Sunteți pe pagina 1din 22

MANAGEMENTUL SERVICIILOR PSIHOLOGICE IN STRUCTURILE

SISTEMULUI SECURITATII NATIONALE



Rezumat: Integrarea Romaniei in N.A.T.O. si Uniunea Europeana a
constituit pentru sistemul securitatii nationale o noua provocare
multidimensionala atat in planul ideologic-doctrinar, cat si in planul
organizational-functional, precum si la toate nivelurile de tip strategic,
operativ si tactic. In acest context, psihologia, ca stiinta si profesie, s-a
aplicat adecvat in structurile sistemului securitatii nationale, contribuind
efectiv la performantele acestora.
Demersurile intreprinse, pe de o parte, de catre universitari, pentru
fundamentarea teoretica a psihologiei ca stiinta si, pe de alta parte, de catre
practicieni, pentru recunoasterea psihologiei ca profesie independenta, au
angrenat, in aceasta efervescenta demiurgica, si structurile sistemului
securitatii nationale. Managementul serviciilor psihologice, in acest context,
devine o realitate profesionala a sistemului securitatii nationale, dintr-o tripla
perspectiva: teoretic-conceptuala, organizational-functionala si practic-
actionala.
Adoptarea la nivel national a cadrului legislativ si normativ de
exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera practica a generat o noua
filosofie cu privire la organizarea si desfasurarea activitatii de psihologie in
structurile sistemului securitatii nationale. In consecinta, psihologia aplicata
in domeniul securitatii nationale particularizeaza, intr-o maniera specifica,
toate competentele profesionale din alte domenii ale psihologiei, precum:
psihologia muncii si organizationala; psihologia transporturilor; psihologia
serviciilor; consilierea psihologica; psihologia clinica; psihoterapia; psihologia
scolara, educationala si vocationala. Daca la acestea se aditioneaza
exigentele profesionale de ordin metodologic, etic si deontologic se obtine un
tablou exhaustiv al managementului serviciilor psihologice din structurile
sistemului securitatii nationale.
Cuvinte cheie: psihologie aplicata, managementul serviciilor psihologice, structuri
de psihologie, securitate
1. SECURITATE. GENERALITATI. DEFINITII .

Managementul serviciilor psihologice in structurile sistemului securitatii
nationale reprezinta o componenta esentiala a managementului
organizational specific, iar abordarea teoretica si practica a problematicii
circumscrise domeniului nu reprezinta un simplu exercitiu speculativ ci,
dimpotriva, o analiza pragmatica izvorata cu necesitate din complexitatea
reala si potentiala a securitatii nationale si internationale.
Apreciem ca, pentru a explica contextual managementul serviciilor
psihologice in structurile sistemului securitatii nationale se cuvine, chiar si
succint, sa definim si sa delimitam domeniul de aplicabilitate.
1.1. Securitate individuala, securitate nationala, securitate
internationala
Securitatea priveste atat individul, cat si colectivitatea si se defineste,
pe de o parte, ca "faptul de a fi la adapost de orice pericol, sentimentul de
incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta unui pericol" , iar pe de alta
parte, ca "stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a
unor masuri de aparare comuna impotriva unor agresiuni" (DEX, 1998,
p.969).
Din perspectiva teoriei organizationale, securitatea desemneaza
"starea de echilibru dinamic macrostructural, intra si intersocioorganizari de
acelasi nivel (stat-stat; structura suprastatala) si cu sfere diferite de
cuprindere realizate prin corelarea proceselor organizate si dezorganizate si
managementul schimbarii intr-o asemenea modalitate incat sa nu fie afectate
valorile (obiectivele) lor fundamentale, general acceptate, existenta lor ca
entitati si posibilitatea lor de reproducere" (Boncu, 1995, p.13).
Securitatea se realizeaza la toate nivelurile de organizare sociala-
individ-grup-stat-aliante si se manifesta in toate domeniile vietii sociale:
politic, economic, social, militar, demografic, ecologic, cultural si altele.
Securitatea se realizeaza de catre politica si trebuie sa indeplineasca
cumulativ urmatoarele conditii: sa fie actiune a statului desfasurata pe baza
unui sistem normativ; sa fie de competenta unor institutii ale statului;
puterea politica sa fie legitima si sa primeze suprematia legii; intemeierea
actiunilor pe un sistem de valori acceptate de catre societate; respectarea
drepturilor omului in conformitate cu reglementarile internationale la care
statul este parte; sa nu produca insecuritate altor entitati. In cuprinsul
aparatului categorial specific securitatii intra termeni precum: risc,
amenintare, pericol, stare de securitate, agresiune, conflict, interese
nationale, vulnerabilitate, obiective de securitate, sistem de securitate,
mediu de securitate etc. Sintetizand, conceptul de securitate semnifica
situatia in care o persoana, grup de persoane, stat, aliante, in urma unor
masuri specifice adoptate individual sau in intelegere cu alti actori, capata
certitudinea ca existenta, integritatea si interesele lor fundamentale nu sunt
primejduite. Daca termenul de securitate semnifica liniste, sentimentul de a
fi in afara pericolelor, de a fi protejat, insecuritatea este termenul opus
securitatii si presupune angoasa, sentimentul de pericol si risc, impresia de a
fi amenintat, libertatea ingradita (Irimia, Ion, Chiriac, 2004).
Din cele prezentate rezulta ca securitatea poate fi abordata din multiple perspective,
inclusiv a raportului national-international (Dumitrescu, 2002).
Conceptul de securitatea nationala a cunoscut de-a lungul timpului
diferite modalitati de definire si explicitare, care au evidentiat, mai mult sau
mai putin, cateva dintre caracteristicile securitatii, fara a avea pretentia exhaustivitatii,
indiferent de principalul curent de gandire fie el pozitivism (abordarea concreta, implacabila a
realitatii), constructivism (securitatea este o constructie sociala subiectiv-obiectiva ce poate fi
analizata si masurata) sau postmodernism (o abordare eclectica, operationala, integrativa, a
dimensiunilor de ordin politic, economic, militar, cultural, demografic, ecologic etc.). De
la definitia simplista si clasica a securitatii nationale, prin apologia dimensiunii
militare, data de Walter Lippmann si publicata in 1962 in studiul "Discord and
Collaboration. Essays on International Politics" (apaud Buzan, 2000), care
afirma ca "O natiune este in siguranta in masura in care nu se afla in
pericolul de a trebui sa sacrifice valori esentiale, daca doreste sa evite
razboiul si, poate, atunci cand este provocata, sa si le mentina, obtinand
victoria intr-un razboi" s-a ajuns la abordarea complexa a securitatii
nationale (Rosenau, 1996, Saperstain, 1996), privita intr-un cadru amplu de
analiza atat in domeniul militar, cat si in domeniile non-militare, pentru care
rezultatul consta intr-o "harta" a problemelor contemporane ale securitatii,
fiecare fiind identificata in functie de patru variabile: caracteristica spatiala (local,
regional, global), localizarea sectoriala (militar, politic, economic, cultural, ecologic), identitatea
principalului actor (state, actori societali, organizatii internationale) si natura obiectului
de referinta (state, natiuni, principii, mediul inconjurator).
Una dintre definitiile cele mai interesante referitoare la securitatea
internationala este cea data de Jozef Balazj (apaud Buzan, 2000, p. 28) care
apreciaza ca "Securitatea internationala este determinata in fond de
securitatea interna si externa a diferitelor sisteme sociale, de masura in care,
in general, identitatea sistemului depinde de circumstantele externe. Expertii
definesc in general securitatea sociala ca pe securitatea interna. Functia ei
esentiala este aceea de a asigura puterea politica si economica a clasei
conducatoare date sau supravietuirea sistemului social si un grad adecvat
de securitate publica".
Intr-o lume in curs de globalizare, dinamica securitate nationala-
securitate internationala, reprezinta tema majora a diverselor organisme
colective de securitate. De
exemplu, Organizatia Natiunilor Unite, in Carta Natiunilor Unite, afirma
rezolvarea disputele internationale prin mijloace pasnice, intr-o maniera in
care pacea, securitatea si justitia internationale sa nu fie puse in
pericol. Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord, inca de la infiintare,
prin Tratatul Nord-Atlantic (Manual NATO, 2001) defineste conceptul de
securitate ca o dezvoltarea continua a relatiilor internationale de pace si
prietenie prin consolidarea institutiilor libere, prin facilitarea unei mai bune
intelegeri a
principiilor pe baza carora sunt fondate aceste institutii si prin promovarea
conditiilor de asigurare a stabilitatii si bunastarii, prin eliminarea conflictele
din politicile lor economice internationale si incurajarea colaborarii economice
bilaterala sau multilaterala, prin intermediul autoajutorarii si al sprijinului
reciproc continue, prin mentinerea si dezvoltarea capacitatii individuale si
colective de rezistenta in fata unui atac armat etc. In acelasi sens,Uniunea
Europeana si-a definit propria strategie de securitate prin obiectivele Tratatului de la
Maastricht, document a carei premisa afirma ca raspunsul la riscurile, pericolele
si amenintarile la adresa securitatii europene trebuie adaptat fiecarui tip al acestora, aplicandu-se
o strategie multifatetata si o abordare comprehensiva. Strategia Solana, asa cum mai
este denumit acest document, identifica unele riscuri, amenintari si vulnerabilitati, care deriva
din dezvoltarile politice, economice, demografice, ecologice, stiintifice si tehnologice.
Strategia identifica drept vulnerabilitati incalzirea globala si dependenta
energetica a Europei, iar ca elemente ce pot fi categorisite ca fiind riscuri si
pericole (saracia, foametea, esecul cresterii economice etc.). In ceea ce
priveste amenintarile, acestea sunt prezentate ca fiind terorismul
international, proliferarea armelor de distrugere in masa, statele esuate,
crima organizata, atitudinea ostila fata de expatriatii europeni, atacurile
impotriva principalelor linii de comunicatii, atacurile impotriva fortelor
europene de mentinere si/sau reconstructie a pacii etc. Conceptia europeana
asupra securitatii este subliniata si de Declaratia Comuna pentru Integrarea
Apararii Europene (2004) ce subliniaza rolul cooperarii si consensului in
realizarea si conservarea securitatii (realizarea consensului asupra rolurilor si
responsabilitatilor din cadrul structurilor NATO si UE si a unor planuri comune
de dezvoltare a capabilitatilor necesare implementarii Fortei de Raspuns a
NATO si a gruparilor de lupta interarme ale UE). Organizatia pentru
Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), la nivel regional, isi propune sa
joace un rol din ce in ce mai important in noua arhitectura europeana, prin
realizarea urmatoarelor obiective: prevenirea conflictelor si gestionarea
crizelor; controlul armamentelor si dezarmarea; sporirea increderii si a
securitatii; cooperarea in plan economic, cultural, umanitar si ecologic;
conceptualizarea unui nou model de securitate in zona sa de responsabilitate.
Conceptia de securitate a OSCE este prezentata in Carta pentru Securitate
Europeana care afirma, printre altele, ca fiecare stat participant are drept
egal la securitate si la neutralitate si va respecta drepturile tuturor celorlalte
in aceste privinte, iar statele nu isi vor intari securitatea in detrimentul
securitatii altor state. Totodata, se specifica faptul ca relatiile dintre state se
vor construi in conformitate cu conceptul de securitate comuna si
comprehensiva, ghidat de parteneriat egal, solidaritate si transparenta, iar
securitatea fiecarui stat participant va fi inseparabil legata de securitatea
celorlalte state, in care abordarea dimensiunilor umana, economica, politica
si militara ale securitatii va reprezenta un intreg. Din cele prezentate, atat
ONU, cat si NATO, UE si OSCE sunt institutii partizane ale unui tip de
securitate colectiva in care, concomitent, statele cu fortele lor armate si
aliantele pentru aparare comuna pot coexista cu variantele de securitate
colectiva.Iata de ce, se poate afirma ca, intr-o lume in curs de globalizare,
siguranta furnizata de existenta unei stari de securitate, la nivel national, sau
lipsa acesteia, afecteaza intr-o oarecare masura starea de stabilitate la nivel
global.
Trebuie spus ca, securitatea nationala si internationala nu pot
exclude securitate individuala, care, de altfel, le genereaza. Daca un individ este
amenintat, atunci atat securitatea grupului din care face parte, cat si a altor comunitati relationate
este amenintata. Daca toate grupurile societale doresc sa realizeze si sa conserve starea de
securitate, atunci ele trebuie sa porneasca de la asigurarea securitatii individuale, pe baza
principiului conexiunii intrinseci a umanitatii. Suntem de acord ca orice analiza de
securitate ar trebui sa porneasca de la securitatea oamenilor, nu a statelor
sau a gruparilor de state, intrucat individul uman este baza tuturor formelor
de organizare sociala si, totodata ca,raportul dintre securitatea nationala si securitatea
internationala este doar o falsa problema, deoarece securitatea, la orice nivel, are ca subiect omul,
care transcende toate granitele (Sarcinschi, 2005). In consecinta, securitatea
individuala poate fi obiect de studiu pentru psihologie.
Securitatea, din perspectiva psihologica, ia in calcul individul in cadrul
colectivitatii, altfel spus, omul activ in contextul sau familial, grupal,
organizational. Raporturile particular-general sau individual-colectiv
reprezinta, in ultima instanta, mediul de (in)securitate in care omul trebuie
sa se integreze/adapteze existential.
Securitatea individului reprezinta in piramida trebuintelor (Maslow,
1970) un factor motivational esential pentru devenirea fiintei umane. De
aceea, problema securitatii a preocupat umanitatea de-a lungul existentei
sale, deoarece asigurarea unei vieti constructive, de progres material si
spiritual, impotriva tuturor agresiunilor din exterior, a aparut ca o necesitate
alaturi de trebuintele fiziologice, sociale, ale Eu-lui, de autorealizare,
cognitive, estetice si de concordanta. De asemenea, securitatea individului,
din perspectiva psihologica, trebuie analizata in contextul mai larg al
structurarii motivelor dupa importanta si semnificatia lor reglatorie in cadrul
personalitatii umane, fie ca acestea sunt homeostazice, de crestere si
dezvoltare, pozitive (antientopice), negative (entopice), extinseci sau
intrinseci (Golu, M., 2002, p.467).
Pornind de la premisa ca la baza tuturor actiunilor stau interesele, unii
specialisti (Irimia, Ion, Chiriac, 2004) apreciaza ca la nivelul individului
acestea sunt de ordin axiologic si ontologic. La nivelul axiologic, individul isi
promoveaza si apara valorile: limba materna; religia stramoseasca; cultura;
traditiile; obiceiurile; simbolurile si mentalitatile. Din punct de vedere
ontologic, la nivelul persoanei, interesele sunt legate de: viata; sanatate;
avere; statut social; mediu; libertati democratice. Securitatea nu poate fi
totala pentru nici un individ: o varietate enorma de pericole si amenintari
pandeste pe fiecare si, ca urmare, desi cei bogati se pot distanta de unele
precum foametea, bolile curabile, pericol fizic, violenta, inechitatea
economica etc. ei impart laolalta cu saracii efectele dezastrelor naturale,
bolile incurabile, razboaiele nucleare si isi creaza altele specifice pentru ei
precum accidentele aviatice, rapirile, bolile datorate consumurilor excesive,
stresul determinat de concurenta etc. La nivelul indivizilor planeaza pericolele
precum: dezastrele naturale; bolile; saracia; degradarea mediului;
razboaiele. Alaturi de pericolele care planeaza asupra existentei individului se
exercita presiuni determinate de riscurile si amenintarile: a) fizice (durere,
ranire, moarte); b) economice (impiedicarea accesului la munca sau la
resurse, distrugerea sau nationalizarea proprietatii, somajului); c) drepturilor
(incarcerare, negarea libertatilor civile normale, ingradirea dreptului la opinie
si de miscare); d) culturale (interzicerea folosirii limbii materne, a
simbolurilor si valorilor specifice, traditiilor si obiceiurilor); e) sociale
(marginalizarea, excluderea); f) institutionale (abuzurile organizatiilor
guvernamentale si neguvernamentale, sistemul de relatii interorganizationale
si interumane etc.).
Securitatea individului, pe care unii specialisti (Weissberg, 2003, pp. 3-
11 si Hampson, 2002) o numesc si securitate umana, include o serie de drepturi si
libertati prevazute in Declaratia Universala a Drepturilor Omului: drepturile individuale (dreptul
la viata, recunoasterea in fata legii, protectia fata de formele crude sau degradante de pedeapsa,
protectia fata de discriminarea rasiala, etnica, sexuala sau religioasa etc.); drepturile legale
(accesul la mijloacele legale de prevenire a violarii drepturilor fundamentale, protectia fata de
arestul arbitrar, detentie sau exil etc.); libertatile civile (libertatea de gandire, constiinta si
religie etc.); drepturile de subzistenta (dreptul la hrana si la standardele fundamentale de sanatate
si bunastare etc.); drepturile economice (dreptul la munca, la odihna si la recreere, securitatea
sociala etc.); drepturile politice (dreptul de a lua parte la alegeri si de a participa la guvernare
etc.). Mai mult, in functie de natura drepturilor si libertatilor, pot fi sistematizate si tipurile de
amenintari la adresa securitatii umane: individuale (violenta fizica, crima, accidente etc.);
comunitare (opresiune, dezintegrare, discriminare etc.); politice (represiune, tortura, violarea
drepturilor fundamentale etc.); economice (saracie, foamete, lipsa conditiilor de locuire si de
viata, in general etc.); sanitare (boli, conditii insalubre de trai etc.); ecologice (degradarea
mediului, poluare, dezastre naturale etc.). Suntem de acord ca, de departe, cel mai
important aspect al securitatii umane este reprezentat de calitatea vietii, care este un concept
evaluativ si reprezinta rezultanta raportarii conditiilor de viata si a activitatii, care compun viata
umana, la necesitatile, valorile si aspiratiile umane (Sarcinschi, 2005). Se observa ca acest
concept se refera atat la conditiile obiective in care se constituie viata umana, cat si la modul
subiectiv in care fiecare individ isi evalueaza propria saviata. Cei mai importanti indicatori si
indici sociali si sociologici prin care se masoara conditiile obiective sunt: a)indicatori si indici
sociali si sociologici ai locuirii: stocul de locuinte (numarul de locuinte ce revin la mia
delocuitori, numarul de camere ce revin la mia de locuitori, suprafata medie locuibila ce revine
unei persoane etc.); dezvoltarea sectorului de locuinte (implicarea sectorului public in constructia
de locuinte, cheltuielile cu infrastructura ce revin unei persoane in decurs de un an in mediul
urban etc.); conditiile de locuit (rata populatiei urbane, rata populatiei care traieste in zonele
afectate de poluare, mortalitatea cauzata de poluarea mediului, rata locuintelor cu instalatii de apa
potabila etc.); b) indicatori si indici sociali si sociologici ai saraciei: pragul saraciei, minimul de
subzistenta, rata saraciei, prapastia saraciei, indicele Sen (procentul din venitul total al populatiei
care ar trebui transferat saracilor, astfel incat veniturile acestora sa fie aduse la nivelul pragului de
saracie), indicele Fishlow (exprima prapastia saraciei, ca procent din veniturile celor nonsaraci, in
ideea eliminarii saraciei prin transferuri directe de venituri de la acestia), coeficientul Gini
(masura a inegalitatii veniturilor) etc.; c) indicatori ai starii de sanatate: rata de morbiditate,
morbiditatea pe contingente, accesul la serviciile de sanatate, asigurarea populatiei cu medici,
asigurarea populatiei cu farmacisti, indicatorul de asigurare cu resurse umane etc.; d) indicatorii
libertatii si dezvoltarii umane: indicatorul libertatii umane, indicatorul dezvoltarii umane; e)
indicatori de caracterizare a sistemului de invatamant: rata de scolarizare, eficienta interna a
sistemului de invatamant, calitatea serviciilor educationale si utilizarea resurselor etc. In ceea ce
priveste conditiile subiective ale calitatii vietii, indicatorii clasici sunt: indicatorii calitatii percepute
a vietii, indicatorii de satisfactie cu viata, indicatorul de fericire, indicatorul de alienare
etc. (Zamfir, 1998).
Din cele prezentate rezulta ca, in general, lipsa conditiilor minimale de asigurare a
infaptuirii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si, in special, calitatea scazuta a
vietii influenteaza negativ realizarea securitatii la toate nivelurile si domeniile
sale. Altfel spus, sistemele de securitate nationala, zonala, regionala sau globala nu se pot
construi in medii in care individul nu se simte protejat. Ignorand aceasta realitate, sistemele nu
numai ca devin ineficiente, dar, mai devreme ori mai tarziu, se prabusesc sub greutatea propriilor
contraste. Daca un individ este amenintat, atunci atat securitatea grupului din
care face parte, cat si a altor comunitati relationate este amenintata. Daca
toate grupurile societale doresc sa realizeze si sa conserve starea de
securitate, atunci ele trebuie sa porneasca de la asigurarea securitatii
individuale, pe baza principiului conexiunii intrinseci a umanitatii. Suntem
solidari cu faptul ca orice analiza de securitate ar trebui saporneasca de la
securitatea oamenilor, nu a statelor sau a gruparilor de state, intrucat
individul uman este baza tuturor formelor de organizare sociala (Sarcinschi,
2005).
1.2. Cadrul politic si structural al sistemului securitatii nationale
Definirea si explicitarea conceptelor de securitate, securitate
individuala, securitate nationala si securitate internationala ne asigura o
alternativa mai precisa de prezentare a modalitatilor particular-nationale de
realizare a securitatii, cu toate implicatiile sale de ordin politic si structural.
In calitatea sa de lege fundamentala a tarii, Constitutia Romaniei
(2003) reprezinta principalul izvor de drept cu privire la securitatea
individuala, securitate nationala si securitate internationala. In acest sens,
spre exemplu, prezentam cateva articole semnificative: art. 1 pct.3
consfinteste ca "Romania este stat de drept, democratic si social, in care
demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a
personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori
supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor
Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate"; art. 4 pct.2 precizeaza ca
"Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara
deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de
sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala"; art.
10 specifica faptul ca "Romania intretine si dezvolta relatii pasnice cu toate
statele si, in acest cadru, relatii de buna vecinatate, intemeiate pe principiile
si pe celelalte norme general admise ale dreptului international"; in titlul II
sunt legiferate drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale
cetatenilor.
In aceasta baza, din perspectiva politicului, se elaboreaza strategia de
securitate nationala, care reprezinta documentul ce reflecta optiunea puterii
politice referitoare la securitate si cuprinde, in general, probleme ce vizeaza
interesele nationale de securitate, obiectivele politicii de securitate, mediul
international de securitate, factorii de risc la adresa securitatii nationale,
directiile de actiune si resursele politicii de securitate. Actuala Strategie de
Securitate Nationala a Romaniei are un subtitlu extrem de generos denumit
"Romania Europeana, Romania Euroatlantica: pentru o viata mai buna intr-o
tara democratica, mai sigura si mai prospera". Se apreciaza, in document, ca
Romania se afla " intr-un moment crucial al istoriei sale si are nevoie de
acest proiect national realist si pragmatic, capabil sa imbine armonios
initiativa individuala cu spiritul civic modern si cu angajarea responsabila.
Noua strategie de securitate reprezinta un demers major in aceasta directie
si este focalizata, din perspectiva finalitatii sale democratice, pe garantarea
securitatii individului, a vietii sale si a familiei". De asemenea, ca " factor
cumulativ si de convergenta transpartinica, securitatea nationala urmareste
sa asigure starea de normalitate democratica la care aspira societatea -
cetatenii, comunitatile si statul - pe baza eforturilor ce vizeaza deplina
instaurare a legalitatii, faurirea prosperitatii economice, echilibrul social si
stabilitatea politica. Securitatea nationala se realizeaza in cadrul ordinii
democratice prin: exercitarea deplina a drepturilor si libertatilor cetatenesti;
asumarea constienta a responsabilitatilor; perfectionarea capacitatii de decizie
si de actiune a statului; afirmarea Romaniei ca membru activ al comunitatii
internationale". Din cuprinsul acestei strategii nationale desprindem cateva
obiective si proiecte politice, precum: realizarea unui viitor sigur si prosper
pentru romani; participarea activa la constructia securitatii internationale,
promovarea democratiei, lupta impotriva terorismului international si
combaterea proliferarii armelor de distrugere in masa; construirea noii
identitati europene si euroatlantice a Romaniei; realizarea securitatii si
stabilitatii regionale; abordarea sistemica si cuprinzatoare a securitatii interne;
promovarea unei bune guvernari prin administratie publica profesionista si
eficienta, justitie democratica si combaterea coruptiei; cresterea
competitivitatii si a caracterului performant al economiei; modernizarea
institutiilor care au responsabilitati in domeniul securitatii nationale;
dezvoltarea infrastructurii si sporirea gradului de protectie a acesteia si
altele. In concluzie, Strategia de Securitate Nationala a Romaniei reflecta o
conceptie dinamica si pragmatica asupra viitorului in domeniul securitatii,
fiind un document cadru ale carui modalitati de actiune vor fi adaptate in
functie de evolutiile din mediul de securitate.
Din perspectiva structurala, se poate afirma ca sistemul securitatii
nationale reprezinta instrumentul prin care se realizeaza securitatea
nationala. Sistemul securitatii nationale se defineste ca fiind ansamblul
reglementarilor, institutiilor si mijloacelor care au rolul de a realiza, proteja si
afirma interesele fundamentale ale Romaniei. Abordarea din perspectiva
sistemic-structurala a problematicii securitatii nationale evidentiaza
urmatoarele componente mai importante: apararea nationala; politica
externa; securitatea interna, ordinea publica si siguranta nationala; justitia;
comunicatiile sistemului securitatii nationale. Toate aceste componente ale
sistemului securitatii nationale functioneaza in baza unor legi organice.
Dintre legile care definesc si reglementeaza activitatea unor componente ale
sistemului securitatii nationale amintim: Legea nr. 45/1994, Legea apararii
nationale a Romaniei Legea 51/ 1991 a sigurantei nationale, Legea 14/ 1992
privind organizarea si functionareaServiciului Roman de Informatii, Legea
1/1998 privind organizarea si functionarea Serviciului de Informatii Externe,
Legea 191/1998 privind organizarea si functionarea Serviciului de Protectie si
Paza, Legea 92/ 1996 privind organizarea si functionarea Serviciului
deTelecomunicatii Speciale. In prezent se considera ca aceste legi nu mai
corespund configuratiei mediului de securitate international si mai ales
necesitatilor din plan intern.Securitatea extinsa si consolidata
presupune o abordare nu doar militara, ci o reprezentare a sistemului de
securitate din
punctul de vedere al componentelor sale actuale (politice, economice,
societale, ecologice) si al modului de implementare al politicilor specifice
acestui sistem. Noile proiecte legislative actualizeaza riscurile si amenintarile
la adresa securitatii Romaniei si in consecinta si institutiile care le
gestioneaza. Astfel, pachetul cu proiectele de legi ale securitatii propune o
dubla reforma, nu doar in ceea ce priveste reorganizarea prioritatilor, ci si
una institutionala. Astfel, Serviciul de Protectie si Paza ar trebui sa devina
Directia de Protectie si Paza din cadrul Ministerului Administratiei si
Internelor, iar Serviciul de Telecomunicatii Speciale va fi o Directie de
Telecomunicatii Speciale, din cadrul Ministerului Comunicatiei si Tehnologiei
Informatiilor. Noile proiectele legislative se centreaza pe ideea ca asigurarea
securitatii cetateanului primeaza intr-un stat de drept, democratic. Cetatenii
au dreptul la securitate si libertate, iar accesul lor in justitie este total si
neingradit. Componentele sistemului de securitate a Romaniei actioneaza in
folosul cetatenilor, iar personalul care savarseste abuzuri "in numele
securitatii" poate raspunde administrativ, civil sau penal, in baza legii. In
contextul noului mediu de securitate, domeniul securitatii nationale are
nevoie de o noua abordare (sistemica, profunda si cuprinzatoare), iar
institutiile abilitate trebuie sa actioneze permanent intr-un regim de
coordonare profesionista si eficienta. Ca urmare, reforma sectorului de
securitate impune transformarea profunda a institutiilor, cresterea calitatii
actului de conducere, o mai buna coordonare nationala a acestora si
asigurarea integrarii lor functionale in sistemele de securitate internationala
din care Romania face parte. De asemenea, eforturile vor viza consolidarea si
profesionalizarea controlului civil asupra fortelor care au responsabilitati in
domeniul securitatii nationale si se vor focaliza asupra structurilor, normelor,
relatiilor, misiunilor, instruirii si resurselor sistemului, cu stricta respectare a
principiilor democratiei, eficientei si transparentei. Avand in vedere
complexitatea deosebita a acestor obiective, actiunile vor fi focalizate asupra
transformarii in urmatoarele domenii:politica externa; aparare; activitatea de
informatii, contrainformatii si securitate din cadrulcomunitatii nationale de
informatii. Integrarea conceptuala si operationala a tuturor domeniilor si
componentelor in Strategia de Securitate Nationala a Romaniei se realizeaza
in coordonarea Ministerului Apararii Nationale.
2. LOCUL, ROLUL SI IMPORTANTA SERVICIILOR PSIHOLOGICE
IN SISTEMUL SECURITATII NATIONALE
Afirmam ca, din succinta prezentare a domeniului si sistemului
securitatii nationale, se poate desprinde complexitatea muncii personalului
care incadreaza structurile respective. Intr-o maniera generala, fara a
prezenta detalii cu privire la analiza muncii intr-un astfel de sector al
activitatii umane, se poate intui cu usurinta ca unele cerinte psihologice (job
specification) impuse lucratorilor implica cu necesitate organizarea si
desfasurarea unei activitati de psihologie specifice. In cadrul activitatii de
psihologie din structurile sistemului securitatii nationale se pot accesa diverse
servicii psihologice de profil sau, altfel spus, psihologia aplicata in sistemul
securitatii nationale se prezinta ca o generoasa oferta de servicii psihologice
in functie de scopul, obiectivele, misiunile si standardele de performanta
specifice.
Din cele prezentate se poate desprinde faptul ca serviciile psihologice
se concentreaza intr-un corpus disciplinar distinct si ocupa un loc bine
delimitat (Sintion, 1980, Cracsner, 2003) atat in organigrama institutiilor din
sistemul securitatii nationale (ca structura organizationala), cat si in
evantaiul domeniile functionale (ca practica eficienta, alaturi de aplicatiile
altor stiinte).
Rolul serviciilor psihologice se evidentiaza prin centrarea lor actionala
asupra individului, pe de o parte normal, evoluat, adaptat si integrat social,
iar, pe de alta parte angoasat, alienat, carentat patologic. Totodata, serviciile
psihologice vizeaza problemele specifice etapelor dezvoltarii personalitatii
individuale si insertiei sale sociale, dar se concentreaza si asupra vietii si
activitatii organizatiei din sistemul securitatii nationale.
Aliniindu-ne la demersul metodologic de a demonstra ca serviciile
psihologice au o importanta deosebita si un pronuntat caracter aplicativ
(Pamplona, 1991, Ferreira, 1992), evidentiem factorii esentiali care impun
serviciile psihologice, astfel:
activitatea din sistemul securitatii nationale este orientata pe misiuni,
pe obiective de atins, iar orice alte lucruri care nu contribuie la indeplinirea
misiunii sunt secundare;
mediul in care se dezvolta activitatea din domeniul securitatii
nationale este incarcat de pregatirea pentru apararea tarii, iar daca va fi
necesar individul trebuie sa moara pentru ea;
campul serviciilor psihologice nu este definit nici de o tehnica de
conjunctura (ex. experimentul) si nici de o conjunctura de probleme (ex.
desensibilizarea), dar are, prin excelenta, aria si contextul sau de aplicare;
serviciile psihologice in sistemul securitatii nationale se diferentiaza de
aplicarea in alte domenii, prin faptul ca in investigatiile si aplicatiile lor sunt
afectate de situatiile contingente, iar mediul de securitate este diferit de
mediul civil sau de societatea industriala.
Pentru atingerea obiectivelor, serviciile psihologice din sistemul
securitatii nationale isi construiesc demersul teoretic si aplicativ in raport
direct proportional cu instrumentele, metodele si tehnicile specifice care
permit:
discriminarea riguroasa intre capacitatile proprii si conditiile cerute de
procesul de recrutare si selectie;
compatibilitatea dintre activitati si aptitudini, valorificata in procesul
de clasificare;
facilitarea unei bune adaptari la mediul de securitate, asigurarea
motivatiei si fortei necesare preventiei decompensarilor emotionale si
mentinerea igienei mentale;
conditionarea problemelor de adaptare la mediul de securitate;
argumentarea coeziunii de grup, facilitarea bunelor relatii umane si
cresterea contributiei la devenirea unui bun lider si manager in domeniul
securitatii nationale;
dezvoltarea aptitudinilor individuale ca un bun randament in
executarea sarcinilor, prin intregul proces de instructie si pregatire;
investigarea limitelor operationale reducerea stresului etc.
Din cele enuntate anterior, rezulta ca, serviciile psihologice sunt, in
fapt, aplicatii psihologice caracterizate printr-o tehnologie proprie, care se
foloseste de psihologia stiintifica si de principiile sale independente, in scopul
de a da solutii la problemele practice. Iata de ce, serviciile psihologice in
sistemul securitatii nationale pot fi considerate ca un microcosmos al
campului psihologic, care utilizeaza aproape toate ramurile psihologiei
stiintifice, respectiv: psihologia organizationala, industriala, experimentala,
fiziologica, clinica, statistica si ergonomica (Cracsner, 2003).
3. FUNDAMENTE LEGISLATIVE SI NORMATIVE
Este stiut faptul ca, spre exemplu, activitatea desfasurata in mediul
militar si similar acestuia implica, in totalitatea determinarilor sale, aparitia
stresului profesional, care poate genera personalului, in situatii critice,
diverse tulburari psihice. De aceea, pentru a mari gradul de rezistenta
psihica si stabilitate emotionala al personalului militar si civil, se impune cu
stringenta asigurarea cadrului normativ si functional al activitatii de
psihologie in armata si in celelalte componente ale sistemului de securitate
nationala. Necesitatile de ordin normativ, organizational si functional au fost
prezentate, argumentate si sustinute, de-a lungul timpului, de numerosi
specialisti (Sintion, 1975, 1987, 1990, Pertea, 2003, Cracsner 2003, 2005,
Turc, 2003).
Serviciile psihologice in structurile sistemului securitatii nationale isi
regasesc izvorul de drept in cateva acte fundamentale cu caracter legislativ si
normativ. Serviciile psihologice in sistemul securitatii nationale se
organizeaza si se desfasoara in conformitate cu legislatia nationala si
sectoriala aflata in vigoare.
Legea privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera
practica in Romania stipuleaza in art. 5 principalele tipuri de activitati care
pot constitui obiectul de activitate al serviciilor psihologice: studiul
comportamentului uman si al proceselor mentale; investigarea si
recomandarea cailor de solutionare a problemelor psihologice; elaborarea si
aplicarea de teste pentru masurarea inteligentei, abilitatilor, aptitudinilor si a
altor caracteristici umane; testarea psihologica, prevenirea si psihoterapia
tulburarilor emotionale si de personalitate, precum si a fenomenelor de
inadaptare la mediul social si profesional; interpretarea datelor obtinute si
elaborarea recomandarilor necesare (Legea nr. 213/2004).
Hotararea Guvernului privind aprobarea Normelor metodologice
pentru aplicarea legii mai sus amintite precizeaza in art. 24 ca pot obtine
atestatul de libera practica, prin procedurile specifice Comisiei de psihologie
pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, psihologii care
desfasoara unele sau toate activitatile prevazute la art. 5 din lege in
ministerele si institutiile cu atributii in domeniul apararii, ordinii publice si
sigurantei nationale, precum si psihologii care, in conditiile legii, avizeaza
psihologic persoanele care solicita permisul de arma (H.G. nr. 788/2005).
Regulamentul de organizare si functionare al comisiei de psihologie
aplicata in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale mentioneaza
la art. 4 ca atestatul de libera practica confera specialistului, printre altele,
competente in cunoasterea si asistenta psihologica a personalului si a
membrilor de familie, conform legislatiei in vigoare.
Avand la baza aceste documente existente la nivel national, structurile
de psihologie din sistemul securitatii nationale au adoptat diverse acte cu
caracter normativ si/sau metodologic. In acest sens, vom prezenta cateva
exemple.
In conformitate cu Dispozitia nr. SMG-14/2002 privind masurile
pentru perfectionarea sistemului de selectie, cunoastere si asistenta
psihologica, precum si cu Ordinul sefului Statului Major General nr. 274/2002
referitor la aprobarea conceptiei privind activitatea de cunoastere, selectie si
asistenta psihologica s-a instituit cadrul normativ si organizatoric necesar
desfasurarii activitatii de psihologie in Amata Romaniei. Ca urmare fireasca,
prin Dispozitia nr. SMG-30/2006 a fost aprobata Metodologia privind
cunoasterea si asistenta psihologica a cadrelor militare si personalului civil
din Armata Romaniei.
De asemenea, in Ministerul Administratiei si Internelor, prin ordin, se
reglementeaza modul de organizare si desfasurare a activitatii de psihologie
din perspectiva obiectivelor, metodelor, competentelor si beneficiarilor
(Ordinul nr. 257/2007).
Si celelalte componente ale sistemului securitatii nationale, prin ordine
sau dispozitii interne, si-au reglementat modul de organizare si desfasurare a
activitatii de psihologie.
4. PRINCIPIILE ACTIUNII SERVICIILOR PSIHOLOGICE
Prin principiile actiunii serviciilor psihologice intelegem un ansamblu de
consideratii generale si esentiale care fundamenteaza conceptia privind
implementarea psihologiei in sistemul securitatii nationale. Afirmarea acestor
principii genereaza desprinderea anumitor legitati care guverneaza
managementul serviciilor psihologice atat pe timp de pace, cat si pe timp de
razboi.
Principiile actiunii serviciilor psihologice se dezvolta pe trei axe de
coordonate, astfel: a) principii ale organizarii si desfasurarii serviciilor
psihologice; b) principii ale cercetarii in domeniul serviciilor psihologice si c)
principii ale asigurarii serviciilor psihologice.
Principiile organizarii si desfasurarii serviciilor psihologice in sistemul
securitatii nationale (Cracsner, 2003) sunt urmatoarele:
a. Principiul necesitatii fundamenteaza ansamblul serviciilor
psihologice ca o conditie esentiala in asigurarea calitatii resurselor umane in
concordanta cu cerintele si calitatile specifice posturilor de munca.
b. Principiul oportunitatii stipuleaza ca serviciile psihologice trebuie
asigurate la momentul favorabil, adecvat imprejurarilor si situatiei tactice,
operative sau strategice, care caracterizeaza desfasurarea actiunilor specifice
structurilor din sistemul securitatii nationale.
c. Principiul operativitatii presupune ca serviciile psihologice se executa
rapid, expeditiv si activ in scopul maximizarii performantelor individuale si
organizationale.
d. Principiul concentrarii efortului serviciilor psihologice, in locul decisiv
si la momentul decisiv, consta in sincronizarea si concentrarea actiunilor
specifice pentru asigurarea unui nivel maximal al capacitatii psihice pentru
lupta a personalului si coroboreaza principiile oportunitatii si operativitatii.
e. Principiul competentei (centralizarii, unitatii de comanda) consta in
stabilirea pentru fiecare misiune sau obiectiv a unei comenzi unice care sa fie
in masura sa decida modul de realizare a serviciilor psihologice prin forme si
mijloace specifice.
f. Principiul responsabilitatii (cunoscut si ca principiul definirii clare a
obiectivului misiunii) implica asumarea raspunderii de catre prestatorii de
servicii psihologice cu privire la formele, metodele, tehnicile si procedeele
folosite pentru indeplinirea obiectivelor si misiunilor specifice.
g. Principiul eficacitatii presupune luarea acelor masuri si realizarea
acelor activitati care sa ofere serviciilor psihologice capacitatea necesara
obtinerii performantelor maxime in pregatirea, organizarea si desfasurarea
actiunilor specifice. Acest principiu este cunoscut si ca principiul economiei de
forte si mijloace si consta in stabilirea, distribuirea si utilizarea judicioasa a
tuturor posibilitatilor proprii in raport, pe de o parte, cu necesitatile impuse
de scopurile si obiectivele planificate si, pe de alta parte, cu rezultatele
maxime obtinute prin eforturi, forte, mijloace si pierderi minime.
h. Principiul continuitatii sintetizeaza conditia permanentei, in
organizarea si desfasurarea serviciilor psihologice, inceputa din perioada de
pace si amplificata pe perioada de razboi.
i. Principiul proximitatii (descentralizarii) presupune folosirea fortelor si
mijloacelor prin adecvarea serviciilor psihologice la situatiile particulare,
reale, specifice fiecarei componente a sistemului securitatii nationale.
Cunoscut in terminologia de specialitate ca principiul libertatii de actiune,
acesta consta in asigurarea tuturor conditiilor de autonomie in decizie,
planificare si desfasurare a actiunilor proprii si de limitare sau anulare a
posibilitatilor de optiune si actiune ale nespecialistilor.
j. Principiul simplitatii planurilor si ordinelor privind asigurarea
serviciilor psihologice impune elaborarea unor documente de conducere
clare, concise, logice, comprehensibile prin care sa se elimine confuzia si
neintelegerile.
Semnificatiile cercetarii in domeniul serviciilor psihologice trebuie sa fie
cel putin de ordin ontologic, epistemic, metodologic si praxiologic
(Cazacu, 1992). Ontologic, pentru ca realitatea securitatii nationale se
prezinta sub un triplu aspect: existenta materiala, constiinta sociala si
constiinta individuala, fiecare avand universul sau specific. Epistemic,
deoarece mediul de securitate este procesual, dinamic, plin de tensiuni si
tendinte, iar personalitatea individului este si ea relativ procesuala,
adaptabila la obiect, conectata permanent la actiune. Praxiologic, deoarece
cercetatorul din sistemul securitatii nationale este participant activ la
procesul de formare, instruire si educatie. Metodologic, intrucat rezultatele
cercetarii in domeniul serviciilor psihologice trebuie sa fie constructive si
optimizatoare pentru procesul specific de instructie si educatie.
Metodologia cercetarii in domeniul serviciilor psihologice adresate
securitatii nationale se fundamenteaza pe un sistem de principii care ii
confera consistenta, relevanta, veridicitate. In literatura de specialitate exista
diverse formulari asupra principiilor metodologice, dar noi (Cracsner, 2003)
optam pentru urmatorul sistem de principii: principiul obiectivitatii; principiul
integralitatii; principiul procesualitatii; principiul unitatii contrariilor; principiul
analitico-sintetic; principiul explicatiei cauzale; principiul dezvoltarii.
a) Principiul obiectivitatii afirma necesitatea investigarii realitatii
mediului de securitate astfel incat sa se surprinda esentialul si, totodata, sa
se realizeze tipologii de fapte si fenomene psihologice si psihosociologice prin
care poate fi explicata si inteleasa dinamica securitatii in cadrul unor
structuri logice unitare.
b) Principiul integralitatii are in vedere intregul camp psihologic si
psihosociologic pentru care se face o analiza sistemica, holista, in scopul
cunoasterii procesului instructiv-educativ al pregatirii pentru apararea
securitatii nationale si internationale cu toate determinarile sale (coexistente,
dependente, corelari, sincronizari, paralelisme); sfera integralului psihosocial
trebuie privita prin esantionarea sa ca sistem de apartenenta si spatiu de
atribute, concomitent cu radiografierea sa transversala.
c) Principiul procesualitatii rezuma necesitatea studiilor longitudinale
(panel) pentru continuarea unei analize dinamice si surprinderea adaptarii
indivizilor la privatiunile si chiar vicisitudinile vietii impuse in structurile
sistemului securitatii nationale.
d) Principiul dezvoltarii este strans legat de principiul procesualitatii si,
coroborat cu acesta, promoveaza studiul structurarii, restructurarii,
transformarii si cresterii capacitatii serviciilor psihologice oferite
beneficiarilor.
e) Principiul explicatiei cauzale reprezinta trecerea de la coexistenta la
cauzalitate si se distinge prin evidentierea relatiilor sistemice de
interdependenta dintre teoretic si empiric, dintre intelegere
(comprehensiune) si explicatie, dintre cantitativ si calitativ, dintre judecatile
constatative si cele evaluative; acest principiu ofera o perspectiva asupra
unui continuum ascendent, cu elaborari in zona esentializarii, generalizarii,
concluzionarii si deschiderii de noi structuri ipotetice in domeniul serviciilor
psihologice din sistemul securitatii nationale.
f) Principiul unitatii contrariilor pune in evidenta tendintele si laturile
contradictorii ale faptelor, fenomenelor si proceselor psihologice si
psihosociologice sub aspectul repetabilitatii si regularitatii acestora, avand rol
dinamizator in formarea, dezvoltarea si perfectionarea capacitatii psihologice
a personalului incadrat in sistemul securitatii nationale.
g) Principiul analizei si sintezei se concretizeaza in studiile de tip
molecular si molar, morfologic si tipologic, care au permanent in atentie atat
individul, cat si grupul, adica atat angajatul, cat si organizatia din sistemul
securitatii nationale.
Principiile asigurarii serviciilor psihologice, in general si in situatii
critice, in special, deriva din modalitatile traditionale de tratament folosite in
combaterea traumelor psihice de lupta. Acestea pot fi structutate astfel:
a) Principiul descentralizarii sau al proximitatii: cei afectati trebuie
tratati la fata locului.
b) Principiul rapiditatii sau al oportunitatii: masuri imediate de
localizare si tratare a celor cuprinsi de stres in timp scurt.
c) Principiul simplitatii: urmareste rezolvarea trebuintelor de hrana,
odihna, caldura etc. si anihilarea altor tulburarii fiziologice posibile.
d) Principiul asteptarii: starea celui traumatizat poate fi ameliorata si
prin consiliere psihoterapeutica, prin persuasiune, prin constientizarea
existentei unei crize temporare.
e) Principiul tratamentului ambulatoriu: ingrijirile medicale pentru cei
cu tulburari psihice se acorda la postul de prim ajutor de catre medic sau
psiholog si vor fi redati luptei in timp scurt.
f) Principiul competentei sau al centralizarii: in situatiile de urgenta
psihiatrica este necesara prezenta unui medic psihiatru, datorita greutatii in
clasificarea tulburarilor de natura psihiatrica si realizarea unui "filtru"
specializat impus pentru reducerea evacuarilor de ordin psihiatric
neadecvate, tipice sindromului de ipohondrie.
5. SERVICIILE PSIHOLOGICE. DOMENII SI TIPURI DE
ACTIVITATI.
In general, prin serviciu se intelege " actiunea, faptul de a servi,a sluji
", o " forma de munca prestata in folosul sau in interesul cuiva " , o
"indatorire, obligatie" sau "subdiviziune in administratia interna a unei
institutii cuprinzand mai multe sectii " (DEX, 1998, p. 979).
Prin serviciile psihologice, in contextul dat, se inteleg activitatile
specifice unei profesii independente prestate catre diferiti beneficiari, in
baza dreptului de libera practica competenta si prin asumarea deplina a
raspunderii pentru calitatea actului profesional in raport cu beneficiarii
serviciilor psihologice, cu respectarea reglementarilor specifice in domeniu.
Psihologul cu drept de libera practica desfasoara urmatoarele tipuri de
activitati: studiul comportamentului uman si al proceselor mentale;
investigarea si recomandarea cailor de solutionare a problemelor
psihologice; elaborarea si aplicarea de teste pentru masurarea inteligentei,
abilitatilor, aptitudinilor si a altor caracteristici umane; testarea psihologica,
prevenirea si psihoterapia tulburarilor emotionale si de personalitate, precum
si a fenomenelor de inadaptare la mediul social si profesional; interpretarea
datelor obtinute si elaborarea recomandarilor pe care le considera necesare
(Legea nr. 213/2004, art. 5).
Psihologul care detine atestat de libera practica in specialitatea
psihologie aplicata in domeniul securitatii nationale poate avea, in functie de
treapta de specializare si sectorul in care lucreaza, urmatoarele competente
(Procedurile comisiei privind atestarea, art. 4):
a) evaluarea si selectia profesionala a personalului;
b) analiza psihologica a activitatii;
c) analiza si prevenirea accidentelor de munca;
d) identificarea si gestionarea factorilor de risc si a vulnerabilitatilor
psihologice individuale si de grup, in scopul prevenirii fenomenelor de
inadaptare profesionala;
e) cunoasterea si asistenta psihologica a personalului;
f) asistenta psihologica a persoanelor care executa pedepse privative
de libertate si a altor categorii de persoane, conform legislatiei in
vigoare;
g) diagnoza si interventia organizationala;
h) managementul stresului;
i) managementul situatiilor de criza si negocierea;
j) asigurarea psihologica a situatiilor operative;
k) asigurarea suportului psihologic al misiunilor si activitatilor specifice;
l) cercetarea metodologica;
m) formarea si (re)orientarea pe ruta profesionala;
n) formarea profesionala a psihologilor in domeniul de specialitate.
In baza competentelor si misiunilor specifice, fiecare structura
distincta din cadrul sistemului securitatii nationale si-a construit propria
identitate actionala. Avand in vedere specificul activitatii din domeniul
securitatii nationale serviciile psihologice se centreaza pe anumite tipuri de
activitati considerate ca fiind fundamentale in realizarea scopurilor si
obiectivelor stabilite (Cracsner, 2003).
In Ministerul Administratiei si Internelor se disting ca principale tipuri
de activitati psihologice urmatoarele: evaluarea psihologica, asistenta
psihologica, diagnoza organizationala si cercetarea stiintifica (Ordinul nr.
257/2007).
In Ministerul Apararii Nationale activitatea de psihologie se centreaza
pe urmatoarele domenii: selectie psihologica, asistenta psihologica, pregatire
si protectie psihica pentru lupta, operatii psihologice, invatamant si cercetare
in domeniul psihologiei. (Cracsner, 2005).
Din exemplele prezentate, rezulta ca intre serviciile psihologice ale
celor doua componente ale sistemului securitatii nationale exista asemanari,
dar si deosebiri, ceea ce presupune cu necesitate si existenta unor forme
organizatorice si functionale specifice. Pe de o parte, serviciile psihologice
sunt reglementate ca fiind atributul unor structuri si functii specializate, iar,
pe de alta parte, circuitul informational si rezolutiv al problematicii implicate
este standardizat si gestionat corespunzator.
Din perspectiva organizationala, serviciile psihologice se asigura de
catre structuri si functii ierarhice (sectoare, sectii, birouri, laboratoare,
compartimente si cabinete de psihologie) distribuite de la nivelul cel mai inalt
posibil (minister, serviciu, agentie etc.) pana la nivelul cel mai jos probabil
(unitate operationala, detasament operational independent etc.).
Din perspectiva functionala, serviciile psihologice presupun un circuit
informational permanent si un flux rezolutiv dinamic intre diversele structuri
si functii multinivelare, in vederea gestionarii si solutionarii tuturor aspectelor
circumscrise domeniului de responsabilitate.
6. STRUCTURI SI FUNCTII SPECIFICE SERVICIILOR
PSIHOLOGICE
Este important de retinut ca furnizarea serviciilor psihologice se
realizeaza prin cabinete psihologice individuale, cabinete psihologice
asociate, societati civile profesionale (HG nr. 788/2005, art. 43) ori in
temeiul unor contracte individuale de munca sau acte de numire in functie,
potrivit legii (HCD al CPR nr. 1/2006, art. 1).
Psihologul cu drept de libera practica salariat isi poate desfasura
activitatea in cadrul structurilor de psihologie, iar serviciile de psihologie, in
acest caz, nu pot forma obiectul unor prestatii catre terti, cu exceptia cazului
in care psihologul cu drept de libera practica este salarizat in cadrul formelor
de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera practica (HCD al CPR
nr. 1/2006, art. 31).
Prestarea serviciilor psihologice in cadrul structurilor din sistemul
securitatii nationale este conditionata de obtinerea avizului de functionare de
catre angajator de la autoritatea nationala de reglementare (HCD al CPR nr.
1/2006, art. 32).
Serviciile psihologice reprezinta totalitatea activitatilor circumscrise
de raporturile contractuale care se stabilesc intre psihologul cu drept de
libera practica sau formele de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de
libera practica si beneficiarul serviciilor oferite de acesta sau acestea. Prin
beneficiarul serviciilor psihologice se intelege persoana fizica sau juridica cu
care psihologul cu drept de libera practica practica sau formele de exercitare
a profesiei de psiholog cu drept de libera practica incheie un contract de
individual de munca sau un contract de prestari servicii psihologice (HCD al
CPR nr. 1/2006, art. 4).
In organizatiile specifice sistemului securitatii nationale, in diverse
perioade de timp, s-au conturat variate structuri si functii cu rol in
organizarea si desfasurarea serviciilor psihologice. Mentionam faptul ca
specificul serviciilor psihologice solicita specialistului cunostinte, calitati
intelectuale si abilitati deosebite, iar structurilor si functiilor specializate le
impune aplicarea si respectarea deontologiei profesionale in toate
imprejurarile care fac necesara prezenta si interventia acestora. De
asemenea, evidentiem ca elementele de comunalitate organizationala
genereaza modalitati similare de structurare a serviciilor psihologice. Pornind
de la aceste premise vom prezenta cateva exemple cu privire la organizarea
structurala a serviciilor psihologice in unele componente ale securitatii
nationale.
In Ministerul Administratiei si Internelor, potrivit competentelor de
libera practica (Legea nr. 213/2004 si H.G. nr. 788/2005),serviciile
psihologice sunt manageriate de catre structurile si personalul
specializat (Ordinul nr. 257/2007), astfel:
a) Centrul de psihosociologie, unitate de specialitate cu atributii de
exercitare a actului psihologic, investita cu autoritate de reglementare,
indrumare, coordonare si control in domeniul de competenta, subordonata
functional directorului general al Directiei generale management resurse
umane; b) serviciile/birourile/compartimentele de psihologie de la nivelul
inspectoratelor generale, directiilor generale (similare) si al institutiilor de
invatamant, cu atributii de exercitare a actului psihologic, precum si de
indrumare, coordonare si control al psihologilor din structurile subordonate,
dupa caz;
c) psihologii de unitate, incadrati in unitatile componente ale structurilor de
ordine si siguranta publica din subordinea MAI, cu rol in exercitarea actului
profesional potrivit specialitatii/specialitatilor in care sunt atestati, formei de
atestare, treptei de specializare si competentelor conferite de prezentul
ordin.
Daca luam in discutie doar asistenta psihologica vom observa ca este
acordata, potrivit competentelor, de catre psihologii cu drept de libera
practica din unitatile MAI, dupa cum urmeaza:
a) psihologii de unitate, structurile de specialitate de la nivelul
inspectoratelor generale, directiilor generale (similare) si institutiilor de
invatamant, precum si Centrul de psihosociologie desfasoara activitati de
profilaxie si asistenta psihologica primara;
b) psihologii din cadrul unitatilor sanitare ale MAI, Agentiei Nationale
Antidrog si Agentiei Nationale impotriva Traficului de Persoane desfasoara
toate tipurile de asistenta psihologica;
c) psihologii de unitate, cei din structurile de specialitate de la nivelul
inspectoratelor generale, directiilor generale (similare) si institutiilor de
invatamant, precum si cei din cadrul Centrului de psihosociologie, daca detin
atestatul de libera practica in una dintre specialitatile 'consiliere psihologica'
sau 'psihoterapie', iar cabinetele in care isi desfasoara activitatea poseda
avizul de functionare in acest sens, pot acorda, in limitele normelor de etica
si deontologie specifice, asistenta psihologica recuperatorie personalului
propriu.
In Ministerul Apararii Nationale serviciile psihologice se asigura potrivit
competentelor profesionale si structurilor organizationale in care activeaza
psihologul, intr-o mare diversitate de forme, tipuri si modalitati, conform
atributiilor si responsabilitatilor specifice in acest domeniu (Dispozitia nr.
SMG-30/2006).
7. BENEFICIARII SERVICIILOR PSIHOLOGICE
Intr-un document al armatei se precizeaza ca serviciile psihologice se
acorda gratuit intregului personal aflat in activitate, precum si membrilor
familiilor acestora, atat in situatii de normalitate, cat si de boala, in scopul
adaptarii psihice la conditiile existentiale sau in scopul recuperarii si refacerii
capacitatii psihoaptitudinale pentru munca (Dispozitia nr. SMG-
30/2006). Pentru diversele structuri implicate in securitatea nationala,
cunoasterea si asistenta psihologica a personalului si a membrilor familiilor
acestora reprezinta o prioritate.
Intr-un ordin specific domeniului administratiei si internelor se
prevede ca beneficiaza de asistenta psihologica, prin reteaua proprie a
ministerului respectiv, urmatoarele categorii de persoane: personalul aflat in
activitate si personalul pensionat, precum si membrii de familie ai acestora;
soldatii si gradatii care indeplinesc serviciul militar pe baza de voluntariat;
elevii si studentii unitatilor de invatamant; militarii in rezerva, concentrati in
unitati; persoanele retinute sau arestate preventiv, din spatiile administrate
de minister; persoanele incluse in programul de protectie a martorilor;
strainii aflati in custodie publica in centrele ministerului; solicitantii de azil cu
nevoi speciale si strainii care au obtinut o forma de protectie in Romania;
victimele traficului de persoane, incluse in programele de asistenta ale
Agentiei Nationale impotriva Traficului de Persoane; consumatorii de droguri
inclusi in programul integrat de asistenta, conform normelor in vigoare
(Ordinul nr. 257/2007).
8. CONCLUZII
Apreciem ca in urma informatiilor prezentate se pot formula cateva
concluzii demne de interes.
Serviciile psihologice in structurile sistemului de securitate nationala
au ca obiectiv fundamental asigurarea unei resurse umane capabile sa
indeplineasca cu eficienta maxima toate sarcinile si misiunile specifice.
Serviciile psihologice reprezinta o gama larga si diversa de activitati,
precum: evaluare si selectie psihologica, cunoastere psihologica
longitudinala, asistenta psihologica, pregatire psihica pentru lupta,
invatamant si cercetare stiintifica si altele.
Serviciile psihologice se acorda personalului propriu si membrilor de
familie ai acestuia, in mod gratuit, cu scop profilactic, de suport si terapeutic.
Serviciile psihologice sunt asigurate de personal specializat si atestat
profesional de catre autoritatea nationala de reglementare in domeniu.
Serviciile psihologice se constituie intr-un complex teoretico-
metodologic si practic-actional cu un profund caracter sistemic, dinamic si
deschis in care se intersecteaza individul, organizatia militara si mediul de
viata. In cadrul sistemului, in baza functionalitatii transdisciplinare,
psihologul poate coopera cu sociologi, juristi, medici, economisti,
informaticieni, precum si alti specialisti (Cracsner, 2003).
Din aceaste perspective si in functie de particularitatile ipostazelor
specifice, posibile si probabile, se elaboreaza conceptia, structura si
functionalitatea organizationala si manageriala a serviciilor psihologice in
structurile securitatii nationale.