Elementele de structur a unei melodii sunt:

1. Linia melodic (nlimea sunetelor)

2. Ritmul (durata sunetelor)
3. Metrul (msura)
4. Tempoul (viteza cu care se cnt)
5. Nuanele (dinamica)
Melodiile au diferite structuri n funcie de genul muzical
n general melodia este format din:
1. Introducere instrumental
2. Strofa 1
3. Refren
4. Strofa 2
5. Refren
6. Refren
Introducerea instrumental ne induce caracterul melodiei.
Strofa 1 prezint idei generale ale cntecului.
Strofa 2 este diferit ca i text fa de strofa 2. Prezint tot idei generale ale cntecului.
Melodia (linia melodic) este n general identic cu strofa 1.Refrenul este sinteza
cntecului. Are melodia cea mai accesibil care este reinut cel mai uor . Se repet de
cele mai multe ori.
Dac analizm n profunzime un cntec, acesta este structurat astfel:
2 - 4 msuri = 1 motiv
2 - 4 motive = 1 fraz
2 fraze = 1 perioad

Elemente de structura a melodiei - linie melodica(inaltimea
sunetelor, alteratiile)

Ritmul, (este rezultatul accenturii regulate i selective a unor sunete dintr-o serie.
Ritmul reprezint o diviziune calitativ a timpului, unul dintre elementele
fundamentale ale muzicii, constituit din succesiunea organizat a duratei sunetelor.
Factorii si de baz sunt sunt periodicitatea accentelor (metrul) i corelaia dintre
diferite valori (durate) ale sunetelor. Ritmul este un purttor al expresiei muzicale,
formulele ritmice putnd avea o infinit varietate.)
Masura (Msura muzical reprezint gruparea de timpi accentuai i neaccentuai
ce se succed periodic. Msurile pot fi:Binare ternare sau simple (cu un singur
accent) compuse (cu 2 sau mai multe accente)
Tempoul (miscarea). Tempo indic viteza de execuie (interpretare) a unei
lucrri muzicale. Este indicat n cuvinte sau, mai exact, n numrul de timpi (bti)
pe minut (bmp).
Nuantele (dinamica). Nuantele inseamna taria, puterea cu care este cantat un
cantec.
Nuantele se impart in 3 catergorii:
-Nuante de intensitate slab(piano, pianissimo)
-Nuante de instensitate medie(mezoforte, mezopiano)
-Nuante de intensitate puternica(forte, fortissimo)
Tonalitatile - se prezinta sub 3 variante : natural , armonic(cu treapta a 7a alterata
suitor)
Melodic(cu treptele a 6a si a 7a alterate suitor)
Scarile - cantecele care au la baza o scara muzucala simpla, formata din 2ua ,3,4
sunete, se numesc scari oligorcice.
- Scarile formate din 5 sunete se numesc pentatonic sau pentacordice
- Scarile formate din 6 sunete se numesc hexatonice sau hexacordice
Aceste scari de 5 si 6 se intalnesc in folclor si se incadreaza in sistemul scarilor modale.
- Scarile formate din 7 sunete, formeaza modurile populare, si sunt cunoscute cu
denumiri stabi-lite in Evul Mediu: Ionian , dorian, eolian, lidian.



Relaia dintre gam i tonalitate
Acesta este un subiect controversat. Deoarece gama este bazat pe note, iar tonalitatea pe
acorduri, controversa poate fi privit ca dand raspunsuri diferite la intrebarea daca notele
sau acordurile reprezint conceptul fundamental in armonia tonal. Exist dou puncte de
vedere:
Tonalitatea este derivat din gam (teoria progresiilor fundamentale)
Franois-Joseph Ftis (17841871) defineste tonalitatea astfel (1844): Tonalitatea este
format din seria de relaii necesare, simultane sau successive ntre notele unei game
In aceast interpretare tonalitatea este stabilit prin notele unei game n conjuncie cu
tehnica utilizat (de exemplu, variaii de P5 n basul fundamental in baroc)
Gama este derivat din tonalitate (analiza functional)
Hugo Riemann (1849-1919) defineste tonalitatea astfel (1909): Tonalitatea este inelesul
special pe care acordurile l capata prin relaia acestora cu o sonoritate fundamental,
triada tonic
In acest punct de vedere, tonalitatea nu este definit prin referire la notele unei game. Un
exemplu simplu de astfel de relaie este o progresie de acorduri de trei triade, a doua
triad cu o cvint perfect mai sus. In acest caz, aproape cert triada iniial este pe treapta
I, progresia fiind notat I-V-I. Nota fundamental a triadei I este tonica (vedeti figura).
Triada pe treapta I in gamele Do major i La minor. Notele celor doua game sunt
aceleasi, tonalitatea este ins diferit.
O definitie alternativ de compromis in care tonalitatea este bazata pe game i funcii este
urmatoarea (definitia nu explica ce este tonalitatea, dar abordeaz subiectul bazelor
acesteia):
Tonalitatea reprezint un sistem sonor bazat pe o scar heptatonic octaviant, al crui
complex sistem funcional se bazeaz pe tendina spre centrul sonor numit tonic.
Gama este ornduirea treptata ascc sau desc n functie de naltime a sunetelor ce compun
o tonalitate
Tonalitatea este ansamblu de functiuni si relatii bazate pe gravitarea sunetelor fata de
tonica
Tonica este este sunetul care da numele tonalitatii si asupra caruia graviteaza celelalte
sunete ale tonalitatii
Semitonul este cea mai mic unitate de msur a nlimii sunetelor
un TON = 2 semitonuri
(Observai c acolo unde exist dou clape albe i ntre ele exist o alt clap neagr, se
formeaz un interval de ton ntre cele dou clape albe.
Explcaia este c ntre clapa alb i cea neagr este un interval de semiton iar intre clapa
neagr i urmtoarea clap alb este un alt interval de semiton.
Prin urmare sunt dou semitonuri care cumulate formeaz un ton ntre cele dou clape
albe)
DO - RE (ton)
RE - MI (ton)
MI - FA (semiton)
FA - SOL (ton)
SOL - LA (ton)
LA - SI (ton)
SI - DO (ton)
Orice tonalitate major are urmtoarea structur:
Ton - Ton - semiton - Ton - Ton - Ton - semiton
Deasemenea tera unei tonaliti majore este ntotdeauna mare (2 tonuri)
Tonalitatea DO Major
Sonoritatea unei tonaliti majore este vesel, deschis, optimist.
Tonalitile sunt de dou feluri: majore i minore
Orice tonalitate minor are urmtoarea structur:
Ton - semiton - Ton - Ton - semiton - Ton - Ton
Tonalitatea La minor
Sonoritatea unei tonaliti minore este trist, nchis, pesimist.



Ritmica este acea parte din teoria generala a ritmului muzical, care cuprinde studiul
formelor de structura ale ritmului propriu-zis. La baza ritmului propriu-zis sta raportul
de durata dintre doua sunete, care formeaza formula ritmica cea mai simpla protocelula
ritmica. Distingem doua elemente de structura in orice ritm: formula ritmica si accentul
Formula ritmica reda modul de asociere si combinare a diferitelor durate
(sonoritati si pauze), cu scopul de a avea sensul artistic dorit de compozitor, iar accentul
are rolul de a individualiza si contura, in categorii sau tipuri distincte de ritm, formula
respectiva. Locul accentelor ritmice nu este unul oarecare; el este determinat de
afectivitate sau logica. Timpii accentuati ai sentimentelor sau tiparelor inteligibilitatii
sunt elementele care organizeaza ritmurile.[8]
Dupa modul de asociere a duratelor si de distribuire a accentelor, distingem trei
categorii principale de ritmuri: binare, ternare si eterogene (asimetrice). Exista , de
asemenea, ritmuri de constructie libera, ce nu urmeaza in desfasurare un model sau altul
din cele mentionate mai inainte.
a. Ritmul binar
La baza oricarui ritm de structura binara se afla o protocelula ritmica alcatuita din
doua durate egale, dintre care una detine accentul morfologic:
b. Ritmul ternar
La baza oricarui ritm de structura ternara se afla o protocelula ritmica alcatuita din
trei durate egale, dintre care una detine accentul morfologic:
Pe scheletul acestor protofiguri ritmice se pot obtine variate formule de tip ternar,
utilizand : repetarea, augmentarea, cumularea, divizarea, subdivizarea si subdivizarea
valorilor .
c. Ritmul eterogen (asimetric)
Analitic, la baza ritmului de structura eterogena se afla doua celule: una de factura
binala, iar cealalta de factura ternala.
In ritmurile eterogene accentele se repartizeaza asimetric, ca intrun amestec
permanent si organic de binar cu ternar.
Ritmul eterogen cel mai simplu consta din gruparea a cinci durate egale, in
distribuirea urmatoare de accente:


Ca si ritmurile binare si ternare , ritmul eterogen (asimetric) poseda forma
variabile in ceea ce priveste structura utilizandu-se si aici procedeele clasice ale repetari,
augmentarii, aditionarii, cumularii, divizarii si subdivizarii valorilor la care se adauga
imbogatirile prin sincope, deplasare de accente, formule de diviziuni exceptionale, pauze.
Datorita particularitatilor sale de structura, opusa simetriei ritmului binar si ternar,
compozitorii secolului nostru il utilizeaza frecvent, gasind resurse noi ale expresiei
artistice, iar in creatia romaneasca contemporana aproape ca nu exista compozitor care sa
nu foloseasca particularitatile expresive ale ritmului eterogen.
El este, de asemenea, prezent in cantul popular in piese de o autentica originalitate.
d. Ritmul de factura libera
In creatia culta, dar mai ales in cea populara se intalnesc uneori ritmuri de forme
libere, neincadrabile in structurile tipice binare, ternare sau eterogene.
Accentele ritmice, care exista si aici au o provenienta si ordine atipica, descatusate
si eliberate de orice tipare descrise mai inainte. In executia lor se pleaca de la o valoare
ritmica luata drept reper pentru piesa muzicala respectiva in functie de care se masoara ,
intro proportie aproximativa, toate celelalte durate din alcatuirea ritmului.
Numim o astfel de valoare ritmica, durata etalon pentru toate celelalte din contextul
ritmic al pieselor musicale. Criteriul de baza in alegerea unitatii etalon: durata cu cea mai
mare frecventa in desenul ritmic, preponderenta ei numerica fasa de celelalte, impunand-
o in acest rol. In mod firesc, partiturile muzicale ce utilizeaza structuri ritmice de forme
libere nu indica masura.
In cantul popular romanesc exista asemenea ritmuri de structuri libere cum se
intalnesc in doine, bocete, unele balade etc. din care s-au inspirat creatorii nostri in frunte
cu George Enescu ridicand pana la esentializare ritmul numit parlando-rubato, un ritm
cu forme gravitand intre cele doua zone expresive: vorbire si cant.

Parte complementara a ritmicii, metrica trateaza modalitatile de masurare si
incadrare a ritmului muzical in unitati si repere metrice precise. Cu alte cuvinte ea
cuprinde intregul sistem de masuri utilizate in muzica.
In metrica muzicala actioneaza doua elemente: timpul si masura.
a) Timpul constituie reperul metric principal cu o aparitie periodica in fluxul
ritmic. Pe baza lor diferitele valori ritmice (sunete si pauze) pot fi comparate ca durata si
interpretare corect conform conceptiei creatorului de arta.
Dupa importanta si locul pe care il ocupa in organizarea metrica a ritmului, timpul
este de doua feluri: accentuat si neaccentuat. Timpul accentuat se numeste thesis (gr.=
coborare), iar timpul neaccentuat se numeste arsis (gr.= ridicare).
Precizam insa, ca accentuarea timpilor este in muzica doar virtuala, deci in executie
nu trebuie sa se faca evidenta, accentul metric ramanand prin periodicitatea sa, numai ca
punct de sprijin, sub variatele sale forme.
Sunt insa si cazuri cand accentele metrice coincid cu cele ritmice, dar acestea
constituie o exceptie si nu o regula in muzica.
b) Masura, cel de-al doilea element al metricii muzicale, se compune dintrun grup
de timpi formand o unitate metrica mai dezvoltata si consemnata in partituri prin bara de
masura. Dupa numarul de timpi virtuali accentuati, se desprind doua categorii de masuri:
- masuri simple, detinand un singur timp accentuat (cele binare si ternare);
- masuri compuse avand doi sau mai multi timpi accentuati.
La randul lor masurile compuse sunt de doua feluri:
- masuri compuse omogen, alcatuite fiind de masuri simple de acelasi metru (binar cu
binar, sau ternar cu ternar);
- masuri compuse eterogen, alcatuite fiind din masuri simple de metru diferit (binar cu
ternar).












Biografie: www.wikipedia.ro
www.scoalademuzica.ro