Sunteți pe pagina 1din 29

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

1. Noţiuni generale 1.1 Ce este specific sistemelor de Radio Comunicaţii? Transmiterea informaţiei se realizează folosind propagarea UEM din gama RF,

undele radio ( 3*10 4

Cele mai simple sisteme de RC asigură legături radio unilaterale între două

puncte fixe - adică permit transmisiuni punct la punct (figura 1.1).

4*10

10

Hz). Sistemele de RC realizează radio-legături;

AE SM AE UEM ER
AE
SM
AE
UEM
ER
AR DM RR
AR
DM
RR

Fig. 1.1 Sistem de Radio Comunicaţii punct la punct

Radio-legăturile pot fi de două tipuri:

o

Unilaterale

o

Bilaterale

Cele bilaterale, la rândul lor, pot fi:

simplex

duplex

simplex pe două frecvenţe

semiduplex (half/full).

Observând schema bloc dată în figura 1.1 se pot remarca principalele blocuri

funcţionale: radio emiţătorul,

radio receptorul şi antenele (de emisie şi de

recepţie) respectiv mediul în care UEM se propagă.

1

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Un sistem de RC odată instalat poate fi utilizat pentru a oferi unor utilizatori servicii de radiocomunicaţii, cum ar fi:

Servicii de radiodifuziune

Servicii de comunicaţii mobile

Servicii de comunicaţii fixe.

Cu acest prilej pot fi identificaţi câţiva dintre principalii actori implicaţi în

procesul ce radio comunicaţie: operatorul de reţea, distribuitorul de servicii şi utilizatorul. Primii doi pot fi entităţi distincte sau nu. În prezent cele mai multe sisteme sunt organizate în reţele de RC, adică sisteme complexe în care legătura se poate realiza între diverse puncte (noduri) funcţie de cerinţele utilizatorilor. De remarcat că într-o măsură tot mai mare reţelele de RC sunt integrate în reţele complexe de telecomunicaţii, constituind secţiuni ale acestora alături de secţiuni realizate pe cablu, pe fibră optică etc. Reţelele pot fi:

- stabile,

- comutate;

Criteriul după care se face această împărţire se referă la modul cum anumite resurse sunt permanent alocate unui utilizator (grup de utilizatori) sau

alocarea resurselor se modifică în timp funcţie de solicitările utilizatorilor. De exemplu:

- radiotelefonie convenţională: se alocă unul - două canale radio unui grup de utilizatori care utilizează această resursă pentru a comunica pentru un interval de timp mai mare.

2

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

- radiotelefonie celulară sau radiotelefonie trunking: se alocă un grup de canale iar utilizatorii folosesc canalul care este liber în momentul iniţierii legăturii de comunicaţie.

reţelele RC se

După modul în care se stabileşte legătura între parteneri mai pot clasifica în reţele de:

- punct la punct

- punct - multipunct

- difuzare

- colectare.

Exemple:

meteorologie etc.

radiodifuziune,

apel

selectiv

(radiopaging),

staţiile

de

1.2 Canale de radiocomunicaţii In paragraful anterior s-a folosit noţiunea de canal radio. Ne propunem să definim această noţiune şi să observăm care sunt aspectele specifice. Domeniul frecvenţă se împarte în benzi înguste, funcţie de tipul de semnal modulat. Tot mai frecvent se realizează şi o divizare a domeniului timp constituind segmente temporale sau o divizare în cod selectând un set de secvenţe ortogonale. Pentru o comunicaţie se poate folosi o banda de frecvenţă tot timpul sau numai pe anumite segmente temporale sau numai în combinaţie cu un cod. Banda de frecvenţă alături de segmentul de timp sau codul şi împreună cu o serie de echipamente care fac posibilă utilizarea benzii tot timpul sau în numai în segmentele alocate precum şi împreună cu mediul de transmisiune constituie canalul radio;

3

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Uneori, funcţie de context, termenul de canal radio este folosit şi pentru a desemna numai banda alocată (şi segmentele de timp dacă este cazul) celelalte elemente fiind implicite; În cazul sistemelor de radiocomunicaţii canalul include mediul prin care se propagă undele EM. Acest mediu este, de regulă, atmosfera. De aceea este important să amintim câteva aspecte caracteristice ale atmosferei. Atmosfera este un med iu complex din punct de vedere al propagării undelor electromagnetice. Spre deosebire de cablurile metalice, de ghidurile de undă sau de fibrele optice, acest mediu nu este uşor de controlat, nu este optimizabil şi trebuie acceptat aşa cum este. În mare atmosfera este constituită de din trei straturi principale, suprapuse:

Troposfera (altitudine până la 15 km) caracterizată de turbulenţe (vânturi), prezenţa vaporilor de apă (norii) şi o diminuare a temperaturii cu înălţimea. Se constată un gradient al ind icelui de refracţie care are ca efect curbarea traiectoriei undelor electromagnetice spre sol.

Stratosfera (altitudine de la 15 la 40 km) este lipsită de vapori, iar temperatura creşte cu altitudinea înainte de a se stabiliza.

Ionosfera (altitudine de la 40 la 500 km) care se prezintă sub forma unor straturi a căror ionizare depinde foarte mult de oră, de sezon şi de activitatea solară. Acest strat joacă un rol foarte important în propagarea undelor electromagnetice, deoarece aici se produc o serie de fenomene cum sunt: refracţia, reflexia şi absorbţia (fig.1.2).

4

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Altitudinea km ziua 300 F2 noaptea Straturile lui F1 Appletown Ionosfera 200 100 E Straturile
Altitudinea
km
ziua
300
F2
noaptea
Straturile lui
F1
Appletown
Ionosfera
200
100
E
Straturile lui
Heaviside
D
Stratosfera
Nori
Ionizarea
Troposfera
(dens itatea de
Vf. Everest
electroni
liberi)

Fig. 1.2 Straturile ionizate ale atmosferei terestre.

1.3 Dezvoltarea R.C. - scurt istoric Premise pentru apariţia RC:

1820 Oersted – evidenţia ză faptul că în jurul u nui conductor parcurs de un curent există un câmp magnetic;

1831 Faraday evidenţiază principiul inducţiei electromagnetice

1837 Morse – urmează telegrafia pe fir

1858 - transmisiuni pe cablu transatlantic

Bazele apariţiei RC:

1865 - Maxwell - teoretic - UEM

1876 - G. Bell - microfonul

1886 - Hertz - experimental - UEM

1896 - Branly - cel mai simplu detector (coherorul);

5

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Începuturile RC:

1896-1901 - Marconi - transmisiuni radiotelegrafice;

Dezvoltarea RC a fost condiţionată de apariţia şi evoluţia electronicii:

1902 - trioda

1912 - Amplificatoare clasa A

1912 - oscilatoare

1913 - amplificatoare cu reacţie

1914 - semnale MA

1918 - RR cu o SF (SHET)

Momente de referinţă:

1920 - prima staţie de RD (Pittsburg _ SUA)

1922 - RD - Londra, Paris

1926 - Reglajul automat al amplificării (RAA)

1927 - legătura radio transatlantică

1927 - reacţie negativă

1931 - stereofonia

1933 - semnale MF

1934/1937 - oscilatoare LC Colpitts/Hartley

1938 - MIC - Alec. Reeves

1948 - tranzistorul

1959/1965 - CID / CIL

1962 - primul satelit de comunicaţii (TELSTAR I) - cu realizarea unor transmisiuni TV peste ocean;

1965 - Intelsat I (Early Bird)

6

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

1969 - transmisiuni radio pe lună

1980 - transmisiuni de fotografii de pe Jupiter-Saturn

începe deceniul de avânt pentru RC mobile.

Evoluţia Radiocomunicaţiilor în România:

1905 - prima staţie de telegrafie (TTF) la Constanţa

1915 - un post TTF puternic (150KW)

1924 - se înfiinţează o secţie de electrocomunicaţii la Scoala de drumuri şi poduri din Bucureşti (actual UPB).

1925 - prima emisiune radio experimentală (la Universitate).

1929 - radio Bucureşti (RD).

1948 - din câteva ateliere Phillips = Electronica.

1950 - primul emiţător de RD MF realizat la IPB de prof. Gh. Cartianu.

1976-1979 - staţii de com. prin satelit la Cheia.

1992-1996 - introducerea pe scară largă a comunicaţiilor mobile.

1997 – comunicaţii mobile numerice (GSM)

1.3 Undele radio

1.3.1 Aspecte generale Prin Unde Radio se desemnează un subdomeniu al Undelor Electro-Magnetice (UEM):

1. - unde hertziene

2. - unde infraroşii

3. - unde optice

7

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

4. - unde ultraviolete

5. - unde X

6. - unde cosmice

Domeniul care interesează: Undele Hertziene ( 3

10

3

.

.

.

3

10

12

)Hz;

Dintre acestea numai o mică parte, undele radio (3

folosită în mod curent pentru comunicaţii. Domeniul Undelor Radio este împărţit pe subgame funcţie de frecvenţă sau funcţie de lungimea de undă:

este

10

4

4

10

10

) Hz,

c

f

Încă de la debutul radiocomunicaţiilor, împărţirea undelor în benzi şi game, şi atribuirea lor diverselor servicii şi utilizatori, face obiectul unor convenţii internaţionale . În 1865, când a început dezvoltarea legăturilor telegrafice transcontinentale şi intercontinentale, se ţine la Paris prima conferinţă a Uniunii Telegrafice Internaţionale, transformată în 1947 în Uniune Internaţională de Telecomunicaţii (UIT) care funcţionează sub egida ONU. UIT are patru organisme permanente:

Secretariatul general; Comitetul Consultativ Internaţional de Telegrafie şi Telefonie, CITT, care se ocupă de transmisiunile prin cablu şi telegrafice (inclusiv, echipamentele respective); Comitetul Consultativ Internaţional de Radiocomunicaţii, CCIR, care se ocupă de comunicaţiile şi echipamentele radio (inclusiv legătu rile prin sateliţi, radioastronomie etc.); Comitetul Internaţional de Înregistrare a Frecvenţelor, IFRB

8

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

(Internaţional Frequency Registration Board), având ca sarcină utilizarea raţională a spectrului de frecvenţă disponibil şi atribuirea benzilor pentru diverse servicii. Aceste comitete emit avize care sunt supuse ratificării Adunării Generale, care se ţine din 4 în 4 ani. Subdomeniile de frecvenţă stabilite de IFRB şi principalele lor aplicaţii sunt rezumate în figura 1.3.1. Pentru undele hertziene, în tabelul 1.3.1 sunt prezentate mai în detaliu: numărul benzii, domeniul de frecvenţă ocupat, denumirea şi simbolizările acestor benzi stabilite internaţional

9

Lungimea

de undă

Frecvenţa

Alocare

CCIR

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

 

1 Mm

100 km

10 km

1 km

100 m

10 m

1 m

 

10 cm

1 cm

1 mm

100 m

10 m

1 m

 

 

100 Hz

1 kHz

10 kHz

100 kHz

1 MHz

10 MHz

100 MHz

1 GHz

10 GHz

100 Ghz

1 THz

10 TH z

100 THz

f

Frecvenţe vocale Semnal telefonic VLF LF MF HF VHF UHF SHF EHF km hm dam
Frecvenţe vocale
Semnal
telefonic
VLF
LF
MF
HF
VHF
UHF
SHF
EHF
km
hm
dam
m
dm
cm
mm
undă
de sol
UL
UM
US
sonoră
UUS (banda II)
Sateliţi
Telegrafie şi telefonie prin US
Radiocomunicaţii

Modalitate de

propagare

Radiodifuziune

Televiziune

Sisteme de radiocomunicaţii

mobile

IR

UV

lumina

vizibilă

refle xie ionosferică refracţie troposferică dispers ie troposferică

vizibilitate directă

UUS (banda I, III, IV, V)

Fascicole hertziene

Figura 1.3.1. Subdomenii de frecvenţe stabilite de IFRB

10

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Tabelul 1.3.1

Benzile de frecvenţă aparţinând undelor hertziene.

Nr.

Gama de frecvenţă

Denumirea

Simbolul

benzii

4

3

÷

30

kHz

unde miriametrice

VLF

5

30

÷

300

kHz

unde kilometrice

LF

6

300

÷ 3000

kHz

unde hectometrice

MF

7

3

÷

30

MHz

unde decametrice

HF

8

30

÷

300

MHz

unde metrice

VHF

9

300

÷ 3000

MHz

unde decimetrice

UHF

10

3

÷

30

GHz

unde centimetrice

SHF

11

30

÷

300

GHz

unde milimetrice

EHF

12

300

÷ 3000

GHz

unde decimilimetrice

-

De remarcat că această împărţire implică o legătură şi cu caracteristicile de

propagare.

Aşa cum s-a mai specificat în vederea transmiterii, mesajul modulează

frecvenţa purtătoare. Semnalul modulat ocupă o bandă de frecvenţă.

Deci, pentru o legătură de comunicaţie se alocă nu o frecvenţă ci o bandă

de frecvenţe care depinde de tipul şi de parametrii semnalului modulat.

f f 1 
f
f
1

Figura 1.3.2 Divizarea spectrului de frecvenţe radio

11

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Exemple:

semnale MA-

B = 9kHz

f = 9kHz

MF-Bandă Largă,

B =200kHz

f= 200kHz

MF-Bandă Ingustă, B = 20kHz

f = 25 kHz

MA-BLU -

B =3,4kHz

f = 4kHz

etc.

1.4 Atribuirea frecvenţelor ( benzilor) canalelor de RC

În procesul de atribuire a canalelor RF se disting mai multe nivele:

- alocarea unor subbenzi RF pe servicii;

- atribuirea unor canale către operatorii de reţele de radiocomunicaţii;

- atribuirea canalelor radio în cadrul unei reţele de RC. In această etapă ne referim numai la prima abordare.

Alocarea şi utilizarea frecvenţelor se face sub controlul organismelor naţionale (la noi ANCOM) în conformitate cu regulamentele şi acordurile internaţionale, stabilite de CCIR şi IFRB.

Având în vedere atenuarea destul de rapidă a celor mai multe dintre semnalele emise benzile de RF sunt reutilizate în mai multe locuri de pe glob. In acest scop globul este împărţit în 3 regiuni şi câteva zone:

Regiunea I Europa - Mongolia - Orient mijlociu (IRAN) - Turcia - Africa.

Regiunea II Australia - Asia de sud - est - Pacificul.

Regiunea III America + Groenlanda

12

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

In fiecare regiune diverselor servicii li se alocă banda de frecvenţă cea mai potrivită.

Exemple de repartizare a unor domenii de frecvenţă pentru Regiunea 1:

Domeniul de frecvenţă 130÷285 kHz

Serviciul

130-150

- Mobil maritim

 

-

Fix

150-160

- Mobil maritim Radiodifuziune (prin acord particular)

160-255

- Radiodifuziune

255-285

- Radiodifuziune

- Mobil maritim

- Radionavigaţie aeronautică

Domeniul de frecvenţă 285÷525 kHz

285-315 -

Rdionavigaţie maritimă (Radiofaruri)

-

Radionavigaţie aeronautică

315-405

Radionavigaţie aeronautică

405-415

Radionavigaţie aeronautică

 

-

Radionavigaţie maritimă

415-490

- Mobil maritim

490-510

- Mobil (primejdie şi apel)

510-525

- Mobil maritim

- Radionavigaţie aeronautică

Aceste repartizări se găsesc prezentate în normele şi standardele CCIR. De asemenea în fiecare ţară există un tabel naţional care poate fi consultat pe internet (TNABF-Tabelul Naţional de Alocare a Benzilor de Frecvenţă).

13

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Serviciile menţionate în aceste exemple au următoarele semnificaţii:

Serviciul fix este serviciul de RC care asigură legături radio între puncte fixe bine determinate (Exemplu: serviciul de radiorelee sau serviciul fix aeronautic care transmite informaţii referitoare la navigaţia aeriană). Serviciul mobil este serviciul de RC care asigură legături între staţii fixe şi staţii mobile, sau între staţii mobile. Serviciul de radiodifuziune (RD) este serviciul de RC în care emisiunile sonore sunt efectuate în scopul recepţionării lor directe de către un număr mare de ascultători. Sistemele care oferă servicii de RD trebuie să difuzeze ştiri şi programe culturale sonore condiţiile unor transmisiuni de înaltă calitate. Deoarece emisiunile de RD prezintă o importanţă deosebită în cadrul comunicaţiilor radio, în tabelul 1.4.1 sunt prezentate gamele de frecvenţă utilizate de acestea.

Tabelul 1.4.1 Game de frecvenţe folosite în radiodifuziunea audio

Gama de frecvenţă

Denumirea gamei

Tipul transmisiunii

150

÷ 285

kHz

UL

 

525

÷ 1605

kHz

UM

3,20 ÷ 3,40

MHz

 

MA

5,95 ÷ 17,90 MHz

US

21,45 ÷ 26,10

MHz

87,5 ÷ 108

MHz

UUS

MF

Observaţie

Domeniile neocupate atât între game cât şi în interiorul gamei de US

14

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

au alte destinaţii: legături comerciale, agenţii presă, SOS etc. Considerăm că prezintă interes să menţionăm principalele caracteristici ale gamelor de unde atribuite radiodifuziunii sunt:

Undele medii (UM) Propagarea se face în principal prin unda de sol (directă). Reflexia realizată de stratul ionosferic D este însoţită de o absorbţie foarte puternică în timpul zilei. Din această cauză transmisia la mare distanţă este mai bună noaptea decât în timpul zilei. Undele scurte (US) La mică distanţă predomină unda de sol (directă). În cazul reflexiilor multiple între sol şi ionosferă se pot atinge distanţe foarte mari în propagare. Uneori, recepţia este perturbată de interferenţele dintre unda directă şi cea reflectată (fenomenul de fading) şi de variaţiile condiţiilor de propagare ale ionosferei care face ca nivelul semnalului recepţionat să aibă fluctuaţii mari.

După cum se arată în figura 1.4.1, pentru o direcţie de propagare

 max , reflexia care este determinată de variaţia indicelui de refracţie n în straturile ionizate, nu mai are loc, rezultând aşa zisa zonă de tăcere din jurul emiţătorului care c reşte cu frecvenţa.

Exemplu:

Frecvenţa

Raza zonei de tăcere

15

MHz

2000 km

25

MHz

5000 km

>30

MHz

nu mai există reflexie

15

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

max
max
SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICA Ţ II RADIO max Straturi ionizate Emiţător Zona de tăcere d

Straturi

ionizate

DE COMUNICA Ţ II RADIO max Straturi ionizate Emiţător Zona de tăcere d Fig. 1.4.1 Limitarea
DE COMUNICA Ţ II RADIO max Straturi ionizate Emiţător Zona de tăcere d Fig. 1.4.1 Limitarea
DE COMUNICA Ţ II RADIO max Straturi ionizate Emiţător Zona de tăcere d Fig. 1.4.1 Limitarea

Emiţător

Zona de

tăcere

d

Fig. 1.4.1 Limitarea direcţiei de propagare de către ionosferă.

Undele ultrascurte (USS) Gama UUS (41 MHz ÷ 960 MHz) a fost divizată în cinci benzi disjuncte, una rezervată RD sonore cu MF şi patru alocate TV cu modulaţie RBL.

Transmisia necesită practic vizibilitate directă între emiţător şi receptor din care cauză utilizarea UUS este limitată numai la difuzare regională.

1.5 Antene de emisie şi de recepţie

Radioemiţătorul livrează la ieşire un semnal electric cu o anumită putere. În continuare vom nota această putere cu P e . Acest semnal este aplicat la intrarea antenei de emisie care la ieşire produce un câmp electromagnetic care îndeplineşte condiţiile pentru a se propaga sub formă de undă electromagnetică. Putem interpreta antena de emisie ca fiind un traductor semnal electric -undă electromagnetică. În mod similar la recepţie antena este plasată în spaţiu, la ea ajung undele electromagnetice iar la ieşire rezultă un semnal electric de putere P r .

16

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Aşadar există două tipuri de antene: de emisie şi de recepţie. Între ele există unele diferenţe mai ales de natură constructivă. S-a demonstrat însă că principalii parametrii sunt aceeaşi fie că o antenă oarecare este folosită ca antenă de emisie sau de recepţie (teorema reciprocităţii). Ca atare vom comenta parametrii antenelor prin prisma folosirii lor ca antene de emisie înţelegând că toţi parametrii, interpretaţi corespunzător vor fi valabili şi pentru antenele de recepţie. Cea mai simplă antenă poate fi imaginată ca un punct în spaţiul liber care primeşte pe o cale oarecare un semnal electric de putere P e şi care radiază în spaţiul înconjurător o undă electromagnetică. Aceasta este aşa numita antenă izotropă. Evident, la o distanţă d, faţă de punctul de emisie, puterea radiată se va distribui uniform pe suprafaţa unei sfere de rază d ; deci densitatea de putere (p) pe suprafaţa sferei va fi:

p

0

P

E

d

4

2

W m

/

2

(1.5.1)

Antena izotropă nu poate fi realizată practic. Ea poate fi considerată doar ca un termen de referinţă ideal. În cazul antenelor reale puterea nu se distribuie uniform pe suprafaţa sferei menţionate. Densitatea de putere depinde de direcţie care poate fi specificată prin două unghiuri definite în două plane perpendiculare alese funcţie de structura

geometrică a antenei (notăm aceste unghiuri cu şi ).

Se defineşte câştigul antenei pentru o direcţie oarecare dată printr-o

pereche de valori (,) ca fiind raportul dintre densitatea de putere pe direcţia aleasă şi densitatea de putere care s-ar obţine pentru o antenă izotropă:

g

p

p

0 (ca raport)

17

(1.5.2)

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

sau

G

10lg

p

p

0

(în dB)

(1.5.3)

Suprafaţa imaginară din spaţiu definită prin reprezentarea lui g funcţie de direcţie, constituie diagrama de radiaţie a antenei respective.

În practică, diagrama de radiaţie,

este descrisă prin două diagrame în

plan care se obţin ca secţiuni obţinute cu ajutorul a două plane perpendiculare.

Cele mai multe antene au o axă sau un plan de simetrie care se regăsesc şi în

diagrama de radiaţie şi simplifică alegerea celor două plane şi reprezentarea

secţiunilor rezultate. Pentru a ilustra această idee vom considera cea mai simplă

şi mai des întâlnită antenă – dipolul “jumătate de lungime de undă” (dipolul în

/2 - figura 1.5.1.a)

/2

de undă” (dipolul î n  /2 - figura 1.5.1.a)  /2 a.  b. 
de undă” (dipolul î n  /2 - figura 1.5.1.a)  /2 a.  b. 
de undă” (dipolul î n  /2 - figura 1.5.1.a)  /2 a.  b. 
de undă” (dipolul î n  /2 - figura 1.5.1.a)  /2 a.  b. 
de undă” (dipolul î n  /2 - figura 1.5.1.a)  /2 a.  b. 
de undă” (dipolul î n  /2 - figura 1.5.1.a)  /2 a.  b. 

a.

 b.
b.
 c.
c.

Fig. 1.5.1 Antena dipol şi diagrama de radiaţie a acesteia.

În acest caz cele două plane se aleg astfel încât unul să conţină dipolul

iar celălalt să fie perpendicular pe acesta. Se observă că în planul

perpendicular antena este radiază uniform în toate direcţiile. În planul care

conţine dipolul radiaţia este maximă la =90 de grade şi prezintă o extincţie

în lungul dipolului.

Un alt exemplu este dat în figura 1.5.2 unde este reprezentată diagrama

de radiaţie a unei antene cu simetrie axială (suprafaţă de revoluţie), cum este

18

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

cazul antenei parabolice. Aici sunt definiţi o serie de parametri caracteristici antenelor directive: lob principal, lobi secundari, deschiderea lobului principal etc.

lob principal

g   axă de simetrie g  g max  lobi secundari 1 2
g
axă de simetrie
g  g max
lobi secundari
1 2 g
 - deschiderea lobului principal
(definită ca unghiul dintre direcţiile
pentru care câştigul scade cu 3 dB)

Fig. 1.5.2 Diagrama de radiaţie a unei antene cu simetrie axială.

Se defineşte câştigul antenei este valoarea maximă a lui g :

g e g

max

(1.5.4)

. Antenele care sunt caracterizate de un câştig supraunitar se numesc antene directive. Este de aşteptat că în cazul în care pe o direcţie se creează o

densitate mai mare de putere pe alte direcţii d ensitatea va fi mai mică puterea

totală radiată rămânând constantă. Aşa cum se observă din figurile 1.5.1 şi 1.5.2 pot exista direcţii pe care puterea radiată este nulă. Antenele cu o directivitate pronunţată prezintă o direcţie unde câştigul este foarte mare şi în rest câştigul este foarte mic (figura 1.5.2). În jurul direcţiei principale câştigul scade lent formându-se lobul principal. Pentru comunicaţiile punct

la punct sunt necesare antene cu câştig cât mai mare, deci cu un lob principal cât mai îngust. Pentru radiodifuziune sunt necesare antene omnidirecţionale în plan orizontal.

19

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

În fine mai este necesar să menţionăm că puterea radiată de o antenă

este mai mică decât puterea livrată la intrarea ei de către emiţător din cauza

unor pierderi în antenă (fenomene termice, dezadaptări etc.). Pentru a putea

evidenţia aceste pierderi se introduce un alt parametru – randamentul

antenei.

La recepţie, la ieşirea antenei de recepţie terminată pe impedanţa

caracteristică, puterea disponibilă este proporţională cu densitatea de putere

a undei electromagnetice în zona unde se află aceasta, p r . Coeficientul de

proporţionalitate are dimensiunile unei suprafeţe şi se numeşte suprafaţă

efectivă sau de captare,

A ef

P

r

p r

(

2

m

)

(1.5.5)

Se demonstrează că aria efectivă a unei antene izotrope este:

A

ef

0

2

4

(1.5.6)

Dacă antena de recepţie este directivă atunci suprafaţa efectivă depinde

de relaţia dintre unghiul de incidenţă al undei şi direcţia maximumului

digramei de radiaţie A ef . Dacă cele două coincid se obţine valoarea maximă

a suprafeţei efective. Pe baza teoremei de reciprocitate se poate demonstra

că relaţia între suprafaţa efectivă a antenei izotrope şi suprafaţa de captare

maximă a unei antene directive este dată de câştigul antenei

A

ef

g A

r

ef 0

(1.5.7)

În practică, pe lângă antenele dipol şi antenele parabolice se întâlneşte

o foarte mare varietate de antene filiforme care sunt realizate din fire

conductoare (antene filare) sau din bare conductoare, fiecare având avantaje

proprii din punct de vedere al directivităţii, lărgimii de bandă, dimensiunilor

20

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

etc.

Mai multe exemple de astfel de antene împreună cu valorile principalilor lor parametri sunt prezentate în tabelul 1.5.1. Aprofundarea studiului antenelor va avea loc la disciplina de Antene şi propagare.

Tabelul 1.5.1 Exemple de antene filiforme.

Zc Tipul Diagrama de Câştigul Forma Utilizare antenei radiaţie g (G) Dipol l  1,5
Zc
Tipul
Diagrama de
Câştigul
Forma
Utilizare
antenei
radiaţie
g (G)
Dipol
l 
1,5 (1,8 dB)
UL, UM, US
Dipol
75
simplu
l
 
1,64 (2,1 dB)
UUS
2
Dipol
300
îndoit
l
 
1,64 (2,1 dB)
UUS
2
 300 
8  9 dB
UUS
Recepţie TV
Yagi
(bandă
 70 
îngustă)
Emisie
Tourniquet
omnidirecţion
ală
Emisie
Fluture
5 dB
UUS (TV)
Ţigaretă
Fascicole
16 dB
hertziene
90 220 
Urmărire şi
Elice
telecomandă
15 22 dB
satelit
Radiotelegrafi
Rombică
e (US)

21

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

1.6 Bilanţul de puteri pentru un sistem de radiocomunicaţii şi parametrii de calitate Factorul cel mai important care influenţează distanţa pe care se poate realiza o legătură de comunicaţie cu calitatea dorită este atenuarea introdusă de mediul de propagare între punctele de emisie şi recepţie se definită de relaţia,

a 10lg

P

E

P

R

dB

(1.6.1)

Dacă ambele antene sunt izotrope atunci,

P

R

0

A p

ef

0

0

2

P

E

4

d

4

2

(1.6.2)

şi atenuarea, denumită în acest caz atenuarea spaţiului liber, este

a

0

20lg

4

d  

92,4

20lg

d km

20lg

f GHz dB

(1.6.3)

Valoarea determinată cu această relaţie este o valoare minimă optimistă, deoarece mediul a fost presupus fără pierderi. În realitate, atenuarea este mai mare din mai multe cauze dintre care cele mai importante ar fi: efectul formelor de relief, efectul atmosferei ale cărei caracteristici depind de fenomenele meteorologice specifice traseului de propagare, efectul interferenţelor semnalului util cu alte semnale etc. Pentru două antene directive (emisie respectiv recepţie) oarecare, se deduce:

de unde rezultă

P

R

A p

ef

A

ef

g

E

22

p

0

g g

R

E

2

P

E

4

d

4

2

(1.6.4)

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

a

4 d   10lg

20lg

g

R

10lg

g

E

a

0

G

R

G

E

(1.6.5)

Dacă antenele sunt aliniate corect (cazul fasciculelor hertziene) şi se ţine seama şi de pierderile în circuitele care conectează antenele la echipamente la emisie şi recepţie (a pRF ), atunci

sau

a a G G a

0

R

E

pRF

10 lg PR 10 lg PE aiz GE GR apRF

(1.6.6)

(1.6.7)

Această relaţie poartă numele de bilanţul de puteri pentru un sistem de

RC

în spaţiul liber.

Exemplu Pentru un radioreleu legătura dintre două staţii vecine are următorii parametrii:

Rezultă:

P

E

G

E

10

G

f GHz

d

50

6

km

W sau dBm P

dB

40

ref

R

45,5

a

0

92,4

34

15,6

1

mW

142 dB

Pentru evaluarea pierderilor se cunosc:

l ghid de undã

30 m la

E

R

Pierderi în ghid = 5 dB/100 m

Pierderi în conectoare = 5,9 dB (E + R)

70 m la

Deci în final:

10lg PR = 40-142+ 91-10,9= -21,9 dBm

23



a

pRF

10,9

(PR = 6,5 W) .

dB

(1.6.8)

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Pe lângă atenuarea evidenţiată mai sus, transmisiunea este afectată şi de perturbaţiile introduse de canalul de comunicaţie şi de distorsiunile care apar în cursul prelucrării semnalelor introduse de circuitele reale, pe de o parte, şi de imperfecţiunile din punctul de vedere al reciprocităţii dintre blocurile de modulare-demodulare pe de altă parte. Ca atare mesajul refăcut la recepţie diferă

de cel de la emisie: mrt met

(1.6.9)

Evident sistemul de comunicaţii urmăreşte să livreze un semnal cât mai apropiat de cel de la emisie: mrt met. Pentru a aprecia calitatea sistemului au fost definiţi următorii parametri:

pentru Sisteme de Comunicaţie Analogice (SCA):

- eroarea pătratică medie,

~~~~~~~~~~~ m t m t

e



r



2

(1.6.10)

- raportul semnal/perturbaţie,

S

~~~~

m



2

r

t

P

~~~~

2

p



t

(1.6.11)

pentru Sisteme de Comunicaţie Numerice (SCN) se foloseşte rata erorii, adică probabilitatea de apariţie a unui simbol eronat.

24

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

1.7 Parametrii caracteristici sistemelor de R.C.

A) Frecvenţă:

f a - alocată - centrul benzii alocate

f r - referinţă - o frecvenţă cu o poziţie bine determinată faţă de

frecvenţa alocată;

f e - emisiunii - centrul benzii ocupate;

f c

caracteristică - o

frecvenţă uşor de identificat în spectrul

-

semnalului emis;

 f - toleranţa de frecvenţă (Hz,ppm).

B) Benzi de frecvenţă:

alocată

necesară

ocupată.

Parametrii specifici echipamentelor de radio emisie:

Radiaţia neesenţială - puterea emisă pe una sau mai multe frecvenţe în

afara benzii alocate - putere care poate fi redusă prin măsuri tehnice

fără a afecta calitatea semnalului util.

Bruiajul - reprezintă deteriorarea calităţii, stânjenirea sau întreruperea

repetată a unei transmisiuni de RC din cauza unei radiaţii oarecare.

Se mai disting o serie de parametrii asociaţi cu echipamentele folosite

(secţiunea de emisie sau de recepţie) care vor fi prezentaţi odată cu acestea.

25

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

1.6 Clasificarea emisiunilor

Transmisiunile radio şi chiar cele pe cablu care folosesc subpurtătoare sunt împărţite în clase funcţie de:

- tipul modulaţiei

- informaţia transmisă

- prelucrările suferite de semnalul modulator în vederea transmiterii.

Pentru aceasta s-a creat o simbolistică prin care orice emisiune radio poate fi

caracterizată destul de precis;

Cu simbolurile corespunzătoare se constituie un cod format din 2 multe elemente.

Semnificaţia acestora este următoarea:

3 sau mai

1. primul simbol = o literă; precizează tipul modulaţiei pentru purtătoarea

principală:

N - nemodulat

A - MA

B - MA-PS cu benzi independente

J - BLU-PS

H - BLU cu P

F - MF

G - MP

D - MF+MA

K - MIA

2. al doilea simbol = o cifră; precizează natura semnalului modulator:

0 - nemodulat

26

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

1 - un canal cu informaţie cuantizată fără subpur-tătoare

2 - idem cu subpurtătoare

3 - informaţie analogice

3. al treilea simbol = o literă; precizează tipul mesajului transmis:

M - fără mesaj (informaţie)

A - telegrafie audio

B - telegrafie recepţie automat

C - facsimile

D - transmisie date (telecomandă telemăsură)

E - telefonie (radiotelefonie)

F TV

Exemple:

A3E - semnal MA cu P, analogic, telefonie FIA - semnal MF, telegrafie audio J3E - BLU fără purtătoare audio, radiotelefonie F3E - MF - radiotelefonie de bandă îngustă.

De remarcat că pot să mai existe şi alte simboluri (de ex. unul pentru coduri altul pentru tipul de multiplexare).

27

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

Cuprinsul cursului:

- Echipamente de Radioemisie;

- Echipamente Radiorecepţie;

- Porducerea semnalelor sinusoidale pentru CR – Sinteza de Frecvenţă

- Zgomote şi distorsiuni în comunicaţiile radio

Bibliografie:

- Radioreceptoare, I.Marghescu, Iancu Ceapă;

- Joseph Carr, The Technicians Radio Receivers Handbook: Wireless

and Telecommunications Technology, Newness, 2000

- Paul Young, Electronic Communications Techniques, Prentice Hall,

2004

- Ariel Louzato, Gadi Shirazi: Wireless Transceiver Design, John

Wiley&Sons, 2007;

- Pagina de Internet: WWW.comm.pub.ro, noutăţi despre cursuri Moodle;

Examen ul se susţine în scris cu verificare orală;

Aprecierea activităţii pentru nota finală:

- Laborator 30p

- Examen parţial 20p

- Teste scurte la curs 10 p

- Examen final, 40p

Condiţii de promovare:

28

SISTEME ŞI ECHIPAMENTE DE COMUNICAŢII RADIO

- Laborator: minim 50%

- Număr total de puncte mai mare de 50;

- Pentru activitatea de la curs se acordă o bonificaţie de până la 10 puncte

funcţie de frecvenţă, bonificaţie care se adaugă la punctaj numai pentru cazul în care acesta este mai mare de 50 puncte;

- Durata examenului scris: 2.5 ore (o oră parţial, 1,5 ore final); Susţinerea examenului are două componente: faza lucrare scrisă şi faza verificare

orală;

- Structura examenului: 5 subiecte (două aplicaţii numerice, două seturi de câte 4-5 întrebări, un set de întrebări legat de un concept ( două subiecte sunt din partea I (parţial) şi trei pentru partea II (final);

29