Sunteți pe pagina 1din 2

CINE ARE PARINI

de Adrian Paunescu

Cine are prini, pe pmnt nu n gnd
Mai aude i-n somn ochii lumii plngnd
C am fost, c n-am fost, ori c suntem cumini,
Astzi mbtrnind ne e dor de prini.

Ce prini? Nite oameni ce nu mai au loc
De atia copii i de-att nenoroc
Nite cruci, nc vii, respirnd tot mai greu,
Sunt prinii acetia ce ofteaz mereu.

Ce prini? Nite oameni, acolo i ei,
Care tiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dup actele lor,
Nu conteaz deloc, ei albir de dor
S le fie copilul c-o treapt mai domn,
Ct munc n plus, i ce chin, ct nesomn!

Chiar acuma, cnd scriu, ca i cnd a urla,
Eu i tiu i i simt, ptimind undeva.
Ne-amintim, i de ei, dup lungi sptmni
Fii btrni ce suntem, cu prinii btrni
Dac lemne i-au luat, dac oasele-i dor,
Dac nu au murit triti n casele lor...
ntre ei i copii e-o prsil de cini,
i e umbra de plumb a preazilnicei pini.

Cine are prini, pe pmnt nu n gnd,
Mai aude i-n somn ochii lumii plngnd.
C din toate ce sunt, cel mai greu e s fii
Nu copil de prini, ci printe de fii.
Ochii lumii plngnd, lacrimi multe s-au plns
ns pentru potop, nc nu-i de ajuns.
Mai avem noi prini? Mai au dnii copii?
Pe pmntul de cruci, numai om s nu fii,
Umilii de nevoi i cu capul plecat,
ntr-un biet orel, ntr-o zare de sat,
Mai ateapt i-acum, semne de la strmoi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoi,
i ca nite stafii, ies arare la pori
Despre noi povestind, ca de moii lor mori.
Cine are prini, nc nu e pierdut,
Cine are prini are nc trecut.
Ne-au fcut, ne-au crescut, ne-au adus pn-aci,
Unde-avem i noi nine ai notri copii.
Enervani pot prea, cnd n-ai ce s-i mai rogi,
i n genere sunt i niel pislogi.
Ba nu vd, ba n-aud, ba fac paii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult s le spui i explici,
Cocoai, cocrjai, ntr-un ritm infernal,
Te ntreab de tii pe vre-un ef de spital.
Nu-i aa c te-apuc o mil de tot,
Mai cu seam de faptul c ei nu mai pot?
C povar i simi i ei tiu c-i aa
i se uit la tine ca i cnd te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurt vreme de dus
Pe contiin povara acestui apus
i pe urm vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor mpuina cei ce n-au i ne cer.
Iar cnd vom ncepe i noi a simi
C povar suntem, pentru-ai notri copii,
i abia ntr-un trist i departe trziu,
Cnd vom ti disperai veti, ce azi nu se tiu,
Vom pricepe de ce fiii uit curnd,
i nu vd nici un ochi de pe lume plngnd,
i de ce nc nu e potop pe cuprins,
Dei plou mereu, dei pururi a nins,
Dei lumea n care prini am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduit de plns.