Epigraf

Stihuri, zburai acum din mna mea

i chioptai n aerul cu floare,
Ca psrile mici de catifea
Ce-ncep n mai s-nvee i s zboare.

Stihuri, acum pornii, v scuturai,
Ca frunzele-aurite, pentru moarte.
Pustnicii tineri, triti i delicai,
Pstra-v-vor ntr-un sicriu de carte.

Stihuri de suflet, dintre spini culese,
ndurerate-n spic i rdcini,
Ptrundei, nelese i nenelese,
n suflete de prieteni i strini.

i semnai, cu noaptea ce v nate,
Sfial i-ndoieli unde-i cdea,
C Cel-ce-tie, ns nu cunoate,
Vars-ntuneric alb cu mna mea.
(Tudor Arghezi, Epigraf*)








Flori de mucigai
Le-am scris cu unghia pe tencuial
Pe un prete de firid goal,
Pe ntuneric, n singurtate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat mprejurul
Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.

Sunt stihuri fr an,
Stihuri de groap,
De sete de ap
Si de foame de scrum,
Stihurile de acum.

Cnd mi s-a tocit unghia ngereasc
Am lsat-o s creasc
Si nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era ntuneric. Ploaia btea departe, afar.
Si m durea mna ca o ghiar
Neputincioas s se strng
Si m-am silit s scriu cu unghiile de la mna stng.