UAUIM ELEMENTE DE MECANICA STRUCTURILOR

CURSULCURSUL 22 MISCAREAMISCAREA MECANICA.MECANICA. SISTEMESISTEME DEDE FORTEFORTE CONCURENTECONCURENTE

Conf. dr. ing. Mihaela Georgescu

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE MISCARII MECANICE (1)

Legea întâi (principiul inerţiei):

Orice corp îşi păstrează starea de repaus sau de mişcare uniformă şi rectilinie atât timp cât asupra lui nu se exercită o acţiune exterioară care să i-o modifice. Măsura unei astfel de acţiuni este forţa.

“Forţa este acţiunea exercitată asupra unui corp pentru a-i schimba starea de repaus sau de mişcare uniformă şi rectilinie”. (Newton, 1687, “Principiile matematice ale filozofiei naturale”)

“Forţa cauza, oricare ar fi ea, care imprimă sau tinde să imprime mişcarea corpului. In starea de echilibru ea nu produce decât o simplă tendinţă spre mişcare, dar trebuie măsurată prin efectul pe care l-ar produce dacă nu ar fi oprită”. (Lagrange, 1788 – “Mecanica analitică”).

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE MISCARII MECANICE (2)

Legea a doua (legea fundamentală a dinamicii):

Variaţia

proporţională cu forţa şi este dirijată după direcţia ei.

(acceleraţia) este

mişcării

Legea se exprimă prin relaţia vectorială:

F ==== ma

m, masa corpului, este măsura inerţiei lui.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE MISCARII MECANICE (3)

Legea a treia (legea interactiunii dintre corpuri):

Acţiunile reciproce dintre corpuri sunt totdeauna egale şi dirijate în sensuri contrare.

Forţa este măsura interacţiunii mecanice a corpurilor.

Mai multe forţe acţionând asupra aceluiaşi corp formează un sistem de forţe.

Două sisteme de forţe care se pot înlocui între ele, fără ca prin aceasta să se schimbe starea de repaus sau de mişcare a corpului asupra căruia acţionează, se numesc echivalente.

O forţă unică, rezultantă.

echivalentă

cu

un sistem

de

forţe dat, se numeşte

Dacă, sub acţiunea unui sistem de forţe, un corp liber se află în repaus, sistemul de forţe se numeşte echilibrat.

INTERPRETAREA VECTORIALĂ A FORŢEI

Forţa - mărime fizică cu caracteristici vectoriale:

	intensitatea (sau modul),
	orientare (direcţie şi sens de acţionare),
	punct de aplicaţie.

Unitatea de măsură a forţei în sistemul SI este Newtonul (N). sistemul (Mkfs) - kilogramul forţă (kgf) şi tona forţă (tf).

1 kgf = 9,81 N, se admite aproximarea

1 kgf = 9,81 N, 1 kgf = 10 N = 1 daN.

AXIOMELE STATICII (1)

Axioma 1. Cel mai simplu sistem echilibrat este alcătuit din două forţe cu intensităţi egale, acţionând cu sensuri opuse de-a lungul aceluiaşi suport

AXIOMELE STATICII (2)

Axioma 2. Două sisteme de forţe care diferă printr-un sistem echilibrat sunt echivalente.

Consecinţa axiomelor 1 şi 2. Punctul de aplicaţie al unei forţe se poate deplasa de-a lungul suportului fără ca efectul forţei să se modifice.

Modelul matematic al forţei aplicate solidului rigid este un vector alunecător.

AXIOMELE STATICII (3)

Axioma 3 (regula paralelogramului). Rezultanta unui sistem de două forţe plane este reprezentată prin diagonala paralelogramului construit pe cele două forţe.

R = OC este rezultanta forţelor F ₁ = OA şi F ₂ = OB OC ² = OA ² + AC ² - 2 OA . AC . cos OAC; cos OAC = cos (180 ^o - θ) = - cos θ,

R =

2

2

F

+

F

+

2F F

cosθ

1

2

1

2

AXIOMELE STATICII (4)

Orientarea rezultantei (unghiurile θ 1 şi θ 2 )

rezultă din aplicarea teoremei sinusurilor:

OA

AC

OC

=

=

sin θ

sin θ

0

F

F

R

1

2

=

=

sin θ

sin θ

1 sin θ

2

2

1 sin (180

-

θ )

AXIOMELE STATICII (5)

Orientarea rezultantei (unghiurile θ 1 şi θ 2 )

rezultă din aplicarea teoremei sinusurilor:

OA

AC

OC

=

=

sin θ

sin θ

0

F

F

R

1

2

=

=

sin θ

sin θ

1 sin θ

2

2

1 sin (180

-

θ )

AXIOMELE STATICII (6)

Dacă forţele sunt perpendiculare:

R =

2

2

F

+ F

1

2

sin θ ₁ = F ₂ /R;

sin θ ₂ =F ₁ /R

Compunerea unui sistem de mai multe forţe concurente

In cazul particular (F ₁ = F ₂ ; θ = 120 ^o ), mărimea rezultantei este egală cu mărimea forţelor:

R = F ₁ = F ₂

Compunerea unui sistem de mai multe forţe concurente.

Compunerea unui sistem de mai multe forţe concurente.

ECHILIBRUL PUNCTULUI MATERIAL. SISTEME DE FORTE CONCURENTE

Compunerea forţelor. Descompunerea unei forţe

• Un sistem de forţe concurente (aplicate punctului material sau dirijate de-a lungul unor suporturi concurente) admite o rezultantă aplicată în punctul de concurenţă.

• Operaţia

numeşte

de

determinare

a

rezultantei

se

compunerea forţelor.

• Prin operaţia inversă, o forţă dată se poate descompune într- o infinitate de sisteme echivalente. Forţele unui astfel de sistem se numesc componente ale forţei date.

Metode geometrice de compunere şi descompunere a forţelor

Compunerea unui sistem de două forţe Determinarea rezultantei unui sistem de două forţe concurente se bazează pe regula (axioma) paralelogramului.

Intensitatea

rezultantei

determină

se teorema lui Pitagora generalizată:

OC ² = OA ² + AC ² - 2 OA . AC . cos OAC; cos OAC = cos (180 ^o - θ) = - cos θ,

R = Orientarea rezultantei (unghiurile _{θθθθ 1} şi _{θθθθ 2} ) rezultă din aplicarea teoremei sinusurilor:

cu

OA

AC

OC

=

=

sin θ

2 sin θ

1 sin (180

0

-

θ )

F

1

=

F

2

=

R

sin θ

2 sin θ

1 sin θ

2

F

1

+

2

F

2

+

2F F

1

2

cosθ

Dacă forţele sunt perpendiculare:

2

2

F

+ F

R =

1

2

sin θ 1 = F 2 /R;

sin θ ₂ =F ₁ /R

Rezultanta a două forţe coliniare acţionează în lungul suportului comun. In funcţie de sensul forţelor date, intensitatea rezultantei este suma sau diferenţa intensităţilor acestora. Daca forţele date au acelaşi sens:

R = OC = OA + OB; Daca ele au sensuri opuse:

R = OC = OA - OB.

In cazul mărimea forţelor:

particular cand (F ₁ =

rezultantei

este

F ₂ ; cu

θ

egală

R = F ₁ = F ₂

120 ^o ), mărimea

=

Compunerea unui sistem de mai multe forţe concurente

Determinarea rezultantei se bazează pe construcţia grafică numită poligonul forţelor. Dacă segmentele orientate reproduc mărimea şi orientarea forţelor date, segmentul orientat de închidere a poligonului defineşte mărimea şi orientarea rezultantei.

APLICATIE

Să se determine rezultanta sistemului de forţe, aplicând metoda poligonului forţelor.

Metode analitice de compunere a unui sistem de forte concurente

Proiecţia unei forţe

notează: pr _D

F =

AB

F = F cos θ = ab

pe o axă D, se

ab

Este mărimea scalară a vectorului

obţinut prin

coborârea perpendicularelor Aa şi Bb pe direcţia D. Proiecţia forţei este pozitivă dacă are sensul axei şi negativă în caz contrar.

Dacă fiecare forţă a unui sistem de „n” forţe concurente se descompune pe cele trei axe ale unui sistem ortogonal Oxyz arbitrar, se obţine un sistem de forţe echivalente, alcătuit din trei grupe de câte n forţe coliniare:

Dacă X _i , Y _i , Z _i sunt proiecţiile pe cele trei axe ale

forţelor sumele:

X = ΣX _i ,

F

i

Y = ΣY _i ,

Z = ΣZ _i

reprezintă proiecţiile rezultantei

R = cos α = X/R, cos β = Y/R, cosγ = Z/R Pentru sistemele de forţe plane,

Z _i = 0 şi R =

X

2

+ Y

2

+ Z

2

X 2

+ Y

2

R :

ECHILIBRUL FORTELOR CONCURENTE

Dacă rezultanta unui sistem de forţe concurente este nulă, sistemul se află în echilibru. CONDIŢIA VECTORIALĂ:

_R = 0

poate

fi

exprimată,

în

egală

măsură,

grafic

sau

analitic.

EXPRIMAREA GRAFICĂ A CONDIŢIEI DE ECHILIBRU:

Dacă poligonul forţelor se închide de la sine, sistemul de forţe este în echilibru.

APLICATIE

EXPRIMAREA ANALITICA A CONDITIEI DE ECHILIBRU Condiţia vectorială este echivalentă cu trei relaţii scalare care condiţionează anularea componentelor rezultantei pe trei direcţii. Când direcţiile sunt axele x, y, z ale unui sistem ortogonal de referinţă, ele se exprimă sub forma:

X = ΣΣΣΣX _i = 0;

Y = ΣΣΣΣY _i = 0

Z = ΣΣΣΣZ _i = 0 Dacă sistemul de forţe este plan, (Z _i = 0 prin ipoteză), sunt suficiente doar două condiţii scalare:

X = ΣΣΣΣX _i = 0

Y = ΣΣΣΣY _i = 0