La 10 iulie 1985, vasul Rainbow Warrior, aparinnd organizaiei ecologiste Greenpeace,

se afla n portul neo-zeelandez Auckland, in vederea organizrii unei actiuni de protest in

arhipelagul Mururoa impotriva testelor nucleare franceze efectuate in zon. ntruct Rainbow
Warrior era ancorat n portul Auckland (Noua Zeeland),la
aproximativ 5.000 km de locul testelor nucleare de la Mururoa, Direcia general a securitii
exterioare (DGSE), aparinnd de Ministerul Francez de Aprare, a obinut n iunie 1985
autorizaia de a ncepe o operaiune preventiv contra aceasteia, dup ce un agent de la DGSE,
locotenentul Frederique Bonlieu,infiltrat n Greenpeace International din luna aprilie, s-a asigurat
cu privire la inteniile organizaiei. La data de 22 iunie, trei grupuri de ofieri i subofieri
francezi ajung fiecare separat la Auckland, toi sub indentiti false, printre ei aflndu-se
comandantul Mafart i cpitanul Prieur, sub numele de Alain i Sophie Turenge, deinnd
paapoarte olandeze false. Prsesc cu toii Noua Zeeland n data de 9 iulie, cu excepia celor
din urm. n data de 10 iulie, puin dup miezul nopii, Rainbow Warrior este zguduit de o
explozie; nu exist victime, iar cei 25 de militani ai Greenpeace care erau
la bord coboar la mal. Totui, mai tarziu, Fernando Pereira, fotograf olandez de origine
portughez, este omort de o alt explozie, survenit n timp ce se ntorcea s cerceteze indiciile
lsate pe nav de prima explozie. Cele dou bombe cu explozie ntrziat, care s-au dovedit a fi
puse de ctre o echip de scafandri constituit din ageni francezi ce au prsit insula n grab,
audeschis bree considerabile n carcasa navei, care este pierdut.Cteva stricciuni minore au
fost cauzate i instalaiilor portuare. n ziua urmtoare,soii Turenge sunt oprii de ctre poliia
neo-zeelandez, acuzai de complicitate
la omor (ulterior, de omor simplu), incendiere criminal i folosirea de paapoarte false
i arestati. Arestarea celor doi ofiteri francezi de catre autoritatile neo-zeelandeze a dus la
nasterea unui diferend international intre Franta si Noua Zeelanda. Factorul agravant in aceasta
criza consta insa in imposibilitatea de solutionare de catre Curtea Internationala de Justitie, ca
urmare o renuntarii din partea Frantei, inca din 1974 , la propria declarative privind jurisdictia
obligatorie a Curtii. In acest context, partile au solicitat Secretarului General al ONU de la acea
vreme emiterea unei decizii obligatorii pentru parti in vederea solutionarii cauzei. Prin aceasta
decizie, Noua Zeelanda a beneficiat de o dubla reparatie, pe de o parte sub forma unor scuze
oficiale prezentate de catre Republica Franceza, iar pe de alta parte, sub forma unei reparatii
pecuniare(financiare). Desi partile sunt de acord cu principiul acestei reparatii, ele au o
acceptiune diferita cu privire la valoarea acestuia. Astfel, Noua Zeelanda considera ca
indemnizatia datorata de Franta nu trebuie sa fie mai mica de 9 milioane USD, in timp ce partea
franceza considera ca aceasta reparatie nu trebuie sa fie mai mare de 4 milioane USD. Secretarul
General al ONU a fixat valoarea despagubirii la suma de 7 milioane USD, pe care guvernul
francez a platit-o Noii Zeelande.
Franta a asigurat guvernul Neo Zeelandez cu privire la existenta unei indemnizatii in
favoarea familiei fotogramului mort, Secretarul General considerand drept suficiente asigurarile
date de autoritatile franceze.
Situatia celor doi agenti ai serviciilor secrete franceze a fost elementul care a cauzat cele
mai mari divergente intre parti in tentativa lor de solutionare bilaterala a diferendului si care le-a
obligat sa supuna speta spre solutionare de catre Secretarul General al ONU. Astfel, Noua
Zeelanda a fost obligata sa transfere agentii francezi autoritatilor militare franceze, care aveau
obligatia de a-I transfera apoi pe cei doi intr-o instalatie militara izolata, in afara Europei, pe o
perioada de 3 ani. In acest timp, celor 2 le era interzisa plecarea de pe insula, iar persoanele cu
care acestia puteau lua contact erau personalul militat sau persoanele apropiate agentilor.
Totodata, le era interzis contactul cu presa si accesul la orice mijloc de comunicare. Guverrnul
francez era obligat ca la fiecare 3 luni sa informeze autoritatile neo-zeelandeze sip e Secretarul
General al ONU, pe cale diplomatica, cu privire la situatia celor 2 agenti si la modul in care sunt
respectate conditiile. Inainte de scurgerea termenului de 3 ani in decursul caruia cei 2 agenti nu
puteau parasi baza militara, acestia au fost repatriati. Noua Zeelanda a solicitat solutionarea
acestui diferend, considerand o violare a deciziei Secretarului General al ONU, de catre un
tribunal arbitral. Astfel, la 30 aprilie 1990, tribunalul arbitral a decis ca Franta s-a facut vinovata
de violarea substantiala a obligatiilor asumate fata de Noua Zeelanda cand a permis repatrierea
celor 2 agenti fara a incerca sa obtina, cu buna credinta, acordul prealabil al autoritatilor neo-
zeelandeze si a considerat ca este obligata sa plateasca Noii Zeelande o suma de bani de 2
milioane dolari, bani cu titlu de indemnizatie pentru nerespectarea obligatiilor asumate.