Sunteți pe pagina 1din 51

SPORTUL

ACTIVITATE DE DEZVOLTARE A
FIINTEI UMANE.
DEFINITIE SI NOTIUNI
FUNDAMENTALE.

LP 1
INCEPUTURILE SPORTULUI SI
DEZVOLTAREA CONCEPTIILOR DESPRE
SPORT
lntelesul termenului sport este unul din cele mai
controversate in literatura de specialitate a domeniului,
atat prin prisma continutului cat si a originii. Acesta a
aparut in contextul educatiei flzice promovate in scolile
engleze, la sfarsitul secolului al XIX-lea, a constituit
punctul forte al teoriei lui Thomas Arnold, si desemna
educatia realizata prin intermediul intrecerii si al
competitiei. Sportul era considerat a fi mijlocul ideal de
formare a corpului si caracterului. Aparitia lui a marcat
trecerea de la obiectivele de ordin igienic, pe care le
urmarea eductia fizica, la cele privind valorile educative
ale intrecerii.
Notiunea sport este disputata atat de catre lingvistii din
tarile latine, care sustin ca sursa primara a acestui cuvant se
gaseste in limba latina deporto (poarta, a transporta)
derivand din vechiul vocabular francez (secolul al XIII-lea)
desport care desemneaza ansamblul mijloacelor gratie
carora timpul se petrece in mod agreabil: conversatie,
distractie, glume etc. si lingvistii englezi in opinia carora, in
Anglia secolului al XIV-lea cuvintul sport naste o
terminologie apropiata de cea britanica: to sport, disporter,
disporteress. Primii sportivi au fost nobilii care se dedicau
activitatilor de divertisment, conditii in care sportul
desemna o maniera privilegiata de viata; mai tarziu,
transformirile din cadrul societatii din evul mediu au
antrenat integrarea jocurilor de catre popor.
Thomas Arnold in secolul al XIX-lea confera
termenului sport o fizionomie proprie, aceea a
unei competitii ludice, ce determina cu
certitudine placere, dar, mai presus de toate,
formare morala prin formare corporala,
contribuind la modelarea stilului de viata din
Anglia, la sfarsitul secolului.
Tinand cont de momentul aparitiei
termenului sport si de semnificatia acestuia,
consideram ca toate referirile anterioare acestei
date, care ar putea include termenul sport, nu
pot fi admise decat cu anumite retineri.
Este adevarat ca in Grecia Antica se
practicau aumite exercitii fizice sub forma de
intrecere, dar nu era sport, cuvant necunoscut
pe vremea aceea. Jocurile Olimpice
reprezentau competitia majora a grecilor si
oferea prilejul deminstrarii calitatilor celor mai
buni atleti, pregatiti in gimnazii si palestre,
prin intermediul exercitiilor fizice, si nu prin
intermediul unei anume forme de organizare a
practicarii lor.
Reflectiile teoretice asupra practicarii
exercitiilor fizice, sub forma sportului, vor
cunoaste o dezvoltare deosebita. Cea mai
cunoscuta sinteza a acestor idei este cea realizata
la inceputul secolului XX, de catre pedagogul
Pierre de Coubertin, renovatorul Jocurilor
Olimpice Moderne. Om de o vasta cultura,
Coubertin preia si dezvolta ideile formulate de
Arnold. In conceptia sa educatia fizica trebuie sa
incite elevii sa fie sportivi, dincolo chiar de
scolaritate.
Sportul s-a raspandit cu rapiditate in
intreaga lume. Inca din 1936, A.B. Stiven,
constata ca termenii tehnici legati de
domeniul sportului au devenit zestre comuna
a tuturor natiunilor, asemanator termenilor
tehnici italieni in domeniul muzicii:
E putin probabil ca o piesa a culturii sa
migreze, cu atat de putine modificari, de la o
tara la alta.
Retinem din afirmatia de mai sus
includerea sportului in cadrul culturii si, in
acelasi timp, remarcam faptul ca, desi initial se
poate vorbi despre o forma de educatie fizica
prin intermediul intrecerii, treptat, sportul s-a
delimitat ca o forma de activitate motrica
aparte.
Sportul este definit ca joc organizat,
acompaniat de effort fizic, realizat printr-o
structura formala, organizat intr-un context de
reguli formale si explicite de comportament si
proceduri, si observat de catre spectatori
Pentru G. Proteau, sportul este un joc, care
constrange individul la o tripla lupta: contra lui
insusi, impotriva altor indivizi si lupta contra
naturii[], in cadrul unor reguli precise si obligatii
conventionale.
Desi aceasta definitie reuseste sa integreze
mai bine aspectul ludic al competitiei si
cautarea performantei motrice, se pune
intrebarea daca functia ludica, cea care a
provocat nasterea, este intrinseca
semnificatiei moderne si daca ea reprezinta
esenta sportului.
Desi sustinuta de la inceputul secolului,
ideea ca sportul trebuie sa fie accesibil
tuturor, dincolo de interesele de ordin politic
sau economic, isi gaseste aparatori freventi
abia in anii 90. Documentele internationale
sustin faptul ca sportul a fost si ramane o
forma de educatie, prin intrecere, prin
miscare.
1.1.Evolutia conceptiei despre sport in
Romania
In Romania, conceptia despre practicarea
ramurilor de sport a inceput sa se dezvolte la
inceputurile secolului XX, in scoli si facultati, prin
practicarea unor ramuri de sport consacrate, in
Europa si in lume, dar si prin promovarea
sportului national, oina. Tot in aceasta perioada
se infiinteaza o serie de structuri organizatorice,
sub forma cluburilor sportive, ce cuprindeau
toate paturile sociale, nu doar elitele. Tot atunci
Romania participa la Jocurile Olimpice de vara si
de iarna.
Conceptia privind practicarea sportului in tara
noastra a suferit modificari substantiale dupa cel
de-al doilea razboi mondial, conform ideologiei
dominante pana in anul 1990, concretizata in
sloganuri de genul Sportul pentru popor,
Sportul ca factor de pregatire pentru munca si
aparare si Primii in sport, primi la invatatura
etc. Totusi aceasta conceptie s-a mai concretizat
si in structuri organizatorice, confirmand
existenta unui sistem de educatie fizica si sport,
care a dus la afirmarea Romaniei in ceea ce
priveste petformanta.
In aceasta perioada, pentru multi tineri,
practicarea sportului de performanta a devenit
un mijloc de evadare din constrangerile siciale
caracteristice etapei si de asigurare a unui trai
decent.
Dupa 1990, cum era si firesc, o data cu
acceptarea ideii de sport profesionist si cu
hotararea de a se elimina o serie de elemente
negative, determinate mai ales de centralismul
excesiv in conducere, conceptia despre sport a
suferit modificari, care de multe ori nu au fost
semnificative.
Cristalizarea conceptiri post-revolutionare
s-a realizat in Legea educatiei fizice si
sportului, care, pentru prima data in istoria
acestei activitati, reglementeaza locul si rolul
in societate, formele de organizare, statutul de
structuri sociale de drept privat,
recunoscandu-se sportul ca factor de civilizatie
si integrare sociala.
Romania ca membra a Consiliului Europei,
adera la recomandarile acestuia privind sportul si
adopta Charta Europeana a Sportului, precum si
alte documente, orientandu-se catre civilizatia
europeana a sportului, care consta in
urmatoarele:
Sportul trebuie sa fie un bun al tuturor. Este un drept al
omului indiferent de culoarea pielii, sex, statut socio-
profesional;
Sportul ca factor de cultura;
Sportul ca mijloc de dezvoltare umana;
Sportul ca factor de intarire a sanatatii.
Cele mai importante aspecte sunt insa
legate de obligativitatea guvernelor din tarile
semnatare de a asigura finantarea,
dezvoltarea bazei materiale, asigurarea
resurselor umane, sprijinirea sportului de inalt
nivel si cu deosebire a celui practicat in timpul
liber.
Se remarca, prin trecerea in revista a ideilor
de mai sus, ca se produce o internationalizare a
conceptiei de sport, care are in centrul sau omul,
beneficiar pe o linie biologica, psihica si sociala
al activitatii sportive. Adaugam contributia
substantiala la educatie prin promovarea
codului eticii sportive, care consemneaza nu
numai participarea la activitatea sportiva intr-un
mediu ecologic, dar si intr-un climat moral care
sa-i deprinda pe participanti sa aprecieze si sa
aplice principiile eticii.
Conceptia despre sport, elaborata in cadrul
diferitelor sisteme de organizare sociala, nu se poate
situa in afara ideologiei care guverneaza acest sistem.
Nu ne referim la continutul si sructura motrica a
ramurilor de sport, ci la destinatiile care sunt atribuite
efectelor sportului, modului de motivare si de formare
a complexului afectivo-motivational si volitiv al
participantilor. Din acest motiv consideram ca
apolitismul in sport trebuie promovat in ceea ce
priveste participarea la competitii, alaturi de parteneri
care au diferite optiuni politice. Sportul trebuie sa le
depaseasca, desi fiecare participant este exponent al
unui grup social dominat de o anumita ideologie.
Conceptia despre sport nu este numai
apanajul specialistilor (tehnicienilor) din
domeniul sportului, ci al unui grup larg de
oameni de stiinta (sociologi, psihologi,
metodisti etc.), juristi, economisti si politicieni,
care, in functie de cadrul poiectarii dezvoltarii
sociale, o delimiteaza.
1.2.Obiectul de studiu al teoriei
sportului
Obiectul de studiu al teorie sportului se
constituie din: activitatea sportiva cu
subsistemele sale, care include
antrenamentul ca proces de dezvoltare si
competitia ca forma de valorificare a
capacitatii de performanta, relatiile de
reglare si principiile care stau la baza
acestora.
Teoria sportului nu are ca obiect de studiu
numai activitatea practica ci si intreg
ansamblul de cunostinte, notiuni, reguli si
principii ce se constituie ca un adevarat tezaur
teoretic ce trebuie clasificat, reactualizat si
prezentat in forme accesibile categoriilor
profesionale interesate.
In alta ordine de idei, avand in vedere ca omul este
implicat in sport cu toate trasaturile sale de fiinta
biologica, inzestrata cu psihic superior si traieste in
societate, teoria sportului se constituie ca o stiinta
interdisciplinara, stabilind relatii de colaborare cu mai
multe discipline din sfera stiintei (biologice,
psihologice, sociale, matematice, cibernetice etc.)
Teoria sportului trebuie sa se integreze pernament
in vastele transformari sociale ale prezentului si, mai
ales, sa aiba deschiderea de a prospecta propria sa
dezvoltare, asumandu-si rolul de avangarda stiintifica a
sportului.
SPORTUL. DEFINITIE SI NOTIUNI
FUNDAMENTALE
2.1.Definitia sportului
Sportul este un fenomen al lumii moderne
care, din punct de vedere al civilizatiei, s-a
diferentiat relativ tarziu de formele originare
ale educatiei, prin joc si arta.
Pentru a-si consolida pozitia, sportul
trebuie sa-si delimiteze precis domeniul de
activitate, sa-si evidentieze valorile proprii si
sa-si apere drepturile.
In anii 80 specialistii din fosta R.D.G. au incercat
stabilirea limitelor activitatii sportive astfel:
activitatea motrica trebuie sa stea la baza practicarii
oricarei ramuri sportive;
asigurarea unui continut cu semnificatii proprii ce rezida in
faptul ca, in principiu, actiunea sportica este neprductiva, si
nu este subordonata nemijlocit necesitatilor existentiale;
performanta este obtinuta prin effort depus sistematic si
recunoscuta pe baza unor criterii de calitate;
atribuirea unor valori morale, prin respectarea unor
principii etice ca: fair-play, egalitatea sanselor etc;
manifestari deosebite de experienta de viata care include
riscul, tensiunea dar si autocontrolul, organizarea miscarii si
eleganta acesteia
Pe baza acestor caracteristici putem diferentia trei
moduri fundamentale de conduita motrica sportiva:
a) Primul urmareste obtinerea, prin intermediul miscarii, a
unui rezultat demonstrabil, obiectiv, care se prezinta sub
forma timpului, a distantei sau incarcaturii prin
transformarea aptitudinilor motrice in rezultate
(performante) masurabile
b) Al doilea mod fundamental de comportament are ca scop
miscarea insasi si optimizarea calitativa si gradata in
functie de dificultate. Rezultatele obtinute in acest caz pot
fi evaluate atat obiectiv cat si subiectiv cum este cazul
gimnasticii artistice, patinajului artistic, dansului sportiv
etc.
c) Al treilea mod de conduita urmareste obtinerea unui
avantaj asupra unui adversar direct, rezultatele se
stabilesc prin comparatia directa. Acesta este modul de
comportament in cadrul sporturilor de lupta si al jocurilor
sportive.
In aceste conditii, exercitiul fizic a castigat in
complexitate transformandu-se in activitate de
intrecere in cadrul competitiei. Termenul de
competitie deriva din cel de intrecere, de lupta,
care dupa Kluge ar izvori din latinescul campus, in
traducere camp de batalie.
Matveev (1982) afirma ca sportul in sens
restrans este reprezentat de activitatea
competitionala, iar Singer (1982) considera
competitia ca fiind esenta sportului
Elementul central al competitiei se considera a fi
compararea performantelor sportive.
Performannta e o notiune mai larga, relativ abstracta,
cu valoare neutra, desemnand toate actiunile si rezultatele
acestor actiuni, care contribuie intr-un anumit mod la
supravietuirea individului sau a unei colectivitati. Notiunea
de performanta, de multe ori este sinonima cu reusita, in
conditiile in care nu vine in contradictie cu prevederile
regulamentare si cele ale moralei.
Generalizand acest aspect se poate vorbi de
performanta numai atunci cand reusita se afla in raport
corespunzator cu capacitatile individului. O reusita obtinuta
intamplator sau datorata unui adversar mai slab nu poate fi
considerata performanta, caracteristica etica a notiunii de
performanta fiind obligatorie in sport
Aceste aspecte l-au determinat M. Epuran
(1990) sa afirme ca, prin definitie, sportul
este competitie, intrecere cu spatiul, timpul,
gravitatia, cu natura, cu altii si cu sine.
Abordarea sportului numai prin prisma
competitiei si performantei reprezinta un
punct de vedera ingust, deoarece sportul se
practica si in alte scopuri, cum sunt cele de
mentinere a sanatatii sau pentru relaxare si
intretinerea unor relatii sociale.
Intr-o acceptiune mai larga sportul
desemneaza toate formele de exercitii fizice
si jocuri de miscare cu caracter mai mult sau
mai putin spontan si competitiv, cu originea
in jocurile traditionale si in marile mituri
fondatoare ale civilizatiei moderne, iar
diversificarea lui se leaga de faptul ca
vehiculeaza valori ce profin din modurile de
viata contemporana.
Complexitatea biologica, psihologica, sociala,
organizatorica si structurala a sportului implica un
sistem de definitii ale acestuia, menite sa ofere o
imagine ampla asupra domeniului analizat:
1. Sportul este o activitate de intrecere constituita
dintr-un ansamblu de actiuni motrice
diferentiate pe ramuri de sport prin care se
cauta perfectionarea posibilitatilor morfo-
functionale si psihice, concretizate in
performante ca: record, depasire proprie sau a
partenerului
2. Sportul reuneste toate formele de activitate
fizica menite, printr-o participare organizata sau
nu, sa exprime sau sa amelioreze conduita fizica
si confortul spiritual, sa stabileasca relatii sociale
sau sa conduca la obtinerea de rezultate in
competitii de orice nivel
3. Sportul este o structura de activitati motrice
codificate si regii institutionalizate
corespunzatoare practicarii diferitelor forme de
competitii sportive dupa reguli oficiale, intre doi
sau mai multi protagonisti sau a unui individ cu
sine insusi
4. Sportul desemneaza o activitate motrica de
loisir sau de intrecere, desfasurata intr-un
cadru institutionalizat sau independent cu
caracter mai mult sau mai putin spontan si
competitiv.
5. Sportul se prezinta ca un mediu propice
pentru insusirea atitudinilor, valorilor si
comportamentelor social-personale apreciate
in plan cultural.
2.2.Notiuni fundamentale folosite in
teoria sportului
Diversitatea intelegerii unor termeni vehiculati in
limbajul curent al activitatii sportive, precum si
inconsegventa exprimarii in domeniul teoriei specifice,
la care se adauga traducerile mai mult sau mai putin
exacte, fac dificila comunicarea intre specialisti si
implicit intelegerea profunda a notiunilor vehiculate.
In acest context pentru o cat mai buna si realista
intelegere a teoriei sportului sunt prezentati principalii
termeni folositi si unele derivate ale acestora.
Principalele grupe sunt : 1. sport; 2. performanta;
3. antrenament sportiv; 4. competitie.
2.2.1.Schema termenilor ce deriva din
notiunea fundamentala de sport
Sport activitate de intrecere constituita
dintr-un ansamblu de actiuni motrice
diferentiate pe ramuri de sport, desfasurata
intr-un cadru institutionalizat sau
independent, prin care se cauta perfectionarea
posibilitatilor morfo-functionale si psihice,
concretizate in performante obtinute in
competitii, ca: record, depasire proprie sau a
partenerilor.
Sport
Sport pentru toti
Sport de intretinere
Sport in timpul liber
Sport in familie
Sport pentry persoane aflate
in conditii speciale
Sport pentru varstnici
Sport de performanta
Sport de elita
Sport pentru sportivii
consacrati
Sport la copii si juniori
Sport extrem
Sport adaptat
Sport terapie
Sport adaptat de performanta
1. Sportul pentru toti activitate diversificata,
competitionala sau necompetitionala, accesibila
unor largi categorii de persoane, desfasurata in
cadru institutionalizat sau nu, cu scopul pastrarii
capacitatilor biologice si psihice, integrarii socio-
culturale si petrecerii recreative a timpului liber.
1.1. Sport de intretinere forma a sportului
pentru toti practicat in scopul mentinerii
sanatatii, a conduitei fizice si inlaturarii
stresului cotidian.
1.2. Sportul in timpul liber (loisir) forma a
sportului pentru toti practicata in mod
organizat sau independent, in scop
recreativ, la sfarsitul zilei de munca, la
sfarsitul saptamanii sau in timpul
vacantelor.
1.3. Sport in familie varianta a sportului
in timpul liber practicat sub forme
competitionale sau necompetitionale, fara
limite de varsta sau performante, in functie
de interesele socio-familiale.

1.4. Sport pentru oameni aflati in conditii
speciale
activitati sportive practicate in penitenciare cu scopul
asigurarii securitatii si ordinii, inlaturarea conflictelor,
combaterea monotoniei si stabilirea de legaturi cu sportul
din lumea exterioara.
activitati sportive practicate de imigranti impreuna cu
populatia indigena cu scopul inlaturarii izolarii sociale .
1.5. Sport pentru varstnici activitate sportiva
adecvata si sistematica practicata in scopul
sanatatii , mentinerii conditiei fizice si relatiilor
sociale, in functie de motivatie si capacitati.
2. Sport de performanta activitate de maximizare a
capacitatii de performanta si valorificare a acesteia in
competitii de mare anvergura, concretizata in recorduri
si cucerirea de titluri, medalii, si locuri in clasamentele
oficiale.
Sportul de performanta poate fi amator si
nonamator.
Sportivii amatori sunt cei care practica o ramura de
sport fara a stabili relatii contractuale de munca cu
cluburile sau asociatiile sportive la care sunt legitimati.
Sportivii nonamatori sunt cei care pentru
practicarea sportului respectiv incheie cu cluburile sau
asociatiile la care sunt legitimati un contract individual
de munca, pe baza caruia se obtin licenta de sportiv
profesionist.
2.1. Sport de elita activitate competitionala de inalt nivel,
practicata in scopul realizarii de recorduri sau performante
maxime absolute, avand principalele semnificatii: de
reprezentare, economica si politica.
2.2. Sportul la copii si juniori activitate desfasurata cu
scopul initierii in practicarea ramurilor de sport si
dezvoltarii capacitatii de performanta in vederea
promovarii la categoriile de sportivi consacrati.
2.3. Sportul practicat de seniori si juniori consacrati forma
a sportului de performanta care cuprinde sportivii inclusi in
sisteme nationale si internationale elaborate pentru cluburi
si asociatii sportive.
2.4. Sport extrem activitate ce are ca scop realizarea unor
performante neobijnuite (in raport cu cele obtinute in
spotrurile consacrate) care implica un mare risc privind
pierderea integritatii corporale sau chiar a vietii.
3. Sport adaptat activitati competitionale sau
necompetitionale care utilizeaza structuri motrice,
regulamente specifice, conditii materiale si
organizatorice adecvate cerintelor impuse de diferite
tipuri de deficiente fizice, motorii sau psihice.
3.1. Sport-terapie activitati noncompetitionale
constand din structuri specifice unor ramuri de sport,
individualizate, ce urmaresc recuperarea unor
capacitati bio-psiho-motrice.
3.2. Sport adaptat de performanta (Special
Olympics) activitati constituite din structuri motrice
specifice unor ramuri de sport, practicate exclusiv de
subiectii cu acelasi tip si grad de deficienta, cu scopul
obtinerii de performante in concursurile oficiale
destinate fiecarei categorii de subiecti.
2.2.2 Schema ce deriva din notiunea
fundamentala de performanta
Performanta sportiva desemneaza atat
procesul cat si rezultatul unei actiuni, care din
punct de vedere normativ reprezinta maiestria
in indeplinirea unei sarcini cat mai bine posibil,
fiind dependenta de interrelatia factorilor
endogeni cu factori exogeni, exprimati in
cantitatea procesului de antrenament, conditii
materiale si de instruire, nivelul motivatiei si
influenta factorilor sociali.

PERFORMANTA
STRUCTURA CAPACITATII DE
PERFORMANTA
CAPACITATE DE PERFORMANTA
EVALUAREA CAPACITATII DE
PERFORMANTA
1. Capacitate de performanta manifestare combinata a
disponibilitatilor individului, ca rezultat al interactiunii
operationale a unor sisteme bio-psiho-educogene,
concretizata in valori recunoscute si clasificate pe baza unor
criterii elaborate social-istoric, materializate in performante
obiective sau obiectivate in clasamente, puncte, goluri
marcate, kilograme ridicate, drepturi castigate etc.
2. Elemente componente ale capacitatii de performanta
aflate in interactiune coordonata, pot fi decompozate
pentru a fi mai bine studiate sau pentru a fi reunite in
instrumente cu valoare de model.
3. Evaluarea capacitatii de performanta cuprinde un sistem de
conceptii si tehnici referitoare la masurarea si aprecierea
modificarilor functionale, morfologice, motrice si psihice
produse in directia perfectionarii starilor de adaptare la
eforturi de mare intensitate, volum si complexitate.
2.2.3. Schema termenilor ce deriva
din notiunea fundamentala de
antrenament sportiv
Antrenament sportiv proces complex
bio-psiho-pedagogic, planificat, desfasurat
sistematic si continuu gradat, de adaptare a
organismului sportivului la eforturi fizice si
psihice intense, necesare obtinerii
performantei in competitii.

ANTRENAMENT
SPORTIV
ANTRENAMENT DE SPECIALIZARE
APROFUNDATA SI ORIENTARE SPRE INALTA
PERFORMANTA (A.O.I.P)
ANTRENAMENT DE MARE PERFORMANTA
(A.M.P.)
ANTRENAMENT DE BAZA ORIENTAT dupa
specificul ramurii de sport (A.B.O.)
ANTRENAMENT DE SPECIALIZARE sau
specializare timpurie intr-o ramura de sport
(A.S.T.)
1. Antrenament de baza orientat in functie de specificul
ramurii de sport incepe imediat dupa selectie si constituie
etapa initiala a pregatirii avand ca obiectiv principal
crearea premiselor generale pentru dezvoltarea capacitatii
de performanta pe termen lung.
2. Antrenament specializat sau specializarea timpurie intr-
o ramura de sport- se constituie din totalitatea actiunilor si
masuratorilor organizatorico-metodologice ce au drept
scop dezvoltarea capacitatii de natura functionala , fizica si
psihica etc,. in masura sa dezvolte performanta sportiva
specializata. Se mai numeste antrenament constructiv.
3. Antrenament de specializare aprofundata si orientare
spre inalta performanta se constituie ca o etapa de trecere
spre marea performanta recunoscuta national si
international. Se mai numeste si antrenament pentru
consactati.
4. Antrenamentul de mare performanta reprezinta ultima
etapa de fructificare a pregatirii pe termen lung cu scopul
atingerii performantei maxime
2.2.4. Schema termenilor ce deriva
din notiunea fundamentala
competitie
Competitie sinteza a diferitelor forme de
organizare specifice unei activitati care scoate in
evidenta pe baza unor reguli, rezultatele obtinute
si ierarhizarea acestora.
Competitie sportiva forma de organizare a
intrecerii intre sportivii de diferite categorii, ce are
ca obiectiv principal compararea performantelor
(rezultatelor) conform unor reguli precise si a
unor norme stabilite anterior.

COMPETITIA
COACHING
SISTEM COMPETITIONAL
TIPURI DE COMPETITII
1. Sistem competitional totalitatea competitiilor
programate si organizate intr-o ramura de sport, intr-
un anumit interval de timp si forme de desfasurare ale
acestora pe baza reglementarilor adoptate.
2. Tipuri de competitii
campionatele sunt competitii care se organizeaza pentru
stabilirea campionilor la diferite varste si nivele de pregatire,
categorii de greutate si ramuri de sport
competitiile cu caracter formativ cuprind toate tipurile de
intreceri ce au ca obiective principale: pregatirea integrala
verificarea, selectia si angrenarea in activitatea
competitionala complexa
cupele sunt intreceri organizate in cele mai diferite variante
pentru toate categoriile de clasificare sportiva
3. Coaching activitatea de conducere-dirijare a
pregatirii sportive, mai ales in competitie.

S-ar putea să vă placă și