Sunteți pe pagina 1din 4

L

L T T E E R R A A T T U U R R A A R R O O M

L

I I

I

M Â Â N N Ă Ă

T E R A T U R A R O M Â N Ă

P P R R O O F F S S A A B B O O A A N N C C A A , L L C C E E U U L L D D E E A A R R Ă Ă , B B A A A A M

.

.

,

I

I

I

T T

,

I I

I

M A A R R E E

P R O F . S A B O A N C A , L C E U L D E A R T Ă , B A A M A R E

TITU MAIORESCU – PERSONALITATE COMPLEXĂ A SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI (1840 – 1917) „Opera lui cea mai importantă este el însuşi. ” (Eugen Lovinescu)

CCRRIITTIICCUULL LLIITTEERRAARR

EESSTTEETTIICCIIAANNUULL

 

PPOOLLEEMMIISSTTUULL

¤

Critica literară = ramură a ştiinţei

¤

Estetica= ştiinţa care studiază legile şi

¤

Polemica= discuţie în contradictoriu,

literaturii care analizează, interpretează, apreciază şi orientează fenomenul literar în lumina unei concepţii estetice. „Afirmând gratuitatea artei, disociind frumosul de celelalte valori şi preconizând

categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare şi receptare a frumosului (pune în discuţie esenţa artei, raporturile ei cu realitatea, metoda creaţiei artistice, criteriile şi genurile artei)

controversă pe o temă literară, ştiinţifică, politică etc., având un rol constructiv.

- în monografia sa despre Maiorescu, Eugen Lovinescu face distincţia între spiritul polemic şi cel pamfletar:

primatul criteriului estetic în aprecierea literaturii, Maiorescu întemeiază la noi

Orice emoţiune estetică, fie deşteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană şi să se înalţe în lumea ficţiunii

 

primul presupune „nerv”, „porneşte

critica estetică.” (Titu Maiorescu comentat de Nicolae Mecu, Editura Recif, Bucureşti, 1996, p. 105)

din raţiune” şi mizează pe logică;

al doilea pune în mişcare „nervii”,

porneşte din sentiment şi mizează pe afect.

¤

Rolul lui Titu Maiorescu în planul

ideale. (Comediile dlui Caragiale)

întemeierii criticii româneşti

¤

Rolul lui Titu Maiorescu în planul esteticii

¤

Rolul lui Titu Maiorescu în planul

este creatorul uneia dintre primele teze

româneşti

polemicii constructive

 

fundamentale ale unei critici literare; întemeiază ştiinţific teoria formelor fără fond, ca principiu de critică a procesului de modernizare a culturii române, având ca trăsături artistice:

este creatorul esteticii, într-o perioadă

este creatorul polemicii prin intermediul

caracterizată prin mari confuzii între valori aparţinând unor planuri teoretice distincte

unor studii fundamentale, aparţinând unor planuri teoretice distincte:

estetica profesată de Titu Maiorescu are în mod deliberat:

-

 

ortografia fonetică;

îmbogăţirea vocabularului cu neologisme;

 

o

o

- causticitate;

caracter practic (aplicativ);

 

- stil oratoric.

caracter sistematic;

 

o

combaterea „stricătorilor de limbă” prin:

„Şi degeaba veniţi astăzi şi voi, cei cu gândirile groase, cu forma incultă, cu stilul

caracter funcţional;

 

- stil de idei;

greoi, filologi, academici, jurnalişti, sau cum vă mai numiţi; degeaba vă încercaţi să loviţi cu atâta patimă în direcţia cea nouă:

estetica nu este un proces de

estetica nu este un proces de

- argumentaţie logică;

autonominalizare a valorilor [desprinderea frumosului din complexitatea realului conţinând deopotrivă

- ironie.

 

o

ridiculizarea beţiei de cuvinte;

voi n-aveţi formă, ziua de mâine nu vă mai cunoaşte!(Direcţia nouă în poezia şi proza română)

o

combaterea mediocrităţii.

-

obiectul binele/răul - principiul

-

pledează pentru susţinerea noilor valori

moralei

etic

(M. Eminescu, I. L. Caragiale)

critica formelor fără fond urmată, în

 

domeniul literaturii, de o direcţie nouă (cea junimistă); critica are rolul de afirmare şi promovare a noilor valori; este o critică de direcţie, practicată la noi în mod sistematic

-

obiectul adevăr/falsprincipiul filosofiei gnoseologic]

T. Maiorescu instituie în cultura română

deontologia polemistului; pentru acesta etica luptei de idei înseamnă:

1. justeţea cauzei pentru care e declanşat

„Înălţarea impersonală este însă o condiţie aşa de absolută a oricărei impresii artistice, încât tot ce o împiedică şi o abate este un

atacul;

 

şi cu argumente estetice (este implicit şi o critică de susţinere) -pledează în studiile sale critice pentru:

2.

identificarea erorilor reale ale

adversarului;

 

duşman al artei, îndeosebi al artei şi al

3.atacarea ideilor, nu a persoanei;

*

relevarea valorii literaturii populare;

poeziei dramatice. De aceea poeziile cu

4.

corectitudinea mijloacelor de denunţare

promovarea unor idei estetice clasice; Caracteristici:

*

intenţii politice actuale, odele la zilele solemne, compoziţiile teatrale pentru

a erorilor (citarea corectă, netrunchiată,

obiectivitatea prezentării); 6.urbanitatea limbajului. (Titu Maiorescu comentat de Nicolae Mecu, Editura Recif, Bucureşti, 1996, p. 56 )

- intuiţie critică;

glorificări dinastice etc. Sunt o simulare a

- limbaj critic elevat;

artei, dar nu o artă adevărată. Esenţa

- rol educativ.

acesteia este de a fi o ficţiune”. (Comediile d-lui I. L. Caragiale)

¤

Clarificarea noţiunii de critică

 

¤

Clarificarea noţiunii de estetică

¤

Clarificarea atitudinii constructive în

fond = „fundamentul dinlăuntru” [limba trebuie să aibă un fundament bine structurat] Principalele idei lingvistice:

polemică

 

distincţia între adevărat şi frumos

distincţia între bine şi rău

-

literatura trebuie să se întemeieze pe

polemicile sale nu sunt niciodată atacuri ad- hominem

-

adevăr, dar singur nu poate crea consistenţă,

alfabet latin şi eliminarea celui slavon

eficienţă decât dacă stă sub semnul frumosului;

-

Titu Maiorescu combătea:

 

impostura;

 

combaterea etimologismului şi a fonetismului;

-

adevărul transfigurat estetic îşi va găsi astfel

pretenţia de cultură;

locul şi rostul specific în marele ansamblu

mistificaţia;

 

respingerea calcului lingvistic;

integrator al culturii

ignoranţa;

„fondul ” maiorescian ar părea să fie o măsură universală a culturii.

-

 
 

incompetenţa;

exagerările de orice fel,

¤

forme goale / de conţinut

forme adecvate

dar niciodată cu violenţe verbale.

conţinutului

¤

distincţia între bine / frumos

¤

distincţia între /calomnie şi critică

-

fundamentul spiritului critic maiorescian

-

în preocuparea lui pentru stricta

 

constă în teza conform căreia civilizaţia şi

determinare a specificului valorii estetice, Titu Maiorescu îşi reafirmă concepţia despre

O

mie de insulte şi calomnii am primit, dar

cultura română modernă ar fi false, pentru că s-au constriut prin „oarba imitare” a institţiilor europene occidentale (formele),

o

mie de insulte nu fac încă o singură

artă: „oglindire a realităţii după propriile-i legi”, „mod de întruchipare posibilă a generalului [bine sau rău] prin intermediul unor întâmplări particulare

critică, şi o singură critică încă nu am

primit. (Direcţia nouă

)

despărţite printr-un abis de stadiul istoric în care ajunsese societatea românească şi fiind astfel golite de conţinutul lor (fondul)

-

ridiculizând beţia de cuvinte criticul scria

-

emoţia estetică născută prin

în studiul Beţia de cuvinte :

-

pentru a vindeca maladia „formelor fără

contemplarea, fie a unui model unui antimodel, îl face pe lector să se uite ca persoană, având o influenţă morală care sporeşte

Cuvântul ca şi în alte mijloace de beţie, e până la un grad oarecare un stimulent al inteligenţei. Consumat însă în cantităţi prea mari şi mai ales preparat astfel încât

fond” criticul propune:

a. critica mediocrităţilor şi descurajarea lor de la viaţa politică;

L

L T T E E R R A A T T U U R R A A R R O O M

L

I I

I

M Â Â N N Ă Ă

T E R A T U R A R O M Â N Ă

P P R R O O F F S S A A B B O O A A N N C C A A , L L C C E E U U L L D D E E A A R R Ă Ă , B B A A A A M

.

.

,

I

I

I

T T

,

I I

I

M A A R R E E

P R O F . S A B O A N C A , L C E U L D E A R T Ă , B A A M A R E

b. edificarea culturii române moderne pornind de la un început absolut.

umanitatea potenţială din fiecare, constituind o pavăză pentru existenţa lui ulterioară.

să se prea eterizeze şi să-şi piardă cu totul

cuprinsul intuitiv al realităţii, el devine un

-

referitor la mijloacele de îmbogăţire a

-

limbii prin împrumuturi criticul propune în articolul Neologismele:

a trăi în afara emoţiilor artistice= a vieţui la nivel subuman, captiv între marginile măruntei şi însinguratei fiinţe trecătoare ce

mijloc puternic pentru ameţirea inteligenţei… Maiorescianismul= o categorie distinctă a spiritului, menită să pună orânduială în toate mai ales în educarea societăţii prin:

1.

renunţarea la cuvântul slavon atunci

suntem fiecare;

 

când există în limba românească populară

 

un cuvânt curat român echivalent;

-

d.p.d.v. estetic, acum este întemeiat

 

- evoluţia ei

2.

acolo unde avem în limba noastră

maiorescianismul [categorie distinctă a spiritului, menită să pună rânduială în toate]

- combaterea mediocrităţii

obişnuită un cuvânt de origine latină, nu

„Reţinând (

)

vocaţia de întemeietor şi

trebuie să introducem altul neologist; 3.Acolo unde astăzi lipseşte în limbă un

-

estetica maioresciană este diseminată în

de îndrumător, vom observa că maiorescianism înseamnă o fericită întâlnire şi dozare a spiritului teoretic cu cel practic, a filosofiei cu viaţa activă.

aproape întreaga sa critică [numită de aceea

cuvânt, iar ideea trebuie neapărat introdusă vom primi cuvântul întrebuinţat în celelalte limbi romantice, mai ales în cea franceză.

de principii ”]

 

Maiorescu este adeptul unui realism clasic – note distnctive:

„Maiorescianismul este o categoriea spiritului depăşind omul şi epoca.

-

observaţii critice privitoare la forma

Profesorul de logică şi de filosofie a creat

versului eminescian [armonia uneori onomatopeică, splendoarea unor rime noi şi surprinzătoare, folosirea numelor proprii în rimă, perfecta adaptare a expresiei la fond]- Eminescu este cuprins de-adânca sete a formelor perfecte:

 

1.

tipicul, categorialul – comediile lui Caragiale „pun pe scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială”; povestirile lui Sadoveanu sunt „inspirate de intuiţia exactă a unor tipuri felurite

(

)

remarcabila şcoală românească de

 

filosofie interbelică(

),

iar criticul, prin

disocierea valorilor şi afirmarea primatului esteticului a întemeiat întreaga tradiţie a criticii noastre estetice, oricâte rafinări şi diversificări a cunoscut ulterior această

Acesta fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX- lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti. (Eminescu şi poeziile lui)

 

2.

3.

impersonalitatea, obiectivitatea „opera de artă e un colţ al naturei văzut cât se poate de impersonal.”

seninătatea Arta e senină şi trebuie sărămână senină, chiar dacă exprimă desperarea. (Directia

disciplină. „Prin spiritul critic, naţionalitatea în marginile adevărului, patriotismul lucid şi

toleranţa etnică şi religioasă, directiva estetică şi în genere a bunului- simţ în gândire, al raţiunii şi al logicii, maiorescianismul a funcţionat ca un

 

nouă

)

4.

5.

grija pentru formă

sobrietate, distincţie, eleganţă a

limbajului (Titu Maiorescu comentat de Nicolae Mecu, Editura Recif, Bucureşti, 1996, p. 103)

îndreptar, iar nevoia de el a fost resimţită

ori de câte ori cultura risca să alunece în neantul confuziei de valori ” (Titu Maiorescu comentat de Nicolae Mecu, Editura Recif, Bucureşti, 1996, p. 136-137)

¤

Articole reprezentative pentru spiritul

¤ Articole reprezentative pentru spiritul

critic maiorescian

¤

Articole fundamentale în planul esteticii

   

Direcţia nouă în poezia şi proza română,

1.

1872

maioresciene

1.

O cercetare critică asupra poeziei române

polemicii maioresciene

1.

contimporană , 1873

Beţia de cuvinte în Revista

2.

În contra direcţiei de azi în cultura

de la 1867, 1867 (actul de naştere al esteticii româneşti)

2.

Răspunsurile Revistei contimporane,

română, 1868

1873

 

3. Poeţi ţi critici, 1886

2. Comediile d-lui I.L.Caragiale, 1885

3.

Oratori, retori şi limbuţi, 1902

4. Eminescu şi poeziile lui, 1889

¤ Critica maioresciană

 

- are caracter didactic;

¤ Estetica maioresciană are la început şi în

¤ Particularităţi ale stilului polemic maiorescian

- umor subtil şi rafinat;

mod deliberat un caracter practic, nu unul

- dă soluţii clare în legătură cu anumite

teoretic. Caracterul accentuat practic al esteticii

-

polemicile lui se caracterizează prin

norme;

exactitatea diagnosticului şi a delimtării organului bolnav” (idem, p.57) Stilul polemic se realizează prin:

- are un rol educativ;

maioresciene precum şi cel nu mai puţin

- discreditează prozaismul neinspirat;

teoretic al criticii lui, se leagă de teoria sa

- condamnă folosirea diminutivelor;

asupra culturii, care milita pentru dezvoltarea

 

- înclinare spre sinteză (critică de direcţie)

fundamentului dinlăuntru în stare să dea

logica argumentaţiei şi ironia – principalele instrumente ale polemistului Un alt autor care umple coloanele acestei reviste (Revista contimporană adversară

caracter funcţional; -perfectă articulare logică, raţională,

-

sens şi utilitate formelor goale introduse din afară. Debutul criticii maioresciene are loc prin

silogistică;

- caracter problematizant;

- caracter de model prin clasicitatea ei;

apariţia studiului O cercetare critică asupra

poeziei române de 1867, când are loc şi

Junimii) este d. Pantazi Ghica. D- sa ne

îmbie cu o novelă istorică intitulată Marele vistier Cândescu. Simţiţi, vă rog, gingăşia logică a acestei îmbelşugări de cuvinte: ( )

Nici o voce nu răspunse, toată lumea, tăcută şi cuprinsă de o adâncă întristare, păstra un silenţiu lugubru. Lumea tăcută păstra un silenţiu! Sau, tot aşa de bine, lumea lumea silenţioasă păstra o tăcere. Sau, mai amplificat: lumea lugubră păstra un silenţiu tăcut. (Beţia de cuvinte) tehnica citatului – introdusă de Titu Maiorescu nu numai în polemice, dar şi în articolele critice pozitive; procedeul va fi ilustrat şi de Eugen Lovinescu şi George Călinescu

a

-

caracter de artă;

veritabilul act de naştere al întregii estetici

ţinută polemică, dar şi pedagogică (formarea de caractere şi de conştiinţe patriotice)

-

româneşti. Contribuţia fundamentală adusă de Maiorescu prin acest studiu constă în disocierea poeticului (a operei literare) de

¤

Stilul de idei

ştiinţific (prin ştiinţă înţelegând politicul, eticul, didacticul), atât sub raportul conţinutului, cât şi al formei. O cercetare critică asupra poeziei române de 1867 şi Comediile dlui I. L. Caragiale sunt cele două texte reprezentative pentru evoluţia concepţiei estetice maioresciene, iar cei 18

[pentru T. M. stilul înseamnă mod de a exista şi de a se situa în univers, cu întregul fiinţei sale; toate manifestările sale poartă pecetea aceluiaşi stil, de dominantă clasică] Trăsături generale:

1. claritate

ani ce le despart marchează o notabilă

2. proprietate

modificare a concepţiei asupra artei şi a

3. precizie

literaturii.

 

4. corectitudine

¤

Conceptul de poezie

Demn de observat este d. Sion când se

5. puritate

-

în O cercetare critică asupra poeziei române

desfată în tăria expresiilor. La pag. 96 (Revista Contimporană) vorbind despre

ochi,zice: Cine nu şi-a scăldat sufletul în

Trăsături particulare:

6. concizie

de 1867 T. M. notează: frumosul cuprinde idei

manifestate în materie sensibilă.

7. eleganţă

-

de la această definiţie care atribuie

 

L

L T T E E R R A A T T U U R R A A R R O O M

L

I I

I

M Â Â N N Ă Ă

T E R A T U R A R O M Â N Ă

P P R R O O F F S S A A B B O O A A N N C C A A , L L C C E E U U L L D D E E A A R R Ă Ă , B B A A A A M

.

.

,

I

I

I

T T

,

I I

I

M A A R R E E

P R O F . S A B O A N C A , L C E U L D E A R T Ă , B A A M A R E

 

8. rigoare logică

 

frumosului două componente: ideea şi

deliciul acestor stele, care se zice că sunt scaunul sufletului şi al inimei? (Beţia de cuvinte) tehnica gradării folosită şi în

9. ironie fină

materia, T.M. derivă cele două părţi ale

10. lipsa de redundanţă

studiului:

 

11. incisivitate satirică şi ironică

 

condiţia materială

12. patos

-

limbajul poeziei trebuie să îndeplinească

comentariul valorizant [fraza începe normal, enumeraţia este crescătoare, culminând cu coborârea în rizibil şi reducerea la absurd] când se află diminutive în fiecare strofă

13. obiectivitate

anumite condiţii pentru a se diferenţia de limbajul ştiinţei: Prima condiţiune, dar o

¤

critic/poet

 

condiţiune materială sau mehanică, pentru ca

-

criticul este impersonal, poetul este

să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică este: ca să se deştepte prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia auditoriului, şi tocmai prin aceasta poezia se

subiectiv:

 

şi

la fiecare ocaziune, când gura este mică,

„Esenţa criticului este de a fi flexibil la impresiile poeţilor; esenţa poetului este de a fi inflexibil în propria sa impresie. De aceea criticul trebuie să fie mai ales nepărtinitor; artistul nu poate fi decât părtinitor.

piciorul mic, Maria mică, versul mic, atunci

mic şi poetul, mică şi literatura şi toate se află în decadenţă. (O cercetare critică

e

)

deosebeşte de proză ca un gen aparte, cu propria raţiune de a fi.

- modernitatea ideii de originalitate;

 

indignare

 

- poetul este văzut ca un Demiurg plăsmuitor

Şi acuma ce înţeles poate avea întrebarea cine este mai mare poet?

)

„Criticul este din fire transparent.” (Poeţi şi critici)

de noi universuri prin intermediul limbajului condiţia ideală a poeziei

¤

T.M. – critic al marilor scriitori români

(condiţiunea fără a cărei împlinire nu poate

(Direcţia nouă umor de metodă Darwin ne spune că multe soiuri de

 

-

intuieşte şi relevă valoarea pastelurilor lui

exista poezia);

 

Vasile Alecsandri;

 

-

diferenţierea poeziei de ştiinţă se realizează

maimuţe au aplecare spre băutura ceaiului, a cafelei şi a spirtoaselor; (

Maiorescu este criticul care l-a descoperit pe Mihai Eminescu;

-

şi în planul conţinutului;

 

).

Va

-

spre deosebire de omul de ştiinţă, poetul nu

să zică plăcerea noastră pentru ameţeala artificială, produsă prin plante şi preparatele lor, este întemeiată pe o predispoziţie strămoşească, comună nouă

îl considepe Caragiale un mare dramaturg.

-

exprimă idei, ci simţăminte, căci ştiinţa este un product al raţiunii, iar poezia este şi

¤ Abordarea critică a textului literar

trebuie să fie un product al fanteziei;

 

- se critică opera şi nu persoana;

-

T. M. intuieşte idealul către care se va

cu celelalte rudenii de aproape, cu maimuţele de exemplu, din a căror neam ne coborâm. ( Beţia de cuvinte) - tehnica acumulării şi a simetriei, care accentuează prăpastia dintre normal şi

- valoarea estetică primează;

îndrepta poezia modernă: poemul scurt şi

-

accent pus pe limbă.

 

maxima economie şi concentrare a

 

¤ Critica lui Maiorescu/Critica lui Gherea

mijloacelor artistice ( prin respingerea exprimării realizată din cuvinte multe pentru idei puţine).

Gherea era criticul revistei Contemporanul ;

el introduce un concept critic nou, numit de el critica ştiinţifică ca fiind opus conceptului de critică metafizică şi judecătorească practicată de Maiorescu;

 

¤

Moralitatea artei

absurd Atât oratorul cât şi retorul şi limbutul au darul vorbirii; dar oratorul vorbeşte pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi vorbind, limbutul pentru a vorbi. Motivul oratorului este precizarea unei situaţii

-în articolul Comediile d-lui I.L. Caragiale, T. M. abordează chestiunea teoretică a raportului

-

critica maioresciană se bazează pe

dintre artă şi morală, ajungând la concluzia

judecata de valoare: spune da literaturii de

arta autentică are întotdeauna valoare morală;

valoare şi nu pseudoliteraturii;

-

explicativă şi analitică, înţelegând opera de

Gherea venea cu un tip de literatură

-

moralitatea artei nu constă în moralitatea

 

personajelor şi nu constă nici în moralizare (arta nu predică învăţături, nu e un tratat de etică sau de bune maniere);

-funcţia artei, a literaturii este una interioară, purifică sufleteşte (T. M. valorifică ideea lui Aristotel despre katharsis)

publice, afirmarmarea sau combaterea unei idei, convingerea unui auditor; mobilul retorului este dorinţa de a trece de orator sau îngâmfarea erudiţiei, sau încântarea de sonoritatea proprielor sale cuvinte; pornirea limbutului este de a se amesteca

şi el în vorbă oriunde şi oricum. Pe orator îl

artă drept produsul unor factori externi - aceste două modalităţi critice se dovedesc a fi complementare în timp – critica română modernă este sinteza celor două, fiind:

 

analitică    ¤ Literatura şi sentimentul patriotic stăpâneşte scopul, pe retor –  

 

¤

Literatura şi sentimentul patriotic

stăpâneşte scopul, pe retor

 

explicativă  - esenţa artei este de a fi o ficţiune, atunci deşteptăciunea, pe guraliv –

 

-

esenţa artei este de a fi o ficţiune, atunci

deşteptăciunea, pe guraliv mâcărimea de limbă. De aceea oratorul poate avea o valoare permanentă, retorul – numai una trecătoare, limbutul – nici una. (Oratori, retori şi limbuţi)

¤

Polemica cu Constantin Dobrogeanu-

esteticăpatriotismul, cel mai important sentiment

patriotismul, cel mai important sentiment

impersonală ă

 

pentru cetăţeanul unui stat în acţiunile sale

¤

Aprecieri critice

 

de cetăţean, nu are ce căuta în artă ca

Scrierea lui Maiorescu deschise la cei mai mulţi dintre noi, orizonturi nouă. Până atunci, noi judecam valoarea unei poezii numai după un instinct natural, fără a cerca să analizăm cauzele pentru cutare poezie ne place, iar cutare alta ne pare rea. De atunci încoace lucrurile se schimbă, încetul cu încetul, critica îşi făcuse loc cu oarecare idei fundamentale comune încât adesea ne înţelegem prin simple semne, fără multă vorbă. (C. Negruzzi)

patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimiceşte emoţiunea estetică.

 

¤

Poezia populară

Gherea

 

-

ca şi în cazul spiritului critic, Maiorescu şi

Lui Maiorescu nu i-a fost greu să polemizeze cu Gherea, care nu înţelegea relaţiile personal-impersonal, subiectiv- obiectiv, individual-universal, particular- general şi că reprezentarea artistică presupune exprimarea universului

Junimea se aşează în prelungirea dezideratului Daciei literare în privinţa apelului la creaţia populară; folclorul este singura tradiţie pe care o recunoaşte fără rezerve;

-

poezia populară este propusă ca model

individualizat şi că domeniul artei este ficţiunea. De asemenea Gherea nu pricepea că impersonal nu înseamnă altceva decât obiectiv şi că arta nu este

 

pentru că este poezie: simţământ, inspirare sentimentală, plenitudine a simţirii şi nu

T. Maiorescu este (

)

omul a două

reflecţie rece, aberaţiuni intelectuale, declamări politice;

poezia populară îndeplineşte condiţia marii

arte: înălţarea spirituală; tot în ea regăseşte obiectivitatea şi impersonalitatea: în versurile folclorice îţi vorbeşte însăşi durerea şi însăşi

-

 

revoluţii: cea dintâi împotriva formei fără fond;cea de a doua în slujba eliberării fenomenului estetic în simbioza elementelor cu care se amestecă adesea, punând astfel bazele ideologice ale criticii estetice, fără a o fi practicat sau măcar a-i fi înţeles legimitatea, aşa cum avea să se dezvolte chiar sub ochii lui, într-una dintre cele mai dezvoltate discipline ale timpului nostru. ( Eugen Lovinescu)

reproducerea realităţii, ci absorbirea ei în

ficţiune. Acesta mai era în carenţă şi cu gândirea estetică, limbajul critic, reducând disputa la o ceartă de cuvinte.

¤

Aprecieri critice

bucuria, dar nu un individ care suferă, un

Raportul între polemist şi adversar este acela dintre o minte inaccesibilă şi un

individ care se bucură.(Direcţia nouă

)

 

¤

Aprecieri critice

lamentabil intelect care trebuie corijat sau admonestat, după cum e cazul. Gherea a simţit bine cum stau lucrurile: Maiorescu îşi ia adversarii de sus (asta e poziţia trebuitoare mijloacelor lui), însă în chip savant şi meticulos, cu un calm netulburat. (George Călinescu)

Titu Maiorescu a fost poate singurul om a timpului său, care, împreună cu Eminescu, a ştiut nu numai teoretic poezia, dar a simţit, a intuit cu rară pătrundere şi gust neşovăielnic cel mai delicat produs al artei, lirismul. (Pompiliu Constantinescu)

L

L T T E E R R A A T T U U R R A A R R O O M

I I

L

I

M Â Â N N Ă Ă

T E R A T U R A R O M Â N Ă

P P R R O O F F S S A A B B O O A A N N C C A A , L L C C E E U U L L D D E E A A R R Ă Ă , B B A A A A M

.

.

,

I

I

I

T T

,

I I

I

M A A R R E E

P R O F . S A B O A N C A , L C E U L D E A R T Ă , B A A M A R E