Sunteți pe pagina 1din 4

Relatiile interpersonal si rolul lor in formarea personalitatii

In literatura de specialitate exista numeroase definitii ale personalitatii, fiecare


surprinzand cateva aspecte fundamentale ale acestui concept atat de greu de surprins
intr-o formulare unanim acceptabila.
Norbert Sillamy (1996) defineste personalitatea drept (...) element stabil al
conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana.
Pentru sociologie personalitatea este expresia socioculturala a individualitatii
umane. (Dictionar de Sociologie - coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu)
Pentru G. W. Allport (autorul celebrei lucrari Structura si dezvoltarea
personalitatii"), personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a
acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau
caracteristic. Personalitatea umana se dezvolta de-a lungul ontogenezei printr-o serie
de stadii succesive avand o multipla determinare: bio-psiho-socio-culturala care se
reflecta in mod semnificativ in ceea ce numim particularitati de varsta. Pentru
educatorul scolar este important de cunoscut toate aceste aspecte pentru argumentul ca
principala misiune a scolii este formarea si dezvoltarea personalitatii umane.

Cunoasterea personalitatii interpersonale

Conceptul de personalitate interpersonala este oarecum paradoxal. Daca prin
conceptul de personalitate desemnam acele trasaturi ce apartin fiecaruia dintre noi si
prin care ne deosebim fundamental de toti ceilalti, conceptul de personalitate
interpersonala releva acele trasaturi relevante pentru profilul personal al fiecarui
subiect uman, dar care sunt puse in evidenta in momentul in care interactionam cu
semenii. In acest sens particularitatea de a fi egoist sau generos transpare doar atunci
cand oamenii intra in relatii unii cu ceilalti. Relatiile interpersonale reprezinta un
fundament pentru structurarea personalitatii, personalitatea fiind si rezultat al
interrelatiilor si creatoare de interrelatii. Personalitatea este "ecoul" si, in acelasi timp,
"oglinda" influentelor sociale, ea se formeaza si se manifesta numai in societatea
umana. Ereditatea specific umana este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru
umanizare. Umanizarea se face prin socializare.

Socializarea este procesul de adaptare la viata sociala. Ea se produce in relatiile
cu ceilalti (in familie, gradinita, scoala, grupuri). Prin socializare, se obtine aptitudinea
de a trai in societate, adica sociabilitatea, prin care intelegem inclinatia individului
spre cultivarea relatiilor sociale.
Ea este o nevoie fundamentala a omului; este vorba despre satisfacerea
trebuintelor individului prin realizarea unei relatii cu altul, in felul acesta viata sa
psihica obtinand satisfactie si echilibru. Trebuinta de a relationa cu altii are
urmatoarele trei aspecte:
Nevoia de incluziune. Apare inca la copilul mic si se manifesta astfel:
- nevoia de comunicare si de contact;
- nevoia dea fi ingrijit;
- frica dea fi neglijat.
Daca in copilarie nu se satisface aceasta trebuinta, copilul devine frustrat, ceea
ce are efecte negative in personalitatea adultului.
Trebuinta de control - in functie de particularitatile sale fizice individuale,
omul simte nevoia sa-si exercite puterea fata de altii, ori sa fie protejat de altii.
Nevoia de afectiune - aceasta implica reciprocitatea.
In conduita interpersonala, aceste nevoi se pot manifesta la nivel moderat, in exces
sau in deficit. Excesul se manifesta astfel: la nevoia de incluziune - persoana suporta greu
singuratatea; la nevoia de control - sunt persoane care vor sa domine; la trebuinta de
afectiune- persoana are nevoie exagerata de afectiune si intimitate.
Deficitul se manifesta astfel: persoane cu dificultati de integrare, persoane care au
mereu nevoie de directive, persoane nereceptive la tandrete.
Sociabilitatea evolueaza de la forme sincretice de manifestare in copilarie pana la
sfarsitul prescolaritatii, spre forme diferentiate si personale in adolescenta, pana la fixarea ei
in roluri si statute ale persoanei adulte.
In relatiile interpersonale este firesc sa apara dezacorduri, interese opuse. Disonantele
actioneaza diferit in relatiile predominant de cooperare fata de relatiile predominant de
competitie.
Comunicarea in relatiile de cooperare este deschisa, onesta, fiecare este interesat sa
informeze si sa fie informat de celalalt, se manifesta incredere, receptivitate fata de cerintele
si sugestiile celuilalt; privesc dezacordul si interesele conflictuale ca fiind o problema comuna
care se poate rezolva in mod deschis, recunoscand nevoile celeilalte parti aflate in disputa.

In relatiile de competitie este lipsa de comunicare, se comunica informatii false, sau
comunicarea prudenta, incarcata de suspiciune si indiferenta fata de nevoile celuilalt.

Tipuri de relatii interpersonale
Psihologii considera ca relatiile interpersonale se afla in stransa legatura cu fericirea,
cu sanatatea fizica si mentala. Relatiile sunt foarte importante pentru oricare din activitatile
noastre zilnice. Ele pot fi si o sursa de tensiune psihica si de nefericire atunci cand sunt
conflictuale. Principalele tipuri de relatii interpersonale sunt: prietenia, dragostea si casatoria,
relatiile dintre parinti si copii, relatiile de rudenie. Spre deosebire de alte relatii interpersonale
(de exemplu cele de rudenie) prietenia este voluntara - se bazeaza pe acordul ambilor
parteneri. Ea apare de obicei numai daca indivizii traiesc unul in proximitatea altuia
(proximitatea este o conditie a atractiei interpersonale, iar prietenia are la baza atractia
interpersonala). Similaritatea de atitudini, de credinte, de apartenenta sociala este un factor al
relatiei de prietenie.
Adaptand aceasta problematica la interesele de ordin scolar aceasta ar insemna sa
vezi/sa cunosti elevul in relatiile lui cu ceilalti, stiut fiind ca, prin realizarea sarcinilor scolare
in grup, copiii/tinerii isi dezvolta o serie de trasaturi de personalitate importante pentru
integrarea lor intr-o colectivitate sau in comunitatea umana.
Cunoasterea acestor manifestari de catre educatorul scolar capata o si mai mare
semnificatie prin faptul ca, impartind elevii in grupuri pentru a lucra in colaborare/cooperare,
el ar putea influenta modul de configurare a grupului astfel ncat, din aceasta intalnire,
castigul fiecarei persoane , dar si al grupului sa fie maxim. Pe de alta parte, daca educatorul
scolar stie sa identifice anumite dificultati de relationare cu care se confrunta unii elevi ii
poate ajuta sa intre in cea mai potrivita sfera de relatii interpersonale astfel incat, cu timpul, ei
sa poata depasi aceste probleme.
Grupurile sociale sunt ansambluri umane structurate, ale caror elemente se afla in
interactiune (comunica, respecta anumite reguli). Grupurile sociale se clasifica in:
grupuri spontane (intamplatoare de ex. calatorii intr-un autobuz in cazul
unui accident) sau institutionalizate (au o structura organizatorica, reguli de interactiune
scrise, scopuri fixate prin legi sau acte juridice);
grupuri de apartenenta (cele din care facem parte, cu care ne identificam de
ex. familia, clasa scolara, comunitatea religioasa, nationalitate) sau de referinta (din care am
dori sa facem parte; joaca rol comparativ, normativ, de model. Acest tip de grup ne
influenteaza formarea imaginii de sine, procura motive pentru schimbarea atitudinilor
in functie de o ierarhie de motive. Este de dorit sa ne luam ca referinta un grup din
zona proximei noastre dezvoltari sa nu ne comparam cu un grup de referinta prea
inalt, nici sa nu avem un nivel de aspiratie diminuat. Grupurile de referinta pot fi
pozitive sau negative). Pentru unii oameni, grupul de apartenenta este acelasi cu
grupul de referinta (ex: ne comparam cu colegii de clasa si ne comportam ca ei). Un
tip aparte de grup de apartenenta este grupul de varsta (acesta cuprinde ansamblul
indivizilor de varste asemanatoare - de ex. gr. elevilor din invatamantul primar,
gimnazial, liceal). Apartenenta atrage dupa sine drepturi si obligatii. Ele se modifica
odata cu schimbarea categoriei de varsta si se raporteaza diferit fata de valorile sociale.
Exista si ritualuri de trecere: sarbatoarea majoratului, balul bobocilor).
grupuri de presiune (formate pentru atingerea unor scopuri colective -
drepturi politice, libertate, egalitatea sanselor pentru a obtine avantaje si pentru a
influenta deciziile politice). Ele sunt bine organizate, in vederea exercitarii de presiuni
asupra autoritatilor de stat - declaratii de presa, marsuri, mitinguri, etc.

Status-ul desemneaza pozitia individului in cadrul grupului, implicand
asteptarile lui fata de ceilalti membri ai grupului.
Rolul social se refera la asteptarile celorlalti de la individul cu un anumit
status. Rolul cuprinde anumite prescriptii: esentiale/prescrise, indiferente/permise,
interzise.
Intre statusuri si roluri pot aparea conflicte: intrastatus, interstatus. Conflictul apare cand
status-urile sunt contradictorii. Ele ne marcheaza fie ca aderam la ele astfel incat nu ne mai
putem desprinde de rolul pe cere il interpretam, fie ca incercam sa le respingem. Conflictele
pot fi reglate de personalitate (ne conformam prescriptiilor de rol, dar in acelasi timp incercam
sa fim noi insine). Personalitatea poate modifica prescriptiile de rol si prin aceasta sa
influenteze status-ul. Dar si sistemul status-rolurilor sociale isi pune amprenta asupra
personalitatii (ii accentueaza anumite trasaturi de personalitate prin anumite comportamente).
Un rol aparte este cel de lider(emergent/ desemnat). Stilul de conducere al
liderului (autoritar / democrat) influenteaza climatul social al grupului.
Status-ul si indeplinirea rolului aferent sunt observate si judecate de
ceilalti membri ai grupului. Astfel se formeaza reputatia persoanei in
comunitate. Reputatia este suma trasaturilor de caracter ale persoanei asupra carora
observatorii sociali sunt de acord.
RELATIILE INTERPERSONALE instituie valori, norme de conduita, modele
de comportare, stiluri de interactiune. Trairea impreuna a evenimentelor joaca un rol
important in dezvoltarea relatiilor umane, are un character "contagios", sistematic
cultivat si canalizat de practicile sociale.
a) Nevoia de afiliere
Oamenii nu pot trai izolati unul de altul. Nevoia de afiliere se refera la nevoia
oamenilor de a avea contacte relative frecvente cu ceilalti. Ea sta la baza formarii
relatiilor interpersonale.
b) Nevoia de intimidate
O distinctie utila pentru studiul relatiilor interpersonale este aceea dintre
nevoia de afiliere si nevoia de intimidate. Prima se refera la dorinta de a stabili cat mai
multe contacte sociale, iar cea de-a doua la preferinta pentru relatiile calde si
apropiate.
c) Singuratatea
In viata de zi cu zi suntem inclinati sa consideram ca singuratatea inseamna lipsa
relatiilor sociale. Suntem singuri atunci cand relatiile noastre cu ceilalti sunt foarte putin
numeroase si inadecvate. Indivizii singuri sunt de obicei timizi si au o stima de sine
scazuta. Ei sunt, foarte adesea, depresivi, au opinii negative despre ceilalti si sunt prudenti din
punct de vedere social: evita situatiile interpersonale in care ar putea fi respinsi de ceilalti.
d) Atractia interpersonala
Termenul de atractie se refera la o stare motivationala: dorinta de a interactiona,
de a avea relatii cu o anumita persoana. Este opusul termenului de respingere (dorinta de a nu
initia o relatie sau dea a pune capat unei relatii) si diferit de indiferenta.