i chioptai n aerul cu floare, Ca psrile mici de catifea Ce-ncep n mai s-nvee i s zboare.
Stihuri, acum pornii, v scuturai, Ca frunzele-aurite, pentru moarte. Pustnicii tineri, triti i delicai, Pstra-v-vor ntr-un sicriu de carte.
Stihuri de suflet, dintre spini culese, ndurerate-n spic i rdcini, Ptrundei, nelese i nenelese, n suflete de prieteni i strini.
i semnai, cu noaptea ce v nate, Sfial i-ndoieli unde-i cdea, C Cel-ce-tie, ns nu cunoate, Vars-ntuneric alb cu mna mea. (Tudor Arghezi, Epigraf*)
Flori de mucigai Le-am scris cu unghia pe tencuial Pe un prete de firid goal, Pe ntuneric, n singurtate, Cu puterile neajutate Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul Care au lucrat mprejurul Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.
Sunt stihuri fr an, Stihuri de groap, De sete de ap Si de foame de scrum, Stihurile de acum.
Cnd mi s-a tocit unghia ngereasc Am lsat-o s creasc Si nu mi-a crescut - Sau nu o mai am cunoscut.
Era ntuneric. Ploaia btea departe, afar. Si m durea mna ca o ghiar Neputincioas s se strng Si m-am silit s scriu cu unghiile de la mna stng.