Problemele de mediu

Problemele de mediu au aparut in ultimul secol ca un alt element de ingrijorare a sistemului

international.
Inca din 1960 se stia ca exista o serie de probleme internationale de mediu care cresteau in
mod exponential. De atunci a fost clar ca majoritatea marilor si oceanelor sunt supra-pescuite.
Ca pamantul este degradat si erodat pe o scala larga in intreaga lume si ca habitatul natural al
diverselor specii este distrus. Ploile acide, micsorarea strului de oz<on si schimbarile
climatice, sunt cateva dintre problemele regionale sau globale care iau nastere din cauza
poluarii sau a exloatarii excesive.
Mediul devine o problema internationala din diverse motive: in primul rand unele
probleme de mediu sunt globale. Cloroflorocarburii care sunt imprastiati in atmosfera,
contribuie la problema stratoosferica a subtierii ozonului, indiferent de unde sunt emise, la fel
cum emisiile de dioxid de carbon contribuie la schimbarile climatului global. Efectele sunt
globale, si roblemele pot fi rezolvate dooar prin cooperare si la o scala globala. In al doilea
rand, unele probleme se relationeaza la exploatarea bunurilor comune globale: oceanele,
marile, atmosfera si spatiul. In al treilea rand, multe probleme de mediu au devenit
transnationale, deoarece, prin natura lor, depasesc granitele nationale, chiar daca nu sunt pe
deplin globale. De exemplu, emissile dee dioxid de sulfati ale unui stat vor fi depuse, purtate
de vant, in alt stat. In al patrulea rand, multe procese de supra-exploatare, sau de degradare a
mediului sunt relativ locale sau nationale, dar deoarece se intampla in atat de multe localitati
si tari incat problema devine globala. Intr-un final, procesul care duce la supra-exploatare si la
degradarea mediului sunt relationate la politica externa si la dimensiunea socio-economica
internationala a procesului.
Conferinta de la Stockholm
Problemele de mediu au aparut la inceputul secolului XIX in contextul acordurilor
internationale de a gestiona resursele. In 1972 a avut loc conferinta de la Stockholm, care a
fost organizata ca si raspuns la ingrijorarile internationale asupra mediului. Scopul acesteia a
fost sa stabileasca un cadru international de lucru, pentru a promova diminuarea poluarii si
alte probleme de mediu. Conferinta, care s-a tinut la Stockholm, a reprezentat un punct de
turnura in dezvoltarea politicii internationale de mediu. Principalele contributii care le-a
avut aceasta conferinta sunt urmatoarele:
1. Unele dintre principiile care au fost aprobate au emfatizat structura de lucru asupra
viitoarelor cooperari internationale avand ca punct central mediul. Chiar daca initial
nu au avut o acceptare universala, acestea au castigat in timp un statut international si
a oferit o baza pentru diplomatia cu privire la mediu. De exemplu, Principiul 21
sustinea suveranitatea statelor asupra resurselor gasite in propriul teritoriu, dar de
asemenea prevedea ca aceste state sa nu aiba actiuni care sa afecteze mediul
inconjurator al altor state.
2. Aceasta conferinta a dus la stabilirea retelelor globale si regionale de monitorizare a
problemelor de mediu, precum poluarea marina si subtierea stratului de ozon.
3. S-a creat de asemenea programul european al mediului sub directiva onu(UNEP), care
avea scopul de a coordona activitatile care aveau legatura cu mediul ,ale celorlalte
agentii ONU, si de a promova integrarea consideratiilor asupra mediuoui in munca lor.
4. De asemenea aceasta a stimulat politicile externe si schimbarile institutionale. De
exemplu multe guverne au cread Ministere ale mediului si agentii nationale pentru
monitorizarea si reglarea mediului inconjurator
De la Stockholm la Rio
Intre 1970 si 1990, au fost stablite multe intelegeri internationae asupra mediului. De exemplu
o serie de conventii au fost programate pentru a proteja mediul inconjurator al mediteranei, al
marii nordului, al marii baltice etc. De asemenea, diverse ong-uri au inceput sa aiba acces la
intalnirile interguvernamentale internationale care aveau ca subiect mediul. Mai mult,
delegatii ale organiatiilor precum greenpeace, world wildife fund, si altele, erau din ce in ce
mai mari, si prin promovarea ideilor lor, reuseau sa modeleze agenda internationala.
Asociatiile industriale, care reprezentau grupurile de interes in comunitatea antreprenorilor, au
devenit implicati in mod direct in tentativa de a modela regimul international al mediului.
ONU a format o comisiie mondiala a mediului si a dezvoltarii. Raportul BRUNDTLAND din
1987, sustinea ca prioritara ar fi obtinerea dezvoltarii sustenabile, primind un suport
international majoritar. Conceptul de dezvoltare sustenabila a fost cristalizat si popularizat in
1987 prin raportul ONU care se referea la evenimentele intamplate in ultimii 20 de ani. Acest
concept se concentra asupra faptului ca trebuiesc gasite strategii de promovare a dezvoltarii
economice si sociale in modalitati care evitau degradarea mediului, supra-exploatarea sau
poluarea.
In acelasi timp s-a decis crearea unei conferinte la implinirea a 20 de ani de la conferinta de la
Stockholm, la Rio.
Probleme si provocari in politiica internationala de mediu
Unul dintre aspectele care provoaca probleme este politica de mediu transnationala, care
determina limitele si natura suveranitatii nationale asupra mediului. Mai mult de atat,
probleme de mediu internationale sunt rareori cauzate de catre actiuni ale politicilor nationale,
ci sunt mai degraba efecte secundare ale proceselor socio-economice. Exista multi alti actori
care sunt implicati in aceste procese, care nu sunt statele, precum companiile, autoritatile
locale, institutiile financiare, grupurile sociale si indivizii. Acestia sunt foarte importanti, mai
ales cand sunt luati in considerare pe plan international. Organizatiile supranationale precum
UE, au o importanta fundamentala putand influenta activitatile statelor membre.
Tragedia bunurilor comune reprezinta supraexploatarea din partea membrilor individuali a
resurselor de mediu, chiar acest lucru este contrat intereselor pe lung termen. Aceasta situatie
poate fi rezolvata prin diverse modalitati. In primul rand un raspuns traditional, este
exploatarea apoi trecerea mai departe. Un alt raspuns este privatizarea. In acest caz, cei care
detin anumite resurse vor avea grija ca acestea sa nu dispara complet si vor pune limite de
consum asupra elementelor detinute. Un al treilea tip este promovarea conservarii mediului si
a formarii de guverne capabile sa previna practicile distructive si nesostenabile.
Totusi nu exista o guvernare globala cu puterea sau autoritatea de a impune reguli asupra
folosirii bunurilor comune. Autoritatea este impartita intre 190 detari dintre care nici una nu
este obligata sa accepte o lege internationala pe care nu o subscrie. In acest context, Hardin,
propune un sistem global colectiv de guvernamant a bunurilor comune. Un fel de regimuri
internationale cu atentie asupra mediului, care sa se ocupe de distribuirea resurselor,
degradarea mediului, dezvoltarea acestuia etc.
Dezvoltarea si implementarea regimurilor de mediu.
Dintre regimurile de mediu care au avut succes, cel mai important este protocolul de la
Montreal.
Pentru a intelege demararea procesului de formare a unui regim de mediu, trebuie sa avem in
vedere urmatorii pasi
1. Formarea agendei, un stadiu care include procesul in care problema este recunoscuta,
aparand pe scena politica, unde este dezbatuta de comunitatile politice aferente, si se
propune pe plan international.
2. Stadiul negocierilor si a intelegerilor comune formeaza un proces politic asupra unei
chesitiuni, din punctul in care devine un element prioritar pe agenda deciziilor
importante. Este de asemenea stadiul in carese aleg intelegerile, politicile si masurile.
Politicie difera de multe ori, prin modul in care acestea distribuie costurile si
beneficiile intre diversii actori sau grupuri sociale. Problemele de egalitate sunt
centrale procesului de negociere. Pentru a fi negociabil si a avea legitimitate,
intellegerile trebuiesc sa fie vazute ca fiind rezonabile si echitabile. Negocierea unei
intelegeri de mediu are nevoie de leadership pentru a fi de succes. Cand state puternice
sau grupuri de state, precum SUA SAU UE, adopta un rol de lider, prognoza de reusita
a intelegerii se imbunatateste.
3. Implementarea este o faza care include toate activitatile cu privire la deciziile
politice adoptate, ca raspuns la respectiva problema,. Aceasta include. Incorporarea
intelegerilor internationale in legile domestice, dezvoltarea si operationalizarea a
programelor comune, alte masuri care au ca scop schimbarea guvernelor,
dimensiunilor sociale si a practicilor economice, conforme cu regulile si normele
prestabilite.
4. Regimurile au nevoie de o dezvoltare ulterioara odata ce au fost implementate pentru
a mentine sau imbunatati efectivitatea lor.
Dezvoltarea si implementarea regimului de ozon
Protocolul de la Montreal, semnat in 1987, sta in centrul regimului care previne subtierea
stratului de ozon. Faza de formare a agendei acestui regim a inceput in 1970. In acea perioada
s-a teoretizat ca Cloroflorocarburii emisi in atmosfera ar putea duce la distrugerea stratului de
ozon. Miscarile de mediu si agentia de protectie a mediului americana au sustinut ca folosirea
cfcurilor non esentiale, precum in aerosoluri, sa fie eliminata. Procesul de negociere a
inceput in prima jumatate a anilor 1980, iar progresul a fost extrem de incet. Incet au inceput
sa se stabileasca criteriile si pasii care trebuiau pusi in aplicarea, si s-au stabilit cantitatile
limit de cfc pentru fiecare stat in parte. Implementarea acestor reguli.
Conferinta de la Rio 1992
Inca din 1987 era clar ca nu doar cfcurile afectau ozonul ci si gazele caselor verzi, precum
dioxidul de carbon, metanul, oxizii de nitrat, care cauzau si incalzirea globala si schimbarile
climatice. Un alt element demn de ingrijorare, era pierderea habitatului natural pentru multe
specii. Alt element a fost preocuparea pentru defrisarile masive, mai ales in padurile tropicale.
Conferinta de la Rio din 1992 a fost una dintre cele mai mari intalniri care s-au tinul
vreoodata. Aproximativ 150 de state au fost reprezentate, si la un moment dat au fost prezenti
135 de sefi de stat. Aproximativ 45 000 de oameni au participat, 10 000 de ziaristi si 1500 de
reprezentati ai ongurilor internationale. Aceasta conferinta a fost declarata un succes, iar
pentru a limita si mai mult emisiile de gaze se gandea deja la un alt protocol. Protocolul de la
Kyoto, include diverse elemente care vizeaza tarile puternic industrializate.
Prrotocolul de la cartagena asupra Biodiversitatii, 2000. Protocolul asigura un cadru
international de reglementare pentru miscarea transfrontiera a Organismelor Modificate
Genetic, permitand folosirea beneficiilor biotehnologiei moderne, in conditiile minimizarii
riscurilor pentru mediu si sanatatea umana.
Conventia pentru lupta impotriva desertificarii, 1996, a fost organizata pentru a incuraja
diversele tari sa ajute si sa asiste tarile in curs de dezvoltare din regiunile seci.
Agenda 21: promovarea dezvoltarii sustenabile
Conferinta de la Rio a stabilit cateva institutii apte pentru a promova implementarea si
dezvoltarea agendei 2.cele mai significante dintre acestea erau: comisia pentru dezvoltarea
sustenabila, si unep, undp etc.
Dezvoltarea sustenabila : asigurarea unei dezvoltri care s permit satisfacerea nevoilor
generaiilor prezente, fr a compromite abilitatea generaiilor viitoare de a-i satisface
propriile nevoi