Sunteți pe pagina 1din 7

1.

Revista Dacia literara, in primul ei numar, intitulat Introducie, formuleaza cateva idei care vor
directiona intreaga noastra literatura. 2. Aceste idei sunt importante pentru ca stau la baza
oricarei literaturi originale si unitare. 3. Ideile lui Kogalniceanu au stimulat crearea specificului
national in literature noastra dar si aparitia romantismului. Tema Fiind un program estetic,
Introductie prezinta ideile pe care se intemeiaza o literature nationala, in viziunea lui
Kogalniceanu. Aceste idei sunt de factura romantica. Subiectul Ideile emise de Mihail
Kogalniceanu sunt urmatoarele: Cum traducerile nu fac o literatura, ele trebuie inlocuite cu o
literatura originala. Pentru a se face inceputul unei literaturi nationale, scriitorii trebuie sa se
inspire din folclorul autohton, din istoria patriei si din frumusetile spatiului romanesc. Literatura
romana trebuie sa fie unitara si de aceea este nevoie de o revista in care sa publice scriitorii din
toate cele trei provincii. Pentru instituirea unui sistem de valori este nevoie de o critica literara
obiectiva. Comentariul Revista Dacia literara apare la Iasi, in anul 1840, sub directia lui Mihail
Kogalniceanu, si va fi interzisa chiar dupa primul numar, caci, prin chiar numele ei, revista se
adresa romanilor din toate cele trei tari intr-un moment politic dificil, in care unirea nu era inca
posibila. Autorul isi expune aceasta intentie in mod lamurit si plastic, afirmand ca revista va fi un
repertoriu general a literaturii romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vede scriitorii
moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu
chipul sau. Aceasta deschidere catre toti romanii reprezinta primul pas catre cladirea unei
literaturi si a unei limbi unitare. In spiritul acestei recomandari se va dezvolta literatura noastra
preromantica (momentul pasoptist) si romantica (Eminescu), pana aproape de inceputul
secolului nostru; semanatorismul si poporanismul vin pe aceeasi directie. Programul estetic din
Introductia lui Mihail Kogalniceanu se intemeiaza, asadar, pe idei care vizeaza formarea unei
literaturi nationale. Kogalniceanu porneste de la o observatie simpla: in cultura romana domina
traducerile din literaturi straine. El recunoaste ca este nevoie si de modele, dar traductiile nu fac
o literatura, ci pot fi primejdioase pentru ca ucid duhul national; de aceea trebuie cautate
subiecte in spatiul romanesc. Astfel, el recomanda ca scriitorii sa fructifice episoadele eroice din
istoria noastra, sa transfigureze artistic frumusetile naturii si sa prelucreze folclorul autohton.
Acestea sunt si principalele teme romantice, dar, in cazul literaturii romane, ele constituie
fundamentul unei literaturi originale. Implicati in revolutiile democratice de la 1848, majoritatea
scriitorilor din aceasta perioada manifesta interes pentru ideile lui Kogalniceanu, contribuind
decisiv la cladirea unei literaturi moderne. Totodata, Kogalniceanu pune pentru prima oara
problema unei critici obiective, in acest sens el vorbind despre o interpretare directa a scriiturii
(a se critica cartea, iara nu autorul) si despre o critica facuta fara ura si partinire. Aceasta va duce
implicit la constituirea unui sistem de valori. Si rubricile revistei, anuntate in acest program, sunt
de interes. Kogalniceanu concepe publicatia in patru parti: in prima vor fi publicate compuneri
originale a conlucratorilor foaiei; a doua parte va cuprinde scrieri publicate in alte ziare
romanesti; partea a treia va fi dedicata criticii literare, iar in incheiere vor fi prezentate
informatii culturale diverse si tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman.
Introductia lui Kogalniceanu a contribuit la crearea curentului national si a deschis drumul
literaturii moderne. Referinte critice Luminata din diferite perspective, contributia Daciei literare
la dezvoltarea diferitelor domenii de activitate spirituala creste in importanta, in primul rand,
prin momentul istoric in care a aparut. Dar principiile pe care revista le-a formulat prin
programul ei si a caror oportunitate si trainicie le-a valorificat prin activitatea practica a unei
pleiade scriitoricesti de inalta chemare si-au prelungit efectele pana tarziu, ramanand
indreptarul ideologic si literar pentru o lunga perioada de timp. (Maria Platon Dacia literara.
Destinul unei reviste, viata unei epocii literare, Iasi, Ed. Junimea, 1974, p. 293)
La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi
periodice ce era să iasă pentru întâiaşi dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în
împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene
întreprindere, dar şi aceasta fu în zadar. În sfârşit, la 1827, dl I. Eliad vru şi ar fi putut, pe o scară
mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea şi Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de
atunce a Ţării Româneşti nu-i dădu voia trebuincioasă. Aşa, puţinii bărbaţi care pe atunce
binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura naţională pierdură nădejdea de a vedea vreodată
gazete româneşti. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci aşteptară toate de la vreme şi de la
împrejurări. Aceştii fură dl aga Asachi şi dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în
inima lor focul luminător al ştiinţelor. Aşteptarea lor nu fu înşelată. Împrejurări cunoscute de toţi
le veniră întru ajutor. Aşa, la 1 iunie 1829 în Iaşi, ALBINA ROMÂNEASCĂ văzu lumina zilei
pentru întâiaşi dată. Puţin după ea se arătă şi CURIERUL ROMÂNESC în Bucureşti. De atunce,
unsprezece ani sunt aproape; între alte multe înaintări ce s-au făcut în ambele principaturi,
literatura n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire, apărată şi îmbogăţită de nişte bărbaţi mari şi
patrioţi adevăraţi, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de şcoli ce s-au
făcut în târgurile şi satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaş şi astăzi se
numără cu mândrie între literaturile Europei.

Dupa Albină şi după Curier, multe alte gazete româneşti s-au publicat în deosebitele trei mari
provincii ale vechii Dacii. Aşa, în puţină vreme, am văzut în Valahia: Muzeul naţional, Gazeta
teatrului, Curiozul, Romania, Pământeanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul
bisericesc, Cantorul de avis; în Moldova: Alăuta românească, Foaia sătească, Oziris; în Ardeal:
Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania şi Foaia inimii. Unele dintr-însele, adică acele care au
avut un început mai statornic, trăiesc şi astăzi; celelalte au pierit sau din nepăsarea lor, sau din
vina altora. Cele mai bune foi ce avem astăzi sunt: Curierul românesc, sub redacţia dlui I. Eliad,
Foaia inimii a dlui Bariţ şi Albina românească, care, în anul acesta mai ales, au dobândit
îmbunătăţiri simţitoare. Însă, afară de politică, care le ia mai mult de jumătate din coloanele lor,
tustrele au mai mult sau mai puţin o coloră locală. Albina este prea moldovenească, Curierul, cu
dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă, Foaia inimii, din pricina unor greutăţi deosebite, nu
este în putinţă de a avea împărtăşire de înaintirile intelectuale ce se fac în ambele principaturi. O
foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională, o foaie care,
făcând abnegaţie de loc, ar fi numai o foaie românească şi prin urmare s-ar îndeletnici cu
producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini
o mare lipsă în literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie DACIA LITERARĂ; ne
vom sili, pentru că nu avem sumeaţa pretenţie să facem mai bine decât predecesorii noştri. Însă
urmând unui drum bătut de dânşii, folosindu-ne de cercările şi de ispita lor, vom avea mai puţine
greutăţi şi mai mari înlesniri în lucrările noastre. Dacia, afară de compunerile originale a
redacţiei şi a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va
găsi în deosebitele jurnaluri româneşti. Aşadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al
literaturii româneşti, în care, ca într-o oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni,
ardeleni, bănăţeni, bucovineni, fieştecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său. Urmând unui
asemene plan, Dacia nu poate decât să fie bine primită de publicul cititor. Cât pentru ceea ce se
atinge de datoriile redacţiei, noi ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi o tablă de legi şi
scandalul o urâciune izgonită. Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu
persoana. Vrăjmaşi ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecăţile noastre literare. Iubitori ai
păcii, nu vom primi nici în foaia noastră discuţii ce ar putea să se schimbe în vrajbe. Literatura
noastră are trebuinţă de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea
mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă şi neplăcută neunire. În sfârşit, ţelul nostru este
realizarea dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi.

Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional.
Această manie este mai ales covârşitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de sub teasc cărţi în
limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducţii din alte limbi şi încă şi acele de-ar fi
bune. Traducţiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom putea această manie
ucigătoare a gustului original, însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi. Istoria noastră are
destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de
pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru
aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii. Foaia noastră va primi cât se poate mai rar
traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele.

Dacia, ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, va fi despărţită în patru părţi.
În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrătorilor foaiei; partea a doua va avea articole
originale din celelalte jurnaluri româneşti. Partea a treia se va îndeletnici cu critica cărţilor nou
ieşite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a patra, numită Telegraful Daciei, ne va da
înştiinţări de cărţile ce au să iasă în puţin, de cele ce au ieşit de sub tipar, relaţii de adunările
învăţaţilor români, ştiri despre literatorii noştri şi, în sfârşit, tot ce poate fi vrednic de însemnat
pentru publicul român.

Mihail Kogalniceanu se naste intr-o familie de boieri moldoveni, si beneficiaza de o educatie solida. Dupa
ce ia lectii particulare, urmeaza colegiul in Franta si Germania. Dotat cu spirit practic si curiozitate inte-
lectuala, Kogalniceanu incearca sa invete tot ceea ce-i pare folositor; in paralel, frecventeaza o sala de
sport si ia si lectii de drept. Reintors in tara, isi cumpara o tipografie, scoate carti si reviste, intre care si
Dacia literara. Visul sau este de a contribui nemijlocit la realizarea unitatii culturale si a romanilor, la
occidentalizarea tarii. in acest sens, se implica in numeroase activitati, culminand cu cele administrative -
sub domnia lui Cuza ajungand prim-ministru.
A scris proza clasicista cu accente satirice, intre care amintim Fiziologia provincialului in Iasi.
Numele lui Kogalniceanu ramane legat de aparitia revistei Dacia literara in mod special, pe care a tiparit-
o in 1840, cu intentia de a crea o publicatie pentru romanii din toate cele trei provincii.
Introductie la Dacia Literara
1840 (program estetic)
1.   Revista Dada literara, in primul ei numar, intitulat Introduct ie, formuleaza cateva idei care vor
directiona intreaga noastra literatura.
2.  Aceste idei sunt importante pentru ca stau la baza oricarei literaturi originale si unitare.
3.   Ideile lui Kogalniceanu au stimulat crearea specificului national in literatura noastra dar si aparitia
romantismului.

Tema
Fiind un program estetic, Introductie prezinta ideile pe care se intemeiaza o literatura nationala, in
viziunea lui Kogalniceanu. Aceste idei sunt de factura romantica.
Subiectul
Ideile emise de Mihail Kogalniceanu sunt urmatoarele:
• Cum traducerile nu fac o literatura, ele trebuie inlocuite cu o literatura originala. •  Pentru a se face
inceputul unei literaturi nationale, scriitorii trebuie sa se inspire din folclorul autohton, din istoria patriei
si din frumusetile spatiului romanesc.
•  Literatura romana trebuie sa fie unitara si de aceea este nevoie de o revista in care sa publice scriitorii
din toate cele trei provincii.
•  Pentru instituirea unui sistem de valori este nevoie de o critica literara obiectiva.
Comentariul
Revista Dacia literara apare la Iasi, in anul 1840, sub directia lui Mihail Kogalniceanu, si va fi interzisa
chiar dupa primul numar, caci, prin chiar numele ei,revista se adresa romanilor din toate cele trei tari
intr-un moment politic dificil, in care unirea nu era inca posibila. Autorul isi expune aceasta intentie in
mod lamurit si plastic, afirmand carevista va fi un repertoriu general a literaturii romanesti, in carele, ca
intr-o oglinda, se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecarele cu
ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau. Aceasta deschidere catre toti romanii reprezinta primul pas catre
cladirea unei literaturi si a unei limbi unitare. in spiritul acestei recomandari se va dezvoltaliteratura
noastra preromantica (momentul pasoptist) si romantica (Eminescu), pana aproape de inceputul
secolului nostru; semanatorismul si poporanismul vin pe aceeasi directie.
Programul estetic din Introductia lui Mihail Kogalniceanu se intemeiaza, asadar, pe idei care vizeaza
formarea unei literaturi nationale. Kogalniceanu porneste de la o observatie simpla: in cultura romana
domina traducerile din literaturi straine. El recunoaste ca este nevoie si de modele, dar traductiile nu fac
o literatura, ci pot fi primejdioase pentru ca ucid duhul national; de aceea trebuie cautate subiecte in
spatiul romanesc. Astfel, el recomanda ca scriitorii sa fructifice episoadele eroice din istoria noastra, sa
transfigureze artistic frumusetile naturii si sa prelucreze folclorul autohton. Acesteasunt si principalele
teme romantice, dar, in cazul literaturii romane, ele constituie fundamentul unei literaturi originale.
Implicati in revolutiile democratice de la 1848, majoritatea scriitorilor din aceasta perioada manifesta
interes pentru ideile lui Kogalniceanu, contribuind decisiv la cladirea unei literaturi moderne.
Totodata, Kogalniceanu pune pentru prima oara problema unei critici obiective, in acest sens el vorbind
despre o interpretare directa a scriiturii (a se critica cartea, iara nu autorul) si despre o critica facuta fara
ura si partinire. Aceasta va duce implicit la constituirea unui sistem de valori.
Si rubricile revistei, anuntate in acest program, sunt de interes. Kogalniceanu concepe publicatia in patru
parti: in prima vor fi publicate compuneri originale a conlucratorilor foaiei; a doua parte va cuprinde
scrieri publicate in alte ziare romanesti; partea a treia va fi dedicata criticii literare, iar in incheiere vor fi
prezentate informatii culturale diverse si tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman.
Introductia lui Kogalniceanu a contribuit la crearea curentului national si a deschis drumul literaturii
moderne.

Programul Daciei literare

La Wikisursă există texte originale legate de Introducţie la "Dacia literară"

În primul număr al revistei, sub titlul Introducţie, M. Kogălniceanu, întemeietorul revistei,


publică un articol – program care sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor
paşoptişti:

1. Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia


literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu
lansase un apel încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”
Interpretînd îndemnul din punct de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au
încurajat o literatură mediocră, adesea imitată după creaţii siropoase occidentale,
pervertind gustul public. M. Kogălniceanu avertizează asupra pericolului unei astfel de
literaturi, care elimină criteriul estetic;
2. Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii străini, românii ar
putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi folclor. Preluată din
estetica romantică europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele
paşoptiştilor:
o Folclorul va face obiectul preocupărilor teoretice, dar va deveni şi sursă
importantă de inspiraţie. Alecu Russo, în studiul Poezia poporală, defineşte
folclorul ca pe o oglindă realistă a vieţii poporului şi ca pe un izvor nesecat de
inspiraţie pentru literatura cultă. El îl va ajuta pe Alecsandri să alcătuiască prima
culegere de Poezii poporale ale românilor (1852), urmată de Balade (Cîntice
bătrîneşti). Multe dintre poeziile volumului Doine şi lăcrimioare, de V.
Alecsandri sunt în metru popular. Gh. Asachi valorifică mitologia populară într-o
suită de balade şi legende. Expresia cea mai profundă à inspiraţiei folclorice se
regăseşte însă în capodopera Zburătorul, de Ion Heliade–Rădulescu;
o Natura va face obiectul unor ample relatări de călătorie, ca O primblare la munţi
sau Balta Albă, de Vasile Alecsandri, Memorial de călătorie, de Grigore
Alexandrescu ş. a. Elogiul frumuseţilor patriei apare de asemenea în volumul
Pasteluri, de V. Alecsandri;
o Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de
eliberare şi unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile sociale.
Alexandru Lăpuşneanul, de C. Negruzzi, face parte dintr-un întreg ciclu de
Fragmente istorice în proză, în timp ce Alecsandri creează ample poeme eroice,
ca Dan, căpitan de plai, Dumbrava Roşie sau drame istorice ca Despot-vodă.
Foarte gustate în epocă sunt fiziologiile (echivalente în proză ale satirei sau ale
fabulei), cum ar fi Cuconiţa Drăgana, de Ion Heliade–Rădulescu sau Fiziologia
provinţialului, de Constantin Negruzzi;
3. Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o
limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii
sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare,
respingînd exagerările latiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin. Alecu
Russo, într-o serie de Cugetări publicate în „România literară” respinge curentele
latiniste care prin sistemele lingvistice propuse înstrăinează moştenirea naţională. Ion
Heliade–Rădulescu scrie Gramatica românească, în care combate scrierea etimologică şi
are păreri juste despre îmbogăţirea limbii cu neologisme;
4. Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem
de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică
obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va
fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”

Texte de acelaşi autor

Traduceri ale acestui text

0
 Comentariile membrilor

Vizionări: 47842
Muma lui Ştefan cel Mare
poezie [ ]

-------------------------
de Dimitrie Bolintineanu [Dimitrie_Bolintineanu ]

2005-09-06  |     |  Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea

I
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
II
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- „Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!“
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- „Ce faci tu, copilă?“ zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- „Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!“
III
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

S-ar putea să vă placă și