Sunteți pe pagina 1din 14

14.10.

2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

Cursa carelor de luptă


De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cursa carelor de luptă (greacă:


ἁρματοδρομία / harmatodromia, latină ludi
circenses) a fost unul dintre cele mai populare
sporturi din Grecia antică, Imperiul Roman și
Imperiul Bizantin. Cursele carelor de luptă se
dovedeau adesea periculoase atât pentru
conducător cât și pentru cai, acestea
încheindu-se frecvent cu răni grave sau chiar
moartea participanților, dar generând un
puternic entuziasm printre spectatori. La
Jocurile Olimpice antice precum în alte Jocuri
Panelenice, sportul reprezenta unul dintre cele
mai importante evenimente ecvestre.

În forma romană a curselor de care, echipele Reconstituire a unei curse de care în Puy du Fou
reprezentau diferite grupuri sau susținători
financiari și uneori concurau acerb pentru a beneficia de serviciile conducătorilor cu o îndemânare deosebită.
Aceste echipe au captat apoi un puternic sprijin din partea spectatorilor, ceea ce a dus la tulburări ocazionale
între membrii diverselor facțiuni. Conflictele au devenit uneori politicizate, sportul începând să transceadă cursele
în sine și să afecteze societatea în ansamblul său, explicandu-se astfel de ce împărații romani, iar mai apoi cei
bizantini, au preluat controlul echipelor și au numit funcționari cu rolul de a le superviza.

Sportul a scăzut în importanță după declinul și căderea Romei din lumea apuseană, supraviețuind pentru o
perioadă în Imperiul Bizantin, unde facțiunile tradiționale romane au continuat să joace un rol important, obținând
influență în problemele politice. Rivalitatea lor a culminat cu declanșarea Răscoalei Nika, moment care a marcat
însă și declinul gradual al acestui sport.

Cuprins
1 Grecia antică
1.1 Cursele timpurii de care de luptă
1.2 Jocurile Olimpice
1.3 Alte evenimente importante
2 Epoca Romană
3 Epoca Bizantină
4 Note
5 Referințe
6 Bibliografie
6.1 Surse primare
6.2 Surse secundare
7 Legături externe
8 Vezi și

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 1/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

Grecia antică
Cursele timpurii de care de luptă

Apariția sau rădăcinile curselor de care nu este cunoscută cu exactitate dar


se presupune a fi apărut odată cu însăși carele de luptă. Este cunoscut dintr-
o reprezentare artistică de pe fragmentele unui vas din ceramică faptul că
sportul exista în lumea miceniană[N1] dar prima referință literară este cea
descrisă de Homer, la jocurile funerare ale lui Patrocle[1]. Participanții la
această cursă au fost Diomede, Eumele, Antilochus, Menelau și Merion.
Cursa, care consta într-un singur tur în jurul unui copac, a fost câștigată de
Diomede, iar premiul său a fost o sclavă și un cazan. Tot o cursă de care de Muzeul Kerameikos
luptă se spune că ar consitui evenimentul care a dus la crearea Jocurilor Archaeological Atena, 700-675
Olimpice; conform unei legende menționate de Pindar, regele Oenomaus a
î.e.n.
provocat pețitorii fiicei sale Hippodamia, la o întrecere, dar a fost învins de
Pelops, cel care avea să fondeze Jocurile în onoarea victoriei sale[2][3].

Jocurile Olimpice

La Jocurile Olimpice antice precum și la alte Jocuri Panelenice, existau două tipuri de curse, cea a carelor de
luptă cu patru cai (greacă: τέθριππον / tethrippon) și cea cu doi cai (greacă: ξυνωρὶς / synoris) care erau în
esență asemănătoare exceptând diferența de număr de cai[N2]. Competiția carelor de luptă a fost pentru prima
dată introdusă la Jocurile Olimpice din 680 î.e.n. odată cu extinderea duratei evenimentului de la una la două zile
pentru acomodarea cu noul sport (dar, în realitate, nu acesta a fost evenimentul fondator)[4][5]. Noul sport nu a
fost la fel de prestigios precum cursa de stadion (greacă: στάδιον, latină stadium), a competiției de alergare în
care atleții parcurgeau aproximativ 180 de metri, dar era mult mai importantă decât celelalte curse ecverstre cum
ar fi cea de călărie la care s-a și renunțat, la Jocurile Olimpice antice, destul de timpuriu[6].

Atât cursa de călărie cât și cea a carelor de luptă se țineau la


hipodrom[N3]. Acesta era situat în colțul sud-estic al sanctuarului din
Olympia, pe o zonă plată întinsă de la sud de stadion și care se
întindea aproape paralel cu acesta. Până de curând, locația sa exactă
era necunoscută fiind acoperită de câțiva metri de sedimente
provenite din râul Alfios. În 2008, Norbert Muller și o echipă a
Institutului Arheologic German au folosit radarul pentru a localiza o
structură mare, rectangulară, similară descripției făcute de
Pausanias[7]. Pausanias, care a vizitat Olympia în secolul al II-lea Planul sanctuarului din Olympia din
î.Hr., descrie construcția ca fiind întinsă, alungită, plată, cu 2007, anterior descoperirii recente
dimensiunile de aproximativ 780 de metri lungime și 320 m lățime prin radar a arheologilor germani. La
sud de stadion (nr. 10), în partea de
(patru stadii lungime și un stadiu și patru plethra[N4] lățime). sud-est este localizat hipodromul
Hipodromul era împărțit longitudinal în două piste de o piatră sau de o acoperit de sedimente provenite din
barieră din lemn denumită embolon. Ambele curse, și cea de călărie râul Alfios.
și cea a carelor, porneau spre est, apoi ocoleau pe la embolon și se
întorceau pe a doua pistă, concurenții galopând spre vest, iar
distanțele parcurse variau în funcție de eveniment. Pistele centrale erau împrejmuite de bănci pentru spectatori,
naturale (în nord) și artificiale (în partea sudică și estică); un loc special era rezervat arbitrilor judecători pe
băncile din părțile de vest și nord[8].

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 2/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

Cursele începeau prin defilarea concurenților în vreme ce un crainic


anunța numele conducătorilor și al proprietarilor. Cursa tethrippon
consta în 12 tururi de pistă[9] cu întoarceri ascuțite în dreptul
delimitărilor de la ambele capete. Se utilizau diverse dispozitive
mecanice, inclusiv porți de start (greacă: ὕσπληγξ-ὕσπληγγες /
hysplex /hyspleges) care erau coborâte la startul cursei[10]. Conform
lui Pausanias, acestea au fost inventate de arhitectul Cleoitas cu
scopul ca atelajele concurente din culoarele exterioare să înceapă
cursa mai devreme decât cele de pe interior, conferind egalitate de
șanse. Competiția nu începea în mod corespunzător până ce ultima
poartă nu era coborâtă, moment în care fiecare concurent era mai
mult sau mai puțin aliniat celorlalți, deși cel din exterior, care plecase
primul, avea avans și viteză mai mare față de restul până la prima
întoarcere. Dispozitivele mecanice cunoscute drept "vulturul" și
"delfinul" se ridicau pentru a semnaliza începutul cursei și erau
coborâte pe măsură ce aceasta evolua pentru a semnaliza numărul te
tururi rămase. Acestea erau probabil sculpturi din bronz ale
respectivelor animale și erau amplasate pe stâlpii de la linia de
start[11].

În majoritatea cazurilor, proprietarul și conducătorul carului de luptă Heniokhos, statuie din bronz a unui
erau persoane diferite. În 416 î.e.n., generalul atenian Alcibiade conducător de car descoperită în
dispunea de șapte care în cursă, acestea ocupând locurile 1, 2 și 4 în Delphi. Ca și jocheii moderni, aceștia
trebuiau să fie ușori dar și înalți.
cursa disputată; evident, nu putea conduce singur cele șapte care[12].
Filip al II-lea al Macedoniei a câștigat de asemenea o cursă olimpică
a carelor în încercarea de a dovedi ca nu era un barbar, ceea ce este puțin probabil. Totuși, poetul Pindar laudă
curajul lui Herodot din Teba de a conduce propriul car[13]. Regula proprietarului câștigător alături de
conducătorul carului însemna că femeile puteau, teoretic, să câștige curse, în ciuda faptului că le era interzisă
participarea la Jocuri[4]. Acest lucru s-a întâmplat rar, dar un exemplu notabil este cel al prințesei spartane
Cynisca, fiica lui Archidamos al II-lea, care a câștigat cursa carelor de luptă de două ori[14] devenind prima
câștigătoare din istoria Jocurilor. Paradoxul este și mai pronunțat prin faptul că ea, cel mai probabil, nu a fost
prezentă la propria victorie, femeilor fiindu-le interzisă participarea inclusiv ca și spectatori. Cursa carelor era o
metodă prin care grecii își demonstrau propria prosperitate. Cazul lui Alcibiade indică, de asemenea, că era o
metodă alternativă de opulență, de expunere publică a faimei pentru cei bogați[15].

Conducătorul de car era de obicei un membru al familiei proprietarului sau, în majoritatea cazurilor, un sclav[5]
sau un profesionist tocmit pentru că totuși cursa presupunea calități deosebite de putere, îndemânare și curaj. Se
cunosc numele a foarte puțini conducători[N5] iar poemele și cântecele victoriei precum și statuetele contribuie la
sursele despre aceștia[16]. Spre deosebire de alte competiții ale Jocurilor Olimpice, conducătorii carelor nu
concurau nud, probabil din rațiuni de siguranță pentru că se ridica mult praf de către care și cai iar accidentele
sângeroase erau frecvente. Concurenții purtau o haină cu mâneci numită xystis care cădea până la glezne și era
prinsă la mijloc cu o curea simplă. Două curele se încrucișau în zona superioară a spatelui cu scopul de a
impiedica umflarea xystis-ului pe timpul cursei[17].

Conducătorii dispuneau de care de luptă modificate pentru viteză și manevrabilitate, fiind construite din lemn, cu
două roți și cu partea din spate descoperită[18] deși acest tip nu era folosit în lupte și, cu timpul, nici carele
nemodificate. Exista un loc special unde conducătorul punea picioarele, iar carul era fixat direct pe osie astfel
încât zdruncina tare iar cursa era destul de accidentată. Partea cea mai incitantă a cursei, cel puțin pentru
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 3/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

spectatori, o constituiau întoarcerile de la capetele hipodromului. Aceste viraje foarte strânse erau foarte
periculoase și frecvent letale. Dacă un car nu era depășit pe linia dreaptă, el trebuia să încetinească la embolon
pentru a aborda întoarcerea, moment în care putea fi răsturnat sau zdrobit (atât conducătorul cât și carul și caii)
de ceilalți urmăritori. Coliziunea deliberată cu un adversar pentru a-l distruge și elimina era teoretic ilegală, dar nu
se putea face nimic pentru a o impiedica (la jocurile funerare ale lui Patrocle, Antilochus a cauzat zdrobirea lui
Menelau în felul acesta[19]), coliziunile fiind foarte probabil să se producă accidental oricum.

Alte evenimente importante

Drept rezultat al înfloririi orașelor grecești în perioada clasică, alte festivaluri importante au apărut în Asia Minor,
Magna Graecia și zona continentală principală oferind atleților oportunitatea de a obține faimă și avuții. În afara
Olimpiadelor, cele mai respectate erau cele Istmice din Corint, Jocurile Nemeice desfășurate în Nemea, Jocurile
Phytice din Delphi și Jocurile Panatenaice din Atena, unde câștigătorul cursei de care cu patru cai era
recompensat cu 140 de amfore cu ulei de măsline (foarte căutat și prețuit în antichitate). Premiile acordate
celorlalți concurenți constau în cereale în Eleusina, scuturi din bronz în Argos și vase din argint la Marathon[N6].
O altă formă a curselor de care de luptă era proba de la Jocurile Panatenaice numită apobatai, în care
concurenții purtau armură și coborau periodic din care alergând alături de acestea pentru a sari din nou la
conducerea lor[20]. La aprobati exista un al doilea conducător care prelua hățurile când apobates săreau din
atelaj; în listele cu învingători sunt menționate ambele nume ale celor doi conducători[21]. Imagini ale acestui tip
de competiție arată războinicii fiind înarmați, purtând căștile și scuturile, urcați în spatele carelor de cursă[22].
Unii cercetători istorici consideră că evenimentul a păstrat tradițiile războiului homeric[23].

Epoca Romană
Romanii au preluat cursele[N7] cel mai probabil de la etrusci care la
rândul lor l-au împrumutat de la greci, dar romanii au fost de
asemenea influențați de greci în special după cucerirea Cartaginei, din
146, în urma celui de-al Treilea Război Punic[24]. Conform legendei
romane, cursa carelor de luptă a fost folosită de Romulus imediat
după fondarea Romei din 753 î.e.n. ca modalitate de a distrage
bărbații sabini. Romulus a transmis invitații orașelor învecinate pentru
a celebra festivalul Consualia care includea atât cursele de care cât și
cele de călărie. În timp ce sabinii se delectau cu spectacolul, Romulus Planul Circus Maximus
și oamenii săi au răpit femeile sabine, acestea devenind soțiile
romanilor[25][26].

În Roma Antică, întrecerile carelor de luptă aveau loc la circus[27].


Locul principal de desfășurare a curselor era Circus Maximus, situat
în valea dintre dealurile Palatin și Aventin[N8], care putea găzdui între
150.000 și 180.000 de spectatori[25]. A fost primul dintre circurile
Romei[27] și se presupune o datare undeva la începuturile
orașului[N9], greu de datat concret pentru că a fost reconstruit de Basorelief reprezentând o cursă de
Iulius Cezar în jurul anului 50 î.e.n. Lungimea sa era de 650 m iar quadriga la Circus Maximus (sec II-
lățimea de aproximativ 125 m[28]. Unul dintre capetele pistei era III)
deschis, spre diferență de celălalt, aici fiind și punctul de aliniere al
carelor pentru startul în cursă. Romanii utilizau și ei o serie de porți denumite carceres, un echivalent al grecului
hysplex. Acestea erau ridicate asemănător hysplex dar erau ușor diferite pentru că pista romană dispunea de o
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 4/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

linie mediană continuă (spina) în centru[29]. Ca și la greci, Carceres preluau din dezavantajul culoarului exterior
de la capătul pistei unde se executa întoarcerea[30] iar la start carele erau dispuse în spatele acestor porți cu arc.
Când totul era pregătit, împăratul (sau cel care găzduia cursa, daca nu erau în Roma) dădea drumul unui obiect
de îmbrăcăminte cunoscut sub numele de mappa, semnalizând astfel începutul cursei[31]. Porțile cu arc se
deschideau secvențial, creând un început de cursă echitabil pentru toți participanții.

Odată cursa începută, conducătorii încercau să se poziționeze în fața adversarilor în încercarea de a cauza
zdrobirea lor în spina. Deasupra acestei delimitări mediane se găseau mese sau rame aflate pe stâlpi de susținere
pe care, de asemenea, se găseau mici decorațiuni din marmură de forma ouălor sau delfinilor[30][32]. Spina a
devenit apoi tot mai elaborată, cu statuete și obeliscuri sau alte forme de artă dar multiplicarea decorațiunilor de
pe spina a mai avut un rezultat neplăcut pentru că au devenit atât de numeroase încât obstrucționau câmpul
vizual al spectatorilor aflați pe randurile de la joasă înălțime[33]. La celălalt capăt al spinei, cel opus liniei de start
deschise, se găsea meta, punctul de întoarcere, de forma unor mari coloane aurite[32][34]. Accidente
spectaculoase aveau loc aici, precum în cursele grecești, în care conducătorii și carele zdrobite sau în
incapacitate de a continua purtau denumirea de naufragia, numele latin pentru epave, naufragiați[35].

Cursa în sine era foarte asemanătoare replicii sale grecești, totuși se distinge numarul mare de competiții - de
obicei 24 de curse zilnic, în decursul secolului patru, timp de 66 de zile pe an[36]. Dar acestea presupuneau doar
7 tururi (și mai târziu doar 5 pentru a permite disputarea mai multor curse pe zi), în loc de 12 precum în cele
grecești[30]. De asemenea, stilul roman era orientat mai mult spre latura financiară; concurenții erau profesioniști
iar pariurile erau o practică larg răspândită printre spectatori[37][38][39]. Existau care de luptă cu patru cai
(quadriga) și cu doi cai (biga), dar cele cu patru cai erau mai importante[30]. În rare cazuri, dacă un conducător
dorea să impresioneze prin abilitățile sale, putea utiliza până la 10 cai, dar folosirea unui număr mai mare nu era
deloc practic.

Tehnica și echipamentul conducătorilor romani de care difereau


semnificativ de cele folosite de greci. Conducătorii romani de care își
înfășurau hățurile în jurul taliei, în vreme ce grecii le țineau în mâini,
astfel că virajele se abordau prin utilizarea corpului și a greutății
corporale; cu hățurile legate de mijloc, aceștia se înclinau în laterale
pentru a determina direcția de deplasare a cailor, păstrând mâinile
libere pentru biciuire și echilibrare[40][41]. Din această cauză,
competitorii căzuți sau ale căror care s-au zdrobit nu puteau da
drumul hățurilor și erau târâți pe pistă până erau uciși sau reușeau să
Biga din bronz din epoca galo- se elibereze singuri. În scopul tăierii hățurilor și eliberării în caz de
romană. Conducătorul ţine un falx, accident, ei purtau asupra lor un cuțit curbat denumit falx. De
cuţit curbat, pentru a taia hăţurile în asemenea, mai purtau căști și alte elemente de echipament cu rol
caz de accident protector[32][40]. În fiecare cursă putea exista un număr dat de echipe
pe care facțiunile le puteau înscrie și care puteau coopera și coaliza
pentru a-și maximiza șansele împotriva altor oponenți, forțându-i să
iasă de pe culoarul de interior favorabil, să își piardă concentrarea sau expunându-i la accidente și răniri[40]. Și
spectatorii puteau juca un rol important în stabilirea ierarhiei finale; există dovezi că ei aruncau pe circuit, înaintea
adversarilor favoriților lor, amulete de "blestem" împănate cu cuie[42].

O altă diferență importantă era că însuși conducătorii de care, aurigae, erau considerați a fi învingătorii, deși ei
erau de obicei sclavi (precum în lumea greacă). Primeau o cunună din frunze de laur și, probabil și niște sume de
bani; dacă reușeau să câștige suficiente curse își puteau cumpăra libertatea[16].

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 5/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

Conducătorii puteau deveni celebrități în Imperiu pur și simplu


supraviețuind, prin prisma faptului că speranța de viață a
conducătorilor de carelor de luptă nu era prea ridicată. O asemenea
celebritate a fost Scorpus, lăudat de Marțial[43], care a câștigat 2.048
de curse[44][45] înainte de a fi ucis într-o coliziune la meta când încă
nu împlinise 27 de ani[46]. Cel mai faimos dintre toți a fost Gaius
Appuleius Diocles (104-146) care a câștigat 1.462 din 4.257 de
curse iar de 861 de ori a terminat pe locul doi[47]. Când Diocles s-a
retras la vârsta de 42 de ani, după o carieră de 24 de ani, câștigurile
sale financiare se ridicau la un total de 35.863.120 sesterți,
echivalentul a 15 miliarde de dolari, făcându-l pe Diocles cel mai bine Mozaic reprezentând un câștigător al
plătit sportiv din istorie[48][49][50]. Și caii deveneau celebrități dar, de Roșiilor într-o cursă a carelor de luptă
asemenea, și speranța lor de viață era scăzută. Romanii au ținut o
evidență detaliată a numelor, pedigriului și crescătorilor cailor faimoși.

Locurile din circus erau gratuite pentru săraci care aveau puține lucruri de făcut să își ocupe timpul de vreme ce
nu mai erau implicați în politică sau acțiunile militare precum în perioada Republicii. Cei bogați își permiteau să
plătească pentru locuri umbrite și cu o vedere mai bună și, probabil, își petreceau mare parte din timp asistând și
pariind la cursele carelor de luptă. Circul era unicul loc unde împăratul se arăta în fața populației strânse în număr
mare și unde, la rândul său, populația își putea manifesta afecțiunea sau mânia la adresa sa. Loja imperială din
Circus Maximus, denumită pulvinar, era legată direct la palatul imperial[51].

Hainele și echipamentul
conducătorilor erau
colorate după un anumit
cod în concordanță cu
facțiunea de care
aparțineau, ceea ce
permitea asistenței să îi
identifice mai ușor și să le
monitorizeze progresul[52].
Potrivit lui Tertulian, inițial
erau doar două facțiuni,
Albă și Roșie, dedicate
Conducător al facţiunii veneta iernii respectiv verii[53]. În Conducător de car al Albilor
(Albastre) perioada de maximă
dezvoltare existau patru
facțiuni: Rosie, Albă, Verde și Albastră[54]. Fiecare echipă putea avea
până la trei care în cursă, iar membrii aceleiași echipe colaborau adesea împotriva celorlalte echipe, de exemplu
pentru a le forța coliziunea în spina (o tactică legală și încurajată)[30]. Conducătorii puteau schimba echipele
destul de asemănător cu transferul sportivilor profesioniști din perioada contemporană; Gaius Appuleius Diocles,
de pildă, la vârsta de 18 ani concura pentru Albi, după șase ani a schimbat pentru echipa Verde iar după alți
trei, la vârsta de 27 de ani, a concurat pentru echipa Roșiilor până la retragerea sa de la vârsta de 42 de ani[55].

În 77 î.e.n., rivalitatea dintre Roșii și Albi era deja dezvoltată când la funeraliile unui conducător al roșiilor un
suporter s-a aruncat în rugul funerar. Totuși, niciun scriitor al timpului nu s-a referit la aceste facțiuni la modul în
care vor fi cunoscute mai târziu, acela de organizații oficiale[30]. Scriind aproape de începutul secolului al treilea,
Tertulian afirma că Roșii erau dedicați lui Marte, Albii lui Zefir - zeul vântului vestic, Verzii Mamei Naturi sau

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 6/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

primăverii, iar Albaștrii - cerului și mării sau toamnei[53]. Domițian a creat două noi facțiuni, Purpurii și Aurii, dar
acestea au dispărut curând după moartea sa[30]. Albaștrii și Verzii au devenit treptat cele mai prestigioase
facțiuni, susținute de împărat și populație deopotrivă. Albii și Roșii sunt doar rar menționați în literatura care a
supraviețuit timpului, deși activitatea lor continuă este atestată de inscripții și tăblițele de blesteme[56].

Epoca Bizantină
La fel ca alte multe aspecte ale lumii romane, cursele carelor de luptă
au continuat în Imperiul Roman de Răsărit, chiar daca bizantinii nu au
ținut o evidență și o statistică precum au facut-o romanii. Constantin
cel Mare prefera aceste curse în dauna luptelor gladiatorilor pe care le
considera o rămășiță a păgânismului[57]. Jocurile Olimpice au fost
suprimate în cele din urmă de împăratul Teodosiu I în anul 393, într-o
acțiune menită a pune capăt păgânismului și a promova creștinismul,
dar cursele carelor de luptă au rămas populare. Faptul că acestea
deveniseră strâns legate de majestatea imperială însemna că biserica
nu le-a împiedicat deși, treptat, proeminenți scriitori creștini precum
Hipodromul în zilele moderne, cu
Tertulian au început să atace sportul[N10]. Hipodromul din
Obeliscul Zidit în prim plan şi
Constantinopol (în realitate un circus roman, nefiind un spațiu deschis
Obeliscul lui Tutmes al III-lea în
precum erau hipodromurile originale grecești) era conectat la palatul
dreapta
împăratului și la biserica Aghia Sophia, permițând spectatorilor să-și
vadă împăratul precum cei din Roma[N11]. Nu sunt multe dovezi că
mituirea conducătorilor de care sau alte forme de trișat erau o obișnuință în Imperiul Roman, dar în Imperiul
Bizantin se pare că se trișa mai mult; codificarea dreptului roman de către Iustinian I a pus accent și pe
interzicerea plasării de capcane asupra adversarilor (precum amuletele împănate cu cuie), dar altfel se pare că nu
exista un sistem elaborat de manipulare sau de mituire. Purtarea culorii echipei favorite devenise un aspect
important al modei bizantine.

Cursele carelor din Imperiul Bizantin includeau de asemenea facțiunile tradiționale romane care au continuat să
joace un rol proeminent în aceste manifestări publice. În acest timp, Albaștrii (Vénetoi) și Verzii (Prásinoi)
puneau în umbră celelalte două facțiuni ale Albilor (Leukoí) și Roșiilor (Roúsioi), iar diverse alianțe s-au
menținut chiar dacă acestea erau fixate la un moment dat ca Albaștrii și Albii împotriva Verzilor și Roșiilor[N12].
Însuși împăratul aparținea uneia din cele patru grupări și sprijinea interesele Albaștrilor sau Verzilor[58][59].

Dar Albaștrii și Verzii au devenit mai mult decât simple echipe sportive. Ei au obținut o influență tot mai mare în
afacerile militare, politice[N13] și teologice, dar ipoteza că Verzii reprezentau Monofizismul iar Albaștrii
Ortodoxia este controversată. Se consideră în general că niciuna dintre facțiuni nu avea credințe sau prejudecăți
religioase consistente, în ciuda faptului că au activat într-un mediu bogat în controverse religioase[60][61].
Conform unor istorici, rivalitatea dintre Albaștri și Verzi au contribuit la condițiile care au stat la baza ascensiunii
Islamului, în vreme ce rivalitățile au fost exploatate de Imperiul Sasanid în conflictele sale cu bizantinii din timpul
secolului precedent apariției Islamului[N14].

Rivalitatea Albastră-Verde erupea adesea în lupte de grup, violențe de stradă tot mai dese și mai grave în timpul
domniei lui Iustin I, care a luat măsuri pentru restaurarea ordinii când un cetățean a fost ucis chiar în Aghia
Sophia (biserica Sfânta Sofia)[60]. Răzmerițele au culminat cu Răscoala Nika din anul 532, din timpul domniei lui
Iustinian, începută atunci când cele două facțiuni principale s-au unit și au încercat fără succes rasturnarea
împaratului[62]. Cursele carelor de luptă pare să fi cunoscut declinul în decursul secolului VII, odată cu pierderile

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 7/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

Imperiului în fața arabilor și declinul populației și economiei[63].


Albaștrii și Verzii, privați de orice putere politică, au fost reduși la un
rol pur ceremonial. Hipodromul din Constantinopole a rămas dedicat
curselor, jocurilor și ceremoniilor publice până la jaful
Constantinopolului din timpul celei de-a patra cruciade din 1204. În
secolul XII, împăratul Manuel I Comnen a organizat chiar turniruri
după modelul vestic în Hipodrom. În timpul jafului din 1204, cruciații
au prădat, printre alte lucruri, și ansamblul quadriga care împodobea
zona carceres; în prezent este expus la Bazilica San Marco din
Veneția[64]. După aceea Hipodromul a fost neglijat, chiar daca s-au
mai organizat aici ocazional spectacole. Urmele Hipodromului din
secolul XV prezintă un sit abandonat, cu câțiva pereți rămași în
picioare și spina, delimitarea centrală, jefuită de splendorile sale. În
prezent (2010) doar obeliscurile și Coloana Șarpelui mai există în
locul unde timp de secole spectatorii se adunau[44]. În Vest, cursele
au încetat mult mai devreme; la sfârșitul secolului IV distracțiile publice
de genul acesta nu mai aveau loc decât în căteva orașe[65]. Ultima
Triumphal Quadriga, un ansamblu cursă a carelor de luptă în Roma a avut loc la Circus Maximus în anul
roman sau grecesc format din statuile 549[66].
de bronz a patru cai, în original fiind
parte a unui monument ce reprezenta
o quadriga. El datează din perioada
Note
Antichității Clasice târzii și era expus
N1
Un număr de fragmente redau două sau mai multe care aflate vădit
la Hipodromul din Constantinopole. În
anul 1204 Dogele Enrico Dandolo a în mijlocul unei curse. Conform lui Bennett, este o indicație clară că
trimis ansamblul la Veneția ca parte a aceste competiții existau ca sport încă din secolul XIII î.e.n. Cursele
pradei din Constantinopole din timpul de care de luptă sunt de asemenea reprezentate pe vasele perioadei
celei de-a patra cruciade. târzii a artei geometrice[67].
N2Synoris a devenit succesorul lui tethrippon în anul 384 î.e.n. dar

cursele tethrippon au fost reintroduse în 268 î.e.n.[68]


N3 Despre construcția hipodromurilor de dinainte de perioada Imperiului Roman se știu puține lucruri[69].
N4 1 plethra = ~ 30,8 m[70].
N5Unul dintre aceștia a fost Carrhotus, lăudat de Pindar pentru capacitatea sa de a-și păstra carul neatins
[71]. Spre diferență de majoritatea conducătorilor, Carrhotus era prieten și cumnat cu proprietarul pentru
care concura, Arcesilaus din Cyrene; succesul său confirma și succesul modului tradițional aristocratic de
organizare a societății [72].
N6 La întoarcerea în orașele natale, atleții obțineau de asemenea diverse beneficii precum scutiri de taxe,

haine și mese gratuite și chiar premii în bani[73].


N7 În Roma, cursa carelor constituia unul din cele două tipuri de jocuri publice, ludi circenses. Celălalt

tip, ludi scaenici, consta în principal din reprezentări ale artei teatrale[74].
N8 Existau multe alte circus pe întreg teritoriul Imperiului Roman. Circul lui Maxențiu, un alt circus
important, a fost construit la începutul sec IV î.e.n. în afara Romei, lângă Via Appia. Circuri majore
existau și în Alexandria și Antiohia iar Irod cel Mare a construit patru circuri în Iudeea. Arheologii au
dezgropat în Essex ceea ce se consideră a fi prima arenă destinată curselor de care descoperită pe
teritoriul Britanniei[75].
N9 Potrivit tradiției, probabil circul datează din vremea etruscilor [76].

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 8/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia
N10 Tertulian[77] și Cassiodorus denumeau cursele carelor drept instrumentul diavolului. Salvian îi critica
pe cei care se grăbeau către circus ca să "sărbătorească impura și adulterina holbare la rușinoasele
obscenități"[78]. Spectacolele publice au mai fost atacate și de Ioan Chrysostom[79].
N11 Hipodromul era situat imediat la vest de palatul imperial și exista un pasaj privat de la palat până în
loja imperială denumită kathisma, unde împăratul se arăta supușilor. Una din primele acțiuni întreprinse
de Iustinian la urcarea pe tron a fost să reconstruiască kathisma făcând-o mai măreață și
impresionantă[80].
N12 Unul dintre cei mai faimoși conducători de car, Porphyrius, a fost membru atât al Albaștrilor cât și al

Verzilor în diferite perioade de timp ale sec. V[81].


N13 La baza puterii politice obținute a facțiunilor a stat faptul că începând de la mijlocul secolului al V-lea

numirea împăratului necesita aclamarea publică[82].


N14 Khosrau I a ridicat un hipodrom în apropiere de Ctesiphon și a susținut Verzii într-un contrast

deliberat cu inamicul său Iustinian, care favoriza Albaștrii[83].

Referințe

1. ^ en Homer, Iliada, 23, 257–652.


2. ^ Pindar, Olympian Odes, 1.75 (http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptext?
doc=Perseus%3Atext%3A1999.01.0162%3Abook%3DO.)
3. ^ Bennett, Dirk (decembrie 1997). Chariot Racing in the Ancient World
(http://www.worldagesarchive.com/Reference_Links/Chariot_Racing_in_Antiquity.htm). World Ages Archive.
Accesat la 10-09-2010
4. ^ a b Polidoro, The Games of 676 BC, 41–46
5. ^ a b Valettas, Chariot Racing, 613
6. ^ Adkins, Handbook to Life in Ancient Greece, 350, 420
7. ^ German Archeologists Locate Ancient Olympian Hippodrome (http://www.dw-
world.de/dw/article/0,,3499778,00.html). Deutsche Welle Accesat la 11-09-2010
8. ^ Pausanias, Description of Greece, 6.20.10–19 (http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptext?
doc=Perseus%3Atext%3A1999.01.0160&layout=&loc=6.20)
* Vikatou, Hippodrome of Olympia (http://www.culture.gr/h/2/eh251.jsp?obj_id=552)
9. ^ Adkins, Handbook to Life in Ancient Greece, 420
10. ^ Golden, Sport in the Ancient World, 86
11. ^ Pausanias, Description of Greece, 6.20.13 (http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptext?
doc=Perseus%3Atext%3A1999.01.0160&layout=&loc=6.20)
12. ^ Thucidide, 6.16.2
13. ^ Pindar, Isthmian Odes, I.1.1. (http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptext?
doc=Perseus%3Atext%3A1999.01.0162%3Abook%3DI.)
14. ^ Golden, Sport in the Ancient World, 46
15. ^ Kyle, Sport and Spectacle in the Ancient World, 172
16. ^ a b Golden, Sport in the Ancient World, 34
17. ^ Adkins, Handbook to Life in Ancient Greece, 416
18. ^ Valettas, Chariot Racing, 614
19. ^ Gagarin, Antilochus' Strategy, 35-39
20. ^ Camp, Horses and Horsemanship, 40
21. ^ „Apobates”. Encyclopaedia "The Helios".
22. ^ Niels-Tracy, The Games at Athens, 25
23. ^ Kyle, Athletics in Ancient Athens, 189
24. ^ Golden, Sport in the Ancient World, 35
* Harris, Sport in Greece and Rome, 185

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 9/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

25. ^ a b Boatwright-Cargola-Talbert, The Romans, 383


26. ^ Scullard, Festival and Ceremonies, 177–78
27. ^ a b Adkins, Handbook to Life in Ancient Rome, 141–42
28. ^ Kyle, Sport and Spectacle, 305
29. ^ Kyle, Sport and Spectacle, 306
30. ^ a b c d e f g Balsdon, Life and Leisure, 314–19
31. ^ Harris, Sport in Greece and Rome, 215
32. ^ a b c Ramsay, A Manual of Roman Antiquities, 348
33. ^ Harris, Sport in Greece and Rome, 190
34. ^ Dodge, Amusing the Masses, 237
35. ^ Futrell, The Roman Games, 191
36. ^ Kyle, Sport and Spectacle, 304
37. ^ Harris, Sport in Greece and Rome, 224–25
38. ^ Laurence, Roman Pompeii, 71
39. ^ Potter, A Companion to the Roman Empire, 375
40. ^ a b c Futrell, The Roman Games, 191–92
41. ^ Köhne, Gladiators and Caesars, 92
42. ^ Struck, Peter (29 august 2010). „Greatest of all time
(http://www.laphamsquarterly.org/roundtable/roundtable/greatest-of-all-time.php)”. Lapham's Quarterly.
http://www.laphamsquarterly.org/roundtable/roundtable/greatest-of-all-time.php. Accesat la 13 septembrie
2010.
43. ^ la Marțial. Epigrammaton libri XII 10.50 (http://la.wikisource.org/wiki/Epigrammaton_liber_X#L) și
Epigrammaton libri XII 10.53 (http://la.wikisource.org/wiki/Epigrammaton_liber_X#LIII)
44. ^ a b Bennett, Chariot Racing, 41–48
(http://www.worldagesarchive.com/Reference_Links/Chariot_Racing_in_Antiquity.htm)
45. ^ McManus, Barbara F. Scorpus (http://www.vroma.org/~bmcmanus/scorpus2.html). "The Circus: Roman
Chariot Racing". Accesat la 13-09-2010.
46. ^ Scorpus (http://penelope.uchicago.edu/~grout/encyclopaedia_romana/circusmaximus/scorpus.html).
University of Chicago. Accesat la 13-09-2010
47. ^ Brinkerhoff, Noel (15 aug 2010). Highest Paid Athlete in History? Gaius Appuleius Diocles
(http://www.allgov.com/ViewNews/Highest_Paid_Athlete_in_History__Gaius_Appuleius_Diocles_100815).
allgov.com. Accesat la 13-09-2010
48. ^ Waldrop, Murray (13 august 2010). „Wealth of today's sports stars is 'no match for the fortunes of Rome's
chariot racers' (http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/howaboutthat/7942699/Wealth-of-todays-sports-
stars-is-no-match-for-the-fortunes-of-Romes-chariot-racers.html)”. The Telegraph.
http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/howaboutthat/7942699/Wealth-of-todays-sports-stars-is-no-
match-for-the-fortunes-of-Romes-chariot-racers.html. Accesat la 13 septembrie 2010.
49. ^ Breazu, Sorin. (22 aug 2010). Povestea unui vizitiu: Cine a fost cel mai bogat sportiv din istorie
(http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-a-fost-cel-mai-bogat-sportiv-903806.html). evz.ro. Accesat la 13-09-2010.
50. ^ Lorenzi, Rossella (1 sept 2010). Highest-Paid Athlete Hailed From Ancient Rome
(http://news.discovery.com/history/highest-paid-athlete-hailed-from-ancient-rome.html). Discovery News.
Accesat la 13-09-2010.
51. ^ Lançon, Rome in Late Antiquity, 144
52. ^ Futrell, The Roman Games, 192
53. ^ a b Tertulian, De Spectaculis IX (http://en.wikisource.org/wiki/Ante-
Nicene_Fathers/Volume_III/Apologetic/The_Shows,_or_De_Spectaculis/Chapter_IX)
54. ^ Adkins Handbook to Life in Ancient Rome, 347
55. ^ McManus, Barbara F. Charioteers and Racing Factions (http://www.vroma.org/~bmcmanus/charioteer.html).
vroma.org. Accesat la 14-09-2010.
56. ^ Futrell, The Roman Games, 209
57. ^ Treadgold, History of the Byzantine State, 41
58. ^ Evans, The Emperor Justinian, 16
59. ^ Hathaway, A Tale of Two Factions, 31
60. ^ a b Evans, The Emperor Justinian, 17
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 10/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

61. ^ Liebeschuetz, The Decline of the Roman City, 215


62. ^ McComb, Sports in World History, 25
63. ^ Liebeschuetz, The Decline of the Roman City, 219
64. ^ Freeman, St Mark's Square, 39
65. ^ Liebeschuetz, The Decline of the Roman City, 219–20
66. ^ Balsdon, Life and Leisure, 252
67. ^ Bennett, Dirk (decembrie 1997). Chariot Racing in the Ancient World
(http://www.worldagesarchive.com/Reference_Links/Chariot_Racing_in_Antiquity.htm). World Ages Archive.
Accesat la 10-09-2010.
68. ^ Valettas, Chariot Racing, 613.
69. ^ Adkins, Handbook to Life in Ancient Greece, 218–219.
70. ^ Plethra (http://onlinedictionary.datasegment.com/word/plethra). onlinedictionary.
71. ^ Pindar, Pythian, 5.25-53 (http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptext?
doc=Perseus%3Atext%3A1999.01.0162&layout=&loc=P.+5.1)
72. ^ Nicholson, Aristocratic Victory Memorials, 116.
73. ^ Bennett, Chariot Racing, 41–48
(http://www.worldagesarchive.com/Reference_Links/Chariot_Racing_in_Antiquity.htm).
74. ^ Balsdon, Life and Leisure, 248; Mus, Ludi Circenses
(http://www.societasviaromana.net/Collegium_Historicum/ludihis2.php). Accesat la 14-09-2010.
75. ^ Prudames, Roman Chariot-Racing Arena Is First to Be Unearthed in Britain
(http://www.culture24.org.uk/history+%26+heritage/time/roman/art25464). Accesat la 14-09-2010.
76. ^ Adkins, Handbook to Life in Ancient Rome, 141–42; Boatwright-Cargola-Talbert, The Romans, 383.
77. ^ Tertulian, De Spectaculis XVI (http://en.wikisource.org/wiki/Ante-
Nicene_Fathers/Volume_III/Apologetic/The_Shows,_or_De_Spectaculis/Chapter_XVI)
78. ^ Olivová, Chariot Racing in the Ancient World, 86
79. ^ Liebeschuetz, The Decline of the Roman City, 217–18.
80. ^ Evans, The Emperor Justinian, 16.
81. ^ Futrell, The Roman Games, 200.
82. ^ Liebeschuetz, The Decline of the Roman City, 211.
83. ^ Hathaway, A Tale of Two Factions, 31.

Bibliografie
Surse primare

Homer: Iliad (http://en.wikisource.org/wiki/Iliad) en


Marțial: Epigrammaton libri XII (http://la.wikisource.org/wiki/Epigrammaton_libri_XII) la
Tertulian: De Spectaculis (http://en.wikisource.org/wiki/Ante-
Nicene_Fathers/Volume_III/Apologetic/The_Shows,_or_De_Spectaculis) en
Tucidide: History of the Peloponnesian War
(http://en.wikisource.org/wiki/History_of_the_Peloponnesian_War) en
Pausanias, Description of Greece. el en Textul original la Perseus program
(http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptext?
doc=Perseus:text:1999.01.0159:book=1:chapter=1:section=1).
Pindar, Isthmian Odes - Ishmian 1. el en Textul original la Perseus program
(http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.01.0162%3Abook%3DI.).
Pindar, Olympian Odes - Olympian 1. el en Textul original la Perseus program
(http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.01.0162).
Pindar, Pythian Odes - Pythian 5. el en Textul original la Perseus program
(http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?
doc=Perseus%3Atext%3A1999.01.0162%3Abook%3DP.%3Apoem%3D5).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 11/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

Surse secundare

Adkins, Lesley; Adkins, Roy A. (1997). Handbook to Life in Ancient Greece. New York: Oxford
University Press. ISBN 0-19-512491-X
Adkins, Lesley; Adkins, Roy A. (1994). Handbook to Life in Ancient Rome. New York: Oxford
University Press. ISBN 0-19-512332-8
Camp, John Mck (1998). Horses and Horsemanship in the Athenian Agora. ASCSA. ISBN 0-876-
61639-2
„Apobates” (în Greek). Encyclopedia "The Helios". III. Athens. 1945–1955.
Bennett, Dirk (1 decembrie 1997). „Chariot racing in the ancient world
(http://www.worldagesarchive.com/Reference_Links/Chariot_Racing_in_Antiquity.htm)”. History Today
(Britain) 47 (12): 41–48.
http://www.worldagesarchive.com/Reference_Links/Chariot_Racing_in_Antiquity.htm.
Boatwright, Mary Taliaferro; Gargola, Daniel J.; Talbert, Richard J. A. (2004). „Circuses and Chariot
Racing”. The Romans: From Village to Empire. Oxford University Press. ISBN 0-195-11875-8
Dodge, Hazel (1999). „Amusing the Masses: Building for Entertainment and Leisure in the Roman
World”. in David Stone Potter, D. J. Mattingly. Life, Death, and Entertainment in the Roman Empire.
University of Michigan Press. ISBN 0-472-08568-9
Evans, James Allan Stewart (2005). „The Nika Revolt of 532”. The Emperor Justinian and the
Byzantine Empire. Greenwood Publishing Group. ISBN 0-313-32582-0
Finley, M. I. The Olympic Games: The First Thousand Years. New York: Viking Press, 1976. ISBN
0-670-52406-9
Freeman, Charles (1 aprilie 2004). „St Mark's Square: an Imperial Hippodrome?”. History Today
(Britain: History Today Ltd) 54 (4): 39.
Futrell, Alison (2006). The Roman Games: A Sourcebook. Blackwell. ISBN 1-405-11568-8
Gagarin, Michael (Januar 1983). „Antilochus' Strategy: The Chariot Race in Iliad 23
(http://www.jstor.org/pss/269909)”. Classical Philology (Britain: The University of Chicago Press) 78
(1): 35–39. doi:10.1086/366744 (http://dx.doi.org/10.1086%2F366744).
http://www.jstor.org/pss/269909.
Golden, Mark (2004). Sport in the Ancient World from A to Z. Routledge. ISBN 0-415-24881-7
Harris, Harold Arthur (1972). Sport in Greece and Rome. Cornell University Press. ISBN 0-801-
40718-4
Hathaway, Jane (2003). „Bilateral Factionalism in Ottoman Egypt”. A Tale of Two Factions. SUNY
Press. ISBN 0-791-45883-0
Köhne, Eckart; Cornelia Ewigleben (2000). Gladiators and Caesars: The Power of Spectacle in
Ancient Rome. British Museum Press. ISBN 9-7807-1412316-5
Kyle, Donald G. (1993). Athletics in Ancient Athens. BRILL. ISBN 9-004-09759-7
Kyle, Donald G. (2006). Sport and Spectacle in the Ancient World. WileyBlackwell. ISBN 9-780-
63122-971-1
Lançon, Bertrand (2000). „Festivals and Entertainments”. Rome in Late Antiquity: Everyday Life and
Urban Change, AD 312-609 (Translated by Antonia Nevil). Taylor & Francis. ISBN 0-415-92976-
8
Liebeschuetz, John Hugo Wolfgang Gideon (2001). „Shows and Factions”. The Decline and Fall of the
Roman City. Oxford University Press. ISBN 0-199-26109-1
McComb, David G. (2004). Sports in World History. Routledge. ISBN 0-415-31811-4
Mus, P. Dionysius. „Ludi Circenses (longer version)
(http://www.societasviaromana.net/Collegium_Historicum/ludihis2.php)”. Societas via Romana.
http://www.societasviaromana.net/Collegium_Historicum/ludihis2.php. Accesat la 5 aprilie 2008.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 12/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

Neils, Jenifer; Tracy, Stephen V. (2003). Games at Athens. ASCSA. ISBN 0-876-61641-4
Nicholson, Nigel (2003). „Aristocratic Victory Memorials and the Absent Charioteer”. in Carol
Dougherty and Leslie Kurke. The Cultures Within Ancient Greek Culture. Cambridge University
Press. ISBN 0-521-81566-5
Olivová, Věra (1989). „Chariot Racing in the Ancient World (http://books.google.com/?
id=uw98TdMu3tQC&dq=Byzantine,+chariot+racing)”. Nikephoros - Zeitschrift für Sport und Kultur
im Altertum (Georg Olms Verlag) 2: 65–88. ISBN 3-615-00058-7. http://books.google.com/?
id=uw98TdMu3tQC&dq=Byzantine,+chariot+racing.
Polidoro, J. Richard (May – June 1996). „The Games of 676 BC: a Visit to the Centenary of the Ancient
Olympic Games”. The Journal of Physical Education, Recreation & Dance (American Alliance for
Health, Physical Education, Recreation and Dance) 67 (5): 41–46.
Prudames, David (5 ianuarie 2008). „Roman Chariot-Racing Arena Is First to Be Unearthed in Britain
(http://www.culture24.org.uk/history+%26+heritage/time/roman/art25464)”. 24 Hour Museum.
http://www.culture24.org.uk/history+%26+heritage/time/roman/art25464. Accesat la 5 aprilie 2008.
Ramsay, William Wardlaw (1863). „Games of the Circus”. A Manual of Roman Antiquities. Oxford
University
Scullard, H. H. (1981). Festivals and Ceremonies of the Roman Republic. Ithaca, N.Y: Cornell
University Press. ISBN 0-8014-1402-4
Treadgold, Warren T. (1997). „Refoundation of Empire”. Games at Athens. Stanford University Press.
ISBN 0-8047-2630-2
Valettas, G.M. (1945–1955). „Chariot Racing”. in Passas Ioannis (în Greek). Encyclopedia "The
Helios". III. Athens.
Vikatou, Olympia. „Hippodrome of Olympia – Description (http://www.culture.gr/h/2/eh251.jsp?
obj_id=552)”. Hellenic World Heritage Monuments. Hellenic Ministry of Culture.
http://www.culture.gr/h/2/eh251.jsp?obj_id=552. Accesat la 22 martie 2008.

Legături externe
Chariot Races. (http://www.unrv.com/culture/chariot-races.php) United Nations of Roma Victrix
(UNRV) History - Roman Empire.
Chariot Racing. (http://www.vroma.org/~bmcmanus/circus.html) VRoma: A Virtual Community for
Teaching and Learning Classics.
The Games: Chariot Racing. (http://www.roman-empire.net/society/soc-games.html#chariotracing) The
Roman Empire.
Some Observations on Roman Chariot-Racing (http://skookumpete.com/chariots.htm) by Peter
Donnelly.

Vezi și
Jocurile Olimpice antice
Răscoala Nika
Car de luptă

Adus de la http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cursa_carelor_de_luptă&oldid=8841936

Categorii: Articole de calitate Sportul în Roma antică Atleți Imperiul Roman Imperiul Bizantin
Grecia antică

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 13/14
14.10.2014 Cursa carelor de luptă - Wikipedia

Ultima modificare efectuată la 15:16, 25 septembrie 2014.


Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot
exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cursa_carelor_de_lupt%C4%83 14/14