Codul si canalul

Codul
Codul insumeaza semnele specifice de care ne folosim in formularea si
transmiterea informatiei;

Este un sistem de semne sau simboluri. Semnele, concept + imagine
acustica, la randul lor, sunt supuse unor reguli de combinare propriu
acestui sistem de semne;

In limbile naturale codul este constituit din foneme, morfeme si de
regulile de combinatii ale acestora intre ele;

Codul, acelasi pentru amandoi protagonistii si cunoscut de ei, este dat
de ansamblul de semne, conventionale si explicit folosite pentru a
transpune o informatie dintr-un sistem in altul;

El face posibila obiectivizarea si materializarea informatiei. Codul
permite ca informatia sa circule de la E(Emitator) la R(Receptor) si, in
acelasi timp, sa fie receptat de catre destinatar in intregime tot ceea ce
emitentul a introdus in canal;

Codul constituie baza comuna pentru intelegere si, cum se mai spune,
depozitul de chei necesare formularii mesajelor;

Un cod este format dintr-un anumit tip de semnale. Pot sa existe mai
multe tipuri:
Cod lingvistic (literal), format din foneme ori litere;
Cod cifrat, format din semne (cifre sau litere) cu alte valori
decat cele obiectiv-general cunoscute si insusite: cod rutier,
maritim, feroviar, aerian;

Semnalele care formeaza un cod nu sunt in numar prea mare, tocmai
pentru a putea fi memorate si cunoscute de toti cei ce folosesc
respectivul cod. Exceptie fac limbile naturale cu un numar infinit de
mare de semnale;

Codarea se face la nivelul emitatorului codator. Codul trebuie sa fie
cunoscut neconditionat si de receptor. In cazul comunicarii verbale,
codul este limba comuna, respectiv sistemul limbii;

Transmiterea unui mesaj este un act semic, iar natura actului semic
este informatia (substanta mesajului). Semnificatia mesajului se
desprinde prin operatia decodarii. Decodificarea presupune acelasi
drum, mai corect, aceeasi cheie ca cea a codificarii;







Functia metalingvistica
Concomitent se verifica nu numai legatura, ci si controlul codului, prin
care se realizeaza functia metalingvistica. Aceasta inseamna ca atat E cat
si R trebuie sa verifice daca si unul si altul folosesc acelasi cod si, in raport
de aceasta, codarea si decodarea sa se faca cu eficienta totala sau, in
limbaj comercial, de suta la suta. Ei (E si R) se controleaza mereu asupra
codului si in cazul unei neintelegeri, cand se simte ca s-a ajuns la
perturbare, incepe verificarea si punerea in flux prin formule de tipul :
Ce vrei sa spui cu aceasta?, Ce intelegi prin.?, De ce spui ca.? ;

Frecvent aceasta functie se concretizeaza in limbajul copiilor sau alte
limbaje speciale;
Canalul

Este suportul material fizic care ajuta la transmiterea mesajului intre E
si R, cu alte cuvinte canalul este mijlocul prin care semnalele( codul )
sunt transmise;

El este mijlocul prin care se mentine contactul intre sursa de emisie si
adresare (E) si baza de destinatie, de receptare, destinatarul (R);

Contactul permite stabilirea si mentinerea comunicarii intre cei doi
factori (E si R);

In cazul comunicarii orale canalul este aerul, iar cel al comunicarii
scrise ori imprimate, hartia scrisa ori tiparita, banda magnetica, placa
etc.;

Pe parcurs, in cadrul canalului, semnalele pot fi perturbate,
denaturate ori sterse. In cazul exprimarii orale se pot pierde unele
sunete finale, unele contopiri de sunete intre grupuri de cuvinte care
duc la goluri sau la confuzii auditive, iar in scris ele pot fi
determinate de greselile de tipar, dactilografiere, omiterea sau
inversarea unor litere;
Functia fatica
Se refera la verificarea mentinerii contactului, pe care o face subiectul
vorbitor asupra comunicarii mesajului;

De altfel, atat E cat si R trebuie sa controleze mereu daca legatura,
contactul, este mentinut intre ei, in permanenta, deoarece
comunicarea, redata cu intermitente, ar suferi, avand diferite goluri,
din cauza lipsei de control continuu asupra comunicarii;

In cazul unei convorbiri telefonice, alo-ul denota semnalul de control
si verificare al acestui circuit, iar in comunicare, controlul se verifica
prin formule interogative scurte, incidentale , de tipul: asculti?,
intelegi?, ma auzi? etc.;

Functia fatica se realizeaza in interiorul celorlalte functii, ea fiind
angajata si insarcinata sa mentina pe faza atentia receptorului si sa-l
opreasca in a se abate de la legatura (contact);
Un rol deosebit in receptarea si interpretarea oricarui enunt lingvistic il
are contextul, fie lingvistic, fie extralingvistic, in care el este emis;

Omofonele, paronimele, privind aspectul oral, omografele, privind
aspectul grafic, pot provoca deruta, dezorientare si confuzii in
comunicare;

Printr-o urmarire mai atenta, din partea receptorului, a diferitelor
intonatii, gesturi etc., ori a aspectelor grafice si incadrarea lor in
contextul mai larg, in care ele se concretizeaza, perturbarea,
dereglajul este invins, receptarea mesajului efectuandu-se obiectiv.
Bibliografie
Nicolae P. Goga Lingvistica generala. Notiuni preliminare 1979