CAPITOLUL 1-Deea

Incercam sa-l privesc cand nu se uita…insa exact

atunci cand credeam ca n-o sa se uite,a facut-o…m-am
inrosit toata si am privit in alta parte…m-am hotarat sa
intru in clasa.
Era mai bine sa incetez.Eram prieteni de ceva
vreme,insa inima mea mereu o lua la goana cand
vorbeam sau chiar si atunci cand doar il priveam.Si
stiam ca nu trebuie sa simt asta,cel putin daca vroiam
sa ramanem prieteni.
Nici nu mi-am dat seama ca ma lovisem de coltul
bancii pana n-a inceput Miruna,colega mea sa rada.M-
am rusinat si mai tare si m-am pus in banca.
Profa a venit mai devreme decat de obicei si si-a
inceput lectia.Insa eu eram prea prinsa in gandurile
mele ca sa fiu vreun pic atenta.
Am inceput sa-i desenez chipul in minte:ochii de un
caprui intens,privirea jucausa,buzele nici prea groase
nici prea subtiri,putin disproportionate,cea de jos fiind
putin mai groasa decat cea de sus,si bineinteles pielea
ciocolatie,ce parea aproape delicioasa.In mintea mea
parea asa de minunat ca parca nici nu era real.Dar
era.Si era “amicul” meu.Si desi vorbeam aproape in
fiecare zi niciodata nu ma saturam de compania lui.Nu
era asa de dragut doar la aspectul exterior,ci si ca
persoana.Asta imi placea mult la el.
Mai ales felul in care se contrazicea cu mine cand nu
era de acord cu ceva ce am spus.Era adorabil cand se
enerva.Un zambet mi-a aparut instantaneu pe buze.
-Ce faci?ma inteba o voce dulce.
-Aaaa….pai….m-am balbait eu.
 Era Alin.Nu stiam ce sa-i spun.Am privit in jur si clasa
era goala.Eram asa prinsa in gandurile mele ca nici n-
am observat cat de repede a trecut ora si mai ales ca
am ramas singura.Am inceput sa-mi strang lucrurile iar
el ma privea putin amuzat.
-Am ramas pe ganduri si…
-N-ai observat cand ai ramas singura?? ma intrerupse
el.Sau a fost intentionat??
-Da si nu,am spus in timp ce imi luam ghiozdanul.M-
am ridicat si m-am indreptat spre usa.Abia cand am
ajuns acolo am observat ca el statea rezemat in asa fel
incat nu puteam sa trec.
Am ridicat privirea intrebatoare spre el.
-Andreea,poti sa vorbim??Adica ai timp??Acum??
-Da.Vrei sa vorbim aici sau mergem afara??
-Hai mai bine afara,spuse el zambind.
Am iesit din liceu si am inceput sa mergem incet pe
micuta strada.
Ma gandeam intr-una de ce a vrut sa vorbim.Oare
avea ceva sa-mi spuna?Poate si-a dat seama si nu ma
place si nu mai vrea sa fim prieteni.Nu…sper sa nu fie
asta…orice dar asta nu!!N-as fi putut suporta…
Am ajuns intr-un parc micut si s-a asezat pe o
banca.M-am asezat si eu langa el.
-Deci??despre ce vroiai sa vorbim??am intrebat
curioasa.
-Pai…pana acum n-am insistat daca…
-Da,spune!!
-Daca…iti place de cineva!!spuse el in cele din urma.
Nu m-asteptam sa-mi zica asta.Am preferat sa schimb
subiectul.Nu puteam sa-i spun.
-Stii,nici eu n-am insistat!!De fapt nici nu te-am
intrebat.
 -Spune tu prima!!Haide!!Suntem prieteni buni de
ceva vreme si sunt curios cine e acea persoana pe care…
-Spune tu!!Si apoi spun si eu!! l-am intrerupt eu.
Apoi am tacut amandoi pentru cateva secunde.O parte
din mine ma impingea sa-I spun…dar cealalta parte,care
gandea mai lucid,ma impiedica.
Ma gandeam ca poate ca e cum am zis mai devreme.
Poate vroia sa fie sigur inainte sa-mi spuna ca nu mai
putem fi prieteni.Un motiv intemeiat ca sa nu-i spun.
Totusi,nu puteam sa ascund asta mult timp.Si poate
ca e mai bine daca n-o sa ne mai vorbim. Oricum imi
faceam rau singura.Un impuls m-a impins sa-i spun
adevarul.Odata si-odata tot va afla.
-Tu!!am spus in soapta fara sa-l privesc.
Culmea,acelasi cuvant l-a rostit si el in acelasi timp cu
mine.
Socul a fost prea mare ca sa mai pot spune ceva.Si la
fel ca si mine si el era surprins.Ne priveam unul pe altul
nauci si fara sa scoatem vreun cuvant.Totusi el nu era
chiar asa de uimit ca si mine pentru ca a
zambit,moment in care eu am intors privirea.
Am derulat in minte momentul in care eu am spus-
o,ca sa fiu sigura ca am auzit bine…si nu ma inselasem.
Am fost intrerupta din gandurile mele de buzele lui
care le mangaiau pe ale mele intr-un sarut mai dulce ca
mierea.
Nu-mi venea sa cred ca mi se intampla asa ceva.Din
nou eram asa uimita ca nu puteam sa reactionez in
vreun fel.Ochii imi erau larg deschisi si gura mi s-a
deschis si ea.
Mii de senzatii pornind de la buze imi strabateau tot
corpul.Mainile lui au inceput sa se joace cu parul
meu,tragandu-ma mai aproape.Una dintre mainile lui
imi pornise pe gat si spre spate mangaindu-mi
pielea.Parca acolo unde pielea lui o atingea pe a mea
trecea un fel de curent electric.
Dupa cateva secunde buzele mele au inceput si ele sa
coopereze.Gustul lui era asa de dulce si respiratia
fierbinte.
Am inceput sa savurez momentul chiar daca mi se
parea incredibil.Parca visam.Un vis asa de frumos…
devenit realitate.
Dupa cateva minute s-a desprins din sarut…parea ca
a durat o vesnicie dar s-a terminat totusi prea repede.
Privirea mea era la fel de surprinsa si ramasesem
blocata,cu buzele intredeschise,nevenindu-mi sa cred.
-Nu m-asteptam!!spuse el cu acelasi zambet dulce pe
buze.
Inca nu puteam sa spun nimic desi as fi vrut.
S-a intors iar spre mine,apropindu-se de fata mea.
Am crezut ca o sa ma sarute iar dar n-a facut-o.Doar
statea atat de aproape de mine privindu-ma si
zambind.Si eu il priveam dar corpul imi era imobil.Nu
puteam sa ma misc vreun centimetru.
Nici nu mi-am dat seama ca mana lui imi mangaia
fata pana a ajuns la buze.A trasat usor conturul buzei
mele de jos,privind-o.Incepusem iar sa simt mii de
senzatii,dar nu m-am lasat coplesita.Nu trebuia sa vada
cat de mult il plac.
S-a departat de mine cand credeam din nou ca o sa
ma sarute.Ma privea zambind.Probabil din cauza
expresiei mele surprinse.
Nu facea niciodata ce credeam eu ca o sa faca.
-Ma bucur ca simti la fel ca mine.Nu ma
asteptam.Sincer!Adica nu mi-ai dat niciodata de inteles
ca ma placi!!Si cred ca eu am fost destul de evident…
spuse zambind relaxat.
 Ce tot spunea??Cum adica a fost evident??Cred ca
mi-as fi dat seama ca ma place.Dar mi-am amintit apoi
ce imi spusese el mai demult:”imi place de o fata dar nu
pot sa-i spun…”
Ar fi trebuit sa-mi dau seama ca de mine era
vorba.Pentru ca nu-l vazusem niciodata cu alta fata…el
nici macar nu se uita dupa alte fete cum faceau
prietenii lui…Iar Miruna imi tot spunea ca ma place,ca
se uita la mine intrun fel prea dragut ca sa nu ma
placa.Ea zice tot timpul ca iti dai seama dupa privire
daca un baiat te place…
Nu puteam sa cred ca avea dreptate.
In secundele care au urmat ne-am privit in
liniste.Totul indica ca ceea ce se intampla e real,dar
mie nu-mi venea sa cred.Parca era prea frumos sa fie
adevarat.
Dar era.Buzele lui care imi atingeau usor fata imi
demonstrau asta.M-a sarutat incet pe obraz,in coltul
gurii si apoi pe buze.
In sfarsit ma convinsesem.Totul era cat se poate de
real.L-am sarutat si eu iar dupa,l-am imbratisat si am
ramas asa un timp indelungat.



“Nu pot sa respir…Alerg printr-un intuneric fara sfarsit

si in urma mea vad strania lucire a ceva ce ma
urmareste…e tot mai aproape si sunetul care ma
ingrozeste se aude din ce in ce mai tare…toporul cu
lama lui lucioasa se apropie.Nu pot sa mai alerg.Nu mai
am putere.Acum nu mai imi simt nici picioarele.Am
cazut jos…toporul se apropie tot mai amenintator iar
sunetul de spart imi tiuie in urechi…”
 -Pot sa intru??spuse Miruna.
Cartea mi-a scapat din mana si inima imi batea cu
putere.
-Ce m-ai speriat!!i-am spus eu cu o expresie
infricosata.
-De ce??Ce citeai??spuse ea apropiindu-se.
Lua cartea de pe podea si zambi vazand titlul.
-Aha!!Deci te-ai apucat sa citesti carti de groaza??
-Pai ma plictisesc…Sa stii ca nu e prea amuzant sa
stau inchisa toata ziua intre acesti patru pereti.
-Stiu,draga mea,imi spuse ea afectuasa.Dar
priveste partea buna a lucrurilor.
-Exista si o parte buna??am intrebat eu trista.
Chiar era plictisitor sa stau inchisa in camera aia
toata ziua.
-Da!!O sa scapi de dependenta!!zise ea cu o urma
de speranta in privire.
-Da!!Asa e!!Uitasem!!
Miruna mi-a zambit.Eram sigura ca ma crezuse. Dar
nu era asa cum ii spusesem ei.
Chiar daca pentru cateva momente ma pierdusem
in lectura cartii,nu uitasem.Nu puteam uita.
Chiar daca medicamentele pe care mi le dadusera
doctorii in ultimele luni mai alinasera durerile din
sevraj,nu puteau sa alunge depresia,anxietatea,
nelinistea care ma copleseau.
Intotdeauna am incercat sa fiu curajoasa si in
fata tuturor era mereu bine,dar de fapt nu eram bine
niciodata.Medicamentele nu prea isi mai faceau efectul
dar eu mereu le spuneam ca sunt mai bine.
Insa nevoia de o alta doza era tot la fel de mare
ca atunci cand sora mea Irina ma internase in centrul
ala blestemat.Doctorii nu facusera minuni cu mine.Insa
adevarul era ca nu mai simteam aceleasi dureri fizice.
 -Hei?!E cineva acasa??intreba Miruna facandu-mi
semne.
Uitasem ca mai era si ea pe aici si ma lasasem
prinsa in ganduri…
-Scuza-ma Miruna!!Ma gandeam…
-Sper ca nu la ce cred eu!!!spuse ea panicata.
Am zambit.Era usor s-o mint.Dar ea se ingrijora
ca mi-a amintit de lucrul ala.De parca eu nu ma
gandeam deja tot timpul la asta.
-Nu!!Doar asa…adica nu ma gandeam la ceva
anume ci la mai multe lucruri..fara sens..si oricum fara
legatura cu lucrul ala!!I-am spus eu ca s-o linistesc.
-Te gandeai la Alin??
-Nu,in niciun caz!!Nu incepe iar ca nu vreau sa-l
vad,nici sa ma vada!!!
-Eu chiar nu iteleg de ce!!Baiatul ala te iubeste
enorm de mult si tu te comporti ca o fraiera!!
-N-am nevoie de mila lui!!
-Ti-am mai spus de 1 milion de ori ca daca ar stii
ca esti aici si ar veni,nu ar veni din mila!!Ci pentru ca
te iubeste!!
-Nu prea mi-a demonstrat-o!!Oricum noi ne
despartisem inainte sa ajung eu in halul asta!!
-Si de ce va despartisera??Din cauza cui??
I-am aruncat o privire enervata dar ea tot nu s-a
oprit.Doamne,cat de mult ma exaspera cand facea asa!!
-Logic ca din cauza ta!!Deci nu mai fi incapatanata
si lasa-ma sa-i spun!!
-Nu!!Si daca ii spui sa nu te mai consideri prietena
mea!!
Miruna a facut ochii mari de uimire dar n-a spus
nimic.S-a intors cu spatele la mine si stiam ca face asta
ca sa se abtina sa nu-mi zica ceva ce ar regreta si apoi
a plecat trantind usa cu forta.
 Ea n-avea cum sa inteleaga.Stiu sigur cum s-ar
comporta Alin daca m-ar vedea.Probabil s-ar duce dupa
Vlad.
Stiu ca asta o sa faca.Sau o sa ma ia in brate cu
privirea aia pe care o vazusem de atatea ori:”imi pare
rau”.Nu suportam ca toata lumea se purta cu mine
asa.Stiam ca aveam niste probleme dar toata lumea
exagera.
Dupa despartirea de Alin singurul care ma
intelesese fusese Vlad.El era singurul care se purta
normal cu mine.Toata lumea imi facea reprosuri si intr-
un timp nimeni nu imi suporta prezenta.
Si apoi totul s-a inrautatit cu tigarea aia pe care
chiar Vlad mi-a dat-o.
Poate daca as fi stiut ca e heroina n-as fi luat-
o.Dar a fost mai bine ca am luat-o.Pentru ca acea
experienta a fost fuga mea de realitate de care aveam
atata nevoie.
Partea proasta a fost coma de dupa.
Si cand mi-am revenit am luat iar.Sevrajul e atat
de ingrozitor incat parea ca trec prin chinurile iadului.
Si apoi Irina ma internat acolo,fiind sigura ca asa
o sa scap de dependenta.De parca asta s-ar fi intampla
cand doctorii imi dau alt fel de droguri…
Bine macar ca Alin nu stia.
Asta am reusit sa fac bine…daca Alin ar sti nu cred
ca as mai putea sa mai dau ochii cu el…ma simt deja
destul de rau si asa,nu mai am nevoie si de el..cu
privirea lui acuzatoare..


 Inca eram internata..M-am trezit,ca de obicei,fara
chef de viata.Instantaneu primul gand a fost la Alin.Mi-
a revenit in minte ziua aceea frumoasa cand m-a
sarutat pentru prima data si cand printr-o coincidenta
minunata,am realizat amandoi ca ne iubim si am ramas
impreuna.Imi aminteam cat de frumos era totul atunci.
Dar Miruna nu mai venise in vizita de cand vorbisem
ultima data despre Alin.Cam in urma cu doua
saptamani.Nu credeam ca s-a suparat atat de tare…dar
m-am inselat…
Imi pierdeam cea mai buna prietena din cauza
prostiei mele.Trebuia neaparat sa vorbesc cu ea si sa-
mi cer scuze.
Am fost intrerupta din gandurle mele de usa care s-a
deschis cu putere izbindu-se de perete.Cand am realizat
cine era in usa am inlemnit.Mi se parea ca imaginatia
mea a luat-o razna.Imi era atat de dor de el incat m-il
imaginam stand furios in fata mea.In urma lui,Doctorul
Ionescu striga ceva ce n-am inteles prea bine,pana a
ajuns si el in usa.
-Tinere,acesta nu e un loc unde poti sa vii si sa faci
scandal.Pacientii au nevoie de liniste!!Te rog iesi sau
chem paza.
Il privem cu ochii larg deschisi.El parea ca nici nu-l
aude.Doar ma privea.
-Nu auzi??spuse d-l doctor furios.Bine,atunci chem
paza!!
-Nu e nevoie,spuse el apoi calm.Imi pare rau d-le
doctor,dar nu am putut sa ma abtin cand am aflat ca e
aici.Va rog,spuse intorcandu-se cu fata spre d-l
doctor,am nevoie de doar cateva clipe.
Nu stiam cum reusise,dar il induplecase pe doctor.Si
urma sa raman singura cu el.Doctorul Ionescu plecase
repede si apoi Alin a inchis usa incet.S-a asezat langa
mine pe pat,privindu-si mainile.
-Deci aici ai fost in tot timpul asta??Intreba el in cele
din urma.
N-am putut sa raspund.Doar faptul ca era atat de
aproape de mine ma facea imobila.
-Nu vrei sa vorbesti??Bine atunci o sa vorbesc eu.Deci
chiar nu pot sa cred ca ai facut asa ceva!!!Deea,eu
aveam incredere in tine,imi spuse el cu acea privire
trista,pe care eu o detestam.
Imi spusese “Deea”…simteam ca ma topesc dar furia
care mi-o provocau cuvintele lui m-a facut sa reusec sa-
i zic ce simteam.
-Nu e asa!!Tu ma urai,la fel ca toata lumea!!am spus
si lacrimi au inceput sa se prelinga usor pe fata mea.
Nu puteam sa suport faptul ca si el imi reprosa.La fel
ca toata lumea.Pana si el era dezamagit de mine.De
parca asta m-ajuta cu ceva.
-Asta chiar ca e cea mai mare prostie pe care am
auzit-o vreodata!!Cum poti sa spui ca te uram??
-Asa,pur si simplu!!Stiu ca asa era si inca mai e!!
-Te rog,nu mai plange si asculta-ma putin!!
Am ridicat privirea spre el si am reusit sa imi tin in
frau lacrimile.Stiam oricum ca ceea ce avea sa-mi spuna
vor fi tot reprosuri dar nu conta.Chiar parea afectat de
situatia mea si oricat imi doream sa cred asta nu-mi
permiteam sa-mi mai fac iluzii.
-Ok,am spus eu cu o urma de suspin.Te ascult.
-Bine,deci asta chiar a fost cea mai mare greseala pe
care ai fi putut s-o faci!!Tu inca nu-ti dai seama dar se
va agrava.Si crede-ma va fi de mii de ori mai rau decat
e acum.
-Despre ce vorbesti??am intrebat eu.Nu reuseam sa-mi
dau seama la ce se referea.
 -Nu te preface ca nu stii!!Vorbesc despre sevraj!!
Nu-mi venea sa cred urechilor.El stia prin ce treceam.
-Poate te intrebi de unde stiu…nu i-am intrebat nici
pe doctori si nici n-am cautat pe internet…
-Si atunci de unde stii??
-Nu o sa-ti vina sa crezi dar fratele meu a trecut prin
asta.Si a fost foarte greu.A reusit sa scape dar asta
abia dupa 8 ani.Adevatul e ca la inceput eu n-am stiut
nimic.Eram doar un copil.Am fost foarte dezamagit de
el cand am aflat ce e cu adevarat cu el.Mama l-a
internat in nenumarate centre dar cand iesea lua iar.Nu
stiam ce sa mai facem.Dar acum un an am gasit un
centru care trateza altfel pacientii.Adica banuiesc ca
tie iti dau aici doar ca sa-ti aline durerea.Si probabil o
sa inceapa sa-ti dea si metadona.Asta ii dadeau fratelui
meu.Vindecau dependenta de heroina inlocuind-o cu o
dependenta de un drog legal.
Parea atat de trist in timp ce imi povestea.si nu
puteam sa fac nimic..decat sa il ascult…
-Totusi,la acest centru tratau dependenta cu
suboxona. Adica un substituent mai bun,care nu da
dependenta.In plus acolo avea si consiliere si acum 3
luni a iesit curat si nu s-a mai atins de heroina.Deci stiu
foarte bine prin ce treci.Si trebuie sa te duca la acel
centru altfel o sa te chinui in continuare.Nu mai vreau
sa iti mai reprosez nimic.Acum stii si povestea asta.N-
am spus nimic pentru ca ai vazut si tu cum sunt cei de la
noi de la scoala…si nu vroiam sa afle de el.Imi pare rau
ca nu ti-am spus nici tie,dar nu am putut s-o fac…
oricata incredere aveam in tine…deci intelege ca nu te
urasc.N-am facut-o niciodata.Chiar vreau sa te ajut.
Am ascultat povestea si pe masura ce spunea nu imi
venea sa cred ce aud.Mai ales ca nu a putut sa imi
spuna.Poate acum n-as mai fi fost aici daca imi
spunea…dar…
-Sa nu cumva sa te simti vinovat pentru ce mi s-a
intamplat!!am strigat eu cand am realizat ce
gandeam.Nu e vina ta!!!
A pus privirea in pamant si a oftat.
-Sa nu idraznesti!!Nu esti tu vinovat de nimic!!Totul a
fost doar o intamplare si nu are nicio legatura cu tine!!
-Ba are.Daca ti-as fi spus despre asta,daca ai fi stiut
n-ai mai fi facut-o!!
Nu imi venea sa cred ca acelasi lucru l-am gandit si
eu.Nu puteam sa cred ca il invinovateam…dar nu era
vina lui.
-Nici macar n-am stiut ce e in tigarea aia!!Deci nici
daca as fi stiut nu aveam cum sa opresc asa ceva!!
A facut ochii mari si vedeam ca se abtine sa imi zica
ceva…toata lumea facea asta in jurul meu…dar chiar ma
bucuram ca se abtine.
-Deci el a fost??spuse el dupa cateva secunde,inca
incercand sa se abtina.Nenorocitul ala ti-a dat-o??
-Aaaa…pai…n-a fost el…e numai vina mea…eu am
luat-o de la un tip pe care nu-l cunosc…adica i-am cerut
o tigare dar n-am stiut ce e in ea!!
-Minti!!Tu nu ai face asa ceva!!Tu nici macar nu
fumai!!
-Ai dreptate!!Nu fumam!!In trecut…dar tot ce mi se
intampla atunci m-a facut sa ma apuc de fumat!!
-Nu te mai recunosc!!Deea,ce s-a intamplat cu tine??
imi spuse el trist,asezandu-se langa mine pe pat.
Ma privea indurerat de parca chiar ii pasa.De parca
astepta sa-i spun eu ceva.
-Stiu ca esti dezamagit de mine!!Si stiu ca n-o sa ma
ierti niciodata!!Mai ales cand o sa auzi motivele mele
stupide!!i-am spus eu intorcand privirea.Nu puteam
suporta sa-l vad asa.
-Deci,am inceput eu,tu stii ca eu n-am fost niciodata o
persoana buna..eu am fost intotdeauna
nesigura,egoista si lasa.Si cel mai important,n-am fost
niciodata destul de buna pentru tine.Chiar daca n-o
spuneai,stiu ca iti doreai sa fiu altfel.Dar n-am putut sa
ma schimb.Si cand reuseam sa fiu altfel,era mereu Irina
acolo ca sa fie mai buna ca mine la orice.toata viata n-
am auzit decat ”Tu de ce nu esti ca Irina?” sau “Uite ce
bine se descurca ea”…Nici macar odata mama nu mi-a
spus vreun cuvant de lauda.Poate de asta sunt asa.Sau
poate nu.Nu pot sa dau vina pe ea pentru ca nu e vina
ei,in totalitate. Niciodata n-am crezut ca sunt destul de
buna pentru cineva,dar cand tu ai aparut in viata mea
chiar am vrut sa ma schimb ca sa pot sa fiu destul de
buna pentru tine.Cateodata uitam lucrurile astea.Mai
ales cand eram cu tine.Am crezut ca o sa ma placi asa
cum sunt.Si daca iti zic totul acum,macar sa fie
adevarul,am spus eu privindu-l.Dar n-a fost asa.Nici
macar tu nu ma cunosteai cu adevarat.
M-am oprit putin.Imi era asa de greu sa-i zic
totul.Dar am continuat.
-Oricum,dupa primul fum a urmat cea mai tare stare
pe care o puteam trai vreodata.Nu ma mai simteam
inferioara.Ma simteam in stare sa fac orice si nu pot sa
compar sentimentul ala cu nimic din ce ai trait tu.Doar
daca incerci,intelegi ce vreau sa spun.Poate ma crezi
nebuna,dar asta e adevarul.Si ai dreptate ca sevrajul e
ingrozitor.Dar n-am ce sa fac.
Alin n-a spus nimic.Ma privea doar.
Nu stiam ce crede.Probabil se gandea si el ce sa-mi
zica.
 Era o situatie grea pentru amandoi.Nu ne mai
vazusem de 4 luni…si acum ne spuneam lucruri pe care
nu le stiam unul despre altul…Era ingrozitor…Pentru ca
parca nu ne cunosteam cu adevarat…
-Imi pare rau.Sincer!!Nu stiam ca asa gandesti!!a spus
el fara sa ma priveasca.Deea,eu chiar nu am vrut sa te
ranesc…si sa stii ca tu nu esti asa cum crezi tu!!
Adevarul ca e ca nu esti nici perfecta,nimen nu poate
fi,dar esti indeajuns de buna pentru mine.Nu stiu ce te-
a facut sa crezi lucrul asta!!Credeam ca ti-am
demonstrat de atatea ori ca te iubesc si ca nu imi pasa
de nimic,doar de tine.
S-a intors si m-a privit asa cum o facea
inainte.Simteam ca ma topesc si am intors
privirea.Dupa cateva secunde de tacere mi-a luat fata
cu mana in asa fel incat sa-l pot privi in ochi.Era mult
mai aproape.
-Deea…a spus el trist.Nu stiu ce sa fac ca sa ma
crezi.Stiu ca probabil acum te gandesti iar la heroina si
nu-ti prea pasa de ce spun eu,dar te rog,te implor
chiar,crede-ma!!Tu ai fost cea mai importanta pentru
mine si singura la care am tinut atat!!
Imi venea sa imi acopar urechile sau sa fac ceva sa
nu-l mai a cult.Folosea trecutul.Deci acum nu mai
insemnam nimic pentru el.Se simtea doar vinovat si
vroia sa ma ajute.
-Deci te rog inceteaza sa mai gandesti asa.Intelega
ca… spuse el dar se opri.
-Nu trebuie sa imi mai spui ceva!!Am inteles,am spus
eu oftand.
L-am privit si probabil mi-am muscat buza pentru ca
si-a indreptat privirea spre buzele mele,cu un zambet
trist.
 Fara sa-mi dau seama o lacrima mi se prelingea usor
pe obraz.Dar nu simteam nimic.Nu simteam ca
plang.Doar ma durea inima,la propriu si la figurat.
Mi-a sters lacrima,mangaindu-mi usor obrazul.Nu
intelegeam de ce face asta.De ce ma amagea daca nu
mai putea fi niciodata nimic intre noi?!
S-a apropiat din ce in ce mai mult de fata mea.Fiori
treceau prin pielea mea la fel de rapid cum merge
curentul electric.
Am inchis ochii.Nu vroiam sa cred iluzia,oricat de
tentanta ar fi fost.
Dar buzele lui le-au atins pe ale mele atat de usor ca
parea chiar o iluzie.Dar nu era.
-E timpul sa pleci!!spuse d-l doctor Ionescu trezindu-
ne pe amandoi din visul ce parea cosmar.
Se indeparta repede de fata mea si se intoarse spre
doctor caruia ii arunca o privire ce dadea de inteles ca
era nervos..de parca d-l doctor intrerupse ceva ce el ar
fi vrut sa se intample.
Nu,nu..iar imi faceam iluzii…nu pot sa ma abtin sa nu
sper..dar nu trebuie s-o mai fac.
-Ok..plec acum,spuse el parca oftand.
Se ridica si se indrepta spre usa fara sa ma priveasca.
Cred ca am auzit inainte sa iasa “Imi pare rau!”.
Si nici macar nu mi-a zis “la revedere!”.Nu avea sa
mai fie nimic intre noi…era clar ca totul se terminase…
-Sa inteleg ca era cineva important pentru tine,spuse
d-l doctor privindu-ma.
D-l doctor era mereu bun cu mine si ma trata de parca
as fi fost fiica lui.Avea in jur de 40 si ceva de ani dar
arata mai tanar.S-a apropiat incet si mi-a sters o
lacrima.Nici macar nu stiam ca inca mai plang.
-Nu te lasa prea afectata!!Ai deja destule probleme!!
 Nu i-am mai spus nimic.Nu conta acum.Nici macar nu
mai simteam aceeasi dorinta acuta pentru
heroina.Parca ma bantuia doar faptul ca totul s-a
treminat…adevarul e ca o stiam inainte de a vorbi cu
Alin…
Ramasesem singura in camera mea.D-l doctor
plecase,probabil dandu-si seama ca nu puteam sa
vorbesc cu nimeni.
Tot ce aveam in minte era chipul lui Alin atat de
trist.Ma durea sa-l stiu asa,dar n-aveam ce sa fac.



-Deschide mai repede!!!spuse el agitat.Hai!!

-Ce cauti aici??am spus eu deschizand fereastra.
A intrat pe langa mine si s-a pus pe pat respirand
repede.Alin era cat se poate de nebun.Era ora 11:30 si
afara era bezna,iar el se afla la mine in camera.
Eram tentata sa-l dau afara dar nu puteam sa fac
nimic.Doar il priveam.Nu-l mai vazusem de atata timp
si ultima data cand am vorbit nici macar nu si-a luat “la
revedere”.Imi lipsise atat de mult,mai ales in ultima
luna.
-De ce nu m-ai anuntat ca te-ai externat??Mereu
trebuie sa aflu ce se intampla cu tine de la altcineva??
-Poi…ma gandeam ca nu te intereseaza..si oricum
abia ieri am venit acasa,am spus punand privirea in
pamant.
S-a ridicat si a venit langa mine.Mi-a luat fata si a
ridicat-o in asa fel incat sa-l pot privi in ochi.
-Deea…de ce imi faci asta??
-Ce??am spus eu ridicand privirea spre el.
 Cand am vazut cum ma privea am incremenit.Parca in
privirea lui era o dorinta atat de intensa incat ii
accentua culoarea ochilor.
-De ce nu ma lasi sa fac parte din viata ta??
Am inceput sa ma balbai..Nu stiam ce sa-i spun.Nu ma
asteptam sa spuna asa ceva.totusi,in cele din urma am
reusit sa spun ceva.
-Aaa…eu…pai…nu cred ca am facut ceva ca sa te
opresc sa faci parte din ea.
-Ceea ce s-a intamplat atunci a fost doar o
greseala..noi nu trebuia sa ne despartim!!
M-am indepartat de el imediat cum am auzit ceea ce
spusese.Nu vroiam sa cred mirajul atat de frumos.
-Te rog nu spune asta!!Tie doar iti e mila de mine!!!
-Vrei te rog sa vorbesti mai incet??Nu am chef sa vina
Irina si sa ma gaseasca aici la ora asta!!
Nici nu imi dadusem seama ca tipam..
-Bine,deci acum ca ai tacut…ma lasi pe mine sa
vorbesc,da??spuse el apropiindu-se iar.
–Da,spune,am zis eu departandu-ma iar de el.Nu
puteam sa stau atat de aproape de el fara sa vreau sa-l
sarut.
-Nu stiu ce sa-ti zic mai intai…Deea,eu…pai eu inca tin
la tine…si tot ce s-a intamplat parca e total
gresit.Parca lumea e cu susul in jos…nimic nu e cum ar
trebui..adica eu si cu tine…pe bune,tu chiar nu mai
simti nimic pentru mine??
Nu imi venea sa cred.Parca nici nu era real.Dupa
atata timp el era cu mine si imi spunea ceea ce am vrut
sa aud de cand ne-am despartit.Dar totul era o
iluzie.Nu trebuia sa cred asa ceva,lui ii era doar mila
de mine.
-Alin…tu nici macar nu stii ce simti.Spui asta doar
fiindca iti e mila de mine…Nu pot sa cred asta...e prea
mult,am spus eu trecand pe langa el si punandu-ma pe
pat.
S-a intors si m-a privit mirat.Probabil se astepta sa-I
spun ca “bineinteles ca te iubesc,asa cum am facut-o
intotdeauna”.
Dar nu puteam sa-i spun asta si sa cred ca totul e
bine.Alin nu stia ce simte,era doar putin
confuz,confundand mila cu iubirea.
A venit si s-a asezat langa mine,privindu-ma asa de
frumos,incat simteam ca mor.
-Tu nu intelegi ca eu…te iubesc,a spus el privindu-ma.
Nu imi venea sa cred ca spunea asta.Folosea cuvintele
astea de parca nu insemnau nimic.Le spunea doar ca sa
ma convinga.Stiam sigur…nu avea cum sa ma mai
iubeasca dupa…8 luni.Era prea mult timp ca sa ma mai
iubeasca si in plus i-am facut prea multe.
-Nu spune asta!!Nu pot sa aud cuvintele alea din gura
ta…Te rog,Alin…nu mai face asta!!am spus eu privindu-I
buzele.Pareau asa delicioase incat n-am putut sa ma
abtin si le-am atins.Am inchis ochii bucurandu-ma de
atingerea lui.Probabil credea ca am innebunit de
tot.Tocmai I zoceam sa nu mai spuna ca ma iubeste iar
eu acum ii mangaiam buzele.
Mi-a indepartat mana tinand-o strans cu a lui si
buzele lui s-au unit cu ale mele.
N-am putut sa ma abtin sa nu-i raspund la sarut oricat
as fi vrut sa ma opresc.Parca visul meu ce se repetase
in fiecare seara,in ultima luna,se implinise.
Buzele lui erau mai dulci decat imi aminteam.Nu
puteam sa mai neg.Incepusem iar sa cred in iluzie…dar
il iubeam atat de mult,incat nu mai conta nimic in acel
moment.
 Mana lui a inceput sa se joace cu parul meu,asa cum
facea de obicei si cealalta mana inca o tinea strans pe
a mea.
Ma intrebam intr-una de ce nu vreau sa cred ca ma
iubeste.Poate o facea.Nu conta.Am dus mana lui cu
mana mea in ea la mijlocul meu ca si cum m-ar
imbratisa si l-am imbratisat si eu.
Sarutul a durat atat de mult incat a trebuit sa ne
departam ca sa respiram.
-Te iubesc!!a soptit inspirand adanc,dupa care m-a
sarutat iar.
Visul minunat parca nu se mai termina.Nu vroiam sa
se termine.Era perfect totul.Dupa atata suferinta
meritam asta.Nu mai vroiam sa-l las vreodata sa plece.
Dar iluzia s-a destramat odata ce s-a departat de
mine.
-Opreste-te!!mi-a spus apoi.
Am facut ochii mari de uimire.Ce tot spunea??Parca ma
iubea…Lacrimi au inceput sa se prelinga pe fata
mea,dar eu nu vroiam sa plang.Nu vroiam sa-I arat ca
ma doare.
-Stai,nu plange…n-am spus sa te opresti pentru ca a
fost doar o gluma sau ceva de genul asta…eu te
iubesc,dar daca continui o sa fac ceva ce o sa regret..si
tu o sa regreti apoi…nu stiu daca ma mai pot opri…
Am inceput sa rad in hohote.El saracutul se gandea la
altceva…cat de nebun…Si eu credeam ca isi batea joc de
mine…Am ras cu pofta cateva minute,timp in care el ma
privea tacut.
-Sa stii ca n-am glumit!!spuse el serios in cele din
urma.
-Stiu!!am zis eu dupa care l-am imbratisat.Si cred ca
stii si tu ce simt eu,nu??
 -Da…nu puteam sa cred ca nu mai simti nimic si de
asta te-am sarutat…trebuia sa ma conving!!
Am zambit.Nu stiam ce altceva sa fac.Nu ma
gandeam ca dupa atata timp inca mai simte ceva
pentru mine.La mine era normal sa il iubesc.Alin avea
tot ce imi doream de la un baiat.
Inca eram imbratisati cand s-a deschis usa.Irina
statea acolo privindu-ne cu ochii mari.
Alin s-a departat repede de mine si o privea parca
scuzandu-se.
-Stiu ca nu trebuia sa vin aii la ora asta dar nu
puteam sa cred ca s-a externat si mie nici macar nu mi-
a spus.Imi pare rau.O sa plec acum.
S-a intors si m-a privit zambind.
-Ne vedem maine,a spus el iesind din camera mea,pe
usa de data asta.
Irina era tot acolo dar i-a facut loc sa treaca si l-a
condus pana la iesire.
Dupa cateva minute s-a intors privindu-ma furioasa.
-Andreea abia ieri ai iesit si deja ai inceput?!Si nu imi
spune nimic..stiu!!bine doar ca am ajuns la timp ca am
vazut eu ce expresie avea Alin.
Am inceput iar sa rad..Nu mai facusem asta de mult
timp,iar expresia Irinei cand m-a vazut ca rad ma facea
sa rad si mai tare.
-Din cauza asta nu o sa-ti spun nimic!!spuse ea
zambind.O sa ma prefac ca nu te-am vazut cu un baiat
la 12 noaptea imbratisandu-va,spuse ea razand odata
cu mine.
Apoi a venit la mine si m-a sarutat pe frunte.
-Culca-te diavolito!!zise zambind si apoi a
iesit,lasandu-ma cu gandurile,visele si chipul lui frumos
in minte.
