Sunteți pe pagina 1din 11

I.

Excitabilitatea la nivel neuronal


Excitabilitatea este proprietatea materiei vii de a reactiona prin
manifestari specifce (contractie,secretie,elaborarea infuxului nervos
etc.) la actiunea unor stimuli ai mediului ambiant. Intre cele doua
suprafete membranare ale tuturor celulelor din organism exista
potentiale electrice.Participarea unui ion la geneza potentialului
membranar depinde de repartitia sa si de permeabilitatea
membranara.
Cum masuram acest potential de membrana? Se foloseste o
micropipeta cu solutie electrolitica care se introduce pana in interiorul
fbrei. n alt electrod, numit electrod indiferent ,ramane amplasat in
lic!idul extracelular si diferenta de potential intre interiorul si exterior
se masoara cu un voltmetru special.
Intre cele doua medii, respectiv intra" si extracelular au loc sc!imburi
de ioni si diferentele de concentratie ionica dntre cele doua medii,care
se stabileste la ec!ilibru, determina potentialul de repaus. #luxul ionilor
ce traverseaza membrana in ambele sensuri este egal cu $,realizandu"
se starea de ec!ilibru.
Potentialul de repaus este mentinut prin mecanisme pasive
precum difuziunea prin canale de difuziune si ec!ilibrul %onnan(&
medii separate printr"o membrana semipermeabila, care are initial intr"
o parte a acesteia un anion impermeant si ioni de potasiu si de cealalta
parte ioni de clor si potasiu,permeanti. 'a aparea o diferenta de
incarcare electrica si de concentratie pana la stabilirea unui ec!ilibru.)
Potentialul de repaus este de "($ m' (valori cuprinse intre "($ si ")$
m').
Cum ajungem la aceasta valoare? *cuatia +ernst ne spune
care ar f potentialul daca numai o specie de ioni ar contribui. S"au
blocat canalele de +a cu tetrodotoxina si s"a a,uns la un potential de
"() m'.-a fel s"a procedat si cu canalele de .,blocandu"se cu
tetraetilamoniu a,ungandu"se la un potential de /01 m'(determinat de
sodiu).Prin canalele de difuziune . trece de 1$$ de ori mai usor decat
+a,avand permeabilitati diferite.*cuatia 2oldman"3od4in".atz
inglobeaza si modul in care permeabilitatea infuenteaza potentialul. .
avand o permeabilitate mai mare,va avea si o pondere mai mare in
potential. %in ecuatie rezulta ca potentialul dat de canalele de
difuziune este de "50 m'. %iferenta de ") m' este data de pompa 67P"
azica +a8. care introduce in mediul intracelular & ioni de . si scoate 9
de sodiu.
In functie de stimulii ce determina transmiterea impulsului
nervos sinapsele sunt electrice(care functioneaza pe baza tranmiterii
infuxului nervos dat de curentul electric). 6ceste sinapse electrice
prezinta mai exact ,onctiuni 26P(sau membranele dendritice sunt
apropiate,fara prezenta unor ,onctiuni) prin care se transmite
impulsului nervos. %aca acest curent electric este negativ, potentialul
de membrana devine mai mic decat cel de repaus si produce
!iperpolarizare. %aca potentialul devine mai mare decat cel de
repaus,se produce depolarizare.
Raspunsul la stimuli creste o data cu cresterea intensitatii
stimulului. 6cesta se propaga de la origine, de"a lungul membranei.In
imagine se observa o fbra neuronala (sau musculara) care se
in,ecteaza intr"un anumit punct cu un electrod stimulator. In sensul
propagarii semnalului,avem ) electrozi ec!idistanti ce inregistreaza
raspunsul. Pe masura ce raspunsul inainteaza,pierde din amplitudine
datorita pierderii de energie a mediului. 6cest fenome se numeste
CONDUCERE EEC!RO!ONIC".
:odifcarile de excitabilitate din fbra nervoasa traversata de un
curent subliminar se numeste electrotonus. -a catod,avand loc
scaderea excitabilitatii,intalnim catelectrotonus si la
anod,!iperexcitabilitate,anelectrotonus.
Prin aplicarea unui curent depolarizant sufcient pt declansarea
potentialului de actiune, vom observa ca P6 se va propaga fara
modifcari de amplitudine si forma(velocitate constanta),singura
diferenta find intervalul de timp intre momentul aplicarii stimulului si
pea4"ul P6. 6cest interval creste linear cu distanta de la locul aplicarii
stimulului.
n parametru al excitabilitatii este pragul de excitatie. n
stimul slab nu determina Pa,ci doar un raspuns local(pasiv) ca o
depolarizare limitata la o portiune de membrana. Intensitatea
stimulului creste,se va accentua depolarizarea. ;and stimulul
depaseste depolarizarea cu 1$"1< m' apare Pa ce se propaga
nesc!imbat8nedecremential de"a lungul fbrei nervoase. 'aloarea
intensitatii pana la care stimulul produce raspuns local se numeste
prag de excitatie si e un paramentru al excitabilitatii. %upa intensitate
stimulii se impart in liminari,subliminari si supraliminari.
;u cat intensitatea stimulului este mai mare,cu atat timpul
necesar pentru atingerea pragului de excitatie este mai scurt. 'aloarea
pragului de excitatie este greu de determinat,de ceea ce am zis mai
sus,putem sa"l determinam prin relatia intensitate#durata.Se
descriu aici doi parametrii= >eobaza"cea mai mica intensitate de curent
ce produce exciattie intr"un timp nededefnit,7impul util principal"cel
mai scurt interval in care un curent de intensitatea reobazei atinge
pragul de excitatie, ;ronaxia" timpul util minim in care un curent
rectangular de intensitate egala cu dublul reobazei determina
excitabiliatte.
$omentele P" sunt=
"perioada de latenta=dintre momentul stimularii si inceputul P6
"depolarizarea"depolarizare totala a membranei cu trecerea in
zona valorilor pozitive(overs!oot). %epolarizarea determina cresterea
potentialului de membrana catre valori usor pozitive,fenomen numit
overs!oot.In fbrele nervoase mici, canalele de +a sunt mai
putine,infuxul de sarcini pozitive e mai mic, deci potentialul nu a,unge
la valori pozitive,neavand loc fenomenul de overs!oot.
"repolarizare rapida=in fbra nervoasa incepe din varf (spi4e"
potential),in fbra miocardica ,cresterea conductantei pt 4 are loc cu
intaziere si apare un platou de durata variabila.
"postpotential negativ= este partea fnala a repolarizarii,aici
repolarizarea este mai lenta fara de perioada initiala,foarte rapida. *ste
datorat excesului de +a intracelular ce nu poate f compensat rapid de
iesirea ..*xcesul de +a este compensat prin difuziune in citoplasma si
pompare activa spre exterior.
"postpotential pozitiv= revenirea la valori de repaus a
potentialului de repaus e tranzitorie. In urma actiunii pompei +a8. si
iesirii masive a . din celula rezulta un defcit tranzitoriu de sarcini
pozitive.
Pentru cateva milisecunde dupa aparitia unui P6 este imposibil
sa provoci un altul,indiferent de cat de mare e stimulul
depolarizant.#ibra nervoasa prezinta o perioada refractara absoluta,in
timpul careia pragul de excitatie ste practic infnit. *ste urmata de o
perioada refractara relativa,nivelul stimului depolarizant scazand.;!iar
daca stimulul depolarizant persista, un nou P6 poate avea loc doar
dupa revenirea la nivelul pragului. In perioada postpotentialului
negativ,datorita inc!iderii canalelor de +a dar si a persistentei unei
depolarizari a membranei rezulta o stare de !iperexcitabilitate. In
timpul postpotentialului pozitiv,!iperpolarizarea determina
!ipoexcitabilitate.
Ce se intampla cu canalele de Na si % voltaj dependente in
timpul P"?
Canalele de Na voltaj dependente prezinta ) domenii cu cate
0 treceri prin membrana, din 66 !idrofobi,una avand la fecare 9 66
!idrofobi,unul !idrofl? senzor de volta,). ;ele ) domenii se dispun sub
forma de cilindrii transmembranari care delimiteaza central canalul de
+a. 6re doua bariere de permeabilitate= o bariera de activare, inc!isa
in repaus, se depolarizeaza rapid in moemtul depolarizarii de 1$"1< m'
si o bariera de inactivare, desc!isa in repaus,se inc!ide mai lent,dupa
depolarizarea, dupa 1:S. #orma inactiva trebuie sa treaca in forma
activa dupa 0 :S.
Canalele de % voltaj dependente au doar o bariera de
permeabiliatte, ce se desc!ide tardiv,la circa 0 :S dupa stimulare.
6cum canalele de +a sunt de,a inc!ise.
Pragul de excitabilitate este important pt ca depolarizarile
slabe,intamplatoare sa nu genereze Pa.%aca stimulul este peste
prag,amplitudinea semnalului nu mai refecta amplitudinea
stimulului.;!iar daca Pa implica regula de totul sau nimic si nu refecta
intensitatea stimulului, fenomenul pragului, latenta si perioada
refractara codifca practic intensitatea stimulului prin codul de
&recventa din axon.
II. Conductibilitatea la nivel neuronal
1. Introducere:
Proprietatea structurii nervoase de a conduce la distanta un potential de
actiune (PA) generat de un stimul supraliminar se numeste conductibilitate.
Un stimul poate f reprezentat de un potential postsinaptic excitator sau inhibitor
(PPE-depolarizant/PPI-hiperpolarizant) initiat la nivel sinaptic de catre stimuli
interni sau de un potential de receptor, declansat de stimuli de natura extrinseca
organismului (unde electromagnetice, unde sonore, presiune, durere).
Datorita proprietatilor pasive ale membrane citoplasmatice de la nivel dendritic
si/sau somei neuronale, spre deosebire de potentialele de actiune, aceste
potentiale locale pot suferi procesele de sumatie temporala si spatiala la acest
nivel.
Rezistivitatea (acea proprietate intrinseca a unui material de a se opune trecerii
curentului electric) transmembranara de la nivel dendritic este scazuta (datorita
lipsei tecii de mielina si consecvent diametrului mic al fbrei, precum si unei
conductibilitati transmembranare crescuta gratie canalelor ionice de scurgere
pentru potasiu si sodiu), astfel incat va avea loc o atenuare a semnalului pana la
soma (manifestata prin scaderea amplitudinii semnalului electric). O exceptie de
la aceasta regula este segmentul de conducere celulipeta, echivalent a
dendritelor din alte tipuri de neuroni, a semnalului al neuronilor pseudounipolari
din ganglionul spinal. Acesta este defapt una dintre cele doua parti ale unui axon
bifurcat la nivelul pericarionului (cealalta parte reprezentand axonul classic,
propriu-zis), astfel incat dendritele neuronilor pseudounipolari de la acest nivel
sunt mielinizate.
La trecerea de la potential local la potential de actiune se realizeaza traducerea
mesajului dendritic (codifcat in amplitudine) in mesaj axonal (codifcat in
frecventa). O amplitudine mare a potentialului local determina frecventa mare in
geneza impulsurilor electrice de la nivel axonal.
Frecventa maxima de generare a potentialelor de actiune intr-un nerv poarta
numele de labilitate functionala (Vedenski). Depasirea acestei frecvente de
stimulare duce la aparitia blocarii conducerii nervoase pe acea fbra (numit si
fenomen Vedenski de inhibitie prin excitatie supraliminara. Are rol important in
protejarea informatiei codifcate in impulsuri de frecventa foarte mare, prin
cresterea duratei repolarizarii si a concomitent a perioadei refractare absolute
sunt lasate sa treaca doar semnalele de frecventa joasa; in caz contrar s-ar
produce trunchierea ratei maxime de descarcare neuronala si va estompa astfel
multitudinea de semnale ce pot f codifcate in semnale de mare frecventa).
Viteza de conducere a impulsului nervos este infuentata de: varsta (la bebelusi
viteza maxima ajunge la din viteza maxima la adult; scade la adult la nivelul
membrelor superioare cu ~1 m/s la fecare 10 ani), sex (nervul sural prezinta
amplitudine scazuta si latenta crescuta a impulsurilor electrice la femei,
comparativ cu barbatii), temperatura (direct proportionala cu aceasta), inaltimea
(invers proportionala cu aceasta).
2. Conducerea semnalului la nivel dendritic:
Suprafata membranara dela nivel dendritic insumeaza ~ 99% din suprafata
membranara neuronala totala.
Prin intermediul teoriei cablului se incearca estimarea cantitatii de curent ce
traverseaza axial citoplasma dendritica si cat din aceasta se pierde datorita
scurgerilor prin membrana dendritica. Se incearca astfel asemuirea dendritei cu
un furtun de gradina plin de gauri.
Factorii ce determina estimative cantitatea de current ce poate trece printr-o
sectiune transversala in unitatea de timp:
- rezistenta membranara specifca (diferita intre neuroni; creste direct
proportional cu cantitatea de curent);
- rezistenta citoplasmatica specifca (creste invers proportional cu aceasta);
- diametrul neuronului (grosimea fbrei creste direct proportional cu
capacitatea fbrei de a conduce mai mult curent electric).
Dendritele realizeaza o selectie a semnalelor in functie de frecventa acestora:
atenueaza mai mult semnale ce apar mai des, rapid decat cele mai rare, lente.
Distanta intre dendrite si soma (L) este mica -> raportul constantei de lungime
(distanta de la care amplitudinea semnalului a scazut la 37% din valoarea
initiala) si L este /L<1, rezultand astfel ca semnalul nu se va pierde semnifcativ
prin scurgere in mod excesiv.
Membrana citpolasmatica dendritica contine cateva canale ionice voltaj-
dependente (de obicei Na
+
sau Ca
2+
) care pot, de la o anumita valoare a
potentialului de membrana sa se deschida si sa amplifce semnalul receptionat,
astfel incat panta descendenta ar deveni mai putin accentuate, semnalul
pierdandu-se mai greu in drumul sau spre corpul neuronal.
Nota bene: dendritele celulelor Purkinje din cerebel au o densitate de canale
ionice voltaj-dependente foarte mare, astfel incat ele pot genera adevarate
potentiale de actiune (prin infux puternic de Ca2+). Aceste canale ajuta si la
compensarea selectiva a atenuarii unor semnale de frecventa mare.
3. Conducerea la nivelul somei neuronale:
Pericarionul are, pe langa functia sa metabolica fundamentala in intretinerea
tuturor activitatilor neuronale, un rol deosebit de important in transformarea
semnalului de intrare dendritic intr-o miriada de semnale de iesire spre axon.
La o stimulare constanta si indelungata cu curent direct se poate evidentia
calitatea somei anumitor neuroni de a emite serii de potentiale de actiune intr-un
mod ritmic, separate intre ele prin hiperpolarizari ale membranei (cu rol in
activitati auto-intretinute in mod ritmic precum respiratia, mersul, inotul,
masticatia, precum si la nivelul celulelor magnocelulare din hipotalamus implicate
in secretia endocrina a ADH si oxitocina).
4. Conducerea la nivelul axonului:
Axonul este componenta neuronala ultra-specializata morfologic si biochimic
pentru transmiterea rapida si efcienta a semnalelor electrice primite de la
dendrite si soma spre butonii terminali.
Potentialele de actiune incep de obicei la nivelul segmentului initial si se
propaga in sens celulifug (spre butonii terminali), nedecremental si celulipet,
aproape insignifant, spre soma si dendrite cu atenuare puternica (posibil rol in
plasticitate sinaptica).
La nivelul segmentului initial se stabileste un prag de excitabilitate extrem de
mic (datorat densitatii foarte mari de canale de Na
+
voltaj-dependente de ~2000
canale/micrometru^2).
Mielina este produsa in SNC de oligodendrocite iar in SNP de celule Schwann,
membrana plasmatica a acestora constituind insasi teaca de mielina,
infasurandu-si membrana in jurul axonului, constituind pana la 300 de straturi
mielinice. Ultimul poarta numele de axolema.
Un axon mielinizat cu diametrul de 10 micrometri conduce impulsul electric la
fel de repede ca unul nemielinizat cu diametrul de 500 micrometri.
In axonii nemielinizati PA se transmite sub forma curentilor locali Herring (din
aproape in aproape) prin nervoase fbre de tip C (cu o viteza de 0,6-2 m/s ) in
principal find utilizate de caile sensibilitatilor termice si dureroase.
La axonii mielinizati PA se conduce prin curenti saltatorii prin doua tipuri de
fbre:
- fbre tip A alfa, beta, gamma, delta (cu o viteza de conducere de 15-120
m/s, in ordine descrescatoare a vitezei de conducere) pe calea lemniscului
medial pentru sensibilitatea proprioceptiva, avand ca receptori fusurile
neuromusculare si pe caile corticospinale pentru motoneuroni alfa ce
inerveaza muschi scheletici.
- fbre tip B (cu viteze de conducere de 3-15 m/s), gasindu-se in fbrele
preganglionare ale neuronilor din SNV.
La nivelul nodurilor Ranvier canalele de Na
+
voltaj-dependente se gasesc in
numar foarte mare, in segmentele internodale si paranodale gasindu-se (in mod
fziologic) sub teaca de mielina, foarte putine canale de K
+
voltaj dependente, cu
rol minor in restabilirea potentialului de repaus, dar cu rol esential in
managerierea simptomelor sclerozei multiple.
Consecintele demielinizarii (potential cauzata de toxina difterica, scleroza
multipla sau alte boli demielinizante):
- scaderea vitezei de transmisie (de 25 de ori mai lenta)
- absenta potentialelor de actiune de mare frecventa
- blocajul transmisiei de la un nod la altul
- generarea spontana a unor potentiale de actiune ectopice, datorate cel
mai probabil sensibilitatii extreme la stimulii mecanici.
Intre 2 axoni demielinizati afati unul in apropierea celuilalt semnalul electric
poate sari de pe unul pe care s-a initiat un potential de actiune pe cel adiacent,
inducand o depolarizare in ambele sensuri din punctul de contact cu axonul
neuronului initial afat in repaus. Acest fenomen poarta numele de crosstalk.
5. Cateva patologii ce intereseaza calitatea conductibilitatii neuronale:
A) Scleroza multipla:
Este o boala autoimuna ce afecteaza specifc oligodendrocitele producatoare
de mielina (deci este o boala exclusiv a SNC).
Etiopatogenia este inca incomplet elucidata (cauza posibila find un antigen
viral precum cel al maladiei Carre/jigodia).
Simptomele clasice sunt: vedere slabita si/sau dubla, insotita de semnul
Lhermitte (un soc electric ce calatoreste caudal prin sira spinarii pana la
picioare atunci cand gatul este in fexiune).
Conducerea axonala in aceasta boala este dependenta in mod strans de
temperatura mediului de conducere, insa intr-un mod total contra-intuitiv:
temperaturile mai scazute faciliteaza transmiterea (datorita cineticii mai lente
a canalelor de Na
+
voltaj dependente care creeaza o distributie mai
uniformizata si indelungata a sarcinilor pe unitatea de timp, reusind astfel sa
invinga capacitanta membranara crescuta si facand mai probabila o
depolarizare la urmatorul nod Ranvier). O crestere cu 2 grade Celsius a
temperaturii duce la o crestere a duratei potentialului de actiune cu 20%.
Anumite medicamente pot prelungi durata PA si pot facilita conducerea prin
axonii demielinizati. In scleroza multipla se observa o redistributie a canalelor
ionice de la nivelul membrane citoplasmatice axonale, rasfrand canalele de
Na
+
de-a lungul axonului, pierzand condensarea caracteristica de la nivel
nodal a acestora. Acestia expun canalele de K
+
voltaj-dependente in mod
normal ascunse sub teaca de mielina. Acestea duc la hiperpolarizarea
membranei in zona respectiva, astfel impiedicand si mai mult transmiterea
semnalului electric. Blocarea acestora se va face cu 4-
aminopiridina/fampridina, un blocant specifc pentru canale de K
+.
Boala se trateaza in principal cu agenti imunosupresori (tip beta-interferon cu
actiune antivirala si antiproliferanta a leucocitelor care cauzeaza atacul si
consecutiv infamatia tesutului nervos).
B) Sindrom Landry-Guillain-Barre:
Este cauzat in principal de infectii respiratorii, prin infitrarea limfocitelor in teaca
de mielina produsa de celulele Schwann (deci este o boala exclusiva
SNP).
Se manifesta prin slabiciune musculara ascendenta (dinspre picioare spre
maini, apoi spre regiunea cervicala si cefalica), culminand in fnal cu
paralizia segmentelor afectate. La nivelul trunchiului cerebral aceasta
paralizie se poate manifesta prin incapacitatea pacientului de a inghiti sau
respira.
Cu diagnostic si tratament adecvat, boala dispare de la sine in cateva
saptamani; netratata insa este fatala.
In contrast cu scleroza multipla unde pacientii nu se pot recupera, in SNP
axonii neuronali au posibilitatea de a li se resintetiza teaca de mielina (cei
din SNC nu).
C) Boala Charcot-Marie-Tooth:
Este o boala demielinizanta cu caracter ereditar cu diverse variante genetice
(cea mai frecvent intalnita clinic find CMT1).
Se manifesta clinic prin slabiciune musculara distala, la nivelul membrului
inferior, hipoestezie la nivelul tegumentului si refexe osteo-tendinoase
aproape absente. Adesea este prezenta atroferea muschilor din loja
anterioara a gambei, de unde aspectul membrului inferior se aseamana
unei sticle de sampanie rasturnata, concomitent cu o contractura
specifca a muschilor plantari, datorita fexiei plantare excesive a muschilor
din zona carora nu se opune actiunea niciunui muschi cu actiune
antagonica (dorsifexie).
Biopsia nervosa confrma demielinizarea fbrelor cu diametru mare si
proliferarea celulelor Schwann in jurul acestor fbre subtiri, capatand
aspect de bulb de ceapa.
Afectiunea poate f doar ameliorata prin fzioterapie si aplicarea unor proteze
speciale membrelor afectate.
Bibliografe:
1.Walter F. Boron & Emile L. Boulpaep - Medical Physiology (2
nd
edition)
2.I. Haulica Fiziologie umana (ed. a III-a)
3.Harrisons - Principles of Internal Medicine (18
th
ed.)
4.Irwin B. Levitan & Leonard K. Kaczmarek The Neuron, Cell and
Molecular Biology (3
rd
ed.)
5.Guyton & Hall Textbook of Medical Physiology (11
th
ed.)
Realizatorii proiectului: Leizeriuc Adnana, Zeca Vlad (anul 2, seria 2, grupa 13),
anul 2014-2015