Sunteți pe pagina 1din 17
SINDROMUL EAGLE (APOFIZA STILOID Ă MULT ALUNGITĂ)

SINDROMUL

SINDROMUL EAGLE (APOFIZA STILOID Ă MULT ALUNGITĂ)

EAGLE

SINDROMUL EAGLE (APOFIZA STILOID Ă MULT ALUNGITĂ)

(APOFIZA STILOIDĂ MULT ALUNGITĂ)

SINDROMUL EAGLE (APOFIZA STILOID Ă MULT ALUNGITĂ)

Sindromul Eagle reprezintă un complex de simptome clinice apărute din cauza unui proces stiloid alungit sau calcificarea

ligamentului stilohioid.

Procesul stiloid reprezintă o prelungire subţire la baza osului temporal, imediat posterior de apexul mastoidean. El

Procesul stiloid

reprezintă o prelungire subţire la

baza osului temporal, imediat posterior de apexul mastoidean.

El se află caudal, medial şi

anterior faţă de spatiul maxilo- vertebro-faringian( care conţine arterele carotide, vena jugulară internă, nervul facial, nervul glosofaringeal, nerv vag şi

hipoglos). Împreună cu ligamentul

stilohioid şi cornul mic a osului

hioid, procesul stiloid formează

aparatul stilohioid, care se

dezvoltă embrionar din cartilajul Reichert a arcului doi brahial.

Eagle a definit lungimea normală

a apofizei stiloide în limitele 2,5- 3,0 cm.

Nici pînă în prezent nu s-a ajuns la o parere unică în ceea ce priveşte norma lungimii

procesului stiloid. Anterior el se considera prilungit în cazul cînd era mai lung de 30-33 mm.

Însă T. Jung şi coautorii în baza numeroaselor ortopantomografii a ajuns la concluzia că

lungimea medie a procesului stiloid trebuie

considerată 45 mm, dar a observat că acest indice diferă în diferite grupe de vîrstă şi sex ( 42 la femei mai tinere de 35 de ani şi 49 la bărbaţi mai mari de 45 ani). După datele lui I.Şuliga şi

N. Zaiţev, lungimea procesului stiloid variază de

la lipsă totală, uni sau bilaterală pînă la

concreşterea lui cu cornul mic a osului hioid.

Istoricul

Sindromul Eagle este cunoscut din 1937,

cînd otolaringologul Universitaţii Duke,

Watt W. Eagle l-a descris pentru prima

dată. Acest sindrom a fost caracterizat

prin simptoame tipice aparute după o traumă faringeală sau o tonziloectomie. În

anii urmatori a fost creat termenul de

“sindrom stiloid” pentru a defini durerea cervicofaringeală legată de procesul stiloid fără antecedente de traumă.

Frecvenţa

Procesul stiloid alungit este prezent la

aproximativ 4 % din populaţie, şi doar un

mic procent din ei ( între 4-10,3%) sunt

simptomatici. Deci incidenţa lui adevărată este în jur de 0,16 %, cu raport

femei:bărbaţi 3:1.

Etiologia

Pînă în prezent rămîne neidentificată. Eagle considera cauza trauma chirurgicală

(tonsilectomie) sau iritarea cronică locală, care ar putea

genera osteite, periosteite, sau tendenite a complexului stilohioid, cu consecinţe reactive- hiperplazia osifiantă.

Letini a formulat ipoteza persistenţei elementelor

mezenchimale ( resturi a cartilajului Reichert) care pot

produce metaplazia osoasă în consecinţa traumei sau

stresului mecanic pe parcursul dezvoltării stiloidului.

Epifanio leagă osificarea procesului stiloid de schimbări endocrinologice la femei în menopauză.

Gokce raportează despre calcificările ectopice care pot alungi procesul stiloid la pacienţi cu dereglarile conţinutului de Calciu, Fosfor şi vitaminei D.

Clasificarea

Eagle descrie două tipuri de sdr. Eagle:

  • - “Sdr. Eagle clasic” tipic pentru pacienţi ce au suferit o traumă faringeală sau amigdalectomie, caracterizat prin durere surdă, persistentă, ipsilaterală ce poate iradia în ureche şi exacerba la rotirea capului. O formaţiune sau umflătură poate fi palpată în fosa ipsilaterală, ceea ce la fel exacerbează simptomele. Alte simptome includ disfagia, senzaţie de corp străin, tinitus sau durere cervicofacială.

  • - A doua forma de “ Sdr. Stiloid” se caracterizează prin compresia arterei carotide interne sau externe de către

un proces stiloid deviat lateral sau medial. Se

caracterizează prin durere localizată dea lungul arterei,

producîndu-se exacerbarea la rotirea sau compresia

gîtului. Nu este corelat cu tonziloectomie.

Tabloul clinic

Mare majoritatea pacienţilor cu Sdr. Eagle acuză prezenţa unei dureri difuze cu localizare unilaterală în regiunea antero-superioră a gîtului, cu iradiere în laringe, rădăcina limbii, ureche. La fel durerea poate să iradieze în articulaţia temporomandibulară, mandibulă, regiunea obrazului, dinţi, maxilă.

Pacienţii de obicei descriu durerea ca surdă, persistentă, cu perioade de exacerbări. Intensitatea

sa creşte spre sfirşitul zilei, exacerbează la extensia

capului.

La unii pacienţi cu aşa patologie se poate dezvolta neuralgia glosofaringeală, spasmul laringean.

CT oblic coronal demonstreaza calcificari sau osificari a ambelor ligamente stilohioide.

CT oblic coronal demonstreaza calcificari sau osificari a ambelor ligamente stilohioide.

Tratamentul

  • Tratamentul conservativ include :

ANALGETICE

ANTICONVULSIVANTE

ANTIDEPRESANTE

INFILTRAREA LOCALĂ CU STEROIZI SAU

ANESTETICE DE LUNGĂ DURATĂ

  • Tratamentul chirurgical constă în stiloidectomie care poate fi efectuată pe două căi: transfaringeal sau extraoral.

Abordul transfaringeal

Chirurgul localizează procesul stiloid prin palparea fosei tonzilare. După incizie şi identificarea procesului stiloid este necesar a diviza şi îndeparta muschii, se ridică

mucoperiostul şi în final se excizează procesul stiloid. Dacă tonzila este prezentă, la început se efectuiază tonziloectomia.

Avantajele abordului transfaringeal sunt :

-siguranţa metodei, -durata mai mică a intervenţiei -simplicitatea abordului. Dezavantajele:

-posibilitatea unei infecţii a tesuturilor - riscul lezării vaselor mari - vizualizarea slabă.

Abordul intraoral nu se recomandă în cazul intervenţiei bilaterale.

Abordul extraoral

Începe cu incizia în regiunea cervicală în 2/3

superioare marginii anterioare muşchiului

sternocleidomastoidean spre osul hioid. După

identificarea şi incizia muşchiului platisma şi

fasciei cervicale superficiale, fascia parotidei

este reflectată anterior ,sternocleidomastoideanul posterior. Inserţia aponeurotică şi musculară separă procesul stiloid, se efectuiază stiloidectomia.

Ceylan raporteayă 93,4 % de succes după

rezecţii externe.

Complicaţii

-Infectarea spaţiilor profunde a gîtului -Lezarea structurilor neurovasculare -Hemoragie -Lezarea nervului facial -Alterări temporare a vorbirii şi înghiţirii

De obicei succesul tratamentului chirurgical se observă in 80% cazuri.