment protectiv care ajută copacii din zonele cu un sol sărac în nutrienţi să maximizeze nutrienţii pe care îi extrag din frunze înainte ca acestea să cadă, a spus pentru Discovery News Hoch într-un articol din octombrie 2007.

Totodată, această „foto-protecţie” dată de pigmentul roşu permite frunzelor continue să producă zaharuri mai mult timp. Această condiţie este vitală pentru extragerea de nutrienţi din frunze, deoarece singurul mod în care elementele nutritive pot ajunge de la frunze la trunchiul copacului este prin intermediul zaharurilor conectate la trunchi.

este prin intermediul zaharurilor conectate la trunchi. În concluzie, cu cât fotosinteza continuă mai mult la

În concluzie, cu cât fotosinteza continuă mai mult la o frunză colorată de toamnă, cu atât mai mulţi nutrienţi pot fi extraşi pentru refolosirea lor în primăvară. Aşadar, în zonele cu soluri mai sărace, acolo unde fiecare picătură de nutrienţi contează foarte mult, roşu este culoarea toamnei.

In timp ce frunzele mor, clorofila din compozitia lor, folosit de planta la fotosinteza se diminueaza. Pigmentii galbeni si portocalii devin vizibili, iar unele plante produc un nou pigment numit antociani, o nuanta de rosu intens, vazuta in poza de mai jos, la copacii de fag asezati la exteriorul padurii.

numit antociani, o nuanta de rosu intens, vazuta in poza de mai jos, la copacii de

9

2.1.2. florile

Floarea reprezintă organul de înmul tire al gimnospermelor s i angiospermelor. Ea ia nas tere fie din mugurii florali, fie din mugurii mic s ti ce se găsesc pe ramurile scurte ale tulpinii, în majoritatea cazurilor la subsoara frunzelor.

Ea este formată dintr-un lăstar scurt, cu frunzele mai mult sau mai pu tin metamorfozate, în func tie de rolul care îl au de îndeplinit.

Partea tulpinală constituie axul florii, de obicei scurt s i lăt it la vârf, formând receptaculul floral. Acesta are forme diferite:

bombat ca un disc, scobit ca o cupă, cilindric conic. scobit ca o cupă, cilindric conic.

Receptaculul reprezintă deci partea mai dezvoltată a codi t ei florii, care se nume ste s i peduncul floral

Elementele florale sunt formate din:

sepale (primele care apar la marginea receptaculului) petale (mai spre interior); totalitatea acestor elemente constituie înveli s urile florale , după care urmează dispuse pe 1 sau 2 cicluri, s înveli surile florale, după care urmează dispuse pe 1 sau 2 cicluri, s i carpelele, formând ultimul verticil din centrul receptaculului.

Structura florii

verticil din centrul receptaculului. Structura florii 1: Floarea matură , 2: stigmat , 3: stil ,

1: Floarea matură, 2: stigmat, 3: stil, 4: filament, 10: ovar, 8: glandă nectariferă, 11: ovule, 16: petale = carola, 17: sepale = caliciu.

10

Dupa ciclul de viata avem astfel trei categorii de flori:

flori anuale,Dupa ciclul de viata avem astfel trei categorii de flori : flori bienale flori perene. 1.

flori bienaleviata avem astfel trei categorii de flori : flori anuale, flori perene. 1. La florile anuale

flori perene.astfel trei categorii de flori : flori anuale, flori bienale 1. La florile anuale perioada de

1. La florile anuale perioada de vegetatie se desfasoara intr-un singur an: se seamana primavara, infloresc si fac seminte in acelasi an, dupa care mor odata cu venirea iernii. Cele mai cunoscute din aceasta categorie sunt:

petunia,

gura leului,

garofite,

carciumareasa,

regina noptii.

2. Florile bienale infloresc si fac seminte in al doilea an de la insamantare. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt:

panselutele,

paralutele,

micsunelele,

clopoteii,

nu-ma-uita.

3. Florile perene raman in acelasi loc si infloresc timp de mai multi ani. Cele din sera vegeteaza continuu, cele cultivate in gradina au o perioada de repaus iarna, atunci cand partile lor aeriene sunt distruse de frig, ramanand in viata numai partile subterane - bulbi, tuberculi, tubero-bulbi. Unele

dintre plantele perene din gradina sau jardiniere rezista la frig si raman afara peste iarna. Amintim aici:

lalelele,

crinii,

narcisele,

bujorii.

Alte flori perene, cum ar fi

gladiolele,

tuberozele,

crizantemele,

este necesar ca toamna sa le fie scoase paartile subterane si adapostite peste iarna, urmand ca primavara sa fie plantate din nou.

După prezen t a sau absen t a florilor, plantele se clasifica in:

plante fără flori (muschii s i ferigile)

plante cu flori (toate cormobiontele cu excep tia ferigilor)

11

2.2.2. culoare

Culoarea petalelor se datoreaza unor substante colorante naturale pigmenti. Rezultatele existentei acestor pigmenti sunt variate, tot astfel cum ai vazut ca de foarte multe feluri este paleta cromatica ce apare la flori sau la fructe. Cu toate acestea, exista si alti factori care pot influenta aceste culori si le pot face, in cadrul aceleiasi specii de plante, sa fie mai deschise sau mai inchise, sa vireze spre o tonalitate sau alta, sa se amestece cu alte nuante.

Enormul numar de culori intalnite la flori este creat de doar trei grupe de pigmenti naturali:

1. flavone coloranti galbeni, prezenti in sucul celular,

2. carotenoide coloranti cu nuante de la galben la rosu, prezenti in protoplasma celulelor

3. antociane coloranti cu nuante de la rosu la violet inchis, aproape negru, existenti tot in sucul celular. Pentru ca florile nu sunt niciodata negre, chiar daca se vorbeste despre trandafiri negri sau

lalele negre.

Culoarea petalelor este influentata de lumina, temperatura, umiditate si de diversi alti factori. Multe plante cultivate in plina lumina contin in sucul celular al petalelor mai multi pigmenti antocianici. Partile petalelor mai intens iluminate sunt mai puternic pigmentate decat cele umbrite. Alteori, se poate cu usurinta vedea ca lumina sau lipsa ei nu influenteaza pigmentatia: ex: culoarea partii de sub pamant a ridichiilor de luna sau a sfeclei rosii.

De la culorile florilor si pana la simbolistica legata de ele n-a mai fost decat un pas. (se stie ca unele culori au efect linistitor asupra noastra iar altele agita sau ofera pofta de activitate). Astfel, luandu-se in considerare aceste lucruri, s-a instituit si un cod al florilor, (care in ce ocazie poate fi daruita). florile albe simbolizeaza puritatea si sunt daruite sau purtate la nunta, florile rosii simbolizeaza dragostea de viata, pasiunea si sunt deseori oferite ca declaratii de dragoste, florile violet simbolizeaza prietenia si au un spectru mai larg de momente in care pot fi facute cadou

un spectru mai larg de momente in care pot fi facute cadou Care este taina culorii
un spectru mai larg de momente in care pot fi facute cadou Care este taina culorii
un spectru mai larg de momente in care pot fi facute cadou Care este taina culorii

Care este taina culorii florilor?

Exista o matematica a pigmentilor colorati ai florilor

In conditii de mediu similare (anotimp + paralela geografica) pe intreaga planeta vom gasi aceleasi procente de culori la pigmentii florilor de pe o suprafata oarecare de teren.a pigmentilor colorati ai florilor Gheorghe PARASCAN Indiferent de marimea suprafetelor de teren de pe care

Indiferent de marimea suprafetelor de teren de pe care s-au recoltat plante cu flori, rezultatele procentelor de culoare au fost aproape identice.la pigmentii florilor de pe o suprafata oarecare de teren. Indiferent de numarul de specii existent

Indiferent de numarul de specii existent pe diverse suprafete de teren, procentele de culoare era aproximativ acelasi.rezultatele procentelor de culoare au fost aproape identice. Indiferent de gradul de poluare al suprafetelor de

Indiferent de gradul de poluare al suprafetelor de teren, desi se observa o reducere a numarului de plante, procentele de culoare ale pigmentilor florilor erau la fel cu ale terenurilor nepoluate.de teren, procentele de culoare era aproximativ acelasi. In anotimpul cald: gasim intreg spectrul de culori

In anotimpul cald: gasim intreg spectrul de culori (exclusiv rosu si indigo)florilor erau la fel cu ale terenurilor nepoluate. Plantele nu reflecta rosu deoarece il absoarb in

Plantele nu reflecta rosu deoarece il absoarb in procesul de fotosinteza. Culorile roscate sint de fapt rosu vermion, frecvente de radiatii ce ies in mare parte din spectrul de absorbtie al plantelor.gasim intreg spectrul de culori (exclusiv rosu si indigo) Pe de alta parte nu apar culorile

Pe de alta parte nu apar culorile indigo (ar putea exista dar foarte rar) si nici roz! * cca 50% din oameni (chiar si pictori) confunda violetul deschis cu rozul.roscate sint de fapt rosu vermion, frecvente de radiatii ce ies in mare parte din spectrul

12

Erorile din lucrarile de botanica sunt atit de dese incit realmente se impune rescrierea capitolelor referitoare la culoarea florilor. Exista in carti utilizate in universitati confuzii de genul: pe o pagina scria ca, conul de brad este carmin violaceu, iar la doua pagini sa scrie acelasi autor ca acelasi con este e carmin roscat. Eroarea, desi nu pare, este imensa, cele doua culori se afla la capete diferite in spectrul optic.

De aceea s-a incercat propunerea un studiu de rescriere a culorii florilor in lucrarile de specialitate in functie de aflarea lungimilor de unda a culorilor pentru a nu se mai folosi, ca acum, cuvinte cu un inalt grad de relativitate. Ar fi mai corect sa spunem ca o floare are culoarea cu frecventa X nanometrii, sau combinatia X+Y nanometrii ori Y+Z nanometrii?

Exemple de procentele relative ale pigmentilor florilor:

INDIGO

0%

ROSU CARMIN

sub…1%

ORANJ

1%

ROSU VERMION

1-2%

CARMIN VIOLACEU

2-3%

ALBASTRU

6-7%

GALBEN

11-12%

ALB

22-23%

VIOLET

34-36%

In lista de mai sus, din motive obiective (legi naturale) nu regasim rosu (permanent), indigoul, rozul. Pe de alta parte nuantele de aceeasi culoare s-e acumuleaza:

o

daca o floare este alba ea de fapt are o compozitie de culori diferite care la nivelul de intensitate a luminii naturale, la nivelul creerului uman da culoarea alba.

o

o

floare are 1, 2 sau 3 pigmenti.

o

floare cu mai multi pigmenti de culoare are acesti pigmenti in aceeasi zona a spectrului culorilor ( ori spre rosu, ori spre violet).

o

Aceste legi de matematica procentuala dovedesc o proprietate genetica a grupurilor de plante. Practic putem considera ca plantele sunt unite practic intr-un singur organism planetar. dupa ce o padure este defrisata plantele cu flori invadatoare pe teren vor respecta mereu legile procentuale redate mai sus.

teren vor respecta mereu legile procentuale redate mai sus. ce impiedica plantele (speciile) cu flori de
ce impiedica plantele (speciile) cu flori de o anumita culoare sa fie mai multe sau

ce impiedica plantele (speciile) cu flori de o anumita culoare sa fie mai multe sau mai putine? Practic, un teren invadat de specii cu flori deschise vor respecta etern curba procentelor de culoare!!!

e ca si cum pana si la nivelul culorii florilor am avea in natura o

e

ca si cum pana si la nivelul culorii florilor am avea in natura o grila a existentei plantelor in natura.

Totul este matematica!!!

In mediile urbane, gradini artificiale, straturi etc, aceste legi sunt ignorate de oameni. Rezultatele sunt catastrofale: se ajunge la o denaturare a inter-relatiilor cromatice si nu numai dintre plante.

Acest lucru semnifica si o dereglare a microorganismelor si substantelor din sol. Rentabilitatea ogoarelor descreste odata cu folosirea monoculturilor pe perioade lungi de timp. O iesire din situatie, modesta ce este drept, este rotatia speciilor pe un ogor in ani diferiti de cultura.

13

In realitate prin intermediul buruienilor natura vrea sa se refaca, reparand policromia grupului de plante.

Omul insa se ambitioneaza sa rupa acest echilibru matematic natural al culorii plantelor si utilizeaza substante chimice (ierbicide). Asadar o agricultura bioreala este agricultura cromatica Pe un sol se vor planta atitea plante cu flori cit sa respecte procentele naturale de culoare in grup. Astfel se pot construi semanatori pentru policromocultura

O alta observatie este faptul ca pe un teren (poiana sau padure.) daca o specie de plante isi inchide florile o

alta specie de plante si le deschide. Astfel permanent este respectat graficul de procente de culori ale

speciilor cu flori deschise. Florile de sera, trandafirii etc in care omul a produs modificari de culoare sunt

la rindul lor plante bolnave cromatic. Lasate in libertate isi revin cu timpul la forma cromatica primavara.

Semnificatia culorii florilor

Rosu inseamna pasiune, sange si e considerat culoarea dragostei. Culoare activa si temperamentala, ea simbolizeaza cele mai adanci si implinite sentimente de dragoste si respect, dorinta si vitalitate. Datorita faptului ca este o culoare intensa , rosu stimuleaza sistemul uman, accentuand buna dispozitie. Oferind un buchet de flori rosii poti sa ii spui:: “Te iubesc“, “M-am indragostit de tinesau Vrei sa fii sotia mea?

Albul este o culoare curata, pura, de relaxare. Florile albe sugereaza puritate morala, prefectiune, inocenta, satisfactie si respect. Oferind flori albe ii vei transmite: Iti multumesc“, “Cu respect si afectiune“, “Iarta-ma“, “Esti o mama/sora/prietena adevarata“.

Portocaliu radiaza, fiind o culoare a soarelui. Florile portocalii aduc fericire, caldura, vitalitate si de asemenea exercita o influenta foarte buna asupra dispozitiei umane. Ele reusesc sa sugereze cel mai bine sentimentele de dragoste juvenila si arzatoare. Cumpara un buchet de flori portocalii si sigur te va indragi.

Roz este culoarea tinerelor, culoarea prospetimei, a suavitatii. Daca iti doresti sa surprinzi pe cineva oferindu-i un buchet de flori roz, sigur vei fi rasplatit cu un zambet deoarece denota sinceritate, ganduri bune si energie si aminteste de copilarie. Daca vrei sa o inviti la un picnic ofera-i un buchetde flori roz.

Galben este o culoare a luminii, cu efecte stralucitoare. De asemenea culoarea galbena este simbolul nobletii, bogatiei, iar tonurile ei puternice pot sugera uneori gelozie, egoism, invidie.

Violet este asociat cu lux, noblete si integritate. De aceea, atunci cand te vei intalni cu mama viitoarei tale mires ear fi bine daca in buchetul de flori vei avea si o floare violet. Daca vorbim despre dragoste florile violet simbolizeaza sentimente profunde si serioase. Femeile care adora aceste flori sunt meditative si apreciaza foarte mult comunicarea din cadrul relatiei.

Verde e culoarea naturii primavara, a renasterii si a tineretii. In aranjamentele florale ofera note de prospetime si naturalete. Poti oferi flori verzi la inceputul unei relatii ca o dovada de sinceritate.

Albastru culoare calda, dar relaxanta, culoarea pacii si a libertatii, daca asociezi cu orizontul. Florile albastre sugereaza pe o parte nemarginire, distanta si pe de alta parte speranta si incredere.

Lavender reprezinta culoarea si floarea preferata a femeilor mondene. Aceasta nuanta de violet sugereaza rafinament, gratie, eleganta si ofera o nota speciala. Un buchet magic realizat din flori din aceasta culoare sigur ii va transmite mesajul de frumusete feminine.

14

2.2.3. miros

In lumea vegetala si animala mirosul ajuta la realizarea celor mai importante procese din natura constituind un adevarat limbaj pentru indivizii aceleiasi specii. Asemenea celorlalte forme de viata intalnite pe Pamant, cele din regnul Plantae si-au dezvoltat de-a lungul timpului un mod caracteristic de a se inmulti.

Pentru o parte dintre speciile care produc flori inmultirea are loc prin simpla caderea a semintelor pe sol, insa pentru cele mai multe dintre ele prin polenizare. Mirosul placut al florilor are in primul rand rolul de a atrage animalele capabile sa polenizeze (insectele si lilieci). Odata intrate in contact cu florile bine mirositoare acestea transporta polenul preluat de pe anterele staminelor la stigmatul altor flori facand posibila fecundarea.

Un alt rol jucat de mirosul florilor este de a asigura protectia impotriva daunatorilor deoarece nu toate animalele il percep ca pe un lucru atractiv sau placut, asemenea noua.

Artistul Hugh Turvey demonstreaza ca florile sunt la fel de frumoase si in interior, precum arata la suprafata. Si asta printr-o creatie mai putin obisnuita - o sedinta foto cu raze-X asupra a numeroase flori.

arata la suprafata. Si asta printr-o creatie mai putin obisnuita - o sedinta foto cu raze-X
arata la suprafata. Si asta printr-o creatie mai putin obisnuita - o sedinta foto cu raze-X
arata la suprafata. Si asta printr-o creatie mai putin obisnuita - o sedinta foto cu raze-X
arata la suprafata. Si asta printr-o creatie mai putin obisnuita - o sedinta foto cu raze-X

15

Sursa: Telegraph 16
Sursa: Telegraph 16
Sursa: Telegraph 16
Sursa: Telegraph 16
Sursa: Telegraph 16
Sursa: Telegraph 16
Sursa: Telegraph 16

Sursa: Telegraph

16

2.1.3. sămânţa

Sămân t a este un organ al plantelor superioare, care poate fi:

liberă, neînchisă în fruct ca la plantele încadrate în Încrengătura Pinophyta (ex: brad, pin, molid ), neînchisă în fruct ca la plantele încadrate în Încrengătura Pinophyta (ex: brad, pin, molid),

închisă în fruct ca la plantele din Încrengătura Magnoliophyta (Angiospermatophyta), în fruct ca la plantele din Încrengătura Magnoliophyta (Angiospermatophyta),

din Încrengătura Magnoliophyta (Angiospermatophyta), Sămân t a provine din transformarea ovulului în urma

Sământ a provine din transformarea ovulului în urma fecundat iei. Plantele care produc sămân t ă în ciclul lor de dezvoltare ontogenetică sunt denumite spermatofite.

Sământ a este alcătuită din:

denumite spermatofite . Sămân t a este alcătuită din: embrion, endosperm tegument seminal. Embrionul provine

Embrionul provine din diviziunea oului, ou care după fecunda t ie se divide în două celule suprapuse. Din embrion, prin germina tie, se poate dezvolta o nouă plantă; la germinare embrionul folose s te amidonul din sământ ă ca sursă de nutri t ie.

Endospermul provine din diviziunea celulei triploide formate în urma fecundării nucleului secundar al sacului embrionar cu unul dintre nucleii spermatici.

Tegumentul seminal provine din transformarea integumentelor ovulului si este alcătuit din două zone diferen t iate: testa s i tegmen.

17

Germinarea semin tei are loc în urma unor procese calitative s i cantitative care determină trecerea de la viat a latentă a semin t ei în via t ă activă, având ca rezultat dezvoltarea unei plante noi. Această trecere este influent ată de factori:

noi. Această trecere este influen t ată de factori: interni ( maturitatea semin t ei, puterea

interni (maturitatea semin tei, puterea de germinare, integritatea si puritatea semin tei), externi (solul, apa, aerul, temperatura, lumina).

t ei ), externi ( solul, apa, aerul, temperatura, lumina ). Forma semin t ei variază

Forma semintei variază de la o plantă la alta si uneori poate constitui caracter de specificitate.

Mărimea semin tei depinde de:

specie, factorii de mediu din timpul formării, agrotehnica aplicată numărul de semin t e pe care factorii de mediu din timpul formării, agrotehnica aplicată numărul de semin t e pe care le con t ine fructul.

Gradarea (clasificarea) seminţelor le imparte in seminte de:

cereale, leguminoase oleaginoase după aspect şi starea lor fizică sau luând în considerare una din caracteristicile specifice acestora (chimică, tehnologică) (SR ISO 5527:2002 Cereale. Terminologie)

una din caracteristicile specifice acestora (chimică, tehnologică) ( SR ISO 5527:2002 Cereale. Terminologie ) 18

18

Identificarea semintelor Identificarea semintelor se face cu ajutorul caracterelor botanice, morfologice agro biologice.
Identificarea semintelor Identificarea semintelor se face cu ajutorul caracterelor botanice, morfologice agro biologice.

Identificarea semintelor

Identificarea semintelor se face cu ajutorul caracterelor botanice, morfologice agro biologice.

ajutorul caracterelor botanice, morfologice agro biologice. 1.Caracterele botanice Din punct de vedere botanic se

1.Caracterele botanice Din punct de vedere botanic se disting semintele:

botanice Din punct de vedere botanic se disting semintele: propriu zise: tomate, ardei, vinete, castraveti si

propriu zise: tomate, ardei, vinete, castraveti si fructe uscate indehiscente:

- achena (salata),

- glomerula (sfecla rosie),

- cariopsa (radacinoase cum ar fi: morcov, patrunjel, telina)

- capsule (ceapa).

2.Caractere morfologice. Cu ajutorul acestor caractere se identifica majoritatea semintelor, exceptie facand cele din familia Cruciferae, care se determina prin masuratori biometrice de laborator.

a) Forma semintelor:

- eliptic turtita (dovlecel)

- oval turtita (castraveti)

- alungita (salata)

- triedrica in 3 muchii (ceapa)

b) Aspectul suprafetei semintelor:

- prezenta perisorilor foarte fini

- prezenta tepilor la radacinoase

- prezenta striurilor

19

c)

Marimea semintelor:

- este un caracter care se poate aprecia vizual

- marimea poate oscila de la 12 mm lungime la telina la 1025 mm lungime la fasole

d) Greutatea semintelor:

- se poate determina sub forma de numar de seminte la 1 kg sau masa a 1000 de seminte de boabe

e) Culoarea semintelor:

- culoarea semintelor difera de la specie la specie iar in cazul fasolei de la soi la soi

f) Luciul semintelor:

- este un caracter morfologic temporar intalnit doar la unele specii (fasolea si prazul) iar pe masura ce semintele imbatranesc acest caracter se pierde

g) Mirosul si gustul:

- sunt caractere morfologice temporare organoleptice intalnite la (telina, marar, leustean) iar pe masura ce semintele imbatranesc caracterele se pierd

3. Caractere agrobiologice:

a) Puritatea semintelor sau puritatea biologica reprezinta capacitatea unui lot de samanta sa apartina unui singur soi sau hibrid

- puritatea fizica reprezinta procentul de seminte curate eliminandu-se semintele sparte, seminte cu buruieni, resturi vegetale si pamant

b) Valoarea culturala a semintelor:

- reprezinta exprimarea procentuala a puritatii si germinatiei

V=P*G / 100 *%

(P = puritate, G = germinatie, V = valoare culturala)

Toate aceste caractere duc la calcularea cantitatii de seminte necesara infiintarii unui hectar de cultura.

Q(KG/HA) = Nr. Pl/m patrat * MMB/V

MMB masa a 1000 de boabe.

20

Terapia cu seminte germinate - mit si realitate In ultima jumatate de secol, se raspandeste, din

In ultima jumatate de secol, se raspandeste, din cand in cand, vestea ca semintele germinate - indeosebi de grau - constituie un panaceu al sanatatii. Tineri si batrani pun grau la incoltit, apoi mananca din el, in doze arbitrare: unii cu lingurita, altii cu lingura si altii bob cu bob. Cu timpul, entuziasmul scade, viata reintra in normal si, la un moment dat, ca un facut, o noua generatie isi aduce aminte de boabele incoltite. Este cazul sa stim totusi adevarul despre miraculosul tratament - comenteaza infoniac.ru.

Proteinele din fasole, nuci sau grau Cand boabele de fasole sau grau germineaza, se imbunatateste calitatea proteinelor continute in ele, principii indispensabile organismului uman. In plus, boabele actioneaza asupra sistemului imunitar, pe care il stimuleaza. Acelasi efect il au si nucile proaspete (neprajie).

Fibrele celulozice din nuci, seminte de floarea soarelui si grau Volumul fibrelor creste odata cu germinatia, ele accelereaza digestia si asimilarea corecta a alimentelor, ajuta la eliminarea grasimilor inutile din organism. Consumate zilnic, reduc excesul in greutate.

Continutul in vitamine Continutul de vitamine din cerealele germinate creste uneori chiar de 20 de ori fata de cel initial, in numai doua zile dupa ce a inceput procesul de germinare. Vitaminele A, B, C si E sunt in mod special vizate in acest sens. Studiile au mai aratat ca, in timpul germinarii boabelor de fasole, vitamina B1 a crescut in proportie de 285%, vitamina B2 cu 515%, iar B3 cu 256%.

Cresterea procentului de acizi grasi esentiali De cele mai multe ori, suntem deficitari in ceea ce priveste aceste grasimi esentiale si utile, fara sa cunoastem lipsa lor, care se va resimti in timp. Boabele incoltite sunt o modalitate foarte buna de a umple aceasta lipsa.

Semintele germinate ajuta organismul sa asimileze mineralele Exista minerale, cum este calciul sau magneziul, pe care alimentele le ofera organismului, dar pe care acesta din urma nu are capacitatea sa le retina si sa le prelucreze. Ca urmare, ele sunt eliminate, in timp ce sanatatea sufera in lipsa lor. Semintele germinate ajuta la stabilirea unui echilibru optimin in organism, prin asimilarea tuturor elementelor din alimentatie.

Cum obtinem seminte germinate, in conditii casnice Germinarea se obtine numai in casa, in conditii igienice si sub supraveghere. Fireste, semintele pot fi germinate in pamant reavan si spalate bine inainte de intrebuintare. Dar tot atat de bine pot fi tinute intre doua straturi de vata, mentinute permenent umede, dar fara exces de apa, la temperatura camerei. Incotirea se produce rapid, iar semintele pot fi consumate de indata ce rigiditatea lor a scazut si pot fi mestecate cu dintii. Atentie, insa, chiar daca au fost tinute in vata, inainte de a fi mancate, tot trebuiesc spalate bine!

21

2.1.4. scoarţa = cortex

CÓRTEX, cortexuri, s. n. = Scoartă a unui copac ♦ Coaja unui fruct ♦ (Anat.) Partea periferică a unui organ. ♦ Învelis al părului, cuprins între măduva centrală si cuticula exterioară.

Scoarta de copac ajuta la eliminarea fluctuatiile extreme de temperatura in sol si contribuie la imbogatirea acestuia cu cele mai favorabile substantele nutritive. Specialistii considera ca, in cazurile ideale 6% din solul din gradina este reprezentat de materia organica, aceasta ajutand la pastrarea umiditati si la capacitatea de aerisire a solului. Astfel se asigura accesul substantelor nutritive la radacinile plantelor.

Exista foarte multe tipuri , sortimente sau culori de scoarta de copac. Scoarta rosiatica de cedru are un miros placut si poate fi folosita pentru orice plante care vor fi cultivate.

poate fi folosita pentru orice plante care vor fi cultivate. SCOÁRT Ă, scoarte = Tesut protector

SCOÁRTĂ, scoarte = Tesut protector (gros si tare) care acoperă tulpina si rădăcina plantelor;

Scoarta copacilor, fiareta, zdrobita sau macinata, vindeca rani, intareste organismul, ferindu-l de infectiile sezonului rece,si alunga boli dintre cele mai diverse. De-a lungul timpului, scoarta copacilor a avut diferite intrebuintari pana cand oamenii au realizat ca e buna ca medicament in diferite afectiuni.

Salcia, primul copac de la noi care infrunzeste primavara, se foloseste de mii de ani pentru alungarea durerilor de tot felul. Are efecte tonice, antiseptice si antiinflamatoare, sedative, astringente si antireumatismale. De la salcie, in scop terapeutic se foloseste scoarta de pe ramurile tinere, de doi, trei ani. Folosita de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei si febrei, scoarta de salcie alba a devenit importanta in urma cu peste o suta de ani, cand i-au fost descoperite si au fost izolate principalele substante active care ii confera calitatea de medicament naturist, si anume salicina.

Coaja de salcie poate fi administrata sub forma de infuzie, decoct, pulbere. In caz de raceala, gripa ori dureri de oase se poate prepara o infuzie din 200 de ml de apa clocotita turnata peste doua lingurite de scoarta bine uscata si maruntita. Ceaiul, tinut la temperatura camerei, se bea, cate doua, trei linguri, pe parcursul unei zile. Decoctul din coaja de salcie se recomanda ca remediu natural impotriva febrei, a nevralgiilor, reumatismului si gutei. Ca sa-l prepari, pune la fiert, la foc mic, pentru 20-30 de minute, doua linguri de scoarta bine uscata si maruntita intr-un sfert de litru de apa. Dupa racire se filtreaza si lichidul rezultat se bea, cate doua, trei linguri, pe parcursul zilei.

22

Crusinul este una dintre cele mai folosite plante de la noi in caz de constipatie. Pune la fiert un sfert de litru de apa si, cand clocoteste, adauga o lingurita de coaja de crusin si lasa amestecul sa fiarba 15 minute la foc mic. Opreste focul si acopera vasul pentru zece minute, dupa care lichidul se strecoara. Se bea seara, cald, neindulcit sau indulcit cu una, doua lingurite de miere de albine.

De la stejar, in scop terapeutic, se foloseste scoarta ramurilor tinere, care contine tanini, are gust astringent si este lipsita de miros. Preparatele din coaja de stejar au o actiune astringenta, combat diareea acuta, indigestia si hemostatica, reducand sangerarile in caz de ciclu menstrual abundent, eliminarea de sange prin tuse ori sange in urina. Ceaiul din scoarta de stejar se prepara punand la fiert, pentru 20 de minute, doua lingurite de scoarta maruntita intr-un sfert de litru de apa. Dupa fierbere se strecoara si se beau doua cani pe zi. Este excelent in combaterea febrei, in amigdalita si colici abdominale, faringite, intoxicatii cu metale grele.

Mesteacanul, un arbore inalt care poate ajunge la 25 - 30 de metri, are o coaja alba, caracteristica. Cura cu decoct din coaja de mesteacan are efecte digestive, depurative si antiulceroase. Decoctul este eficient in ulcerul gastric, dar si in tratamentul intern al unor boli de piele, cum ar fi acneea. Maceratul din scoarta de mesteacan este recomandat impotriva pistruilor si a petelor. Se obtine punand 100 de grame de scoarta bine uscata intr-un litru de vin rosu. Amestecul poate fi folosit dupa 8 zile. Se pun comprese pe zonele afectate de doua ori pe zi.

Ulmul are actiune antiinflamatoare si emolienta asupra mucoasei intestinale. Este un antioxidant si detoxifiant de exceptie. Decoctul din scoarta de ulm diminueaza gazele, este eficient impotriva ulcerului, colitei, intoxicatiilor alimentare. Este recomandat, de asemenea, si in diferite forme de anemie si probleme de coagulare a sangelui. Se prepara punand doua lingurite de scoarta bine uscata si maruntata la o cana de apa. Amestecul se lasa la fiert zece minute. Se recomanda cate o cana de decoct neindulcit de trei ori pe zi.

tulpina

Tulpina este un organ al plantelor superioare, care are rolul de a sustine ramurile, frunzele, florile si fructele, sau de a conduce seva brută de la rădăcină spre frunze si seva elaborată de la frunze către celelalte organe. Tulpina este organul vegetativ al plantei deobicei suprateran si a cărui formă depinde de mediul de viată si rolul îndeplinit în viata plantei.

Tulpinile unor plante pot avea si alte functii (în afară de cele specifice):

de a servi la depozitarea substantelor de rezervă ( tuberculii, bulbii, rizomii) ; elor de rezervă (tuberculii, bulbii, rizomii);

de a îndeplini functia de fotosinteză . fotosinteză.

Într-o sectiune transversală prin tulpină se disting următoarele zone, începând de la exterior spre interior:

epiderma, un tesut unistratificat cu rol de protejare a tesuturilor interne, de control al schimburilor , un tesut unistratificat cu rol de protejare a tesuturilor interne, de control al schimburilor de gaze si de hidroizolatie

scoarta, alcătuită din celule parenchimatice , alcătuită din celule parenchimatice

cilindrul central, format din t esut parenchimatic în care sunt dispuse fasciculele conducătoare. În cazul tulpinii, , format din tesut parenchimatic în care sunt dispuse fasciculele conducătoare. În cazul tulpinii, acestea sunt mixte, libero-lemnoase cu lemnul dispus către interior si liberul către exterior.

23

Tesutul lemnos reprezintă partea tare din corpul plantelor, fiind alcătuit în cea mai mare parte

Tesutul lemnos reprezintă partea tare din corpul plantelor, fiind alcătuit în cea mai mare parte din tesut mort; este tesutul prin care circulă seva brută.

Tesutul liberian este alcătuit în cea mai mare parte din elemente vii si prin intermediul său circulă seva elaborată, bogată în glucide, formată din tesuturile asimilatoare

bogată în glucide, formată din tesuturile asimilatoare 0 = Măduvă ; 1 Inele anuale; 2 Canal

0 = Măduvă; 1 Inele anuale; 2 Canal de răsină; 3 Raze primare; 4 Raze secundare; 5 Cambiu; 6 Razele bastului; 7 Felogen; 8 Bast; 9 Scoartă

24

2.1.5. rădăcina

Rădăcina este un organ vegetativ al plantelor superioare. Majoritatea rădăcinilor se caracterizează prin faptul că:

se dezvoltă în sol, are geotropism pozitiv (este orientată către centrul pământului), nu are pigmenti asimilatori, nu prezintă muguri are geotropism pozitiv (este orientată către centrul pământului), nu are pigmenti asimilatori, nu prezintă muguri sau frunze pe suprafata sa, nu are noduri si nici internoduri.

Exista si rădăcina aeriana care se diferentiază prin faptul că:

se dezvoltă în directie independentă fată de centrul pămîntului, se catîn direc t ie independentă fa t ă de centrul pă ără pe suporturi), absoarbe apa ără pe suporturi), absoarbe apa din aer îi lipseste stratul protector la capătul rădăcinii numit piloriză. În rest are aceleasi caracterisitci ca si celelalte rădăcini.

Rădăcinile sunt structuri vegetale subterane sau aeriene compuse în principal din scoartă (la exterior) si din tesut parenchimatic (la interior). Rădăcinile groase seamănă cu structura ramurilor plantelor lemnoase, întrucât de la nivelul principal al rădăcinii se formează structura de bază a tulpinii si, prin extensie, a crengilor.

Rădăcinile mici, ale plantelor ierboase, de exemplu, sunt acoperite numai de un rizoderm (numit si epidermă radiculară). Vârful rădăcinii se termină cu apexul. Interiorul rădăcinii este ocupat în majoritate de cilindrul central format din parenchim si vasele liberiene si lemnoase. La exterior se remarcă scoarta, perii absorbanti. Perii absorbanti preiau apa si sărurile minerale din sol pe care le transferă către celulele din interior. Aceste substante nutritive ajung în vasele lemnoase de unde sunt purtate către restul structurilor plantei, până la frunze. Aici au loc procese biochimice complexe în urma cărora rezultă compusi nutritivi care sunt transportati prin vasele liberiene către celelalte structuri morfologice ale plantei, a căror crestere si dezvoltare depinde de acestia. Toate rădăcinile au o crestere primară sau o crestere în lungime. Rădăcinile multor plante vasculare, mai ales dicotiledonate sau gimnosperme, adesea prezintă crestere secundară, care este, în fapt, o crestere în diametru. Cresterea secundară apare pe fondul maturizării plantei, fiind vizibilă la plantele lemnoase (arbori, arbusti).

În functie de raportul care există între rădăcina principală si radicele, se disting mai multe forme de rădăcini:

rădăcini pivotante, sunt cele la care axa principală se dezvoltă foarte mult în raport cu gradul de dezvoltare al radicelelor,si au forma unui tărus (la morcov, lucernă, sfeclă de zahăr, bumbac, păpădie); rădăcini rămuroase, sunt cele la care radicelele au o dezvoltare egală cu cea a rădăcinii principale (la molid si la majoritatea arborilor din pădurile de foioase); rădăcini fasciculate, rădăcini firoase, sunt cele la care locul rădăcinii principale este luat de radicele sau de alte rădăcini care se formează la baza tulpinii, constituind mănunchiuri de rădăcini. Sunt caracteristice pentru gramineele cultivate, (grâu, porumb, orz, etc) dar si pentru plantele cu bulbi, (ceapă, crin, lalea, zambilă, etc).

(grâu, porumb, orz, etc) dar si pentru plantele cu bulbi, ( ceapă , crin, lalea, zambilă
(grâu, porumb, orz, etc) dar si pentru plantele cu bulbi, ( ceapă , crin, lalea, zambilă
(grâu, porumb, orz, etc) dar si pentru plantele cu bulbi, ( ceapă , crin, lalea, zambilă

25

Rădăcinile normale îsi au originea în radicula embrionului, dar există si rădăcini adventive, care se formează pe tulpini, ramuri sau frunze. Ele se pot dezvolta pe:

tulpini aeriene (iederă), tulpini subterane (rizomi, bulbi), la nivelul nodului de înfrătire (graminee), ramuri (Ficus) frunze (Bryonia).

Dupa modul de ramificare, radacinile pot fi pivotante firoase ramuroase

ramificare, radacinile pot fi pivotante firoase ramuroase Însă rădăcinile pot fi împăr tite s i în

Însă rădăcinile pot fi împărtite si în următoarele feluri:

pot fi împăr tite s i în următoarele feluri: Pivotant e (o rădăcină primară din care

Pivotante (o rădăcină primară din care se trag rădăcini laterale numite si secundare) Firoase (un sistem de rădăcini de mărimi egale care dezvoltă rădăcini laterale numite si secundare) Aeriene (rădăcini ce nu cresc în pămînt, ci se catără pe suporturi si absorb apa din aer) Proptitoare (un tip particular de rădăcini aeriene care creste din tulpină in aer apoi în pămînt. O astfel de formă permite plantei o ancorare mai puternică în sol. Acest tip de rădăcini se întîlneste la mangrove) Adventivă (tip de rădăcini ce creste direct din bulb)

sol. Acest tip de rădăcini se întîlne ste la mangrove) Adventiv ă (tip de rădăcini ce

26

Pe suprafat a unei rădăcini tinere se pot distinge mai multe zone. Piloriza , (numită

Pe suprafata unei rădăcini tinere se pot distinge mai multe zone.

a unei rădăcini tinere se pot distinge mai multe zone. Piloriza , (numită si caliptră sau

Piloriza, (numită si caliptră sau scufie) este formată dintr-un tesut special, partial suberificat, care acoperă vârful vegetativ al rădăcinii si facilitează pătrunderea vârfului rădăcinii în sol. La plantele acvatice piloriza lipseste, fiind înlocuită de rizomitră, care nu se uzează si nici nu se regenerează. Piloriza lipseste si la plantele parazite.

Vârful vegetativ, situat imediat sub piloriză, este format din meristeme primordiale, care ulterior vor genera meristemele , situat imediat sub piloriză, este format din meristeme primordiale, care ulterior vor genera meristemele primare.

primordiale, care ulterior vor genera meristemele primare. Regiunea netedă , aflată deasupra vârfului vegetativ,

Regiunea netedă, aflată deasupra vârfului vegetativ, reprezintă zona de crestere în lungime a rădăcinii. Celulele din această zonă nu se mai divid si cresc prin întindere.

această zonă nu se mai divid si cresc prin întindere. Regiunea pil iferă (zona absorbantă), acoperită

Regiunea piliferă (zona absorbantă), acoperită cu un mare număr de perisori absorbanti unicelulari care vor ajunge la maturitate în 2-3 zile si pot dura trei săptămâni. În cazul rădăcinilor care se dezvoltă în mediul acvatic, nu are loc formarea perisorilor absorbanti. Nici la plantele epifite nu se dezvoltă perisori absorbanti, locul acestora fiind luat de un tesut special (velamen radicum).

acestora fiind luat de un tesut special ( velamen radicum ). Regiunea aspră , cuprinde zona

Regiunea aspră, cuprinde zona în care meristemele primare se diferentiază în tesuturi definitive (specializate): rizoderma, scoarta si cilindrul central.

(specializate ): rizoderma, scoarta si cilindrul central. Regiunea coletului , este cea care face trecerea de

Regiunea coletului, este cea care face trecerea de la rădăcină la tulpină. Ea are o întindere mică si la multe plante nu se distinge morfologic.

27

2.1.6. rizomii

Rizomul (din greaca rhizoma = mănunchi de rădăcini) este o tulpină subterană geofilă:

simplă sau ramificată, de obicei cărnoasă, cu noduri si internoduri, la plantele erbacee perene, lipsită de clorofilă si piloriză, uneori cu frunze rudimentare (scuame), în formă de solzi.

Rizomul este foarte important în viata plantei, servind la depozitarea substantelor de rezervă si ca organ de înmultire vegetativă prin muguri terminali sau laterali (de la nivelul nodurilor), din care se dezvoltă axe supraterane care poartă frunze si flori.

Ramificarea rizomilor este monopodială sau simpodială, asemănătoare tulpinilor aeriene.

Ramificatia monopodială (din greaca monos = unic, singur; podion, pous, podos = picior). Rizomul rămâne permanent în sol si are o crestere în lungime continuă si nelimitată gratie mugurelui său terminal. Lăstarii aerieni, tulpinile si ramurile supraterane florifere iau nastere din mugurii axilari.

Ramificarea monopodială este întâlnită la rizomii de:

( Oxalis acetosella ) 3. o lăcrămioare sau mărgăritărel ( Convallaria majalis ) 4. 1. 2.

2.

( Oxalis acetosella ) 3. o lăcrămioare sau mărgăritărel ( Convallaria majalis ) 4. 1. 2.
( Oxalis acetosella ) 3. o lăcrămioare sau mărgăritărel ( Convallaria majalis ) 4. 1. 2.
( Oxalis acetosella ) 3. o lăcrămioare sau mărgăritărel ( Convallaria majalis ) 4. 1. 2.
( Oxalis acetosella ) 3. o lăcrămioare sau mărgăritărel ( Convallaria majalis ) 4. 1. 2.

28

3. cele mai răspândite specii de măcrisor din tara noastră:

mai răspândite specii de măcri sor din t ara noastră: Oxalis stricta (flori galbene) Oxalis acetosella

Oxalis stricta (flori galbene)

sor din t ara noastră: Oxalis stricta (flori galbene) Oxalis acetosella (flori albe cu striatii violet)

Oxalis acetosella (flori albe cu striatii violet)

galbene) Oxalis acetosella (flori albe cu striatii violet) Oxalis corniculata (flori galbene si frunze cu tenta

Oxalis corniculata (flori galbene si frunze cu tenta rosiatică)

4.

acetosella (flori albe cu striatii violet) Oxalis corniculata (flori galbene si frunze cu tenta ros iatică)
acetosella (flori albe cu striatii violet) Oxalis corniculata (flori galbene si frunze cu tenta ros iatică)

29

acetosella (flori albe cu striatii violet) Oxalis corniculata (flori galbene si frunze cu tenta ros iatică)

Ramificatia simpodială (din greaca syn = împreună; podion, pous, podos = picior). La rizomul cu ramificatie simpodială tulpina floriferă supraterană se formează din mugurele terminal si, ca urmare, vârful rizomului iese la suprafata solului în fiecare an, odată cu formarea tulpinii florifere.

Cresterea si alungirea rizomului se realizează prin ramuri laterale diferentiate provenite din dezvoltarea mugurilor axilari; fiecare ramură laterală se termină la rândul ei printr-un mugure, care se va transforma, în anul următor în tulpină floriferă. Prin urmare rizomul are o crestere definită, limitată, prin faptul că mugurele terminal dă nastere unui lăstar florifer, care se termină cu flori.

Ramificarea simpodială este întâlnită la rizomul de:

o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.
o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.
o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.
o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.

2.

o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.
o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.
o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.

3.

o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.
o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.
o obligeană ( Acorus calamus ) 2. o pecetea lui Solomon ( Polygonatum multiflorum ) 3.

30

2.1.7. bulbii

Bulbul este stadiul latent al anumitor plante cu seminte, în special plante monocotiledonate perene. Constă într-un mugur subteran, relativ mare, având de obicei formă globulară, cu frunze membranoase sau cărnoase suprapuse, care pornesc dintr-o tulpină scurtă.

Frunzele cărnoase au rolul de a păstra rezerve de hrană, permitându-i plantei să rămână în stare latentă atunci când nu are apă la dispozitie (în timpul iernii sau în vreme de secetă) si să-si reia procesul de crestere, atunci când conditiile sunt din nou favorabile.

Există două tipuri principale de bulb.

o bulb tunicat, exemplificat de ceapă, este acoperit cu un strat subtire de frunze membranoase, ca din hârtie, care îi protejează frunzele cărnoase.

o bulb solzos, cum este cazul crinilor, prezintă frunze neacoperite de strat protector, ceea ce le conferă aspectul unor solzi ascutiti.

ceea ce le conferă aspectul unor solzi ascutiti. Bulbii le permit multor plante ornamentale, cum ar
ceea ce le conferă aspectul unor solzi ascutiti. Bulbii le permit multor plante ornamentale, cum ar

Bulbii le permit multor plante ornamentale, cum ar fi narcisele, lalelele si zambilele, să înflorească rapid la începutul primăverii, când apar conditii favorabile de crestere. Alte plante cu bulbi înfloresc:

vara (de ex., crinii)

Rădăcinile tari ale sofranului si ale gladiolelor si rizomii alungiti ai irisilor nu sunt bulbi

) . Rădăcinile tari ale sofranului si ale gladiolelor si rizomii alungiti ai irisilor nu sunt

31

Bulbii, tuberculii si rizomii

Denumiri a caror semnificatie nu se cunoaste intotdeauna cu exactitate, deci se pot produce confuzii. Iata ce se intelege prin cele trei denumiri.

BULBII Cu termenul de bulboase se indica acele plante care seunt prevazute cu organe subterane adaptate la inmagazinarea hranei. Mai corect, aceste plante sunt denumite geofite.

Bulboasele sunt acele geofite care poseda un organ particular, denumit bulb, constituit dintr-un aparat radicular si de unele frunze carnoase, denumite catafili, reunite in jurul unui mugur adormit. Se considera a fi bulbi ceapa si usturoiul.

TUBECULII Sunt portiuni din tulpina subterana ingrosate, cum ar fi cartofii sau dalia. Adesea aceste tulpini ingrosate au forma:

globuloasa sau cilindrica,

ovala sau alungita.

Sunt bogate in substante nutritive. Din mugurii tuberculilor cresc mladite supraterane florifere.

Principalul scop al tuberculilor este cel de organ in care se acumuleaza substantele de rezerva glucidice (amidonul, inulina) ce servesc la asigurarea supravietuirii plantei pe timpul iernii.

Prezenta, pe suprafata lor, a mugurilor auxiliari (denumiti „ochi”), ce se pot dezvolta intr-un nou individ, face ca aceste organe sa-si asume un rol important si in inmultirea vegetativa (sau propagarea clonala) a lpantei ce ii produce.

Pentru proprietatea nutritionala foarte crescuta a substantelor continute, tuberculii si-au asumat un rol foarte important in alimentatia omului si a animalelor.

Exista si bulbi-tuberculi, o forma intermediara dintre bulbi si tuberculi. Sunt de fapt tuberculi scurtati, compacti, inveliti cu un fel de tunci uscate, in care se gasesc 1-2 muguri. Din acesti muguri ai bulbilor- tuberculi ramasi in pamant peste iarna, se formeaza acele tulpinite la suprafata solului, primavara. Aceste tulpini supraterane florifere se mai formeaza si din mugurii existenti pe varful bulbo-tuberului mama.

RIZOMII Sunt si ei portiuni de tulpini, dar mai subtiri decat tuberculii; in general au o dezvoltare paralela cu terenul si au capacitatea de a produce noi plante de-a lungul dezvoltarii lor.

Rizomii produc ramificatii subterane, denumite stoloni: sunt lungi, subtiri, prevazute cu noduri putin evidente. Din aceste puncte se formeaza radacini adventive. Stolonii subterani au rolul de a propaga planta, indepartand in acelasi timp plantele tinere (formate din mugurii terminali sau din cei auxiliari situati pe stoloni) de planta mama.

32

Toate aceste plante au fost dintotdeauna indicate cu termenul de bulboase. Mare parte din acestea sunt cultivate in gradini din vremuri indepartare, de secole, motiv pentru care avem la dispozitie bulbi cu flori de orice forma, culoare si dimensiuni.

Bulboasele de tomana sunt deci cele ce sunt introduse in pamant in lunile acestui sezon: majoritatea dintre ele rezista foarte bine la frig si suporta geruri chiar puternice si de lunga durata.

Nume botanice de bulboase cu flori, de toamna:

Allium,

Anemone,

Cyclamen,

Crocus,

Eremurus,

Fresia,

Fritillaria,

Galanthus,

Hyacinthus,

Helleborus,

Iris,

Leucojum,

Lilium,

Muscari,

Narcissus,

Ranunculus,

Tulipa.

Speciile originare ale acestor plante provin din Europa, Africa si Asia. Toate bulboasele care nu se tem de frig sunt adaptate la salbaticie, deci nu este necesar sa fie extirpate din pamant in timpul lunilor de iarna.

33