Sunteți pe pagina 1din 17

FORMULAREA IPOTEZEI

Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romne din
perioada interbelic, alturi de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga i Joc secund de
Ion Barbu. Poezia este aezat n fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite (1927), i are rol
de program (manifest) literar, realizat ns cu mijloace poetice.
ENUNAREA ARGUMENTELOR
Este o art poetic, deoarece autorul i exprim propriile convingeri despre arta literar, despre menirea
literaturii, despre rolul artistului n societate.
Este o art poetic modern, pentru c n cadrul ei apare o tripl problematic, specific liricii moderne:
transfigurarea socialului n estetic, estetica urtului, raportul dintre inspiraie i tehnica poetic.
Se poate vorbi despre o permanen a preocuprii argheziene de a formula crezul poetic, Testament fiind
prima dintre artele poetice publicate n diferite volume: Flori de mucigai, Epigraf, Frunze pierdute etc.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
Tema poeziei o reprezint creaia literar n ipostaza de meteug, creaie lsat ca motenire unui fiu
spiritual.
Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tat unui fiu spiritual cruia i este lsat drept unic
motenire cartea", metonimie care desemneaz opera literar. Discursul liric avnd un caracter adre-
sat, lirismul subiectiv se realizeaz prin atitudinea poetic transmis n mod direct i, la nivelul expresiei,
prin mrcile subiectivitii: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I i a Ii-a
singular, alternnd spre difereniere cu persoana a IlI-a, topica afectiv (inversiuni i dislocri sintactice), n
poezie, eul liric apare n mai multe ipostaze: eu/ noi, eu/ tatl -fiul (n dialogul imaginar iniial), de la
strbunii mei pn la tine" (n relaia strbunii" - eu - tu), Robul - Domnul (n finalul poeziei).
Titlul poeziei are o dubl accepie: una denota-tiv i alta conotativ. n sens propriu (denotativ), cuvntul-
titlu desemneaz un act juridic ntocmit de o persoan prin care aceasta i exprim dorinele ce urmeaz a-i
fi ndeplinite dup moarte, mai cu seam n legtur cu transmiterea averii sale. Aceasta este ns accepia
laic a termenului. n accepie religioas, cuvntul face trimitere la cele dou mari pri ale Bibliei, Vechiul
Testament i Noul Testament, n care sunt concentrate nvturile proorocilor i apostolilor adresate
omenirii. Din aceast accepie re ligioas deriv i sensul conotativ al termenului pe care l ntlnim n
poezie. Astfel creaia arghezian devine o motenire spiritual adresat urmailor-cititori sau viitorilor
truditori ai condeiului.
Textul poetic este structurat n ase strofe cu numr inegal de versuri, nclcarea regulilor prozodice fiind o
particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat/ dialog
imaginar ntre tat i fiu, ntre strbuni i urmai, ntre rob i Domn, tot attea ipostaze ale eu-lui liric.
Metafora carte" are un loc central n aceast art poetic, fiind un element de
recuren. Termenul carte" are rol n organizarea materialului poetic i semnific, pe rnd, n succesiunea
secvenelor poetice: realizarea ideii poetice a acumulrilor spirituale; poezia este rezultatul
trudei, treapt", punct de legtur ntre predecesori i urmai, valoare spiritual, rezultat al sublimrii
experienei naintailor -hrisovul cel dinti; cuvinte potrivite"; Slova de foc i slova furit/ mperecheate-
n carte se mrit" (definiie metaforic a poeziei, n egal msur har i meteug); Robul a scris-o,
Domnul o citete" (relaia autor
- cititor).
Cartea"/ creaia poetic i poetul/ creatorul/ eu" se afl n strns legtur, verbele la persoana I
singular avnd drept rol definirea metaforic a actului de creaie poetic, a rolului poetului: am ivit, am
prefcut, fcui, am luat, am pus, am fcut, grmdii, iscat-am. Concreteea sensului verbelor red truda
unui meteugar dotat cu talent i plasticizeaz sensul abstract al actului creator n plan spiritual. Deter-
minantele verbale (pronume, substantive) sunt n general la genul feminin, desemnnd produsul:
poezia {domnia") i cartea".
Organizarea materialului poetic se realizeaz i prin seria relaiilor de opoziie n care intr cartea" sau
ipostaze ale sale:
- Ca s schimbm acum ntia oar / Sapa-n condei i brazda-n climar" (instrumentele muncii rneti
i ale muncii intelectuale);
- izvoarele creaiei poetice i poezia nsi sunt redate prin metafore/ sintagme poetice dispuse n serii
opuse: Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite"; Fcui din zdrene muguri i
coroane"; Veninul strns l-am preschimbat n miere", cenua morilor - Dumnezeu de piatr;
- Din bube, mucegaiuri i noroi/ Iscat-am frumusei i preuri no?;
- Slova de foc i slova furit/ mperecheate-n carte se mrit" (definiie metaforic a poeziei, n egal
msur har i meteug);
- Robul a scris-o, Domnul o citete" (relaia autor -cititor).
Incipitul, conceput ca o adresare direct a eului liric ctre un fiu spiritual, conine ideea motenirii
spirituale, un nume adunat pe-o carte", care devine simbol al identitii obinute prin cuvnt. Condiia
poetului este concentrat n versul: dect un nume adunat pe-o carte", iar poezia apare ca bun spiritual i
peren: Nu-i voi lsd drept bunuri dup moarte...".
Metafora seara rzvrtit" face trimitere la tre-
- figuri cutul zbuciumat al strmoilor, care se leag de ge-
DE stil neraiile viitoare, prin carte", creaia poetic, treapt
a prezentului: In seara rzvrtit care vine/ De la
strbunii mei pn la tine". Enumeraia rpi i gropi
adnci, ca i versul urmtor Suite de btrnii mei pe
brnci, sugereaz drumul dificil al cunoaterii i al
acumulrilor strbtut de naintai.
Formula de adresare, vocativul fiule", desemneaz un potenial cititor, poetul identificndu-se, n mod
simbolic, cu un tat, cu un mentor al generaiilor viitoare. De asemenea, poetul se nfieaz ca o verig n
lanul temporal al generaiilor, crora, ncepnd cu fiul evocat n poem, le transmite motenirea, opera
literar. Cartea este o treapt" n desvrirea cunoaterii.
n strofa a doua, cartea", creaia elaborat cu trud de poet, este numit hrisovul vostru cel
dinti, cartea de cptai a urmailor. Cartea" - hrisov" are pentru generaiile viitoare valoarea unui
document fundamental, asemeni Bibliei sau unei mrturii istorice, un document al existenei i al suferinei
strmoilor; Al robilor cu saricile pline/ De osemintele vrsate-n mine".
Ideea central din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei ntr-o lume obiectual.
Astfel sapa", unealt folosit pentru a lucra pmntul, devine condei, unealt de scris,
iar brazda" devine climar", munca poetului fiind numai ca material ntrebuinat altfel dect a naintailor
lui rani; asupra cuvintelor el aplic aceeai trud transformatoare prin care plugarii supuneau pmntul.
Poetul este, prin urmare, un nscocitor, care transform graiul lor cu-ndemnuri pentru vite", n cuvinte
potrivite", metafor ce desemneaz poezia ca meteug, ca trud, i nu ca inspiraie divin. Efortul poetic
presupune ns un timp ndelungat, necesar transfigurrii artistice i trudei asupra cuvintelor, sugerat prin
paralelismul dintre munca fizic (Sudoarea muncii sutelor de ani) i aceea spiritual (frmntate mii de
sptmni). n viziunea lui Arghezi, prin art, cuvintele se metamorfozeaz, pstrndu-i ns fora ex-
presiv, idee exprimat prin oximoronul din versurile: Veninul strns l-am preschimbat n miere, / Lsnd
ntreag dulcea lui putere".
Strofa a patra debuteaz cu o confesiune liric: Am. luat ocara i torcnd uure/ Am pus-o cnd s-mbie,
cnd s-njure". Poetul poate face ca versurile lui s exprime imagini sensibile, dar i s stigmatizeze rul din
jur (s njure"), arta avnd funcie cathartic i, n acelai timp, moralizatoare. Prin intermediul poeziei,
trecutul se sacralizeaz, devine ndreptar moral, iar opera literar capt valoare justiiar: Am luat cenua
morilor din vatr/ i am fcut-o Dumnezeu de piatr, / Hotar nalt, cu dou lumi pe poale, / Pzind n piscul
datoriei tale".
n strofa a cincea apare ideea transfigurrii socialului n estetic prin faptul c durerea, revolta social sunt
concentrate n poezie, simbolizat prin vioar", instrument mult mai reprezentativ pentru universul
rnesc dect clasica lir: Durerea noastr surd i amar/ O grmdii pe-o singur vioar, / Pe care
ascultnd-o a jucat/ Stpnul ca un ap njunghiat.
Arghezi introduce n literatura romn estetica urtului, concept pe care l preia de la scriitorul francez
Charles Baudelaire. Prin unicul su volum de poezie, Florile rului, Baudelaire lrgete conceptul de
frumos, integrndu-i nelegerea rului, a urtului. Arghezi, la rndul lui, consider c orice aspect al
realitii, indiferent c este frumos sau urt, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: Din bube,
mucegaiuri i noroi/ Iscat-am frumusei i preuri nof. Prin Mersurile sale, Arghezi este un poet modern, po-
trivit opiniei lui Hugo Friedrich, care afirma n cartea Structura liricii moderne, capitolul Estetica
urtului,
referitor la poetica baudelaireian: diformul produce surpriza, iar acesta declaneaz atacul neateptat.
Mai violent dect pan acum, anormalitatea se anun ca principiu al poeziei moderne, odat cu una din
cauzele ei: iritarea mpotriva banalului i tradiionalului care, n ochii lui Baudelaire, sunt coninute i n
frumuseea stilului mai vechi. Noua frumusee, care poate coincide cu urtul, i dobndete nelinitea
prin includerea banalului - odat cu deformarea n bizar - i prin mpletirea oribilului cu bufonescuh?.
De asemenea, pentru Arghezi, poezia reprezint i un mijloc de rzbunare a suferinei naintailor: Biciul
rbdat se-ntoarce n cuvinte/ i izbvete-ncet pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor".
Ultima strofa evideniaz faptul c muza, arta contemplativ, Domnia", pierde" n favoarea meteugului
poetic: ntins lene pe canapea,/ Domnia sufer n cartea mea".
Poezia este att rezultatul inspiraiei, al harului divin slova defod, ct i rezultatul meteugului, al trudei
poetice slova furit": Slova de foc i slova furit/ mprechiate-n carte se mrit/ Ca fierul cald
mbriat n clete".
Condiia poetului este redat n versul Robul a scris-o, Domnul o citete"; artistul este un rob", un truditor
al condeiului i se afl n slujba cititorului, Domnul.
Relevarea unor elemente nnoitoare ale limbajului poetic, prezente n poezie:
Nivelul lexico-semantic
- acumularea de cuvinte nepoetice, care dobndesc valene estetice (de exemplu: bube, mucegaiuri i
noroi, ciorchin de negf);
- valorificarea diferitelor straturi lexicale n asocieri surprinztoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (gr-
mdii), cuvinte i expresii populare (gropi, rpi, pe brnci, plvani, vite, zdrene), termeni religioi (cu
credin, icoane, Dumnezeu, izbvete), neologisme (obscur);
seriile antonimice: cnd s-mbie, cnd s-njure" sugereaz diversele tonaliti ale creaiei poetice
argheziene; Fcui din zdrene muguri i coroane" exprim ideea transfigurrii artistice a unor aspecte ale
realitii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale (ambiguitatea expresiei poetice); obiecte ale
existenei rneti arhaice confer tonului solemnitate: hrisov, sarici, oseminte; instrumente de munc/
viaa rural: sapa, brazda, plvani, vite;
instrumentele poetului/ viaa spiritual: condei, climar;
metafore asociate termenului poezie: cuvinte potrivite, leagne, versuri i icoane, muguri i coroane, miere,
cenua morilor din vatr, hotar nalt, o singur vioar, biciul rbdat, ciorchin de negi, slova de foc i slova
furit.
Termeni care desemneaz elemente spaiale: metaforele spaiului slbatic, haotic, rpi i gropi
adnci, exprim truda, cutarea, efortul acumulrilor treptate i plaseaz cartea - treapt (spaiu determinat
al cunoaterii, univers coerent) ntr-o scar evolutiv; spaii deschise; muntele {piatra, piscul, hotar nalt,
cu dou lumi pe poale"), pdurea (ramura); spaiul nchis, interiorul (vatr, canapea).
Nivelul morfosintactic
dislocarea topic i sintactic: i dnd n vrf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii ntregi; jocul
timpurilor verbale;
un singur verb la viitor, form negativ: nu-i voi lsa", plasat n poziie iniial n poezie (incipitul)
susine caracterul testamentar (programatic) al poeziei; negaia are sens afirmativ; verbele - persoana
I singular alterneaz cu persoana I plural, ceea ce red relaia poetului cu strmoii, responsabilitatea
creatorului fa de poporul al crui reprezentant este (s schimbm - eu am ivit); utilizarea frecvent a
verbelor la persoana I singular, timpul trecut, pentru definirea metaforic a actului de creaie poetic, rolul
poetului: am ivit, am prefcut, fcui, am luat, torcnd, am pus-o, am fcut-o, o grmdii, iscat-am, a scris-
o. Concreteea sensului verbelor red truda unui meteugar dotat cu talent i plasticizeaz sensul abstract
al actului creator n plan spiritual. Determinantele verbale (pronume, substantive) sunt n general la genul
feminin, desemnnd produsul: poezia {domnia) i cartea;
- verbele la prezent nfieaz efectele i esena poeziei.
Nivelul stilistic
- materialitatea imaginilor artistice, conferind fora de sugestie a ideii, se realizeaz prin fantezia me-
taforic, asocierile semantice inedite;
- nnoirea metaforei, comparaia inedit (mperecheate-n carte se mrit/ Ca fierul cald mbriat n
clete"), epitetul rar (seara rzvrtit", dulcea lui putere", torcnd uure", Dumnezeu de piatr",
durerea... surd i amar"), oximoronul (Veninul strns l-am preschimbat n miere,/ Lsnd ntreag
dulcea lui putere");
- enumeraia ca figur de stil (de exemplu: bube, mucegaiuri i noroi) i principiul enumerativ ca
modalitate de juxtapunere a succesivelor definiii poetice ale actului de creaie sau al surselor de inspiraie.
Nivelul fonetic; elemente de prozodie
- sonoriti dure ale unui lexic coluros, sugernd asprimea existenei i truda cutrii;
- versificaia (ntre tradiie i modernitate): strofe inegale ca numr de versuri, cu metrica i ritmul
variabile, n funcie de intensitatea sentimentelor i de ideile exprimate, dar se conserv rima mperecheat.
CONCLUZIE
Opera literar Testament de Tudor Arghezi este o art poetic modern pentru c poetul devine, n
concepia lui Arghezi, un nscocitor, iar poezia presupune meteugul, truda creatorului. Pe de alt parte,
creaia artistic este att produsul inspiraiei divine, ct i al tehnicii poetice. Un alt argument n favoarea
modernitii poeziei este faptul c Arghezi introduce n literatura romn, prin aceast creaie literar, es-
tetica urtului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexitii aspectelor existenei i o modalitate
de amendare a rului.
Valorificarea diferitelor straturi lexicale n asocieri surprinztoare, strofele inegale ca numr de versuri, cu
metrica i ritmul variabile, sunt tot attea argumente n favoarea modernitii poeziei.
Poezia Testament de Tudor Arghezi este o arta poetic de sintez pentru orientrile poeziei interbelice,
cu elemente tradiionaliste i moderniste.









Tema si viziunea despre lume in poezia
Testament

Poezia Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
romane din perioada interbelica,alaturi de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
si Joc secund de Ion Barbu. Poezia este asezata in fruntea primului volum arghezian, Cuvinte
potrivite(1927), si are rol de program (manifest) literar,realizat insa cu mijloace poetice.
Arta poetica este o creatie in versuri prin care autorul isi exprima prin mijloace artistice specifice operei
literare,conceptia despre creatie sau despre menirea creatorului. Poezia Testament de Tudor Arghezi
este o arta poetica,deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara,despre menirea
literaturii si despre rolul artistului in societate.
Este o arta poetica moderna,deoarece in cadrul ei apare o tripla problematica,specifica liricii
moderne:transfigurarea socialului in estetic,estetica uratului,raportul dintre inspiratie si tehnica
poetica.Poezia Testament este prima dintre artele poetice publicate in diferite volume:Flori de
mucigai,Frunze pierdute,Epigraf, etc.
TITLUL poeziei are o dubla acceptie: una denotativa si alta conotativa.In sens
propriu(denotativ),cuvantul-titlu desemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care aceasta isi
exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte,in legatura cu transmiterea averii sale.In sens
figurat(conotativ),cuvantul face trimitere la cele doua mari parti ale Bibliei:V.T. si N.T. in care sunt
concentrate invataturile proorocilor si apostolilor adresate omenirii.Astfel creatia argheziana devine o
mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.
TEMA poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug,creatie lasata mostenire unui fiu
spiritual.Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata
drept unica mostenire cartea,metonimie care desemneaza opera literara. Discursul liric avand un
caracter adresat, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica,transmisa in mod direct si la
nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii(marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza eul
liric):pronume personal la pers. I sg.eu; vb.la pers. I si a II-a sg.am ivit, sa urci; adj.posesive la pers. I
sg.cartea mea,strabunii mei, alternand spre diferentiere cu pers. a III-a,topica afectiva(inversiuni si
dislocari sintactice).In poezie eul liric apare in diferite ipostaze:eu/noi;eu/tatal-fiul etc.. Textul poetic este
structurat in 6 strofe cu nr.inegal de versuri,cu metrica si ritmul variabile.Discursul liric este organizat sub
forma unui monolog adresat/dialog imaginar intre tata si fiu,intre strabuni si urmasi,intre rob si Domn,tot
atatea ipostaze pt.eul liric.
INCIPITUL,conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual,contine ideea mostenirii
spirituale,un nume adunat pe-o carte,care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant.
Conditia poetului este concentrata in versul:decat un nume adunat pe-o carte,iar poezia apare ca bun
spiritual si peren:Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte.
Metafora seara razvratita face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor,care se leaga de generatiile
viitoare,prin carte. Enumeratia rapi si gropi adanci,ca si versul urmator Suite de batranii mei pe
branci,sugereaza drumul dificil al conoasterii,si al acumularilor strabatut de inaintasi. Formula de
adresare,vocativul fiule ,desemneaza un potential cititor,poetul identificandu-se,in mod simbolic,cu un
tata,ca un mentor al generatiilor viitoare.
In strofa a doua,cartea,creatie elaborata cu truda de poet,este numita hrisovul vostru cel dintai,cartea
de capatai a urmasilor.Cartea-hrisov are pt.generatiile viitoare valoarea unui document
fundamental,asemeni Bibliei.Metafora carte ,are un loc central in aceasta arta poetica,fiind un element
de recurenta.
Ideea centrala din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei intr-o lume
obiectuala.Astfelsapa,unealta folosita pt.a lucra pamantul,devinecondei,unealta de
scris,iar brazda devinecalimara,poetul aplicand asupra cuvintelor aceeasi truda transformatoare prin
care plugarii supuneau pamantul.Poetul este,prin urmare,un nascocitor care transforma graiul lor cu-
ndemnuri pt.vite,in cuvinte potrivite,metafora ce desemneaza poezia ca mestesug,ca truda,si nu ca
inspiratie divina.
Strofa a patra debuteaza cu o confesiune lirica:Am luat ocara si torcand usure/Am pus-o cand sa-
mbie,cand sa-njure.Poetul poate face ca versurile sale sa exprime imagini sensibile,dar si sa
stigmatizeze raul din jur (sa-njure),arta avand functie cathartica,dar si moralizatoare.In strofa a
cinceaapare ideea transfigurarii socialului in estetic,prin faptul ca durerea,revolta sociala sunt
concentrate in poezie,simbolizata prin vioara,instrument mul mai reprezentativ pt.popor decat clasica
lira: Durerea noastra surda si amara/Ogramadii pe-o singura vioara.Arghezi introduce in literatura
romana estetica uratului,concept pe care il preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire:Din
bube,mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi. Poezia reprezinta pt.Arghezi si un mijloc de
razbunare a suferintei inaintasilor:Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte/Si izbaveste-ncet
pedepsitor/Odrasla vie-a crimei tuturor.
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza,arta contemplativa, Domnita,pierde in favoarea mestesugului
poetic: Intinsa lenesa pe canapea,/Domnita sufera in cartea mea.Poezia este atat rezultatul inspiratiei,al
harului divin slova de foc,cat si al mestesugului,al trudei poetice slova faurita: Slova de foc si slova
faurita/Imperecheate-n carte se marita.Conditia poetului este redata in versul Robul a scris-o,Domnul o
citeste ; artistul este un rob,un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului, Domnul.
In concluzie putem afirma ca poezia Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica,datorita
afirmatiilor prezentate mai sus,dar si pt.ca poetul devine un nascocitor,iar poezia presupune
mestesugul,truda creatorului.










TESTAMENT
de Tudor Arghezi
I.Preliminarii
Privit n ansamblu, opera lui Tudor Arghezi e de o complexitate unic n literatura romn. E atta
incoeren n alctuirea ei, nct o lectur sistematic e aproape imposibil. Arghezi i-a conceput opera
ca pe un ansamblu plurivalent, al crei principiu ordonator este cel al contradiciei.
II.Tem i viziune
Cel dinti volum de poezii al lui Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite (1927), se deschide cu
poezia Testament. Poezia este o art poetic, rmnnd cel mai important text de acest gen din lirica
arghezian.
III.Analiza structural a textului
1.Titlul este unul exterior, simbolic. La nivel obviu, el desemneaz un act prin care se transmite o
valoare urmailor.
La nivel obtuz, titlul sugereaz ideea de motenire literar i de crez artistic. Primele versuri l
expliciteaz. Motenirea pe care poetul o las urmailor este una spiritual cartea. Versurile care
urmeaz sunt o paradigm a crii, un ir de definiii, textul cptnd aspect aforistic.
2.Secvene poetice.
Textul poeziei Testament este structurat n ase strofe cu numr inegal de versuri, absena
regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului.
Secvenele poetice in de perspectiva din care este definit cartea: nti, ca treapt a evoluiei,
apoi ca rod i la sfrit ca ntreptrundere a slovei de foc cu slova furit.
3.Imaginarul liric
Discursul liric se deschide printr-un verb de negaie (nu-i voi lsa) al crui sens se precizeaz
cu ajutorul unui adverb restrictiv (dect). Cele mai multe cuvinte au, de altminteri, un sens denotativ,
tensiunea poetic rezultnd din vecinti lexicale la care se adaug un verb cu valoare metaforic
(adunat).
n versurile cu care ncepe aceast poezie este repetarea unui efort originar transpus n imaginea
strbunilor suind pe brnci prin rpi i gropi adnci, pn la ivirea Verbului poetic. Efortul, suferina
perpetundu-se, se transfigureaz. Asemenea unei asceze n timp, a unui exerciiu ndelung, acel sui
pregtea o transcendere. Poezia n viziunea arghezian presupunea deci sudoarea muncii sutelor de
ani. Robia rodete; osemintele germineaz.
Cartea este treapta care atest progresul. Arghezi o definete ca pe hrisovul vostru cel dinti,
adic dovada incontestabil a existenei, act de proprietate asupra propriei istorii.
Arghezi are credina c orice poet ntemeietor de coal literar trebuie s-i asume organic
poezia naintailor. La nivelul textului, ideea apare sugerat de imaginea de osuar, pe care a remarcat-o
Clinescu; cartea sa este, de fapt, a robilor cu saricile pline/ De osemintele vrsate-n mine.
ntr-o succesiune de imagini ameitoare poetul vorbete despre naterea poeziei ca despre un
proces de germinaie universal n care sunt posibile teribile metamorfoze, nu doar datorit efortului
generaiilor, ci i graie efortului i meteugului poetic. Aceast germinaie are ca punct de plecare o
realitate adesea imund, dar care pstreaz, nealterat n ea, germenele creaiei.
Procesul creaiei se constituie ntr-o adevrat alchimie care permite metamorfoze neobinuite:
sapa devine condei; brazda climar, graiul cu-ndemnuri pentru vite cuvinte potrivite. Urmeaz
geneza, nu mai puin ascetic, a versului: i, frmntate mii de sptmni,/ Le-am prefcut n versuri i-
n icoane. Poezia este n fond un fenomen de distilare, este esen de cuvinte extras din limbajul
comun.Poetul potrivete cuvintele, pstrndu-le mustul, frgezimea iniial. Sudoarea, veninul, ocara,
bubele, mucegaiul, noroiul, durerea sunt preschimbate n miere, n frumusei i preuri noi. Prin alchimia
poetic, semnele lumii urte capt putere magic, ntemeietoare.
Poetul a luat cenua morilor din vatr i a fcut-o Dumnezeu de piatr,/ Hotar nalt, cu dou
lumi pe poale/ Pzind n piscul datoriei tale. Actul su are semnificaia sacralizrii memoriei strmoilor.
El monumentalizeaz memoria ancestral pentru a face din ea un hotar nalt de unde, cu sentimentul
responsabilitii, s poat fi pzii ambii versani ai Trecutului i Viitorului, ai Binelui i Rului.
Pentru Arghezi arta are i un pregnant rol social: izbvete-ncet, pedepsitor; ea devine biciul
rbdatcare se-ntoarce n cuvinte, genernd, n cele din urm, doar plcerea estetic, fiindc revolta,
ura social se convertesc n poezie pur(ideea poeziei pure apare i n Ex libris: Dar jertfa lui
zadarnic se pare,/ Pe ct e ghersul crii de frumos./ Carte iubit, fr de folos,/ Tu nu rspunzi la nici o
ntrebare).
Ultima strof a poeziei ncearc a fi o reprezentare sintetic a ideii de creaie. S-a spus c slova
de foc i slova furit din aceast strof ar ilustra cele dou moduri de natere a poeziei: prin trud,
lucrare migloas asupra cuvntului, cu verbul (slova furit) i datorit harului poetului (slova de foc).
Argumentul de baz al acestei idei l gsim n versul urmtor al poeziei: mprecheate-n carte se mrit.
Pe de alt parte, slova de foc, observa Nicolae Manolescu, n-ar exprima neaprat ideea de inspiraie, ci
tot pe aceea de trud, de implicare n real a meteugarului poet n numele naintailor si i al
continuitii de spirit; n acest context, truda se asociaz firesc cu termenii fier i clete: Ca fierul
cald mbriat n clete.
Finalul poemului fixeaz condiia artistului care se declar rob n slujba cititorului. El vrea s
atrag astfel atenia nu asupra unei condiii umile, ci a rolului subtil pe care l are artistul de a crea
mentaliti i de a modela suflete.
4. Limbajul poetic
Limbajul Testamentului este, pentru orice lector, surprinztor nu numai prin asocieri, ci i prin
cuvintele sale, multe periferice. Stau alturi termeni poetici, cuvinte aspre, cuvinte din vocabularul
bisericesc, neologisme i cuvinte arhaice sau populare. Metafora inedit i simbolul dein rol esenial. Tot
ceea ce definete limbajul poetic arghezian este semn al modernitii.
IV. Analiza tipologic a textului poetic pe baza caracteristicilor structurale; tipuri de lirism.
Fiind o art poetic, Testament aparine lirismului subiectiv generat de un eu liric n ipostaza creatorului
care transform bube, mucegaiuri i noroi n frumusei i preuri noi.
V. Analiza tipologic a textului poetic din punct de vedere al curentului literar
Nicolae Manolescu arat c, spre deosebire de poezia mai veche, poezia modern are o
contiin de sine i, deci, o existen proprie, fapt dovedit de conceperea i construirea volumului de
versuri ca un ntreg semnificativ, prefaat sau ncheiat de o art poetic. Din acest motiv acest text poate
fi considerat art poetic modern, dar i pentru c, n exprimarea crezului liric, autorul pune accentul nu
att pe tehnica poetic (clasica ars poetica), ct mai ales pe condiia artistului, pe relaiile dintre poet i
lume sau creaie.
VI. Concluzii
ipt ntre noaptea care ne precede i ne urmeaz, soluie provizorie ntre dou necunoscute,
cum spune Arghezi, poezia e nu numai limbajul sacru al omenirii, dup concepia romanticilor secolului
trecut, ci i limbajul dator s realizeze comunicarea ntre generaii care nu se vor ntlni niciodat altfel.





















































Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, in care sa prezinti tema si viziunea despre lume, reflectate intr-un text poetic
studiat, apartinand lui Tudor Arghezi. in elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

- evidentierea trasaturilor care fac posibila incadrarea textului poetic intr-o tipologie, intr-un curent cultural /
literar, intr-o perioada sau intr-o orientare tematica;
- prezentarea temei, prin referire la textul poetic ales, prin referire la doua imagini / idei poetice;
- sublinierea a patru elemente ale textului poetic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a
poetului (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta,
simbol central, figuri semantice - tropii, elemente de prozodie etc. );
- exprimar
ea unei opinii argumentate despre felul in care tema si viziunea despre lume sunt reflectate in textul poetic
ales.

Eugen Lovinescu definea modernismul ca o "miscare literara iesita din contactul mai viu cu literaturile
occidentale si, indeosebi, cu literatura franceza", accentuand ideea ca este vorba despre contactul cu
literaturile occidentale de dupa 1880. La baza acestui proces de modernizare a literaturii romane sta
principiul sincronismului ( principiul care asigura dinamica fenomenelor culturale si sociale ale secolului al
XX-lea romanesc ).

in sens restrans, conceptul de modernism a fost asociat miscarii literare constituite la sfarsitul secolului al
XIX-lea, in jurul unor poeti de origine portugheza, precum Ruben Dario si Antonio Machado; notele sale
definitorii sunt "o estetica a sinceritatii" si "un simbolism muzical verlainian" (Irina Petras ) in sens larg,
modernism inseamna aparitia formelor inovatoare in planul creatiei artistice, forme care se opun, de regula,
traditiei ( traditionalismului ); din aceasta perspectiva, toate curentele literare care au dominat inceputul si
prima jumatate a secolului al XX-lea fac parte din modernism: simbolismul, expresionismul, suprarealismul,
futurismul, dadaismul, imagismul. "Pot fi denumite drept moderniste, apartinand modernismului, totalitatea
miscarilor ideologice, artistice si literare care tind, in forme spontane sau programate, spre ruperea
legaturilor cu traditia prin atitudini anticlasice, antiacademice, antitraditionale, anticonservatoare, de orice
speta, repulsie impinsa pana la negativism radical" ( Adrian Marino )

Eul liric este instanta care emite un discurs poetic pentru a comunica un sine imaginar. intre eul liric si eul
biografic ( eul individual, eul empiric al poetului ) exista o permanenta distantare. Tudor Vianu considera ca
exista trei tipuri de lirica: lirica eului, aceea a unei stari, a unui sentiment marturisit direct; lirica mastilor,
aceea a sentimentului prezentat sub o masca straina; lirica rolurilor, aceea a asumarii unor sentimente
jucate, experimentate, care nu sunt intotdeauna acceptate.
in lirica moderna, se produce o destructurare a eului liric, total indepartat de eul individual, celebra fiind
afirmatia lui Arthur Rimbaud: "Eu este un altul". in general, eul liric este marcat in text prin forme
pronominale si forme verbale de persoana I. Pot sa apara si alte persoane, care au functie generalizatoare,
extinzand sfera sentimentelor exprimate de vocea lirica la nivelul receptorului. in poezia moderna, nu numai
persoana eului liric se modifica, ci si numarul, aparitia pluralului sugerand o polifonie a vocii in care
distantarea de eul individual creste.

Dupa volumul de debut, Cuvinte potrivite ( 1927 ), surprinzator prin noutatea expresiei artistice si prin
tematica, in 1931, apare un alt volum al lui Tudor Arghezi, cel putin la fel de surprinzator. "Efectul Florilor de
mucigai poate fi asemanat cu cel al unei lovituri de maciuca. Buimaciti de puternicul soc, unii nu-si vor
reveni decat peste cativa ani [] Putini au fost cei care, la momentul aparitiei, i-au apreciat frumusetea
unica" (Dorina Grasoiu, "Batalia"Arghezi ). intregul volum pare sa confirme versurile emblematice pentru
creatia argheziana, exprimate in poemul cu statut de arta poetica, Testament :"Din bube, mucegaiuri si
noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi." Poezia care deschide volumul din 1931 poate fi considerata tot o
arta poetica.

La nivel stilistic, titlul se valideaza ca un oximoron, care pare a copia modelul baudelairian din Florile raului,
deoarece asociaza un termen din sfera semantica a frumosului - "flori" - cu unul din cea opusa - "mucigai".
La nivel semantic, din punct de vedere denotativ, titlul fixeaza imaginarul poetic in sfera spatiului inchis,
umed, specific inchisorilor, propice "florilor de mucigai", pete de culoare in cadrul unui univers tern,
mohorat, dezolant. in sens conotativ, se valideaza ideea ca in orice existenta sordida poate exista ceva
frumos, "floarea" devenind un simbol al nasterii frumusetii din materia imunda. La nivel metatextual, titlul
avertizeaza asupra formulei lirice uzitate de poet, estetica uratului.

Incipitul are caracter declarativ, verbul de persoana I identificand eul liric subiectiv: "Le-am scris cu unghia
pe tencuiala". Lexemele primei secvente poetice contureaza imaginea unui spatiu inchis, a unei materialitati
grele, elementare, un spatiu interior, ostil. intunericul sugereaza claustrarea, devenind laitmotiv al poeziei si
al volumului. Se descrie un spatiu al singuratatii absolute, din care lipseste pana si gratia divina: "Pe un
parete de firida goala, / Pe intuneric, in singuratate, / Cu puterile neajutate, / Nici de taurul, nici de leul, nici
de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan." Adjectivul obtinut prin prefixare
negativa - "neajutate" - este ilustrativ pentru conditia eului liric. Animalele biblice, secundanti ai celor trei
evanghelisti, lipsesc din existenta creatorului arghezian. Versurile acestei strofe contureaza un imaginar al
temnitei, respirand accente ale "substratului antropologic" (Adrian Marino), dat fiind faptul ca poetul a fost
inchis intre 1918-1919 la Vacaresti, ca urmare a publicarii pamfletului Baroane.
Perspectiva este moderna, unul dintre elementele definitorii pentru lirica modernista fiind imposibilitatea
interpretarii ei liniare, textul obligand permanent la reveniri, reconsiderari. Cursivitatea este asigurata de
folosirea consecventa a ingambamentului, procedeu artistic prin care se continua ideea inceputa intr-un vers
in versul urmator.

Din punct de vedere stilistic, aceasta prima secventa lirica este lipsita de artificiul metaforizant.
Expresivitatea rezulta din caracterul surprinzator al asocierilor, procedeele artistice fiind putine: enumeratia
- Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul" - epitetul - "firida goala", "puterile neajutate". La nivel sintactic,
absenta complementului direct din prima fraza a poemului creeaza ambiguitatea sensurilor, specifica poeziei
moderne. Absenta determinantului sintactic pentru verbul "am scris" este justificabila in mai multe moduri:
complementul este exprimat anterior, in titlu ( "florile de mucegai le-am scris cu unghia pe tencuiala" );
complementul poate fi considerat lexemul din versurile urmatoare: "stihurile le-am scris cu unghia pe
tencuiala".

Avand in vedere simetriile sintactice, se poate stabili o relatie de echivalenta intre florile de mucegai si
stihuri, ceea ce presupune metamorfoza artistica a unei realitati ( florile de mucegai se transforma in stihuri
). Artisticul ca modalitate de iesire din contingent, ideea ca poezia inseamna atemporalitate constituie
principiul organizator al ultimelor versuri din prima strofa: "Sunt stihuri fara an". Perpetuarea in timp a
creatiei artistice - "fara an" - conserva momentul elaborarii - "Stihurile de-acum". Enumeratia prin care se
prezinta caracteristicile liricului din Flori de mucigai are rolul de a puncta ineditul formulei artistice abordate,
estetica uratului: "Stihuri de groapa, / De sete de apa / si de foame de scrum, / Stihurile de acum." in
legatura cu absenta ajutorului divin in creatie se dezvolta sensurile metaforei "unghia ingereasca". Creatorul
incearca recuperarea inspiratiei de natura divina, dar ostilitatea mediului face imposibil acest lucru: "Cand
mi s-a tocit unghia ingereasca / Am lasat-o sa creasca / si nu a mai crescut - / Sau nu o mai am cunoscut".
Perturbarea topica din ultimul vers al primei strofe este o caracteristica a poeziei moderne, care are, in text,
rolul de a evidentia pronumele personal, substitut pentru "unghia ingereasca". Prima strofa, avand structura
polimorfa, se organizeaza in jurul ideii de singuratate absoluta a creatorului, claustrat intr-un spatiu al
temnitei din care a disparut orice speranta ( ipostaza amintind de dantescul indemn "Lasati orice speranta,
voi care intrati aici" ).

Se prefigureaza o stare de revolta, prin folosirea conjunctiilor coordonatoare "si", "sau".

A doua strofa, un catren, propune imaginea unui univers exterior, la fel de ostil ca si acela din prima strofa.
Spatiul interior si spatiul exterior se afla in consonanta: "Era intuneric. Ploaia batea departe, afara. / si ma
durea mana ca o gheara / Neputincioasa sa se stranga. / si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana
stanga." Verbele la imperfect transmit ideea continuitatii starii de dizgratie a eului liric, perceputa dureros.
Mana, motiv central al textului poetic, prin semnificatii, devine simbolul actului creator si al destinului
artistului. "Neputincioasa", mana inspiratiei angelice refuza sau nu poate "sa se stranga". Ca in majoritatea
textelor argheziene, atitudinea nu este de resemnare. Refuzandu-si destinul, creatorul arghezian se revolta
impotriva propriei conditii: "si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga". Ultima sintagma, simbol al
directiei infernului, valideaza noua formula literara, reafirmand orgolios estetica uratului.

Poezia are valoare de arta poetica prin aceasta atitudine sfidatoare fata de un mod de a concepe scrisul.
Proclamandu-si dreptul de a-si alege destinul - "m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga" - eul liric
arghezian realizeaza in acest text una dintre cele mai emotionante si mai dureroase confesiuni despre rolul
menirea artei si a artistului. intregul volum va sustine aceasta atitudine, confirmand unicitatea si proteismul
glasului poetic arghezian.









Testament
de Tudor Arghezi (autor canonic)
arta poetica moderna

Definitie: Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si
viata a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l
particularizeaza.
"Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte
Decat un nume adunat pe-o carte.
In seara razvratita care vine
De la stramosii mei pana la tine,
Prin rapi si gropi adanci,
Suite de batranii mei pe branci,
Si care, tanar, sa le urci te-asteapta,
Cartea mea-i, fiule, o treapta.

Asaz-o cu credinta capatai.
Ea e hrisovul vostru cel dintai,
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele varsate-n mine.

Ca sa schimbam acum intaia oara,
Sapa-n condei si brazda-n calimara,
Batranii-au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Si leagane urmasilor stapani.
Si framantate mii de saptamani,

Le-am prefacut in versuri si-n icoane.
Facui din zdrente muguri si coroane.
Veninul strans l-am preschimbat in miere,
Lasand intreaga dulcea lui putere.
Am luat ocara, si torcand usure
Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.
Am luat cenusa mortilor din vatra
Si am facut-o Dumnezeu de piatra,
Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,
Pazind in piscul datoriei tale.

Durerea noastra surda si amara
O gramadii pe-o singura vioara,
Pe care ascultand-o a jucat
Stapanul ca un tap injunghiat.
Din bube, mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi.
Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte
Si izbaveste-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptatirea ramurei obscure
Iesita la lumina din padure
Si dand in varf ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii intregi.

Intinsa lenesa pe canapea,
Domnita sufera in cartea mea.
Slova de foe si slova faurita
Imparechiate-n carte se marita,
Ca fierul cald imbratisat in cleste,
Robul a scris-o, Domnul o citeste,
Far-a cunoaste ca-n adancul ei
Zace mania bunilor mei."
Poezia "Testament" de Tudor Arghezi (1880 - 1967), aflata in fruntea primului volum, "Cuvinte potrivite"
(1927), reflecta lirismul subiectiv si constituie, poate, cea mai cunoscuta arta poetica din lirica romaneasca. Alte
poezii programatice sunt "Portret", "Ruga de seam", "Ia aminte".

Tema poeziei "Testament" exprima conceptia despre arta a lui Arghezi si defineste programatic intreaga
creatie lirica a poetului, in care cuvantul este atotputernic, stapan absolut al universului, iar opera literara este
rodul harului divin si al trudei.
Titlul "Testament" este sugestiv pentru ideea fundamentala a poeziei, aceea a relatiei spirituale dintre
generatii si a responsabilitatii urmasilor fata de mesajul primit de la strabuni. De asemenea, titlul ilustreaza si in
sens propriu faptul ca poezia este un "act oficial" intocmit de poet, prin care lasa mostenire urmasilor opera sa
literara:
"Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte,
Decat un nume adunat pe-o carte."
Structura, compozitie, limbaj poetic
Incipitul este o adresare directa, forma negativa a verbului la persoana a II-a singular avand rolul de a
accentua valoarea deosebita a mostenirii, opera literara, bunul cel mai de pret al poetului, pe care acesta o lasa
prin testament viitorimii: "Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte, /Decat un nume adunat pe-o carte."
Creatia literara constituie o acumulare spirituals mostenita "de la strabunii mei", realizata cu mult efort si in
mod evolutiv: "Prin rapi si gropi adanci,/ Suite de batranii mei pe branci"
Continuarea traditiei stravechi si a operei infaptuite de stramosi constituie o treapta in evolutia spirituaia a
omenirii, simbolizata aici prin vocativul "fiule", o adresare directa, care da poeziei un ton familiar, intim, ce apropie
predecesorii de viitorime: "si care, tanar, sa le urci te-asteapta,/ Cartea mea-i, fiule, o treapta."
Ca mesager al trudei si durerii strabunilor, poetul asaza "cartea" la capataiul civilizatiei omenesti, cu indemnul,
din nou adresat direct, de a respecta acest bun spiritual si a-l duce spre progres, asemuind opera cu biblia: "Asaz-
o cu credinta capatai,/ Ea e hrisovul vostru cel dintai".
Evolutia spirituala este ilustrata prin instrumentele pe care poetul le enunta in poezie, de la munca fizica,
"sapa" si "brazda", omenirea a progresat catre o activitate intelectuaia, "condei", "caiimara": "Ca sa schimbam
acum, intaia oara,/ Sapa-n condei si brazda-n calimara".
Limbajul poetic vine din vorbirea batranilor, din limba populara, "Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite", din
care poetul a "ivit cuvinte potrivite", ceea ce constituie o marturisire de credinta, careia ti ramane devotat.
Inovatia stilistica argheziana face ca poetul sa valorifice cuvintele in sens estetic, sa le dea o noua semnificatie,
intrucat cuvantul este la Arghezi atotputernic: "Le-am prefacut in versuri si-n icoane./ Facui din zdrente muguri si
coroane,/ Veninul strans l-am preschimbat in miere,/ Lasand intreaga dulcea lui putere."
Cuvantul arghezian este omnipotent, el poate sa mangaie sau sa pedepseasca, sa aline sau sa ocarasca: "Am
luat ocara, si torcand usure/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure."
Cuvantul este divin, este dat de la Dumnezeu, poetul facand trimitere la Biblie, unde se spune ca "mai intai a
fost cuvantul", iar generatiile viitoare au datoria de a-l pastra si a-l inaita: "Am luat cenusa mortilor din vatra/ Si
am facut-o Dumnezeu de piatra,/ Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,/ Pazind in piscul datoriei tale. "
Datoria poetuiui este aceea de a ilustra in poezia sa, simbolizata prin "vioara", durerile neamului romanesc,
imaginea grotesca a stapanului jucand "ca un tap injunghiat" fiind subliniata de ideea biciului rabdat intors in
cuvinte, ca simbol al izbavirii si pedepsirii celor ce au provocat suferintele. Limba poetica in care sunt exprimate
aceste idei este surprinzatoare prin inovatie stilistica, Arghezi aducand in literatura romana estetica uratului, o
noua maniera literara de a exprima frumosul, dandu-i astfel o noua valoare: "Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-
am frumuseti si preturi noi."
Tudor Arghezi considera poezia o domnita rasfatata, aleasa, plina de sensibilitate si de noblete spirituals:
"Intinsa lenesa pe canapea/ Domnita sufera in cartea mea."
Ultima strota da o definitie concreta operei literare care, in conceptia lui Arghezi este o imbinare armonioasa
intre har, talent, inspiratie si truda, efort, intre care exista o uniune perfect!: "Slova de foe si slova faurita/
Imparecheate-n carte se marita,/ Ca fierul cald imbratisat in cleste."
Poetul se considera robul cititorului, care este "Domnul", el creeaza o opera care sa fie citita de urmasi, e cel
care trudeste din greu pentru' ca cititorul sa fie constient de datoria sa de a contribui la evolutia civilizatiei
spirituale a omenirii: "Robul a scris-o, Domnul o citeste".
Intreaga opera literara este rodul unei traditii stramosesti in care se inscrie si opera lui in mod evolutiv, progresiv,
pe care o lasa mostenire urmasilor, asa cum si el a preluat-o si a infrumusetat-o, a imbogatit-o, a inaltat-o
spiritual: "Far-a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mania bunilor mei."
Limbajul artistic (estetica uratului) se individualizeaza in intreaga noastra literatura prin modalitati originate si
novatoare:
Sintagme poetice aflate in relatii de opozitie: "graiul lor cu indemnuri pentru vite"/ "am ivit cuvinte potrivite";
"bube, mucegaiuri si noroi" / "Frumuseti si preturi noi"; "Zdrente"/ "muguri si icoane"; "veninul'/ "miere";
Metafore surprinzatoare ca semnificatii: pentru sensul de opera, poetul foloseste o multitudine de metafore:
"carte", "hrisov", "ocara", "cuvinte potrivite", "Dumnezeu de piatra", "ciorchini de negi", "slova de foc si slova
faurita";
Epitetele se disting prin inovatie, prin alaturarea de cuvinte surprinzatoare: "dulcea lui putere", "durerea surda si
amara", "torcand usure";
Sintaxa surprinde prin inversarile de topica: "Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii
intregi.";
Limbajul popular este semnificativ in poezie prin expresiile si cuvintele populare: "pe branci", "saricile", "plavani",
"poale", "zdrente", "tap injunghiat", "se marita".
Versurile au metrica variabila, iar lexicul e abrupt, colturos, in consonants cu asprimea ideilor transmise.
Orice act creator spiritual implica si cultul poetului pentru traditie, pentru stramosi si totodata responsabilitatea
creatorului fata de urmasi, idee exprimata de Arghezi in mod explicit: "Poezia e insasi viata, e umbra si lumina
care catifeleaza natura si da omului senzatia ca traieste cu planeta lui in cer. Pretutindeni in toate este poezie, ca
si cum omul si-ar purta capul cuprins intr-o aureola de icoana."

























Tudor Arghezi - Testament
Introducere


Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna, un text programatic si
inovator pentru perioada in care vede lumina tiparului.
Opera literara Testament este o arta poetica moderna, in care sunt prezente idei
privind dimensiunile estetice, etice si sociale ale creatiei,regasim identitatea intre planul
autorul si cel al eului liric. Opera dezvolta un ansamblu de trasaturi care compun
viziunea despre lume si viata a poetului, despre menirea lui in Univers si despre
misiunea artei sale, intr-un limbaj literar particular.
Cuprins
Poezia se incadreaza in directia modernista, teoretizata de Eugen Lovinescu,
pentru ca impune forme noi in planul creatiei artistica, dar si pentru rolul asumat de poet
de a crea si de a reflecta asupra creatiei sale. De asemenea, interesul autorului se
indreapta spre raportul dintre inspiratie si tehnica poetica, punand problema cuvantului,
a capacitatilor acestuia de a re-crea lumea, dar si pe aceea a slefuitorului de cuvinte, a
artistului.
Tudor Arghezi opteaza pentru o poezie moderna construita din srofe polimorfe, cu o
prozodie inedita.
Arta poetica Testament ilustreaza unitatea de conceptie si de viziune a lui Tudor
Arghezi asupra existentei. In opinia lui Arghezi, poetul este un creator orgolios, dublu
determinat, pe de-o parte de pamant, principiu al germinatiei eterne si pe de alta parte
de cuvant, semn al revelatiei in spirit. El deschide relatia paternale cu un cititor abstract,
pentru care duce un mesaj, trecand prin generatii successive. El este un poeta faber,
adica slefuitor de cuvinte, care filtreaza trairile neamului prin propria constiinta.
Rolul poeziei este acela de de transfigurare a oricaror aspect ale realitatii, prin
cuvant si imagine artistica: din bube,mucegaiuri si noroi/iscat-am frumuseti si
preturi noi .Ca si poetul francez Charles Baudelaire, care a impus estetica
uratului in volumul: Les fleurs du mal, Arghezi considera ca orice aspect al realitatii,
indifferent daca este frumos sau urat poate constitui material poetic,situandu-se astfel
pe o pozitia a modernitatii denumita estetica uratului.
Lirismul subiectiv este un monolg adresat care se realizeaza prin atitudinea
poetica transmisa in mod direct, la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii(marci
lexico-gramaticale prin care se evidentiaza eul liric:pronume personale la persoana I
singular,adjective poesesive,verbe la present,pers I,topica afectiva(inversiuni si dislocari
sintatice).
Tema poeziei o reprezinta conceptia asumata a poetului de a echilibra tensiunile
dintre slova de foc (metafora pentru inspiratie) si slova faurita ( metafora
pentru mestesug) in creatia cu valoare testamentara.
Motivul central al poeziei este acela al cartii, care simbolizeaza ideea de
cunoastere,de legatura spiritual intre generatii,pentru ca ea oglindeste"seara razvratita"
a stramosilor ce au urcat "prin rapi si gropi adanci",dar si ideea de truda, de mestesug,
de pasiune.Cuvantul carte are o bogata sinonimie in text: testament,hrisov,cuvinte
potrivite.
Titlul este o metafora care ilustreaza foarte bine conceptul vizat: structura lingvistica
ce sta in fruntea unui text, indica, de cele mai multe ori, continutul si ii atrage pe cititori.
Acesta se afla in stransa legatura cu tema, pe care o sugereaza si cu universul de idei
prezentat.
Compozitional, poezia are cinci strofe,alcatuit dintr-un numar inegal de versuri.Cele
cinci strofe ale poeziei se grupeaza in trei secvente poetice/pe trei coordinate.Prima
este alcatuita din primele doua strofe, sugerand legatura dintre poet si cititorii-urmasi; a
doua alcatuita din urmatoarele doua strofe, reda rolul etic,estetic si social al poeziei;a
treia, redata de ultima strofa,incrancenata lupta a poetului cu lexical.
Incipitul introduce cititorul direct in problematica poeziei, pin referire la atitudinea
poetului fata de creatie, fata de lume si de sensul pe care el il da cartii, singura sa avere
fiind de factura spirituala ( Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,/ Decat un
nume adunat pe-o carte ). Prin adresarea directa a eului liric catre un fiu spiritual,
poetul se identifica, in mod imbolic, cu un tata si isi asuma rolul de mentor. Bunurile
artistului sunt concentrate in opera sa, care devine o treapta spre cunoastere, necesara
tinerilor pentru a-si desoperi propria identitate: Ea e hristovul vostru cel dintai ,
asa cum apare in strofa a doua.
Strofa a treia se construieste pe ideea ca lumea materiala se metamorfozeaza in
dimensiune spirituala prin intermediul poetului. In poezie, se pleaca de la o realitate
dura care este transpusa in metafore, nuantandu-se rolul poetului de alchimist al
cuvintelor.
Strofa a patra este construita pe ideea ca poezia rolului social, moralizator al artei,
dar si pe aceea a functiei catarhice, de tranformare a suferintei in bucurie, prin
intermediul artei.
Ultima strofa pune in evidenta ideea ca poezia se naste din tensiunea creata intre
har si mestesug, din fuziunea dintre spirit si materie ("Slova de foc si slova faurita/
Imperecheate in carte se marita"). Metafora "slova de foc" exprima inspiratia, harul
divin, iar "slava faurita" sugereaza mestesugul, truda poetului.
Simetria textului este data de plasarea cuvantului-cheie "carte" si a sinonimelor sale
in diferite pozitii ale discursului liric pentru a accentua ideea centrala in fiecare dintre
cele trei coordonate.
Relatiile de opozitie se stabilesc, la nivelul discursului liric,intre diversele
component ale artei poetice,in jurul termenului carte. Opozitia robul-Domnul se
regaseste in versul: Robul a scris-o, Domnul o citeste si reda relatia dintre
scriitor si cititor, in care robul-poet si-a asumat statutul umil, de truditor al cuvantului.
Metafora carte are un rol esential in organizarea meterialului poetic, fiind un
element de recurenta. Termenul are, in text, mai multe sinonime cu ajutorul carora
creeaza nuantari si particularizari are artei poetice.
Incheiere
Textul poate fi considerat o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric si
viziunea asupra lumii prin mijloace artistice. Pentru Arghezi, poezia este o imbinare a
slovei faurite, slefuite de un adevarat bijutier al cuvintelor, si a slovei de foc, inspiratie
de origine divina. Rolul poetului este de a da cuvintelor urate"bube,mucegaiuri si noroi",
forme si continuturi noi,transformandu-le in "versuri si-n icoane" si de a gasi calea cea
mai potrivita pentru a pastra legatura dintre generatii.