CUPRINS:

Ion şi Doina, vă iubim..................................................................................... 3

Cristorfor (Aldea-Teodorovici) - “Purtătorul de Christos“....................... 4
Interviu cu d-ul conferenţiar universitar Constantin Mălinaş................... 6
Colinde.............................................................................................................. 9
Fotoreportaj “Comemorarea soţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici“.... 10
Festivalul “Bucovina“....................................................................................... 12
Vreme vine........................................................................................................ 13
Mecena, banii şi unirea versus indiferenţa românească.......................... 14
Bisericuţa........................................................................................................... 16
Delegaţie orădeană în Maramureşul istoric............................................... 17

Echipa de redacţie:

Responsabil de ediţie:
Anatol Cojocari Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea, III
Redactor coordonator:
Andrei Bucur Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, VI
Secretar de redacţie:
Anastasia Ceban Facultatea de Ştiinţe Sociale din Oradea, II
Redactori:
Mihai Iliev F. de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale din Oradea, II
Irina Samson Facultatea de Ştiinţe Sociale din Oradea, II
Iura Petrilă Membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România
Iurie Boico C.N. “M.Eminescu“, din Oradea, cl. XII
Tehnoredactori:
Diana Ţânţari Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, II
Mihai Iliev F. de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale din Oradea, II
 ION ŞI DOINA, VĂ IUBIM…
Acest număr al revistei îl dedicăm soţilor Aldea-Teodorovici. Este de fapt,
un omagiu, o adâncă plecăciune. E greu să alegi cuvinte, s-au spus atâtea. Şi
totuşi, vă rugăm, daţi-ne voie să le aducem ofranda noastră, născută dintr-
un gând, care a fost rostit, dus mai departe, trecut prin inimi. Care a fost
munca dimpreună, frământările, bucuria făptuirii în ziua de 1 noiembrie, ziua
comemorării. A fost marea bucurie a întâlnirii cu Cristofor Aldea-Teodorovici,
pe care l-am aşteptat cu sufletul la gură, bucuria primirii invitaţilor noştri
din Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Suceava, Bucureşti şi Galaţi. Slujba de
pomenire a acestor părinţi ai noştri întru neam, ne-a transpus în planul sublim
al vieţuirii, ne-a pus faţă în faţă cu sufletele lor. Atunci i-am simţit foarte
aproape, ca pe nişte rude, ca pe nişte părinţi, cum spuneam. Ascultaţi muzica
lor, spunea Cristofor, şi veţi vedea că vă veţi simţi altfel, mai buni, mai calzi
unii cu alţii. “Ai mei au iubit foarte mult viaţa!”, mai zicea el, şi ne îndemna să
căutăm muzica lor de dragoste, muzica de teatru şi film, “…sper ca într-o zi,
în România, să apară discuri cu această muzică a părinţilor mei, care este puţin
cunoscută, dar foarte frumoasă…”. Am vibrat şi am mulţumit cu toţii împreună
în acea zi, şi cei de pe scenă, şi cei din public, din dragoste, din recunoştinţă.
Am fost fericiţi.
Cum am mai spus, noi alegem să vorbim despre Ion şi Doina la timpul
prezent, pentru că, dincolo de toate, cu adevărat contează creaţia lor, care
este vie, prin noi, care suntem vii, nu-i aşa? Redacţia

3
 CRISTOFOR (ALDEA TEODOROVICI) - “PURTĂTORUL DE CHRISTOS”…
În calitate de artist fotograf luministului, celor care urmau să intre
în scenă, vorbea calm, dar ferm, însă
şi iubitor de cultură, la invitaţia
îi şi liniştea pe toţi: “Don’t worry - fiţi
prietenilor din conducerea Asociaţiei
naturali şi cântaţi cu inima”.
Studenţilor şi Elevilor Basarabeni, am
fost prezent la Biserica de lemn din Despre prestaţia sa artistică,
incinta Universităţii orădene, pentru nu se poate vorbi decât la superlativ,
a fotografia participanţii la slujba s-a constatat că îi face o deosebită
de comemorare a “ridicării la cer” a plăcere să cânte, a moştenit,
soţilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici, prin cumulare, adică însumare,
dar şi la spectacolul de la Teatrul sensibilitatea sufletului părinţilor săi,
“Arcadia”. Am ascultat muzica lor, ei Ion şi Doina Aldea Teodorovici şi, cum
fiind printre primii români “de dincolo frumos spunea cineva: “din două inimi
de Prut”, care au militat încă din 1990 gemene, s-a născut o STEA”.
pentru unirea Basarabiei cu Patria-
Mamă, respectiv pentru revenirea Făcând o divagaţie, cu legătură
la limba română şi grafia latină în însă cu personajul principal, Cristofor
tânărul stat independent Republica Aldea Teodorovici, vreau să spun
Moldova. Însă eram curios să-l cunosc că mă fascinează semnificaţia unor
pe Cristofor Aldea Teodorovici. nume. Mă intreb dacă acestea au
influenţă asupra destinului celui care
Principalul personaj al îl poartă, ce resorturi psihologice
acestui eveniment era Cristi (cum
s-a recomandat celor prezenţi) şi
întreaga atenţie a participanţilor,
inclusiv a mea, era îndreptată asupra
lui. Mă aşteptam să văd un tânăr firav,
timid, afectat de pierderea timpurie
a părinţilor. Spre bucuria mea,
însă, am avut în faţă un adevărat
bărbat, care m-a impresionat prin
carismă, felul de a vorbi cu cei din
jur, întotdeauna echilibrat, sincer şi
natural. În timpul repetiţiilor, a dat
sfaturi tehnice tuturor: sunetistului,

4
au determinat părinţii copilului să
aleagă respectivul nume; dacă a fost
aleator ori premeditat, adică stabilit
cu bună ştiinţă. Înainte de a face o
construcţie pur teoretică (sper să nu
supăr pe nimeni, cu atât mai puţin pe
Cristi) asupra numelui de Cristofor,
doresc să mă întreb de ce Ion şi Doina
nu i-au dat copilului lor numele de
Anatol (Răsărit), Arsenie (Bărbăţie),
Andrei (Curaj), Ghenadie (Nobil), Ion
(Dumnezeu este milos), Oleg (Sfânt),
Tudor (Conducătorul poporului),
Vladimir (A conduce în pace), care
toate sunt foarte frumoase. Numele
de Cristofor înseamnă “purtătorul de
Cristos” , este patronul călătorilor,
fiind o variantă mai veche a numelui
de Cristian, atribuit cu precădere celor
născuti de Crăciun sau în apropierea
Craciunului, alături de Hristofor,
Cristodor, Hristodor, de provenienţă
grecească. La un studiu lacunar, iată
ce se cunoaşte despre părinţii şi bunicii
lui Cristofor Aldea Teodorovici:
Tata, Ion, s-a născut la 7 aprilie
1954, în orasul Leova, Republica
Moldova, din părinţii : tata, Cristofor
Teodorovici - preot şi profesor
de muzică; mama - Maria Aldea,
medic. Este absolvent al Facultăţii
de Compoziţie şi Pedagogie a
Conservatorului “G. Muzicescu” din
Chişinău în 1981, iar din 1987, al
Academiei de Muzică, Teatru şi Arte
Plastice. Ca şi fiul său Cristofor, la numai
zece ani, Ion a rămas fără tată. Mama,
5
Doina, născută la 15 noiembrie
1958, în Chişinău, din părinţi: tata,
Gheorghe I. Marin – jurnalist, iar
mama, Eugenia Marin - profesoară
de limba şi literatura română. În
1980, a absolvit Universitatea de
Stat din Chişinău, Facultatea de
filologie, limba şi literatura română,
iar în 1988 Academia de Muzică,
Teatru şi Arte Plastice. 
Se poate constata că, fiul
soţilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici
poartă numele bunicului din partea
tatălui, CRISTOFOR, iar din bogăţia
genetică a unor intelectuali, nu putea
ieşi decât un OM de EXCEPŢIE,
un artist sensibil şi ambiţios, cu un
destin aparte, ca “PURTĂTOR de
CRISTOS”. Rămân cu speranţa că
îl voi revedea curând pe Cristofor
Aldea Teodorovici pe marile scene
ale lumii, ca un artist împlinit, dar
şi că îl voi reîntâlni pe una din
scenele orădene, de această dată,
ca prieten.
Iura Petrilă
 DE CE NE IUBIŢI,
DOMNULE PROFESOR?

Vă oferim în acest număr un interviu

cu Dl. Conf. Univ. Dr. Constantin
Mălinaş, fost director al Bibliotecii
Judeţene şi Universităţii din Oradea,
care, în aceşti ani ne-a fost alături
şi ne-a dat sprijinul necesar pentru
ca acţiunile noastre culturale să
fie cât mai interesante şi atractive.
Am simţit mereu că iubeşte elevii şi
studenţii basarabeni. Deaceea îl
întreb acum:
- De ce ne iubiţi, Domnule Profesor?
C.M. - Dragă Anatol, vă iubesc şi
mi-a făcut plăcere să vă ajut cel
puţin din trei motive, mai întâi pentru
că sunteţi tineri şi aveţi nevoie de
îndrumare. Apoi, vă iubesc pentru - Care a fost prima întâlnire pe care aţi
că eu îl iubesc pe Mihail Sadoveanu, avut-o cu basarabenii?
prima mea lectură lungă a fost C.M. - Prima întâlnire a fost foarte
“Neamul Şoimăreştilor”, şi atunci am lungă, deoarece a fost bibliografică
auzit de ţinutul Orheiului, de viaţa şi a durat 30 de ani. Prima întâlnire
eroică a acelor personaje luptătoare, efectivă s-a întâmplat, mare bucurie,
care vorbeau limba română. Şi prin mai, 1990, când, în calitate de
l-am întrebat pe tata despre asta, redactor-şef-adjunct al revistei “Cele
prin 1950? El mi-a spus că nu este Trei Crişuri”, am fost chemat acasă
voie să vorbim de Orhei, căci a fost la doamna Cornelia Munteanu din
luat de ruşi. M-am speriat, cum să Oradea, cu fereală parcă, unde mi
ia ei un roman şi un neam, Neamul s-a prezentat un bărbat. Era un lingvist
Şoimăreştilor? În al treilea rând, vă din Chişinău. Ne-am adunat acolo vreo
iubesc pentru că suntem rude latine, zece persoane, ziarişti, şi ne uitam la
suntem fraţi de-o singură limbă, el ca la un sfânt, de parcă nu credeam
poate suntem verişori, dar tot de-o că există; m-am trezit când l-am auzit
singură limbă. Şi atunci vă iubesc vorbind. Vorbea ca Mihail Sadoveanu,
aşa, cum îmi iubesc neamul meu. şi atunci l-am recunoscut. Asta a fost.
6
 - Şi apoi aţi mers în Basarabia?
C.M. - Da, am fost de opt ori
în Basarabia. Prima dată la o
săptămână de la proclamarea
independenţei, împreună cu colegul
bibliotecar Traian Brad, de la Cluj,
şi am dus acolo un autobuz de cărţi
în limba română, cu litere latine. Le-
am predat la Biblioteca Naţională,
unde l-am cunoscut pe directorul şi
poetul Alexa Rău, un mare român.
Am dus atunci 4.000 de exemplare
din ediţia plurilingvă “Cântecul
Gintei Latine”, de Vasile Alecsandri,
pe care o editasem la Oradea. Am
crezut că atunci e cea mai necesară.
Şi chiar era. Au urmat alte călătorii,
am mai dus cărţi, am făcut expoziţii,
între care o mare expoziţie de ediţii
şi medalii “Mihai Eminescu”, tot la
Biblioteca Naţională, inclusiv prima
ediţie de poezii a lui Mihai Eminescu
din anul 1884, pe care o cerusem
cu împrumut de la prof. bibliofil Ion
Iliescu din Timişoara.
- Cum v-aţi apropiat de grupul nostru
de elevi şi studenţi basarabeni din
Oradea?
C.M. - Am aflat de existenţa lor şi
eram dorit să-i cunosc prin 1997,
redactând noul R.O.F. al Bibliotecii
Judeţene Bihor, unde am introdus o
clauză, prin care studenţii basarabeni
erau scutiţi de taxe în bibliotecă.
Apoi am făcut o adunare cu ei la
bibliotecă şi am discutat despre
informaţiile bibliografice de care
au nevoie. Următorul pas a fost când
7
am început editarea revistei “Vreme
vine” (la 27 martie 2002, număr
dedicat unirii Basarabiei cu România,
16 pagini, apoi la 27 martie 2003,
20 pagini, format A4) şi am făcut
colectivul de redacţie, avându-l
redactor-şef pe studentul Silviu
Crişaviţchi, iar de editare au răspuns
colegul meu Mircea Popa şi studentul
Andrei Bucur. S-au pus pe treabă
şi au ieşit două numere trimestriale,
foarte bune, pilduitoare pentru
solidaritatea frumoasă, pe care o
exprimau articolele publicate.
- V-am întâlnit prima oară pe 27
martie 2008, în faţa statuii lui Mihai
Viteazul din Oradea, unde depuneam
coroane de flori pentru omagierea
Unirii Basarabiei cu Ţara.
C.M. - Da, cu plăcere îmi aduc aminte,
ne-a făcut cunoştinţă Dl Prof. Univ. Dr
Mihai Drecin, de la Istorie. Mi-a plăcut
foarte mult că aveai fular tricolor.
Deodată mi-ai fost drag şi tricolorul
ne-a făcut fraţi sub privirea lui Mihai
Viteazul. De atunci, au urmat întâlniri
multe, veneai la mine, discuţii, idei…
Şi m-am străduit în primul rând, să
iau parte la toate acţiunile voastre
frumoase. Nu stiu de ce, dar mi se
părea că sunteţi asemenea cu nişte
personaje citite din romanul “Neamul
Şoimăreştilor”, şi cu voi simţeam că în
sfârşit, am ajuns în Ţinutul Orheiului. Şi
văzându-vă, mă închipuiam acolo, de
cânta sufletul în mine: “Ehei, ehei, aşa
trec căluţii mei prin ţinutul din Orhei!”
Simţeam după 50 de ani de la acele
lecturi, că Orheiul a venit la Oradea.
- Ce reprezintă pentru Dvs. Ion şi Doina Aldea-Teodorovici?
C.M. - Ei sunt un simbol pentru români, un simbol de piatră
muzicală, care nu piere, are durată veşnică. Ei cântă mereu!... Ei au
realizat unirea românilor prin cântec, o unire creştină, ortodoxă,
prin cântarea împreună... Iar dacă ne gândim la faptul că au
creat muzică pe versuri de Grigore Vieru, cu atât mai mult sunt
pentru noi simboluri şi sunt nemuritori.
- Ce aţi dori de la noi în viitor?
C.M. - Să vă simtiţi bine la Universitatea-Mamă din Oradea, să
fiţi mai bine economic acasă, să vă manifestaţi şi să vă implicaţi
mai mult şi mai mulţi cu toată tinereţea voastră, pentru a vă
pregăti să fiţi de folos Republicii Moldova. Şi să ne întâlnim în
Uniunea Europeană. Vă doresc sărbători fericite!
- Dl. Profesor, şi noi vă spunem că ne sunteţi drag şi am dori cât
mai mulţi ani să ne întâlnim, să vorbim şi să făptuim împreună.
Anatol Cojocari

“Sufletul”
Sufletul e galben, mătăsos şi moale,
Cristalin, creponat, şi până la urmă
nu are culoare.
Păstrează, nu contează câte,
Dar cât de multe duce cu el cuvinte.
Durere, alinare, grijă, nemurire,
Şi mult mai multe le are din fericire.
Un timp stă în închisoarea trupului.
După ce se eliberează, intră în
ipostaza vulturului.
Mare este sufletul...
Conţine cam tot ce are fructul,
Fructul vieţii şi al morţii,
Adică tot ce reprezintă visul sorţii.
Multe se pierd şi nu se găsesc,
Sufletul pleacă şi e firesc.
Multe se distrug, se prăbuşesc,
Numai sufletul nu are nici un
eşec.
Sufletul – original, complet.
Totul este atât de perfect.
Trecător şi rece îl putem numi,
Fără el nici nu putem porni.
Punem suflet pentru a face ceva,
Iubim cu sufletul pe cineva.
Sufletul nu se poate scrie şi citi,
Nu-l poţi atinge sau pipăi,
Sufletul face totul odată cu tine,
Fără el nu vine nici ziua de
mâine.
Anastasia Ceban

8
 HOI, LA, LA, LA, LA LA TĂTĂ CASA-I LUMINĂ

Noi umblăm a colinda, de la casă la alta, La tătă casa-i lumină

După datina străbună, noi Refren: Ziurel de ziuă
v-aducem voie bună. La tăt omu-i masa plină.
Refren: hoi, la, hoi, la, hoi, la,
la, la, la Noi umblăm şi colindăm.
hoi, la, hoi, la, hoi, la, la, la, la Pă Dumnezău lăudăm.
Lasă-ne găzduţă-n şură,c-afară plouă de
cură, Să aveţi roade la vară,
Lasă-ne găzduţă-n casă, c-afară plouă de Linişte şi pace-n ţară,
varsă.
Că de-asară tăt venim şi numa nu La tineri înţelepciune,
nimerim, La bătrâni griji mai puţine.
Că de-asară tăt umblăm şi numa nu te
aflăm. Şi la anu’ om veni,
La Marişca nu ne-om duce, că nu ne-o da Numa’ dacă ni-ţi primi.
numa nuce,
Preoteasa nu ne lasă, că i-om duce tină-n Varsă Doamne har şi bine,
casă. Har şi bine de la tine,
Nu ne-om duce la birău, că ne-o da mie Păstă casă, păstă masă,
şi-un leu, Păstă oamenii din casă.
C-o fost popa cu cruce,şi el o păţât aşe.
Ne-om băga la crâşmăriţă, că ne-o da o
pălincuţă,
Pălincuţă şi răchie, strecurată prin zadie.
Vă urăm tuturor
De la mic şi pân la mare, s-aveţi belşug
fiecare, sărbători
Şi cine-o goli paharul, i-o mere bini tăt
anul. fericite!!

9
 Fotoreportaj
“Comemorarea soţilor Ion şi Doina
Aldea-Teodorovici“
Slujba de pomenire

10
Concert

11
 Festivalul “Bucovina”
Mesaj pe grup: Invitaţie la
Festivalul Bucovina, ediţia a III-a, la
Cluj-Napoca, organizat de GIB, Cluj.
Sunat. Scris. Confirmat.
Toată săptămâna am fost
entuziasmată şi curioasă. Mă
gândeam cum va fi weekend-ul la
Cluj, Festivalul “Bucovina”, revederea
cu membrii GIB-ului (Grupul de
Intiţiativă Basarabeană din Cluj) şi cu
ceilalţi studenţi din ţară: Timişoara,
Iaşi, Suceava, Galaţi, Braşov.
Invitaţii au sosit sâmbătă dimineaţa.
Chiar atunci am participat la un
concurs de cultură generală: “Ce?
Unde? Când?”
Mai târziu am urmărit un colaj
de filme despre Bucovina, despre
tradiţiile şi obiceiurile de iarnă ale
zonei. Un filmuleţ mi-a adus aminte
de casă, de iernile frumoase de
la mine din sat, de părinţi şi de
obiceiurile din nordul Basarabiei.
Pentru seara de sâmbătă se anunţa
Basarabian Party - o seară de
socializare şi distracţie între studenţii
basarabeni şi bucovineni. A fost
relaxant şi distractiv în acelaşi timp.
Ne-am cunoscut mai îndeaproape,
clujenii şi invitaţii din ţară. Studenţii
12
ştiu a se distra!
Din păcate, am ratat două zile de
festival care, se pare, au fost mult mai
creative.
Atelier de origami.
Nu am participat.
Am primit o felicitare extraordinară.
Mulţumesc.
Oficial, festivalul s-a încheiat cu
o conferinţă, la care s-a făcut
recapitularea celor 4 zile de program,
s-a discutat despre Bucovina, despre
tradiţii, istorie, şi despre “limba
moldovenească”; neoficial, noi l-am (n.a.
festivalul) continuat…
Excursie. Cluj. Lumină.
Trăiesc româneşte.
Încă o seară cu toţi împreună şi…
călătoria spre Oraşul Unirii.
Tren. Cântece. Prieteni. Tricolor. Ziua
Naţională a României…
Irina Samson
 Vreme Vine...
30 noiembrie. Ne-am trezit la 6
dimineaţa şi am făcut sandwich-uri pentru
drumul lung spre Alba-Iulia. Trenul personal
ne aştepta în gară. Până la Cluj am fost
cu toţii somnoroşi, iar drumul ni s-a părut
cam lung. În oraşul de pe Someşul Mic, au
mai urcat în tren colegii de la Timişoara.
Toţi mergeau spre „meleagurile unirii”. Cu
tricolor la gât sau în mână, fiecare călătorea
cu dorinţa de a vedea acel oraş-legendă,
cetatea şi sala Unirii. 3 ore de drum. În
acest răstimp, am cântat la chitară şi am
jucat diverse jocuri trăsnite. Am comunicat
foarte bine cu studenţii basarabeni din
celelalte centre universitare şi ne-am făcut
mulţi prieteni.
Alba-Iulia. În parcul „Mihai Eminescu”
a fost dezvelit primul bust din România,
în memoria lui Grigore Vieru, Marele
Poet basarabean, plecat dintre noi la 18
ianuarie 2009. La eveniment a asistat şi
soţia poetului. Moment de reculegere.
Am rămas plăcut surprinşi de
întâlnirea cu o sumedenie de colegi
din Moldova, care studiază la diferite
13
universităţi din România. A fost o avalanşă
de emoţii pozitive. Momente plăcute.
Ora 17.00. Am fost la un concert,
de care ne aducem aminte foarte bine : cât
de frumos cânta fanfara şi cât de bine s-au
prezentat grupurile de dansuri populare din
diferite oraşe ale ţării.
Seara am luat cina, după care a
urmat cazarea. Într-o sală de sport, pe
saltele, în saci de dormit, au încăput cam 250
de BASARABENI. A fost o experienţă unică.
După ce ne-am aranjat saltelele şi sacii de
dormit, am luat chitările şi am cântat până
dimineaţă, mai ales cu cei din Cluj şi Braşov.
Somn.
Dimineaţa am mers cu toţii la
paradă: soldaţi îmbrăcaţi în uniformele
secolului al XVIII-lea, cai frumoşi, mari,
dresaţi, care mergeau cu toţii la trap. Destul
de impresionant. Cetatea este extrem de
frumoasă. În sala Unirii, admirând actele
oficiale ale epocii, ne-am simţit pentru o
clipă în 1918. Vreme Vine...
A fost o zi care va rămâne
sărbătoare în sufletul nostru, multă vreme
de acum încolo. Igor Antoniuc
Mihai Olaru
Mecena, banii şi unirea versus
indiferenţa românească
“Basarabia ni-a dat prin dl. Vasile
Stroescu acea chezăşie pentru viitor pe
care ştim astăzi că ne putem răzima“
(Neamul românesc, 1910, anul al V-lea, nr. 47)
Aţi auzit vreodată de strada
Vasile Stroescu?
Tudor Vladimirescu,
Avram Iancu, A.I. Cuza, Carol I,
Independenţei, Memorandumului,
Oituz, Unirii – sunt denumiri des
întâlnite în „stradonomastica”
românească. Vasile Stroescu – mai
puţin. Nu se întreabă prea mulţi de
ce unei alei, străzi sau bulevard i s-a
atribuit numele x sau y. Ne perindăm
grăbiţi şi indiferenţi de pe strada
Principatelor Unite pe strada T.
Vladimirescu, ca în final, să înjurăm
pe bulevardul Dacia un „Schumacher”
sau o şoferiţă întârziată la nu ştiu ce
promoţie.
Şi totuşi, Vasile Stroescu...
De loc, de prin părţile Hotinului,
acest boier basarabean a uimit
multă lume la vremea lui. Nu era un
14
personaj excentric (de parcă doar
excentricii ar putea mira) şi nici un
împătimit al jocurilor de noroc de
prin cluburile pariziene. Şi-a surprins
contemporanii prin altceva – prin
bunătate, sinceritate şi dezinteres.
Pan Halippa scria în „Amintiri”:
„Milioanele lui Vasile Stroescu au
curs într-un chip aşa de neaşteptat
pentru lumea românească, încât a
uimit pe toţi politicienii şi chiar pe
regele României”. Pompează sume
fabuloase în românimea aflată
sub dominaţia imperiilor. Cu totul
aparte este relaţia lui V. Stroescu
cu Transilvania, care, spunea el:
„adăpostea cea mai vigurosoasă
parte a poporului român”. Pune
temelia numeroaselor şcoli, spitale,
biserici, indiferent de dogma
acestora: „Mulţi se mirau de ce dl.
Stroescu, român ortodox din Basarabia
pravoslavnică, s-a găsit să facă darul său
de rege Bisericii unite, cu care nu e legat
prin nimic [...] Dl. Stroescu a răspuns, că,
[...] adecă, d-sa nu ştie decât Biserică de
limba sa, românească. Arătându-i-se că
şi la Sibiu se strâng bani pentru şcoli, tot
româneşti, şi că acestea sunt mai multe, a
făcut, se zice, un nou dar, de 300 000 de
lei.” („Neamul românesc”, 1910). Actul de
donaţie n-a fost unul singular şi izolat.
După istoricul I.Bulei, boierul basarabean
nu dona pentru „veşnica mea pomenire”,
ci pentru a răspunde „la nevoile
existente”. În 1910, Vasile Stroescu îi
scria lui Ion Meţianu, Mitropolitul ortodox
al Transilvaniei: „Am fost bucuros să vin
într-ajutor satelor româneşti, dând obolul
meu […] donez 216.765 coroane. Din
suma asta, 200.000 cor. se dau strict după
apelul I.P.S. voastre pentru înfiinţarea şi
susţinerea şcoalelor săteşti ortodoxe din
Transilvania şi Ungaria, iar 16 mii şi cât va
mai prisosi după schimb, pentru înfiinţarea
de cantine şcolare, pe lângă şcoalele
săteşti, dintr-aceaşi localităţi, ca să se deie
la copiii săraci, hrană, straie, cărţi, hârtie
etc” (I.Bulei „Viaţa în vremea lui Carol I”)
Sursa averilor nu constituie un
15
mister. Moştenind importante
întinderi de pământ, herghelii
de cai, cirezi de vite şi turme de
oi, gospodarul moldovean le-a
administrat cu dibăcie şi a ştiut să
le înmulţească. Caii lui Stroescu
mergeau în cavaleria prusacă
şi cea ţaristă, iar vitele acestuia
erau exportate cu precădere
spre spaţiul german. Prevăzător,
nu s-a căsătorit. Banii lui V.
Stroescu au stat la temelia Marii
Uniri. Cel care a militat pentru
propăşirea naţiunii române a
devenit şi primul preşedinte de
vârstă al Parlamentului României
Mari.
Momentan, în România, nu
există nici un monument sau bust
în memoria lui V. Stroescu. Oare
acest om (alături de mulţi alţii),
merită doar o pagină de câteva
rânduri pe “wikipedia” şi o stradă
în sectorul doi al Bucureştiului?
Mihai Iliev

Biserica are hramul “ Sfinţii
Arhangheli Mihail şi Gavril” şi a
fost ridicată între anii 1760-1762,
în localitatea Letca, judeţul Sălaj.
A servit ca locaş de închinăciune
credincioşilor din această parohie
până în anul 1991, când a fost
adusă la Oradea, de Episcopul
Ioan Mihălţan, şi restaurată. O
vreme, după spusele pr. Marius
Ţepelea, s-a aflat în incinta
complexului baroc, fostul Muzeul
Ţării Crişurilor, după care a fost
deplasată la Universitate, unde
a primit destinaţia de Paraclis al
Facultăţii de Teologie şi de biserică
a Universităţii.
Construită în plan dreptunghiular,
cu absidă decroşată poligonală cu
5 laturi, are dimensiunile 12/4,75
m şi e prevăzută cu turn-clopotniţă
16
Bisericuţa…
…din lemn, de la
Universitate, cum îi spunem
cu toţii. Eu cred că e foarte
frumoasă, asa mică cum e
ea, şi mai cred că merită
din plin un articol. Mai
întâi de toate pentru că
sfinţeşte locul, pentru că
e vie. Apoi pentru că e
patrimoniu. Şi mai e un
motiv, dar îl voi descopei
un pic mai încolo.
şi foişor deschis pe arcade.
Pictura interioară, executată
la înc. sec. al XIX-lea, în culori
vii şi bogate chenare florale,
a fost distrusă în totalitate.
Lemnul şi îmbinările din
lemn din exterior sânt cele
originale. La fel şi bârnele
cu cerdacul. Icoanele sânt
pictate în stil naiv, specific
Ardealului ( pictura naivă
este caracterizată prin
sinceritate, puritate, inocenţă
şi este realizată de oameni
simpli, neprofesionişti, copii).
Biserica are un program
zilnic, de la 6:00 până la
22:00. Liturghia se oficiază
în fiecare duminică şi de
sărbători. Tot după spusele
pr. M. Ţepelea, în ajunul
Crăciunului şi al Învierii, se
slujeşte Liturghia la miezul
nopţii.
Motivul în plus de a
scrie acest articol, de care
pomeneam mai devreme, este
Slujba de pomenire a soţilor
Aldea Teodorovici, care s-a
săvârşit pe 1 noiembrie, în
această biserică. Părinţii Emil
Cioară şi Marius Ţepelea
au avut toată bunăvoinţa şi
bucuria de a sluji, ne-au primit
cu dragoste şi căldură în
acest frumos lăcaş. Am primit
cuvinte adânci, duhovniceşti. Le
mulţumim frumos pentru toate
şi le urăm: Sărbători fericite!
DELEGAŢIE ORĂDEANĂ ÎN MARAMUREŞUL
ISTORIC
Având punct de pornire al colaborãrii
dintre A.S.E.B. ORADEA şi ASOCIAŢIA
MORĂRIŢA un protocol semnat în noiembrie
2009, activitãţile propuse a se derula
împreunã au însemnat pentru început,
pregãtirea şi deplasarea unui grup comun
de douãzeci de participanţi la manifestãrile
dedicate sãrbãtoririi Zilei Naţionale a
României în ALBA – IULIA. Apoi, predarea
gratuitã cãtre elevii şi studenţii basarabeni
a unui numãr de douãzeci de abonamente
pentru vizionarea pieselor de teatru din
stagiunea 2009 – 2010 ale Teatrului de
stat orãdean, în baza unui proiect municipal
derulat de ASOCIAŢIA MORĂRIŢA.
În perioada 12-13 decembrie a.c.,
preşedintele A.S.E.B. ORADEA, studentul
17
ANATOL COJOCARI, a fost invitat în
delegaţia ASOCIAŢIEI MORĂRIŢA,
pentru a participa la Simpozionul
Internaţional organizat de Fundaţia
DACIA în Maramureşul istoric,
respectiv localitatea APŞA DE JOS,
Regiunea TRANSCARPATIA, UCRAINA.
Simpozionul dedicat omagierii
a 220 de ani de învãţãmânt românesc
instituţionalizat (1789-2009) în
aceastã strãveche vatrã de istorie
româneascã, a început sâmbãtã,
odatã cu primirea delegaţiilor de
participanţi. Astfel, de la CERNĂUŢI
au venit reprezentanţii CONSULATULUI
GENERAL al AMBASADEI ROMÂNIEI în
UCRAINA –conduşi de Consulul general,
TATIANA POPA; cei din COMUNITATEA
ROMÂNEASCĂ din UCRAINA – conduşi
de deputatul dr. ION POPESCU; cunoscuţii
poeţi bucovineni Vasile Tărâţeanu şi
Vadim Bacinschi; de la BUCUREŞTI
au onorat simpozionul consilieri din
Ministerul Educaţiei şi Ministerul
Culturii, printre ceilalţi participanţi
numărându-se viceconsulul din Odessa
– dl. Aurelian Rugină, delegaţii din
CLUJ NAPOCA, ORADEA, BAIA MARE,
SATU MARE, etc. Prezentarea şi
dezbaterea problemelor de învăţământ
specifice românilor din Ucraina, au
evidenţiat tendinţa statului ucrainian de
desfiinţare a învăţământului românesc
din regiunile unde trăiesc românii.
În cadrul simpozionului, delegaţia
orădeană a transmis Fundaţiei DACIA
– gazdă şi organizator - o cutie cu
cărţi trimisă de d-na director LIGIA
18
MIRIŞAN, din partea Bibliotecii
Judeţene GEORGHE ŞINCAI.
Preşedintele Asociaţiei Morăriţa,
dl. TIBERIU MORARU, a adus cu
titlu de exponat pentru Muzeul
Privat DACIA LIBERÃ, o monedă
jubiliară ,,1900 de ani de la
inaugurarea Monumentului de
la Adamclisi“ – emisă recent de
Banca Naţionalã a României.
Participarea delegaţiei
orădene la simpozionul din APŞA
DE JOS, a însemnat stabilirea unor
noi coordonate de comunicare
şi colaborare cu minoritatea
româneascã din UCRAINA,
studierea posibilitãţii prezenţei pe
bazã de reciprocitate în anul 2010,
a unui grup folcloric românesc din
Maramureşul Istoric, la Festivalul
folcloric internaţional al tineretului
slovac de la VALEA CERULUI –
BIHOR – ediţia a şasea. Propunerea
de participare a fost susţinutã
la simpozion de d-na. ŞTEFANIA
BĂLĂNESCU, reprezentanta
deputatului minoritãţii slovace din
România, dl. ADRIAN MERKA. De
asemenea, preşedintele A.S.E.B.
ORADEA, ANATOL COJOCARI,
a oferit trimiterea în anul 2010
a douãzeci de exemplare
din fiecare numãr al revistei
editate de asociaţie- VREME
VINE, în schimbul ziarului APŞA.
TIBERIU MORARU
19