Sunteți pe pagina 1din 17

Prof: prof. univ. dr. ing.

Corneliu Munteanu
Stud: ing. Nicolae Stefanoaea
Adevaratul stramosi al automobilului este
reprezentat de motorul si autovehicolul
inventate de Etienne Lenoir: motorul cu gaz
brevetat in 1860.
Adevaratii pionieri in constructia
automobilului sunt considerati Lenoir,
Delamare - Deboutterville, Daimler, Benz si
Ford. Odata cu ei apar si firmele specializate in
constructia automobilului.

Un material "usor" folosit de mult timp si cu
tehnologie pusa la punct, este aluminiul.
Turnat sub presiune, el este folosit pentru
blocuri de motoare si carcase, in care sunt
incorporate (prin turnare directa sau prin
presare), bucse de ghidare din fonta sau
aluminiu (rezistent la frecare, cu continut mare
de siliciu)
Un succes mai mare este si acela al solidificarii
controlate (prin racire comandata local) ceea ce
permite influentarea proprietatilor in asa fel
incat distribuirea diferita a masei, si vitezele de
racire diferite, sa nu conduca la inomogenitati
de structura si rezistenta. O caroserie auto
astfel executata are o greutate cu circa 20 % mai
mica. Energia consumata in proces este mai
mare, dar costurile suplimentare sunt
compensate prin ieftinirea reciclarii
materialului.
Aluminiul a fost obtinut pentru prima data de
H.C. Oersted in 1925 si in anul 1927 de
F.Wohler. In descrierea proprietatilor
aluminiului, Wohler sustinea ca este unul din
metalele cele mai usor corodabile
Aluminiul este un metal alb-argintiu si care
poseda o mare plasticitate. Cristalizeaza in
sistemul cubic cu fete centrate fara a mai avea
si alte forme alotropice.

Compusi ai Aluminiului si folosirea lor in industria de automobile
Sistemul Aplicatii Caracteristici speciale
Al/Sic
Pistoane, discuri frana, cuzineti,
arbori cotiti
Rezistenta la rupere si la uzare;
rigidizare
Al/Al
2
O
3

Componente pentru motoare(scaune
supapa, opritori)
Rezistenta la uzare
Al/TiC Pistoane, biele
Reizstenta la solicitari mecanica ciclice
si la uzare
Al/Grafit Piese pentru autovehicule Proprietatea de autolubrifiere
Un alt material usor, in renastere utilizatorica, este
magneziul (in special in industria auto: carcasa
cutiei de viteze si a blocului de aspiratie,
componente de directie, suporti, genti de roti, etc.).
El este folosit si pentru masini si aparate
manuale, produse ale industriei electro, aparate
portative pentru comunicatii (Laptop) capete port-
scule, etc.. Aliajele de magneziu au o capacitate de
turnare exceptionala. In comparatie cu aluminiul
unde grosimile minime de pereti sunt de 2.5-3 mm
in cazul magneziului ele sunt de 1-2 mm, Cu el se
pot realiza piese cu suprafete mari si de forme
complexe.
De la inceputul erei industriale, otelul si fonta au constituit
"inima" progresului din principalele sectoare industriale. In
timp ce in tarile dezvoltate se inregistreaza deja o tendinta
pe termen lung de reducere a cererii pentru produsele din
industriile material - intensive, precum si un declin al
intensitatii materiilor prime utilizate, consumul redus de
materiale devine un element esential al tehnologiilor de
fabricatie din aceste tari; se manifesta nevoia de materiale
mai usoare, mai rezistente si mai durabile. Exista problema
ridicata de consumul mare de energie inglobata in aceste
materiale, dar si de pretul uneori prea ridicat al acestora.In
ultimul timp s-a conturat ideea ca extinderea utilizarii a
materialelor compozite in sensul aplicarii lor pentru noi
subansamble in industria automobilelor nu este posibila,
fara a se apela la plasticele armate de inalta calitate.
Materialele compozite, in viitor vor juca din ce in ce mai mult un
rol important in executia organelor importante, de greutate mica,
specifica pieselor de motor, dar si de transmisie, suspensie. Pentru
unele elemente de structura din constructia autovehiculelor, se vor
utliza unele materiale laminate mixte din metal-materiale plastice
denumite si tip "sandwich" (simplu sau multistratificat). Aceste
laminate se compun dintr-un material plastic cuprins intre doua
straturi metalice (otel sau aluminiu) , laminarea realizandu-se la
cald, sub presiune. Sunt destinate a inlocui otelul, fiind in
competitie cu aluminiul, pentru ca acestea reprezinta o combinatie
intre greutatea redusa a materialului plastic (polipropilena sau
polietilena) si rezistenta, rigiditatea ale otelului respectiv a
aluminiului. Se poate obtine o reducere a greutatii cu 50%, pentru
o majorare a grosimii laminatului cu 10%. Poseda bune proprietati
anticorozive si de izolare termica, rezistenta la caldura, la
produsele chimice sau petroliere dar si o reducere a pretului de 23
ori fata de otel.

Caracteristici mecanica pentru materiale compozite, otel si aluminiu
Material
Modul E Rezistenta
Densitate
Axial Transversal Rezistenta
Tractiune
Forfecare
Axial Axial
Mat. Epoxidic/HM
grafit
220 7 4.8 1200 34 70
1.60

1.68
Mat.
Epoxidic/UHM
grafit
303 7 6.6 760 28 50
Mat. Epoxidic/HM
grafit
85 55 2.1 1500 28 40 1.38
Mat. Epoxidic/HM
grafit
50 14 3.4 1800 40 70 2.00
Otel 210 210 79 415 415 240 7.83
Aliminiu 6061 T6 70 70 26 290 290 270
In momentul fata fibrele se obtin prin tragere la
viteza inalta (2x10-3 cm/s) si pentru aplicatiile
uzuale au diametre cuprinse intre 5 m si 20
m cu o valoare medie des folosita de 12 m.
In fabricatie fibrele sunt adesea acoperite cu un
start protector de silan, titan sau un compus de
crom pentru a creste adeziunea cu matricea din
polimeri. In prezent este comercializata o gama
larga de fibre de stica. Figura 3.1 prezinta o
fibra de sticla cu grosimea de cca 50 m.


Primele fibre de carbon au fost produse de
Thomas Edison in 1879 fiind utilizate la
primele lampi cu incandescenta. In industria
moderna utilizarea lor incepe dupa 1950. Exista
mai multe metode de preparare a fibrelor de
carbon, pornind de la precursori organici.
Astfel primele fibre fabricate industrial au fost
fibrele bazate pe poliacrilnitril (PAN).
Fabricarea fibrelor de carbon se face pornind de la
diferite materiale solide, lichide sau gazoase, continand
intre alte elemente si carbon. Aceste produse, numite
carboni, se subdivizeaza in mari clase ca: diamant,
grafit, pirocarbon, negru de carbon, fibre de carbon,
etc, avand texturi, structuri , proprietati fizice si
chimice, precum si utilizari net diferite. In cazul
diamantului temperatura de topire este de 3727o C iar
densitatea de 3.510 kg/m3. Aceste clase de carboni
sunt determinate de natura materiei prime si de
conditiile de tratament sau restrictiile tehnologice
impuse: atmosfera, (oxigen O2, azot N2, sau argon A),
durata t, temperatura T si in special temperatura cea
mai ridicata la care materia prima a fost adusa,
presiunea p, radiatia, etc