P. 1
Lohanul Nr. 10

Lohanul Nr. 10

|Views: 1,263|Likes:
Published by Lazar Florin
Revista cultural-stiintifica
Husi, jud. Vaslui, Romania
Revista cultural-stiintifica
Husi, jud. Vaslui, Romania

More info:

Published by: Lazar Florin on Dec 20, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/13/2013

pdf

text

original

Noiembrie 2009 1

Fenomen meteorologic inedit
Dezlănţuirea Naturii

Prof. Vicu Merlan

Cea mai mare viitură din ultimii 150 de ani din satul Isaiia jud Iaşi.

Viitura de la Isaiia a reprezentat un fenomen hidric extrem, o dovadă că
forţele Naturii pot fi dezlănţuite având drept cauză nechibzuinţa omului prin
defrişările masive zonale, prin poluare şi alţi factori majori pe care şi-i
atribuie de a lungul timpului.

Sâmbătă 5 septembrie 2009, între orele 17 şi 18 s-a produs o descărcăre masivă de
precipitaţii în partea de vest a satului Isaiia, pe platoul (dorsala cuestei) denumit de localnici
,,În Poiană”. Deoarece în acest sector nu exista nici o staţie meteo sau punct hidrologic nu am
putut şti cu exactitate volumul de apă căzut. Calculând nivelul de etiaj din albia minoră şi
deversările adiacente, am putut deduce probabilistic şi analogic, cantitatea aproximativă căzută
pe metru pătrat într-o unitate de timp.
Datorită atitudinii de peste 250 m, în punctul ,,În Poiană “ s-au creat condiţiile necesare
unei ,,ruperi de nori”, unui dezechilibru hidric care a permis angrenarea volumului de apă pe
cursul ravenii din această porţiune a satului. Deoarece ravena era împădurită şi pe alocuri
îngustă, în spatele acestor strâmturi s-a acumulat un volum mare de apă, care apoi prin
înlăturarea obstacolului (barajului) a permis declanşarea unei viituri în serie, ajungându-se ca
albia majoră din cursul mijlociu, cu o lăţime de peste 50 m şi adâncime 30 m, să depăşească, la
nivelul undei de şoc, peste 5 m înălţime.
A
AAn
nnu
uul
ll I
III
III
II,
,, n
nnr
rr.
.. 4
44 (
((1
110
00)
)) n
nno
ooi
iie
eem
mmb
bbr
rri
iie
ee 2
220
000
009
99
R
RRe
eev
vvi
iis
sst
ttă
ăă c
ccu
uul
llt
ttu
uur
rra
aal
ll-
--ş
şşt
tti
iii
iin
nnţ
ţţi
iif
ffi
iic
ccă
ăă F
FFo
oon
nnd
dda
aat
tto
oor
rr:
:: V
VVi
iic
ccu
uu M
MMe
eer
rrl
lla
aan
nn

Din cuprins

Pagina 2
Tradiţia spirituală dacică…
Prof. Dragoş Tudoran
Pagina 4
Despre cunoştinţele esoterice
medicale ale dacilor
Prof. Dragoş Tudoran
Pagina 4
Schitul Zgura
Prof. Costin Clit
Pagina 9
Huşii acum 50 de ani
Prof. Valeriu Neştian
Pagina 12
Divinul, discutabil…
Prof. Valeriu Neştian
Pagina 14
Moş Ion Roată la Huşi
Ion N. Oprea
Pagina 15
Simpozionul „Marea Unire…“
Prof. Costin Clit
Pagina 17
Biblia, istorie, cultură şi civilizaţie
Ec. Aurel Cordaş
Pagina 21
Despre liberalism, neoliberalism…
Ec. Aurel Cordaş
Pagina 22
Istoria cecului
Ec. Aurel Cordaş
Pagina 24
Laureaţii premiului Nobel…
Prof. dr. ing. A.Tudosie
Pagina 25
Noi perspective în domeniul
interacţiunilor cuantice…
Dr. ing. Octav Gheorghiu
Pagina 29
Adnotări din reviste
Prof. Lina Ccodreanu

ISSN 1844-7686
Lohanul nr. 10
2



Unda maximă de viitură a fost apoi preluată prin divagare în zona
Parcului , când volumul excedentar a fost direcţionat spre stânga (la
drumul pietruit). Practic până la acest sector nu au existat pentru
localnici decât pagube minore, datorită lărgimii relative mari a
albiei majore.
Pentru că în zona Parcului există un pod din lemn, colmatat
de-a lungul timpului, volumul de apă mare al viiturii a fost iarăşi
barat (la acesta adăugându-se şi pietrele de peste o tonă greutate
aduse de forţa apei din amonte şi copacii smulşi). Cursul s-a drenat
astfel în dreapta şi în stânga (prin curţile localnicilor Gorgos Tenţa
şi Gorgos Ionel, distrugând grajdurile animalelor, culturile agricole
porumb, viţa–de–vie etc).
Trecând şi de acest obstacol, viitura atenuată şi-a continuat
tumultul zgomotos pe partea stângă, distrugând gardul cetaţeanului
Pintilie Titi traversând apoi şoseaua national (pe care a blocat-o
prin pietrele mari aduse de torent) spre şesul larg al pârâului
Bohotin. Pe partea dreaptă după ce a tranversat grădina familiei
Gorgos Ghiniţa, forţa apei a doborat gardul şi fundaţia din
cărămidă a cetăţeanului Gorgos Dudu, traversând şoseaua
naţională, în curtea familiei vecine Nistor Ana, distrugând uşa
casei, pătrunzând în interiorul acesteia şi împrejur, în grădină. Şi-a
continuat cursul pe sesul albiei majore a pârâului Bohotin, fapt care
a permis atenuarea forţei virulente a torentului, după care s-a
revărsat în cascadă în albia minoră, confluând cu pârâul Bohotin, în
locul numit ,,La Urzici”.
Albia şi talvegului pârâului Isaiia, care se direcţionează pe un
ax V-E, a fost colmat integral în sectorul inferior, prin depuneri
masive de stânci din gresie si calcar oolitic, bolovanii masivi din
loess şi argilă vânătă (humă) şi aluviuni (mâl şi crengi de copaci).
De asemenea, în momentul în care torentul tumultos a pătruns pe
şesul albiei pârâului Bohotin (partea dreaptă), forţa apei s-a
diminuat şi ca urmare numeroase pietre şi bolovani de dimensiuni
mari (de sute de kg) au rămas în urmă sub forma unui aluvionar
gros care a determinat ca apa să se extindă pe o suprafaţă şi mai
mare, luând aspectul unui luciu de lac, sau a unui ,,fluviu” alene …
Debitul înregistra o lăţime de peste 300 m, cu o adâncime
cuprinsă între -0,50-1 m (în zona centrala).
Ca urmare a debitului masiv, în sectorul superior şi mijlociu
al pârâului Isaiia, au fost dislocate numeroase stânci şi bolovani ,
erodând adânc albia minoră, adâncindu-o şi laţindu-o, în unele
locuri cu peste 5-6 m .
Cetăţeanu Huhurez Neculai în vârstă de 96 de ani nu-şi
aminteşte să fi întâlnit de-a lungul anilor o astfel de viitură.
Pomeneşte doar că prin anii 60 a mai existat o viitură mare, dar cu
o forţă cu mult mai mică decât cea din 5 septembrie 2009.
Pagubele materiale sunt estimate la peste 100.000 lei Ron,
cea mai afectată fiind gospodăria cetaţeanului Gorgos Ionel.
Eroziunea puternică au suferit şi malurile albiei minore a
pârâului Bohotin, pe partea dreaptă din dreptul satului Isaiia şi în
aval de acesta.
În concluzie, viitura de la Isaiia a reprezentat un fenomen
hidric extrem, o dovadă că forţele Naturii pot fi dezlănţuite având
drept cauză nechibzuinţa omului prin defrişările masive zonale,
prin poluare şi alţi factori majori pe care şi-i atribuie de a lungul
timpului.
Pentru a se evita repetarea unor astefel de fenomene
catastrofice, este necesar o conştientizare cât mai mare a cetăţenilor
din zonă, pentru a se relua acţiunile de împădurire, măcar pe zonele
de coastă ale cuestei şi chiar unele porţiuni nefertile din Poiană.
Prin mărirea suprafeţelor împădurite şe micşorează astfel
potenţialele pericole hidrice pe viitor.





Tradiţia spirituală dacică
şi istoria furată a poporului român
Tracii erau un popor al cărui nivel de
civilizaţie, forţă şi cultură s-a bucurat de
multă consideraţie în antichitate.



Prof. Dragoş Tudoran – Bucureşti

espre daco-geţi sau daci, poporul trac din zona
Carpaţilor şi a Dunării, Vasile Pârvan ne spune că :
“ofereau grecilor şi romanilor o consistenţă spirituală
superioară şi foarte caracteristică, pe care literatura antică a
însemnat-o cu mirare şi admiraţie, făcând din ei aproape un popor
fabulos prin vitejia, înţelepciunea şi spiritul lui de dreptate”.
Studiul spiritualităţii unui popor antic nu este uşor de realizat,
datorită opiniilor contradictorii ale istoricilor şi de asemenea
datorită absenţei unor dovezi directe şi clare. În ceea ce-i priveşte
pe daci, mărturiile istorice ne oferă totuşi nişte puncte de plecare
foarte clare care atestă specificitatea spirituală a acestora în cadrul
culturilor antice europene, şi chiar înrudirea spiritualităţii dacice
mai degrabă cu tradiţiile orientale.
Dacii, ne spun mai mulţi istorici, credeau în nemurire, erau
convinşi că sunt nemuritori. De aici, deduc marii cronicari ai
antichităţii, decurgea eroismul lor legendar care le-a adus faima de
a fi “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Oricum, lipsa fricii de
moarte atestă un nivel spiritual elevat, întrucât teama de moarte
este considerată în toate tradiţiile spirituale autentice unul dintre
cele mai dificile obstacole pe calea spirituală.
Regalitatea la daco-geţi era considerată de autorii antici ca
având un caracter sacru. Cu toate că nici Burebista, nici Decebal nu
D
I
s
t
o
r
i
e

Noiembrie 2009 3
şi-au asumat prerogative de ordin religios, totuşi se credea, după
cum nota Criton, medicul împăratului Traian, că Marele Preot îi
transmitea regelui anumite puteri supranaturale. În tradiţia
orientală, în special indiană şi chineză (taoistă) se insistă asupra
faptului că toţi conducătorii naţiunilor trebuie să fie în primul rând
mari înţelepţi sau sfinţi, iar textul fundamental al tradiţiei taoiste
(Tao Te King, Cartea cărării şi a virtuţii), conţine multe îndrumări
spirituale destinate conducătorilor neamurilor. În plus, existau
anumite iniţieri spirituale şi mistere destinate doar acestora.
„Zeul Suprem al dacilor este fără nume, fără calificare”, ne
spune Strabon, şi recunoaştem aici credinţa vedică în existenţa unui
Dumnezeu– Suprem Absolut – fără nume, atribute, sau formă, fără
echivalent în tradiţiile europene antice, DumnezeuTatăl din
creştinism.
Medicul grec Dioscoride (sec I e.n.) ne-a transmis o
listă de 42 de plante medicinale folosite de daci. În
concepţia medicală a dacilor, trupul trebuie tratat
ca un ansamblu, împreună cu psihicul, chiar
Platon relatând faptul că învăţăturile lui
Zalmoxis spuneau că trupul trebuie tratat
împreună cu sufletul. Remarcăm aici
viziunea asemănătoare cu a medicinii
tradiţionale indiene, sistemul Ayurveda.
Dacii erau vegetarieni, lucru remarcabil în
antichitatea europeană, viziunea istorică
simplistă fiind aceea că omul primitiv era
un vânător.
Religia dacilor era iniţiatică şi
misterică, caracterizată de actul iniţiatic
al retragerii temporare în ceea ce
semnifica “cealaltă lume”, adică o
locuinţă subterană sau grotă. Herodot
confirmă faptul că dacii aveau asociaţii
spirituale secrete formate din iniţiaţi.
Toate aceste elemente sunt
atestate de documente istorice antice. În
plus, viziunea unor faimoşi istorici sau
filozofi precum Anton Dumitriu, Nicolae
Densuşianu, Vasile Lovinescu, Mircea
Eliade şi Nicolae Miulescu dau o nouă
dimensiune spiritualităţii dacice. Trebuie însă să clarificăm faptul
că în această viziune iniţiatică, filonul spiritual al tradiţiei dacice
este mult mai vechi decât mărturiile istorice citate anterior, acestea
fiind doar „rămăşiţele” acestuia. Este cunoscut faptul că deja în
vremea lui Burebista s-a interzis cultura viţei de vie (din iniţiativa
preotului iniţiat Deceneu), iar sacrificiul uman practicat de daci în
vremea lui Herodot atestă de asemenea decăderea acestei
spiritualităţi, pentru că nici o tradiţie spirituală autentică nu admite
sub nici o formă sacrificiul uman, şi nici măcar animal.
Sintetizând informaţiile diferiţilor autori, ne putem reprezenta
o imagine a spiritualităţii dacice, în perioada sa de glorie: un cult
preponderent solar, generând o extraordinară forţă interioară
(confirmată de lipsa fricii de moarte). Iniţiaţii daci aveau fără
îndoială o stare foarte profundă de comuniune cu natura şi chiar
detaşare de aspectele materiale, trăiau în grupuri spirituale (cel mai
probabil, separat – bărbaţii şi femeile). Se mai spune despre ei că
stăpâneau dedublarea astrală şi aveau stări profunde de transă
extatică, iar iniţierile propriu-zise erau însoţite sau condiţionate de
teste iniţiatice extrem de dificile...
Silviu N. Dragomir, în lucrarea «Controverse» evidenţiază un
aspect tulburător legat de pierderea, în decursul timpului, a
numeroase documente istorice care ar fi fost foarte preţioase pentru
restabilirea adevărului istoric în ceea ce-i priveşte pe strămoşii
noştri, dacii. De exemplu, despre limba dacilor nu ne-au parvenit
din istorie nici un fel de date certe, toate lucrările de referinţă fiind
pierdute una câte una, într-un mod cu totul straniu. Astfel, Dacia,
jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut cu totul
ilogic; Getica, scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a
avut aceeaşi soartă; Istoria geţilor, a prelatului-filozof Dios
Chrysostomos, numit şi Ioan Gură de Aur, s-a pierdut şi ea într-un
mod total nejustificat pentru o lucrare scrisă de un filozof de o
asemenea talie; Getica, o sinteză realizată de nepotul acestuia din
urmă, cunoscut sub numele de Dios Cassius Coceianus, a dispărut
în mod similar fără nici o urmă, iar din impresionanta lucrare
Istoria Romanilor, scrisă în 24 de volume de
Alexandrinul Appianus, un istoric grec care a relatat în
mod special cuceririle romane, s-a pierdut numai
cartea a XIII-a, exact cea care se referea la geto-
daci. Şi există încă multe alte exemple de
memorii, istorii etc., printre care merită să
menţionăm şi poeziile lui Ovidiu scrise în
limba geţilor în cursul exilului său în
Dacia, la rândul lor singurele versuri
dispărute din întreaga sa operă rămasă
aproape intactă.
Dovezile arheologice nu au fost nici
ele cruţate: Munţii Orăştie, păstrători de
cultură şi civilizaţie geto-dacă, au fost
sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele
lor istorice, începând desigur cu
distrugerea realizată de romani. În Evul
Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei
Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat
pe Mureş şi pe Dunăre, purtând plutit
spre Budapesta şi Viena, interminabile
convoaie de transport cu relicve
arheologice destinate pierzării. În luna
septembrie a anului 1832 arheologul J.
Ackner a descoperit la Sarmisegetuza o
foarte frumoasă, interesantă, dar şi
extrem de reprezentativă piesă arheologică: Victoria dacică
înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente
vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un
înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă
pentru neamul nostru, a dispărut fără nici o urmă. Întrebat în epocă,
arheologul maghiar E. Ballum ar fi declarat că el ştie unde se află
acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice”.
Pe la 1840, de-a valma cu statui sfărâmate, piesele
arheologice erau folosite fără nici un scrupul la construirea
şoselelor, a podurilor şi a terasamentelor de cale ferată. Toate
acestea l-au făcut pe Gheorghe Bariţiu ca, în 1882 – la un congres
din Sibiu, în plin public – să izbucnească în plâns la mărturisirea
celor două mari nereuşite ale sale: salvarea Sarmizegetusei şi
deschiderea unei universităţi româneşti în Ardeal.
Pe Insula Şerpilor (pe care fostul preşedinte al României,
Emil Constantinescu, a „dăruit-o” complet nejustificat Ucrainei) se
mai găseau încă, în secolul XIX, ruinele unui imens templu antic,
despre care N. Densuşianu ne spune că era închinat lui Apollo. În
secolul XIX, acest templu a fost practic „demontat” şi transportat la
Moscova, unde a dispărut cu desăvârşire.



Călăreţul trac
Basorelief expus la Muzeul Histria
I
s
t
o
r
i
e

Lohanul nr. 10
4



Mormântul tracic descoperit aproape de Aleksandrovo, provincia Hascovo din sud-estul Bulgariei, datat sec. IV î.H

La 17 decembrie 2000 mormântul a fost descoperit accidental în urma unor excavaţii. În anul 2000 arheologul bulgar Georgi Kitov
face săpături de salvare aflând o cameră rotundă cu diametrul de circa 3 m, accesibilă printr-o mică antecameră şi un tunel de aproape
6 m. Camera şi antecamera erau decorate cu fresce foarte bine conservate, realizate în tehnica artei clasicismului târziu şi elenismului
timpuriu.
Fresca din camera principală înfăţişează o scenă de vânătoare în care un mistreţ este atacat de un călăreţ şi un om neîmbrăcat
mânuind un topor cu două tăişuri. Toporul cu două tăişuri este interpretat ca reprezentând puterea regală, personajul neîmbrăcat fiind
Zalmoxis, zeul trac solar corespunzător lui Zeus. (G.F.).





Despre cunoştinţele esoterice
medicale ale dacilor


Prof. Dragoş Tudoran – Bucureşti

În lumea antică preoţii-terapeuţi ai
geto-dacilor se bucurau de un renume
deosebit. „Dio, una din sursele lui Iordanes,
afirma că geţii erau aproape tot atât de
civilizaţi şi «savanţi» ca grecii“.
(De la Zalmoxis..., p.77)

om vedea că aceşti iniţiaţi abordau o medicină
integralistă (holistică), motiv care ne determină să
avansăm ipoteza că nu le era străină nici structura
energetică a corpului subtil. Socrate vorbeşte cu admiraţie despre
medicii „regelui trac Zalmoxis”, a căror doctrină şi practică erau
superioare celor ale medicilor greci (Platon, Charmides, 156 d).
Eliade arată că „reputaţia medicilor geto-daci era reală şi că
ea s-a menţinut timp de secole.” Dar Platon comunică câteva detalii
de mare valoare: importanţa acordată „sufletului“ de către
Zalmoxis care este în acelaşi timp zeu, rege şi terapeut; relaţia
funcţională între sănătatea conservată printr-o „metodă totală“, în
care sufletul joacă rolul decisiv, şi obţinerea nemuririi... Pe scurt,
Zalmoxis este zeul-terapeut care se preocupă înainte de toate de
sufletul uman şi de destinul său. Cum remarcă Pârvan (Getica,
p.145), nu este o întâmplare dacă Dioscoride, doctor grec din sec. I
e.n., s-a străduit să adune şi să înregistreze un mare număr de nume
daco-gete de plante medicinale (cf. Tomaschek, op.cit., pp.22 sq.)”
(De la Zalmoxis... , p. 69).
Dar să-i dăm mai bine cuvântul lui Socrate, pentru a ne
furniza o mostră din învăţătura lui Zalmoxis: „După cum nu se
cuvine să încercăm a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să
tămăduim capul fără să ţinem seamă de trup, cu atât mai mult nu
trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim
sufletul; cauza pentru care cele mai multe boli nu se supun artei
medicilor Helladei este că ei nesocotesc întregul pe care ar trebui
să-l îngrijească, iar dacă acestui întreg nu-i merge bine, nu poate
să-i meargă bine nici părţii“ (Platon, Charmides, 157 d-e).




Schitul Zgura


Prof. Costin Clit – Huşi

Satul Zgura s-a făcut cunoscut de-a
lungul timpului în zonă prin schitul de aici,
dispărut astăzi, şi prin succesiunea de
generaţii de meşteri olari din familia Iacob,
a cărei atelier a fost confiscat în timpul
colectivizării comuniste.

ucrările de specialitate fac referire la unele lăcaşuri
monahale din fostul judeţ Fălciu, fără oferirea unor
detalii. Sunt menţionate schiturile Brădiceşti, Vladnicu,
Avereşti, Cârligaţi sau „schitu Cetăţii”, Huşi, numit şi Broşteni
1
.
Schitul Vovidenia din Huşi a beneficiat de cercetările preotului
Vasile Ursăcescu
2
, iar un studiu despre schitul Avereşti este în curs

1
Scarlat Porcescu, Episcopia Huşilor Pagini de istorie, Editată de
Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p.130 - 131
2
Econom stavrofor V. Ursăcescu, Istoria fostului schit
„Vovodenia”, Atelierele Zanet Corlăteanu, Huşi, 1929; Republicat
V
L
I
s
t
o
r
i
e

Noiembrie 2009 5
de apariţie. Satul sau schitul Zgura (Sgura), judeţul Fălciu, nu apare
în lucrarea istoricului Nicolae Stoicescu, anume Repertoriul
bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din
Moldova. Astăzi satul Zgura este situat în comuna Olteneşti,
judeţul Vaslui. Satul s-a făcut cunoscut de-a lungul timpului în
zonă prin schitul de aici, dispărut astăzi, şi prin succesiunea de
generaţii de meşteri olari din familia Iacob, a cărei atelier a fost
confiscat în timpul colectivizării comuniste.
1

Preotul Eugen Chirilă plasa în procesul verbal întocmit la 23
octombrie 1967, înfiinţarea schitului Zgura în anul 1838 de
călugări greci.
2

Raportul semnat de Iancu Constantinov la 30 mai 1850, ni-l
arată pe neguţătorul Hagi Irimia din Huşi la 1836 „îndemnat de
sufletească râvnă către religie s-a hotărât a zidi acest schit, pe
lângă două Sv(inte) biserici ce a zidit în târgul Huşi”. Hagi Irimia
ar fi însărcinat pe monahul Sava Ghiban de la Mănăstirea Neamţ cu
supravegherea lucrărilor de construcţie a lăcaşului religios amintit,
care aduce cu sine pe vărul său Arsănie, ieromonah şi duhovnic,
numit nacealnicul schitului. Împreună reuşesc până la 1847,
sporirea averii schitului prin cumpărări şi danii de la răzeşii
sânpărtaşi şi megieşi. Înstrăinarea averii schitului de cei doi monahi
începe la 1847, prin vânzarea de veci a 270 de stânjeni comisului
Buzdugan din târgul Vaslui. Hristachi Dimitriu este împosesuit cu
partea de moşie rămasă pe zece ani. În urma explicaţiilor solicitate,
monahii se consideră îndreptăţiţi cu vânzarea şi împosesuirea
moşiei, văzută drept proprietatea lor. În adresa Episcopului
Sofronie Miclescu, înaintată la 21 septembrie 1850
Departamentului averilor bisericeşti şi instrucţiei publice, se
prezintă Zgura drept moşie răzăşească, se susţine ridicarea unui
schitişor „din pajişte” la 1837, prin ştirea şi chinovniceasca sa
învoire, de ieromonahul Arsănie şi schimonahul Sava pe partea lor
dreaptă de moşie cu sprijinul altor persoane. Alegerea şi stâlpirea
părţii de moşie a schitului sunt realizate de cei doi monahi. Dorinţa
monahilor de retragere la mănăstirea Neamţ, metania lor, primeşte
învoirea Episcopului Sofronie Miclescu, „dar având în privire că
schitul acesta ar fi mai potrivit pentru lăcuinţă de călugăriţe,
aflându-să „, sunt aşezate călugăriţe în locul monahilor. La schitul
Zgura „acum s-au adunat un număr de bătrâne surori”. Episcopul
aminteşte încredinţarea averii mişcătoare şi nemişcătoare a
schitului de cei doi monahi şi dorinţa lor de plecare. Raportul lui
Iancu Constantinov determină efectuarea cercetărilor necesare de
arhimandritul Antohie Dumbravă, întârziate până la 9 august 1850
prin lipsa candidatului judecătoresc. Episcopul Sofronie Miclescu
al Huşilor prin răspunsurile sale sugerează: neimplicarea

în Studii şi articole privind istoria oraşului Huşi, volum coordonat
de Costin Clit şi Mihai Rotariu, Editura Sfera, Bârlad, 2005, p.233
- 262
1
Meşteşuguri şi meşteri populari din judeţul Vaslui, vezi http: //
www. Mestesuguri traditionale.ro/pagini.php p=54&id=140
2
Costin Clit, Contribuţii la istoricul schitului Zgura (Sgura),
judeţul Fălciu, în „Academia bârlădeană”. Revistă editată de
Societatea literar-culturală „Academia bârlădeană”, nr. 15,
trimestrul II, 2004, p.16
neguţitorului Hagi Irimia la înfiinţarea schitului, locuirea
călugăriţelor prin încuviinţarea sa, întemeierea schitului de
monahii Arsănie şi Savva pe partea lor de moşie în suprafaţă de 50
de stânjeni, exercitarea stăpânirii pe suprafaţa de 320 stânjeni aleşi
şi stâlpiţi, obţinută prin danii şi cumpărături, neînstrăinarea
vreunei părţi din „fondos”, folosirea veniturilor în folosul
schitului, proprietatea personală a celor doi asupra părţilor de
moşie vândute sau împosesuite şi evaluarea veniturilor
aproximativ la 9000 lei până în anul 1847. Cheltuielile pentru
construcţia bisericii s-au ridicat la 103000 lei.
3

Schitul a fost înfiinţat la 1837 şi deţine iniţial o suprafaţă de
90 de stânjeni de pământ, mărită la 1800 de stânjeni de Arsănie şi
Savva, care au alcătuit condica de cheltuieli. Au scos o socoteală
de 3400 de galbeni. Planează acuzaţia complicităţii Episcopului
Sofronie Miclescu la prefacerea de cei doi prin tribunal a actelor
mărunte în unul singur pe numele lor şi „chiar Pre(a) sf(inţia) sa
rumpându preţul a vândut acei 1800 stânjeni lui Mihail Lari în
preţ de 124 mii lei”. Printre dănuitori sunt consemnaţi Ghibănescu
cu 38 de stânjeni, Arsăne cu 12 stânjeni, Savva cu zece atânjeni,
Vasile Cotoriul cu opt stânjeni, Dima Bogza (Kitariul) cu opt
stânjeni, mama Profiriţii „soru cu fii săi” cu 11 stânjeni, Vasile
Manole din Deleni cu un stânjen, Alecsandru Ghiban cu trei
stânjeni şi Constantin Saliki cu 120 stânjeni – un total de 211
stânjeni. Se adaugă alţi mulţi dănuitori.
4
Redăm un tabel cu
dănuitorii în anexă.
Constantin Ghibănescu şi un alt răzeş arătau la 11 mai 1859
înfiinţarea schitului la 1837 cu pământ dăruit, lucrările de
construcţie sub îngrijirea monahilor Arsănie şi Savva, înscrisurile
făcute cu monahii ce „s-au încredinţat de ţânutala giudecătorie, în
care s-au glăsuit că acest schit şi cu moşia ce s-ar aduna de la acei
ce vor voi să contribuiască la asăminea fapte lăudabile, să fie
liber, nesupus la nici o autoritate duhovnicească sau civilă”,
constituirea moşiei schitului, prefacerea hotarnicelor şi zapiselor de
danie pe numele celor doi monahi, vânzarea de pământ spătarului
Mihail Lari, grec venit din străinătate, „osăbind din daniile noastre
numai 370 stânjeni prin o hotarnică de 320 stânjeni”, ducerea în
eroare a judecătoriei de cei doi, vânzarea de pădure din 1854 şi
dispariţia monahilor Arsănie şi Savva. „Jâdovii au cuprins
biserica, făcându-o havră evreiască, pădurea au sfiterisit-o prin
tăiere”. Prin intermediul prefecturii se iniţiază un proces evreilor
de către Constantin Ghibănescu şi aliatul acestuia, prin care s-a
reuşit îndepărtarea evreilor şi împiedicarea tăierii pădurii. Grecul
Mihail Lari, numit epitrop prin vicleşug de Episcopul Meletie
Istrati, a înfiin-
ţat o velniţă
lângă biserică,
distruge iazul
şi moara care
uşurau exis-
tenţa bisericii.
Jeluitorii, cu
mari cheltuieli,
nevoiţi să ape-
leze la împru-
muturi şi vân-
zarea unui par-
chet de zece
fălci de pădure,
reuşesc înlătu-
rarea evreilor şi
a grecului Mih-
ail Lari. Prin
ordinul Minis-
terului sunt
sechestrate mo-
şia şi pădurea
vândută spre
tăiere, ale schi-
tului Zgura.
6


3
D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 140 / 1850, f. 12 – 12v
şi 17 – 17v
4
Ibidem, f. 85
5
Sursă foto: ro.wikipedia.org [G.F.]
6
Ibidem, f. 19 şi 24

Ruinele schitului Vovidenia, Huşi

Sofronie Miclescu, episcop de Huşi (mai 1826
- 1851), apoi Mitropolit al Moldovei
5

I
s
t
o
r
i
e

Lohanul nr. 10
6
Constantin Ghibănescu şi un alt răzeş, se plâng la 25 mai 1859 de
obijduirile suferite din partea spătarului Mihail Lari, grec, care s-a
megieşit cu schitul Zgura.
1

Catagrafia din 1860, realizată cu prilejul desfiinţării a o serie
de mănăstiri şi schituri de Alexandru Ioan Cuza, ne lasă o descriere
a bisericii schitului Zgura: „pe temelie de piatră, păreţii în
paianturi, zidiţi cu cărămidă, cu un turnişor în mijloc de lemn şi la
amândouă capetele câte o cruce, acoperită cu draniţă, mărimea ei
este cinci stânjeni, patru palme lungimea şi doi stânjeni patru
palme lăţimea”. Clopotniţa este „pe temelie de piatră şi clădită în
paeanturi de stejar acoperită cu draniţă în care este un clopot de
30 ocă, ograda înconjurătoare acestora este cvadrată câte
douăzeci stânjăni în toate părţile”. Inventarul bisericii schitului
cuprinde: un Sfânt Antimis, trei poale din cit, îmbrăcămintea pentru
Sfânta Masă, din care una căptuşită, două potire cu tacâmul lor,
unul de argint suflat cu aur şi unul din cositor, două copii, una din
argint cu mănunchiul de sidef şi una din oţel cu mănunchiul din
lemn, o tiniche cu tabacheră în ea de madem în care sunt Sfintele,
un pahar de argint pentru Sfânta căldare, un ibric de tinichea, trei
cruci mici, din care două ferecate cu argint cu scaune şi una din
lemn neferecată, aşezate pe Sfântul Pristol, două cădelniţe, una din
argint şi una din alamă, un clopoţel în Sfântul Altar, două căţui din
alamă, un cuţit de tăiat anaforă, 12 candele, din care 10 din argint şi
două din madem, aşezate la icoane, un policandru de alamă cu 12
fofeze, un „teasu”de aramă cu capac pentru sfinţit apă cu o
capacitate de şase litri, trei talgere din cositor, două discuri, unul
din fier şi unul din lemn, o tablă pentru sfinţit litia, un ibric de
aramă, cinci sfeşnice mici din aramă, trei fanare, unul de purtat în
mână şi două în casă, o poliţă de fier cu ciocanul ei, şapte feloane
preoţeşti, trei din stofă bună, unul din plisă neagră, bun şi trei din
cit, stare proastă, cinci stihare preoţeşti din care două din adamască
în dungi, unul din plisă neagră, toate bune şi două din cit, purtate,
trei stihare diaconeşti din cit, din care două bune şi unul vechi,
şapte epitrahire, din care trei din stofă, unul din adamască în dungi,
cinci brâie preoţeşti, din care două colane cu paftalele lor de argint,
o pereche suflată cu aur, unul din adamască în dungi, unul din plisă
neagră, unul fără paftale, nouă perechi naracliţe, din care trei din
stofă, una din adamască, una din plisă neagră, una din cit
(preoţeşti) şi trei din cit diaconeşti, trei aurare diaconeşti din cit, opt
rânduri de văzduhuri, din care trei din stofă, unul din adamască,
unul din plisă neagră şi trei din cit, patru poale de acoperit Sfânta
Masă, două perdele din cit, trei poale din cit, şase prostiri, două
perdele mari la dveră, una din borangic alb şi una din borangic
galben, şase cevrele albe, două prosoape, şase basmale noi,14 poale
de aşezat la icoane, şase perdele la icoane, o masă, trei levicere.
Mai întâlnim o catapeteasmă veche, patru icoane împărăteşti la care
mâinile sunt de argint, o icoană Maica Domnului în rândul
iconostasului, cu obloane şi fereastră, peste tot cu argint, două
icoane mari, o cruce mare zugrăvită, Sfântul Aer din muşama, 22
icoane a praznicelor şi altor sfinţi, din care 12 pe muşama cu două
feţe, uşile Sfântului Altar sunt vopsite cu albastru fără imaginea
sfinţilor pe ele, nouă sfeşnice albe nezugrăvite, din care şase mari
cu fofezele lor din lemn şi trei mici, un iconostas, cinci analoage,
din care două la strană înfundate, un colivar şi două deschise, două
lăzi vechi, din care una pentru veşminte şi una pentru depozitarea
cărţilor. Biserica schitului deţine în înzestrarea sa cărţile de cult
necesare: o Sfântă Evanghelie, tipărită la Mănăstirea Neamţ, suflată
cu aur, o „Filodră cu macava mare, în ea Evanghelia Sfintelor
Taine”, Apostol, Mănăstirea Neamţ, 12 Minee, 1835, Mănăstirea
Neamţ, 12 Vieţile Sfinţilor, două Liturghii, Iaşi, Bucureşti, Tipic,
legat, două tomuri, Ceaslov mare, Mănăstirea Neamţ, 1835,
Psaltire, 1824, Octoih, Triod, două cărticele de slujbă în biserică,
Penticostar, „Bogordsină”, Irmologhion, Cântările lui Moise,
Moliftenic, Iaşi, Psaltichie „cu două rânduri de herovice”, Cartea
tunderii, „Aspocoavie”, Mănăstirea Neamţ, Minei mic, Panahidă,
Iaşi, două Pravila cea mică, Iaşi, Tâlcuirea Psaltirii, Buzău,
Pidalion, Mănăstirea Neamţ, Tesalonic, Hronograf, Neamţ, Sfântul
Teodor Studitul, Sfântul Doroftei, fără titlul lucrărilor,
Chiriacodromion, Epitomia de Neamţ, Sfântul Ioan Scărariul, două
cărţi Istoria Sfintelor Scripturi şi a Noului Testament.
2

Adresa Ministerului trebilor din lăuntru înaintată la 21
decembrie 1859 Ministerului cultelor, îl prezintă pe Constantin
Ghibănescu, drept fratele monahului Arsănie care i-a încredinţat

1
Ibidem, f. 26-27
2
Ibidem, f. 9-11
acestuia şi răzeşului Salim Costachi biserica, spre purtarea de grijă
necesară. Intervenţia Episcopiei pe lângă poliţie duce la trecerea
bisericii schitului în sama călugărului Isac Hagiu. Biserica este
luată de sub administraţia sa de Minister pe temeiul mijlocirii
Locotenentului de Episcop şi a două acte de la monahul Arsănie
prin care se împuterniceşte Isac Ghibănescu.
3

Potrivit raportului din 24 martie 1859, schitul a fost vizitat de
Gheorghe Buţă, semnatarul raportului, care l-a găsit acolo pe
Costin Ghibănescu, crâşmar din Huşi, locuind cu soţia şi copii săi
în calitatea de ocârmuitor al averii schitului, fiind numit de unii
locuitori din satul Deleni din apropiere, ce se considerau ctitori.
Acaretele şi chiliile din curtea schitului sunt distruse, viile de lângă
schit în număr de două sunt părăginite, lipsesc gardurile
împrejmuitoare. Poiana ce servea de fânaţ schitului, în suprafaţă de
patru fălci, de unde se obţinea un venit de 40 de galbeni, a fost dată
răzeşilor pentru arat, de Costin Ghibănescu. Din suprafaţa de
pădure deţinută au mai rămas 40 de fălci netăiate, iar alte zece fălci
au fost vândute unui Vasile Scutariu sau Petrovici din târgul Huşi.
4

Nota Locotenetului de Episcop Calinic Hariuopoleos din 7
martie 1860, remisă Ministerului, ne arată schitul Zgura nelocuit de
călugări, situarea schitului în marginea satului, transformarea
acestuia într-un loc unde se comit fapte scandaloase, sugestia
nenumirii unui nacealnic, lipsa bisericii şi şcolii săteşti. Calinic
Hariuopoleos propune: „apoi acest aşăzământ ce-a mai rămas
acum decât un loc de scandal şi un obiect de gâlcevire între
coborâtorii persoanelor ce drit de fondaţie să i se desfiinţeze
numirea de schit care singur o posădează şi bisărica să rămâie
bisărică de satu, aşezându-se un preot de mir servitor şi îngrijitor
de popor, iar în chiliile ce sânt la acest schit, reparându-se să-s
statornicească o scolă sătească. „ Preotul şi profesorul urmau a fi
întreţinuţi din veniturile obţinute pe părţile de moşie ale schitului.
5

Consiliul de Miniştri luase la 19 aprilie 1860 în dezbatere
referatul Ministerului privitor la schitul Zgura şi se aştepta
hotărârea Adunării asupra proiectului supus dezbaterilor.
6
Probabil
referatul prevedea desfiinţarea schitului. Actele schitului sunt
căutate la Constantin Ghibănescu din Huşi, care avea o vichilimea
din partea monahului Arsenie, fratele său, prin care dispune de
averea lăcaşului monahal. Vichilimeaua se găsea în aceste
momente la Panaite Cristea din Iaşi, vechil în procesul purtat cu
schitul. Întemeitorii schitului, Arsănie şi Savva, se aflau în
surghiun la mănăstirea Neamţ. Monahul Arsănie „în urmarea
tumultelor de acole de pe la lunile mai sau iunie”dispare, iar Savva
pleacă la Sfântul Munte Athos. Actul fondării din 1837 în original
se afla la Savva, iar un exemplar la Arsănie.
7
La 13 septembrie
1861 nu se ştia unde sunt documentele moşiei Zgura. Se
presupunea păstrarea documentelor de către călugărul Arsănie,
fratele lui Constantin Ghibănescu.
8
În răspunsul adresat
Ministerului Arsănie duhovnicul Ghibănescu arată ieşirea sa din
schitul Zgura din 1853, desemnarea în locul său a shimonahului
Sava din familia Ghibănescu, în a cărui purtare de grijă au rămas
schitul şi documentele aferente, retragerea la metania sa, exilarea la
mănăstirea Pângăraţi şi „de la strămutarea mea de acolo orice a
mai urmat la acel schit, răzăşii de niamul G(h)ibănesc ctitorii
dănuitori sânt în viaţă eu ştiu”.
9

Ioan Mârza, prefectul districtului Fălciu, primeşte la 14 iulie
1860 ordinul cu nr. 7224 din 8 iulie 1860, referitor la desfiinţarea
schiturilor şi inventarierea averii şi vieţuitorilor, în urma căruia s-a
deplasat la schiturile Grumezoaia şi Zgura.
10
Averea schitului
Zgura este evaluată de prefect la: trei fălci de loc de hrană, două
fălci de fânaţ, 95 de fălci de pădure, patru locuitori, 20 de acarete şi
20 de stupi. Schitul nu era împosesuit. La schit întâlneşte ca
petrecător pe protosinghelul Vladimir Bardos, în vârstă de 45 ani şi
şase luni, intrat la schit de patru luni la îndemnul inginerului
G(h)eorge Buţă, în urma morţii preotului anterior. Ordinul cu nr.

3
Ibidem, f. 44-44v
4
Ibidem, f. 18-18v
5
Ibidem, f. 72
6
Ibidem, f. 76
7
Ibidem, f. 84
8
Ibidem, f. 152 - 154
9
Ibidem, f. 169
10
D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 375/1860, f. 1-1v I
s
t
o
r
i
e

Noiembrie 2009 7
256 din 23 martie 1860 a lui Nectarie Hermezeu Sotiriopoleos,
Locotenetul de Episcop de la Roman (1855 – septembrie 1864)
1
,
permite permutarea sa de la schitul Brazi, districtul Putna. Vladimir
Bardos a fost călugărit cu ordinul nr. 411 a lui Nectarie
Sotiriopoleos, din 28 mai 1856. Era fiul lui Iftimi Bardos şi Agafiei
din Scăriţa, ţinutul Orheiului, birnic de naţie ruso bulgară. Primeşte
shima monahală la mănăstira Soveja, districtul Putna.
2
Sosise în
dreapta Prutului de şapte ani, deci de pe la 1853, odată cu
declanşarea războiului Crimeii. A fost hirotonisit preot (ieromonah)
cu ordinul nr. 338, din 12 iunie 1857, a aceluiaşi ierarh.
3
Deţine ca
avere o căruţă, un cal, straie în bună stare, cărţi şi locuieşte într-o
chilie a schitului.
4
Prin suplica din 12 octombrie 1860 adresată
Ministerului Cultelor şi Instrucţiei Publice, protosinghelul Vladimir
Bardos aduce la cunoştinţă numirea sa ca slujitor al bisericii
desfiinţatului schit Zgura în martie 1860, de către revizorul G.
Buţă, încercările de răpire ale pământului şi pădurii schitului de
Constantin Ghibănescu, situaţia averii cu care a sosit în schit (un
poloboc de stejar şi alte lucruri mărunte), confiscarea trăsurii,
polobocului şi a unui sac de grâu de către subprefectul de ocol,
porunca subprefectului de ocol în vederea înlăturării sale din schit.
Solicită restituirea lucrurilor confiscate, despăgubiri pentru trei
stoguri de fân adunate prin suportarea cheltuielilor, al patrulea stog
s-a realizat prin claca poporănilor şi aşezarea sa la mănăstirea
Bogdana din districtul Bacău.
5
Vladimir Bardos a sosit ca preot la
Zgura cu ştiinţa Departamentului, blagoslovenia Locotenentului de
Episcop Calinic Hariupoleos şi ştiinţa protoiereului Teodor
Gavriliţă. Odată cu desfinţarea schitului a fost depărtat din satul
Zgura şi trimis la Mănăstirea Neamţului.
6

Catagrafia realizată de prefect în 1860 înregistrează: casa
ţărănească din exteriorul ogrăzii schitului, aflată în stare proastă,
locuită de locuitorul Ioan Pop, dascălul Ioan Miron, pădurarul
Iacob Mocanu şi Andrei Hâşu, care lucrează via schitului, deţinând
fiecare câte 40 de prăjini de loc; casa alăturată schitului, compusă
din trei odăi, cu pereţi din vălătuci, pod de nuiele, două odăi lipite
şi văruite, una nelipită, cinci ferestre din care patru cu câte trei
drugi de fier, două uşi din tei, una de fag, cu pivniţă în stare
proastă, amenajată sub casă, o cuhne pornită, o grădiniţă de legume
împrejurul casei, locuieşte Coastache Caşu, venit de 14 ani, se
consideră proprietar; un iaz situat pe pârâul Zgura, fără moară şi
peşte, lăsat mâlit din cauza velniţei grecului Mihail Lari. În ograda
schitului găsim: cinci chilii, din cărămidă, în paiante, sub un
acoperământ de draniţă, cu temelie din piatră construită în partea
despre răsărit, patru chilii îşi au iatacele lor şi trapeză cu bucătărie
în capătul dinspre miazăzi la care sunt opt uşi de tei şi fag în stare
proastă, cu zece ferestre câte cu doi drugi din fier iar una cu un
drug; două chilii cu iatacele lor sub un acoperământ de draniţă, în
paiante, pereţi zidiţi din cărămidă pe temelie din piatră, un perete
„pohârnit din locul lui”, şase ferestre, patru din faţă cu câte trei
drugi din fier , o singură uşă de fag; patru chilii cu iatacele lor în
paiante, pereţi din vălătuci, temelie din piatră, cu beci din piatră
dedesupt, acoperite cu draniţă, cu şase uşi din fag, patru din tei şi
cinci din brad, 15 ferestre din care 12 cu trei drugi din fier; o şură
cu hambar lângă poarta acoperită cu stuh, cu beci pentru
zarzavaturi, în stare proastă. Inventarul schitului include: două
perechi cuţite cu furculiţele lor cu mănunchi de fier, patru foarfece,
două ceaune, unul de trei vedre şi unul de o vadră, trei şervete,
două căldări bune de aramă, una de o vadra cealaltă mai mică, două
„tavale” de aramă, o pereche pirostie lungi, o căldare de rachiu de
cinci vedre cu două tăvi fără capac, un topor, un ciocan pentru
coasă, o batcă, un cântar, şase poloboace cu volume peste 40 vedre,
o cadă dogită, două balerci, două putine, 20 ştiubeie de stupi.
7

Raportul lui Ioan Mârza, prefectul districtului Fălciu, din 26

1
Anii de păstorire la Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului,
Ediţia a II-a, Editura Filocalia, 2008, p.293 - 299
2
Ibidem, f. 4-6; Costin Clit, op. cit., p. 17, doc. IV
3
Ibidem, f. 4-6
4
Ibidem, f. 6
5
Ibidem, f. 18
6
Costin Clit, op. cit., p. 16, doc. III
7
D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 375 /1860, f. 9-11v
septembrie 1860, îi atestă pe Ioan Pârvu şi Iacob Mocanu ca
păzitori ai hotarelor şi pădurii de pe moşia schitului Zgura în
schimbul primirii de locuri de hrană, adică 43 prăjini fânaţ şi 60
prăjini loc de arat, considerate de cei doi nesatisfăcătoare pentru
nevoile lor, după care li se „giuruieşte” 120 prăjini de fânaţ şi 120
prăjini loc de hrană. Decretul Ministerului relevă asigurarea
recoltei în vederea neînstrăinării. Împricinaţii solicită în jalba lor „a
li se da fiind muncit de ei”.
8
Prefectul Ioan Mârza, în raportul din
16 februarie 1861, face cunoscut Ministerului scoaterea la licitaţie
a două stoguri de fân şi patru chile de porumb, după ce pădurarii au
primit cele cuvenite. La data respectivă stupii desfiinţatului schit nu
erau încă vânduţi.
9
Prefectul Ioan Mârza trimite la 5 mai 1861
Ministerului 625 de lei, trei foi de mezat şi un proces verbal de
constatare a vânzării averii desfiinţatului schit Zgura (120 de lei
pentru două stoguri de fân, 160 de lei pentru patru chile de porumb
şi 345 lei pentru 28 de mătci stupi).
10
Găsirea sumei de 884 de lei
„prinşi din vinderea unor obiecte a desfiinţatelor schituri Sgura şi
Brădiceşti” a fost raportată Ministerului de prefectul Ioan Mârza la
23 decembrie 1862
11

La 26 august 1861 moşia desfiinţatului schit Zgura nu era
arendată.
12

Melchisedec Ştefănescu, rectorul Seminarului Teologic din
Huşi, recomanda Ministerului la 23 septembrie 1860, doi clerici în
persoana lui Dimitrie Balan, fiul preotului Constantin Balan din
satul Lunca Banului, pentru schitul Zgura şi Lazăr Ochiu, fiul
mazilului Teodor Ochiu din satul Dolheşti, pentru schitul Orgo-
ieşti.
14
Dimitrie Balan cere la 20 octombrie 1860 orânduirea la
biserica schitului Pârveşti.
15

Proprietarii moşiei pe care era amplasat schitul Zgura cer la
21 octombrie 1860 desemnarea unui preot slujitor. Mărturia din 11
octombrie 1860, de recomandare a lui Ioan Scutariu, este subscrisă
de 49 persoane ca alcătuiau obştea satului Zgura şi legitimată de
judeţul satului,
format din vor-
nicul Ioan Spă-
tariu şi Ioan
Laptiş giu-
deţ.
16
Ierodia-
conul Ioan cere
orânduirea la
biserica schitu-
lui Zgura, în
urma propune-
rii verbale fă-
cută de Melchi-
sedec Ştefă-
nescu, rectorul
Seminarului
teologic din
Huşi.
17

Melchise
dec Ştefănescu,
Locotenent de
Episcop al
Eparhiei Huşi-
lor (16 februa-
rie 1861 – 17
noiembrie 1864)

8
Ibidem, f. 14
9
Ibidem, f. 89
10
Ibidem, f. 95; Vezi f. 97-104
11
Ibidem, f. 258
12
Ibidem, f. 151
13
Sursa foto: Călăuza ortodoxă, revista Arhiepiscopiei Dunării de
Jos (calauza.edj.ro) [G.F.]
14
Ibidem, f. 16
15
Ibidem, f. 65
16
Ibidem, f. 61 - 62
17
Ibidem, f. 63

Episcopul Melchisedec Ştefănescu
13

I
s
t
o
r
i
e

Lohanul nr. 10
8
informează la 18 iulie 1861 Ministerul despre jalbele preotului Ioan
Leon căre se plânge de neprimirea lefii, pământului de arat, fânaţul
şi altele prevăzute în contractul încheiat. Preotul solicită biserica în
purtarea sa de grijă.
1
Acesta adresase o suplică la 13 iulie 1861
arhimandritului Melchisedec Ştefănescu, Locotenent de Episcop al
Eparhiei Huşilor, în care arăta „Sânt patru luni trecute de când
vieţuiesc la ţitatul schit şi eu văd că în loc de a mă folosi cu ceva
eu m-am ruinat în totul”.
2
Preotul Ioan Leon servise ca diacon „la
biserica seminarului din Huşi cu hramul Sf. Nicolae”şi a fost
hirotonit preot pentru biserica din Zgura, realităţi descrise de preot
în suplica adresată Ministerului la 4 septembrie 1861.
3

La 1864, într-un tablou statistic, satul Zgura este menţionat
cu 30 familii, biserica cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt şi
cântăreţul Tănasi Marin, iar în 1865 va fi amintit: „Zgura,
proprietate răzăşească, 30 familii, hram Pogorârea Duhului Sfânt,
stare proastă, fără preot, cântăreţ Tănasă Marin, numit la 20
aprilie 1859”. La 1870 biserica Pogorârea Duhului Sfânt era slujită
de ieromonahul Ilarie. Prin legea din 22 februarie 1873 s-au vândut
unele bunuri dar nu a fost achitat preţul acestora. S-au scos la
revânzare pe 16 iunie 1875. Moşia schitului „Sgura” măsura 92
fălci, situată în comuna Olteneşti, a fost „vândută” lui V .Popescu
cu 27150 lei. În 1876 este publicată în Monitorul oficial moşia
schitului Zgura, în suprafaţă de 92 ha, din comuna Olteneşti,
„pendinte” de schitul Zgura, vândută în baza legii din 22 februarie
1873 lui V.Popescu cu 27150 lei, care nu achită această sumă până
la 1876.
La 1878 biserica se află într-o stare proastă iar „această
cătună se îngrijeşte de preotul din Olteneşti” (D. Ipate).
Preotul Eugen Chirilă ne indică vinderea schitului şi a
pământului „unui boier pe nume Castroian în timpul căruia
biserica a ars în 1890”.(este vorba probabil despre Dumitru
Costroian). Între 1890-1914 satul nu mai are biserică. În 1904
familia doctorului C.A.Şerbănescu cu soţia, Constanţa, ridică o
cruce de beton pe locul altarului unde a fost săpată inscripţia:
„Această cruce comemorativă reprezintă Biserica cu hramul Sfânta
Treime, din schitul Zgura, fondată la 1838 şi distrusă prin ardere
în anul 1890”.
În 1914 „cetăţenii prin contribuţie benevolă şi cu ajutorul
cetăţenilor din alte sate – au ridicat o bisericuţă la răsărit de satul
Zgura, în marginea pădurii”. Clădită din vălătuci pe fundaţie de
piatră, învelită cu scândură în exterior şi acoperită cu tablă
galvanizată, biserica s-a ridicat prin contribuţia preotului Petru
Maleş, a locuitorilor Nicolae Mihalache, Lupu Mănăstireanu,
I. Cojocel şi familiei Gavriliţă.
Preotul amintit este contrazis cu informaţiile publicate în
anuarele Episcopiei care indică biserica cu hramul Cuvioasa
Paraschiva din Sgura, construită din vălătuci la 1910, filială la
parohia Olteneşti (preot paroh N. Dumitriu numit în 1934, cântăreţ
V. Paraschiv, numit în 1924). La 1935 slujeau: preotul paroh
Toader Popovici, numit la 1935, cântăreţul Vasile Paraschiv, numit
la 1924. La 1938 se consemna biserica filială cu hramul Cuvioasa
Paraschiva din Zgura, construită din vălătuci la 1910 în stare bună.
Vechea biserică a fost schit de călugări. Era la 2 km de cea actuală.
Slujeau preotul paroh Toader Popovici, cântăreţii Vasile Paraschiv
şi N. Jomir (transferat la 1.11.1936).
Printre slujitorii amintiţi de preotul Eugen Chirilă întâlnim pe
pr. Petru Maleş, pr. Vasile Ursăcescu, călugărul Buznea, ieromonah
Mihail Mămăligă, pr.Emil Caşu, pr. Dumitru Gheorghe, pr.Toader
Popovici, pr. Emil Livescu, pr. Eugen Chirilă (numit la 1951 slujea
şi în 1967).
4


Anexă
Copie

Gios iscăliţii, cu agiutoriul Domnului nostru Isus Hristos, cu
cugete curate şi dumnezeiască râvna, socotindu-ne de bună vo(i)e

1
Ibidem, f. 150
2
Costin Clit, op. cit., p. 16
3
D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 375 /1860, f. 166
4
Costin Clit, op. cit., p. 16 -17
noastră că pe moşia noastră Sgura, ci o avem în acest ţânut a
Fălciului, să se zidească o bisăricuţă, unde să fie lăcuinţă de părinţi
călugări, care bisărică să fie spre pomenire(a) noastră şi a părinţilor
şi a strămoşilor noştri şi facire(a) ei să fie cu cheltuielile dum. Hagi
Irimia Arhip şi a noastră, care împreună cu dumnealor ctitorii şi noi
suntem răzăşi în pominita moşie.
Şi pentru înfrumusăţare(a) Sfintei bisărici şi hrana părinţilor,
aceştia ce ne vom afla lăcuind acolo, precum şi după săvârşire(a)
noastră, şi dumnealor ctitorii, încă au dăruit sfintei bisărici de veci
stânjănii din pomenita moşie, mai gios iscăliţi, care împreună cu
părţile noastre şi într-o unire cu a dănuitorilor au să rămâi de veci
pentru sfânta bisărică pe care s-au ales şi s-au alcătuit anume de are
a să zidi şi sfânta bisărică. Şi de acum în veci, însămnaţii stânjeni
să fie a bisăricii şi părinţii aflători la acest lăcaş, atât noi cât şi alţii
care în urmă vor lăcui, din folosul stânjenilor întâi să aibă a
împodobi Sfânta bisărică şi prisosul să fie pentru hrana noastră. Iar
a înstrăina bisărica şi cu stânjănii către Eparhii sau alte locuri să nu
fii volnici în veci, precum nici a o supune supt vreo îndatorire şi
pentru unii ca aceia ci s-ar ispiti a primi o asămine(a) bisărică şi
stânjănii să nu li să ţii în samă, ori şi la ce locuri giudecătoreşti să
vor arăta, socotindu-se ca nişte (...) şi să fie supuş(i) supt blestemul
canoanilor bisăriceşti ca nişte feţe de cele sfinte precum asămine(a)
şi în urmă orişice alte dănuiri şi podoabe ce s-ar mai câştiga pentru
bisărică nimene să nu cuteză a răşlui nimica, precum mai sus s-a
zâs. Şi atât dumnealor ctitorii dănuitori cât şi urmaşii dum(nea)lor
să nu aibă a să amesteca la stăpânire(a) bisăricii şi a stânjănilor,
precum nici la călugări, decât ca nişte ctitori să fie datori a
priveg(h)e(a) pe părinţi spre mai sporire şi împodobire Sfintei
bisărici. Şi noi părinţii aflători acole(a) pe tot anul, să fim datori a
face câte o prăznuire la Duminica Pogorârii Duhului Sfânt pentru
sufletele strămoşilor şi a ctitorilor cu cheltuială din folosul
stânjănilor bisăricii şi pentru a ave(a) tărie această a noastră
scrisoare, făcându-se do(u)ă asămine, una se va păstra de noi
părinţii aflători şi purtători de grijă Sfintei bisărici şi aceasta se va
păstra de către dumnealor ctitorii şi deopotrivă şi documenturile de
alegere(a) stânjănilor.

Şi pentru credinţă am iscălit
1837 mart(ie) 1

S
t
â
n
j
e
n
i

P
a
l
m
e


38
Aceşti treizăci şi opt stânjăni, îi avem baştină şi
cumpărătură de pe maica noastră Paraschiva,
fiica lui G(h)eorg(h)ii Proica, curgător din Ioan
G(h)iban, iscălit Arsăni monah şi Costandin
G(h)ibănescu.
11
Aceşti unsprăzăce stânjăni, îi avem baştină şi
cumpărăturăde pe părintele meu Vasâle sân
Zaharia, curgător din Ioan G(h)iban, iscălit
Savva monah.
10



Aceşti zăce stânjăni, îi am cumpărătură şi
baştină din Anuşca, fiica Mari(e)i, curgătoare
din Ioan G(h)iban, iscălit Costandin Dascălu.
6

4

Aceşti şasă stânjăni şi patru palme, îi am baştină
de pe părintele meu Ioniţă Proica, curgător din
Ioan G(h)iban, Eu Ioan Proica.
1



Acest stânjăn, îl am de zăstre de pe soţul meu
Aniţa, fiica Măriuţii, curgătoari din Ioan
G(h)iban, iscălit Costachi Săma.
1



Acest stânjăn, îl am de zăstre de pe soţul meu
Ştefsn Stoica, curgătoari din Ioan G(h)iban. Eu
Safta.
5
Aceşti cinci stânjăni, cei am cumpărat de la
Iancu Buzâlă, ce s-au avut şi el cumpăraţi de la
protopopu(l) Toadir Foce(a), curgător din Ioan
G(h)iban, iscălit Ioan Bălan, stoln(ic).
1



Acest stânjăn, îl am baştină de pe părintele meu
Vasâle Codreanu, curgător din Ioan G(h)ibanu,
iscălit Spiridon Codreanu.
I
s
t
o
r
i
e

Noiembrie 2009 9
2 4
Aceşti doi stânjăni şi patru palme, îi am baştină
de pe părintele meu Zaharia, curgător din Ioan
G(h)iban. Eu Ştefan Zaharia.
1
Acest stânjăn, îl am baştină de pe părintele meu
Alecsandru G(h)iban, curgător din Ioan
G(h)iban.
1


Acest stânjăn, îl trag de pe stânjănii cumpăraţi
de la Vasâlachi Stoica, curgător din Ioan
G(h)iban. Iscălit Vasâli Manole.
2
Aceşti stânjăni, îi am cumpărătură din Anuşca,
curgătoare din Ioan G(h)iban. Iscălit Coastache
Darii.

Giudecătoria ţin. Fălciului
N° 57
(……………………………………………………………)
1837 mart(ie) 10

D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 140/1850, 21-22v,
45-45v şi 50.








Huşii acum 50 de ani
În plină dezvoltare a „civilizaţiei industriale
socialiste”, semnele decăderii, ale degradării iubirii
umane, impuse şi de arhitectura strict funcţională a
Huşului, de construcţiile fără suflet, cu efecte
paralizante asupra gândirii, erau vizibile. Poluarea
vizuală, sonoră, olfactivă, cu negarea naturii, te
inhiba…


Prof. Valeriu Neştian – Iaşi

ine nu s-a lăsat furat de farmecul Huşilor? Cine n-a
auzit de faima oraşului dintre vii şi livezi, cântat de
poeţi, slăvit de artişti, îndrăgit de moldoveni şi
nemoldoveni deopotrivă?
In anul 1959, aspectul „târgului trăsniţilor” era mai curând de
şantier decât de aşezare urbană. Primăvara şi toamna, străzile se
acoperea de o clisă posomorâtă sub puhoiul ploilor. Dar vara, sub
cerul limpezit de nori, părea destul de fabulos. Dobrina se travestea
într-o încântare pentru ochi; soarele se strecura cu gâlgâit aurit
peste grădini şi podgorii, lumea forfotea încolo şi-ncoace, până
când luna se înalţă spre crucea cerului, ca un măr domnesc din
livezile lui Vodă. Iară, iarna, oraşul aţipea sub pătura de zăpadă, la
porţile unui viitor incert.
Doar o plimbare prin Huşii de-acum o jumătate de veac - ne
amintim cu emoţie - adesea, nu era reconfortantă. Oamenii păreau
impasibili, neimplicaţi, distanţi, simţindu-se cu atât mai însinguraţi
cu cât creştea densitatea locuirii în blocurile noi. Stau ei fizic mai
aproape unii de alţii, însă distanţele sufleteşti reciproce erau mari.
Privirile huşenilor, în genere, triste, raporturile mutuale de multe
ori conflictuale. Deşi urbea nu se afla ca azi expusă agresivităţii,
violenţelor, indiferentismului egoist. Nu era totul luptă şi vânzare
(profit). Maladiile sufletului şi ale spiritului, datorate lipsei
libertăţilor personale, a dreptului la proprietate privată, deveniseră,
totuşi, cronice.
Altminteri, firea naturii şi a oamenilor se înfăţişa aceeaşi ca
aproape întotdeauna. Şi cu toate acestea, ceea ce nu se vedea nu
însemna ca n-ar fi existat. Cum scrie un poet: în rădăcinile pădurii
îngheţate mijea nevăzută o nouă primăvară. Cei mai numeroşi ni se
deprinseseră să privească,

dincolo de orizont, depăşind „cruda”
realitate ce-i înconjura printr-un fel de instinct şi abstracţiunii...
Dar, cum de a fost posibil? Întrebându-ne retoric şi filosofic,
cum de era posibil ca, dincolo de „clasa muncitoare, forţa
conducătoare“, de optimismul tembel, de vorbirea (acceptată
înainte de a fi rostită) a celor care deţineau şi biciul şi zăhărelul, să
se afirme pregnant adeziunea multor, prea multor intelectuali, 1a
totalitarism, la o ideologie de factura monstruoasă? Sigur, există
cauzalităţi şi motivaţii admirabile. Însă dacă duci raţionamentul
mai departe, ce-a fost realmente?
Tăcerea actuala academică, laşă sau indiferentă de a răspunde
franş la asemenea întrebări, este explicată de:
1) voinţă clasică şi constantă a celor care-au pactizat
neonorant cu diavolul roşu, da a şterge urmele şi de-a găsi
justificări pentru ceea ce nu se poate ascunde;
2) căderea „sub vremi” a unor personalităţi marcante din
domeniul politic, cultural, ştiinţific, religios;
3) nepăsarea democraţiilor occidentale;
4) comunismul îşi prezintă faţa progresistă, revendicându-se
din Epoca luminilor;
5) participarea Uniunii Sovietice, „patria socialismului
biruitor“ la victoria în războiul antifascist, criteriu de baza al
„adevărurilor de stânga“;
6) genocidul evreilor (din anul 1973 ia denumirea de holo-
caust), considerat paradigmă a barbariei moderne, ocupă spaţiul
maxim rezervat percepţiei terorii. Se trec în paranteză, de regulă,
alte mobiluri prodictatoriale: voinţă de putere, de ascensiune soci-
ală, dorinţă de profit (material) interese şi duşmănii personale.
Predomină intenţia de a supravieţui sau de a trăi bine, cu orice preţ.
Iată, şi-aici în Huşi legea o făcea (adică, metaforic, tăia si
spânzura) aparatul de partid şi cel represiv. El era reprezentat
compozit de diverşi manolachi, mihalachi, mărăcineni, ovaci,
bernaceci, simioni, munteni,maximi, leibovici.
Altfel nu era cu putinţă.(Sediul raional P.M.R. se afla în fosta
'Casă a Agronomului' de pe strada Gării, al Sfatului popular
raional, în clădirea vechii prefecturi de judeţ, al Sfatului popular
orăşenesc, în fostul local al primăriei.)
La ordinea zilei împărăţea sloganul „educării lenininiste,
C

Cu Gheorghiu-Dej, Marx, Engels, Lenin, Stalin spre noi culmi
ale comunismului victorios!
1947 – Sărbătorirea zilei de 20 noiembrie la Pucioasa
I
s
t
o
r
i
e

r
e
c
e
n
t
ă

Lohanul nr. 10
10
materialiste, internaţionaliste, în primul rând a tinerelor generaţii,
în vederea construirii socialismului şi a comunismului, după model
sovietic”. Restul trecea drept ţinte colaterale. Însuşi asaltul din acel
an pentru terminarea colectivizării, cu „angajarea” a aproape
întregii suflări huşene, se subordona acestui obiectiv major.
Rezoluţia adoptată în finalul plenarei C.C. al P.M.R. din 9-13
iunie 1958, care chema la ''demascarea şi smulgerea din rădăcini a
împăciuitorismului, la întărirea vigilenţei împotriva
oportunismului, revizionismului şi fracţionismului” etc., a avut ca
afect în Huşi, acum cinci decenii, o serie de epurări în partid,
U.T.M., şedinţe de „demascare” (la spital, şcoala din Corni, în
unităţi agricole) şi reîncarcerarea unor persoane considerate
„periculoase”, abia ieşite din închisori.
La începutul anului, după acapararea puterii în Cuba de către
Fidel Castro, avu loc Congresul al XXI-lea al P.C.U.S., blagoslovit
cu „Expunerea istorică“ a lui N. S. Hruşciov. Prelucrarea
hotărârilor şi concluziilor acestuia, mai cu seama înlocuirea
cincinalului cu septenalul, în „scopul de a depăşi SUA. în plan
economic”, ideea „coexistenţei paşnice” vizita lui Hruşciov în SUA
şi convorbirile cu preşedintele Eisenhower, monopoliza aglomerant
„activitatea politico-ideologică” din întreprinderi, instituţii. „Luna
prieteniei româno-sovietice“ (7 octombrie -7 noiembrie),
desfăşurată prin manifestări zilnice sub sigla ARLUS, completa
tacâmul, deci, „materie primă” cu nemiluita! Tineretul şcolar dădea
o culoare aparte „oraşului raional” Huşi. Liceul Teoretic Mixt
(director - prof. Ştefan Bahnaru) şi Scoala Medie Tehnică Viticolă
(director - ing. Const. Mardare) – în care, să recunoaştem, ordinea,
disciplina erau la ele acasă! prin numărul mare de elevi (purtând
uniformă!) acoperea principalul spectru al învăţământului mediu
huşean. Puterea totalitară pretindea ca învăţăceilor să li se inculce
necritic crezuri şi idei străine de sufletul, de cugetul lor, care să
promoveze ostentativ, explicit, valori convenabile acesteia.
Aşadar, în afara propagandei de coşmar, elevii erau
„antrenaţi” la munci patriotice, voluntare, în campanii agricole, în
„practica productivă“ de minim două săptămâni, în vacanţa de vară,
pe la gospodării agricole colective, IA.S.-uri, S.M.T. urile
întreprinderi industriale şi în alte părţi ce reclamau mâna de lucru
neplătită. Astfel, elevii şi profesorii erau la cheremul vătafilor şi
ciocoilor roşii!...
Dar se învaţă şi carte, chiar carte serioasă. Abstracţie
făcându-se de condiţia sine qua non impusă de stăpânirea
semidoctă, anume ca tinerii s-ajungă nu numai buni profesionişti
(specialişti), ci, mai cu seamă, „oameni noi” devotaţi trup şi suflet
cauzei partidului...
„Secţia de învăţământ”, poreclită „stâna” (pivota în jurul tov-
ilor Mocanu, Ciobanu, Caşu, Căruţaşu), o scălda în privinţele
acestea. Era între ciocan şi nicovală. Doar Casa Pionierului părea
mai „catolică“ decât Gheorghiu-Dej!...
Casei de cultură (director - Emil Pascal) i se ordonase să
organizeze „acţiuni” care „să transpună cu eficienţă în practică
obiectivele politice ale partidului”. Scurt şi cuprinzător. Marele
public beneficiar trebuia să vadă, să asculte, să recepteze, ce vor
stăpânii: sprijinirea educaţiei comuniste, a înfăptuirii cincinalului, a
încheierii colectivizării, a prieteniei „indisolubile“ cu Uniunea
Sovietică, a luptei pentru pace ş.a. Flori artificiale, flori otrăvite, nu
naturale!
La 10 Octombrie 1959, în urma Raportului ministrului
Internelor, Al. Drăghici, a fost emis Decretul nr. 410 al Prezidiului
M.A.N, semnat de I. Gh. Maurer, act clar de represiune religioasă,
care a dus automat la restrângerea drastică a vieţii monahale şi la
înăsprirea campaniei ateiste. Cum s-a repercutat el în oraşul cu
multe biserici? Slujbele duminicale se oficiau, cu mici excepţii, în
lăcaşuri de cult cvasi-goale. Tinerilor li s-a hotărât să nu meargă la
biserică, preoţii ortodocşi se străduiau să laude în predici regimul
democrat popular. Multe botezuri, cununii, se săvârşeau tainic, la
domiciliu. Înmormântările cu popă se răriseră semnificativ („să nu
se afle la partid“). Câţiva preoţi şi călugări au apostaziat, ba au
parvenit în tagma nomenclaturistă. În genere, clerul umbla în civil,
pe stradă, în public...
Auzi, astăzi, pe unul, pe altul dintre ex-combatanţii comunişti:
„Până în 1989 nu te oprea nimeni sa te duci la biserică!” Ei aş? Şi dacă
mergeai, ţineai sărbători şi tradiţii creştineşti, ori te închinai în public, erai
iute chemat să dai socoteală de „atitudinea mistică“, la P.M.R., la U.T.M.
şi pionieri, la sindicat, după caz. Iar săpuneala avertizatoare subînţelesă
presupunea „necesarmente“ şi profanarea celor sfinte de către „ateul
ştiinţific”. De altfel, imediat după infamul Decret, s-au constituit „brigăzi
ştiinţifice”, formate îndeosebi din intelectuali, care trebuiau să facă, prin
cartierele oraşului, la sate mai ales în perioada praznicelor duhovniceşti,
propagandă anticreştină (de alte religii era tabu să se lege...) să-i mani-
puleze pe oameni ca pe nişte obiecte, negându-li-se profunzimile
spiritului. Pe scenele „culturale” evoluau şi actori de teatru (aduşi din
Bârlad, Iaşi), pentru a interpreta texte comice ce ridiculizau religia.
Duminica, în sărbători nelaice, aproape toate categoriile de cetăţeni se
trezeau „mobilizate“ la munci patriotice, „voluntare“, cu prezentă obliga-
torie şi apel. Doar cei ce aparţineau „elitei“ proletare nu erau văzuţi pe
„şantiere“ la lucru efectiv.. Bineînţeles că nici familiile lor „distinse“!
Dacă Braşovul continua să se cheme, oficial, Oraşul Stalin, iar
Întreprinderea de gospodărie locală tot „21 Decembrie” (ziua de naştere a
dictatorului din Kremlin), dacă 23 august, a 15-a aniversare glorioasă,
sărbătorită cu pompă alături de 7 noiembrie şi 1 mai, era „legal” socotită
„Ziua eliberării
ţării” de către
forţele patriotice,
cu sprijinul
dezinteresat (sic)
al armatei Sovie-
tice, dacă „cursu-
rile populare“ de
limba rusă se
generalizaseră,
fără îndoială ca nu
te mirai când
auzeai frecvent,
pe stradă, pe
soldaţii unităţii
militare chimice
cântând: „Stalin-
grad ...Stalin-
grad”. Nici atunci
când (era, totuşi,
anul 1959, şi se
produceau în
R.P.R., în lume,
anumite schim-
bări „independen-
tiste” în reper-

Trăiască generalissimul Stalin
călăuzitorul intelectualilor progresişti!
1948 – Sărbătorirea zilei de 7 noiembrie la Târgovişte

Sediul Asociaţiei Române de Legături cu
Uniunea Sovietică (ARLUS) din Târgovişte I
s
t
o
r
i
e

r
e
c
e
n
t
ă

Noiembrie 2009 11
toriul diverselor formaţii corale figura încă „O, Moscova, patria
mea!”, „Katiuşa“, alături de „Ilenuţa tractorista“' şi alte …cântece
de masă. Ne satisfăcea măcar că „Cântecul pentru Stalin“, de
Anatol Vieru, versuri de Mihu Dragomir (cacofonie acceptată,
chiar recomandata aici!) nu mai e înscris pe lista de bucate
muzicale ale aşezămintelor de cultura socialistă… Cu mult decor,
cu tobă mare fu „cinstită”, în buricul târgului şi la cimitirul de la
Dric, Ziua forţelor armate ale R.P.R. Când? În 2 octombrie, la
aniversarea datei înfiinţării în Uniunea Sovietică, în anul 1943, a
primei unităţi de luptă din cadrul diviziei „Tudor Vladimirescu“
(prizonieri români), „nucleul armatei noastre populare”. Aferim! În
contrapunct, plăcut surprinşi am fost când am auzit cântându-se în
mod legal, după ani şi ani de interdicţie, „Hora Uniri” (era anul
Centenarului Unirii Principatelor Romane). Dar cu o floare,
primăvara nu se făcu!
În vitrina şi în rafturile „Librăriei de stat“ de pe strada Ghica
Vodă, se lăfăiau „noutăţi” cu preferinţă scoase la editura „Cartea
rusă“: „Opere”, vol. 28, de Lenin, „Cuvântări electorale“ (ediţia a.
III-a), de Stalin, „Scrieri”, vol. 19, de M. Gorki, „Lumină deasupra
pământului'„, de S. Babaevski; broşuri anonime: „Cauza lui Marx,
Engels, Lenin, Stalin este de neînvins”, „Armata Sovietica, strajă
de nădejde a păcii şi libertăţii popoarelor“; apoi „Imperialismul
americano-englez, duşmanul de moarte al popoarelor lumii”, de
Silviu Brucan, „Partidul m-a-nvăţat”, versuri de I. Beniuc, „Ana
Nucului”, nuvela de Remus Luca ş.a. „Mitrea Cocor” era pus deja
la naftalină… Autori huşeni nu existau...!
Pe scene se jucau cu prioritate piese de teatru precum: „Într-o
gară mică“, de Dan Tărchilă, „Pentru fericirea poporului“, de Aurel
Baranga, „Noi cei fără de moarte”, de M. Davidoglu, făcături
ideologice la comandă sociala. Era sezonul limbajului de lemn...
Ce filme adorabile rulau la cinematograful „Rodina“?
„Neuitatul an 1917”, „Desfăşurarea”, „Şi Ilie face sport”, „Nepoţii
gornistului”, „Pământ desţelenit”, „Floarea din Karakum”, „Liubov
Iarovaia“ ş.a.m.d.
La manifestări de artă plastică erau popularizate în special
tablouri: „Se înscriu în colectivă”, de Camil Ressu, „Griviţa”,
„Lupeni“ de I. Irimescu, „Lazăr de la Rusca” al lui Romulus Ladea,
„1 Mai liber”, al lui Al. Ciucurencu (compoziţia sa din 1950,
„Stalin“, pentru orice eventualitate, zăcea la… reanimare!),
caricaturi antiimperialiste de Eugen Taru, Jiquidii sau Cik
Damadian (cele antitoiste se aflau la reciclare).
Pe stadionul abia amenajat în apropierea gării, echipa de
fotbal „Huşana“ se căznea să plutească la suprafaţa apei, cu jucători
ca Focşa, Iordan, fraţii Ivanov, Mimi Balan, Idriceanu, Mihai
Grigoraş etc.
La 14 septembrie, iarmarocul anual se desfăşură la Dric fără
de farmecul de altădată, în schimb, s-a adunat lume, lume, lume, ca
la bâlci. In parcul din centrul oraşului, vârstnicii se adunau în mici
grupuri constituite pe anumite criterii sentimentale, ca să şi
amintească de trecute vremuri, să pună lumea la cale cu discreţia
cuvenită (urechile şi ochii Securităţii huşene conduse atunci de
căpitanul M. Dimitriu „lucrau întru gloria partidului”, pretu-
tindeni… se mai şi certau-împăcau. Majoritatea spiritelor negregare
asculta şi comenta cu spor „Europa libera“ (liceenii chiar şi în
cămine şcolare!), în pofida perturbării audiţiei radiofonice de către
staţia de bruiaj de la Gălbeni (Bacău). Unii, care posedau recep-
toare de calitate prindeau şi postul clandestin „România viitoare”.
Acela era ce era, vorba lui Creangă. Însă puţine persoane mai
credeau povestea cu „Vin americanii!” TV era o rară avis, releul
de la Comăneşti tehnic se dovedise inapt să retransmită în condiţii
bune programele. La chioşcul de ziare administrat de Leontin,
câteodată, puteai să-ţi procuri, pe sub mâna, „L"humanite“ şi
„Unita”. Ziarele de partid, deşi cu obligaţia abonamentului, nu le
citea mai nimeni.
Huşenii anului 1959 îşi făceau timp, resurse, prietenii, pentru
o plimbare în centru, o petrecere la Dobrina, Recea, Moţoc.
Protipendada secerei şi ciocanului nu se amesteca cu norodul. Ea
beneficia de misterioase locuri „ex burghezo-mosiereşti” asigurate
de inginerul Ioan Neamţu, stăpânul viilor dimprejurul oraşului luate
cu hapca de la gospodarii Huşului, de vinuri „alese” din vinoteca
Şcolii de Viticultură şi de alte delicii „specifice“, inaccesibile
maselor populare, muritorilor de rând.
Mita, pilele, duplicitatea, nepotismul, favoritismul nu şomau!
Joia, duminica, hala centrala era plină de cetăţeni, în căutarea celor
mai elementare produse alimentare (pentru care se stătea la coadă
cam multişor, începând cu carnea, făina. Cozi se faceau şi la
butelii.
„Conu Mişu“ (Ralea) venea din când în când, cu amici, la
vila sa.
Circula pe C.F.R. într-un vagon special, garat pe o linie moartă în
fosta staţie Dobrina. Nu se punea el laolaltă cu vulgul decât doar din
raţiuni de imagine. Cursele de autobuze (autogara era lângă hală) ce
deserveau localităţi rurale, alte oraşe, circulau ca vai de capul lor. Auto-
buzul Gară-Dric devenise febleţea multora...
Mizeria de pe Bulevardul „1 Mai”, unde tutela Costică
Strună, se erija într-un receptacol şi „distilator“ de veşti, zvonuri,
speculaţii. „Agitatori reacţionari” (în optica oficialităţilor) erau şi
croitorul Lumină, cizmarul Polovati, ambii din cartierul Broşteni,
chioşcarul tutungeriei de vizavi de spital Petrovici, şi alde Romila
viticultori, şi… şi… Colportori de teme ai variaţiuni de ultima oră.
Client de-al lor
fiind, cum in-
trai în atelier,
dugheană, te
luau ca-n schi-
ţa „Atmosferă
încărcată” de
Caragiale: „Ei,
ce zici?” „Ce
să zic? Bine.”
„Cum bine?
Asta e bine?”
„De? Ştiu şi
eu?” „Cum,
ştiu şi eu?
Dacă dumnea-
ta, cetăţean ca-
re te pretinzi…
Vai de biată
ţara asta…”
Limbajul iso-
pic, bancurile
„politice“ înlo-
cuiau pâinea
caldă.
Pe aceeaşi
„linie” ideolo-
gică se afla

Trăiască URSS, ţara copilăriei fericite!

1951 – Poftă bună copii!
Marx, Engels, Lenin veghează!
I
s
t
o
r
i
e

r
e
c
e
n
t
ă

Lohanul nr. 10
12
Agenţia Loto din centru, gestionată de spiritualul domn Tomescu,
frecventată de oameni „de-ai casei”, între care Moş Muzeu
(învăţătorul Gheorghe Melinte). Rareori era întâlnit pe străzi
pictorul Viorel-Huşi, dar rabinul Marcu Rosemberg tot mereu.
Original şi pitoresc ca personalitate, el nu se „complica“ în a umbla
cu fofârlica în confruntări cu „organele”. Le spunea la obraz chestii
nedigerabile care şocau autorităţile. De altfel, evreii plecau pe
capete de cele mai multe ori cu destinaţia Israel. Măcar că prietenia
româno-sovietică era „indestructibilă“, continuau să fie strict
restricţionate legăturile de la om la om cu cei de peste Prut. Nu mai
spunem de călătorii în străinătate, de contacte culturale ş.a.
Dictatura acţiona cu tărie pe meleagurile huşene. Interzis era
să articulez public Basarabia, basarabean, obligatoriu limba
moldovenească…
Să nu bombănim prea multe răutăţi pe marginea distrugerii
fizice şi a pervertirii moral spirituale a persoanei umane... Asupra
„căzuţilor sub vremi” nu suntem îndrituiţi să ridicam piatra, când
mii de huşeni luaseră în braţe pe ocupanţii străini, cozile lor de
topor, fără să fi trecut prin „furcile caudine” ale persecuţiilor,
şantajelor, hărţuielilor sistematice. Nu rostise în 1952 ditamai J. P.
Sartre propoziţia diabolico-animalieră: „Orice anticomunist este un
câine“? Iar cu ceva ani anteriori, poetul Louis Aragon scrisese
teribilul poem „Prelude au temps de cerises” în care cu o necesară
cruzime cerea formarea în Franţa a poliţiei politice de tip bolşevic,
încheindu-şi „raţionalist”, apocaliptic, mâzgâlitura „estetică“ cu
„Trăiască G.P.U.!“
Adevărat, Huşul era împânzit în anul 1959 de a grămadă de
politruci, cadre de activişti pemerişti, utemişti, de pionieri, de
sindicat, cei mai numeroşi consecinţă negativă a inversării
semnelor axiologice care prin simpla lor prezenţă, prin amestecul
necontenit în activitatea şi viaţa oamenilor, provocau acestora
pagube greu de calculat, nu de puţine ori punându-i în postura de
sclavi ai puterii totalitare. În astă curat-murdară treabă, „tovarăşele“
se manifestau foarte partinic… Dar, trebuie subliniat apăsat, în
respectul adevărului, că atunci, ca şi-n alte perioade ca şi în
celelalte zone geografice ale ţării, cu toata presiunea politică
sufocantă, profesionişti valoroşi, oameni de caracter de pe tărâmul
culturii şi spiritualităţii, al formării de români-români, făceau tot
felul de tumbe ca să aducă trăitorilor acestui pământ naţional raze
de lumină, de speranţă, de bucurie. Deschizând un colţ de fereastră
spre libertate, spre arta, ştiinţa necontrafacută, spre specializări
socialmente utile. Şi nu în ultimul rând, spre divertismentul de
calitate, necesar ca o gură de aer curat hărţuiţilor de griji, necazuri,
sacrificii. Terenul pentru un decembrie 89 se prepara tainic fără
grabă şi fără răgaz.
Pentru acest lucru, salutar, pentru multe altele, cuvine-se să le
mulţumim recunoscători acelora care-au ales, riscant, curajos fie
rezistenţa pasivă, fie rezistenţa activă, şi-au văzut de treabă cu
demnitate, nedând prilejuri de a intra în derivă. Fără această
conştiinţă vie a unei misiuni izbăvitoare, decembrie 1989 ar fi
întârziat să se ivească, iar numărul victimelor furiei caiafice ar fi
sporit substanţial.
Sunt traume sufleteşti de depăşit, unele rămase pe viaţă în
cârcă asemenea unei jivine cu ghiarele înfipte în grumaz, fireşte,
căderea sub vremi poate fi depăşită, dar numai prin asumarea ei
conştientă şi responsabilă. Câţi dintre căzuţi au făcut-o realmente,
ca să se înfăţişeze victorioşi la judecata de apoi a conştiinţei
istoriei, a Providenţei. Căci bunăoară, nostalgici intratabili ai
vremurilor apuse deploră azi, pe drept, însă cinic, numărul ridicat
de şomeri. În anii '50 se aflau în închisori şi lagăre de exterminare,
victime al urii de clasă, ale mâniei proletare, peste 1 milion de
români. Cui îi păsa, câţi căzuţi sub vremi, se sinchiseau de tragedia
lor, a familiilor, a ţării?
La Huşi, în urmă cu două decenii, populaţia majoritară privea
îngrijorată nebunia ceauşiştilor. Regimul comunist era atât de
putred, atât de infestat de profitori, carierişti, securişti, încât nu se
mai ţinea decât într-un fir de aţă. Aici n-a fost nicio înfruntare
serioasă, niciun foc de armă nu s-a tras. A fost suficient să fie
răsturnaţi la Bucureşti dictatorii, ca anemica structură de stângistă
locală să cadă ca fruct copt (răscopt?), spulberându-se „tăria'“ de
neînvins a socialismului veşnic. Legătura naturală cu Cerul şi cu
Pământul, ruptă brutal şi nefiresc prin ateism de stat, respectiv prin
deposedare individuală silită se restabili. Tot fără grabă şi fără
răgaz.
Prison oblige. Nu putem încheia înainte de a ne întreba,
retoric si filosofic, ce va fi peste o jumătate de secol? Sateliţii cărei
voinţe sau forţe politice vor fi huşenii? Ori nici vorbă de aşa
ceva?...
______________
Sursă fotografii: Comunismul în România, arhiva foto,
(www.comunismulinromania.ro) [G.F.]




Divinul, discutabil…


Cazul lui George Călinescu este de notorietate.
„Divinul” cum a fost el sanctificat de către adulatori

a
refuzat să--şi asume în acele momente tragice din
trecutul recent al românilor, riscul de înfruntat cu
sublimă demnitate „eminesciană” de a nu deveni
apologetul unui regim ilegal şi criminal.

Prof. Valeriu Neştian – Iaşi

e afirmă, mai în gluma, mai în serios, că Bibliei i se
spune „Cartea Cărţilor"' pentru că prin ea se poate
justifica orice. De exemplu, căderea excesivă în istorie.
Cum scria Marin Preda (v. „Luceafărul”, nr.37 din 12 septembrie
1970, articolul „Un semn de întrebare“) mulţi nu cred că trebuiesc
judecate astfel erorile sau scăderile unei mari personalităţi şi că
trebuiesc trecute, în mod decent, cu vederea, mai ales că toţi avem
asemenea scăderi, şi rar meritul de a fi mari. E adevărat, dar din ce
e formata atunci o conştiinţă? Nu din totalitatea actelor şi gesturilor
ei adevărate? Puse în lumina adevărată a împrejurărilor în care s-au
produs şi care îl pot absolvi dar şi apăsa?
O analiză a contextului ne dovedeşte că alternativa nu era
neapărat martirajul sau compromisul fără de scrupule, ci pierderea
unor poziţii sociale de favoare, a căror patimă de a le ocupa trebuia
ferm suprimată, în spiritul permanenţelor culturii şi spiritualităţii
naţionale.
In fine, dacă folosim (şi cuvine-se să folosim!) grila justiţiei
morale, simpla înregimentare în rândurile partidului comunist (cu
excepţii, fireşte) este din oficiu incriminatorie, deoarece „ostaşii”
pecereului, n-au avut luciditatea, verticalitatea, rezistenţa spirituală
ceruta îndeosebi intelectualilor. Ei au fost complici (direct, indirecţi
cu fapta, cu cuvântul, cu omisiunea, cu gândul, la asasinatele ale
puterii totalitare. Altminteri, o cât de sumara incursiune în perioada

23 august 1949, Bucureşti
S
I
s
t
o
r
i
e

r
e
c
e
n
t
ă

Noiembrie 2009 13
de dinainte de 1944 scoate la iveală declaraţiile de fidelitate şi
„bătăile cu flori” cu care autorul „Istoriei literaturii române“ îl
onorează pe Carol al II-lea, zeificat (cf. art. „Nihil sine Deo, nihil
sine Rege“ în „Jurnalul literar”, ediţia ieşeană, nr.19, din 7 mai
1939, sau „Regele”, text hagiografic, în „Revista Fundaţiilor
Regale”, nr. 6/l940).
In circumstanţele grave ale apariţiei monumentalei sale
„Istorii” 1941 criticile, contestaţiile, blamările ţin mai ales de
antitradiţionalismul lui, de ultraxenofilia manifestată pe alocuri, de
subiectivismul apăsat şi tendenţios uneori, cu care sunt împănate
anumite opere şi autori analizaţi ori ignoraţi.
Frenetica activitate gazetărească desfăşurată între anii 1944
şi1949, la cotidianul „Ecoul”, la săptămânalul „Lumea”, la ziarele
„Tribuna poporului” şi „Naţiunea“ la bianualul „Jurnalul literar”,
ediţia bucureşteană, întreţine cu ritmicitate o agitaţie zelatoare, din
păcate, în slujba ideilor comuniste, nerămasă la stadiul declarativ şi
la o desăvârşită sterilitate. Aşa, bunăoară, George Călinescu a fost
unul dintre primii intelectuali marcanţi care au aplaudat verbal şi în
scris ocuparea ţării de sovietici, pe tiranul de la Kremlin, Stalin, i-a
atacat injurios, sub centură, pe Iuliu Maniu, Brătianu, pe alţi
reacţionari de frunte, „slugi” ale imperialismului americano-englez.
In gazeta lui „Naţiunea”, oficină propagandistică procomunistă a
Partidului Naţional Popular - urmaş
al faimoasei Uniuni a patrioţilor - al
cărui lider se afla, el scria negru pe
alb, la 30 decembrie 1946 materialul
„În pragul Anului nou 1947”, în care,
pe un ton cazon, poruncea: „Spiritele
inerte, neînţelegătoare ale vremurilor
să fie date nemilos la o parte” (sub.
n.). Printre cei denunţaţi: Vladimir
Streinu, Şerban Cioculescu, N.
Steinhardt (v. şi „Naţiunea“ nr, 383

din 8 iulie 1947). În biblioteci mai
există colecţii de publicaţii ale
timpului şi spre a se verifica

partinitatea,

vigilenţa sa
revoluţionară, umanismul său…
Poliţia politică execută ulterior
„preţioasele indicaţii” ale „pontifului
istoriei şi criticii literare“ ce trecuse
de la preamărirea dictaturii regale la
aceea a dictaturii proletariatului. Se
pot admite glorificarea crimei şi
îndemnul la violenţă, ascultarea
oarbă de chemări din umbră, cărora
le lipsesc şi inteligenţa şi cultura şi
experienţa şi iubirea, şi mila de
oameni? Deplângem că minţi aşa de
frumoase, ca aceea a lui George
Călinescu, alunecau pe povârnişul
noroiului frământat cu sânge. Şi
făceau jocul murdar al inchizitorilor
românismului…
Forţa descurajării şi a oportu-
nismului era copleşitoare. Ce li se putea opune altceva decât tăria
caracterului care salvează onoarea unei culturi a naţiunii înseşi,
valoarea exemplului, respectarea veşnicei legi morale deferenţa şi
recunoştinţa faţă de înaintaşi. La 3 iunie 1948, când George
Călinescu este „ales“ membru activ al Academiei RPR (nu al
Academiei Române!), aproape 100 de personalităţi marcante erau
scoase de pe lista academicienilor, iar aproximativ 1/3 din numărul
membrilor Societăţii Scriitorilor Români lua drumul închisorilor.
Deci, liberul arbitru funcţiona!...
Zice-se că a fi obiectiv înseamnă să ai o recepţie reală, să te
bizui pe documente (să nu te temi de texte) şi să fii onest, pe cât
omeneşte e posibil să eviţi deviaţiile dictate de impulsuri afective.
Analiza deschisa pe text şi ea indispensabilă.
În ianuarie 1949, George Călinescu este îndepărtat de la
catedra universitară din capitală şi detaşat la Institutul de Istorie
Literară şi Folclor, al cărui director devine peste doi ani. Cartea
unui politruc
,
Ion Vitner (nume real: Jacob Winter), „Critica
criticii“ (1949), îl atacă frontal. Nu numai fiindcă George Călinescu
susţinea criteriul estetic în aprecierea unei opere de artă. La mijloc
o coterie alogenă întru desfiinţarea valorilor superioare româneşti.
Urmează o scurtă etapă cu prezenţă călinesciană sporadică în
publicistica literară.
La împlinirea a 75 de ani al lui A. Toma, recte Moscovici),
poet de tristă amintire, George Călinescu cuvântează. Între altele îi
spune aniversatului „...ai răspuns eminescianului memento mori,
prin memento vivere; şi moartea o priveai cu o admiraţie în loc să
împrumuţi aerul funinginos din Mortua est…“ (apud volumul
omagial „Sărbătorirea academicianului A. Toma“, Editura
Academiei, 1950, p. 19-32.). Curat absurd: comparaţie din care
creatorul vestitei Doine iese strivit.
Între anii 1953 şi 1959 semnează redactarea primului manual
de istoria literaturii române pentru clasa a VIII-a, apoi şi pentru
clasa a IX-a: Ne varietur! Junimea îi dăscăleşte pe învăţăcei,
urmare eliminarea tradiţiilor progresiste ale culturii române,
ruperea literaturii şi artei de viaţă, luptele şi năzuinţele poporului.
Prin revista „Convorbiri literare“ este răspândită teoria reacţionară
a artei pentru artă.
Din 1959 redactează tratatul de „Istoria literaturii române”, în
care pe lângă condamnarea în bloc a lui Titu Maiorescu, mentorul
„Sburătorului“ al doilea „geniu rău al literaturii noastre”, apare ca
dispreţuitor al culturii naţionale, „dependent” de modelele
„decadentismului” francez, promotor al tuturor „ismelor” venite
din Occident, reprezentant a trei capitaluri monopoliste- englez,
francez, american etc.
O legenda deformatoare
clădeşte Călinescu şi în jurul operei
lui Nicolae Iorga, al simbolismului,
al curentelor moderne. Astfel de
aserţiuni expuse cu autoritatea
criticului se bazează pe neadevăruri,
acreditate graţie aglomerării
tendenţioase a unor observaţii
unilaterale, prin punerea în circulaţie
a unui text inventat, citat trunchiat,
schimbări de cuvinte, minimalizări şi
cultivarea caricaturii demolatoare. O
practică dezinformatoare şi
antieducativă pentru tânăra generaţie
măcar.
O dată cu înaintarea în vârstă,
pe 29 mai 1953, el descoperă nu
numai că „Ileana Miliţianca“ din
poezia lui Eugen Frunză, e un fel de
Beatrice a lui Dante, dar şi că „Drum
fără pulbere”, romanul Canalului de
Petru Dumitriu, este un eveniment tot
atât de însemnat ca şi căderea Troiei.
Nu avea să ştie semnatarul articolului
din „Contemporanul” mai sus datat,
că foarte curând, în 18 iulie 1953,
lucrările „eroice“ de la Canalul
morţii aveau să fie suspendate tacit şi
apoi respectiva proză, epurată.
Dacă în „Bietul Ioanide” (1953), carte criticată oficial, nu se
zăreşte picior de comunist, în „Scrinul negru” (1960), roman al
ambiguitaţii cum fu el taxat, George Călinescu, a introdus de-a
dreptul Partidul, cu majusculă! Nu-i de-a mirării. În 1948 vizitase
Uniunea Sovietică şi fusese extaziat de ceea ce văzuse acolo (v.
cartea „Kiev, Moscova, Leningrad“, 1949. Pe urmă, admirase
realizările epocale din China comunistă (v. „Am fost în China
nouă“, 1955). Interveni o „benefică“ perioadă de decantare ce
trebuia „valorificată“ cu ceva profit… Ajunge deputat M.A.N.
George Călinescu încercă să rezolve drama poporului român,
cum s-a zis, printr-un „strănut de văduvă veselă şi abuzivă”,
„Cronica optimistului“ în revista „Contemporanul”, cu începere din
9 decembrie 1955 şi până în 1965, continuare la „Cronica
mizantropului şi artistic“ din „Adevărul literar şi artistic”. Exilul
literar îi spunea colţ roşu al falsei destinderi”. Mai plastic, Geo
Bogza numea rubrica din „Contemporanul” „liturghia de vineri“,
convins că marele învăţat ne hrănea „cu cozonac”, într-o epocă în
care abunda „pâinea prost frământată şi cu tărâţe“ (apud „Paznic de
far“, editura „Minerva”, 1974, p. 44). Fabricarea pe bandă rulantă a
serii întregi de interminabile articole inepte, mod graţios de a „bate

Bustul lui George Călinescu
din Aleea Clasicilor, Chişinău
I
s
t
o
r
i
e

ş
i

l
i
t
e
r
a
ţ
i

Lohanul nr. 10
14
câmpii“ al marelui optimist,
echivala cu agitarea săptă-
mânală a unei imperiale
mantii roşii în faţa frunţilor
înguste, mereu aplecate
pentru atac şi niciodată ridi-
cate să contemple Cerul.
Dialogurile purtate de critic
cu broasca ţestoasă şi cu
purecele, cu câinele şi cu
laleaua, reveriile lui, elogiul
ARLUS-ului şi al materni-
tăţii de scroafe din comuna
Cocioc, comentarea „omului
nou” al lui Gheorghiu-Dej,
punerea lozincilor de 1 Mai
într-un dialog platonician
ş.a.m.d.. n-au putut face să
dispară nici minimalizarea
propriei sale opere şi nici contracararea eforturilor întreprinse de
alţii pentru restabilirea adevărului asupra tradiţiilor sănătoase ale
culturii româneşti. Călinescizând flegmatic, cinic, la 28 decembrie
1956 - după reprimarea sângeroasă a revoluţiei din Ungaria - el
nota în respectiva „cronică“: „Intr-o ţară vecină socialistă,
elementele contrarevoluţionare au făcut distrugeri descreierate“!?!
Asta după ce la Congresul scriitorilor din RPR (iunie 1956)
declarase că „Eminescu face în «Luceafărul” procesul femeii
burgheze cu artificialitatea şi lipsa ei de sensibilitate“. Si tot în
„cronica” de pe 28 decembrie 1957, îşi exprima „sentimentul
straniu de dezolare“ pricinuit de monumentele lui Brâncuşi văzute
la Târgu Jiu.
Ca „european”, democrat desigur, George Călinescu recepta
în marea poezie a lui Henri Michaux, experienţa pozitive de
„patologie mintală prin intoxicare”, „Capitalism decadent“ cum
spunea azi şi un Vladimir Voronin sau venezueleanul Chavez… Cu
ocazia Congresului al XXI-lea al PGUS (27 ianuarie -7 februarie
1959), îi mai arde un elogiu. De data asta nu lui Stalin, ca în 1944-
1953, ci lui Hruşciov, a cărui expunere exprimă „spiritul de
construcţie propus pentru anii 1959-1965- de o grandoare vizibilă,
tipică socialismului biruitor”. Ne mai întrebăm de ce „Divinul” nu
şi-a asumat niciodată o cât de mică vină pentru sovietizarea culturii
române...
În 1960 este rechemat ca profesor onorific la Universitate. În
1962 ajunge directorul revistei Contemporanul. Din stenograma
şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R din 10 mai 1962, în care
s-a discutat primirea în partid a unor intelectuali de marcă aflăm că
însuşi Gheorghiu Dej vorbise la telefon cu George Călinescu în
aceasta privinţă. „A fost foarte emoţionat şi a spus: Da, el se
consideră un ostaş al partidului”, mărturiseşte dictatorul comunist.
Ce urmează? O scrisoare publicată de oficiosul „Scânteia”,
prin care, în termeni, neonoranţi, George Călinescu, împreună cu
Ralea, Vianu, Demostene Botez, solicită cu plecăciune primirea în
partidul socotit cel mai stalinist în acea perioadă. Bineînţeles că li
se accepta cererea, scutiţi fiind de „stagiul pregătitor“. De fapt şi
meritau. Tot în 1962, G. C. încasează de la Fondul literar 111.199
lei. În 1964, e laureat al Premiului de Stat. A fost contemporan
ocupaţiei bolşevice, sovietizării, comunizării, colectivizării forţate
a agriculturii, industrializării silnice, campaniilor ateiste,
naţionalizărilor abuzive, terorii roşii, revoluţiei culturale, planurilor
cincinale luate razna la care a aderat fără crâcnire, opintit să pună o
cărămidă la construcţia socialismului şi comunismului, la
denigrarea istoriei Neamului. A dormit liniştit, n-a reacţionat la nici
o ticăloşie a regimului democrat-popular. Nici n-a lăsat posterităţii
oarece testament spiritual (ţinut la sertar), cum că ar fi rămas în
sinea lui fidel dimensiunii româneşti a existenţei şi că nu crede în
veşnicia monstruoasei ideologii stângiste.. Chiar de la un Mihai
Beniuc sau de la patriarhul Justinian Marina avem mărturii asupra
momentelor de nesupunere personală faţă de diavolul roşu. De la
genialul George Călinescu nimic?! (cf. vol. „Intelectuali români în
arhivele comunismului“, coordonat de Dan Cătănuş, Editura
„Nemira“, 2006, passim.). E limpede, nu s-a solidarizat în nici un
fel cu prigoniţii cu asupriţii, ci cu opresori, cu călăii.
Să nu ne fie frică de adevăr, chiar dacă simţi, peste

umărul
tău, ochiul vigilent al cenzurii unui prezent exacerbat, absorbant,
stimulat de biciuirea unei grabnice spălări a creierelor. O istorie, o
critică literar artistică totalizantă, infailibilă, nu trebuie lăsată să şi
mai aroge astăzi funcţiile unei religii. Nici să pontifieze
,
în numele
democraţiei manipulate de senili fără trecut, de tineri fără viitor.
Preeminenţa, monopolul sunt false misiuni ca şi spectacolul
de personalitate. Căci, singura modalitate de a umbri viaţa şi opera
lui George Călinescu este de a le scoate din umbră.




Moş Ion Roată la Huşi


Despre vizita lui Moş Ion Roată la Huşi aflăm
din „Notiţe istorice despre biserici” - manuscrise
adunate de Ion Antonovici, viitor episcop al Huşilor,
pe la 1902.

Ion N. Oprea – Iaşi

În „Notiţe istorice despre biserici“ - manuscrise adunate de Ion
Antonovici, viitor episcop al Huşilor, depozitate la Arhivele
statului din Iaşi, aflate în curs de descifrare de către subsemnatul, la
poziţia 104, preotul Rebegea Gheorghe, sachelar la parohia Ibă-
neşti, judeţul Tutova, mărturisea la 28 februarie 1902:
În anul 1876, luna noiembrie, P.S. Arhiereu Policarp Popescu
Bârlădeanu, director şi profesor la seminarul din Huşi, moare în
urma unei boli de atac şi se înmormântează cu mare pompă în bise-
rica Sfântul Nicolae din Huşi. L-a succedat arhimandritul
Inochentie Moisiu, fiind pe atunci director la Sfânta Episcopie.
În 2 septembrie 1878, când P.C. sa Inochentie îmi scria
atestatul de absolvire a seminarului, intră la P.C. sa un om cam în
vârstă de 60 de ani, bine făcut, roş la faţă, cu părul mai mult alb,
îmbrăcat în straie de munte. Roagă pe Prea Cuvioşia Sa să-i
primească în seminar pe nepotul său care era afară.
—De unde eşti? îl întreabă părintele Inochentie.
— Din plasa Vrancea, judeţul Putna - veni răspunsul.
— Să se ducă la Roman, acolo vă este eparhia - i-a zis
moşului părintele director.
Bătrânul ascultă şi deodată, din întâmplare sau poate face să i
se dea înlături o parte a hainei de sub surtuc. Pe dedesubt, în partea
stângă, i se vede o cruce în formă de decoraţie, mare, aproape cât
palma, pe reverul hainei bărbatului. Văzându-i-o, îl şi aud pe Prea
Cucernicia Sa întrebându-l:
— De unde o ai? Poate ai fost în război?
— Nu! răspunse bătrânul din faţa ecleziastului.
Domnul Grigore Creţu, profesor şi el la seminar, fiind cu mai

Funeraliile oficiale ale lui George Călinescu, 14 mai 1965
Foto: Nicolae Bodnarenco
I
s
t
o
r
i
e

ş
i

l
i
t
e
r
a
ţ
i

Noiembrie 2009 15
mulţi profesori colegi
în salonul directorului,
aude vorba şi tam-
nisam, vine să vadă şi
domnia sa pe necu-
noscutul cu decoraţia,
punându-i aceleaşi
întrebări ca şi gazda
care îi era coleg.
— De unde ai
asta? Poate ai fost în
război? Ai trecut
Dunărea? Sau poate ai
făcut altă ispravă şi
mai mare?
Bătrânul, cum
sta maiestos, îl caută
de sus până jos pe
domnul Creţu, şi-1
pofteşte să-i răspundă:
— Cu cine am
cinstea a vorbi?
— Cu domnul
Grigore Creţu, profe-
sorul de limba latină
şi limba română la seminarul din Huşi - îi răspunde grabnic şi cu
respectul cuvenit vârstei celui întrebat de director.
Auzind cu cine are de-a face, vârstnicul, parcă şi mai
respectuos, face un compliment faţă de toţi domnii profesori de
faţă, aplecându-se de spate în faţa lor şi întinzând mâna domnului
Creţu, convorbitorul, adaugă:
— Şi eu sunt deputatul Ion Roată din Divanul Ad-hoc al
Moldovei de la 1858...
La acest răspuns şi recomandare, toţi domnii profesori i-am
văzut arătând o stare de adâncă uimire.
Şi domnul Creţu
începe a-i pune dife-
rite întrebări deputa-
tului venit în ospeţie
dar şi cu interese
particulare la Semi-
narul din Huşi: despre
păţaniile din viaţa lui,
cum a îndurat viaţa
după ce s-a întors
acasă de la Divanul
Ad-hoc, cum i-a venit
în minte ideea să pună
jalba în prăjină şi să
iasă înaintea Domni-
torului Alexandru
Ioan Cuza, cum... Şi
dacă mai poate ceva.
— Dacă aş avea
ocazia să fiu prezent şi
în alte Divanuri, ceva
mai mult aş mai face!
- i-a fost răspunsul
moşneagului.
Emoţionat, Prea
Cucernicia Sa Inochentie, domnii profesori, toţi, rând pe rând, i-au
ieşit în întâmpinare, i-au strâns mâna călduros şi l-au felicitat
pentru patriotismul său, mulţumindu-i că au avut fericirea de a-1
vedea şi cunoaşte.
În cele din urmă, cu totii au hotărât a-i primi nepotul în
seminar la clasa a IV-a, deoarece avea deja absolvite trei clase
normale şi funcţionase mai mulţi ani ca învăţător, cu merite care-l
impuneau oamenilor.






Simpozionul „Marea Unire
Implicaţii politice şi culturale”


În cadrul simpozionului din 19 septembrie
2009 a fost reactivată secţia Ligii culturale a
românilor de pretutindeni în oraşul Huşi.


Prof. Costin Clit – Huşi

impozionul cu tema „Marea Unire – Implicaţii politice
şi culturale”, desfăşurat la Huşi, în Sala Primăriei, la
care au participant peste 100 de persoane, a reunit
personalităţi ce aparţin lumii universitare ieşene şi profesori de
istorie din judeţul Vaslui. Amintim pe conferenţiarul doctor
Dumitru Amititeloaie cu tema Viaţa Elenei Cuza, doctorul în
istorie Constantin Cloşcă cu tema Dimensiunile personalităţii lui
Neculai Costăchescu, ambii de la Universitatea „Al. I. Cuza”din
Iaşi, profesorul doctor Nicolae Ionescu de la Inspectoratul Şcolar
Judeţean Vaslui, cu tema George G. Mironescu – personalitate
vasluiană şi Marea Unire, profesorul Gheorghe Gherghe din
Bârlad, cu tema Lăţeşti: Destinul unei moşii şi profesorul Costin
Clit de la Colegiul Naţional „Cuza Vodă” din Huşi, cu tema
Huşenii şi Unirea Basarabiei cu Patria Mamă. Simpozionul a fost
organizat de Primăria oraşului Huşi, Colegiul Naţional „Cuza
Vodă”din Huşi şi Casa de Cultură „Al. Giugaru” din Huşi, în urma
propunerii subsemnatului.
În cadrul simpozionului din 19 septembrie 2009 a fost
reactivată secţia Ligii culturale a românilor de pretutindeni în
oraşul Huşi. Sperăm ca activitatea secţiei din municipiul Huşi să fie
cât mai rodnică. Ne propunem atragerea tineretului în identificarea
şi realizarea idealului naţional, strângerea legăturilor cu secţiile
Ligii din România şi din întreaga lume, editarea unei reviste şi a
lucrărilor de specialitate, desfăşurarea de simpozioane la care să
participe personalităţi marcante ale culturii şi politicii româneşti.
Ne ridicăm împotriva detractorilor neamului românesc, gen
Patapievici, a duşmanilor ţării. Secţia Huşi protestează împotriva
acţiunilor din aşa numitul ţinut secuiesc care încălcând constituţia
ţării şi-a adoptat imn, drapel şi însemne sigilografice. Liga culturală
se pronunţă pentru păstrarea limbii române ca limbă oficială în
România. Aducem mulţumirile noastre domnului primar Ioan
Ciupilan şi domnului Sergiu Găină, directorul Casei de Cultură
care au facilitat desfăşurarea acestei activităţi culturale prin care s-a
deschis Toamna Culturală Huşeană.
Pentru o mai bună cunoaştere punem la dispoziţia cititorilor

Deputatul Ion Roată

Episcopul Iacob Antonivici
S

Forumul basarabenilor, Bucureşti, 27 martie 2008
N
o
t
e

i
s
t
o
r
i
c
e

S
i
m
p
o
z
i
o
n

i
s
t
o
r
i
c

Lohanul nr. 10
16
câteva informaţii referitoare La Liga pentru unitatea culturală a
românilor de pretutindeni.
Liga pentru unitatea culturală este o organizaţie înfiinţată la
15 decembrie 1890 şi scopul ei principal a fost sprijinirea
spiritualităţii româneşti din Transilvania împotriva sistemului de
deznaţionalizare implementat de guvernele austro-ungar şi ungar.
Primul apel pentru apărarea drepturilor românilor datează din 24
ianuarie 1891. Liga a fost cea care a apărat memorandiştii din
Transilvania, cea care a contribuit apoi la dezvoltarea spiritului ales
în aşa fel încât s-a produs o efervescenţă deosebită pe întreg
cuprinsul Transilvaniei, al Maramureşului, în Bihor, în Banat, la
românii din Ungaria, şi ei au fost stimulaţi prin această activitate în
vederea participării la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia,
de la 1 Decembrie 1918. În 1914 se transformă în Liga pentru
unitatea politică a românilor de pretutindeni.
Liga a fost condusă de Nicolae Iorga între 1919 – 1940, cel
care i-a imprimat acest specific naţional, iar nu naţionalist. (Să nu
se confunde niciodataă lupta pentru neamul românesc cu
naţionalismul politicianist ieftin, care nu urmăreşte altceva decât sa
pună mâna pe putere slujindu-se de aceste sentimente extraordinare
ale tuturor românilor). După asasinarea lui Nicolae Iorga de
legionari, ea a fost condusă în continuare de blocul Anghelescu
până în 1948, când regimul comunist l-a destrămat.
S-a reînfiinţat la 25 decembrie 1989, tocmai când era
împuşcat Nicolae Ceauşescu, Liga fiind creată în ideea de a sprijini
în special în acea perioada unirea Basarabiei cu ţara-mamă. De
aceea, primul obiectiv al Ligii Culturale a fost podul de flori de
peste Prut, creat de Ligă - atunci s-au deschis graniţele, s-a trecut
de-o parte pe alta. Liga Culturală a întreprins, între altele, multe
acţiuni în ţară şi peste hotare, s-au ridicat monumente, statui, s-au
publicat peste 150 de volume, publicaţii de altă natură, reviste, s-a
contribuit la efervesceţa românităţii, la stabilirea numărului
românilor în lume. Se estimează că sunt 13 milioane de români
dincolo de hotarele ţării, deci suntem un neam de 35 de milioane,
nu numai de 22, care ne aflăm în ţară. Liga Culturală a fost cea care
a creat Congresul Spiritualităţii Româneşti, o organizaţie care se
întruneşte o dată pe an pentru a dovedi că avem aceeaşi unitate
istorică, aceeaşi credinţă, aceeaşi limbă şi că trebuie sa fim în
continuare un neam unit indiferent unde ne aflăm, aproape în toate
ţările lumii. Congresul Spiritualităţii, după anul 2000, se desfăşoară
la Alba-Iulia, pentru că în acest loc este firesc sa ne implinim şi noi
destinul, întrucat oraşul a fost centrul Unirii din timpul lui Mihai
Viteazul, Unirii de la 1918, este focarul principal al unităţii
neamului.
Liga pentru unitatea culturală a românilor şi-a înfiinţat, încă
din 1890, secţii în întreg Vechiul Regat şi teritoriile sflate sub
stăpânire străină. Prima atestare a secţiei din Huşi este din 1912.,

1
Sursă fotografii: Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina“
filiala „Mihail Kogălniceanu“ Huşi (probasarabiahusi.ro) [G.F.]
cu siguranţă a funcţionat şi anterior acestui an. Liga culturală din
Huşi îşi completa la 26 iunie 1912 comitetul cu opt membri,
doamna
Dragoş,C.Dinescu,Th.Dimitriu,C.Al.Holban,dr.N.Lapteş,maiorul
D.Mardare, Gr. Vericeanu şi Gh. C.Vântu. Totodată s-a constituit
primul consiliu de administraţie din care fac parte C. Al. Holban,
preşedinte, revizorul Th.Dimitriu,vicepreşedinte, profesorul de la
Gimnaziu M. Nestor, casier, institorul Gh.Vezbianu, secretar,
Gh.C.Vântu, Gh.Vezbian, D. Alexa,institor la Vutcani, I.Bordea,
institor la Lunca Banului, Şt. Filon, institutor la Răducăneni,
Gh.Neştian,institutor la Vutcani şi Marin Diaconu, învăţător la
Moşna, membri. Liga culturală a început organizarea serbărilor şi
conferinţelor.S-a preconizat apariţia unei reviste la Huşi în luna
septembrie a anului 1912. În perioada interbelică din Huşi era
condusă de preotul Mihai Bejenariu.
Liga culturală a emis un protest, faţă de ultimele evenimente
din ţară, pe care secţia din Huşi şi-l asumă şi pe care îl redăm în
continuare.

În legătură cu activitatea antistatală, antiromânească
a unor organizaţii maghiare revizioniste, iredentiste,
paramilitare, cu sediul în afara graniţelor României

Stimate Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu,
Stimate Domnule Prim-Ministru al României, Emil Boc,
Stimate Domnule Preşedinte al Senatului României, Mircea
Geoană
Stimată Doamnă Preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta
Anastase

În numele „Ligii Culturale Pentru Unitatea Românilor De
Pretutindeni” Departamentul Moldova, vă rugăm să dispuneţi
adoptarea măsurilor legale, constituţionale pentru interzicerea
activităţilor subversive, provocatoare, sfidătoare desfăşurate în
Transilvania de către unele organizaţii revizioniste, iredentiste,
paramilitare maghiare de peste hotare.
Toleranţa excesivă, lipsa unei atitudini ferme, intransigente, a
unei reacţii legitime a autorităţilor statului nostru permit activitatea
acestor organizaţii neohortiste, naziste pe teritoriul sacru al
Transilvaniei, sub pretextul unor comemorări, aniversări etc.
Caracterul nociv al activităţii acestor organizaţii constă în faptul că
scopul lor este de a atrage atenţia opiniei publice internaţionale,
chipurile, asupra „terorii antimaghiare”, inventate de liderii lor
iredentişti, precum şi de a recruta tineri maghiari care să lupte
împotriva statelor presupuse că asupresc pe maghiari. Aceste
organizaţii revizioniste, paramilitare, se află în strânsă legătură cu
mai multe organizaţii similare de extremă dreaptă din Europa şi
Canada, având un rol destabilizator, antisocial. Ele acţionează sub
lozinca „Va fi al nostru, ceea ce vom lupta să putem obţine”, iar
scopul final, nedisimulat îl constituie desprinderea Transilvaniei de
România şi refacerea Ungariei Mari. Liderii unora dintre aceste
organizaţii au interdicţii de intrare în Canada, Serbia şi Slovacia, dar,
în mod inexplicabil, nu şi în România.
Prin toate programele şi activităţile desfăşurate,
organizaţiile iredentiste şi revizioniste maghiare care pătrund în
Transilvania, sub diferite pretexte, încalcă flagrant nu numai
prevederile Constituţiei, suveranitatea şi integritatea teritorială a
României, ci şi principiile unanim admise ale Dreptului Internaţional,
motiv pentru care vă rugăm să dispuneţi interdicţia pe viitor a oricăror
activităţi ale acestor organizaţii paramilitare, hortisto-revizioniste
pe teritoriul ţării noastre.
Cu deosebită stimă,
Preşedintele Departamentului Moldova al „Ligii
Culturale Pentru Unitatea Românilor De Pretutindeni",
Academician Constantin Gh. MARINESCU
Vicepreşedinte,
Conf.univ.dr. Alexandru AMITITELOAIE
Vicepreşedinte
Prof. univ. dr. Constantin CLOŞCĂ
Preşedintele Filialei „Ligii Culturale Române” din Huşi
Prof. Costin CLIT

P.S. Am considerat o datorie de conştiinţă a Ligii Culturale
Pentru Unitatea Românilor De Pretutindeni care a exercitat un rol
proeminent în făurirea României Mari, să vă adresăm acest
Memoriu.

Manifestarea culturalî „Basarabia, pământul misiunii
noastre”, dedicată marilor eroi ai neamului românesc, Grigore
Vieru şi Andrei Vartic. Biblioteca Municipală „Mihai Ralea”,
Husi - 31 iulie 2009
1

S
i
m
p
o
z
i
o
n

i
s
t
o
r
i
c

Noiembrie 2009 17



Biblia, istorie, cultură şi civilizaţie
În esenţă, Cartea Cărţilor este un uriaş
monument al umanităţii, o capodoperă literară de o
frumuseţe poetică sublimă şi este alcătuită din 66 de
cărţi canonice, sacre, aparţinând iudaismului şi
creştinismului.


Ec. Aurel Cordaş – Huşi

Moto
Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, că
dacă scoţi Biblia din Europa atunci Shakespeare
devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europenii,
chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci.
Ştiinţa şi filozofia greacă sunt foarte folositoare, dar
nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare şi
consolatoare pe continent – suverană – e Biblia.
Petre Ţuţea

ărţile canonice ale Bibliei se împart în două părţi:
Vechiul Testament şi Noul Testament. Vechiul
Testament (v. legământ, contract) cuprinde trei părţi
care în terminologia iudaică sunt numite: ,,Legea”, ,,Profeţii”, şi
,,Scrierile”.
Legea (Tora), Învăţătura sau ,,Cartea legii lui Moise“, la
început, a format o singură carte, dar mai târziu a fost împărţită în
cinci suluri (Pentateuh) în vederea unei mânuiri mai uşoare.
Geneza (origine, naştere) este prima parte a Pentateuhului ( cuvânt
de origine greacă însemnând ,,cinci suluri”, cinci cărţi sau ,,volum
cvintuplu”). Pentateuhul şi Cartea lui Ioshua Navi (personaj biblic
ce este succesorul şi executorul testamentar al lui Moise) povestesc
cum tribul lui Israel a devenit o naţiune şi cum a întrat în posesia
Pământului Făgăduinţei.
,,Profeţii” sunt persoane care transmit oamenilor cuvinte din
partea Divinităţii, predicatori politico – religioşi care au acţionat în
sec.VIII – VI î.Hr. în regatele Israel şi Iudeea, mişcarea prorocilor
fiind rezultatul contradicţiilor sociale ale societăţii israeliano–
iudeice. Ei mai descriu înfiinţarea şi dezvoltarea monarhiei.
,,Scrierile” cuprind poezii, consideraţii asupra binelui şi
răului, precum şi relatări istorice.
Biblia romano–catolică şi cea ortodoxă includ scrieri iudaice
suplimentare numite ,,apocrife” (,,ascunse”) cum ar fi Cartea
Maccabeilor etc.
Vechiul Testament cuprinde evenimentele de la crearea lumii
şi până la venirea în lume a Domnului Iisus Hristos. Această parte a
Bibliei are 39 de
cărţi canonice in-
spirate. Acestea
sunt:
Cărţile Legii
(Pentateuh) for-
mate din: Facerea
(Geneza), Ieşirea
(Exodul), Leviti-
cul, Numeri (Nu-
merele), Deutero-
nomul (A Doua
Lege);
Cărţile Isto-
rice sunt compuse
din: Cartea lui
Ioshua Navi,
Cartea Judecă-
torilor, Cărţile
Regilor (4), Căr-
ţile Cronicilor (2),
Cărţile lui Ezdra
(2) şi Cartea
Esterei;
Cărţile
Poetice sunt alcă-
tuite din: Cartea lui Iov (tema principală este dezlegarea problemei
suferinţei), Psalmii, Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul (cugetări
despre sensul vieţii), Cântarea Cântărilor (un adevărat poem
închinat dragostei sincere, lirică de nuntă);
Cărţile Profetice reprezintă suma Cărţilor atribuite profeţilor
Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea, Ioil, Amos, Iona, Miheia,
Naum, Avacum, Sofronie, Agheu, Zaharia, Maleahi;
Alte Cărţi necanonice (apocrife) – Cartea lui Tobit, Baruh,
Ezdra, Solomon, Isus, Cartea Iuditei, Susanei, Maccabeilor etc.
Noul Testament cuprinde faptele şi evenimentele din viaţa
Domnului Iisus Hristos. Noul Testament este alcătuit din literatură
creştină timpurie fiind compus din două părţi mari: cele 4
Evanghelii (după Matei, Marcu, Luca şi Ioan) şi Epistolele Pauline
(către Romani, Corinteni, Galateeni, Efeseni, Filipeni, Coloseni,
Tesaloniceni, Timotei, Tit, Filimon), la care se adaugă Epistolele
Soborniceşti, adică scrisorile altor conducători ai Bisericii Creştine
Timpurii (Sfinţii Apostoli Iacov, Petru (2), Ioan (3) şi Iuda). Aceste
Epistole (scrisori), redau corespondenţa primilor conducători ai
Bisericii Primare ( în special Sfântul Apostol Pavel) şi se referă la
nevoile primelor congregaţii.
Între ,,Evanghelii” şi ,,Epistole” sunt plasate relatările
Sfântului Apostol Luca despre creşterea Bisericii Creştine Primare,
relatări numite Faptele Apostolilor care povestesc despre istoria
timpurie a creştinătăţii. Apostol este un titlu derivat de la cuvântul
grecesc însemnând ,,Cel trimis.” Apostolii au fost liderii oficiali ai
Bisericii timpurii.
Domnul Iisus a ales 12 dintre ucenicii Lui şi i-a numit
apostoli.
Noul Testament se încheie cu Apocalipsa, o viziune parţială a
cerului şi viitorului aşa cum a primit-o Sf. Ap. Ioan Teologul.
Această carte vine să întregească povestirea confruntării universale
dintre bine şi rău începută în cartea ,,Genezei”, confruntare care se
desfăşoară pe pământ. Scrierea prevesteşte misterioase,
înfricoşătoare fenomene cereşti care vor aduce după ele mari
tulburări sociale, finalizându-se cu un tablou care înfăţişează noul
cer şi noul pământ.
Cărţile Legii (Pentateuhul) sau Legile lui Moise
Cele mai vechi coduri de legi (ansamblu de reguli juridice) se
bazau pe principii religioase, adică o zeitate, mai târziu
Dumnezeuera izvorul, raţiunea legii. Codurile de legi erau
considerate de origine divină. În caz de nevoie, profeţii, preoţii erau
împuterniciţi să interpreteze legea lui Dumnezeu. Legile stabileau
îndatoririle omului faţă de Dumnezeuşi faţă de ceilalţi oameni,

Tora în fosta sinagogă Glockengasse din
Cologne, Franţa. Foto: Willy Horsch,
Wikimedia Commons
Biblia pauperum, circa 1410
C
C
u
n
o
a
ş
t
e
r
e

ş
i

l
u
m
i
n
ă

Lohanul nr. 10
18
precum şi interdicţiile fundamentale legate de comportamentul
uman. În accepţiunea modernă a cuvântului ,,Legile reprezintă
reguli de comportament şi proceduri impuse pentru a promova o
situaţie ideală in societate.”
Astfel ,,Cărţile Legii” sau ,,Legea lui Moise”, în afara
naraţiunilor, conţin suma obligaţiilor, regulilor sau dispoziţiilor
obligatorii rituale şi juridice (legislative), reglementate prin
,,Decalog”, care cer de la poporul evreu să condamne omorul,
furtul, adulterul, idolatria, mărturia falsă, râvnirea la bunul altuia.
,,Decalogul” sau ,,Cele 10 Porunci” sunt legi morale cu valabilitate
universală. Aceste legi pot fi citite pe partea superioară a faţadei
principale a clădirii O. N. U.
Scrierile, sacre, spun că Moise a fost conducătorul,
legislatorul triburilor evreeşti pe care le-a eliberat din robia
egipteană şi le-a condus spre Ţara Făgăduinţei (Canaan) pe traseul
Valea Nilului către Peninsula Sinai. Sfinta Scriptură ne mai
informează că Moise a fost cel căruia Dumnezeui-a trimis
,,Legile.” Tot lui Moise i se atribuie şi forma de organizare a
,,Judecătorilor” (Conducătorilor), el fiind cel care a reuşit să pună
bazele religiei monoteiste.
Legile pe care Domnul Dumnezeui le-a dat lui Moise nu au
fost singurele norme din Orientul Apropiat Antic care au
supravieţuit. Au mai rămas în memoria istoriei următoarele serii de
legi: cele 60 de legi din cetatea – stat Esuna din centrul
Mesopotamiei (Irak-ul de astăzi), anul 1800 î.Hr., cele aprox. 282
de legi ale lui Hammurabi regele Babilonului (1792 – 1750 î.Hr.),
cele 200 de legi hittite datând din cca. 1600 î.Hr., cele 128 de, aşa-
numite, Legi în asiriana mijlocie (1115 – 1077 î.Hr.).
În cadrul celor cinci cărţi ale lui Moise, prima carte numită
Geneza (Facerea), redă concepţia evreilor în privinţa creării lumii
de către Dumnezeu. Potrivit informaţiilor existente în scrierile
sacre (Geneza 12-5o Geneza 24: 13), strămoşul evreilor a fost
patriarhul Avraam. Acesta a fost cel care a condus un mic trib de
păstori evrei, plecaţi din Ur, localitate din Mesopotamia, către Ţara
Canaanului, iar călătoria s-ar fi petrecut pe la începutul anului 2000
î.Hr. Următorul conducător al tribului a fost, potrivit textelor
biblice, Isaac, fiul lui Avraam. După care la conducerea evreilor a
urmat Iacov (Israel) fiul lui Isaac (Geneza 35:11). Acesta a avut 12
fii, dar ţinea cel mai mult la fiul cel mai mic Iosif. Cei 12 fii ai lui
Iacov şi familiile lor au format nucleul poporului evreu.
După unii experţi biblici, stabilirea unor triburi semitice în
Palestina, printre care şi triburile israelite ar fi avut loc în secolul al
XIII-lea î.Hr. Avraam, Isaac şi Iacov (Israel) sunt consideraţi cei
trei Patriarhi (strămoşi) ai iudaismului. Termenul Israel provine de
la cel de al treilea Patriarh, Iacov numit şi Israel (,,cel ce luptă cu
Dumnezeu”), nume dat de Dumnezeului Iacov, nume ce a fost, de
asemenea, dat descendenţilor lui Iacov, israeliţii. Termenul de
iudeu provine de la Iuda (Iehuda), unul din fii lui Iacov, nume

1
Sursă: Revista teologic - literară „Lumină din lumină“ a
Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur“ -
Huşi, anul 1, nr. 1, decembrie 2008 [G.F.]
atribuit şi descendenţilor din tribul cu acelaşi nume. Termenul de
evreu provine de la cuvântul ,,Ever”, evrit, ivrit, însemnând ,,de
dincolo”, adică locuitor de pe malul celălalt al fluviului. De unde
numele de Avram Ha-Ivri (Avram evreul), adică Avram cel ,, de
dincolo” de fluviul Eufrat.
În Egipt unele triburi nomade au migrat în căutare de păşuni
pentru turme, majoritatea lor rămânând în Palestina. Ieşirea
(Exodul), cea da a doua carte a lui Moise prezintă istoria eliberării
evreilor din robia egipteană. Ieşirea Israeliţilor din Egipt este
totodată istoria religiei evreeşti, istoria prezentării şi fundamentării
teoretice a izvoarelor şi dogmelor religiei. Cartea ,,Exodului”
înregistrează că Domnul i-a dat lui Moise pe Muntele Sinai un set
de Legi, rămas şi cunoscut în istorie sub numele de ,,Cele 10
Porunci” sau ,,Decalogul.” Tot în cartea ,,Exodul”, mai precis în a
doua jumătate a cărţii, alături de Darea Legii (sec. XV-lea sau al
XIII-lea) se regăseşte textul ,,Legământului” (sau al contractului)
pe care Domnul l-a încheiat cu poporul Său, Israel, pe muntele
Sinai. Acest ,,Legământ” a fost înnoit după 40 de ani, când Moise
era aproape de momentul morţii şi cele 12 triburi ale lui Israel
(Iuda, Simeon, Beniamin, Dan, Efraim, Manase, Isaar, Zebulon,
Aser, Naftali, Gad şi Ruben) erau aproape de momentul intrării în
Ţara Făgăduinţei. Textul acestui ,,Legământ” este păstrat în Cartea
,,Deuteronumul” ( A Doua Lege).
Peste tot în Biblie istoria se împleteşte cu învăţătura.
Cartea Cărţilor interzice mita:
Să nu primeşti daruri, căci darurile orbesc pe cei ce au ochii
deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi (Iş., 23:8).
Invidia şi lăcomia sunt interzise de Scriptură:
Să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici boul lui, nici măgarul
lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău (Iş. 16. :35-36).
Cartea a treia a legilor lui Moise Leviticul cuprinde legi sau
regulile referitoare la cultul religios. În capitolul ,,Porunci pentru
viaţa de zi cu zi” sunt citate sfaturi şi îndreptări care au valabilitate
de mii de ani.
Să nu faceţi nedreptate fie la judecat, fie la măsurat, fie la
cântărit, fie la turnat. Cântarul vostru trebuie să fie drept,
greutăţile drepte, efa dreaptă şi hinul drept (Lv., 19:35).
Să avem grijă să nu cerem semenilor noştri fapte care-i
depăşesc :
Să nu-l împovărezi cu sarcini grele (Lv.,25:43).
Sentimentul iubirii faţă de aproapele nostru poate fi blocat
din cauza dragostei exagerate pentru bani:
Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi... (Lv., 19:18).
A patra Carte a lui Moise Numeri (Numerele) prezintă istoria
evreilor din perioada în care au plecat din robia egipteană, mai
exact din momentul plecării de lângă muntele Sinai, şi au ajuns în

Biblia de la Bucuresti, 1688.
De remarcat stema Ţării Româneşti.
1


Adam şi Eva – Jan (Mabuse) Gossaert, 1525
C
u
n
o
a
ş
t
e
r
e

ş
i

l
u
m
i
n
ă

Noiembrie 2009 19
Canaan. Ea redă şi
modul în care a fost
realizat recensământul
(numărătoarea) evre-
ilor în perioada când
se aflau în Peninsula
Sinai, iar mai târziu în
câmpiile Moabului.
Deuteronomul
(A Doua Lege), este
ultima din cele cinci
Cărţi atribuite lui
Moise. Probabil din
cauza imoralităţii şi
idolatriei israeliţilor în
Câmpiile Moabului,
Moise a considerat
necesar să repete, să
detalieze Legea pri-
mită pe muntele Sinai
înaintea noii generaţii
aflate pe punctul de
intrare în Ţara Făgă-
duinţei. Moise expune
legi precise. Astfel
există: legi referitoare
la religie şi închinare,
la administrarea jus-
tiţiei, la guvernare şi război, legi care coordonează viaţa personală
şi pe cea socială a poporului (ex. soarta ucigaşilor, delicte sexuale,
fiul nelegitim, măsuri sanitare, plata dobânzii, divorţul etc.).
Nu există nici un alt cod de legi în Antichitate în care
principiul egalităţii sociale să fie prezent în reguli, obligaţii,
prevederi practice. Cartea nu condamnă numai exploatarea
economică (dobânzi uriaşe, muncă neplătită etc.) ci îi obligă pe cei
bogaţi să aibă grijă de conaţionalii săraci, iertându-i la fiecare 7 ani
datoriile etc.
,,A Doua Lege” îndrumă pe cei care iau decizii să fie corecţi,
obiectivi, să nu năpăstuiască pe nimeni în hotărârile lor:
Să urmăreşti dreptatea şi iar dreptatea (Dt., 16:20).
În capitolul ,,Legiuiri casnice” găsim prezentă ideea că
milostenia nu trebuie să lipsescă în acţiunile noastre :
Dacă l-ai îndatorat pe aproapele tău cu orice fel de datorie,
în casa lui să nu intri să iei de la el zălog,.... (Dt., 22: 10).
Nu lipsesc nici ,,binecuvântările şi sancţiunile” pentru cei ce
respectă sau nu Legea, în sensul că cine adună averi, fără a-şi ajuta
semenii mai puţin norocoşi, nu sunt plăcuţi Domnului:
Blestemate fie hambarele tale şi prisosurile tale. Blestemate fie
rodele pântecului tău şi roadele pământului tău (Dt., 28: 17-18);
Să-ţi deschidă Domnul visteria sa cea bună, cerul, ca să-i
dea pământului tău ploaie la vreme, să binecuvânteze tot lucrul
mâinilor tale, tu vei împrumuta neamuri multe dar tu nu te vei
împrumuta, şi peste neamuri vei fi stăpân, dar ele pe tine nu te vor
stăpâni (Dt., 28: 1-2, 12).
Vechiul Testament mai cuprinde şi alte scrieri importante ale
evreilor, dintre care reamintim pe cele istorice şi etice
(,Judecătorii, Cărţile lui Samuel, Cărţile Regilor) şi pe cele morale
(Proverbele lui Solomon, Eccleziastul, Cartea lui Iov).
Călătorind împreună prin istoria triburilor israeliene am aflat
că, plecate din Egipt, aceste triburi au trăit 40 de ani în stepele din
Peninsula Sinai. Conducătorul lor Moise nu a mai apucat să ajungă
cu oamenii săi pe teritoriul palestinian, deoarece a murit, prin jurul
anului 1250 î.Hr. Sub conducerea urmaşului său Ioshua cele 12
triburi israelite reşesc să se stabilească în Palestina. Acesta i-a
înfrânt pe canaaneni. O mare parte din teritoriul palestinian a ajuns
sub stăpânirea israeliţilor, înainte de moartea lui Ioshua (aprox.
1200 î.Hr.).
Ioshua decedase fără să-şi desemneze urmaşul la conducere.
Numai dacă erau asupriţi de puteri străine, evreii îşi uneau forţele
sub conducerea unui judecător care era de fapt conducător militar.
Tocmai de aceea, perioada începută în jurul anului 1200 î. Hr., care
a durat aproximativ 200 de ani, adică până pe la anul 1050 î. Hr., a
fost numită ,,Epoca Judecătorilor”, cei mai cunoscuţi dintre ei fiind
Devora, Ghedeon, Iftah şi Samson. Demn de remarcat este că în
,,Epoca Judecătorilor”, viaţa socială poartă amprenta unei perfecte
democraţii. Oamenii aveau aceeaşi valoare, nedeosebindu-se decât
prin faptele lor de arme, curaj şi iniţiativă.
Cărţile Regilor reprezintă o continuare a Cărţii lui Samuel şi
descriu istoria monarhiei de la moartea regelui David (972 î.Hr.)
până la căderea Ierusalimului (586 î.Hr.) şi începutul captivităţii
babiloniene. Domnia diferiţilor regi este prezentată, sistematic, pe o
perioadă de cca. 450 de ani. În timpul profetului Samuel, poporul
israelit cere un rege şi-l primeşte pe Saul (1029 – 1004 î.Hr.) care
pune bazele Regatului Iudeo–Israelian.
Dacă secolul al XI-lea î.Hr. rămâne în istorie ca perioada
întemeierii Regatului Iudeo-Israelian, în secolul al X-lea în timpul
regilor David şi Solomon are loc formarea, întărirea, extinderea
statului unic şi construirea Primului Mare Templu din Ierusalim.
Următorul suveran, David (1004 – 965 î.Hr.) are meritul de a
extinde regatul, iar Ierusalimul devine capitală. De tânăr David a
fost renumit ca bun cântăreţ la psalterion (harfă). Câteva din
cântările lui sunt păstrate în cărţile istorice ale Vechiului
Testament, dar 73 de Psalmi (psalmul este specie a liricii
religioase, cu caracter de odă sau de rugăciune, cântată, în care
autorul îşi exprimă frământările religioase în raporturile cu
Divinitatea) atribuiţi lui David sunt păstraţi în Cartea Psalmilor.
Psalmii sunt de mai multe feluri: de învăţătură, de laudă, de
mulţumire, de pocăinţă, psalmi ai necazurilor şi psalmii profetici.
Psalmii sunt comparaţi cu un râu de mângâiere în apa căreia s-au
adunat lacrimile vărsate ale nenorocirilor trecutului, pentru a
răcori arşiţa celor ce suferă astăzi.
Regatul Iudeo–Israelian atinge apogeul în timpul lui
Solomon. Sfârşitul domniei regelui Solomon este străbătut de
tensiuni politice, sociale şi economice. Aceste multiple conflicte
contribuie, după moartea lui (sec. IX î.Hr.), la împărţirea în doua a
regatului: în Nord, noul regat Israel cu capitala la Samaria, iar în
Sud, statul Iudeea cu
capitala la Ierusalim.
Autorii Cărţii
Regilor confirmă:
,,Dumnezeua dat lui
Solomon înţelepciune,
foarte mare pricepere
şi cunoştinţe multe ca
nisipul de pe ţărmul
mării. Înţelepciunea
lui Solomon întrecea
înţelepciunea tuturor
fiilor Răsăritului (Me-
sopotamiei) şi toată
înţelepciunea egipte-
nilor.” Aceiaşi autori
îi atribuie lui Solomon
paternitatea altor trei
mii de proverbe şi o
mie cinci cântări, dar,
de asemenea confir-
mă, atestă interesul
său pentru floră şi
faună.
Cartea Prover-
bele lui Solomon este,
după cum am văzut, o
carte a Vechiului
Testament, care cu-
prinde o culegere de
proverbe şi conside-
raţii pe tema înţelep-
ciunii. ,,Proverbul este
o expresie populară
care cuprinde, într-o
formă foarte concen-
trată şi sugestivă, o
învăţătură morală sau
o experienţă de viaţă”
Altfel spus, prover-
bele sunt cuvinte de
înţelepciune reduse la
o singură frază.
Cititorul poate
să aleagă ce este mai
bun şi folositor în

Alungarea din Rai
Jacopo Pontormo (Jacopo Carucci)

Alungarea din Grădina Raiului
Masaccio (Tommaso Cassai) 1426
Capela Brancacci, Santa Maria del
Carmine, Florenţa
C
u
n
o
a
ş
t
e
r
e

ş
i

l
u
m
i
n
ă

Lohanul nr. 10
20
viaţă. Cartea arată cum trebuie să fie raporturile dintre Divinitate şi
om, dintre părinţi şi copii, dintre autorităţi şi supuşi, stăpân şi slugă,
bărbat şi femeie, etc. Se dau de asemenea sfaturi împotriva unor
păcate ca: incorectitudinea, desfrâul, nesimţirea, mita, mânia şi
altele. Se recomandă peste tot frica de Dumnezeu, prudenţa şi
iubirea aproapelui, binefacerile, iubirea de adevăr, modestia. Se
insistă de asemenea asupra răsplăţii; celui cu frică de Dumnezeuşi
care respectă legile îi va merge bine, celui fără de lege îi va merge
rău. Poporul este sfătuit să asculte sfatul înţelepţilor în orice
împrejurare, ajutându-se de credinţa în Dumnezeu, care este izvorul
adevăratei înţelepciuni.
Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi
nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea (Pv., 8: 11).
În acelaşi capitol la versetul (19: 2o), aflăm:
Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătură. Ca să fii înţelept pe
viitor.
Sau:
Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, doar
înţeleptul ascultă sfaturile (Pv., 12: 15).
Sau:
,,Cine are inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile, dar cine are
o gură nesocotită se prăpădeşte singur” (Pv., 1o: 18).
Avem posibilitatea să reînvăţăm din Cartea Cărţilor că
trebuie folosită experienţa părinţilor noştri. Sfaturile lor ne aduc
întotdeauna foloase.
Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţăturile
mamei tale....ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat şi îţi
vor vorbi la deşteptare.
Tot din Proverbe, 4: 24-26 aflăm că politica cea mai bună în
viaţă este corectitudinea, cinstea.
Izgoneşte neadevărul din gura ta şi se depărtează viclenia de
pe buzele tale.
În Cărţile Profeţilor, în învăţăturile acestora se pune accentul
pe căutarea lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă în gândirea lor a căuta
binele, dreptatea şi omenia. Profeţii se ridicau în anumite timpuri,
în vederea rezolvării unor trebuinţe, nevoi religioase şi sociale,
fiind o forţă moderatoare a monarhiei. Profeţii îi certau pe oamenii
bogaţi pentru abuzurile lor, pentru faptele lor rele, pentru părăsirea
Legilor lui Moise.
Anul 622 î.Hr. rămâne în istorie ca anul în care reformele
religioase ale regelui iudeu Iosia au legiferat monoteismul.
Astfel Profetul Osea a considerat că adulterul spiritual comis
de israeliţi cu alte zeităţi a reprezentat cauza principală a decăderii
morale a Israelului. Amos a fost un cioban din Iuda, înzestrat cu un
acut simţ al dreptăţii sociale. Amos şi-a îndreptat majoritatea
profeţiilor asupra societăţii prospere, dar corupte, a Israelului din
perioada domniei lui Ieroboam al II-lea (781 – 753 î.Hr.). Deci, el a
fost contemporan cu Osea. Din punctul de vedere al lui Amos,
Israel este extrem de imoral. Dumnezeuîi va pedepsi cu exodul.
Satirizând hărnicia rituală a evreilor, Profetul Amos declară că nu
pioşenia exterioară, ci perfecţiunea morală este conţinutul
adevărat al religiei.
Pe la anul 721 î.Hr. asirienii cuceresc Regatul Israel. Astfel
israeliţii din Samaria au fost deportaţi în regiuni aflate sub
stăpânire asiriană. În locul lor au fost aşezati locuitori ai câtorva
cetăţi din Mesopotamia şi din Media (Siria). Imperiul Asirian în
perioada 850 – 650 î.Hr., a devenit principala putere din Orientul
Apropiat, cucerind pentru scurtă vreme chiar şi Egiptul.
Regatul Iuda a fost invadat în repetate rânduri, dinspre Sud
de egipteni iar dinspre Nord, de Sargon, regele asirian (cca. 926 –
712 î.Hr.).
Dar cum pe lumea asta, se pare, nimic nu este veşnic, la
începutul secolului al VII-lea î.Hr. capitala asiriană Ninive a căzut,
cucerită fiind de imperiul babilonienilor din sudul Irak-ului de
astăzi . Profetul Ţefania, scriind în timpul domniei lui Iosia (639 –
609 î.Hr.), a anticipat distrugerea capitalei Asiriei, Ninive.
În anul 586 î.Hr. împăratul babilonian Nabucodonosor
cucereşte Iudeea (statul din Sud), distruge capitala Iudeei, oraşul
Ierusalim, incendiază Primul Mare Templu, ducând în captivitate o
mare parte din populaţia statului Iehuda (Iudeea). Regatul Iudeea a
încetat să mai existe. Anii 586 – 539 î.Hr. au reprezentat perioada
captivităţii babiloniene.
După moartea lui Nabucodonosor al II-lea, imperiul
babilonian a fost cucerit în anul 539 î.Hr. de Imperiul Persan în
frunte cu regele Cirus al II-lea.
În al doilea an de la cucerire, Cirus al II-lea a luat o hotărâre
decisivă pentru evoluţia istoriei evreilor permiţându-le
reîntoarcerea în Palestina.
Regăsim aceste realităţi istorice în câteva din cărţile
Vechiului Testament. Astfel ,,Cartea lui Ezdra” prezintă perioada
refacerii vieţii religioase şi politice a israeliţilor, după reântoarcerea
din robia babiloniană. Neemia (v. ,,Cartea lui Neemia”) este un
exemplu de dedicaţie şi dăruire. A lăsat o poziţie înaltă la curtea
regelui persan Artaxerxe, pentru a se întoarce la Ierusalim,
participând la reconstrucţia materială şi spirituală a poporului său.
După Epoca Persană ce a durat aprox. 200 de ani. (539 – 332
î.Hr), o nouă putere va domina Orientul Antic, când puterea
perşilor a fost definitiv înfrântă de către armatele greco-
macedoniene. În frunte cu Alexandru Macedon, în lupta de la Issos
din Asia Mică în anul 333 î.Hr. aceste armate au cucerit Persia şi
elenismul a devenit un factor major în cultura mondială. După
moartea lui Alexandru Macedon la numai 33 de ani, Ptolemeii au
deţinut Egiptul şi Israelul, iar Seleucizii, Siria şi Babilonul.
Astfel perioada anilor (332 – 63 î.Hr.) a rămas în istorie sub
numele de Epoca Elenistă. Acest interval de timp este reflectat în
Vechiul Testament prin ,,Cărţile Maccabeilor.” Regele Antioh al
IV-lea a profanat Marele Templu, punând în el o statuie a lui Zeus.
Acest gest a dat naştere revoltei israeliţilor, sub conducerea fraţilor
Maccabei. Răsculaţii au ocupat şi purificat Templul, în anul 164
î.Hr. În amintirea acestui eveniment a fost instituită sărbătoarea de
8 zile ,,hanuca” (noua consacrare).
Perioada romană (63 î.Hr. – 324 d.Hr.) este epoca în care
Pompei cucereşte Ierusalimul, aducând Iudeea sub influenţa directă

Mănăstirea Voroneţ – îngerul anunţă Judecata de Apoi.
A venit vremea ca sfinţii să se scoală din morminte şi fiarele
sălbatice (ursul, lupul, hiena, leul, elefantul, grifonul, cerbul şi
dragonul) care i-au devorat să le redea trupurile

Judecata de Apoi
Michelangelo Buonarroti, Capela Sixtină, Vatican
C
u
n
o
a
ş
t
e
r
e

ş
i

l
u
m
i
n
ă

Noiembrie 2009 21
a Romei (anul 44 d.Hr.). În perioada
anilor 37 – 4 î.Hr., Iudeea a fost regat
clientelar Romei, avându-l în fruntea sa pe
Irod cel Mare. Cel de al Doilea Mare
Templu a fost reconstruit de către acesta.
Activitatea lui Mesia - Domnul Iisus
Hristos a fost precedată de Ioan
Botezătorul. Pentru predica sa
necruţătoare, Ioan Botezătorul a fost
arestat şi închis de regele Irod Antipa
(4 î.Hr. – 39 d.Hr.). Ne aducem aminte că
acest rege a fost fiul lui Irod cel Mare care
murise în anul 4 î.Hr.
Tot sub regele Irod Antipa a fost
judecat şi răstignit Domnul Iisus Hristos.
Pentru creştini, Domnul Iisus Hristos este
o persoană divino-umană, este fiul lui
Dumnezeuşi s-a întrupat de la Duhul
Sfânt şi din Fecioara Maria şi a trăit ca
persoană istorică în timpul împăratilor
Augustus (31 î.Hr. – 14 d.Hr.) şi Tiberiu
(14 d.Hr. – 37 d.Hr.). Mântuitorul a venit
din Galileea la Ierusaralim. În ziua de
Pesah este arestat de romani, fiind
considerat un răzvrătit, în stare să agite
populaţia. Este condamnat la moarte la
cererea unor conducători religioşi evrei.
Toate aceste evenimente se petrec sub
administraţia procuratorului Pilat din Pont
(26 d.Hr. – 36 d.Hr.). Procuratorul roman
îşi avea reşedinţa în Caesarea. El era
comandantul suprem al trupelor romane
staţionate în Iudeea, fiind subordonat
guvernatorului din Siria. Procuratorii numiţi de Senatul Roman
aveau dreptul de a hotărî asupra vieţii şi morţii locuitorilor Iudeeii.
Roma stăpânea ţara cu mână forte. Evreii s-au revoltat (anul 66
d.Hr.) iar împăratul Titus a distrus definitiv Marele Templu în anul
70 d.Hr., până astăzi rămânând în picioare numai o porţiune din
zid, denumită semnificativ, Zidul Plângerii. Evreii s-au răsculat din
nou, sub conducerea lui Bar Kochba. Împăratul Hadrian distruge
Ierusalimul şi îi dă numele de Aelia Capitolina.
În perioada anilor 324-640 d.Hr., interval de timp rămas în
istorie ca Epoca Bizantină, împăratul Constantin cel Mare mută
capitala romană în Bizanţ (Constantinopole). Creştinismul a
devenit religie oficială de stat. Biserica s-a întărit rapid.
Noul Testament are în structura sa 27 de scrieri. Le
reamintim: 4 Evanghelii, Faptele Apostolilor, 14 Scrisori ale
Sfântului Pavel (Epistolele Pauline), Scrisoarea către Evrei, 2
Scrisori ale Sf. Apostol Petru, 3 Scrisori ale Sf. Apostol Ioan, 1
Scrisoare a Sf. Apostol Iuda, Apocalipsa Sf. Ioan Teologul.
Aproape jumătate din Noul Testament este format din cele
patru relatări consacrate vieţii Domnului Iisus Hristos şi veştii bune
pe care El a adus-o pe Pământ. Aproape 33% din paginile lor sunt
dedicate evenimentelor din ultima săptămână pe care a petrecut-o
pe Pământ, evenimente printre care se numără Răstignirea şi
Învierea Sa. Deci, cunoaştem că cele 4 Evanghelii de la Sf, Apostol
Matei, Marcu, Luca, Ioan, sunt o mărturisire despre viaţa, vorbele,
învăţăturile şi faptele, moartea şi învierea Domnului Iisus Hristos.
Din ,,Evanghelia după Matei” (7-12) aflăm regula de aur:
Deci ce voiţi să vă facă oamenii faceţi şi voi la fel. Căci
aceasta este Legea şi Prorocii.
Cartea Faptele Apostolilor este o prelungire a relatării
Evangheliilor în perioada de după Înălţarea Domnului Iisus la cer.
Această carte povesteşte ce li s-a întâmplat ucenicilor Domnului
Iisus după despărţirea de El. Sf. Apostoli Petru şi Pavel s-au
afirmat ca adevăraţi conducători ai Bisericii Creştine de început. În
concluzie, Faptele Apostolilor este ultima carte a Vechiului
Testament în care se descrie înfiinţarea Bisericii Creştine, primele
începuturi ale creştinismului şi răspândirea sa în lume, prin cei mai
importanţi Apostoli (Ucenici) ai Mântuitorului Hristos.
Ştim că Epistolele sunt scrisori adresate unor Biserici locale
(Romani, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Tesaloniceni), unor discipoli
(Timotei, Tit, Filimon) sau tuturor Bisericilor de către Sf. Apostol
Pavel (cele mai numeroase epistole), Sf. Apostoli Iacob, Petru,
Ioan şi Iuda. Apostolii îşi expun în ele credinţa, dau indicaţii
comunităţilor religioase şi sfaturi pentru viaţa creştină.
Astfel în Epistola Sf. Ap. Ioan
găsim un mare adevăr:
Cel ce nu iubeşte, n-a cunoscut pe
Dumnezeu, căci Dumnezeueste iubire.
În Epistola către Galateni Sf. Ap.
Paul ne spune că:
Suprema lege în creştinism este
dragostea (5: 14).
Din prima Scrisoare către Corinteni
a Sf. Ap. Pavel aflăm:
....Dragostea rabdă îndelung;
dragostea este plină de bunătate;
dragostea nu ştie de pizmă; dragostea nu
se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu
necuviinţă, nu caută ale sale, nu se
aprinde la mânie, nu pune la socoteală
răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se
bucură de adevăr. Toate le suferă, toate
le crede, toate le nădăjduieşte, toate le
rabdă. Dragostea nu piere niciodată.

Bibliografie selectivă
Ioan Constantinescu, Studiul
Noului Testament, Ed. Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti 2002.
Petre Semen, Curs de studiul
Vechiului Testament - Introducere şi
exegeză, Ed. Universităţii ,,Al. I. Cuza”
Facultatea de teologie, Iaşi, 1993.
P. Gaudin, Marile religii, iudaism,
creştinism..., Ed. Orizonturi, Bucureşti,
1997.
P. Lawrence, Atlas de istorie biblică, Ed. Casa Cărţii,
Oradea, 2007.
*** Biblia sau Sfânta Scriptură Ed. Institutului Biblic de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001.
*** Marea Enciclopedie a Cunoaşteri – religie şi filozofie,
Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2009.





Despre liberalism, neoliberalism
şi rolul Statului în economie


Ec. Aurel Cordaş – Huşi

Analiza evoluţiei economice a ţărilor capitaliste
dezvoltate arată că în aceste ţări au evoluat două
tipuri ale mecanismului economiei de piaţă. În ţările
din Vestul Europei, în secolele XVIII-XX a funcţionat
cu succes un anume tip de liberalism clasic ce a
funcţionat pe baza principiilor pieţei libere care se
autoreglează.

cest mecanism se baza pe legături de liberă concurenţă
între participanţi cu puteri economice relativ egale, pe
mişcarea liberă a preţurilor, în confruntarea dintre
cerere şi ofertă, iar dezechilibrele din activitatea economică se
rezolvau de la sine prin intermediul crizelor. Intervenţia statului în
economie se limita doar la asigurarea unui cadru legislativ-
instituţional.
La începuturi acest tip de mecanism economic funcţiona
preponderent spontan. Pentru economia liberală clasică, Statul nu
are de condus politici economice deoarece se consideră că
ajustările se stabilesc ele însele prin legile naturale ale echilibrului.
Conform principiului mâinii invizibile (Adam Smith) ar exista pe
piaţă un mecanism de reglare ce permite coordonarea şi
armonizarea intereselor individuale. Funcţionarea pieţelor ar
conduce la apariţia unui ordin spontan rezultat din întâlnirea
însumată a cererilor cu ofertele. (F. Teulon, Rolul Statului în

Fecioara şi îngerii
William-Adolphe Bouguereau
Sursă:www.illusionsgallery.com [G.F.]
A
C
u
n
o
a
ş
t
e
r
e

ş
i

l
u
m
i
n
ă

E
c
o
n
o
m
i
e

Lohanul nr. 10
22
economie).
Dar o altă perioadă se succede celei dintâi - adică perioada
liberalismului clasic. Pe parcursul acestei a doua perioade
mecanismul liberei concurenţe (concurenţă perfectă) este
zdruncinat, tulburat prin faptul că apar întreprinzători puternici ce-
şi impun preţurile pe piaţă.
Ca timp Marea Depresiune Economică din anii 1929-1933 şi
mai ales perioada de după Al Doilea Război Mondial au accelerat
trecerea de la primul sistem ce funcţiona spontan, de la sine, printr-
o ,,ordine naturală”, de origine divină, la un sistem economic în
cadrul căruia a sporit considerabil rolul factorului conştient,
subiectiv, concretizat prin sporirea prezenţei Statului, a
managementului şi a marketingului. Acest tip de concurenţă se
numeşte generic concurenţă de monopol, sau concurenţă
imperfectă.
Politica concurenţei moderne, spre deosebire de liberalismul
clasic al secolului al XIX-lea cere intervenţia Statului atunci când
concurenţa singură nu poate rezolva situaţiile reale.
Neoliberalismul se opune transformării Statului într-un organism
totalitar economic, dorind limitarea la un optim necesar deoarece
Statul poate greşi uneori în amestecul său în viaţa economică, când
nu se ţine seama de respectarea legităţilor economice, sacrificând
economia din raţiuni politice, sociale, de conjunctură etc., generând
în acest fel, inflaţie, nivel de trai scăzut etc.
Puterile publice au aplicat doctrina laissez faire, adică „lăsaţi
să se facă”, ,,lasă-i să lucreze”, sintagmă ce a fost aleasă pentru a
descrie atitudinea guvernului faţă de oamenii de afaceri, muncitori,
constructori într-o economie de piaţă liberă, în sensul
neamestecului Statului în activitatea privată - complet (laissez-
faire, laissez- paser, le monde va alors de lui-meme), sensul mai
larg al principiului enunţat s-ar traduce în eliminarea barierelor în
zona producţiei şi a comerţului. Aceste puteri (Statul) au fost
obligate să intervină în economie pentru a face faţă marilor
probleme sociale, creşterii şomajului, etc.
Pentru înlăturarea efectelor crizei economice şi mai ales
pentru lichidarea şomajului în masă, se pune în practică parţial, în
perioada 1933-1936, în S.U.A. un program de politici sociale,
economice numit New-Deal (,,Noua Acţiune” sau ,,Noua
Înţelegere”). Administraţia Federală a început această politică, cu
un program de refacere a industriei prin lansarea unor comenzi
publice şi ofertă de credite ieftine, dolarul a fost devalorizat cu
40%, în vederea ieftinirii şi relansării exporturilor, o nouă legislaţie
privind stimularea construcţiei de locuinţe prin subvenţii şi garanţii
publice, largă asistenţă pentru fermieri şi un program special de
securitate socială, etc. (F.T. op. cit.).
Intervenţia Statului în economie s-a consolidat în Europa
după cel de al Doilea Război Mondial ca o rezultantă comună a mai
multor factori, sub influenţa ideilor şi concepţiilor lordului
economist Keynes care reflecta, sub raport teoretic, aspiraţiile,
interesele unei clase sociale. S-au petrecut schimbări în relaţiile
sociale existente. Astfel lucrările lui J.M. Kaynes fundamentează
doctrina economică a dirijismului, doctrină care a determinat
tendinţa implicării din plin a Statului în economie, prin subvenţii,
investiţii şi comenzi de stat, iar măsurile vor oscila între liberalism
şi dirijism. Prima încercare de a pune în valoare teoriile lui J.M.
Kaynes este programul de politică social-economică ,,New–Deal”,
care a fost un exemplu de aplicat în multe ţări prin impunerea
măririi obligaţiilor sociale.
Un alt factor ce a determinat intervenţia Statului îl constituie
conjunctura economică, contextul economic când perioada
postbelică înregistrează o creştere a producţiei şi a veniturilor, fapt
ce a permis extinderea protecţiei sociale.
Liberalismul îşi arătase limitele în cursul Marii Crize din anii
1930. Statul, sub presiunea mişcărilor partidelor comuniste şi
laburiste intervine pentru a răspunde cerinţelor sociale. Astfel toate
aceste realizări determină contextul social drept un alt factor
puternic ce contribuie la consolidarea rolului Statului în economie.
(F.T., op. cit.)
În urma crizei de mare amploare din anii 1970-1980
materializată prin inflaţie, şomaj, diminuarea ratei profitului
întreprinderilor, care a urmat primului şoc petrolier (ţările
dezvoltate au trebuit să facă faţă în anul 1973 şi anul 1979 unei
creşteri brutale a preţului petrolului), intervenţia Statului în
economie cunoaşte o nouă accelerare datorită dificultăţilor de
integrare a persoanelor active pe piaţa muncii, a deficienţelor
securităţii sociale, a nevoilor de finanţare a întreprinderilor publice.
De la finele anului 1980 teoria liberalismului clasic este din
nou contestată de către economişti, care insistă asupra rolului
important pe care Statul îl poate juca în ceea ce priveşte accesul la
progresul tehnic. (F.T., op. cit.).
Într-un context de puternică depresiune economică (faza de
după criză, oferta este mai mare ca cererea, întreprinderile reduc
costurile de producţie implicit preţurile, se modernizează
tehnologiile, economia se înviorează, atingându-se în timp, faza de
expansiune adică de dezvoltare), ce a fost caracteristic anilor 1991-
1993 se recunoaşte mai uşor Statului un rol de reglare
conjuncturală.
S-au recunoscut abuzurile deceniului 1980, care a fost
puternic dominat de concepţia neintervenţionismului Statului în
politica şi viaţa economică, când privatizările au dus la puternice
creşteri ale preţurilor la consumator. Statului îi revine, prin
politicile social-economice şi nu numai, un rol important în
stimularea agenţilor economici să-şi păstreze personalul, evident şi
prin cointeresare materială etc. şi să nu migreze în alte zone
economice. (F.T., op. cit.).
În concluzie, se pare că procesul de privatizare este
fundamental, deoarece prin el se asigură desfiinţarea monopolului
economiei de tip centralizat, adică se asigură autonomia unităţilor
economice, autonomie necesară pentru ca agentul economic să
poată intra în concurenţă şi să devină, astfel, eficient, se asigură
manifestarea liberei iniţiative, descentralizarea conducerii
economiei, realizarea protecţiei sociale şi măsuri de încadrare în
muncă a şomerilor etc.

Bibliografie selectivă
E.M. Dobrescu şi colab., Dicţionar de istorie economică şi
istoria gândirii economice, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.
F. Teulon, Rolul Statului în economie, Ed. Institutul
European, Iaşi 2005.
F. Teulon, Cronologia economiei mondiale, Ed. Institutul
European, Iaşi, 2005.
G. Horja, Economie, planuri, sinteze..., Ed. All, Bucureşti,
1996.




Istoria cecului


Ec. Aurel Cordaş – Huşi

Apariţia plăţilor fără numerar a avut loc din
cele mai vechi timpuri. În lunga şi permanenta
evoluţie a monedei, formele monetare se succed şi se
completează, îndeplinind concomitent multiple
funcţii economice.

ezvoltarea producţiei de mărfuri şi a schimbului a fost
încorsetată, în timp, de insuficienţa cantităţii de metale
preţioase, cauză ce a dus la necesitatea apariţiei unor
instrumente de plată, de credit. Plăţile pe seama depozitelor
bancare, adică plăţile fără numerar, prezentau un progres faţă de
acelea efectuate în numerar, deoarece înlăturau transporturile,
diverse riscuri etc.
Din literatura antică se cunosc, de asemenea, exemple de
,,ordine de plată” prin care creditorul (o persoană căreia i se
datorează ceva) cerea imperativ debitorului său (o persoană care
datorează ceva) să plătească unei terţe persoane suma datorată.
,,Ordinele de plată”, mandatele de plată par să fi avut o utilizare
frecventă în Egiptul Antic. Bancherii romani foloseau mandatele de
plată scrise, similare cecurilor, ce aveau trecute în ele numele
persoanelor, fiind cunoscute sub denumirea de ,,prescriptiones.”
Într-una din scrierile lui Socrate se pomeneşte despre o sumă care
depusă la Atena era plătită în Pont.
În secolul al III-lea î.Hr. băncile din Persia, în perioada
sassanidă, au emis de asemenea scrisori de credit, scrisori de
garanţie bancară, cunoscute sub numele de sakks, rădăcina
cuvântului cec.
D
E
c
o
n
o
m
i
e

Noiembrie 2009 23
După V. Slăvescu ,,originea monedei scripturale, ca şi
originea bancnotei se găseşte în bănci. Banca este leagănul
monedei scripturale.”
În concluzie, cecul îşi are originile în sistemul bancar antic în
care bancherii emiteau ordine de plată la cererea clienţilor lor,
pentru a plăti bani beneficiarilor plăţii. Un astfel de ordin de plată
era denumit cambie (angajament de plată în scris luat de debitor,
cumpărător prin care acesta se obligă să plătească, la cerere sau la
scadenţă o sumă de bani beneficiarului).
Trata era şi este un ordin în scris, adresat de către vânzător,
creditor, prin care se cere cumpărătorului, debitorului să plătească
la cerere sau la scadenţă unei a treia persoane numită beneficiar.
Utilizarea acestor hârtii de valoare facilitau comerţul, deoarece
negustorii nu mai erau nevoiţi să transporte sume mari de bani (aur,
argint, etc.) pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii.
În secolul IX d.Hr. un negustor musulman putea încasa în
China un cec emis de banca lui din Bagdad (Irakul de azi).
Mandatele de plată, ordinile de plată au continuat să fie folosite şi
în Evul Mediu, însă într-o formă puţin diferită de aceea practicată
în Antichitate.
Astfel, în secolul XII băncile veneţiene eliberau clienţilor
ordinul de plată numit ,,contado di banco”, sub formă de chitanţă
nominativă, prin care aceştia îşi efectuau plăţile către creditorii lor.
Fragmentele găsite la Cairo Geniza indică faptul că, în
secolul XII cecurile erau foarte
asemănătoare cu cele din zilele
noastre, având doar dimensiuni
mai mici pentru a economisi
cheltuieli cu hârtia. Acesta
conţinea înscrisă o sumă de
bani care trebuia plătită şi
ordinul ,,purtătorul are dreptul
să primească această sumă”.
La începutul secolului al
XIII-lea la Florenţa , mai târziu
la Pisa, bancherul virează o
sumă dintr-un cont în altul, la
prezentarea unui simplu bilet
semnat. Totuşi cele două părţi
trebuiau să aibă cont la acelaşi
bancher. La Pisa apar înscrisuri
ce pot fi asociate cecului
modern, înscrisuri care
circulau în jurul anului 137o.
În China, cecul pare să
fie folosit cu mult mai devreme
ca în Europa şi în alte părţi. La
finele secolului al XIII-lea, la
întoarcerea lui Marco Polo în
Europa, acesta povesteşte
compatrioţilor săi veneţieni
despre folosirea cecului de către chinezi.
În secolul al XV-lea reapare ,,modernizat” contractul de
schimb ,,cambium”, prin care bancherul se obliga la cererea
clientului să efectueze plăţi în alte localităţi şi în alte ţări, pe baza
unei scrisori numită ,,lettera di pagamento” (scrisoare de plată).
În secolul al XVI-lea băncile de depozit din Europa foloseau
în mod frecvent recipisa de depozit, adică cecul-recipisă. Astfel, la
Amsterdam recipisa de depozit purta numele de ,,kassierbriefje”, ea
fiind trasă asupra băncii la care îşi avea depozitul, pentru a o remite
creditorului său în scopul achitării datoriei. Cecul-recipisă spre
deosebire de cecul-ordin de plată, constituia numai dovada
existenţei sumei păstrată în depozitul băncii, la dispoziţia
beneficiarului, nu şi ordinul expres către tras (bancă) ca acesta să
efectueze plata celui care se prezintă cu hârtia de valoare, prin
debitarea contului (înscrierea unei sume şi a contului creditor în
debitul unui cont-în partea sa stângă) de depozit al emitentului, ca
în cazul cecului-ordin de plată.
Încă din secolul al XVII-lea, în Anglia rolul bancherilor era jucat
de zarafi (goldsmiths), care primeau depozite de aur şi argint de la
particulari eliberând în schimb bilete la ,,vedere” ( banca fiind obligată să
le achite, imediat, la prezentare) şi la purtător (goldsmiths notes). Cecul
nu poate fi emis decât asupra unei bănci sau persoane asimilate prin lege
cu un bancher. Aceste bilete se bucurau de o mare încredere şi aveau,
datorită uşurinţei transporturilor, o circulaţie mai uşoară decât metalele
preţioase.
Ca urmare a acordării privilegiului de emisiune a Băncii
Angliei prin actul din 1742, bancherii englezi nu mai puteau elibera
bilete (bancnote) depunătorilor în schimbul depozitelor ce le aveau
constituite. Aceştia reuşesc să ocolească monopolul Băncii Angliei
de a emite bilete de bancă la purtător şi la vedere (adică plătibil
imediat), utilizând o nouă metodă pentru a-şi încheia afacerile lor.
,,Bancherii din Londra în loc de a remite clienţilor lor (în
schimbul depunerilor) biletele plătite la casa băncii, se mulţumiră
să înscrie în creditul contului clienţilor sumele ce erau datorate şi să
le remită acestora carnete conţinând un număr de formulare în alb
pe care clienţii le completau în favoarea cui vroiau. Aceste titluri
erau plătibile la vedere şi la purtător, bancherul se angaja să le
plătească oricui se prezenta la ghişeele sale, numai să fi primit de la
clientul său fonduri suficiente pentru a acoperi valoarea lor”. (Gr.
Manoilescu - ,,Cekul”).
Astfel apare în Anglia, la sfârşitul secolului al XVIII-lea,
cecul-mandat, cunoscut sub denumirea de ,,cec” tras (întotdeauna
banca la care este deschis contul) asupra unui bancher, conţinând
ordinul din partea trăgătorului (cel care dispune plata) ca să i se
debiteze contul în momentul achitării cecului respectiv.
În acel moment adevăratul cec era născut, căpătându-şi
caractere proprii, deosebite de ale celorlalte hârtii de valoare
asemănătoare. În concluzie la origine, cecul apare ca un mijloc de a
evita, de a ocoli, monopolul emisiunii biletelor (bancnotelor) de
bancă. Răspândirea cecului în
Anglia este în strânsă legătură
cu perioada Marii Revoluţii
Industriale (1760 – 1850)
datorită descoperirii unor noi
surse de energie (electricitate,
petrol, gaze naturale, abur)
ceea ce a permis dezvoltarea
unor ramuri industriale, cum ar
fi industria bumbacului, cu
inventarea suveicii zburătoare,
maşini de tors cu 80 de fire
acţionată hidraulic, filaturi,
ţesătorii mecanice cu 20 de
războaie, inventarea motorului
cu abur şi folosirea în filatură.
Invenţia lui J. Watt, maşina cu
aburi, constituie punctul de
plecare în dezvoltarea
maşinismului. Se mai
înregistrează progrese tehnice
în prelucrarea fierului, în
tehnologia prelucrării şinelor
de cale ferată, locomotiva cu
aburi, vapoare cu aburi,
comunicare pe cale electrică,
sisteme de fabrici, etc. Datorită
acestei lipse grave de bani ghiaţă, consecinţă a extinderii rapide a
afacerilor, statul a îngăduit Băncii Angliei să emită bancnote.
Băncile au luat singure măsuri în această problemă, încurajând
utilizarea pe scară largă a cecurilor şi a altor hârtii de valoare.
Vorbind despre bănci, J. K. Galbraith a afirmat ,,precursorul
tuturor instrumentelor de reformă monetară a fost Banca Angliei.
„...În general ea este pentru monedă ceea ce Sf. Petru era pentru
credinţa creştină.” Din Anglia cecul a fost introdus în America de
Nord, precum şi în celelalte state ale Europei.
Poziţia de lider economic al lumii a fost menţinută prin
profiturile uriaşe obţinute de pe urma flotei sale comerciale, din
exportul de capital şi prin moneda sa care a făcut din Anglia centrul
pieţei monetare internaţionale.
Banca Amsterdamului a apărut în anul 1609. La începutul
secolului XVII portughezii şi spaniolii sunt înlocuiţi de olandezi pe
drumurile mărilor şi oceanelor. Se înfiinţează companii particulare
pentru comerţul îndepărtat pe mare. Codul de comerţ olandez din
1838 constituie cea mai veche legislaţie privind cecul. În Franţa
cecul s-a răspândit o dată cu crearea marilor bănci de depuneri în
baza legii din 14 iunie 1865. În Anglia, legislaţia în privinţa cecului
a apărut mult mai târziu. Astfel actul englez din 1882 ,,Bills of
Echange”, consacră cecului 10 articole, din care 7 privesc cecul
barat. Acest act a fost reprodus de către dominioanele (ele aveau
guvernare proprie şi autonomie în cadrul imperiului: Canada,
Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi India) şi coloniile

Palat CEC de pe Calea Victoriei din Bucureşti, construit
pe terenul ocupat de o biserica demolata in 1896. Proiectul a
aparţinut arhitectului francez Paul Gottereau, impozanta
clădire fiind terminată in 1900
E
c
o
n
o
m
i
e

Lohanul nr. 10
24
engleze (depindeau direct de metropolă: Egipt, Sudan, Somalia
britanică, Uganda, Africa orientală engleză, Rhodesia de Nord şi de
Sud, Botsuana, Nigeria etc.). Numeroase alte ţări au folosit
legislaţia engleză a cecului în codurile lor comerciale, printre care
şi România în Codul român din 1887 (art.364 – 369).
Cu privire la originea cuvântului cec circulă mai multe opinii.
S-a amintit circulaţia cuvântului persan ,,sakks” ce denumea o
scrisoare de credit, rădăcina cuvântului cec. Din limba arabă
,,saqq” – promisiune solemnă scrisă privind plata unor bunuri la
livrare pentru a evita transportul banilor prin locuri periculoase.
Ne aducem aminte de hotărârea guvernului britanic de a
interzice băncilor să mai emită bilete (bancnote) plătibile la vedere
la ghişeele lor. Ca urmare băncile au autorizat pe clienţii care aveau
disponibilităţi în cont la ele să dea ordine (mandate) pe baza cărora
băncile să efectueze plăţile la vedere din aceste disponibilităţi la
solicitarea beneficiarilor. Aceste ordine au fost denumite checks.
(C.C. Kiriţescu-Băncile). Până în secolul XVll inclusiv, cuvântul
cheque a supraveţuit ca o variantă de scriere pentru alte
semnificaţii ale cuvântului (ex. investigare, cercetare). O altă părere
este aceea că denumirea cecului vine de la englezescul ,,to cheks”
(a verifica, a controla), alţii spun că derivaţia este de la francezul
,,echecs, table d’echecs” măsuţă pe care se numărau banii.
Astfel, banii la început au fost legaţi de o substanţă materială:
vite, blănuri, sclavi, bucăţi de metal etc., etapă în drumul spre
monedă cunoscută în istorie ca perioada banilor-marfă (banii
natural) şi perioada metalului-bani.
Din metalul-bani (bucăţi de metal, lingouri de metal preţios)
au evoluat banii-monedă. Pentru simplificarea operaţiilor de
schimb (tăiat, cântărit) s-a recurs la baterea de monedă de o
anumită puritate, formă şi greutate. Din secolul VII î.Hr. putem
vorbi de apariţia monedei propriu-zise.
Până în secolul XVII banii au existat sub formă de monezi de
aur, argint şi metale nepreţioase. Începând cu secolul al XVII-lea
pe lângă monezi apar biletele de bancă sau bancnotele, cu semne
băneşti emise de bănci. După Primul Război Mondial bancnotele
nu se mai pot preschimba la cerere în aur şi argint. Rezultă că
încetarea convertibilităţii în aur a biletelor de bancă a dus la
transformarea lor în bani de hârtie. Deci banii s-au dematerializat,
adică şi-au pierdut substanţa proprie, aurul. Cu timpul, datorită
complexităţii vieţii economice hârtia-monedă (banii de hârtie) îşi
continuă evoluţia spre abstract, virtual, îmbrăcând şi forma
înregistrărilor în conturi şi circulând prin transferarea sumelor între
conturile respective prin intermediul cecurilor şi viramentelor.
Toate aceste instrumente de plată trebuiau să poarte un nume şi s-
au numit monedă scripturală (sau banii de cont). Banii scripturali
includ depozitele la instituţiile de credit şi creditele acordate de
acestea. Aproape 90% din banii în circulaţie se regăsesc ca bani
scripturali în conturi la termen sau în conturi curente.
Dependenţa producţiei şi circulaţiei de mărfuri, faţă de
insuficienţa cantităţii de aur existent s-a redus în mare măsură,
datorită extinderii creditului. Astfel funcţia banilor ca mijloc de
plată a căpătat o dezvoltare din ce în ce mai mare. În aceste condiţii
a apărut ca instrument de plată cecul.
Normele-cadru ale B.N.R. nr. 7 din 1994 privind comerţul
efectuat de societăţile bancare şi de celelalte societăţi de credit cu
cecuri, redactate pe baza Legii nr. 54 din 1934 asupra cecului,
modificată prin Legea nr. 83 din 1994, îl definesc astfel: instrument
de plată care pune în legătură, în procesul creării sale, trei
persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Cecul este întocmit de
trăgător (emitentul), care în baza unui disponibil creat în prealabil
la o societate bancară, dă un ordin necondiţionat de plată acesteia,
care se află în poziţie de tras, să plătească la prezentare o sumă
determinată, unei terţe persoane sau însuşi trăgătorului emitent aflat
în poziţie de beneficiar.
Astfel spus, mai simplu, posesorul unui cont curent
completează un formular, numit cec, cu suma respectivă şi îl
înmânează beneficiarului, acesta se prezintă cu cecul respectiv la
banca emitentă; care scade suma respectivă din contul posesorului
iniţial şi o înmânează beneficiarului, sau o trece în contul acestuia.


Ordin de plată, 2009

Bibliografie selectivă
Gr. Manoilescu, Cecul, rolul economic, tehnica bancară,
situaţia juridică, Tipografia Bernat, Cluj, decembrie 1926.
D.M. Toma , Plăţile fără numerar în România, Ed.
Academiei R.S.R., Bucureşti, 1980.
F. Teulon, Cronologia economiei mondiale, Institutul
European Iaşi, 1996.
C.C. Kiriţescu, Băncile, mică enciclopedie, Ed. Expert,
Bucureşti, 1998.
O. Werk , Compendiu de economie, Ed. All Educational,
Bucureşti, 2001.
B.N.R., Reglementări privind cecul, Redactare D.P.D.B.,
Bucureşti.





Laureaţii premiului Nobel
în conversaţie cu Măria Sa Vinul!


Vinul face parte din existenţa şi recreaţia
umană, constituie prin virtuţile sale, un izvor de
inspiraţie, creaţie şi recreaţie. Încă din antichitate
vinul a fost considerat un stimulent, aliment şi... chiar
medicament.
Plutarh

Prof. dr. ing. Avram Tudosie – Huşi

Multe şi mari personalităţi de la înalţi demnitari de stat şi
până la oameni de ştiinţă şi laureaţi ai Premiului Nobel, literaţi,
filosofi ş.a., au preţuit şi iubit vinul, unii, considerându-l ca un
auxiliar al, existenţei lor creatoare - inspiratoare. Prin aceste creaţii
de toate genurile i s-a dat o nouă strălucire cuceritoare vinurilor,
locurilor şi autorilor. Istoria şi enciclopediile ne pun la îndemână
copleşitoare dovezi şi exemple de preţuire din toate timpurile până
în zilele noastre, care au intrat şi rămas în conştiinţa publică prin
diverse tipărituri şi creaţii. Vinul - opera oenologului şi specificului
calitativ al podgoriei a înstelat opera durabilă a tuturor creatorilor
prin inspirarea poeziei versurile poeţilor, ideile filosofilor şi geniul
artiştilor tuturor operelor de artă. El a luminat calea gândirii,
ajutând să se consacre multe talente.
„Şi apoi, după ce i-ai adulmecat toate aromele şi senzaţiile, îl

Carnet CEC, 1981
E
c
o
n
o
m
i
e

Noiembrie 2009 25
înghiţi ca pe un elixir al plăcerii spirituale şi trupeşti” (acad.
Anatole France, laureat al Premiului Nobel).
„Sângele e ca vinul... tulbur în tinereţe, gros la bătrâneţe”
(acad. H. Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel).
„Puţină dragoste seamănă cu puţin vin... prea mult, din
amândouă, strică omul” (John Steinback - laureat al .Premiului
Nobel).
„Vinul este băutura sine-qua-non-ul plăcerii; Whisky-ul e
numai cel mai bun carburant” (Emest Hemingway, laureat al
Premiului Nobel).
„Vinul este unul din bunurile cele mai civilizate ale lumii,
unul din produsele naturii care a fost ridicat la cel mai înalt grad al
perfecţiunii de către Om"
într-un alt pasaj, autorul atestă erudiţie în acest domeniu: „In
privinţa vinurilor, la început, cea mai mare parte a oamenilor le
preferă pe cele dulci, datorită laturii lor pitoreşti; mai târziu le vor
schimba pe toate pentru un vin sec, clar plin şi catifelat, neavând alt
pitoresc decât cinstita lui delicateţe, cu corpul mlădios şi proaspăt -
în gură, şi cald când îl pui pe limbă... Cunoaşterea vinurilor şi
perfecţiunea continuă a simţurilor, între care intră in primul rând,
gustul şi buchetul -pot fi surse de mari bucurii de-a lungul unei
vieţi întregi.
"Când ai bani, eu nu văd alt mijloc de a-

i cheltui mai cu
folos, decât pe şampanie"; „Vinul este un prieten bun, ales, uneori”,
Emest Herhingway, laureat al Premiului Nobel.
„Dacă vinul a făcut, dintotdeauna, lumea bucuroasă,
penicilina a făcut-o totdeauna, sănătoasă” Alexander Flaming,
laureat al premiului Nobel.
„Vinul trebuie considerat un stimulent de prim ordin al poftei
de nâncare şi cel mai frumos exemplu de reflex condiţionat” Ivan
Petrovici Pavlov, laureat al Premiului Nobel.
Vinul - de care popoarele rămân aşa de pasionat ataşate - este
expresia unei nevoi reale, deoarece uşurează transmutaţia digestivă
şi exaltă tonusul individului...” Ilia Meşnicov, laureat al Premiului
Nobel
„...După al treilea pahar... începe să-ţi circule sub ţeastă un
sânge mai caldă şi mai dinamic .. la al patrulea pahar începi să
resimţi o uşoară beţie, care-ţi permite a face, aproape, orice
faptă...la al cincilea, sala în care mă aflam, lumea mi se păru că
devine sublimă, poate unde spiritul meu evolua mai liber... la ai
şaselea pahar, (toropit de băutură, am adormit (toate bucuriile
simţurilor mele au fost imperfecte ca nişte minciuni)” Andre Gide
(Fructele Pământului), laureat al Premiului Nobel.
„Cinste şi dragoste, ţie Românie! Ele cresc în tine ca două
tinere viţe.
Inteligenţa şi frumuseţea ta e o recunoaştere fără mânie.
Strugurii şi vinurile tale se păstrează în boltite pivniţe.”
Neruda Pablo, laureat al Premiului Nobel.
Albert Einstein a fost invitat, prin anii '30, să facă o excursie
de recunoaştere a valori podgoriilor germane de pe Rhin. L-au
însoţit mai mulţi prieteni, printre care şi o doamnă, mai mult decât
novice în tainele viei şi vinului. La un moment dat, îl întreabă pe
amfitrionul unui domeniu viti-vinicol, cum se obţine vinul acesta
atât de bun? I s-a explicat, sumar, că vinul se obţine din prelucrarea
strugurilor, fermentarea mustului, ş.a.m.d. Interlocutoarea întreabă
din nou, dar strugurii ce sunt şi din ce se obţin? I s-a explicat şi
această enigmă, dar ea n-a înţeles mare lucru...
Şi dintr-o dată sare la Albert Einstein pe care îl roagă să-i
explice ce este (descoperirea sa epocală) „Teoria relativităţii”, la
care Einstein răspunde simplu şi aluziv la ignoranţa doamnei,
demonstrată anterior, public: Cum aş putea să vă explic eu ,,Teoria
Relativităţii”, care e mult mai grea decât „esenţa vinului” când
dumneavoastră nu ştiţi nici măcar ce sunt strugurii din care se face
vinul





Noi perspective în domeniul
interacţiunilor cuantice dintre particule
Studiul interacţiunilor dintre diverse
categorii de particule din lumea atomică şi
subatomică este prin excelenţă unul de natură
cuantică şi el a devenit posibil numai datorită
unor descoperiri teoretice fundamentale din
fizica modernă.


Dr. ing. Octav Gheorghiu – Iaşi

e obicei, prin fizica modernă se înţelege acea pe-
rioadă a fizicii, care începe cu analiza lui Einstein
asupra spaţiului şi timpului (1905) şi care se prelun-
geşte până în zilele noastre. Făcând abstracţie de
progresele înregistrate în cunoaşterea empirică, fizica
modernă este caracterizată prin două mari teorii, care o deosebesc
fundamental, în întreaga ei structură, de toate epocile anterioare ale
fizicii: teoria relativităţii şi teoria cuantică.
În cele ce urmează ne propunem să aducem atenţiei ci-
titorului o serie de probleme de actualitate dintr-un domeniu strâns
legat de aceste două teorii, anume, probleme legate de interacţiunea
cuantic-relativistă dintre diverse particule, care prin rezolvarea lor
au furnizat explicaţii riguroase şi pertinente unei game bogate de
fenomene, atât din universul microcosmic cât şi din cel galactic.
Explicarea în termenii unui model dinamic a proprietăţilor
complexe ale particulelor, precum şi a relaţiilor de simetrie care se
manifestă în lumea particulelor, adică descrierea interacţiunilor
dintre ele, constituie una din sarcinile cele mai importante pentru
fizica zilelor noastre. În esenţă, problema se reduce la tratarea si-
multană a acestor interacţiuni dintr-o perspectivă dublă: cuantică şi
relativistă. Natura cuantică a interacţiunilor reiese nu în ultimul
rând din similitudinea structurilor de particule ce reflectă această
natură cuantică, cu structurile întâlnite în domeniul atomilor. Dar
particulele subatomice nu pot fi considerate ca fiind doar unde şi
tratate din perspectivă exclusiv cuantică, deoarece energiile im-
plicate în procesele la care participă aceste particule sunt atât de
mari încât impun luarea în considerare a teoriei relativităţii. Numai
un model cuantic-relativist poate să explice pe deplin proprietăţile
tuturor particulelor şi a interacţiunilor dintre ele, în lumea subato-
mică.
Teoria cuantică a câmpurilor a fost primul model de acest fel
şi ea a început realmente prin cuantificarea energiei de către
Planck. Bazele teoriei se
află în lucrările lui Jordan
şi Wigner, iar Pauli şi
Heisenberg au formulat în
1930 teoria cuantică a
câmpului electromagnetic.
Electrodinamica cuantică,
trecând în anii treizeci şi
patruzeci prin mai multe
faze de dezvoltare, a deve-
nit în cele din urmă o teo-
rie verificată experimental
cu o precizie impresio-
nantă. În ciuda acestor suc-
cese iniţiale, ulterior s-au
ivit dificultăţi serioase le-
gate de interpretarea fizică
a unor expresii divergente
care s-au obţinut în calcu-
lul unor procese fizice
concrete. Pentru remedie-
rea acestor dificultăţi în
1943 Heisenberg a propus
teoria matricii S. Această teorie s-a dezvoltat ulterior devenind o
structură matematică complexă, ideală pentru descrierea interacţiu-
nilor cuantice dintre particule. Importanţa teoriei matricii S rezidă

1
Sursă foto: Muzeul de Istorie din Berna, autor Ferdinand
Schmutzer (www.bhm.ch) [G.F.]
D

Albert Einstein, Viena 1921
1

C
u
l
t
u
r
ă

ş
i

o
e
n
o
l
o
g
i
e

F
i
z
i
c
ă

Lohanul nr. 10
26
în faptul că ea determină
deplasarea atenţiei de la
obiecte spre evenimente;
ea se ocupă în principal de
interacţiunile particulelor,
şi nu atât de particulele în-
sele.
Deplasarea interesu-
lui înspre evenimente este
cerută atât de teoria cuan-
tică, cât şi de teoria relati-
vităţii. În cadrul teoriei
cuantice s-a arătat că o
particulă subatomică tre-
buie înţeleasă ca manifes-
tare a interacţiei între
diversele procese de măsu-
rare. Nu este vorba atât
despre un obiect izolat, cât
despre un eveniment, care
corelează într-un anumit
fel alt evenimente. Aşa
cum spune Heisenberg |1|,
“Fizica modernă împarte
lumea nu în grupe diferite
de obiecte, ci în grupe dife-
rite de corelaţii... Ceea ce
se poate distinge este tipul
de conexiune, de primă
importanţă pentru un feno-
men... Lumea ne apare
astfel ca o reţea complicată
de evenimente, în care
conexiuni de diferite tipuri
alternează, se suprapun sau
se combină şi determină
astfel aspectul întregului”.
Pe de altă parte,
teoria relativităţii ne-a
determinat să concepem
particulele din perspectiva
spaţiu-timpului, ca pe nişte
entităţi cuadridimensio-
nale, mai degrabă procese
decât obiecte. Abordarea în
cadrul formalismului ma-
tricii S reuneşte ambele
puncte de vedere. Utilizând
aparatul matematic al
teoriei relativităţii, acest
formalism descrie toate
proprietăţile particulelor în
termenii interacţiunilor
(mai precis, în termenii
probabilităţilor de tranziţie
între diverse stări
cuantice), stabilind o
relaţie între particule şi
procese. Orice interacţie
implică particule care
leagă interacţia respectivă
de alte procese de
interacţiune şi astfel confi-
gurează o întreagă reţea de
procese interdependente.
Din multitudinea de tipuri de procese şi particule implicate în
aceste procese ne vom referi în continuare doar la un domeniu
restrâns, însă de un interes crescând, şi anume cel al particulelor cu
spin superior, întrucât cercetări de dată recentă şi unele chiar foarte

1
Sursă foto: Clendening Library Portrait Collection
(www.clendening.kumc.edu) [G.F.]
2
Sursă foto: Institut für Theoretische Physik, Münster, Germania
(www.pauli.uni-muenster.de) [G.F.]
3
Sursă foto: The National Academy Press (www.nap.edu) [G.F.]
recentă (1996, |2. 4|) au
arătat că o multitudine de
probleme încă nerezolvate
ale fizicii contemporane şi-
ar putea găsi răspunsul prin
utilizarea câmpurilor
cuantice cu spin superior.
Încă de la bun început
trebuie să precizăm ce se
înţelege prin „spin
superior”, deoarece la ora
actuală nu este ferm
stabilită vreo convenţie în
acest sens. Cel mai adesea
însă se consideră că
valorile 0 şi 1/2 ale spinu-
lui unei particule (măsurat
în unităţi ) sunt mici (sau
inferioare), iar valorile 3/2,
2, 5/2, 3 ş.a.m.d., se consi-
deră ca fiind mari (sau
superioare). Aceste două
domenii sunt separate prin
valoarea 1 a spinului unei
particule, valoare
considerată ca
„intermediară”. Aşadar,
orice câmp fizic cuantic a
cărui cuante au spinul cel
puţin 3/2 (în unităţi ) se
consideră a fi un câmp de
spin superior.
Necesitatea studiului
câmpurilor clasice şi
cuantice de spin superior
apare cel puţin din două
motive:
- unul pur obiectiv,
prin aceea că, în primul
rând câmpurile de spin 3/2,
2 şi 5/2 joacă un rol
fundamental în teoria
gravitaţiei cuantice şi a supergravitaţiei, iar în al doilea rând, prin
aceea că relativ recent au fost descoperite o serie de cuasiparticule
(în fapt rezonanţe nucleare) cu spini ce depăşesc valoarea 2
(ajungând chiar la valoarea 7/2), cuasiparticule ce pot fi descrise
prin câmpuri - fie ele chiar nefundamentale (câmpuri multipletice
sau supermultipletice) - cu spin superior.
Pe de altă parte, tot relativ recent, s-a descoperit faptul că
câmpurile fără masă cu spinul mai mare decât 2 pot fi interpretate
ca potenţiale de tip gauge, o asemenea interpretare nefiind evidentă
în cercetările anterioare asupra câmpurilor locale cu spinul mai mic
sau egal cu 3 (atât masive cât şi ne-masive) şi de asemenea asupra
câmpurilor locale masive de spin arbitrar. Aceste noi interpretări
reprezintă paşi înainte în înţelegerea câmpurilor cu spin superior,
care astfel ar putea conduce la utilizarea acestor câmpuri în
investigaţii cu caracter fenomenologic.
- al doilea motiv este unul de factură oarecum subiectivă, în
sensul că, chiar dacă până la ora actuală nu s-au descoperit
experimental particule stabile cu spinul mai mare decât 7/2, totuşi
spiritul scrutător al fiinţei umane nu poate lăsa neexplorat nici un
domeniu al realităţii. De altfel, la ora actuală a fost deja elaborată o
teorie completă şi consecventă atât în formulare lagrangeană cât şi
în formulare hamiltoniană asupra câmpurilor de spin arbitrar
clasice şi cuantice. Studii aprofundate au fost făcute însă, doar
pentru câmpurile cu spinul până la valoarea patru inclusiv.
Un domeniu şi mai recent de utilizare a câmpurilor cu spin
superior este acela legat de moderna teorie a stringurilor şi
superstringurilor, deoarece în aceste teorii sunt prezente în mod
necesar excitaţii masive de orice spin, cel puţin până la nivelele la
care mai este încă bine definită „expansiunea” particulelor. Dacă
stringul interacţionează slab, atunci masele respectivelor excitaţii

4
Sursă foto: Particle Physics UK (www.particlephysics.ac.uk) [G.F.]
5
Sursă foto: The Doctorate Granting Institute of City University of
New York; credit AIP Niels Bohr Library (web.gc.cuny.edu) [G.F.]

Max Planck
1


Pascual Jordan
2


Eugene Paul Wigner
3


Wolfgang Pauli
4


Werner Heisenberg
5

F
i
z
i
c
ă

Noiembrie 2009 27
pot fi mai mici decât scala
Planck şi devine deosebit
de interesant de văzut cum
poate o teorie de câmp,
care descrie particule de
spin arbitrar, să se „plieze“
în mod optim într-un astfel
de context, şi de comparat
cu descrierea ce decurge de
exemplu din dezvoltarea
funcţiei beta a unui string.
Cu toate că până în
prezent nu au fost
observate particule fără
structură internă, cu spinul
mai mare decât doi,
particule a căror descriere
necesită câmpuri
fundamentale de spin
superior corespunzătoare,
există totuşi indicaţii
teoretice clare, precum că
asemenea câmpuri sunt
necesare dacă se doreşte
unificarea interacţiunilor
care se cunosc până la ora
actuală (inclusiv gravitaţia)
într-o schemă
supersimetrică. În
particular, este bine
cunoscut faptul că un
supermultiplet ireductibil
care ar avea spinul mai mic
sau egal cu 2 nu poate
unifica o teorie gauge
bazată pe simetria locală cu
câmpurile fundamentale
ale bozonilor vector
necesari. Cea mai simplă
extensie la un singur
supermultiplet care poate
îngloba interacţiunile
gauge electromagnetice şi
cele tari standard, şi care
de asemenea poate include dubleţii de izospin ai interacţiunii slabe,
necesită atât câmpul de spin 5/2 cât şi cel de spin 3, şi implică o
simetrie internă de tip O(10).
Una din cele mai descurajante trăsături a teoriilor asupra
câmpurilor cu spin superior - chiar şi pentru situaţia în care aceste
câmpuri sunt considerate a fi libere - este formalismul extrem de
complicat necesar descrierii acestor câmpuri. Acest formalism de-
vine şi mai complicat atunci când, de exemplu, dorim să cuplăm
local fermioni cu spin superior la gravitaţie în cadrul unor teorii cu
interacţie. Acesta este unul din principalele motive pentru care
până la ora actuală (când a apărut şi s-a dezvoltat extrem de mult
tehnica electronică de calcul în strânsă legătură cu apariţia în
ultimii zece ani a unor pachete de programe software extrem de
performante, capabile să prelucreze informaţia sub formă analitică
şi nu doar numerică) întreaga problematică legată de utilizarea
câmpurilor cu spin superior a fost destul de puţin abordată în ceea
ce priveşte calculele concrete. Astăzi însă dispunem de
echipamente de calcul foarte puternice nu doar în instituţii, ci chiar
în biroul personal de acasă, situaţie care practic a revoluţionat
întreaga muncă de cercetare. În acest fel a devenit posibil studiul
unor procese complexe de difuzie, transformare şi generare
cosmologică de particule [2, 4-11], procese cu implicaţii şi aplicaţii
deosebit de importante în înţelegerea unor fenomene fizice nu doar
la scară atomică sau subatomică, ci chiar şi la scară cosmică. Un
exemplu oarecum “exotic” în acest sens este cel furnizat de
procesul de transformare/conversie a fotonilor în gravitoni şi
viceversa (clasic vorbind, transformarea/conversia undelor
electromagnetice în unde gravitaţionale şi invers), proces la prima
vedere puţin plauzibil, însă perfect posibil din punct de vedere
cuantic şi cu aplicaţii importante în astrofizică. În primul rând
trebuie să menţionăm faptul că existenţa undelor gravitaţionale nu
mai este la ora actuală o problemă atât de controversată ca până în
anul 1993, când Russel A. Hulse şi Joseph H. Taylor Jr. de la
Universitatea Princeton au fost premiaţi Nobel pentru punerea clară
în evidenţă a existenţei undelor gravitaţionale (pentru detalii îndru-
măm cititorul să consulte articolul referitor la acest subiect, din
numărul 3 pe 1994 al revistei). Studiul acestor procese de conversie
foton-graviton conduce la secţiuni de difuzie/împrăştiere foarte
mici datorită în principal micimii constantei de cuplaj gravitaţional.
Acesta a fost şi motivul principal pentru care fizicienii şi-au
îndreptat atenţia mai mult înspre spaţiul cosmic decât spre experi-
mente de laborator. În astrofizică există posibilităţi certe ca în anu-
mite condiţii rata de generare a gravitonilor în procesele cuantice să
fie cel puţin la fel de mare ca în procesele clasice.
Cu toate acestea însă, rezultate recente (1995, |7|) referitoare
la acest proces arată că secţiunile de împrăştiere pot căpăta valori
detectabile (măsurabile) chiar şi în experimente de laborator.
Astfel, în scenariul propus de către H. N. Long, D. V. Soa şi T. A.
Tuan |7|, secţiunea de împrăştiere corespunzătoare procesului de
foto-producere de gravitoni în câmpul electrostatic al unui
condensator şi în câmpul magnetic cu simetrie axială al unui
solenoid, poate fi făcută să crească practic „oricât de mult”
(limitările fiind introduse doar de posibilităţile oferite de
tehnologiile actuale) pe seama creşterii intensităţii câmpurilor
(electric sau magnetic), sau pe seama măririi volumului domeniului
spaţial în care are loc procesul de interacţiune. Pe lângă aceasta,
aceiaşi autori au arătat că este posibilă şi producerea fenomenului
invers. Conform consideraţiilor acestor autori, conversia
gravitonilor în fotoni poate avea loc atât în câmpuri
electromagnetice exterioare statice, cât şi în cele periodice.
După cum am precizat anterior, datorită micimii constantei
gravitaţionale sunt studiate în mod uzual doar procesele de ordinul
întâi în constanta de cuplaj, aplicaţii deosebit de interesante
apărând atât în experimente de laborator cât şi în domeniul
astrofizicii. Astfel, în cazul procesului de difuzie a fotonilor cu
energia
k
0
în câmpul electrostatic

E
al unui condensator plan,
sau în câmpul magnetostatic omogen

H
aflat într-un domeniu de
dimensiuni
A B C × ×
, secţiunea diferenţială de difuzie este dată
de relaţia:
2 2 2
2 2
1 1
2 2 2 2
sin ( )sin ( )
2(2 )
o o
o
F A d
Bk Ck
d k
 

±
=
O
, (1)
unde
F E H
±
= ,
este intensitatea câmpului orientat perpendicular
pe direcţia de mişcare a fotonului, care se deplasează după direcţia
dimensiunii A, iar k este direct legat de constanta de cuplaj
gravitaţional. În cazul corpurilor difuzante cu dimensiuni liniare
foarte mari în comparaţie cu lungimea de undă a fotonului incident
1/ 3
( ) V  <<
, secţiunea totală de împrăştiere este:
o k =
±
1
8
2 2
LF V
, unde L reprezintă distanţa parcursă de foton în
câmpul ce ocupă un domeniu de volum V. După cum se observă
din relaţia (1), secţiunea diferenţială de împrăştiere se anulează
dacă direcţia de mişcare a fotonului coincide cu cea a câmpului
magnetic. Un calcul estimativ [8] conduce la concluzia că în
laborator se pot crea condiţii pentru ca secţiunea integrală de
difuzie să atingă valori de ordinul
o ~
÷
10
30 2
cm
. În acest caz
intensitatea câmpului trebuie să fie de aproximativ
F A
±
~ 10
10
/ ì
, unde
ì
este lungimea de undă a fotonului
care străbate câmpul. Acest efect poate avea loc şi în spaţiul
cosmic, pentru fotonii care traversează câmpurile magnetice ale
galaxiilor. În această situaţie, pentru o aceeaşi valoare a secţiunii
totale de difuzie o este necesar un câmp magnetic de o intensitate
considerabil mai scăzută, anume
H Oe ~
÷
10
5
. De asemenea, în
acest caz se poate produce şi fenomenul invers, adică transformarea
undelor gravitaţionale în unde electromagnetice, atunci când
acestea intră într-o zonă spaţială cu câmp magnetic. Acest proces
cuantic stă la baza explicării fenomenului (ulterior observat
experimental) de intensificare a radianţei braţelor galaxiilor spirale

1
Nobelprize.org
2
Ibidem

Joseph H. Taylor
1


Russell A. Hulse
2

F
i
z
i
c
ă

Lohanul nr. 10
28
cu câmp magnetic relativ intens, în domeniul lungimilor de undă
mari a spectrului vizibil. Un proces asemănător poate avea loc şi
într-un câmp de dipol magnetic. În această situaţie, dacă fotonii cu
energia
k
0
se deplasează după direcţia momentului de dipol

m
a
câmpului magnetic

H
, secţiunea totală de împrăştiere este:
o k ~ ( / ) 3 5
2 2 2
m k
o
, iar dacă direcţia fotonilor este
perpendiculară pe cea a momentului de dipol magnetic

m
, se
obţine
o k ~ ( / ) 1 4
2 2 2
m k
o
. Calcule estimative arată că pentru
procesul de difuzie a fotonilor de energie
k
0
9
10 ~
eV, în câmpul
magnetic de dipol al unui electron, secţiunea totală de împrăştiere
este
o ~
÷
10
60 2
cm
. Presupunând că în laborator s-ar putea crea
un câmp de dipol magnetic de moment
m ~ 10
4
(în unităţi
C.G.S. e.m.), atunci pentru lumina vizibilă (
k
0
1 ~
eV) rezultă
o ~
÷
10
32 2
cm
. Procesul invers are aplicaţii cu precădere în
domeniul astrofozicii, putând explica cu succes fenomenul de
emisie a undelor electromagnetice de către obiecte cosmice cum ar
fi stelele neutronice sau găurile negre. Explicaţia rezidă în faptul
că, la traversarea câmpului de dipol magnetic intens al acestor
obiecte “exotice”, de către undele gravitaţionale care străbat acest
câmp, conform teoriei cuantice a câmpurilor poate apărea o emisie
de unde electromagnetice datorită procesului cuantic de
transformare graviton-foton. Dacă aplicăm aceste consideraţii unui
model de centru galactic constând dintr-un cluster de stele
neutronice, rezultă posibilitatea interacţiunii undelor gravitaţionale
produse de către clusterul însuşi, cu câmpul de dipol magnetic al
stelelor neutronice. Undele gravitaţionale produse în interiorul
întregului cluster, în timpul coliziunilor perechilor de stele
neutronice, vor produce prin procesul amintit o emisie de unde
electromagnetice cu puterea:
P ~ ÷ 10 10
31 32
erg/s la o
frecvenţă de
3
1, 6 10 f = ×
Hz. În sfârşit, dacă aplicăm aceste
rezultate la câmpul de dipol magnetic al Pământului, în ipoteza că
pe Pământ soseşte un flux de unde gravitaţionale dinspre centrul
galaxiei, se obţine o emisie de unde electromagnetice cu puterea de
aproximativ
P ~ ÷
÷ ÷
10 10
4 3
erg/s, la o aceeaşi valoare a
frecvenţei.
O altă aplicaţie deosebit de utilă a studiului cuantic a proce-
sului de împrăştiere gravitaţională a particulelor este legată de
posibilitatea utilizării în determinările experimentale din astrono-
mie a unor rezultate concrete (secţiuni diferenţiale de difuzie)
obţinute în aceste studii. Un exemplu în acest sens este furnizat de
posibilitatea decelării între diverse categorii de obiecte cosmice
(cum ar fi o gaură neagră relativ la un obiect compact cu extindere
spaţială mare), când procesul de observare se face la distanţe mari
de aceste surse de câmp gravitaţional împrăştietor cu simetrie axia-
lă, prin examinarea secţiunilor de împrăştiere corespunzătoare pro-
ceselor de difuzie din cele două situaţii. De asemenea, acest studiu
permite determinarea efectului pe care îl are cuplajul dintre rotaţia
unei surse de câmp gravitaţional cu simetrie axială şi spinul parti-
culelor împrăştiate pe câmpul-bază creat de această sursă, asupra
stărilor de elicitate a cuantelor câmpurilor nemasive difuzate [9]. În
fine, o altă utilitate a studiului proceselor de împrăştiere gravita-
ţională a particulelor nemasive-cuante ale câmpurilor corespun-
zătoare cu spin superior, constă în faptul că aceste câmpuri pot fi
folosite în cadrul abordărilor ce aproximează procesele analoage, în
care sunt implicate câmpurile masive cu spin superior corespun-
zătoare [10, 11], atunci când scala de energii implicată în problema
aflată în studiu este cu mult mai mare decât aceea care corespunde
masei de repaus a cuantelor câmpurilor respective.
Acestea sunt doar câteva dintre aplicaţiile directe şi concrete
ale studiului proceselor cu caracter cuantic-relativist la care
participă particulele cu spin superior. Cu siguranţă însă, viitorul va
scoate la iveală o gamă şi mai vastă de asemenea aplicaţii, întrucât
subiectul este de extremă actualitate ştiinţifică, înregistrând o
dinamică a cercetărilor care ne îndreptăţeşte pe deplin să credem
acest lucru.

Bibliografie
1. W. Heisenberg, Physics and Philosophy, Allen & Unwin,
London, pp. 96 (1962).
2. S. Hamamoto, Gauge Theory of Massive Tensor Field,
hep-th/9509144, Toyama-84 (1995).
3. P. van Nieuwenhuizen, Supergravity, Physics Reports, 68,
189 (1981).
4. S. Hamamoto, Massless Limits of Massive Tensor Fields,
hep-th/9605084, Toyama-90 (1996).
5. S. Biswas, J. Guha and N. G. Sarkar, Particle production
in de Sitter space, Classical and Quantum Gravity 12, 1591 (1995).
6. M. R. de Garcia Maia, J. A. S. Lima, Graviton production
in elliptical and hyperbolic universes, Physical Review D54, N. 10,
6111 (1996).
7. H. N. Long, D. V. Soa and T. A. Tran, Electromagnetic-
Gravitational Conversion Cross Sections in External
Electromagnetic Fields, Modern Physics Letters A9, 3619 (1994)
and Physics Letters A186, 382 (1994).
8. D. Tatomir, D. Radu and M. Agop, The electron scattering
and graviton photoproduction in external electromagnetic fields, Il
Nuovo Cimento, 112B, N. 5, 709 (1997).
9. Radu, D., Quantum Interaction of Fermions with the Far
Field of a Kerr Black Hole, Acta Physica Slovaca, 54, No. 3, pp.
307-320 (2004).
10. D. Radu and D. Tatomir, Gravitational scattering of the
minimally coupled spin-1, -(3/2) and –2 particles on Schwarzschild
background, Il Nuovo Cimento 111B, N. 12, 1465 (1996).
11. D. Radu and D. Tatomir, Gravitational Scattering of
massive particles on a background with axial symmetry, Canadian
Journal of Physics, 76, Nr. 1, pp. 1-22 (1998).





Biblioteca tehnică virtuală


Dr. ing. Paul Şuşnea – Huşi

Orice referire la o biblioteca ne duce cu gândul
la un spaţiu vast, anume amenajat, cu metodologii
aparte de accesare a informaţiei prin intermediul
fişelor clasificate după criterii riguroase (tematică,
autor) şi care presupune un interval de timp mai lung
(cel mai adesea) sau mai scurt (dacă deja avem
experienţă), ce trebuie alocat.

ersistă încă
vie în
memorie
activitatea de
documentare „exer-
sată” intens în perioa-
da studenţiei în bibli-
otecile publice, când
renunţam să „conto-
rizăm” timpul cu
ceasul, preferând rep-
erele temporale deli-
mitate de momentul
intrării în bibliotecă şi
momentul localizării
informaţiei căutate,
urmat de un interval
nedefinit de timp ne-
cesar asimilarii aces-
teia.
Formarea baze-
lor de date digitale
permite ca, în prezent,
sarcina de localizare a
informaţiei să fie pre-
luată de computer,

Figura 1. Afiş de promovare a
proiectului „Design instructional –
Lectii on line”, Geneva, 2005
P
F
i
z
i
c
ă

Noiembrie 2009 29
cititorul putând să-şi
aloce aproape integral
timpul petrecut în
bibliotecă numai pentru
studiu.
Internetul ne-ar
putea scuti de deplasarea
la biblioteca, oferindu-
ne posibilitatea accesării
informaţiei direct prin
computerul personal,
însă, deocamdată nu o
face (deşi există tehno-
logia necesară), deoare-
ce nivelul de profunzime
al informaţiei „free” este
cel mai adesea necores-
punzator unui studiu
aprofundat.
Necesitatea acces-
ării periodice a anumitor
informaţii (activitate spe-
cifică oricărui cadru
didactic) a dus la structu-
rarea bibliotecii personale
într-un mod particular,
oferind un mod eficient
de „gestionare” a timpului
de documentare.
In demersul didactic, manualul continuă să fie absolut
necesar, dovedindu-şi utilitatea în special pentru elevii cu stiluri
individuale de învăţare vizual şi practic. După absolvirea liceului
(fie pe ruta scurta, fie pe ruta lungă), reactualizarea rapidă a unei
anumite informaţii, necesare în activitatea desfăşurată la locul de
munca, este dificilă (mai ales in domeniul tehnic) din cauza lipsei
unor surse adecvate care să poată oferi promt răspunsul căutat.
Un prim pas în „corijarea” acestei situaţii îl poate oferi
internetul, fiind un mediu de depozitare şi accesare a informaţiei
fără limită de timp, prin intemediul unor site-uri construite special
pentru a răspunde necesităţii actualizării informaţiilor parcurse în
cadrul cursurilor liceale, fiind la fel de utile şi pentru învăţământul
la distanţă.
O „condensare” adecvată a acestor idei a dus la „apariţia”
unor „surse” gratuite de documentare, accesibile la adresele:
www.lectiionline.home.ro, www.documentatietehnica.home.ro,
www.documentatietehnicadoi.home.ro, proiecte ce au fost prezen-
tate în cadrul festivalului ştiinţei „Science on Stage – Geneva
2005” (vezi figura 1) şi, ulterior, într-o variantă îmbogăţită, la etapa
românească a festivalul ştiinţei – Cluj Napoca 2006 (vezi figura 2).
Proiectul „Design instructional – lectii on line” a urmărit să
ofere posibilitatea accesului nelimitat la informaţii tehnice aferente
desenului tehnic (standarde, reguli şi convenţii de reprezentare,
exemple de realizare a schiţelor, respectiv a desenelor de execuţie
şi de ansamblu, teste interactive de verificare), printr-o interfaţă
grafică prietenoasă. Feedback-ul pozitiv obţinut în urma
promovarii acestui proiect a impus dezvoltarea sa, fapt ce a
determinat apariţia unui nou proiect numit „Biblioteca tehnică
virtuală - lecţii on line”.
Scopul noului proiect a fost de a reuni mai multe discipline
tehnice într-un format digital, sub o formă grafică unitară, care îşi
propune să sugereze atmosfera unei biblioteci (vezi figura 3).
Biblioteca tehnnică virtuală (BTV) cuprinde, în prezent,
informaţii structurate conform curricumului în vigoare pentru unele
discipline tehnice studiate în cadrul liceului tehnologic, atât pe ruta
scurtă cât şi pe ruta lungă (Desen Tehnic, Studiul Materialelor,
Documentaţie Tehnică, Mecanică Aplicată, Măsurări Tehnice, Web
Design, Organe de Maşini, Asigurarea Calităţii, Lucrări de
Intreţinere şi Reparaţii, Documentaţie Tehnologică ), o secţiune
numită „BTV –ACTUALITATE” ce conţine informaţii despre
ultimele noutăţi din domeniul tehnic, precum şi o secţiune de filme
documentare tehnice.
Varianta pe suport de hârtie a Bibliotecii Tehnice Virtuale
„generează” desigur un volum ce „solicită” mai curând condiţii de
depozitare decât de transport. In format digital, Biblioteca Tehnică
Virtuală devine o „bibliotecă de buzunar”, deoarece găseşte
suficient spaţiu pe un DVD sau pe un memory stick adecvat,
dovedindu-se a fi un mijloc extrem de eficient în transmiterea
informaţiilor către elevi, într-un format adecvat celor trei stiluri de
învăţare. Utilizarea acestui program la ora de clasă necesită un
computer (laptop) şi un videoproiector, mijloace didactice absolut
necesare pentru un învătământ profesional tehnic centrat pe elev şi
orientat pe dobândirea competenţelor specifice meseriei studiate.






Adnotări din reviste


Prof. Lina Ccodreanu – Huşi

Revista revistelor - o trecere în revistă a principalelor
editoriale culturale

- „Limba română”, Chişinău, nr. 7-8/2009. Revista din
Basarabia impune prin valoarea colaboratorilor şi prin investigaţiile
de înaltă ţinută ştiinţifică, angajaţi în valorificarea valenţelor limbii
române: Alexandru Bantoş, Ion Ciocanu, Dumitru Irimia, Theodor
Codreanu, Adrian Dinu Rachieru. Un titlu ştiinţific „Doctor
honoris causa” acordat omului de teatru Ion Ungureanu, numit de
M. Cimpoi Fenomenul Ion Ungureanu. Felicitări, maestre!, scrie
P. Proca. Subscriem. Sărbătorit e şi Constantin Tănase (60),
renumit publicist din Basarabia. La mulţi alţi ani! Un capitol, în
care semnează Ana Bantoş, Iulian Boldea, Iulian Filip, Lucian
Vasiliu, Mihai Posada ş.a., reface traseul intelectual al celebrului
poet basarabean – Alexandru Lungu (1924-2008), interzis, exilat,
reevaluat în România după 1996. Poetul face parte din generaţia
marilor spirite literare, configurându-se abia după război, asemenea
lui Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Constant Tonegaru, Vladimir
Streinu, M. Zaciu. Pios omagiu memoriei prof. ieşean Dumitru
Irimia (1939-2009). Numele lui se adaugă trist lungii liste a celor
plecaţi în amintire de la începutul acestui an: Const. Ciopraga,
Grigore Vieru, A. Vartic… Din nefericire, „se duc pe rând, pe
rând…” (M. Eminescu).
- „Maluri de Prut”, Huşi, nr. 2/2009. Număr omagial:
Grigore Vieru, Andrei Vartic, doi mari patrioţi români din
Basarabia. Editorialistul Şţefan Plugaru nu întrerupe şirul
amintirilor despre Chişinău. Dominanta revistei este istoriografică.
Deocamdată. Datoria monografilor are vechi rădăcini şi dincolo de
Prut, căci două „istorii” de după 1918, despre satele Văsieni şi
Manoileşti (din raionul Ialoveni) sunt scoase la vedere de
cercetătorii Teodor Candu din Chişinău, în ciuda unor lacune
semnalate. Bune şi-aşa, deocamdată! Dureroase sunt evocările
documentate ale duo-ului Grigore Ciobanu şi Tudor Ciobanu
despre calvarul familiilor deportaţilor din comuna Vasilcău (raionul
Soroca), deportări care nu s-au încheiat în 1944. Cutremurător
destin!

Figura 2. Afiş de promovare a
proiectului „Biblioteca tehnică
virtuală – Lecţii on line”, Cluj
Napoca, 2006.

Figura 3 : Biblioteca tehnică virtuală
C
u
l
t
u
r
ă

Lohanul nr. 10
30
- „Literatura şi arta”, Chişinău, nr. 31, 6 august 2009.
Săptămâni „fierbinţi” în Basarabia, ne semnalează redactorul-şef al
revistei, renumitul poet şi publicist Nicolae Dabija. Secvenţele
despre anomaliile votării pun serios pe gânduri. „La Chişinău a
avut loc o resovietizare, de data aceasta fără tancuri…”, lămureşte
I. Ungureanu într-un interviu. Deocamdată, doar Cu epigrama
trecem Prutul, conform denumirii cărţii lui V. Macarovici,
prezentată de Vlad Pohilă. O pagină destinată vol. Tristeţea din
felinar al tinerei poetese Doina Dabija poartă comentariile critice
ale lui V. Dinescu (Confesiune în şoaptă) şi A. Istrate (Poezia care
ne uneşte). Marele patriot Andrei Vartic (decedat în iunie 2009),
comemorat în stânga şi în dreapta Prutului cu aceeaşi recunoştinţă,
este evocat revelator în articolele lui N. Dabija, Viorel Cucu, Ştefan
Plugaru, Ioan Neacşu.
- „Bârladul literar”, Bârlad, nr. 3(10)/2009. Bârlădenii
reaşază temeinic straturi revuistice, având în vedere tradiţia
culturală. Numărul stă sub semnul marelui lingvist bârlădean-
ieşean Alexandru Philippide (150 de ani de la naştere) şi, pentru
documentare, Ion Popescu-Sireteanu aduce serioase Contribuţii la
o bibliografie…. Editorialul redactorului şef Gruia Novac,
Reflecţiile unui ciob din oglinda vremurilor, aduce în atenţie 27 de
scrisori, ale căror adresare şi substanţă epistolară incită şi tot
Domnia sa redactează o cronică a evenimentelor culturale. Un
grupaj liric – Ion Murgeanu al toamnelor – confirmă forţa lirică a
poetului Ion Murgeanu. Inedite Note despre „Proză” de Bacovia
din Jurnal (III), sub autoritatea exigentului (cu sine însuşi, întâi!)
critic literar Constantin Călin. Paginile de lirică românească sunt
semnate de poetul basarabean Traianus (Traian Vasilcău), de
Alexandru Jurcan, sonetistul (aici!) Petruş Andrei şi George Irava.
Un fapt mai rar, pagini de dramaturgie aparţinând lui Ştefan
Amariţei (Sisif în Infern). Neobosit, scriitorul Iorgu Gălăţeanu
aduce adnotări (Societate otrăvită!) dintr-un volum în curs de
apariţie.
- „Argeş”, Piteşti, nr. 9/septembrie 2009. Din suita de
anunţuri ale publicaţiei, octombrie pare a fi luna concursurilor
literare: la Piteşti (literatură modernă), Iaşi-Chişinău (poezie),
Bolintin Vale, Giurgiu (creaţie literară). În rubrica „Spectacolul
literaturii”, criticul Dumitru Augustin Doman, propune adnotări
asupra a şase apariţii editoriale: romane semnate de Boris Vian,
Aurel Antonie şi cărţi de poezie ordonate frumos în „raft”: Zaharia
Stancu (antologie), Ion Beldeanu, Radu Florescu, Cornel Boteanu.
Fraţii Nicolae şi Cicerone Georgescu îşi continuă serialul
documentar-sentimental despre Legendele Râului Doamnei, părţi
dintr-o monografie în devenire. Substanţa mărturisirilor poetului
vrâncean Liviu Ioan Stoiciu, Sunt un produs al comunismului (II),
îndreptăţesc atitudinea lui răzvrătită împotriva impostorilor în
cultura noastră postrevoluţionară.
- „Astra”, Braşov, nr. 34/septembrie 2009. Perseverent,
criticul Al. Dobrescu, aduce în atenţie alte cazuri de improprietate
literară, voite sau aleatorii, de data aceasta „păţania” traducătorului
Constantin Stamati, care, zice criticul, „e foarte probabil (…) să se
fi numărat, la noi, printre cei dintâi utilizatori ai cuvântului
plagiator”. La timpu-i, Stamati recunoştea onest: „eu însumi am
imitat mai mult pe autorii Europei”, după cum citează criticul.
Aşadar, furtul cultural e de când lumea şi va mai fi. Măcar s-o ştim.
Sugestiv, într-o sintagmă blagiană, titlul articolului semnat de Raul
Popescu despre o doamnă a poeziei române: Ana Blandiana şi
poezia paradisului în destrămare. Slalom printre amintiri cu
evenimente şi dezamăgiri face, într-un interviu, pictorul ploieştean
Mihai Vladimir Zamfirescu. Ispititor concursul/exerciţiul de
receptare critică a unei singure creaţii. De data aceasta, văzut din
patru unghiuri, poemul Pe drumuri de lauri, de Ion Miloş.
- „Convorbiri literare”, Iaşi, nr. 9/septembrie 2009. Revistă
„grea”, în toate sensurile. Consistentă în spirit, constantă unor
principii alese şi unei rubricaturi variate, dar nu lipsită de aerul de
prospeţime care zvâcneşte de unde şi când nu te-aştepţi. Greu,
aşadar, de selectat între formele: dialog, anchetă, poezie, proză,
critică, cronică literară, comentarii critice, eseu, istorie literară, arte
ş.a. Totuşi, rămân zguduitoare paginile remarcate de Cassian Maria
Spiridon din vol. lui Florin Constantin Pavlovici – Tortura pe
înţelesul tuturor. „Interviurile” îi au ca preopinenţi pe scriitorul
Nicolae Stroescu Stânişoară, pe regizorul Gelu Colceag şi pe
directorul artistic al Teatrului Naţional din Iaşi. La „Ancheta
revistei” despre Istoria literaturii române postbelice între premise
şi realizări răspund criticii şi istoricii literari Theodor Codreanu şi
Cristian Livescu, Pentru „Proză” semnează şi vasluianul Daniel
Dragomirescu. „Anul Noica” este onorat printr-o cronică literară
semnată de Dan Mănucă (Noica şi arheologia cuvântului) şi un
argumentat eseu comparativ, în serial, propune Nicolae Creţu
despre Topos-ul „bolii” şi sensul romanului: „Pavilionul
canceroşilor” vs. „Muntele vrăjit” (III). Suplimentul pentru
„Biblioteca revistei” – Nicolae Dabija, Privighetori împăiate, din
care cităm poezia Umbrele, al cărei fior liric tulbură amintirile:
„Noi ne iubeam pe-atunci cu-atâta dor,/ încât, pe acele ziduri de
cetate,/ când umbrele ni se-atingeau întâmplător/ şi ele tresăreau,
înfiorate…”
- „Academia Bârlădeană”, Bârlad, nr. 3/2009. Fidelă
spaţiului din Moldova de Jos, în lumina noilor cercetări, revista
subţire, dar tenace, reînvie ecouri ale unei lumi demult intrate în
istorie. Este un act de firească restituire, adesea temei pentru
urmaşii cărturari. Astfel este studiul doct al doamnei Elena Monu
(Case şi destine: Tuduri). Marcel Proca propune o „pledoarie”
pentru monumentele istorice bârlădene, Elena Popoiu, o cronică
literară despre cartea lui Alexandru Mânăstireanu (Călător… prin
vâltoarea vremii, II) iar Ion N. Oprea, adnotări despre Campania
electorală. Fostul domnitor Mihai Sturza, la Bârlad. Din
contemporaneitatea imediată, un poem inedit al „Cezarului” Cezar
Ivănescu şi o recenzie semnată de Simion Bogdănescu despre
haiku-urile lui George Irava.
- „Bucovina literară”, Suceava, nr. 8-9, august-septembrie
2009. În editorialul revistei, eminescologul Dimitrie Vatamaniuc
laudă importanta apariţie a ediţiei de manuscrise Eminescu sub
egida Academiei Române. În interviul realizat de Alexandru
Ovidiu Vintilă, scriitorul Ion Pop, arată o judecată echilibrată a
unor „scriitori români trăitori sub comunism”, care, din varii
motive, au făcut concesii de ordin etic şi estetic. Problemă extrem
de sensibilă, de aceea crede că „e timpul unei temperări, al unei
înseninări a atitudinilor…” Se-ncheie serialul, în cinci episoade,
Istoria „canonică” a literaturii române, de Theodor Codreanu.
Aşteptăm reacţii şi ecouri. La 70 de ani, poetul Ion Beldeanu este
în atenţia materialelor semnate de L. D. Clement (interviu), Doina
Cernica (medalion şi cronica literară a antologiei lirice realizate de
I.B. – Autografe pentru „Bucovina literară”), Nicolae Turtureanu
(medalion).
- „Oglinda literară”, Focşani, nr. 93/septembrie 2009.
Revista cu densitate maximă, având articole scurte, într-o paginaţie
singulară are un foarte mare (poate, cel mai mare) număr de
vizitatori „internet-işti”. Reţinem: „atitudinea” lui Cornel
Ungureanu Despre regi saltimbanci şi maimuţe (serial), „cronica
adevărului” despre Moartea lui Cezar, semnată de Clara Aruştei
(tot înseriat), comentariile comparative semnate de Constantin Miu
(Condiţia artistului la Macedonski şi Şt. Aug. Doinaş), pagini din
jurnalul lui Paul Goma (Delir de persecuţie), omagiul adus poetului
Ion Beldeanu (70 de ani) de Theodor Codreanu („Chiar dacă…”),
cronica literară a lui Adrian Dinu Rachieru pentru rubrica
„Românii de lângă noi” (Dumitru Matcovschi: De la elegie la
diatribă), multe creaţii lirice în cinci pagini alternative de poezie.

Notă: Dacă acordăm mai multă atenţie presei zonale e de
înţeles, dacă n-am zăbovit asupra presei centrale e pentru că
RODIPET-ul pare a fi în comă fără finalitate, dar, totuşi, vom găsi
mijloacele să avem şi „centrul” în „provincie”. Dacă avem
publicaţii din Basarabia, deşi au sosit în salturi, e pentru că
literaţii au reuşit să le treacă graniţa (până mai ieri!). Dacă
foiletăm şi reviste din ţară e pentru că avem buni prieteni, care nu
ne „marginalizează” în marginea cea mai de est a Europei şi ni le
trimit consecvent. Le mulţumim!

C
u
l
t
u
r
ă

Noiembrie 2009 31



Theodor Codreanu
Biobliografie


Prof. Lina Codreanu

1. Patriotismul şi criteriul moral, în „Luceafărul”,
săptămânal editat de U. S., Bucureşti, anul XXXI, nr. 31 (1368), 30
iulie 1988, pp. 1, 6. Relevarea patriotismului ca unul din
sentimentele supreme, profunde şi sincere, care a susţinut valorile
spirituale ale culturii române, reprezentate de D. D. Roşca, N.
Iorga, L. Rebreanu, M. Sadoveanu, V. Pârvan ş.a.
Patriotismul se trăieşte discret şi se finalizează practic.
Nu e totuna cu declaraţia patetică, mai mult sau mai puţin
ocazionată, căci substanţa sa adevărată o clădeşti dincolo de
cuvinte, oricât de sincere ar fi acestea, în semnificaţia pe care
o emană traiectoria propriei vieţi. Nu e un scop de sine stă-
tător, expres intenţionat, iubirea de ţară, chiar dacă mereu o
avem în vedere, ci o valoare a intenţiilor de împlinire ca om, şi,
mai ales, o valoare inerentă rezultatelor la care ajungem… (p. 6).
2. „Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău”?, în
„Adevărul”, cotidian independent, Bucureşti, anul I, nr. 26, ediţia I,
25 ianuarie 1990, pp. 1, 5. Observaţii privind rolul naţiunii între
civilizaţiile şi culturile mondiale.
Aşadar, s-a deschis în istoria României o şansă unică.
Este vorba însă numai de o deschidere, nu şi de o împlinire.
Aşa cum revoluţia a fost opera spontană a întregii naţiuni, cu
tristele excepţii mancurtizate, la fel intrarea în rândul
marilor culturi şi civilizaţii va trebui să fie opera comună a
tuturor celor care trăiesc în România, cât şi a românilor de
pretutindeni, care nu-şi vor uita obârşia. E vorba aşadar, de
o şansă unică, pe care n-avem dreptul s-o ratăm. Fiindcă,
după revoluţia de jertfe umane şi materiale, urmează
esenţialul – revoluţia spiritului (p. 1).
3. Resurecţia fantasmelor, în „Tricolorul”, săptămânal
cultural-politic, Bucureşti, anul I, nr. 1, ianuarie 1990, pp. 5, 6.
Replică dată disidentului politic Dan Petrescu, care dezvoltă o
ideologie, având obiectivul de a realiza „casa comună”
substituindu-se unei ideologii de grup.
El [D. Petrescu] crede în existenţa unei umanităţi în
genere care poate face abstracţie de naţional. Dar cum
operaţia este prea riscantă, restabileşte relaţia dialectică
printr-o complementaritate ajustată ad-hoc: umanitatea în
genere se ipostaziază prin individualitate. Triada individ-
naţional-umanitate este redusă abuziv la diada individ-
umanitate. Eminescu observase că nu poţi aparţine, ca
individ, umanităţii decât prin naţionalitate. Orice individ
este condamnat să răsară din mijlocul unei etnii, prin limbă,
suflet, obiceiuri etc. De aici afirmaţia poetului că un
cosmopolitism pur este, în definitiv, imposibil.
Dan Petrescu ignoră aceste adevăruri capitale şi-şi
imaginează că poate propune modelul unei umanităţi în
genere, supranaţionale, în care doar personalitatea
individului contează, ajungând la un soi de elitism mondial
care să decidă destinele omenirii (p. 5).
4. Eminescu despre destinul românilor, în „Vocea
Huşului”, Huşi (Vaslui), publicaţie a Consiliului Orăşenesc Huşi al
F.S.N., serie nouă, anul I, nr. 1, ianuarie 1990, pp. 1, 3. Un grupaj
de texte de natură social-politică (despre soarta românilor),
selectate din opera publicistică a lui M. Eminescu.
5. De ce se temea Eminescu?, în „Adevărul de Duminică”,
supliment, Bucureşti, anul I, nr. 9, 4 martie 1990, p. 7 (Clasicii
noştri). Articol de apărare a lui Eminescu, acuzat pe nedrept că ar fi
adoptat o politică de izolare faţă de Europa, deoarece condamna
mimetismul („maimuţăreala”).
Una din acuzele nedrepte aduse lui Eminescu e că ar fi
adoptat o poziţie conservator-autarhică, de izolare faţă de
Europa, în sensul că ar fi îndemnat – în chip „paseist” şi
„reacţionar” – la întoarcerea României într-o utopică stare
de lucruri de la 1400. În realitate, Eminescu viza, cu
impresionant simţ istoric, consecinţele nefaste a ceea ce el a
numit ideile „a priori”, care au favorizat înflorirea statului
demagogic, rupt de realităţile ţării, dar pus în slujba
intereselor de grup ale faimoasei „pături superpuse”.
6. Vitalitatea birocraţiei, în „Adevărul”, periodic social-
cultural-cetăţenesc, Vaslui, anul I, nr. 38, 20 martie 1990, p. 4.
Opinie antibirocratică.
Vitalitatea birocraţiei se nutreşte dintr-un soi de
suspendare a raţiunii în tiparele comodităţii, care, însă, nu
ţine de domeniul inocenţei. (…)
Întrebarea dramatică este: va fi posibil ca birocraţii să
se trezească, să ajungă la înţelepciunea că legile sunt pentru
om şi omul pentru legi? Tocmai de funcţionari cinstiţi şi
morali are nevoie societatea românească acum, pentru a
renaşte şi a reintra în rândul popoarelor civilizate ale
Europei.
7. Între Panslavia şi Europa, în „Convorbiri literare”,
săptămânal editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 5 (1250), 22 martie
1990, pp. 6, 13. Articol prin care se defineşte statutul românilor
aflaţi într-un moment istoric derutant, conceput pe următoarele
idei: de la slavofilia creştină la panslavismul imperial; ideologia
comunistă şi mesianismul de import; cucerirea a ceea ce n-au
înăuntrul lor.
„Ideea rusă” sau panslavismul a fost până mai
deunăzi, un subiect tabu în presa est-europeană, ceea ce nu
înseamnă că problema a încetat să mai existe, din contră, ea
a avut consecinţe practice cu atât mai sigure, cu cât a putut fi
mascată mai bine. În ultimii ani, însă, subiectul a reintrat pe
făgaşul discuţiilor publice şi intelectualii ruşi au fost cei
dintâi care au resuscitat interesul pentru panslavism (p. 6).
Marea utopie panslavistă se prăbuşeşte astăzi
spectaculos, după cum sperăm că nu va reînvia utopia
pangermanismului. Şi mai sperăm (…) că istoria nu se va
mai repeta şi că ideea casei europene comune (astăzi al
modă!) nu va fi o nouă mască seducătoare pentru alte isme.
Căci un lucru e sigur: o „casă europeană” va fi tot o
himeră, fără libertatea reală a naţiunilor care o compun (p.
13).
8. Iorga şi ideea de libertate, în „Vocea Huşului”,
săptămânal social-cultural cetăţenesc, Huşi (Vaslui), serie nouă,
anul I, articol în 3 secvenţe: nr. 10, 24 martie 1990, p. 2, nr. 11, 31
martie 1990, p. 2 şi nr. 12, 7 aprilie 1990, p. 2 (Psyché).
Comentariile critice pentru cartea lui N. Iorga – Evoluţia ideii de
libertate (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987, reeditat şi prefaţat de Ilie
Bădescu) vin în sprijinul înţelegerii conceptului de libertate,
asumat de contemporanii evenimentelor din decembrie 1989.
Articolul este datat – 1987.
Înţelegerea profundă a legilor evoluţiei în istorie l-a
ajutat pe istoricul nostru (N. Iorga, n.n.) să se desprindă în
chip original de tot ce se gândise până la el şi să atingă
zonele obiectivităţii în ştiinţele socio-istorice. De aici,
credem, modernitatea cugetării lui Iorga. Fără obiectivitate,
depăşirea scientismului (partizan şi îngust în falsa lui
„impersonalitate”) nu-i posibilă. Fondul ontologic iorghist
este unul acut actual – acela al recunoaşterii pluralităţii
lumilor. Aşa ne explicăm depăşirea scientismului narcisist de
tip european.
9. Pământul nimănui, în „Adevărul”, cotidian independent,
Bucureşti, anul I, nr. 80, ediţia I, 29 martie 1990, pp. 1, 3. Ecouri
ale reîmproprietăririi haotice a ţăranilor, în baza legilor date de
puterea instalată la conducerea statului român, după decembrie
1989.
Aparţinând „tutulor”, pământul s-a transformat în
C
u
l
t
u
r
ă

Lohanul nr. 10
32
pământul nimănui. Dacă socialismul a adus ceva „original”
în istoria umanităţii, este şi strania poveste a pământului
nimănui. Dezastrul agriculturii, în ciuda succesivelor
„revoluţii agrare” încercate, desigur, cu „bune intenţii”, de
aici vine. Pământul nu a fost, în realitate proprietate de grup
cooperatist, deoarece grupul nu avea independenţa deciziei
asupra modului de a lucra pământul şi de a repartiza
bunurile rezultate din muncă. Întotdeauna a existat o instanţă
centrală de decizie, care nu-şi asuma, desigur, titlul de
proprietar, dar se comporta ca atare. Cu acest divorţ perfid
între de facto şi de jure, suntem siliţi să conchidem că
pământul era al nimănui (pp. 1, 3).
10. Greşelile D-lui Silviu Brucan, în „Convorbiri
literare”, săptămânal editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 6 (1251),
29 martie 1990, p. 2. Atitudine de frondă faţă de ideile doctrinare
ale lui Silviu Brucan
1
, unul dintre „jucătorii” angajaţi în cucerirea
puterii de la „vârf” a statului român aflat la o răscruce istorică.
S-a afirmat, încă din primele zile, că revoluţia a adus
un vid de putere.(…) Însă realitatea striga că e nevoie de
substituirea vechii puteri cu o alta, altminteri ţara era
primejduită de haos. D-l Brucan a înţeles că „dispariţia
puterii” e o naivitate şi a început să lucreze la substituirea
celei abia dispărute, contribuind la clădirea F.S.N.-ului.
Cum se vede, oamenii, ca fiinţe sociale, trebuie să intre,
fatalmente, sub incidenţa puterii. Depinde însă a cui este şi
ce se vrea cu această putere.
11. „Ruşinea” de a fi moldovean, în „Convorbiri
literare”, săptămânal editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 10 (1255),
26 aprilie-3 mai 1990, p. 5. Opinii critice privind efectul procesului
de rusificare a românilor din Basarabia de după 1812 şi, îndeosebi,
de după 1940.
Neexistând fondul unei superiorităţi funciare ca să se
impună, ruşii au recurs la artificii opresive, a căror istorie ar
necesita sute de pagini. Între acestea, în prim plan s-a situat
inocularea statornică, în doze paralizante şi cu efecte de
lungă durată, a otrăvii unui „complex de inferioritate” a
băştinaşilor, constând în sentimentul ruşinii de a fi român,
întâi de toate, apoi moldovean. Cuvinte ca român, România
regală etc., au devenit stigmate monstruoase, întreţinute prin
mijloacele de informare a opiniei publice şi în relaţiile
interumane. Românii trebuia să fie în ochii basarabenilor
nişte imperialişti odioşi…
12. O nouă stafie…, în „Convorbiri literare”, săptămânal
editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 11 (1256), 3-9 mai 1990, p. 8.
Articol de opinie politică, după ce himera comunismului s-a
prăbuşit şi popoarele au simţit gustul libertăţii.
… Gorbaciov face impresia celei mai interesante
personalităţi politice postbelice. Pentru cine se va dovedi
mare Gorbaciov? Pentru Europa sau pentru panslavism?
Aceste întrebări fac din Gorbaciov, într-adevăr, o
personalitate foarte enigmatică. Se pare că el lucrează în
două ecuaţii, una mascând-o pe cealaltă, deoarece între ele,
cel puţin în aparenţă, există o incompatibilitate funciară.
Numele publice ale celor două ecuaţii sunt: perestroika şi
casa europeană comună. Aceasta din urmă este, de fapt,
noua stafie care umblă astăzi prin Europa. Prin ea,
Gorbaciov dovedeşte că nu-i un simplu epigon al lui Stalin,
ci un egal al său.
13. Alte măşti, în „Convorbiri literare”, săptămânal
editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 12-13 (1257-8), 10-23 mai
1990, p. 11. Opinie critică despre intoleranţa celor care acced la
putere, cu nimic mai prejos decât a celor de dinainte, toţi servindu-
se de monada adevărului: „măştile sunt altele, rolurile de jucat,
însă, au rămas aceleaşi”.
Pare să fie unanimă convingerea că vechile structuri

1
Referire la fragmentele publicate în „Adevărul de
duminică”/14 ian. 1990, din vol. Dispariţia puterii (Ed.
„Alfred A. Knopf”, New York, 1971), de Silviu Brucan.
comuniste nu vor mai avea nici o şansă de viitor în România.
Se fac primele încercări de abolire a sistemului. (…) Noii
protagonişti de pe scena politică nu sunt mai puţin
intoleranţi decât cei vechi şi nu prea există semne că arma
lor de luptă este adevărul, deşi tocmai de poalele acestuia se
agaţă cu mare zgomot. (…) Senzaţia de confuzie şi nelinişte
vine din rapida substituire de roluri, la umbra revoltei
populare. Măştile sunt altele, rolurile de jucat, însă, au
rămas aceleaşi – iată adevărata problemă a societăţii
româneşti de azi. Şi faptul s-a petrecut nu numai în sfera
politicului, unde lupta pentru putere devine dramatică, ci şi-n
cultură, unde faptul este şi mai vizibil, dat fiind că
intelectualii sun aceia care vehiculează principiile umanitare
de însănătoşire a vieţii publice.
14. Scrisoare lui Grigore Vieru, în „Literatura şi arta”,
săptămânal al U. S. din Moldova, Chişinău, nr. 20(2336), 17 mai
1990, p. 3. Scrisoarea este datată: „Huşi, 24 aprilie 1990,
România” iar revista adusă de Grigore Vieru însuşi are însemnarea
olografă: „Mi-e mai cald şi mai bine în casa familiei Codreanu
decât în casa comună europeană. Vă iubeşte, Gr. Vieru. Huşi,
18.XI.1990”. În scrisoare este menţionat momentul emoţionant al
apariţiei poetului într-o emisiune tv., considerată de Th. Codreanu
un moment românesc, deoarece până atunci poetul fusese
„împroşcat cu vorbe de ocară ca fascist şi naţionalist”, ca şi cum
naţionalismul ar fi un flagel al secolului.
Am toată admiraţia pentru aceştia (scriitorii disidenţi,
n.n.), dragă Grigore Vieru. Şi totuşi lor le-a lipsit şi încă le
mai lipseşte ceva, esenţial şi enigmatic, şi pe care l-au
desluşit chiar şi-n oboseala şi-n glasul tremurat al domniei
tale. Acel ceva se leagă, poate, de însăşi pricina intrării în
spital: inima. Este „rădăcina de foc” care te-a ţinut până
astăzi în viaţă şi fără de care existenţa muritorului Grigore
Vieru n-ar fi avut nici un rost pe lume. Eu mă rog sfântului
nostru Mihai Eminescu să nu te uite ca să nu se stingă
„rădăcina de foc” a inimii tale. Oare nu ne-a învăţat el că
inimă foarte fierbinte şi minte foarte rece îi trebuie unui
patriot? Dar, vai, se cuvine să ne ferim de vorbe mari, fie şi
din pricină că în România cuvântul patriot este compromis
şi, în consecinţă, intelectualii români l-au alungat din
vocabularul lor, crezând că nu mai au nevoie de patrie, ci
numai de Europa. Vei fi auzit şi domnia ta că o nouă stafie
umblă prin Europa. N-o fi un alt chip, mai seducător şi mai
ascuns al aceleia care se numea comunism?
15. Ideile „a priori” şi statul demagogic, în „Convorbiri
literare”, săptămânal editat de U. S., serie nouă, Iaşi, nr. 14 (1259),
24-30 mai 1990, pp. 4, 11. Atenţionare asupra contrastului dintre
vorbe şi fapte (în contemporaneitate), demagogie caracteristică,
tuturor vremurilor tulburi ale istoriei, după cum argumentează
publicistica eminesciană (M. Eminescu, Opere, X).
Eminescu ne-a învăţat (evident, nu pe toţi!) un lucru
fundamental şi de aici trebuie plecat în a-i judeca întreaga
„doctrină”: că între adevăr şi idee există un „gol” greu
sesizabil pe care-l umple, conştient sau nu, subiectivitatea
noastră, fatalmente limitată, dar care, înclină, trufaşă, să se
substituie universalului. (…)
Eminescu avea concepţie relativistă asupra
adevărurilor istorice, nu credea în sistemele ideologice
autarhice, aşa cum nu mai cred nici cele mai lucide spirite
ale veacului nostru. Asta nu înseamnă că poetul refuză ideile,
numai că ele trebuie să fie organice, să vină din profunzimile
lucrurilor. Or, adevărata măiestrie în politică este să cunoşti
în adâncime starea de facto a societăţii şi nevoile unui popor
şi să aplici acele legi izvorâte din interiorul organismului
social. Numai atunci se produce convergenţa fenomenalului
cu noumenalul (p. 4).

(Fragment din Theodor Codreanu. Biobibliografie, cap.
Atitudini civice, probleme social-istorice, vol. în curs de apariţie).

C
u
l
t
u
r
ă

Noiembrie 2009 33



Ghidul practic pentru învăţarea
programului AutoCAD
Noutate editorială huşeană



Ing. Cristinel Mihăiţă
Ing. dr. Paul Daniel Şuşnea – Huşi

hidul practic pentru învăţarea programului AutoCAD,
se adresează elevilor Liceului Tehnologic, profil
Tehnic, clasele a XI-a (toate calificările) si a XII-a
Tehnician Proiectant CAD. Lucrarea realizata de Ing. Cristinel
Mihăiţă si Dr. Ing. Paul Daniel Şuşnea, profesori (grad didactic I)
la Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi, este structurata in
doua părţi – AutoCAD in mediul 2D (Ing. Cristinel Mihăiţă) si
AutoCAD in mediul 3D (Dr. Ing. Paul Daniel Şuşnea) si este
însoţită de un DVD – ghid video (Ing. Cristinel Mihăiţă). Lucrarea
va prezintă într-o maniera atractiva si directa, bazele utilizării
AutoCAD explicând fiecare comanda din mediul 2D si 3D, cu
exemple şi precizări punctuale. Ghidul video ataşat, prezintă modul
de realizare a unor desene, planşe, pe principiul „finalităţilor”,
adică tratează modul de realizare al acestor desene de la început la
sfârşit, de la deschiderea aplicaţiei, până la imprimarea desenului
pe formatul de hârtie, introducând şi explicând gradat comenzi si
moduri de realizare a unor sarcini. Realizând apoi toate planşele
propuse in acest ghid, puteţi spune că stăpâniţi „bazele”
programului AutoCAD. Asta nu trebuie să vă facă să ignoraţi
manualul, sau „săriţi”
peste el şi să ignoraţi
lămuririle punctuale
descrise în acesta. Ghi-
dul video prezentat de
autor, este un „ajutor” al
manualului şi nu un în-
locuitor al acestuia.
Tot pe DVD se
găsesc o parte din figu-
rile din manual sub for-
ma de imagini color, cu
rezoluţie mare, pentru a
completa într-un mod
optim informaţia grafică
alb-negru de pe suportul
de hârtie.
Pentru acest arti-
col au fost selecţionate
câteva aplicaţii propuse
spre a fi rezolvate de
cititorul dornic să se
perfecţioneze în grafica
asistată de calculator.





G
Ş
c
o
a
l
a

Lohanul nr. 10
34




Formatorul de oameni



Înv. Florin Botez – Rotăria, jud. Iaşi

Este scânteia care se stinge luminând pe alţii,
pentru că dascălul nu a apărut întâmplător în această
lume. Dumnezeul-a trimis pentru a împărţi Lumina
şi Căldura cunoaşterii.

n nou sfârşit de an e un nou început în care speranţa o
ia deja înainte şi răsfoieşte filele din catalogul clasei.
Aceleaşi vii emoţii, acum ca şi altădată, incununate cu
speranţe împlinite şi vise înaripate .
Buchete de trandafiri în care ard întreit florile parfumate ne
bucură privirile şi ne răscolesc amintirile; şi asta pentru că el,
şcolarul, micul nostru prieten are acelaşii suflet vibrant în faţa
atâtor, încă, necunoscute ascunse în misterul primei zile de şcoală
sau în bucuria împlinirii unui nou sfârşit de an şcolar .
Peste toate acestea dascălul rămâne acelaşi suflet chinuit de
întrebări , dar înfiorat de aşteptarea viitoarelor întâlniri cu cei care
şi-au încredinţat mintea şi voinţa harului său de educator.
Anii sunt alţii, nu mai sunt ca odinioară, iar oamenii sunt
altfel. Vremurile se perindă cu alt ritm, cu alte chemări, dar în
eternitatea menirii lor, dascălii rămân aceiaşi oameni, cu aceiaşi
învăţăcei sfielnici făcând primii paşi pe drumul cunoaşterii. i asta
pentru că aici, în această tranşee care se cheamă ciclul primar, noi,
învăţătorimea acestei ţări, sădim primele seminţe, le ocrotim şi le
lucrăm cu migală, le admirăm mlădiţe viguroase şi-apoi culegem
florile proaspete ale hărniciei , competenţei şi omeniei. Aici se
croieşte destinul unei generaţii, aici este atelierul în care se
plămădeşte zidirea ce se înalţă; aici se deschid porţile cunoaşterii.
Cine este învăţătorul …
O făptură parcă desprinsă din umbra zidurilor şcolii, dintre
copertele de cărţi şi de caiete pe care zilnic le cară acasă; o făptură
desprinsă dintre ghiozdane şi bănci, venită anume să înflorească
sufletele copiilor.
Este cel care dă rost fiecărei zile de şcoală şi înaripează
speranţele sau temperează avântul rebel al fiecărui copil.
Este fiinţa care ştie multe lucruri şi dăruieşte până la risipire
tot sufletul ei, acelora la care le deschide zilnic uşa clasei .
Aparent neînsemnat, lipsit de acea putere atât de râvnită în
zilele noastre, continuă să lupte folosind armele care-i sunt la
îndemână: mintea şi sufletul.
Dar cine eşti tu, domnule învăţător …
Eşti dumneata, colegul meu mai vârstnic, cel care ne-ai făcut
să credem că dascălii din nobila familie a ,, Domnului Trandafir,,
mai apar printre noi, spre a duce mai departe lumina dragostei lor
pentru şcoală şi pentru copii.
Sau tu , colegul meu de şcoală , de la care am învăţat că omul
se defineşte prin credinţa pentru care este dispus să treacă în
eternitate dar nu înainte de a sfinţi cu cinste locul .
Sau poate tu, colega mea, cea de la care am învăţat că
succesul nu are nici o valoare dacă nu ai cu cine să-l împarţi .
Mereu între copii, întotdeauna alături de ei – aşa s-ar putea
exprima sintetic crezul educativ al oricărui învăţător care, prin
formaţie, activitate şi vocaţie, slujeşte învăţământul românesc.
Oferta lui generoasă săvârşită în numele omeniei, este
permanentă şi discretă. În clasă se simte cel mai bine, căci acolo se
simte ferit de răutate şi dispreţ. De multe ori sunt învinuiţi pentru
nereuşitele copiilor, pentru comportamentul lor rebel şi atunci
sufletul li se umple de tristeţe ştiind câte eforturi stau în spatele
acestei îndeletniciri aparent facile.
Şi mai presus de ambiţie şi determinare ei sunt conştienţi că
trebuie să-şi îndeplinească menirea, aceea de a forma şi educa
Oamenii Adevăraţi … pentru că Dumnezeui-a trimis pe Pământ cu
un scop anume, acela de a împărţi Lumina şi Căldura cunoaşterii.
Cine a cunoscut un asemenea învăţător a trăit bucuria
cunoaşterii unui om deosebit.





Carmen Angheluş – Huşi

Rătăcire

În seara luminoasă argintată
e-un început de moarte între noi
tot ce-am trăit e ăn zadar
şi irosite-s toate clipele de altă dată
lumini sonore curg baroc
în spaţiul gol
de noi nelocuit
în noaptea fără de sfârşit
se adâncesc cărări înspre melancolie
spre un delir accentuat
ne prăbuşim cu ochii goi de suferinţe
şi îngerul a obosit privind la noi
înţelegând adânca disperare
ce ne-nfăşoară în putrede veşminte
de rătăcire înspre nicăieri...


Bună dimineaţa

iubirea ploilor de ianuarie
bună dimineaţa înger al clipei
care te hrăneşti
cu vis

în casa făr-de-acoperiş
e-adevărat
că plouă
dar soarele-i la el acasă
şi blândă-i înţelegerea
că tot ce e descoperit
devine chiar desmărginit
Arhanghel luminos
Carmen Angheluş
cu gene de mătase
cum gândul meu tu
în lumină îl îmbraci
mă laşi pe veci
a ta mireasă
să te aştept cu sufletul curat
încerc mâhnirea vremelnicei
şi purei despărţiri
dar amintirea ta-i
scânteie de dumnezeire
şi de renaştere înflăcărată
pe care curge
amintirea lacrimei de altădată



Vasile Fetescu – Bârlad

Le sărut mâinile

Cu migală şi strădanie
încerc să deschid
uşile ferecate ale cămărilor
memoriei,
să-i scotocesc ungherele
şi tainiţele
ca să descopăr fapte,
întâmplări, locuri,
fiinţe dragi şi
trăiri
din trecute vremi.
Stratul de colb
al uitării
s-a tot îngroşat,
odată cu trecera
anilor,
iar trudnicia mea este
tot mai anevoioasă.
Vreau să aduc
la lumina prezentului,
ca un pios omagiu,
chipurile celor care
mi-au dat viaţă,
m-au crescut şi iubit
ca pe ultimul născut.
în oglinda înceţoşată
a îndepărtatului trecut,
am desluşit mai întâi
figura estompată
a mamei,
cu faţa brăzdată de riduri
adânci,
scundă,
cu trupul îngreunat
de rotunjimile
ce s-au tot adăugat
de-a lungul anilor,
veşnic împovărată
de treburi
şi de griji.
Când am început să pricep
U
Ş
c
o
a
l
a

P
o
e
z
i
e

Noiembrie 2009 35
câte ceva
din ceea ce se petrecea
în jurul meu,
mama purta pe obraji
şi în privirile-i
obosite
semnele îmbătrânirii
timpurii.
La vârsta-mi fragedă
de atunci
şi cu mintea puţină
pe care o aveam,
mă întrebam, uneori,
cum o fi arătat
măicuţa mea ca
adolescentă,
când şi-a unit viaţa
cu un flăcău chipeş
necunoscut,
venit dintr-un sat
îndepărtat.
îmi imaginez
că a fost o tânără
arătoasă
pentru că urmele frumuseţii
adolescentine
s-au păstrat până la
împlinita maturitate
şi chiar după aceea.
Chipului îndrăgit
al mamei
i se alătură cel, la fel de
îndrăgit, al tatei,
care era un bărbat înalt,
cu trup atletic, uscăţiv,
muncitor până la epuizare,
cinstit, îngăduitor
şi blând. În preajma lui
te simţeai liniştit
şi ocrotit.
Calmul, răbdarea,
înţelepciunea şi căldura lui
sufletească
imprimau vieţii noastre
de familie
tonusul necesar muncii
unite şi creeau
atmosfera prielnică
educaţiei şi creşterii
puzderiei de
copii.
Îmi amintesc şi
atmosfera care domnea
în familia noastră.
Nici în cele mai tensionate
situaţii
nu se rosteau vorbe grele,
vorbe de ocară
sau sudalme.
Şi, fapt mai rar întâlnit,
pe părinţii mei
nu i-am auzit niciodată
certându-se. Am avut
şi am credinţa că ei
se înţelegeau mai mult din priviri.
Tot cu privirile,
însoţite de mesaje mimice
şi gestuale,
ne adresau nouă, copiilor,
îndemnuri, interdicţii,
aprobări ori mustrări.
Laudele, manifestările
de tandreţe, mângâierile
nu se practicau
la vedere. Acestea
se puteau citi în gesturile,
în uităturile sau cuvintele,
rostite într-un anume fel,
de către părinţi.
Mult mai târziu,
când am devenit,
la rândul meu, părinte,
am înţeles
că în familia mea
de provenienţă,
numeroasă şi cu mijloace
modeste de trai,
s-a înfăptuit o educaţie
aleasă,
orientată de o pedagogie
a bunului simţ,
o pedagogie a dragostei
şi a exigenţei iscusit
îmbinate
şi măsurate,
o pedagogie a cinstei
neştirbite şi a muncii.
Pentru onestitatea
şi trudnicia lor,
pentru inestimabila avere
sufletească pe care mi-au
transmis-o,
pentru povăţuitoarele lecţii
şi modele de viaţă
pe care mi le-au oferit,
le sărut mâinile
înţelepţilor mei părinţi
şi mă închin, cu pioşenie,
în faţa chipurilor lor
cu aură de sfinţi.



Ioana Vlăsceanu – Huşi

Vis stelar

Mă înfăşuram cu o etolă;
în bolta peşterii
inima cerului bătea
sub un văl de flori;
iubirea străbătea Calea Lactee;
din câmpul cu nuferi stelari,
sufletul meu inocent
lua torţa iubirii;
un păun depăna timpul;
în noapte,
între acele clipe înaripate,
tu, două lacrimi sădeai...



Marian Pălie – Huşi

Poeme

1.
în loc de gură am un ceas,
în loc de torace am un vas.
peştii ne curg prin vene
spre oceanele din călcîie,
orbite.
îţi spun: nicicînd apele rîurilor
nu vor îndulci apele oceanelor.

te-ai ridicat de pe bancă şi ai plecat,
eu am gândit ce am scris, mai sus
şi te-ai dus.

în loc de piele am praf de perete
în loc de inimă un buchet de trompete.

era trecut de 12 noaptea
am fugit către casa mea din mijlocul
oceanului îngheţat
mult prea pătrat,
profund cariat.

îţi spun: nicicînd cocoşii
nu vor cînta cînd vor papagalii.

2.
cînd eram mici
fugeam după tot ce zbura
după furnici şi pitici
fugeam după zmei
femei şi evrei

cînd venea dimineaţa
alergam după noapte
cînd venea seara alergam după lapte.

alergam după flori, zmei şi raci
izvoare de Lourdes, cimitire ascunse
şi albaştri gîndaci.


Haos

E haos în astă noapte...
Turnul speranţei se sfarmă
peste podul platinat,
corbii stau la masa tăcerii,
lumea urcă spre cer,
constelaţii în tangaj
cad pe pământ,
pietrele ne plâng,
lupii iau prânzul...
Sfârşitul se opreşte
la culoarea roşie a semaforului:
- A, am greşit planeta,
să fug, vine Creatorul!



Prof. Neculai Olariu
Răducăneni, jud. Iaşi

Preţuire tainelor pădurii

Ce taine-ascunzi în umbra-ţi deasă
Când pentru tine-n foşnet murmuri
În şerpuiri de reci izvoare
Sau primăvara-n glas de muguri ?

Când proaspătul covor dezmiardă
Priviri ce tainic se-ntâlnesc
Şi-n trilurile de orchestră
Iubiri nestinse plămădesc ?

Ce taine-ascunzi când ochii negri
Îmi stau în faţă şi-mi dau flori
Iar pajiştei cu nestemate
O adiere-i dă fiori.

Ori, poate, tu mângâi în şoapte
A lacului oglinda vie
In care luna-n plină noapte
Se leagănă şi se mângâie ?

Zadarnic murmur şi mă leagăn
La sânul blândului meu înger
Că la şoptirea-i şi sărutu-i
Tu şuşoteşti cu-al doinii fluier.
P
o
e
z
i
e

Lohanul nr. 10
36

Prof. Constantin Partene
Ghermăneşti jud. Vaslui

După morţii satului

Aşa este în lumea toată :
Oamenii nu mor la rând
Şi, zic cei « dintr-o bucată"
"Iaca, nu are popa când"...

In plictis de-nmormântări
Şi de mers spre ţintirim,
Pe drum şi la comândări,
Dascălii abia mai zic, Amin !

Şi cei mulţi se plictisesc
Să-nsoţeasc-atâţia morţi.
Chiar în cortegiu de se găsesc,
Gura-i slobodă la toţi!

Pe drumul spre cimitir,
Scurt de tot pentru cei morţi,
Cei vii râd chiar abitir,
Alţii, ies doar pe la porţi.

Grupuri, grupuri merg în rînd
Abordând absolut tot,
Asta fac pân' la mormânt;
Bârfesc chiar şi pe cel mort !

Alteori nu le tace gura
Nici când cortegiul e oprit.
Nu scot de pe cap căciula,
Doamne, lumea s-a prostit!

Popa cântă şi... nu prea,
Peste porţi el « cercetează »
Dascălul din dreapta sa,
La fel procedează!

Asta şi-a făcut gard nou !
Când mă-ntorc am să-l întreb,
Dacă a fost cumva la Jitou
Eu, un metru aş vrea să-njgheb.

.................................................

Eu adevăr am relatat,
Având martor în fiecare,
Cu grijă am versificat,
Voi, semnaţi de... confirmare.


Clopotul satului

La nivelul unui sat,
Clopotul a fost şi este
Un instrument de ascultat,
Căci totdeauna ceva vesteşte.

Sătenii de mici învaţă
Rostul dangătelor lui.
Le-a trebuit adeseori în viaţă,
De când fugeau din calea tătarului.

Urmând după trena vremii,
Dangătele şi-a diversificat.
Acest aspect îl ştiu sătenii,
E firesc, nu-i nimica de mirat.

Dacă-n timpul săptămânii,
Un dangăt rar e peste sat,
Se-ntristează toţi sătenii;
Cineva a decedat!

Ca să afle cine anume...
Găsesc cale de vorbit.
Intreabă-n drum şi pe oricine:
– Ştiţi, cumva, cine-a murit?

Întrebarea lor nu-i doară
Una strict de informaţie,
Căci se-ntâmplă ca să moară
O rudă, şi au ...obligaţie.


Elena Olariu
Răducăneni, jud. Iaşi

Pe holul paşilor pierduţi

În memoria regretatului prof. Nicolae
Manea

Pe holul paşilor pierduţi
gongul de-nceput sau
de sfârşit de
spectacol
se aude mai limpede ca oricând...
Din semiîntuneric
Cuvântul
pătrunde în sala aparent
amorţită
şi sabia cu două tăişuri
scoate la suprafaţă
Adevărul...
Cerescul Ierusalim
după o lungă tăcere
îşi descreţeşte fruntea încununată
de lauri;
s-apleacă asupra mulţimii
muribunde
şi trupu-şi închină-jertfă -
Iubirii supreme...
...Pe holul paşilor pierduţi
gongul de-nceput de spectacol
mai limpede ca oricând
se aude...


Antivirus

Prometeu, aducând focul
Pământenilor
n-a ştiu că arderea-i va ucide
pe dinăuntru...
setea de pământ aprins -
înlocuind icoana Domnului.
Cuprinzând plămânul necuvântătoarelor
febra, transmisibilă
să ucidă visuri începu, inima jelindă
de-a pururi
neaflând antidotul nemuririi.

S-au retras sfinţii în pustie;
Vremurile albe de oase risipite -
Schelete vii ce şanse de-ndreptare
n-au
moartea, aşezându-se în case
şi pe paturi putrezind de boală...
Antivirus împotriva morţii
Nu există!
Este numai liniştea ce te cuprinde
Când sufletul, în haină albă îmbrăcat
Vrea să-1 debarce, în sfârşit,
Chinuit de umbra morţii...

Prometeu, aducând focul -
Nu ştia c-acesta-1 va ucide;
de-a pururi, cu inima troienită
măcelit de proprie dorinţă
cu a sa flacără, din cer adusă
vru să ardă cutremurătoarea boală
şi dorinţă de veşnicie...
Tain'aceasta multă trudă cată
Şi tăcerea - un blestem al morţii
împotriva tuturor e antivirus -
Cupa cu veninul suferinţei întreagă să o bei
Să renaşti apoi duios şi lin...





Drumul întru sfinţire


Ion N. Oprea – Iaşi

„Comunismul a umplut cerul de sfinţi” - spune
părintele Arsenie Papacioc. Viaţa unora ca aceştia
merită să fie cunoscută nu pentru slava lor pămân-
tească, ci „ca oamenii din zilele noastre înnegurate de
atâtea rătăciri, urmări numai ale îndepărtării de
Dumnezeu, să ştie că au existat în veacul al XX-lea
asemenea aleşi care s-au ridicat la puterea de
credinţă şi de jertfă a primilor martiri creştini“ -
argumentează Nicolae Trifoiu, alt fost deţinut politic.

ând am scris „Lumânărică - Sfântul Ioan de la Tutova
şi epoca în care a trăit” (Editura PIM Iaşi, 2009)
sugerând oficialităţilor bisericeşti canonizarea
milostivitorului - la aproape 170 de ani după îngropăciune - am fost
tentat dar şi încurajat de ceea ce scrisese, mult mai înainte, sfântul
Mitropolit Dosoftei al Moldovei:” dară şi dintre rumâni mulţi sunt
sfinţi., dară nu s-au căutat"...
Eu căutasem, parcursesem mii şi mii de pagini, scrieri şi
opere de artă, îl căutasem pe Lumânărică şi la capătul cercetărilor
găsisem că locul lui ar fi nu numai în osuoarul de la Biserica
Tălpălari din Iaşi, ci şi în Calendarul ortodox, pentru că dăruiţi ca
el binelui uman numai Dumnezeuîi creează, ocroteşte şi îi
păstrează.
Iată că acum, tot la îndemnul aceluiaşi sfânt, Dosoftei,
monahul Moise, cu binecuvântarea şi un cuvânt înainte al înalt Prea
Sfinţiei sale Andrei Arhiepiscop al Alba Iulia la Editura
„Reîntregirea” Alba Iulia, 2007, ne oferă volumul „Sfântul
C
P
o
e
z
i
e

R
e
c
e
n
z
i
i

Noiembrie 2009 37
închisorilor” - mărturii despre Valeriu Gafencu adunate şi adnotate.
Intr-o notă de subsol la cariea în discuţie aflăm că încă din 1992, un
alt persecutat politic de către regimul comunist Alexandru Virgil
Ioanid, ca şi Valeriu Gafencu, pornise o campanie de strângere de
mărturii printre foştii deţinuţi politici despre Valeriu Gafencu,
pentru a fi depuse la comisia de canonizare a Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române.
Cartea monahului Moise, care dezvăluie că undeva, la Râpa
Robilor Aiud se află în construcţie schitul „Înălţarea Sfintei Cruci”
în cinstea eroilor care şi-au găsit sfârşitul în închisorile comuniste,
are drept corolar... tot canonizarea. Dar cu o largă îmbogăţire de
nume a Calendarului ortodox.
Mărturisesc, cartea „Sfântul închisorilor” o am încă de la
apariţia ei în librării pe masa de lucru. Am citit-o şi răscitit-o. N-am
cutezat să o recenzez. Să o fac cunoscută cititorilor mei, dornici de
noutate. De ce? Valeriu Gafencu, ca orice om cu păcate, a făcut
parte din „Frăţiile de cruce”, a cochetat şi activat în tinereţile
începutului cu mişcarea legionară, iar părerile multora şi ale mele -
despre ideologia în cauză, fie că a fost amplificată de comunişti, fie
că s-a manifestat cu limite imputabile ori nu în realitate, pun la
îndoială multe din crezurile noastre.
Dar cum un Nicolae Steindhard, evreu de origine, convertit la
ortodoxism, îl supranumeşte pe Valeriu Gafencu „Sfântul
închisorilor”, iar părintele Gheorghe Calciu, alt deţinut politic
spune: „nu am nici o îndoială că este sfânt; a trăit cuvântul lui
Dumnezeula o înălţime de neînţeles pentru părintele Constantin
Voicescu („Un duhovnic al cetăţii” de părintele Voicescu, ediţie
îngrijită de Ioana Iancovescu, Editura Bizantină, Bucureşti, p.28):
„mai devreme sau mai târziu, biserica ortodoxă îl va canoniza (pe
Valeriu Gafencu n.n.), îndrăznesc prezentelor rânduri. Încurajat şi
de cele publicate de revista „Vestea Bună” de la Răducăneni Iaşi,
despre întâmplarea din 12 martie 2009, ora 22, când la Teatrul
Luceafărul din Iaşi, la o conferinţă, „Noul Babel european şi
prigoana împotriva creştinilor”, cu participarea în sală a 500 de
credincioşi, ei au avut ocazia să se închine şi la moaştele unor
mărturisitori ortodocşi din temniţa Aiudului, prilej cu care s-a
întâmplat şi minunea apariţiei din răcliţa purtătoare de moaşte a
mirosului şi lichidului uleios care este mirul credinţei noastre.
Cum şi manifestarea relatată de „Vestea Bună” are drept scop
tot canonizarea celor care în rezistenţa lor împotriva comunismului
au căzut pe baricadele luptei, cutezanţa mea poate fi considerată un
act de pregătire sufletească a celor care vor să ştie câte ceva despre
viaţa celor care vor împodobi calendarul.
Recenzia mea este doar un preludiu, o invitaţie la cunoaştere.
Cartea monahului Moise „Sfântul închisorilor” fiind şi ea doar
parte din ceea ce îl va interesa pe cititorul educat şi crescut în
timpul doctrinei comuniste dominante.
„Comunismul a umplut cerul de sfinţi“ - spune părintele
Arsenie Papacioc. Printre ei şi cei enumeraţi de monahul Moise în
cartea citată.
Cartea dezvăluie lucruri interesante despre familia şi viaţa lui
Valeriu Gafencu dinainte de arestare. Născut la 24 ianuarie 1922 în

1
Sursă: Frgheorghe’s blog (frgheorghe.wordpress.com) [G.F.]
Basarabia, provenea din ţărani înstăriţi, dar tata cu pregătire
intelectuală. El a făcut parte din Sfatul Ţării şi la 27 martie 1918 a
votat unirea Basarabiei cu România.
Valeriu, încă de când era elev, s-a făcut remarcat la
învăţătură şi în viaţa cotidiană. Avea rezultate bune la învăţătură,
era iubit de colegi, apreciat de profesori. A terminat liceul în 1940
şi s-a înscris la Facultatea de drept din Iaşi. Cunoscut şi apreciat şi
aici. Modul de conduită „modestă şi curată”. In toamna 1941, în
condiţiile în care mişcarea legionară este scoasă în afara legii,
Valeriu Gafencu este arestat şi condamnat la 25 de ani închisoare
Avea 20 de ani. Procesul a fost o mascaradă. Procurorul ne-a
acuzat în câteva fraze că suntem bolnavi psihic şi că societatea
trebuie curăţată de asemenea elemente. Avocaţilor li s-a permis să
vorbească un minut pentru întregul grup. Gruia Popescu (avocat
n.n.) a apucat să spună doar atât:
— Onorată instanţă, clienţii mei nu sunt delicvenţi de drept
comun, ci politici. Ca atare nu pot fi condamnaţi decât în
conformitate cu prevederile Codului Internaţional pentru
condamnaţi politici care prevede privare de libertate prin domiciliu
obligatoriu sau detenţie uşoară pe timp limitat şi nicidecum temniţă
grea, aşa cum a cerut domnul procuror.
— Destul! - 1-a oprit Manea (judecătorul n.n.).
— Dumneata ai de spus ceva în plus? - s-a adresat Manea
altui avocat. Acesta a amintit instanţei că nu avea dreptul să
condamne fără motiv nişte copii, şase la număr, cu numele de
Voicescu Constantin, Mocanu Ion, Ilie Constantin şi Iamandi
Teodor din clasa a VI-a de la Şcoala Normală din Buzău şi
Vlahopol Stroe şi Rădulescu Lucian de la Liceul din Râmnicul
Sărat. Pentru asemenea explicaţii, insinuant, Manea l-a apostrofat:
— Dumneata eşti legionar?
Aşa au luat copiii citaţi câte 25 de ani de închisoare pentru
apartenenţa la „Frăţiile de cruce”. Aşa a fost condamnat şi Valeriu
Gafencu, ca şi mulţi alţii.
Cartea cuprinde mărturisiri despre Valeriu din perioada 1942-
1948 când a stat închis la Aiud, închisoarea de la Piteşti (1948-
1949), câteva luni la Văcăreşti, închisoarea sanatoriu de la Târgu-
Ocna (1950-1952).
Prezenţa sa plină de har la ultima închisoare va crea aici o
atmosferă duhovnicească unică în gulagul comunist - susţine
monahul Moise. Iar cineva care a trecut şi el pe acolo scrie în carte:
„Mi-e dor de Târgu Ocna.“
Sunt edificatoare scrisorile trimise de Valeriu familiei,
poeziile sale, un îndreptar de spovedanie întocmit de el în
închisoare, mărturiile unor minuni săvârşite şi trăite în preajma sa,
gândurile sale despre rosturile creştinismului, lămurirea unor
aspecte ale trecutului lui legionar...
„Ceea ce a făcut şi ceea cea trăit Valeriu de-a lungul anilor de
detenţie pentru fiecare suflet cu care a venit în contact, e greu de
imaginat, necum de exprimat în cuvinte” - spune Virgil Maxim în
„Imn pentru crucea purtată”, Editura Antim, Bucureşti 2002, p.185,
comemorat la Teatrul Luceafărul din Iaşi la manifestarea
evidenţiată de revista „Vestea Bună” de la Răducăneni, la 12 ani de
la trecerea la Domnul a
lui Virgil Maxim.
Viaţa unora ca
aceştia merită să fie
cunoscută nu pentru
slava lor pământească,
ci „ca oamenii din zilele
noastre înnegurate de
atâtea rătăciri, urmări
numai ale îndepărtării
de Dumnezeu, să ştie că
au existat în veacul al
XX-lea asemenea aleşi
care s-au ridicat la
puterea de credinţă şi de
jertfă a primilor martiri
creştini” - argumentează
Nicolae Trifoiu, alt fost
deţinut politic.
Imaginea puşcă-
riei mele - spune tânărul
Anghel Papacioc, părin-
tele Arsenie Papacioc de
astăzi, referindu-se la

Moartea lui Lumânărică
Autor: Abgar Baltazar
1

R
e
c
e
n
z
i
i

Lohanul nr. 10
38
trăitorii de la Aiud - este alături din grupuşorul acesta în care m-am
simţit foarte bine. Intre noi era o mare unitate. Toţi erau gata de
moarte. Pe oamenii aceştia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Marian, pe
ăştia toţi, Maxim, Pascu şi ceilalţi, pe toţi i-aş sfinţi (canoniza).
Era, oare, unul mai bun ca celălalt? Contează maniera în care
primeşti suferinţa. Pe toţi i-aş sfinţi pentru că au fost sinceri şi
pentru că nu au ezitat a se jertfi. Toţi jertfeau. S-au dus cu toţii rând
pe rând. Cu o bucurie greu de explicat, la proscomidie îi amintesc
pe toţi ca pe nişte luptători, alături de marii voievozi ai ţării."
Vorbind de arestaţii şi condamnaţii de după ianuarie 1941 -
sute, dacă nu mii de tineri animaţi de năzuinţe curate, idealişti şi
uneori confuzi dar deschişi spre spiritualitate, deşi fără o aşezare
temeinică, monahul Moise demonstrează că respectivii se vor
maturiza în închisori tocmai prin suferinţă şi aici se vor limpezi
sufleteşte. Grupul nevoitorilor de la Aiud, format în jurul avocaţilor
Traian Marian şi Traian Trifan nu se deosebeau cu nimic de ceilalţi
deţinuţi, nici ca ierarhie, reguli de viaţă ori organizare. Celor doi li
se alăturau nume ca Anghel Papacioc, preotul Vasile Serghie,
Valeriu Gafencu Marin Maidim, Virgil Maxim, Nicolae Mazăre,
Iulian Bălan, Constantin Pascu, Ioan Ioanide şi nu numai ei.
Despre Valeriu Gafencu, preotul Constantin Voicescu avea
să-şi exprime următoarea credinţă: „Undeva într-o închisoare
comunistă a trăit şi a pătimit un om despre care am certitudinea că
va fi canonizat. E vorba de Valeriu Gafencu. A murit la Târgu
Ocna, un tânăr cu suflet de aur, pe care, din pricina purităţii sale, îţi
era ruşine să-1 priveşti în lumina ochilor. Nu mai era decât piele şi
os, plin de boală şi de tuberculoză, dar ochii lui erau luminoşi şi
numai zâmbet."
În „Imnul celor căzuţi”, celui care avea să intre în mormânt la
Tg.Ocna, Valeriu Gafencu, supravieţuitorii aveau să-i spună:
„ Te-ai dus şi ne-ai lăsat în urma ta
Nădejdea revederii-n Paradis.
Mereu vei fi cu noi şi-om aştepta
Să ne-ntâlnim cu sufletul deschis"
Încrezători în chemarea lui de dincolo de moarte,
supravieţuitorii îi produceau chiar versurile lui (v. Gafencu):
„Ne-ndemni pe cei ce-n viaţă am rămas
Luptaţi uniţi şi-n acelaşi pas
Zidiţi lui Dumnezeualtare sfinte,
Păşiţi pe calea vieţii înainte!"
Semn al continuităţii, la 19 martie 2009, la Teatrul
Luceafărul din Iaşi, când s-a arătat semnul dumnezeiesc în favoarea
canonizării dreptslăvitorilor mărturisitori din perioada comunistă
(„Veste Bună” Răducăneni), ca semn şi de mulţumire pentru cele
arătate de Dumnezeuacolo - ca izvorâtor de mir -părintele
Hrisostam Manolescu, ieroschinomonah, a dat citire la Acatistul
Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu şi Rugăciunea de proslăvire a
noilor mărturisitori.
Toţi cei 500 de participanţi s-au închinat cu evlavie şi
speranţă.
Sper şi eu în canonizarea lui Lumânărică de la Tutova. Cele
de mai sus au însă înţeles deplin nu numai dacă vom lectura atent
cele peste 300 de pagini ale volumului „Sfântul închisorilor” de
monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2007, ci şi „Imn
pentru crucea purtată” de Virgil Maxim, Editura Antim, Bucureşti,
2002; studentul Valeriu Gafencu” de Nicolae Trifoiu, Editura
„Napoca Star”, Cluj - Napoca 2003; „Raza din catacombă” de pr.
Livu Brânzaş, Editura Scara, Bucureşti, 2001 etc.
Cărţi de mare interes...
De mare interes şi pentru că „Sfântul închisorilor”, citindu-i
însemnările de la subsolul paginilor te edifică în multe probleme
dar te îndeamnă trimiţându-te la noi lecturi, spre adâncă cunoaştere
a ceea ce n-am ştiut sau n-am acumulat la timp.
Ca şi Lumânărică al meu, după cum spuneam...






„TVV-15 în explozia cultural-
informaţională din judeţul Vaslui“
Cartea - o permanenţă
Cu alte cuvinte, nu mulţimea, ci oamenii -
oameni sunt creatori de istorie, cum s-a întâmplat şi
la Vaslui în zilele de după 1989, când s-a declanşat, cu
participarea unor entuziaşti, explozia cultural-
informaţională TVV-15 Vaslui...



Ion N. Oprea – Iaşi

Am pe masă o nouă carte: „TVV-15 în explozia cultural
informaţională”, din judeţul Vaslui, Editura Tiparul Bârlad 2006,
autor Dumitru V. Marin.
Scrisă direct, parcă dintr-un fotoliu de reporter mânat de
gândul să nu uite nimic din evenimentele trăite, multe emoţionante,
cu bucurii şi amărăciuni, autorul, deşi profesor de limbă şi
literatură română, ba şi doctor în specialitate, detaliază grăbit dar
sfătos, despre fapte şi oameni, ţinându-ne mereu ancoraţi în a ne
înfăţişa ceea ce a fost şi a rămas presa şi mass-media în general la
Vaslui, imediat după Decembrie 1989...
Detaliază direct, parcă cu sufletul la gură, nemaiţinând,
uneori, seama de topica frazelor şi dacă cuvintele au exprimarea
totală. Dar nu aşa procedam noi, gazetarii, ori de câte ori vrem să
spunem totul şi repede, informaţional?
Iar Dumitru V .Marin, pe care l-am întâlnit şi cunoscut,
făcând schimb de cărţi şi opinii la un Congres internaţional al
presei româneşti, la 180 de ani de existenţă, desfăşurat la Iaşi sub
egida Asociaţiei de specialitate şi a Universităţii „Petre Andrei” în
2-4 aprilie 2009, este şi un gazetar cu vocaţie care scrie mult şi
bine, poate şi pentru faptul că el conduce în Capitala Ţării de Jos
un mare trust mass-media, cu largă apreciere.
O explozie cultural-informaţională la Vaslui, se mândreşte
colegul meu de meserie. Şi în explozia aceasta ei îmi alimentează
nădejdea că în multitudinea mijloacelor de stocare şi răspândire a
informaţiei, cartea, cea pe care am spus mereu că mi-i sufletul - nu
ocupă deloc ultimul loc, cum ar crede unii, văzând-o sacrificată de
mijloacele electronice ale prezentului şi viitorului.
In ce situaţie va fi cartea în competiţie cu televiziunea şi
internetul, poate şi cu alte forme de comunicare performante? se
întreabă preopinentul.
Împotriva oricărui „meşteşug de tâmpenie” el, ca şi mine,
vede în foaia de carte mijlocul de a învăţa, medita, comunica, visa,
plămădi imagini
artistice, chiar dacă
se va scrie (desi-
gur!) şi de calcu-
latorul bibliotecii.
Deci cartea există şi
se va menţine peste
veacuri. Un opti-
mism robust care
explică şi aglome-
raţia de biblioteci
săteşti, şcolare,
universitare, acade-
mice, unde rându-
rile la bibliograf nu
au terminare de
dimineaţă până
seara târziu.
Locul unde
junii fac coadă îm-
preună cu purtătorii
de argint în pletele
lor, gratulându-se
reciproc, făcând
schimb de impresii
despre volumele
parcurse, recoman-

Dumitru V. Marin
R
e
c
e
n
z
i
i

Noiembrie 2009 39
dându-şi reciproc altele. Sinteză şi simbioză a inteligenţii umane!
Semn al credinţei că şi cartea cu filele ei de hârtie, va dăinui
peste timp este şi ceea ce scrie Dumitru V. Marin în TVV-15 în
explozia cultural-informaţională din judeţul Vaslui” - 2006.
Luându-şi drept tovarăşi de lucru pe mai tinerele Luminiţa
Lăzărescu şi Mirela Popa, cărora le „le dă în seamă, nu numai
ortografia şi paginaţia, ci şi însăşi eventualele vinovăţii care s-ar
naşte şi din expunerea grăbită, gen reporter, căutător şi relatator al
faptelor de viaţă, mai tânărul meu coleg Dumitru V. Marin face din
lucrarea citată o carte de largă rezonanţă sufletească, o carte-
document, cum singur o spune, ceea ce achiesăm şi noi.
Comunicarea realizată cu cititorii e o confesiune pe care
numai jurnalistul de clasă o poate susţine şi realiza.
Cu ai săi colegi alături, autorul ne poartă uneori subtil, alteori
direct cu documentele la vedere, prin străvechea aşezare
moldovenească Vasluiul, căruia îi punctează istoricul în mai toate
domeniile, o compară cu aşezările din jur, cum ar fi Bârladul şi
Huşul, se opreşte asupra „deceniului de duşmănie”, sau ceea ce s-a
numit şi la Vaslui „revoluţia” din decembrie 1989, cu binele şi
relele sale, lupta entuziaştilor pentru constituirea mass-mediei la
Vaslui, punându-ne în faţă ceea ce numim şi respectăm astăzi radio
şi televiziunea locală Vaslui, fără însă a-şi uita prietenii care au
trudit şi o fac şi astăzi în jurnalistica pe coala de hârtie tradiţională.
Esenţial rămâne că referirile sunt punctuale, hazlii uneori,
cum îi stă bine moldoveanului nostru pornit să-şi laude zestrea din
casă. Poate şi din această cauză cartea ne spune că în ceea ce
priveşte dezvoltarea literar-culturală şi socială, „Huşul n-a mai ieşit
în evidenţă de pe vremea lui Dimitrie Cantemir”, când se ştie că în
realitate zona şi prin existenţa Episcopiei acolo, a avut o altfel de
activitate, mai ales în domeniul publicisticii (ziare şi reviste), mult
mai bogate decât Vasluiul.“
Hâtru în felul său, pe nesimţite, profesoral, ne poartă de la
informaţia şi muzica, de la „răsunetul urbei”, la „Vlăstarul” şi
„Meridianul” cu programele lor, făcându-ne părtaşi la geneza şi
activitatea autorităţilor de administraţie publică locală (prefectură,
primărie, justiţie, armată etc), viaţa culturală locală cu referire la
instituţiile de tot felul, viaţa spirituală, din care nu lipseşte una din
cele mai importante instituţii care a făcut multă cultură în fostele
judeţe Vaslui, Fălciu şi Tutova, cum a fost şi este şi astăzi
Episcopia Huşilor, revenind şi ancorând în ceea ce i-a rămas drag
autorului, ca şi nouă, presa locală: ziarele „Adevărul”, Monitorul
de Vaslui”, „Obiectiv“.
Drept corolar, iată-ne la ceea ce ne spusese Dumitru V.
Marin chiar de la început într-un citat emblematic, pe care îl redăm
şi noi cititorilor: „Nu cred că mulţimea face istoria. Ideile „mari” şi
acţiunile îndrăzneţe sunt doar ale unora care ştiu, pot şi vor să facă
istorie. Fie şi locală; fie imagine şi sunet, fie carte...
Important e să folosească oamenilor, chiar dacă fără voia
lor!"
Cu alte cuvinte, nu mulţimea, ci oamenii - oameni sunt
creatori de istorie, cum s-a întâmplat şi la Vaslui în zilele de după
1989, când s-a declanşat, cu participarea unor entuziaşti, explozia
cultural-informaţională TVV-15 Vaslui... în frunte sau alături, 24
din 24 ore, fiind şi D. V. Marin, profesor mereu în acţiune, la lucru!
Iar personalităţile care au făcut şi fac istorie la Vaslui sunt nu
numai şefii statului, diferiţi demnitari, ci o pleiadă de oameni pe
care îi enumără, în fel şi chip, cartea citată. Şi poate, încă, nu-i
identifică pe toţi cei care au dat căldură de suflet meleagurilor
vasluiene.
Aceasta şi pentru că spune autorul: orice om trebuie să-şi
propună să facă ceva în viaţa lui, ca şi cum ar apela la ceea ce i-a
spus lui folclorul din zona Podul Turcului: cine n-a făcut o casă, n-
a sădit un pom sau n-a săpat o fântână, a trăit sau trăieşte degeaba!
Iar pentru cei mulţi, ca şi în alte domenii, profesorul dr.
Dumitru V. Marin a realizat cartea de faţă care rămâne o
permanenţă. Una de mare succes. Plăcută la citit şi interesantă prin
conţinutul ei de o diversitate care te cheamă să o străbaţi neapărat,
în întregime, deşi are câteva sute de pagini (556). Este însăşi istoria
locurilor noastre. A vasluienilor şi nu numai. Hai s-o citim! Pentru
ca spune undeva autorul: „Am scris cartea aceasta cu gândul la cei
care fac să rămânem."
Aceasta este şi marea valoare a cărţii de faţă. Ne reîntregeşte
sentimentul dăinuirii în timp, ne face să credem în permanenţa
noastră străbună.








Dreptul la replică
În revista „Pagini medicale bârlădene” nr.130-
131/2009, profesorul Clapa Gheorghe face
prezentarea cărţii „Pribegi în propria ţară”, autor
Mihai Ghiur. In replică, colaboratorul nostru ing.
Sergiu Brandea din Israel, expediază revistei
alăturata replică.



Ing. Sergiu Brandea – Israel

Domnule Prof. Clapa Gh.
Am citit articolul dumneavoastră publicat în revista „Pagini
medicale bârlădene“ nr. 130-131/2009, despre cartea „Pribegi în
propria ţară”, autor Mihai Ghiur
După o profundă analiza critico-literară şi comparată, în care
subliniaţi valoarea acestui roman, citez: „Pribegi în propria ţară”
este o «catedră» într-un veac dramatic...Este romanul maturităţii
sale, (cunoaşteţi de acelaşi autor şi alte romane? – nota mea) cota
de altitudine la care a ajuns în prezent ca scriitor preocupat nu doar
de tehnica naraţiunii, ci de un fond ideatic profund... Romanul
doctorului Ghiur este un mare şi profund roman. Un roman de o
impresionantă anvergura ce se înscrie între capodoperele literaturii
române. (Nici mai mult, nici mai puţin – nota mea) ...Romanul
prof. de chirurgie, Mihai Ghiur, este zguduitoarea confesiune,
reuşita lui constă în virtualitatea stilistică şi fidelitatea pentru
adevăr.“
Fiind convins că dumneavoastră aţi întreprins o anchetă
pentru confirmarea „zguduitoarelor confesiuni... şi fidelitatea
pentru adevăr” ale autorului, aşa cum afumaţi mai sus, am făcut
eforturi deosebite pentru a-mi procura cartea, deoarece în Israel,
unde locuiesc, încă nu a fost importată şi exista pericolul să se
epuizeze, până la proxima mea vizită în România, acesta este
„destinul” tuturor capodoperelor.
Chiar de la prima pagina, autorul notează: „Asemănarea
dintre faptele relatate în
carte şi realitate nu este
asemănătoare... Paginile
cărţii sunt realitatea
însăşi, (sublinierea mea)
Pentru că eu n-am făcut
literatură, ci pe cât mi-a
ajutat priceperea de a mă
folosi de condei, de
hârtie şi de limba părin-
ţilor, în aceste file am
transcris povestea reală a
familia mele.“
Citind articolul
dumneavoastră cât şi
cele de mai sus, curio-
zitatea mea de-a parcur-
ge filele unui roman
„capodoperă” a crescut.
Dar, de neînţeles pentru
mine, sunt concluziile la
care aţi ajuns şi le-am
subliniat mai sus. Pentru
mine, ca bârlădean,
R
e
p
l
i
c
ă

R
e
c
e
n
z
i
i

Lohanul nr. 10
40
„adevărurile” dezvăluite în roman au constituit o dezamăgire.
Dezamăgire şi pentru cele scrise de dumneavoastră şi cu atât mai
mult, cu cât am reuşit să edific printr-o verificare sumară faptele pe
care autorul le vrea „autentice”, adică nu ferească sfântul, rezultatul
imaginaţiei unui scriitor, firească atunci când seri un roman, ci
faptele adevărate, istorie neto.
Mă voi referi în primul rând la perioada bârlădeană din
roman, care se referă la Colegiu „Codreanu“. După cum au putut
observa cititorii, am avut onoarea de-a fi coleg de clasă între anii
1948-1952, cu autorul, ba mai mult, în roman mi se atribuie rolul
unui personagiu negativ, care poartă numele Sergiu Brandea, deşi
în liceu numele meu era Hellembran Şmil, asta pentru ca să nu se
creadă că ar fi vorba de altcineva, doar vorbim de fapte „reale“.
D-le Profesor, nu vă scriu prezenta scrisoare pentru a mă
apară, nu mă interesează „apărarea”, nu-mi pasă de cele scrise
despre mine, dar nici nu se poate trece cu vederea peste noianul de
minciuni gratificate „adevăruri zguduitoare”, scrise într-o carte de
un creier care a rămas cu sechele în urma meningitei de care ni se
povesteşte că a fost bolnav.
Din păcate, majoritatea colegilor noştri nu mai sunt în viaţă,
dar dintre cei care trăiesc şi i-am contactat pe majoritatea, nici
măcar unul singur n-a confirmat „adevărurile dezvăluite”. Nici unul
dintre noi care am avut anumite funcţii în organizaţiile de tineret,
nu s-a interesat de „originea socială” a elevului Ghiur Mihai
(personagiul Mihnea, din roman) Nimeni dintre noi nu l-a urmărit
în oraş sau la ţară, nu pe el şi nici pe altul şi până la sfârşitul anului
şcolar 1952, nici un elev din clasa noastră n-a fost exmatriculat
pentru motivele sociale menţionate în carte, sau din alte motive.
Mai mult, şedinţa din aula liceului descrisă în carte cu atâtea
amănunte şi dramatism, în care Ghiur (Mihnea) este exmatriculat,
nu a avut loc niciodată în realitate, ci doar în mintea autorului, care
se vrea neapărat o victimă a regimului comunist. De altfel, Ghiur
Mihai a absolvit liceul odată cu toată clasa, promoţia 1952, (vezi
anuarul Colegiului „Codreanu“ 1996 pag. 273 la clasa XI- B
poziţia 10, şi altele)
De ce îşi blamează colegii? Probabil că Ghiur s-a simţit
frustat de lipsa de interes, de indiferenţa colegilor faţă de persoana
sa, alţii erau aceia care trezeau interesul. Aş menţiona că în clasa a
XI-a B, la vremea respectivă erau elevi, adevărate „vedete” nu
numai ale şcolii. Am să exemplific cu câteva nume: elevul
Leibovici Bernard a luat în clasa X-a premiul I pe ţară la Olimpiada
de literatură, premiul unic, este cunoscut cu pseodonimul Lucian
Raicu, elevul Cloşcă Comei, (care a fost şi şeful organizaţiei de
tineret din clasă) premiul la matematică, organizatorul cercului de
matematică, elevul Dimoftache Constantin, cunoscut cu
pseodonimul C. D. Zeletin, poet, apropiat al poetului G. Tutoveanu,
elevul Beldeanu Adrian, numit de autor „poetul” gratificat
„fanfaron”, era în realitate un publicist important a căror creaţii
erau publicate în reviste şi ziare, elevul Alex. Bizim, atlet, campion
naţional şi european de atletism - şi asi putea continua lista cu cel
puţin jumătate din catalogul clasei, iar Ghinea Mihai nu se găseşte
printre aceştia şi în nici un caz din cauza „originii sociale”, ci
datorită mediocrităţii sale. Ura autorului faţă de majoritatea foştilor
colegi, o ură bolnăvicioasă, se ilustrează şi prin descrierile
caricaturale pe care le face acestora. Sunt urâţi, au ticuri nervoase,
gesturi golăneşti (striga după fete de la ferestrele clasei, fapt care
nu s-a întâmplat niciodată) etc.
D-le Profesor, să vă mai dau un exemplu: Colegul nostru
Cutui Mihai, viitorul profesor de sport, a venit la liceu în anul 1945
tot din Basarabia, tatăl său a fost plutonier de jandarmi şi s-a retras
la Bârlad unde primise un post şi apoi a fost scos din cadrele
jandarmeriei la înfiinţarea Miliţiei. Niciodată nu a avut de suferit
din pricina că a fost ce a fost. Mihai mi-a povestit de multe ori
aversiunea sa faţă de regimul totalitar în care trăiam, a fost unul
dintre acei care m-a îndemnat să emigrez în Israel şi colegii mei
mai apropiaţi cunoşteau discuţiile noastre şi prietenia care ne-a
legat. In liceu numele meu a fost Hellembrand Şmil. Deci toate
„relele” nu le-a făcut Sergiu Brandea, nume pe care mi l-am luat
mult mai târziu, dar Ghiur a preferat să-şi numească personagiul cu
numele meu actual, nu care cumva să nu fie clar la cine se referă,
omul rău al cărţii sale, jidanul, cum îl numeşte domnişoara Maxim
în carte.
Un alt exemplu. Am să mă refer la mult pomenita arestare a
elevilor absolvenţi din anul 1949, grupul prof. Armeanu. În carte se
afirmă că personagiile Milica Pricop şi Sergiu Brandea au denunţat
grupul la securitate. O minciună inventată, ca şi toate celelalte, în
ceea ce mă priveşte. Nu am cunoscut niciodată o persoană cu acest
nume (Milică Pricop sau cineva care ar putea semăna cu
personagiul) şi nici pe elevii din grup, care erau mult mai mari.
Pentru a mă edifica asupra cazului povestit, m-am adresat mai
multor cunoscuţi, colegi cu cei împricinaţi şi în final unuia dintre
foştii deţinuţi, domnul Chiper Emanuel, care a avut bunăvoinţa să-
mi trimită câteva documente şi o scrisoare explicativă (copiile le
alătur prezentei) şi din care rezultă clar câteva aspecte: Numele
foştilor deţinuţi, numele denunţătorului, care este un fost coleg de
clasă, numit Stoian Gh. Ing. agronom, locuitor al Bârladului şi pe
care cred că-1 puteţi contacta. De altfel anul acesta se împlinesc 60
de ani de la absolvire, prilej de reuniune a absolvenţilor, pe care-i
veţi putea întâlni în luna mai la Colegiu Codreanu.
Pentru a mări drama, Ghiur omoară câţiva dintre aceştia, întâi
pe Aftenc Constantin, care în realitate, după eliberarea din
închisoare, a devenit tehnician constructor, apoi pe profesorul
Armeanu care a trăit mulţi ani după eliberare şi a lucrat la Fabrica
de rulmenţi din Bârlad.
Dacă există un denunţător, acesta este însuşi autorul, care
recunoaşte că a dezvăluit la securitate, unde poate fi găsit caporalul
Tulac Ion şi care şi-a găsit moartea în urma acestui denunţ.
Aşi putea continua seria exemplelor, unele întâmplări
descrise sunt de-a dreptul ridicule, dar şi aşa scrisoarea este prea
lungă. Pentru mine este clar şi sper că şi pentru dumneavoastră,
autorul este foarte departe de adevărul despre care aţi scris,
întâmplările reale cât şi modelele folosite pentru personaje, au fost
mistificate de autor care se vrea cu tot dinadinsul victima regimului
comunist. Şi-a folosit imaginaţia ajungând la situaţia clasică a
mincinosului care-şi crede adevărate propriile minciuni, bazându-se
pe naivitatea oamenilor.
Mai am o observaţie, poate nu tocmai comodă. In mai multe
locuri din carte sunt descrise cu lux de amănunte, evacuările
familiei Ghinea, suferinţele copiilor şi a celor din preajma lor.
Asemenea povestiri au fost relatate în multe cărţi de memorialistică
din ultimi ani şi nu am cum verifica veridicitatea cazului specific
din roman, se poate presupune că sunt cel puţin parţial adevărate.
Mă deranjează însă, că autorul a „omis” să povestească cum
exact în aceiaşi perioadă evreii, bătrâni, femei, copii, erau mânaţi
de jandarmi pe drumurile Basarabiei în deportarea lor către
Transnistria. Fără hrană şi îmbrăcăminte corespunzătoare, în
viscolul iernii, prin zăpadă sau noroaie, coloane întregi se deplasau
exortaţi de paznicii lor din post în post, jandarmii având grijă ca cei
care cădeau să fie împuşcaţi ca nişte câini pe marginea drumurilor.
Nu intenţionez să continui descrierea, pentru că în literatura
română recentă, au apărut zeci de cărţi, în care se descriu faptele.
Poate plutonerul de jandarmi Ghinea, ar fi avut ceva de povestit
Ni se povesteşte că un „grup de oameni” au aruncat cu pietre
în ostaşii români care se retrăgeau. Nu ştiu dacă este adevărat că
faptele s-au întâmplat în satul respectiv, ştiu însă că asemenea fapte
reprobabile au avut loc. Evrei (cărora li se interziseseră evacuarea
în România) şi alţi locuitori au înfăptuit acest act jignitor. Se mai
ştie că o parte din aceste trupe ajungând la Dorohoi au căutat să se
răzbune pentru jignirea suportată, provocând cunoscutul progrom
împotriva evreilor, omorând circa 50 de persoane între care femei,
copiii şi câţiva soldaţi evrei care îşi satisfăceau serviciul militar.
Mă întreb dacă am reuşit să vă conving de adevărul meu? In
nici un caz nu trebuie concluzionat că intenţionez să apăr aparatul
represiv al securităţii. Acesta a săvârşit nenumărate abuzuri
criminale în numele aşa zisei „lupte de clasa” şi pentru care nu
există iertare. Autorul însă nu a scris o „capodoperă”. A relatat cu
mijloacele modeste de care dispune nişte fapte descrise în alte zeci
de cărţi apărute în ultimii 20 de ani. Singura lui reuşită, care de fapt
mi-a şi trezit compasiunea, este încercarea de a-şi blama foştii
colegi, punând pe seama lor, minciuni reprobabile. Asta numiţi
dumneavoastră „fidelitate pentru adevăr“?
Sper, ca cititor, că voi avea prilejul în viitor să citesc recenzii
şi cronici scrise cu obiectivitate şi profesionalism şi care vor purta
girul unei semnături demne de încredere: prof. Gh. Clapa.

R
e
p
l
i
c
ă

Noiembrie 2009 41



Neam de… traistă


Înv. Corneliu Lazăr – Gura Bohotin, jud. Iaşi

Dumnezeuîţi dă dacă îţi pui cu mâna ta în traistă.

Ăştia suntem noi români, oricât s-ar opinti să mă contrazică.
Şi am să argumentez: Electoratul român actual, îşi aminteşte câte
ceva din proverbele spuse altădată la gura sobei. Şi dintre toate cele
proverbe unul i s-a agăţat ca scaiul de coada câinelui. Dumnezeuîţi
dă dar nu –şi vâră în traistă.. Aşadar, convins fiind electoratul de
adevărul zicerii, şi-a luat traista în băţ şi-a trecut în echipa adversă.
Răul.
Scrie aici cititorule că n-am dreptate…Mă gândesc acum la
sihastrii credincioşi, D plecaţi, cu traista goală în pustie.
Ori fi dat ei crezare proverbului românesc… Dacă da, atunci
cum gândeau ei posibil să-şi umple traista în sălbăticie… Eu cred
cu totul altceva: omenirea are în subconştient două noţiuni capitale
- binele şi răul.
Meritul extraordinar al Creatorului are cap de afiş două
puncte cheie:
1.Facerea omului
2.Capacitatea acestuia de a discerne binele şi răul.
Din păcate poveste a cu traista, se plimbă la punctul 2 înainte
şi înapoi.
Să nu credeţi care-cumva că nu aş avea şi eu o traistă( că doar
sunt român).
Mi-a cusut-o cu mare grijă bunica încă din anii când mă
învăţa semnul crucii. Foarte mulţi cred ca binele vine de la
Dumnezeuiar răul de la diavol. Eu îmi permit să fiu de altă părere.
Dintre cele două elemente diametral opuse, răul are cel mai mare
interes să câştige …electorat… Ori dacă tot e rău, apelează la rele.
Pacientul momit, dă crezare proverbului şi trece în echipa
binefăcătoare.
S-a ajuns la răscruce de drumuri. Traista mea o să o ţin în
lada de zestre a bunicii şi mărturisesc sincer că niciodată nu a fost
goală deoarece mi am pus singur în ea toate cele care mi le a dat
Domnul. Vreau sa închei prin a răstălmăci proverbul: Dumnezeuîţi
dă dacă îţi pui cu mâna ta în traistă.






„Măştile” pe care ni le construim
ne împiedică să fim noi înşine
Să fii aproape de Dumnezeu
nu înseamnă să urci sau să cobori.
Să fii aproape de Dumnezeu
înseamnă să scapi din închisoarea existenţei.
Rumi


Liliana Popa – Bucureşti

Cu mască, fără mască…
O persoană care se focalizează preponderent la nivelul
reacţiilor nu este centrată în ea însăşi şi nu poate fi fericită câtă
vreme pune condiţionări restrictive şi exterioare fericirii sale.
Din punct de vedere spiritual, fie că am început la modul
conştient un proces de evoluţie spirituală, fie că încă suntem supuşi
vieţii aşa cum se desfăşoară în mod obişnuit pentru majoritatea
oamenilor, fie că avem o anumită cunoaştere iniţiatică sau nu, atât
timp cât încă nu am atins starea de eliberare spirituală fiecare ne
vom confrunta cu reculul acţiunilor noastre în această viaţă sau în
cele care vor urma.
Şi aceasta se va
petrece chiar de la
naştere – nu
neapărat sub forma
unor boli congeni-
tale sau a unor răceli
repetate etc., ci sub
forma unor norme
pe care conştient
sau inconştient pă-
rinţii şi cei apropiaţi
ni le vor impune –
datorită rezonan-
ţelor pe care le-am
acumulat şi care fac
parte din ceea ce
orientalii numesc
karma.
După naştere
nou-născutul, suga-
rul şi apoi copilul
mic vrea să se simtă
liber aşa cum este
el, dar…acest lucru
deranjează lumea
adulţilor şi astfel, prin diferitele admonestări mai mult sau mai
puţin severe care i se administrează, copilul ajunge la concluzia că
a fi natural nu este bine. Şi el nu poate fi iubit aşa cum este el. Şi,
ca urmare, va ajunge să îşi creeze o personalitate, care în ultimă
instanţă nu este decât o mască destinată deopotrivă celorlalţi cât şi
lui însuşi, pentru a se apăra împotriva suferinţei trăite – a „rănii”
subtile pe care o are, cu care a venit pe această lume, care a atras
prin rezonanţă restricţiile impuse de părinţi.
Principala cauză a unei astfel de „răni” provine din incapa-
citatea noastră de a ierta ceea ce ne facem nouă înşine sau ceea ce
le-am făcut altora, şi care există la nivel subconştient. Sădind acest
sâmbure de rezonanţă, udându-l şi crescându-l destul timp (uneori
poate vieţi întregi) ca pe o obişnuinţă de a gândi, simţi, vorbi şi de
a acţiona într-un anumit mod, am reuşit să ne construim un caracter
care este de fapt o mască pentru o suferinţă şi nu un portativ pentru
manifestarea scânteii divine care există în noi.
Procesul evolutiv la care omul este supus, într-un mod mai lent
sau mai accelerat, în funcţie de voinţa sa, de cunoaşterea acumulată
şi chiar de KARMA sa, include eliminarea tuturor acestor „măşti”
pe care şi le-a creat din ignoranţă. Aşa cum bănuiţi şi cum am
observat cu toţii în viaţa noastră, aceste măşti nu sunt altceva decât
reacţii la ceea ce vine înspre noi, reacţii şi măşti pe care le-am
construit cu scopul de a ne aduce iubirea şi aprecierea după care
tânjim, uneori fără să ne dăm seama. De aceea, este important să
fim conştienţi de momentele în care suntem noi înşine şi de
perioadele când suntem la nivel de reacţie. Astfel vom putea deveni
stăpâni pe propria viaţă, fără a ne lăsa conduşi de temeri.

Cele cinci „măşti”
Iubirea
este izvorul vieţii care dăruieşte nemurirea.
Este ceea ce numim
Apa vieţii.
Vino în această apă
Mergi pe ea
Să vezi că fiecare strop
Este el însuşi întregul ocean. - Rumi

Măştile care corespund unui număr de cinci „răni”
importante pe care ni le creăm de-a lungul vieţilor, au fost descrise
de Lise Bourbeau în cartea sa „Cele cinci răni care ne împiedică să
fim noi înşine”. În această lucrare, autoarea afirmă: „rana
interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai pe mână
de mult timp, pe care o ignori şi pe care nu ai îngrijit-o cum
P
s
i
h
o
l
o
g
i
e

Lohanul nr. 10
42
trebuia. Ai preferat să o bandajezi pentru a nu se mai vedea. Acel
pansament este echivalentul măştii. Când cineva te ia de mână cu
dragoste, iar tu ţipi: „Au! Mă doare!”, poţi să îţi imaginezi cât de
surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te doară? Nu, deoarece
dacă tu suferi atunci când cineva te atinge pe mână, este din cauza
faptului că tu eşti cel care a hotărât să nu îşi îngrijească rana. Iar
celălalt nu este responsabil de durerea ta. De fiecare dată când ne
simţim răniţi, egoul nostru este cel care vrea să credem că celălalt
este răspunzător. Practic, încercăm să găsim un vinovat. (…) Cu
cât acuzăm mai mult, pe sine sau pe ceilalţi, cu atât se repetă mai
mult aceeaşi experienţă. Acuzarea nu serveşte decât la producerea
de nefericire oamenilor. În timp ce, dacă privim cu compasiune
partea umană care suferă, evenimentele, situaţiile şi persoanele
vor începe să se transforme.”
În continuare vom reda caracteristicile personalităţilor,
măştile corespunzătoare rănilor, precum şi rănile de care suferim,
aşa cum sunt descrise în lucrarea amintită.
Fugarul – rana de respingere
Dependentul – rana de abandon
Masochistul – rana de umilire
Dominatorul – rana de trădare
Rigidul – rana de nedreptate





Sindromul retragerii sociale acute
unul dintre efectele unei societăţi
bolnave
Societatea occidentală contemporană, în pofida
progreselor sale materiale, intelectuale şi politice,
duce tot mai puţin la îmbunătăţirea stării de sănătate
mintală a fiinţei umane şi tinde să submineze în
individ securitatea personală, fericirea, raţiunea şi
capacitatea de a iubi.
Eric Fromm, psiholog şi psihanalist


Angela Anghel

A apărut iniţial în Japonia. Acolo mii de adolescenţi şi
tineri se rup de lumea în care trăiesc şi refuză timp de mai multe
luni, sau uneori chiar ani, să iasă din camerele lor. S-a crezut
iniţial că este o tulburare specifică societăţii şi culturii japoneze.
Apariţia unor numeroase cazuri în ţările cu cel mai înalt nivel de
trai din lume: SUA, Australia, Canada şi Marea Britanie face
însă din această tulburare o problemă a civilizaţiei moderne.
Psihologii vorbesc despre sindromul retragerii sociale acute ca
fiind boala „junglelor urbane” înalt tehnologizate şi caracterizate
de violenţă, nesiguranţă, competiţie acerbă şi lipsa unor valori
autentice.
Un articol publicat de revista americană „Pavement
magazine” atrage atenţia asupra acestui fenomen în continuă
creştere. «Sindromul apare doar la adolescenţii din oraşe. Dintr-o
dată, aceştia se închid în camera lor şi rămân acolo – uneori, ani în
şir. Dacă părinţii acestor tineri încearcă să întreprindă ceva pentru
a-i împiedica, aceştia ameninţă că se vor sinucide sau că vor deveni
violenţi şi îi vor ataca. În consecinţă, părinţii nu fac nimic.
Andy, un adolescent american de 17 ani nu şi-a părăsit
camera de opt luni. El era tachinat în mod constant de colegii săi de
liceu pentru că în timpul pauzei de prânz căuta compania fetelor.
„Ceilalţi băieţi sunt leneşi, imaturi şi interesaţi doar de sporturi
prosteşti. Eu destest toate tâmpeniile astea. Ce poate fi mai prostesc
decât să te agiţi ore în şir în jurul unui balon în care loveşti cu
piciorul? Cu fetele poţi vorbi despre lucruri mai interesante şi sunt
mult mai amuzante”, spune Andy. Şi se pare că şi fetele îi
apreciază compania.
Dar există mereu un preţ de plătit pentru nerespectarea
regulilor sociale pe care grupul ţi le impune. Ceilalţi băieţi râd de
el, îl numesc „fetiţă” şi într-o zi, după ora de sport, l-au închis
într-un vestiar, l-au dezbrăcat cu forţa şi au început să îşi arunce
hainele de la unul la altul, în timp ce el încerca disperat să şi le
recupereze. Profesorul de sport a intrat şi văzând scena l-a pedepsit
pe Andy pentru că a perturbat ora. „Eu eram acolo dezbrăcat în faţa
tuturor şi tot eu eram pedepsit pentru că nu am spirit de echipă. A
fost umilitor şi nedrept. Nu vreau să mai retrăiesc aşa ceva. A fost
oribil”, povesteşte Andy. „Camera mea e ca o biserică pentru mine.
Mă simt aici mult mai în siguranţă decât afară. Şi nici nu prea mai
văd rostul revenirii mele la liceu. Acolo domnesc atâtea
animozităţi. Este foarte posibil să nu mai ies niciodată. Nu e chiar
aşa de grav. Vreau să spun că uneori, este adevărat că te cam
plictiseşti, dar în alte momente frizezi experienţa spirituală”,
continuă el. De atunci au trecut mai multe luni, iar pe uşa camerei
din care Andy refuză să mai iasă este un afiş pe care scrie:
„Rămâneţi afară sau veţi muri în chinuri atroce!”
Ne-a atras atenţia faptul că Andy utilizează cuvintele
„experienţă spirituală”. Este adevărat că de milenii au existat
călugări, sihaştrii, fiinţe care se izolau în natură pentru a-L găsi pe
Dumnezeu. Totuşi, a compara această retragere din social cu
izolarea spirituală a eremiţilor este ca şi cum ai compara anorexia
(boală care se manifestă prin perturbarea comportamentului
alimentar şi refuzul de a mânca) cu realizarea conştientă a postului
complet doar cu apă. După cum vedem în cazul lui Andy retragerea
se produce pentru a fugi de oamenii care l-au făcut - în viziunea lui
- să sufere pe nedrept, din orgoliu rănit, din frică, din nesiguranţă,
din incapacitatea de a-şi găsi locul în societate. Ce-i drept, într-o
societate care nu face mai nimic pentru a-l ajuta să se adapteze. O
societate care are ea însăşi probleme din ce în ce mai mari şi care îi
respinge cu înverşunare pe cei care îndrăznesc să fie altfel decât
„turma".

Sindromul celor ce trăiesc fără a avea grija zilei de mâine
Retragerea socială acută rămâne unul dintre cele mai
enigmatice mistere ale psihologiei. Specialiştii nu au căzut de acord
dacă este vorba despre o nouă tulburare de comportament sau
despre un fenomen social. Au reuşit însă să traseze câteva linii
directoare.
Conform statisticilor, cei care suferă de această tulburare sunt
de obicei băieţi provenind din familii cu o anumită situaţie
materială, care le permite părinţilor să îi întreţină şi să le ofere
propria cameră. Nu apar astfel de cazuri şi în păturile sărace ale
populaţiei. Acolo copiii sunt obligaţi să muncească de timpuriu şi
cresc împărţind aceeaşi cameră sau chiar acelaşi pat. Specialiştii
vorbesc despre acest sindrom ca fiind boala celor bogaţi, care
trăiesc fără a avea grija zilei de mâine şi îşi pot plăti anumite
comodităţi. Acesta este şi motivul pentru care acest fenomen apare
tocmai în ţările în care nivelul de trai este foarte ridicat şi care au
un nivel înalt de tehnologizare.
Un studiu guvernamental american publicat în 2002 defineşte
sindromul retragerii sociale acute ca fiind: „retragerea totală a
individului din societate, timp de cel puţin şase luni.” Conform
acestui studiu au fost constatate în SUA 5.243 de cazuri în anul
2001 şi dintre acestea 65% aveau vârste între 16 şi 20 de ani.
În Japonia, ţara cu cel mai înalt grad de tehnologizare,
specialiştii vorbesc
despre peste 1 milion
de cazuri de tineri şi
adolescenţi care suferă
de această tulburare.
Sunt numiţi „hikiko-
mori” şi reprezintă 6%
din populaţia totală
având această vârstă şi
12% dintre tinerii de
sex masculin. Există
prin ei cazuri care
refuză să îşi pără-
sească camera de mai
bine de 10 ani.
În mass-media
internaţională aceşti
adolescenţi retraşi din P
s
i
h
o
l
o
g
i
e

Noiembrie 2009 43
lume au fost calificaţi în repetate rânduri drept un pericol social,
drept sociopaţi violenţi care ameninţă comunitatea. Această
etichetare a lor de către presă a apărut în urma unui caz din
Japonia. Un tânăr de 17 ani a deturnat un autobuz, a luat ostateci
mai mulţi călători şi în final a omorât o persoană. În toate ziarele
acest tânăr a fost prezentat drept dovadă a periculozităţii pe care
tinerii care se retrag din societate o reprezintă, întrucât avusese la
un moment dat o astfel de perioadă. În realitate el fusese internat cu
forţa într-o clinică de psihiatrie de părinţii săi şi făcuse acest gest
disperat „pentru a-i pedepsi”. Specialiştii arată în unanimitate că
violenţele sunt rare în cazul acestei tulburări, mai degrabă fiind
prezente tendinţele către suicid, agorafobia (teama de spaţii
deschise), insomniile, comportamentele regresive sau ameninţările
neduse la îndeplinire.

Dintr-o lume dezumanizată într-o lume virtuală
De cele mai multe ori elementul declanşator pare să fie un
eşec şcolar, hărţuirea de către colegi sau finalul nefericit al unei
poveşti de dragoste. Unii psiho-sociologi consideră acest fenomen
ca fiind mai degrabă o problemă socială, legată de crizele de
maturizare specifice acestei vârste, când are loc trecerea de la
rolurile de adolescent şi tânăr la rolul de adult într-o lume tot mai
contradictorie şi mai exigentă.
Alţii explică aceste cazuri prin lipsa acută din societatea
modernă a ceea ce literatura de specialitate numeşte „ritualuri de
trecere”. Acest termen a fost introdus de etnologul Arnold van
Gennep pentru a descrie acele ceremonii care marchează
modificarea statutului social sau sexual al unui individ. Maturizarea
sexuală de la pubertate şi adolescenţă, căsătoria, naşterea primului
copil, menopauza, etc. sunt momente cheie din viaţa unei fiinţe
umane care implică adoptarea unor comportamente noi şi
renunţarea la cele familiare, exersate până atunci, care ofereau o
anumită siguranţă. Intrarea într-un alt grup social implică aşteptări
diferite din partea celorlalţi, iar adaptarea este mult facilitată de
existenţa unor modele care sa permită familiarizarea cu noul rol.
Ritualurile de trecere constau deci dintr-o ceremonie şi o
serie de probe care îl ajută pe individ să acceadă în mod conştient
la o nouă identitate socială. Adolescenţa este din acest punct de
vedere un moment critic, întrucât presupune transformări simultane
pe multiple planuri: biologic (corporal), sexual, emoţional, social şi
chiar juridic.
Acest fond de confuzie şi instabilitate îi face pe adolescenţi
cei mai vulnerabili din toate categoriile faţă de presiunile societăţii
moderne - numită deseori şi „Meritocraţie”. Banii, competiţia,
imaginea şi succesul ca valori principale, lipsa unor modele
autentice care să îi ajute pe adolescenţi să îşi accepte noua
identitate, sunt în viziunea specialiştilor factorii care îi determină
pe aceştia să refuze o lume care nu le sprijină maturizarea. Tot
societatea hipertehnologizată este cea care le oferă şi cadrul în care
să se refugieze.
Apariţia la scară tot mai largă a unor lumi virtuale: jocurile
pe calculator, internetul, televizorul, cinematografia, precum şi
incitarea mediatică a tinerilor să consume tot mai mult astfel de
produse, le oferă cea mai la îndemână soluţie. Atunci când
realitatea îi dezamăgeşte ei sunt tentaţi în mod automat să îşi
găsească refugiul în astfel de spaţii virtuale. În spatele unui
„avatar” (aparenţa pe care o adoptă un internaut în universul
virtual, deseori simbolizată printr-o imagine) ei pot avea acolo
orice identitate doresc, fără a se simţi expuşi şi fără a fi sancţionaţi.
Jerry Koepp, directorul Centrului de reabilitare pentru tineri
din Orlando se întreabă, dată fiind apariţia acestui fenomen
exclusiv la oraş: „Există ceva din mediul urban care contribuie la
problemă? Un factor care ne scapă este că pentru mulţi tineri modul
de viaţă american, adoptat şi în alte ţări „civilizate” este teribil de
plictisitor. Chiar şi pentru cei care au suficienţi bani şi maşină
personală, pur şi simplu nu mai există nimic interesant de făcut şi
nici un loc de văzut. Iar cu viaţa de familie este chiar şi mai rău, au
modelul unor părinţi nepăsători care nu pot comunica cu copii lor
sau care refuză să abordeze problema acestei apatii cu ei. Avem toţi
aceşti copii care sunt constant supuşi presiunilor vieţii şcolare sau
care ţin prea mult la reputaţia şi imaginea lor în faţa grupului. Şi în
ciuda strădaniilor lor nu reuşesc să se identifice cu cultura de masă
şi sunt forţaţi să suporte situaţii academice sau de viaţă cotidiană
care nu-i provoacă şi nici nu îi implică suficient. Şi astfel aleg calea
minimei rezistenţe, aceea de a sta închişi în camera lor."
Vorbind despre numărul tot mai mare de cazuri înregistrate în
SUA, el adaugă: „America riscă să devină o naţiune care suferă de
retragere socială acută – din cauza auto-centrismului său şi a răcelii
faţă de străini. Este pur şi simplu o consecinţă a unui sistem social
care s-a prăbuşit. Cum din ce în ce mai mulţi tineri refuză să fie
asimilaţi în curentul cultural principal şi resping valorile centrale
ale acestuia, riscăm să călcăm pe urmele Japoniei. Cred că numărul
de cazuri de retragere socială acută va creşte exponenţial în anii
care vor veni.“





Modalităţi de influenţare de la
distanţă a psihicului fiinţei umane
Electroligarhia – ideea unor ignoranţi
despre o posibilă civilizaţie controlată


Dr. Alex Ionescu – Bucureşti

Electrozi plasaţi şi alimentaţi corespunzător în creier pot
influenţa comportamentul. Jose Delgado descrie un plan pentru o
societate civilizată utopică, electroligarhia, în care oamenii ar purta
senzori electrici, şi li s-ar induce diferite stări. Activitatea electrică
a creierului se reflectă în activitatea psihomentală, şi reciproc.
Astfel, fie prin plasarea unor electrozi la nivelul creierului fie prin
transmiterea de la distanţă a undelor electromagnetice cu frecvenţă
similară celor cerebrale, se poate influenţa activitatea psihomentală
– se pot modifica gândurile şi emoţiile unei persoane sau a unui
grup mare de fiinţe umane. Există la ora actuală sisteme electronice
sofisticate care „vorbesc” direct minţii ascultătorului, pot altera şi
interfera cu undele cerebrale, pot manipula structura
electroencefalogramei şi pot implanta astfel, în mod artificial, stări
emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei.
Aceste sisteme subliminale nu spun persoanei să simtă o emoţie, ci
o fac să simtă; implantează emoţia respectivă în mintea lor.

Creierul, un sistem care generează electricitate
În anii 1870-1880 medicul englez Richard Caton a fost
primul care a descoperit faptul că creierul generează electricitate.
Acesta a observat că la nivel cerebral se generează descărcări
electrice mici. Caton a detectat de asemenea slabii curenţi electrici
prin cutia craniană - cei care în prezent sunt înregistraţi cu ajutorul
electroencefalografului. După trei decenii de la această descoperire,
Santiago Ramon y Cajal, laureatul premiului Nobel pentru
medicină şi fiziologie din 1906, a descoperit neuronul – unitatea
structurală şi funcţională a sistemului nervos. El a observat şi
modul în care neuronii îşi transmit impulsurile – prin legăturile
sinaptice, realizând adevărate reţele „informaţionale”.
După încă 100 de ani, Roger Traub, de la Universitatea
Birmingham din Anglia, a demonstrat că neuronii se conectează
unul cu celălalt nu numai prin sinapse ci şi prin interacţiuni directe
în câmp electric. Unul din misterele oscilaţiilor electrice de la
nivelul creierului este modul în care ele se sincronizează pe zone
întinse într-un mod bine corelat, formând adevărate câmpuri
electrice de intensitate scăzută, la nivel cerebral. Aşadar, neuronii
de la nivelul creierului nu interacţionează doar fizic unii cu alţii,
prin sinapse, ci şi direct prin frecvenţe similare de vibraţie. Fiecare
dintre aceste frecvenţe unitare de vibraţie, care înglobează
activitatea neuronilor pe arii întinse, sunt generate de diferitele
gânduri sau emoţii care apar la nivel psiho-mental.
Cercetătorii în neurologie au obiectivat reflectarea activităţii
electrice a creierului, implicit a câmpurilor electrice care se
generează la nivelul acestuia, în activitatea psihomentală, şi
reciproc. Înainte de această descoperire psihofiziologii americani
arătaseră că o reflectare similară are loc între activitatea
P
s
i
h
o
l
o
g
i
e

Lohanul nr. 10
44
psihomentală şi substanţele descărcate la nivel cerebral
(neurotrasmiţători şi hormoni). Aşadar, activitatea electrică a
creierului, cea chimică şi gândurile/emoţiile unei persoane sunt
intercorelate. Aceeaşi informaţie este oglindită în diferitele
structuri ale fiinţei umane.
În 1831 Michael Faraday a descoperit că energia electrică în
mişcare determină magnetism iar mişcarea câmpului magnetic
produce curent electric. Condiţia pentru transformarea energiei
electromagnetice în energie electrică este ca „receptorul” să fie
acordat pe aceeaşi frecvenţă de emisie a energiei electromagnetice.
Activitatea creierului fiind şi de natură electrică, poate fi
influenţată, astfel, de unde şi câmpuri electromagnetice. Undele
radio, care şi ele aparţin spectrului electromagnetic, pot de
asemenea produce curenţi electrici la nivel cerebral, dacă frecvenţa
lor este similară celei cu care impulsurile nervoase sunt transferate
între neuroni.
Observând informaţiile expuse mai sus şi gândindu-ne la
modul global, integrator la fiinţa umană, putem spune că este
perfect posibil ca activitatea cerebrală a fiinţei umane să fie
interferată fie prin stimuli electrici aplicaţi direct creierului, fie prin
câmpuri electrice sau electromagnetice sau prin unde radio de joasă
frecvenţă care să fie direcţionate către capul sau întregul corp al
fiinţei. Aceste modalităţi de a acţiona pot perturba activitatea
electrică a creierului şi, deci, pe cea psihomentală a fiinţei
respective.

Implantarea cipurilor la oameni
În perioada anilor 50-60, unul din cercetătorii în domeniul
stimulării electrice a creierului a fost psihologul Jose Delgado. Cel
mai faimos experiment al său implica utilizarea a ceea ce el a numit
un „stimoceptor”, un aparat cu radio-control care emitea curenţi
către nişte mici receptori implantaţi în creierul unui animal.
Delgado credea cu fervoare în capacitatea unor electrozi bine
plasaţi în creier de a influenţa comportamentul şi, în cartea sa
„Controlul fizic al minţii: către o societate psihocivilizată”, el
descrie un plan pentru o societate civilizată utopică în care oamenii
ar purta senzori electrici pentru a nu fi afectaţi de depresie, durere,
anxietate, agresiune şi care să stimuleze plăcerea, voinţa şi
intelectul. Delgado a denumit societatea sa utopică, electroligarhie.
Delgado respingea ideea liberului arbitru şi propusese ipoteza
că mintea este o entitate funcţională produsă de funcţiile electrice
ale creierului; el se gândea că mintea poate fi astfel, prin
intermediul anumitor instrumente electrice sau electromagnetice,
manipulată şi controlată cu scopul de a controla comportamentul
populaţiei. Delgado nu avea cunoştinţe spirituale referitoare la
structura subtila a corpului uman, cum este şi situaţia majorităţii
oamenilor de ştiinţă din ziua de azi. Dar această viziune a lui
Delgado a convenit foarte mult membrilor Noii Ordini Mondiale,
adepţi ai unui control cât mai riguros al populaţiei. Iar această idee,
dacă observăm cu atenţie, este materializată la ora actuală sub
forma tendinţei de implementare a cipurilor (RFID). Delgado, de la
mijlocul anilor 70, a fost numit directorul Centrului Ramon y Cajal
iar interesul său s-a mutat de la simpla stimulare electrică a
creierului la aria largă a efectelor undelor electromagnetice, fapt
care a fost primit cu bucurie de sistemul militar şi politic, ca
modalitate de a atinge scopul – controlul populaţional absolut.

Simptome ale expunerii la o cantitate excesivă de radiaţii
electromagnetice
De-a lungul timpului, dorinţa de a cunoaşte cu adevărat cum
anume funcţionează creierul şi psihicul uman, precum şi
intercorelaţiile între acestea, au condus la anumite descoperiri. O
parte au fost expuse pe scurt în prima parte a articolului. Multe
dintre aceste descoperiri sunt utilizate, la ora actuală, de către o
elită a acestei planete cu scopul de a dobândi un control absolut
asupra tuturor fiinţelor umane care există pe acest pământ.
Într-un raport al organizaţiei mondiale a sănătăţii (OMS) din
1981 se preciza că primele studii ale efectelor undelor radio asupra
fiinţei umane s-au realizat în Polonia, Cehoslovacia şi URSS în anii
50. Una dintre concluziile raportului era că undele
electromagnetice de frecvenţă joasă pot determina dureri de cap,
oboseală, slăbiciune în corp, ameţeli, modificarea stării, confuzie,
perturbarea somnului (neputinţa de a dormi). În ultima vreme,
observăm că aceste simptome sunt prezente la foarte multe
persoane, mai ales atunci când vremea pare a fi setată după un
program: ziua caniculă, seara ploaie tropicală, noaptea răcoare.
Între anii 1980-1984, au existat multe proteste ale diverselor
grupări pacifiste în Anglia cu privire la rachetele Cruise, în special
la baza Greenham Common, situată în comitatul Berkshire la 45 de
mile (72 km) vest de Londra. Pe la mijlocul anului 1984
protestatarii, care se aflau în faţa bazei respective, au început să
susţină că au fost iradiaţi din interiorul bazei, datorită problemelor
fizice care le apăruseră, şi pe care nu le puteau corela cu altceva.
Simptomele acopereau o paletă largă de manifestări, de la arsuri
cutanate, sângerări menstruale total dereglate la dureri de cap,
ameţeală, atacuri de paralizie temporară, probleme de coordonare a
limbajului şi chiar, într-un caz, insuficienţă circulatorie severă care
a necesitat internare în spital. Aceste simptome, pentru cei care
lucrează în domeniu şi ştiu, se potrivesc foarte bine cu problemele
generate de expunerea excesivă la unde/câmpuri electromagnetice.
Ministrul Apărării din perioada respectivă a negat utilizarea
oricărui semnal electromagnetic periculos, dar nu a negat utilizarea
oricărui fel de unde electromagnetice, cunoscut fiind faptul că în
reglementările Marii Britanii undele electromagnetice sub
10mW/cm2 nu sunt considerate ca fiind periculoase. Se pare totuşi
că sunt.

Modalităţi de psiho-control
Neurologul Allan Frey, cunoscut pentru cercetările realizate
în timpul războiului rece asupra efectului auditiv al microundelor,
arăta pericolul pe care îl reprezintă undele radio asupra fiinţei
umane datorită slăbirii barierei hemato-encefalice (BHE) pe care o
realizează acestea. Această frontieră antomică şi fiziologică, bariera
hemato-encefalică, protejează creierul de multe substanţe şi agenţi
patogeni pe care noi îi luăm din mediul înconjurător prin respiraţie
şi alimentaţie, ea fiind permeabilă doar la apă, oxigen, dioxid de
carbon şi anumite substanţe mici liposolubile. Multe din
substanţele din mediul înconjurător care ar ajunge la nivel cerebral
în absenţa sau prin permeabilizarea în exces a BHE ar putea
interfera, global sau în diferite arii ale creierului, activitatea
neuronilor, modificând procesele de transmitere a informaţiilor în
reţelele neuronale. Acest aspect ar putea avea un efect puternic de
distorsionare a percepţiilor asupra realităţii înconjurătoare, asupra
gândirii, etc. Ca o confirmare a celor spuse de Frey, în raportul
final al proiectului ce viza „Cerinţele pentru cercetarea
biotehnologică în domeniul sistemelor aeronautice” pe anul 2000,
se preciza: „Folosind unde radio de frecvenţă joasă este posibil să
se sensibilizeze grupuri militare mari la substanţe chimice sau
biologice dispersate în mediu, substanţe faţă de care populaţia
neiradiată ar fi imună”.
Pe de altă parte, cercetările privind câmpul bioelectric al
organismului au avansat atât de mult încât în prezent există
posibilitatea de a urmări de la distanţă o persoană, dacă i se
cunoaşte frecvenţa specifică a undelor electromagnetice emise de
organismul său. Din diferite documente a reieşit că NSA (National
Security Agency – Agenţia pentru securitate Naţională, din SUA)
poate face aceasta, dacă cunoaşte frecvenţa specifică a câmpului
bioelectric al persoanei respective, întrucât acest aspect este la fel
de specific ca şi amprentele digitale şi vocea. Pe de altă parte, NSA
posedă sistemul RNM care poate transmite la distanţă, în mintea
oamenilor, unde electromagnetice care vor determina apariţia unor
imagini, semnale sonore subliminale care par a fi sunete auzibile şi
chiar gânduri. Iniţial, aceste invenţii tehnice au fost gândite, de cei
care le-au realizat, pentru a-i ajuta pe cei care suferă de diferite
fobii, nevroze şi chiar boli, să se vindece prin inducerea de la
distanţă a gândurilor benefice şi chiar a unor stări armonioase. Din
păcate, aşa cum se observă, această tehnologie a fost confiscată de
către sistemele de control populaţional.
În articolul „Military use of mind control weapons” din
numărul pe lunile octombrie /noiembrie 1998 a revistei Nexus
Magazine, Judy Wall expune o anumită tehnologie de manipulare
de la distanţă a oamenilor:
„Subliminal, o mult mai puternică tehnologie era la lucru:
un sistem electronic sofisticat care „vorbea” direct minţii
ascultătorului, altera şi interfera cu undele sale cerebrale,
manipula structura electroencefalogramei sale şi implanta în mod
artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi
lipsa speranţei. Acest sistem subliminal nu îi spunea persoanei să
P
s
i
h
o
l
o
g
i
e

Noiembrie 2009 45
simtă o emoţie, ci o făcea să simtă; implanta emoţia respectivă în
mintea lor.”
„Mecanismul de alterare a gândurilor/emoţiilor ce apar în
minte este bazat pe o tehnologie ce implică un transportor
subliminal: spectrul de răspândire a sunetelor silenţioase (the
Silent Sound Spread Spectrum), uneori denumit S-quad sau Squad.
Acesta a fost dezvoltat de dr. Oliver Lowry din Norcross, Georgia,
şi este descris în patentul de invenţie US Patent #5.159.703, „Silent
Subliminal presentation System”, din 27 octombrie 1992. În
rezumatul descrierii se precizează: «un sistem silenţios de
comunicaţii în care transportori non-aurici, din spectrul foarte jos
sau foarte înalt de frecvenţe audio sau adiacent frecvenţei
ultrasunetelor sunt modulaţi în amplitudine şi frecvenţă, cu
inteligenţa dorită şi propagaţi acustic sau vibraţional, pentru a
induce frecvenţele respective în creier, tipic prin intermediul
difuzoarelor, căştilor auditive sau transductorilor piezoelectrici.
Transportorii modulaţi pot fi transmişi direct în timp real sau pot fi
înregistraţi la modul convenţional pe medii mecanice, magnetice
sau optice pentru transmisii repetate sau tardive.”
„Doctorul Michael Persinger, profesor de psihologie şi
neuroştiinţe la Universitatea Laurentian din Ontario, Canada, a
scris un articol acum câţiva ani, intitulat: «Despre posibilitatea
accesării directe a fiecărui creier uman prin inducerea
electromagnetică a unor algoritmi fundamentali». În abstractul
acestui articol se spune: «neuroştiinţa contemporană sugerează
existenţa unor algoritmi fundamentali prin care orice transmisie
senzorială este tradusă într-un cod intrinsec specific creierului.
Stimularea directă a acestor coduri în interiorul lobului temporal
sau a cortexului limbic prin aplicarea unor tipuri de unde
electromagnetice pot necesita niveluri energetice care să fie în
interiorul gamei cuprinse între activitatea geomagnetică şi reţelele
de comunicare contemporane. Un proces care este cuplat la banda
îngustă a temperaturii creierului poate permite ca toate creierele
umane normale să fie afectate de o subarmonică a cărei frecvenţă
se situează la aproximativ 10Hz şi ar varia doar cu 0,1Hz”. El
termină articolul astfel: «în ultimele două decenii un potenţial,
care era improbabil dar acum e marginal fezabil, a ieşit la
suprafaţă. Acest potenţial este capacitatea tehnică de a influenţa
direct marea parte a celor peste 6 miliarde de creiere ale speciei
umane, fără medierea prin modalităţile clasice senzoriale,
generând o informaţie neuronală într-un mediu fizic în care toţi
membrii acestei specii sunt scufundaţi».” De asemenea, tot în acest
articol se spune:
„Conform literaturii puse la dispoziţie de Silent Sounds Inc.,
în prezent este posibil, cu ajutorul unor supercomputere, să
analizezi tiparele electroencefalografice emoţionale umane şi să le
duplici, apoi să stochezi aceste «amprente emoţionale» pe alt
computer şi, la voinţă, în mod silenţios să se inducă la altă
persoană şi să se modifice starea emoţională a fiinţe umane
respective”. „Directorul companiei Silent Sounds, Edward Tilton,
afirma că „sistemul a fost folosit în operaţiunea Desert Storm, în
timpul războiului din Irak”. „Secretul care acoperă dezvoltarea
tehnologiei de alterare prin mijloace electromagnetice a minţii
reflectă puterea uriaşă care este inerentă acesteia. Pentru a spune
pe şleau, cine controlează această tehnologie, controlează minţile
oamenilor.”

Tentative oficiale de a limita utilizarea tehnologiilor de
manipulare a minţii
În ianuarie 1999 Parlamentul European a înaintat o rezoluţie
în care se cerea „o convenţie internaţională de introducere a unei
interdicţii globale în ceea ce priveşte dezvoltarea armelor care ar
putea permite orice formă de manipulare a fiinţei umane”.
Obiectivul major era acela de a informa marele public despre
pericolul real pe care îl constituie aceste arme pentru drepturile
omului şi democraţie.







Drumul către iad
este pavat cu aspartam
Producătorii aspartamului au ştiut de la început
de pericolele acestei substanţe nocive şi de faptul că
ea va distruge sănătatea populaţiei, şi totuşi au
insistat ca aspartamul să fie comercializat.
Documentele referitoare la toxicitatea aspartamului
spun că, pentru a fi manipulat în laborator, este
nevoie să se folosească mănuşi şi măşti de protecţie
chimică, şorţ special şi purificatorul de aer.


Prof. George Bianu – Bucureşti

onform legii NMSA 25-2-10, SUA, aspartamul este o
substanţă otrăvitoare, care aduce prejudicii grave
sănătăţii.
Lobbyştii, medicii, politicienii şi cercetătorii care susţin
aspartamul sunt nişte criminali atroce, care, ştiind cât de nocivă
este această otravă, mint cu neruşinare, condamnând oamenii la
moarte. Mulţumită acestei josnice şi lacome alianţe, aspartamul s-a
bucurat până acum de 27 de ani de succes comercial, fiind prezent
în 7 până la 9 mii de produse alimentare şi medicamente şi utilizat
de sute de milioane de oameni din întreaga lume. În urma unor
teste de laborator, s-a găsit aspartam şi în produse care nu îl aveau
menţionat pe etichetă. Odinioară aflat pe lista Pentagonului ca armă
biochimică, în prezent este nelipsit din alimentaţia zilnică a
populaţiei mondiale!

Pentru obţinerea aspartamului se utilizează metode
de inginerie genetică
Aspartamul este cel mai răspândit îndulcitor artificial din
lume, dar şi cel mai periculos aditiv. Denumirile lui comerciale
sunt Nutrasweet, Equal, Spoonful, Equal-Measure, Canderel,
Benevia, Neotame. Are o putere de îndulcire de 150-200 de ori mai
mare decât zahărul şi este lipsit de calorii. Neotame este o otravă şi
mai puternică decât aspartamul, fiind derivat din acesta. Are o
structură puţin modificată şi o putere de îndulcire mai mare. Aspar-
tamul este obţinut printr-un proces de iginerie genetică. Componen-
ta principală a aspartamului, fenilalanina, este produsă de o
bacterie. Compania Monsanto a modificat genetic bacteria pentru a
produce mai multă fenilalanină. Monsanto, care, pe lângă culturile
de plante modificate genetic produce şi acest îndulcitor, minte încă
o dată şi ne asigură că aspartamul nu este nociv. Oamenii de ştiinţă
care sunt sinceri recunosc că nu se ştie suficient despre procesul lui
de obţinere, iar efectele sale nocive sunt evidente.
Compania producătoare a acestui îndulcitor artificial a avut
doar în anul 1990 un profit de 996 de milioane de dolari.
Aspartamul este un drog foarte sofisticat, care nu ar fi putut fi
descoperit niciodată „accidental”. Chimistul despre care se spune
că şi-a lins degetele atunci când lucra la un medicament împotriva
ulcerului nu a fost intervievat niciodată. Oare de ce?
Efectul aspartamului este intensificat de prezenţa
glutamatului şi a altor excitotoxine. O doză mică de aspartam
adăugată la o doză mică de glutamat se transformă într-o doză şi
mai toxică decât ar fi ele separat. Aspartamul a fost descoperit în
cadrul companiei G. D. Searle din statul Illinois, SUA, companie
care a mai produs, în ultimele decenii, şi alte substanţe periculoase
ce sunt incluse în alimente (de exemplu, hormonul bovin de
creştere, RBGH). La început, aspartamul s-a folosit ca agent
antiulceros. El se obţine din doi aminoacizi (fenilalanina şi acidul
aspartic) şi metanol.

Mecanismul de acţiune al aspartamului
În urma procesului de metabolizare în corpul uman,
aspartamul se descompune în: 50% fenilalanină, dicetopiperazină
C
P
s
i
h
o
l
o
g
i
e

D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
46
(DCP), aproximativ 40% acid aspartic, 10% metanol. Fenilalanina
este un aminoacid care se găseşte în mod normal în creier.
Persoanele care suferă de fenilcetonurie nu pot metaboliza
fenilalanina. Aceasta conduce la acumularea unor niveluri foarte
ridicate de fenilalanină în creier, care uneori pot fi chiar letale. Dr.
Russell Blaylock specifică faptul că mai ales în anumite zone ale
creierului se acumulează niveluri foarte ridicate de fenilalanină:
hipotalamus, medula oblongata, corpus striatum. Pentru a susţine
creşterea rapidă a fătului, sunt necesari mulţi aminoacizi.
Aminoacizii din venele fătului sunt de 4 ori mai mulţi decât în
sângele mamei. Hrana naturală este un amestec complex de
aminoacizi. Nici un aliment nu are unul sau doi aminoacizi izolaţi,
aşa cum are aspartamul. Dr. Louis J. Elsas, profesor de pediatrie de
la Universitatea Emory, a depus mărturie în faţa Congresului
American: „Am petrecut 25 de ani în cercetări biomedicale,
încercând să previn defectele de naştere cauzate de excesul de
fenilalanină. Şi iată care este îngrijorarea mea: aspartamul este o
neurotoxină şi o substanţă teratogenă binecunoscută, care, în doze
nedefinite încă, produce efecte adverse grave reversibile la adult,
dar ireversibile în creierul fătului sau al copilului.” El a mai arătat
că fenilalanina este mai bine metabolizată de către rozătoare decât
de oameni. Aşa-numitele suplimente alimentare, cu fenilalanină
izolată, acid aspartic, acid glutamic şi alţi aminoacizi dicarboxilaţi
sunt neuroexcitotoxine comercializate ori dintr-o crasă ignoranţă,
ori dintr-o răutate intenţionată. Ele fac exact opusul a ceea ce sunt
destinate să facă. Fenilalanina izolată produce întreruperea
transmiterii neuronale, subnutrirea creierului, neurotoxicitate, ceea
ce duce la funcţionarea redusă a creierului, depresie, migrene etc.
S-a estimat că, din aproximativ 200 de milioane de americani care
consumă anual aspartam, 20 de milioane nu pot metaboliza
fenilalanina, şi această incapacitate genetică există în special la
copii, conducând, în timp, la retardare mintală. Acest lucru
înseamnă un risc de retardare pentru milioane de copii.
Dr. William M. Pardridge de la UCLA a declarat că un tânăr
care bea peste 4 băuturi răcoritoare dietetice pe zi are un nivel
incredibil de ridicat al fenilalaninei. Acidul aspartic (ASP) Este al
doilea aminoacid din aspartam, existent în proporţie de 40%. Acest
aminoacid, atunci când este izolat, este o excitotoxină, excitând
neuronii până la distrugerea lor completă. La fel ca formaldehida,
aspartamul este un agent care distruge cromozomii. Pericolele
neurologice pentru făt sunt evidente. Distrugerile cromozomiale
din corpul mamei pot fi moştenite de copil, şi toate generaţiile
viitoare sunt în pericol prin moştenirea distrugerilor cromozomiale,
dar şi prin vătămarea ovulelor potenţiale (în cazul fătului de sex
feminin), datorită consumului de aspartam al mamei în timpul
sarcinii. Dicetopiperazina (DCP) apare prin descompunerea
aspartamului. Alături de molecula intactă de aspartam, ea este
responsabilă pentru cea mai masivă epidemie de tumori pe creier
apărută vreodată. Dr. John W. Olney a observat că DCP produce în
intestine un compus similar cu N-nitrozoureea, o puternică
substanţă chimică ce determină tumori cerebrale. Unii cercetători
spun că DCP se formează după ingerarea aspartamului. Dr.
Blaylock spune că DCP se formează în produsele lichide care
conţin aspartam, în urma unei depozitări îndelungate.
În 1987, toxicologul dr. Jacqueline Verrett, în mărturia ei în
faţa Senatului American, arată că DCP este implicată şi în apariţia
şi dezvoltarea de polipi uterini şi în modificările colesterolului în
sânge. Metanolul (alcoolul metilic) se metabolizează prin oxidarea
aspartamului şi formează formaldehida, şi apoi acidul formic
(acesta se acumulează treptat în organism şi inhibă metabolismul
oxigenului). Metanolul se obţine la nivelul intestinului subţire,
atunci când gruparea metil din aspartam întâlneşte enzima
chimotripsină. Formaldehida este o neurotoxină letală care
interferează în procesul de replicare a ADN-ului şi determină efecte
teratogene. Intoxicarea cu alcool metilic şi formaldehidă generează
o serie de boli degenerative cumulative precum şi anomalii
funcţionale în organism. Asociaţia pentru Protecţia Mediului (EPA)
spune: „Metanolul este o otravă cumulativă pentru că, o dată
ingerată, se elimină foarte greu din organism. În corp, metanolul
este oxidat şi se descompune în formaldehidă şi acid formic:
ambele sunt extrem de toxice.” De aceea, EPA recomandă o doză-
limită de consum de metanol, de 7,8 mg/zi. Însă 1 l de băutură
dietetică îndulcită cu aspartam conţine în jur de 56 mg de metanol!
Dr. Woodrow Monte precizează: „Cei care consumă o cantitate
foarte mare de băuturi aşa-zis dietetice zilnic, ingerează 250 mg de
metanol pe zi, adică de 32 de ori mai mult decât limita admisă pe
zi, stabilită de EPA. „Metanolul natural este prezent în anumite
fructe şi legume (de exemplu, în roşii), dar el nu se găseşte
niciodată izolat de etanol şi pectină, acestea din urmă împiedicând
metanolul să fie metabolizat în formaldehidă şi în acid formic,
ambele toxine letale. Metanolul sintetic este o otravă letală. Doza
letală este de 1 ml/kg corp! O absorbţie de 50 până la 100 ml este
mortală pentru om, deşi există cazuri în care moartea a survenit la
mai puţin de 30 ml. Conţinutul de metanol în aspartam este de
1.000 de ori mai mare decât cel din alimentele obişnuite, conform
publicaţiei americane Medical World News din anul 1978. În plus,
metanolul din aspartam este „metanol pur”, care nu se găseşte ca
atare în natură. Metanolul din natură este întotdeauna în amestec cu
etanolul şi cu alţi compuşi, care îi scad concentraţia atunci când
metanolul este eliberat în organismul uman.
Este suficient ca sticlele de Coca-Cola sau Pepsi-Cola light să
rămână mai multe ore într-un depozit sau într-un vehicul fără răcire
şi expus la soare, pentru ca ele să devină extrem de toxice. Mii de
containere de băuturi light au fost trimise militarilor care au
participat la operaţiunea Furtună în Deşert. Navetele de băuturi
carbogazoase au rămas timp de săptămâni întregi în containere, la o
temperatură ambiantă de peste 40 de grade C. Numeroşi soldaţi au
manifestat diverse tulburări, identice cu simptomele otrăvirii cu
aspartam.
Simptomele otrăvirii cu metanol includ: dureri de cap,
acufene, ameţeală, greaţă, tulburări gastrointestinale, slăbiciune,
vertigo, frisoane, pierderi de memorie, amorţeala membrelor,
tulburări de comportament. Cele mai cunoscute probleme ale
otrăvirii cu metanol sunt tulburările de vedere: pierderea treptată a
vederii, înceţoşarea vederii, restrângerea progresivă a câmpului
vederii, întunecarea vederii, vătămarea retinei, iar în final, orbirea.
Datorită lipsei unor enzime-cheie, oamenii sunt mult mai expuşi la
efectele toxice ale metanolului decât animalele. De aceea, testele cu
aspartam şi metanol realizate pe animale nu reflectă în mod corect
pericolele acestor substanţe asupra oamenilor. Mai mult decât atât,
formaldehida este recunoscută ca fiind un activator puternic, care
face ca proteinele străine să fie recunoscute de către sistemul
imunitar ca antigene şi care activează răspunsuri imunitare de
distrugere a lor. Din cauza acestei acţiuni auxiliare a ei,
formaldehida este inclusă în multe vaccinuri. Abilitatea
formaldehidei de a crea antigenicitate, în special în combinaţie cu
moleculele de aspartam, este atât de mare, încât produce reacţii
grave autoimune ale ţesuturilor deformate de polimerizarea
formaldehidei. Sistemul imunitar se întoarce împotriva propriilor
ţesuturi, şi astfel apare. lupusul eritematos (o boală cronică ce se
manifestă prin inflamaţie, durere şi leziuni ale ţesuturilor din
întregul organism. Lupusul este o boală autoimună, în care sistemul
imunitar al bolnavului nu reuşeşte să facă diferenţa între ţesuturile
proprii şi intruşi, atacându-le). Aspartamul denaturează ţesuturile
fetale, creând stimuli antigenici, care atrag distrugerea lor de către
sistemul imunitar. Această încheiere a sarcinii poate fi atât de
rapidă, încât mama nu are timp să observe diferenţa dintre
întârzierea menstruaţiei şi avort. În afară de pericolul de a genera
atacul din partea sistemului imunitar al mamei, aspartamul atacă
direct şi fătul. Un exemplu bun este sindromul alcoolului fetal.
Chiar şi consumul moderat de băuturi cu aspartam al mamei aduce
fătului grave prejudicii pe viaţă. Apar diformităţi care marchează
bebeluşul pentru întreaga viaţă, invaliditate şi lipsa acuităţii mintale
la copiii care supravieţuiesc intoxicaţiei alcoolice uterine.
Intoxicaţia cu alcool metilic este de 50 de ori mai puternică decât
intoxicaţia cu alcool etilic (din băuturile alcoolice), iar intoxicaţia
cu formaldehidă este de 5.000 de ori mai puternică.
Asamblate cu grijă în molecula de aspartam, aceste
neurotoxine sunt de 20.000 de ori mai puternice decât băuturile
alcoolice. Datorită extremei toxicităţi a aspartamului, chiar şi
dozele mici sunt extrem de distructive, vătămând sistemul nervos al
fătului şi structurile legate de acesta. Vederea şi auzul sunt şi ele
afectate. Toate ţesuturile sunt vătămate, căci dincolo de efectele
neurologice de intoxicare, alcoolul metilic este cea mai puternică
bază organică din organismul viu şi este şi un agent de
polimerizare. Nu există scăpare în faţa acestei otrăviri, fiind
obligatoriu metabolizată de către enzima alcooldehidrogenază a
alcoolului metilic în formaldehidă, transferându-se 75% în citosol
(citoplasmă) şi 25% în mitocondrie.

Capacitatea chelatoare a aspartamului
În limba latină, chelate înseamnă gheară, iar în chimie, prin
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Noiembrie 2009 47
substanţă chelatoare se înţelege o substanţă chimică ce reţine alte
substanţe chimice, cel mai adesea metale. Unul dintre motivele
pentru care FDA a respins la început aprobarea aspartamului este
puternica sa activitate chelatoare, prin care extrage rapid metale
toxice sau netoxice şi le transportă în întregul organism (extrage
chiar metale pe care în mod normal corpul le-ar respinge în timpul
digestiei şi le-ar elimina rapid). Apare, de exemplu, pericolul de
otrăvire cu plumb al creierului şi al altor organe. Multe dintre
metalele pe care NutraSweet le poartă prin întregul nostru organism
sunt la fel de toxice ca plumbul. Acidul aspartic se combină
(formează chelaţi) cu cromul (un element necesar pentru
funcţionarea corectă a glandei tiroide). Persoanelor care consumă
mari cantităţi de aspartam li se poate atribui, după o anumită
perioadă de timp, un diagnostic fals – boala Basedow-Graves –,
pentru tratarea căreia, bolnavul este supus unei terapii alopate prin
iradierea glandei tiroide, fără a se trata cauza reală!!!

Efectele nocive ale acestei toxine au determinat
apariţia unei noi boli: boala aspartamului
Când pacienţii care se plâng de simptomele asociate
aspartamului încetează să mai consume produsele care conţin
aspartam, simptomele dispar, dar ele revin atunci când persoana
începe din nou să consume aspartam. Mulţi medici se referă la
această simptomatologie ca fiind „boala aspartamului“.
Simptomele pot apărea imediat, gradat sau pot degenera în boli
cronice. Dr. Lendon Smith a declarat că o mare parte a populaţiei
suferă de efectele secundare asociate aspartamului, deşi nu au nici
cea mai vagă idee de ce medicamentele, suplimentele şi plantele nu
le vindecă simptomele. Apoi, există şi consumatori de aspartam
care nu „par” să sufere deloc de reacţii imediate. Aceştia însă sunt
susceptibili de a dezvolta afecţiuni pe termen lung. Conform unui
raport din 1994 de la Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane
(DHHS) din SUA, multe dintre bolile cauzate de aspartam sunt
foarte serioase, consumul lui în cantităţi mari putând duce şi la
deces. Faţă de ceilalţi aditivi care se folosesc până în prezent, acest
îndulcitor a înregistrat cele mai multe plângeri (80-85% din totalul
de plângeri) din partea consumatorilor. Consumul de aspartam
generează următoarele afecţiuni:

La nivelul ochilor
• conjuctivită
• dilatarea pupilei
• sindrom exoftalmic; umflarea ochilor
• iritaţii, durere şi presiune oculară
• orbirea treptată a unuia sau a ambilor ochi
• probleme la folosirea lentilelor de contact
• reducerea lichidului lacrimal
• cecitate, scăderea vederii şi/sau alte probleme de vedere,
cum ar fi: înceţoşare, fulgerări luminoase, viziunea unui tunel, pete
sau linii.

La nivelul urechilor
• intoleranţă severă la zgomot
• probleme cu auzul, pierderea auzului
• tinitus (ţiuituri în urechi)

La nivel neurologic
• ameţeală, clătinare din picioare, mers instabil, probleme de
echilibru
• amorţeli ale extremităţilor, dureri ale extremităţilor
• artrită
• atacuri cerebrale parţiale sau complexe
• atacuri de panică
• confuzie
• convulsii
• crize de apoplexie
• crize epileptice
• durere locală, slăbiciune în membre
• dureri ale încheieturilor şi articulaţiilor
• dureri de cap, migrene, unele chiar acute (femeile sunt mult
mai vulnerabile)
• dureri faciale atipice
• dureri generalizate
• dureri musculare şi la nivelul scheletului
• febrilitate
• halucinaţii
• hiperactivitate acută şi nevoia de a mişca încontinuu din
picioare
• hiperactivitate la copii sau adulţi
• incapacitate de concentrare, pierderea memoriei, tulburări
de gândire
• îngreunarea vorbirii, dificultăţi de vorbire, dicţie neclară
• leşin, inconştienţă şi comă
• modificarea formei şi a texturii sânilor
• parestezie şi amorţeala membrelor
• retardare la copii
• senzaţie de greutate în corp
• spasme musculare
• tremurături ale muşchilor
• tremurături severe
• tulburări neurologice
• umflarea diferitelor părţi ale corpului

La nivel psihologic/psihiatric
• agresivitate
• anxietate
• depresii moderate până la severe (deoarece scade nivelul de
serotonină)
• fobii
• insomnie, somnolenţă, probleme de somn
• iritabilitate
• modificări de personalitate
• oboseală accentuată
• schimbări rapide în calitatea şi intensitatea dispoziţiei

La nivelul pieptului
• aritmie
• dispnee
• dureri în piept
• hipertensiune
• modificări ale presiunii sanguine
• palpitaţii, tahicardie
• respiraţie astmatică
• respiraţie scurtă datorită modificării poziţiei

La nivel gastrointestinal
• balonare
• constipaţie
• crampe
• diaree, uneori cu cheaguri de sânge
• durere şi dificultăţi la înghiţire
• dureri abdominale
• greaţă, vomă
• modificarea apetitului
• modificarea sensibilităţii gustative
• modificări în greutate
• probleme ale sinusurilor
• probleme de salivare
• sete persistentă şi reţinerea apei în organism
• sialoree
• tendinţă de a mânca şi a bea excesiv
• tuse cronică
• urme de sânge în vomă sau fecale
• uscarea gâtului, dureri de gât

La nivelul pielii
• la nivelul pieptului, agravarea alergiilor respiratorii (de
exemplu, astmul)
• eczeme
• înroşirea feţei
• leziuni dermatologice
• reacţii alergice în regiunea gurii şi a buzelor
• senzaţii de mâncărime, fără erupţii cutanate
• urticarie şi alte probleme de piele

La nivel endocrin şi metabolic
• accelerează şi generează apariţia diabetului la persoanele
care sunt susceptibile la diabet, dar care nu ar fi dezvoltat niciodată
această boală dacă nu consumau aspartam
• accelerează procesele clinice ale diabetului
• adenopatie
• agravarea hipoglicemiei
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
48
• agravează şi simulează retinopatia şi neuropatia diabetică
• diverse tulburări metabolice, anemie
• căderea părului sau subţierea lui
• agravarea complicaţiilor diabetice: retinopatie, cataractă,
neuropatie şi gastropareză
• crampe în perioada dintre ciclurile menstruale
• creşte apetitul pentru carbohidraţi
• creşterea gradată în greutate
• diabet şi complicaţii ale diabetului
• dificultăţi în timpul sarcinii
• dismenoree
• hematurie
• hiperglicemie sau hipoglicemie
• modificarea coloraţiei unghiilor şi a pielii
• modificarea mirosului corporal
• modificări ale aspectului părului şi unghiilor
• modificări ale transpiraţiei
• noduli
• obezitate
• pierderea şi modificarea gustului
• probleme şi modificări menstruale
• produce un control scăzut asupra diabetului la pacienţii care
iau insulină sau antidiabetice orale
• scăderea bruscă în greutate

La nivel urogenital
• impotenţă
• reducerea funcţiei sexuale
• tulburări sexuale
• dificultăţi de urinare
• modificări ale cantităţii urinei
• probleme urogenitale
• urinare frecventă şi senzaţie de arsură

Alte tulburări
• modificarea temperaturii corpului
• probleme cu dantura
• probleme nespecifice
• scăderea imunităţii, sensibilitate crescută la infecţii
• sete excesivă, retenţia de lichide, umflarea picioarelor

Cele mai grave efecte
• comportament agresiv
• creşterea incidenţei cancerului, precum şi a gradului de
malignitate a tumorilor pe creier
• defecte la naştere (incluzând retardarea mintală) şi avorturi
spontane (nu doar în cazul în care mama a consumat aspartam, ci
atunci când şi tatăl a consumat)
• dependenţa de aspartam şi apetitul exagerat şi incontrolabil
faţă de dulciuri
• depresii severe
• hiperactivitate la copii
• moarte subită
• schizofrenie
• tendinţe suicidare
• ulcer peptic
• vătămarea iremediabilă a creierului

Boli cauzate de aspartam
• boala Alzheimer
• boala Basedow-Graves
• boala Lyme
• boala Ménière
• boala Parkinson
• deficit de atenţie
• epilepsie (forma „grand mal” şi „petit mal“)
• fibromialgie
• hipotiroidie datorată mercurului din plombele dentare
• limfom malign non-Hodgkin
• limfom la nivelul creierului (este o tumoare cu o rată foarte
crescută de mortalitate, fiind asociată cu consumul de aspartam)
• lupus eritematos diseminat
• retardare mintală
• scleroză laterală amiotrofică
• scleroză multiplă
• sensibilitate crescută la amalgamurile dentare cu mercur
• sindromul cronic de oboseală
• sindromul de mialgie eozinofilică (EMS)
• tumori cerebrale, ale glandei tiroide, mamare, pancreatice,
testiculare, ovariene, uterine, adenomuri ale glandei pituitare,
tumori uterine.

Aspartamul modifică nivelul de aminoacizi din sânge,
blocând sau scăzând nivelul de serotonină, tirozină, dopamină,
norepinefrină şi adrenalină. Apar astfel tulburări emoţionale, cum
ar fi depresia. Chiar şi o singură doză de aspartam creşte
semnificativ nivelul de fenilalanină din sânge. Aceste tulburări
încetează imediat după eliminarea aspartamului din dietă. Dacă
unor persoane cu deficienţe genetice li se administrează aspartam,
ele pot manifesta dureri de cap, insomnie, depresie, atitudini ostile,
anxietate şi alte reacţii negative. Nu este de mirare că
medicamentul Prozac înregistrează vânzări extrem de mari…
pentru că el tratează toate aceste tulburări! Este tipic ca simptomele
intoxicării cu aspartam să nu poată fi detectate de testele obişnuite
de laborator sau de razele X. Tulburările şi bolile pot fi de fapt
semnele intoxicării cu aspartam. Deşi există un număr foarte mare
şi în continuă creştere de atacuri de apoplexie produse de aspartam,
Fundaţia Americană pentru Tratarea Epilepsiei promovează practic
aspartamul. La Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT),
au fost monitorizate 80 de persoane care suferiseră anterior atacuri
de apoplexie după ingerarea de aspartam. Institutul de Nutriţie
Comunitară a concluzionat, în urma acestui program de
supraveghere: „Aceste 80 de cazuri se potrivesc perfect definiţiei
generale date de FDA riscului iminent asupra sănătăţii publice, fapt
care ar necesita imediata retragere de pe piaţă a produsului în
cauză.” Institutul de Cercetare a Cancerului din SUA a descoperit o
creştere a incidenţei tumorilor maligne la nivelul creierului, în anii
care au urmat obţinerii licenţei aspartamului pentru băuturi (după
1983). Una dintre plângerile cele mai frecvente ale victimelor
aspartamului este pierderea memoriei. Ca o ironie, în 1987,
compania G.D.Searle căuta să descopere un medicament pentru a
combate sindromul pierderii de memorie cauzat de distrugerile
provocate de aminoacizii cu rol excitator. Trei persoane din cinci
care consumă acest îndulcitor au migrene, iar G. D. Searle
(compania producătoare) este de părere că rata efectelor negative
este nesemnificativă în comparaţie cu milioanele de doze de băuturi
cu aspartam, consumate zilnic, de atâţia oameni la nivel planetar, şi
de aceea aspartamul este indicat ca înlocuitor al zahărului.
Aspartamul distruge procesul de fertilizare prin faptul că
ruinează răspunsul sexual al femeii şi induce disfuncţii sexuale la
bărbat. Mai mult decât atât, aspartamul întrerupe dezvoltarea
fătului prin avort sau generează defecte din naştere. Aspartamul
distruge structura ADN-ului fătului, punând un stigmat pe
generaţiile care vor urma. Proprietăţile aspartamului de inducere a
avortului sunt inerente datorită structurii sale.

Aspartamul este inclus în planul conspiraţiei
planetare care vizează un genocid biologic
Anual, tone de aspartam sunt deversate, în mod deliberat şi în
deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte efectele devastatoare pe
care le produce, către populaţia planetei. Prin falsificarea şi
denaturarea documentelor, prin informarea eronată, oamenii sunt
încurajaţi să utilizeze această substanţă, toate aceste lucruri făcând
parte dintr-o imensă conspiraţie criminală planetară. Continuarea
acestei acţiuni este încurajată de interesele pentru profiturile
enorme obţinute de companiile producătoare de aspartam şi din
industria farmaceutică şi medicală, care promovează acest
îndulcitor, pentru ca apoi să trateze oamenii afectaţi de efectele lui.
Dacă reuşim să rupem doar o verigă din lanţul vicios al toxinelor,
prezentând realitatea şi efectele dezastruoase ale acestora, oamenii
încep să gândească: „Dacă m-au minţit în legătură cu această
problemă, recomandându-mi acest medicament, care, iată, mi-a
făcut rău, atunci mă întreb care este adevărul cu restul lucrurilor?”
Şi atunci, oamenii încep să îşi pună întrebări despre mai multe
lucruri. Chiar dacă la început iese la iveală doar un singur adevăr,
acesta deschide poarta pentru o trezire a conştiinţelor şi pentru
vindecarea reală a oamenilor. Folosirea aspartamului este o otrăvire
în masă a populaţiei mondiale. Fiecare metabolit al aspartamului
are o toxicitate foarte mare, şi el a fost declarat foarte periculos
pentru consumul uman. În prezent se fac eforturi în întreaga lume
de a se stopa otrăvirea populaţiei cu aspartam. Toţi oamenii trebuie
să ştie că aspartamul interacţionează cu toate medicamentele şi
vaccinurile, deci cât timp un pacient consumă aspartam, nici un
medicament pe care îl ia nu este sigur.
Noiembrie 2009 49

O jurnalistă pune sub acuzare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi
Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru
bioterorism şi tentativă de genocid
Gripa porcină este o pandemie fabricată
mediatic, pentru a elimina o parte din populaţie
printr-un vaccin obligatoriu
O jurnalistă austriacă de investigaţii avertizează
lumea că cea mai mare crimă din istoria umanităţii e
pe cale să fie comisă, prin vaccinarea împotriva gripei
porcine.



Emilia Kareva – Bucureşti

ane Burgermeister a depus pe 10 iunie un dosar de
acuzare către FBI împotriva Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii(OMS), Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi a
câtorva dintre cei mai sus-puşi oficiali ai SUA, pentru bioterorism
şi încercarea de a comite crime împotriva umanităţii, prin
vaccinarea împotriva virusului AH1N1. Ea solicită interzicerea
măsurilor de vaccinare forţată în statele unde legea prevede
obligativitatea vaccinării, precum SUA sau Franţa. Jane
Burgermeister a luat atitudine şi împotriva companiilor
farmaceutice Baxter şi Avir Green Hills Biotechnology, pe care le-a
dat în judecată în luna aprilie pentru producerea unui vaccin
contaminat cu gripa aviară. În afara acuzaţiilor ce sunt acum
investigate împotriva celor două companii farmaceutice, ea a mai
depus plângere şi împotriva OMS şi Baxter, cu privire la un caz de
epidemie a gripei porcine – pornit de la fisurarea unei fiole
destinată unui laborator de cercetare – declanşată într-un tren
Intercity în Elveţia. Cea mai mare îngrijorare a lui Jane
Burgermeister este că „în ciuda faptului că Baxter a fost prins
asupra faptului, aproape provocând pandemia, compania merge
mai departe, alături de celelalte companii farmaceutice aliate,
furnizând vaccinuri pentru pandemii”. Baxter a anunţat oficial că
vaccinul împotriva gripei porcine va fi disponibil pe piaţă din luna
iulie a acestui an.
La scurt timp după ce a făcut publice acuzaţiile sale, aceasta a
fost concediată. „Cred că această decizie a fost legată de
depunerea plângerii pentru bioterorism faţă de oamenii din Statele
Unite şi din întreaga lume. Pentru că am dreptul ca cetăţean să
raportez o infracţiune în cazul în care există dovezi credibile,
intenţionez să deschid un proces împotriva revistei Pennwell”
explică ea. „Am mai auzit şi despre alţi jurnalişti, care, ca şi mine,
au fost concediaţi sau hărţuiţi, pentru că au scris pe această temă”,
a declarat Jane Burgermeister. Cu toate acestea, nu se poate spune
că duce lipsă de cititori, pentru că blog-ul ei personal, a înregistrat
peste 10 milioane de vizitatori în ultima perioadă.

Primul sindicat criminal la nivel global
În documentul numit „Probe pentru bioterorism” depus la
FBI, Burgermeister indică un sindicat corporatist criminal la
nivel internaţional şi oferă detalii amănunţite cu privire la
încercarea sa de a duce la capăt planul său de genocid, prin
eliberarea unui virus mortal de gripă şi prin instituirea unui program
de vaccinare forţată. În acest raport afirmă: „Există dovezi că
organizaţii precum OMS şi ONU şi companii farmaceutice care
produc vaccinuri – de exemplu Baxter şi Novartis – fac parte dintr-
un singur sistem aflat sub controlul unui grup criminal de bază,
care se ocupă de coordonarea strategică şi care a finanţat
dezvoltarea, producţia şi eliberarea de viruşi artificiali, pentru a
justifica vaccinările în masă cu o substanţă ce reprezintă o armă
biologică, pentru a decima populaţia Statelor Unite şi a controla
bunurile şi resursele din America de Nord.”
În procesul ei, curajoasa jurnalistă susţine că pandemia de
gripă a fost fabricată şi „este parte a unui plan pe termen lung al
sindicatului, care şi-a construit un număr mare de lagăre de
concentrare FEMA (Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor
– Federal Emergency Management Agency), dotate cu
incineratoare şi gropi comune, în state precum Indiana şi New
York, pentru a băga oamenii în carantină şi a se scăpa de
cadavrele celor ucişi prin atacuri cu arme biologice.”
Anumite site-uri de pe Internet, Infowars şi Prison Planet, au
postat o serie de articole cu privire la gropile comune din lagărele
FEMA. În februarie, Daily Newscaster publica un raport cu privire
la FEMA şi vaccinările împotriva gripei porcine, precum şi
planurile pentru gropi comune în vecinătatea oraşului Chicago şi în
partea de nord a Indianei. În luna martie a acestui an, Infowars a
postat un articol detaliat cu privire la locaţiile gropilor comune din
Arizona şi Texas.

Program camuflat pentru arme biologice
Dosarul „Probe pentru bioterorism” conţine dovezi pentru
acuzaţiile pe care jurnalista austriacă le aduce unor persoane foarte
sus-puse. Lista este consistentă: Barak Obama, preşedintele SUA,
David Nabarro, coordonatorul ONU pe probleme de gripă, Marga-
ret Chan, directorul general al OMS, Kathleen Sibelius, secretar al
Departamentului pentru servicii şi sănătate publică al SUA, Janet
Napolitano, secretar al Departamentului de securitate internă al
SUA, bancherii David de Rotschild, David Rockefeller, George
Soros, Werner Faymannn, cancelar al Austriei, Alois Stoger,
ministrul sănătăţii din Austria. Aceştia fac parte din acel sindicat
corporatist al crimei, la nivel internaţional, care a dezvoltat, produs,
depozitat şi întrebuinţat arme biologice pentru eliminarea populaţiei
Statelor Unite şi a altor ţări, cu scopul obţinerii de câştiguri
financiare. OMS, Uniunea Europeană, centrele americane CDC
pentru controlul epidemiilor şi alte laboratoare de cercetare, FEMA,
companiile producătoare de vaccinuri şi Departamentul pentru
servicii şi sănătate publică al SUA au interacţionat între ele pentru a
dezvolta şi distribui arme biologice şi au obţinut fonduri prin
sistemul bancar şi prin mecanismul comerţului global de narcotice.
Jane Burgermeister îi acuză pe aceştia că au complotat la
conceperea, finanţarea şi participarea la faza finală a implementării
programului camuflat pentru arme biologice, program incluzând şi
companiile farmaceutice Baxter şi Novartis. Au conceput şi apoi
eliberat agenţi biologici letali, în special virusul gripei aviare şi
virusul gripei porcine, pentru a avea pretextul programului de
vaccinare forţată, în masă, program prin care s-ar putea administra
un agent biologic toxic ce ar cauza moartea populaţiei vaccinate.
Această acţiune este o violare clară a Actului Antiterorism prin
arme biologice.

Vaccin infestat cu virusul gripei aviare combinat cu
virusul gripei umane
Acuzaţiile lui Jane Burgermeister includ dovezi că Baxter
AG, subsidiara austriacă a Baxter Internaţional, a eliberat în mod
intenţionat 72 kg de virus al gripei aviare, distribuit de OMS în
iarna lui 2008 în 16 laboratoare din 4 ţări. Laboratorul Baxter din
Austria, unul din cele mai sigure laboratoare din lume, nu a urmat
cei mai simpli şi esenţiali paşi pentru a păstra în siguranţă 72 kg
dintr-un patogen clasificat ca şi armă biologică, la distanţă de toate
celelalte substanţe, permiţându-i să se amestece cu virusul gripei
umane obişnuite. Vaccinul infectat simultan cu virusul gripei aviare
şi umane a fost vândut de compania Baxter firmei AVIR Greenhills
Biotechnology din Austria, care la rândul său a comercializat-o
către alte patru firme din Cehia, Slovenia şi Germania. În Cehia, un
membru al personalului de la BioTest a testat materialul destinat
vaccinării pe dihori. Toţi dihorii injectaţi au murit. Incidentul a
trezit suspiciuni, care s-au dovedit îndreptăţite: analizele au dovedit
că produsele respective conţineau virusul activ H5N1, cel care
produce temuta gripa aviară. Mai mult decât atât, s-a dovedit că
vaccinul era simultan infectat şi cu virusul care produce gripa
umană, H3N2! Problema rezidă nu doar în livrarea unor produse
contaminate cu virusul gripei aviare, ci în combinarea acestuia cu
virusul gripei umane, practică despre care experţii în bio-securitate
afirmă că ar trebui complet interzisă, deoarece poate duce la apariţia
de mutaţii pentru a infecta fiinţele umane cu gripă aviară şi astfel se
poate produce o mult temută pandemie.
Acest incident nu a fost investigat nici de către OMS, nici de
UE, nici de autorităţile pentru sănătate din Austria. Nu s-a
investigat conţinutul materialului virusului şi nu s-a publicat nicio
informaţie cu privire la implicaţiile genetice ale eliberării virusului.
J
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
50
Ca răspuns la întrebările parlamentare din 20 mai, Alois Stoger,
ministrul sănătăţii din Austria, a dezvăluit faptul că incidentul nu a
fost abordat ca atentat la bio-securitate, aşa cum ar fi trebuit, ci ca
ofensă la adresa codului veterinar. Un medic veterinar a fost trimis
la laborator pentru o scurtă inspecţie.
Jurnalista austriacă dezvăluie faptul că eliberarea virusului ar
fi trebuit să fie un pas esenţial pentru declanşarea unei pandemii de
nivel 6. Ea enumără legile şi decretele care ar permite ONU şi OMS
să preia Statele Unite în cazul unei pandemii. În plus, legislaţia care
solicită respectarea vaccinărilor obligatorii ar fi pusă în vigoare în
Statele Unite în condiţiile declarării pandemiei.

Virusuri produse în laborator
Jane Burgermeister susţine că întreaga afacere a pandemiei
gripei porcine este bazată pe o mare minciună referitoare la faptul
că nu există niciun virus natural care să reprezinte o ameninţare
pentru populaţie. Ea prezintă dovezi ce duc la concluzia că virusul
gripei aviare şi cel al gripei porcine au fost, de fapt, produse în
laborator, folosind fonduri de la OMS şi de la alte agenţii
guvernamentale. Această „gripă porcină” este un hibrid format din
gripă porcină propriu-zisă, gripă umană şi gripă aviară, ceva ce
poate veni numai din laborator, conform multor experţi.
OMS susţine că această „gripă porcină” se împrăştie şi că tre-
buie declarată pandemia, ignorând cauzele fundamentale. Viruşii ce
au fost eliberaţi au fost creaţi şi eliberaţi cu ajutorul OMS, iar OMS
este responsabilă în cea mai mare măsură pentru pandemie. În plus,
simptomele presupusei „gripe porcine” nu pot fi diferenţiate de cele
ale gripei normale. Această „gripă porcină” nu cauzează decesul
mai mult decât o face o gripă obişnuită. Burgermeister afirmă că
cifrele reprezentând numărul deceselor cauzate de „gripa porcină”
nu sunt reale. Nu exista potenţial pandemic decât în cazul în care se
procedează la vaccinarea în masă, în intenţia de a proteja populaţia.
Există suficiente temeiuri de a crede că vaccinările obligatorii vor fi
contaminate cu boli special concepute să ducă la deces.
În dosarul conceput de aceasta se face referire la un vaccin
împotriva gripei aviare al Novartis, cu licenţă, vaccin ce a ucis 21
de oameni fără adăpost din Polonia în vara lui 2008 şi a avut ca
„primă urmare” o „rata de efecte secundare”, astfel îndeplinind
condiţiile definiţiei guvernului american pentru o armă biologică
(un agent biologic desemnat să cauzeze o rată de efecte secundare,
de ex. deces sau vătămare) printr-un sistem de transmitere (injec-
tarea). Jane Burgermeister susţine că acelaşi complex de companii
farmaceutice şi agenţii guvernamentale la nivel internaţional, care
au dezvoltat şi eliberat material pandemic, s-au orientat spre profit,
prin obţinerea de contracte din declanşarea pandemiei.
Mass-media controlată de grupul ce coordonează programul
„gripă porcină” contribuie la dezinformare pentru a păcăli populaţia
din Statele Unite să se vaccineze. Burgermeister mai susţine, în
acuzaţiile sale, faptul că grupul de companii farmaceutice format
din Baxter, Novartis şi Sanofi Aventis sunt parte a unui program de
arme biologice cu bazele în afară, finanţat de acest sindicat
internaţional al crimei şi conceput să ducă la crime în masă, pentru
a reduce populaţia lumii sub 5 miliarde în următorii 10 ani. Planul
lor este să răspândească teroarea pentru justificarea forţării
oamenilor să renunţe la drepturile lor, şi, de asemenea, să instituie
carantină în tabere FEMA. Casele, companiile, fermele şi terenurile
celor ucişi vor fi gata de a fi înhăţatede către acest sindicat.
Eliminând populaţia Americii de Nord şi a altor continente, elita
internaţională obţine accesul la resursele naturale neexploatate ale
regiunilor, cum suntapa şi câmpurile petroliere nedezvoltate.

Dosarul complet include:
- informaţii complete şi un studiu ce include coordonatele
temporale, cauza probabilă, definiţiile şi reglementările OMS şi
ONU şi istoricul incidentelor din aprilie 2009, legate de izbucnirea
gripei porcine;
- dovezi ştiinţifice că virusul „gripei porcine” este un virus
creat artificial (modificat genetic);
- dovezi ştiinţifice care indică faptul că „gripă porcină” a fost
concepută astfel încât să semene cu virusul gripei spaniole, din
1918, incluzând citate din „Gripa porcină 2009 este gripa spaniolă
din 1918 în varianta armată”, de dr. A. True Ott şi un articol pe
aceeaşi temă din Science Magazine al dr. Jeffrey Taubenberger;
- dovezi ale eliberării intenţionate a virusului gripei porcine în
Mexic;
- dovezi ale implicării Preşedintelui Obama, care evidenţiază
faptul că vizita lui în Mexic a coincis cu recenta epidemie a gripei
porcine şi moartea unor oficiali implicaţi în călătoria sa. Este în
dezbateri faptul că preşedintele nu a fost niciodată testat pentru
gripă porcină, pentru că fusese vaccinat anterior;
- dovezi că Baxter este un element al unei reţele de arme
biologice;
- dovezi că Baxter a contaminat în mod intenţionat materialul
de vaccinuri;
- dovezi că Novartis utilizează vaccinurile ca arme biologice;
- dovezi cu privire la rolul OMS în programul armelor
biologice;
- dovezi cu privire la manipularea legată de boală realizată de
către OMS, pentru a putea justifica declararea nivelului 6 de
pandemie, pentru a controla Statele Unite;
- dovezi cu privire la rolul Laboratorului Naţional de
microbiologie al Canadei în programul armelor biologice;
- dovezi cu privire la implicarea oamenilor de ştiinţă ce
lucrează pentru NIBSC (National Institute for Biological Standards
and Control) din Marea Britanie şi centrele americane CDC pentru
controlul epidemiilor în conceperea virusului gripei porcine;
- controverse constituţionale: legalitatea sau ilegalitatea
periclitării vieţii, sănătăţii şi a binelui public prin vaccinarea în
masă;
- problema imunităţii şi a compensării ca dovadă a încercării
de a comite o crimă;
- dovezi cu privire la existenţa unui sindicat corporatist
internaţional al crimei.





Vaccinul pentru gripa porcină:
periculos si ineficient!
Dr.Vasile Astărăstoaie ( Preşedintele Colegiului
Medicilor din România): “O.M.S. introduce dictatura
medicală! O.M.S.-ul încearcă să introducă o dictatură
medicală, ca şi sănătatea publică (DSP), care a înce-
put să încalce drepturile naturale ale omului, pentru
că a introdus carantina, a interzis libera circulaţie, a
introdus vaccinarea obligatorie, s-a încălcat autono-
mia pacientului care nu poate refuza tratamentele
obligatorii.


Dr. Alex Ionescu – Bucureşti

O.M.S., până acum, orice evaluare s-ar face, a dat dovadă de
ineficienţă totală. Nici unul dintre programele O.M.S. nu au dat
rezultate aşa cum au fost prezentate.” În plus, toată această
escaladare a gradului de alertă s-a făcut fără consimţământul
miniştrilor sănătăţii din ţările membre O.M.S. O.M.S.-ul este acum
un „colhoz” internaţional: în ultimii 25 de ani, s-a transformat într-
o instituţie care îşi întreţine birocraţia proprie - ca şi Uniunea
Europeană, ce merge pe acelaşi drum. Îşi ia măsuri de
supravieţuire. Toate decesele din lume datorate gripei porcine au
fost la persoane care aveau deja imunodeficienţă prin boli
anterioare. Toate, pe acest principiu al siguranţei colectivităţii. Nu
există un echilibru între drepturile pacientului şi acest principiu al
siguranţei. Şi atunci O.M.S.-ul introduce, cred că e corect termenul,
dictatura medicală. Ne învaţă, de exemplu, cum să mâncăm, fără să
ţină cont că a existat o selecţie naturală bazată pe comportamentul
alimentar. În plus, în momentul de faţă, noi fetişizăm nişte D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Noiembrie 2009 51
concepte în medicină, care iarăşi introduc dictatura, cum sunt, de
exemplu, ghidurile, protocoalele şi medicina bazată pe dovezi.
Jurnalista austriacă Jane Burgermeister: ”Înalţi oficiali ai
SUA, ONU şi OMS fac parte dintr-un „sindicat internaţional al
crimei”, controlat de bancherii care administrează şi rezerva
Federală a Statelor Unite. Acest grup este pe cale să comită „cel
mai mare genocid biologic” din lume, folosindu-se de vaccinul
împotriva virusului AH1N1. Acestea sunt câteva dintre acuzaţiile
pe care jurnalista austriacă le aduce unor oficiali ONU şi OMS,
într-un dosar depus la FBI (informează site-ul de ştiri javno.com.).
Mai mult, ea intenţionează să ceară interzicerea măsurilor de
vaccinare forţată a populaţiei din SUA şi alte ţări afectate de gripa
porcină. Potrivit reporterului, grupul a lansat un virus creat
artificial, pentru a elimina o parte din populaţie şi pentru a obţine
profituri din vânzarea vaccinului, prin companiile farmaceutice. În
aprilie 2009 ea a adus dovezi referitoare la faptul că laboratoarele
Baxter au eliberat în mod intenţionat 72 de kilograme de virus al
gripei aviare activ. Se pare că virusul ar fi fost livrat de către OMS
către 16 laboratoare din patru ţări.

Ce este virusul gripei porcine?
– noul tip de virus gripal A H1N1 nu se aseamănă cu nici un
alt virus precedent izolat, după cum arată ultimele date din luna
mai.
– acest virus a fost sintetizat în laborator: Dr. Johan Hultin,
de la Universitatea de Stat din Iowa, a extras cu succes material
genetic, de la un cadavru obez de 30 şi ceva de ani, de sex feminin,
care a murit de gripa spaniolă în 1918, împreună cu 85% dintre
sătenii din Brevig Mission (numită Teller Mission în 1918), într-o
singură săptămână. Victimele gripei spaniole din care a fost extras
materialul genetic au fost îngropate în permafrost-ul arctic. În
această pandemie au murit cel puţin 50 de milioane de oameni din
întreaga lume.
– oamenii de ştiinţă au recreat materialul genetic al virusului
gripei spaniole din 1918, într-un laborator finaţat de Guvernul
SUA. Virusul obţinut a fost apoi combinat în mod artificial cu
virusul comun H3N2 si o minoră genă de lipitură din Eurasia -
H5N1 - tulpina gripei aviare. Virusul gripei aviare sau H5N1, care
a lovit Asia in 2006, contine unele mutatii genetice ale virusului
din 1918.
– în final, acest virus conţine material genetic de la doua
tulpini de gripă porcină, două tulpini de gripă umană şi o singura
tulpină de gripă aviară ;
– Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) numeşte virusul
rezultat “novel flu”, incorect spus “virusul gripei porcine”. Actuala
tulpină de gripă “novel” suferă o mutaţie rapidă la om, animalele
necontractând virusul.
– oamenii de stiinţă estimează că, atât ceasul molecular al
virusului A/H1N1 cât şi mijloacele moderne de transport, rapide,
vor face ca aproape toate ţările din lume sa aibă experienţa unui
focar A/H1N1 în următoarele câteva luni. Ce este diferit la virusul
A/H1N1 este că, spre deosebire de alte noi tulpini de virusi care
suferă mutaţii rapide la apariţie, apoi încetinesc mutaţiile şi în final
se opresc în întregime, „the novel” nu dă încă semne de încetinire a
ratei de mutaţie; ca atare, oamenii de stiinţă îşi fac griji, fiindcă
A/H1N1 este generat sintetic şi nu se comportă ca unul natural.

Cât de gravă este gripa porcină?
– simptomele de gripa porcina sunt cel mult moderate;
– în iulie 2009 au fost înregistrate 40617 cazuri de gripa în
SUA, din care 319 decese, ceea ce înseamna o mortalitate de 0,8
%, deşi se pare că rata mortalităţii a fost de fapt mult mai redusă.
Experţii estimează că de fapt numai unul din 20 de cazuri de gripă
sunt raportate.
– Marea Britanie este cea mai afectată ţară a Europei. Acolo
oamenii pot primi sfaturi şi chiar medicamentul “Tamiflu”, fără să
fie consultaţi de medici. În săptămâna deschiderii noiii linii
telefonice pentru raportarea cazurilor de îmbolnăviri, s-a ajuns la
cifra de îmbolnaviri record de 100.000, cu un total de 30 decese,
ceea ce înseamnă o mortalitate de 0,03% (probabil o rată a
mortalitatii mai apropiată de realitate).
– acestă rată de mortalitate este mai scăzută decât în cazurile
de îmbolnăviri cu o gripă obişnuită tip A.

Principiul vaccinării - o eroare medicală?
– vaccinurile de gripă sunt produse tradiţional din viruşi non-
virulenţi (atenuaţi sau slăbiţi). Pentru ca vaccinurile să fie eficiente
trebuie să conţină virusul care afectează populaţia, dar în formă
non-virulentă. Vaccinul acţionează prin faptul că sistemul imun
este activat prin expunerea la forma non-virulentă (ne-patogenă) a
virusului şi ca urmare produce anticorpi care protejează organismul
de forma patogenă a virusului.
– studii recente, dar şi mai vechi, au demonstrat că injectarea
de material genetic străin direct în fluxul sanguin conduce la
mutaţii genetice şi oncogeneză (formarea cancerului) în organismul
care primeşte acel material. Cercetătorii elveţieni Phillipe Anker şi
Maurice Stroun de la Laboratorul de Biochimie şi Fiziologie
Vegetală a Universităţii din Geneva, pionieri ai biologiei
moleculare, au publicat periodic în reviste medicale rezultatele
cercetărilor întreprinse continuu, din anii '60 până în prezent. Ei au
descoperit că substanţele biologice care intră direct în curentul
sanguin pot deveni parte integrantă a codului genetic uman.
Studiile lor au demonstrat că acizii nucleici ADN şi ARN nu există
numai în nucleul celulelor, ci mici cantităţi de material genetic
circulă liber în spaţiul extracelular al tuturor organismelor vii.
Majoritatea vaccinurile aflate în uz curent sunt preparate din
virusuri vii atentuate.
– Virusurile se numără printre cele mai simple
microorganisme vii, fiind formate din căteva şiruri de ADN sau
ARN învelite într-o capsidă proteică; această structură extrem de
simplă nu le permite să trăiască independent, ci doar în interiorul
unei celule vii care să le ofere nutriţie şi condiţii de reproducere. La
ora actuală, există două mari tipuri de celule folosite în producţia
vaccinurilor: celule de provenienţă animală (rinichi de maimuţa,
embrion de pui, etc.) şi celule de provenienţă umană. Referitor la
celulele de provenienţă umană, se ştie că, în mod normal, acestea
nu supravieţuiesc în afara corpului omenesc. Celulele umane
utilizate curent în producţia de vaccinuri sunt aşa-numitele linii de
celule „nemuritoare”. Acestea sunt, de fapt, celule canceroase
provenite din diferite tipuri de tumori umane sau celule fetale
provenite din embrion uman avortat, singurele capabile sş
supravietuiască in vitro şi să se dividă fără limită de timp şi spaţiu.
Aceste culturi de celule sunt hrănite, de obicei, cu un amestec
nutritiv pe bază de ser extras din embrionul bovin. Virusurile
vaccinale sunt capabile să includă material genetic din celulele pe
care sunt cultivate şi din amestecul nutritiv aplicat, deci toate
ingredientele folosite în producţia industrială a vaccinurilor
reprezintă tot atâtea surse de contaminare a produsului final.
Purificarea totală a vaccinului final este, practic, imposibilă,
deoarece nici un laborator din lume nu este capabil, la ora actuală,
să separe total virusul vaccinal de resturile din mediul de cultura.
Acest lucru este recunoscut oficial, în sensul că standardele actuale
pentru fabricarea vaccinurilor consideră drept contaminare
acceptată până la 100 pg (picograme) de ADN heterolog pe doza de
vaccin.
– în prezent, se ştie că inducţia cancerului este un fenomen
care porneşte de la o singura celulă şi că o singură unitate
functională de ADN străin în genomul celulei-gazdă poate induce
transformarea celulară malignă. O confirmare a acestor adevăruri
este descoperirea, în anul 1960, a virusului SV40 (Simian Virus 40)
în vaccinul anti- polio oral “Sabin”, preparat cu virus viu. Ulterior,
s-a descoperit că şi vaccinul anti-polio “Salk” (varianta cu virus
inactivat, administrat pe cale injectabilă) este contaminat, deoarece
virusul a supravieţuit formaldehidei folosite pentru inactivare.
Cercetătorii americani Sweet şi Hilleman de la Merck Institute for
Therapeutic Research, care au făcut descoperirea, afirmă că toate
cele 3 tulpini de virus polio vaccinal au fost găsite infestate.
Virusul SV 40 provine din rinichiul maimuţei verde din Africa, pe
care s-a cultivat, dintotdeauna, vaccinul anti-polio. Confirmarea
rolului oncogen al acestui virus a venit în momentul în care
genomul viral SV40 a fost descoperit în tumori maligne diverse ale
adulţilor injectaţi cu vaccinul anti-polio în copilarie:
mezotelioame,3 limfoame,18 limfoame non-hodgkiniene,26 tumori
cerebrale,4,8 osteosarcoame,6 tumori maxilo-faciale. “Virusurile
ascunse”, cum au fost denumite, au o particularitate care explică şi
numele lor: deşi creează distrucţie marcată in vitro şi in vivo, ele nu
sunt recunoscute de sistemul imunitar uman, deoarece nu au în
structura lor antigenele critice necesare pentru identificare. Ele
determina, astfel, boli grave, trenante, ale sistemului nervos central
si periferic, frecvent cu sfărşit letal. Cercetătorul care le-a
descoperit afirmă că ele pot fi considerate “o arma biologică a
naturii”, deoarece pot îmbrăca forme structurale diferite, dar îşi
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
52
păstrează capacitatea de a se include în celula nervoasă şi de a o
distruge. Martin consideră virusurile ascunse o problemă de
sănătate publică.
– Actul vaccinării trebuie înţeles, în ultimă instanţă, ca un act
de introducere de material genetic străin direct în fluxul sanguin.
Campaniile de vaccinare în masa au avut un impact covârşitor
asupra populaţei, în sensul că au condus, pe termen lung, la mutaţii
genetice imprevizibile şi la alterarea în sens negativ a codului
genetic uman. Legătura dintre mutaţiile genetice şi oncogeneza la
om a fost demonstrată ştiinţific, iar creşterea incidenţei şi
mortalităţii prin cancer este o realitate a zilelor noastre.

Eşecurile ultimei vaccinări în masă în SUA
În 1976 s-au înregistrat câteva cazuri de gripă porcină în
rândurile soldaţilor de la Fort Dix, New Jersey şi numai unul dintre
ei a decedat, cel mai probabil din cauza eforturilor fizice prea mari
decât din cauza gripei . (“Now legal immunity for swine flu
vaccine makers” F, William Engdahl, Global Research 20 July
2009). Aceasta a dus la lansarea unei vaccinări în masa a 40
milioane persoane împotriva unei pandemii care nu s-a
materializat. Mii de oameni au cerut despăgubiri pentru leziunile
cauzate de vaccinare. Cel putin 25 de oameni au murit i 500 au
paralizat.

OMS şi febra vaccinării în masă.
– ordinul vaccinarii în masă în toamna acestui an a venit de la
OMS ( Organizaţia Mondială a Sănătăţii ). La începutul lui iulie
2009, un grup de experţi în vaccinuri a concluzionat că epidemia
este de neoprit iar Marie-Paul Kieny, directorul OMS pe direcţia
cercetării vaccinurilor a spus că toate naţiunile vor trebui să aiba
acces la vaccinuri şi că vaccinul va trebui să fie gata de
administrare în septembrie. Criticii arată că „experţii în vaccinare”
sunt influenţaţi de producătorii de vaccinuri care vor să căştige
profituri enorme de pe urma contractelor cu guvernele. Dar
argumentul decisiv împotriva vaccinării în masă este că vaccinul nu
e eficient, ba mai mult, e chiar periculos.
– cu toate că situatia a fost deja împinsă dincolo de orice
limita, există intenţia de a produce doze tot mai mici de vaccinuri
cu ajutorul unei serii de noi adjuvanţi, totul petrecându-se cu
binecuvântarea OMS. (H1N1 ‘swine flu’ vaccine, postnote, May
2009, number 331);
– un raport recent al OMS asupra principalilor producători de
vaccinuri a concluzionat că în cel mai bun caz se pot produce 4.9
miliarde doze de vaccin AH1N1 anual asumându-se cea mai
economică dozare (aceasta include utilizarea de adjuvanţi toxici
selectaţi de fiecare producător) precum şi utilizarea la maximum a
capacităţilor de producţie.

Vaccinare cu orice preţ?
Virusul există, gripa se extinde şi, indiferent de provenienţă
sau de forma benignă a gripei, ceea ce îngijorează mai ales publicul
sunt programele guvernamentale de vaccinare în masă menite să
combată epidemia şi care ar putea fi mai rele decât epidemia însăşi.
Astfel Departamentul de Sănătate al SUA şi cel al Securităţii
Naţionale au declarat în aprilie, la scurt timp după apariţia epide-
miei, că gripa porcină este o urgenţă a sănătăţii. Ca rezultat, unele
şcoli au fost închise, unii oameni puşi în carantină iar companiile
farmaceutice au încheiat contracte valorând în total 7 miliarde de
dolari pentru a fabrica vaccinuri care vor fi puse în circulatie de
către Administraţia pentru Alimente şi Medicamente. Aceasta
înseamnă că vaccinurile vor fi testate pentru numai câteva
săptămâni pe câteva sute de voluntari: copii şi adulţi înainte de a fi
administrate tuturor şcolarilor, în toamna anului 2009, începând cu
luna octombrie. Mai mult, ca urmare a legislaţiei federale adoptate
de Congres în 2001, o autorizaţie pentru uz de urgenţă permite
companiilor farmaceutice, oficialităţilor din sistemul de sănătate şi
oricui care se ocupă de administrarea vaccinurilor experimentale,
ca în timpul unei stări de urgenţă, să fie protejat legal în cazul în
care populaţia suferă leziuni în urma vaccinării. Secretarul
Serviciilor Umane şi de Sănătate, Kathleen Sebelius, a garantat
fabricanţilor de vaccinuri, imunitate totala în faţa legii, împotriva
oricăror plângeri în instanţă care ar putea rezulta în urma vacci-
nării. Unele state vor să impună vaccinarea obligatoriu prin lege.
(http://www.i-sis.org.uk/fastTrackSwineFluVaccineUnderFire.php).

Vaccinul este periculos
– vaccinurile în sine pot fi periculoase, în special vaccinurile
din germeni atenuaţi sau noile vaccinuri recombinate din acizi
nucleici ( cum este şi în cazul gripei porcine), acestea având un
potenţial de a genera tulpini virulente prin recombinare iar acizii
nucleici recombinaţi pot cauza maladii autoimune.
– creşte riscul de astm : un studiu pe 800 copii suferind de
astm a arătat că cei care au fost vaccinaţi anti-gripal au efectuat un
număr ridicat de vizite la doctor şi la camera de urgenţă datorita
problemelor cauzate de astm. Acest studiu a fost confirmat de un
raport din 2009 care arată că, copii cu astm care au fost vaccinaţi
cu FluMist ( vaccin antigripal) au prezentat un risc de 3 ori mai
mare de spitalizare;
– sindromul Guillain-Barre: este o boală autoimună care
cauzează paralizia braţelor şi picioarelor şi, în cazuri rare, a
întregului corp. În unele cazuri, GBS a dus însă la paralizie
completă sau chiar la moarte;
– o sursă majoră de toxicitate a vaccinurilor antigripale o
constituie adjuvanţii, substanţe care au menirea sa amplifice
acţiunea vaccinurilor: cele mai multe vaccinuri au un conţinut
periculos de mare de mercur sub formă de thimerosal (un
conservant letal) de 50 de ori mai toxic decât mercurul insuşi. O
doză destul de mare poate cauza disfuncţii pe termen lung la nivel
imunologic, senzorial, neurologic, motor şi comportamental.
Otrăvirea cu mercur duce la autism, sindrom de atenţie deficitară,
scleroză multiplă, deficienţe de vorbire şi limbaj. Un alt adjuvant
comun pentru vaccinuri este hidroxidul de aluminiu care cauzează
alergie şi şoc anafilactic. Cei mai mulţi adjuvanţi noi incluzând
MF59, ISCOMS, OS21, AS02 şi AS04 sunt mai toxici decât
hidroxidul de aluminiu. Unele doze de vaccin vor conţine squalena
cauzatoare a sindromului războiului din golf şi a altor disabilităţi.
(Ho MW. How to stop bir flu instead of the vaccine-antiviral
model. Science in Society 35. 40-42, 2007.)


Vaccinul este ineficient
- numeroase studii arată că vaccinurile anti-gripale protejeaza
puţin sau deloc şi nu există motive să credem că vaccinul impotriva
gripei porcine va fi diferit;
– la copiii sub 2 ani eficienta vaccinurilor de tip inactiv a fost
similara cu efectul placebo;
– la copii peste 2 ani vaccinurile prin spray nazal continind
virusi de virulenta redusa si vaccinurile injectabile continind virusi
morti previn intre 59 si 82 % din imbolnaviri. Prevenirea altor boli
asemanatoare gripei a fost de numai 33-36 %.
– vaccinurile de gripa sunt la fel de nefolositoare pentru
adulti si batrini, dind protectie redusa sau deloc impotriva unei
game de imbolnaviri, inclusiv a pneumoniei.

Cine produce vaccinul ?
5 companii la nivel global au contracte pentru a produce
vaccinul: Baxter International, GlaxoSmithKline, Novartis,
Sanofis-Aventis si AstroZeneca.

Care sunt aceste companii?
a.) Novartis a provocat un scandal de presa în 2008 ca urmare
a testelor clinice cu vaccinul H5N1 ( pentru gripa aviară)
desfaşurate în Polonia. Testarea a constat în administrarea
vaccinului la 350 persoane fără adapost de către asistente medicale
şi medici polonezi, fapt care a dus la moartea a 21 dintre cei testaţi
şi la aducerea personalului medical în instanţă de catre politia
poloneza. Novartis a pretins la vremea respectivă că decesele nu au
fost determinate de vaccin care au spus tot ei „fusese testat fără
probleme pe 3500 de alte persoane”. Tot Novartis a anunţat în 13
iunie că a produs vaccin împotriva gripei porcine utilizând tot
tehnologia bazată pe culturi de celule şi adjuvantul MF59. Acest
adjuvant este de natură uleioasă şi conţine Tween80, Span85 şi
squalena. Studiile efectuate pe soareci au aratat că adjuvanţii
uleioşi induc probleme motorii şi paralizie. Squalena induce artrita
severă la soarecii de laborator iar în cazul subiecţilor umani s-a
constatat că administrarea de squalena între 10 şi 20 ppm (parţi pe
miliard) duce la probleme grave ale sistemului imun şi apariţia de
maladii autoimune.
b.) Vaccinul de la GlaxoSmithKline (GSK) va fi produs din
antigeni ai recent izolatei tulpini gripale şi va conţine adjuvantul
AS03 care a fost aprobat de UE împreună cu vaccinul anti-gripă
aviară H5N1 în 2008. Conform Raportului European Public de
Evaluare AS03 conţine squalena (10.68 miligrame), DL-alfa-
tocoferol (11.86 miligrame) şi polisorbat 80 (4.85 miligrame).
Vaccinul H5N1 conţine de asemenea 5 miligrame thiomersal
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Noiembrie 2009 53
(derivat de mercur), polisorbat 80, octoxynol 10 şi diferite săruri
anorganice. Compania promoveaza agresiv diferite sisteme de
adjuvanti pe post de „adjuvanti avantajoşi” pentru a reduce doza de
vaccin. Vaccinul pe care GSK îl produce va fi testat pe un număr
redus de persoane în timp ce conform rapoartelor compania cauta
să „cântărească pericolul pandemiei faţă de riscurile unui vaccin
potenţial periculos”. Acest fapt a fost caracterizat ca riscant de
prof. Hugh Pennington, un microbiolog pensionat de la
Universitatea Aberdeen, Scotia. „Prin limitarea testelor clinice,
Glaxo riscă să nu calibreze doza de vaccin în mod optim şi aceasta
ar duce la o vaccinare care nu numai că nu protejeaza populaţia
ba mai rău îi pune sănătatea în pericol” a aratat Pennington. Glaxo
a declarat că e pe cale să producă şi o mască de faţă antivirală
pentru a preveni infecţia şi că totodată a crescut producţia
medicamentului Relenza pentru bolnavii suferind deja de gripă
porcină.
c.) Franţa a comandat vaccinuri de la Sanofi, GSK şi
Novartis dar nu vede nici-un motiv pentru care ar trebui scurtată
durata testelor clinice. Compania farmaceutica franceză Sanofi-
Aventis îşi dezvoltă propriul vaccin împotriva gripei porcine. Se
estimează că va fi nevoie de 2 luni şi jumătate de testări pentru ca
să se obţină un vaccin „eficient şi sigur” după cum arată Albert
Garcia purtătorul de cuvânt al companiei care a mai declarat că „
vaccinul va fi gata în noiembrie sau decembrie".
d.) Baxter în schimb a început testările clinice din august.
În decembrie 2008, o filială Baxter din Austria a trimis spre
testare vaccinul uman anti-gripal contaminat cu tulpina letala virală
H5N1 de gripă aviară în 18 ţări incluzând Cehia, unde testările s-au
soldat cu moartea animalelor de laborator utilizate (24). Ziarele
cehe au ridicat problema dacă nu cumva firma Baxter a încercat în
mod deliberat să stârnească o pandemie.

Cum poate fi împiedicată vaccinarea în masă în
România? Să luăm exemplu de la CNIV ?
În SUA Centrul National de Informare asupra Vaccinurilor
(CNIV) a cerut administraţiei Obama şi tuturor guvernatorilor de
stat să aducă dovezi că vaccinul este „necesar şi fără riscuri de
sănătate” cerând „controlul strict al vaccinului, înregistrarea,
monitorizarea, raportarea şi asigurarea de compensaţii în cazul
tulburărilor produse de vaccinare”, deoarece “vaccinurile vor fi
testate pentru numai câteva săptămâni pe câteva sute de voluntari:
copii şi adulţi înainte de a fi administrate tuturor şcolarilor!”. Ceea
ce este mai mult decât riscant! CNIV se întreabă daca statele sunt
pregătite să se supuna reglementărilor de securitate ale vaccinurilor
din 1986, cuprinse în Actul National despre Leziunile rezultate din
Vaccinarea Infantila, care include:
– Să se dea parinţilor informaţii scrise despre beneficiile şi
riscurile vaccinului înaintea vaccinării copilului
– Inregistrarea vaccinurilor administrate copilului inclusiv
numele producătorului şi numărul lotului
– Inregistrarea vaccinurilor administrate în cartea de sănătate
a copilului
– Inregistrarea problemelor de sănătate serioase aparute ca
rezultat al vaccinării în cartea de sănătate a copilului şi înaintarea
imediată a unui raport Sistemului de Raportare a Reacţiilor
Adverse ale Vaccinărilor.
Co-fondatorul şi preşedintele CNIV Barbara Loe Fisher a
spus : Parinţii şi legislatorii ar trebui să se întrebe:
– De ce sunt copiii cei care trebuie să primească cei dintîi un
vaccin experimental?
– Sunt şcolile echipate ca să înregistreze consensul informat
al părinţilor înainte de vaccinare, să ţină evidenţa vaccinărilor şi să
excepteze de la vaccinare copii care din motive de sănătate ar fi
supuşi unor riscuri majore în cazul vaccinării?
– Vor şti cei care administrează vaccinul să monitorizeze
copii, să i înregistreze imediat, să raporteze şi să trateze orice
problemă de sănătate seriosă apărută în urma vaccinării?
– Va avea statul resurse financiare pentru a acorda
compensaţii copiilor lezaţi?

Cum putem combate epidemia de gripă porcină in
mod eficient, simplu şi fără pericol ?
Există in mod clar moduri mai eficiente de a combate
pandemia decit vaccinarea in masa:
– deasa spălare a mâinilor
– suflarea nasului în batiste de unică folosinţă
– evitarea aglomerărilor, amânarea deschiderii şcolilor
– dietă sănătoasă
– exerciţiul fizic
– vitamina D în cantitate suficientă pentru a stimula
imunitatea.

Să evităm medicamentul antiviral Tamiflu!
Peste jumătate din copiii care sunt trataţi cu Tamiflu contra
gripei porcine simt efecte secundare precum ameţeală şi coşmaruri,
arată un studiu britanic; circa 150.000 de persoane cu simptomele
gripei porcine au primit acest medicament până acum. Un studiu
făcut la trei şcoli din Londra şi alte regiuni ale Angliei arată că 51-
53 procente din copii suferă de efecte secundare. Un total de 103
copii au participat la studiu, din care 85 au primit medicamentul
preventiv după îmbolnăvirea unui coleg de şcoală. Din aceştia 45
au simţit efecte secundare. Cel mai frecvent efect a fost ameţeala
(29 procente), urmat de dureri de stomac sau crampe (20 procente)
şi probleme cu somnul (12 procente). Aproape un copil din cinci a
simţit un efect secundar „neuropsihiatric”, precum incapacitatea de
a gândi clar, coşmaruri sau comportament straniu, conform
studiului publicat în Eurosurveillance. Să nu acceptăm să devenim
cobaii vaccinului AH1N1!
Marea Britanie se pregăteşte pentru un program de vaccinare
în masă, care se va dovedi o 'nebunie' dat fiind că vaccinul
împotriva gripei porcine nu a fost încă suficient testat, scrie
cotidianul britanic The Times. Programul de vaccinare nu va fi însă
numai pentru Marea Britanie, ci pentru întreaga Europa, evident şi
România şi, deci, lucrurile ne privesc direct. În primul rând, spune
The Times, gripa porcină este cu mult mai blândă decât s-a
aşteptat, ceea ce face ca boala să nu se manifeste mai drastic decât
o răceală severă şi deci ca vaccinarea să fie pusă sub semnul
întrebării. Există motive serioase pentru vaccinarea celor care
suferă de boli are plămânilor, inimii sau rinichilor sau a celor cu
sisteme imune slăbite, a femeilor însărcinate şi a copiilor sub cinci
ani, însă doar dacă vaccinul funcţionează şi este sigur. A te grăbi
însă să distribui vaccinul şi să vaccinezi populaţia înseamnă însă că
nu există o idee privind cât de eficient este acesta, deşi există
cercetări despre eficienţa vaccinurilor împotriva gripei, care pot
oferi informaţii legat de aşteptările de la un vaccin împotriva gripei
porcine. Administrarea în masă a vaccinului împotriva gripei
porcine în America anului 1976 pentru a preveni o epidemie, deşi a
avut drept consecinţă faptul că milioane de persoane au fost
imunizate, a fost oprită după o creştere a cazurilor de sindrom
Guillain-Barré (GBS) printre cei cărora le-a fost administrat
vaccinul. GBS este o boală autoimună care cauzează paralizia
braţelor şi picioarelor şi, în cazuri rare, a întregului corp. În unele
cazuri, GBS a dus însă la paralizie completă sau chiar la moarte.
Cercetările ulterioare au estimat că a existat un caz de GBS la
fiecare 100.000 de administrări ale vaccinului. În aceste condiţii,
vaccinarea unui număr mare de britanici se va dovedi un uriaş
pariu, potrivit The Times. Şi chiar dacă, cel mai probabil, ea va
salva multe vieţi, vaccinul ar putea avea efecte secundare grave,
care ar putea duce în cazuri extreme până la moarte. În acest
context, administrarea se dovedeşte un pariu pe care ameninţarea
virusului, aşa cum se prezintă ea în momentul de faţă, nu îl
justifică, conchide ziarul britanic.
- Paul Joseph Watson, Prison Planet, Luni, 31 August, 2009:
Un document pentru uz intern dezvăluie planurile guvernului
francez de a impune vaccinarea în masa asupra întregii populaţii,
pe centre regionale. Aceasta va putea sa fie realizata de către echipe
de injectare, sustinute de medici generalisti şi beneficiind de
aparatură adecvată.
Copii de vârstă şcolară vor fi şi ei vaccinaţi de echipe mobile
care vor trece pe la fiecare şcoală, acoperind toata ţara. Bebeluşii
de peste 6 luni vor şi ei vaccinaţi.
Esenţial e ca medicii generalişti şi sistemul sanitar în general
nu vor avea rolul principal în aceasta campanie de vaccinare ceea
ce face ca totul să pară mai degrabă o operaţie militară decât una de
ocrotire a sănătăţii.
Un alt aspect vital al campaniei de vaccinare este faptul că se
va ţine evidenţa cui s-a vaccinat şi cui nu prin intermediul
cardurilor de sănătate cu microcip pe care toţi cei care locuiesc în
Franta trebuie să la aibă. Datele se vor centraliza şi cei care nu s-au
vaccinat vor fi identificaţi.
Documente similare se pare că circulă în toate cele 194 de
state membre ale OMS. ( inclusiv România)
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
54
Acestea sunt adresate înalţilor funcţionari guvernamentali
cărora li se ordon să supervizeze şi coordoneze vaccinarea forţată
în regiunile pe care le au sub control şi să elaboreze totodata
planuri adecvate de vaccinare.
Documentul mai menţionează legile franceze (Articolul
L3131-8 si L3131-9) care obligă personalul medical să
administreze vaccinuri dacă guvernul o decretează sau să suporte
consecinţele legale. Aceasta înseamnă că unii lucrători din sănătate
se vor găsi în dificultate clară.
Punerea la punct a unor centre de vaccinare localizate în
locuri „securizate” aminteşte de lagărele de concentrare naziste
precum Buchenwald unde prizonierii erau ucisi prin injecţii.
Planul francez detaliază sarcinile echipelor de vaccinare,
felul în care centrele vor fi organizate, unde va fi plasată mobila
necesara (precum mesele) şi numarul de vaccinări care trebuie
executat într-un anume interval de timp de către centre de diferite
marimi.
O echipa de vaccinare se presupune că va vaccina în jur de
360 persoane în 4 ore.
Un „post” de vaccinare va cuprinde 3 agenţi, unul va pregăti
vaccinul, unul îl va administra iar al treilea va înregistra persoanele
vaccinate.
S-a raportat recent că guvernul Marii Britanii a trimis o
scrisoare confidenţială neurologilor punându-i în garda cu privire la
sindromul Guillain-Barre, care ar putea fi provocat de vaccin.
S-a aratat ca unele doze de vaccin vor conţine mercur
cauzator de autism şi tulburări neurologice. Alte doze vor conţine
squalena cauzatoare a sidromului razboiului din golf şi a altor
disabilităţi.
Plătim pentru propria moarte: vaccinurile care îmbogăţesc
companiile producătoare pot să ne ucidă
În spatele mediatizării deşănţate a vaccinurilor se ascunde un
adevăr înspăimântător: niciunul dintre vaccinurile existente la ora
actuală, pentru niciuna dintre boli, nu este cu adevărat eficient. Nu
s-a demonstrat ştiinţific eficienţa vaccinurilor, ci din contră s-a
demonstrat că ele sunt foarte periculoase, transmiţând un număr
mare de virusuri şi generând veritabile epidemii. În plus,
substanţele care fac parte din vaccinuri, precum mercurul şi
aluminiul, pot produce autism, Alzeheimer, cancer, etc. Prin
vaccinare, suntem păcăliţi să plătim bani grei şi să îi îmbogăţim
chiar pe cei care încearcă astfel să ne ucidă.




Mike Adams

Motto: „Reporterii sunt întocmai ca nişte păpuşi. Ei doar
răspund întotdeauna la comenzile acelora care din umbră, trag
sforile” – Lyndon Johnson, fost preşedinte SUA

Mass-media contribuie din plin, la ora actuală,
la răspândirea în rândul maselor credule a gogoşilor
mediatice înfricoşătoare cu privire la aşa-zisa
pandemie a gripei porcine.

ass-media pe această planetă este atât de aservită
elitei care conduc din umbră lumea, din păcate către
un adevărat dezastru planetar, încât ea face fără
ruşine şi în mod slugarnic aproape orice pentru dezinformarea unui
public adesea neştiutor şi naiv, care înghite cu credulitate orice.
Interesele financiare ale marilor companii farmaceutice (care,
culmea, aparţin în număr mare chiar unor francmasoni de rang înalt
sau membrilor grupării criminale Bilderberg) au întotdeauna
prioritate. În loc să ne informeze, mijloacele mass-media şi-au
propus să ne prostească fără încetare, repetând zi de zi, până la
saturaţie, aceleaşi minciuni gogonate. Tot ceea ce se petrece nu este
deloc întâmplător, dacă avem în vedere că marile concernuri
farmaceutice internaţionale obţin mari câştiguri din comercializarea
vaccinurilor, ele fiind cele care orchestrează campania de inducere
în masă a unei stări de frică paralizantă.
Urmărind cu atenţie ştirile despre aşa-zisa pandemie de gripă
porcină (care, de fapt, a fost creată în laborator la comandă), se pot
observa cel puţin zece minciuni sfruntate, care continuă să fie
repetate aproape obsesiv, pe canalele principale ale mijloacelor
mass-media, în legătură cu gripa porcină şi cu vaccinurile ce
urmează să fie realizate împotriva gripei porcine. Este semnificativ
în această direcţie diabolismul elitei francmasonice mondiale, care
nu numai că a creat în laborator aceste virusuri, dar urmăreşte
totodată să ne prostească să ne vaccinăm, obţinând astfel sume
impresionante, pentru ca apoi să ne omoare pe banii noştri. Este
binecunoscut la ora actuală faptul că aşa-zisele vaccinuri
antigripale produse de compania Baxter, ce urmau să ajungă pe
piaţă în mai multe ţări din Europa, erau în mod deliberat
contaminate cu tulpini ale gripei aviare H5N1.

Minciuna nr. 1
Nu se folosesc niciodată adjuvanţi în vaccinuri
Pe 7 iulie 2009, într-un anunţ ce nu a fost difuzat pe scară
largă, ce aparţine OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) s-a
recomandat ca adjuvanţii ce se folosesc pentru vaccinuri să fie
utilizaţi pentru a spori cantitatea de vaccinuri produse şi care sunt
disponibile la ora actuală la nivel mondial. O sursă majoră de
toxicitate a vaccinurilor antigripale o constituie (pe lângă faptul că
aceste vaccinuri sunt în mod intenţionat contaminate cu viruşi
mortali) adjuvanţii, care sunt nişte substanţe ce au menirea să
dinamizeze şi să amplifice imunogenicitatea vaccinurilor
respective. În literatura de specialitate, toxicitatea acestor adjuvanţi
este astăzi evidenţiată pe larg.
Cele mai multe vaccinuri au un conţinut periculos de mare
de mercur, sub forma unei substanţe ce este numită thimerosal (un
conservant ce are consecinţe letale, sau altfel spus, care ucide), care
este de 50 de ori mai toxic decât mercurul. O doză suficient de
mare, atunci când este introdusă în organism, poate cauza disfuncţii
pe termen lung la nivel imunologic, senzorial, neurologic, motor şi
comportamental. Otrăvirea cu mercur duce totodată la instalarea
unor stări care sunt specifice autismului, face să apară sindromul
atenţiei deficitare, declanşează scleroza multiplă, face să apară
deficienţe de vorbire şi chiar de limbaj. Institutul de Medicină
(IOM, unul dintre Institutele Naţionale de Ştiinţă din SUA) a
afirmat că sugarii, copiii şi femeile însărcinate nu trebuie să fie
injectate cu această substanţă (thimerosal), dar cu toate acestea este
cunoscut că cele mai multe vaccinuri conţin aproape 25 de
micrograme din această substanţă toxică cu efecte letale.
Un alt adjuvant comun şi foarte toxic pentru vaccinuri este
hidroxidul de aluminiu, care cauzează alergie şi şoc anafilactic.
Există şi alţi numeroşi adjuvanţi noi, care sunt chiar mai periculoşi.
Conform analizei efectuate de unele publicaţii ştiinţifice şi farmac-
eutice, astfel de adjuvanţi noi care includ MF59, ISCOMS, OS21,
AS02 şi AS04 sunt chiar mai toxici decât hidroxidul de aluminiu.
Aceste aspecte sunt mai mult decât semnificative şi ar trebui
să ne dea de gândit, pentru că este evident pentru orice om plin de
bun simţ şi inteligenţă că, dincolo de aparenţe, prin injectarea
noastră cu acest vaccin se urmăreşte, de fapt, chiar inocularea în
organism a virusurilor împotriva cărora ni se spune că suntem
vaccinaţi, împreună cu astfel de substanţe toxice, care declanşează
la scurt timp după aceea boli grave, conducând la moarte. Acele
fiinţe umane care, în naivitatea lor, se vor vaccina cu aceste vacci-
nuri, dând dovadă de o mare credulitate şi naivitate, fac astfel jocul
elitei francmasonice, al cărui scop este acela de a reduce în mod
drastic populaţia mondială. Aceasta şi-a propus în realitate să
reducă populaţia acestei planete la mai puţin de un miliard de locu-
itori. Ştiind aceasta, merită să ne punem întrebarea: oare este cazul
să riscăm să fim contaminaţi în mod intenţionat, aşa cum s-a
descoperit în cazul celor peste 72 de kg de vaccinuri gripale
obişnuite, care erau infestate de o mână criminală cu virusul gripei
aviare?

Minciuna nr. 2
Gripa porcină este deosebit de periculoasă
În iulie 2009, au fost înregistrate 40.617 cazuri de gripă
porcină în SUA şi au avut loc 319 decese, ceea ce evidenţiază o
mortalitate de 0,8%, deşi este foarte probabil că rata mortalităţii
este de fapt, în realitate, mult mai redusă.
Marea Britanie este cea mai afectată ţară a Europei şi presa a
raportat zilnic despre o stare de „pandemie” în luna iulie 2009. În
data de 23 iulie a fost deschisă o nouă linie telefonică de ajutor, la
care oamenii pot primi sfaturi şi chiar pot comanda medicamentul
Tamiflu, fără să fie consultaţi în prealabil de medici. În săptămâna
M
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Noiembrie 2009 55
deschiderii liniei, s-a ajuns la o cifră de îmbolnăviri record de
100.000, cu un total de 30 de decese, ceea ce înseamnă o
mortalitate de 0.03% (probabil o rată a mortalităţii mai apropiată de
realitate). Este posibil ca toate aceste cazuri de îmbolnăvire să fi
fost produse tocmai datorită contaminării respectivelor vaccinuri cu
virusul gripei porcine. Nu excludem această posibilitate deoarece
există cazuri, care au fost depistate la ora actuală pe glob, când s-a
descoperit că unele loturi de vaccinuri erau contaminate cu virusuri
periculoase. Mass-media a avut tupeul de a afirma în mod
manipulator despre acele vaccinuri că au ca efect eliminarea
riscurilor de îmbolnăvire.
Deşi este prezentată de propaganda masonică drept un ucigaş
la scară planetară, gripa porcină nu are deloc un efect atât de
devastator asupra fiinţelor umane. Cu toate acestea, mass-media
continuă să propage ştirea alarmistă cum că virusul H1N1 este
foarte periculos, inducând astfel frică în sufletele oamenilor şi
urmărind să-i determine să se vaccineze de urgenţă, plătind
totodată sume considerabile pentru o gripă care nu este cu mult mai
periculoasă decât o banală răceală din timpul iernii. În altă ordine
de idei, la poruncă francmasonică, virusului i se pot aplica oricând
în laborator anumite modificări genetice şi el poate evolua în ceva
cu mult mai nociv. Pericolul îl reprezintă inocularea lui în masă
prin vaccinare, aşa cum s-a urmărit să se realizeze în cazul celor 72
de kilograme de vaccin, care fuseseră contaminate cu virusul gripei
aviare H5N1.

Minciuna nr. 3
Vaccinurile care au fost elaborate de marile
concerne internaţionale precum Baxter, Novartis
etc. ne protejează împotriva gripei porcine
Vaccinul ce a fost, zice-se, elaborat împotriva gripei porcine
şi despre care se afirmă că protejează în mod sigur împotriva gripei
porcine nu este în realitate câtuşi de puţin sigur. Cu toate acestea,
se afirmă că acest vaccin protejează împotriva gripei porcine şi
aceasta este cea mai mare minciună dintre toate, pe care mijloacele
mass-media o promovează fără încetare.
Există numeroase argumente care dovedesc că vaccinurile ce
au fost elaborate împotriva gripei nu sunt deloc aşa de sigure cum
se susţine. Virusul gripei se modifică rapid – chiar şi fără ajutorul
ingineriei genetice pe care, o folosesc în laborator unii cercetători
lipsiţi de conştiinţă, pe care îi putem numi pe bună dreptate
criminali – iar vaccinul s-ar părea că ţinteşte doar tulpinile
specifice.
De asemenea, la ora actuală se afirmă cu viclenie că
vaccinarea antigripală nu asigură protecţie permanentă şi trebuie,
tocmai de aceea, să fie repetată anual; se ştie că astfel de vaccinuri
sunt dificil de produs în masă, iar unele tulpini nu se dezvoltă deloc
în laborator. Numeroase studii demonstrează că vaccinurile
antigripale protejează de cele mai multe ori foarte puţin, uneori
deloc şi nu există la ora actuală motive suficiente ca să credem că
vaccinul, despre care se spune că a fost elaborat împotriva gripei
porcine, ar fi în vreun fel mai bun. Efectele utilizării vaccinurilor
de acest gen asupra sănătăţii au fost imposibil de analizat ştiinţific,
deoarece studiile nu conţin suficiente informaţii şi, totodată, la ora
actuală lipsesc standardizările necesare pentru a fi accesibilă puţina
informaţie existentă în această direcţie.
Un studiu efectuat pe un lot de 800 de copii suferind de astm
a arătat că cei care au fost vaccinaţi antigripal au trebuit după aceea
să meargă foarte des atât la doctor, cât şi la serviciile de urgenţă,
datorită complicaţiilor şi efectelor secundare care au apărut la scurt
timp după aceea. Acest studiu a fost confirmat de un raport
ştiinţific din anul 2009, care arată că copiii cu astm care au fost
vaccinaţi cu vaccinul FluMist au prezentat totuşi în mod paradoxal
un risc de trei ori mai mare de spitalizare.
S-a constat, de asemenea, că vaccinurile împotriva gripei
obişnuite sunt la fel de nefolositoare, atât pentru adulţi şi cât şi
pentru bătrâni, conferind o protecţie foarte redusă sau chiar
inexistentă împotriva unei game de afecţiuni, printre care şi
pneumonia.
Ca studiu de caz poate fi luată situaţia din 1976: în acel an s-
au înregistrat câteva cazuri de gripă porcină în rândurile soldaţilor
de la Fort Dix, New Jersey şi numai unul dintre ei a decedat, s-ar
părea că mai degrabă din cauza eforturilor fizice, decât din cauza
îmbolnăvirii de gripă. Aceasta a dus la declanşarea vaccinării în
masă a peste 40 de milioane de persoane, împotriva unei aşa-zise
pandemii, care nu s-a materializat niciodată. O mulţime de
complicaţii şi probleme de sănătate au apărut la sute de mii de
fiinţe umane după aceea vaccinare şi mii de oameni au cerut după
aceea despăgubiri. Mai mult decât atât, cel puţin 25 de fiinţe umane
au murit şi peste 500 au paralizat în urma campaniei de vaccinare.
Statistic vorbind, probabilitatea ca americanii să fie loviţi de
fulger este de 40 de ori mai mare decât să fie salvaţi prin
intermediul vaccinului fabricat împotriva gripei porcine.

Minciuna nr. 4
Vaccinurile ce au fost fabricate în laborator pentru
cazurile de gripă sunt sigure
La ora actuală, cinci companii farmaceutice care acţionează
la nivel planetar au contracte pentru a produce vaccinul împotriva
gripei porcine: Baxter Internaţional, GlaxoSmithKline, Novartis,
Sanofi-Aventis şi AstraZeneca.
Baxter a fost prima companie farmaceutică ce a produs un
vaccin împotriva virusului AH1N1, într-un timp suspect de scurt de
la declanşarea aşa-zisei pandemii de gripă porcină (există destule
indicii că virusul gripei porcine a fost realizat la comanda elitei
francmasonice în laborator). Companiei farmaceutice i s-a permis
să introducă pe piaţă vaccinul AH1N1 la sfârşitul lunii iulie şi
începutul lunii august 2009, în ciuda faptului că această companie a
fost implicată într-o serie de acţiuni în mod evident criminale, care
aveau ca scop declanşarea unor pandemii. Se cunoaşte la ora
actuală pe întregul glob că în decembrie 2008, o filială Baxter din
Austria a vândut în 18 ţări un vaccin uman antigripal ce era
contaminat cu o tulpină virală letală H5N1 de gripă aviară. În
Cehia, testele pe cobai s-au soldat cu moartea tuturor animalelor de
laborator în care a fost injectat aşa-zisul vaccin. Tot compania
Baxter este responsabilă de un caz de epidemie de gripă porcină, ce
s-a produs datorită fisurării suspecte a unei fiole destinate unui
laborator de cercetare, într-un tren Intercity, în Elveţia.
Novartis, o altă firmă de produse farmaceutice, a anunţat în
13 iunie 2009 că a produs un vaccin împotriva gripei porcine
utilizând şi adjuvantul MF59. Acest adjuvant este de natură
uleioasă şi conţine substanţele Tween80, Span85 şi squalena.
Studiile ce au fost efectuate pe cobai în laborator au arătat că
adjuvanţii uleioşi fac să apară probleme motorii grave şi
declanşează chiar paralizia. Substanţa squalena s-a constat că a
indus artrită severă la cobai, iar prin administrarea de 10 şi 20 ppm
(părţi pe miliard) la subiecţi umani s-a observat că determină
tulburări grave la nivelul sistemului imunitar, chiar apariţia unor
boli autoimune.
Compania Novartis a provocat şi ea un mare scandal în anul
2008, ca urmare a testelor clinice cu vaccinul H5N1 ce au fost
realizate în Polonia. Testarea a constat în administrarea vaccinului
la 350 persoane fără adăpost (vagabonzi) de către unele asistente
medicale şi de către unii medici polonezi, experiment care a condus
la moartea a 21 dintre cei testaţi şi a condus la aducerea
personalului medical în instanţă de către poliţia poloneză.
Vaccinul ce a fost produs de compania GlaxoSmithKline
conţine adjuvantul AS03, care a fost aprobat nu se ştie de ce de
către UE, împreună cu vaccinul anti-gripă aviară H5N1, în anul
2008. Conform Raportului European Public de Evaluare, AS03
conţine squalena (doza la un vaccin fiind la 10,68 miligrame), DL-
alfa-tocoferol (11,86 miligrame) şi polisorbat 80 (4,85 miligrame).
Vaccinul H5N1 conţine, de asemenea, 5 miligrame din substanţa
thiomersal (care este un derivat de mercur) per doză de vaccin,
polisorbat 80, octoxynol 10 şi alte diferite săruri anorganice cu
efecte nocive pentru sănătate. Compania respectivă promovează
agresiv diferite sisteme de adjuvanţi toxici pe post de „adjuvanţi
avantajoşi“ , pentru a reduce în felul acesta cantitatea de vaccin
care se administrează într-o doză.

Minciuna nr. 5
Vaccinul împotriva gripei porcine şi a gripei aviare
nu este obligatoriu
Am auzit cu toţii această minciună sfruntată, ce este repetată
tot timpul: vaccinarea antigripală este voluntară, spun oficialităţile.
Dar acest lucru nu este deloc adevărat; cei care sunt angajaţi la
anumite companii o ştiu pe pielea lor. Cu toate acestea, această
minciună continuă să fie repetată şi sunt o mulţime de naivi care
sunt gata să o creadă. Milioane de americani, în special cei care
lucrează în domeniul medical şi chiar profesorii, aud acum de la
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
56
angajatorii lor că, în cazul în care nu vor să se vaccineze, vor fi cu
siguranţă concediaţi de la locurile lor de muncă. Să nu uităm în
această direcţie că vaccinările sunt programate să înceapă şi în
România în lunile noiembrie – decembrie 2009.

Minciuna nr. 6
Vaccinarea împotriva virusurilor gripei aviare şi
gripei porcine contribuie la menţinerea sănătăţii
noastre
În realitate, este binecunoscut la ora actuală faptul că unele
vaccinuri de acest gen fac mai mult rău decât bine. Potrivit
expertului în virusuri dr. Marc Lipsitch de la Universitatea din
Harvard (SUA), rata reală a mortalităţii datorată infecţiei cu virusul
gripei porcine este estimată a fi atât de scăzută, încât se situează în
jurul cifrei de 0.007%. Aceasta înseamnă că gripa porcină H1N1
omoară mai puţin de o persoană din 100.000. Dacă vaccinul are o
eficienţă de 10%, ar trebui vaccinaţi un milion de oameni pentru a
preveni o singură moarte ce este cauzată în cazul fiinţelor umane
care s-ar putea îmbolnăvi eventual de gripa porcină. Efectele
secundare ale vaccinării unui milion de fiinţe umane ar crea însă
grave probleme de sănătate pentru sute de mii dintre aceştia şi este
cu putinţă chiar să ucidă mai multe sute dintre ei! Acest aspect este
însă trecut sub tăcere. Oare de ce? Riscul de deces creşte simţitor
odată cu vaccinarea împotriva gripei porcine. Lăsăm la o parte
alternativa că este cu putinţă ca atunci când suntem vaccinaţi, de
fapt să ni se transmită cu acea ocazie chiar virusul respectiv, care
apoi să ne provoace boala specifică, pe care altfel nu am fi avut-o
niciodată.

Minciuna nr. 7
Vaccinul împotriva gripei aviare şi împotriva gripei
porcine nu este alcătuit din „virusuri active
atenuate“
Când vaccinurile împotriva gripei porcine au fost prezentate
pentru prima dată, ele au fost descrise ca fiind realizate din
„virusuri active atenuate”. Acest aspect a fost menţionat în mod
direct în documentele CDC din SUA (Centers for Disease Control
and Prevention, Centrele pentru prevenirea şi controlul
îmbolnăvirilor). Menţiunea respectivă a speriat presa americană şi
de atunci informaţia respectivă a fost cenzurată, fiind cenzurată din
orice discuţie legată de vaccinare. Pentru cei care sunt naivi şi
ignoranţi şi înghit atât de uşor orice „gogoaşă”, jurnaliştii sunt
pregătiţi şi vor susţine cu neruşinare în continuare că vaccinurile
împotriva gripei aviare şi împotriva gripei porcine nu conţin deloc
viruşi activi atenuaţi. Dar cu toate acestea, cei care sunt corect
informaţi ştiu cu exactitate că vaccinurile respective sunt într-
adevăr elaborate pe baza unor „virusuri active atenuate”. De fapt,
un virus de acest gen se elaborează astfel: se iau virusuri active, li
se slăbeşte virulenţa (sunt „atenuaţi” ca efect specific), iar apoi sunt
injectate fiinţele umane care acceptă să se vaccineze. Dincolo de
minciunile care se spun la ora actuală, acesta este purul şi
cutremurătorul adevăr.

Minciuna nr. 8
Spălaţi-vă, spălaţi-vă, spălaţi-vă cât mai des pe mâini
Această idee cretină de a ne spăla într-un mod aproape
obsesiv pe mâini, poate chiar şi de sute de ori pe zi, se bazează pe
presupunerea că am putea, în felul acesta, să evităm expunerea la
virusul gripei porcine. Dar cu toate acestea, ceea ce ni se spune nu
este nici real şi nici practic. Virusul se poate răspândi şi transmite
prin aer şi prin urmare este o tâmpenie să credem ca el se transmite
numai prin astfel de modalităţi (atingerea a ceva care a fost
contaminat). Această idee de a evita aşa-zisa expunere la virusul
gripei porcine este un nonsens evident. Cu toate acestea, există
fiinţe umane ignorante care cred orbeşte această tâmpenie care ni se
repetă la nesfârşit. Iar modalitatea cea mai sigură de a supravieţui,
şi anume menţinerea unui sistem imunitar puternic şi sănătos, nici
nu este pomenită în cadrul modalităţilor de prevenire a
contaminării cu acest virus.
Bineînţeles, spălatul mâinilor are sens atunci când lucrăm
într-un spital. Unele ştiri recente insinuează că doctorii sunt prea
ocupaţi şi chiar uită să îşi mai spele mâinile, astfel că, tocmai
datorită „amneziei” lor se răspândesc tot felul de microbi prin
spitalele din întreaga lume.

Minciuna nr. 9
Copiii sunt mult mai vulnerabili la contaminarea cu
virusul gripei porcine decât adulţii
Aceasta este o altă minciună sfruntată, ce ne este servită pe
faţă şi care totodată vinde foarte bine vaccinurile. În momentul de
faţă, vaccinările vizează în primul rând şcolarii. Adevărul este,
însă, că virusul gripei porcine se manifestă mult mai blând la copii,
în conformitate cu opinia doctorului Marc Lipsitch de la
Universitatea Harvard (SUA). Agenţia de presă Reuters a avut
chiar curajul să anunţe această ştire, dar majoritatea canalelor de
ştiri încă mai răspândesc minciuna gogonată că cei mai vulnerabili
la virusul gripei porcine sunt de fapt copiii.

Minciuna nr. 10
În cazul în care ne-am îmbolnăvit de gripă aviară
sau porcină nu avem altă posibilitate de vindecare,
decât să ne vaccinăm sau să ne tratăm cu Tamiflu
Este important să avem mereu în vedere faptul că mijloacele
mass-media mint cu o neruşinare aproape incredibilă. Propaganda
deşănţată a acesteia acţionează la comanda elitei francmasonice,
care dictează din umbră ceea ce trebuie să se scrie şi să se difuzeze
şi impune cenzurarea oricărei ştiri care pomeneşte despre folosirea
vitaminei naturale D şi a produselor naturale ce conţin vitamina D,
a ceaiurilor sub formă de pulbere (ce pot fi administrate de 4 ori pe
zi sublingual, în doze de câte 3 grame, cu efect antiviral) sau a
multor altor remedii naturale care ne pot proteja într-un mod chiar
de sute de ori mai eficient decât vaccinurile criminale fabricate în
laboratoarele lor. Dacă studiem cu atenţie ştirile din mass-media,
descoperim că din punctul lor de vedere, în cazul în care ne
îmbolnăvim, există numai două opţiuni: vaccinurile şi Tamiflu.
Asta e tot. Nu mai există nicio altă opţiune, iar dacă cumva cineva
încearcă să vorbească despre aceasta, este pus la zid, ridiculizat,
defăimat, şantajat, prigonit etc. şi se afirmă cu tupeu că toate aceste
alternative naturale sunt ineficiente sau chiar aberante.
Ne întrebăm de ce se teme la ora actuală mass-media atât de
mult să spună adevărul? Rapoartele despre gripa porcină, care
vorbesc despre modalităţi naturale de vindecare, nu pot vedea
lumina zilei tocmai pentru că menţionează, printre altele, anumite
plante de leac, vitamina D şi chiar lumina soarelui, care sunt nişte
remedii gratuite, ce ne vin de la Dumnezeuşi care sunt foarte
eficiente în cazul îmbolnăvirii de gripă porcină. Este un lucru
evident că francmasoneria mondială şi marea industrie
farmaceutică sunt în cârdăşie şi că ele deţin monopolul asupra
mass-mediei, astfel încât nicio ştire adevărată despre gripa porcină
sau gripa aviară nu poate fi publicată.
Toate acestea ar trebui să le dea de gândit tuturor oamenilor
inteligenţi şi cu bun-simţ!






Cancerul, boala secolului XXI ?
Cancerul, fatalitate sau vină personală ?



Dr. Virgil Dragnea – Cluj Napoca

a reprezenta a doua cauză de mortalitate până în anul
2025
In România tot a 8-a femeie riscă să facă pe
parcursul vieţii cancer de sân.
Tot a 5-a persoana a avut are sau va avea cancer pe parcursul
vieţii
Orice specie din regnul animal este pasibilă de a o contacta
boala
Boală demonstrată la om încă din cele mai vechi timpuri
Reprezintă o dezvoltare haotică, anarhică şi necontrolată de
V
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Noiembrie 2009 57
celule, care provin dintr-un ţesut sau organ
Răsunetul este grav (metabolic, endocrin, de compresiune
etc.) asupra întregului organism, conducând adesea la deces
Cancerul are de-a face în primul rând cu mecanismul
diviziunii celulare, care din normal devine aberant şi expansiv
Un agresor (o substanţă chimică, radioactivă, radiaţie...) =>
nucleu celular => alterări ale materialului genetic (dacă alterările
pot fi “reparate”, procesul cancerigen este stopat ; dacă nu,
procesul se va dezvolta nestăvilit)
În fiecare zi apar în organism > 1000 de celule canceroase
Puţini dintre noi ajungem să facem boala, datorită unui
sistem, ce determină limitarea extinderii + distrugerea celulelor
canceroase
Pentru a fi decelabilă / vizibilă, o tumoră trebuie să aibă cel
puţin 1 mm, dar aceasta înseamnă > 10
9
de celule canceroase
Limfocitele T killer fagocitează orice celulă canceroasă (sau
alterată), care le iese în cale, dar şi viruşi (printre care hepatitic B,
C sau HIV)
Dacă datorită unor factori alimentari, vicii, medicamente etc.,
limfocitele Tk sunt inhibate, celulele canceroase încep să se
multiplice şi scapă de sub control
La depăşirea unei dimensiuni limită în dezvoltarea tumorală,
aceasta se înconjoară printr-o „mantie” de fibrină, descarcă în
sânge inhibitori puternici, la adresa limfocitelor Tk
Acestea nu vor mai recunoaşte tumora, o vor lăsa în pace, iar
procesul devine de nestăvilit
Apoi tumora va atrage vase de sânge, va fi alimentată în
dauna altor organe, care vor avea de suferit
Astfel ajunge să comprime / dizolve / infiltreze alte ţesuturi
din vecinătate, iar apoi va difuza şi-n alte organe (metastazarea)

Stadiile cancerului
Stadiul 0 : celule canceroase depistate într-un anumit organ,
dar fără a avea o tumoră decelabilă
Stadiul I : tumoră de < 3 cm într-un ţesut sau organ, fără
adenopatie sau metastaze
Stadiul II : tumoră de > 3 cm sau / şi “prinderea” ganglionilor
locali
Stadiul III : tumoră + ganglioni locali + ganglioni la distanţă
Stadiul IV : apariţia metastazelor în alte organe (creier, ficat,
rinichi, plămâni, oase, piele etc.)

Datorită metabolismului său intens şi a ratei sale
rapide de dezvoltare, tumora...
Produce substanţe chimice de tip deşeu, care vor depăşi
capacitatea normală a corpului de a le elimina, vor deveni toxice
pentru organismul gazdă => „impregnaţia tumorală”
Secătuieşte corpul de vitamine, minerale, substanţe plastice
(de construcţie şi reconstrucţie)
Produce hormoni, afectând întregul organism
Comprimă ţesuturi şi organe, alterându-le structura şi
funcţiile
Produce manifestări la distanţă prin intermediul metastazelor
şi / sau prin hormonii şi produşii săi de metabolism

Simptomele generate de cancer
Adesea sunt minore sau nule până în stadiile avansate ale
bolii
Alteori nespecifice şi confundabile cu alte boli chiar şi în
stadii avansate ale bolii
Boala canceroasă se poate manifesta şi benign, sub forma
unor mici tumorete cu diverse localizări (cel mai frecvent cutanate)
Acestea odată apărute prezintă o dezvoltare extrem de lentă,
sau chiar nulă, pe parcursul anilor
Problema de bază o ridică creşterile tumorale rapide, a căror
dezvoltare şi extensie pun în pericol viaţa pacientului
Sunt şi cazuri în care o tumoră benignă, după ani de zile de
„convieţuire paşnică” cu organismul gazdă, după o stimulare
oarecare, sau după o scădere temporară sau de durată a apărării
corpului (ex. stres) suferă o transformare malignă, cu risc vital
major

Manifestări care ne pot duce cu gândul la cancer
Caşecsia neoplazică. O scădere continuă şi persistentă în
greutate într-un timp relativ scurt, în lipsa diminuării aportului
alimentar sau a unei eventuale creşteri a efortului fizic
Pigmentări patologice ale pielii sau / şi mucoaselor :
pământie (teroasă), gălbuie (icterică), apariţia unor pete la nivelul
pielii etc.
Manifestări produse de tumora primitivă : tuse, expectoraţie,
sângerări la diverse nivele (tub digestiv, genital - în afara ciclului
menstrual -, urinar, sfera ORL, sân, aparat respirator etc.), lipsă de
aer (dispnee), subfebrilităţi sau febră, frisoane, pneumonie,
tulburări ale micţiunii, defecaţiei, tranzitului intestinal, modificări
ale reliefului cutanat normal (cancer de sân, cutanat, tiroidian etc.),
tumoră abdominală evidenţiabilă palpator (în cancerul gastric,
colonic, sfera genitală feminină), apariţia unor secreţii patologice
ale unor glande (cancer de sân, prostatic, glande salivare, lacrimale
etc.), variate manifestări renale
Manifestări produse prin extensia tumorală ce comprimă
organele din care s-a format sau pe cele din vecinătate : durere,
modificarea vocii, paralizii de nervi cranieni sau periferici,
compresiuni venoase cu edeme, exudate pleurale sau / şi
pericardice, convulsii, diminuarea, alterarea sau pierderea unor
simţuri (tactil, olfactiv, vizual, auditiv, gustativ), ameţeli, demenţe
de diferite grade, manifestări epileptiforme, tulburări ale
alimentaţiei (disfagie, greţuri, vărsături), crampe abdominale
Manifestări determinate de metastaze cu interesarea
plămânilor, ficatului, rinichiului, oaselor, pielii, şi a creierului
Tulburări produse de diverse secreţii endocrine pe care
tumora sau metastazele tumorale le generează
Alte manifestări : alterarea echilibrului acido-bazic, a
profilului lipidic, tulburări de coagulare (în ambele sensuri),
anemie (sau din contră, eritrocitoză), reacţii leucemoide, astenie,
oboseală, reducerea tonusului muscular şi a toleranţei la efort,
imposibilitate de concentrare, scăderea atenţiei şi a memoriei etc.

Ce s-a constatat referitor la cancer ?
S-a constatat că în sângele unei persoane cu cancer nivelul
anti-oxidanţilor este extrem de redus !!!
Anti-oxidanţii protejează corpul prevenind cancerul şi
respectiv, sunt substanţe extrem de benefice în tratamentul natural
anti-cancer
Aportul anti-oxidanţilor la aceste persoane va trebui să fie
substanţial (fenomenul a fost observat şi-n SIDA şi la cei cu
leucemii sau limfoame)
Anumite plante care conţin anti-oxidanţi au efect preventiv
faţă de unele cancere. Concentrând aceşti anti-oxidanţi prin
folosirea unor sucuri de fructe sau / şi legume să nu fie oare posibil
ca şi cancerul odată instalat să fie neutralizat ? Puţin probabil !
Orice plantă, în starea ei nativă (proaspătă) conţine cel puţin
o substanţă cu efect anti-oxidant (anti-cancerigen), în vreme ce
orice produs de origine animală conţine cel puţin un element /
substanţă cu efect pro-cancerigen
Alteori prin digestia, absorbţia, ori metabolizarea unui produs
de origine animală rezultă subproduşi cu efect dovedit cancerigen
Concluzia ? Dieta persoanei care are cancer va trebui să fie
(aproape) exclusiv crudivoră, iar orice aliment de origine animală
va fi evitat
Există dovezi ştiinţifice că unele substanţe existente în plante
produc distrugere tumorală directă, altele distrug vasele sangvine
care irigă tumora, altele provoacă creşterea numărului de limfocite
T killer reactivându-le, iar altele stimulează cele 3 enzime
redutabile legate de apărarea anti-tumorală (superoxid-dismutaza
SOD, glutationul şi catalaza)
Dacă în natură găsim practic remedii pentru orice boală a
stilului de viaţă, de ce acest lucru n-ar fi valabil şi pentru cancer,
leucemii, limfoame sau SIDA ?
Cred în capacitatea extraordinară de auto-reparaţie cu care
organismul nostru a fost înzestrat de către Creatorul său, dacă
acestuia îi sunt puse la dispoziţie remediile naturale simple şi
sănătoase

Factori declanşatori / favorizanţi ai carcinogenezei
> 10.000 de cauze / factori identificaţi ; anual lista creşte cu
280 de noi titluri
Există 4 factori majori declanşatori :
- fumatul (30%)
- sedentarismul (>30%)
- alimentaţia (30%)
- stresul (9%)

D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
58
Fumatul – 30%
Aduce în organism > 4.000 de substanţe toxice
Aduce dintre acestea sunt cu efect major pro-cancerigen :
3,4-benzpirenul şi nicotina
Pe ce căi am putea beneficia de cât mai mult 3,4-benzpiren ?
- 1 kg de carne la grătar aduce în organism tot atâta benzpiren
cât.... 600 de ţigări.
Alte surse : fripturi, prăjeli, pâinea prăjită, afumăturile,
asfaltarea şoselelor, traficul auto intens
Sfat / poruncă divin(ă) referito(a)r(e) la pregătirea termică a
alimentelor (Exodul 16,23) : “...coaceţi ce aveţi de copt şi fierbeţi
ce aveţi de fiert...!”, deci NU “frigeţi”, ci “coaceţi” ; NU “prăjiţi”,
ci “fierbeţi” + NU afumaţi !!!
1 pachet de ţigări / zi = 1,6 Euro / zi
Înscrisul de pe pachetele de ţigări, unic în felul său : “tutunul
dăunează grav sănătăţii !”
31% dintre români fumează (locul II în Europa după Polonia)
% este mai mare în rândul bărbaţilor şi creşte alarmant între
tinerii < 18 ani

Sedentarismul – 30%
Este cu până la 20% mai nociv decât fumatul
Se exclude pentru fumat ? DA ! Dar pentru sedentarism ?
Definiţia vieţii = “formă superioară de mişcare a materiei”
Exerciţiul fizic = ASUL sistemului de sănătate, fiind cel mai
important factor de :
- Creştere a sintezei de “molecule de plăcere” cerebrale
- Fixare a Ca2+ în oase
- Scădere a tensiunii arteriale
- Scădere a colesterolului
- Stimulare a sintezei hormonului de creştere
- Stimulare a sintezei tuturor anti-oxidanţilor endogeni :
SOD, Glutation, Catalază, CoQ10...
Caracteristicile unui EF eficient (toate 3 simultan) :
- Puls > 100 bătăi / minut
- Să producă transpiraţie
- Să producă dispnee (gâfâială)

Greşelile alimentare – 30%
1. Suntem bazici (pH = 7,4)
- orice aliment de origine vegetală induce bazicitate în
organism
- orice aliment de origine animală induce aciditate în
organism + pâinea albă, dulciurile concentrate (ultra-rafinatele),
murăturile, băuturile carbogazoase, alimentele alterate
- cancerul nu se dezvoltă niciodată într-un mediu bazic, ci
întotdeauna într-un mediu (cât mai) acid !!!
2. Lactatele cresc în special (dar nu numai !) riscul apariţiei
cancerului de : prostată, sân, col uterin, ovar
- proteină acidă >85% reprezentată de cazeină =cel mai
cancerigen produs de origine animală
- conţin factori de creştere
3. Excesul ponderal
- produce hormoni cancerigeni (estrogen în exces)
- fiecare kg în plus peste greutatea ideală, SCADE durata de
viaţă cu un trimestru !!!
4. Dulciurile concentrate (zahăr = miere, bomboane, prăjituri,
ciocolată, compoturi, dulceţuri...)
- scad imunitatea generală, dar şi pe cea specifică anti-cancer
- (nu: prăjituri, compoturi, dulceţuri, bomboane, ciocolată...
- da: fructe. Aşa ceva a lăsat Dumnezeu.)
- consumă minerale, vitamine şi anti-oxidanţi din organism
pentru a fi metabolizate
- conţin “E”-uri periculoase
5. “E”-urile:
E102 (tartrazina) : îngheţate, Fanta...
E210-213 (benzoaţii) : “conservantul alimentar”
E214-219 (p-hidroxibenzoaţii) : conservanţi
E220-228 ; 513-523 (sulfaţii, sulfiţii, metabisulfiţii) :
prăjituri, rulouri...
E231 (ortofenil-fenol) : colorant de suprafaţă
E249-252 (nitraţii şi nitriţii) : apă de ţară infiltrată cu dejecţii
animale, salamuri, carne
E330-333 (citraţii) : conserve, sucuri “răcoritoare”
E338-343 ; 450-452 ; 541-542 (fosfaţii) : salamuri, chiar
unele din soia
E407 (carragenan) : salamuri ca substanţă de îngroşare,
stabilizant, gelificator
E430-436 (derivaţi de polioxietenă) : emulgator
E539 (tiosulfatul de sodiu) : sechestrant
E916-917 (iodaţii) : se introduce în sarea de bucătărie,
triplând frecvenţa cancerelor tiroidiene în câţiva ani
E950 (acesulfam K) : îndulcitor în sucuri
E951 (aspartam) : îndulcitor în sucuri, ciocolate
E952 (ciclamaţii) : îndulcitori în sucuri, ciocolate
E954 (zaharina) : îndulcitor pentru uzul diabeticilor

Sarea în exces => cancer de esofag, stomac
- necesar zilnic 2 grame !!!
- nu se va răci mâncarea adăugându-i sare (Banat)
- “de vrei să fii sănătoasă / să n-ai solniţă pe masă” (autorul)
- evitaţi sarea iodată.
7. Afumăturile de orice tip aduc în organism 3,4-benzpiren şi
fenoli
8. Prăjelile => aldehide, cetone, acroleină şi acrilamidă,
aciditate
- se regăsesc pe vasele noastre în zeci de minute
- pro-cancerigene
- uleiul prăjit - refolosit = otravă (mai ales cele omega 6)
- nu prăjiţi nimic: fierbeţi, coaceţi sau consumaţi crud
9. Grăsimea animală
- Motivul ? Înfundă vasele, dă cancer, blochează rinichii şi
creşte riscul apariţiei tuturor bolilor alergice
10. Alimentele mucegăite : salam, brânză, compot, dulceaţă,
pâine... Conţin mico- şi aflatoxine = toxice/cancerigene hepatice
importante
11. “carne” + “C” => “cancer”
- Dantura noastră + tubul digestiv seamănă cu a... calului. Ce
mănâncă un cal ? Cât trăieşte un cal ?
12. Pâinea albă
- Fără fibre, minerale şi vitamine
- Induce constipaţie => 90% dintre persoanele care au avut,
au, sau vor avea cancer, au fost sau sunt constipate
13. Guma de mestecat ; conţine mai mult de 10 “E”-uri, unele
cancerigene
14. Uleiurile omega 6 (dar nu în starea lor nativă !)
- Floarea soarelui, dovleac, porumb, soia, susan...
- Sunt pro- : inflamatorii, reumatice, cancerigene, coagulante
+ vasoconstrictoare
15. Lipsa leguminoaselor (soia, fasole, linte...) din
alimentaţia cotidiană predispune la cancer de : sân, prostată, col
uterin, ovarian
16. Murăturile determină creşterea tuturor bolilor alergice +
cancerigene prin nitrozaminele rezultate prin metabolizarea
acestora
Reţineţi: un vegetarian total, nu va face vreodată cancer !!!

Stresul – 9%
Personal consider procentul de mai sus insuficient
Este responsabil şi de alte boli în afara cancerului : ulcer g-d,
diabet, astm, infarct, HTA, boli psihice…
Alte ipostaze ale stresului :
- decese în familie
- sentimentul inutilităţii
- examene
- divorţ +/- parental
- frustrare
- instabilitate : financiară, sentimentală, politică...

Alte cauze de carcinogeneză
Consumul zilnic de cafea : cancer de sân, col uterin, ovarian,
vezică urinară, pancreas (datorită prăjirii)
Alcoolismul cronic : cancer oro-faringian, stomac, esofag
Sucurile “răcoritoare” la sticle din plastic din comerţ, cresc
drastic riscul apariţiei cancerelor cerebrale şi a leucemiilor la copii
O cantitate insuficientă de apă ca aport reduce eliminarea
deşeurilor de metabolism (benzoat, sorbat...)
Radiografiile inutile
Unele medicamente uz psihiatric, unele anti-ulceroase, anti-
concepţionalele orale + stimularea hormonală ovariană pentru a
procrea
Tacâmurile din aluminiu
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Noiembrie 2009 59
Traumatismele sânului
Călugăriţele au şanse mai mari de a face cancer decât
populaţia generală feminină
Chiuretajele
Sarcinile multiple (> 3-4)
Expunerea intempestivă la soare, RUV, RIR

Factori de protecţie împotriva apariţiei bolii canceroase
Exerciţiul fizic eficient
Alimentaţia vegetariană totală
Consum suficient de APĂ = urină inodoră şi incoloră, dar > 2
litri / zi
Număr suficient / eficient de ore de somn
Menţinerea normală a greutăţii corporale (dar mai mult spre
limita inferioară a acesteia)
Alăptarea la sân minim 6 luni
Prezenţa mamei într-o familie + o familie unită + climat
familial agreabil
Cuvintele de apreciere + mângâierile
Frecventarea cu regularitate a unui serviciu public de
închinare
Aeroionizarea negativă
Consumaţi zilnic soia (şi alimente bogate în fito-estrogeni) şi
nu veţi face vreodată cancer de sân ; tărâţe de grâu !
Vitaminele D şi E, seminţele / uleiul de in, licopen, Seleniu,
Calciu

Respectând un regim de viaţă sănătos, foştii bolnavi de
cancer vor putea trăi mulţi ani, ca şi când n-ar fi avut vreodată
boala
Ar fi bine dacă persoanele vindecate de cancer vor avea pe
tot parcursul vieţii, în alimentaţia sa zilnică, cel puţin un factor
alimentar de forţă anti-cancerigen, pentru o protecţie continuă

Deşi este o boală teribilă, cancerul poate fi întotdeauna
prevenit, iar odată declanşat, printr-o cură edenică, poate fi
vindecat !





Fluorizarea apei potabile,
otrăvirea globală


Fluorura - un instrument de supunere şi
imbecilizare a populaţiei

Adaptare după un fragment din lucrarea
„Minciuni oficiale” de David Heylen Campos

u toate că s-a demonstrat că fluorul produce tulburări
de sănătate deosebit de grave, la ora actuală peste 70%
din apa potabilă din Europa şi SUA este fluorizată.
Câţi dintre noi ştiu, de exemplu, că acest element care se utilizează
în fluorizarea apei sau a pastei de dinţi provine din reziduurile
rezultate din fabricarea aluminiului? Sau că aceeaşi fluorură de
sodiu este folosită şi la fabricarea otrăvurilor pentru şobolani şi
pentru gândaci?
Cum aţi reacţiona dacă aţi afla că în apa care curge la
robinetul dumneavoastră au fost introduse, în mod deliberat,
substanţe nocive care v-ar afecta integritatea fizică, acţionând chiar
şi asupra capacităţii de a raţiona?
Chiar dacă pare greu de crezut, acest lucru se petrece. Încă
din prima jumătate a secolului 20, fluorizarea apei de băut
constituie în Europa şi Statele Unite un procedeu biologic standard
pentru filtrarea şi combaterea agenţilor patogeni din apa potabilă.

Publicul este prea puţin conştient de efectele nocive ale
ingerării de fluoruri, atât din apa potabilă, cât şi prin utilizarea
pastelor de dinţi care conţin fluor. Un număr foarte mare de studii
demonstrează că fluorul nu are nicidecum efecte pozitive asupra
dinţilor şi, prin urmare, impunerea fluorizării apei şi a diferitelor
produse are cu totul alte raţiuni decât mult vehiculata combatere a
cariilor dentare. Odată ingerat, fluorul se depozitează în exces în
glanda pineală şi în ţesuturile osoase ale corpului (dinţi şi oase),
unde produce grave disfuncţii. Din cauza efectelor nocive ale
fluorului, fluorizarea duce la creşterea mortalităţii infantile,
provoacă cancer, malformaţii congenitale, distruge oasele şi
sistemul nervos, scade coeficientul de inteligenţă şi induce stări de
obedienţă.
Efectele negative în plan psiho-mental şi chiar spiritual ale
fluorului sunt considerabile şi nu pot fi neglijate. În principal, ele se
datorează faptului că în trupul uman, prima ţintă atacată de fluor
este glanda pineală (epifiza). Fluorul în exces afectează grav
funcţionarea acestui centru de forţă, privând-o pe fiinţa umană de
anumite trăiri spirituale esenţiale.
Câştigătoare în această ecuaţie sunt anumite industrii, cum ar
fi cea de prelucrarea a aluminiului sau cea de producere de
fertilizatori agricoli, care generează mari cantităţi de fluoruri. Cum
acestea sunt nişte poluanţi foarte importanţi, iar companiile nu au
voie să deverseze decât cantităţi foarte limitate, s-a recurs la
această stratagemă, care pune în pericol atât mediul, cât şi sănătatea
populaţiei. Astfel, tonele de deşeuri provenite din prelucrarea
aluminiului sunt folosite pentru aşa-zisa „filtrare” a apei potabile.
Faptul că oamenii au senzaţia că fluorul este benefic pentru starea
lor de sănătate, face ca această otrăvire să fie cu atât mai perversă.
La fel stau lucrurile şi cu intensele campanii publicitare, prin care
sunt promovate pastele de dinţi care conţin fluor.

Fluorul, mai nociv decât plumbul
Fluorul este ultimul dintre nemetalele din tabelul periodic. A
fost descoperit în 1771 de către chimistul suedez Carl Wilhelm
Scheele, dar abia în anul 1886, chimistul francez Henri Moissan a
reuşit să-l izoleze, după numeroase încercări nereuşite ale unor
oameni de ştiinţă faimoşi, precum Faraday sau Davy. Mulţi alţi
cercetători au murit otrăviţi cu fluor.
Fluorul este prezent sub forma unui gaz verde-gălbui, foarte
corosiv şi nociv, cu miros puternic, neplăcut. Dintre toate
elementele chimice, el este cel mai reactiv formând mulţi compuşi.
Ca exemplu de toxicitate trebuie menţionat acidul fluorhidric, cu
înalt grad de coroziune. Datorită uşurinţei cu care atacă sticla, este
utilizat în industria gravurii.
Derivatul care se foloseşte în pasta de dinţi, în pastile,
inclusiv în apa potabilă, este fluorura de sodiu. Cu toate acestea,
există o informaţie pe care majoritatea populaţiei nu o cunoaşte şi
care sună înfricoşător, dacă îi dăm crezare doctorului John
Yiamouyiannis: „Nu adăugăm în mod deliberat arsenic şi nici
plumb în apă. Dar adăugăm fluor. De fapt fluorul este mai toxic
decât plumbul, iar arsenicul este doar puţin mai otrăvitor decât
fluorul.”
Acest lucru nu este decât vârful aisbergului dintr-o campanie
care foloseşte fiinţa umană pe post de cobai, în timp ce
multinaţionalele sunt principalii beneficiari. Olanda, Statele Unite
ale Americii, Regatul Unit sunt doar câteva ţări în care apa
fluorizată ajunge la niveluri mult mai ridicate decât cele
recomandate.
Fluorizarea a început „oficial” prin anii ’30, când un grup de
oameni de ştiinţă au susţinut că, adăugând mici cantităţi de fluor
într-un lichid, acest element devenea benefic în lupta împotriva
cariilor, mai ales la nivelul sănătăţii bucale a copiilor. De atunci s-a
dus o ferventă campanie în favoarea fluorului – considerat un
„extraordinar” aliat împotriva bolilor dentare – şi s-a pus accent pe
necesitatea includerii acestui element printre ingredientele pastelor
de dinţi şi în compoziţia celorlalte produse de acest fel. Încă de pe
atunci existau voci care se opuneau campaniilor de fluorizare. „The
Journal of American Medical Association”, din 18 septembrie
1943, atrăgea atenţia asupra caracterului nociv al compuşilor pe
bază de fluor, precum şi a felului în care aceştia acţionează la
nivelul celular. Revista americană arăta că „fluoridele sunt, în
general, otrăvuri protoplasmice, care schimbă permeabilitatea
membranelor celulare, inhibând anumite enzime”.

Adevărul despre derivaţii din fluor
Primele intoxicări cauzate de fluor datează din perioada
Revoluţiei Industriale. În anul 1850, fabricile de fier, cupru şi
aluminiu au evacuat mari cantităţi de substanţe cu grad crescut de
toxicitate, omorând animale, plante şi chiar fiinţe umane. Poluarea
s-a intensificat în anii ’20, atunci când dezvoltarea înfloritoare a
C
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
60
industriei a început să fie o problemă comună a ţărilor
industrializate.
Marile fabrici metalurgice, în special cele americane, au
cunoscut o adevărată explozie cantitativă şi calitativă, fiind
impulsionate, în bună măsură, de avântul industriei militare, care
promitea mari sume de bani în schimbul producerii armamentului
sau dispozitivelor care foloseau materialele menţionate. A apărut
însă o problemă: milioanele de tone de fluoruri obţinute sub formă
de reziduuri. S-a hotărât ca ele să fie deversate în râuri sau în
mediul înconjurător, neţinându-se cont de faptul că erau foarte
nocive pentru sănătatea publică. Totuşi contaminarea nu a putut fi
ascunsă, astfel încât populaţia a cerut daune marilor companii
răspunzătoare, obţinând chiar importante despăgubiri din partea
acestora.
Guvernele s-au văzut nevoite să aloce sume mari pentru
controlul poluării generate de fabricarea metalelor, aluminiul fiind
unul dintre cele mai toxice. În scurt timp, aceste substanţe toxice au
început să se folosească la o scară din ce în ce mai mare la
prepararea unor otrăvuri, cum ar fi cea de şobolani.
La începutul anilor ’30, lua amploare o campanie agresivă,
care oferea o soluţie miraculoasă pentru problema deşeurilor
derivaţilor din fluor. Aceasta se baza pe adăugarea fluorului, în
cantităţi controlabile, în apa potabilă, ajutând astfel la prevenirea
cariilor dentare. Câteva persoane, printre care şi scriitorul şi
doctorul Joel Griffiths, afirmă că acest fapt nu a fost o descoperire
medicală, ci o campanie orchestrată de fabricanţii de aluminiu cu
scopul de a dezinforma publicul şi de a distrage atenţia de la ceea
ce era cu adevărat important: toxicitatea fluorului.
În acea perioadă, omul de ştiinţă Gerald J. Cox a adus la
cunoştinţa publicului larg faptul că un derivat cu o valoare
economică scăzută se transformase într-un potenţial aliat împotriva
cariilor, obţinându-se importante rezultate, în special pentru
sănătatea bucală a copiilor. Puţini îşi imaginau atunci că domnul
Cox era plătit de Fundaţia ALCOA, unul dintre principalii
fabricanţi de aluminiu din lume şi finanţator al cercetărilor legate
de apa fluorizată. Pin fluorizarea apei potabile, problemele
fabricanţilor de aluminiu luaseră sfârşit. Chiar dacă doza pentru un
singur individ era infimă, calculată la toată populaţia SUA, ea
înseamnă producerea a sute de mii de tone pentru alimentarea la
nivel naţional.
În anul 1939, fluorizarea apei din America de Nord s-a
transformat dintr-o simplă propunere în realitate, mulţumită
cercetărilor făcute de Gerald J. Cox, care nu era nici doctor, nici
stomatolog, ci un chimist angajat de principala companie de
producere a aluminiului, cea care primise deja reclamaţii masive
pentru otrăvirea cu fluor.
Au trecut mulţi ani până când au început să apară primele
rapoarte care puneau sub semnul întrebării beneficiile acestei
substanţe. Cauzele acestei întârzieri sunt uşor de explicat: marile
industrii, precum ALCOA, susţinuseră de-a lungul anilor o
campanie în favoarea fluorului, ascunzând informaţii relevante
despre această substanţă toxică.
Între anii 1986 şi 1987, a fost finalizat cel mai mare studiu
realizat până atunci despre efectele acestui element, studiu iniţiat
de Institutul American de Cercetări în Domeniul Dentar. La proiect
au participat 39.000 de subiecţi cu vârstele cuprinse între cinci şi
17 ani, din diferite zone ale ţării. O treime dintre aceştia trăiau în
zone unde apa fusese fluorizată; o a doua treime băuse apă parţial
fluorizată; iar restul subiecţilor locuiau în zone unde nu fusese
aplicată această măsură contestatară. S-au analizat fişele întocmite
de stomatologi, precum şi starea ulterioară a sănătăţii bucale şi s-a
ajuns la concluzia că nu au existat diferenţe notabile între zonele
fluorizate şi cele nefluorizate.
În 1990, dr. John Colquhoun a condus, în Noua Zeelandă, un
studiu asupra a 60.000 de copii din şcoli, studiu care demonstrează
că nu există nicio diferenţă între dinţii elevilor din zonele fluorizate
şi cei ai elevilor din zonele nefluorizate. Un alt studiu care a
urmărit să compare sănătatea dinţilor locuitorilor din două oraşe
americane, Los Angeles şi San Francisco, nu a găsit nicio diferenţă
între aceştia, deşi în San Francisco apa potabilă era deja fluorizată,
pe când în Los Angeles, nu. Mai mult, în 1992, o cercetare
întreprinsă de Universitatea din Arizona a demonstrat că numărul
de carii este direct proporţional cu cantitatea de fluor din apa
potabilă. Un simptom al unui nivel prea mare de fluor în organism
este fluoroza dentară, o boală care face dinţii să devină fragili şi
decoloraţi şi care este azi în Canada cea mai tratată boală în
clinicile dentare.
În 1988, Laboratorul Naţional Argonic (Illinois, SUA)
confirma faptul că fluorul putea transforma celulele normale în
celule canceroase. Deşi această descoperire părea alarmantă, puţine
ţări au luat măsuri. Doctorul Ardi Limeback, director al
Departamentului de Chirurgie Dentară Preventivă din cadrul
Universităţii din Toronto şi preşedinte al Asociaţiei Canadiene
pentru Cercetare Dentară, a făcut nişte declaraţii uluitoare ziarului
Tribune, la finele anului 1999. În acel interviu, Limeback explică:
„Copiii mai mici de trei ani nu trebuie să folosească pasta de dinţi
cu fluor sau să bea apă fluorizată, iar în Toronto bebeluşilor nu
trebuie să li se mai dea apă de la robinet.” Acelaşi doctor declara
într-un interviu: „Au fost deversate fluoruri contaminate în
depozitele noastre de apă aproape o jumătate de secol. Majoritatea
aditivilor de fluoruri provin din curăţarea căminelor din Florida.
Aditivii sunt un produs toxic secundar al industriei. Asta înseamnă
că am administrat populaţiei fluoruri toxice prin intermediul apei
potabile, iar persoane fără nicio vină au fost expuse la substanţe
cancerigene, cum ar fi arsenicul sau radiul. Din cauza acumulării
de substanţe toxice din organism, repercusiunile asupra sănătăţii
individului pot fi catastrofale.”
Într-un studiu din „Applied Statistics” din 1977, şi D.J.
Newell stabilea o legătură directă între fluorizarea resurselor de apă
şi cancer. Interesant din acest punct de vedere este şi studiul lui I.A.
Disney, publicat în „Community Dentistry and Oral Epidemiology”
în 1990 privind utilizarea în şcoli a apei fluorizate. Alte studii
demne de a fi citate: „Rata de incidenţă a cancerului osos în New
York”, de M.C. Mahoney, publicat în „Amerian Journal of Public
Health”, în 1991 precum şi „Fluorizarea apei potabile şi
osteosarcomul” de S. E. Hrudley, publicat de „Canadian Journal of
Public Health”, în 1990. Concluziile acestor studii afirmă că
efectele fluorizării pot acţiona şi peste generaţii, provocând
naşterea unor copii fără oase sau acefalici. Un studiu desfăşurat de
Procter&Gamble în 1991 a demonstrat că, dacă se consumă doar
jumătate din cantitatea recomandată de fluor, creşte semnificativ
riscul de apariţie a defectelor genetice. În 1993, Institutul de
Ştiinţă, Sănătate şi Mediu Înconjurător al Statelor Unite a ajuns la
aceeaşi concluzie.
Dr. Ian Packington, toxicolog la Asociaţia Naţională pentru
Apă Pură din SUA, a descoperit că în zonele în care s-a realizat
fluorizarea apei, numărul de copii născuţi morţi este mai mare cu
25% decât în cele în care apa nu este fluorurată. O altă analiză,
realizată pentru Departamentul de Stat al Sănătăţii din SUA, arată
că în zonele cu apă fluorurată numărul de persoane bolnave de
sindrom Down este cu 30% mai mare decât în zonele în care apa nu
este fluorurată. Cercetările realizate de dr. Albert Schatz au ajuns la
concluzii similare în America Latină: în zonele în care apa este
fluorurată, cazurile de mortalitate infantilă şi malformaţii
congenitale sunt foarte ridicate ca număr.
Un studiu recent al Universităţii din Toronto a ajuns la
concluzia că în cazul locuitorilor din zonele în care nivelul
fluorului din apă este mai ridicat decât în alte părţi, riscul de
producere a fracturilor de şold a crescut considerabil. Mai mult
decât atât, s-a descoperit că fluorul modifică structura osoasă a
fiinţei umane. Prezenţa unei cantităţi prea mari în componenţa
scheletului uman e periculoasă, deoarece oasele devin mult mai
fragile. Studii clinice realizate începând cu anii ‘90 în SUA au
demonstrat că există o strânsă legătură între consumul de apă
fluorizată şi fracturi. La data de 22 martie 1990, revista New
England Journal of Medicine a publicat un studiu privind creşterea
numărului de fracturi osoase la bolnavii de osteoporoză, fenomen
legat de consumul de fluor. În acelaşi an şi pe parcursul următorilor
doi, revista de specialitate a Asociaţiei Medicale Americane a
publicat trei articole care vorbeau despre legătura dintre fracturile
de şold şi fluorul adăugat în apă. Alte cercetări realizate începând
cu 1991, în cadrul Programului Naţional de Toxicologie american,
au arătat că există o creştere certă a cazurilor de osteosarcom, o
formă de cancer care atacă oasele, la persoanele care ingerează
frecvent fluoruri, fie din apa potabilă, fie din pasta de dinţi. Alt
efect dovedit al fluorizării îl constituie blocarea sintezei colagenlui,
ceea ce afectează grav atât oasele cât şi tendoanele, muşchii, pielea,
cartilagiile, plămânii, rinichii şi traheea.
În 1991, Centrul Regional de Combatere a Infestărilor din
Akrom (Ohio) a dat publicităţii un raport care preciza că „s-a
constatat decesul unei persoane după ingestia a 16 mg de fluoride.
Este de ajuns 1/10 dintr-un gram de compuşi ai fluoridelor pentru
D
e
z
b
a
t
e
r
i



s
ă
n
ă
t
a
t
e

Noiembrie 2009 61
a ucide un bărbat de 80 de kilograme”. Potrivit aceluiaşi centru,
„pasta de dinţi fluorizată conţine până la 1 mg/gram de fluor”.
Compania „Procter&Gamble” recunoaşte public că atât de
familiarul tub de pastă „conţine teoretic suficient fluor ca să ucidă
un copil mic”. La 27 iulie 1985, „Procter and Gamble” a făcut o
prezentare ştiinţifică la Institutul Naţional pentru Ştiinţele Sănătăţii
Mediului intitulată cât se poate de semnificativ: Studii asupra
carcinogenicităţii cu sodium-fluor la şobolani.
Conform estimărilor ştiinţifice, cantitatea de fluor în apă nu
trebuie să depăşească 1 ppm. Cu toate acestea, în multe zone din
Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, nivelul depăşeşte 2 sau 3
ppm, fiind, în opinia doctorului Lames Patrick, om de ştiinţă din
cadrul Institutului Naţional de Sănătate al SUA, total inadecvat în
scopuri terapeutice. De fapt, există ţări care consideră chiar şi 1
ppm o cantitate foarte mare. Este interesat de observat că în
Japonia, de exemplu se utilizează indicele superior din a opta parte
recomandată de guvernul nord-american.
Consistenta listă a efectelor secundare a fluorului nu se
încheie aici. Există şi alte efecte, mai subtile, ale fluoridelor asupra
omului, cunoscute şi utilizate în lagărele germane şi gulagul
sovietic.

Fluorurile şi controlul mintal
Faptul că apă potabilă din lagărele germane şi din gulagul
sovietic era, în prealabil, puternic fluorizată a fost prezentat mult
timp drept o dovadă a menţinerii normelor sanitar-biologice la
deţinuţi. Această subită grijă faţă de om avea, însă, un revers
cunoscut doar de câţiva. În realitate, fluorizarea intensă a apei de
băut inducea în subiecţi obedienţă şi le afecta spiritul critic. Acest
mic „detaliu” a rămas secret, dintr-un motiv uşor de bănuit: în toate
zonele urbane se practică, de câteva decenii, fluorizarea intensă a
apei potabile.
Potrivit cercetătorului Ian E. Stephen, specialist în efectele
nocive ale fluorului asupra sănătăţii, în timpul mandatului prim-
ministrului Margaret Thatcher, gradul de fluorizare a apei, în
Irlanda de Nord, s-a triplat. Conform lui Stephen, acest lucru nu a
fost făcut în scop profilactic, pentru a se preveni apariţia cariilor, ci
din dorinţa de a calma o zonă a ţării cu risc ridicat de conflict. Dacă
a fost aşa, de unde ştia prim-ministrul că apa fluorizată avea
proprietăţi de modificare a comportamentului individului?
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost
create lagărele de concentrare. Nivelul tensiunii din lagărele de
concentrare era extrem şi în orice moment s-ar fi putut isca revolte,
însă germanii au găsit o metodă simplă şi ieftină de a menţine
prizonierii liniştiţi şi letargici. Au descoperit că micile doze zilnice
de fluor adăugate în apă drogau individul afectându-i creierul şi
menţinându-l supus. Această descoperire surprinzătoare putea fi
folosită mai ales în ţările cucerite, pentru a menţine populaţia „sub
control”.
Fabrica I.G. Farben urma să producă aceste doze de fluor.
Era o campanie germană de produse chimice, una dintre cele mai
mari din lume la vremea respectivă. Principala sa filială se afla
aproape de lagărul de la Auschwitz, dintr-un motiv foarte simplu:
mâna de lucru era „gratuită” şi departe de zonele bombardate de
aliaţi. La sfârşitul războiului, aliaţii controlau deja toate instalaţiile
şi tehnologiile produse în laboratoarele Farben. A fost trimis aici un
grup de cercetători conduşi de un om de ştiinţă numit Charles Elliot
Perkins, expert în chimie, biochimie, fiziologie şi patologie. A fost
informat despre metodele folosite de germani pentru supunerea
prizonierilor, printre care figura şi utilizarea fluorului.
Însă Perkins a făcut o greşeală: a spus prea multe lucruri
adevărate. După cercetările făcute între 1940 şi 1950, el a declarat
că fluorura din apă a produs modificări majore la nivelul creierului,
mai precis în hipocamp. Înainte de a muri (se presupune că a fost
asasinat), a declarat de multe ori că trebuie evitată fluorizarea
globală.
Înainte de începutul războiului, prin anii ’20, compania I.G.
Farben a încheiat afaceri de milioane cu diverse companii şi
personalităţi din Statele Unite, iar în timpul conflictului armat
aceste afaceri s-au menţinut. Printre aceste firme şi personaje s-au
aflat şi Henry Ford, General Motors Company sau Standard Oil al
familiei Rockfeller.
Toate aceste firme şi oamenii de afaceri multimiliardari au
investit mari sume de bani pentru construirea de fabrici sub marca
I.G. Farben, printre aceştia detaşându-se extrem de bogata familie
Mellon. În 1933 a fost creat Melleon Institute, o fundaţie
independentă care se ocupa cu finanţarea noilor descoperiri din
domeniul ştiinţei şi tehnologiei, printre ele aflându-se, în mod
curios, şi „extraordinara substanţă profilactică pentru carii”.
Relevant este faptul că familia Mellon a fondat uriaşa fabrică de
aluminiu ALCO, cea mai mare producătoare de reziduuri toxice.
Ştia guvernul american care erau efectele negative ale
fluorului asupra sănătăţii? Au fost ascunse aceste informaţii pentru
a proteja sinistra conspiraţie financiară, care folosea fluorul ca
monedă de schimb? Şi, mai mult decât atât, deţinând aceste
informaţii, cu ce intenţie au iniţiat cele mai puternice firme
americane o campanie internaţională pentru promovarea folosirii
fluorului în afara ţării lor?
Nu există un răspuns convingător, dar este îngrijorător să
observăm că mai mult de 60 de calmante care se vând astăzi pe
piaţă folosesc fluorul în compoziţia lor. De exemplu, Diazepam,
cunoscut şi sub numele de Valium, are efecte mult mai puternice
prin fluorizare, dând naştere unui alt calmant puternic, Rohypnolul,
care este produs de Roche Products, o filială a companiei I.G.
Farben. Dar acest caz nu este unic. Stelazine, puternicul
tranchilizant fluorurat este folosit şi astăzi în toate azilurile de
bătrâni şi în ospiciile din toate lumea.
În perioada anilor 1990, cercetările conduse de Phillis
Mullenix, toxicologul de la Harvard, au arătat că fluorura în apă
poate conduce la scăderea IQ-ului şi produce în cobai simptome ce
pot fi asemănate cu hiperactivitatea şi deficitul de atenţie. Cu
câteva zile înainte ca cercetarea ei să fie acceptată spre publicare,
Mullenix a fost concediată din funcţia de şef a departamentului de
toxicologie de la Forsyth Dental Center din Boston. Apoi aplicaţia
ei pentru un grant de continuare a cercetărilor legate de fluorură şi
sistemul nervos central a fost respinsă de Institutul Naţional de
Sănătate din SUA (NIH) spunându-i-se că „fluorura nu are efecte
asupra sistemului nervos central”.





Mass-media - pensula cosmeticienilor
politici cu care ne colorează realitatea
aşa cum doresc ei să o percepem
Motto: „Treaba noastră este să dăm oame-
nilor nu ceea ce ei vor, ci ceea ce decidem noi că
ar trebui să aibă.”
Richard Salent, fost preşedinte la CBS News.



Emil Popescu – Bucureşti

Există doar o mână de oameni care controlează
virtual toată informaţia ce ajunge la populaţia din
întreaga lume.
În Statele Unite, acest sistem este perpetuat de FCC – Federal
Communications Commission (Comisia Federală pentru
Comunicaţii).
FCC a fost înfiinţată în anul 1934 şi este responsabilă de
corelarea comunicărilor interstatale şi internaţionale prin radio,
televiziune, cablu, satelit şi internet. Comisia Federală de
Comunicaţii este condusă de cinci persoane care sunt numite de
preşedinte şi confirmate de Senat, pentru o perioadă de 5 ani.
Printre alte atribuţii pe care le are, FCC reglementează câteva
posturi de radio şi TV, stabilind, de fapt, prin această aşa-zisă
reglementare, care sunt informaţiile ce vor ajunge să fie difuzate
către publicul larg.

Controlul presei scrise
În anul 1990, toată presa scrisă era controlată de numai 21 de
D
e
z
b
a
t
e
r
i



m
a
s
s

m
e
d
i
a

Lohanul nr. 10
62
grupuri de interese: 12 dintre ele controlau toate ziarele, 3 grupuri
controlau jurnalele, şi celelalte 6 industria principală de publicare.
Persoanele care controlează mass-media americană fac parte
din „Clubul Alibi”, fiind o elită de 50 de oameni de afaceri şi
oficiali politici, care s-au unit cu o parte din serviciile secrete
pentru a influenţa ceea ce oamenii aud, văd şi citesc în şi prin
mass-media. Această idee a fost şi continuă să fie pusă în practică
prin intermediul unui program clandestin, numit „Operaţiunea
Mockinbird”, prin care CIA recrutează şi foloseşte jurnalişti
importanţi, pentru a manipula mass-media şi pentru a influenţa în
mod direct rezultatele alegerilor.
Registrul Naţional al Locurilor Istorice descrie funcţionarea
Clubului Alibi astfel: „furnizează membrilor săi alibi-uri pentru
situaţiile în care aceştia sunt întrebaţi de soţii şi de familie unde au
fost, fiind un loc în care se adună anumiţi bărbaţi, pentru a scăpa de
monotonia vieţii domestice şi de rutina serviciului”. Prin tradiţie,
portarul clubului furnizează întotdeauna un alibi fiecărui membru,
trimiţându-i acestuia o telegramă sau un mesaj printr-un curier.
Acest „refugiu” secret, care nu avea, în anii de început, un număr
de telefon la care să poată fi apelat, a fost frecventat de către
numeroase figuri politice şi militare dintre cele mai importante, în
cei 122 ani de la înfiinţarea sa.
Clubul Alibi a fost fondat de către şapte dintre membrii
vechiului şi extinsului Club Metropolitan, care urmăreau o asociere
mai restrânsă şi mai secretă. Preşedintele fondator al Clubului
Alibi, Marcellus Bailey, era şi membru fondator al Clubului
Metropolitan.
Dintre avocaţii şi judecătorii ce făceau parte din Clubul Alibi
îi amintim pe Stanley Reed şi Potter Stewart, de la Curtea Supremă
de Justiţie. Din acest club mai făceau parte membrii ai cabinetului
prezidenţial, consilieri de la Casa Albă, inclusiv fraţii Dulles: Allen
(director CIA) şi John Foster (secretar de stat), Christian A. Herter
- secretarul de stat al lui Eisenhower, Robert Lovett - cel prin
eforturile căruia a luat fiinţă CIA, precum şi Prescott Bush, tatăl şi
bunicul preşedinţilor Bush.

Întrebări stânjenitoare
Pe vremea când mai exista încă ziarul Spotlight, James
Tucker, jurnalist de marcă, care s-a ocupat timp de mai bine de 30
de ani cu dezvăluirea acţiunilor grupului Bilderberg, afirma: „dacă
cele mai populare staruri de cinema sau jucători de fotbal s-ar
aduna la o întâlnire cu uşile închise, într-un week-end, presa ar
înnebuni, cerând să ştie ce s-a discutat acolo. Dar, atunci când cei
mai puternici cetăţeni – care fac parte din clubul Bilderberg - se
adună la o astfel de întâlnire, la care participă cei mai importanţi
oameni politici, presa nu manifestă nici cel mai mic interes.” Nu vi
se pare ciudat? Cine comandă o asemenea tăcere asupra unor
discuţii, care cu siguranţă ar interesa pe oricare dintre locuitorii
acestei planete?
Spotlight era un jurnal care avea 28 de pagini şi era tipărit
într-un tiraj de 100.000 de exemplare. A fost înfiinţat în 1975 şi
desfiinţat în 2001. Încetarea apariţiei sale şi termenul de ziar
„controversat”, care i s-a atribuit ulterior, se datorează faptului că
în paginile sale puteai găsi articole referitoare la adevăratele acţiuni
ale familiei Rockefeller, ale lui Henry Kissinger, ale Consiliului
pentru Relaţii Străine, ale Comisiei Trilaterale şi ale grupului
Bilderberg. Acest ziar a publicat, printre altele, articole
“deranjante” şi despre George Bush.

Păreri în cunoştinţă de cauză…
În încheiere, vă facem cunoscute părerile unor oameni de stat
şi ale unor persoane din mass-media sau din CIA, asupra a ceea ce
este în realitate mass-media:

Lyndon Johnson (fost preşedinte SUA) – „Reporterii sunt
nişte păpuşi. Ei doar răspund la comenzile celor care trag sforile”

Bill Moyers (jurnalist TV) – „O mare parte din ştirile TV
este, de fapt, doar ceea ce guvernul decide că trebuie dat ca ştire”.

Johnny Carson – „Câte din ştirile naţionale pe care le dai
publicului în fiecare noapte sunt informaţii pe care tu le-ai obţinut,
căutând şi cercetând singur?”

Connie Chung (răspunzând la întrebarea lui Johnny): „Cu
toată onestitatea vă spun că noi suntem, de cele mai multe ori, la
mila Casei Albe în ceea ce priveşte ştirile pe care le transmitem. În
mod frecvent, noi difuzăm doar ceea ce ne transmite Casa Albă.”

CIA şi cultul informaţiei (Marchetti & Marks): „Doar 20%
dintre angajaţii CIA lucrează cu adevărat în domeniul analizei şi
procesării informaţiilor. Aproximativ două treimi din personalul
angajat şi din fondurile CIA sunt folosite în cadrul „operaţiunilor
sub acoperire”, cum ar fi manipularea opiniei publice, alegerile şi
manipularea activităţii mass-media, conexă cu acestea.”







Implanturi cu microcipuri:
răspunsuri la întrebări frecvente (II)
Continuare din nr. 9


Un studiu realizat de dr. Katherine Albrecht,
expert în RFID (www.antichip.com)

Traducere de Lia Stoica

Implantul VeriChip ar putea fi folosit pentru a
urmări deplasările făcute de cineva?
a, o reţea de cititoare locale VeriChip ar putea fi
folosită pentru a monitoriza locuinţele oamenilor.
Chiar dacă implantul are o arie de acoperire relativ
mică, ar putea fi plasate cititoare în locuri strategice,
pentru a identifica oamenii implantaţi cu cipuri atunci când aceştia
trec prin acel loc. VeriChip a creat cititoare speciale pentru uşi
destinate acestui scop.

Angajatorii le-au cerut angajaţilor să îşi implanteze
dispozitive VeriChip?
Suntem la curent cu două cazuri de angajaţi cărora le-au fost
implantate cipuri, pentru a-şi realiza munca. În 2004, biroul
procurorului general din Mexic a implantat cipuri la 18 dintre
angajaţii săi (şi nu la 160, după cum s-a spus peste tot).
În 2006, o companie de supraveghere video, numită City
Watcher, (care a fost închisă atunci) a implantat cipuri la doi dintre
angajaţii săi pentru accesul la arhivele securizate.

Guvernul SUA vrea implantarea cu cipuri a populaţiei?
Din câte ştim noi, niciun membru al guvernului Statelor
Unite nu a sugerat în mod serios implantarea cu cipuri a populaţiei.
Totuşi, cel puţin doi înalţi demnitari, care au legătură cu guvernul,
au discutat despre implantarea cipurilor, iar acest lucru este un
motiv de îngrijorare.
Primul este Tommy Thompson, fost Secretar al Health and
Human Services (Departamentul pentru Asigurări Sociale) şi
candidat o dată la nominalizările republicane pentru alegerile
prezidenţiale din 2008. Thompson se ocupa cu conducerea FDA
când a aprobat VeriChip din motive medicale în 2004, apoi a
devenit membru al consiliului de conducere al VeriChip până în
martie 2007.
În apariţiile sale publice, Thompson a sugerat injectarea cu
microcipuri a americanilor, pentru a face legătura cu înregistrările
lor medicale electronice, declarând:
„Este o acţiune foarte benefică şi ar fi de foarte mare ajutor,
fiind un pas imens înainte către obţinerea a ceea ce numim o bază
de date medicală electronică pentru toţi americanii.” Această
declaraţie a fost făcută într-un interviu televizat pentru CBS
MarketWatch, în iulie 2005.
Al doilea reprezentat al guvernului, care a adus în discuţie
implantarea cu cipuri, este senatorul american Joe Biden, care a
D
D
e
z
b
a
t
e
r
i



i
m
p
l
a
n
t
u
l

V
e
r
u
C
h
i
p

Noiembrie 2009 63
făcut acest comentariu tulburător faţă de Justice John Roberts în
timpul audierilor pentru confirmarea sa la Curtea Supremă de
Justiţie, în 12 septembrie 2005:
„Poate fi implantată o etichetă microscopică într-o
persoană, pentru a-i urmări fiecare mişcare? Chiar în prezent se
poartă discuţii referitoare la acest lucru. Dvs. veţi decide asupra
acestui fapt – vă promit – înainte de expirarea actualului dvs.
mandat..”
– Senatorul S.U.A. Joe Biden
Totuşi, senatorul Biden nu a făcut o declaraţie în totalitate
corectă. Antena de pe „eticheta microscopică” nu poate fi folosită
pentru scopuri de urmărire, dată fiind aria foarte mică de acoperire
de care dispune acest dispozitiv.

Preşedintele Columbiei a sugerat implantarea cu
cipuri a oamenilor?
Nu este clar dacă preşedintele columbian Alvaro Uribe vrea
să implanteze cu cipuri populaţia columbiană sau nu, dar a lăsat
însă să se înţeleagă clar că nu are nimic împotriva acestei idei.
Conform mărturiei senatorului american Arlen Specter, Uribe s-a
oferit să implanteze cu microcipuri muncitorii columbieni, a căror
invitaţie de a lucra în Statele Unite a fost acceptată. Iată
comentariile lui Specter, aşa cum au fost ele înregistrate în Arhiva
Congresului Statelor Unite:
Preşedintele Uribe a declarat că ar lua în considerare
implantarea cu microcipuri a muncitorilor columbieni, înainte de a
li se permite să intre în Statele Unite pentru a lucra ca sezonieri. M-
am îndoit asupra eficienţei implantării cu microcipuri, din moment
ce un muncitor imigrant ar putea oricând să şi-l scoată. – Senatorul
american Arlen Spector.
Populaţia columbiană a fost pe drept supărată din cauza
acestor comentarii. Probabil din motive politice de autoapărare,
Uribe a refuzat ulterior să confirme aceste declaraţii.
Trebuie menţionat faptul că senatorul Specter nu a respins
ideea implanturilor umane pentru motive umanitare, de drepturi ale
omului, confidenţialitate sau sănătate, ci dintr-un motiv mult mai
practic. Acesta se pare că îşi doreşte ca cipurile să fie mai greu de
scos.

Bebeluşii sunt implantaţi cu microcipuri?
În ceea ce priveşte acest document, nu există niciun raport
credibil referitor la bebeluşi implantaţi cu VeriChip sau alte
dispozitive implantabile cu microcipuri. Totuşi, spitalele din SUA
(inclusiv spitalele din Ohio) au început de curând să ataşeze o
brăţară RFID cunoscută ca „Xmark” la gleznele bebeluşilor, la
naştere, pentru identificarea acestora şi împotriva răpirilor.
Brăţările RFID puse la gleznă sunt distribuite de Compania Xmark,
o filială a VeriChip. În mai 2008, Compania VeriChip a început
negocierile pentru vânzarea diviziei Xmark către Stanley Works.
Trebuie menţionat şi faptul că răpirile bebeluşilor din spitale
sunt extrem de rare. Conform unui raport al Centrului Naţional
pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi (NCMEC), din ianuarie 2003,
din aproximativ 4,2 milioane de naşteri pe an în 3500 maternităţi
din Statele Unite, răpirile realizate de străini sunt estimate între 0 şi
12 copii pe an. Dintre acestea, bebeluşul este readus mamei în 95%
dintre cazuri. În mod ironic, a ne baza pe RFID pentru prevenirea
răpirilor copiilor ar putea rezulta într-o situaţie bizară, în care astfel
de cazuri să fie şi mai des întâlnite. Odată ce personalul spitalelor
se va baza pe sistemele computerizate pentru urmărirea
inventarului uman din grija lor, este foarte posibil ca acesta să fie
mai puţin vigilent. Conform NCMEC, majoritatea răpirilor au loc
în spitalele mari.

Un microcip ar putea fi implantat în timpul unui
vaccin de rutină sau al unei injecţii?
Nu. VeriChip este un dispozitiv destul de mare, care necesită
un ac de mărimea 12, cunoscut sub numele de canulă, pentru a fi
implantat. Spre deosebire de acesta, pentru vaccinuri şi alte injecţii
de rutină se folosesc ace mult mai mici, de obicei cu o mărime
cuprinsă între 22 şi 25. (Notă: Cu cât mărimea este mai mare, cu
atât mai mare este acul)
De fapt, canula VeriChip este atât de mare, încât implantarea
ei ar fi extrem de dureroasă dacă nu ar fi precedată de mai multe
injecţii pentru anestezie locală. Anestezicul este administrat printr-
un ac mult mai mic, de mărime standard, hipodermic, înainte de
procedura de implantare a cipului.
Deşi sunt aproape microscopice, etichetele RFID care au fost
create de Hitachi şi de alte companii similare, nu sunt închise în
capsule din sticlă şi ele nu ar fi potrivite pentru implantul uman.
Acest tip de etichete RFID „de mărimea unor fire de nisip” au, de
asemenea, antene extrem de mici, prin care nu pot transmite un
semnal la o distanţă mai mare de câţiva milimetri. Pentru a le citi
semnalele, cititoarele RFID trebuie să se apropie foarte mult, până
ajung să fie aproape în contact cu etichetele. Etichetele RFID
extrem de mici ar fi inutile pentru urmărirea sau identificarea
oamenilor, deoarece ele nu ar putea fi citite din afara corpului.

A existat vreo persoană care a fost implantată cu cip
fără consimţământul ei?
Da. În cadrul unui experiment medical aflat în desfăşurare cu
Compania VeriChip, un centru de îngrijire numit Alzheimer's
Community Care, Inc. Din West Palm Beach, Florida, a implantat
persoane în vârstă cu dispozitive VeriChip încă din 2007. Această
implantare cu cipuri se realizează cu consimţământul membrilor
familiei şi al tutorilor, dar, în cele multe cazuri, fără
consimţământul pacienţilor, care să fi fost în prealabil informaţi în
totalitate. Aceasta se petrece datorită faptului că boala lor îi
împiedică să înţeleagă sau să îşi manifeste consimţământul faţă de
această procedură. De asemenea, este posibil ca pacienţilor şi
membrilor familiilor lor să nu li se fi spus faptul că s-a descoperit
în laboratoarele de animale că cipurile produc cancer, din moment
ce reprezentanţii VeriChip au negat în mod repetat acest lucru.
Cu mai mulţi ani în urmă, Compania VeriChip (pe atunci
cunoscută sub numele de Applied Digital Solutions) a încercat şi ea
să implanteze cu cipuri adulţi bolnavi mintal din Orange Grove
Center din Tennessee. Nici acei pacienţi nu au putut să îşi exprime
consimţământul, din cauza dizabilităţii lor mentale, înainte de a fi
implantaţi. Expunerea publică şi opoziţia membrilor familiilor
acestora a determinat anularea proiectului centrului Tennesse. Din
câte ştim noi, niciun adult sau copil aflat în deplinătatea facultăţilor
mentale nu a fost implantat cu forţa, fără a-şi exprima
consimţământul, cu un implant VeriChip sau cu un alt dispozitiv de
urmărire sau monitorizare.

Cred că mi-a fost implantat un microcip. Mă puteţi
ajuta?
Probabil că nu. În afara cazului în care faceţi parte dintr-un
experiment VeriChip (caz în care am dori foarte mult să luăm
legătura cu dvs.), e puţin probabil să vă putem ajuta cu ceva. Nu
suntem specialişti în găsirea de implanturi în corpul oamenilor
implantaţi şi nu am făcut niciodată aceasta.
Vestea bună este că probabil grijile dvs. sunt nefondate. Nu
ar fi de câştigat prea multe din implantarea clandestină a vreunei
persoane cu un VeriChip, din moment ce aria sa de acoperire este
de numai câţiva cm, iar dispozitivul nu poate fi accesat de la
depărtare.
O radiografie ar putea să scoată la iveală prezenţa unui
implant VeriChip, după cum s-a văzut în radiografiile cu
microcipuri, pe care colecţionarul Amal Graafstra şi le-a implantat
în mâini. Totuşi, nu am primit nicio dovadă credibilă de la vreo
persoană care să fi fost implantată cu un microcip, fără ştirea sau
consimţământul acesteia. Drept urmare, în prezent primim numai
anchete de la medicii sau avocaţii persoanelor care sunt îngrijorate
de implantarea clandestină.
Proprietarii de animale de companie sunt obligaţi să
îşi implanteze animalele cu cipuri?
Da, în multe zone, proprietarii de animale de companie sunt
obligaţi să îşi implanteze cu microcipuri animalele. Anumite
guverne, inclusiv cele ale Portugaliei, Noii Zeelande, Singaporelui,
Bangkokului, al districtului Los Angeles şi El Paso, Texas, au
aprobat ordonanţe, prin care se cere ca toţi câinii care se află sub
jurisdicţia lor să fie implantaţi cu microcipuri (deşi în Noua
Zeelandă, câinii de la ferme sunt scutiţi în mod expres de la
implantare). El Paso a extins implantarea cu cipuri chiar şi la pisici
şi la dihori. Alte municipii şi oraşe de pe teritoriul Statelor Unite
iau şi ele în considerare aceste impuneri.
Din fericire, anumiţi reprezentanţi ai guvernului, precum cei
din Waco, Texas, au ales să nu impună proprietarilor de animale de
companie implantarea acestora în lumina dovezilor care leagă
microcipurile de cancerul descoperit în laboratoarele de animale.
D
e
z
b
a
t
e
r
i



i
m
p
l
a
n
t
u
l

V
e
r
u
C
h
i
p

Lohanul nr. 10
64
Ce se poate spune despre etichetarea cu VeriChip a
infractorilor?
Un implant VeriChip ar avea valoare redusă în determinarea
unei infracţiuni, căci aria sa de citire este de numai câţiva
centimetri. Dar chiar dacă implanturile ar putea fi folosite cândva
pentru a identifica şi urmări de la distanţă oameni, riscurile
medicale ale implantării ar fi suficient de serioase pentru stoparea
folosirii lor.
De asemenea, trebuie luate în considerare şi problemele
serioase care au implicaţii la nivel social. Când este vorba despre
tehnologii care în mod evident pot fi folosite în mod abuziv, am
face bine să luăm în considerare proverbului: „Cine sapă groapa
altuia, cade singur în ea."
Dacă ar fi permisă implantarea obligatorie cu cipuri a
prizonierilor, impunerea din partea guvernului a implantării
celorlalţi cetăţeni, ar urma curând după aceea. Nu ar dura mult până
când legislatorii ar începe să impună implantarea muncitorilor din
uzinele nucleare, a oamenilor de ştiinţă care lucrează cu agenţi
biologici sau chimici, a şoferilor care transportă materiale
periculoase, a proprietarilor de arme, a oamenilor care lucrează cu
copii, a celor care fac mâncare pentru consum public şi aşa mai
departe până când, într-un final, obligativitatea ne va include pe
toţi.
A fi etichetaţi şi urmăriţi de reprezentanţii guvernului ar fi un
coşmar din punctul de vedere al intimităţii şi al libertăţii şi ar
reprezenta sfârşitul acestora. Există anumite limite care nu ar trebui
niciodată încălcate într-o societate liberă şi democrată. Implantarea
obligatorie cu microcipuri a oricărei persoane este una dintre
acestea.

Ce ar trebui să facă pacienţii implantaţi şi doctorii lor?
Există multe întrebări fără răspuns despre siguranţa
implanturilor cu microcipuri la oameni, dar ceea ce ştim din
studiile realizate pe animale este îngrijorător. În lumina
descoperirilor care arată că implanturile cu microcipuri pot cauza
reacţii adverse severe la animale, acţiunea de a implanta cipuri
oamenilor ar trebui imediat oprită, până când procesul
tumorogenezei va fi pe deplin înţeles.
În plus, toţi pacienţii, voluntarii din rândurile populaţiei sau
ale cadrelor medicale care au fost implantaţi cu microcipuri până
acum (aproximativ 300 de persoane din Statele Unite şi 2.000 de
persoane din lumea întreagă) ar trebui imediat informaţi în scris
despre legătura cauzală care există între microcipuri şi cancerul
apărut la rozătoare şi câini. Persoanelor implantate ar trebui să li se
ofere o procedură de îndepărtare a microcipului pe cheltuiala
centrului care i-a efectuat implantul. Conform sfatului dat de
Jennings, ţesutul care înconjoară toate implanturile extrase ar trebui
examinat în vederea detectării ţesuturilor canceroase sau
precanceroase.
Persoanele care optează să păstreze microcipurile ar trebui să
verifice periodic ţesutul din jurul implantului de umflături,
inflamări, semne de migrare ale microcipului şi durere. Orice
senzaţie neobişnuită, umflătură sau alte anomalii ar trebui imediat
raportate unui doctor şi analizate. Orice reacţie adversă, fie că este
legată de cancer sau alte probleme, ar trebui imediat raportată la
FDA pentru a fi anunţată public.

Ce ar trebui să facă legislatorii?
Dat fiind faptul că s-a demonstrat că microcipurile cauzează
tumori maligne în laboratoarele de rozătoare şi cercetările publicate
au arătat că tumorile maligne se pot forma în jurul sau în
apropierea implanturilor cu microcipuri la câini, este foarte
recomandat ca legislatorii să anuleze toate legile prin care se
impune implantarea cu microcipuri a animalelor din jurisdicţia lor
sau care se află sub controlul lor. Acestea includ ordonanţe
aprobate de stat şi de autorităţile locale, politici implementate în
cadrul adăposturilor de animale şi poziţii formale adoptate de
sistemele de protecţie a animalelor, de grupurile interesate de acest
subiect şi conexe de pe teritoriul Statelor Unite şi de pe tot globul.
Părerea acestui cercetător este că ordonanţele prin care se
impune implantarea cu microcipuri ar trebui revocate şi înlocuite
cu un sistem voluntar de implantare cu microcipuri, care să fie la
dispoziţia proprietarilor de animale de companie. Orice proprietar
de animale de companie care alege să îşi implanteze cu microcip
animalul de companie, ar trebui să fie pe deplin informat asupra
riscurilor potenţiale ale acestei proceduri. Nimeni nu ar trebui să fie
forţat prin lege sau obligat în alt fel să îşi implanteze animalul de
companie împotriva conştiinţei sau a discernământului său.

Ce ar trebui să facă veterinarii?
Cabinetele de veterinari sunt unul din locurile cele mai
frecvente unde se realizează procedurile de implantare. Dat fiind
faptul că veterinarii sunt adesea primul loc în care proprietarii de
animale iau contact cu procedura de implantare a microcipurilor,
veterinarii ar trebui să se familiarizeze cu rezultatele cercetărilor şi
să ia în serios potenţialele reacţii adverse ale implantării acestora,
înainte de a le recomanda pacienţilor lor.
Proprietarii de animale ar trebui să fie informaţi în mod clar
în ceea ce priveşte legătura dintre microcipuri şi cancerul la
rozătoare şi câini, când vor cere sfaturi referitoare la implantarea
acestora şi înainte de efectuarea procedurii asupra animalelor lor de
companie.
În cazul animalelor care au fost deja implantate se sugerează
ca veterinarii să palpeze ţesutul din jurul implanturilor cu
microcipuri, ca parte a controlului medical de rutină. Orice
umflătură sau inflamare ar trebui analizată pentru a detecta
eventualele modificări canceroase sau precanceroase ale ţesutului
respectiv. Pentru a evita riscurile complicaţiilor legate de
sarcoamele produse de injecţii, veterinarii ar trebui, de asemenea,
să evite să facă vaccinuri sau alte injecţii în apropierea locului în
care a fost implantat microcipul.
În sfârşit, veterinarii ar trebui să îi sfătuiască pe proprietarii
de animale să analizeze în mod regulat locul de implantare a
microcipului şi să raporteze imediat orice anomalii.

Ce ar trebui să facă proprietarii de animale de companie?
După cum am spus anterior în acest document, proprietarii de
animale de companie care au fost implantate ar trebui să verifice
regulat zona de implantare a cipului de orice umflătură anormală.
Dacă găsiţi ceva anormal, trebuie să anunţaţi imediat un veterinar şi
să faceţi teste pentru depistarea cancerului.
Dacă un animal nu a fost încă implantat cu microcip, e mai
bine să rămână aşa. Conform cercetărilor publicate, care leagă
implanturile cu microcipuri de cancer la rozătoare şi câini,
proprietarii de animale de companie sunt sfătuiţi să se gândească
bine dacă avantajele implanturilor merită asumarea potenţialelor
riscuri de sănătate precum cele care se pare că sunt cauzate de
implanturi.
Conform acestui cercetător, toate implanturile realizate
asupra animalelor ar trebui oprite până când toate animalele care au
fost deja implantate vor fi atent verificate şi evaluate de eventualele
reacţii adverse, inclusiv cancer.

Implanturile la oameni ar trebui să fie interzise?
Da, suntem de părere că folosirea implanturilor cu
microcipuri şi a dispozitivelor similare la oameni ar trebui imediat
oprite. Cel puţin procedura ar trebui strict limitată la persoanele
care au discernământul necesar pentru a-şi exprima consimţământul
în scris, în mod legal după ce au fost informaţi asupra riscurilor
medicale potenţiale asociate dispozitivului. Implantarea nu ar
trebui să fie niciodată obligatorie, realizată sub presiune sau
obţinută prin orice stimulent sau ameninţare de discriminare.

Legislatorii sunt îngrijoraţi de această problemă?
Da. Anumite state, inclusiv Wisconsin, North Dakota şi
California, au aprobat legi prin care se interzice implantarea forţată
a microcipurilor în oameni. Legislatori din multe alte state,
incluzând Missouri, California, Georgia, New Hampshire, Ohio,
Oklahoma, Colorado, Washington şi Florida au introdus o legislaţie
asemănătoare.

Puteţi să ne recomandaţi un model legislativ prin
care să ne putem adresa îngrijorările?
Da. Am realizat un proiect de lege numit Bodily Integrity
Act, care a fost creat pentru a ridica ştacheta în ceea ce priveşte
implanturile şi alte dispozitive de urmărire. Iată câteva dintre
punctele cheie ale proiectului de lege:
- Lărgeşte definiţia dată „dispozitivului de urmărire”, pentru
a include şi alte dispozitive în afara microcipurilor. Acest lucru este
necesar în lumina apariţiei noilor tehnologii precum tatuajul
Somark RFID care poate fi citit de la distanţă.
- Interzice angajatorilor, corpurilor guvernamentale,
D
e
z
b
a
t
e
r
i



i
m
p
l
a
n
t
u
l

V
e
r
u
C
h
i
p

Noiembrie 2009 65
organizaţiilor pentru menţinerea sănătăţii şi altora să impună
implanturile.
- Îi interzice unui părinte sau tutore să implanteze un chip
copilului său sau altor persoane dependente de acesta sau cu
dizabilităţi.
- Interzice implantarea cu cipuri a rămăşiţelor unei persoane
după moarte.
- Interzice discriminarea de către angajatori sau a altora din
cauza implanturilor cu cipuri.
Proiectul de lege este scris într-un limbaj uşor de înţeles şi
are doar o pagină. Poate fi descărcat de pe website-ul nostru la
http://www.antichips.com/legislation.htm

Unde mă pot adresa pentru a afla mai multe despre
implanturile cu microcipuri şi RFID?
Website-ul organizaţiei CASPIAN de la adresa
AntiChips.com (CASPIAN vine de la „Consumers Against
Supermarket Privacy Invasion and Numbering” – Consumatorii
împotriva Invaziei Confidenţialităţii din partea Supermarket-urilor
şi a Numerotării – [este o organizaţie de consumatori locali cu
15.000 de membri, fondată de Dr. Katherine Albrecht în 1999])
conţine informaţii detaliate despre implanturile cu microcipuri şi
enumeră paşii pe care îi puteţi urma pentru a vă implica şi
dumneavoastră. În această acţiune. Website-ul nostru RFID
Spychips.com, are multe conferinţe de presă referitoare la
implanturi şi raporturi realizate în urma cercetărilor realizate de Dr.
Katherine Albrecht şi Liz McIntyre, datând din 2003. Website-ul
Spychips conţine, de asemenea, o sumedenie de informaţii despre
planurile de folosire a RFID în produsele de larg consum şi
analizează riscurile ridicate în ceea ce priveşte confidenţialitatea şi
libertăţile civile.
Cea mai vândută carte a noastră, „Spychips: How Major
Corporations and Government Plan to Watch Your Every Move
with RFID”, evidenţiază cercetările realizate asupra mai mult de
30.000 de documente legate de RFID, caracteristici tehnice, cărţi
albe, ştiri, patentări şi altele. Spychips este cea mai amplă critică
adusă RFID şi reprezintă cel mai convingător argument împotriva
supravegherii, pe care tehnologia ameninţă să o creeze pentru
viitor. Cartea este disponibilă la vânzătorii de cărţi de peste tot şi
copii semnate pot fi comandate de pe website-ul Spychips.





Dezvăluri cutremurătoare despre
interesele criminale şi tehnicile de
programare mentală din spatele
companiei şi producţiilor Disney
Regatul magic al lui Walt Disney, celebrul
producător de desene animate, a devenit o instituţie
americană care influenţează oamenii din întreaga
lume şi îşi pune amprenta asupra vieţilor lor, din
leagăn până în mormânt. Dincolo de grandoarea
aparentă a lui Disney şi a creaţiilor sale se ascund
cele mai groteşti aspecte de ocultism negru pe care le-
a văzut lumea până acum.


Eva Teodorescu – Bucureşti

Cine a fost cu adevărat Walt Disney?
Admirat pe întreg globul, ipostaziat de biografia sa oficială
într-un om de o moralitate ireproşabilă, „născut pentru a face
lumea să viseze”, Walt Diseny este inventatorul şi cel mai mare
producător de desene animate, creatorul Imperiului Disney, care a
revoluţionat cea de-a şaptea artă şi industria turismului. Redutabil
om de afaceri, „magnatul divertismentului”, a făcut din compania
sa un gigant mondial, iar din numele Disney marca de elită a
industriei divertismentului şi cea mai respectată marcă din SUA
(conform unui sondaj de opinie recent). În 43 de ani de carieră, a
produs peste 600 de filme şi desene animate. A primit 950 de
premii şi titluri onorifice şi este deţinătorul a 26 de premii Oscar.
Câţi cunosc oare şi faptul că semnătura sa conţinea ocultată
cifra 666 ? Că a lucrat mulţi ani ca agent FBI sub acoperire? Sau că
a fost acuzat că ar fi pedofil?
Vă prezentăm mai pe larg câteva date din bibliografia sa
oficială. Walter Elias Disney (5 decembrie 1901 – 15 decembrie
1966) a fost regizor, producător, animator, scenarist şi antreprenor
american. Cofondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al
studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei
mai cunoscuţi producători de film din lume. Compania sa,
cunoscută acum sub numele de Disney sau The Walt Disney
Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari şi
este cotată ca fiind a 48-a companie în topul celor mai mari 500 de
companii din lume. Disney deţine la ora actuală cinci studiouri
cinematografice, nouă canale de televiziune, inclusiv ABC, 21
posturi de radio, şapte cotidiene, câteva edituri, zeci de hoteluri,
câteva aeroporturi şi un lanţ de parcuri de distracţii gigant. Este una
din cele mai mari companii de producţie de la Hollywood. Disney a
achiziţionat şi studiourile Pixar, astfel luând naştere cel mai mare
studio de animaţie din lume, Disney/Pixar.
Disney şi echipa sa au creat filme celebre precum: „Albă ca
Zăpada”, „Cartea Junglei”, „Pisicile aristocrate”, „Frumoasa şi
bestia”, „Pinochio”, „Fantasia”, „Dumbo”, „Bambi”, „Alice în
Ţara Minunilor”, „Peter Pan”, „Cenuşăreasa”, „Doamna şi
vagabondul”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „101
dalmaţieni”, „Regele leu”, „Mary Poppins”, „Insula comorii”,
„20.000 de leghe sub mări” etc, şi unele din cele mai cunoscute
personaje: Mickey Mouse, Pluto, Goofy, Donald, Tom şi Jerry,
Tweety etc. Producţii recente de succes ale studiourilor Disney
sunt: „Toy Story”, „Compania monştrilor”, „În căutarea lui
Nemo”, „Incredibilii”, „Bolt” şi „WALL-E”.
Haideţi să vedem mai de aproape cine a fost cu adevărat Walt
Disney. Christopher Finch scrie în cartea sa „Art of Walt Disney:
From Mickey Mouse to the Magic Kingdoms” – „Arta lui Walt
Disney: de la Mikey Mouse la Regatul Magic”: „prin definiţie,
figurile publice sunt cunoscute tuturor; totuşi chiar şi după
discuţiile cu unii dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai lui Disney este
imposibil să sărim peste concluzia că de fapt nimeni nu l-a
cunoscut cu adevărat. Mereu au existat aspecte ale personalităţii
sale, care rămâneau ascunse.” Mulţi dintre cei care l-au cunoscut
îndeaproape s-au plâns că acesta era „arogant şi refractar”. Finch
nu este singurul autor care a vrut să îi avertizeze pe cititori că
imaginea oficială a lui Disney este falsă. De asemenea şi Leonard
Mosley, unul dintre biografii lui Walt Disney scria în „Disney’s
World” – „Lumea lui Disney”: „Împărtăşesc şi eu admiraţia
generală faţă de un om ale cărui creaţii cinematografice au fost
mereu atât de inspirate şi spirituale, dar diferenţa dintre mine şi
cei care îl idolatrizează, negăsindu-i nicio greşeală, este că eu îmi
doresc să cunosc faptele, oricât de fantastice ar părea la prima
vedere, deoarece ştiu că foarte mult din adevăratul Walt Disney a
fost ascuns, în mod intenţionat. Caracterul acestui om avea mari
lipsuri.”

Ce se ascunde în spatele imaginilor perfecte
Cum a reuşit Walt Disney să-şi construiască imaginea de om
cu o moralitate ireproşabilă? În timp ce Hollywood-ul era frământat
de scandaluri, în compania fondată de Walt Disney erau aplicate
standarde stricte. În anii ’30, Disney avea un cod al uniformei, care
le cerea bărbaţilor să poarte cravată, iar femeilor fuste de culoare
închisă. Dacă vreun bărbat se uita provocator la o femeie la
studiourile Walt Disney, risca să fie dat afară imediat. În anii ’50,
dacă vreun angajat era auzit spunând nu contează ce fel de
înjurătură era concediat instantaneu, indiferent cine era. Disney nu
le permitea angajaţilor săi de sex masculin să aibă păr pe faţă, deşi
el însuşi purta mustaţă. Nu era admis să existe alcool în cadrul
studiourilor, deşi el însuşi consuma o cantitate foarte mare în biroul
său. La început, Walt nu le permitea artiştilor săi să deseneze
personaje nud. Aceste reguli stricte nu izvorau dintr-o adevărată
convingere morală, ci din necesitatea de a se asigura că reputaţia
Disney rămâne nepătată.
Walt Disney făcea eforturi mari pentru a menţine o imagine D
e
z
v
ă
l
u
i
r
i

Lohanul nr. 10
66
nealterată asupra afacerii sale. De exemplu, el a scris o reclamaţie
foarte vehementă atunci când un personaj din desenele sale animate
a apărut într-o reclamă la bere.
Alt prieten apropiat al său era Ronald Reagan. Ambii erau
informatori FBI şi erau implicaţi în abuzuri făcute asupra
„sclavilor” controlaţi mental. Walt a susţinut mereu, plin de
generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urmă
i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de
guvernator al Californiei. Ronald Reagan şi prezentatorul TV, Art
Linkletter, l-au susţinut foarte mult în public pe Disney. Printre
ocultiştii faimoşi care au susţinut industria Disney pe parcursul
timpului se numără: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra
şi familia Clinton. Uriaşul parc de distracţii construit de Disney,
Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toţi preşedinţii
americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr.,
împăratul Akihito al Japoniei, toţi regii Danemarcei şi ai Belgiei,
cel de-al treilea preşedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert
Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, şahul Iranului –
Mohamed Reza Pahlavi.
Disney a primit de la începutul carierei sale premii de
recunoaştere de la multe organizaţii. Camera de Comerţ i-a dăruit
în anul 1936 premiul anual „Tânăr remarcabil”; instituţiile Yale şi
Harvard i-au dat medalii de onoare. „Cei care se ocupau de
imaginea lui Disney exercitau o presiune imensă asupra oricui
insinua măcar că Walt Disney nu ar fi arhetipul perfecţiunii
binevoitoare şi al moralităţii ideale”, declară Leonard Mosley în
cartea sa „Disney’s World”.
„În spatele faţadei plăcute a lui Disney se găsesc producţii
de filme hard, snuff (filme care presupun filmarea unei crime),
prostituţie, controlul minţii precum şi atragerea mai multor
generaţii de oameni către practicile de vrăjitorie”, susţine Fritz
Springmeier în cartea „Deeper Insights into the Illuminati
Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru şi
vrăjitoria aşa cum au făcut-o fraţii Disney. Film după film, acestea
au fost aduse în atenţia publicului sub masca aşa-zisei distracţii. De
exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrăjitoarelor” a fost una dintre
cele mai mari promovări făcute vreodată vrăjitoriei.
Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultişti care a
introdus în lume multă oroare ocultă prin cărţile şi scenariile pe
care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney şi a fost
vocea lui Ratigan din „Marele şoricel detectiv”.
În ce priveşte filmele pentru adulţi, la un moment dat Disney
a rămas dator sindicatelor. Pentru a putea plăti datoria, a început în
secret să producă o cantitate mare de filme porno. Fritz
Springmeier afirmă că directorul Joe Roth al studiourilor Walt
Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor
Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a
ascunde producţia de filme pentru adulţi aparţinând lui Disney”.

Walt Disney şi guvernul SUA
Înaintea celui de-al doilea război mondial, FBI şi CIA l-au
recrutat pe Walt Disney ca informator. Documentele obţinute
recent din arhivele FBI arată clar că Walt Disney a fost agent
informator plătit al FBI-ului. Aceleaşi documente secrete dezvăluie
faptul că Walt Disney a fost mai târziu promovat într-o funcţie
importantă şi alţii îi raportau lui. Şi scriitorul Marc Eliot susţine că,
în 1940, şeful FBI din acea vreme, John Edgar Hoover, i-a propus
lui Walt Disney să devină informator al serviciilor americane de
informaţii interne al SUA. Eliot povesteşte că Disney era un
conservator notoriu şi avea slăbiciune pentru tot ceea ce era
american. Cu toate acestea, despre Disney se vehiculau şi anumite
zvonuri cum că acesta era informator dublu, servindu-i şi pe
sovietici.
Walt nu a avut nicio remuşcare să participe la „vânătoarea de
vrăjitoare” declanşată în vremea aceea în citadela filmului
împotriva acelora care simpatizau cu comunismul. Aceasta a pus pe
jar Comisia pentru Activităţi Antiamericane a Congresului, printr-o
interminabilă perindare de martori „prietenoşi” care şi-au denunţat
prietenii, acuzându-i de comunism şi antiamericanism şi ruinându-
le cariera.
Colaborarea cu FBI i-a servit lui Disney pentru a-şi controla
personalul de desenatori cu înclinaţie spre grevă, nemulţumiţi de
locul de muncă şi având tendinţa de a se înscrie în sindicat pentru a
protesta faţă de salariile mizere oferite de patron. Unul dintre
desenatori, care s-a confruntat cu represalii pentru că a participat la
o grevă în 1941, a mărturisit că „Disney a refuzat să recunoască
talentul desenatorilor săi care au lucrat ore în şir în laboratoarele
sale la preţuri scăzute şi care au rămas nişte iluştri anonimi.”
În 1993, atunci când a apărut ştirea că Disney a lucrat ca
agent secret pentru FBI, fostul şef al CIA, William Hedcock
Webster, a contribuit alături de familia lui Disney la acoperirea
acestui scandal. Webster a apărut la TV şi a spus că Walt nu a avut
niciodată legătură cu FBI-ul. Unul dintre multele cazuri
scandaloase în care era implicat Walt era acela al unei fetiţe de şase
ani, Rose Marie Riddle, care fusese abuzată sexual şi dispăruse în
1961. Conform documentelor din arhivele FBI, agentul FBI W. G.
Simon fusese cel care se întâlnise cu Walt pentru a discuta despre
acest caz. Acelaşi Simon este una dintre persoanele care au declarat
mincinos pentru public cum că Disney nu ar fi fost niciodată agent
FBI. Ne întrebăm de ce este atât de important pentru FBI şi CIA să
ascundă faptul că Walt Disney a fost agent FBI?
Un alt fapt divers interesant este că de-a lungul timpului
Disney a folosit în mod repetat metode nu tocmai cinstite, dar
sigure, de a obţine proprietăţi în teren. Acesta se înţelegea cu
oficialii guvernamentali şi bancherii locali pentru ca familia sa,
directorii Disney şi acţionarii Disney împreună cu familiile lor să
reuşească să cumpere proprietăţile dorite pe care, după o anumită
perioadă de timp, aceştia le vărsau în contul corporaţiei. Un
exemplu ar fi Parcul de Istorie Americană din Virginia, din care
Disney deţine 1800 de acri (peste 7284,42 hectare).

Filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney –
mari amăgiri
Prietenul lui Walt Disney, H. G. Wells afirmă în cartea sa „A
Modern Utopia” – „Utopia modernă” că vor fi multe „show-uri şi
distracţii” pentru oameni. Iată ce se scria despre Disney în
„Anuarul Supravieţuirii Viitorului” din 1993, publicat de
Societatea „Viitorului Lumii”: “Controlul asupra industriei de
entertainment şi accesul neîngrădit la aceasta duce foarte uşor la
manipularea populaţiei. America postmodernistă este un mare
«circ” de distracţii şi de reclame, fiecare dintre ele cerşind cel
puţin un moment din atenţia oamenilor. Lumea comerţului este
hrana noastră, iar limbajul entertainment-ului este modalitatea
obişnuită a discursurilor publice. Walt Disney World se întinde pe
o distanţă de peste 11.000 de km pătraţi în mlaştina şi pădurile din
centrul Floridei. Este cel mai important centru de distracţii din
lume, fiind vizitat de peste 30 milioane de persoane anual. Putem
vedea clar conceptul de «Ţara lui Oz» sau utopia ca afacere
profitabilă.”
Disneyland şi Disneyworld sunt faimoase în lumea întreagă,
ele fiind o adevărată „mândrie” a Americii. Primul parc de
distracţii Disney, din seria care avea să revoluţioneze domeniul
turismului, a fost înfiinţat în 1955, în California. Iată ce declara
Disney atunci presei: „Disneyland reprezintă idealurile, visurile,
eforturile care au stat la baza construirii Americii, dar asta nu
înseamnă că nu poate fi şi un simbol universal.”
În cartea lor, „Deeper Insights into the Illuminati Formula”,
Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler afirmă: „Se ştie, de asemenea,
că Disneyland şi Disneyworld sunt centre deosebit de importante
unde se creează sclavi controlaţi mental. În topul marilor amăgiri,
filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney ocupă primele
locuri. Aveau nevoie de un loc unde să vină oameni de pe tot
globul pământesc, fără a se naşte niciun fel de suspiciuni; acest loc
se dorea a fi acoperirea perfectă pentru multe din activităţile lor
criminale.”

Tuneluri subterane în Disneyland
Un subiect de conversaţie al personalului din studiourile
Disney era comportamentul ciudat al lui Walt. Acesta nu era de
găsit până după-amiaza târziu, când ieşea din labirintul de tuneluri
subterane, ce erau amplasate sub clădirile studiourilor. Explicaţia
pe care el o dădea întotdeauna era aceea că discuta în fiecare zi,
timp îndelungat, cu inginerii de la întreţinere.
Potrivit surselor din cadrul CIA, venite de la cei care se opun,
CIA a angajat în 1977 muncitori pentru a construi tuneluri
subterane sub Disneyworld. Aceşti muncitori au fost condiţionaţi să
ţină secretul şi nu au primit decât informaţii minime cu privire la
motivul pentru care CIA se implică în construirea unui parc de
distracţii. Sub Lacul Holden a fost construit un mare centru de
programare mentală. Acesta se află la numai câţiva kilometri
distanţă de Disneyworld. Deşi au fost luate măsuri foarte riguroase
pentru a-l ascunde, în decursul timpului au fost intentate numeroase
D
e
z
v
ă
l
u
i
r
i

Noiembrie 2009 67
procese (federale şi statale) de către victimele care doreau să
dezvăluie existenţa acestor tuneluri şi a centrului de programare.
Din această cauză, până la urmă, tunelurile împreună cu centrul de
programare mentală au fost închise, iar publicului i-au fost
prezentate două tuneluri „noi”, unul pentru control tehnic şi celălalt
pentru actori.
Parcurile Disney au angajat armate de spioni îmbrăcaţi ca şi
turiştii, pentru a-şi spiona angajaţii. Mulţi angajaţi au vrut să facă
publice măsurile de securitate mult prea exagerate, dar Disney a
reuşit întotdeauna să oprească orice publicitate negativă.
O excepţie ar fi articolele publicate în numărul din 4
noiembrie ’96 în Registrul Nappa Valley sub titlul „Plângeri făcute
împotriva Disneyland denunţă măsurile de securitate abuzive care
domnesc în Regatul Magic”. Profesorul de drept din cadrul UCLA,
David Sklansky, a spus cu privire la regulile Disney: „Una dintre
problemele majore pe care le avem este că nu ştim ce fac ei cu
adevărat – dacă se opresc vreodată din supravegherea şi
interogarea personalului. Conducerea bineînţeles că nu se supune
aceloraşi norme de control.”
Întregul sistem mondial s-a unit pentru a sprijini imaginea şi
publicitatea lui Disney. Atunci când ceva ce toată lumea consideră
a fi perfect legal si moral nu este atacat de sistemul mondial,
aceasta ar trebui să îi facă pe oameni să îşi pună întrebări.
Învăţământul la domiciliu şi alte activităţi cu scop benefic pentru
copii au fost într-un mod malefic atacate şi ridiculizate de mass-
media. De ce Disney a rămas totuşi neatins? Programul social
America’s Most Wanted are un număr mare de documente despre
copiii care au fost răpiţi în timp ce vizitau Parcurile de Distracţii
Disney.

Programe de control mental
În 1955, Walt Disney a creat emisiunea Clubul Mickey
Mouse, ce putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de obicei la
ora la care copiii se întorceau de la şcoală. În această emisiune, 24
de copii îl însoţeau pe Mickey Mouse dansând, cântând şi jucându-
se. Clubul lui Mickey Mouse adora acele pălăriuţe cu urechi de
şoarece. Începând din anii ’50, aproape toţi copii care urmăreau
emisiunea îşi doreau propriile lor „Urechi de şoarece” şi îşi doreau
să devină un „Mouseketeer” adică un „muşchetar şoarece”.
Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler susţin în lucrarea lor
„Deeper Insights into the Illuminati Formula” că, de fapt, Clubul
Mickey Mouse este, pe lângă o emisiune la televizor, un program
în care se aplică tehnici de control mental asupra copiilor.
„Printre celebrităţile care au fost programate mental în
cadrul acestor grupuri de «mousketeers» se numără: Britney
Spears, Lindsay Lohan, Justin Timberlake, Christina Aguilera.
Aceştia, deşi prezentaţi de către mass-media drept staruri şi luaţi
drept modele de comportament de către tineri, nu sunt decât nişte
biete fiinţe umane care au devenit marionete fără voia lor şi care
suferă cumplit căci nu au absolut deloc o viaţă a lor sau
posibilitatea de a alege ce e bun sau rău. Un exemplu în această
privinţă îl constituie încercarea lui Britney Spears de acum câţiva
ani de a se revolta împotriva acestui control abuziv. Se spune că pe
la 30 de ani, aceste victime pot avea tentative de a scăpa de sub
programul impus până atunci. Toate ziarele de pe mapamond au
prezentat ştirea cum că Britney «a luat-o razna”, s-a tuns cheală în
timp ce striga că vrea ca nimeni să nu o mai atingă. Apoi ea a fost
internată într-o clinică de dezintoxicare, unde şi-a scris pe frunte
numărul 666, afirmând că este Antichristul spunând că nu mai vrea
să nască monştri. La acea dată, ea avea deja doi copii, iar aceştia
intraseră în acelaşi program de control mental ca şi ea.
De îndată ce înţelegem modul de programare mentală, este
suficient să ne uităm, de exemplu, la producţia TV «Aventuri în
Ţara Minunilor”, care este transmisă în fiecare dimineaţă, pentru
a ne putea convinge de acţiunea criminală de «mind-control” a lui
Disney. În doar câteva minute, într-o dimineaţă, am putut vedea un
iepure alb «creând o lume în capul tău” cu un inel – citatul este
exact cum era în show! – am privit-o pe Alice trecând prin oglinzi
(simbolismul oglinzii este des folosit în tehnicile de mind-control),
l-am privit pe Iepurele Alb (care nu este altcineva decât
programatorul) citind dintr-o carte unei fetiţe, iar apoi am ascultat
mesajul emisiunii: «Iepurele Alb este singura ta şansă!».
Multiplele alter-ego-uri ale sclavilor, care sunt menite pentru
spionaj, şantaj, seducţie, asasinare, sunt programate să trăiască
într-o lume de fantezie, de miraj. Ei niciodată nu au priză pe
realitatea înconjurătoare. O mare parte din acest tip de
programare mentală se realizează la Disneyland”, susţine Fritz
Springmeier.
Brice Taylor, una dintre victimele controlate mental,
supravieţuitoare a programului MKULTRA, care a avut norocul să
îşi recapete amintirile datorită unui accident de maşină şi a multor
ani de şedinţe de psihoterapie povesteşte în cartea sa, „Thanks For
the Memories” – „Mulţumesc pentru amintiri”, cum de multe ori a
fost dusă la Disneyland. Tot ea afirmă că programatorii ei erau Bob
Hope şi Henry Kissinger şi că pe parcursul a zeci de ani ea a fost
folosită drept sclavă sexuală prezidenţială şi „computer personal”.
Warren Beatty a jucat împreună cu Madonna în filmul „Dick
Tracy”, produs de studiourile Disney. Filmul Dick Tracy foloseşte
culoarea într-un anumit mod specific tehnicilor de programare
mentală prin culori. Anumiţi sclavi mentali complet „programaţi”
au anumite programe, setate după acest film, pentru a găsi şi
elimina ţinte (adică oameni). Sora lui Beatty este faimoasa Shirley
MacLaine, care a fost folosită de către CIA drept sclav sexual.
Numele său adoptiv MacLaine, presupus a fi numele de fată al
mamei ei, nu este altceva decât un semn al oraşului McLain, acolo
unde agenţii CIA au programat-o. Este o cunoştinţă apropiată a
satanistului Stephen Nance.
Shirley Temple Black (Shirley „Templul Negru”) este
faimoasa fetiţă care a jucat în producţiile cinematografice Disney.
Ea a făcut parte din comitetul de directori al corporaţiei Disney
între anii 1974-1975. Filmele ei au fost printre primele folosite ca
tehnici de programare, la începutul anilor ‘40 şi ‘50. S-a căsătorit
cu un personaj ce făcea parte din elita din San Francisco, pe nume
Charles A. Black. Shirley a reprezentat SUA la Adunarea Generală
a Naţiunilor Unite din 1969 şi a fost decorată cu Crucea de Malta.
Shirley a arătat semne că ar putea fi unul dintre copiii controlaţi
mental, care sunt „protejaţi şi susţinuţi” de elita mondială.
Interesul lui Walt Disney pentru copii nu era atât de altruist
pe cât părea la prima vedere. Walt i-a instruit pe copii să îl
numească „Unchiul Walt”. Cei care cunosc metodele de control a
minţii ştiu că programatorii sunt numiţi în mod obişnuit cu
apelativul „Unchiul” de către victimele lor.
În cartea sa „Hollywood Babylon 2”, Kenneth Anger, „naşul”
cinematografiei experimentale de la Hollywod, scriitor şi magician
negru, susţine că Disney era pedofil: „Angajaţii au spus că şeful
lor, Walt Disney, se pare că s-a îndrăgostit de băiat. Această
afirmaţie este totuşi demnă de luat în seamă…”. Faimosul actor
copil Bobby Driscoll, care are propria sa „stea a faimei” pe celebrul
bulevard din Hollywood este copilul de care era atras Walt. Acesta
era un băieţel foarte talentat, frumuşel şi inteligent, care a jucat în
cel puţin două filme faimoase a lui Disney „Cântecul Sudului” şi
„Insula Comorilor”. De asemenea, vocea lui Bobby fusese folosită
pentru Peter Pan, care era un alter-ego al său (tehnicile de mind-
control sunt bazate pe fragmentarea personalităţii victimei). Oare
Disney l-a ajutat sau a abuzat de acest copil? Dacă într-adevăr
Disney era atât de „curat” şi atmosfera de la studiouri atât de
minunată şi inocentă, iar acest mic actor avea toate şansele să
reuşească în viaţă cu mult succes, de ce Bobby a devenit dependent
de metamfetamină la numai 17 ani şi a murit apoi câţiva ani mai
târziu? De ce talentul său recunoscut de toată lumea şi cariera sa
începută de mic nu l-au condus la ceva pozitiv, la o viaţă plină de
realizări şi împliniri?
Compania a avut în mod repetat probleme cu autorităţile,
deoarece a angajat mai mulţi indivizi, cunoscând faptul că aceştia
fuseseră condamnaţi pentru pedofilie. Numeroase cazuri de
angajaţi ai parcurilor tematice Disney au fost subiectul unor
arestări, chiar repetate, al căror motiv au fost atacurile de natură
sexuală si pornografia infantilă. Chiar şi unul din vicepreşedinţii
companiei, Patrick Naughton, a fost arestat în anul1999 de către
FBI pentru tentativa de corupere a unei fetiţe de 13 ani. Toate
aceste cazuri au fost bine ,,îngropate” de către reţeaua de ştiri ABC
News, companie TV deţinută de Disney.

Disney este unul dintre principalii responsabili de
pervertirea Americii
Fritz Springmeier este unul dintre cei mai bine informaţi
oameni la ora actuală cu privire la liniile genealogice ale
„iluminaţilor” şi tehnicile pe care „iluminaţii” le folosesc pentru a
crea sclavi controlaţi mental. El a scris cărţi pe acest subiect,
împreună cu fostul programator iluminat Cisco Wheeler, ce conţin
detalii foarte riguroase şi sunt foarte exacte. El a ţinut o conferinţă
despre „iluminaţi” în anul 1998 la Granada Forum, care a fost
D
e
z
v
ă
l
u
i
r
i

Lohanul nr. 10
68
considerată cea mai bună şi exactă prezentare pe această temă.
Iată concluzia sa zguduitoare cu privire la Disney: „După
îndelungi cercetări pe care le-am desfăşurat, nu mai există acum
niciun dubiu pentru mine că Disney (atât personalitatea care a
fost, împreună cu filmele şi parcurile de distracţii) a contribuit
foarte mult la prăbuşirea Americii, dincolo de faţada bogat
ornamentată şi colorată pe care o avea şi o are chiar şi în prezent.
După ce am început să primesc rapoarte de la victimele asupra
cărora «iluminaţii” şi-au aplicat tehnicile de control mental, cu
privire la faptul că Walt Disney ar fi avut un rol important în
programarea lor, am fost deschis către aceste relatări, dar în
acelaşi timp mi-am propus să găsesc dovezi tangibile. Din punctul
meu de vedere, Disney este unul dintre principalii responsabili de
pervertirea Americii. Această expunere asupra lui Disney este fără
îndoială una dintre cele mai obiective care au fost făcute până
acum. Sunt sătul să aud cum îl prezintă creştinii din America pe
Disney, ca fiind un model de sfinţenie. Deşi creştinii ar fi trebuit să
îşi dea seama de adevăr, totuşi ei au fost înşelaţi de imensa
mascaradă a lui Disney. Şi le servesc aproape zilnic copiilor lor o
porţie considerabilă de ocultism şi vrăjitorie, deoarece au fost
programaţi mental să îl considere pe Disney drept unul dintre cele
mai bune produse ale Americii, drept împlinirea visului american.
Mulţi dintre cei care au dorit să facă publice faptele lui Disney au
fost opriţi înainte să poată publica vreo carte. Aceştia au trebuit să
se confrunte cu serioase atacuri personale şi au trebuit să facă faţă
şi să lupte împotriva campaniilor publice plătite de Disney.
Puterea pe care o deţine Disney, mai bine spus puterea celor care
se află în spatele acestei industrii Disney, i-a speriat pe
majoritatea celor care au vrut să facă dezvăluiri. Dar este necesar
să vorbească cineva şi pentru victimele acestor maşinaţii oculte.”








Plantele rezonează cu planetele
În medicina tradiţională plantele se asociază cu
anumite planete şi sunt prescrise în corelaţie cu
configuraţii astrale precise. Corespondenţele se
bazează pe capacitatea plantelor de a amplifica sau
modula rezonanţa cu diferite planete şi de a reduce
influenţa aştrilor cu calităţi opuse acestora.


dr. Marilena Gâlcă – Bucureşti

rin echilibrarea influxurilor astrale polare (de
exemplu influxul lunar cu cel solar, influxul
venusian cu cel marţian, influxul mercurian cu cel
jupiterian) fiinţa ajunge la unificarea interioară a
contrariilor, la armonie, recăpătându-şi astfel în mod natural
sănătatea fizică, psiho-mentala şi spirituală.
Faimosul fitoterapeut englez Nicholas Culpeper (1616 –
1654) îşi trata toţi pacienţii după ce în prealabil stabilea influxul
energetic planetar perturbat care reprezenta cauza bolii. Această
metodă de tratament nu şi-a pierdut din actualitate, fiind folosită
în prezent atât de către fitoterapeuţii occidentali (de exemplu
Elisabeth Brooke, autoarea excelentei cărţi „A woman’s book of
herbs”), cât şi de către practicienii medicinei indiene, Ayurveda
(exemplu David Frawley şi Vasant Lad, autorii originalului ghid
ayurvedic „Yoga of herbs”).

Soare

Muşeţel (Matricaria Chamomila)
Sânziene galbene (Galium verum)
Sânzienele galbene sau drăgaica sunt considerate plante
magice în folclorul medical din ţara noastră. Numele acestor
flori este de fapt al unor zâne, Sânzienele, ce pot fi văzute în
noaptea de 24 iunie (Noaptea de Sânziene) dansând sau zburând
în apropierea pădurilor. Cea mai cunoscută dintre ele este Iana
Sânziana, despre care românii spun că ar fi „sora Soarelui”. Dar
cine alta este „sora Soarelui”, dacă nu Luna, care în astrologia
medicală e considerată patroana acestor ierburi sacre ?
Sânzienele galbene sunt folosite tradiţional în ritualul
peţitului, practicat în ajunul acestei sărbători. Energiile lunare
vehiculate de către plantă simbolizează în acest context
chemarea către uniunea sexuală.
Ele mai au darul de a-i apăra pe oameni de duhurile rele.
De aceea, ţărăncile fac mănunchiuri proaspete cu care
împodobesc porţile şi ferestrele caselor.
Din punct de vedere medical, sânzienele reprezintă un
remediu de bază pentru afecţiunile limfatice, boli cauzate de o
perturbare a energiei Lunii în fiinţă.

Mercur

Soc (Sambucus nigra)
Socul, unul dintre copacii sacri ai celţilor, era folosit de
aceştia în ritualurile de iniţiere a tinerelor fete în tainele
feminităţii. Socul şi păducelul sunt în legătură cu planetele
Venus şi Marte şi, deci, vehiculează energii feminine, respectiv
masculine. Încărcătura subtilă a celor două plante sugerează
motivul pentru care sunt folosite în magia sexuală. Inclusiv în
ţara noastră, în unele zone, în timpul şezătorilor fetele rostesc
anumite descântece sub un soc pentru a atrage feciorii spre ele.
Florile de soc mai sunt folosite de către vindecătorii români sub
formă de cataplasme pentru tratarea „scrofulelor de la grumaz”
(amigdalita), afecţiune tipic venusiană.

Marte

Păducel (Crataegus oxycantha)
Păpădia (Taraxacum officinale)
Cei iniţiaţi în esoterismul vegetal susţin că dacă te freci cu
păpădie pe tot corpul vei fi binevenit peste tot şi vei atinge
bunăstarea, lucru evident dacă ne reamintim că Jupiter, patroana
păpădiei, este planeta prosperităţii, a confortului şi a succesului.
Planta este recunoscută drept un foarte bun remediu
hepatic, bolile ficatului fiind cauzate de o proastă aspectare a lui
Jupiter în astrograma respectivei fiinţe.
Păpădia mai este de ajutor şi în alte situaţii patologice
caracterizate de un influx energetic jupiterian dereglat, precum
obezitatea, afecţiunile cronice ale pielii, hemoroizii şi dispepsia.

Saturn

Lumânărica (Verbascum thapsus)
Denumirea plantei este în legătură cu utilizarea tulpinii
drept muc de lumânare (în engleză mai este denumită „candle
light” – „flacăra lumânării”).
Flacăra lumânării, o verticală curajoasă şi fragilă (cum o
numea Gaston Bachelard), este simbolul vieţii ascendente, al
înălţării sufletului către cer.
Analogic vorbind, lumânărica, planta încărcată cu energia
lui Saturn (planeta fidelităţii, renunţării).

P
M
e
d
i
c
i
n
ă

n
a
t
u
r
a
l
ă

Noiembrie 2009 69


Bucătăria ayurvedică
Ayurveda este sistemul medical străvechi al
Indiei ce are drept scop predefinit nu doar promo-
varea sănătăţii trupului ci şi a minţii şi a sufletului.


Sunita Gosh şi dr. Narayan Mustt

Fragment din lucrarea „Bucătărie ayurvedica“, Sunita Gosh
şi dr. Narayan Mustt un ghid complet pentru redobândirea şi
menţinera sănătăţii folosind străvechile practici ayurvedice”

Arta de a prepara mâncarea este considerată a fi o
parte integrantă a sistemului ayurvedic, întrucât
cunoaştere profundă a calităţilor alimentelor şi modul
armonios de a le combina în funcţie de necesităţi şi
tendinţe este şi ea la fel de importantă.

tudiind această artă, vom învăţa să aflăm ce anume ni se
potriveşte cel mai bine în funcţie de constituţia proprie,
vom învăţa să aflăm cum anume să preparăm o anumită
mâncare pentru a ne aduce un plus de echilibru şi vom putea să ne
îmbunătăţim digestia sau capacitatea de asimilare pentru ca, în timp
să ne tratăm anumite afecţiuni.
În conformitate cu străvechile scripturi ale Indiei, mâncarea
este o formă de manifestare a realităţi divine. Corpul fizic s-a
format şi este susţinut în continuare prin constituenţii mâncării
ingerate. Foarte multe dintre boli sunt datorate unei diete
inadecvate. Alimentaţia potrivită este esenţa unui program de
prevenire a bolilor şi piatra de temelie pentru o viaţă fericită şi
sănătoasă.
În Ayurveda aproape că nu există fel de mâncare bun pentru
toată lumea sau rău pentru toată lumea, căci totul este o chestiune
de echilibru – când le folosim, cum le folosim, cu ce anume le
combinăm.
Bucătăria ayurvedică este caracterizată printr-o mare
varietate de condimente şi arome. Arta ayurvedică de a găti este o
artă foarte vastă şi profundă, iar mâncarea gustoasă este unul dintre
principiile de bază ale acesteia. În ceea ce priveşte arta
condimentelor, aceasta nu înseamnă doar a ştii cum să le folosim
pentru a face mâncarea extrem de gustoasă, dar şi cum să le
folosim pentru a creşte valoarea terapeutică a mâncării şi cum să
adaptăm mâncarea la propria noastră constituţie.
Dacă nutriţia nu este adecvată, atunci nici plantele medicinale
nu ne vor ajuta prea mult. Orice ar fi, dacă dieta este cea potrivită
(şi aceasta include nu doar ce mâncăm, ci şi cum mâncăm) ne vom
putea trata pe noi înşine din ce în ce mai mult şi zi de zi.

Cum mâncăm
Principiile nutriţiei ayurvedice insistă nu numai asupra
ingredientelor pe care le folosim dar mai ales pe propria capacitate
de a le digera.
De asemenea, cum mâncăm şi când mâncăm nu sunt lucruri
mai puţin importante.
Mâncarea ar trebui să fie mâncată la aproximativ aceleaşi ore
în fiecare zi. În general, este bine ca mâncarea să fie caldă şi ceva
mai onctuoasă. Imediat după masă ar trebui să avem cel puţin 15
minute pentru relaxare (o plimbare de voie este cel mai bun lucru
pe care l-am putea face).
Nu este recomandat să mâncăm în picioare sau pe fugă, în
timp ce mergem sau stăm tolăniţi.
Deşi este bine să avem o anumită varietate a alimentelor de-a
lungul unei săptămâni, totuşi nu se recomandă să avem un număr
prea mare de alimente diferite ca structură în timpul aceleiaşi mese.
Niciodată nu se recomandă să ne ghiftuim. La sfârşitul mesei,
două părţi din stomac trebuie să conţină mâncare solidă, o parte să
conţină lichide, iar cealaltă parte trebuie lăsată liberă pentru aer.
Masa trebuie luată după îndeplinirea anumitor condiţii
preliminare: să ne fie cu adevărat foame, să ne spălăm mai întâi
picioarele, mâinile şi faţa, şi după ce am avut grijă de cei care
depind de noi (incluzând musafirii, copii, familia şi chiar
animalele). Masa trebuie luată urmărind să vorbim doar strictul
necesar şi mestecând cu grijă şi mult mai mult; astfel ne vom putea
focaliza atenţia să percepem toate calităţile ei (mai mult sau mai
puţin subtile) şi să o putem asimila cu adevărat.

Obiceiuri nesănătoase de a mânca:
- a mânca prea mult sau prea puţin
- a mânca neţinând cont de propria constituţie
- a mânca înainte ca masa anterioară să se fi digerat
- bea apă foarte rece în timpul mesei
- a mânca în momente nepropice ale zilei (este important ca
ultima masa să se mănânce cu cel puţin două ore înainte de culcare)
- a mânca mâncăruri incompatibile (cum ar fi mâncarea gătită
şi fructe proaspete)
- a mânca atunci când suntem perturbaţi emoţional
- a mânca fără să ne fie cu adevărat foame
- a ronţăi mereu câte ceva între mese
- a mânca mâncare învechită
- a bea prea multă apă sau a nu bea deloc apă în timpul mesei
- a mânca prea repede sau mult prea încet






Viziunea lui Enoh: cea mai veche
revelaţie – Dumnezeu vorbeşte omului


ţi spun,
Fii liniştit, deschide ochii şi urmăreşte, cu înţelepciunea inimii,
Să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Ţi-am vorbit chiar înainte să te fi născut.
Fii liniştit şi urmăreşte să Mă descoperi în fiinţa ta.
Pentru a şti că Eu sunt Dumnezeu.

Ţi-am vorbit chiar şi atunci când tu nu ai catadicsit să îmi asculţi
glasul
Te-am îmbrăţişat nebănuit, plin de iubire, de la prima ta privire
Fii liniştit şi aspiră plin de iubire către Mine,
Pentru a ajunge să simţi şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Ţi-am vorbit şi Îţi vorbesc fără încetare
De la prima ta vorbă rostită.
Fii liniştit şi descoperă-Mă
Pentru a ajunge cât mai repede să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Ţi-am vorbit, şi Îţi vorbesc încă,
De la primul tău gând.
Fii liniştit şi urmăreşte să Îmi auzi glasul
Pentru a şti că Eu sunt Dumnezeu.

Ţi-am vorbit, prin intermediul iubirii mele nesfârşite,
La prima ta dragoste.
Fii liniştit şi descoperă care este izvorul iubirii
Şi astfel vei ajunge să simţi că Eu sunt Dumnezeu.

Ţi-am vorbit în misterioase moduri
La primul tău cântec.
Fii liniştit şi, în glasul tăcerii,
Vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc în mii de moduri nebănuite prin tot ceea ce există
Prin iarba păşunilor, prin florile care te înconjoară.
Fii liniştit şi descoperă în parfumul lor suav taina tainelor,
Care te va ajuta să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc, clipă de clipă,
S
Î
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

M
e
d
i
c
i
n
ă

n
a
t
u
r
a
l
ă

Lohanul nr. 10
70
Prin arborii pădurii, care mă oglindesc fără încetare.
Fii liniştit şi descoperă-Mi glasul în foşnetul frunzelor lor,
Pentru a reuşi să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc prin ecoul nostalgic ce răsună
Prin văi şi dealuri.
Fii liniştit şi descoperă-Mă în sunetele care atunci se întorc la tine
şi bucură-te,
Reuşind să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc, nebănuit,
Prin înălţimea hieratică a munţilor sfinţi.
Fii liniştit şi descoperă-Mă de fiecare dată acolo,
Reuşind, în farmecul sălbatic al frumuseţilor naturii, să ştii că Eu
sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc, în taină,
Prin picăturile de ploaie şi prin fulgii mirifici ce cad sub formă de
zăpadă.
Fii liniştit şi urmăreşte să Mă descoperi în toate aceste splendori,
Pentru ca să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc, într-un mod enigmatic,
Prin sunetul copleşitor al valurilor mării.
Fii liniştit, ascultă-Mi glasul,
Şi astfel vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc, într-un mod tainic,
Prin suava rouă a dimineţii.
Fii liniştit şi descoperă-Mă în fiecare picătură plină de inocenţă
Şi vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc, în taină, la asfinţit,
Prin pacea misterioasă a serii care învăluieşte totul.
Fii liniştit atunci şi descoperă-Mă cum te îmbrăţişez,
Pentru a şti că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc prin miliardele de raze care oferă pământului lumina,
Sunt omniprezent şi dătător de viaţă prin splendoarea Soarelui.
Fii liniştit şi descoperă-Mă în miracolul luminii,
Pentru a ajunge să Mă simţi şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc prin intermediul cosmosului care te înconjoară
Sunt prezent în tot şi în toate, prin stelele strălucitoare care
alcătuiesc, prin omnipotenţa mea, constelaţiile.
Fii liniştit şi, contemplând noaptea lumina mea cea tainică ce se
revarsă prin intermediul lor,
Simte-Mă şi vei reuşi să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Ţi-am vorbit, şi Îţi vorbesc întotdeauna,
Atât prin intermediul fiecărei furtuni, cât şi prin intermediul
norilor.
Fii liniştit şi, contemplând toate acestea, pătrunde-te de
omniprezenţa Mea şi, descoperindu-Mă,
Vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc, de fiecare dată,
Prin inteligenţa tainică şi fascinantă a tunetelor şi fulgerelor.
Fii liniştit şi descoperă-Mă în toate acestea,
Căci astfel vei reuşi să mă simţi şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi vorbesc, de fiecare dată, transmiţându-ţi tainice adevăruri
Prin misteriosul curcubeu care este semnul nebănuit al
legământului Meu cu voi.
Fii liniştit, simte-Mi de fiecare dată prezenţa
Şi urmăreşte să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi voi vorbi prin glasul enigmatic al tăcerii mele, care spune multe
atunci când vei fi singur, doar cu Mine, ascultându-Mi tainicele
şoapte.
Fii liniştit atunci, şi dacă acea tăcere îţi va vorbi, ascultă-i glasul
Şi vei ajunge, astfel, să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi voi vorbi, de fiecare dată,
Prin sfaturile pline de iubire şi înţelepciune ale părinţilor.
Fii liniştit, ascultă-le cu atenţie, urmează-le neîntârziat
Şi vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi voi vorbi când va suna ceasul marilor revelaţii pe care le voi
face
La sfârşitul timpului despre care v-am vorbit în Apocalipsă.
Fii liniştit încă de pe acum, pătrunde-te de înţelepciunea şi iubirea
Mea care te îmbrăţişează neîncetat
Şi astfel vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi voi vorbi cu glas de tunet, atunci când vei merita aceasta
Atunci când tu vei reuşi să meriţi să-i vezi pe îngerii Mei.
Fii liniştit atunci şi fii, totodată, sigur că, de îndată ce vei merita
aceasta,
Vei ajunge să simţi şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi voi vorbi clipă de clipă în veşnicia Mea
Şi de vei merita aceasta, vei trăi împreună cu Mine în toată
eternitatea.
Fii liniştit şi preafericit, căci atunci Eu voi fi în tine şi tu vei fi în
Mine
Şi vei reuşi să ştii într-un mod total că Eu sunt Dumnezeu.

Îţi spun toate acestea şi te îndemn să iei aminte,
Căci toate care sunt, au fost şi vor fi
Îmi aparţin şi de mine sunt create.
Fii liniştit, prin pacea mea profundă şi nepieritoare
Şi fii sigur că, dacă vei respecta legile mele,
Vei fi un înţelept şi vei ajunge să Mă simţi clipă de clipă.
Şi să ştii că Eu sunt, am fost şi voi fi, în veşnicie,
Misteriosul, omnipotentul, omniprezentul şi omniscientul
Dumnezeu.





Îngerii sunt printre noi


Elena Olariu

iinţă spirituală şi necorporală, creată de Dumnezeu,
îngerii alcătuiesc lumea spirituală, nevăzută apărută
înaintea lumii văzute şi materială, fiind socotiţi ca
mediatori între credincioşii lui Dumnezeu.
Cel puţin aşa scrie în „Dicţionarul religios”. De multe ori însă
îngerii sunt aici, pe pământ. Cu chip de om, faţa senină şi
nevinovată de copil, cu sufletul ca o floare imaculată, transparentă
îngerul acesta se lasă pe sine, renunţând la bucurii personale numai
pentru a face să vibreze un suflet singuratic: îngerul acesta,
continuu te îmbărbătează când eşti singur sau suferind, îţi alină
plânsul inimii când te linşează voit sau nu aproapele, te hrăneşte cu
apa vieţii pe care el însuşi a primit-o de la Dumnezeu, sufletul
începând să-ţi cânte. Pe alte tonuri, de alte dimensiuni.
Aşa s-au născut a doua oară cei ce l-au aflat pe Dumnezeu.
Aşa şi-au continuat misiunea cei ce-i urmează învăţătura
Mântuitorului.
Îngerii sunt printre noi! Te cunosc după mersului pasului,
după privitul florilor, după alergatul minţii, după mestecatul
cuvintelor, moara de foc a înţelepciunii, după frământatul mâinii în
aluatul alb al grâului măcinat la moara timpului, după deschiderea
sufletului spre căi irealizabile uneori, după setea de cunoaştere, de
cunoaştere, de cunoaştere...
Aşa am descoperit, pe rând, pagini întregi dintr-o publicaţie a
Parohiei Romano-Catolice „Fericitul Ieremia Valahul” - Paşi spre
fericire, al cărei coordonator este nimeni altul decât părintele-
scriitor Alois Moraru, parohul bisericii.
Dacă-l cunosc, eu fiind un om obişnuit, un simplu trecător de
pe cele şapte coline ale Răducăneni-ului?! Cu siguranţă!! Şi pe
deasupra creştin ortodox?! Iarăşi: cu siguranţă! Este bunul
samaritean,omul care, potrivit Sfintei Scripturi nu 1-a lăsat pe cel
bolnav în stradă părăsit de ceilalţi ci, el însuşi i-a dat o mână de
ajutor, cele câteva monede de vindecare a bolii trupeşti şi sufleteşti,
nefiind altceva decât: înţelepciune, însănătoşirea minţii, rugăciunea
neîncetată, credinţă, răbdare şi milostenie. Pentru că atât cât dai,
F
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Noiembrie 2009 71
atât vei primi. Este o lege nescrisă în Tablele Vieţii care-ţi conferă
daruri nebănuite de le ştii întrebuinţa şi respecta.
Mă trimite gândul la Sf. Ap. Pavel şi la primele sale scrisori
pauline. Întoarcerea spre Hristos, lupta continuă cu sine de a
înţelege, percepe şi transmite mai departe Cuvântul
Răscumpărătorului Hristos, are ca destinaţie, nu lumea de atunci:
creştinii erau puţini dar neclintiţi în credinţă, ci lumea zilelor
noastre a căror voinţă s-a declinat, a cărei responsabilitatea s-a
erijat în perfidie, superficialitate şi ignoranţă, lumea de azi unde
diamantele sunt lăsate să strălucească în cocina porcilor şi unde
palatele au furat mintea trăitorului; credinţa, un fel de apostazie a
celui care se afişează uneori în public cu un smerit Aşa să ne ajute
Dumnezeu, ia locul adevăratului creştin şi urgiile - secetă, foamete,
crime, violuri, incesturi, curvie, sunt roadele a ceea ce-am
semănat...
De aceea sunt îngerii pe pământ! De aceea trăiesc îngerii
printre oameni, încercând prim felurite chipuri să-i redreseze, să-i
înalţe spiritual, să-i determine să lucreze în armonie -inima cu
raţiunea şi să dea roadă bogată în via sufletului - Cuvântul, de care
este atâta nevoie.
Şi îngeri sunt cei ce scriu articole înduioşătoare în paginile
revistei Paşi spre fericire, care ridicând un semnal de alarmă prin
fineţea, dragostea şi imaterialele lor trăiri, fac cinste comunităţii în
care trăiesc, fac onoare părinţilor lor, duc mai departe mesajul lăsat
de Mântuitorul Hristos care prin Pogorârea Duhului Sfânt, I-a
binecuvântat cu darurile Sale.
Întreiţi în dragoste faţă de Dumnezeuşi aproapele, iubind
cinstea şi loialitatea, plini de virtuţi şi îmbrăcaţi în haine imaculate,
parfumul scrierilor semnate de ei sunt răvaşe care prin sensibilitate
şi trăire interioară poruncesc celor ce trăiesc în mocirlă să renunţe
la roşcove şi să se întoarcă acasă, în Casa Domnului, acolo unde se
va tăia viţelul cel gras. Spre cinstea lor, a Fiului risipitor.
Împărtăşind din cele scrise şi semnate de colectivul de redacţie a
publicaţiei Paşi spre fericire, mai mult ca oricând, trebuie să
retrăiesc momente de bucurie, de mulţumire şi consideraţie pentru
coordonatorul publicaţiei răducănene, „Ecouri răducănene”, al
cărui mentor spiritual era, nimeni altul decât părintele Alois
Moraru, unde am debutat pentru întâia oară, unde am luat primul
premiu în literatură: premiul revistei „Ecouri răducănene”, o
maşină de scris, eu aşezându-mi gândurile pe foi de caiet.
Există îngeri printre noi, oamenii? Cum să nu fie un înger
printre noi, oamenii?! Cum să nu înalţi mulţumiri lui
Dumnezeucare i-a trimis paşii spre această aşezare şi, mai ales,
cum să n-o rogi pe Măicuţa noastră, Preasfânta Fecioară Măria, să-
1 ocrotească continuu..., să-şi ducă apostolatul mai departe,
rătăcirea noastră să fie doar o simplă zi a păcălelilor, tineri şi
vârstnici, cu iubire să deschidă noi porţi inimii şi înţelepciunii.
Acum, că publicaţia Paşi spre fericire este la numărul
cincizeci, cu modestie mă alătur bucuriei realizatorilor ei,
mulţumind că mi-au prilejuit ocazia să public articole mai mult sau
mai puţin de maturitate, articole prin care poate fi citit „omul din
om” sau omenitatea celui ce le semnează. La mulţi şi interminabili
ani!





Eroismul spiritual – una dintre
calităţile esenţiale pe calea spirituală
Starea de eroism spiritual presupune trezirea în
fiinţa aspirantului a unor calităţi precum îndrăz-
neala, temeritatea, curajul, spiritul de sacrificiu,
abnegaţia, dăruirea. Dacă modelul eroului este
asociat în mod uzual cu cel al războinicului sau
luptătorului, lupta în care este angajat un erou
spiritual se desfăşoară deseori în tărâmul invizibil al
forţelor subtile, energiilor, tendinţelor şi tentaţiilor.



Edi Franţi – Bucureşti

n erou spiritual este capabil să-şi depăşească limitele
pentru a împlini în mod exemplar voinţa lui
Dumnezeu.
Fiecare aspirant spiritual ar trebui să urmărească
să-şi trezească în propria fiinţă această stare privilegiată deoarece
ea îl va ajuta să triumfe atunci când se confruntă cu forţe ostile şi să
depăşească cu succes toate testele spirituale. Idealurile nobile care
îl animă pe un adevărat erou spiritual sunt întotdeauna altruiste,
umanitare, universale. Eroul spiritual, deşi poate fi un solitar, este
întotdeauna animat de spirit de sacrificiu şi abnegaţie, punându-se
în slujba celorlalţi oameni sau a fraţilor săi spirituali şi fiind capabil
să se sacrifice pentru aceştia.
Starea de eroism spiritual poate fi trezită de asemenea prin
identificarea cu fiinţe care manifestă sau au manifestat în mod
exemplar starea de eroism spiritual.
Aspirantul în care s-a trezit starea de eroism spiritual se
angrenează de fiecare dată plin de un nobil elan în acţiuni curajoase
deşi nimeni şi nimic nu-l obligă să acţioneze atunci în acele situaţii
extreme şi dificile. El intuieşte în spatele fiecărei conjuncturi
dificile şansa şi forţa extraordinară ce îi pot fi oferite pentru a
manifesta voinţa lui Dumnezeurezolvând totodată cu bine acea
situaţie.
Actul real de eroism constituie o dovadă că aspirantul a
înţeles esenţa dumnezeiască cea mai adâncă a legilor divine, eterne
şi acestea au fost atât de profund şi de puternic interiorizate încât
ele acţionează chiar şi în situaţii excepţionale. Aspirantul veritabil
nu abandonează niciodată idealul divin suprem în faţa diverselor
dificultăţi, mai mari sau mai mici, care apar în diverse momente.
La antipodul eroismului se află starea de laşitate.

Câteva citate despre eroism
• „Adevăratul eroism este remarcabil de sobru şi foarte lipsit
de dramatism. Nu este dorinţa arzătoare să-i depăşeşti pe alţii cu
orice preţ, ci dorinţa arzătoare să-i slujeşti pe alţii cu orice preţ.”
(Arthur Ashe)
• „Eroismul este puterea de a ne învinge pe noi înşine pentru
a face să triumfe valorile ideale dictate de propria noastră
conştiinţă.” (Ion Găvănescu)
• „Eroismul este o atitudine morală alcătuită din aceeaşi
plămadă ca şi sacrificiul de sine.” (Dimitrie Gusti)
• „Eroismul este relaţia divină care, în toate timpurile, uneşte
un om mare cu alţi oameni.” (Thomas Carlyle)
• „Eroismul este triumful sufletului asupra cărnii.” (Henri-
Frederic Amiel)
• „Hrăneşte-ţi mintea cu gânduri măreţe. Credinţa în eroi
creează eroi.” (Benjamin Disraeli)
• „Oamenii mari nu s-au considerat niciodată mari, oamenii
mici nu s-au considerat niciodată mici!”
• „Un erou poate fi şi învins, fără ca prin aceasta să aducă
vreo ştirbire frumuseţii şi integrităţii idealului în slujba căruia se
prăbuşeşte.”
• „Eroismul lui Socrate constă în seninătatea sa, o seninătate
izvorâtă din cunoaştere. Cineva i-a aruncat vorbele: «Atenienii te-
au osândit la moarte”, iar el a răspuns: «Şi pe ei natura i-a
osândit la fel».”
• „Eroul este cel care vrea să fie el însuşi.” (J. Ortega y
Gasset)
• „Caracteristica adevăratului eroism este tenacitatea.”
(Ralph Waldo Emerson)
• „Un erou nu e necesar să fie de neînfrânt, dar trebuie să fie
neînfricat.” (Andrew Bernstein)
• „Erou este acela care şi-a dăruit viaţa unui lucru mai
important ca el însuşi.” (Joseph Campbell)
• „Eroismul se simte, nu se explică şi de aceea este
întotdeauna corect.” (Ralph Waldo Emerson)
• „Încrederea în sine este esenţa eroismului.” (Ralph Waldo
Emerson)
U
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
72


Încrederea ne susţine să trecem cu
bine testele şi încercările spirituale


Edi Franţi – Bucureşti

Moto: „Întotdeauna fără excepţie trebuie să ai încredere
totală mai întâi în DumnezeuTatăl şi apoi în tine însuţi.”

Încrederea este cea care conferă calitate şi
profunzime experienţelor vieţii noastre. Capacitatea
de a avea încredere reprezintă un ingredient esenţial
al fericirii şi al împlinirii, altfel, energia noastră va fi
limitată de suspiciuni, îndoieli şi temeri. Încrederea
ne dă curajul de a merge mai departe sau de a ne
asuma riscuri de care nu am fi în stare în absenţa
acestei componente vitale pentru maturizare şi
spiritualitate.

Ce este încrederea?
Substantivul „încredere” provine din verbul „a crede”,
respectiv „a crede în ceva sau în cineva”. Credinţa este deci baza
sentimentului de încredere. Opusul încrederii este îndoiala.
La modul obişnuit şi general încrederea este o atitudine atât
raţională, cât şi emoţională, a unei persoane faţă de o alta, care are
anumite caracteristici ce se întrepătrund cu sistemul de valori al
celeilalte persoane.
Încrederea se bazează pe analiza unor acţiuni, activităţi,
însuşiri proprii (încrederea în sine) sau ale altora, în urma cărora se
formează convingerea că acele acţiuni sunt corecte şi conforme
sistemului de valori al celui ce analizează. Fiinţa umană are în mod
spontan tendinţa de a relaţiona cu alte fiinţe umane, de a comunica,
de a-şi exprima sentimentele, gândurile, emoţiile etc. altor fiinţe
umane iar atunci când există afinitate, sinceritate şi libertate în
exprimare între două sau mai multe fiinţe umane aceste lucruri
conduc, implicit, la apariţia încrederii pe care o putem acorda sau
câştiga.
Pe baza caracteristicilor analizate, ale persoanelor cu care
relaţionăm, se formează simpatii, antipatii, credinţe etc. Astfel,
acordăm încredere unor persoane sau câştigăm încrederea altora în
noi.
Dacă încercăm să facem o scurtă clasificare a tipurilor de
încredere, am putea enumera:
• încrederea în partenerul de afaceri sau colegul de serviciu
(aici găsim ca principale elemente respectul reciproc, loialitatea
partenerului de afaceri şi respectarea termenilor contractuali, toate
acestea conducând la încredere);
• încrederea în relaţiile de prietenie (se bazează pe toate
experienţele petrecute împreună de respectivele persoane şi
regăsim aici şi câteva însuşiri din cadrul relaţiei de dragoste, gen
sinceritate, realizări etc.).
• încrederea în relaţia de dragoste (se bazează în primul rând
pe sinceritate, sentimentul de iubire, aşteptări împlinite, onestitate,
realizări etc.);
• încrederea în sine (atunci când, pe baza unor „sondaje”
interioare, ne simţim pregătiţi să facem faţă unei situaţii, ca de
exemplu să susţinem un examen. Spunem atunci că avem încredere
în noi);
• încrederea în Dumnezeuse bazează pe deschidere totală,
dăruire de Sine şi iubirea necondiţionată faţă de Dumnezeu.
În practica spirituală, încrederea în Dumnezeuşi încrederea în
sine sunt două calităţi deosebit de importante, care ne susţin să
trecem cu bine toate testele şi încercările spirituale la care suntem
supuşi.

Încrederea în sine
Încrederea în sine înseamnă aprecierea şi valorizarea propriei
persoane. Mai exact, a avea o atitudine pozitivă, a ne aprecia în tot
ceea ce facem bun, a fi siguri de calităţile noastre, a ne putea
controla viaţa şi a fi în stare să facem tot ceea ce este bun şi vrem
cu adevărat. Privită din punct de vedere spiritual încrederea în sine
este un sentiment binefăcător de siguranţă, determinat de
cunoaşterea posibilităţilor şi valorii propriei persoane sau ale altora
care, datorită proceselor de rezonanţă pe care le determină (în
microcosmosul fiinţei umane) cu energii subtile, binefăcătoare din
macrocosmos poate genera îndrăzneală, forţă, inspiraţie, decizie şi
reuşită în acţiune. Încrederea deplină în sine este rezultatul
interiorizării unei suite de relaţii, modele, experienţe (reuşite sau
evocate ferm, cu putere), în primul rând, a relaţiei cu autoritatea
unui model a cărui valoare este unanim recunoscută (aşa cum este
de exemplu Ghidul spiritual).
Ce găsim la o persoană cu o puternică încredere în sine?
Încredere în propriile calităţi, o imagine pozitivă faţă de sine însăşi
şi lipsa temerilor legate de succes sau eşec. Încrederea în sine
presupune şi încrederea în propriile intuiţii, sau altfel spus
ascultarea inimii. În situaţii dificile, fiinţele care au încredere în
sine nu-şi vor pierde niciodată credinţa în principiile profunde,
spirituale care le guvernează existenţa. Persoanele încrezătoare
primesc cu bucurie noile provocări şi schimbări, reuşind să
transforme problemele cu care se confruntă în oportunităţi. În
schimb, persoanele neîncrezătoare îşi lasă temerile să se aşeze între
ele şi aspiraţiile lor. Cei cu o slabă încredere în sine obişnuiesc să
se retragă atunci când sunt afectate de câteva necazuri sau când
sunt înfrânte. Acestea au tendinţa de a da vina pe alte persoane sau
pe circumstanţe pentru eşecurile lor, în loc să-şi atribuie o judecată
greşită sau alte neajunsuri care i-a condus în astfel de situaţii.
Deoarece nu reuşesc să evalueze aceste situaţii în mod realist şi să
înveţe din propriile eşecuri, persoanele lipsite de încredere în sine
pot continua să repete aceleaşi şi aceleaşi greşeli.
Analizând din punct de vedere spiritual starea de încredere în
sine, ea ne apare ca rezultantă a două aspecte principale:
• Dumnezeune-a creat după chipul şi asemănarea Sa;
• Credinţa în Dumnezeu;
Astfel încrederea în sine reprezintă de fapt încrederea în
Dumnezeucare se manifestă prin noi. Trezirea încrederii în sine
apare din acest punct de vedere şi ca un proces amplu de
autocunoaştere spirituală. Este bine să ţinem minte mereu că atunci
când ne-a creat şi ne-a dat libertatea de a alege şi de a acţiona
Dumnezeua arătat că are încredere în noi. Când Dumnezeuvrea să
ne facă conştienţi de nivelul nostru de evoluţie şi ne testează cu
încercări pe măsură, El are încredere în noi. Când ne oferă prin
graţia sa o din ce în ce mai mare putere şi forţă spirituală,
Dumnezeuare încredere în noi. Mai rămâne astfel ca şi noi să-i
urmăm exemplul şi să avem o din ce în ce mai mare încredere în
noi, apreciind această stare ca un minunat dar şi o mare graţie din
partea lui Dumnezeu.

Încrederea şi testele spirituale
Încrederea în sine este unul din fundamentele fiinţei noastre,
care ne ajută atunci când viaţa ne încearcă într-un fel sau altul.
Privite mai profund, încercările la care viaţa ne supune sunt de fapt
teste spirituale şi ele fac parte din viaţa noastră, oricât am încerca
să le evităm. Întotdeauna ele au un scop divin, şi oricât de greu ne
este să înţelegem uneori aceasta, ele reflectă mereu înţelepciunea şi
iubirea lui Dumnezeu. E bine să ne reamintim faptul că până şi
Iisus a trebuit să treacă anumite teste spirituale. Aşa că decât să ne
revoltăm sau să ne lamentăm şi să ne victimizăm este mult mai
constructiv să ne orientăm energia pentru a găsi o cale de a trece cu
succes testele spirituale cu care ne confruntăm.
Întotdeauna încercările ascund în profunzimea lor un mesaj
important pentru viaţa noastră, iar scopul pentru care au apărut este
tocmai de a descifra acest mesaj destinat nouă. Odată trecut cu
succes un test spiritual, evoluţia noastră se accelerează foarte mult
şi putem realiza chiar adevărate salturi spirituale. O mare încredere
de sine poate călăuzi o persoană şi poate să o ajute să depăşească
toate piedicile întâlnite în cale, pentru a trăi astfel toate ocaziile
minunate care îi apar şi care o pot îmbogăţi interior.
Şi dacă totuşi se ajunge în situaţia în care un test spiritual nu
a fost trecut cu bine, este bine să ştim că o persoană încrezătoare în
propriile forţe consideră eşecul ca un rezultat parţial, nu unul
definitiv. Altfel spus ea îşi va spune: „Am pierdut o bătălie, dar nu
am pierdut războiul”. Astfel în timp ce persoanele mai „slabe”
disperă, cei încrezători trec la acţiune. Aceştia consideră că atât
succesul, cât şi eşecul acţiunilor lor, depind de felul în care ei
reuşesc să influenţeze cursul evenimentelor. Astfel de persoane îşi
asumă responsabilitatea propriilor acţiuni, insistă în menţinerea
propriilor standarde şi sunt stimulate de provocările care apar în
timpul eforturilor de a-şi atinge ţelurile.
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Noiembrie 2009 73
Încrederea în Dumnezeu
Încrederea noastră absolută şi de nezdruncinat în Dumnezeu
face sa fie posibile multe miracole. Apelarea plină de credinţă şi
umilinţă de către aspirantul spiritual a ajutorului lui
Dumnezeuînseamnă de fapt invocarea legii divine a dăruirii oculte,
formulate de către Iisus astfel: „Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va
deschide, caută şi vei găsi”. În conformitate cu această promisiune
făcută de către Dumnezeucreaturii, Dumnezeuva răspunde la
momentul potrivit în maniera cea mai eficientă.
Noi trebuie să realizăm nu doar că Dumnezeuştie ce este cel
mai bun pentru noi, dar şi că El, Dumnezeu, face ceea ce este cel
mai bine pentru noi la momentul potrivit ales de El, Dumnezeu.
Atunci când simţim că noi devenim instrumentele şi El este cel care
acţionează, atunci nu va mai exista îndoială. Atunci când realizăm
că Dumnezeueste Totul, poate Totul, ştie Totul, are Totul, adică că
este infinit de bogat şi noi ne sprijinim pe ajutorul său, atunci noi
avem încredere de nezdruncinat în Dumnezeu.
În practica spirituală este o etapă care presupune să ne lăsăm
în voia Puterii lui Dumnezeufără rezerve şi condiţii, fără să cerem
nimic în schimb. Singura dorinţă pe care trebuie s-o avem e să
devenim instrumentul prin care se arată şi se manifestă puterea lui
Dumnezeu. Pentru că celor care cer, Dumnezeule dă, însă acelora
care se oferă pe ei înşişi din dragoste pentru Dumnezeuşi fără a
cere nimic în schimb Dumnezeule va da totul, şi ce doreau, dar şi
pe El Dumnezeuşi iubirea lui infinită.
Pentru aceasta este însă nevoie de o încredere de
nezdruncinat în Dumnezeu. Să nu uităm însă cât de greu este să
avem încredere totală în ceva sau cineva, de aceea nu trebuie să ne
întristăm dacă vedem că statornicia credinţei nu vine de îndată, mai
ales că una dintre marile boli ale acestor vremuri tulburi este
îndoiala.
În asemenea momente este indicat ca aspirantul să-şi
amintească ceea ce este scris în Bhagavad-Gita:
• „Dăruieşte-mi-te Mie (Dumnezeu) cu totul şi vei izbândi în
toate prin voia mea (Dumnezeu).”
• „Lasă tot deoparte, toate legile, regulile, normele şi
principiile, şi pe cele pe care le-ai învăţat de la alţii, şi pe cele pe
care ai ajuns să le afli tu singur, şi încrede-te în Mine (Dumnezeu),
iar Eu (Dumnezeu) te voi feri de toate relele şi păcatele.”
• „Statorniceşte-ţi mintea numai asupra Mea (Dumnezeu),
cufundă-ţi în Mine (Dumnezeu) inima ta, lasă întreaga ta
înţelegere să se adâncească în Mine (Dumnezeu): tu vei locui cu
adevărat în Mine (Dumnezeu) după această existenţă, fără nicio
umbră de îndoială.”
• „Dacă tu eşti una cu Mine (Dumnezeu) în inima şi în
conştiinţa ta, atunci prin Graţia Mea Divină, vei trece peste toate
greutăţile, dar dacă, din pricina egoismului tău, nu vei aculta
poveţele Mele (Dumnezeu), te vei pierde.”
• „Iar acum ascultă cuvântul Meu Suprem, cel mai tainic
dintre toate, Îmi eşti foarte drag şi de aceea îţi voi spune ce este
mai bine pentru tine.”
• „Statorniceşte-ţi mintea asupra Mea (Dumnezeu), fii dăruit
Mie (Dumnezeu), jertfeşte-mi Mie (Dumnezeu), cinsteşte-mă pe
Mine (Dumnezeu), şi astfel cu adevărat vei ajunge la Mine
(Dumnezeu), aceasta îţi făgăduiesc pentru că îmi eşti drag.”
• „Renunţă la toate DHARMA-ele (ce constau în datorii şi
limitări) şi retrăgându-te în Mine (Dumnezeu) şi numai în Mine
(Dumnezeu), Eu (Dumnezeu) te voi elibera de orice păcat şi de
orice rău. Nu te lăsa pradă îndoielii”
• „Arjuna a spus: M-i s-a risipit tulburarea minţii, prin graţia
Ta mi-am recăpătat aducerea aminte, o Stăpâne Neînfrânt. Sunt în
picioare! Iată-mă dârz în înţelepciune, îndoielile mi-au pierit, voi
făptui aşa cum m-ai povăţuit.”

Modalităţi practice de a ne amplifica încrederea în sine
Încrederea îi poate ajuta pe oameni să meargă mai departe,
indiferent de obstacolele cu care se confruntă. Încrederea în sine nu
este înnăscută şi nu depinde doar de educaţia pe care am primit-o în
copilărie, ci poate fi dobândită printr-o angrenare creativă în
această direcţie. Asemeni unei grădini frumoase, şi încrederea are
nevoie în permanenţă de îngrijire.
O metodă practică eficientă pentru a amplificarea încrederii
în sine este operarea cu sugestii şi autosugestii benefice şi
creatoare. Doctorul Henri Durville, în studiul său cu titlul „Vreau
să reuşesc” indică o suită de afirmaţii foarte sugestive:
„Am deplină încredere în mine însumi. vreau să imit până la
identificare exemplul celor care reuşesc. vreau să merit din plin şi
să obţin succes şi bucurie. vreau să îmi joc cu curaj rolul
corespunzător menirii mele în mod activ. Acestei meniri îi voi
consacra majoritatea forţelor mele. Aunt sigur că voi ajunge la
ţelul urmărit de mine. vreau să câştig victoria şi, pentru a învinge,
voi începe printr-o victorie asupra mea însumi.”
„Pentru a-mi juca cu devotament rolul meu, iau în totalitate
atitudinea celui care reuşeşte. în picioare, conştient de forţa
gigantică, benefică a universului care mă susţine şi se manifestă
prin mine, sunt gata de acţiune, îmi îndrept bustul. Las să se
manifeste ca un flux neîntrerupt energiile cosmice prin mine. plin
de euforie îmi ridic capul. îmi umflu plămânii cu aer proaspăt şi
fixez în întreaga mea fiinţă energiile cosmice ambiante care vor
face din mine un alt om. simt din ce în ce mai mult că am credinţă
în succes. Privirea mea este mai cutezătoare; vorbirea mea este
mai caldă, plină de dragoste, mai edificatoare, mai convingătoare.
mersul meu este mai ferm şi mai sigur.Vvreau să exprim cât mai
des prin surâsul meu şi prin privirea mea o forţă beatifică ce
inspiră încredere, dragoste şi simpatie.”
Este recomandat să scriem aceste afirmaţii pe un afiş şi să
citim această formulare cel puţin de două ori pe zi, în special
dimineaţa şi seara.
Speranţa benefică, trăită ca stare interioară amplă şi
profundă, mai ales atunci când este intensă şi constantă,
declanşează în universul nostru lăuntric o gigantică putere benefică,
care ne măreşte de fiecare dată încrederea în sine.
Credinţa în Dumnezeu, încrederea în sine şi optimismul
sunt intim legate. Amplificându-ne credinţa şi optimismul ne vom
amplifica şi încrederea.
Plantele de leac ne pot ajuta foarte mult în amplificarea
încrederii. De asemenea, regimurile alimentare preponderent Yang
sau regimul Oshawa, ne pot ajuta prin amplificarea aspectului solar
să fim mai încrezători în noi înşine.
Încrederea se reflectă în toate alegerile pe care le facem.
Numai atunci când îndrăznim să ne asumăm riscurile, să ne ridicăm
pentru a ne susţine crezurile şi să avem încredere în simţul nostru
lăuntric de a alege binele de rău, doar atunci vom reuşi să fim
creativi, îndrăzneţi şi să avem realizări cu totul excepţionale în
viaţă.

Aforisme despre încredere
• „Dacă ai încredere în tine însuţi, inspiri încredere altora”
– Goethe
• „Dacă mă încred în Dumnezeuşi El există, câştig infinit.
Dacă mă încred în Dumnezeuşi El nu există, nu pierd nimic. Dacă
nu am încredere în Dumnezeuşi El există, pierd infinit. Dacă nu am
încredere în Dumnezeuşi El nu există, iaraşi nicio pierdere.” –
Blaise Pascal
• „S-ar putea să fii dezamăgit dacă ai prea multă încredere,
dar te vei chinui dacă nu ai încredere îndeajuns.”
• „Prietenia fără încredere este ca o floare fără parfum.” –
Laure Conan
• „Prea multă încredere este nebunie, prea mulă neîncredere
este o tragedie” – Jean Paul
• „A învăţa să ai încredere este una dintre cele mai dificile
sarcini ale vieţii” – Isaac Wats
• „E mai ruşinos să nu ai încredere într-un prieten, decât să
fii înşelat de el” – Arthur Shopnehauer
• „Dacă mi-am pierdut încrederea în mine, voi avea tot
Universul împotriva mea” – Ralph Waldo Emerson
• „Dacă ai încredere în tine însuţi, inspiri încredere altora”
– Goethe
• „Mergi cu încredere în direcţia visurilor tale. Trăieşte viaţa
pe care ţi-ai imaginat-o” – Henry David Thoreau
• „Nu trebuie să acorzi încredere unui om care nu zâmbeşte
niciodată.” – Henry Millon de Montherlant
• „Încrederea în sine e încrederea în rezultatul lucrului tău.”
– Tudor Arghezi
• „Încrederea înfloreşte în inimile mari.” – Vasile Alecsandri
• „Coroana vieţii noastre este încrederea în noi.” – Ion
Agârbiceanu
• „În viaţă trebuie să avem încredere. Mare încredere în noi,
dar şi în ceilalţi. Fără încredere trăim degeaba şi mereu vom fi
chinuiţi de îndoieli.” – Victor Duţă
• „Oamenii pier din spaimă şi trăiesc din încredere.” –
Henry David Thoreau
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
74
• „Prin încredere omul îşi atinge scopul.” – Kamandaki
• „Omul care are încredere în oameni va face mai puţine
greşeli decât cel care nu are încredere în ei”.
• „Mincinosul nu are încredere în nimeni.” – Valeriu
Butulescu
• „Încrederea este balamaua uşii spre succes.” – Mary
O'Hare Dumas
• „Încrederea este francheţe şi curaj în confruntarea cu
întâmplările vieţii.” – John Dewey
• „Omul care are încredere în oameni va face mai puţine
greşeli decât cel care nu are încredere în ei.” – Camillo Benso di
Cavour
• „Fă primul pas cu încredere. Nu trebuie să vezi întreaga
scară. Pur şi simplu păşeşte.” – Martin Luther
• „Cei care au încredere în noi, ne educă.” – George Eliot
• „Dacă cineva avansează cu încredere în direcţia visurilor
sale, va cunoaşte un succes neobişnuit în vremuri obişnuite.” –
Henry David Thoreau
• „Dintre toate slăbiciunile, cea mai mare este lipsă de
încredere în sine.” – Napoleon Hill
• „Cu cât mai repede vei avea încredere în tine, cu atât mai
repede vei şti cum să trăieşti.” – Goethe
• „Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie
să-ţi păstrezi încrederea şi doar să ai mai multă grijă în cine ai
încredere şi a doua oară.” – Gabriel Garcia Marquez
• „Creează o atmosferă de încredere, fii întotdeauna deschis
la surse noi de informaţii şi aşteaptă-te că răspunsurile să vină din
cele mai neaşteptate locuri.” – Kishan Venkataraman
• „Esenţa prieteniei stă în integritate, generozitate şi
încredere deplină.” – Ralph Waldo Emerson
• „A avea încredere este o dovadă de curaj, a fi credincios
este un semn al forţei.” – Marie von Ebner-Eschenbach
• „Ai încredere în tine însuti. Percepţiile tale sunt adesea mai
precise decât eşti dispus să crezi.” – Claudia Lee Black
• „Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea
discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul
lucrurilor, se poate atinge scopul.” – Confucius
• „Dumnezeuapreciază la mine faptul că-mi place
neînsemnătatea şi sărăcia mea şi că am o încredere nemărginită în
mila Lui. Iată singura mea comoară! De ce n-ar putea fi aceasta şi
a ta?” – Sfânta Tereza de Lisieux
• „De mii de ani încoace oamenii nu au încredere în
promisiunile lui Dumnezeu, pentru motivul cel mai ciudat: erau
prea bune ca să fie adevărate. Aşa că aţi ales o promisiune mai
mică – o dragoste mai mică. Promisiunea cea mai mare făcută de
Dumnezeuprovine din dragostea cea mai mare.” – Neale Donald
Walsch
• „Adevărul rămâne adevăr chiar dacă nu-l înţelegem, nu
avem încredere în el sau îl ignorăm.” – W. Clement Stone





Puterea telepatiei
Procesul spiritual al gândirii este diferit de ceea
ce credem noi că este. Credem că gândim cuvintele în
forul nostru interior. Ascultând vocea care vorbeşte
în mintea noastră credem că se exprimă în limba
noastră maternă, dar nu este aşa. În inima noastră nu
există cuvinte. Suntem animaţi de vibraţii, de
impulsuri psihice, energetice, pure şi transformatoare
ce ţin de corpul nostru mental.


Prof. George Bianu – Bucureşti

ingurul limbaj cunoscut de fiinţa imaterială care suntem
este telepatia. Este singurul limbaj universal adevărat.
Nu există birou de traduceri în lumea astrală. Mentalul
nostru generează această mică voce şi nu trebuie decât să
decodificăm impulsurile. Însă omul a renunţat la capacităţile sale
telepatice pentru vorbire. Cuvântul este legat de materie. Gândirea
nu, deoarece ea este imaterială. Înţelepţii disociază fluxul gândirii
de cel al cuvintelor şi sunt capabili să reflecteze cu o viteză
inimaginabilă. Graţie acestei capacităţi, ei cresc spiritual mult mai
repede decât oamenii obişnuiţi. Atunci când Buddha a spus că este
posibil să atingi iluminarea în această viaţă, el a evocat printre
altele şi această aptitudine.
O singură planetă şi atâtea fiinţe separate unele de altele.
Ceea ce ne uneşte este însă un limbaj de dincolo de cuvinte. Hai să
descoperim împreună partea invizibilă a Universului infinit. Să
alungăm astfel teama de necunoscut. Să ne menţinem mintea trează
şi spiritul deschis. În timpurile străvechi omul a fost în strânsă
relaţie cu viaţa universului şi în armonie perfectă cu Natura: cu
mineralele, plantele şi animalele sale, dar şi cu spiritele sale. El a
reprezentat puntea de legătură dintre lumea divină şi cea fizică.
Fiinţa umană a trăit la începuturi cu picioarele ferm aşezate pe
pământ şi cu fruntea printre stele. Dar când a muşcat din fructul
dorinţelor si al îndoielii, a uitat starea de preafericire şi a rupt astfel
legătura cu Macrocosmosul. Acesta a fost punctul de plecare. Omul
a inventat cuvântul pentru a putea relaţiona cu semenii săi. Michael
şi Nathanael au 43 de ani. Sunt gemeni. Au avut o relaţie cu totul
specială încă din copilărie. Fiecare simţea ceea ce i se petrecea
celuilalt. Chiar aflaţi la mii de kilometri distanţă, fără a lua legătura
în vreun fel, dacă unul suferea de o migrenă, celalalt trăia acut o
durere de cap inexplicabilă. Acest caz nu este singular. Cu toţii
suntem telepaţi. Doar că unii sunt mai înzestraţi decât alţii. În plan
pur spiritual, toate fiinţele sunt interconectate între ele. Fragmente
din aceeaşi sursă divină infinită intră în legătură indiferent de
distanţa sau spaţiul care separă fiinţele din planul fizic.
Asta se petrece permanent, dar, din nefericire, ecranăm
procesul de interconexiune prin fluxul haotic al gândurilor. Pentru
a reuşi să percepi cu claritate gândurile unei alte fiinţe este necesară
o stare profundă de calm interior şi un control perfect al fluxului
minţii. Într-adevar, nu este ceva accesibil oamenilor obişnuiţi,
necesită un antrenament perseverent. De un ajutor imens este
meditaţia.

La unii este dar înnăscut
Orice om are capacitatea de a comunica telepatic. De ce
atunci citirea gândurilor nu este accesibilă tuturor? Telepatia
necesită o măiestrie atât din partea fiinţei emiţătoare, cât şi din
partea fiinţei receptoare. Este o putere care există latent în fiecare
dintre noi şi trebuie trezită şi amplificată. Uneori se manifestă
spontan, fără o pregătire prealabilă. Nu vi s-a petrecut niciodată să
spuneţi unui interlocutor: „Mi-ai luat vorba din gură”, să fi gândit o
chestiune pe care cel din faţa voastră să o formuleze în aceeaşi
fracţiune de secundă? Nu aţi avut niciodată senzaţia că sunteţi
privit şi, când aţi întors capul, aţi întâlnit privirea unui necunoscut?
Nu v-aţi gândit niciodată intens la o fiinţă chiar înainte ca ea
să vă sune? Experienţele telepatice sunt numeroase în viata de zi cu
zi. Din păcate suntem prea puţin conştienţi de ele pentru a le
supune unor studii ştiinţifice.

Sparge tiparul comunicării verbale
Spunem telepatie, înţelegem gândire. Telepatia este
dependentă de puterea minţii. Cu cât capacitatea noastră de
concentrare şi focalizare este mai mare, cu atât gândul emis de noi
are şansa de a fi recepţionat de ceilalţi. De obicei, acest proces se
petrece la nivel inconştient. Când citim o persoană ca pe o carte
deschisă, îi receptăm gândurile, chiar dacă nu facem eforturi
conştiente pentru asta.
În general, în afara ideilor obsesive pe care toată lumea ni le
citeşte destul de uşor, gândurile noastre sunt inaccesibile majorităţii
oamenilor. Totuşi există anumite legături foarte apropiate care
S
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Noiembrie 2009 75
sparg aceste tipare. Judith are 60 de ani. Iată cum descrie legătura
sa profundă cu fiii ei aflaţi la mare distanţă, cu care nu ţine o
legătură foarte strânsă: „Îi simt pe fiecare dintre copiii mei. Când
unuia îi este rău, ştiu, simt... ca toţi copiii care au devenit adulţi,
nici ei nu-mi aduc la cunoştinţă problemele prin care trec,
suferinţele cu care se confruntă, tocmai pentru ca să nu mă
îngrijoreze şi să nu-mi dea motive de nelinişte. Dar nici nu e nevoie
să-mi spună. Când unuia îi este rău, eu ştiu. Îmi apare chipul lui
atât de des în minte, încât ştiu că ceva nu e în regulă. Atunci îl sun
şi aflu ce se petrece. Da, nu pot trăi eu viaţa în locul lor, dar este
important pentru mine să-i susţin şi să le transmit puţin din
experienţa pe care încă o am de oferit. Această conexiune
sufletească şi mentală este foarte preţioasă pentru mine. Am
impresia că nici timpul, nici spaţiul nu ne pot despărţi şi asta o
linişteşte pe mama din mine.”

Conduce la revelarea adevărurilor sufletului
Există peste 7000 de limbi vorbite de peste 7 miliarde de
oameni. Atâtea fiinţe apropiate şi totuşi atât de înstrăinate de
conflicte... Acestea se nasc din erorile de comunicare.
Răstălmăceşti un cuvânt, o înţelegere, iar suferinţa care apare
alimentează conflictul.
Cuvântul, oricât de util se dovedeşte, are şi neajunsuri. Căci
rareori are acelaşi înţeles pentru două persoane diferite. Fiecare om
atribuie o nuanţă proprie vorbelor pe care le spune. Folosim cuvinte
nu doar pentru sensul lor, ci pentru imaginea sau emoţia pe care ne-
o evocă. Aşa că atunci când cuvintele sunt utilizate în anumite
contexte afective, este foarte uşor să apară neînţelegeri. De câte ori
nu ai senzaţia că vorbele nu pot exprima anumite puncte de vedere
sau stări? Ele nu sunt decât indicii ale unor realităţi. Nu pot
exprima decât cu aproximaţie ceea ce simte fiecare, pentru că nu
pot cuprinde subtilitatea care hrăneşte sufletul.
Îşi au originea în materie. Sunt legate de corpul fizic.
Cuvintele nu există în sferele mentale şi ale spiritului. În planurile
acelea se manifestă ca nişte corpuri energetice ce folosesc singurul
limbaj universal, cel al energiei. Fiecare emoţie, senzaţie sau gând
ia forma unui impuls energetic care poartă un mesaj către receptori.
Fiinţele superioare, marii înţelepţi, îngerii, Însuşi Dumnezeunu
comunică decât în acest fel. Imaginaţi-vă o lume în care suntem
capabili să transmitem ceea ce dorim direct, fără a folosi cuvinte
sau formule fizice. Imaginaţi-vă pacea pe care o dobândim atunci –
ea ne ajută să depăşim toate neînţelegerile. Aceasta este puterea
telepatiei. Un telepat are acces la corpurile superioare ale
mentalului nostru şi la adevărul sufletului nostru. Spiritul şi sufletul
nu mint niciodată. Minciuna este folosită doar în lumea oamenilor
care folosesc vorbele ca paravan. A te ascunde în spatele gândurilor
nu este tot aşa de simplu, deoarece această intenţie formează un alt
gând. Pentru a minţi este necesar să gândeşti minciuna. Acest gând
nu scapă niciodată unui telepat, de aceea a trişa o astfel de fiinţă nu
este cea mai înţeleaptă alegere…

Precum în cer, aşa şi pe pământ
Fiecare fiinţă are un suflet – o replică temporară a Spiritului
care sălăşluieşte în lumea astrală. Fiecare spirit are o frecvenţă
vibratorie precisă. Spiritul care locuieşte în trupul fizic permite
sintonizarea acestei frecvenţe particulare şi asigurarea comunicării
între cele două dimensiuni existenţiale: cea fizica şi cea spirituală.
Fiecare fiinţa este un aparat de radio spiritual cu o frecvenţă unică,
cea a Sinelui profund (spiritul).
În practică, lucrurile sunt destul de simple. Uneori putem
capta o altă frecvenţă diferită de a noastră şi atunci intram în
armonie de fază cu o altă persoană. În acel moment avem acces la
altcineva, iar acea persoana are acces la noi, la gândurile noastre şi
la sentimentele noastre... Aceste momente de armonie se numesc
comunicare telepatică.
Fiecare fiinţă reprezintă aşadar un aparat de radio. Ea
captează frecvenţa spirituală proprie a sufletului care sălăşluieşte în
trup. Cât timp acest trup fizic este în viaţă este imposibil ca fiinţa
să capteze undele unui alt Sine profund pe de-a-ntregul. Există
anumite blocaje înnăscute care fac să se petreacă aşa. Dacă nu ar fi
aşa, am înnebuni. Imaginaţi-vă că aţi avea capacitatea să auziţi
gândurile tuturor. Un astfel de zgomot infernal ar duce la nebunie.
Telepatia abordată fără un antrenament adecvat conduce la
nebunie. De aceea nu avem acces imediat la această capacitate, la
această putere paranormală care trebuie trezită gradat.

Cum să ne antrenăm
Pentru dezvoltarea capacităţilor noastre telepatice este
necesar să îndeplinim următoarele patru cerinţe:
- să ne putem opri la propria comanda mentală şuvoiul
gândurilor, amplificând astfel liniştea interioara şi pacea inimii;
- să învăţăm să disociem procesul de gândire de cel al
vorbirii, astfel încât gândurile noastre să fie în armonie cu ritmul
sferelor astrale;
- să ne amplificăm puterea de concentrare şi focalizare,
pentru a reuşi să ne concentram pe o singură voce dintre toate
vibraţiile percepute;
- să ne controlăm proiecţia gândurilor în plan astral pană
când mesajul nostru ajunge la persoana dorită.
Aşa cum ştim deja, exista o serie de bariere psihice
prestabilite care previn pătrunderile intempestive în mentalul unei
alte fiinţe. Accesul la gândurile unei alte fiinţe se face doar prin
intermediul corpului astral şi nu e suficientă simpla cerinţa
mentală. Proiecţia gândului din plan mental în plan mental nu
funcţionează. Gândurile se nasc în planul astral.

Ai grijă ce gândeşti
A recepţiona şi a emite anumite gânduri implică asumarea
unei responsabilităţi. Această capacitate paranormală trebuie
folosită doar în bine, pentru a face bine. Un telepat are datoria de a
lăsa fiinţele să acţioneze conform liberului lor arbitru, chiar dacă
are puterea de a le influenţa. Această etică trebuie clar avută în
vedere. Din nefericire, există persoane care folosesc inconştient
această capacitate trezită într-un grad destul de mare în fiinţa lor.
Ele îşi impun voinţa şi domină în mod natural spiritele slabe, care
se comportă ca şi cum ar fi hipnotizate. Dacă ne amplificăm voinţa,
menţinem o stare de vigilenţă şi blocăm conexiunile cu aceste
spirite inconştiente, dar puternice, putem să ne ferim de acţiunea
lor nefastă. Când vă gândiţi la cineva, omul respectiv se gândeşte
de asemenea la voi. Cu cât va gândiţi mai intens la el, creşte
probabilitatea ca această fiinţa să vă caute. Dacă o căutaţi voi, este
foarte posibil să vă spună: „A, tocmai mă gândeam la tine...” De
aceea, pentru un telepat nu este dificil să determine o fiinţă să se
îndrăgostească de el. Îi va fi de ajuns să dorească aceasta suficient
de puternic, un timp îndeajuns de îndelungat. Însă întotdeauna este
un preţ de plătit, căci fiecare fiinţă trebuie lăsată să acţioneze
potrivit voinţei sale, potrivit liberului său arbitru.
Acest talent special necesită un antrenament adecvat. Altfel
poate deveni o povară. Spre exemplu, Karine, 47 de ani,
povesteşte: „De mică puteam înţelege gândurile celorlalţi. La
început am crezut că este ceva firesc, că toţi oamenii percep ceea ce
eu percep. Apoi am văzut că lucrurile nu stau aşa. Atunci când
oamenii de lângă mine aveau intenţii ascunse, le percepeam şi îmi
preveneam părinţii. La început nu m-au crezut, dar au verificat
spusele mele şi s-au convins. Odată cu înaintarea în vârstă, aceasta
capacitate s-a estompat, însă mai există momente în care, dacă trec
prin apropierea unei fiinţe simt tot ceea ce simte şi ea: durerea de
cap sau de stomac... simt totul. Acum urmăresc să nu iau în seamă
aceste senzaţii, pentru că ele m-au făcut să mă izolez de ceilalţi.
Vreau să mă bucur, vreau să am surpriza de a-i descoperi pe
ceilalţi. Aceasta este magia vieţii.”

Când paranormalul devine normal
Avem experienţe telepatice zi de zi. Timpul ţese între noi
legături invizibile. Stabilim legături telepatice cu toţi oamenii care
ne sunt dragi. Aprofundând această capacitate ne putem înţelege
fără cuvinte şi ne putem simţi de la orice distanţă. Ne putem
apropia inimile. Însă doar stăpânirea deplină a acestei capacităţi,
antrenamentul serios al voinţei reuşesc să stabilească o conexiune
permanentă şi indestructibilă între toate fiinţele: aceea a iubirii
universale.

S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
76


Optimismul ne permite să
descoperim fericirea
Optimismul este o concepţie despre om, viaţă,
bine, fericire, armonie, Dumnezeu, care afirmă
posibilitatea desăvârşirii spirituale a omului, atin-
gerea fericirii, îmbunătăţirea continuă a condiţiilor
sale de viaţă, progresul lăuntric psihic, mental şi
spiritual.


Crina Calek – Bucureşti

Moto: „Viaţa este Optimism, care totodată este o
expresie a sănătăţii sufletului, ce ne permite să descoperim
o tainică lumină dumnezeiască acolo unde pesimiştii susţin
că nu este decât beznă.”
„Este foarte bine să fim întotdeauna optimişti, să
avem credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu, atât în faţa
unui viitor care se anunţă plăcut, cât şi în faţa unui viitor
care se anunţă neliniştitor.”

ptimismul reprezintă acea concepţie bazată pe o mare
încredere în Dumnezeuşi în viaţă care se concentrează
cu toată atenţia spre perfecţionarea prezentului prin
lupta împotriva vechiului care este greşit, a lipsurilor şi piedicilor
de tot felul.
Omul optimist, nu este un visător pasiv, ci un angrenat activ
atât pentru idealul fericirii personale cât şi a celorlalţi care aspiră la
aceasta. În acest sens, concepţiile optimismului constituie, un
puternic factor mobilizator, încrederea deplină în Dumnezeuşi în
energiile sale benefice, armonioase, pozitive, atotputernice,
contribuind la dezvoltarea rapidă şi la afirmarea capacităţilor
creatoare ale omului, la formarea şi amplificarea unor trăsături
morale pozitive.
Optimismul, ca trăsătură de caracter reprezintă: atitudinea
prin care individul evaluează cam tot ceea ce există în jurul său
(fapte, persoane, activităţi, relaţii, situaţii etc.) ca pozitiv, într-o
perspectivă de rezolvare eficient.
În concluzie, optimismul este o concepţie morală şi o
atitudine existenţială predominantă opusă pesimismului, care este
axată pe credinţa în posibilitatea nelimitată, legitimă a omului de a
dobândi fericirea, sănătatea, evoluţia spirituală, mulţumirea de sine
şi împlinirea armonioasă a fiinţei sale, călăuzind prin eforturi
tenace şi adecvate meandrele destinului spre un deznodământ
conform cu năzuinţele şi aspiraţiile lui.”

Optimismul ca teorie filosofică
În dicţionar, optimismul este definit astfel: o concepţie
filozofică potrivit căreia în lume binele precumpăneşte asupra
răului; atitudine a omului care priveşte cu încredere viaţa şi
viitorul; tendinţă de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor.
Continuând tradiţiile înţelepţilor antichităţii, care au
promovat idei optimiste, teoriile optimismului au căpătat o mai
largă recunoaştere în concepţiile gânditorilor Renaşterii precum şi
la unii dintre reprezentanţii idealismului clasic german. În mod
deosebit, optimismul a fost dezvoltat ca teorie filosofică în opera
lui G. Leibniz, care considera lumea existentă manifestată de
Dumnezeu drept „cea mai bună dintre toate lumile posibile”.
Unele teorii idealiste recunosc existenţa binelui şi dreptăţii
absolute, dar le consideră numai de domeniul „lumii de apoi”.
Filosofii creştini din Evul Mediu socoteau că, în cele din urmă, răul
este înlăturat, dar concepeau în mod greşit triumful binelui ca fiind
posibil numai în „paradis”. Aceştia credeau că în viaţa
pământească omul este destinat suferinţelor pentru păcatele pe care
le-a săvârşit. Un asemenea optimism este fals şi echivalent
pesimismului, întrucât se sprijină pe recunoaşterea imposibilităţii
dezrădăcinării răului, a fatalităţii nefericirii omului în viaţa reală.

Optimiştii sunt cei mai sănătoşi oameni
O serie de cercetări medicale au dovedit că optimismul are un
impact benefic asupra stării noastre de sănătate. Iată câteva
concluzii ale acestor studii:
• Optimiştii se îmbolnăvesc mai rar decât pesimiştii şi trăiesc
mai bine;
• Rata supravieţuirii bolnavilor de inimă este cu 30-50% mai
mare pentru cei cu gândire pozitivă;
• Optimismul poate preveni apariţia cancerului de sân;
• Gândirea pozitivă apără împotriva stresului, răcelilor şi
ajută la păstrarea sarcinii;
• Optimismul ne protejează împotriva depresiei, ne măreşte
nivelul de reuşită, ne îmbunătăţeşte sănătatea şi ne prelungeşte
viaţa;
• Optimismul reduce tensiunea arterială şi hormonii asociaţi
cu stresul, stimulând în mod pozitiv sistemul imunitar şi sistemul
cardiovascular.
Dr. Steven Greer, director al spitalului Royal Masden din
Londra, este de părere că optimiştii care nu accepta ca pe o
fatalitate ceea ce li se petrece şi continuă să-şi păstreze un spirit
benefic orientat, combativ, au mai multe şanse de ameliorare sau
chiar de vindecare până şi în lupta cu cancerul.
Cercetători ai Universităţii din Pennsylvania, SUA, au
analizat cu atenţie un grup de 120 bărbaţi care suferiseră un prim
infarct. Opt ani mai târziu, un procent de 80% din cei pesimişti
decedaseră în urma unui al doilea infarct, faţă de numai 13% din
cei optimişti.
Psihologi americani de la Universitatea Utah au realizat un
studiu amplu despre efectele optimismului şi pesimismului. Astfel,
aceştia au arătat că oamenii încrezători în viitorul lor au, de regulă,
o personalitate magnetică, ce atrage nu numai simpatia, dar şi
suportul necondiţionat al celor din jur. Involuntar, optimiştii îşi
stimulează prietenii şi rudele să le răspundă în acelaşi mod stenic,
aceştia manifestându-şi mai mult afecţiunea şi sprijinul decât ar
face-o pentru o persoană cu o atitudine pesimistă. Optimiştii sunt
susţinuţi de cei dragi şi astfel rezistă mai uşor în faţa loviturilor
vieţii.
Timothy Smith, coordonatorul studiului american, a precizat
că optimiştii nu vor fi niciodată lipsiţi de prieteni, în timp ce
pesimiştii au toate şansele să fie evitaţi chiar şi de oamenii
apropiaţi din cauza atitudinii lor depreciative atât faţă de propria
persoană, cât şi de tot ceea ce este în jurul lor.
Psihologul Vera Pfeiffer, autoarea lucrării „Strategies of
Optimism”, afirmă că, deşi este aproape evident pentru oricine că
optimismul este benefic pentru sănătate, fericire, putere de muncă,
succes şi încredere în sine, datorită închistării, egoismului şi
inerţiei, oamenii se tem, în mod absurd, să fie optimişti.

Sfaturi practice pentru a fi cât mai optimişti în fiecare zi
Experienţele lăuntrice au demonstrat că optimismul poate fi
învăţat. A fi optimist este o opţiune şi poate să devină o realitate
chiar şi pentru cel mai îndărătnic pesimist. Cultivând imagini
pozitive, gânduri şi aspiraţii divine, sublime care ne pun în
rezonanţă cu energii subtile benefice din Macrocosmos, ne
transformăm treptat modul greşit de a gândi.
O metodă practică eficientă pentru a amplificarea
optimismului este operarea cu sugestii şi autosugestii benefice şi
creatoare.
„Mă simt din ce în ce mai optimist şi plin de forţă benefică.
Percep întotdeauna cu multă bucurie partea cea bună a lucrurilor şi
fiinţelor. Entuziasmul meu euforic mă ghidează mereu în direcţiile
optime şi îi impulsionează benefic pe ceilalţi.”
Dacă alegem să folosim această idee-forţă, vom repeta
această afirmaţie de un număr suficient de ori pentru a ne impregna
în mod adecvat subconştientul, cu o credinţă cât mai deplină în
realitatea taincă a acestei sugestii benefice. În încheierea acestei
repetări ne vom vizualiza, ca şi cum ne-am privi pe noi înşine din
afară, cât mai detaşaţi, debordând de optimism şi entuziasm.
Transfigurarea este o cheie esenţială care ne poate ajuta să
ne amplificăm optimismul. Pentru a fi pe deplini optimişti, trebuie
să învăţăm să privim întotdeauna lumea, pe cei din jur şi pe noi
înşine plini de transfigurare.
Credinţa în Dumnezeu, încrederea în sine şi optimismul
sunt intim legate. Amplificându-ne credinţa şi încrederea ne vom
amplifica şi optimismul.
O altă metodă eficientă în amplificarea optimismului este
O
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Noiembrie 2009 77
cromoterapia cu albastru, roşu, portocaliu şi galben.
Simţul umorului şi veselia, stări care exprimă rezonanţe
profund pozitive, ne vor ajuta să ne amplificăm optimismul sau, în
anumite cazuri, să ni-l redobândim. O modalitate eficientă şi foarte
simplă de a elimina din fiinţă influenţele unor entităţi malefice,
demoniace sau satanice, care ne pervertesc şi ne întunecă viziunea
asupra lumii, este chiar aceea de a râde de ele.

Aforisme despre optimism
• „Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli,
decât să fii pesimist şi să ai dreptate.” – Jack Penn
• „Pesimistul vede în fiecare oportunitate o dificultate.
Optimistul vede oportunitatea în fiecare dificultate.” – Winston
Churchill
• „Nu pot schimba direcţia vântului, dar pot schimba direcţia
velelor astfel încât să ajung întotdeauna la destinaţie” – Jimmy
Dean
• „Cât de multe lucruri sunt considerate imposibile înainte de
a fi realizate!” – Pliniu
• „Optimismul este credinţa care duce la îndeplinire. Nimic
nu poate fi realizat fără speranţă şi încredere.” – Helen Keller
• „Optimismul este fundaţia curajului.” – Nicholas Murray
Butler
• „Optimistul este personificarea umană a primăverii.” –
Susan J. Bissonette
• „Pesimismul este doar numele pe care oamenii lipsiţi de
îndrăzneală îl dau înţelepciunii.” – Mark Twain
• „Optimist: Persoană care călătoreşte pe nimic, de nicăieri,
către fericire.” – Mark Twain
• „Un optimist vede deja cicatricea de deasupra rănii.
Pesimistul încă vede rana sub cicatrice.” – Ernst Schroder
• „Optimistul râde să uite, pesimistul uită să râdă.”
• „Poţi să realizezi orice gândeşti că poţi realiza. A ştii
aceasta este un dar divin, prin care poţi rezolva orice problemă
omenească. Aceasta ar trebui să te facă un optimist incurabil.” –
Robert Collier
• „Optimistul trăieşte pe peninsula posibilităţilor infinite;
pesimistul este naufragiat pe insula indeciziilor nesfârşite.” –
William Arthur Ward
• „În alergarea de cursă lungă se poate dovedi că pesimistul
are dreptate, dar optimistul obţine timpul cel mai bun.” – Daniel L.
Reardon
• „Optimistul nu vede spinii din cauza trandafirului, iar
pesimistul nu vede trandafirul din cauza spinilor.” - Kahlil Gibran
• „Pesimismul duce la slăbiciune, optimismul la putere.” –
William James
• „În timp ce înţeleptul se descurcă până şi în Infern, prostul
suferă şi în Paradis”
• „Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a
petrecut.” – Gabriel Garcia Marquez
• „Un om nu este distrus atunci când este învins; e distrus
atunci când renunţă.” – Richard Nixon
• „Puţine lucruri în această lume sunt mai puternice decât un
imbold pozitiv, un zâmbet, un cuvânt optimist şi plin de speranţă.”
– Richard M. DeVos
• „Nu pot să nu mă gândesc ca lumea ar fi un loc mai bun
dacă am învăţa să vorbim mai mult despre ceea ce este bine şi nu
despre ceea ce este rău.”
• „Nimeni nu poate să se întoarcă în timp şi să fabrice un nou
început, dar oricine poate începe azi şi să fabrice un nou sfârşit.” -
Maria Robinson
• „Un pesimist este cineva care, atunci când trebuie să
aleagă dintre două rele, le alege pe amândouă.” – Oscar Wilde
• „Diferenţa dintre optimist şi pesimist este nostimă.
Optimistul vede gogoaşa, pesimistul gaura.” – Oscar Wilde
• „Optimismul este contagios, el este acela care face lumea
fericită şi oamenii care vor să fie fericiţi au nevoie de optimişti.” –
Mihail Ralea
• „Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta,
lacrimile te vor împiedica să vezi stelele.” – Rabindranath Tagore





Cel de-al treilea secret revelat de
Fecioara Maria la Fatima dezvăluit


Vlad Iosif – Bucureşti

n 1917 la Fatima, în Portugalia s-a produs cel mai mare
fenomen supranatural care s-a declanşat în ultimele sute de
ani pe această planetă. El a fost observat de zeci de mii de
oameni, mărturiile legate de acesta fiind atât de numeroase şi de
similare încât contestarea producerii lui ar fi dincolo de cel mai
elementar bun simţ. Acest fenomen supranatural anticipează un
cumplit eveniment catastrofal care este foarte posibil să se producă
pe planeta Pământ, dacă fiinţele umane nu vor ieşi din starea de
răutate, larvaritate, perversitate şi îndepărtare de Dumnezeuîn care
se complac. Cel de-al treilea secret ce a fost dezvălui de către
Fecioara Maria la Fatima are o importanţă uriaşă pentru umanitate
şi poate fi considerat (pe bună dreptate) ca fiind una dintre cele mai
zguduitoare profeţii ce ne permit să intuim ce s-ar putea produce pe
această planetă, fie în fatidicul an 2012, fie ulterior, în viitorul
apropiat.
La ora actuală există o mulţime de semne care arată cu
claritate că, pe an ce trece, balanţa se înclină şi mai mult în direcţia
răului. Fecioara Maria a urmărit cu o impresionantă consecvenţă să
ne arate că în viitorul apropiat ne vom confrunta, din nefericire şi
cu siguranţă, cu anumite evenimente înspăimântătoare, catastrofale
care vor fi inevitabile şi care vor antrena nu numai umanitatea, ci şi
planeta Pământ pe un făgaş al distrugerii şi al durerii, care ne
aşteaptă ca o consecinţă inevitabilă a relelor şi greşelilor grave ce
au fost săvârşite aici pe Pământ de cei răi şi nesăbuiţi.
Analizând cu atenţie profeţia înspăimântătoare (cunoscută
sub numele de Cel de-al treilea secret de la Fatima) a Fecioarei
Maria şi privind retrospectiv fenomenul supranatural care a avut
loc la Fatima în 1917, ne putem da seama în mod intuitiv că tot
ceea ce s-a petrecut acolo anticipează o cumplită eventualitate şi,
totodată, ne putem da seama că depinde de noi ca această profeţie
zguduitoare să nu se împlinească niciodată. Acest lucru este de
altminteri întotdeauna motivul pentru care Dumneyeune trimite,
prin intermediul profeţilor aceste avertismente cutremurătoare,
pentru a realiza înainte de a fi prea târziu prăpastia spre care ne
îndreptăm dacă vom continua să ne îndepărtăm de valorile divine şi
să ne modificăm fundamental atitudinea, pentru că cei înţelepţi ştiu
întotdeauna că Dumnezeu doreşte îndreptarea păcătoşilor şi nu
distrugerea lor.

Primele apariţii ale Fecioarei Maria la Fatima
În primăvara lui 1916, în locul numit La Loca du Cabeco, din
Portugalia, Arhanghelul Mihail s-a arătat în faţa a trei copii care
erau cu oile la păscut: Lucia de Santos, în vârstă de 10 ani şi cei doi
veri ai săi, Jacinta, de 7 ani şi Francisco, de 10 ani, toţi trei
provenind dintr-o familie de ţărani sărmani şi analfabeţi. Conform
spuselor lor, acest „înger al păcii” avea ca misiune să îi
pregătească pentru venirea Fecioarei Maria.
Anul următor a marcat începutul unei lungi serii de viziuni
dumnezeieşti, care s-a întins de pe 13 mai până pe 13 octombrie.
Duminică, 13 mai 1917, de sărbătoarea Înălţării, în timp ce aceşti
trei copii erau cu oile la păscut aproape de satul Fatima, situat în
dioceza Leiria, privirile le-au fost atrase de strălucirea intensă care
lumina cerul. În faţa unui arbore se afla o „frumoasă Doamnă”,
înveşmântată într-o capă de un alb strălucitor şi ţinând mătăniile
pentru rugăciune în mână. „Nu vă temeţi”, le-a spus ea, „sunt
coborâtă din Ceruri [...]. Am venit la voi ca să vă spun să veniţi
aici şase luni la rând, în zilele de 13, la această oră. Mai târziu vă
voi spune cine sunt şi ce doresc”. Şi a adăugat: „Rugaţi-vă în
fiecare zi pentru pacea lumii şi pentru sfârşitul războiului”.
După o lună, în ziua a treisprezecea, la ora stabilită, copiii au
venit în acelaşi loc, însoţiţi, de data aceasta, de aproximativ o sută
de ţărani. Către prânz, un mic nor luminos a coborât din cer şi a
plutit la o înălţime de câţiva metri. Dintre cei prezenţi, doar copiii
au putut s-o vadă pe Doamnă. Aceasta s-a adresat fetiţei cu numele
Lucia: „Îi voi lua în curând la cer pe Jacinta şi pe Francisco, însă
Î
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
78
tu vei mai rămâne o vreme aici. Iisus vrea să Îl serveşti, pentru ca
oamenii să mă cunoască şi să mă iubească”. Profeţia s-a
îndeplinit, căci Francisco a murit la vârsta de zece ani, pe 4 aprilie
1919, iar Jacinta, pe 20 februarie 1920, la vârsta de nouă ani; Lucia
a trăit aproape o sută de ani, fiind cea care a făcut cunoscute
ulterior profeţiile Fecioarei.

Profeţiile de la Fatima
Pe 13 iulie 1917, mii de oameni s-au prezentat împreună cu
cei trei copiii la locul stabilit. Lucia i-a cerut Doamnei să facă un
miracol, astfel încât toată lumea să creadă, iar aceasta a spus că „în
octombrie, va spune cine este şi ce doreşte şi va face un miracol
pentru ca toţi să creadă”. Cu ocazia celei de-a treia apariţii,
Fecioara Maria le-a făcut cunoscute trei profeţii. Două dintre
acestea au fost divulgate integral abia în 1942, cel de-al treilea
trebuind să fie făcut cunoscut, conform voinţei Sfintei Fecioare,
abia în anul 1960.
Lucia scrie în august 1941 textul revelaţiilor cunoscute ca
primele două secrete de la Fatima: „Stăpâna noastră, Fecioara
Maria, ne-a arătat o imensă mare de foc, care părea că se află sub
pământ, unde, cuprinşi de acest foc, se puteau vedea demonii şi
sufletele chinuite, având aparenţa unui jar translucid, negru sau
mai închis la culoare şi care avea forme umane. Sufletele erau
vânturate prin acest incendiu, ridicate chiar de flăcările care
ieşeau din ele însele, iscând nori de fum.
Ele cădeau apoi din nou, în toate
părţile, precum zboară şi cad scânteile
în incendiile foarte puternice, părând
lipsite de greutate şi de echilibru,
scoţând urlete şi gemete de durere şi de
disperare înspăimântătoare şi terifiante.
Demonii se distingeau prin formele lor
oribile şi dezgustătoare de fiare
nemaivăzute şi înspăimântătoare, negre
şi translucide.
Această viziune nu a durat decât o
clipă, graţie bunei noastre Mame din
Cer, care ne-a prevenit înainte,
promiţându-ne totodată că ne va duce
cu ea în Cer. Altfel, cred că am fi murit
de frică şi de groază. Apoi, am ridicat
ochii spre Fecioara Maria, care ne-a
spus cu bunătate şi tristeţe: «Aţi văzut
infernul în care merg sufletele
sărmanilor păcătoşi. Pentru a-i scăpa
de toate acestea, Dumnezeu a stabilit în
această lume o modalitate de salvare ce
implică dăruirea lor totală şi
necondiţionată către inima Sa absolută
şi imaculată. Dacă se va face ce o să vă
spun, multe suflete vor fi mântuite şi
vom trăi în pace. Războiul se va sfârşi.
Dar dacă oamenii nu vor înceta să-l
mânieze pe Dumnezeu , în timpul pontificatului Papei Pius XI va
începe un alt război, şi mai cumplit.
Când veţi vedea că noaptea este iluminată de o lumină
misterioasă şi necunoscută, să ştiţi că acesta este marele semn pe
care Dumnezeu vi-l dă, anunţând prin aceasta că El va pedepsi
pentru crimele ei lumea, prin război, prin foamete şi prin
persecutarea Bisericii şi a Sfântului Părinte.
Pentru a împiedica acest război, cer ca Rusia să fie
consacrată inimii absolute şi imaculate a lui Dumnezeu şi să fie
realizat un act reparatoriu constând din participarea la
împărtăşaniile primelor sâmbete pentru a i se ierta păcatele. Dacă
mi se îndeplineşte cererea, atunci Rusia se va reconverti şi va fi
pace; dacă nu, Rusia îşi va răspândi greşelile în întreaga lume,
provocând războaie şi aducând persecuţii Bisericii.
Cei buni vor fi martirizaţi, Sfântul Părinte va suferi mult, iar
unele popoare vor fi nimicite. În cele din urmă, inima absolută şi
imaculată a lui Dumnezeu va triumfa. Sfântul Părinte îmi va
consacra Rusia spre ocrotire, aceasta se va converti, iar lumii i se
va acorda o vreme de pace.»”


Primele două profeţii s-au împlinit
Aşadar, cele două secrete se refereau la sfârşitul Primului
Război Mondial, respectiv izbucnirea celui de-al Doilea. Profeţiile
s-au adeverit întocmai:
1) primul Război Mondial s-a terminat la scurt timp după
aceea, în 1918, deşi la momentul respectiv se derula debarcarea
aliaţilor, Europa fiind atunci în plin război;
2) sub pontificatul lui Pius al XI-lea, a avut loc al Doilea
Război Mondial, care a fost încă şi mai sângeros. Începutul celui
de-al Doilea Război Mondial a fost marcat de apariţia pe cer a unei
lumini neobişnuite, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1938, o
lumină roşie, stranie a apărut pe cer, care s-a văzut în întreaga
Europă, în Canada, Africa şi chiar în Asia, terorizând unele
popoare şi încântând pe altele. Astronomii au fost surprinşi şi au
stabilit că „fenomenul” s-a produs la o înălţime de 700 km şi pe o
lungime de 500.000 km. New York Times, în ediţia din 26 ianuarie
1938, preciza: „Aurora boreală, care este rar văzută în Europa de
est sau de vest, a declanşat spaimă noaptea trecută în Portugalia şi
Austria; în timp ce mii de englezi alergau minunându-se pe străzi,
lumina roşie dădea impresia că Londra este în flăcări. Au fost
chemaţi pompierii din Windsor. Aceste lumini au fost văzute în
Italia, Spania şi până la Gilbraltar”;
3) Rusia şi-a propagat ideile greşite, provocând războaie şi
persecutând Biserica, martirizând oameni şi distrugând popoare.
Copiii nici măcar nu ştiau, la vârsta lor, despre ce este vorba; ei
credeau că Rusia este o vrăjitoare rea. Responsabilitatea le revenea
însă oamenilor mari, mai ales clericilor
şi în mod direct Papei, care ar fi trebuit
să urmeze îndemnul Fecioarei Maria,
lucru care însă nu s-a petrecut nici până
azi. Conform spuselor maicii Lucia,
doar Papa Pius al XII-lea ,,a consacrat
Rusia în data de 31 octombrie 1942, însă
nu a făcut-o în acord cu toţi episcopii
din lume” („Mărturia maicii Lucia”,
Éditions Chalet, 1998).
4) pacea a revenit în lume.

Miracolul din 13 octombrie 1917
Pe data de 13 octombrie 1917, la
şase luni de la prima apariţie,
aproximativ 70.000 de oameni au
înfruntat mlaştinile pentru a ajunge pe
dealul Cova di Iria, unde aveau loc
apariţiile, pe o ploaie torenţială. În jurul
orei 10 dimineaţa, participanţii au
remarcat o coloană de fum ridicându-se
deasupra capetelor celor trei copii şi
dispărând. Fenomenul s-a petrecut de
trei ori. Lucia le-a cerut credincioşilor să
îşi închidă umbrelele pentru a se putea
ruga şi să fie cât mai atenţi la apariţia
Fecioarei. Aceasta apăru şi i se prezentă
copilei ca fiind Sfânta Maică a
Rozariului, cerându-i totodată să
construiască o capelă în numele Său. Mai adăugă: „Continuaţi să
vă rugaţi şi să mă chemaţi în fiecare zi. Dacă poporul se căieşte,
războiul se va termina. Să nu Îl supărăm şi mai tare pe Domnul
nostru!”. Apoi îi spuse Luciei să „vindece mai mulţi bolnavi şi să
convertească păcătoşii”. După aceea s-a ridicat la ceruri, iar ploaia
a încetat. În acel moment, Lucia le-a spus oamenilor să privească
Soarele. Acesta a fost văzut ca un astru strălucitor de culoarea
argintului mat, putând fi privit fără senzaţia de orbire. În momentul
în care astrul a început să se învârtă, producând o jerbă multicoloră,
cei prezenţi, înspăimântaţi, au crezut că Soarele se va prăvăli peste
ei. Acesta se mişca tot mai vertiginos, schimbându-şi brusc
direcţia, precum o roată de foc şi a coborât aproape de pământ de
trei ori la rând în decursul unui sfert de oră, schimbându-şi culorile
de fiecare dată.

Acest miracol s-a produs de trei ori, de fiecare dată cu o
mişcare de rotaţie şi mai rapidă. Lumina a devenit din ce în ce mai
strălucitoare şi mai colorată. Cei prezenţi au spus că au văzut raze
galbene, verzi, albastre, roşii... Spectacolul a durat mai puţin de un
sfert de oră, dar, în tot acest timp, care le-a părut multora dintre cei
prezenţi o eternitate, mulţimea a avut impresia foarte vie că Soarele
se va desprinde de pe cer şi se va prăvăli peste oameni. Unii au
îngenuncheat pentru a se ruga, alţii au strigat înspăimântaţi. Pierre
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Noiembrie 2009 79
Jovanovic semnalează
un element interesant:
leoarcă de apă după
ploaia torenţială de
dimineaţă, hainele oa-
menilor s-au uscat
instantaneu în acele
momente. Entuzias-
mul a fost apoi indes-
criptibil.
Aerul a devenit
violet şi apoi galben.
Mulţimea ţipa de
spaimă, iar în câteva
momente, totul a
revenit la normal.
Fecioara a reapărut,
de data aceasta
însoţită de Sfântul
Iosif, de pruncul
Iisus, binecuvântând
lumea şi făcând cu
mâna gestul crucii.

Zeci de mii de
mărturii
incontestabile
Acest Soare
căzător a fost văzut pe
o rază de 50-60 de kilometri în jurul Fatimei. Cum se explică
această anomalie solară complet suprarealistă, din moment ce
Soarele s-a aflat în tot acest timp la locul său, pe cer, pe toată
durata evenimentului?
Putem afla unele răspunsuri din captivanta carte a lui Pierre
Jovanovic, „Maica Domnului a Apocalipsei sau al treilea secret de
la Fatima“, apărută la editura Le jardin des Livres. După ce a
realizat, în stilul său caracteristic, o anchetă foarte minuţioasă, s-a
convertit la cultul Fecioarei Maria. În opinia lui Jovanovic, ipostaza
Fecioarei care a făcut miracolul de la Fatima, pe 13 octombrie
1917, ar fi trebuit să fie numită „Fecioara Apocalipsei”, întrucât
toţi cei prezenţi au crezut că trăiesc „sfârşitul lumii”.
Zeci de mii de persoane au depus mărturie că au asistat la
producerea efectivă a fenomenului, respingând orice posibilitate de
fraudă, de trucaj, de înşelătorie, de anomalie climaterică, fără ca
totuşi să poată să explice într-un mod logic ceea ce s-a petrecut. Cei
prezenţi au spus că nu este vorba despre un fenomen astronomic
cunoscut. Niciun observator astronomic nu a consemnat ceva
neobişnuit în acea zi. După producerea acestui eveniment
miraculos, reacţiile au fost diverse. Mulţi sceptici s-au convertit
instantaneu.
Chiar dacă am pune sub semnul îndoielii mărturiile acestor
trei copii, considerându-i influenţabili, simpli şi lipsiţi de educaţie,
nu putem considera, în schimb, că cele 70.000 de persoane,
credincioase sau nu, care au fost prezente pe 13 octombrie 1917 la
acel „dans” al Soarelui, erau toate mincinoase sau nebune.
Iată ce a consemnat Avelino de Almeida, trimisul special al
revistei O Seculo, în articolul său: „Sub ochii mulţimii uluite [...]
Soarele a început să tremure, apoi să facă mişcări în afara oricărei
legi cosmice. După spusele oamenilor, Soarele a «dansat» pur şi
simplu.”
Un alt martor ocular povesteşte că oamenii au fost atât de
impresionaţi, încât au îngenuncheat instinctiv pe pământul umed.
„Dintr-odată, ploaia s-a oprit şi norii opaci de dimineaţă s-
au risipit. Soarele a apărut la zenit ca un disc de argint. Dintr-o
dată, a început să se învârtă ca o roată de foc, proiectând în toate
direcţiile jerbe de lumină a căror culoare s-a schimbat de mai
multe ori. Raze galbene, roşii, verzi, albastre etc. colorau norii,
copacii, dealurile dând un aspect straniu peisajului şi acestei
naturi, transformate în acest mod nemaivăzut de către Creatorul
său. După câteva minute, astrul s-a oprit, radiind o lumină ce nu
deranja ochii; apoi şi-a reluat dansul acesta stupefiant.
Acest fenomen s-a repetat de trei ori, şi de fiecare dată cu o
mişcare şi mai rapidă, cu o lumină şi mai puternică şi mai
colorată. Şi în cele 12 minute cât a durat acest spectacol
impresionant, mulţimea a rămas în suspans, urmărind cu gura
căscată acest fenomen dramatic şi captivant, care s-a putut vedea
pe o rază de 60 km. Apoi spectatorii au avut impresia că Soarele s-
a desprins de pe firmament şi s-a prăvălit asupra lor.
Un strigăt puternic a izbucnit, în acelaşi timp, din toate
piepturile. Unele persoane au îngenuncheat, altele au ţipat, altele
au început să se roage cu voce tare... totuşi, Soarele şi-a încetat
prăbuşirea şi s-a întors încet la locul său. Nu mai erau nori, cerul
era limpede, de un albastru azuriu. Întreaga mulţime s-a ridicat şi
a rostit Crezul. Hainele oamenilor, complet udate de ploaie cu o
doar o clipă înainte, s-au uscat instantaneu. Starea de entuziasm a
oamenilor a fost apoi de nedescris.” („Stigmatizaţi şi viziuni
divine”, Sanchez Ventura y Pascal, NEL, Paris, 1970)

Cel mai mare miracol creştin al tuturor timpurilor
Citind sute şi sute de mărturii adunate atunci, devine evident
faptul că în acea zi s-a petrecut ceva absolut extraordinar, unic,
supranatural, care depăşeşte orice explicaţie ştiinţifică, fie ea de
domeniul opticii, gravitaţiei, al cosmologiei, sau meteorologiei.
Clasica lumină a zilei, care a trecut de la albastru la roz şi de la
galben la verde este deja inexplicabilă în sine, fără a mai vorbi de
Soarele care a dat tuturor impresia că va cădea pe Pământ. Şi ceea
ce mulţi uită să mai spună (dintr-o lipsă evidentă de corectitudine)
este că hainele ude ale celor 70.000 oameni au fost uscate într-o
fracţiune de secundă!
Joaquim Lourenco era copil când a văzut Soarele prăvălindu-
se asupra lui. Aspect foarte semnificativ, căci el nici nu se afla la
Fatima, ci la Alburtiel, un târg îndepărtat, ca şi tânărul Abano
Barros, care se afla la 13 km de Fatima (!!!) în sătucul Minde:
Lourenco: „Dintr-odată, prăvălindu-se ca un bulgăre de
zăpadă, Soarele a părut că se prăbuşeşte peste noi, învârtindu-se şi
coborând în zig-zag, ameninţând Pământul. Înspăimântat, am
început să alerg şi să mă ascund în mulţimea care plângea şi
aştepta sfârşitul lumii în orice clipă.”
Barros: „Păzeam oile, când deodată, dinspre Fatima, am
văzut Soarele căzând de pe cer. Am crezut că este sfârşitul lumii.”
Toate mărturiile insistă mai ales pe starea oamenilor înspăimântaţi,
care plângeau, strigau şi se văicăreau „murim, o să murim”, înainte
de a îngenunchea pentru a-şi spune rugăciunea de pe urmă,
convinşi fiind că trăiesc momentul fatal „în timp ce Soarele se
prăbuşea drept peste noi.”
Dar de ce ar fi ales Fecioara să le arate tuturor această cădere,
această mişcare ameninţătoare a Soarelui? Răspunsul se află sub
ochii noştri, dar nu ne place deloc: „mulţimea plângea şi se aştepta
să vină «sfârşitul lumii».”
Soarele „căzăto” a fost văzut de la o distanţă de 50 până la
60 km în jurul Fatimei. A fost cel mai mare miracol creştin al
tuturor timpurilor. Potrivnicii supranaturalului nu pot să mai invoce
obişnuitul clişeu al „halucinaţiei colective”, de care, de altfel, se
servesc sistematic ori de câte ori li se oferă prilejul... dar cum se
poate explica această anomalie solară „suprarealistă”? Este
evident că Soarele nu s-a mişcat, altfel, întreaga planetă şi-ar fi dat
seama. Nu s-a semnalat niciun fenomen de natură cosmică (aureola
boreală etc.).
De remarcat că
un fenomen identic a
fost observat de către
Papa Pius al XII-lea,
care a declarat că, pe
30 octombrie 1950,
în timp ce se plimba
prin grădinile Vati-
canului, a văzut cu
proprii săi ochi cum
„Soarele, care era
destul de sus pe cer,
i-a apărut ca un glob
opac, galben, încon-
jurat de un halou
luminos [...]. Acesta
se rotea încet,
deplasându-se de la
stânga la dreapta şi
invers”. Acelaşi
fenomen s-a produs
şi a doua şi a treia
zi, când Papa a
oficiat slujba cu
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Lohanul nr. 10
80
ocazia Adormirii Maicii Domnului. Papa a mai adăugat că: „De
atunci, am încercat de mai multe ori şi în alte zile, la aceeaşi oră,
să privesc Soarele şi să văd dacă fenomenul respectiv se mai
repetă. Dar în zadar, Soarele strălucea atât de tare, încât nu putea
fi privit”.

Al treilea secret de la Fatima
Fecioara i-a făcut cunoscute Luciei şi alte evenimente ce
aveau să se petreacă, dar interzicându-i să le dezvăluie înainte de
1960. Aceste profeţii făcute sub pecetea secretului sunt ceea ce mai
târziu a fost numit „Al treilea secret de la Fatima”. Conţinutul lor a
rămas departe de ochii publicului timp de 83 de ani, continuând să
fie ţinut ascuns de către Vatican din motive „strategice”. De altfel,
papalitatea a făcut eforturi susţinute timp de 40 de ani, pentru a
preveni orice posibilitate a publicului de a ajunge la informaţiile
scrise de maica Lucia, de la sechestrarea ei în incinta mânăstirii
carmelite din Coimbra, Portugalia, unde şi-a petrecut ultima
perioadă a vieţii, la suspecta sigilare a chiliei sale imediat după
moartea acesteia. Papa Ioan al XXIII-lea a refuzat să o întâlnească.
Papa Paul al VI-lea a fost la Fatima, a văzut-o, dar a refuzat să îi
acorde o audienţă, umilind-o în public cu formula: „du-te la
episcopul tău!” Papa Ioan Paul I s-a întâlnit cu ea de mai multe ori.
Din păcate, instituţia papală a făcut
ca cel de-al treilea secret să rămână secret
cu orice preţ. Profeţiile teribile, se pare, la
adresa viitorului bisericii catolice au făcut
ca Vaticanul, în loc să catalizeze
prevenirea nenorocirilor, prin dezvăluirea
conţinutului profeţiei, să aibă un rol nefast,
făcând acest lucru mult mai dificil de
realizat, paradoxal, tocmai din dorinţa de a
proteja, în viziunea lor, omenirea. Se ştie
că Biserica, întotdeauna foarte rezervată
atunci când se pune problema să
recunoască oficial autenticitatea unui
miracol, a lăsat această chestiune în grija
teologului spaniol J. M. Alonso. Acesta a
decedat pe 12 decembrie 1981, fără să fi
făcut cunoscut rezultatul lungii,
minuţioasei şi secretei sale analize. Ce
interes ar avea Biserica să nu facă publice
concluziile propriei cercetări?
Astăzi, se crede că cea de-a treia
profeţie prezicea persecutarea Papei şi
distrugerea Bisericii catolice, însă, aşa cum
vom vedea, Pierre Jovanovic a dus şi mai
departe investigaţia, revelându ne nişte
informaţii care ne ar putea face părul
măciucă! Pe 15 octombrie 1963, un ziar
din Stuttgart, Neues Europa, publică ceea
ce ei considerau a fi adevăratul text al
profeţiei: „Şi pentru Biserică va veni vremea celei mai grele
încercări. Cardinalii nu se vor mai înţelege cu cardinalii, iar
episcopii nu se vor mai înţelege cu episcopii. Satan se va plimba
printre ei şi schimbări importante se vor produce la Roma. Ceea ce
este putred va cădea şi va dispărea pe veci. Biserica se va
întuneca, iar lumea va tremura de spaimă. Aceste vremuri vor veni
atunci când niciun rege, împărat, cardinal sau episcop nu va şti, şi
cu toate acestea vremea va veni, căci va aduce pedeapsa,
împlinindu-se astfel Voia Tatălui meu“. Acestea fiind spuse,
înţelegem mai bine pioasa tăcere a Vaticanului, în ciuda dorinţei
Fecioarei Maria ca această profeţie să fie făcută publică după 1960.
Papa Ioan Paul al II-lea a manifestat la început o mare
devoţiune faţă de Fatima şi faţă de Fecioara Maria în ipostaza Sa de
Maica Domnului de la Fatima. Astfel, el a propovăduit mesajul ei,
care era „pocăiţi-vă pentru păcatele voastre şi întoarceţi-vă la
Dumnezeu ”, însă, în cele din urmă el nu şi-a menţinut atitudinea,
sub pretextul că mesajul secretului este foarte apocaliptic.
Acest lucru este într-un straniu dezacord cu dorinţa divină a
Fecioarei Maria exprimată clar prin intermediul vizionarei. Pentru a
aduce la cunoştinţa credincioşilor această profeţie, ea s-a manifestat
în alte apariţii şi altor femei vizionare.
Alte apariţii ale Fecioarei Maria
Faimoasa stigmatizată italiană Teresa Musco scrie în jurnalul
său intim pe 3 ianuarie 1958, la vârsta de 8 ani, descriind o viziune
a Fecioarei Maria: „Vreau să îţi spun că lumea este pervertită. Am
apărut în Portugalia, unde am lăsat anumite mesaje, însă nimeni
nu m-a ascultat. Am apărut la Lourdes, la La Salette, însă foarte
puţine inimi s-au trezit din împietrirea lor [...].
Acum îţi voi vorbi despre cel de-al treilea secret pe care i l-
am transmis Luciei, la Fatima [...].
Lumea se îndreaptă către un mare dezastru [...]. Focul şi
pucioasa vor cuprinde lumea. Apa oceanelor va deveni foc şi
aburi. Valuri înspumate se vor ridica, vor cuprinde Europa şi totul
se va transforma într-o lavă de foc.
Milioane de oameni şi de copii vor pieri în acest foc, iar cei
puţini care vor scăpa vor invidia soarta celor morţi, căci în orice
direcţie vor privi, nu vor vedea decât sânge, morţi şi ruine, peste
tot în lume.”
În Japonia, la data de 13 octombrie 1973, Fecioara îi spune
Maicii Agnes: „dacă oamenii nu se căiesc şi nu se îndreaptă, Tatăl
Ceresc va da o pedeapsă teribilă întregii umanităţi. Va fi o
pedeapsă mai grea decât Potopul, o pedeapsă aşa cum nu a mai
fost niciodată: un foc va coborî din ceruri şi va ucide o mare parte
din omenire, atât pe cei buni, cât şi pe cei răi, şi nu îi va scuti nici
pe preoţi, nici pe credincioşi.
Supravieţuitorii vor fi atât de dezolaţi,
încât îi vor invidia pe cei morţi. Singurele
arme care vor mai exista atunci vor fi
mătăniile pentru rugăciune şi semnul lăsat
de Fiul meu. Faceţi-vă rugăciunile în
fiecare zi. Diavolul se va infiltra chiar şi în
Biserică, producând discordie, astfel că
vom vedea cardinali ridicându-se
împotriva cardinalilor şi episcopi
ridicându-se împotriva altor episcopi.
Preoţii care mă vor sluji plini de iubire vor
fi dispreţuiţi şi atacaţi de ceilalţi;
bisericile şi altarele vor fi jefuite şi
Biserica va fi plină de cei care acceptă
compromisurile, iar diavolul va împinge
pe mulţi preoţi şi multe suflete consacrate
lui Dumnezeu să nu Îl mai slujească pe
Domnul. Diavolul se va înverşuna mai ales
împotriva acestor suflete consacrate [prin
jurământ monastic] lui Dumnezeu .
Perspectiva pierderii atâtor suflete este
cauza tristeţii mele. Dacă păcatele vor
creşte în număr şi în gravitate, nu va mai fi
iertare pentru ei.”
În Spania, Fecioara Maria afirmase:
„La un moment dat, niciun motor şi nicio
maşină nu va mai funcţiona. Un val teribil
de căldură va lovi Pământul şi oamenii vor
începe să sufere de sete. Ei vor căuta disperaţi apă, dar ea se va
evapora din cauza căldurii.“
Chiar Papa Ioan Paul al II-lea a dat unele detalii referitoare la
conţinutul celui de-al treilea secret, în Germania, în noiembrie
1980, într-un interviu publicat în revista Stimme des Glaubens:
„Întrebare: Cel de-al treilea secret de la Fatima ar fi trebuit
să fie dezvăluit în 1960?
Ioan Paul al II-lea: Dată fiind importanţa conţinutului său,
predecesorii mei au luat în mod diplomatic decizia de a amâna
publicarea secretului pentru a nu încuraja forţele comuniste să
facă anumite mişcări. Pe de altă parte, ceea ce urmează să vă spun
ar trebui să fie de ajuns pentru toţi creştinii: dacă există un mesaj
în care este scris că oceanele vor inunda suprafeţe întregi de uscat
şi că, la un moment dat, milioane de oameni vor muri, este de la
sine înţeles că nu este de dorit să se publice un astfel de text”.
Dincolo de orice fel de convingeri, lucrurile neobişnuite care
s-au petrecut în Portugalia, la Fatima, începând cu luna mai 1917
rămân o enigmă nedesluşită pe deplin nici până în ziua de azi. Ceea
ce a devenit pentru Biserica Catolică „al treilea secret de la Fatima”
este interpretat astăzi de unii şi de alţii, credincioşi sau nu, ca fiind
fie un fenomen paranormal, fie o manifestare de origine spirituală,
fie o halucinaţie colectivă, fie o impostură şi chiar există unii care
cred că este vorba despre un fenomen extraterestru de tip OZN...
S
p
i
r
i
t
u
a
l
i
t
a
t
e

Noiembrie 2009 81



Viziunea alchimică
asupra Universului
Alchimia este o ştiinţă milenară a cărei origine
se pierde în negura veacurilor şi ale cărei rădăcini le
regăsim în hermetismul egiptean, dar şi în filozofia
ocultă a Europei medievale. Vă propunem, în acest
articol, descoperirea unei viziuni proprii şi originale
despre lume şi viaţă, despre Realitatea Ultimă şi
manifestarea efemeră, viziune pe care înţelepţii
alchimişti au încriptat-o în simbolurile lor esoterice...


Vlad Iosif – Bucureşti

extele hermetice alchimice vorbesc atât despre
imanenţa Divinităţii în lume, cât şi despre
transcendenţa ei în raport cu universul. Divinitatea este
desemnată prin expresia „natura naturans”. Orice fiinţă,
tot ceea ce există, este o parte a lui Dumnezeu. Istoria lumii este
considerată, de asemenea, a fi şi istoria imanenţei lui Dumnezeu:
fără creaţie, Dumnezeuar fi rămas doar în potenţialitate
nediferenţiată; dacă Dumnezeuexistă prin existenţa Universului,
aceasta este datorită faptului că El s-a exprimat pe El însuşi.
Structura lumii întâlnită la alchimişti este următoarea: în
centru se află Pământul; urmează cercurile şi cerurile celor şapte
planete, cercul stelelor fixe;
apoi vine empireul, regatul
spiritelor pure; în final, în afara
ansamblului Universului este
Dumnezeuînsuşi, Creatorul
acestui Tot pe care El îl cuprin-
de într-un anumit fel care
„circumscrie totul, fără a fi El
însuşi circumscris de ceva”.
Aceeaşi concepţie o întâlnim şi
în cosmologia Universului la
gnostici.

Prin El totul, pentru El
totul şi în El totul
Există astfel o singură
Fiinţă, care ni se prezintă sub
forme infinit variate, iar piatra
filozofală devine simbolul
acestei unităţi cosmice: piatra
filozofală are natură vegetală,
animală şi în acelaşi timp
minerală pentru că din ea
însăşi, în substanţă şi în esenţă
îşi extrag existenţa vegetalele,
animalele şi mineralele. Teoria
unităţii materiei este prezentă
la toţi autorii hermetici: „Unul este Totul; prin El Totul, pentru El
Totul şi în El Totul”, a spus Zosima.
Tot alchimiştii au creat deviza omnia in unum (Totul într-
unul). Jacob Boehme spune: „Când afirm că tratez sulful, mercurul
şi sarea, eu înţeleg că vorbesc doar de un singur lucru spiritual sau
corporal. Toate creaturile sunt acest lucru unic, dar proprietăţile
le diferenţiază. Un om, un animal, o plantă sau o fiinţă oarecare,
toate acestea sunt în esenţă acelaşi lucru unic. Tot ceea ce este
corporal are o singură esenţă: plante, arbori, animale; dar fiecare
diferă prin faptul că la început verbul FIAT i-a imprimat o
calitate”. Aici este fundamentul teoriei „signaturilor”, care a fost
dezvoltată după aceea de Paracelsus.
Unitatea materiei este reprezentată de alchimişti prin anticul
simbol al şarpelui ce-şi muşcă coada (Uroboros), simbolul evoluţiei
care renaşte neîncetat din propia sa distrugere, într-o mişcare fără
sfârşit. De altfel, trebuie ca materia, aflată în diverse forme, să fie
redusă la un constituent comun pentru ca transmutaţia în energie să
devină posibilă.


1
Gravură apărută în The Golden Game, Alchemical Engravings of
the Seventeenth Century, de Stanislas Klossowski de Rola; Thames
& Hudson, Ltd., 1988, London. Sursă imagine: tHE dUALITY oF
pHILOsOPHY (azothgallery.com) [G.F.]
Alchimiştii au explicat telepatia şi precogniţia
Lumea este concepută ca fiind un mare organism. Totul este
însufleţit, viu; ideea unităţii materiei şi a legăturii intime între tot
ceea ce există, este prezentă în întreaga concepţie alchimică.
„Lumea este o fiinţă vie, ale cărei părţi, indiferent de distanţele
dintre ele, sunt în mod necesar legate”, afirmă celebrul alchimist
Jamblique. Acesta este un mod de a explica telepatia şi precogniţia.
Paracelsus spunea: „Natura este ceva şi originea sa nu poate
fi decât unitatea eternă. Este un vast organism, în care lucrurile
naturale se armonizează şi rezonează reciproc. Moartea nu este
decât disoluţia fiinţelor şi întoarcerea lor în corpul propiei lor
mame.”
În plus, întregul Univers, pe toate planurile sale este populat
de entităţi vii, de la înger până la demon, trecând prin spiritele
elementare, despre care Para-
celsus a vorbit pe larg: sala-
mandrele (spiritele focului),
silfele (genii ale aerului şi
furtunilor), ondinele (spiritele
apelor), gnomii (forţele
terestre, gardienii cavernelor şi
ai comorilor).

Soarele este expresia
vizibilă a logosului divin
În cosmos, centrul
energiei este Soarele, genera-
torul forţei universale, desem-
nat cu diverse nume: ARHEU
(la Paracelsus), Sufletul Lumii
(la R. Fludd). Prin coagularea
sa, această lumină a format
corpurile şi elementele din care
se compune universul. Energia
subtilă a Soarelui este cea care
animă lumea şi omul. De aici
provine caracterul divin
atribuit Soarelui, seva vieţii.
Astrul zilei devine astfel
Tabernacolul Divinităţii,
expresia vizibilă a verbului
Divin.

Dualismul sexual
Una din teoriile care i-a scandalizat cel mai mult pe teologi
este cea a dualismului sexual, care a fost dezvoltată pe larg de
autorii hermetici: toate opoziţiile, toate simpatiile şi antipatiile din
lume provin din opoziţia celor două principii complementare: un
principiu pasiv, feminin şi unul activ, masculin.
Unirea bărbatului şi a femeii, a principiului generator cu cel
fecundat, devine explicaţia fundamentală a oricărui proces. De aici
rezultă o serie de simboluri alchimice împrumutate din limbajul
sexual.

Există trei lumi
Robert Fludd spune: „Există trei lumi: Lumea Arhetipurilor,
Macrocosmosul şi Microcosmosul, cu alte cuvinte Dumnezeu,
Natura şi Omul”. Lumea Divină închide în ea întreaga manifestare,
toate lumile, căci ea este: „Cercul al cărui centru este pretutindeni
şi circumferinţa nicăieri”. Lumea materială şi omul sunt create pe
acelaşi plan divin: există trei aspecte în Dumnezeu, trei principii
materiale (Sulful, Sarea şi Mercurul), trei principii ce formează
fiinţa umană (Corpul, Sufletul, Spiritul).
Totul este analogie şi corespondenţă. Totuşi, alchimiştii
disting două principii opuse – Sulful şi Mercurul – cărora le
asociază un termen mediu: Sarea. Această diviziune tripartită:
T

Hic est Draco caudam suam devorans
Michael Maier, Atlanta fugiens – 1618, Prague. Emblema XIV
1

A
l
c
h
i
m
i
e

Lohanul nr. 10
82
Sulful, Mercurul şi Sarea a fost numită, de asemenea, arsenic.
Trebuie să menţionăm că aceste nume nu desemneză elementele
chimice care se numesc aşa, ci reprezintă anumite calităţi, expresii
ale unor energii subtile ale manifestării. Sulful desemnează
proprietăţile active, de exemplu combustibilitatea, puterea de a
ataca metalele etc. Mercurul, proprietăţile pasive, de exemplu:
strălucirea, volatilitatea, maleabilitatea. Sarea este la mijloc între
Sulf şi Mercur, comparat adesea cu spiritul vital care uneşte
sufletul cu corpul. Ca materie primordială, sulful este masculin –
activ – cald – fix, iar mercurul este feminin – pasiv – rece – volatil.
Alchimiştii deduc de aici o teorie asupra genezei metalelor,
de unde provin calificativele de Tată şi Mamă, date sulfului
(principiul activ) şi mercurului (principiul pasiv). Separate în
interiorul pământului, cele două principii, atrăgându-se fără
încetare unul pe celălalt, se combină în diferite proporţii pentru a
forma metalele şi mineralele sub influenţa focului central.
Naşterea omului este analogă celei a Universului. Dualismul
universal este marcat în cazul fiinţei umane prin separarea sexelor,
care altă dată erau reunite. Regăsim la alchimişti teoria mitologiilor
antice a androginului primordial.

Alchimia poate reda eternitatea pierdută
Universul şi omul sunt în momentul de faţă într-o stare de
decădere. Ideea păcatului originar este privită ca o separare
distructivă între suflet şi trup şi dominarea acestuia asupra
sufletului. Dar omul poate ajunge la eliberare, căci spiritul său este
o porţiune din Spiritul Divin. Iluminarea conexă artei alchimice
poate reda eternitatea pierdută şi poate pregăti însăşi regenerarea
cosmosului.

Laboratorul alchimistului este un microcosmos
Arta alchimică este în strânsă corespondenţă cu natura.
Laboratorul adeptului este el însuşi un fel de microcosmos, lumea
în miniatură. De aici provine un principiu formulat adesea, conform
căruia Marea Operă realizează un proces analog creaţiei lumii.
Alchimistul reface în vasul său închis munca naturii, invocând în
egală măsură ajutorul Divin. Găsim adesea în literatura alchimică
fraze de genul: „La început,
Dumnezeua creat lucrurile din
nimic, masa confuză din care
el a făcut o distincţie clară în
şase zile. La fel trebuie să fie şi
opera noastră.”

Cele cinci elemente
În alchimie se consideră
a fi fundamentale cele cinci
elemente: pământ, apă, aer,
foc, eter. Trebuie să precizăm
că ele nu desemnează
realităţile concrete ce poartă
acest nume. Ele sunt în primul
rând esenţe subtile şi pot fi
exprimate prin stări sau moduri
de existenţă ale materiei.

Cele şapte metale
Alchimiştii disting şapte
metale, dintre care două metale
perfecte (cu alte cuvinte
inalterabile), aurul şi argintul,
simbolizate prin Soare şi Lună şi cinci metale imperfecte, corelate
cu planetele şi reprezentate prin semnele acestora. Corespondenţele
între metale şi planete sunt următoarele: Cupru – Venus; Fier –
Marte; Mercur – Mercur; Plumb – Saturn; Staniu – Jupiter.
Fiecare metal este pus în legătură cu o planetă, ceea ce
antrenează o legătură între alchimie şi astrologie. Alchimiştii
studiază de asemenea influenţa planetară asupra formării metalelor
în interiorul Pământului.
Aurul este considerat perfecţiunea mineralelor, ţelul
desăvârşit urmărit de natură. Dar acest scop este întârziat de
numeroase accidente şi vicisitudini, de unde şi naşterea metalelor
inferioare. Aurul, sfârşitul perfecţiunii metalelor se formează în
pântecele pământului, pornind de la o materie primară, pe care

1
Sursă: The Alchemy Web Site (www.alchemywebsite.com) [G.F]
astrele o coc (maturizează). Metalele tind în mod activ către
perfecţiune într-un ciclu: fier – cupru – plumb – staniu – mercur –
argint – aur. Transmutaţia se realizează astfel gradat, de-a lungul
secolelor, în pântecul Pământului.
Pline de simboluri, textele alchimice trebuie considerate în
esenţa lor simbolică şi urmate doar când un maestru îţi dă şi cheia
decriptării lor. Pentru că înainte de toate, alchimia este o cale de
evoluţie iniţiatică. Transformarea pe care alchimistul o produce
asupra materiei din vasul alchimic se reflectă în evoluţia lui
spirituală. Obligat să treacă prin mai multe etape pentru a putea
lucra asupra metalelor, el se transformă în primul rând pe el însuşi.
Aurul căutat de alchimişti este Adevărul Ultim.





Alchimia, o ştiinţă misterioasă şi
fascinantă


Prof. Paul Matei – Bucureşti

Oamenii de ştiinţă uită prea uşor faptul ca
înainte de chimie a fost alchimia. Apărute în
vremurile în care fiinţa umană trăia în unitate cu
natura, cunoştinţele alchimice au fost dobândite şi
transmise de către oameni profund religioşi, fascinaţi
de frumuseţea, complexitatea şi armonia naturii. Pe
atunci legile fizice şi chimice îşi găseau rezonanţe
profunde în viaţa interioară a omului, iar fenomenele
observate aveau un singur scop: o mai bună
cunoaştere a omului, a universului şi a zeilor

Alchimia occidentală şi-a făcut apariţia în secolul al XII-lea
într-o Europă medievală
marcată de toate caracte-
risticile Artei Iubirii. Filosoful
antic Artefius, ale cărui lucrări
circulau în acea vreme în limba
latină în cercurile savante din
mănăstiri, îşi expune
principiile în “Cartea secretă”,
care atunci când aminteşte de
“apa înţelepţilor” se referă de
fapt la arta tainică şi la piatra
filosofală: “O, cât de preţioasă
şi de magnifică este această
apă! Fără ea opera nu s-ar
putea desăvârşi: ea este numită
vasul naturii, pântecele,
matricea, receptacolul tincturii,
pământul şi doica sa; ea este
fântâna în care se spală Regele
şi Regina, şi mama care trebuie
aşezată şi fixată pe pântecele
fiului său care este Soarele,
care provine din aceasta şi pe
care aceasta l-a zămislit. Iată
de ce ei se iubesc reciproc, precum mama şi fiul, şi se alătură atât
de uşor unul altuia, pentru că ei provin din una şi aceeaşi rădăcină,
din aceeaşi substanţă şi din aceeaşi natură.”
Această temă a “uniunii contrariilor”, a “căsătoriei dintre
Rege şi Regină” sau dintre “Soare şi Lună”, dintre “cer şi pământ”,
dintre “frate şi soră”, va fi constant reluată şi dezvoltată în
literatura alchimică a Occidentului până în zilele noastre. Pe
parcursul secolelor al XII-lea şi al XIII-lea, apar şi se dezvoltă, în
cadrul unor domenii care la prima vedere ar fi trebuit separate: Arta
Iubirii alchimice - în taina mănăstirilor şi romanul de curte - în
fastul curţilor senioriale. Dacă cel de-al doilea exaltă chipul graţios
al femeii şi puterile secrete ale acesteia, alchimiştii adresează
ferventele lor omagii Doamnei Natură, aşa cum face spre exemplu
autorul lucrării “Fântâna îndrăgostiţilor de ştiinţă”. Respectiva
fântână aparţine unei “Doamne de onoare care este numită Natură

Alchimist lucrând
Pieter Brueghel cel Bătrân (1525-1569)
1

A
l
c
h
i
m
i
e

Noiembrie 2009 83
şi care trebuie să fie mult onorată.”

Simbolismul alchimic
Operaţia centrală a Artei Iubirii constă în glorificarea Naturii
ajutând-o să realizeze “uniunea naturilor contrarii” cum ar fi
lumina şi materia. Rolul artistului (cuvântul artist are sensul de cel
care realizează arta alchimică n.n.) este în primul rând de a pregăti
“matricea” care constituie această materie, numită şi femeia operei,
pentru a o face aptă să primească sămânţa luminoasă a bărbatului,
provenind din “ceruri”. Această uniune este posibilă în virtutea
legii analogiei enunţată în Tabla de Smarald, care este atribuită
legendarului Hermes Trismegistos: “... Ceea ce este jos este
precum ceea ce este sus, şi ceea ce este sus este precum ceea ce
este jos; altfel este împlinit miracolul Totului.” Într-adevăr, după
cum remarca Limojon de Saint-Didier, datorită faptului că “natura
superioară” şi “natura inferioară” sunt asemănătoare – unii spun că
ar proveni din aceeaşi rădăcină – “ele pot împlini miracolul
Totului”.
De asemenea Arta Iubirii este legată într-un mod foarte intim
de principiul analogiei pe care se bazează de altfel toate ştiinţele
tradiţionale şi care merită să ne reţină un moment atenţia. Dacă
aveţi un copil de patru sau cinci ani şi îi daţi o foaie de hârtie şi
creioane colorate, după câteva minute veţi vedea că pe hârtie a
apărut desenul unei case luminată de
un soare frumos. Toţi psihologii vor
spune imediat că odrasla dumnea-
voastră tocmai a exprimat, în modul
cel mai clar cu putinţă, o viziune
intimă despre ce reprezintă pentru el
universul, din momentul în care
mama sa l-a adăpostit în corpul ei
unde tatăl a transmis sămânţa lumi-
noasă a vieţii. Totuşi nimeni nu l-a
învăţat că mama sa este precum casa,
iar tatăl său precum soarele, nimeni
altcineva decât poate doar o voce
provenind din profunzimile conşti-
inţei sale, în relaţie cu intimitatea
lucrurilor.
Totuşi în câţiva ani copilul
dumneavoastră va dobândi mai multă
experienţă în interacţiune cu lumea
exterioară în care evoluează. Într-o
bună zi, vocea sa interioară va fi
acoperită de cea a pedagogului care,
pentru a-i face viaţa posibilă în
societate, îl va face să înţeleagă că o
pisică este doar o pisică şi nimic mai
mult, că tatăl său este un domn care
are o anumită profesie şi care îşi
îndeplineşte datoriile civice, în timp
ce pământul se învârte în jurul
soarelui într-un interval de 365 de
zile.
Copilul dumneavoastră va accepta fără dificultate această
nouă viziune asupra universului, divizată şi puţin cam severă,
pentru că ea va fi conformă cu experienţele sale senzoriale: ce e
bun şi ce e rău, ce e cald şi ce e rece, ce e mare şi ce e mic, la fel ca
şi identitatea obiectelor în timp. Raţionamentul analitic cu care se
va obişnui treptat va fi în acord cu percepţia sa despre mediul
înconjurător pentru a afirma valoare pragmatică a principiului
identităţii; fără a fi împiedicat, în acelaşi timp, în jocul său (unde
fiecare obiect poate figura de fapt un altul, unde o bucată de lemn
poate fi la fel de bine un copil, un avion sau un cal, fără a pierde
din acest motiv atributul său original de bucată de lemn) să
continue punerea în practică a certitudinii sale intime despre
adevărul superior al analogiei: “Totul se găseşte în Tot.”
Este nevoie de mai mult ca să ne dăm seama că această
activitate ludică nu este rezervată doar copilăriei. Am putea fi
surprinşi să aflăm de exemplu cât de multe astfel de transferuri de
obiecte au fost la originea unor mari realizări. În consecinţă,
apropierea de real are două fundamente care coexistă în conştiinţă
şi care determină două modalităţi: în jurul principiului identităţii se
cristalizează noţiunea de conştiinţă supranumită a stării de veghe,

1
Sursă: The Alchemy Web Site (www.alchemywebsite.com) [G.F]
în timp ce analogia curge fără încetare, precum un izvor subteran
pentru a da viaţă tuturor fiinţelor, afirmând unitatea originară a
Întregului. Analogia se adresează inteligenţei inimii şi creativităţii.
Ea provine, după cum sublinia René Alleau, din poezie şi constituie
fundamentul alchimiei tradiţionale.

Chimie şi alchimie
Principiul identităţii distinge înainte de toate exteriorul
obiectelor şi le identifică prin diferenţă. El se adresează intelectului
şi are nevoie de clasificare. El provine din matematică, şi pe el este
clădit edificiul ştiinţelor contemporane. Înţelegem astfel de ce
alchimia este practic inaccessibilă mentalităţii din epoca noastră, în
special chimiei şi metodelor sale de investigaţie, fapt care totuşi nu
prejudiciază cu nimic valoarea şi fundamentul ştiinţelor actuale sau
antica Artă a lui Hermes.
Chimia şi alchimia au amândouă ca suport obiectiv materia
minerală. Diferenţa esenţială dintre cele două demersuri provine în
primul rând dintr-o divergenţă de optică în faţa acestei materii:
acolo unde chimistul manipulează un corp anorganic şi supus
experimentelor sale, filosoful hermetic se implică în a însufleţi
subiectul operei în care el recunoaşte o lume animată şi vie,
analogă universului, numit şi Macrocosmos, în timp ce omul este
numit microcosmos. O lume cu stelele sale, cu soarele său, luna sa,
oceanele sale şi furtunile acestora,
animalele sale sălbatice, munţii săi,
preeriile şi pădurile sale, palatele,
regii şi prinţesele sale, grădinile sale
cu fântâni proaspete adăpostite de
umbră şi perlele sale.
În timp ce chimistul sau fizicia-
nul realizează o autopsie a materiei
pe care el caută să o descompună în
elementele sale ultime pentru a-i
înţelege mecanismele, alchimistul
este mult mai dispus să-i dăruiască
acesteia mângâierile unui amant, aşa
cum trebuie să fi făcut artistul cunos-
cut sub numele de Philotechne, dintr-
un tratat german de la începutul
secolului XVII, căruia natura îi apare
“într-o grădină verde extrem de
agreabilă” ca fiind o “nimfă de o
frumuseţe admirabilă” şi “în întregi-
me nudă, încurajându-şi admiratorii
cu cuvinte ardente: “Dragul meu
Philotechne, eu îţi aparţin, eu sunt
cea pe care tu o iubeşti. De ce nu iei
trandafirii roz ai obrajilor mei, de ce
nu amesteci petalele cu mierea prea
dulce a buzelor mele roşii? Fă acest
lucru şi vei trăi.”
În acest ultim sfat, nimfa
prezintă darul de neînlocuit al vieţii
ca rezultat al unei practici fericite a
Artei Iubirii, altfel spus, al uniunii naturilor care de altfel nu
contenesc să fie garantul nemuririi la toate nivelele de existenţă, fie
că e vorba de “fuziunea mistică” cu principiul, de reproducerea
speciilor, sau de uniunea totală dintre corpuri şi suflete care în
romanul de curte garantează amanţilor trimful asupra morţii:
“Iubite, cuprinde-mă cu braţele tale şi strânge-mă atât de tare încât,
în această îmbrăţişare, inimile noastre să se spargă şi sufletele să-şi
ia zborul! Du-mă în ţara binecuvântată despre care îmi vorbeai
odinioară: în ţara fără de întoarcere, unde muzicieni vestiţi cântă
cântece fără oprire. Haide, ia-mă cu tine! – Da, te voi duce în ţara
celor Vii. Timpul se apropie: Nu am băut noi deja toată mizeria şi
toată bucuria?”
Dacă este adevărat că în alchimia tradiţională cunoaşterea se
bazează înainte de orice pe criterii de iubire, putem să ne dăm
foarte uşor seama de faptul că acest domeniu este inaccesibil
sistemelor de gândire fondate pe obiectivitatea rece a analizei.
Astfel, lumea alchimică a fost adeseori calificată ca fiind închisă,
deşi ea este larg deschisă pentru cei care rămân capabili să urmeze
căile simple ale naturii. Fraza din Evanghelia după Matei: “lăsaţi
copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a
celor ca ei” (Matei 19.13) îşi găseşte aici o perfectă ilustrare.


Faust creând homunculusul - gravură din epocă
1

A
l
c
h
i
m
i
e

Lohanul nr. 10
84
Copiii alchimiei
Este bine să precizăm din ce punct de vedere putem
considera lumea alchimiei ca fiind “închisă”. Ca orice activitate
care provine din poezie, alchimia este larg deschisă în profunzimile
sale intime către infinitul tuturor posibilităţilor şi către toate
cerurile. Accesul la ea nu este restricţionat decât pentru cei care şi-
au astupat urechile şi nu mai aud vorbele naturii, la fel cum poezia
va fi mereu închisă pentru cei care au pierdut contactul cu spiritul.
Aici revine ca un ecou din secolul al XV-lea aforismul
celebrului Nicolas Valois: “Răbdarea este scara filosofilor, iar
umilinţa este poarta grădinii lor.” Aşa cum există minerale şi
metale extrase din mină, unde trăiau limitate în starea lor, inapte să
evolueze, la fel există şi oameni care au pierdut minunatele
posibilităţi ale copilăriei, renunţând la deschiderea inimii în
favoarea maturităţii intelectuale. Este ceea ce afirmă “locuitorul
Nordului”: “... Iată aici cauza primară şi adevărată pentru care
Natura a ascuns acest Palat deschis şi regal atâtor filosofi, chiar şi
celor cu spirit foarte subtil; îndepărtându-se, încă din tinereţea lor,
faţă de drumul simplu al Naturii, prin concluzie aparţinând Logicii
şi Metafizicii, şi înşelaţi chiar de iluziile celor mai bune cărţi, ei îşi
imaginează că această artă este mai profundă şi mai dificilă decât
orice altă metafizică; deşi Natura ingenuă merge şi aici, ca în toate
operaţiile sale, cu un pas drept şi simplu.”
În ce priveşte lumea alchimică, nimeni nu va descoperi
accesul către ea, dacă nu şi-a deschis mai întâi sufletul; metalul nu
poate fi abordat fără deschidere mentală. Situată în centrul
lucrurilor, „fortăreaţa” alchimică nu este totuşi un loc împrejmuit
pe care l-am putea înconjura, ci este un spaţiu infinit; ea se întinde
dincolo de cadrul în care starea noastră de conştiinţă cotidiană ne
ţine prizonieri, iar noi trebuie să îi găsim intrarea chiar în centrul
fiinţei noastre. O serie de porţi care presupun existenţa unei serii de
chei, pe care le putem descoperi doar dacă le căutăm.






Solstiţiile şi echinocţiile


Zoltan Bartha
Preşedinte Centrul de Cercetare şi Aplicaţii
Astrologice „Helios” Cluj-Napoca

Timp de un an Soarele parcurge întregul cerc
zodiacal şi rămâne aproximativ o lună în fiecare semn.
Fiecare semn zodiacal este un arhetip şi se manifestă în
noi într-o formă deosebit de complexă sub forma
diferitelor caracteristici psiho-emoţionale şi fizice.

tunci când însuşim într-un mod armonios cele 12
arhetipuri zodiacale, fiinţa noastră atinge un înalt grad
de echilibru şi armonie ce ne transformă în ceea ce a
fost denumit încă din antichitate „Omul Cosmic”.
Această peregrinare anuală a Soarelui, facilitează manifestarea în
fiinţa noastră a celor 12 energii arhetipale, în conformitate cu
semnul în care se află în acea perioadă.
Astfel trecerea peste o zodie ne pune în rezonanţă tainică cu
energia arhetipală a acestuia, ajutându-ne să asimilăm valorile ei
specifice. Starea de integrare armonioasă a ceea ce realizăm, starea
de naturaleţe sunt strâns corelate cu semnificaţiile zodiei tranzitate
de Soare (dar şi de celelalte planete). De exemplu atunci când
Soarele se afla în Taur, pentru a fi în armonie cu natura se
recomndă să cultivăm starea de mulţumire, iubirea de sine,
deschiderea faţă de artă, de tot ce este frumos – adică să asimilăm
şi să manifestăm calităţile specice acestei zodii. La toate acestea se

1
Foto: Anatoly Terentiev (Wikimedia Commons) [G.F.]
adaugă ciclurile celorlalte planete dintre care se resimte într-un
mod deosebit infuenţa Lunii.
Luna parcurge Zodiacul în aproximativ 28 de zile (2 zile
jumăte în fiecare semn). Astrologia Lunară ne confirmă reacţia
noastră inconştientă, instinctuală, receptivitatea faţă de energiile
semnului în care se află Luna la un moment dat. Observăm în felul
acesta că Soarele ne pune în rezonanţă într-un mod conştient cu
forţa semnului zodiacal, adică ne face conştienţi faţă de calităţile
acelui semn, iar Luna crează o punte de legătură ascunsă,
instinctuală cu energia acestuia.
Momente de tranziţie ale Soarelui între semnele zodiacale au fost
denumite Hiatusuri Solare. Aceste perioade sunt diferite prin
structura energetică a elementului constituent. Ştim că fiecare zodie
are o predominanţă a unui element: pământul, apa, focul şi aerul.
Însă în cazul hiatusurilor se manifestă cel de al cincilea element:
eterul, forţă ce crează o profundă legătură cu starea de neutralitate,
de vid, de transcendenţă. În timpul hiatusului din cauza fuzionării
celor două semne alăturate se crează un efect de avalanşă ce
permite branşarea simultană la valorile cele mai înalte ale semnelor
zodiacale alăturate.
Dintre toate trecerile Soarelui dintr-un semn în altul, cele mai
importante sunt momentele de maxim şi de egalitate, adică
solstiţiile şi echinocţiile. Trebuie să specificăm faptul că din cauza
miscării elipsoidale a Pământului în jurul Soarelui data
calendaristică a acestor conjuncturi poate să se decaleze cu plus-
minus o zi. Să observăm descrierea lor astronomică, având în
vedere perioada medie de formare:
1. Echinocţiul de primăvară – 21 martie – razele Soarelui
cad perpendicular pe ecuator, iar cei doi poli ai Pamântului primesc

2
Foto: Wikipedia Commons [G.F.]
A
Basorelief în Persepolis – în ziua echinocţiului puterile
eternilor duşmani taurul (simbolul Pământului) şi leul
(simbolul Soarelui) sunt egale
1


Kukulkan (Şarpele cu Pene) în toată splendoarea sa în
timpul echinocţiului de primăvară. Templul El Castillo din
situl pre-columbian Chichen Itza, peninsula Yucatan, Mexic
2

A
s
t
r
o
l
o
g
i
e

A
l
c
h
i
m
i
e

Noiembrie 2009 85
aceaşi cantitate de lumină şi caldură. Ziua este egală cu noaptea.
2. Solstiţiul de vară – 22 iunie – razele Soarelui cad
perpendicular pe tropicul de nord (tropicul racului), luminând mai
puternic emisfera nordică. Ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai
scurtă;
3. Echinocţiul de toamnă – 23 septembrie - razele
Soarelui cad din nou perpendicular pe ecuator, ziua fiind din nou
egală cu noaptea.
4. Solstiţiul de iarnă – 22 decembrie - razele Soarelui cad
perpendicular pe tropicul de sud (tropicul capricornului), ziua în
emisfera nordică fiind minimă. Ziua cea mai scurtă şi noaptea cea
mai lungă.

Echinocţiul de toamnă
Reprezinta un moment de echilibru între energiile yin şi
yang, dacă în perioada echinocţiului de primăvară natura renaşte şi
are loc explozia vegetaţiei, în perioada echinocţiului de toamnă
natura începe pregătirea pentru a conserva tot ceea ce a creat.
Tradiţiile spirituale autentice afirma ca orice forma de evoluti
contine trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau
distrugerea. La toate acestea se adaugă şi momentul de apogeu a
ceea ce s-a creat. Astfel, echinocţiul de primăvară simbolizează
creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea
perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare şi
nemanifestare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru
un nou ciclu temporal.
În fiinţa umană, echinocţiul de toamnă, produce o echilibrare
între nevoia de muncă pentru supravieţuire şi exteriorizarea
frumuseţii şi iubirii lăuntrice.
Datorită acestui echilibru energetic caracteristic echinocţiului
de toamnă, toate acţiunile realizate in acest interval (de plus-minus
3-5 zile) vor fi sustinute de emotii puternice, sentimente explozive
binefacatoare, ce vor avea rolul de a inlatura multe din tendintele
inferioare ale omului, cum ar fi încrâncenarea, efortul, sclavia,
obsesiile materiale, critica excesiva, pretentiile exagerate. Acest
moment ne permite să conştientizăm că întotdeauna evoluţia în
cuplu este net superioară evoluţiei individuale, iar trăirile artistice
şi sufleteşti au rolul de a transpune în plan fizic lumina spiritului.
Să ne gândim doar la condiţia superioară a artistului care deşi pare
simpla si comuna din exterior, este în esenţă o strădanie
permanentă a sufletului de a sacraliza viata, de a da sens valorilor
arhetipurilor ce exista in fiecare din noi
Lecţia principala a acestui hiatus (ca etapă în evoluţia
noastră) este asociata cu valorificarea a ceea ce este frumos din noi
prin a învăţa să îmbinăm armonios utilul cu plăcutul, materialul cu
spiritualul.
Trecerea de la Zodia Fecioarei la Zodia Balanţei, in mod
simbiolic, arată că omul şi-a depăşit detenţia prin supunerea şi

1
Sursă: National Library of Australia (http://nla.gov.au) [G.F.]
răbdarea Fecioarei, iar acum după ce şi-a depăşit instinctul critic,
perfectionist, doreşte să impartaseasca si sa imparta cu ceilalti tot
ce e mai frumos. Se trezeste aspiratia catre armonia relationala si se
constientizeaza importanta conlucrarii (unde-s doi puterea creşte,
iar evoluţia este mult accelerată). Legea Balanţei ne atenţionează
asupra responsabilităţii cu care trebuie sa cultivam relatiile cu
ceilalti si mai ales fata relatia de cuplu.
Echinocţiul de toamnă este un simbol al starii androginale,
reprezintand calea de acces către starea de unitate deplină, armonia
dintre anima şi animus, integrarea armonioasa a fiinţei noastre in
armonia Divină.




Magia pietrelor: de la megaliţi
la bijuterii


Paul Matei – Iaşi

Deşi par fără viaţă, pietrele preţioase au o magie
proprie şi o importanţă deosebită în interacţiunea dintre
om şi Univers. În timpuri străvechi, megaliţii – gigantice
pietre cu rol ritual, energetic şi simbolic, jalonau
itinerariul spiritual al oamenilor.

Mâna, simbolul puterii supreme
Bijuteriile au fost întotdeauna folosite ca veritabile talismane.
Aceste obiecte pe care femeile din zilele noastre le consideră numai
un mijloc de înfrumuseţare, erau investite în antichitate cu o putere
magică de protecţie. Forma sub care erau modelate bijuteriile
atrăgeau energii benefice menite să protejeze pe cel care le purta,
de influenţele nefaste.
De exemplu, bijuteriile feniciene, egiptene şi etrusce, în
formă de mână, (care sunt foarte răspândite şi în ziua de astăzi la
popoarele islamice, fiind numite „mâna lui Fatima”), erau menite
să protejeze împotriva descântecelor şi a blestemelor. Mâna
deschisă este un simbol al puterii divine eterne şi omniprezente.
„Lumea a fost creată de mâna lui Dumnezeu, şi în această mână stă
destinul oamenilor” par a spune aceste simboluri. Purtarea acestui
obiect în formă de mână semnifică supunerea voinţei omului în faţa
voinţei divine şi protecţia absolută oferită de Dumnezeu.
Spirala, întâlnită la popoarele celtice, este semnul Creaţiei
care se desfăşoară în mod armonios pornind de la germenele divin
original. Când spirala se prezintă sub formă dublă, cu spire
înfăşurate în sens contrar, în formă de S, avem de-a face cu
simbolul Yin-Yang, reprezentând cele două energii fundamentale

2
Sursă: Wikimedia Commons, autor selbst erstellt

Scenographia systematis mvndani Ptolemaici, Amsterdam, 1660
Hartă cu sistemul solar, semnele zodiacale şi lumea în centru.
Lucrare atribuită lui Andreas Cellarius.
1


Cristal de niobium
2

Lohanul nr. 10
86
cosmice, energia masculină şi cea feminină. Ritmul Universal se
compune din doi timpi: evoluţia sau expansiunea, ce porneşte din
centru către exterior, şi involuţia sau contracţia, care reprezintă
întoarcerea în centru. Din punct de vedere esoteric, spirala dublă
semnifică mişcarea ce duce de la moartea iniţiatică la o nouă
naştere, purtarea acestui simbol determinând acordarea la ritmurile
universului şi facilitând trăirea unor stări superioare, extatice.

Cristalul – mineralul perfect
Bijuteria devine un talisman mult mai puternic dacă acestor
forme simbolice li se vor adăuga pietre preţioase. În tradiţia
esoterică, şlefuirea pietrelor preţioase este simbolul armonizării
fiinţei umane aflată pe o cale spirituală. Piatra brută, informă,
reprezintă materia nediferenţiată şi semnifică aspectele grosiere ale
fiinţei ce urmează să fie iniţiată.
Esenţa însăşi a pietrei, forma concentrată a energiei, este
cristalul. În inima pietrei, el ia naştere şi capătă formă treptat,
conform celor mai stricte legi geometrice. Formarea lui este
rezultatul unui proces de purificare prin foc, de transmutare a
tenebrelor în lumină. „Cristalul este mineralul perfect”, spune
Henri Durville. Pentru a ajunge la forma sa definitivă, el trece prin
numeroase transformări, la fel ca un suflet uman. Devenind el
însuşi numai în momentul cristalizării, mineralul îşi redobândeşte
astfel adevărata sa natură, la fel ca şi omul care îşi regăseşte, graţie
unei căi spirituale, esenţa sa ultimă.
Cristalul reprezintă materia în starea sa cea mai pură. Este o
formă pe care forţele telurice au şlefuit-o, făcând-o abstractă şi
perfectă, dar în acelaşi timp în el se acumulează şi se condensează
o energie cosmică pe care o radiază din plin după aceea.
Cel mai adesea, cristalizarea conferă materiei transluciditate
sau transparenţă. Lumina pătrunde până în inima cristalului; aici
substanţa îşi pierde caracterul de opacitate, pentru a se lăsa
înfrumuseţat de lumină.

Megaliţii – „antene” cosmice antice
În urmă cu 4-5000 de ani, civilizaţia megalitică a lăsat în
urmă monumente gigantice, compuse din bucăţi imense de rocă
aşezate vertical, temple şi morminte totodată. În 1928, o expediţie
ştiinţifică a descoperi în partea septentrionară a Tibetului, la o
altitudine de 6000 de metri, un grup de monumente orientate de la
Est la Vest, semănând în mod izbitor cu cele de la Carnac. Această
orientare a monumentelor dovedeşte în mod clar că practica
sacerdotală căreia îi erau destinate se raporta la un cult solar.
O altă destinaţie a acestor monoliţi era stocarea anumitor
forme de energie, rămase necunoscute până în ziua de astăzi.
Amplasaţi în puncte de emergenţă a energiilor telurice, ei erau nişte
sui-generis „antene” care captau vibraţiile subtile
cosmice(asemenea menhiri preistorici din piatră au fost descoperiţi
şi la Bazga, jud. Iaşi; n.n). În asemenea puncte, energiile telurice şi
cele cosmice, fiind perfect echilibrate, se genera un câmp de

1
Sursa: Wydzial Nauk Geograficznych i Geologicznych , Polonia
(geoinfo.amu.edu.pl) [G.F.]
energie benefică şi curativă în jurul monumentelor, câmp ce poate
fi resimţit şi astăzi de fiinţele dotate cu capacităţi extrasenzoriale.

Şi pietrele mor...
Prin stabilitatea sa, prin aparenţa sa de forţă concentrată, prin
caracterul său imuabil, piatra este simbolul înţelepciunii. Impasi-
bilă, roca asistă la toate schimbările de pe scena istoriei şi, aseme-
nea înţelepţilor, rămâne imperturbabilă în mijlocul cataclismelor.
Ea este martora trecutului; ea ne învaţă – graţie caracterului ambi-
valent al limbajului simbolic – că absenţa sentimentelor elevate şi a
aspiraţiei spirituale îngheaţă, secătuieşte şi pietrifică fiinţa.
„Dragostea sălăşluieşte pură şi în inima pietrelor...” spunea
Oscar Vladislas de Lubiez-Milosez. Conform concepţiilor
tradiţionale, nu există o scindare majoră între ceea ce ştiinţa
modernă numeşte organic şi anorganic. Întregul cosmos este viu;
pietrele şi metalele nu sunt lipsite de viaţă, aşa cum par, ci au locul
lor bine determinat în lumea vie. Şi cum tot ceea ce este viu este
înconjurat de o radiaţie specifică, şi pietrele emit astfel de radiaţii.
Dar natura acestora este subtilă, nu fizică, de aceea evidenţierea şi
măsurarea lor iese de sub incidenţa normelor ştiinţifice obişnuite.
Nu suntem apţi deocamdată să percepem reacţiile regnului mineral,
deoarece ritmurile sale diferă de ritmurile noastre. Pietrele şi
metalele sunt în realitate perfect similare formelor de viaţă
evoluate: se reproduc, sunt dotate cu sensibilitate, îmbătrânesc şi
mor, dar la o altă scară temporară.

Metalele au memorie
Toate aceste reacţii vitale au fost puse în evidenţă de un
savant de origine hindusă, Sri Jagadin Bose din Calcutta la
începutul secolului nostru. Acest fizician a constatat că reacţiile
moleculare ale substanţelor considerate anorganice erau analoage
cu cele ale ţesuturilor vii de origine animală, cum ar fi spre
exemplu muşchii. Unul dintre cele mai remarcabile exemple ale
sale era să supună o parte din suprafaţa unei plăci metalice acţiunii
unui acid. După un timp, placa era tratată astfel încât orice urmă de
coroziune să fie înlăturată. Bose a constatat atunci că în locul în
care placa fusese în contact cu acidul se produceau reacţii chimice
imposibil de obţinut în orice alt loc al plăcii: metalul păstra
amintirea tratamentului la care fusese supus. Bose a demonstrat că
un acelaşi metal „se îmbolnăveşte” la contactul cu o anumită
substanţă şi „se vindecă” la contactul cu o alta. Carbonatul de sodiu
sporeşte de aproximativ trei ori sensibilitatea platinei; acidul oxalic
este o adevărată otravă pentru metale, producându-le moartea; în
doze mici potasiu are un efect benefic asupra metalelor, dar în doze
mai mari este
dăunător.
Baronul Karl
von Reichenbach a
demonstrat prin cer-
cetările sale de la
sfârşitul secolului al
XVIII-lea şi începu-
tul secolului al XIX-
lea, că aura minera-
lelor este realitatea
incontestabilă, fiind
o modalitate de ma-
nifestare a energiei
vitale universale.
Printr-o mişcare
perpetuă de flux şi
reflux, acest spirit
vital pune fiinţele şi
lucrurile într-o
strânsă comunicare.
Această energie
difuzează în materie
vitalitatea creatoare
a planului spiritual;
ea este asemenea
unui fluid capabil să
penetrze oriunde şi
să impregneze totul;
ea animă şi
revigorează orice
parte din Univers, creând armonia în întreaga natură.

2
Sursa: Panoramio.com, autor: Iorgovan [G.F.]

Vizualizare la microscopul electronic – cristalul de cuartz
din centru conţine incluziuni de arsenopirite şi porii din spate
au cristale de sfalerite
1


Monumentul natural geomorfologic
Babele din Munţii Bucegi
2

Noiembrie 2009 87



Zidul Berlinului 13 august 1961 – 9 noiembrie 1989

1) Comandantul trupelor aliate, Lauris Norstad, vorbind presei după întâlnirea cu cancelarul vest german Konrad Adenauer
(dreapta) în martie 1957. Foto:National Archive SUA. Sursa: The George Washington University, Digital National Security Archive (DNSA) [G.F.]
2) Preşedintele Eisenhower se întâlneşte cu prim ministrul sovietic Anastas Mikoian (la stânga lui Eisenhower). În spatele
preşedintelui este ambasatorul SUA în URSS, Llewellyn Thompson. Lângă Mikoian este secretarul de stat John Foster Dulles şi în
spatele său interpretul sovietic Oleg Troianovski. Foto: Biblioteca Dwight D. Eisenhower. Sursă: (DNSA)
3) 11 august 1961. Muncitorii de la GPL "Karl Liebknecht" din Leipzig ascultând discursul generalului de brigadă Herbert Hempel
care anunţă că cei mai înalţi reprezentanţi ai poporului şi ai guvernului RDG au luat măsuri energice pentru a preveni traficul barbar şi
ilegal în Berlinul de Vest. Sursa: Bundesarchiv, Bild 183-83560-0001, foto: Schaar Helmut.
4) 20 noiembrie 1961 – constructori est germani ridicând zidul. Foto: Arhivele Naţionale SUA. Sursa: (DNSA)
5) O femeie pe Zidul Berlinului după ce a aşteptat trei ore să îşi vadă rudele din est. Sursa: Library of Congress Prints and Photographs
Division Washington
6) Grănicerul est german Conrad Schumann sărind în sectorul francez al Berlinului de Vest în 15 august 1961. Foto:Peter Leibing


 
 
 
Lohanul nr. 10
88



n
nnr
rr.
.. 1
110
00 –
–– r
rre
eev
vvi
iis
sst
ttă
ăă c
ccu
uul
llt
ttu
uur
rra
aal
ll ş
şşt
tti
iii
iin
nnţ
ţţi
iif
ffi
iic
ccă
ăă
f
ffo
oon
nnd
dda
aat
ttă
ăă:
:: n
nno
ooi
iie
eem
mmb
bbr
rri
iie
ee 2
220
000
007
77

Colectivul de redacţie:
Redactor: Vicu Merlan
Tehnoredactare: Gabriel Folescu
(gabriel.ro@hotmail.com)
Referenţi ştiinţifici:
Dr. Antonio Sandu (filozofie), prof. dr. ing. Tudose Avram (viticultură), dr. Doina Grigoraş
(psihologie), dr. ing. Paul Şuşnea (mecanică), dr. George Silvestrovici (medicină generală),
lect. univ. dr. Gabi Voicu (comunicare şi ştiinţe politice)
Colaboratorii acestui număr: Dragoş Tudoran, Costin Clit, Octavian Gheorghiu, Paul Matei, Vlad Iosif, Valeriu Neştian, Liliana Popa,
Angela Anghel, Cristinel Mihăiţă, Paul Daniel Şuşnea, Lina Codreanu, Florin Botez, Carmen Angheluş,, Marian Pălie, N. Olariu, Elena Olariu, Ion N. Oprea,
Sergiu Brandea, Vasile Fetescu, C. Partene, Ioana Frenţescu, Corneliu Lazăr, Avram Tudosie, Matei Iosif, Aurel Cordaş, Emil Popescu,
Emilia Kareva, Alex Ionescu, Virgil Dragnea, Marilena Gâlcă, Bartha Zoltan, George Bianu, Mike Adams, David Heylen Campos, Eva
Teodorescu, Katherine Albrecht, Edi Franţi, Sunita Gosh, Narayan Mustt, Crina Calek.

Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: isaiia2002@yahoo.fr sau C.P. 51, Huşi, jud. Vaslui, 735100.
Contact tel. 0745894379; 0761997505.

Colaboratorii acestei reviste sunt direct responsabili de conţinutul articolelor trimise.


1 2 3 4 6

6 7 8





Conducători ai României

1. Alexandru Ioan Cuza
2. Carol I de Hohenzollern-Sigmarien
3. Ferdinand I de Hohenzollern-
Sigmaringen
4. Carol al II-lea de Hohenzollern-
Sigmaringen
5. Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen
6. Ion Antonescu
7. Constantin Ion Parhon
8. Petru Groza
9. Ion Gheorghe Maurer
10. Gheorghe Gheorghiu-Dej
11. Chivu Stoica
12. Nicolae Ceauşescu
13. Ion Iliescu
14. Emil Constantinescu
15. Traian Băsescu
9 10 11

12 13 14 15 ?

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->