Sunteți pe pagina 1din 45

Afectiunile micotice si

parazitare a faringelui
Candidomicoza faringita si angina cu
leptotrix
actinomicoza
trichineloza

Este o afectiune
contagiosa , provocata de
Leptotrix buccalis.
Se caracteriziaza prin
aparitia pe toata
suprafata faringelui,
inclusiv baza limbii a unor
formatiuni conoide
albicioase, foarte
aderente, mai rar
punctiforme.


Aceasta afectiune timp indelungat
decurge fara manifestari clinice,
leziunile fiind descoperite
intimplator,unii autori considera ca la
unii pacienti apare dupa suportarea
unei angine foliculara la altii dupa
folosirea antibioticelor.Posibil ca
leptotricoza sa inceput mai inainte dar
au atras atentie dupa suportarea
anginei.
Diagnosticul diferential:
Se efectuiaza cu hipercheratoza faringelui.
La examenul microscopic nu se determina
leptotrixul dar se efectuiaza examenul
bioptic unde se determina leziuni de
hipercheratoza.
Faringita cu leptotrix apare la copii
debilitati si la adulti cu tulburari digestive.
Dispare uneori spontan fara administrarea
unui tratament.
Un studiu efectuat pe un esantion de 143
de pacienti cu diagnoza de faringomicoza a
determinat leptotricoza la 36 pacienti,
Focare de leptotricoza pe ambele amigdale
palatine la 32 pacienti.
Focare de leptotricoza pe o amigdala
palatina la 4 pacienti.

Deoarece nu exista preparate specifice
pentru tratamentul leptotrihozei a fost
luata decizia de a folosi in tratament a
bacteriofagului stafilococic, deoarece in
culturile cercetate a fost depistat des acest
agent patogen.
Bacteriofagul este un virus ce poseda
proprietatea de a patrunde in celula
bacteriana,reproducindu-se provoaca liza
acesteia.
Metoda aplicata consta in efectuarea de
instilatii a amigdalelor palatine cu 20-40 ml
bacteriofag, 2-3 ori pe saptamina, cura de
tratament incluzind 6-8 instilatii.
La 34 pacienti din 36 clinic sa obtinut
vindecare, caracterizata prin disparitia
totala a depunerilor si lipsa acuzelor
subiective.
La 2 pacienti depunerile au persistat dar se
inlaturau usor.
Actinomicoza
Actinomicoza reprezinta o infectie
bacteriana, lent progresiva, cauzata de o
multitudine de bacili gram-pozitivi (bacterii in
forma de bastonas), anaerobi si nesporulati.
Majoritatea acestor patogeni apartin genului
Actinomyces. Dupa descoperirea si introducerea
in practica medicala a antibioticelor, incedinta
cazurilor de actinomicoza a scazut simtitor.
Infectia poate afecta aproape orice organ,
avand o localizare foarte diversa. Ca si
manifestari clinice caracteristice: boala va
conduce la formarea unor leziuni, denumite , ,
granule de sulf, infectia putand disemina
catre planurile tisulare profunde, situatie in care
vom constata aparitia unor fistule. Frecvent,
diagnosticul clinic de, , actinomicoza
poate fi omis cu usurinta, chiar si de catre un
medic experimentat.

Actinomyces israelii este agentul
patogen cel mai frecvent implicat in aparitia
cazurilor de actinomicoza. Foarte rar, boala
poate fi produsa de catre alte specii
bacteriene apartinand genului
Actinomeces: A. naeslundii, A.
odontolyticuc, A. viscosus, A. meyeri, A.
gerencseriae, precum si de catre
Propionibacterium propionicum. Aproape
toate cazurile de imbolnavire se datoreaza
unor inoculari polimicrobiene.
Alaturi de actinomicete, mai pot si izolate speciile
bacteriene: Actinobacillus actinomycetemcomitans,
Eikenella corrodens, specii de Enterobacteriacee precum
si speciile Fusobacterium, Bacteroides, Capnocytophaga,
Staphylococcus si Streptococcus. Acesti patogeni vor fi
izolati impreuna cu actinomicetele, in diferite combinatii,
functie de localizarea infectiei. Inca nu a fost stabilita cu
exactitate, contributia acestor microorganisme, in
patogeneza actinomicozei.


Speciile de Actinomyces colonizeaza in
mod normal cavitatea orala, putand fi
izolate de la nivelul bronhiilor, de la nivelul
tractului digestiv, dar si de la nivelul
tractului genital feminin. Infectia afecteaza
mai ales persoanele de varsta mijlocie
(barbati si femei), putandu-se produce
oricand in cursul vietii.
Boala este de trei ori mai frecventa in
randul barbatilor, datorita igienei orale
deficitare si a microtraumatismelor care pot
aparea in timpul periajului dentar. O igiena
dentara riguroasa, precum si utilizarea
chimioterapicelor inainte ca boala sa atinga o
dezvoltare completa, au contribuit favorabil la
scaderea numarului de imbolnaviri. Riscul de
imbolnavire este crescut pentru indivizii
care nu au acces util la serviciile de
ingrijire si asistenta medicala.

Actinomicoza cervicofaciala

este cea mai frecventa dintre
actinomicoze fiind produsa de
Actinomyces israelii, o bacterie
aeroba Gram pozitiva, de tip
filamentos. Se caracterizeaza
prin formare de fistule, din
care se elimina puroi sub
forma granulara de
culoare galbuie sau albiciosa.


Cauze:
Leziunile cutanate au la baza focar
bucofaringian. Parazitul Actinomyces
israelii se gsete n mod saprofit n
cavitatea bucal i este extrem de posibil
ca un abces periodontal, o carie dentar,
un traumatism sau o extracie dentar pot
constitui punctul de plecare a infeciei.

Simptomatologie
Afeciunea debuteaz la nivelul unghiului
maxilarului inferior prin una sau mai multe
nodoziti subcutanate, dure, indolore, aderente
la planurile profunde i, ulterior, i la piele, care
devine roz.
Fiecare nodul are evoluia unei gome, trecnd
prin stadiile de cruditate, ramolire i fistulizare.
Prin conglomerarea nodulilor rezult un placard
dermohipo-dermic violaceu, adesea mamelonat,
dur-lemnos, care prezint nodoziti dure sau
ramolite i fistule multiple, anfractuoase.
Din fistule se scurge un lichid deseori fetid, seropurulent
sau sanguinolent, coninnd uneori gruni galbeni, moi,
vizibili cu ochiul liber. Maladia determin jen
funcional, n raport cu dezvoltarea sa, fr s fie
dureroas. Ea intereseaz esuturile moi, puind invada
i maxilarul, unde se deceleaz, radiografie, periostite,
osteomielite sau geode chistice.
Starea general se menine bun, ct timp afeciunea
este localizat, i se altereaz, cnd se produc metastaze
viscerale.

Tratament:

Tratamentul fistulelor faciale consta in:
- fistulectomie (extirparea fistulei, concomitent cu
traiectul fistulos)
- indepartarea factorului cauzal, care se poate realiza
prin extractia dintelui cauzal sau rezectia apicala a
dintelui/dintilor afectati, aceasta ultima etapa fiind de o
foarte mare importanta.
Daca factorul cauzal este un limfonodul suprainfectat sau
un chist sebaceu infectat si fistulizat, se va practica
extirparea acestei formatiuni, impreuna cu traiectul
fistulos.

Daca factorul cauzal este un limfonodul
suprainfectat sau un chist sebaceu infectat si
fistulizat, se va practica extirparea acestei
formatiuni, impreuna cu traiectul fistulos.
Daca factorul cauzal este dentar, tratamentul
acestuia poate fi radical (extractia) sau
conservator (rezectia apicala), dar si intr-un caz
si in altul este necesara indepartarea tablei
osoase vestibulare, erodata de catre evolutia
procesului infectios si chiuretarea atenta a
alveolei, in vederea indepartarii tesutului de
granulatie.
Daca factorul cauzal a fost parodontal sau un
proces infectios endomaxilar, acesta va fi
indepartat, cateterizand totodata traiectul
fistulos care conduce in focar.
Actinomicoza necesita tratament
indelungat cu doze mari de
antibiotice. Se recomanda ca in practica
clinica, tratamentul sa fie
individualizat, functie de tipologia
pacientului. O boala mai putin extinsa, va
necesita un tratament mai putin agresiv.

Pentru a contracara riscul de aparitie al
recaderilor, terapia trebuie extinsa pe o
perioada de timp care sa depaseasca punctul de
rezolutie al bolii. Tetracilcina poate fi utilizata
la pacientii care prezinta alergie la penicilina.
Alte chimioterapice care au condus la obtinerea
unor rezultate terapeutice favorabile:
eritromicina, minociclina, clindamicina, dar
si cefalosporinele de generatia I.
Alti agenti antimicrobieni mai noi, eficienti in
combaterea actinomicozei: imipenemul si
ceftriaxona. Nu a fost inca demonstrata
eficacitatea metronidazolului si cea a
aminoglicozidelor in combaterea
actinomicozei. Schema terapeutica va trebui
sa acopere un spectru larg de microorganisme,
necesar pentru combaterea tuturor infectiilor
care se pot supraadauga in actinomicoza.

Trichineloza
Trichineloza este o boala parazitara, o
antropozoonoza determinata de un
nematod din genul Trichinella si anume
Trichinella spiralis.
Morfologie si ciclu de viata

Trichinella spiralis este un nematod
localizat intracelular, atat in stadiul larvar
cat si ca adult. Acelas animal joaca atat
rolul de gazda definitiva, cat si de gadza
intermediara ,gazduind pentru un scurt
interval de timp parazitul adult iar pe
perioade mai lungi, larvele.

Ciclul se intrerupe prin inchistarea larvelor si ,
pentru reluarea lui trebuie ca o noua gazda sa
consume carnea cu larve vii.

Parazitul este introdus in tractul digestiv uman
sub forma de larva inchistata in muschii unor
animale. Aceasta are dimensiuni cuprinse intre
40-1.200 m si este acoperita de o cuticula
groasa de 1 m, foarte rezistenta. Privita la
microscop apare ca un mic nematod mobil,
rasucit in celula musculara. Sub actiunea
enzimelor digestive ale stomacului, larvele sint
eliberate din chistul muscular.
Larvele juvenile migreaza in lamina propria,
patrund in vasele limfatice sau sanguine,
ajungand in circulatia generala, care le
transporta in tot organismul.Ele ratacesc in
sistemul limfatic si sangvin cateva ore,parasesc
apoi circulatia si intra in miocitele mature. Nu se
cunoaste exact natura atractiei fata de miocit.


Larva nu are un tropism special fata de muschii
scheletici, de aceea invadeaza multe tipuri de
celule ale gazdei,dar se dezvolta ca agent
infectios numai in celulele muschilor scheletici.
In celelalte celule unde nu gasesc conditii
corespunzatoare dezvolarii lor provoaca un
raspuns inflamator in urma caruia sunt
dezintegrate si absorbite.


Manifestari clinice
1. Faza de incubatie a bolii este variabila ( 2-10 zile ),
lungimea ei fiind invers proportionala cu gravitatea bolii;
in infectiile masive este scurta,iar in cele reduse
incubatia va fi mai lunga.

In forma de gravitate medie , dupa 1-2 zile de la
consumul carnii,boala debuteaza cu tulburari intestinale:
senzatie de greata, dureri abdominale difuze, voma si
mai ales diaree abundenta choleriforma.In general
aceste manifestari sunt neglijate de bolnav si etichetate
drept indigestie sau diaree banala, mai ales ca cedeaza
spontan dupa 1-2 zile. Asa incat debutul clinic aparent al
bolii apare cu febra care creste pana la 40 0C . Curba
febrila poate fi neregulata, remitenta sau in platou.
Durata perioadei febrile este in medie de 2-3 saptamani.
Bolnavul este slabit, acoperit de sudoare, fara apetit, dar
insetat. In cazurile foarte grave scaunele choleriforme
subintrante duc la exitus in 24-48 ore. In formele medii
in decurs de 2 saptamani se trece la faza urmatoare, de
stare sau alergico-musculara , in care migrarea larvelor
provoaca o reactie de hipersensibilizare locala si
sistemica cu febra si hipereozinofilie. In aceasta
perioada, starea generala a bolnavului se altereaza:
bolnavul este prostrat ,adinamic, cu perioade delirante ,
temperatura se mentinandu-se ridicata.
Edemele - sunt deseori primul semn clinic al bolii,
prezente in 80% din cazuri. Sunt localizate mai ales la
nivelul fetei (periorbitale). Sunt albe, moi, nedureroase.
Apar ca rezultat al hipoproteinemiei cu hipoalbuminemie.
Prezenta la nivelul fetei a edemelor a determinat
denumirea de boala capetelor umflate acordata
trichinelozei. In infectiile severe edemele se pot intalni si
in alte regiuni ale corpului.Dureri in masele musculare
(care sunt tumefiate si in stare de tensiune dureroasa ca
in infectia gripala) se insotesc de senzatie de astenie si
dificultati de mers.

Trichinelele pot fi aduse de curentul
sangvin in muschii faringelui din care
cauza se dezvolta tulburari in motilitatea
muschilor laringelui si faringelui cu
disfagie si disfonie.
Diagnosticul

Diagnosticul trichinelozei se obtine dintr-o
combinatie de informatii privind recentul
consum de carne neprelucrata termic,
urmat de aparitia simptomelor
caracteristice, fiind confirmat ulterior de
examene de laborator.
vestigatia de laborator cea mai sugestiva este
leucograma care evidentiaza hiperleucocitoza cu
hipereuzinofilie 10-75%. (peste 500
eozinofile/microlitru) , aparuta in cursul
saptaminii a doua. Valorile maxime se ating in
saptamanile 3-4, apoi scad lent, persistand
cateva luni. In formele de gravitate medie
eozinofilia variaza intre 15-80%.
- VSH - normal sau usor crescut.
- Glicemie - frecvent hipoglicemie.
Diagnosticul imunologic se bazeaza pe decelarea
anticorpilor circulanti si a starii de
hipersensibilitate fata de parazit. Se utilizeaza o
varietate de teste serologice: RIF, RFC,
contraimunoelectroforeza, floculare cu
bentonita, aglutinare cu latex, ELISA si
precipitare circumlarvara. Testele serologice
devin pozitive dupa 3 saptamini de la infectare si
pot persista citiva ani.

Tratament

n aplicarea chimioterapiei cu
antihelmintice trebuie sa tinem seama de
biologia parazitului si de modul de actiune
al diferitelor preparate. Schema de
tratament folosita actualmente contine o
combinatie de antihelmintice care
actioneaza asupra fazei intestinale si a
celei tisulare.

In primele 2 saptamani post infectare se
administreaza Thiabendazol 25 mg/ Kg
zilnic,timp de 5-7 zile sau Mebendazol
400-1000 mg/zi . Apoi dupa ce larvele au
ajuns in tesutul muscular se administreaza
Albendazol 10 mg/Kg/zi, timp de 2
saptamani.Albendazolul fiind activ pe
ambele forme-adulti si larve-poate fi
administrat de la inceputul bolii.
Albendazolul prezinta o puternica activitate
antihelmintica. El este foarte bine tolerat
digestiv, patrunde bine prin mucoasa intestinala,
ajungand in tesuturi. Doza de albendazol este de
10-16 mg/kgcorp/zi, 10-14 zile cu un maxim de
1000-2000 mg pe zi. Efectele secundare constau
in diaree, varsaturi, vertij, cefalee, dureri
abdominale, rash, prurit cutanat, alopecie,
cresterea tranzitorie a transaminazelor.
Medicamentul este interzis copiilor sub 2 ani si
nu se administreaza femeilor insarcinate.
Candidomicoza
Este provocata de ciuperca candida albicans. La
adult apare mai frecvent la pacientii diabetici,
tuberculosi, casectici sau imunodeprimati
(SIDA), si postterapeutic (dupa
antibioterapie, corticoterapie,
imunosupresoare).
Totodata, igiena defectuoasa a gurii, cariile si
protezele dentare sunt factori favorizanti.
Boala debuteaza frecvent sub forma unei
inflamatii a limbii, caracterizata printr-o
mucoasa linguala eritematoasa (rosietica),
pe fondul careia se constituie, dupa 2-3
zile, depozite alb-galbui, cremoase, uneori
grunjoase (ca "laptele batut"), bine
delimitate.
Leziunile se localizeaza pe fata dorsala a limbii,
unde au tendinta sa conflueze, luand aspectul
unei membrane albicioase care imbraca limba in
totalitate.
Uneori poate fi interesata intreaga mucoasa
bucala: mucoasa jugala, gingivala, valul palatin,
amigdalele, constituind stomatita
candidozica; mai rar, in cazurile severe, se
poate extinde la faringe sau esofag.
Depozitele albicioase, asemanatoare
picaturilor de lapte batut, se detaseaza cu
usurinta si lasa o mucoasa erodata si
rosie, lucioasa.
Bolnavul acuza dureri locale, care
ingreuneaza alimentatia, senzatie de
arsura si gust metalic.