Sunteți pe pagina 1din 5

Longos – Dafnis şi Chloe

I. Autorul şi opera

Longos este considerat a fi creatorul romanului grec pastoral, opera sa numindu-se „Dafnis şi
Chloe”. Se ştiu foarte puţine lucruri despre viaţa sa, totuşi se presupune că ar fi trăit în insula Lesbos
(unde are loc şi acţiunea romanului său), la sfârşitul secolului al II-lea e.n.
Romanul lui Longos este una dintre cele mai desăvârşite opere artistice din literatura greacă,
prezentând idila a doi copii găsiţi de doi păstori, care sunt hărăziţi unul altuia prin voinţa lui Eros şi a
nimfelor. De-a lungul romanului ei vor fi nevoiţi să depăşească multe obstacole pentru ca în capitolul
final să îşi regăsească părinţii şi să trăiască fericiţi.
Pentru această operă Longos s-a inspirat din scrierile lui Teocrit şi al altor poeţi alexandrini.
Influenţa marelui preot se face simţită în felul în care Longos descrie anotimpurile, viaţa ţărănească,
modul în care prezintă conversaţiile păstorilor, cântecele despre eroii folclorului pastoral.
În ceea ce priveşte stilul, Longos a folosit metoda renumitului retor sofist Gorgias, acesta fiind
cel care a introdus în proză varietăţile poeziei lirice greceşti. Stilul lui presupunea înlănţuirea
propoziţiilor în chip simetric, această simetrie fiind realizată prin aşezarea membrelor perioadei fie în
antiteză, fie în construcţii paralele. Propoziţiile sale cuprind un număr egal de silabe; alteori
începuturile sau sfârşiturile membrelor au o sonoritate identică, folosind efectele rimei pe care poezia
greacă o întrebuinţase puţin până la acea vreme.
Astfel, fraza lui Longos este alcătuită după modelul frazei gorgiene. Ea e împărţită fie în grupe
ritmice de câte doi termeni, fie în grupe de câte trei termeni a căror succesiune şi proporţie variază.

În ceea ce priveşte apariţia romanului grec, aceasta este legată de perioada elenistă, în care
noilor genuri narative li se acordă mai multă atenţie decât în epoca de aur a literaturii greceşti. Marele
cercetător al problemei romanului grecesc, Erwin Rhode, spune că „Povestirile orientale au înrâurit
nuvelistica greacă: aceasta, ca stil, a influenţat romanul; ca fond, însă nu: fiindcă nuvela (…) avea de
obiect observarea pătrunzătoare a vieţii reale, în timp ce scopul romanului grec era de a da o icoană a
dragostei, de la dorul cel mai gingaş până la cea mai puternică mişcare de durere, îndoială şi gelozie.”
Tot el afirmă cu referire la roman că acesta ar fi „copilul făcut la bătrâneţe” al literaturii greceşti
antice.
Dupa „Dafnis şi Chloe”, romanul intră într-o hibernare de 1000 de ani, din care iese axându-se
tot pe tema fundamentală a iubirii. De fapt, grecii au fost cei care au fixat romanului unele elemente de
structură. În primul rând este prezenţa protagoniştilor El şi Ea, care sunt mereu foarte tineri şi frumoşi,
îndrăgostindu-se naiv şi iremediabil unul de altul. În al doilea rând, frumuseţea acestora determină
celelalte personaje să se îndrăgostească la rândul lor de ei, iubirea lor fiind însă fără scrupule, creând
conflicte şi despărţiri. Astfel, la greci romanul înseamnă iubire, peripeţii şi suspans, şi mereu poartă
numele cuplului de îndrăgostiţi.
II. Scurtă prezentare

Înainte de a începe povestea propriu-zisă, Longos oferă o motivaţie a acestui roman, spunând
că frumuseţile pădurii nimfelor din insula Lesbos l-au determinat să îşi îndrepte sufletul spre dragostea
ce o emană natura, precum şi peisajul, acest loc mistic în care oamenii vin să le slăvească pe nimfe şi
pe marele Pan, zeul turmelor şi personificare a naturii. Astfel inspirat de atmosfera pur pastorală,
scriitorul se roagă mai întâi zeilor, făcând apel chiar la Eros, pentru a-l călăuzi pe calea scrierii acestei
frumoase poveşti de dragoste.
Astfel, începe cartea I (romanul având în total IV cărţi), în care ne sunt introduse personajele,
precum şi locul în care urmează să se petreacă acţiunea: „În Lesbos este un oraş, Mytilene, mare şi
frumos, tăiat de braţele mării, care se furişează înăuntru şi e împodobit cu poduri de piatră albă şi
cioplită.”
Mai întâi este prezentată găsirea băiatului de viţă nobilă, al cărui nume urmează să fie Dafnis,
de către păstorul Lamon. Acesta îl ia de la sânul caprei care îl alăpta şi îl duce soţiei sale, Myrtale,
astfel devenind copilul lor. La doi ani de la această întâmplare, un alt cioban găseşte la rândul său o
fetiţă părăsită în peştera nimfelor, fiind alăptată de una din oile sale. Semnele de recunoaştere indică că
şi acest copil are o origine însemnată. Numele ei va fi Chloe, urmând să fie crescută de ciobanul Dryas
şi soţia sa, Nape.
Când copiii cresc mari, Lamon şi Dryas au amândoi acelaşi vis, în care Eros le dezvăluie că
Dafnis trebuie să pască caprele, iar Chloe oile, ceea ce îi determină pe părinţi să renunţe la educaţia
aleasă pe care le-o dădeau pentru a le face cunoscută îndeletnicirea de păstor.
Astfel, în continuare este prezentat felul în care tinerii se îndrăgostesc şi primele obstacole pe
care ei trebuie să le depăşească: căderea lui Dafnis în groapa pregătită pentru prinderea lupilor,
dragostea fără scrupule a bouarului Dorcon pentru Chloe, înşelăciunea lui cu pielea de lup, răpirea lui
Dafnis de către hoţii de mare şi uciderea lui Dorcon de către aceştia. Longos descrie în cuvinte pline
de poezie şi patimă chinurile pe care dragostea le trezeşte în sufletul copiilor îndrăgostiţi, care încă nu
ştiu ce denumire poartă ceea ce ei simt. Chloe se îndrăgosteşte de Dafnis atunci când îl vede
scăldându-se, iar Dafnis se îndrăgosteşte de Chloe când aceasta îl sărută pentru prima oară în joacă.
A doua carte începe cu descrierea toamnei şi a culesului viilor, la care participă şi cei doi
îndrăgostiţi. Asftel ei intră în contact cu restul lumii, fiecare încercând sentimentul de gelozie atunci
când sunt admiraţi pe rând de către celelalte femei sau bărbaţi. Cănd acesc eveniment se încheie iar cei
doi se întorc la activităţile lor obişnuite, le iese în cale bătrânul Filetas, care începe să le povestească
cum l-a întâlnit pe micul Eros în grădina sa, care i-a destăinuit că a avut mereu grijă de iubirea lui şi a
Amaryllidei, aşa cum acum are grijă de dragostea dintre Dafnis şi Chloe. Bătrânul le mai vorbeşte şi
de durerile dragostei, spunându-le că „Dragostea n-are leac nici în băutură, nici în mâncare, nici în
descântec, ci numai sărutul, strânsul în braţe şi culcatul împreuna goi o potolesc.”
Fericiţi că au descoperit cauza suferinţelor lor, cei doi încep să pună în aplicare leacurile lui
Filetas, fiindu-le însă frică să apeleze şi la ultimul. Un alt obstacol se iveşte în calea iubirii lor atunci
când câţiva tineri din Methymne, plecaţi la vânătoare în împrejurimi, după ce îşi pierd funia cu care
legau luntrea de mal, o leagă cu lozie verde, sperie caprele lui Dafnis cu câinii lor, iar acestea rod
lozia, iar luntrea se pierde în larg cu toate bogaţiile. Ei se răzbună pe Dafnis, pleacă însă nemulţumiţi
din insulă şi încep războiul pentru a-şi salva onoarea. Întreg Mytilene-ul este prădat, iar Chloe este
răpită cu oile ei. Dafnis se roagă muzelor să i-o aducă înapoi, iar dorinţa îi este îndeplinită de către
Pan, care sperie oastea vrăjmaşă şi o obligă să înapoieze fata cu oile ei. Revenirea Chloei este serbată
prin jertfe aduse nimfelor şi lui Pan şi prin cântece şi jocuri.
În cartea a III-a războiul continuă, methymnienii atacând cu oastea pe uscat, lăsându-se totuşi
îmbunaţi de darurile de pace a mytilenienilor. În continuare este prezentată venirea iernii care îi
desparte pe cei doi tineri, aceştia fiind nevoiţi să se folosească de vicleşugul vânătorii de mierle pentru
a se putea vedea. Longos trece repede peste acest episod, continuând cu primăvara, când cei doi pot sta
iarăşi împreună. Ei încearcă să urmeze şi ultimul sfat al lui Filetas pentru potolirea dragostei, însă
neştiinţa lui Dafnis îl cufundă pe acesta în deznădejde şi îi dă soţiei unui vecin, Lykainion,
posibilitatea de a profita de situaţie. Aceasta îl convinge să o urmeze în pădure şi acolo îi spune că ar fi
visat că nimfele îi cereau să îl înveţe pe Dafnis tainele dragostei. Baiatul o crede şi astfel se lasă iniţiat
de către Lykainion, însă când vrea să facă acelaşi lucru şi cu Chloe, îl sperie vorbele lui Lykainion care
îi spune că Chloe va suferi şi va sângera.
Următorul obstacol pe care cei doi trebuie să îl depăşească este dorinţa părinţilor lui Chloe de
a o mărita şi numărul ridicat de peţitori care le oferă daruri. Dafnis hotărăşte să o peţească chiar el,
deşi nu are ce să îi ofere, fiind foarte sărac. În vis îi apar nimfele care îl ghidează spre locul în care a
eşuat luntrea vânătorilor şi unde avea să găsească o pungă cu trei mii de drahme. Astfel, Dafnis o
peţeşte pe Chloe, primind încuiviinţarea părinţilor lui şi ai ei, aşteptând doar venirea stăpânilor de la
oraş pentru a se putea înfaptui căsătoria.
În cartea a IV-a încep pregătirile pentru venirea stăpânilor lui Lamon. Acesta îngrijeşte grădina
şi templul lui Dyonisos, însă grădina îi este distrusă de Lampis, care voia să împiedice căsătoria pentru
a lua el pe Chloe. Eudromos îi ajută să iasă din încurcătură, promiţând că va interveni pe lângă fiul
stăpânului, Astylos, pentru ca cei doi să se poată căsători. Astylos soseşte cu un prieten, Gnathon, care
îl îndrăgeşte pe Dafnis şi îl cere drept amant. Aflând de acest lucru, Lamon şi Myrtale se înfăţişează
stăpânilor arătându-le semnele de recunoaştere găsite langă Dafnis când l-au adoptat, spunând că e de
vi-ă prea nobilă ca Gnathon să îl trateze ca o femeie. Stăpânii recunosc semnele şi scot la iveală faptul
că Dafnis este fiul lor.
Această descoperire îi îndepărtează pe îndrăgostiţi, deoarece nu se cuvenea ca un nobil să se
unească cu o păstoriţă. Atunci Dryas şi Lote destăinuie existenţa semnelor de recunoaştere ale Chloei,
rugându-i pe nobili să îi găsească şi ei părinţii. Ajunşi la oraş, aceştia dau un ospăţ la care invită toate
familiile de seamă, astfel Chloe găsindu-şi tatăl şi fiind liberă să se căsătorească cu Dafnis.
În finalul romanului, părinţii adoptivi sunt eliberaţi din slujba stăpânilor, iar Chloe descoperă
alături de Dafnis ultimul leac împotriva suferinţei din dragoste, dându-şi seama că „ceea ce făceau ei
în pădure nu erau decât jocuri de păstori”.
III. Citate

„[…] am alcătuit patru cărţi, pe care le închin lui Eros, nimfelor şi lui Pan. Şi pentru toţi oamenii va fi
o comoară plină de farmec: bolnavul îşi va găsi vindecare, cel întristat mângâiere, cine a fost
îndrăgostit odată îşi va aminti iarăşi, iar cel care n-a iubit încă, va învăţa.” (rolul de khatarsis)

„[…] ajută-ne zeul să putem scrie povestea cu sufletul liniştit” (invocarea zeilor pentru inspiraţie)

„În Lesbos este un oraş, Mytilene, mare şi frumos, tăiat de braţele mării, care se furişează înăuntru şi e
împodobit cu poduri de piatră albă şi cioplită.” (prezentarea locului acţiunii)

„Era pe la începutul primăverii, când florile toate îmboboceau; şi cele de prin păduri, şi cele din livezi,
şi câte cresc la munte. Peste tot era zumzet de albine, ciripit de păsări cântătoare şi jocul mieilor de
curând născuţi; turmele de miei săreau prin munţi, albinele bâzâiau prin livezi, şi păsările făceau să
răsune tufişurile.” (spaţiu rustic, moment propice dragostei)

„Avea un păr negru şi bogat şi un trup pârlit de soare: şi-ar fi închipuit cineva că-l întunecă umbra
părului.” (descriere directă a lui Dafnis, momentul în care Chloe se îndrăgosteşte de el)

„O mâhnire îi cuprinse sufletul, privirile-i erau pierdute şi adesea şoptea numele lui Dafnis. Nu mai
mânca, nu mai dormea noaptea, nu mai îngrijea de turmă. Acum râdea, acum plângea; apoi adormea şi
tresărea din somn. Faţa îi era când galbenă, când roşie ca focul; nici o juncă înţepată de streche n-ar fi
fost aşa.” (descrierea suferinţelor Chloei)

„Abia acum începu lui să-i placă şi cosiţa ei bălaie şi ochii cei mari ca ai junicii şi faţa cu adevărat mai
albă decât laptele caprelor, de parcă atunci i se deschideau ochii întâia oară, iar mai înainte fusese
orb.” (descrierea directă a Chloei după sărutul care îl face pe Dafnis să se îndrăgostească)

„Mâncarea abia o mai gusta şi, dacă era silit să bea, îşi uda numai buzele. Se făcuse tăcut, el, care mai
înainte era mai guraliv decât greierii; era greoi, deşi de felul lui era mai neastâmpărat decât caprele. Îşi
uitase şi de turmă, naiul era aruncat deoparte, iar faţa îi era mai galbenă ca iarba ofilită de soare.”
(descrierea suferinţelor lui Dafnis)

„[…] Iar tu, în schimb, sărută-mă cât mai sunt în viaţă şi, odată mort, să mă plângi. Şi când vei vedea
pe un altul păscând vacile, să-ţi aduci aminte de mine.” (momentul în care Dorcon îi cere Chloei
singurul sărut înainte să moară, sărutul ce îl va purifica şi îi va ierta păcatele faţă de ea şi Dafnis –
mântuirea prin dragoste pură)

„Era acum toamna în toi şi se apropia culesul viilor. Toţi aveau de lucru la câmp: unul pregătea
teascuri, altul curăţa chiupuri, celălalt împletea coşuri. Care îşi ascuţea custura pentru tăiat struguri,
care pregătea piatra de strivit bobiţele, care lozie uscată, fără coajă, pentru torţe, ca, noaptea, să care
mustul pe lumină.” (peisaj rustic, pregătirile pentru tradiţia culesului viilor şi făcutul vinului)

„Nu-s copil, deşi par, ci-s mai bătrân decât Cronos şi decât tot Timpul. […] Acum îi îndrumez pe
Dafnis şi Chloe ca un păstor şi dimineaţa după ce-i adun la un loc, intru în grădină la tine, mă desfătez
cu florile şi pomii şi mă scald în izvoarele acestea. […] Bucură-te că, numai tu singur dintre oameni, ai
văzut acest băieţaş la bătrâneţe.” (cuvintele spuse de Eros lui Filetas)

„Şi, dacă nu mi-au ieşit degeaba perii ăştia albi şi bătrâneţea nu mi-a stricat încă mintea, copii, sânteţi
sortiţi lui Eros, şi Eros vă are în grijă.” (Filetas are aici rolul de vestitor, le dezvăluie soarta, viitorul)

„Dragostea n-are leac nici în băutură, nici în mâncare, nici în descântec, ci numai sărutul, strânsul în
braţe şi culcatul împreună goi o potolesc.” (Filetas îi învaţă despre dragoste şi despre felul în care
poate fi potolită – iniţierea celor doi)
„De sub ochii voştri a fost răpită Chloe şi voi aţi răbdat să vedeţi una ca asta? Ea, care vă împletea
cununi, ea, care vă stropea cu fruntea laptelui şi care şi-a atârnat şi naiul aici în cinstea voastră?
Nicicând nu mi-a răpit lupul vreo capră şi acum duşmanii mi-au răpit toată turma şi păstoriţa.” (Dafnis
se răzvrăteşte împotriva nimfelor când Chloe este răpită)

„O, cei mai ticăloşi, cei mai nelegiuiţi dintre oameni, ce nebunie v-a apucat să cutezaţi una ca asta?
Mi-aţi cotropit câmpul meu drag, mi-aţi furat cirezile de boi, turmele de capre şi de oi încredinţate
mie. Aţi smuls de la altare o fecioară, cu care Eros vrea să ţeasă o poveste de dragoste. Nu v-aţi temut
nici de nimfele care vă vedeau, nici de mine, zeul Pan. De aceea, voi nu veţi vedea Methymne cu
astfel de prăzi în corăbii, şi nici nu veţi săpa de naiul acesta care vă tulbură, ci am să vă înec şi o să vă
las pradă peştilor, dacă nu veţi înapoia cât mai repede pe Chloe nimfelor şi, împreună cu ea, turmele ei
de capre şi de oi.” (Pan apare în visul conducătorului armatei şi îi blesteamă soldaţii)

„Dă-mi pe Chloe de soţie; eu ştiu să secer bine, să tai via şi să sădesc pomi; ştiu să şi ar pământul, să
vântur şi grâul. Cum pasc turma, martoră mi-e Chloe: am primit cincizeci de capre, acum am de două
ori mai multe; am crescut şi ţapi mari şi frumoşi, iar mai înainte dădeam caprele la alţi ţapi. Pe de altă
parte, sânt tânăr şi-s pentru voi un vecin fără nici un cusur. M-a crescut o capră, ca pe Chloe o oaie.”
(Dafnis o cere în căsătorie pe Chloe – evidenţiază cât de importantă era munca pentru păstori)

„Fecioară, anotimpurile frumoase au crescut acest măr, un pom frumos l-a hrănit pe când soarele îl
cocea şi norocul l-a ferit. Având ochi, nu trebuia să-l las să cadă la pământ, să-l calce în picioare
turmele, să-l învenineze vreun şarpe sau să-l mistuie timpul; cât atârnă de ramură, privit şi lăudat,
Afrodita primeşte acest fruct ca preţ al frumuseţii, iar eu ţi-l dăruiesc ţie, ca semn al biruinţei tale.
Aveţi judecători la fel: acela era cioban, eu sunt păstor de capre.” (apare motivul mărului ca simbol al
iubirii şi răsplată a frumuseţii făcându-se referire la legenda mărului discordiei pe care Afrodita l-a
obţinut promiţându-i lui Paris pe Elena din Troia, astfel provocând războiul troian)

„Din mâncarea aleasă nu mai gust, deşi, în fiecare zi se pregătesc atâtea cărnuri, peşti şi prăjituri cu
mere. Aş vrea să fiu mai bine sapră, să pasc iarbă şi frunze, ascultând naiul lui Dafnis şi el să-mi fie
păstor. Scapă-l pe Gnathon al tău şi biruie-l pe nebiruitul Eros. Iar de nu – jur pe tine, pe zeul meu – şi,
după ce voi fi pus mâna pe cuţit şi-mi voi fi umplut pântecele cu mâncare, mă voi ucide dinaintea uşii
lui Dafnis.” (descrierea suferinţelor lui Gnathon care s-a îndrăgostit de Dafnis)

„Iar eu iubesc un trup de rob, dar frumuseţea lui e vrednică de un om slobod. Nu vezi că părul lui
seamănă cu zambila? Nu vezi cum îi strălucesc ochii sub sprâncene ca o pietricică legată în aur? Şi
faţa îi este plină de rumeneală şi gura cu dinţii albi ca fildeşul. Care îndrăgostit n-ar dori să-i ia dulci
sărutări?” (descrierea lui Dafnis prin ochii lui Gnathon)

„O, dragi zeiţe ale sorţii! N-am pus noi aceste lucruri împreună cu copilul nostru? N-am trimis-o noi
pe Soprosyne să-l aducă în aceste câmpuri? De bună seamă că nu-s altele, ci chiar acestea. Dragă
bărbate, copilul e al nostru. Dafnis e fiul tău şi păştea caprele tatălui său.” (momentul în care părinţii
văd semnele de recunoaştere şi îşi cunosc copilul sortit morţii)

„Iată copiliţa pe care ai părăsit-o. O oaie ţi-o hrăni, prin grija zeilor, după cum o capră mi-l hrăni pe
Dafnis. Ia semnele de recunoaştere şi pe copilă şi, luând-o, s-o dai lui Dafnis de soţie. Noi pe amândoi
i-am lepădat, pe amândoi i-am găsit şi de amândoi avură grijă Pan, nimfele şi Eros.” (cuvintele lui
Dionysofanes când îl găseşte şi pe tatăl Chloei)

„Dafnis şi Chloe, după ce se culcară goi împreună, se strânseră în braţe, se sărutau, fără să fi închis
ochii toată noaptea, mai treji ca bufniţele. Dafnis făcu ce îl învăţase Lykainion, şi Chloe de abia atunci
află că ceea ce făceau ei în pădure nu erau decât jocuri de păstori.” (cei doi urmează şi ultimul sfat
pentru a potoli focul dragostei – desăvârşirea lor ca şi cuplu)

Editura Orion, 1992


Traducere de C.I. Balmuş