Sunteți pe pagina 1din 15

Organizarea auditului intern si control intern al intreprinderii

1. Organizarea contabilitatii pe bugete. Studiu de caz: societate de


productie

In contextul economic actual, companiile incep sa acorde o mai mare atentie
administrarii eficiente a resurselor si folosesc in acest scop, bugetele de venituri si cheltuieli
ca instrumente de management financiar, la nivel de firma si la nivelul principalelor tipuri de
activitati ale firmei.
Bugetul de venituri reprezinta estimarea financiara a vanzarilor de produse ale firmei,
iar bugetul de cheltuieli reprezinta estimarea financiara a consumului de resurse necesare
realizarii obiectivelor firmei.
Pentru fundamentarea bugetului de venituri ale firmei trebuie sa se anticipeze si sa se
ia in considerare volumul, structura si valoarea vanzarilor firmei din mai multe perspective:
- venituri pe tipuri de produse;
- venituri pe zone si puncte de desfacere;
- venituri pe categorii de clienti.
Factorii care influenteaza dimensiunea generala a bugetului de venituri al unei
companii sunt:
- obiectivele comerciale ale firmei si anume:
- cifra de afaceri, piata tinta si cota de piata;
- politicile comerciale ale firmei, cum ar fi politica de produse, de clienti, de preturi si
de discounturi;
-conjunctura generala a mediului de afaceri.
Pentru fundamentarea bugetului de cheltuieli ale firmei trebuie sa se anticipeze costul
resurselor necesare pentru desfasurarea activitatii companiei in scopul obtinerii de venituri
siprofit.
Bugetul de cheltuieli poate fi elaborat din urmatoarele perspective:
a) bugete de cheltuieli dupa natura resurselor consumate:
a1) cheltuieli generate de consumul de resurse materiale:
- cheltuieli cu marfa si materiile prime;
-cheltuieli cu alte resurse materiale:
- combustibil, piese de schimb, obiecte de inventar,rechizite, alte materiale consumabile;
a2) cheltuieli generate de achizitia deserviciide la terti:
- cheltuieli cu utilitatile: chirie, energie electrica, apa si canalizare, telecomunicatii,
paza,colectare deseuri;
- cheltuieli cu alte servicii furnizate de terti:
- transport, cazare, intretinere si reparatii,asigurari, consultanta etc;
- cheltuieli cu protocolul si publicitatea;
a3) cheltuieli cu resursele umane:
- cheltuieli cu salariile si asigurarile sociale;
- cheltuieli cu tichetele de masa si alte beneficii de personal;
- cheltuieli cu recrutarea;
-chletuieli cu pregatirea profesionala (training);
a4) cheltuieli specifice relatiei cu societatile bancare:
- cheltuieli cu serviciile bancare curente;
- cheltuieli cu dobanzile bancare si diferentele de curs valutar;
a5) cheltuieli specifice relatiei cu institutiile statului:
- cheltuieli cu impozitele si taxele locale pentru bunurile aflate in proprietatea firmei
(terenuri,cladiri,mijloacede transport)
- cheltuieli cu impozitul pe profit sau pe venit
b) bugete de cheltuieli dupa natura activitatii firmei:
b1) cheltuieli pentru activitatea de exploatare:
- cheltuieli cu activitatea de productie;
- cheltuieli cu activitatea de depozitare si distributie;
- cheltuieli cu activitatea de promovare, vanzare si servicii postvanzare;
- cheltuieli cu activitatile de suport general: contabilitate, informatica etc
b2) cheltuieli privind activitatea financiara a companiei:
- cheltuieli cu comisioanele bancare curente si pentru acordarea de credite;
- cheltuieli cu dobanzile pentru sursele de finantare bancare sau prin leasing;
c) bugete de cheltuieli dupa natura costurilor:
c1) bugete de cheltuieli fixe;
c2) bugete de cheltuieli variabile.
Factorii care influenteaza dimensiunea generala a bugetului de cheltuieli al unei
companii sunt:
- strategiile manageriale, comerciale, investitionale, de resurse umane si financiare
prin carese urmareste realizarea obiectivelor strategice si anuale ale firmei;
- politica de achizitii si calculatie a costurilor;- politica de personal si de salarizare;-
politica de investitii, finantare si amortizare;
- politica de rentabilitate comerciala;
- politica de costuri fixe;
- conjunctura generala a mediului de afaceri.
La elaborarea si controlul bugetelor de venituri si cheltuieli ale companiei contribuie
toataechipa manageriala si specialistii in finantele firmei, care trebuie sa aiba o viziune
comuna asupra afacerii, sa dezvolte un sistem integrat de obiective, strategii si politici de
firma, si sa administreze eficient resursele alocate.

2. Reguli de evaluare alternative a elementelor de bilant in
conformitate cu Reglementarile contabile in vigoare. Studiu de caz.
Regulile de evaluare alternative ce pot fi aplicate sunt cele referitoare la reevaluarea
imobilizrilor corporale i cele referitoare la evaluarea la valoarea just a instrumentelor
financiare.
Reevaluarea imobilizrilor corporale
Entitile pot proceda la reevaluarea imobilizrilor corporale existente la sfritul
exerciiului financiar, astfel nct acestea s fie prezentate n contabilitate la valoarea just, cu
reflectarea rezultatelor acestei reevaluri n situaiile financiare ntocmite pentru acel
exerciiu.
Amortizarea calculat pentru imobilizrile corporale astfel reevaluate se nregistreaz
n contabilitate ncepnd cu data de 1 ianuarie anul urmtor celui pentru care s-a efectuat
reevaluarea.
Evalurile efectuate cu ocazia reorganizrilor de ntreprinderi (fuziuni, divizri) nu
constituie reevaluare n sensul reglementri contabile, aceste evaluri efectundu-se nscopul
stabilirii raportului de schimb, pentru toate elementele de bilan.n cazul efecturii reevalurii
imobilizrilor corporale, acest lucru trebuie prezentat n notele explicative, mpreun cu
elementele supuse reevalurii, metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum i
elementul afectat din contul de profit i pierdere.
Reevaluarea imobilizrilor corporale se face la valoarea just de la data bilanului.
Valoarea just se determin pe baza unor evaluri efectuate, de regul, de profesioniti
calificai n evaluare, membri ai unui organism profesional n domeniu, recunoscut naional i
internaional.
La reevaluarea unei imobilizri corporale, amortizarea cumulat la data reevalurii
este tratat n unul din urmtoarele moduri:
a) recalculat proporional cu schimbarea valorii contabile brute aactivului, astfel nct
valoarea contabil a activului, dup reevaluare, s fie egal cuvaloarea sa reevaluat.
Aceast metod este folosit, deseori, n cazul n care activul estereevaluat prin
aplicarea unui indice; sau
b) eliminat din valoarea contabil brut a activului i valoarea net, determinat n
urma corectrii cu ajustrile de valoare, este recalculat la valoarearea evaluat a activului.
Aceast metod este folosit, deseori, pentru cldirile care sunt reevaluate la valoarea
lor de pia. Reevalurile trebuie fcute cu suficient regularitate, astfel nct valoarea
contabil s nu difere substanial de cea care ar fi determinat folosind valoarea just de la
data bilanului.
Dac un activ dintr-o grup de active nu poate fi reevaluat din cauz c nu exist
o pia activ pentru acel activ, activul trebuie prezentat n bilan la cost, minus ajustrile
cumulate de valoare. n cazul n care se efectueaz reevaluarea imobilizrilor corporale,
diferena dintre valoarea rezultat n urma reevalurii i valoarea la cost istoric trebuie
prezentat la rezerva din reevaluare, ca un subelement distinct n Capital i rezerve.
Tratamentul n scop fiscal al rezervei din reevaluare trebuie prezentat n notele
explicative.
Evaluarea la valoarea just a instrumentelor financiare
Evaluarea la valoarea just a instrumentelor financiare se poate efectua n situaiile
financiare consolidate.Un instrument financiar reprezint orice contract ce genereaz simultan
un activ financiar pentru o entitate i o datorie financiar sau un instrument de capitaluri
proprii pentru o alt entitate.
Un activ financiar este orice activ care reprezint:
a) trezorerie;
b) un instrument de capitaluri proprii al unei alte entiti;
c) un drept contractual:
de a primi numerar sau un alt activ financiar de la o alt entitate; sau
de a schimba active sau datorii financiare cu alt entitate n condiii care sunt
potenial favorabile entitii; sau
d) un contract care va fi sau poate fi decontat n propriile instrumente de capitaluri
propriii este:
un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligat
s primeasc un numr variabil al propriilor instrumente de capitaluri proprii;
sau,
un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat n alt fel dect
prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar pentru
un numr fix din instrumentele de capital propriu ale entitii. n acest scop,
instrumentele de capital ale entitii nu includ instrumente care sunt ele nsele
contracte pentru primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri
proprii ale entitii.
O datorie financiar este orice datorie care reprezint:
a) o obligaie contractual: de a ceda lichiditi sau alt activ financiar unei alte entiti;
sau de a schimba active sau datorii financiare cu alt entitate n condiii care sunt potenial
nefavorabile pentru entitate;
b) un contract care va fi sau poate fi decontat n propriile instrumente de capitaluri
proprii ale entitii i este: un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau
poate fi obligat slivrezeun numr variabil din propriile sale instrumente de capitaluri
proprii; sau un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel dect prin
schimbul unei sume fixe de numerar, sau alt activ financiar n schimbul unui numr fix din
propriile instrumente de capitaluri proprii ale entitii.
n acest scop, propriile instrumente decapitaluri proprii ale entitii nu includ
instrumente care pot fi ele nsele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor
instrumente de capitaluri proprii ale entitii.
Valoarea just se determin prin referire la:
a) valoarea de pia, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica
cu uurin o pia credibil. Dac valoarea de pia nu se poate identifica cu uurin pentru
un instrument, dar poate fi identificat pentru componentele sale sau pentru un instrument
similar, valoarea de pia poate fi derivat din cea a componentelor sale sau a instrumentului
similar;
b) o valoare determinat cu ajutorul unor modele i tehnici de evaluare general
acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu uurin o pia credibil.
Astfel de modele i tehnici asigur o aproximare rezonabil a valorii de pia. Atunci
cnd un instrument financiar se evalueaz la valoarea just, modificarea valorii se include n
contul de profit i pierdere. Totui, o astfel de modificare se include direct n capitalul
propriu, ntr-o rezerv de valoare just, dac: instrumentul contabilizat este un instrument de
acoperire mpotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului care
permite ca unele sau toatemodificrile de valoare s nu fie nregistrate n contul de profit i
pierdere; sau modificarea de valoare se refer la o diferen de schimb valutar aprut la
unelement monetar care face parte dintr-o investiie net a entitii ntr-o entitate strin.
Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vnzare, altul dect un
instrument financiar derivat, poate fi inclus direct n capitalul propriu, n rezerva de valoare
just. Dac, n situaiile financiare consolidate a fost efectuat evaluarea la valoarea just a
instrumentelor financiare, notele explicative prezint:
a) ipotezele semnificative care stau la baza modelelor i tehnicilor de evaluare;
b) pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea just, modificrile de
valoare incluse direct n contul de profit i pierdere, precum i modificrile incluse n rezerva
de valoare just;
c) pentru fiecare clas de instrumente financiare derivate, informaii privind aria i
natura instrumentelor, inclusiv termenii i condiiile semnificative care pot afecta valoarea,
momentul i certitudinea fluxurilor viitoare de trezorerie;
d) un tabel care s prezinte modificrile rezervei de valoare just n cursul exerciiului
financiar..
Dei evaluarea la valoarea just a instrumentelor financiare nu se nregistreaz n
contabilitate, iar rezultatele acesteia nu sunt cuprinse n bilan i n contul de profit i pierdere,
n notele explicative la situaiile financiare anuale individuale trebuie prezentate urmtoarele
informaii:
a) pentru fiecare clas de instrumente financiare derivate: valoarea just a
instrumentelor, dac o astfel de valoare poate fi determinat; informaii privind aria i natura
instrumentelor financiare; i
b) pentru imobilizrile financiare nregistrate la o valoare mai mare dect valoarealor
just i fr a se fi utilizat opiunea de a face o ajustare de valoare: valoarea contabil i
valoarea just ale fiecruia dintre activele individuale sau ale gruprilor corespunztoare ale
acelor active individuale; motivele pentru care nu a fost redus valoarea contabil, inclusiv
natura dovezilor pe care se ntemeiaz opinia c valoarea contabil va fi recuperat.

S.C. X SRL particip la capitalul social al S.C. Y SRL nou-nfiinate, cu
unechipament tehnologic a crui valoare de aport determinat de un profesionist calificat
nevaluare a fost stabilit la 170.000 lei.Aceast participaie i asigur un procent de control
mai mare de 20%.Caracteristici echipament:- valoarea de nregistrare contabil: 180.000 lei;-
durata de utilizare economic a echipamentului este: 6 ani;- amortizare calculat: 30.000 lei.n
contabilitatea SC .X SRLa) nregistrarea titlurilor de participare n limita valorii
neamortizate a
utilajului:% = 2131 Echipamente tehnologice 180.0002813 Amortizarea instal mijloacelor(ma
ini, utilaje i instalaii 30.000transport, animalelor i plantaiilorde lucru)263 Interese de parti
cipare 150.00033
b) nregistrarea valorii titlurilor de participare primite care excede valoareaneamortizat a
imobilizrilor corporale (170.000
150.000):263 Interese de participare = 1068 Alte rezerve/analitic distinct 20.000 leiEntitatea
cedeaz (vinde) jumtate din titlurile obinute n urma participrii lacapitalul social, la o
valoare negociat de 160.000
lei.461 Debitori diveri = 7641 Venituri din imobilizri financiare160.000 cedate6641 Chelt.
pv imobilizrile fin. cedate = 263 Interese de participare 85.000 lei1068 Alte rezerve/ = 7641
Ven. in imobilizri 10.000 leinalitic distinctfinanciare cedat

3. Elaborare politici si proceduri contabile. Studiu de caz: societate de
productie
Conform art. 10 al OMFP 3055/2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile
conforme cu directivele europene, entitatile trebuie sa dezvolte politici contabile proprii care
se aproba de administratori. Daca o entitate nu are administratori, politicile contabile se
aproba de persoanele care au obligatia gestionarii entitatii respective.
Aceleasi reglementari prevad faptul ca administratorii entitatii trebuie sa aprobe
politici contabile pentru operatiunile derulate, inclusiv proceduri proprii pentru
situatiile prevazute de legislatie.
Aceste politici trebuie elaborate avand in vedere specificul activitatii. Mentionam ca
entitatile care aplica reglementarile conforme cu OMFP 3055/2009 trebuie sa aiba politici
contabile aprobate indiferent de marimea societatii.
Procedurile obligatorii prevazute de legislatia contabila in vigoare sunt:
- proceduri privind inventarierea prevazute de OMFP nr.2861/2009 pentru aprobarea
Normelorprivind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura
activelor, datoriilor si capitalurilor proprii;
- proceduri privind utilizarea si regimul intern de numerotare a formularelor financiar-
contabile prevazute de OMFP nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-
contabile si OMFP nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile.
Politicile contabile trebuie reflectate intr-un manual intern care sa fie aprobate de
administratorii entitatii.
In afara de politicile contabile aprobate, incepand cu 1 ianuarie 2010, orice societate
care aplica reglementarile contabile conforme cu directivele europene trebuie sa dispuna
de control intern.
Politicile contabile si de control intern trebuie elaborate de catre specialisti in
domeniul economic si tehnic, atat din cadrul entitatii respective cat si prin apelarea la
societati specializate de consultanta.
Sub aspectul regulilor contabile, trebuie avute n vedere:
- existenta unui manual de politici contabile;
- existenta unei proceduri de aplicare a acestui manual;
- existenta de controale prin care sa se asigure respectarea manualului;
- cunoasterea evolutiei legislatiei contabile si fiscale;
- efectuarea de controale specifice asupra punctelor sensibile;
- identificarea si tratarea corespunzatoare a anomaliilor;
- adaptarea programelor informatice la nevoile entitatii;
- conformitatea cu regulile contabile;
- asigurarea exactitatii si exhaustivitatii nregistrarilor contabile;
- respectarea caracteristicilor calitative ale informatiilor cuprinse n situatiile financiare, astfel
nct sa satisfaca nevoile utilizatorilor;
- pregatirea informatiilor necesare consolidarii grupului;
- definirea si distribuirea procedurilor de elaborare a situatiilor financiare consolidate, catre
toate entitatile de consolidat.
Controlul intern al entitatii vizeaza asigurarea:
- conformitatii cu legislatia n vigoare;
- aplicarii deciziilor luate de conducerea entitatii;
- bunei functionari a activitatii interne a entitatii;
- fiabilitatii informatiilor financiare;
- eficacitatii operatiunilor entitatii;
- utilizarii eficiente a resurselor;
Controlul intern se aplica pe tot parcursul operatiunilor desfasurate de entitate, astfel:
a) anterior realizarii operatiunilor, cu ocazia elaborarii bugetului, ceea ce va permite, ulterior
realizarii operatiunilor, controlul bugetar;
b) n timpul operatiunilor, de exemplu, sub aspectul determinarii procentului de realizare
fizica a productiei n curs de executie sau a procentului de rebuturi nregistrate;
c) dupa finalizarea operatiunilor, caz n care verificarea este destinata, de exemplu, sa
analizeze rentabilitatea operatiunilor si sa constate existenta conformitatii sau a eventualelor
anomalii, care trebuie corectate.
Controlul intern presupune :
- o definire clara a responsabilitatilor, resurse si proceduri adecvate, modalitati si sisteme de
informare, instrumente si practici corespunzatoare;
- difuzarea interna de informatii pertinente, fiabile, a caror cunoastere permite fiecaruia sa-si
exercite responsabilitatile;
- un sistem care urmareste, pe de o parte, analizarea principalelor riscuri identificabile n ceea
ce priveste obiectivele entitatii si, pe de alta parte, asigurarea existentei de proceduri de
gestionare a acestor riscuri;
- activitati corespunzatoare de control, pentru fiecare proces, concepute pentru a reduce
riscurile susceptibile sa afecteze realizarea obiectivelor entitatii;
- o supraveghere permanenta a dispozitivului de control intern, precum si o examinare a
functionarii sale.
Scopul controlului intern este sa asigure coerenta obiectivelor, sa identifice factorii-
cheie de reusita si sa comunice conducatorilor entitatii, n timp real, informatiile referitoare la
performante si perspective. Indiferent de natura sau marimea entitatii, eforturile depuse pentru
aplicarea unui control intern satisfacator sunt legate de aplicarea unor bune practici.
Activitatile de control fac parte integranta din procesul de gestiune prin care entitatea
urmareste atingerea obiectivelor propuse. Controlul vizeaza aplicarea normelor si procedurilor
de control intern, la toate nivelele ierarhice si functionale: aprobare, autorizare, verificare,
evaluarea performantelor operationale, securizarea activelor, separarea functiilor.
Evaluarea controlului intern pleaca de la aspecte precum:
- existenta de ghiduri si manuale de proceduri;
- garantarea evolutiei sistemului de control intern;
- asigurarea posibilitatii accesului la sistem pentru controlul extern;
- asigurarea posibilitatii confruntarii descrierii teoretice cu realitatea.
Controlul intern contabil si financiar vizeaza asigurarea:
- conformitatii informatiilor contabile si financiare publicate, cu regulile aplicabile acestora;
- aplicarii instructiunilor elaborate de conducere n legatura cu aceste informatii;
- protejarii activelor;
- prevenirii si detectarii fraudelor si neregulilor contabile si financiare;
- fiabilitatii informatiilor difuzate si utilizate la nivel intern n scop de control, n masura n
care ele contribuie la elaborarea de informatii contabile si financiare publicate;
- fiabilitatii situatiilor financiare anuale publicate si a altor informatii comunicate pietei.
n domeniul organizarii generale, trebuie sa existe:
- o documentare referitoare la principiile de contabilizare si control al operatiunilor;
- circuite de informatii viznd exhaustivitatea operatiunilor, o centralizare rapida si o
armonizare a datelor contabile, precum si controale asupra aplicarii acestor circuite;
- un calendar al elaborarii de informatii contabile si financiare difuzate n cadrul grupului,
necesare pentru situatiile financiare ale societatii-mama.
Sunt necesare, de asemenea:
- identificarea cu claritate a persoanelor responsabile cu elaborarea informatiilor contabile si
financiare publicate sau care participa la elaborarea situatiilor financiare;
- accesul fiecarui colaborator implicat n procesul elaborarii de informatii contabile si
financiare, la informatiile necesare controlului intern;
- instituirea unui mecanism prin care sa se asigure efectuarea controalelor;
- proceduri prin care sa se verifice daca controalele au fost efectuate, sa se identifice abaterile
de la regula si sa se poata remedia, daca este necesar;
- existenta unui proces care urmareste identificarea resurselor necesare bunei functionari a
functiei contabile;
- adaptarea necesarului de personal si a competentelor acestuia la marimea si complexitatea
operatiunilor, ca si la evolutia nevoilor si constrngerilor.


4. Organizarea contabilitatii pe centre de profit. Studiu de caz
Organizarea modern a contabilitii ntreprinderii se realizeaz potrivit cumodalitil
e uzitate n prezent n Uniunea European.
Deoarece principiul fundamental care st la baza structurrii organizatoricemoderne a
firmei este segmentarea acesteia pe centre de responsabilitate, primul pas laimplementarea
noii organizri pentru ntreprinderea beneficiar l constituie stabilireaacestor centre. De fapt,
esena modernitii organizatorice const n modul de constituire alor.
Este vorba de: centrele de profit. Fiecare ntreprindere prezentnd
la momentul declanrii aciunii de modernizare
organizatoric propriile realiti organizatorice, economice i tehnice, echipa deconsultani
a firmei noastre va realiza mai nti o analiz diagnostic a firmei beneficiare. ntreaga lucrare
se va derula pe baza unui management de proiect, oficializat sub formaunor decizii interne
care stabilesc echipele de lucru i principiile de procedur.
Centrul de profit reprezint o entitate organizatoric de aciune care esterspunztoare
pentru realizarea unui succes (profit) i legat de aceasta pentru cauzalitateacosturilor. Pentru
aceasta este nevoie de o aplicaie de calcul proprie, de sine stttoare.
Trebuie fcut clar diferena dintre centrul de profit i centrul de cost. n timp ce
centrelede cost sunt responsabile numai de ncadrarea n costuri, centrele de profit au, dup
cums-a menionat, responsabilitate asupra profitului.
Cele dou forme se deosebesc n principal prin gradul autodeterminrii organizatorice.
Tot aa cum gradul de autodeterminare difer foarte mult la cele dou forme decentre
(cost - profit) i n cazul centrului de profit forma organizatoric mbrac aspecte deo
diversitate mare, ceea ce este legat n principal de criteriul gradului de orientare pe pia.
Centrul de profit "pur" este total orientat pe pia, n sensul c toate activitile sale au
carezultat produse i respectiv servicii destinate exclusiv pieei; altfel spus nu realizeazdeloc
produse sau servicii cu finalitate intern. De multe ori centrul de profit are imisiunea de a
realiza produse i servicii cu finalitate intern. De aici deriv cele douaspecte pe care le
mbrac centrul de profit: de entitate orientat pe pia i respectiv deentitate cu rol funcional.
Gradul de autodeterminare este maxim n cazul centrului de profit "pur", cu orientare
total pe pia (rol funcional nul) i scade pe msur ce rolulfuncional crete. Evident c,
dac exist centru de profit cu orientare 100% pe pia("pur"), nu poate exista un centru de
profit cu rol 100% funcional, deoarece acesta ar avearesponsabiliti exclusiv n domeniul
costurilor i evident c n acest caz ar fi vorba pur isimplu de un centru de cost.
De cele mai multe ori, centrele de profit se gsesc c u caracterul situat undeva ntre
cele dou extreme. Toate deciziile legate de activitile pur orientate pe pia se iau de
preferinexclusiv la nivelul centrului de profit i in exclusiv de strategia, planul de afaceri,
modul propriu de aciune al entitii. Deciziile legate de activitile cu finalitate intern se iau
lanivel ierarhic superior, centrul de profit avnd spaiu de manevr numai n ceea ce
priveteemiterea de propuneri de mbuntire, respectiv avnd responsabiliti n ceea ce
privete costul.
Cu tot caracterul de durabilitate cerut organizrii, ea se concepe astfel nct s fien
acelai timp suficient de flexibil, adic s fie capabil de adaptare la modificrilemediului
exterior, s se caracterizeze prin economicitate, adic nivelul costurilor s nudepeasc
utilul, s aib un caracter social, adic s fie acceptat de colaboratori i deasemenea s fie
clar i sistematic modelat.Organigrama ntreprinderii structurate pe centre de profit mbrac
de cele maimulte ori forma organizrii divizionale. Aceasta se caracterizeaz prin faptul c
primelenivele ierarhice nu sunt modelate dup aceleai activiti (ca n cazul organizrii
clasice pecriteriul funcional), ci dup domenii de afaceri. Acestea sunt tocmai centrele de
profit,respectiv centrele de cost. Avantajele formei divizionale de organizare const ncapacita
tea de adaptare la noi produse, noi clieni sau noi piee de desfacere, despovrareavrfului
ntreprinderii de efii de compartimente, o bun perspectiv asupra pieei prinexistena
centrelor de profit orientate pe produs, ca i prin buna posibilitate de dezvoltare
a personalului de la generaliti experimentai, ca efi divizionali, pn la poziia deconductor
i n comitetul de conducere al ntregii ntreprinderi. Organizareacompartimentului n cadrul
formei divizionare de organizare ca centru de profit are puternice influene motivatoare asupra
personalului. Cea mai modern i eficient soluie organizatoric a firmei de
succes structurat pe centre de profit este reprezentat de combinarea organizrii divizionare
cu organizarean team. n cadrul acestui model de organizare se renun la nivelele ierarhice
clasice i la
clare mputerniciri cu instruciuni, n locul acestora fiind valabile decizia iresposabilitatea
colectiv n grup (grupa de lucru parial autonom). n absena unei rigidedescrieri a
posturilor i a structurilor ierarhice, motivarea colaboratorilor trebuie s fiemaximizat prin
participarea la ntregul proces de luare a deciziilor i prin transparenatotal asupra tuturor
evenimentelor din ntreprindere.
Pentru clarificarea problematicii sistemului organizatoric modern, structurat pecentre
de profit i clarificarea modului de adaptare a acestuia, n ntreprinderea beneficiarse
organizeaz training specializat sub form de seminarii interactive.Sistemul de calculaie a
costurilor se aplic dup normele de utilizare n UniuneaEuropean.Sistemul de calculaie a
costurilor se adapteaz n ntreprinderea beneficiar, cuprinznd calculaiile pe centre de
profit
Utilizrile pentru managementul ntreprinderii sunt:
relevarea costurilor produselor dup standardele actuale ale economieintreprinderii din UE,
fcnd posibile interpretrile pentru analize necesare luriideciziilor pe termen scurt, mediu i
lung;
utilizare n cadrul politicii de pre, att pe baza calculaiei costurilor totale, ct ia costurilor
pariale variabile, luarea n considerare a efectului de degresivitate acosturilor fixe, conform
necesitii adaptrii la realitatea i condiiile pieei;
calculndu-se contribuii de acoperire pentru fiecare loc ngust, pe baza ordinilor de
prioritate diferite n funcie de locul ngust analizat, programul informaticindic varianta
optim de producie, cea care va induce rentabilitatea maximobtenabil n conjunctura
concret respectiv;
gsirea rspunsul la ntrebarea "make or buy", n cadrul preocuprii de a reducegradul de
integrare a fabricaiei;
ca urmare a descompunerii costurilor totale n costuri fixe i costuri variabile,sistemul
integrat corespunde unei mpriri care asigur suportul lurii deciziilor pe termen lung i pe
termen scurt;
prin segmentarea organizatoric pe centre de profit se vizualizeaz care estecantitatea
minim limit vndut aferent unui tip sau mai multor tipuri de produse, de la care se asigur
acoperirea costurilor i realizarea de profit - aceastanaliz a profitului, denumit analiza
pragului de rentabilitate sau analiza break-even, localizeaz punctul de intersecie dintre curba
vnzrilor i cea a costurilor totale;
coordonarea insulelor de fabricaie din interiorul centrului de profit, ca i adiferitelor entiti
din cadrul ntreprinderii, prin utilizarea diferitelor preuriinterne de calcul, valori interne de
calcul denumite preuri de dirijare;
adoptarea deciziilor cu privire la investiii de nlocuire, de raionalizare sau deextindere,
evaluarea deciziilor cu privire la scoaterea din funciune sau larepunerea n funciune a unor
utilaje, instalaii sau sectoare de producie;
mprirea ntreprinderii, alturi de cea pe criterii organizatorice, pe centre de profit, ntr-o
ordonare calculatoric pe locuri generatoare de cost, premiz a unor fine vizualizri a
costurilor directe, indirecte, variabile, fixe, pe purttori decosturi, produse, servicii i lucrri;
reprezentri calculatorice de rentabilitate ale controllingului pe baza contribuiilor de
acoperire, analize ale abaterilor;
crearea unui tablou de ansamblu al ntreprinderii i pe subcomponente alderulrilor
evenimentelor tehnico-organizatorico-economice.


5. Inventarierea patrimoniului. Proceduri. Studiu de caz

Contabilitatea, ca principal instrument al conducerii, trebuie sa asigure informatii
reale asupra activitatii unitatii patrimoniale, n vederea adoptarii de decizii fundamentate din
punct de vedere stiintific. Pentru realizarea acestui obiectiv, o conditie fundamentala o
reprezinta concordanta deplina care trebuie sa existe ntre datele nregistrate n conturi si
realitatea faptica existenta n unitate.
Mijlocul principal prin care se constata situatia reala a patrimoniului si compararea
datelor obtinute pe aceasta cale cu datele contabilitatii, l reprezinta inventarierea.
Inventarierea este un procedeu al metodei contabilitatii, comun si altor stiinte
economice, care reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se constata existenta cantitativa
si valorica sau numai valorica, dupa caz, a elementelor de activ si de pasiv aflate n
patrimoniul unitatii la data la care aceasta se efectueaza.

Toate aceste operatii se efectueaza cu scopul evaluarii elementelor inventariate si
punerii de acord a datelor contabilitatii cu realitatea faptica constatata.
Necesitatea inventarierii patrimoniului unitatilor se explica prin importanta deosebita
pe care o prezinta pentru activitatea practica a acestora.
- n primul rnd, ea constituie baza de pornire pentru deschiderea si organizarea evidentei
operative si contabile la unitatile patrimoniale nou nfiintate.
La nceputul activitatii, inventarierea are ca obiect principal stabilirea si evaluarea
elementelor patrimoniale care constituie aporturile n natura si/sau n bani ale
asociatilor/actionarilor sau ntreprinzatorului particular, n functie de forma de organizare a
unitatii economice.
- n al doilea rnd, n decursul exercitiului, ea este determinata de faptul ca ntre datele
contabilitatii si realitatea de pe teren pot sa apara anumite diferente, n plus sau n minus,
chiar si n conditiile unei bune organizari a evidentei operative si contabile, datorita mai
multor cauze dintre care mentionam:
- modificari intervenite la elementele patrimoniale ale unitatii, fie ca urmare a unor cauze
naturale (cum sunt: uscarea, evaporarea, scaderea n greutate etc.), fie dator 525f59f ita unor
cauze subiective (ca de exemplu: masurari inexacte; sustrageri de mijloace economice);
- nentocmirea sau ntocmirea defectuoasa a unor documente;
- nenregistrarea sau nregistrarea gresita n conturi a anumitor operatii;
- neglijenta si neatentia gestionarilor care gestioneaza bunurile si valorile economice.
Rolul inventarierii se manifesta pe mai multe directii si anume:
- inventarierea este un mijloc de realizare a concordantei datelor contabilitatii si a
celorlalte forme de evidenta economica cu realitatea obiectiva pe care o reprezinta;
- constituie un mijloc de control si verificare asupra integritatii mijloacelor economice,
a bunei gospodariri a patrimoniului pentru ntarirea gestiunii economice. Cu aceasta ocazie se
stabilesc raspunderile si masurile de recuperare a pagubelor produse asupra patrimoniului;
- inventarierea contribuie la mobilizarea resurselor interne prin aceea ca permite
identificarea valorilor materiale fara miscare, neutilizabile sau degradate, a produselor si
marfurilor greu vandabile etc., si valorificarea acestora.
- constatarea deprecierilor provizorii (reversibile) bunurilor si valorilor economice, cu
ocazia inventarierii, sta la baza constituirii si nregistrarii provizioanelor pentru deprecieri;
- prin inventariere se determina marimea unor indicatori economici cuprinsi n
contabilitate. Pe aceasta baza are loc determinarea productiei neterminate care influenteaza
calculul exact al costurilor si rezultatelor finale.
- inventarierea este o lucrare premergatoare, obligatorie, ntocmirii bilantului contabil
anual, contribuind la realizarea imaginii fidele a patrimoniului reprezentata prin bilant;
- inventarierea contribuie la respectarea disciplinei financiare si la desfasurarea
normala a decontarilor, prin descoperirea creantelor nencasate, respectiv, a datoriilor
neplatite la timp;
- pe baza inventarierii se pot obtine o serie de concluzii pentru mbunatatirea organizarii
contabilitatii curente, a evidentei operative a stocurilor, a controlului gestionar etc.
Obiectul inventarierii l constituie ntregul patrimoniu, adica toate elementele de activ si
pasiv de care dispune unitatea patrimoniala, n momentul efectuarii inventarierii.
n teoria si practica de contabilitate, inventarierea se clasifica dupa mai multe criterii:

Din punct de vedere al perioadei cnd se efectueaza, inventarierea este:
I nventarierea anuala a elementelor patrimoniale se face, de regula, cu ocazia ncheierii
exercitiului financiar, avndu-se n vedere si specificul activitatii unitatii economice.
I nventarierea periodica se face la alte intervale de timp mai mici, sau mai mari, dect
anul calendaristic. De exemplu, casa si alte valori gestionate n casieria unitatii se inventariaza
cel putin odata pe luna, de catre contabilul sef sau alta persoana desemnata n acest scop,
marfurile si ambalajele la unitatile comerciale cu amanuntul se inventariaza de doua ori pe an,
vagoanele de cale ferata o data la cinci ani.
Din punct de vedere sferei de cuprindere, inventarierea poate fi:


I nventarierea generala cuprinde ntregul patrimoniu, adica toate elementele
patrimoniale ale unitatii, precum si toate bunurile detinute, cu orice titlu, apartinnd altor
persoane juridice sau fizice.
I nventarierea partiala cuprinde numai anumite elemente patrimoniale sau numai
anumite gestiuni si are, de regula, caracter ocazional. Ea se efectueaza n urmatoarele situatii:
a) n cazul modificarii preturilor;
b) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuarii controlului sau a altor organe
prevazute de lege;
c) ori de cte ori sunt indicii ca exista lipsuri sau plusuri n gestiune care nu pot fi
stabilite cert dect prin inventariere;
d) ori de cte ori intervine o predare - primire de gestiune;
e) cu prilejul reorganizarii gestiunilor;
f) ca urmare a calamitatilor naturale sau a unor cazuri de forta majora.

Dupa natura elementelor supuse inventarierii se disting:
-Inventarierea mijloacelor materiale si banesti, adica: imobilizari corporale, elemente
patrimoniale de natura stocurilor (materii prime, materiale consumabile, marfuri), titluri de
valoare, disponibilitati, etc. Verificarea acestora se face prin constatare faptica si cantitativa,
iar n cazul disponibilitatilor n conturi la banci se face pe baza de documente (extrasul de
cont).
-Inventarierea productiei neterminate se efectueaza, fie prin constatare faptica la
sfrsitul perioadei, fie prin metoda contabila.
-Inventarierea creantelor (clienti, debitori interni si externi), respectiv a datoriilor
(furnizori, etc.) se face pe baza de documente si punctaje cu persoanele juridice sau fizice
partenere. Acestea se concretizeaza n situatii n care se nscriu facturile sau alte documente
de decontare cu referire la: numarul si data lor, valoarea care urmeaza sa se ncaseze sau sa se
plateasca, dupa caz, precum si termenele de decontare.

Dupa rolul pe care l are inventarierea n activitatea practica a unitatii patrimoniale:
- Inventarierea de control a gestiunii, ce reprezinta, de fapt, o forma a controlului
gestionar asupra modului de gospodarire a bunurilor materiale si valorilor banesti.
- Inventarierea de predare - primire a gestiunii, constituie o operatiune obligatorie n
cazul nfiintarii unei gestiuni sau schimbarii unui gestionar.
- Inventarierea ca operatiune premergatoare ntocmirii bilantului contabil anual al
unitatii patrimoniale, care are ca scop verificarea concordantei dintre realitatea faptica si
datele nregistrate n contabilitate.
n desfasurarea inventarierii trebuie sa se respecte anumite conditii cu caracter de
principii, care conduc la cresterea eficientei inventarierii, printre care mentionam:
- Stabilirea cu anticipatie a elementelor supuse inventarierii, a limitelor de extindere a
acesteia asupra patrimoniului. Ele se stabilesc, n functie de specificul activitatii, n cadrul
unui plan al inventarierii, de catre conducatorul compartimentului financiar contabil, aprobat
de conducerea unitatii si au la baza obiectivele urmarite prin inventarierea patrimoniului;
- Comisiile de inventariere trebuie sa aiba o componenta care sa asigure buna
desfasurare a operatiunilor de inventariere. n acest sens, se are n vedere aspectul pregatirii
profesionale (economice si tehnice) a membrilor ei cu respectarea, n acelasi timp, a
principiului incompatibilitatii inventarierii de catre gestionar (el nu face parte din comisie,
dar participa efectiv la realizarea ei);
- Inventarierea trebuie sa se efectueze ntr-un timp ct mai scurt n asa fel nct sa nu
mpiedice desfasurarea normala a activitatii economice, de productie, de comercializare, etc;
- Inventarierea sa se execute corect, iar n cazul mijloacelor materiale si banesti
verificarea sa se faca prin constatare directa a acestor elemente. Inventarierea valorilor
materiale se face la locul de depozitare si pastrare;
- Pentru evitarea ncercarilor de acoperire a eventualelor lipsuri din gestiune sau de
sustragere a plusurilor, trebuie sa se respecte caracterul inopinat al acestei operatiuni
pastrndu-se secretul asupra datei ei.

Organizarea si efectuarea inventarierii
Organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului, de catre regiile autonome,
societatile comerciale, institutiile publice, unitatile cooperatiste, asociatiile si celelalte
persoane juridice, precum si persoanele fizice care au calitatea de comerciant, este
standardizata la nivel national si este reglementata prin acte normative.
Raspunderea pentru buna organizare a lucrarilor de inventariere revine
administratorului (conducatorului unitatii), ordonatorului de credite sau altei persoane care are
obligatia gestionarii patrimoniului.
Din punct de vedere metodologic, etapele inventarierii sunt aceleasi, indiferent de
obiectul activitatii unitatii si de natura elementelor patrimoniale care se inventariaza.
Avnd n vedere ordinea si succesiunea de realizare, precum si natura lucrarilor ce se efectueaza,
inventarierea patrimoniului presupune urmatoarele etape:
pregatirea inventarierii;
inventarierea propriu-zisa;
evaluarea si stabilirea rezultatelor inventarierii;
nregistrarea n contabilitate a rezultatelor definitive ale inventarierii.
Pregatirea inventarierii se refera la masuri cu caracter organizatoric si contabil care
sa asigure desfasurarea n bune conditiuni a celorlalte etape care se succed.
Mai nti, se constituie comisia de inventariere prin decizie scrisa, semnata de
conducatorul unitatii patrimoniale si de conducatorul compartimentului financiar-contabil. Se
efectueaza instructajul membrilor acesteia (asupra modului de organizare si desfasurare a
inventarierii, tehnicii de lucru sau procedeelor folosite, a modului de completare a listelor de
inventariere).
Comisia este formata din cel putin doua persoane, cu pregatire corespunzatoare
economica si tehnica, care sa asigure efectuarea corecta si la timp a inventarierii
patrimoniului, inclusiv evaluarea elementelor patrimoniale. Acolo unde este cazul, comisiile
sunt coordonate de o comisie centrala.
La lucrarile de inventariere trebuie sa participe ntreaga comisie de inventariere.
Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi nlocuiti dect n cazuri bine justificate si numai
prin decizie scrisa, emisa de persoanele care i-au numit.
Nu pot face parte din comisiile de inventariere: gestionarii depozitelor si magazinelor;
seful compartimentului supus inventarierii; contabilii care tin evidenta gestiunilor respective,
cu exceptia unitatilor mici.
Tot sub aspect organizatoric, se iau masuri pentru crearea conditiilor corespunzatoare
de lucru comisiei (comisiilor) de inventariere prin:
- stabilirea elementelor patrimoniale care se inventariaza si ordinea n care se efectueaza
inventarierea acestora;
- asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se inventariaza:
- sortarea, gruparea obiectelor, codificarea acestora, ntocmirea etichetelor de raft, separarea
bunurilor deteriorate de cele n stare buna;
- asigurarea aparatelor si instrumentelor adecvate si n numar suficient pentru masurare,
cntarire etc., a mijloacelor necesare identificarii (cataloage, mostre, etc.), precum si a
formularelor si rechizitelor necesare;
- dotarea comisiilor de inventariere cu mijloace tehnice de calcul si de sigilare a spatiilor
inventariate;
- dotarea gestiunilor (magazine, depozite etc.) cu doua rnduri de ncuietori diferite.
Din punct de vedere contabil se iau masuri de nregistrare la zi n evidenta tehnico-
operativa (fisele de magazie) organizata la gestiuni, precum si n contabilitatea sintetica si
analitica, a tuturor documentelor pna la data la care se face inventarierea, stabilindu-se
soldurile n fisele sintetice si analitice ale conturilor respective.
I nventarierea propriu-zisa se realizeaza la locurile de pastrare sau depozitare.
nainte de nceperea operatiunii de inventariere, comisia de inventariere ia o declaratie scrisa
de la gestionar din care sa rezulte daca:
- gestioneaza valori materiale si n alte locuri de depozitare;
- are bunuri n gestiune apartinnd tertilor, primite cu sau fara documente;
- are plusuri sau lipsuri n gestiune despre a caror cantitate sau valoare are cunostinta;
- are valori materiale nereceptionate sau care trebuie livrate, pentru care s-au ntocmit
documentele aferente;
- a primit sau eliberat valori materiale fara documente legale;
- detine numerar sau alte hrtii de valoare rezultate din vnzarea bunurilor aflate n
gestiunea sa;
- are documente de primire-eliberare care nu au fost operate n evidenta gestiunii sau
care nu au fost predate la contabilitate.
De asemenea, gestionarul va mentiona, n declaratia scrisa, numarul si data ultimului
document de intrare si de iesire a bunurilor n/din gestiune.
Declaratia trebuie sa contina data cnd se ntocmeste si semnatura gestionarului, acelei
gestiuni care urmeaza sa fie inventariata, precum si semnaturile membrilor comisiei de
inventariere, care atesta ca a fost data n prezenta acestora.
Stabilirea stocurilor faptice se face prin numarare, cntarire, masurare sau cubare,
potrivit particularitatilor bunurilor. Fac exceptie de la aceasta regula, bunurile aflate n
ambalaje originale intacte, care se desfac prin sondaj. Daca se inventariaza materiale sau
marfuri voluminoase, a caror cntarire sau masurare este nerationala sau ar provoca pierderi,
stocurile faptice ale acestora se stabilesc pe baza anumitor calcule tehnice (exemplu ciment,
otel beton, produse de cariera si balastiera, materiale si produse agricole, etc.).
Normele legale n vigoare contin prevederi concrete cu caracter general si specifice
pentru inventarierea mijloacelor materiale, productiei neterminate, marfurilor si ambalajelor
n comert, a productiei agricole etc.
Bunurile cu grad mare de perisabilitate se inventariaza cu prioritate, fara a se stnjeni
desfacerea imediata a acestora.
Pentru desfasurarea corespunzatoare a inventarierii este indicat, daca este posibil, sa se
sisteze operatiunile de predare-primire a bunurilor supuse inventarierii. Pentru a nu se stnjeni
procesul normal de primire sau livrare a bunurilor, operatiunile respective se pot efectua
numai n prezenta comisiei de inventariere, care va mentiona pe documentele respective
"primit sau eliberat n timpul inventarierii".
Bunurile degradate, greu vandabile, inutilizabile etc., se trec n liste separate. De
asemenea, bunurile apartinnd altor unitati (nchiriate, primite n regim de leasing, n
custodie, n consignatie, pentru prelucrare) se nscriu n liste separate, iar o copie a acestor
liste, se trimite n termen legal unitatilor patrimoniale carora le apartin bunurile respective,
pentru confruntare.
Evaluarea si stabilirea rezultatelor inventarierii.
Evaluarea stocurilor faptice n listele de inventariere centralizatoare se face cu
utiliznd aceleasi preturi folosite la nregistrarea bunurilor n contabilitate.
Pentru stabilirea valorii de inventar (denumita valoare actuala), n vederea determinarii
deprecierilor provizorii, pentru constituirea provizioanelor, evaluarea elementelor
patrimoniale se face conform prevederilor din Legea contabilitatii (art. 9), astfel:
- bunurile de natura imobilizarilor, se evalueaza la valoarea ramasa neamortizata, cu exceptia
celor constatate ca fiind depreciate, care se vor evalua la valoarea lor actuala (n functie de
pretul pietei, starea lor fizica, precum si de utilitatea lor n cadrul unitatii);
- stocurile si celelalte bunuri se evalueaza la valoarea actuala sau de utilitate a fiecarui
element, denumita si valoare de inventar;
- bunurile depreciate, se evalueaza la valoarea de utilitate a fiecarui element, n functie de
utilitatea bunului n unitate si de pretul pietei;
- creantele si datoriile se evalueaza la valoarea nominala;
- creantele si datoriile incerte se evalueaza, de asemenea, la valoarea lor de utilitate, stabilita
n functie de valoarea lor probabila de ncasat, respectiv de plata: creantele si datoriile
existente n valuta precum si disponibilitatile n devize se evalueaza la cursul de schimb la
pietei valutare, comunicat de BNR n ultima zi a exercitiului.
- titlurile imobilizate se evalueaza la valoarea de utilitate, iar titlurile de plasament, la
cursul mediu al ultimei luni din an sau la valoarea probabila de negociere, dupa caz.
Stabilirea rezultatelor inventarierii se realizeaza prin confruntarea datelor consemnate
n listele de inventariere cu cele din evidenta contabila sau evidenta operativa.
Pentru ca cifrele sa fie comparabile si diferentele reale, este necesar ca datele inventarierii sa
fie stabilite la aceeasi data calendaristica. Determinarea rezultatelor inventarierii, respectiv a
diferentelor, n plus sau n minus, se face direct pe listele de inventariere.
Datele din listele de inventariere servesc la ntocmirea registrului inventar (cod 14-1-
2).
Rezultatele inventarierii se consemneaza n documentul numit proces verbal de
inventariere, n care se nscriu n principal: perioada si gestiunile inventariate, precum si
persoanele care au efectuat inventarierea: plusurile si minusurile constatate; compensarile
efectuate; bunurile depreciate, precum si creantele si obligatiile incerte si n litigiu;
valorificarea rezultatelor inventarierii; constituirea si regularizarea provizioanelor, precum si
concluziile si propunerile referitoare la inventariere.
Pentru a stabili caracterul diferentelor, comisia de inventariere analizeaza cauzele care
au produs plusurile si minusurile, solicita explicatii n scris de la gestionar si formuleaza,
potrivit dispozitiilor legale, propuneri de regularizare a acestora si nregistrare a diferentelor
de inventar.
nregistrarea rezultatelor definitive ale inventarierii se face n scopul punerii de
acord a datelor contabilitatii cu realitatea faptica constatata.
Potrivit art. 48 din Ordinul Ministrului Finantelor nr. 2388/1995, rezultatele
inventarierii trebuie nregistrate, att n evidenta tehnic-operativa, ct si n contabilitate, n
termen de cel mult 5 zile de la data terminarii operatiunilor de inventariere.
De regula, valorificarea inventarierii se face prin nregistrarea plusurilor si imputarea
minusurilor.
Daca lipsurile nu se datoreaza vinovatiei unei persoane acestea se trec pe cheltuielile
unitatii patrimoniale.
Se admit compensari cantitative ale lipsurilor cu plusurile numai cnd exista riscul de
confuzie, cnd se refera la aceleasi bunuri, aceeasi perioada de gestiune si la acelasi gestionar,
fara nsa a diminua valoric patrimoniul unitatii.
Listele cu valorile materiale care ntrunesc conditiile de compensare datorita riscului
de confuzie se aproba anual de catre administratorii, respectiv de catre ordonatorii de credite.
Lipsurile peste normele stabilite si pierderile cauzate de proasta gestiune se pot imputa
celor vinovati la valoarea de nlocuire reprezentata de costul de achizitie, care cuprinde pretul
de cumparare practicat pe piata, la care se adauga taxele nerecuperabile, inclusiv TVA,
cheltuielile de transport si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea n stare de utilitate
a bunului respectiv.