....Scris in cartea vietii este si de veacuri si de stele....

E greu a-ti scrie versuri

Cand tot ce-i frumos vreau a-ti spune
Voi incerca sa nu-nsir cuvinte goale
Ce din coada au sa sune.
Ah! acum mi se pare
Ca pe cap imi cade cerul:
Unde voi gasi cuvantul
Ce exprima adevarul ?
Cu ale mele cuvinte greu crezatoare
Cu zambetu-mi rece, de mila parasit,
Cu mintea de dreptate si bine razatoare,
Cu umbra mea numai, fara puteri ingrozitoare,
Pe inima-mi pustie zadarnic mana-mi tiu,
Ea bate ca si cariul incet intr-un sicriu.
Si cum tu nu vei voi sa ma crezi, nici eu ca sa ma laud
Tot ce sta in umbra cuvintelor s-a sentimentelor s-aduna
Sa se-mbrace in raze luminoase ca in zalele lucioase a cavalerilor de la Malta
Iar papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Vrea sa transforme cuvintele mele, catre tine adresate
In turbarea-i furtunoasa ce lui cuvintele n-au fost adresate.
O, tu nici visezi , ce in minte mi-am pus
Toata inima ce-nvechita a sufletului-mi apus
Tot ce-n mine e smintit si starpit,
Tot ce-n mine-i insemnat cu pata ingereasca,
Sa se stranga in imbratisarile grele a fiintei mele
Cand voi zari ca pe chip zambetul afisat iti este.
Desi stiu c-a mea poezie d-a surda o sa bata
In preajma mintii tale de fericire-mbatata
De-al zambetelor dor;
In preajma mintii tale cuprinsa de bucurie
Si cuprinsa de spasmuri si arsa de betie
Si plina de iubire.
Trezeste-te!....caci tromba de bucurie purtatoare
Cu glasul ei lugubru racneste la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce-i azi e liber, intreaga a ta e lumea,
Frumusetea ta, ziua ta nu sunt numai un nume
Ci-aievea s-a serbat.
Trezeste-te!...caci anii trecutului se-nsira,
In siruri triumfale stindardul il resfira,
Caci ziua ta-nviat;
Din nou prin glasuri calca cu fata-nzeita;
Cu faclii nestinse, puterea-i impietrita,
Ziua ta imparat!
Metalica, vibranda a clopotelor bucurie
vuieste in cadenta si suna fericit;
Caci ah! ziua mare a nasterii tale
Astazi o sarbatorim pe a nemuririi cale
Ce in urma ne-a lasat !
Vremea trece, vremea vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Nu te-ntreba si nu socoate
Spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramai la toate-un inger.
Multe-au trecut pe dinainte,
In auz ti-a sunat multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte ?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Cand cu zgomote desarte
Vremea trece, vremea vine.
Imbraca-te-n aur, frumoasa Elena ;
Cu cipru verde-ncinge minunata fruntea ta;
C-acuma din inima-ti auroasa si senina
se aprinde un luceafar, se aprinde o lumina
Se aprinde-o dalba stea!
Si-n aceasta zi speciala
Te vad un inger dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca doua basme mistice, adance, dalbe,
Cu zambirea de sfanta, cu glas bland, duios, incet,
Avand pe-a ta fruntea diadem de stele,
Sezand pe-un tron de aur sa domnesti lumi rebele
"Cu o zana de poveste ea e mica si usoara
E subtire si gingasa si din ochi revarsa:"
Mereu rasuna vocea-ti de eco repetita,
Ce zguduie arama urechei amortita
Si simtul lesinat;
Virtutea despletita si zambetu-ti-ne zeie
Ce face ca sa aprinza totdeauna o scanteie
In sufletu-mi inghetat.
De ziua ta:
Cad putredele tronuri in marea de urgie,
Se sfarama de odata cu lantul de sclavie
Si sceptrele de fier;
In doua parti Raiul portile-si deschide,
Spre-a incapea cu mia sufletele toate
A toti ce-i ce pier!
Si in templele marete, colonade-n marmura albe,
Noaptea aceasta zeii se preumbla in vestimntele lor dalbe,
Si al preotilor cantec suna-n harfe de argint;
Ce sfarami statuia goala a Venerei antice,
Ce arzi acele panze cu corpuri de ninsori;
Ce starnesc in suflet ideea neferice
A perfectiei umane si ele fac sa pice
A ghearelor uzurei copile din popor ?
Ce sfarami tot ce arata inima lor bolnava,
Ce sfarami palate, temple, ce crimele ascund,
Ce azvarli statui de tirani in foc
Ce faci sa curga lava,
Ce speli de pe pietre pana si urma sclava
Celor ce a urmat pan' la al lumii fund!
Sfanta fire vizionara
Ce faci valul ca sa cante, ce pui steaua sa zboare,
Ce creezi o alta lume pe-asta lume de noroi;
Ce reduci tot la fericire azi in noi, suferinti in ruina,
Sunet, suflet si lumina
Ce ca tine vrem sa fim si noi.
Pare ca printre nouri s-a fost deschis-o poarta,
Printre care treci tu alba regina a inimi-mi
Si te iubesc, te iubesc in pace printre faclii o mie
Si-n cerul albastru si-n panze argintie,
A fiintei mandre, al cerurilor divina
Tu adorata si dulce a noptilor mele monahie!
Zambirea ta desteapta, adanca si tacuta,
Privirea-ti ce citeste in suflete-omenesti,
Si mana-ti care poarta frumusetile lumesti,
Ce orice alai imparatesc in cale te saluta
Marirea-ti imi este-o taina.
Ce sfarami tot ce arata mandrie si avere,
O! ce dezbraci viata de haina-i de granit,
De purpura, de aur, de lacrimi, de urat
Ce faci sa fie un vis numai, sa fie o parere,
Ce far' de patimi trece in timpul nesfarsit.
Te fericesc , ma bucur cu voce tare;
Te-mbratisez-n tanguire si locul tau natal;
Caci zambetul tau maret in falnica-i zburare
O urma-ncet in suflet imi lasa
Ce-i simt national!
Si de aceea spusa-ti este sfanta si frumoasa,
Caci de minti este gandita, caci din inimi este scoasa
Tu urmezi repede cugetarile regine
Cand, plutind pe aripi sfante printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase tu asemenea mergi.
Cand tot se-nveseleste, cand toti aici canta
Cand toti isi au placerea si zile fara nori,
Un suflet te iubeste, in doru-ti se avanta
La zambetele-ti dulci plaiuri, la ochi-ti razatori.
Si inima aceea, ce te iubeste cu putere
Si sufletul acela, ce iti canta amortit
E inima mea bucuroasa, ce te are ca mangaiere,
E sufletu-mi ce arde de doru-ti nemarginit.
Cand privesc zilele de-aur a intalniri cu tine
Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci si senine
Si in jur parca-mi colinda dulci si mandre primaveri,
Sau vad nopti ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori in frunte, verzi dumbravi cu filomele
Cu izvoare-ale gandirii si cu rauri de cantari.
Codrii se-nfiorau de atata frumusete,
Apele-ncreteau in tremur straveziile lor fete,
Pulbere de diamante cadea fina ca o bura,
Scanteind plutea prin aer si pe toate din natura
Si prin mandra fermecare suna o muzica de soapte.
Dara-mi ochii-nchis afara, inauntru mi se desteaptara
Si vad cum din ceruri ea luneca si coboara
Si m-apropii de dansa preaschimbata in fecioara.
Inflorea cararea ca de pasul blandei primaveri;
Ochii tai erau plini de umbra tainuitelor dureri.
Mi-a parut cum ca cerul
Toata mintea lui si-a pus,
Decat orice faptura
Sa te faca mai presus.
"Si ah, esti atat de frumoasa,
Cum numa-n vis odata-n viata mea
Un inger bland cu fata radioasa;
Venind din cer se poate arata;
Iar paru-ti saten si moale ca matasea
Tenul alb si umeri-ti gingasi
Prin trupu-ti de regina, fin
Se vede sufletul cel alb deplin."
...imi spuneam...
Tu, un luceafar inzestrat cu mii de raze
In viata-mi de-ntuneric a facut sa se vaza,
Eu privindu-ti lumina ce ea din visuri ma desteapta
Si cu bratele-amandoua catre tine le-am indreptat.
Iar pe cer se-naltau curcubeele de noapte...
Eu sezand cu tine alaturi, mana rece ti-am atins-o:
-Las' sa te iubesc a mea viata...In brate-mi vino.
Si durerea mea cea dulce cu zambetul tau alin-o...
Eu sa fiu al tau slujnic, tu stapana a vietii mele.
Cand ma atingi, eu ma cutremur,
Tresar la pasul tau cand treci,
De-al zambetului gingas tremur
Atarna fericirea mea de-acum.
Iar in inima mea simt bucuria cum ca rasare
Care creste intr-o clipa ca in veacuri, mereu creste
Cu-a ei aripi orizontul il cuprinde
Si sub dansa universul intr-o umbra se intinde.
Ah! in curand orasul in vale-amuteste,
Ah! in curand gandu-mi spre tine grabeste;
Langa tine as sta, noi noaptea-ntreaga
Ore intregi spunandu-ti cat imi esti de draga.
Ne-am razima capetele-unul de altul
Si surazand vom adormi sub inaltul
Sfantul cer. -Astfel de noapte bogata,
Oare nu eu mi-as da viata mea toata ?
Un inger al iubirii, un inger de pace,
Pe altarul Vestei sa te vad tainic surazand,
Ce pe Zeus-n glorii fiinta-ti orbeasca-l face,
Cand cu lampa-i va zbura lumea luminand,
El in inima-ti pura sa coboare,
Sa guste fericirea raiului ceresc,
Tu sa-l strangi-n brate, el sa-ti faca altare,
Dulce , asta ti-o doresc.
Astfel iti e poemul, preascumpa
Cum curge profetia unei Iliade
Cum trece-un vifor zburand din nor in nor.
Ruga-m-as la Eros, sa-ti scriu mereu,
De nu in viata-mi toata macar pan-la moarte
Sa-mi fie ca un blestem...sa-ti scriu apoi sa mor.