Sunteți pe pagina 1din 3

Nae Catavencu din "O scrisoare pierduta",

de Ion Luca Caragiale



Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/528/0/Nae-Catavencu-din--O-scrisoare-pierduta-
--de-Ion-Luca-Caragiale#ixzz2ro6AICG1
Nae Catavencu

- personaj de comedie -
- personaj comic -
- demagogul si parvenitul (arivistul) -

"O scrisoare pierduta",
de I on Luca Caragiale
- comedie -
Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera
monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora
scriitorul face o adevarata radiografie a societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de
inalta valoare artistica, atat din punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu
maiestrie neegalata pana astazi. Sarcastic si necrutator, Caragiale satirizeaza schpitor
incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a cuvantului,
toate acestea fiind imbracate in mantia transparent a unei spoieli de cultura, a unui
parvenitism provocator, atitudini ce se manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi
categorii sociale.
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul
este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca
prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai
cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi
mai mult ca rasul".
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena
Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o cornedie realista de moravuri sociale si politice, in care
Caragiale ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru
alegerea de,deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electoraia, se
nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali
independenti" - si membrii partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia
Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii cornice, cu scopul
de a satiriza moravurile politice ale
vremii.
Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului "Racnetul Carpatilor", seful opozitiei politice din
judet, ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. El este reprezentantul unei adevarate
"scoli" de frazeologie patriotarda (fals patriotism - n.n.) manifestare ce are la baza lipsa de
continut a ideilor exprimate cu emfaza. Catavencu este fondator si presedinte al Societatii
Enciclopedice "Aurora Economica Romana", a carei prescurtare - A.E.R.- este sugestiva
pentru statutul de societate fantoma, prin care isi insuseste ilegal sume importante de bani.
Dovada ilegalitatilor financiare este polita falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache,
prin care Catavencu isi Tnsusise fraudulos 5000 de lei din fondurile societatii: "Girurile astea
doua cu care onorabilul d.Catavencu a ridicat cinci mii de lei de la Sotietate, sunt tot pentru
enteresul tarii?".
Comicul de caracter releva insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si
vorbele acestui politician, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte
personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a
comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparentd. Patron de ziar si conducatorul
opozitiei politice, Catavencu vrea sapara un cetatean onorabil, dator sa informeze opinia
publica despre moravurile amoroase ale prefectului, dar in esenia este un santajist josnic,
folosind scrisoarea ca unealta in dorinta de parvenire, aceea de a obtine postul de deputat
("Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!").
Sef al partidului de opozitie, Nae Catavencu se comporta fara niciun scrupul in lupta
political. El ajunge in posesia scrisorii de amor pierdute de Zoe prin inselaciune si viclenie: il
surprinde pe Cetateanul turmentat citind o scrisoare si, recunoscand scrisul prefectului,
Catavencu il invita "la o tuica", il imbata si-i fura documentul. In ambitia sa nemarginita de a
parveni, de a ocupa un loc in Parlament, Catavencu nu se sfieste sa cerseasca postul de
deputat in schimbul scrisorii, recurgand la santaj: "vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata
vreme, vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani unde sunt eel dintai ... intre fruntasii
politici [... ] Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!". Comicul de limbaj ii
ilustreaza prostia, deoarece el se autoinclude intre "gogomanii" politici din fruntea judetului.
Parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza "scopul scuza mijloacele",
pusa insa, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului Gambetta", pe care-l confunda cu
Niccolo Machiavelli, acesta fiind, de altfel, celebru pentru acest principiu al succesului in
parvenitism. Catavencu este infumurat si impertinent atata timp cat se afla in posesia scrisorii,
arma santajului ("Ma omoara vampirul! prefectul asasin! ajutor!"), dar devine umil, slugarnic
si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea: "In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca
pentru fericirea judetului nostru!".
Prin comicul de situatie reies, in mod indirect, si alte trasaturi ale lui Catavencu. Lipsit de
demnitate si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau
politic, Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de
Zoe.
Demagogia este principala trasatura de caracter a lui Catavencu -"nu bratul care loveste,
vointa care ordona e de vina"-, iar atunci cand ea imbraca forme patriotarde, personajul este
de un ridicol desavarsit: "Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de
Romania mea si numai de Romania...".
Comicul de limbaj se manifesta mai ales in discursurile politicianului, care reliefeaza
personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea
electorala care precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie "o poza" de patriot
ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca,
dramaturgul evidentiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: "Tertati-ma, fratilor, daca
sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare... suindu-ma la aceasta tribuna... pentru a va
spune si eu... (plansul il ineaca mai tare.)... Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale... in aceste
momente solemne... (de abia se mai stapaneste) ma gandesc... la tarisoara mea... (plansul l-a
biruit de tot) la Romania... (plange)... la fericirea ei!... la progresul ei!... la viitorul ei! (plans
cu hohot. Aplauze zguduitoare)". Ignoranta lui Catavencu este evidenta atat din nonsensul
afirmatiilor - "Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu
desavarsire"; "Societatea noastra, dar, noi, ce aclamam noi? Aclamam munca, travaliul care
nu se face deloc in tara noastra". Aceeasi lipsa elementara de cultura rezulta si din confuzii
semantice, Catavencu numindu-i "capitalisti" pe locuitorii capitalei, iar el autocaracterizandu-
se "liber-schimbist", cuvant care defineste pe cel care promoveaza libertatea comertului,
neamestecul statului in treburile intreprinzatorului capitalist si nicidecum sensul de flexibil in
conceptii.
Prin comicul onomastic, se sugereaza, indirect, firea de mahalagiu, de palavragiu a lui
Catavencu, intrucat cata inseamna persoana rautacioasa, cicaiitoare, iar cuvantul cataveica
numeste o haina cu doua fete, de unde reies, indirect, ipocrizia si demagogia individului.
Asadar, principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului,
foarte variate si sugestive, in conturarea trasaturilor etice remarcandu-se comicul de situatie,
de caracter, de limbaj si de nume. Dialogul si monologul constituie modalitati de caracterizare
indirecta, ca si vorbele, faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de
catre celelalte personaje sau de catre dramaturg. Prin didascalii (parantezele autorului) si
indicatii scenice (sugestii pentru regizor), care sunt adevarate fise de caracterizare
directa/indirecta, dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le
atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
In studiul intitulat "Comediile d-lui Caragiale", Titu Maiorescu apara valoarea artistica a
operei si demonstreaza ca intreaga creatie artistica ilustreaza realitatea politica si sociala a
epocii, dand astfel o replica usturatoare inamicilor scriitorului: "Caci pentru orice om cu
mintea sanatoasa este evident ca o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul
isi ia persoanele sale din societatea contemporana cum este, pune in evidenta partea comica
asa cum o gaseste, si, acelasi Caragiale, care astazi isi bate joe de fraza demagogica, si-ar fi
batut joe ieri de islic si tombatera si isi va bate joe maine de fraza reactionara, si, in toate
aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil." Criticul sustine in continuare rolul
moralizator al artei, care isi propune sa indrepte tarele si moravurile politice si sociale, iar in
cazul lui Caragiale acestea se corijeaza prin ras.

Trimite:

Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/528/0/Nae-Catavencu-din--O-scrisoare-pierduta-
--de-Ion-Luca-Caragiale#ixzz2ro6DdHeX