Nicola Maria Violeta

Araba, Grupa B

Idealul Inteleptului
in Lumea Araba

De-a lungul istoriei culturii intelepciunea a fost asociata ba cu intelegerea
superioara asupra omului, lumii, sacrului, ba cu virtutea in sensul de tarie
morala, alegere fara exceptie a binelui, frumosului, dreptatii etc.
Deseori intelepciunea a fost pusa in relatie ba cu experienta de viata care
vine odata cu varsta, ba cu facultatea de a judeca in profunzime faptele
independent de varsta.
Inteleptul apare ba in pozitie de persoana evoluata din punct de vedere
intelectual si spiritual, retrasa din viata sociala si urmarindu-si consecvent
propriul interes de a atinge idealul de desavarsire, ba in postura de
persoana realizata din punct de vedere moral, intelectual, spiritual etc. si
care traieste in mijlocul societatii, iesind mai mult sau mai putin in evidenta
si indeplinind eventual rolul de educator sau maestru.
La nivelul filosofiei (ca iubire de intelepciune) sau in diverse religii cuvantul
din titlul topicului a fost, in general, definit in concordanta cu ideile de mai
sus.
La nivel vulgar (la nivelul vulgului, al literaturii vulgare etc.) intelepciunea
este considerata in sens restrictiv si confundata ba cu facultatea generala
de a emite judecati corecte, ba cu inteligenta, ba cu iubirea neconditionata
a tuturor oamenilor, fiintelor, ba cu rabdarea, calmul etc.

In Grecia antica s-a produs, probabil din modestie, o mutatie de la statusul
de "sophos" (intelept) al "practicantilor intelepciunii" catre unul mai umil, cel
de "philosophos" (iubitor de intelepciune), acordarea etichetei de "sophos"
Nicola Maria Violeta
Araba, Grupa B
ramanand rezervata doar persoanelor din trecut. Probabil se considera ca
mai intai cineva trebuie sa demonstreze ca si-a pastrat "iubirea de
intelepciune" pana la moarte ca sa poata fi recompensat prin acordarea
acestui statut. Insa, in realitate cultura greaca a acceptat doar un numar
foarte limitat de persoane despre care s-a considerat ca au fost intelepti
veritabili, restul filosofilor considerandu-se ca nu mai merita acest rang, fie
din respect pentru respectivii inaintasi, fie din cauza ca s-a considerat ca
lumea s-a mai "prostit" intre timp...

In Orient, intelepciunea reprezinta adesea capacitatea dezvoltata de
introspectie in sensul indemnului socratic "Gnothi seauton!" sau al lui
Seneca: "Nosce te ipsum!" (Cunoaste-te pe tine insuti!), respectiv
capacitatea de a controla corpul fizic, emotivitatea (de exemplu, prin
practici Yoga) sau, mai general vorbind, al depasirii tuturor trebuintelor
inferioare din "Piramida lui Maslow".

Intelepciunea capata nuante mai mult sau mai putin diferite in functie de
paradigma filosofica sau religioasa care incearca sa o explice sau care
propune o cale pentru a o atinge. Astfel, pentru a da cateva exemple, avem
"Scoala sceptica" din Grecia antica, filosofia hindusa (legata de religia
hindusa), Confucianismul si Daoismul chinez (care sunt atat filosofii cat si
religii), Buddhismul hindus, tibetan, japonez (Zen) etc. care explica
intelepciunea in moduri mai mult sau mai putin diferite, explicatiile
imbracand deseori forme mai literare/ poetice. In Orient exista numeroase
povesti sau parabole care au drept tema intelepciunea sau dobandirea
intelepciunii, Orientul reprezentand in acest sens o resursa bogata pentru
inspiratie.



Nicola Maria Violeta
Araba, Grupa B

IBN SINA
ABU ALI AL-HUSAYN (980-1037)
Ibn Sina (Avicenna) a fost unul din cei mai importanti intelepti din Islamul
Medieval, care ii include de asemenea sip e al-Farabi si Ibn Rushd. Teoria
sa filozofica este o evaluare cuprinzatoare, detaliata si rationalista a naturii
lui Dumnezeu si a fiintei umane, in care el gaseste sistematic loc pentru
lumea materiala, spirit si perspectiva, precum si varietatile gandirii logice ce
include poezia dialectala retorica.
In filozifia sa, conceptul realitatii si al intelepciunii ocupa un loc central.
Intelepciunea, spune el, poate progresa prin diferite nivele de intelegere,
avand ca scop final pe Dumnezeu, adevarul absolut. Acesta insista asupra
importantei acumularii de informatii si dezvolta o teorie a cunoasterii bazata
pe patru principia: perceperea simturilor, capacitatea de memorare,
imaginatia si capacitatea de estimare. Imaginatia are rolul principal in
cadrul intelectului, fiind capabila de comparatii si constructii de imagini.
Desigur, ultimul nivel pe scara cunostintei este Dumnezeu, spiritul pur.
Cea mai importanta lucrare de filozofie si stiinta a lui Ibn Sina este Kitab
al-Shifa, o enciclopedie cu patru capitole ce acopera logica, fizica,
matematica si metafizica. Intrucat stiinta era echivalata cu intelepciunea,
Ibn Sina a incercat sa creeze o vasta si unificata clasificare a cunostintelor.
De exemplu, in capitolul dedicate fizicii, natura este discutata ca fiind
alcatuita din cinci stiinte principale,ordinea importantei desemnata de
Avicenna fiind urmatoarea: medicina, astrologia, fizionomia, studiul
corespondentelor dintre caracteristicile psihice si cele fizice, prezicerea
viitorului prin intermediul interpretarii viselor, arta interpretarii viselor,
talismanele obicte cu putere magica, teurgia interventia divina din viata
omului si alchimia. Matematica, este si ea impartita in 4 stiinte plincipale:
numerele si aritmetica, geometria si geografia, astronomia, si muzica.


Nicola Maria Violeta
Araba, Grupa B
Teoria de cunoastere
In teoria sa de cunoastere, Ibn Sina identifica facultatile mentale ale
sufletului in ceea ce priveste functia lor epistemologica. Cunoasterea
incepe cu abstractizare. Perceptia senzoriala, fiind deza mentala, este
forma obiectului perceput. Perceptia senzoriala raspunde la particular, cu
forma sa data si accidentele materiale. Ca un eveniment mental, fiind o
perceptie a unui obiect, si nu obiectul in sine, perceptia apare in mod
special. Pentru a analiza acest raspuns, clasificand caracteristicile sale
formale in abstract de accidentele materiale, trebuie de asemenea sa
retinem si imaginile capatate senzorial, dar sa le si manipulam prin
deconectarea si alinierea unor parti in functie de proprietatile lor formale.
Totusi, retinerea si manipularea sunt functii epistemologice distincte, si nu
pot depinde de aceeasi autoritate filozofica. Asadar, Ibn Sina distinge
facultatile de relatie si de manipulare ca fiind apropiate de diversele functii
epistemologice.
Ibn Sina identifica capacitatea de retentie ca reprezentare si incarca
imaginatia cu sarcina reproducerii si manipularii de imagini. Pentru a ne
conceptualiza experienta si pentru a ordona-o dupa calitatile sale, trebuie
sa fim capabili de a reinvoca imagini din ceea ce am experimentat odata,
insa acum este absent. Pentru asta avem nevoie cel putin de capacitate
senzoriala si reprezentare. In plus, pentru a putea clasifica tabelul de
reprezentare trebuie sa fim capabili de discriminare, separarea si re-
combinarea partilor imaginilor, astfel ca e nevoie de imaginatie si
intelepciune. Pentru a ne gandi la un steag negru trebuie sa fim capabili sa
ii analizam culoarea, separand aceasta calitate de celelalte, sau aceasta
parte a imaginii de celelalte si sa o clasificam alaturi de alte lucruri negre,
aratand astfel ca idea de negru se aplica tuturor obiectelor si imaginilor de
acest fel. Imaginatia conduce acesta manipulare, permitandu-ne sa
producem imagini ale unor obiecte pe care nu le-am vazut, ajutandu-ne de
imagini alea lucrurilor pe care le-am experimentat, tot in acest fel generand
si imagini pentru profetii.
Dupa perceptia senzoriala,Ibn Sina localizeaza estimarea. Aceasta este o
capacitate de percepere a intentiilor non-sensibile care exista in obiectele
Nicola Maria Violeta
Araba, Grupa B
individuale sensibile. O oaie fuge de un lup deoarece estimeaza ca
animalul ar putea sa-I faca rau. Aceasta estimare este mai mult decat
reprezentarea sau imaginatia, intrucat include o intentie care este in plus
fata de forma si conceptul animalului asa cum sunt ele percepute.
Dintre aceste capacitati, imaginatia ocupa rolul principal. Cacitatea sa de
comparatie si costruirea de imagini cu un inteles dat ii ofera acces la
universalii, intrucat ofera capacitatea de gadire la universal prin intermediul
manipularii imaginilor. Totusi, Ibn Sina explica acest proces de profitare de
universal, aceasta aparitie a universalului in mintea umana ca rezultat al
unei actiuni asupra mintii de catre Intelectul Activ. Acest intellect reprezinta
ultima din cele zece minti care stau mai jos de Dumnezeu. Ca cel mai inalt
punct care depaseste Intelectul Activ, Dumnezeu, intelectul pur, este, de
asemenea, cel mai mare obicect al cunoasterii umane. Toata experienta
senzoriala, logica si capacitatile sufletului uman sunt directionate spre
apucarea structurii fundamentale a realitatii, deoarece provine din acea
sursa, si, prin diferite nivele de atingere a Intelectului Activ, devine
accesibila pentru mintea umana prin intelepciune, sau in cazul profetilor,
prin intuitie. Astfel, observam o relatie apropiata intre logica, gandire,
experienta, atingerea ultimei structure a realitatii si intelegerea lui
Dumnezeu. Ca cel mai inalt si pur intelect, Dumnezeu este sursa tuturor
lucrurilor existente in lume.