FORMA TRATATELOR INTERNAIONALE

un tratat international poate fi ncheiat fie n forma scrisa, fie n forma verbala; - --
Conventia de la Viena privind dreptul tratatelor, n cadrul definitiei tratatului international,
precizeaza ca tratatul international este un acord.ncheiat n scris ntre state, iar Conventia de la
Havana cu privire la tratate considera forma scrisa ca o conditie esentiala a tratatelor;
dar Curtea Permanenta de Justitie Internationala a recunoscut, de exemplu, ca
declaratia verbala a ministrului afacerilor externe al Norvegiei catre ministrul afacerilor externe
al Danemarcei, n speta privind Groenlanda orientala, angajeaza Norvegia; tot astfel, un acord
verbal dintre U.R.S.S. si R.P. Mongola, din 1932, a fost confirmat ulterior prin semnarea unui
protocol;
de altfel, n comentariul Comisiei de Drept International, care a redactat Conventia de
la Viena privind dreptul tratatelor, se precizeaza ca formularea aleasa nu ar nega forta juridica
egala a acordurilor verbale fata de ele n forma scrisa;
astfel, tratatele internationale se ncheie, de regula, n forma scrisa si cuprind:
un titlu: aceste enunta pe scurt domeniul reglementat si partile la tratat;
un preambul: acesta enunta obiectivele urmarite de parti, precum si contextul politic,
economic, cultural sau juridic n care plaseaza tratatul;
prevederile sau clauzele de fond: ele enunta succesiv normele concret stabilite, respectiv
drepturile si obligatiile partilor legate prin tratat;
clauzele finale: prevad modalitatile de intrare n vigoare a tratatelor, data si locul semnarii,
precum si semnaturile;
tratatele pot avea si anexe, cum ar fi hartile la tratatele de pace, la cele de demarcare a
granitelor, de unire a statelor sau de dezmembrare a uniunilor de state, declaratii de interpretare,
protocoale aditionale, schimburi de scrisori;
tratatele bilaterale se elaboreaza, de obicei, n limbile statelor participante, mai rar se
apeleaza la o limba de circulatie internationala sau la trei limbi, adaugndu-se la limbile statelor
contractante si o limba de circulatie internationala;
tratatele multilaterale se ncheie n mai multe limbi de circulatie internationala;
REDACTAREA TEXTULUI TRATATULUI
n situatiile n care negocierile au condus la un acord, se poate trece la elaborarea,
respectiv redactarea textului tratatului, care, am precizat deja, are mai multe parti, iar uneori are
si anexe;
un tratat este compus, n general, din urmatoarele parti:
a) Preambulul: este partea introductiva, n care sunt enumerate statele(partile) contractante,
numele sefilor statelor si al reprezentantilor lor, motivele si scopurile ncheierii tratatului; este
important sa retinem ca aceste prevederi au o anumita forta juridica deoarece servesc, n genere,
la interpretarea dispozitiilor tratatului;
b) Partea principala: este fondul tratatului, deoarece cuprinde clauzele acestuia, normele si
regulile care urmeaza sa fie respectate de partile contractante n relatiile dintre ele, drepturile ce
le revin si obligatiile pe care urmeaza sa le ndeplineasca; ele sunt aranjate si cuprinse n articole
succesive numerotate
c) Partea finala sau "clauzele finale": ea cuprinde diferite prevederi privind durata tratatului,
ratificarea, aderarea unor state sau organizatii terte, rezolvarea diferendelor, modul de ncetare a
tratatului etc.
d) ncheierea sau partea protocolara: n aceasta sunt cuprinse localitatea si data semnarii,
numarul exemplarelor ntocmite, semnaturile, s.a.
LIMBA TRATATELOR
n dreptul international nu exista vreo norma obligatorie cu privire la limba de
redactare a tratatelor; pe cale de consecinta, ele pot fi ncheiate n orice limba acceptata de partile
la tratat;
n evul mediu, tratatele ntre statele occidentale erau ncheiate n limba latina,
considerata limba diplomatica oficial; printre altele, amintim faptul ca tratatele de la Westfalia,
din 1968, au fost ncheiate n limba latina;
de la finele secolului al XVII-lea, mai exact din timpul lui Ludovic al XIV-lea, locul
limbii latine a fost luat de catre limba franceza, care pna n secolul XX a fost unanim acceptata
ca limba a democratiei; retinem, n acest sens, ca lucrarile congreselor de la Viena, din 1815,
respectiv de la Paris, din 1856, s-au desfasurat n limba franceza;
de la nceputul secolului XX, limba engleza a fost si ea recunoscuta ca limba
internationala, alaturi de cea franceza; Astfel, Tratatul de la Versailles din 1919 a fost redactat n
cele doua limbi, franceza si engleza;
exceptand Curtea Internationala de Justitie, n organele O.N.U. sunt considerate limbi
oficiale: chineza, engleza, franceza, rusa, spaniola si araba;
cnd un tratat este redactat n mai multe limbi, este important de stabilit care dintre
texte este cel autentic; acest lucru este rezolvat, de obicei, de textul tratatului, care precizeaza ce
texte si care anume limba vor fi considerate autentice;
n lipsa unor precizari, vor fi considerate autentice textele redactate n limbile statelor
contractante; daca textul este redactat doar ntr-o singura limba, alta dect cea a statelor
participante, aceasta limba este considerata cea autentica.
8. SEMNAREA TRATATELOR INTERNAIONALE
dupa elaborare, tratatul urmeaza sa fie autentificat, stabilindu-se astfel textul definitiv
la care s-a ajuns prin negociere; autentificarea se obtine, de obicei, prin semnarea tratatului;
semnarea tratatului poate avea o valoare juridica diferita, n raport cu vointa partilor
contractante privind procedura prin care tratatul dobndeste forta juridica obligatorie pentru ele,
sens n care putem distinge:
a) tratate care, potrivit vointei partilor, urmeaza sa dobndeasca forta juridica obligatorie numai
printr-o procedura ulterioara distincta de semnare, cum ar fi ratificarea;
b) tratate care, potrivit vointei partilor, dobndesc forta juridica prin semnarea lor;
n primul caz, semnarea are ca efect juridic numai autentificarea textului tratatului,
altfel spus confirmarea ca textul reprezinta versiunea definitiva a tratatului, rezultata n urma
negocierilor, ea implica dreptul statului semnatar de a ratifica tratatul si obligatia de a se abtine
de la actiuni care, n intervalul de timp de pna la ratificare, ar face imposibila executarea
ulterioara a tratatului; aceasta obligatie nceteaza n cazul cnd acel stat refuza sa ratifice tratatul;
n al doilea caz, semnarea constituie actul final prin care statele si exprima vointa lor de
a fi legate prin tratatul ncheiat, asa cum stipuleaza art. 12 din Conventia de la Viena din 1969;
semnarea produce asemenea efecte daca:
semnarea produce asemenea efecte daca:
n tratat se prevede n mod expres aceasta;
cnd este stabilit pe alta cale ca statele care au participat la negociere convenisera ca semnatura
va avea acest efect;
cnd intentia statului de a conferi semnaturii acest efect rezulta din deplinele puteri ale
reprezentantului sau, sau a fost exprimata n cursul negocierii;
Parafarea : ntre redactare si semnarea definitiva intervine uneori o etapa intermediara -
parafarea - care consta n semnarea de catre plenipotentiari a tratatului sau a unor parti din tratat
numai cu initialele lor;
parafarea intervine atunci cnd statele n-au dat reprezentantilor lor depline puteri pentru
semnarea definitiva a tratatului sau cnd guvernele acelor state doresc sa mai examineze textul
tratatului nainte de a-l semna definitiv;
efectele parafarii se pot reduce la certificarea textului rezultat din tratative, text care astfel nu
mai poate fi modificat de catre mputerniciti, ceea ce nu exclude dreptul pentru guverne de a-i
aduce modificari;
Semnarea ad-referendum: este tot o etapa intermediara ntre redactarea textului si
semnarea definitiva a tratatului, pentru a se referi pna la hotarrea definitiva; ea constituie, n
acelasi timp, un act de autentificare a textului ct si o semnatura provizorie a tratatului, pe cnd
parafarea reprezinta numai o certificare a textului; semnarea definitiva se face fie de
mputernicitul care a semnat a-referendum, fie de un nou mputernicit, n ambele situatii cu
aprobarea expresa di partea guvernului pe care-l reprezinta;
procedura alternatului: punerea semnaturii pe tratat se efectueaza dupa anumite reguli
procedurale, prin care se exprima principiul egalitatii statelor;
astfel, atunci cnd sunt mai multi plenipotentiari, ei si pun semnaturile pe textul
tratatului, fata n fata, pe partea stnga si pe partea dreapta:
pe partea stnga, considerata primul loc, semneaza plenipotentiarul statului la care va ramne
acel exemplar de tratat;
pe exemplarele care vor ramne la celelalte parti, ei vor semna pe locul al doilea, din dreapta;
cnd tratatul se semneaza de catre un singur mputernicit de fiecare parte, semnaturile pot fi
puse una sub alta, n acest caz primul loc va fi cel de deasupra;
la semnarea unui tratat multilateral, plenipotentiarii si aseaza semnaturile una sub celelalte, n
ordinea alfabetica a denumirilor statelor parti;
acest fascicul de reguli poarta, n dreptul international, denumire de alternat.