Sunteți pe pagina 1din 4

Rolul cooperativelor agricole în dezvoltarea rurală (2)

De ce este necesară asocierea în cooperative agricole ?

În ultimii ani, proprietarii de pământ arabil au vândut suprafeţe foarte mari de teren,
fie direct cetăţenilor străini, fie prin firmelor străine de intermediere imobiliară.
Tranzacţiile imobiliare de acest gen au loc în mai toate judeţele, dar îndeosebi în acelea
cu suprafeţe arabile mari şi soluri de calitate. Amploarea tranzacţiilor se pare că este în
creştere şi după unele opinii această tendinţă se menţine, astfel încât devine dificil de
apreciat când se va opri.
Prin cedarea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, locuitorii din
zonele rurale pierd calitatea de elemente active în procesul dezvoltării rurale sau,
altfel spus, se reduce, dacă nu chiar se anulează ponderea lor în adoptarea
deciziilor importante privind viitorul comunităţilor din care fac parte. Deşi în
prezent, în multe zone, proprietarii de terenuri agricole nu-şi mai exploatează
pământurile nici măcar pentru cerinţele de subzistenţă, situaţia încă se mai poate
ameliora atât timp cât nu are loc înstrăinarea terenurilor. Odată ce terenurile agricole
sunt înstrăinate, deşi pe termen scurt se produc efecte benefice – terenurile
devenind terenuri cultivate, comunităţile rurale îşi pierd ireversibil rolul lor activ în
dezvoltarea economică a zonei respective, deoarece nici urmaşii proprietarilor nu
vor mai dispune de pământ, resursa de bază necesară pentru o afacere în
agricultură.
Pe de altă parte, aplicarea măsurilor coercitive şi chiar punitive cerute de mulţi pretinşi
economişti, adică sancţionarea proprietarilor de terenuri cu impozite, taxe şi suprataxe
pentru terenurile nelucrate, nu îi va determina pe aceştia să lucreze terenurile. Atâta
timp cât preţurile input-urilor, dar şi lipsa tehnologiei, a subvenţiilor, a creditelor şi
blocarea accesului pe piaţă fac producţia agricolă neinteresantă economic, chiar
riscantă, micii proprietari de terenuri nu-şi vor mai lucra terenurile. În aceste condiţii,
aplicarea impozitelor şi taxelor coercitive nu va face decât să-i determine pe
proprietarii de terenuri să-şi vândă pământul la un preţ de nimic, pentru a scăpa
de povara obligaţiilor către fisc.
La scară naţională, consecinţele înstrăinării terenurilor agricole pot fi variate şi grave,
de la lărgirea sferei de consumatori cu zona rurală, până la fenomene demografice
îngrijorătoare, cum ar fi depopularea zonelor rurale prin emigraţie . Este greu de
2

apreciat că asigurarea resurselor umane în aceste zone prin imigranţi străini poate fi o
soluţie.

Asocierea proprietarilor de terenuri agricole în cooperative agricole poate oferi


acestora posibilitatea de a-şi păstra dreptul de proprietate şi totodată de a
exploata rentabil pământul, chiar în condiţii de subzistenţă. Prin Legea 566/2004,
proprietarii de terenuri se pot asocia în cooperative agricole, păstrându-şi dreptul de
proprietate asupra terenurilor lucrate în comun în cadrul cooperativei. Proprietarii se pot
asocia indiferent de mărimea terenurilor, primind dividende în funcţie de aportul lor
funciar sau de capital. Dacă unii dintre cei asociaţi vin cu un aport mai mic, vor primi
dividende în bani sau în produse corespunzător acestui aport. Cu toate acestea,
asocierea într-o cooperativă agricolă prezintă un avantaj esenţial chiar şi pentru ei,
comparativ cu exploatarea individuală a terenului, dar şi cu alte forme asociative,
respectiv grupuri şi asociaţii de producători. Cooperativa agricolă reunind mai mulţi
proprietari de resurse îşi propune o activitate economică rentabilă şi aceasta se
realizează şi prin costurile de producţie cât mai mici. De aceea primul obiectiv pe
agenda cooperativelor agricole îl constituie achiziţia necesarului de materiale, energie
etc. (input-urile) la preţuri cât mai mici. În prezent majoritatea cooperativelor agricole
nou înfiinţate au reuşit să achiziţioneze aceste input-uri la preţuri mai mici decât
producătorii individuali. Dacă cererea lor de seminţe, chimicale şi alte materiale
este suficient de mare, pot negocia mult mai uşor cu furnizorii preţuri mai mici.
Unele cooperative au reuşit chiar încheierea de contracte direct cu producătorii
mari, fără medierea dealerilor, beneficiind bineînţeles de preţuri mult mai
avantajoase. Alte cooperative agricole au reuşit chiar o relaţie permanentizată cu
marii producători, căpătând de la aceştia statutul de dealer.
Micii proprietari de terenuri pot astfel să se asocieze indiferent de aportul lor, iar dacă
unele loturi sunt foarte mici ei pot dispune de produsele obţinute prin exploatarea
acestor loturi, fie prin vânzarea lor prin cooperativă, fie pentru autoconsum. Chiar dacă
produsele sunt destinate subzistenţei, fiind obţinute în condiţii de rentabilitate, ei
pot astfel să-şi asigure produse la costuri mult mai mici decât prin exploatarea
individuală a terenului.
În aceeaşi măsură, cooperativele agricole ar trebui să fie atractive nu numai pentru
proprietarii de terenuri agricole în general, ci şi pentru persoanele vârstnice deţinătoare
de terenuri agricole ce formează o majoritate în multe zone rurale, mai ales că acestea
dispun de resurse băneşti precare. Asocierea în cooperativele agricole este şi în
această situaţie avantajoasă, pentru că oferă posibilitatea de a fi lucrat terenul în
condiţii de rentabilitate, fără a mai fi nevoie de implicarea bătrânilor proprietari în
cultivarea pământului.
Cooperativele agricole prin faptul că pot primi ca membri ai lor şi pe micii proprietari
de terenuri, sau pe proprietarii în vârstă, oferă astfel o serie de avantaje pe care
celelalte forme de asociere, asociaţiile şi grupurile de producători, nu le pot oferi.
Deşi, în practică, funcţionează pe principiul rentabilităţii economice, acest principiu
este însă subordonat principiilor cooperatiste în sensul că scopul său îl reprezintă
promovarea intereselor membrilor cooperatori.
Tot atât de important este faptul că, deşi funcţionează pe principiul rentabilităţii
economice, lucru reflectat atât de serviciile oferite, respectiv achiziţiile de input-
uri şi desfacerea, cât şi de posibilitatea de a angaja personal specializat – membrii
3

cooperatori participă în mod legal la adoptarea deciziilor din adunarea generală,


pe principiul: „un membru, un vot”, indiferent de aportul fiecăruia.
Deosebit însă de statutul societăţilor comerciale, în cadrul cooperativelor agricole se
pot dezvolta structuri cu rol social în baza principiilor cooperatiste consfinţite prin Legea
566/2004, respectiv principiul educării, instruirii şi informării membrilor cooperatori şi
principiul preocupării pentru dezvoltarea rurală a comunităţilor.
Spre deosebire de restul formelor asociative, cooperativele agricole pot de
asemenea să-şi dezvolte propriile entităţi, cooperative agricole specializate
pentru finanţare, asistenţă mutuală şi asigurare agricolă.
Nu în ultimul rând, cooperativele agricole pot să-şi dezvolte structuri
reprezentative la nivel superior, cum sunt uniunile de ramură şi uniunea centrală.

Revenind la situaţia din prezent a zonelor rurale din ţara noastră, cu fenomenele şi
dificultăţile prezentate şi mai ales posibilele evoluţii, se poate aprecia că aceste forme
de asociere vin în întâmpinarea multor probleme ale comunităţilor rurale. Cooperativele
agricole nou înfiinţate, prin numărul lor, dar şi prin asocierea lor în uniuni de
ramură, demonstrează că există un nivel destul de ridicat de receptivitate şi de
conştientizare a rolului cooperativelor agricole, mai ales din perspectiva
bunăstării individuale, dar şi din aceea a dezvoltării comunităţilor din zonele
rurale.
Cu toate acestea, în primii ani de la demararea procesului de înfiinţare a
cooperativelor agricole, 2004 -2006, s-a manifestat multă reticenţă faţă de cooperativele
agricole, pe fondul percepţiei lor eronate, ca un fel de noi C.A.P.-uri. În prezent reticenţa
cu această motivaţie s-a diminuat din fericire. Din păcate, i-a luat locul un alt tip de
reticenţă, motivată de o altă atitudine, poate justificată. Aceasta se rezumă prin
întrebarea: dacă vom înfiinţa o cooperativă, ne ajută statul cu subvenţii ?
Departe de a ignora rolul subvenţiilor, mai ales că în toate statele Uniunii Europene
se dau o groază de subvenţii, şi acestea mult mai mari ca la noi. Trebuie totuşi
remarcat că încă nu s-a înţeles, din păcate, sau se înţelege greu de către unii, că până
la urmă o cooperativă nu este altceva decât un bun instrument prin care oamenii
cu puţine resurse se pot ajuta singuri.
4