Sunteți pe pagina 1din 493

Digitally signed by

Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
of this document

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică
a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi
Studenţilor

15 – 23 noiembrie, 2013

Volumul II

¾ Tehnologie şi Management în Industria Alimentară (p. 3 – 111)


¾ Inginerie şi Management în Construcţii de Maşini (p. 112 – 215)
¾ Inginerie şi Management în Mecanică (p. 216 – 261)
¾ Cadastru, Geodezie şi Construcţii (p. 262 – 493)

Chişinău
Editura „Tehnica – UTM”
2014
CZU 62+378.6(478-25)(082)
C 65

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALEA CĂRŢII

Conferinţa Tehnico-ştiinţifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi


Studenţilor, 15-23 noiemb. : [2013 a Univ. Tehn. a Moldovei în vol.] /
Univ. Tehn. a Moldovei. – Chişinău : Tehnica-UTM, 2014.
ISBN 978-9975-45-310-3.
Vol. 2. – 2014. – 493 p. – Bibliogr. la sfârşitul art. – 30 ex.
ISBN 978-9975-45-312-7.

62+378.6(478-25)(082)
C 65

Bun de tipar 27.05.14 Formatul hârtiei 60x84 1/8


Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 30 ex.
Coli de tipar 61,75 Comanda nr. 57

UTM, 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 168


Editura “Tehnica-UTM”
2068, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9

ISBN 978-9975-45-310-3.
ISBN 978-9975-45-312-7. (Vol. II) © UTM., 2014
SALAMURI CRUD ZVINTATE CU CULTURI STARTER MIXTE

Autori: Vasile ILI, Vladimir CRUCERESCU, Lilia ȘENDREA, Corina CEBOTARI,


Artur MACARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Salamurile fermentate fac parte din categoria salamurilor de durată, prețioase prin valoarea sa
nutritivă și caracteristici senzoriale. În lucrarea dată s-au studiat parametrii regimului de tratare termică a
salamurilor crud zvîntare în climocamera Friulinox AS EN2. S-a determinat evoluția pH-lui și a
pierderilor în greutate a salamurilor pe parcursul procesului tehnologic.

Cuvinte cheie: salam crud zvîntat, culturi starter, pierderi în masă

1. Introducere
Esenţa tehnologiei de fabricare a salamurilor crud zvîntate reprezintă operaţia de fermentare
(taer=18..24°C, la φaer~90 %, timp de 24-48 h) - proces tehnologic necesar pentru dezvoltarea microbiotei
specifice salamului crud zvîntat, operaţia de uscare-maturare (taer=10..14 °C, la φaer~85-87%, într-un timp
variabil, care este în strînsă legătură cu diametrul batonului şi poate varia de la 3 săptămîni pînă la 5 luni).
Aceste două operațiuni asigură stabilitate valabilităţii produsului, prin atingerea valorilor scăzute a pH-ului şi
aw.
În timpul operaţiei de uscare-maturare în pasta salamului se petrec schimbări fizice, biochimice, şi
enzimatice semnificative, care au o influenţă decisivă în formarea consistenţei, aromei, culorii. Salamurile
crud zvîntate au o stabilitate igienică înaltă, prin respectarea ambelor valori scăzute – pH=4.5-5 şi aw<0.90.
Salamurile crud zvîntate pot fi fabricate după tehnologia clasică (fără culturi starter) sau modernă, cu
aplicarea culturilor starter [1]. Succesul fabricării salamurilor crud zvîntate depinde și de materia primă,
condimente, culturile starter, membranele întrebuințate, dar și de operațiunile de condiționare a materiei
prime parametrii regimului de fermentare, uscare-maturare și climocameră – utilajul cheie.
In prezent în industria cărnii se aplică mai multe scheme tehnologice de fabricare a salamurilor crud
zvîntate cu aplicarea diferitor culturi starter de import. În același timp problema fabricării salamurilor crud
zvîntate cu o calitate constantă încă nu este rezolvată definitiv.
Scopul lucrării date este studiu dinamicii proceselor regimului de fermentare, uscare-maturare la
fabricarea salamurilor crud zvîntate cu cultura starter MF 42-R în climocamera Friulinox AS EN2.

2. Materiale şi metode
Pentru fabricarea salamurilor crud zvîntate s-a folosit carne de porc negrasă în stare congelată și
refrigerată – 70%, slănină de pe spinare congelată -30 %. În calitate de materiale auxiliare - sare de mare,
amestec de fibre „Bestfibre 110”, amestec complex “Milano 3”, zahăr tos, amestec complex “Milano 2”,
piper negru boabe, amestec de nitrit și nitrat de Na “Conservante 25”, piment măcinat, cultură starter MF-
42R, membrană colagenică ø40mm. Cultura starter MF 42 – R este o cultură mixtă liofilizată formată din
Staphylococcus carnosus, Staphylococcus xylosus, Lactococcus sake, Lactobacillus curvatus în concentrație
de minimum 1*1010 UFC/g. Cultura starter MF 42 - R este produsă de compania "Biovitec", Franța.
Procesul de fermentare, maturare, uscare s-a realizat în climocamera Friulinox AS EN2, cu ajutorul
căreia se poate regla temperatura, umiditatea relativă a aerului și rata de schimb a aerului din celulă.
Au fost determinaţi următorii indici fizico-chimici și tehnologici: fracţia masică de umiditate, fracţia
masică de sare alimentară, pH-ul, pierderile în masă [2,3,4].

3. Rezultate şi discuţii
Caracteristica materiei prime și a tocăturii în ceia ce privește pH-ul și temperatura sunt prezentate în
tabelul 1.
Tabelul 1
Caracteristica materiei prime și a tocăturii
Produs pH Temperatura, 0C
Carne de porc 5.60 -1
Slănină 7,10 -1
Tocătura la cuter 5.91 0

3
Valoarea pH-ului a cărnii și slăninii utilizate, corespund valorii pH-lui cărnii de porcină maturate de
calitate.
Testarea prealabilă a climocamerei Friulinox AS EN2 cu aplicarea parametrilor prestabiliți (temperatură,
umiditate și rata de schimbare a aerului) din pașaportul tehnic, dar și a parametrilor indicați în literatura de
specialitate a demonstrat, că parametrii regimului de fermentare, uscare-maturare trebuie adaptați cu luare în
considerație a specificului de funcționare a climocemerei și a culturii starter folosite. În special s-au
optimizat parametrii procesului de fermentare. Parametrii optimi determinați experimental sunt prezentați în
tabelul 2.
Tabelul 2
Parametrii regimului de fermentare, uscare-maturare
salam crud zvintat cu culturi starter MF 42-R
Procesul Zile Temperatura, ºC Umiditatea, % Rata de schimb a aerului,
%
Îndesarea (6-12h) 1 14 90 20
Fermentarea 2 22 88 20
3 22 88 20
4 21 86 20
5 21 84 20
6 20 82 20
Uscarea 7 18 80 20
8 16 78 20
9 13 78 20
Uscarea pînă se
pierd circa 30-35% 10...30 13 78 20
din greutate

Parametrii regimului de fermentare, uscare-maturare determinați experimental asigură eliminarea


umidității cu o viteză optimă, scădere rapidă şi dirijată a valorii pH-lui cu obținerea produsului finit în
decursul a 14-15 zile.
Pe parcursul procesului de fabricare s-a determinat valoarea pH-ului și pierderile de masă a salamurilor,
care sunt prezentate în figurile 1, 2

Fig. 1 Pierderile de masă și evoluția temperaturii Fig. 2 Modificarea valorii pH în pasta salamului pe
parcursul fermentării-uscării în timpul uscării
salamului
Din fig. 1 putem constata că creşterea temperaturii în pasta salamului de la +14 0C pînă la 22 0C şi apoi
scăderea ei lentă pînă la 21-20 0C în faza fermentaţiei provoacă pierderi de masă de circa 15,7 %. Micşorarea
temperaturii în faza uscării – maturării pînă la 13 0C este caracterizată încă cu 20 % pierderi de masă.
Pierderile totale de masă constituie 36 %.
Ce ţine de modificarea valorii pH-lui în pasta salamului fig. 2, observăm micşorarea rapidă a pH de la
5,64 pînă la 4,52 în faza de fermentare, datorită aplicării culturii starter MF 42-R. Scăderea rapidă şi

4
dirijată a valorii pH-lui inhibă dezvoltarea bacteriilor patogene, accelerează procesul de înroşire prin
acidifierea pastei, azotitul fiind descompus.
În faza de uscare – maturare de valoarea pH-lui creşte lent pînă la 4,75, apropiindu-se de punctul
izoelectric al proteinelor, ceea ce uşurează procesul de uscare. Analiza senzorială a partidei experimentale a
salamului crud zvîntat cu cultura starter MF-42-R a demonstrat corespunderea acestui salam RT HG nr.720
[5]. Punctajul mediu obținut fiind de 4,4.

Concluzii

1. S-a constatat experimental, că temperatura fazei de fermentare nu trebuie să depășească 22 0C;


2. Culturile starter mixte (MF-42-R) accelerează procesul de fermentare, care în cazul experimentului
constituie 6 zile;
3. Fermentarea este însoţită de micşorarea rapidă a valorii pH-lui pînă la 4,52. Scăderea nivelului pH
favorizează formarea gustului, aromei, culorii şi stabilitatea culorii;
4. Faza de uscare-maturare durează 14-15 zile față de cele 25-30 zile caracteristice pentru metoda clasică.

Bibliografie

1. КАЙМ, Г. Технология переработки мяса. Немецкая практика. СПб.: Професия, 2006.


2. GOST 9957. Mezeluri și produse din carne de porcine, ovine și bovine. Metode de determinare a clorurii
de sodiu. Moscova, 1973.
3. GOST 9793. Produse din carne. Metode de determinare a conținutului de umiditate. Moscova, 1974.
4. АНТИПОВА, Л.В., ГЛОТОВА, И.А. РОГОВ, И.А. Методы исследования мяса и мясных
продуктов. М., Колос, 2004.
5. Reglementarea tehnică „Produse din carne”, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 720 din 28 iunie
2007

5
DETERMINAREA TERMENULUI DE PĂSTRARE A PRODUSELOR
LACTATE ACIDE LIOFILIZATE
Autori: Anatoli CARTAŞEV, Ghenadie COEV

IP „Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare”

Abstract: Produsele lactate fermentate sînt solicitate de consumători, volumul de producere creşte, se
perfecţionează tehnologiile şi utilajul de producere, în acelaşi moment produsele de acest tip sînt
nerezistente la păstrare. Din acest motiv apare problema de a păstra produsele lactate fermentate timp
îndelungat fără schimbarea indicilor de calitate şi inofensivitate. A fost produse mostre pentru 4 sortimente
de produse lactate fermentate liofilizate, care după restastabilire din stare liofilizată au demonstrat
caracacteristici organoleptice, fizico-chimice și microbiologice identice produselor proaspete. În rezultatul
cercetărilor efectuate în Laboratorul de Biotehnologii Alimentare (IP „IŞPHTA”) autorii au constatat că
caracteristicile organoleptice ale produselor liofilizate sînt identice cu ale produselor proaspete.

Cuvinte cheie: liofilizarea, produse lactate fermentate.

Introducere
Rezolvarea problemei de asigurarea anuală în alimentaţie populaţiei ţării noastre, inclusiv armată,
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, poate fi efectuată cu utilizarea tehnologii de conservare
şi obţinere a produselor de calitate înaltă.
În prezent o atenţie deosebită se atrage elaborării şi aplicării în producere a tehnologiilor noi
performante pentru asigurarea păstrării de lungă durată a produselor lactate.
Produsele lactate fermentate sînt solicitate de consumători, volumul de producere creşte, se
perfecţionează tehnologiile şi utilajul de producere, în acelaşi moment produsele de acest tip nu sînt
rezistente la păstrare.
Scopul principal a conservării produselor lactate constă în păstrarea produsului timp îndelungat.
Sînt cunoscute diferite metode de conservare a produselor lactate acide (sterilizarea, uscarea la
temperaturi înalte) care au dezavantaje esenţiale cum ar fi distrugerea vitaminelor, compuşilor aromatici,
bacteriilor lactice şi a valorii nutritive. Cea mai progresistă metodă se consideră liofilizarea – deshidratarea
produselor sub vid. Un avantaj semnificativ este greutatea relativ mică a produsului obţinut în rezultatul
deshidratării (umiditatea relativă aproximativ 4 – 5%) şi simplificarea livrării în reţelele comerciale,
deoarece nu necesită condiţii speciale de refrigerare. Procesul uscării are loc sub vid cu nivelul redus de
oxigen, dea ceea nu au loc procese de oxidare [1, 2, 3, 4].
În Republica Moldova, cu toate că se fabrică un sortiment larg de produse lactate, lipseşte producerea
produselor lactate fermentate liofilizate şi respectiv nu există documente tehnico- normative în acest
domeniu.
În acest sens una din cele mai importante probleme este aplicarea în industria prelucrării laptelui a
metodei de uscare prin liofilizare.
Experienţa conservării produselor lactate fermentate prin metoda de liofilizare arată, că acest mod de
prelucrare a produselor face posibil de a păstra valoarea nutritivă şi indicii de calitate a produselor lactate
naturale la nivel maximal şi prezintă cea mai performantă metodă de conservare reversibilă. Parametrii
tehnologici optimali asigură calitatea produsului, restabilirea completă, viabilitatea bacteriilor lactice [5].
Cercetări în această direcţie au fost efectuate în Laboratorul de Biotehnologii alimentare al IP „Institutul
Ştiinţifico-practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare”.

1. Materiale şi metode
Obiecte de cercetare: produsele lactate fermentate – brînză proaspătă de vacă, lapte acru şi smîntănă,
fabricate la întreprinderile autohtone.
A fost utilizată metoda de uscare prin liofilizare, care asigură eliminarea umidităţii din produs la
temperaturi scăzute, fără schimbări structurale a substanţelor şi obţinerea preparatului uscat cu conţinut
rezidual de umiditate nu mai mare de 5 % la Instalaţia de liofilizare (LABCONCO) „Freeze Dry
System”Pentru cercetări au fost utilizate mostre de brînză proaspătă liofilizată şi lapte acru liofilizat.

6
Procesul tehnologic de liofilizare include următoarele etapele:
- prelivarea şi prelucrare preliminare materiei prime
- congelarea
- uscare prin sublimare
- ambalarea produselor uscate liofilizate

Schemă tehnologică de fabricare a produselor lactate acide uscate prin metodă de liofilizare, prezentată
în figura 1.

Băuturi lactate fermentate Brînză proaspătă de vacă


RECEPŢIA MATERIEI PRIME
temperatura 4±2°C

Omogenizare Măcinare
ǿ granulelor 8 mm
ÎNCĂRCARE ÎN LIOFILIZATOR
distribuirea în cuvetă în strat 10-12 mm
temperatura negativă raftului în cameră
minus 38±2 °C;

CONGELARE
t minus 20°C

USCARE
presiunea reziduală 52-87 Pa;
Presiune
87 Pa (0,7 mm Hg)
SUBLIMARE
pînă la temperatura în interiorul masei de
26±2 °C

OMOGENIZARE MASEI USCATE

AMBALARE

DEPOZITARE

Fig. 1

Investigarea indicilor organoleptici, fizico-chimici şi microbiologici au fost efectuate conform metodelor


de analiză standardizate.
Mostrele au fost liofilizate conform tehnologiei elaborate în laboratorul de Biotehnologii alimentare în
instalaţia de liofilizare (LABCONCO) „Freeze Dry System” şi depozitate în acelaşi laborator.
Mostrele au fost păstrate şi studiate pe parcursul a 207 zile – 6 luni (180 zile) şi încă 27 zile de rezervă
conform metodologiei.

2. Rezultate şi discuţii

7
Cercetările privind indicii organoleptici, fizico-chimici şi microbiologici a mostrelor de brînză şi lapte
acru liofilizate au fost efectuate în ziua fabricării (fonul), a 60 zi, a 90 zi, a 180, a 207 zi de păstrare,
conform graficului din tabelul 1.

Tabelul 1. Graficul de efectuare a evaluărilor proprietăţilor organoleptice, fizico-chimice şi microbiologice a


brînzei şi laptelui acru liofilizate
Indici Periodicitatea controlului
Prima zi de Zile de păstrare
fabricare
(fonul) 60 90 180 207
Organoleptici + + + + +
Fizico-chimici:
fracţia masică de substanţă uscată, % + - + + +
fracţia masică de grăsime, % + - + + +
fracţia masică de proteine, % + - + + +
indice peroxidic, % + - + + +
aciditatea titrabilă, °T + - + + +
temperatura de păstrare, C + + + + +
Microbiologice
Microorganisme lactice, UFC în 1g + + + + +
bacterii coliforme în 0,1g şi 1,0g produs + + + + +
Staphylococcus aureus în 1,0g produs + - - + +
microorganisme patogene, inclusiv + - - + +
Salmonella, în 25g produs
drojdii în 1,0g produs + + + + +
micete în 1,0g produs + + + + +

Rezultate ale investigaţiilor efectuate în prima zi de fabricare şi în ultima zi de păstrare sînt prezentate în
tabelul 2.
Datele tabelului demonstrează, că pe parcursul termenului caracteristicile senzoriale ale mostrelor de
brînză şi lapte acru liofilizate nu s-au înrăutăţit în comparaţie cu caracteristicile iniţiale (prima zi de
fabricare).
Produsele restabilite cu apă în raport 1:2,5 şi-au recăpătat consistenţa, gustul şi mirosul produselor
proaspete conform cerinţelor tehnice.
Produsele lactate conţin grăsimile care pe parcursul păstrării pot fi oxidate ceea ce provoacă înrăutăţirea
gustului, mirosului şi pierderea valorii nutritive din cauza distrugerii vitaminelor, acizilor graşi esenţiale şi
apariţia produselor toxice de oxidare lipidelor [6]. Din acest punct de vedere se studiază indice peroxidic
exprimat în procente de iod (I2).
Valorile indiciilor fizico-chimici ai mostrelor de brînză şi lapte acru liofilizate practic nu s-au schimbat pe
parcursul perioadei de cercetare cu variaţie neînsemnate în limitele erorilor admise.
Analiza rezultatelor cercetărilor microbiologice ale mostrelor de brînză şi lapte acru liofilizate arată, că
bacterii coliforme, Staphilococcus aureus, microorganisme patogene inclusiv Salamonella ssp, drojdii şi
micete – n-au fost depistate pe parcursul perioadei de păstrare.
La fabricarea produselor lactate acide se utilizează bacteriile lactice vii care după deshidratare produsului
fermentat devin inactive din cauza metabolismului redus pe parcursul păstrării [7]. După restabilire produsul
fermentat liofilizat microorganismele lactice trebuie să fie active cu capacitatea înaltă de viabilitate. În
tabelul 3 sînt prezentate datele care arată că microorganismele lactice după restabilire produselor deshidratate
sunt la nivel cu produsului natural cu schimbările neînsemnate pentru produse liofilizate.
Numărul de microorganisme lactice pe parcursul termenului de păstrare în general rămîne la nivelul
iniţial (fonul) cu unele devieri neînsemnate în limitile erorilor admise şi se încadrează în normele cerinţelor
tehnice.

3. Concluzii
Valorile indicilor organoleptici, fizico-chimici şi microbiologici ai mostrelor de brînză şi lapte acru
liofilizate conform tehnologiei elaborate, studiaţi pe parcursul perioadei de păstrare timp de 207 zile in

8
condiţii de temperatura de 10˚С şi 15 ˚С şi umiditatea relativă a aerului de 85%, rezistă termenul de păstrare
6 luni (180 zile) preconizat.

Tabelul 2.
Caracteristicile organoleptice, fizico-chimice şi microbiologice a brînzei şi laptelui acru liofilizate

Indici Brînză Lapte acru


Prima zi a 207 zi Prima zi a 207 zi
(ziua (ziua fabricării)
fabricării)
Consitenţa Granule cu diamertrul 2 mm pînă la 5 Pudră omogenă fără impurităţi străine, cu
mm bulgarăşi care se fărîmă uşor la atingere
Culoare Albă cu nuanţă cremă Albă cu nuanţă cremă
Uniformă Uniformă
Gust şi miros Specific de lapte, puţin acrişor, fără Specific de lapte, puţin acrişor, fără gust
gust şi miros străin şi miros străin
Fracţia masică de substanţă 3,0 3,0 3,0 3,0
uscată, %
Fracţia masică de proteine, 57,7 57,5 22,7 22,4
%
Fracţia masică de grăsime, 19,4 19,3 27,6 27,2
%
Indice peroxidic, % 0,48 0,50 0,58 0,60
Aciditatea, °T 58,0 57,0 68,0 67,0
Microorganisme lactice, UFC 1,3x105 1,2x105 2,2x106 2,0x106
în 1g
Bacterii coliforme, S.a,
microorganisme patogene,
inclusiv Salmonella Drojdii, Nu s-a depistat
micete

Bibliografie

1. V. Guzun si a. Industrializarea laptelui. Editura „Tehnica-Info”, Chişinău, 2001, p. 226.


2. А. Н. Петров и др. Консервирование творога на основе лиофилизации. Молочная
промышленность - №8, 2004, с. 32-35.
3. Н. Э. Каухчешволи и др. Вакуумная сушка бактериальных концентратов и заквасок
молочнокислых бактерий. Молочная промышленность - №5, 2011, с. 30-31.
4. Семенов Г.В. Вакуумная сублимационная сушка – Москва: ДеЛи плюс, 2013, с 190
5. Семенов Г.В., КАСЬЯНОВ Г.И. Сушка сырья: мясо, рыба, овощи, фрукты, молоко. Ростов-на-
Дону: МарТ, 2002
6. Петров А. Н. и др. Консервирование творога на основе лиофилизации. Молочная
промышленность, №8, 2004
7. Богданов В.М., Банникова Л.А. Производство и применение заквасок в молочной
промышленности, Москва, Пищевая промышленность,1968

9
TEHNICI DE DETERMINARE A COLESTEROLULUI, ROL FIZIOLOGIC
PENTRU ORGANISMUL UMAN

Autori: Adelina FUIOR, Nina MIJA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Colesterolul este un component asocioat grăsimilor cu multiple funcţii fiziologice. În


gălbenuş de ou se conţine în cantităţi semnificative, până la 300 mg/ou. Gălbenuşul de ou este o emulsie
fină, deaceea determinarea directă a colesterolului în gălbenuş este imposibilă. Iniţial s-a separăt serul de
gălbenuş de ou,în care este prezent colesterolul. În cercetarea dată s-a determihat şi proporţia dintre
colesterol LDL şi colesterol HDL.
Cuvinte cheie: galbenus de ou de găina, colesterol, tehnici de estimare a colesterolului, HDL, LDL,
rol fiziologic al colesterolului, produse alimentare autohtone

Introducere
Oul reprezinta un aliment deosebit de valoros pentru hrana omului datorita continutului sau în factori
nutritivi indispensabili organismului uman [ 1,8].
Colesterolul (C27H46O) este un alcool organic, sterol (fig.1), identificat în membrana celulară şi în
ţesuturile organismului şi transportat în sânge. Este aprope insolubil în apă, din această cauză transportul său
se realizează prin intermediul lipoproteinelor („cărăuşi” ai colsterolului), care sunt hidrosolubile şi transportă
colesterolul şi grăsimile în interioriul organismului. Se concentrează la nivelul ficatului, măduvei spinării, a
creierului dar şi la nivelul plăcii de aterom, conducând la ateroscleroză. HDL are un rol important în
organism, numeroase procese biochimice avându-l drept precursor. Hiperproducerea de colesterol LDL este
asociată cu afecţiuni vasculare: accidente vasculare cerebrale, cardiace, oculare, etc., periclitante pentru viaţă
[5].
Termenul de colesterol se referă de fapt la 2 tipuri de lipide [7]:
LDL (low density lipoproteine) lipoproteine cu densitate mică aşa numitul colesterol “rău”
HDL (high density lipoproteine) lipoproteine cu densitate mare.

Fig. 1. Formula de structură a colesterolului


În produsele alimentare de origine animală cantitatea de colesterol variază în limite mari (tab. 1). În
ficat de găină se conţine 880,2 mg %, fileu şi pulpă – 162,4 mg/%, în ovare -1502,9 mg % [1]. O sursă
importantă de colesterol este gălbenuşul de ou. Pentru diverse specii de păsări (găini, gâşte, raţe, curcani,
prepeliţe, fazani) nivelul colesterolului în gălbenuş de ou este de 1180 … 1690 mg % [3].
Scopul cercetării experimentale a fost de a stabili metode şi de a acumula date referitor la continutul
de colesterol în găbenuşurile de ou de gaina autohtone.

10
Materiale şi metode
Cercetările au fost efectuate pentru 3 loturi de ouă de consum [4], provenute de la fabricile avicole
de la Taraclia, Bucoveţ şi Vadul-lui-Vodă. Termenul de păstrare a ouălor nu a depăşit 7 zile. Gălbenuşul de
ou a fost separat manual de albuş. Pentru prepararea gelului de pectină de 1 % a fost utilizată pectină cu grad
înalt de metoxilare, extrasă din mere. Acidul volframic şi clorura de magneziu au fost procurate de la SRL
„Ecochimie”, Chişinău.
Colesterolul, conţunut în gălbenuş de ou a fost determinat prin metoda expusă de Garsia Rojas E.E.
[1]. Iniţial, gălbenuşui de ou a fost tratat cu sol de NaCl, 5 % şi sol. NaOH, 1N pentru diminuarea legăturilor
dintre proteine şi grăsimi în lipoproteine, apoi compoziţia a fost tratată cu gel de pectină cu grad înalt de
metoxilare (cu un conţinut sporit de grupări COOCH3), care posedă calităţi hidrofobe. După centrifugare
timp de 30 min la t = 4 º C (3000 rot./min), în faza apoasă, numită ser, se separă colesterolul.
Următoarea etapă de determinare constă în diferenţierea colesterolului LDL şi colesterolului HDL
[2]. Metoda presupune tratarea a 2 ml de ser de gălbenuş cu 0,2 ml acid volframic (4 %), şi 0,05 ml clorură
de magneziu (2 M), care produce sedimentarea colesterolului HDL. Cantitatea de colesterol LDL este
determinată în faza apoasă prin uscarea acesteia. Cantitatea de colesterol HDL este calculată ca diferenţa
colesterol total şi colesterol LDL.
Datele experimentale, obţinute la cercetarea colesterolului în gălbenuş de ou au fost prelucrate prin
metode statistice.

Rezultatele cercetării
Iniţial au fost studiate calităţile merceologice şi determinate părţile componente ale loturilor de ouă
supuse cercetării (tab. 1). Proporţia dintre masa albuşului şi masa gălbenuşului este de1,9:1şi corespunde
mediului natural.
Tabelul 1
Date cantitative pentru părţile componente ale ouălor de găină

Producătorul Ou întreg, g Albuş, g Gălbenuş, g Coajă, g


Avicola Taraclia 70,59±0,06 43,91±1,40 17,53±1,37 8,92±0,02
Avicola Bucoveţ 57,43±0,08 34,29±0,70 15,28±0,42 7,60±0,11
Avicola Vadul-lui 64,19±0,17 39,58±1,35 18,20±0,84 8,31±0,03
Vodă

Tratarea probelor de gălbenuş cu soluţii de NaCl şi NaOH produce o hidratare intensă a proteinelor,
accelerează sepaparea fracţiilor lipidice din componenţa proteinelor complexe. Tratarea ulterioară cu gel de
pectină favorizează trecerea în faza apăoasă alcalină a colesterolului. Efectul de separare sediment-fază
apoasă în gel de pectină a fost obţinut prin centrifugare la rotaţii mari şi temperaturi scăzute ale probei.
Prezenţa colesterolului în serul de gălbenuş a fost demonstartă prin efectuarea reacţiei de indentificare a
colestesterolu [CV]i. La adaos de reactiv de culoare - FeCl3 în sol de H3PO4 (80%), colesterolul formează
un complex de culoare vişinie intensă.
Colesterolul total, conţinut în ser de gălbenuş de ou a fost separat în două fracţii. Metoda de separare
este prin sedimentarea colesterolului HDL cu amestec de acid volframic şi clorură de magneziu. Pentru o
separare a sedimentului mai evidentă s-a utilizat centrifugarea (1500 rot./min, 4 º C, 15 min). S-a observat o
diminuare a cantităţii de colesterol din ser după acest tratament. Astfel, pentru proba de ser de gălbenuş de
ou, colectată de la Avicola Făleşti concentraţia iniţială a colesterolului total a fost de 13,92 %, după
tratament, când în ser se conţinea doar colesterolul LDL avea concentraţia de 8,99 %. Diferenţa a fost
atribuită pentru colesterol HDL. Datele experimentale, care reflectă conţinutul de colesterol total şi de cele
două fracţii ale sale - HDl şi LDL, raportate la un gălbenuş de ou şi la serul de gălbenuş de ou sunt
prezentate în tabelul 2.

11
Tabelul 2
Cantitatea de colesterol total, colesterol HDL şi LDL în gălbenuş de ou

Produsul Producătorul Colesterol total, g Colesterol HDL, g Colesterol LDL, g


Pentru 1 Avicola Taraclia 0,29 0,10 0,18
gălbenuş Avicola Bucoveţ 0,25 0,09 0,16
de ou Avicola Vadul-lui 0,30 0,10 0,20
Vodă
Pentru 100 Avicola Taraclia 13,92 4,92 9,00
g de ser Avicola Bucoveţ 19,26 6,90 12,36
de Avicola Vadul-lui 15,50 5,17 10,63
gălbenuş Vodă
de ou

Proporţia colesterol HDL : colesterol LDL este (în %) de 35,34/64,6 pentru gălbenuşul de ou de la
Avicola Taraclia, de 35,83/64,17 – de la Avicola Bucoveţ şi de 31,4/68,6 de la la Avicola Vadul-lui-Vodă.

Concluzii

1. Colesterolul HDL şi colesterolul LDL se conţin în gălbenuş de ou de găină de producţie autohtonă


în raportul mediu de 34 : 66.
2. O cantitate relativ mai mare de colesterol LDL a fost depistată în gălbenuşul de ou de găină, produs
la Avicola Vadul-lui Vodă, până la 68,6 % din colesterolul total.
3. Metoda de delimitare a colesterolului HDL de colesterol LDL prin precipitare cu acid volframic -
clorură de magneziu este relativ simplă, eficientă şi nu necesită utilaj de laborator sofisticat.

Bibliografie

1. GARCIA ROJAS, E.E. et al. Cholesterol removal in liquid egg yolk using high methoxyl pectins. In:
Brazilian Journal of Nutrition, 2004. Vol. 70, No.3, p. 451-458.
2. LOPES-VIRELLA, M. F. et al. Cholesterol Determination in High-Density Lipoproteins Separated by
Three Different Methods. In: Clinical Chemistry. 1977, Vol. 23, No. 5, p. 882-884.
3. POP, F. Îndrumar de laborator pentru analiza şi controlul fizico-chimic al produselor alimentare. Cluj-
Napoca: Risoprint. 2008, p. 325.
4. SM – 89. Ouă de consum.
5. Березов, Т.Т. Биологическая химия: – М.: ОАО Изд-во Медицина, 2008. – 704 с.
6. ГОСТ 52121. 2003. Яйца куриные пищевые. Технические условия
7. МAРИ, Р., ГРЕННЕР, Д.. Биохимия человека. Т.1. - М.: Мир. - 2004. 382 с.
8. Химический состав пищевых продуктов. М.: Пищевая промышленность, 2003.- 420 c.

12
COMPARAREA METODELOR DE DISTILARE DISCONTINUE A
VINULUI LA PRODUCEREA DIVINULUI
Autor: Stella COHANOVSCAIA

Conducător științific: Anatol BALANUȚĂ, dr., prof.univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Metodele de obținere a distilatelor de vin în Franța și Moldova sunt diverse. Scopul lucrării
experimentale este compararea acestor metode utilizând vinul brut din acelaș soi de struguri luat în
volume egale. Comparate au fost cum compozițiile chimice așa și cele organoleptice ale distilatelor.
Cuvinte cheie: distilat de vin, fracție „frunte”, „mijloc”, „coadă”.
1. Introducere
Utilizând aparate similare de distilare dublă pentru obținerea distilatelor de vin în Franța și în Moldova,
metodele de separare a fracțiilor și volumul lor sunt diverse. Diferența dintre metodele de distilare este
prezentată în tabelul 1 [4].
Tabelul 1.
Principiile de distilare a vinurilor materie primă pentru cognac (Franța) și divin (Moldova)
Metoda „Hennessy” Metoda „Martell” Metoda „Remy Martin” Metoda tradițională
- eliminarea sedimentului - eliminarea sedimentului - eliminarea sedimentului - eliminarea parțială a
de drojdie; de drojdie; de drojdie; sedimentului de drojdie;
- fracțiile secundare - fracțiile secundare - reciclarea fracțiilor - fracțiile „coadă”
amestecate cu distilatul amestecate cu vin (25 % secundare în distilatul amestecate cu distilat crud
crud (30 % vol.); vol.); crud; sau fracțiile „coadă”
- fracțiile „frunte” și - prelevarea scurtă a - fracțiile „frunte” și redistilate cu vin cu
„coadă” amestecate cu „frunților” până la „coadă” redistilate cu vin. reciclare de 5 ori.
vin. prelevarea distilatului
crud.
Prima distilare: șarga 2500 l
„Frunțile” – 10 l „Frunțile” – 1 ÷ 2 l „Frunțile” – 10 l „Frunțile” – 0 l
Distilat crud – 750 l Distilat crud – 200 l Distilat crud – 700 l Distilat crud – 900 l
„Cozile” – 100 l „Cozile” – 0 l „Cozile” – 100 l „Cozile” – 0 l
Vinasa – 1640 l Vinasa – 1600 l Vinasa – 1690 l Vinasa – 1680 l
Distilarea a doua: șarga 2500 l
„Frunțile” – 25 l „Frunțile” – 37 ÷ 50 l „Frunțile” – 25 l „Frunțile” – 35 l
Distilat de vin – 750 l Distilat de vin – 720 l Distilat de vin – 700 l Distilat de vin – 770 l
„mijlociu” „mijlociu” „mijlociu” „mijlociu”
Fracțiile – 650 l Fracțiile – 600 l Fracțiile – 650 l Fracțiile – 0 l
secundare secundare secundare secundare
„Cozile” – 100 l „Cozile” – 0 l „Cozile” – 130 l „Cozile” – 450 l
Borhot – 1045 l Borhot – 1130 l Borhot – 995 l Borhot – 1205 l
Datele prezentate în tabelul 1 arată că, în Franța fracția „frunte” se face la prima distilare a vinurilor
materie primă.
Metodele „Hennessy” și „Remy Martin” prevîd separarea fracțiilo secundare preluate între „mijloc” și
„coadă”.
Metoda „Martell” și cea utilizată în Moldova prevede obținerea numai fracției coadă.
După metoda „Remy Martin” distilarea vinului se face cu tot sedimentul de drojdie. Pe când alte metode
prevăd separarea parțială a drojdiei.
2. Materiale şi metode
Pentru compararea metodelor de distilare a fost folosit vinul materie primă din soiul Aligote luat în volume
echivalente pentru fiecare metodă de distilare și din aceiași partidă. După distilare au fost supuse analizei

13
cromatografice la cromatograful Hewlet-Packard cu injecția directă a mostrelor, care permite determinarea
calitativă și cantitativă a alcoolilor superiori.
3. Rezultatele experimentale
Rezultatele obținute sunt prezentate în fig. 1 și tabelul 2. Conținutul de alcool etilic variază de la 67,20 %
vol. în distilatul obținut după metoda tradițională (Moldova), până la 73,40 % vol. în distilatul obținut după
metoda „Remy Martin”. Devieri însemnate sunt observate după conținutul de metanol. În probele obținute
după metodele „Hennessy” și „Martell” conținutul de metanol este mai superior decât în distilatele obținute
după alte două metode.

Fig. 1. Cromatograma distilatului de vin soiul Aligote, metoda tradițională


Tabelul 2. Compoziția substanțelor volatile a distilatelor de vin
Metoda de distilare
Componenții Unități Tradițională
„Hennessy” „Martell” „Remy Martin”
„Moldova”
Etanol % vol. 73,0 69,2 73,4 67,2
Aldehida acetică mg/dm3 60,1 59,0 65,2 59,6
Etilacetat mg/dm3 501,5 561,8 457,2 383,6
Metanol mg/dm3 504,0 545,2 208,6 206,8
n-propanol mg/dm3 155,4 156,8 156,6 155,0
i-butanol mg/dm3 884,9 848,3 848,3 796,3
n-butanol mg/dm3 5,3 5,0 5,1 5,7
i-amilol mg/dm3 3294,0 3473,0 3109,0 3146,0
Suma alcoolilor
4483,1 4119,0 4103,0
superiori
Conținutul de alcooli superiori în distilate nu are devieri foarte însemnate. Analiza organoleptică a
distilatelor tinere nu a generat rezultate concrete, dar se presupune că diferența în proprietățile organoleptice
poate fi observată după un timp de maturare în contact cu lemnul de stejar.
4. Concluzii
Compararea analitică și organoleptică a distilatelor de vin obținute după diferite metode de distilare arată
că tăria distilatelor oscilează de la 67,2 % vol. (metoda tradițională) până la 73,4 % vol. Metoda „Remy
Martin”). O diferență esențială se observă după conținutul metanolului și neesențială după conținutul
alcoolilor superiori. Analiza organoleptică a distilatelor nu generează rezultate concrete. Efectul separării
fracțiilor „frunte” la prima distilare poate fi benefică pentru metoda tradițională.
Bibliografie

1. CANTARGEL, R., LURTON, L., VIDAL, J. P. & GALI, B. La distillation charentaise pour
l’obtention des eaux-de-vie de Cognac. In: Bartrand, A., Les eaux-de-vie traditionelles d’origine
vinicole, Ed. Technique & Documentaire Lavoiser, Paris, 1991, p. 60-69.
2. FLANZY, M. & GOURET, C. Contribution a l’etude des eaux-de-vie d’Armagnac par
chromatographie en phase gazeuse. Ann. Technol. Agri., 1963, p. 39-50.
3. FLANZY, M. et al. Oenologie. Fondements scientifiques et technologies. Ed. Technique &
Documentaire, Paris, 1998, p. 1084-1140.
4. МАРТЫНЕНКО, Э. Технология коньяка. Семферополь. Из-во Таврида, 2003.

14
CERCETĂRILE CONȚINUTULUI DE ANTOCIANI, INTENSITĂŢII ŞI
NUANŢEI CULORII ÎN MACERATELE HIDRO-ALCOOLICE DIN PRUNE
ȘI CAISE

Autori: Anatol BALANUŢĂ, Liudmila PALAMARCIUC, Aliona SCLIFOS,


Vasile ARHIP,Viorica CRUCERESCU

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În această lucrare s-au efectuat cercetări a antocianilor, intensităţii şi nuanţei culorii în
maceratele din prune și caise.

Cuvinte cheie: soluţii hidro – alcoolice, macerare, optimizare, antociani, intensitate, nuanţa culorii,
prune, caise.

Introducere
Culoarea fructelor, legumelor şi a produselor obţinute din ele, depinde de conţinutul pigmenţilor
hidrosolubili, în special, al antocianilor, numiţi şi pigmenţi antocianici. În stare liberă, antocianii se numesc
antocianidine şi prezintă agliconi ai antocianilor. La baza structurii chimice a antocianidinelor se află cationul
flaviliu, format din nucleul benzopirilic (A) şi inelul fenolic (B).
Toate antocianidinele conţin grupări hidroxilice. In nucleul benzopirilic (A), de regulă, grupele OH, se
conţin în poziţia 3, 5, 7, iar în inelul fenolic (B) - în poziţia 31,41, 51.
În regnul vegetal cele mai răspîndite antocianidine sunt: pelargonidina, cianidina, delfinidina, peonidina,
petunidina, malvidina[1,2].

Cei mai frecvent identificaţi antociani în fructe, pomuşoare şi legume sunt cianidina, apoi urmează
delfinidina şi pelargonidina.
Conţinutul de antociani în materia primă este extrem de variabil, depinde de soi şi de starea de maturitate a
fructelor, legumelor, pomuşoarelor. De exemplu, conţinutul maximal de antociani în unele specii vegetale
ating următoarele valori (mg / 100g de materie prună):
• mere, gutui, pere ... 40 • vişine, cireşe 300 ... 2500
• căpşune 10 ... 200 • coacăză roşie 70 ... 760
• prune ...400 • struguri - 20 ... 500
• zmeură 70 ... 200 • coacăză neagră 400 ... 1500
În procesul tratamentului tehnologic, antocianii, se modifică în funcţie de structura chimică şi valoarea pH-
lui mediului. De regulă, în mediul acid, antocianii sunt coloraţi în roşu, în mediu neutru sunt incolori, iar în
mediu alcalin culoarea lor devine albastră. De exemplu, la cupajarea sucurilor sau extractelor din fructe,
pomuşoare putem obţine produse de culoare mai pronunţată, reducînd valoarea pH a mediului. Majorînd valorile
pH-ului în produsele cupajate, în limitele 6,0 - 6,4, practic obţinem decolorarea antocianilor. Culoarea roşie a
soluţiilor de antociani în mediul acid, depinde de structura chimică a acizilor organici. Acizii: tartric, galic,
fosforic, acetic conduc la majorarea intensităţii culorii antocianilor, dar acizii citric, benzoic reduc intensitatea
culorii[2,3.].

15
Culoarea depinde de structura chimică a antocianilor, în special, de numărul grupelor hidroxilice în inelul
fenolic (B) al moleculei. Cu creşterea numărului grupelor OH în inelul fenolic al antocianilor - pelargonidina,
cianidina, delfinidina, culoarea se schimbă de la roşu la albastru:

(Pelargonidina Delfinidina).

Majorarea numărului de grupări metoxilate (OCH3) în inelul fenolic (B) al antocianilor delfinidina,
petunidina, malvidina, conduce la schimbarea culorii în direcţia inversă - de la albastru la roşu
(Delfinidina → Malvidina).
Schimbarea culorii
Roşu Albastru

1. Materiale şi metode
Pentru cercetări au fost utilizate fructele arbuştilor fructiferi autohtoni: prune și caise. Pentru micşorarea
numărului de experienţe a fost utilizată metoda matematică de planificare a experienţelor FTE 23(Factorul
Total Experimental 23).
Reieşind din instrucţiunea tehnologică de preparare a balsamurilor în Moldova, au fost aleşi trei factori de
optimizare a procesului de macerare a fructelor:
 X1 - masa, g/100 ml;
 X2 - durata macerării, zile;
 X3 - concentraţia soluţiei hidro-alcoolice, % volum.
Din literatura de specialitate se cunoaşte că nivelul de bază al factorilor care reglează procesele de extracţie
a substanţelor fenolice se caracterizează prin următoarele regimuri:
 X1 = 30 grame; masa fructelor în g/100 ml;
 X2 = 20 zile, durata macerării;
 X3 = 50 % volum alcool, concentraţia soluţiei hidro-alcoolice.
Intervalele de varietate „λ” pentru aceşti factori au fost alese următoarele:
 Pentru X1 – 10 g/100 ml;
 Pentru X2 – 5 zile;
 Pentru X3 – 10 % volum alcool.

Pentru pregătirea maceratelor au fost utilizate soluţii hidro – alcoolice cu concentraţia alcoolică 40 şi 60
% vol de alcool. Prealabil toate ingredientele au fost zdrobite manual pentru a obţine o extragere mai
optimală. În calitate de parametrul de optimizare Y a fost ales conţinutul de antociani (mg/dm). În
conformitate cu matriţa de planificare s-au efectuat 8 experienţe în 2 variante paralele, pentru fiecare fruct în
parte.
A fost alcătuită matriţa de planificare şi efectuat calculul ecuaţiei de regresie pentru conţinutul de
antociani determinat în extractele din prune prin metoda fotocolorimetrică, care descrie procesul analizat:

Y0 = B0 + B1X1+ B2X2 + B3X3 + B12X1X2 + B13X1X3 + B23X2X3 + B123X1X2X3 .

2. Rezultate şi discuţii

Conţinutul de antociani în maceratele hidro-alcoolice din prune și caise au fost determinate după 5,
15 şi 25 de zile macerare. După a 15-a zi şi a 25-a zi maceratele au fost separate de sediment.
În fig. (1 - 2) sunt reprezentate diagramele schimbării conţinutului de antociane în dependenţă de durata
macerării în zile, adică după a 5-a, a 15-a şi a 25-a zi. Concentraţia antocianilor din extractele din prune

16
diferă la fiecare probă, este cea mai mică la proba 2 (0.74 mg/l) şi cea mai înaltă la proba 7 (42.27 mg/l),
varianta optimală prezentând următoarele caracteristici: 40 g/100 ml prune, durata macerării - 15 zile, în
soluţia hidro-alcoolică de 60 % vol. alcool şi corelează cu spectrele de adsorbţie. În figurile de mai jos sunt
prezentate diagrame cu dinamica modificării conţinutului de antociani în extractele din prune:

Fig- 1. Dinamica modificării conţinutului de antociani în extractele hidro-alcoolice de 40 % vol din prune

Fig. 2. Dinamica modificării conţinutului de antociani în extractele hidro-alcoolice de 60 % vol din prune

În toate probele cercetate au fost determinate intensitatea culorii „I” şi nuanţa culorii „T” după metoda
Siudro la FEK KFK – 2, la lungimile de undă ( λ ) 440 nm şi 540 nm, în cuve de sticlă de 5 mm. După cum se
vede din tabelele 1 şi 2, intensitatea culorii extractelor din prune şi caise de 15 zile de macerare a fost efectuată
de 3 ori: după 5, 10 şi 15 zile macerare, iar extractele de 25 zile macerare au fost cercetate de 5 ori : după 5,
10, 15, 20 şi 25 zile macerare La finalul macerării intensitatea extractelor scade devenind tulbure din cauza
denaturării proteinelor şi sedimentării floculelor de substanţe pectice şi gumelor vegetale în soluţii hidro-

17
alcoolice. Din cauza polimerizării şi condensării compuşilor fenolici, culoarea extractelor după 15-25 zile de
macerare a căpătat nuanţe de brunificare şi intensitatea culorii probelor s-a micşorat. Intensitatea culorii
extractelor depinde în mare măsură de durata de macerare, de masa fructului şi de concentraţia alcoolică.
Tabelul 1
Dinamica modificării intensităţii şi nuanţei culorii în extractele din prune
Prune
probei

5 zile 10 zile 15 zile 20 zile 25 zile


Nr.

“I” “T” “I” “T” “I” “T” “I” “T” “I” “T”
1 0.375 1.08 0.205 1.73 0.200 1.50
2 0.335 1.16 0.225 1.25 0.225 1.36 0.215 1.38 0.210 1.47
3 0.365 1.14 0.280 1.33 0.245 1.33
4 0.310 1.21 0.195 1.78 0.140 1.54 0.120 2.00 0.125 1.77
5 0.510 1.31 0.365 1.43 0.305 1.65
6 0.560 1.19 0.360 1.40 0.300 1.72 0.240 1.66 0.200 1.85
7 0.610 1.06 0.510 1.12 0.515 1.19
8 0.550 1.03 0.505 1.24 0.465 1.32 0.435 1.35 0.415 1.37

Tabelul 2.
Dinamica modificării intensităţii şi nuanţei culorii în extractele din caise
Caise
probei
Nr.

5 zile 10 zile 15 zile 20 zile 25 zile


“I” “T” “I” “T” “I” “T” “I” “T” “I” “T”
1 0.395 1.07 0.140 1.33 0.080 1.66
2 0.475 1.31 0.105 1.33 0.075 2.00 0.110 1.20 0.025 1.50
3 0.440 1.14 0.360 3.50 0.025 1.50
4 0.550 1.44 0.020 1.00 0.055 1.20 0.040 1.66 0.055 1.20
5 0.600 1.66 0.385 1.08 0.120 1.18
6 0.750 1.00 0.445 1.22 0.360 1.18 0.340 1.34 0.110 1.00
7 0.795 1.18 0.440 1.09 0.100 1.22
8 0.820 1.19 0.285 1.59 0.810 0.97 0.725 0.93 0.030 2.00

. 3. Concluzie

1. Prin metoda fotocolorimetrică a fost determinată concentraţia antocianilor în dinamică după 5, 15 şi 25


zile macerare în prune.Conţinutul maxim de antociani a fost stabilit în prune 42,27 mg/l în macerate de
40 % vol., după 15 zile macerare.
2. Prin metoda fotocolorimetrică în dinamică după 5, 10, 15, 20 şi 25 de zile macerare au fost
determinate intensitatea culorii“I” şi calculată nuanţa culorii “T” a maceratelor din prune și caise.

Bibliografie
1. Ţârdea, C., Sârbu, Gh., Ţârdea, A. Tratat de vinificaţie. Editura „Ion Ionescu de la Brad”iaşi, 2000., 727 p.
2. Bălănuţă, A., Palamarciuc, L., Sclifos, A., Necula, D. Optimizarea proceselor de macerare a unor
sâmburoase . Meridian ingineresc № 2, Universitatea Tehnică a Moldovei ,aprilie 2010. p. 13-14
3. www.bioterapii.ro
4. Wikipedia. Enciclopedia Liberă Online,- wikipedia.org.

18
INFLUENŢA TRATAMENTELOR TEHNOLOGICE ASUPRA
GLICOZIDELOR CIANOGENE DIN BOABELE DE NĂUT

Autor: Olga GUTIUM

Coordonator ştiinţific: Jorj CIUMAC, dr., prof. univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: A fost studiat impactul unor tratamente tehnologice (înmuiere, germinare, fierebere) asupra conţinutului de
acid cianhidric în boabele de năut. S-a constatat că tratamentele tehnologice (hidratarea, fierberea, germinarea)
reduce conţinutul de acid cianhidric de la 0,029% pînă la 0,01 %.

Cuvinte cheie: năut, acid cianhidric, tratamente tehnologice.

1. Introducere

Năutul este o sursă importantă de energie şi proteine în alimentaţia umană. Cu toate acestea, valoarea
nutritivă a boabelor poate fi compromisă de prezența unor componente nedorite, cunoscute ca factori
antinutriţionali [2].
Printre acestea sunt şi glicozidele cianogene, care în general nu sunt toxice, însă după hidroliza lor
rezultă acidul cianhidric (HCN)- substanţă extrem de toxică ce produce rapid dispnee, tahipnee, cefalee,
ameţeli, pierderea cunoştinţei, stop cardiac şi al [1].
Scopul acestui studiu a fost investigarea efectului înmuieri, germinării şi fierberii asupra conţinutului
de acid cianhidric în boabele de năut.

2. Materiale şi metode

Boabele de năut, roada 2012, au fost colectate de Institutul de Selecţie a Plantelor, or. Bălţi din
Republica Moldova şi au corespuns cerinţelor STAS - ului 8758-76.

2.1. Metode de analiză

2.1.1. Tratamente tehnologice


Boabele de năut au fost supuse înmuierii (pînă la 12 ore), germinării (înmuiere în apă 10 ore şi
germinare pîna la 72 ore) şi fierberii –pînă la 4 ore. Înmuierea şi fierberea a fost realizată în apă distilată.

2.1.2. Determinarea acidului cianhidric (GOST 13979.8-69)


Acidul cianhidric a fost eliberat din suspensia apoasă de năut (după hidroliza în mediu acid) prin
distilare cu vapori de apă şi recoltat într-un volum determinat, apoi titrat cu azotat de argint în mediu
amoniacal în prezenţa de hidroxid de potasiu.

3. Rezultate şi discuţii

Glicozidele cianogenice sunt prezente în boabele de năut şi în alte plante comestibile. Conținutul acestui
factor toxic în boabele de năut native este de 0,029%.
Hidratarea năutului pentru 3, 6, 9 și 12 ore reduce conținutul de HCN respectiv pînă la 0,023, 0,020,
0,019 și 0,019% (figura 1). Scăderea conţinutului de acid cianhidric în timpul înmuierii boabelor este cauzată
de hidroliza cianurilor şi legivarea (difuzia) acidului cianhidric format în mediul de înmuiere. Se observă o

19
reducere progresivă a contţinutului de acid cianhidric şi în timpul germinării de la 0,019 % în năutul înmuiat
10 ore pînă la 0,014 % în boabele germinate timp de 70 de ore

0,035 0,02

0,03 0,019
Conţinutul HCN, %

0,018

Conţinutul HCN,%
0,025
0,017
0,02
Boabe hidratate 0,016 Boabe germinate
0,015
0,015
0,01
0,014
0,005 0,013
0 0,012
0 2 4 6 8 10 12 14 0 20 40 60 80
Timpul, h Timpul, h

Fig. 1 Conținutului de acid cianhidric (HCN) Fig. 2 Conținutul de acid cianhidric (HCN) în boabe
în boabe de năut hidratate, % de năut germinate, %

Rezultatele impactului duratei de fierbere a boabelor de năut (înmuiate preliminar 10 ore) în apă asupra
conţinutului de acid cianhidric sînt prezentate în figura 3.
0,02

0,018
Conţinutul HCN, %

0,016

0,014 Boabe f ierte

0,012

0,01

0,008
0 1 2 3 4 5
Tim pul, h

Fig. 3 Conținutul de acid cianhidric (HCN) în boabe de năut fierte, %

Analizînd curba din diagrama de mai sus, se observă o scădere a conținutului de HCN în boabele de
năut. Tratamentul tehnologic (fierberea) timp de 4 ore în apă distilată reduce conținutului de HCN maxim
pînă la 0,01% (de 65 ori). Acest fapt poate fi rezultatul dizolvării moleculelor solubile de HCN în apă.

4. Concluzii
Acest studiu a arătat că conţinutul de cianuri (exprimat în HCN) din boabele de năut este relativ redus şi
constituie 2,9 mg/100 g, fiind mai mic decat nivelul acceptat de Codex Alimentarius (> 5 mg de cianură
/100 g de produs). Scăderea conţinutului de cianuri în timpul tratamenteleor tehnologice este datorită în cea
mai mare parte legivării lor în mediul apos (la înmuiere şi fierbere) şi în mai mică măsura degradării
enzimatice (la germinare).

Bibliografie

1. Belitz, H. D., Grosch, W., Schieberle, P. Legumes. Food Chemistry 4th revised and extended Edition,
Springer-Verlag Berlin Heidelberg 2009, p. 746-748.
2. Kayembe, N. C., Jansen van Rensburg, C. Germination as a processing technique for soybeans in small-
scale farming. South African Journal of Animal Science (No. 2), 2013, p. 43.

20
EFECTUL TRATAMENTELOR TEHNOLOGICE ASUPRA EVOLUŢIEI
SUBSTANŢELOR PECTICE DIN BOABE DE NĂUT
Autor: Olga GUTIUM

Coordonator ştiinţific: Jorj CIUMAC, dr., prof.univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: A fost studiat impactul unor tratamente tehnologice (înmuiere, germinare, fierebere) asupra
conţinutului de substanţe pectice în boabele de năut. S-a constatat că tratamentele tehnologice (hidratarea,
fierberea, germinarea) provoacă degradarea protopectinei insolubile şi creşterea conţinutului de pectină
solubilă. Conținutul de substanţe pectice solubile în năut creşte odată cu dutata fierberii şi depinde de
compoziţia mediului de fierbere. Prezența sărurilor (NaHCO3), acidului oxalic și zaharozei accelerează
degradarea protopectinei, în timp ce prezența fructozei şi a sării de bucătarie nu afectează esenţial
procesul de hidroliză.

Cuvinte cheie: năut, substanţe pectice, protopectină, tratamente tehnologice.

1. Introducere

Textura este una dintre cele mai importante caracteristici de calitate a boabelor leguminoase fierte şi
este determinată în mare măsură de structura ţesutului celular [13].
Polizaharidele care formează pereţii celulari sunt celuloza, hemiceluloza, lignina și pectina.
Schimbările texturii în timpul înmuierii şi tratamentelor termice a boabelor leguminoase sunt în principal
legate de modificările chimice şi biochimice ale pectinei- component de bază a lamelelor mediane a pereţilor
celulari, care joacă un rol determinant în adezia intercelulară şi este destul de labil la tratamentele
hidrotermice [12].
Înmuierea în apă, germinarea şi tratamentul hidrotermic provoacă hidratarea, degradarea profundă
(depolimerizare, demetoxilare) şi solubilizarea substanţelor pectice şi, prin urmare, înmuierea texturii
ţesutului vegetal [8, 9].

2. Materiale şi metode

2.1 Materiale
Cercetarea s-a realizat pe un lot de boabe de năut, roada anului 2012, colectate la Institutul de Selecţie
a Plantelor, or. Bălţi din Republica Moldova. Indicii de calitate a boabelor de naut au corespuns cerinţelor
reglementate prin GOST 8758-76.

2.2. Metode de analiză

2.2.1. Tratamente tehnologice


Boabele de năut au fost supuse înmuierii (pînă la 12 ore), germinării (înmuiere în apă 10 ore şi
germinare pîna la 72 ore) şi fierberii –pînă la 4 ore. Înmuierea şi fierberea a fost realizată în apă distilată.

2.2.2. Determinarea substanţelor pectice


Pectinele solubile au fost dozate prin gravimetrie sub formă de pectat de calciu, după extragerea lor cu
apă caldă, saponificare cu NaOH, precipitare cu CaCl2 în mediu acetic şi uscare [2].

3. Rezultate şi discuţii

3.1. Efectul înmuierii şi germinării


Conţinutul total de pectină în boabele native de năut a constituit în mediu 9,45 %, inclusiv 2,76 %
pectine solubile şi 6,69 % protopectină. Pe parcursul înmuierii boabelor în apă distilată timp de 12 ore

21
conţinutul de pectină solubilă creşte pînă la 5,52% (de doua ori). Germinarea ulterioaraă a boabelor
iniţial hidratate 10 ore duce la creşterea în continuare a pectinei solubile figura 1. După 70 ore de germinare
conţinutul de pectină solubilă ajunge pîna la 5,82 %.

10

9 ,5

Conţinutul de pectină solubilă,%


9 Apa
7
8 ,5 Zahăr 2%
Conţinutul de pectină solubilă, %

6
8
Fructoză 2%
5 7 ,5
NaCl, 0,341 g
echiv[N]
4 Hidratat 7
Acid oxalic,
6 ,5 0,133g
3 echiv[N
Germinat NaHCO3,
6 0,0042 g
echiv[N
2
5 ,5

1 5

0 4 ,5
0 1 2 3 4
1 2 3 4 10 12 20 30 40 50 60 70 75

Timpul, h T impul fierberii, h

Fig. 1 Evoluţia conținutului de pectină solubilă, pe Fig. 2 Evoluţia conținutului de pectină solubilă pe
parcursul hidratării şi germinării boabelor de năut parcursul fierberii (4h) în medii (t0=20 C)

Degradarea protopectinei şi cresterea conţinutului de pectină solubilă pe parcursul înmuierii şi


germinării năutului este datorită activării enzimelor pectolitice– poligalacturonazei şi în mai mică măsură
pectinmetilesterazei. Poligalacturonazele sunt enzime care catalizează hidroliza legăturilor glucozidice
7(14) a pectinelor şi sunt specifice pectinelor neesterificate ori parţial esterificate. Odată cu creşterea
gradului de esterificare a pectinei viteza de hidroliză scade [3, 11].
Polimetilesteraza indepartează grupările metil din catena acidului galacturonic a carcasei de pectină şi
provoacă scăderea gradului de metilare a acesteia. Procesele de hidroliză şi de demetilare enzimaticã a
pectinei depinde în mare măsura de temperatura şi de aciditatea mediului [1, 4].

3.2. Efectul tratamentului termic (fierbere).


Rezultatele impactului duratei de fierbere a boabelor de năut (înmuiate preliminar 10 ore) în apă şi
soluţii de zaharuri, acizi, săruri timp de 4 ore sunt prezentate în figura 2. Rata de creştere a conţinunutului de
pectină depinde de regimul şi compoziţia mediul de tratare termică. Astfel conţinutul de pectină solubilă
după 4 ore de fierbere în apă şi în soluţie de sare este de cca 6,5%, iar în cazul fierberii în soluţie de sodă de
bucătărie este maximal şi constituie 9,45 %. Prezenţa zaharozei şi a acidului oxalic în mediul de fierbere
favorizează nesemnificativ rata de creştere a pectinei solubile.
Degradarea termică a protopectinei este nonenzimatică şi depinde în mare măsură de pH-ul mediului şi
de gradul de esterificare a acesteia.
Depolimerizarea eliminativă (prin β-eliminare) este determinată de ruptura legăturilor glucozidice
(adiacente unei grupări esterificate) dinte unitaţile monomerice ale acidului poligalacturonic şi apariţia unei
legături duble C4 şi C5 [6]. Această depolimerizare este puternic influienţată de pH-ul mediului, este
considerabilă în mediii alcaline şi creşte odată cu creşterea temperaturii şi a gradului de esterificare a
pectinei [5, 10, 14].
O altă cale de dedegradare este hidroliza acidă a legăturilor glucozidice a pectinei [13], care urmează
după degradarea eliminativă [10]. Aceasta depolimerizare are loc în medii acide (pH<3) şi este cu atît mai
pronunţată cu cît este mai mic gradul de esterificare a pectinei [5].
Schema generală şi itinerarele posibile de degradare enzimatică şi termică a pectinei în funcţie de
condiţiile de mediu (temperatura, pH) este prezentata în figura 3.

22
Fig. 3 Reprezentarea schematică a mecanismelor de degradare a pectinei
(PME - pectinmetilesteraza; PG – poligalacturonaza)
Cît priveşte influienţa sării de bucătărie asupra degradării pectinei, aceasta este nesemnificativă în medii
neutre şi alcaline, dar destul de pronunţată în medii acide.
Prezenţa zaharului în concentraţii mici favorizează procesul de degradare termică a pectinei. Explicaţia
rezidă în faptul că ionii de calciu prezenţi în mediul de fierbere formează cu două sau mai multe molecule de
zaharoză agregate lineare [7] şi astfel diminuează duritatea apei pe de o parte şi disponibilitatea ionilor de Ca
pentru chelatarea pectinei pe de altă parte.
4. Concluzii

Toate procesele de tratare tehnologică (înmuiere, germinare, fierbere) a năutului duc la modificarea
substanțelor pectice degradarea protopectinei insolubile şi formarea pectinei solubile în apă. Gradul de
depolimerizare a protopectinei depinde de compoziţia şi temperatura mediului de tratare tehnologică.
Prezența bicarbonatului de sodiu (NaHCO3), acidului oxalic și zaharozei favorizează degradarea
protopectinei, iar prezența fructozei și NaCl practic nu afectează procesul de degradare a protopectinei.

Bibliografie

1. Adams, J. B. Enzyme inactivation during heat processing of foodstuffs. International Journal of Food
Science & Technology, 26(1), 1991, p. 1-20.
2. Арасимович, В. В. Методы анализа пектиновых веществ, гемицеллюлоз и пектолитических
ферментов в плодах / В.В. Арасимович, C.B. Балтага, Н.П. Пономарева. Кишинев: АН Молд.ССР,
1970, p. 84.
3. Combo, A. M., Aguedo, M., Paquot, M. Pectic oligosaccharides: production and potential applications.
Biotechnologie Agronomie Societe Et Environnement, 15(1), 2011, p. 153-164.
4. Denès, J. M., Baron, A., Drilleau, J. F. Purification, properties and heat inactivation of pectin
methylesterase from apple (cv Golden Delicious). Journal of the Science of Food and Agriculture, 80,
2000, p. 1503-1509.

23
5. Krall, S. M., McFeeters, R. F. Pectin hydrolysis: effect of temperature, degree of methylation, pH, and
calcium on hydrolysis rates. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 46, 1998, p. 1311-1315.
6. Morris, G. A., Foster, T. J., Harding, S. E. A hydrodynamic study of the depolymerisation of a high
methoxy pectin at elevated temperatures. Carbohydrate Polymers, 48(4), 2002, p. 361-367.
7. Pannetier, N., Khoukh, A., François, J. Physico-chemical study of sucrose and calcium ions interactions
in alkaline aqueous solutions. Macromolecular Symposia. Volume 166, Issue 1, 2001, p. 203–208.
8. Sila, D. N., Smout, C., Elliot, F., Van Loey, A., Hendrickx, M.. Non-enzymatic depolymerization of
carrot pectin: Toward a better understanding of carrot texture during thermal processing. Journal of
Food Science, 71(1), 2006, p.1–9.
9. Sila, D. N., Smout, C., Vu, T. S., Hendrickx, M. E. Effects of high-pressure pretreatment and calcium
soaking on the texture degradation kinetics of carrots during thermal processing. Journal of Food
Science, 69(5), 2004, p. 205–211.
10. Sila, D. N., Van Buggenhout, S., Duvetter, T., Fraeye, I., De Roeck, A., Van Loey, A., Hendrickx, M.
Pectins in Processed Fruit and Vegetables: Part II - Structure- Function Relationships. Comprehensive
Reviews in Food Science and Food Safety, 8(2), 2009, p. 86-104.
11. Voragen, A. G. J., Coenen, G., Verhoef, R. P., Schols, H. A. Pectin, a versatile polysaccharide present
in plant cell walls., 20, 2009, p. 263-275.
12. Van Buren, J. P. The chemistry of texture in fruits and vegetables. Journal of Texture Studies, 10, 1979,
p. 1–23.
13. Waldron, K. W., Parker, M. L., Smith, A. C. Plant cell walls and food quality. Comprehensive Reviews
in Food Science and Food Safety, 2, 2003, p. 101–119.
14. Waldron, K. W., Smith, A. C., Parr, A. J., Ng, A., Parker, M. L. New approaches to understanding and
controlling cell separation in relation to fruit and vegetable texture. Trends in Food Science &
Technology, 8, 1997, p. 213-221.
15. Waldron, K. W., Parker, M. L., Smith, A. C. Plant Cell Walls and Food Quality. Comprehensive
Reviews in Food Science and Food Safety, 2, 2003, p. 128-146.

24
UTILIZAREA MIEZULUI DE NUCI LA FABRICAREA
SALAMURILOR CRUD-AFUMATE

Autori: Ion SСRIPCARI, Artur MACARI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Produsele din carne şi anume salamurile crud-afumate sunt produse de calitate superioară care
lasă o senzaţie de neuitat, unul din puţinele produse care are buchetul format din aromă şi gust uşor picant. Sunt
produse superioare de durată cu valoare nutritivă înaltă, la obţinerea cărora se aplică afumarea la rece. În lucrarea
dată se propune tehnologia de fabricare salamurilor crud-afumate cu adaugărea miezului de nuci şi alune prin
înlocuirea şpicului în cantitate de 10% cu scopul de a reduce conţinutul de colesterol şi de a majora conţinutul de acizi
graşi nesaturaţi, hidrocarburile aromate şi creşeterii valorii nutritive.

Cuvinte cheie: nuci, miez de nuci, alune, salam, şpic, crud-afumat, proteine, acizi graşi.

1. Introducere
Nucile reprezintă un produs valoros care poate fi utilizat cu succes în alimentaţia publică, industria
de cofetărie, patiserie, farmaceutică, de parfumerie etc. şi de asemenea au o mare importanţa pentru
economia naţională, îndeosebi la capitolul exportului, fiind solicitată în proporţii tot mai mari pe piaţa
externă.
Miezul de nucă este un produs deosebit de valoros prin conţinutul ridicat de substanţe nutritive care
este aratat în fig. 1. El conţine foarte puţină apă 4 %, proteine 16%, grăsimi 65%, hidraţi de carbon 14%,
[1,2].

Fig. 1. Compoziţia chimică a miezului de nuci

Miezul de nucă conţine cantităţi mari de acizi graşi ω-3, acid α-linolenic, ω-6, fibre alimentare,
săruri minerale, complexul vitaminei B (B2, B5, B6), C, D, E, [3].
Miezul de nucă se foloseşte în industria alimentară în special la fabricarea diferitor produse de
cofetărie, ce ţine de utilizarea lui la fabricarea produselor din carne se adaugă numai la fabricarea salamurilor
crud-afumate.
Scopul adăugării miezului de nuci la fabricarea salamurilor crud-afumate este de a majora conținutul
substanței uscate, creșterii valorii nutritive, acizilor grași nesaturați, hidrocarburilor aromate și de a reduce
conținutul de colesterol. Concomitent, forma miezului de nuci în salam poate reda o atracţie optică
suplimentară.

25
2. Metode şi materiale
Ca material de studiu au fost salamurile crud-afumate fabricate după procedeul propus în [4]. Se
propune fabricarea salamurilor crud-afumate cu alune şi miez de nuci.
Pentru încercări s-a aplicat tehnologia clasică de fabricare a salamurilor crud-afumate, unde ca
materie primă de bază sa folosit carnea de porcină negrasă şi şpicul [5]. În salamurile experimentale şpicul a
fost treptat înlocuit de miezul de nuci și alune. Felul şi cantitatea condimentelor, a culturei starter şi a sării de
natriu au fost identice pentru toate probele – tabelul 1.
Tabelul 1.
Rețeta de fabricare a salamurilor experimentale
Ingridiente Tehnologia
Tradiţională Cu alune Cu miez de nuci
Carne de porcină , % 70 70 70
Şpic , % 30 20 20
Alune, % - 10 -
Miez de nuci,% - - 10

3. Rezultatele cercetărilor
Caracteristicele fizico-chimice s-au analizat în salamuri nemijlocit după fabricare și la finele
maturării după o perioadă de 6 săptămîni. Rezultatele încercărilor au fost următoarele:
Salamurile fără cu miez de nuci conţineau 48,5% substanţă uscată, cele cu miez de nuci – 45,4%, iar
cele cu alune – 49,1%. Conţinutul de grăsime în ambele partide „cu nuci” a fost cu mult mai scăzut ca în
partida de control.
Deosebiri esenţiale au fost determinate în compoziţia acizilor graşi. În timp ce în salamurile de
control se conţinea 52,4% acizi graşi nesaturaţi, partea masică a lor în salamurile cu nuci era de 60,7%, iar în
salamurile cu alune – 63% (fig. 2). După conţinutul de acid oleic cele mai bogate sunt salamurile cu alune
(53,7%), dar după conţinutul de acid linolic (25,6 %) şi linolenic (4,2 %) pe primul loc s-au situat salamurile
cu miez de nuci.

Fig. 2. Conţinutul acizilor graşi nesaturaţi iniţial şi final în compoziţia salamurilor

Nucile semnificativ au mărit conţinutul de proteine până la 16,0 % în salamuri cu miez de nuci, cu 17,3
% în cele cu alune şi în proba de control, fără nuci 15,4 %. Partea de proteină din carne, liberă de proteina
ţesuturilor conjunctive, a constituit în toate cele trei feluri de salam de la 91,1% până la 91,6%, adică a fost
mai mare decât norma (85%). În toate probele partea de masă a cenuşei practic nu au fost depistate deosebiri
(de la 2,8 până la 3%), conţinutul înalt de hidrocarburi în nuci a dus la ridicarea acestui indice în salam până
la 1,6 sau 2,1 % față de 0,5 % în salamurile fără nuci. Aşa, precum, nucile nu conţin colesterol, conţinutul
acestuia în salam a scăzut de la 81,9 mg/100 g până la 66,2 mg/100 g în salamul cu nuci. Acest fapt a
contribuit la scăderea colesterolului în medie cu 22 %;

26
După o perioadă de şase săptămâni de maturare şi de păstrare a fost efectuată încă o analiză şi s-au
obţinut următoarele rezultate:
Conţinutul substanţei uscate în salamurile de control a crescut până la 58,6%, iar în cele cu nuci până
la 60,9 % şi în cele cu alune 65,6 % (fig. 3).

Fig. 3. Conţinutul substanţelor uscate în produsul finit


La etapa finală a procesului de maturare din nou s-a observat o creştere mult mai ridicată de acizi
graşi nesaturaţi de 65,4 % în proba cu alune şi 67 % în proba cu nuci, iar în proba de control conţinutul
acestuia s-a redus de la 52,4 % pînă la 51,7 % (fig. 2). Conţinutul de colesterol în salamurile cu miez de
nuci a scăzut până la 52 mg/100 g (adică mai mult decât cu 25 %), în timp ce salamurile fără de adaos de
nuci conţineau 69,3 mg/100 g. După valoarea energetică, proteina salamului de control şi a salamului cu
alune a fost identic, în salamul cu nuci – cu 22 % proteină era mai multă. Partea de proteină din carne, liberă
de proteina ţesuturilor conjunctive, a fost în toate partidele înaltă, de la 91,5 % până la 92,5 %. Valoarea
energetică a salamurilor cu nuci a fost mai ridicată decît în salamurile de control. Schimbari mai
considerabile au fost şi la modificarea acidului lactic - tabelul 2.
Tabelul 2.
Conţinutul acidului lactic în salamurile crud-afumate cu şi fără nuci

Etapa Acid lactic D şi L, Acid lactic D, Acid lactic L,


procesului de mg/kg mg/kg mg/kg
fabricare, SMN SA FN SMN SA FN SMN SA FN
săptămîni
iniţial 4420 3180 4440 <100 <100 <100 <4320 3080 4340
2 10150 6150 9140 4830 4450 4330 5320 4880 8410
3 12960 11210 11430 5220 5460 6840 6840 5990 5970
4 16400 15120 14280 7200 6800 8560 8560 7920 7480
5 16320 16480 14800 7840 6760 8600 8600 8640 8040
6 18080 17960 16680 8600 7880 9440 9440 9360 8800
final 19040 17120 17560 8200 8320 9920 9920 8920 9240

SMN – salam cu miez de nuci, SA- salam cu alune, FMN – salam fără nuci
Procesul fermentativ al conservării s-a început în prezenţa acidului lactic la nivelul de 3180-4440
mg/kg masă de salam. Din această cantitate în toate trei partide acidul D-lactic a constituit mai puţin de 100
mg/kg. Însă, deja peste 5 zile de fermentare partea acidului lactic s-a egalat cu partea de acid L-lactic. Astfel,
încât lactobacteriile au avut un rol favorabil în condiţiile de maturare, conţinutul ambelor combinaţii
chimice considerabil mărindu-se în următoarele 14 zile. Apoi, intensitatea creşterii treptat a scăzut şi s-a
stopat după 42 zile de maturare la un nivel de 17000 mg/kg până la 19000 mg/kg, masă de salam. La etapa
finala a procesului de maturare a salamurilor, conținutul de acid lactic D și L în salamurile cu miez de nuci
constituea 19040 mg/kg, în salamul de control – 17560 mg/kg şi salamul cu alune – 17120 mg/kg.

27
Pe parcursul determinărilor în componenţa acidului lactic predomina acidul L-lactic, constituind în
salamul cu miez de nuci 52,4% din totalul de acid lactic, în proba de control – 52,8% şi în salamul cu alune
– 56%. În toate cele trei tipuri de salam analizate după 42 de zile de maturare valoarea pH a ajuns la 5,1.
Salamurile analizate au fost supuse şi verificării calităţii organoleptice, unde au fost apreciate pe o
scară de 5 puncte - tabelul 3. Indicatorii apreciați au fost: aspectul exterior şi comercial, aspectul în secţiune,
culoarea, stabilitatea culorii, consistenţa, gustul şi mirosul.
Tabelul 3.
Rezultatele aprecierii calităţii organoleptice a salamurilor în diferite faze de maturare

Durata de maturare Salam crud-afumat


Cu alune Cu miez de nuci De control
2 săptămîni 4,2 4,6 3,8
3 săptămîni 4,7 4,5 4,2
4 săptămîni 4,6 4,6 4,2
6 săptămîni 4,6 4,7 4,1

Chiar de la 2 săptămîni de maturare salamurile cu nuci au arătat rezultate bune unde a obţinut o notă de
4,6. Miezul de nuci foarte bine sa integrat în tocătură, astfel aspectul exterior a fost foarte bun cu un gust
intens de nuci. La finele procesului de maturare de 6 săptămîni salamurile crud-afumate au fost supuse
analizei organoleptice pentru ultima dată, unde salamul cu miez de nuci a căpătat un gust intens de nuci şi un
desen frumos în secţiune care a obţinut cea mai mare notă de 4,7 puncte. După care a urmat salamul cu alune
cu nota de 4,6 puncte, alunele au imprimat un gust fin, plăcut, însă la feliere în secţiune un număr determinat
de alune cădeau din salam.

4. Concluzii
1. Utilizarea miezului de nuci la fabricarea produselor din carne este foarte benefică deoarece nucile
sunt produse foarte valoroase din punct de vedere a compoziţiei chimice, care au un conţinut înalt în lipide,
proteine, vitamine, substanţe minerale.
2. Adaugarea miezului de nuci în schimbul şpicului la fabricarea salamurilor cruda-fumate prezintă
următoarele avantaje: conţinutul acizilor graşi nesaturaţi considerabil se măreşte; conţinutul de colesterol se
reduce; în salam apar mai multe hidrocarburi; valoarea energetică creşte foarte puţin; conţinutul de proteină,
eliberată de ţesuturile conjunctive se măreşte.

Bibliografie

1. GAJIN C., Tainele nucului, Chişinău 2005, 127 p.


2. PÎNTEA M., Nucul. Bilologia reproductivă, Chișinău 2004.
3. ШАПА В., Орех грецкий, Chişinău 1966
4. КЮНЕЛЬ М., ШЛАРБОРТ Д., ЯН З., Сырокопчѐная колбаса с орехами – полезный деликатес;
Новое дело 1/2004.
5. ГОСТ 16131-86, Колбасы сырокопченые. Технические условия, Москва 1986

28
FRUCTOZA – ÎNLOCUITOR NATURAL AL ZAHĂRULUI ÎN
PRODUSE DE COFETĂRIE

Autori: Iana ŢISLINSCAIA, Iurie SUBOTIN, Raisa DRUŢĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrare sînt prezentate rezultate studiului conţinutului de zaharoză în produsele de


cofetărie (biscuiţi) produse în Republica Moldova şi studiată posibilitatea înlocuirii zaharozei cu
îndulcitorii naturali (fructoza). În produsele obţinute au fost cercetate proprietăţile fizico -chimice şi
organoleptice.

Cuvinte cheie: zaharoză, îndulcitori naturali, fructoză, biscuiţi.

Glucidele sînt elemente indispensabile organismului uman şi reprezintă o sursă valoroasă


de energie. Peste 50% din energie organismul uman obţine din contul glucidelor , iar restul – din
proteine şi lipide. În dependenţă de complexitatea structurii, solubillitate, viteza de asimilare şi
utilizarea pentru formarea glicogenului, glucidele produselor alimentare se divizează în glucide
simple: monozaharide (glucoza, fructoza, galactoza), dizaharide (zaharoza, lactoza, maltoza) şi
glucide complexe sau polizaharide (amidonul, glicogenul, materii pectice etc).
Întrucît, una dintre cele mai utilizate dizaharide este zaharoza, scopul acestei lucrări a fost
studierea conţinutului de zaharoză în produsele de cofetărie, verificarea corespunderii cantităţii
acesteia cu receta şi posibilitatea înlocuirii cu îndulcitorul natural – fructoza.
Zahărul este folosit pe scară largă în industria alimentară, în special în industria
panificaţiei, a produselor lactate, în cofetărie, în industria băuturilor răcoritoare etc. Cu toate că
zahărul are un rol biologic şi tehnologic important, consumul ridicat de zahar dăunează
sănataţii, deoarece suplimentează organismul cu o cantitate ridicată de calorii (cca 400 kcal la
100g produs), astfel poate conduce la obezitate şi apariţia unor boli cu efecte adverse.
Una din posibilităţile de micşorare a consumului zaharozei este utilizarea îndulcitorilor,
care pot fi clasificaţi în 2 grupe: naturali şi sintetici. Cei naturali (fructoza, sorbitol, xylitol) sînt
complet asimilabili de organismul uman şi la fel ca zahărul aprovizionează organismul cu
energie. Îndulcitorii naturali sînt inofensivi, dar bogaţi în calorii. O mare parte a îndulcitorilor
sintetici (zaharina, aspartam, sucrazit, etc.) prezintă substanţe lipsite de valoare nutritivă,
netoxice şi neasimilabile. Luînd în consideraţie cele menţionate a fost cercetat îndulcitorului
natural fructoza, care este cea mai dulce monozaharidă. În dependenţă de condiţii fructoza poate
fi de 1,5-1,8 ori mai dulce în comparaţie cu zaharoza; în soluţii slab acide, la temperatura 100
o
C fructoza este aproape de 2 ori mai dulce decît zaharoza. Deoarece fructoza posedă un gust
dulce şi plăcut, utilizarea acesteia permite reducerea consumului zaharozei cu 30–50%, această
particularitate fiind un rol important pentru diferite produse dietetice cu un conţinut redus de
calorii. La fabricarea acestor produse alimentare fructoza poate înlocui îndulcitorii sintetici,
care uneori manifestă au un efecte negative asupra organismului [1, 2].
Pe baza fructozei se produc diferite tipuri de melase, siropuri, băuturi, îngheţate,
conserve şi miere artificială. Un amestec de fructoză şi vitamina C poartă denumirea de –
fructovit, 40 de grame de acest amestec pot înlocui 70 de grame de zahăr.
Fructoza este asimilată uşor de organismul uman, de aceea poate fi consumată zilnic de
diabetici în cantităţi de 0,5-1 grame la 1 kg de masă corporală a bolnavului. Consumul fructozei
de către persoanele care suferă de diabet zaharat permite minimizarea cotei zilnice de insulină
necesară.
Conţinutul de zahăr a fost determinat în 5 mostre de biscuiţi produşi în Republica
Moldova, conţinutul de zahăr fiind indicat pe ambalaj.

29
Metoda se bazează pe oxidarea zahărului total într-un mediu puternic acid cu dicromat
de potasiu [3]:

zaharoza C12H22O11 + 8Cr2O72- + 64H+  12CO2 + 16Cr3+ + 43H2O


fructoza C6H12O6 + 4Cr2O72- + 32H+  6CO2 + 8Cr3+ + 22H2O

Compuşii cromului (III) obţinuţi după reacţie posedă o culoare albastră-verde, fapt ce
permite determinarea conţinutului lor prin metoda fotometrică.
Produsul analizat se mărunţeşte, se colectează 0,4-2 g de produs, se transferă într-un
balon cotat de 100 ml, se încălzeşte la baie cu apă la 60 C timp de 15 min. Apoi în balon se
adaogă 10 ml soluţie de ZnSO 4 de 0,5 mol/l şi hidroxid de sodiu de 1 mol/l, soluţia se aduce
pînă la cotă, se agită şi se filtrează. Într-un balon cotat de 100 ml se transferă 25 ml de K 2Cr2O7,
10 ml de filtrat, 15 ml de apă distilată, încălzesc timp de 10 min la baia cu apă (100 C), răcesc,
se adaogă apă pînă la cotă şi se agită. Absorbanţa soluţiei se determină la 670 nm şi după
graficul de calibrare se determină conţinutul zaharozei.
Pentru obţinerea graficului de calibrare în 6 baloane cotate de 100 ml se transferă cîte 25
ml soluţie de K2Cr2O7 şi cîte 0, 2, 4, 6, 8, 20 ml soluţie standardă de zaharoză. În toate
baloanele conice se adaogă apă distilată pînă la volumul de 50 ml (25, 23, 21, 19, 17 şi 15 ml
apă). Ca urmare obţinem o serie de soluţii ce conţin 0, 8, 16, 24, 32 şi 50 mg de zaharoză în 100
ml. Baloanele cotate se încălzesc pe baie cu apă (100 C) timp de 10 min, se răcesc, se aduc
pînă la cotă cu apă distilată şi se agită. Absorbanţa soluţiilor se determin ă la 670 nm, drept
soluţie de control se foloseşte soluţia de zaharoză cu concentraţia zero. După datele obţinute se
construieşte graficul de calibrare în coordonatele: conţinutul de zaharoză, mg/100 ml –
absorbanţa soluţiilor
Conţinutul zahărului total (Q, %) se determină după formula:

q  V1 100
Q ,% (1)
V2  m 1000

unde:
q – conţinutul de zahăr total determinat după graficul de calibrare, mg/100 ml;
V1 – volumul balonului cotat, ml
V2 – volumul filtratului luat pentru reacţia cu soluţia de K2Cr2O7, ml
m – proba produsului analizat, g

Rezultatele experimentale obţinute sînt prezentate în fig 1. În rezultatul analizelor a fost


determinat conţinutul de zaharoză în probele analizate. Sa constatat că rezultatele obţinut
experimental deviază de la datele indicate pe ambalaj conform recetei în limitele 1,5-8,8%.

Tabelul 1.
Conţinutul zaharozei în probele analizate de biscuiţi

Proba analizată 1 2 3 4 5
Conţinutul de zahăr total, % 12,3 46,4 17,7 29,7 22,3

30
Fig. 1. Conţinutul de zahăr total (%) în probele analizate

Următoatrea etapă a studiului constă în propunerea recetei de obţinere a unor produse de


cofetărie (biscuiţi) destinate persoanelor ce suferă de diabet zaharat. Biscuiţii au fost preparaţi
conform GOST 24901-89. Reieşind din proprietăţile organoleptice ale fructozei, cantitatea ei a
fost luată de 1,7 ori mai mică în comparaţie cu cea a zahărului.

Tabelul 2.
Reţeta de fabricare a biscuiţilor (conform GOST 24901-89)

Denumirea materiei Cantitatea, g


Făină 350
Zahăr 130
Fructoză 77
Sare 0,5
Unt 200
Praf de copt 2,5
Zahăr vanilat 1,5

Fig. 2. Imaginea mostrelor de biscuiţi preparaţi cu zahăr şi fructoză

31
Fig. 3. Diagrama rezultatelor testării

La temperatura de 150 C durata coacerii a biscuiţilor cu zahar constituie 10 min, iar cu


fructoza – 7 min., adică perioada coacerii s-a micşorat cu 30%. Costul mediu al biscuiţilor cu
zahăr pentru 100 g de produs constituie 2,7 lei, iar costul mediu al biscuiţilor cu fructoza – 3,2
lei – preţ cu 18% mai mare în comparaţie cu biscuiţii cu zaharoză. Utilizînd metoda descrisă
mai sus [3] s-a determinat zaharitatea mostrelor cu zaharoză, care a reprezentat 25% şi
zaharitatea mostrelor cu fructoza - 20,5%.
Proprietăţile organoleptice ale mostrelor au fost cercetate în cadrul unei testări
organoleptice [3]. Rezultatele testării sînt prezentate în fig. 3., din care rezultă că după
parametrii organoleptici (gust, miros, culoare) biscuiţii cu fructoză au obţinut un punctaj
maximal – 5, iar după consistenţă şi porozitate punctaj maximal au obţinut biscuiţii cu zahăr. În
rezultatul testării biscuiţilor cu fructoza au obţinut 4,65 puncte şi biscuiţii cu zahăr – 4,75
puncte.
Ca urmare putem concluziona că fructoza, datorită proprietăţilor sale organoleptice, poate
fi folosită drept înlocuitor al zaharozei în produsele de cofetărie cu scopul obţinerii produselor
de cofetărie destinate persoanelor ce suferă de diabet zaharat.

Bibliografie

1. Копачев В. В. Сахара и сахарозаменители. М.: Книга плюс, 2004. – 670 с.


2. Герасимова В.А., Белокурова Е.С. Использование подслащивающих веществ в
производстве пищевых продуктов. Технико-технологические проблемы сервиса, Nr. 2
(12), 2010, c. 53-57.
3. Коренман Я. И. Практикум по аналитической химии (оптические методы анализа).
Воронеж: Изд-во ВГУ, 1989. - 232с.
4. Ермолова Е.А. Контроль качества и услуг. – Кемерово, КТИПП, 2009. -160с.

32
STUDIUL MICROBIOTEI ȘI ANALIZA COMPARATIVĂ A NUCILOR DIN
DIFERITE REGIUNI ALE MOLDOVEI

Autori: Viorica CANDJA, Silvia RUBȚOV

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Nucile sînt una din cele mai importante culturi cu înalt potențial economic. Republica Moldova se
orientează considerabil către sectorul culturilor nucifere pe lingă cel vinicol. Astfel apare necesitatea studierii
microbiotei și analizării nucilor din diferite regiuni ale Moldovei. În acest scop s-a realizat analiza comparativă
a nucilor din 5 regiuni diferite ale Moldovei; s-a studiat microbiota specifică a lor- apreciind gradul de
contaminare microiologică și factorii îl determină.

Cuvinte chee: microbiota, fungi, factor de influență, analiza comparativă, microorganisme

1. Introducere
Nucul crește în California, în unele țări europene, India, China, însă condițiile climaterice și solul Moldovei
sunt unele dintre cele mai potrivite pentru nuc. În prezent în Moldova se cultivă cinci soiuri aprobate de nuc, cum
ar fi: nucul de Costiujeni, de Chișinău, de Corjeuți, Calarași, Schinoasa, iar nucii de soiul Cazacu si
Kogălniceanu au statut de nuci cu perspectivă. Sub toate aspectele profitabile, nucul prezintă interes.
Din punct de vedere al utilizări nucilor în industria alimentară, trebuie de luat în cosiderație microbiota
specifică și cea patogenă a nucilor și produselor din nuci. În acest scop se studiază starea nucilor (coaja în
interior și exterior, miezul) din punct de vedere al gradului de contaminare microbiologică (bacteriană și
fungică), factorii de influență precum și metodele de combatere a lor [3].
Analiza microbiologică a produselor (nuci, produse din nuci) se realizează conform metodelor calitative și
cantitative. Indicele de bază al calității produselor alimentare este numărul total de germeni într-un gram de
produs (NTG) și numărul de micromycete și drojdii [4].

2. Materiale și metode
2.1 Materialul de lucru
Nuci colectate în perioada octombrie 2013 din regiuni diferite ale Moldovei: I- Rîșcani, II- Chișinău, III- Iargora
(Kogălniceanu), IV- Giurgiulești, V- Călărași.
2.2 Analiza microbiologică
Nucile au fost strivite, după care s-a cîtărit cîte 1 g miez, coaja din edo- și exo-carp pentru fiecare probă. S-au
realizat diluții în 10 ml apă sterilă, după care din fiecare diluție cîte 1 ml probă s-a însămînțat pe medii nutritive
agară peptonată din carne și Sabouraud în cutii Petri. S-au termostatat la t˚=32-37˚C, timp de 42-72 ore pentru
probele cu agară și 4-5 zile pentru probele cu mediu Sabouraud.
2.3 Analiza creșterii microbiotei
S-a efectuat examinarea morfologică, culturală și microsopică a coloniilor dezvoltate pe suprafața
mediilor și identificarea lor în baza nomenclatorului [5, 8]. S-a comparat dinamica creșterii în funcție de părțile
probei (miez, coaja) precum și în funcție de probe în ansamblu. S-a apreciat corespunderea indicilor
microbiologici determinați cu limitele standartelor și prevederilor în viguare. S-a întocmit tabelul de evidență al
creșterii cu privire la intensitatea microbiotei dezvoltate [Tab. 1].

33
Tabelul 1.
Microbiota probelor de nuci analizate

EXOCARP ENDOCARP MIEZ


Proba

I II III IV V I II III IV V I II III IV V


Mediul
A 6,0 2,4 2,8 4,8 6 5,5 4 2,4 5,7 3 1,5 0,5 2 3 1,75
n/g·102
NTG

S 5,5 0,55 5 5 1,75 2 4 2 2,5 4 0,7 1,05 0,55 0,35 2

Microbiota Bacterii: g. Pseudomonas, Micrococcus, Bacillus


Fungi: g. Aspergillus Niger, Mucor, Fusarium
A-mediu Agară; S- mediu Sabouraud;
◙- prezența mucegaiurilor;
I- Rîșcani, II- Chișinău, III- Iargora (Kogălniceanu), IV- Giurgiulești, V- Călărași.

3. Rezultate și discuții
În cadrul studiului au fost analizate nuci din următoarele regiuni: Rîșcani, Chișinău, Iargora,
Giurgiulești, Călărași [fig.1].

Fig.1 Probele de analizat

Luînd în considerație că suprafața Republicii Moldova nu este una mare, însă condițiile
termice, umeditatea, radiația solară existente variază în funcție de regiunea geografică, observăm
influența calitativă și cantitativă a lor asupra componenței microbiotei nucilor în baza rezultatelor
obținute [tab.1].
Contaminarea microbiologică a nucilor poate fi atît de natură bacteriană cît și fugică.

34
Fig. 2 Dinamica creșterii microbiotei nucilor

În urma studiului efectuat au fost depistate bacteriile genului: Pseudomonas, Micrococcus,


Bacillus. Din acest punct de vedere cele mai încărcate sînt probele I, IV, V [Fig.2]
Microbiota fungică s-a evidențiat la probele I-II-exocarp, III-edocarp, IV-miez, deoarece s-a
depistat prezența mucegaiurilor Aspergillus, Mucor și Fusarium [fig. 3, 4]

Fig.3 Microfotografie a mucegaiului din genul Fusarium

a b
Fig. 4 Microfotografie a mucegaiului din genul a- Aspergillus Niger; b- Mucor

35
Indicii microbiologici ai miezului (principalul component al nucii) sînt satisfăcători și se
încadrează în limitele normelor admisibile (102-103 NTG/g produs) prevăzute [1, 2].
Mucegaiurile au disponibilitatea de a produce în cantități suficiente metaboliți toxici, în
conformitate cu aceasta se propune inactivarea lor prin metoda de iradiere [7]. Tratamentul sanitaro-
igienic al nucilor și produselor de nuci prin iradiere reduce nivelul de contaminare microbiană și
asigură îmbunătățirea calității și stabilității lor
Se propune păstrarea nucilor în condiții optime de temperatură și umeditate, pentru a se evita
contaminarea fugică a lor, ce afectează calitatea nucilor și a produselor din nuci. Luînd în cosiderație
efectele negative ale prezenței unei microbiote sporite în nuci, se recomandă de monitorizat condițiile
de cultivare, păstrare și manipulare a lor.
În baza studiului efectuat, apreciind numărul total de germeni (NTG), se observă că nucile de
Chișinău și Iargora (Kogălniceanu) sînt cele mai ”curate”, însă tot aceste probe prezintă grad de
cotaminare fungică (în comparație cu restul probelor). Acest lucru se poate explică prin faptul că zonele
de centru (Chișinău) și sud au un grad ridicat de poluare fapt care a inhibat activitatea bacteriilor și a
redus numărul lor, iar temperaturile mai ridicate incurajează dezvoltarea micromicetelor, insă fără
încălcările normelor admise.

4. Concluzii
În urma efectuării studiului cu privire la analiza comparativă a microbiotei nucilor din diferite
regiuni ale Moldovei s-a determinat numărul total de germeni într-un gram de produs precum și
prezența mucegaiurilor în nuci.
Astfel:
1. În probele analizate după genurile de microorganisme prezente în probe, s-au obținut practic, probe
uniforme; au fost evidențiate următoarele genuri de bacterii: Pseudomonas, Micrococcus, Bacillus și
genuri de mucegaiuri: Aspergillus Niger, Mucor, Fusarium.
2. Indicii microbiologici ai miezului (principalul component al nucii) sînt satisfăcători și se încadrează
în limitele normelor admisibile (102-103 NTG/g produs) prevăzute
3. Prezența fungilor în probele I, II, III, IV poate fi explicată apreciind zona geografică precum și
condițiile climaterice, temperatura, umeditatea specifică zonei din care provin nucile.

Bibliografie
1. Regulamentul sanitar privind contaminanții din produse alimentare nr. 520 din 22.05.2010.
2. Hotărîre Nr.434 din 27.05.2010 Reglementarea Tehnică Uleiuri vegetale comestibile.
3. Dan V. Microbiologia produselor alimentare, Galați 1999-2000.
4. Dan V., Oance I., Cramer C. Controlul microbiologic al produselor alimentare, Galați 2000.
5. Dan V., Kramer C., Bahrin G. ș.a. Memorator pentru mucegaiuri. Editura EVRIKA. Brăila 1999.
6. Banu, C., Nour, V., Vizireanu, C., Mustaţă, Gr., Răsmeriţă, D., Rubţov, S., Calitatea şi controlul
calităţii produselor alimentare, 2002, Editura AGIR, Bucureşti, 547 pag., ISBN 973- 8130- 81-6.
7. Grosu C., Boaghi E., Deseatnicova O., Reșitca V., Rubțova S. Microbiological analysis of walnut oil
cake.
8. Краткии определитель бактерий Берги. Издательство ”Мир” Москва 1980. 495 c.

36
РАЗРАБОТКА ТЕХНОЛОГИИ ПОЛУЧЕНИЯ СЫВОРОТОЧНЫХ
ФЕРМЕНТИРОВАННЫХ НАПИТКОВ

Авторы: Нина БОГДАН, Людмила НЕКРЫЛОВА, Геннадий КОЕВ

Научно-практический Институт плодоводства, виноградарства и пищевых технологий, лаборатория


пищевой биотехнологии

Содержание: получение продуктов функционального назначения позволяет создать новое


направление в пищевой индустрии, расширяющее продуктовый рынок и выводящее производство на
новый уровень. ферментированная сыворотка является прекрасной основой для создания
кисломолочных напитков функционального назначения. в лаборатории пищевой биотехнологии были
созданы образцы сывороточных ферментированных напитков и изучены их основные
технологические показатели.

Ключевые слова: напитки функционального назначения, сыворотка ферментированная,


технологические показатели.

1. Введение
Высокая питательная ценность и уникальные биологические свойства молока предопределяют
необходимость использования всех его компонентов исключительно в пищевых целях. Однако
традиционная технология промышленной переработки молока не позволяет использовать все
составные части молока (сухой остаток) в таких молочных продуктах, как сливочное масло, сыр,
творог, казеин и др. При их производстве неизбежно получают побочные продукты в виде
обезжиренного молока, пахты и молочной сыворотки. Фактически они являются дополнительным
источником сырья, относятся ко вторичным материальным ресурсам и могут быть объединены
условным обобщающим термином – нежирное молочное сырье [1].
Молочная сыворотка (от латинского Serum Lactus) - это вторичное молочное сырье,
образующееся из молока при производстве сыров, творога и казеина. При этом выход молочной
продукции (сыра, творога и казеина) составляет 10 – 20 % от массы перерабатываемого молока, в то
время как 80 – 90 % приходится на молочную сыворотку.
Молочная сыворотка является одним из самых полезных продуктов, получаемых в результате
переработки молока, при этом сыворотка имеет все полезные свойства, характерные молоку. В
сыворотке содержатся более двухсот жизненно важных биологически активных и питательных
веществ.
Биологическая ценность молочной сыворотки обусловлена содержанием в ней молочных белков
(в основном, сывороточных), углеводов (молочного сахара - лактозы), жира, минеральных солей,
витаминов и других веществ, необходимых для нормального роста и развития организма человека и
животных.
В процессе производства творога и сыра в сыворотку переходит около 50 % сухих веществ
молока, включающих до двухсот пятидесяти различных соединений. Кроме основных компонентов,
во вторичное молочное сырье переходят минеральные соли, небелковые азотистые соединения,
витамины, ферменты, гормоны, иммунные тела, органические кислоты, т.е. почти все соединения,
обнаруженные в настоящее время в молоке.
В настоящее время большое внимание уделяется более полноценному и рациональному
использованию всех составных частей молока в процессе его промышленной переработки.
Молочная сыворотка является хорошей основой для создания функциональных продуктов нового
поколения:
- состав сыворотки позволяет создавать продукт с высокой биологической и пищевой ценностью;
- она технологична в переработке, что облегчает получение разных типов продуктов;
- ее вкус хорошо сочетается со вкусом вводимых компонентов и его можно регулировать в
желаемом направлении.

37
Повсеместно во всем мире совершенствуются традиционные и создаются новые, более
эффективные способы переработки молочной сыворотки, направленные на возможно полное
извлечение и использование ее белков.
Поэтому целью исследований являлось получение сывороточных напитков функционального
назначения.
Биологически обработанные напитки из молочной сыворотки являются наиболее ценными, они
не только оздоравливают желудочно-кишечный тракт, но и благотворно действуют на нервную
систему и обмен веществ. Такая обработка приводит к изменению ее состава, накоплению
органических кислот, витаминов, вкусовых и ароматических веществ, позволяет направленно
изменять соотношение белок – углеводы в желаемую сторону и улучшить вкус вырабатываемых
напитков. Для проведения процесса ферментации в качестве заквасочных культур используют
различные виды молочнокислых микроорганизмов.
Проблема полного и рационального использования молочной сыворотки существует во всех
странах с развитой молочной промышленностью. Это обусловлено значительными объемами
молочной сыворотки, получаемой по традиционной технологии при производстве белково-жировых
продуктов – сыров, творога, казеина [2].
Попадание молочной сыворотки в канализационные системы, а в аварийных случаях
непосредственно в водоемы, вызывает серьезные экологические проблемы. Одна тонна молочной
сыворотки, сливаемой в канализацию, загрязняет водоемы так же, как 100 m3 хозяйственно-бытовых
стоков [3].
Таким образом, целесообразность рационального использования молочной сыворотки как одного
из видов вторичного молочного сырья не имеет альтернативы и обоснована как с экономической, так
и с экологической точек зрения.
Для выполнения исследований в качестве основы сывороточных напитков была использована
творожная депротеинизированная сыворотка.

2. Материалы и методы

Для ферментации напитков были использованы закваски и бакконцентраты как местного, так и
импортного производства:
- бактериальная закваска, полученная в лаборатории пищевой биотехнологии, и состоящая из
штаммов термофильного стрептококка и болгарской палочки;
- бакконцентрат прямого внесения импортного производства, состоящий из штаммов термофильного
стрептококка, болгарской палочки, ацидофильной палочки и бифидобактерий.
Из всех технологических параметров наибольший интерес представляет процесс ферментации
сыворотки: вид закваски, температура, время выдержки и предельная оптимальная величина
кислотности (активная и титруемая), до которой следует проводить процесс ферментации.
Сывороточные ферментированные напитки были получены на основе разработанной нами
технологической схемы, которая состоит из следующих основных этапов:
-приемка сырья (молочной сыворотки);
-приготовление сырья и составных ингредиентов;
-пастеризация;
-охлаждение;
-приготовление, реактивация и внесение заквасочных культур;
-ферментация;
-охлаждение;
-внесение компонентов согласно рецептуре;
-гомогенизация;
-охлаждение и хранение.
Выработанные образцы напитков были исследованы на предмет установления срока годности.
Отобранные для исследований образцы были заложены на хранение в холодильниках
лаборатории пищевой биотехнологии Научно-Практического Института Плодоводства,
Виноградарства и Пищевых технологий при двух различных температурах (6 и 9oC).
Необходимость осуществления данных исследований в условиях хранения при повышенных
температурах обусловлено тем, что молочные продукты являются скоропортящимися продуктами.
Принцип использования повышенных температур позволяет учесть возможные перерывы или

38
нарушения в холодовой цепи на пути доставки продукции к потребителю и связанную с ними
возможную активацию психотрофных микроорганизмов.
Продолжительность исследований определялась с учетом коэффициента резерва.
Для скоропортящихся продуктов он составляет:
- при сроках годности до 7 суток включительно – 1,5;
(7 × 1,5) = 11,
где 11 суток – рекомендуемый срок исследований заложенных образцов сывороточных
ферментированных напитков.
Периодичность исследований отобранных образцов была рассчитана с учетом рекомендуемого
срока хранения и специфики продукта.
Органолептические показатели выработанных образцов напитков исследовались по следующим
критериям:
- внешний вид и консистенция;
- вкус и запах;
- цвет.
Физико-химические показатели исследовались по следующим критериям:
- массовая доля сухих веществ, %, по ГОСТ 28562;
- массовая доля сахарозы, %, по ГОСТ 3628;
- кислотность, °Т, по ГОСТ 3624;
- эффективность пастеризации, по ГОСТ 3623;
- температура, °С, по ГОСТ 3622.
Микробиологические показатели исследовались по следующим критериям:
- количество живых молочнокислых микроорганизмов, КОЕ в 1 g подукта, по ГОСТ 10444.11;
- количество бифидобактерий , КОЕ в 1 g продукта, по МУК 4.2.999;
- колиформные бактерии в 1,0 и 0,1 g продукта, по ГОСТ 9225;
- патогенные микроорганизмы, включительно Salmonella, в 25 g продукта, по ГОСТ 30519;
- Staphylococcus aureus в 1,0 и 0,1 g продукта, по ГОСТ 30347;
- Proteus в 1,0 и 0,1 g продукта, по ГОСТ 28560;
- дрожжи в 1,0 g продукта, по ГОСТ 10444.12-88;
- плесневые грибы в 1,0 g продукта, по ГОСТ 10444.12-88.

3. Полученные результаты

В результате проведенных исследований были получены сывороточные ферментированные


напитки с различными фруктово-овощными наполнителями, обладающие высокими
органолептическими показателями.
По результатам проведенных дегустаций органолептические показатели всех образцов напитков
характеризуются чистым сывороточным вкусом и запахом, с характерным привкусом и запахом
внесенных наполнителей, гомогенной консистенцией. На протяжении всего срока исследований
органолептические характеристики всех выработанных образцов сывороточных ферментированных
напитков не изменились и соответствовали предъявляемым требованиям.
Физико-химические показатели выработанных образцов представлены в таблице 1:
Физико-химические показатели сывороточных ферментированных напитков практически не
изменились на протяжении исследований и соответствуют предъявляемым требованиям.
Микробиологический анализ всех образцов выработанных напитков показал отсутствие на
протяжении всего срока хранения колиформных бактерий, Staphilococcus aureus, патогенных
микроорганизмов, включая бактерии рода Salmonella, бактерий рода Proteus, а также дрожжей и
плесневых грибов. На протяжении проведенных исследований количество живых молочнокислых
микроорганизмов, КОЕ в 1 g продукта, составило не менее 1,3×107.
Все образцы сывороточных ферментированных напитков на протяжении всего периода
исследований выдерживают предполагаемый срок годности - 7 суток от даты выработки при
температуре хранения от 2 ºC до 6 oC.

39
Таблица 1.
Качественные показатели образцов сывороточных ферментированных напитков

Наименование показателя Характеристика Метод


анализа
Напиток № 1
с яблочным соком
Массовая доля сухих веществ, % 12,6 ГОСТ 28562
Массовая доля сахарозы, % 5,0 ГОСТ 3628
Кислотность, °Т 63 ГОСТ 3624
рН, ед. 4,49 ГОСТ 26781
Эффективность пастеризации
(присутствие фосфатазы) Отсутствует ГОСТ 3623
Температура хранения, °С 6 ГОСТ 3622
Наименование показателя Характеристика Метод анализа
Напиток № 2
с вишневым соком
Массовая доля сухих веществ, % 13,2 ГОСТ 28562
Массовая доля сахарозы, % 6,0 ГОСТ 3628
Кислотность, °Т 58 ГОСТ 3624
рН, ед. 4,53 ГОСТ 26781
Эффективность пастеризации
(присутствие фосфатазы) Отсутствует ГОСТ 3623
Температура хранения, °С 6 ГОСТ 3622
Напиток № 3
с томатным соком
Массовая доля сухих веществ, % 7,6 ГОСТ 28562
Массовая доля сахарозы, % 0,4 ГОСТ 3627
Кислотность, °Т 56 ГОСТ 3624
рН, ед. 4,65 ГОСТ 26781
Эффективность пастеризации
(присутствие фосфатазы) Отсутствует ГОСТ 3623
Температура хранения, °С 9 ГОСТ 3622

Выводы:

1. Разработана технология получения сывороточных ферментированных напитков


функционального назначения.
2. Выработаны опытные образцы сывороточных напитков и определены их технологические
показатели.
3. Определены качественные показатели выработанных образцов (органолептические, физико-
химические и микробиологические).
4. Установлены сроки годности для выработанных образцов сывороточных ферментированных
напитков.

Библиография:

1. Вторичные материальные ресурсы пищевой промышленности. Образование и


использование. – М., Экономика, 1984
2. Евдокимов И.А., Золоторева М.С., Володин Д.Н. и др. Рациональные технологии
переработки кислой молочной сыворотки // Молочная промышленность, № 11, 2007
3. Евдокимов И.А., Рябцева С.А., Никульникова И.К. и др. Экологичность и экономичность
переработки лактозосодержащего сырья. Матер. научно-теор. конф., Углич, 1995

40
VARIAŢIA UNOR PARAMETRI AI STABILITĂŢII VINURILOR
ALBE TINERE PE DURATA SCHEMELOR DE TRATARE APLICATE

Autor: Ecaterina COVACI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Instabilitatea cristalină determinate de excesul sărurilor tartrice este frecvent întîlnită la
vinurile tinere, sub forma cristalelor lamelare alb-cenuşiu la fundul vasului. Scop al studiului este
prevenirea tulburărilor cristaline în vinul tînăr cupaj Bianca/Sauvignon prin diferite regimuri şi procedee cu
recomandări ale regimului optim în baza rezultatelor experimentale.

Cuvinte cheie: vin tînăr, săruri tartrice, conductivitate, suspensie de bentonită

1. Introducere
Strămoşii noştri cultivau viţa de vie din cele mai vechi timpuri, pentru consum propriu de struguri, must
şi vin, cît şi în scopuri curative. Din sortimentul vast vinicol mondial, se remarcă tendinţe noi/de perspectivă
ale populaţiei direcţionate spre vinurile tinere albe şi roşii, vinurile roze, vinurile „organice”, vinurile selecte,
vinurile de gardă şi cele naturale dulci [1]. Aceste vinuri sunt apreciate prin: prospeţimea aromei şi gustului,
nuanţe de soi, fructe exotice şi altele. Conţinut unor componente în această categorie de vinuri este net
superioară celei din vinul maturat sau cel de gardă, cantitatea glicozidelor terpenice şi resveratrolul se
diminuează semnificativ pe durata păstrării [2].
Un neajuns al vinurilor tinere este conţinutul major în săruri tartrice care poate atinge valoarea de 5 g/l,
cel de proteine depăşeşte 150 mg/l, antociani instabili şi caracteristici organoleptice ca astringenţa şi
amăreală prezente în exces. Aceste elemente pot fi diminuate prin aplicarea unor îmbunătăţiri tehnologice şi
tratamente post-fermentative dar care să păstreze acel atuu al acestor vinuri [3]. Pentru procesarea sa în
termeni restrînşi este esenţial de determinat anume care componenţi ar fi succesibili să producă în timp unele
tulburări ale lui. Vinul după fermentaţia alcoolică rămîne un organism viu care evoluează diferit în
dependenţă de condiţiile de păstrare şi prin imposibilitatea stabilizării lui în termeni restrînşi acestă categorie
de vinuri este mai puţin prezentă pe piaţă [4] şi [5].
Stabilitatea ca termen oenologic este starea de echilibru compoziţională a vinului, de a-şi păstra
limpiditatea, parametrii fizico-chimici, însuşirile organoleptice specifice tipului, sortimentului şi vîrstei
vinului sub influenţa factorilor de natură fizică, chimică şi biologică.
În vederea stabilizării vinului se aplică diferiţi adjuvanţi vinicoli şi procedee fizice, eficienţa cărora depinde
de caracteristicile fizico-chimice ale vinului şi calitatea tratamentelor aplicate [7] şi [9].
Din cele descrise, drept scop s-a propus stabilizarea unui vin alb prin diferite procedee şi tratamente
tehnologice, cu o durată cît mai mică de stabilizare şi consum minim de adjuvanţi vinicoli.
2. Materiale şi metode de analiza
Drept studiu s-a propus stabilizarea a două probe de vin alb sec tînăr prin diferite scheme de tratare,
materiale de stabilizare şi regimuri termice. Determinarea parametrilor fizico-chimici şi cromatici ai probelor
de vin au fost realizate în baza documentelor în vigoare [6]. Variantele experimentale de stabilizare şi
procedeele aplicate sunt descrise în tabelul următor, cu indicarea în paranteză a dozei de agent administrat.
Probele experimentale de vin nr. 2, 3 şi 4 au fost supuse acţiunii preparatului enzimatic - Enzym'Vander
(Bordeaux, Franţa) în doza de 5 g/hl şi durata de acţiune 24 ore. Temperatura de menţinere la rece a probelor
a fost de -5°C pe toată durata analizelor. Pentru prevenirea resolubilizării cristalelor sedimentate probele
după stabilizare au fost filtrate la temperatura de tratare.
Suspensia fierbinte de bentonită suprasaturată în THK administrată în vinul răcit, în doză de 1,5÷1,75 g/l s-a
preparat separat, prin administrarea 75 g/l de bitartratului de potasiu în soluţia de bentonită de 10 %. Această
suspensie a fost încălzită şi menţinută la temperatura de 85-95 °C pînă la introducerea în vinul răcit [8].
Aprecierea indicilor de instabilitate cristalină, testele în baza cărora se determină gradul de stabilitate a
vinurilor s-a realizat în baza metodicii descrise de Таран N., 2006, Würdig G., 1980 şi alţii.

41
Tabelul 1.
Variantele tehnologice studiate la probele de vin
Nr. probei Schema de stabilizare a vinurilor
Martor Vin tratat după metoda clasică, bentonită (2,5 g/l) după care răcit şi menţinut la rece pe toată
durata.
1 Vin tratat cu suspensie de bentonită fierbinte suprasaturată în KHT (2 g/l) şi menţinut la rece
pe toată durata.
2 Vin tratat cu preparat enzimatic pectolitic, bentonită (1,75 g/l) după care menţinut la rece pe
toată durata.
3 Vin tratat cu preparat enzimatic pectolitic, suspensie de bentonită fierbinte suprasaturată în
KHT (1,5 g/l) în vinul răcit şi menţinut la rece pe toată durata.
4 Vin tratat cu preparat enzimatic pectolitic, suspensie de bentonită fierbinte suprasaturată în
KHT (1,75 g/l) în vinul răcit şi menţinut la rece pe toată durata.

Probele de vin tratate au fost testate prin trei teste de control a stabilităţii cristaline - minicontact,
temperatura de saturaţie şi alcool. La baza lor este capacitatea conductivă a vinului, care este determinată
preponderent de excesul de tartrat acid de potasiu. Valorile acestor parametri se reduc pe măsura creşterii
cristalelor tartrice şi s-a determinat prin conductometrul ECITDS - Hanna.
Testul minicontact constă în 2 etape succesive: iniţial determinarea conductivităţii sale, urmată de răcirea
vinului pînă la + 5°C administrarea KHT contact şi menţinerea timp de 2 ore la această temperatură cu
omogenizare periodică a lui. La finele acestei perioade se determină conductivitatea finală a vinului fără
agitare sau încălzire preventivă. Diferenţa dintre conductivităţile determinate pentru vinurile stabile nu
trebuie să depăşească 50 µS/cm, în caz contrar vinul este succesibil precipitărilor tartrice în timp [9] şi [10].
Determinarea temperaturii de saturaţie s-a efectuat la temperaturi superioare 18 °C iar calculul
temperaturii de saturaţie se realizează prin expresia:
LF2  LF1
Tsat  T  , [°C]
33
unde T – temperatura probei, °C
LF2 – conductibilitatea după administrarea 5 g de KHT şi omogenizare, µS/cm
LF1 – conductibilitatea iniţială a probei, µS/cm
În cazul vinurilor tinere albe stabile, valoarea acestui parametru nu depăşeşte limita de 10÷12 °C, iar la valori
cuprinse între 12÷16°C se recomandă administrarea acidului metatartric sau carboximetilceluloza cu rol de
inhibitori ai procesului de cristalizare tartrică [8] şi [10].
3. Rezultate şi discuţii
Rezultatele aprecierii indicilor fizico-chimici şi cei ai stabilităţii cristaline au prezentat valori diferite
care au descris o legitate dependentă de metoda aplicată. Valoarea lor îniţială este descrisă în tabelul
următor, iar evoluţia lor în dinamică a probelor de vin a fost monitorizată.
Indicii fizico-chimici şi cei ai stabilităţii coloidale/cristaline au descris valori diferite care au descris o
legitate dependentă de metoda aplicată. Evoluţia în dinamică a parametrilor fizico-chimici ai probelor de vin
a fost monitorizată. O diminuare semnificativă s-a prezentat la anhidrida sulfuroasă în proporţie de 20÷45%,
majorarea acidităţii titrabile în medie cu 0,35 unităţi la probele martor, 1 şi nesemnificativ la celelalte.
Valorile parametrului cromatic, intensitatea colorantă s-au redus în proporţii diferite în dependenţă de
schema de tratare aplicată. În dinamică reducerea IC este cuprinsă între 4÷15 %, fiind maximă de 20÷30 %
între cele 2 perioade. Aceste diminuări ale IC sunt descrise de reducerea continutului de proteine din probe,
astfel că prin administrarea suspensiei fierbinte de bentonită suprasaturată în KHT se crează condiţii optime
pentru crearea şi creşterea cristalelor tartrice şi concomitent se reduce conţinutul proteinelor termoinstabile
din vin.

42
Tabelul 2.
Parametrii fizico-chimici şi organoleptici ai vinului tînăr cupaj Bianca/Sauvignon
№ Denumirea parametrilor determinaţi Valorile parametrilor determinaţi
crt.
1 TAV, % vol 13,0 + 0,1
2 Zahăr rezidual, g/l 3,33 + 0,11
3 Temperatura de saturaţie, TsatKTH ,º C 17 + 0,001
4 Temperatura de saturaţie Tsat CaT ,º C 8 + 0,001
5 Aciditatea titrabilă, g/l 5,82 + 0,04
6 Aciditatea volatilă, g/l 0,73 + 0,04
7 pH 3,53 + 0,01
8 Conţinutul de fier, mg/l 0,390 + 0,016
9 Conţinutul anhidrida sulfuroasă (liber/total), mg/l 70/90,8 + 1
10 Tipul de instabilitate manifestat Instabilitate coloidală şi cristalină

11 Caracteristica Vin opal, culoare galbenă cu nuanţe verzui. Aromă fină, curată dar
organoleptică închisă. Greoi în gust, nearmonios şi o uşoară aciditate

Doza majorată de agent de cristalizare, conţinut de 1,75 g/l reduce excesiv valoarea IC a probei de vin,
fapt prin care recomandăm doza de 1,5 g/l. Procesul de stabilizare cristalină a vinurilor este anevoios şi
îndelungat ce se petrece în două etape consecutive iar eficienţa sa este influenţată de o mulţime de factori,
atît compoziţionali cît şi referitori la proprietăţile fizico-chimice ale vinului şi regimurile termodinamice
aplicate la răcire şi păstrare. În baza calculelor, durata de stabilizare cristalină şi coloidală a probelor
analizate s-a realizat în intervalul 4÷10 zile.

Fig. 1. Variaţia intensităţii colorante a vinurilor pe durata tratării a probelor de vin.


O perioadă maximă a prezentat proba martor la care procesul de formare a germenilor de cristalizare este
lent şi de durată, atingînd 10 zile şi o temperatură de saturaţie de 11°C. Probele 3 şi 4, tratate cu preparatul
pectolitic urmat de suspensiei fierbinte de bentonită suprasaturată în KHT administrată în vinul răcit la -5°C,
au descris o durată de stabilizare de 4 şi respectiv 6 zile. Probele de vin astfel stabilizate au fost testate prin
trei teste de control a stabilităţii cristaline (minicontact, temperatura de saturaţie şi alcool) şi coloidale (proda
tanin, testare expres) fiind descrise ca stabilizate.
În plan organoleptic, tratarea vinurilor a determinat deschiderea aromei, persistenţa aromelor şi culorii
specifice acestui tip de vin. Probele 3 şi 4 au fost aprecciate cu punctaj maxim, această modificare
organoleptică a fost determinată de administrarea preparatului enzimatic combinat cu suspensia de bentonită
fierbinte suprasaturată în KHT.

43
Fig. 2. Diagrama evoluţiei temperaturii de saturaţie a probelor.
Testarea stabilităţii vinurilor prin determinarea temperaturii de saturaţie şi a testului de minicontact sunt
parametrii informativi important şi ce caracterizează nativitatea sa.
Concluzii
Generalizînd, recomandăm regimul optim de stabilizare complexă (coloidală şi cristalină) a vinurilor albe
tinere prin: administrarea preparatelor enzimatice, suspensiei fierbinte de bentonită saturată în KHT cu doza
de 1,5÷1,75 g/l în vinul răcit la -5°C şi menţinerea la această temperatură pînă la stabilizarea şi urmat de
filtrarea la aceeaşi temperatură.
Bibliografie
1. Costellucci F. Geographie de la consomation – est elle en frain de changer? Notes sur la conjoncture
vitivinicole mondiale OIV en 2012.
2. Viniflhor/INRA–UM2. Enquêtes sur la consommation du vin en France. IWSR (The International Wine
and Spirit Record) au salon international du vin et des spiritueux, 2012.
3. Maujean A., L. Sausy et Vallee D. Détermination de la sursaturation en bitartrate de potassium d'un vin.
Quantification des effets colloïdes protecteurs. Rev. Fr. Oenol. - cahier scientifique, 100 (4), 39-49, 1985.
4. Boiret M., Marty A., Fabrega C., Guittard A., Tixier A., Schaeffer A. and Schlewltz A. Indice de
stabilite tartrique des vins et risque de precipitation. Rev. Fr. Oenol., 128, 53–58, 1991.
5. Usseglio-Tomasset L., Ubigli M. et Barbero L. L'état de sursaturation des vins en tartrate acide de
potassium. Bulletin O.I.V., 739-740, 703-719, 1992.
6. Гержиковой В. Методы технохимического контроля в виноделии. Симферополь: Изд. Таврида,
304, 2009.
7. Датинашвили Е., Павленко Н., Маликова В. Влияние технологических обработок вин на
стойкость их к коллоидным помутнениям. Изд. Крым, 56, 1971.
8. B.I. MD 2012 0153, Prida I., Prida A., Ialovaia An., alţii Procedeu de stabilizare a vinului faţă de
tulburărilor cristaline. Nr. naţional 637 din 31.05.2013.
9. Таран Н., Зинченко В. Современные технологии стабилизации вин. Монография, Кишинэу:
НАМ, 240, 2006.
10. Würdig G., Müller T., and Friedrich G. Méthode pour caracteriser la stabilite du vin vis-a-vis du tartre
par determination de la temperature de saturation. Bulletin. O.I.V., 613, 220–228, 1980.

44
COMPUŞI COMPLECŞI AI METALELOR DE TRANZIŢIE ÎN BAZA
O-VANILINIZONICOTINOILHIDRAZONEI

Autori: Liudmila GUSINAa,b, Diana DRAGANCEAa , Ion BULHACa, Ana VEREJANb

Institutul de Chimie al AŞM


a

b
Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Ligandul o-vanilinizonicotinoilhidrazona este obţinut în laborator după metoda descrisă în


literatură [1-2], cu scopul de a fi utilizat în calitate de ligand organic la obţinerea noilor compuşi
coordinativi ai metalelor de tranziţie. La interacţiunea ei cu săruri de oxovanadiu şi dioxomolibden au fost
obţinuţi trei compuşi coordinativi, unul dintre care este mononuclear [VO2(HL) ]·1.2H2O (1), al doilea are
structură ciclică tetranucleară [MoO2(L)] 4 (2), iar al treilea un complex heterometalic de tip cation-anion
[VO(HL)(MeO)(MeOH)] + [CoIII(DH)2Cl2]– . Compuşii au fost studiaţi cu ajutorul analizei elementale,
spectroscopiei în IR şi a difracţiei razelor X.
.
Cuvinte cheie: compuşi coordinativi, vanadiu, molibden, spectroscopie IR, raze X.

1. Introducere
Hidrazida acidului izonicotinic este unul din cei mai clasici reprezentanţi ai hidrazidelor, a căror
proprietăţi biologice au fost studiate pe larg, dat fiind faptul că compuşii ei intră în compoziţia diverselor
produse farmaceutice cu aspect tubercolostatic (izoniazida) şi antitumoral. Liganzii obţinuţi în baza
hidrazidelor cu aldehide şi cetone polifunţionale ocupă un loc deosebit printre liganzii organici, pe de o parte
datorită diversităţii proprietăţilor donore şi capacităţii de a-şi schimba modul de coordinare în dependenţă de
condiţiile de desfăşurare a sintezei, pe de altă parte datorită activităţii biologice ce se activează la formarea
compuşilor complecşi cu metalele de tranziţie. Studiile recente au arătat un interes sporit faţă de ligandul
polidentat, ce face parte din clasa bazelor Schiff, o-vanilinizonicotinoilhidrazona. Astfel, au fost obtinuţi
compuşi binucleari ai lantanidelor [1], şi cu structură polimerică ai manganului [2], care au demonstart
proprietăţi de SMM (single-molecule magnets) [2].
În aceasta lucrare sunt descrişi compuşi coordinativi ai vanadiului şi molibdenului în baza o-
vanilinizonicotinoilhidrazonei, un agent de coordinare ce conţine cinci atomi donori (potenţial pentadentat),
care se manifestă ca un ligand ditopic prin intermediul a două moduri de coordinare, tridentat şi în calitate de
punte către doi atomi ai metalului.
Ligandul utilizat la obţinerea compuşilor descrişi în această lucrare face parte din vasta clasă de
substanţe organice numită baze Schiff. Acestea ca şi liganzi, se caracterizează prin o variaţie de posibilităţi a
coordinării la ionul de metal. Acest fapt este foarte apreciat în chimia coordinativă, din moment ce tocmai el
stă la baza obţinerii unui număr mare de compuşi cu structuri, proprietăţi şi utilizări cît mai variate. La
variaţia modului de coordinare a acestui tip de liganzi, un rol important î-l are fenomenul de tautomerie ceto-
enolică şi faptului că pot fi supuşi deprotonării la atomii de oxigen amidic dar şi al grupei hidroxil. În schema
de mai jos prezentăm forma tautometrică enolică şi cea cetonică.

OCH3 OCH3
OH OH
O OH
N N
N N
H
N N

Forma cetonică Forma enolică

Fig. 1. Fenomenul de tautomerie

45
Lucrarea este o prezentare a modului de sinteză şi descrierea a 3 compuşi coordinativi noi obţinuţi în
Laboratorul Chimie Coordinativă din cadrul Institutului de Chimie al AŞM. Ligandul şi compuşii
coordinativi au fost caracterizaţi cu ajutorul spectroscopiei în IR şi studiului cu raze X, analiza elimentală.

2. Materiale şi metode
Metode de sinteză şi analiză

Pentru efectuarea sintezelor au fost folosiţi atît reagenţi comerciali cît şi obţinuţi în laborator de către
autorii lucrării. Analizele conţinutului elementelor C, H, N în compuşii studiaţi au fost efectuate la analizorul
de elemente Vario EL III. Spectrele în IR au fost înregistrate la spectrofotometrul Perkin-Elmer Spectrum
One FT în domeniul 4000-600cm-1.

Obtinerea o-vanilinizonicotinoilhidrazonei

Condensarea ligandului organic în baza hidrazidei acidului izonicotinic şi a o-vanilinei a fost


efectuată în etanol, la refluxare timp de o oră, conform schemei de mai jos (Fig.2) [3].

Fig. 2. Schema de sinteză al produsului organic utilizat în calitate de ligand

Conform analizei elimentale sunt obţinute următoarele rezultate: găsit, %: C-61.00; H-5.42; N-15.34,
pentru C14H13N3O3 calculat,%: C-61.99; H-4.80; N-15.50. Studiul spectroscopic în IR denotă condensarea
celor două substanţe iniţiale prin apariţia concomitentă a benzilor de la 1685cm-1, bandă ce este atribuită
legăturii C=O şi cea de la 1610 cm-1 frecvenţă ce este caracteristică pentru legătura C=N.

Prepararea complecşilor
Complexul (1), [VO2(HL)]·1.2H2O:
Amestecul format din 0.28g (1mmol) de VO(acac)2 si 0.27g (1 mmol) o-vanilinizonicotinoilhidrazonă
a fost dizolvat în amestecul format din 10 ml de metanol la o agitare continuă la temperatura de 50 ºC în
decurs de 10 min. Se obţine o soluţie maro, care a fost lăsată la temperatura camerei pentru o zi, iar
precipitatul cristalin ce conţinea cristale acceptabile pentru analiza cu raze X a fost separat, spălat cu metanol
şi uscat în aer (Fig. 2). Randamentul reactiei este de 62%.
Analiza elimentala pentru complexul (1): găsit, %: C-45.13; H-4.21; N-11.22, pentru C14H14.4N3O6.2V
calculat,%: C-44.86; H-3.87; N-11.21.

OCH3
OCH3
OH MeOH O O
O + VO(acac)2 O
V O
N 50 grade, 10 min
N N
H N
N
NH+

Fig. 3. Schema de sinteză pentru compusul complex (1)

46
Complexul (2), [MoO2(L)] 4:
Compusul complex tetranuclear [MoO2(L)]4, a fost obţinut în urma reacţiei dintre 0.14g (0.3 mmol)
[MoO2(L)∙MeOH] obţinut anterior [4] şi un agent de coordinare de natură organică ce putea servi drept
ligand punte, in raport molar de 1:1. În rezultat se obţine o soluţie brună ce este lăsată la temperatura
camerei, peste cîteva zile din soluţie au fost colectate cristale de culoare maro-uşor roşcate în formă de
pătrat. Este de menţionat faptul că în compoziţia substanţei nou obţinute intră doar compusul complex
mononuclear. Randamentul reacţiei este unul mic, 40%.
Complexul (3), [VO(HL)(MeO)(MeOH)]+ [Co(DH)2Cl2]-:
Compusul (3) este unul de tip anion-cation complex şi a fost obţinut din amestecul de compuşi coordinativi:
[Co(DmgH)2Cl(H2O)] şi [VO2(HL)]·1.2H2O în metanol. S-a urmărit scopul de a obţine compuşi complecşi
heterometalici, rezultatul însă a fost deosebit.

3. Rezultate şi discuţii
La condensarea hidrazidei acidului izonicotinic cu 2-hidroxi-3-metoxibenzaldehida (o-vanilina) se
obţine un agent de coordinare organic din clasa bazelor Schiff. În cazul complexului (1), V(IV) este oxidat
pîna la V(V) sub acţiunea oxigenului din aer se oxidează pînă la dioxovanadiu, iar molecula H 2L formează
un ligand negativ cu sarcina (-1). Analiza elementală confirmă compoziţia acestuia [VO2(HL)]∙1,2H2O, cei
doi atomi de oxigen fiind aranjaţi în poziţie cis unul faţă de altul. Numărul de coordinare (5) al vanadiului
este satisfăcut de coordinarea tridentată al ligandului organic prin setul de atomi donor ONO: atomul de
oxigen fenolic deprotonat, atomul de azot iminic şi atomul de oxigen carbonilic al fragmentului izonicotinic
(figura 4). Studiul cristalografic arată şi cristalizarea moleculelor de apă. Este observat şi faptul că atomul de
azot piridinic este protonat, fapt mai întîilnit în literatură pentru complecşii cu liganzi asemănători.[5,6].

Fig. 4. Structura compusului (1). Moleculele de apă sunt omise pentru claritate.

Compuşii (2) şi (3) au fost obţinuţi în urma încercării de a folosi pe deplin capacitatea atomilor donori,
care rămîneau neparticipanţi în procesul de coordinare (atomii de azot piridinic şi hidrazinic). Atfel de
strategii de sinteză au mai fost descrise în literatura de specialitate [7]. Trebuie de menţionat că rezultatul a
fost diferit: pentru compusul (2) s-a reuşit coordinarea atomului de azot piridinic, iar pentru compusul (3) s-a
observat o rearanjare a componenţilor iniţiali ai reacţiei.
În cazul compusului (2) analiza roentgen-structurală arată că ligandul organic coordinează în aceiaşi
modalitate ca şi la compusul comlex (1) doar că ligandul este în formă dianionică coordinat către ionul cis-
MoO22+ . Al şaselea loc de coordinare rămas este ocupat de atomul de azot piridinic al unui fragment
izonicotinhidrazidic al unui complex vecin. Un astfel de mod de coordinare asigură ionului central o
configuraţie spaţială octaedrică, iar patru fragmente [MoO2(L)] formează un ansablu tetranuclear cu o
structură ciclică (Figura 5) [8]. Compusul de tip cation-anion [VO(HL)(MeO)(MeOH)]+ [CoIII(DH)2Cl2]– este
format din doi ioni complecşi: cationul de metanolmetoxo-o-vanilinizonicotinoilhidrazonoxovanadiu şi
anionul de diclordidimetilglioximcobaltat(III). Atomul de cobalt(III) are o configuraţie spaţială octaedrică
distorsionată. În planul ecuatorial se plasează patru atomi de azot, cîte doi de la două molecule de
dimetilglioximă monodeprotonate, iar cele două poziţii axiale sunt ocupate de doi anioni de clor. La ionul
complex cationic se observă o deosebire faţă de compusul complex (1): un oxo ligand este înlocuit cu un
ligand metoxo, iar atomul central aici manifestă numărul de coordinare (6), la el mai fiind coordinată o
moleculă de metanol. Datorită acestui fapt dar şi că atomul de azot piridinic este protonat această porţiune de
compus are sarcina (+), astfel conturindu-se un complex interesant de tipul cation-anion.

47
Fig. 5. Structura compuşilor (2)-stînga, (3)-dreapta

Concluzii
Au fost sintetizaţi şi studiaţi cu ajutorul analizei elementale, spectroscopiei în IR şi studiului cu raze X
trei compuşi coordinativi noi ai V si Mo cu o-vanilinizonicotinoilhidrazona, avînd în calitate de liganzi axiali
cîte doi atomi de oxigen în cazul compuşilor mononucleari. Structura ambilor complecşi mononucleari (1) şi
(2) constă dintr-un fragment de agent de coordinare de natură organică. În structura celui de al doilea compus
apare un alt tip de coordinare, prin intermediul atomului de azot piridinic, deci aici se adeveresc aşteptările
de la liganzii din clasa bazelor Schiff, de a forma nişte sisteme macromoleculare cu reţele extinse, anume
prin intermediul atomului de azot piridinic. Comlexul (3) este un compus heterometalic unul deosebit şi
neaşteptat prin însăşi natura sa.

Aducem sincere mulţumiri Dr. Sergiu Şova pentru efectuarea experimentelor cu ajutorul difracţiei cu
raze X a monocristalelor.

Bibliografie

1. P.-H. Lin, T.J. Burchell, R. Clerac et al. Angew. Chem. Int. Ed. 2008, 47, 8848 –8851
2. P-H. Lin, S. Gorelsky, D. Savard et al. Dalton Trans., 2010, 39, p. 7650–7658.
3. D.-S. Yang. J. Chem. Crystallogr. 2007, 37, 343–348.
4. L. Gusina, I. Bulhac, D. Dragancea et al. Revue Rumaine de Chimie, 2011, V56, N10-11, 981-985.
5. D. R. Richardson and P. V. Bernhardt, J. Biol. Inorg. Chem., 1999, 4, 266-273.
6. Yu Q., Li Ch.-Y., Biang H.-D., Chinese J. Struct. Chem., 2007, V26, N1, 37.
7. H. H. Monfared. Polzhedron, 2011, V.30. p. 1842-1848.
8. V. Vrdoljak, B. Prugovecki, D. Matkovic-Calogovi et al. Cryst. Growth Des., 2010, 10(3), p. 1373–1382.

48
VALORIFICAREA MANANILOR MICROBIENI ÎN DIVERSE DOMENII
ALE ECONOMIEI ȚĂRII

Autori: Ludmila FULGA, Elena MOLODOI, Agafia USATÎI, Elena CHIRIȚA,


Nadejda EFREMOVA, Natalia CHISELIȚA, Tamara BORISOVA

Institutul de Microbiologie și Biotehnologie al AȘM

Abstract: Studiul cuprinde o analiză amplă și minuţioasă a publicaţiilor știinţifice de ultimă oră la tema de
cercetare şi reflectă valoarea biotehnologică a levurilor genului Saccharomyces ca producenţi specializaţi
în biosinteza mananilor. Este redată compoziția peretelui celular, clasificarea și mecanismele de biosinteză
a mananilor în celulele de levuri, proprietăţile și efectele biologice, domeniile de utilizare a mananilor de
natură microbiană.

Cuvinte cheie: Polizahide, manani, levuri, Saccharomyces cerevisiae

Levurile reprezintă un obiect biotehnologic de mare perspectivă, fiind considerate o sursă valoroasă de
substanțe biologic active cu spectru larg de aplicare. Grație compoziției sale chimice complexe, biomasa
levuriană asigură un aport de nutrienţi cu valoare atât energetică și nutriţională ridicată, cât și terapeutică.
Interes sporit prezintă levurile ca producenți de polizaharide, în particular manani. Valoarea economică a
mananilor este redată de posibilitatea utilizării lor în diverse domenii - medicină, industria farmaceutică,
industria alimentară, vinificație, cosmetologie, etc.
Mananii sunt asociaţi covalent cu proteinele, formând glicoproteine, în special manoproteine (5-20%
proteine şi 80-90% manoză) cu masa moleculară cuprinsă între 20.000 și 200.000. Localizate preponderent
în stratul exterior a peretelui celular, manoproteinele pot stabili asocieri cu β-1,3 şi β-1,6 glucanii (prin
intermediul legăturilor fosfodiesterice) formând carcasa matricei celulare [13].
Rolul esenţial al mananilor este cel de protecție, asigurând rigiditatea celulei (protejând-o astfel de
presiunea osmotică) și menţinînd forma acesteia în conformitate cu stadiul ciclului celular [15]. Anume
aceşti compuși manifestă proprietăţi de reglare a permiabilității peretelui celular implicîndu-se astfel în
transportul macromoleculelor din spaţiul periplasmic în mediul extern şi viceversa [7]. De asemenea,
mananul este implicat în reacţiile de floculare şi aglutinare ale drojdiilor, proprietăţi tehnologice importante
pentru drojdiile de fermentație [4].
O particularitate importantă a componenţilor mananici este diferenţierea lanţului polizaharidic într-un ax
principal (miez) şi lanţ periferic. Axul principal se caracterizează prin aceea că lanţurile laterale sunt ataşate
de acesta prin legături α-(1-3), iar prima unitate structurală manozică este linkată β-(1-4) la unitatea di-N-
acetilchitobioză [18] (fig. 1).

Fig. 1 Structura moleculei de manani

49
Mananii conțin polimeri ai D-manozei (component principal), 3-5% proteine și 1-2% acid fosforic.
Polimerii manozei sunt legați de proteină prin legături N-glicozidice, care conțin două resturi de N-
acetilglucozamină (GlcNAc) la un rest de asparagină și prin legături O-glicozidice la un rest de serină sau
treonină. Lanțul poliglucidic N-glicozidic are un schelet de resturi manopiranozil legate α-1,6 de
oligozaharide ramificate care conțin resturi manopiranozil legate prin legături α-1,2; α-1,3; β-1,2; β-1,6 și α-
1,6 și prin legături fosfodiesterice.
Biosinteza mananilor, studiată mai detaliat la levuri și bacterii, se petrece cu participarea nucleozid-
difosfaților, de la care restul de manoză este transferat pe un exponent lipidic, iar apoi se anexează la lanțul
polizaharidic în formare (fig. 2).

Fig. 2 Etapele biosintezei mananilor [22]

Mananii se caracterizează printr-o heterogenitate accentuată, determinată de gradul de polimerizare al


unităţilor manozice, de tipurile legăturilor ce se stabilesc, de modul de complexare cu alte tipuri de molecule
şi de prezenţa altor tipuri de reziduri ozidice.
Prin urmare, aceştia din urmă pot clasificaţi în: manani liniari (alcătuiți din lanțuri lineare 1,4-β-D-
manopyranosil și galactoză), glucomanani (manoză și glucoză, în raport de 3:1), galactomanani (care conțin
resturi de manoză și galactoză), galactoglucomanani (care conțin rest de manoză, glucoză și galactoză în
raport de 3:1:1) etc. Cu excepția mananului în peretele celular au fost identificate și alte resturi de zaharide -
acid sialic, galactoză și fucoză.
Polizaharidele sunt sintetizate de o varietate mare de microorganisme. Astfel, producători de manani sunt
considerate levurile genului Saccharomyces, Rhodotorula şi Sporobolomyces. Reprezentanţii genului
Hansenula şi Pichia sintetizează în particular fosfomanani. De asemenea, componente ale manozei au fost
identificate şi la levurile genului Cryptococcus, Lipomyces, Candida, Torulopsis. Conţinut mai modest de
manani a fost stabilit şi la unele specii de bacterii, cum sunt Bacillus şi Corynebacterium şi fungi din genul
Trichosporon [11,12,24,20,23,24].
Actualmente, polizaharidele microbiene îşi găsesc aplicarea practică în diverse ramuri ale economiei:
medicină, industria farmaceutică, industria alimentară, cosmetologie, hidrometalurgie, etc.
Majoritatea polizaharidelor sunt biologic active şi sporesc rezistenţa organismelor vii la infecţiile virale
şi bacteriene, posedă acţiune antitumorală şi antigenică, fiind utilizate frecvent în medicină în diagnostică,
substituenţi ai plasmei sangvine, etc. Datorită proprietăţilor sale specifice, mananii pot fi utilizaţi în calitate
de stabilizatori şi agenţi de îngroşare, stabilizare şi dispersie, înlocuind-ui astfel pe cei de origine bacteriană
şi vegetală. O altă direcţie, este aplicarea acestora în calitate de agenţi de îngroşare şi gelifianţi în producerea
siropurilor şi gemurilor, produselor cosmetice. De asemenea, graţie proprietăţilor sale de flocurare, mananii
sunt folosiţi în procesele de purificare, concentrare şi separare a metalelor. De perspectivă este utilizarea
exopolizaharidelor ca bază specifică în producerea enzimelor.
Mananii obținuți din drojdii prezintă interes deosebit pentru oenologie. Datorită interacțiunii sale
specifice cu antocianii și taninurile, manoproteinele contribuie direct la stabilitatea culorii și diminuarea
astringenței vinului [8,9].
Manoproteinele au proprietate de a se combina cu compușii fenolici, diminuând astfel indicele total al
polifenolilor. De asemenea, favorizează desfășurarea expresiei aromatice - prin mărirea senzațiilor de volum
gustativ, îmbunătățind astfel caracteristicile organoleptice ale vinului [5]. În plus, exopolizaharidele
contribuie la stabilitatea tartrică, împiedicând cristalizarea sărurilor de acid tartric [11].

50
Studiile recente au demonstrat, că emulsificatori din surse naturale pot avea avantaje numeroase fața de
cele obținute pe calea chimică. Manoproteinele - componenta majoră a peretelui celular al levurilor
Saccharomyces cerevisiae, prezintă un bioemulsificator efecient. Manoproteine posedă de asemenea
capacitate de gelifiere. În anumite condiţii, în soluţiile de manoproteine se produc asocieri intermoleculare
prin care zone ale lanţurilor de polimeri se cuplează formând zone de joncţiune, ce conduc la formarea de
reţele tridimensionale de tipul gelurilor [3].
Ochratoxina A este un metabolit secundar, al unor specii de fungi din genul Aspergillus şi Penicillium.
Aceasta micotoxină se conține în struguri, sucuri de struguri şi must de struguri, precum și în diferite suşe de
cereale, boabe de cafea, fasole şi fructe uscate [2,27].
Potrivit unor studii, vinul este considerat a doua sursă majoră de ochratoxina după cereal. Este o toxină
nefrotoxică cu proprietăţi carcinogenice, teratogenice, imunotoxice şi neurotoxice. Cercetările recente au
demonstrat, că manoproteinele îndeplinează un rol considerabil în adsorbție și neutralizare ochratoxinei [56,
100].
Cercetările recente au stabilit perspectiva utilizării manoproteinelor obținute din levuri în domeniul
medicinei și zootehniei [21]. Potrivit literaturii de specialitate, că tulpina de drojdie Rhodotorula glutinis se
caracterizează prin cantități mari de manan exocelular. Identitatea structurală confirma posibilitatea utilizării
mananului în calitate de antigen imunoreactiv în diagnosticul serologic al leptospirozei [20].
Studiile realizate în această direcție demonstrează faptul, că manoproteinele posedă proprietăți
imunomodulatoare - induc imunitate celulară și umorală. Este cunoscut efectul antineoplastic și antioxidant
al mananilor extrași din levuri Saccharomyces cerevisiae [10,16]. Aceștia prezintă efect de bioprotecție
contra infecțiilor intestinale cauzate de enterobacterii.
Conform cercetătorilor Aljindeel și al., manoproteinele extrase din Candida albicans posedă efect
imunomodulator și pot fi utilizate în tratarea brucelozei [1]
Sunt cunoscute preparate comerciale BIO-MOS și MTB100 cu aplicare în zootehnie, la prevenirea
bolilor infecțioase de diverse origini, precum și la eliminarea micotoxinelor și inhibarea efectul lor toxic
[14,18]. De asemenea, este răspândit şi un alt preparat cu proprietăți antimicrobiene obținut din biomasa de
Saccharomyces cerevisiae destinat tratării infecțiilor gastro-intestinale la animale, mai ales la păsări. Acest
efect se manifestă prin faptul că manoproteinele blochează sinteza proteinelor bacteriene de structură [29].
Cele mai importante caracteristici ale manoproteinelor izolate din pereții celulari ai levurilor din genul
Saccharomyces cum ar fi solubilitatea în apă, greutate moleculară relativ mică (15-30 kDa) și efectul
exercitat antimutagenic prezintă interes pentru utilizarea lor ca potențiali agenți naturale de protecție [17].
Astfel, studiul analitic al literaturii de specialitate a permis de a evidenţia relevanța investigaţiilor
orientate spre selectarea producătorilor specializați în biosinteza mananilor, stabilirea proprietăților
fiziologice și componenței biochimice care ar prezenta importanţă teoretică şi practică considerabilă pentru
biotehnologie.

Bibliografie

1. Aljindeel, T. The use of cell wall mannoproteins of Candida albicans as immunomodulators in mice
vaccinated with Brucella RB51 vaccine. Al-Anbar J. Vet. Sci., 5(1), 2012, p.15-22.
2. Bizaj, E., Mavri, J., et al. Removal of ochratoxin A in Saccharomyces cerevisiae liquid cultures. J.
Enol. Vitic., 30(2), 2009, p.151-155.
3. Cameron, D., Cooper, D., Neufeld, R. The mannoprotein of Saccharomyces cerevisiae is an effective
bioemulsifier. Appl. Environ. Microb., 54(6), 1988, p.1420-1425.
4. Caridi, A. Enological functions of parietal yeast mannoproteins. Antonie van Leeuwenhoek, 89,
2006, p.417–422.
5. Caridi, A. New perspectives in safety and quality enhancement of wine through selection of yeast
based on the parietal adsorption activity. Int. J. Food Microb., 120(1-2), 2007, p.167-172.
6. Chulze S., Magnoli C., et al. Occurrence of ochratoxin A in wine and ochratoxigenic mycoflora in
grapes and dried vine fruits in South America. In: Int. J. Food Microbiol., 2006, vol. 111, p. 5-9.
7. De Nobel, J., Klis, F., et al. The glucanase-soluble mannoproteins limit cell wall porosity in
Saccharomyces cerevisiae. Yeast, 6(6), 1990, p.491–499.
8. Goncalves, F., Heyraud, A., De Pinho, M., Rinaudo, M. Characterization of white wine
mannoproteins. J. Agric. Food Chem., 50(21), 2002, p.6097-6101.
9. Guadalupe, Z., Martinez, L., Ayestaran, B. Yeast mannoproteins in red winemaking: effect on
polysaccharide, polyphenolic, and color composition. Am. J. Enol. Viticul., 61(2), 2010, p.191-200.

51
10. Hong-Zhi, L., Qiang, W., et al. Immunoactivities and antineoplastic activities of Saccharomyces
cerevisiae mannoprotein. Carbohyd. Polymers, 83, 2011, p.1690-1695.
11. Juega, M., Nunez, Y., et al. Influence of yeast mannoproteins in the aroma improvement of white
wines. J. Food Sci., 77(8), 2012, p.499-504.
12. Krajcovic, J. Antioxidant and antimutagenic activity of mannan neoglycoconjugates: mannan-human
serum albumin and mannan-penicillin G acylase. Mutat. Res., 606(1-2), 2006, p.72-79.
13. Klis, F., Pieternella, M., Klaas, H., Stanley, B. Dynamics of cell wall structure in Saccharomyces
cerevisiae. FEMS Microbiology Reviews, 26(3), 2002, p.239-256.
14. Kogan, G., Kocher, A. Role of yeast cell wall polysaccharides in pig nutrition and health protection.
Livestock Science, 109, 2007, p.161-165.
15. Kollar, R., Reinhold, B., Petrakova, E., et al. Arhitecture of the yeast cell wall. Beta (1-6), glucan
interconnects mannoprotein, beta (1-3)-glucan and chitin. J. of Biol. Chem., 272(28), 1997,
p.17762-17775.
16. Krajcovic, J. Antioxidant and antimutagenic activity of mannan neoglycoconjugates: mannan-human
serum albumin and mannan-penicillin G acylase. Mutat. Res., 606(1-2), 2006, p.72-79.
17. Krizkova, L., Durackova, Z., Sandula, J., et al. Antioxidative and antimutagenic activity of yeast cell
wall mannans in vitro. Mutat. Res., 497(1-2), 2001, p.213-222.
18. LeMieux, M., Southern, L., Bidner, T. Effect of mannan oligosaccharides on growth performance of
weanling pigs. J. Anim. Sci., 81, 2003, p.2482–2487.
19. Lesage, G., Bussey, H. Cell Wall Assembly in Saccharomyces cerevisiae. Microb. Mol. Biol. Rev.,
70(2), 2006, p.317-343.
20. Mateo R., Medina, A., et al. An overview of ochratoxin A in beer and wine. Int. J. Food Microbiol.,
119, 2007, p.79-83.
21. Matsuo, K., Isogai, E., Araki, Y. Utilization of exocellular mannan from Rhodotorula glutinis as an
immunoreactive antigen in diagnosis of leptospirosis. J. Clin. Microbiol., 38(10), 2000, p.3750–
3754.
22. Morales, R., et al. Effects on productive parameters and digestive mucosa of broilers caused by feed
supplemented with cell walls Saccharomyces cerevisiae, beta-glucans and mannoproteins. Poultry
Sci., 87(1), 2008, p.173-178.
23. Munro S. What can yeast tell us about N-linked glycosylation in the Golgi apparatus? FEBS Letters,
498(2), 2001, p. 223-227.
24. Nguyen, T., Fleet, G., Rogers, P. Composition of the cell walls of several yeast species. App. Microb.
Biotech., 50(2), 1998, p.206-212.
25. Pavlova, K., et al. Production and characterization of an exopolysaccharides by yeast. World J.
Microbiol. Biotech., 20(4), 2004, p.435-440.
26. Usatîi, A., Molodoi, E., Chiseliţa, N., Chiseliţa, O., Efremova, N., Borisova, T., Fulga, L. Tulpini de
drojdii – surse valoroase pentru obţinerea β-glucanilor şi mananilor. Buletinul Academiei de Ştiințe
a Moldovei, 3(325), 2011, p.128-134.
27. Usatîi, A., Molodoi, E., Efremova, N., et al. Phenotypical signs and chemical composition of
Saccharomyces cerevisiae – mannoprotein producers. Analele Universităţii din Oradea, Fascicula
Biologie, XIX(2), 2012, p.110-115.
28. Zimmerli, B., Dick, R. Ochratoxin A in table wine and grape juice: occurrence and risk assessment.
Food Add. Contam., 13, 1996, p.655-668.
29. Залашко, М. Физиологическая регуляция метаболизма дрожжей. Мн.: Навука i тэхнiка, 1991,
332 c.
30. Ломовский, О., Королев, К., и др. Профилактический aнтибактериальный препарат и способ
его получения. Патент RU 2406516 C1, 20.12.2010, с.1-13.

52
PROPRIETĂȚILE HIGROSCOPICE ALE AMIDONULUI

Autor: Viorica BULGARU


Conducător științific: Jorj CIUMAC, dr., prof. univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Determinarea higroscopicităţii s-a realizat prin determinarea capacităţii de adsorbţie a apei a
amidonului de soriz, porumb și cartofi. Toate curbele sînt sigmoidale, de tipul II și sunt caracteristice pentru
adsorbţia în straturi multimoleculare. Plasate în ordinea creşterii higroscopicităţii (izotermele de adsorbţie,
t=23°C), după valorile umidităţii produsului în mediul cu activitatea apei a w=1,00 probele formează seria:
amidon de soriz (17,60% s.u.)→ amidon de porumb (19,60% s.u.)→ amidon de cartofi (22,20% s.u.).
Fenomenul este similar pentru procesul de desorbţie şi pentru procesele de adsorbţie–desorbţie la
temperatura de 5°C. Efectul de histereză este caracteristic pentru toate probele de amidon și practice pentru
tot intervalul activităţii apei. Izotermele de sorbţie sunt dependente de temperatură. Astfel pentru aceeaşi
umiditate absolută a amidonului, activitatea apei la temperatura 5°C este mai mare decât la temperatura
23°C. Pentru a estima unii parametri fizico – chimici care vizează proprietăţile higroscopice ale amidonului
de soriz, s-a folosit teoria BET. Capacitatea monostrat este de 460 μmol/g, suprafaţa specifică a
adsorbantului (amidon de soriz) este 57.3m2 /g .

Cuvinte cheie: propietăți higroscopice, activitatea apei, amidon, soriz

1. Întroducere
Proprietăţilor higroscopice ale alimentelor (în special celor pulverulante) sunt parametri importanți
pentru conservarea lor. De cele mai multe ori acestea se caracterizează prin curbele de sorbție-desorbție și de
proprietățile termodinamice în funcție de umiditatea produsului. Caracterul curbelor de sorbție-desorbție și
valorile parametrilor termodinamici sunt importante pentru conceperea produselor și proceselor tehnologice
noi.
Când un aliment este ţinut într-un mediu cu temperatură și umiditate constante, el poate ajunge la
echilibru cu acel mediu. Graficul umidităţii relative de echilibru, la o temperatură dată, în funcţie de
umiditatea relativă a aerului se numeşte izotermă de sorbţie. O izotermă obţinută prin expunerea solidului la
aer, a cărui umiditate creşte, se numeşte izotermă de adsorbţie. Cea obţinută prin expunerea solidului la aer,
a cărui umiditate scade, este cunoscută ca izotermă de desorbţie. Majoritatea materialelor uscate prezintă
„histerezis”, adică cele două izoterme sunt diferite [1].
Interpretarea izotermelor de adsorbţie în cadrul modelului BET (Brunauer, Emmett şi Teller) pleacă de la
următoarele ipoteze:
 adsorbţia este localizată pe anumite centre active;
 fiecare centru activ poate adsorbi numai o moleculă;
 energia de adsorbţie a particulelor este identică pentru toate particulele adsorbite şi nu depinde de
prezenţa sau absenţa altor particule pe centrele vecine.
Exprimarea matematică a acestui mecanism de adsorbţie, duce la expresia ecuaţiei BET:

p / p0 1  C  1  p 
 a   a  0 
a

n 1 p / p 0

n m C  n m C  p 
, (1)

unde:
p - este presiunea de echilibru a adsorbatului;
po - presiunea de saturare a vaporilor adsorbatului la temperatura de lucru;
na - cantitatea adsorbită;
nam- capacitatea de monostrat - adică cantitatea de adsorbat necesară pentru acoperirea întregii
suprafeţe a solidului cu un strat de molecule;
C - constantă ce se calculează analitic.

53
2. Materiale și metode
Materiale: amidon de soriz, amidon de porumb, amidon de cartofi, soluții de acid sulfuric (conecentrații
0, 10, 20, 30, 40, 50, 60, 70, 75,80 g/100g sol.).
Metoda de detrminare a izotermelor de sorbție constă în măsurarea masei probei (plasate în condiții
prestabilite de mediu-temperatură și umiditate relativă a aerului) în funcție de timp [2].

3. Rezultate și discuții
3.1. Izotermele de sorbţie a vaporilor de apă pe suprafaţa granulelor de amidon
Izotermele de sorbție sunt importante pentru prevenirea fenomenelor de degradare a produsului
alimentar în timpul păstrării. Ele sunt trasate pe baza valorilor conținutului de apă în echilibru și valorilor ce
corespund activităților apei.
Curbele izotermelor de absorbţie si de desorbţie la 23 OC și 5 OC a amidonului de soriz, de porumb și
de cartofi sunt prezentate în figurile 1 şi 2.
a) amidon de soriz

b) amidonde porumb c) amidonul de cartofi

Fig. 1. Izotermele de adsorbţie şi desorbţie a vaporilor de apă pe suprafaţa granulelor de amidon la 23 OC (a)-
amidon de soriz, b) amidon de porumb, c) amidon de cartofi)

Analiza figurilor 1 și 2 arată că curbele de adsorbţie a probelor au acelaşi caracter. Toate curbele sînt
sigmoidale, de tipul II și sunt caracteristice pentru adsorbţia în straturi multimoleculare.

54
Izotermele de desorbţie arată că absorbţia apei este minimă atunci când activitatea apei este redusă şi
maximă atunci când activitatea apei este destul de semnificativă. Există totuşi unele deosebiri.
Limitele intervalului activităţii apei, care corespunde formării stratului monomolecular (regiunea A),
sunt diferite și constituie pentru amidonul de soriz 0-0,32, amidonul de cartofi 0-0,34 şi cel de porumb 0,-
0,20. În regiunea B toate curbele au formă aproape liniară, însă pantele (înclinarea) lor diferă nesemnificativ,
fiind mai mici pentru amidonul de soriz și mai mari pentru amidonul de porumb. Cu cît valoarea pantei este
mai mare cu atât este mai mic riscul unei creşteri bruşte a activităţii apei amidonului. În regiunea C toate
curbele cresc semnificativ până la valori maximale a umidităţii de echilibru.

a) amidon de soriz

b) amidon de porumb c) amidon de cartofi

Fig. 2. Izotermele de adsorbţie şi desorbţie a vaporilor de apă pe suprafaţa granulelor de amidon la 5 OC (a)-
amidon de soriz, b) amidon de porumb, c) amidon de cartofi)

Plasate în ordinea creşterii higroscopicităţii (izotermele de adsorbţie, t=23°C), după valorile


umidităţii produsului în mediul cu activitatea apei aw=1,00 probele formează seria: amidon de soriz (17,60%
s.u.)→ amidon de porumb (19,60% s.u.)→ amidon de cartofi (22,20% s.u.).
Fenomenul este similar pentru procesul de desorbţie şi pentru procesele de adsorbţie –desorbţie la
temperatura de 5°C.
Higroscopicitatea depinde în mare parte de compoziţia chimică şi de dimensiunile granulelor de
amidon. Higroscopicitatea amidonului de cartofi este mai mare ca cea a amidonului de porumb şi cu mult
mai mare decât cea amidonului des soriz.

55
3.2. Fenomenul de histereză
Efectul de histereză este caracteristic pentru toate probele de amidon și practice pentru tot intervalul
activităţii apei. Pentru aceeaşi cantitate de apă conţinută în probă, activitatea apei la adsorbţie este mai mare
decât la desorbţie. Valorile maximale a histerezisului sînt prezentate în tabelul 1. Histerezisul este mai
pronunţat pentru amidonul de cartofi și mai mic pentru cel de soriz. Scăderea temperaturii are ca efect
creşterea histerezisului.
Tabelul 1.
Valorile maximale a histerezisului, g/100 g produs uscat
Temperatura, OC Amidon de soriz Amidon de porumb Amidon de cartofi
23 4.02 4.21 4.57
5 5.32 6.47 7.47

Creşterea temperaturii duce la deplasarea histerezisului spre activitatea apei mai ridicată. În atare
situaţie crește riscul alterării amidonului la valori scăzute ale activitătii apei.

3.3. Interpretarea izotermelor de adsorbţie în cadrul modelului BET


Pentru a estima unii parametri fizico – chimici care vizează proprietăţile higroscopice ale amidonului
de soriz, s-a folosit teoria BET. Ecuaţia de transformare BET este utilizată ca ecuaţie de referinţă pentru a
calcula cantitatea de substanţă adsorbabilă necesară pentru a acoperi suprafeţa unui substanţe solide a unui
strat monomolecular. Pentru amidonul de soriz ace;ti parametric sunt:

Capacitatea monostrat, nam, = 460 μmol/- .


Suprafaţa specifică a adsorbantului (amidon de soriz), a=57.3m2 /g .

4. Concluzii
Din analiza izotermelor de sorbţie-desorbtie a vaporilor de apă pe suprafaţa granulelor de amidon s-a
constatat că higroscopicitatea lor depinde în mare parte de compoziţia chimică şi de dimensiunile granulelor.
Higroscopicitatea amidonului de soriz este mai mică decît cea a amidonului de porumb și cu mult mai mică
decît cea a amidonului de cartofi. Au fost determinați parametrii de sorbție a amidonului de soriz,
capacitatea monostrat și suprafața specific a absorbantului.

Bibliografie

1. Labuza, T.P. (2002). Water Activity and Sorbtions Isotherms, Department of Food Science,
University St. Paul Minnesota.
2. Ferradji, H., Chabour, C. și al. (2011). Séchage solaire des figues: Bilan thermique et isotherme de
désorption. Revue des Energies Renouvelables, p.717 – 726.

56
DETERMINAREA ACTIVITĂŢII ANTIOXIDANTE ÎN EXTRACTELE DIN
MATERII PRIME VEGETALE

Autori: Marina TÎRSÎNĂ, Olga MIGALATIEV, Ana JENAC, Vavil CARAGIA

Institutul Ştiinţifico - Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare

Abstract: Activitatea antioxidantă totală în mostrele de CO2-extracte a fost evaluată prin metoda
spectrofotometrică indirectă DPPH şi a doua metodă cu utilizarea radicalului ABTS. Ambele metode au
demonstrat că CO2-extractul din germeni de grâu prezintă capacitatea antioxidantă cea mai sporită, aceasta
constituind 576,15 µg/ml quercetină. Spre deosebire de prima metodă, în cazul doi cea mai mică capacitate
antioxidantă o posedă CO2-extractul din seminţe de struguri fiind doar de 20,58 µg/ml quercetină.

Cuvinte cheie: activitate antioxidantă, metoda DPPH, trolox, quercetină, CO2-extracte, substanţe azeotrope.

Introducere
Un interes deosebit în domeniul alimentaţiei îl reprezintă monitorizarea antioxidanţilor, substanţe cu un
rol extrem de important în prevenirea unor maladii (cancer, boli cardiovasculare etc.) şi în încetinirea unor
procese degradative precum îmbătrânirea. În momentul de faţă există o varietate de metode utilizate în
monitorizarea activităţii antioxidante.
Activitatea antioxidantă totală în mostrele de CO2-extracte a fost evaluată prin metoda
spectrofotometrică indirectă care utilizează 2,2 - difenil - 1 - picrilhidrazil (DPPH) ca sistem de generare a
radicalului liber stabil DPPH şi a doua metodă cu utilizarea radicalului ABTS (2,2 – azinobis – 3-
ethylbenzo – thiazoline-6-sulfonate).
Metoda de testare a capacităţii antiradicalice cu aplicarea ABTS (2,2 azinobis 3-etilbenzotiazolină-6-
acid sulfonic) este cunoscută şi utilizată pe larg pentru stabilirea activităţii antioxidante a substanţelor
indiferent de natura lor. În baza metodei date se determină activitatea antioxidantă atât a substanţelor pure,
cât şi a complexelor antioxidante. În calitate de standard se folosește acidul ascorbic, trolox, quercetină,
rutină și acidul galic.

1. Metode şi materiale
1.1. Materiale
În calitate de obiecte de cercetare au fost luate extracte obţinute cu ajutorul CO2 supercritic, dar şi cu
CO2 şi etanol. Materiile prime utilizate pentru obţinerea extractelor liposolubile au fost şrotul de miez de
nucă obţinut după presarea la rece (Rovazena SRL), seminţe şi pieliţă de tomate (Orhei-Vit S.A.), seminţe de
struguri şi germeni de grâu (Sano Vita, România).

1.2. Reactivi
Soluţie metanolică DPPH (1,1 difenil-2-picril hidrazil), dimetil sulfoxid – DMSO,
Reagentul stock radical ABTS (2,2 azinobis 3-etilbenzotiazolină-6- acid sulfonic), soluţie tampon fosfat
salin - PBS (pH – 7,4), persulfat de potasiu (K2S2O7), H2O distilată.

1.3. Metode
Metoda DPPH. Radicalul DPPH˙ (1,1 difenil-2-picril hidrazil de culoare violetă), utilizat în calitate de
substrat, este redus prin adiţionare de atomi de hidrogen cu obţinerea de 1,1 difenil-2-picril hidrazil de
culoare galbenă. Concentraţia radicalului DPPH˙ în soluţia de lucru, precum şi durata reacţiei sunt
individuale şi se determină pentru fiecare caz în parte în dependenţă de natura substanţei antioxidante şi a
solventului utilizat.

57
Procedeul de determinare a capacității de captare (scavening) a radicalilor liberi (RL).
Sol. stock 2 mM DPPH în metanol: se dizolvă 8 mg DPPH în 10 ml metanol. Soluția de lucru se
pregătește în ex tempore: la 5 ml sol. stock se adaugă 45 ml metanol. Se amestecă și se măsoară absorbanţa
la 515 – 520 nm (A0), se incubează 30 min. la 25 °C (15-30 min.) şi se măsoară absorbanţa la 520 nm, A30.
Micșorarea absorbanței soluției de DPPH indică creșterea activității de captare a RL.
Reducerea valorilor extincţiei (% Inhibiţie) a soluţiei de DPPH se calculează conform ecuaţiei:

% Inhibiţie =(ADPPH- APROBA)/ADPPH * 100% (1)

Activitatea antioxidantă se exprimă ca IC50 definită ca concentrația de material testat necesară pentru
reducerea cu 50% a concentrației inițiale de DPPH (cauzează diminuarea cu 50% a concentrației inițiale de
DPPH).

Metoda de captare a radicalilor cu ABTS (2,2 – azinobis – 3- ethylbenzo – thiazoline-6-sulfonate)


Determinarea capacităţii antiradicalice cu utilizarea radicalului cation ABTS˙+.
Radicalul ABTS˙+ este generat prin oxidarea ABTS (2,2 azinobis 3-etilbenzotiazolină-6- acid sulfonic)
cu persulfat de potasiu şi este redus prin adiţionare de atomi de hidrogen.
Se amestecă 10-20μl probă de cercetat (diluată în metanol sau DMSO) cu 180-190 μl reagent de lucru
(volumul final - 200 μl) în godeurile microplăcii. Se agită și se măsoară Abs (A0) la 734 nm. Se incubează 8
min. la temperatura de 25 °C și se măsoară absorbanţa (A8) la 734 nm.
Capacitatea de captare a radicalilor liberi se exprimă prin valorile IC50 (mg/l) care denotă concentrația
de probă luată în studiu, necesară pentru reducerea cu 50% a absorbanţei soluției de ABTS.

2. Rezultate şi discuţii
A fost trasată curba de calibrare, datele obţinute fiind înregistrate la calculator şi prelucrate în Excel
2007, astfel obţinându-se atât curba, cât şi ecuaţia cu ajutorul căreia s-a calculat concentraţia de trolox sau
quercetină µg/ml probă. Valoarea coeficientului linear de corelaţie din ecuaţia obţinută este de 0,998.

Fig. 1. Curba de calibrare şi ecuaţia de regresie pentru determinarea capacităţii antioxidante


raportată la trolox

58
Fig. 2. Curba de calibrare şi ecuaţia de regresie pentru determinarea capacităţii antioxidante
raportat la quercetină

În urma prelucrării datelor experimentale cu utilizarea programei Excel 2007, s-au obţinut două ecuaţii
de calcul a concentraţiei de trolox şi respectiv de quercetină (y) cu ajutorul cărora s-a calculat capacitatea
antioxidantă a uleiurilor. Datele obţinute sunt prezentate în figura 3.

Fig. 3. Capacitatea antioxidantă a CO2-extractelor şi uleiurilor din materie


primă vegetală, µg/ml trolox

Conform datelor prezentate în figura 3, cea mai mare capacitate antioxidantă o posedă CO2-extractul din
germeni de grâu, aceasta constituind 7736,72 µg/ml trolox. De asemenea, capacitate antioxidantă sporită
prezintă şi extractul obţinut cu azeotropi din deşeuri de tomate şi CO2-extractul din seminţe de struguri,
valorile acestora fiind de 3144,67 şi respectiv 2112,33 µg/ml trolox. Valori apropiate sunt în CO2-extractele
din şrot de miez de nucă, valoarea extractului obţinut cu azeotropi constituind 1331,02, iar a CO 2-extractului
din şrot de nucă – 961,95, fiind apropiată de cea a CO2-extractului din deşeuri de tomate – 995,04 µg/ml
trolox. Cele mai mici valori ale capacităţii antioxidante au fost determinate pentru CO2-extractul din seminţe
de struguri obţinut cu azeotropi (fracţia uleioasă – 151,24 şi sedimentul – 304,88 µg/ml trolox). S-a constatat
că după un an de păstrare, CO2-extractul din miez de nucă are capacitatea antioxidantă de 407,39 µg/ml
trolox.

59
Fig. 4. Capacitatea antioxidantă a CO2-extractelor şi uleiurilor din materie primă vegetală,
µg/ml quercetină

Conform fig. 4, se observă aceeaşi dinamică a capacităţii antioxidante şi pentru metoda ABTS, însă
valorile acesteia fiind mai mici şi exprimate în µg/ml quercetină. Ca şi în cazul metodei DPPH, prin această
metodă de asemenea CO2-extractul din germeni de grâu prezintă capacitatea antioxidantă cea mai sporită,
aceasta constituind 576,15 µg/ml quercetină. Spre deosebire de prima metodă, în cazul doi cea mai mică
capacitate antioxidantă o posedă CO2-extractul din seminţe de struguri fiind doar de 20,58 µg/ml quercetină.
Conform surselor bibliografice, valoarea capacităţii antioxidante depinde de conţinutul de substanţe
biologic active cu proprietăţi antioxidante, deci rămâne de cercetat în continuare dependenţa şi natura
substanţelor care influenţează capacitatea antioxidantă.

Concluzii
A fost determinată capacitatea antioxidantă în mostrele de CO2-extracte prin metodele DPPH şi ABTS,
stabilindu-se astfel că capacitate antioxidantă sporită posedă CO2-extractul din germeni de grâu, aceasta
constituind 7736,72 µg/ml trolox. De asemenea, capacitate antioxidantă sporită prezintă şi extractul cu
azeotropi din deşeuri de tomate şi CO2-extractul din seminţe de struguri valorile acestora fiind de 3144,67 şi
respectiv 2112,33 µg/ml trolox. Pentru CO2-extractul din miez de nucă cu azeotropi capacitatea antioxidantă
a constituit 1331,02, iar a CO2-extractului din şrot de nucă – 961,95, fiind apropiată de cea a CO2-
extractului din deşeuri de tomate – 995,04 µg/ml trolox.

Bibliografie
1. Pokorny, J., Yanishlieva, N., Gordon, M. Antioxidants în food - Practical applications, Woodhead
Publishing Ltd and CRC Press LLC, 2001, 380 p.
2. Hertog, M., Fesrens, E., Hollman, P. et al. Dietary antioxidant flavonoids and risk of coronary heart
disease: the Zutphen elderly study (1993) The Lancet 342, 1007–11.
3. Brand-Williams, W., Cuvelier, M.E., Berset, C. Use of free radical method to evaluate antioxydant
activity. Food science and technology. 1995.

60
TEHNICI DE DETERMINARE A LECITINEI DIN GĂLBENUŞ DE OU,
UTILIZAREA TEHNOLOGICĂ A LECITINEI

Autori: Oxana RADU, Nina MIJA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Interesul sporit faţă de ingredienţii naturali a direcţionat fluxul cercetărilor spre metodele de
extragere şi de standardizare a preparatelor de lecitină. De asemenea, cunoaşterea cantităţii de lecitină în
gălbenuşul de ou de găină, obţinut de la producătorii autohtoni este necesară pentru estimarea corectă a
valorii nutritive a produselor locale. În cercetare s-a utilizat o metodă de extragere complexă (solvent polar,
solvent nepolar). Cantitatea de lecitină extrasă a fost în mediu de 11,20 g din 100 g de gălbenuş crud.

Cuvinte cheie: fosfolipide, lecitina, fosfatidilcolină, extragere cu solvent, gălbenuş de ou.

1. Întroducere
Lecitina (derivată de la cuvântul grecesc „lekithos”) este un nume colectiv prin care se exprimă
lecitinele, o clasă de substanţe naturale, fosfolipide, care se găsesc în mod natural într-o mare varietate de
produse animale şi vegetale, inclusiv gălbenuş de ou, unt şi uleiuri din seminţe cum ar fi rapiţă, grâu, floarea-
soarelui şi soia. Codex Alimentarius defineşte prin termenul „lecitine” toate substanţele care conţin peste 60
% lipide polare (fosfolipide şi glicerolipide) şi mai puţin de 40 % lipide neutre [1,2].
Primele lecitine din ouă au fost folosite în industria alimentară ca emulsifianţi pentru margarină în
1896, lecitinele din soia au devenit lideri pe piaţă începând cu anul 1922. În ultimii 75 de ani, lecitinele au
fost dezvoltate pentru folosirea într-o varietate largă de produse, inclusiv ciocolată şi cofetărie, brutărie,
lactate şi produse cu grăsime redusă. Ele rămân unul dintre cele mai universale ingrediente disponibile azi pe
piaţă [8].
Din punct de vedere comercial lecitina este privita în prezent ca un amestec de fosfolipide de
provenienţă vegetala (soia) sau animala (gălbenuşul de ou) [6].
Din punct de vedere chimic lecitina sau fosfatidilcolina este compusă din glicerol, 2 acizi graşi şi o
grupare polară formată din acid fosforic, la care este ataşată o grupare de tip colina, etanolamina sau inozitol
[3.4]. Deci, lecitina este o lipidă alcătuita din colina sau inozitol, prezente în mod natural în structura celulară
a organismului uman (membranelor celulare, ţesuturile nervoase şi cerebrale), facilitând trecerea nutrienţilor
şi a deşeurilor din şi în interiorul acestuia.
Tabelul. 1
Efectele apărute la devierea de la DZA a lecitinei
Insuficienă de lecitină Exces de lecitină
La nou-născuţi: încetinirea formării sistemului Creşterea in greutate sau dimpotriva, scaderea poftei
nervos central, întârziere în dezvoltarea vorbirii de mancare
Iritabilitate crescută Cefalee
Oboseală Iritatii
Epuizare creier, defalcări nervoase Stări de greaţa, ameţeala, vărsaturi
Tulburari de memorie, de concentrare Diaree
Încălcarea procesului de asimilare a vitaminelor Miros corporal urât
liposolubile A şi E
Insomnie Scaderea tensiunii arteriale
Formarea de caliculi la vezica biliara Stări de confuzie
Anomalii ale funcţiei hepatice Stări de lesin

În organismul uman lecitina are multiple funcţii şi anume:


 scade colesterolemia prin convertirea colesterolului (LDL) şi a altor lipide în substanţe hidrosolubile,
uşor de eliminat din organism;

61
 curăţă pereţii vaselor sanguine de depuneri, care sunt în general formate de colesterol. Prin
emulsionarea colesterolului din sânge lecitina îl împiedică să se depună pe pereţii vasculari şi previne
apariţia aterosclerozei, îndepărtând pericolul unui atac cardiac sau cerebral;
 stimulează reactivarea celulelor şi formarea de celule roşii (hematii) în sânge;
 fortifică musculatura cardiacă;
 îmbunătăţeşte funcţiile cerebrale si a memoriei;
 ameliorează durerile articulare;
 imprimă pielii o culoare sănătoasă şi previne apariţia unor eczeme;
 este o substanţă cu rol antiinflamator.
Doza zilnica recomandata in ceea ce priveşte administrarea lecitinei este de 10 - 30 g. In cantităţi
mai mari, lecitina poate duce la apariţia efectelor secundare descrise în tab.1.
Lecitina în industria alimentară este recunoscuta, în principal, pentru efectele sale emulsifiante,
motiv pentru care sfera de întrebuinţare este extrem de vastă, pornind de la solidificarea margarinei,
conferirea texturii specifice smântânii şi dressingurilor, utilizarea ca glazura pentru ciocolata, etc. în industria
alimentară se foloseşte ca aditiv alimentar şi are codul E 322. Doza de lecitină folosită ca aditiv alimentar
este mult prea mică pentru a influenţa consumul zilnic [9].
Gălbenuşul de ou este una din cele mai bogate surse de lecitină.(până la 90 g/kg. Alte surse
alimentare de lecitină sunt uleiurile vegetale nerafinate (30 g/kg), făina suplimentată cu lecitiină (2 g/kg).
În componenţa gălbenuşului de ou se conţin mai multe lipide decât proteine (31,8…35,5 % lipide
în comparaţie cu 15,7…16,6 % proteine). Lipidele gălbenuşului de ou includ câteva fracţii – trigliceride,
fosfolipide (lecitine), colesterol, cerebrozide, lipide minore [6].
Scopul cercetării a fost de a cunoaşte în detalii calităţile tehnologice ale lecitinei şi determina
potenţialul de lecitină, conţinut în gălbenuş de ou.

2. Materiale şi metode
Cercetările au fost efectuate pentru 3 loturi de ouă de consum [7], achiziţionate de la fabricile
avicole de la Taraclia, Bucoveţ şi Vadul-lui-Vodă. Termenul de păstrare a ouălor nu a depăşit 7 zile. Pentru
cercetare gălbenuşul de ou a fost separat manual de albuş. Solvenţii - acetona, cloroformul, metanolul, au
fost procuraţi de la SRL „Ecochimie”, Chişinău. Lecitină pură a fost procurată de la compania Medi Grün,
Germania.
Metoda de separare a lecitinei este expusă în referenţa [5] şi este detaliată în tab. 2.
Tabelul 2.
Obţinerea, purificarea şi identificarea lecitinei din gălbenuş de ou [CV].

Produse şi şi Metoda de lucru Eficacitatea metodei


reactivi
Materia de bază: 1. Se separă într-un mojar gălbenuşul de ou Exacticitate medie –
gălbenuş de ou 2. Se adaugă 25 ml acetonă (gălbenuşul se pentru sporirea efecienţei
crud deshidratează; grăsimile, cu excepţia lecitinei, se se recomandă răcirea
dizolvă).
Solvent polar: acetonei până la – 8 °C
3. Se lasă în repaus câteva minute şi se filtrează.
75 ml acetonă; 4. Se usucă reziduul obţinut după filtrare şi se trece Complexicitatea metodei
Solvent slab într-un balon; este dictată de utilizarea
polar: 75ml 5. Se agită cu 25 ml amestec cloroform şi alcool mai multor solvenţi
cloroform: metilic (2:1); organici
metanol (2:1) 6. Se filtrează
7. Se înregistrează spectrul filtratul obţinut (care
conţine fracţia de lecitină) la spectrometru
8. Se usucă şi se determină cantitatea de lecitină

3. Rezultatele cercetării
Iniţial au fost studiate calităţile merceologice şi determinate părţile componente ale loturilor de ouă
supuse cercetării. Ponderea gălbenuşului constituie aproximativ 24,83 …28,35 % din masa ouălui integru.
(tab.3). A urmat extragerea lecitinei. În gălbenuşul crud proteinele gălbenuşului şi lecitina gălbenuşului sunt
unite prin forţele de interacţiune Van der Waalʹs, exercitând astfel rol de stabilizator al emulsiei de tipU/A, în

62
care lipidele neutre (trigliceridele) formează nucleele emulsiei. Deaceea la obţinerea lecitinei din gălbenuş de
ou prin metoda de extragere cu solvent, solventul utilizat trebuie să posede capacitatea de separare a lecitinei
de proteine. Acest efect este posibil la adaos de acetonă, care provoacă deshidratarea intensă a produsului
(apa din produs uşor trece în acetonă şi apoi se produce evaporarea).
Tabelul 3.
Date cantitative pentru părţile componente ale ouălor de găină
Părţi morfologice ale ouălui Producătorul
Avicola Taraclia Avicola Bucoveţ Avicola Vadul-lui Vodă
Ou întreg,g 70,59±0,06 57,43±0,08 64,19±0,17
Gălbenuş, g 17,53±1,37 15,28±0,42 18,20±0,84
Ponderea gălbenuşului, % 24,83±1,94 26,60±0,71 28,35±0,85
Grăsimile neutre se dizolvă slab în acetonă, dar deoarece în componenţa gălbenuşului ele se conţin
în speciasl sub formă de lipoproteine, acestea sunt antrenate de solvent şi trec în faza lichidă. Prin filtrare , în
faza solidă se conţine lecitina. Următoarea extragere este pentru lecitină cu solvent, în care lecitina are o
solubilitate maximă (cloroform:metanol în proporţie de 2:1, v/v).
Tabelul 4.
Rezultate experimentale
Date experimentale Producătorul
Avicola Taraclia Avicola Bucoveţ Avicola Vadul-lui
Vodă
Cantitatea de gălbenuş, g 5,0 5,0 5,0
Volumul filtratului (p. 1-6), ml 46,5 48,0 46,5
Cantitatea de filtrat. g 4,662 4,812 4,473
Masa uscata de lecitina (p. 8), g 0.519 0,533 0,625
Ponderea lecitinei în gălbenuş, % 10,38 10,67 11,25
Randament de extragere, % 89,0 91,5 96,4

După uscarea extractului s-a obţinut o masă uleioasă de culoare galbenă, specifică lecitinei,
alterabilă la păstrare. Identificarea lecitinei în extract a fost realizată prin înregestrarea spoectrului de
absorbţie a extractului (fig. 1). Profilul spectrului corespunde catalogului de spectre. Picuri caracteristice
lecitinei sinut la 240 şi 450 nm.
Fracţia de lecitină, obţinută în urma extragerii poate conţine în cantităţi minore şi alte lipide polare
(cefaline, sfongomieline) sau nepolare (colesterol), la fel urme de acizi graşi. O purificare ulterioară este
posibilă pe coloană de silicagel sau oxid de aluminiu.

Fig. 1 Spectrul de absorbţie a lecitinei din filtrat (solvenţi cloroform : methanol)

Concluzii

1. Prezenţa lecitinei cu diverse influienţe fiziologice în dietă este utilă, deoarece consumul alimentar de
grăsimi este în general mai mare decât este necesar.
2. Lecitina este o parte componentă a lipidelor polare, constituind până la 70 % din fosfolipide.

63
3. Separarea fracţiei de lecitină din gălbenuş de ou constituie primul pas spre determinarea
funcţionalităţii lecitinei din gălbenuş de ou – calităţilor emulsifiante, plastifiante.
4. Cunoaşterea exactă a cantităţii de lecitină în ouă de producţie autohtonă ar permite fabricarea a unor
produse lichide de gălbenuş de ou cu un conţinut sporit de lecitină (1,5 ... 2,0%), necesare în sectorul
industrial pentru prepararea checurilor, cozonacilor.
5. În componenţa aluaturiilor lecitina contribuie la mărirea elasticităţii şi plasticităţii acestora.
6. Cantitatea de lecitină în gălbenuşul de ou, obţinut de la diverşi producătorii autohtoni, nu prezintă
mari diferenţe, in medie fiind de 10,77 % din masa gălbenuşului.

Bibliografie

1. Gladcowski, W. et al. Isolation of Pure Phospholipid Fraction from egg Yolk. In: J.Am.Oil Chem. Soc.,
2012.Vol. 89, No. 1, p.179-182.
2. Larsen, J. Et al. Extraction and Processing of Varios Components From Egg-Yolk. In: Poultry Sci.,
1981. Vol.60, No.2, p. 160-167.
3. Luy, E. Egg-Yolk Lecithin Fractionation and Caracterization. In: J.Am.Oil Chem. Soc., 2006 Vol. 83,
No. 8, p.1112-1117.
4. Maximiano, F. A Convenient Method for Lecitin Purification from fresh eggs. In: Quim. Nova, 2008.
Vol.31, No. 4, p. 910-913.
5. Pop, F. Îndrumar de laborator pentru analiza şi controlul fizico-chimic al produselor alimentare. Cluj-
Napoca: Risoprint. 2008, p. 325.
6. Pop, M.. Merceologie alimentară. Suport de curs. Editura universitară PETRE ANDREI” Iaşi, 2010.
p.149.
7. SM 89. Ouă de consum.
8. Wu, Y. et al. Soybean lecithin fractionation and funcţionality. In: J.Am.Oil Chem. Soc., 2003. V. 80,
No. 3, p. 319-326.
9. Пелевина, К.А., Игнатов, В.И. Улучшение качества дрожжевого слоеного теста длительного
хранения с помощью лецитинов. Хранение и переработка сельхозсырья, 2007, № 4, с. 42-46.

64
ELABORAREA STANDARDULUI NAŢIONAL CU PRIVIRE LA
CALITATEA LAPTELUI DE CAPRĂ ŞI DE OAIE - MATERIE PRIMĂ

Autori: Maria-Marcela NICOLAESCU, Elena BUREŢ, Ghenadie COEV

Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare

Abstract: În Republica Moldova se observă tendinţa de creştere a şeptelului de capre şi oi. Cu părere de
rău, în ţara noastră laptele de capră şi laptele de oaie nu este utilizat la nivel industrial, iar pe piaţa
Moldovei nu există produse lactate acide din lapte de capră iar din lapte de oaie se propune numai brînză.
În Republica Moldova nu există un Standard Naţional privind calitatea laptelui de capră şi de oaie -
materie primă, ceea ce prezintă o piedică pentru utilizarea laptelui de capră şi de oaie la întreprideriile de
prelucrare a laptelui. Autorii au efectuat cerctetări pe parcurs a trei ani şi au determinat indicii de calitate
ai laptelui de capră şi de oaie - materie primă din Republica Moldova. În baza indicilor normativi de
calitate a fost elaborat Documentul Normativ Standard Naţional SM „Lapte de capră şi oaie. Condiţii
tehnice”, materie primă.
Cuvinte cheie: lapte de capră, lapte de oaie, indicii normativi de calitate, Standard Naţional.

Introducere
În Republica Moldova se observă tendinţă de creştere a şeptelului de capre şi oi, care în prezent enumeră
circa 800-820 mii oi şi 120-130 mii capre. Cu părere de rău, în ţara noastră laptele de capră şi oaie nu este
utilizat la nivel industrial şi nu există un Standard Naţional privind calitatea laptelui de capră şi oaie - materie
primă.
Aceasta reţine lansarea pe piaţă a diferitor produse lactate din lapte de capră şi oaie solicitate mult de
consumatori. De menţionat, că în ţările Europene şi CSI există elaborării în acest domeniu [1]. Cercetările
efectuate în ultimii ani au arătat, că laptele natural de capră şi oaie posedă proprietăţi antioxidante mai
sporite comparativ cu cel de vacă [2].
E important, că astfel de produse sînt destinate în primul rînd pentru femeile gravide şi pentru hrană
copiilor de la 5 luni pînă la 1,5 ani, care nu suportă laptele de vacă [3].
Elaborarea Documentului Normativ - Standardul Naţional privind condiţiile de calitate a laptelui de
capră şi de oaie - materie primă, va avea impact semnificativ atît pentru crescătorii de capre şi oi cît şi pentru
întreprinderile de prelucrare a laptelui, cotribuind la lărgirea activităţilor economice şi crearea sortimentelor
de produse lactate cu proprietăţi funcţionale deosebite. Documentul elaborat va reglementa procesarea
laptelui şi tehnologiile noi de fabricare a produselor din lapte de capră şi de oaie.

1. Metode şi materiale
Elaborarea Standardului Naţional SM „Lapte de capră şi oaie. Condiţii tehnice”(materie primă), s-a
efectuat în baza indicilor normativi de calitate elaboraţi, SM 104:95 [4], CBP 1-3:2007 [5], CSM 01.120
CBP 1-4:2007 [6], CBP 1-5:2007 [7], SM 8-23:2005 [8] şi Documentele normative şi Hotărîrile de Guvern
în viguare.
Au fost studiate un sir de Standarde, ISO şi GOST-uri referitoare la metodele de determinare a indicilor
de calitate a laptelui – materie primă. Cercetările sau efectuat în laboratorul de biotehnologii alimentare a
Istitutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare. Pentru determinarea indicilor
organoleptici, fizico-chimici şi microbiologici am utilizat următoarele documente normative care determină
metodele de investigare:
Indicii organoleptici:
- Aspectul exterior şi consistenţă, conform GOST 13227 [9];
- Gust şi miros, conform GOST 28283 [10];
- Culoare, conform GOST 13227 [11].
Indicii fizico-chimici:
- Fracţia masică de substanţă uscată, conform GOST 3626 [12];
- Fracţia masică de grăsime, conform GOST 5867 [13];
- Aciditatea, conform GOST 3624 [14];
- Gradul de puritate, conform GOST 8218 [15];
- Densitatea, conform GOST 3625 [16];

65
- Fracţia masică de proteine, conform GOST 23327 [17];
- Conţinutul de lactoză, conform GOST 31086 [18];
- Temperatura laptelui, conform GOST 26754 [19];
- Temperatura crioscopică, conform GOST 25101 [20] sau GOST 30562 [21].
Indicii microbiologici:
- Pregătirea probelor pentru analiza microbiologică, conform GOST 9225 [22];
- NTGAFAn, conform GOST 10444.15 [23];
- SSP, conform GOST 31659 [24];
- Sporii mezofili anaerobi de bacterii de fermentaţie lactică, conform GOST 25102 [25];
- Determinarea conţinutului de celule somatice, conform GOST 23453 [26].

2. Rezultate şi discuţii
Pe parcursul a trei ani 2011-2013 au fost prelevate 120 probe de lapte de capră şi lapte de oaie în
perioada de mulgere de primăvara şi vară din gospodăriile individuale pe teritoriul Republicii Moldova şi au
fost supuse anlizelor organoleptice, fizico-chimice şi microbiologice.
În baza analizilor şi datelor obţinute am elaborat indici normativi de calitate pentru laptele de capră şi de
oaie care sunt incluse în Standardul Naţional SM „Lapte de capră şi oaie. Condiţii tehnice” (materie primă).
Rezultatele sunt indicate în tabelele de mai jos.
Standardul se referă la laptele crud de capră şi de oaie produs în interiorul ţării şi importat pe teritoriul
Republicii Moldova, destinat procesării ulterioare pentru obţinerea sortimentului stabilit de produse.
Documentul conţine şapte capitole.
Pentru întrepretarea corectă în standard au fost incluşi următorii termini:
- lapte natural de capră crud - secreţia glandelor mamare, obţinută de la una sau mai multe capre care nu
a fost încălzită la temperatura de peste 40ºC sau nu a fost supusă unui tratament cu efect echivalent.
- lapte natural de oaie crud - secreţia glandelor mamare, obţinută de la una sau mai multe oi care nu a fost
încălzită la temperatura de peste 40ºC sau nu a fost supusă unui tratament cu efect echivalent.
Laptele trebuie să fie obţinut de la animale sănătoase din gospodării cu stare bună din punct de vedere al
bolilor infecţioase ale caprinelor şi ovinelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei veterinare şi
respectarea normelor şi regulelor sanitar-veterinare [27, 28, 29]. Starea bună a fermelor privind bolile
infecţioase se confirmă prin certificate eliberate lunar de medicul veterinar al gospodăriei sau raionului.
Laptele după mulgere trebue să fie filtrat (curăţit). Laptele trebuie răcit în gospodării nu mai tîrziu de 2
ore după mulgere pînă la temperatura (4±2) ºC.
Laptele cu conţinut de substanţe inhibitoare şi neutralizatoare (antibiotice, amoniac, sodă, peroxid de
hidrogen) nu se admite pentru recepţie.
Conţinutul de micotoxine M1, dioxine şi bifenili policloruraţi trebuie să fie conform regulamentului
sanitar [30].
Conţinutul de reziduuri de pesticide şi de produse de uz fitosanitar trebuie să fie conform normativelor
igienice [31].
Laptele trebuie să fie natural, în conformitate cu caracteristicile organoleptice prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1.
Caracteristica organoleptică a laptelui de capră şi laptelui de oaie

Caracteristici Condiţii de admisibilitate Metode de analiză


Lapte de capră Lapte de oaie
Aspectul şi consistenţa Lichid omogen, fără Lichid omogen, fără Vizual
sediment şi flocule sediment şi flocule
Gust şi miros Plăcut, dulciu, miros Plăcut, puţin dulciu, miros GOST 28283
specific laptelui de capră, specific laptelui de oaie,
fără gust şi miros străin, fără gust şi miros străin, se
se admite miros şi gust admite miros şi gust slab de
slab de furaje furaje

Culoarea Alb cu nuanţe gălbuie Alb Vizual

66
Caracteristica microbiologică a laptelui de capră şi laptelui de oaie trebuie să fie în conformitate cu
condiţiile prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2.
Caracteristica microbiologică a laptelui de capră şi laptelui de oaie

Caracteristici Condiţii de admisibilitate Metode de analiză


Lapte de capră Lapte de oaie
Bacterii mezofile aerobe şi 5x105 4x106 GOST 9225
facultativ anaerobe, 1cm3,
maxim
Spori mezofili anaerbi de 10 10 GOST 25102
bacterii de fermentaţie lactică,
1cm3, maxim
Salmonela, 25g nu se admite nu se adminte GOST 31659
Celule somatice, 1cm3, maxim 1x106 1x106 GOST 23453

Caracteristica fizico-chimică a laptelui de capră şi laptelui de oaie trebuie să fie în conformitate cu


condiţiile prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3.
Caracteristica fizico-chimică a laptelui de capră şi laptelui de oaie

Caracteristici Condiţii de admisibilitate Metode de analiză


Lapte de capră Lapte de oaie
Gradul de puritate după etalon, I-II II GOST 8218
nu mai jos de grupa
Aciditatea, °T 16-22 21-32 GOST 3624
Fracţia masică de grăsime, %, 3,6 5,6 GOST 5867
minim
Substanţa uscată degresată, %, 8,9 10,4 GOST 3626
minim
Densitatea, kg/m3 1,027 1,030 GOST 3625
Proteine, %, minim 3,0 5,3 GOST 23327
Lactoză, % 3,9-4,6 4,1-6,6 GOST 31086
Temperatura laptelui, °C, 10 10 GOST 26754
maxim
Temperatura crioscopică, °C, minus 0,520 minus 0,520 GOST 25101 sau
maxim GOST 30562

Standardul Naţional SM „Lapte de capră şi oaie. Condiţii tehnice” (materie primă) a fost înaintat spre
examinare membrilor Comitetului Tehnic de Standardizare „Produse alimentare”.

Concluzii:
Standardul Naţional privind condiţiile de calitate a laptelui de capră şi de oaie - materie primă, va avea
impact semnificativ atît pentru crescătorii de capre şi oi cît şi pentru întreprinderile de prelucrare a laptelui,
cotribuind la lărgirea activităţilor economice şi crearea sortimentelor de produse lactate cu proprietăţi
funcţionale deosebite.
Documentul elaborat va reglementa procesarea laptelui şi tehnologiile noi de fabricare a produselor din
lapte de capră şi de oaie.

Bibliografie

1. В.В. Лабинов. Молочный рынок: состояние и прогнозы: Молочная промышленность 2009, №3.
2. Диланян З.Х. Технология молока и молочных продуктов Москва, 1957г.
3. Valentina A. Guzun. Tehnologia laptelui şi produselor lactate Chişinău, 1996.

67
4. SM 104:1995 Lapte de vacă. Condiţii de achiziţionare.
5. CBP 1-3:2007.Cod de Bună Practici în Domeniul Standardizării. Principiile şi metodologia
standardizării. Modul de elaborare a standardelor moldovene.
6. CSM 01.120, CBP 1-4:2007.Cod de Bună Practici în Domeniul Standardizării. Principiile şi
metodologia standardizării. Forma de prezentare a standardelor moldovene.
7. CBP 1-5:2007.Cod de Bună Practici în Domeniul Standardizării. Principiile şi metodologia
standardizării. Structura, redactarea şi conţinutul standardelor moldovene.
8. SM 8-23:2005 Sistemul Naţional de Metrologie. Asigurarea metrologică a încercărilor produselor în
scopul asigurării conformităţii. Principii generale.
9. GOST 13227. Lapte de vacă pasteurizat. Condiţii tehnice.
10. GOST 28283. Lapte de vacă. Metoda organoleptică de aprecierea mirosului şi gustului.
11. GOST 13227. Lapte de vacă pasteurizat. Condiţii tehnice.
12. GOST 3626. Lapte şi produse lactate. Metode de determinare a umidităţii şi substanţei uscate.
13. GOST 5867. Lapte şi produse lactate. Metode de determinare a grăsimilor.
14. GOST 3624. Lapte şi produse lactate. Metode titrometrice de determinare acidităţii.
15. GOST 8218. Lapte. Metode de determinare a purităţii.
16. GOST 3625. Lpate şi produse lactate. Metode de determinare densităţii.
17. GOST 23327. Lapte. Determinerea conţinutului total de proteine după metoda Kjedahls.
18. GOST 9225-94.Lapte şi produse lactate. Metode de analize microbiologice.
19. GOST 26754 - 85 Lapte. Metoda de măsurare a temperaturii.
20. GOST 25101 – 82 Lapte. Metoda de determinare punctului crioscopic.
21. GOST 30562 – 97 (ISO 5764 - 87) Lapte. Determinarea punctului crioscopic. Metoda termistorică
crioscopică.
22. GOST 10444.15-49. Produse alimentare. Metoda de determinare microorganismelor mezofile
aerobe şi facultativ anaerobe.
23. GOST 30519-97 Produse alimentare. Metoda de determinare a bacteriilor patogene inclusiv
Salmonella.
24. GOST 10444.12-88. Produse alimentare. Metoda de determinare drojdiilor şi mucegaiurilor.
25. GOST 25102 - 90 Lapte şi produse lactate. Metode de determinare a cantităţii sporilor de bacterii
mezofile anaerobe.
26. GOST 23453 - 90 Lapte. Metoda de determinare a numarului de celule somatice.
27. Ordinul Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare nr. 173 din 14.07.2006 „Cu privire la
aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de sănătate pentru producerea şi
introducerea pe piaţă a laptelui crud, laptelui tratat termic şi produselor pe bază de lapte”
(Monitorul Oficial nr. 054, art. 216 din 20.04.2007).
28. Reguli specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală, aprobate prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr. 435 din 28.05.2010 (Monitorul Oficial nr. 85-86 art nr.499.2
din 01.06.2010).
29. Legea privind securitatea generală a produselor nr. 422-XVI, aprobată de către Parlamentul
Republicii Moldova 22.12.06 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 36-38 din 16.03.2007).
30. Regulament sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr. 520 din 22.06.2010 (Monitorul Oficial nr. 108-109 art nr.607
din 29.06.2010) Regulamentul sanitar privind limitele maxime admise de reziduuri ale produselor
de uz fitosanitar din sau de pe produse alimentare şi hrană de origine vegetală şi animală pentru
animale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1191 din 23.12.2010
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 5-14 art. 3 din 14.01.2011).

68
EXTRAGEREA COLOGANŢILOR NATURALI

Autori: Boris CARABULEA, Svetlana MOTRIUC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Articolul prezintă o lucrare de sinteză privind extragerea coloranţilor naturali din
materii prime vegetale, tipurile de solvenţi utilizaţi la extragerea coloranţilor alimentari din materie primă
vegetală. Se aduc regimuri de extragere la diverse tipuri de materii prime.

Cuvinte cheie: coloranţi naturali, sintetici, extragere, temperatură, enzime, sveclă, tehnologie.

Industria alimentară are ca obiectiv principal obţinerea produselor alimentare care să satisfacă
cerinţele consumatorilor, având în vedere aspectul exterior, calitatea şi securitatea alimentară.
Atunci când mâncăm ne satisfacem nu numai simţul gustului, dar şi simţul văzului. Aspectul
alimentelor are o mare influenţă ori de câte ori suntem ispitiţi să mâncăm. Culoarea este un factor hotărâtor
în acest sens şi este primul factor ca importanţă în analiza senzorială pe care o efectuăm unui aliment. În
cazul alimentelor necolorate sau a celor care şi-au pierdut culoarea în timpul procesării, restabilirea culorii
este inevitabilă.
Pentru a păstra, a îmbunătăţi şi a atribui produselor alimentare o anumita culoare şi aspect exterior se
folosesc aşa numiţii coloranţi alimentari în scopul:
a) îmbunătăţirea culorii produselor, în caz dacă intensitatea culorii acestora este insuficientă,
sau în caz dacă ea nu satisface preferinţele consumatorului;
b) standartizarea culorii şi aspectului exterior a produselor alimentare;
c) restabilirea culorii pierdute pe parcursul procesului tehnologic;
d) atribuirea produsului (fara de culoare) culoarea corespunzatoare sau tenul corespunzator.
În conformitate cu directiva UE 94/36 a parlamentului Uniunii Eoropene coloranţii alimentari sunt
clasificaţi ca substanţe chimice sintetice sau compuşi naturali, care oferă sau intensifică culoarea produsului
alimentar şi nu se utilizează ca produs alimentar propriu zis sau component al alimentelor. Coloranţii utilizaţi
pentru colorarea produselor alimentare sunt grupaţi în 3 grupe: naturali de origine vegetală sau animală;
sintetici de natură organică; minerali de natură neorganică [1, 3].
A 2-a şi a 3-a grupă prezintă un risc sporit şi necesită o atenţie deosebită la utilizarea lor în industria
alimentară. Ritmul accelerat de dezvoltare a chimiei organice şi sinteză a coloranţilor alimentari au frânat
majoritatea lucrărilor privind extragerea, stabilizarea şi păstrarea coloranţilor din materia primă de origine
vegetală. Până în prezent utilizarea multor coloranţi sintetici în industria alimentară a fost interzisă sau
dozele lor au fost micşorate substanţial din cauza intoxicaţiilor şi chiar acţiunii cancerogene a multora din ei.
În aceste condiţii se depun eforturi pentru înlocuirea coloranţilor sintetici cu coloranţi extraşi din materia
primă de origine vegetală [8].
Coloranţii naturali conţin componenţi biologic activi: vitamine, glicozide, acizi organici, substanţe
aromatice, microelemente. În bibliografia medicinală se descriu proprietăţile antioxidante ale coloranţilor
naturali, de aceea, utilizarea lor în calitate de adaosuri alimentare ne oferă posibilitatea de a îmbunatăţi atît
aspectul exterior cît şi de a majora valorea alimentară şi terapeutică a produsului. Majoritatea coloranţilor
alimentari naturali, posedă importante calitaţi fiziologice si antibiotice. Ei sunt deseori utilizaţi în calitate de
mijloace de tratare a diferitor maladii [2].
S-a stabilit, că cea mai mare influenţă asupra poftei de mâncare o exercită produsele de culoare
oranj-roşu [4]. Din aceste considerente o importanţă majoră posedă pigmenţii, care se refera după natura lor
chimica flavonoidelor, carotinoizilor şi antocianelor. Aceştea formează baza pigmenţilor de culoare
portocalie, galbenă şi roşie. La producerea alimentelor o largă utilizare o au antocianele, care asigură nu
numai culoarea roşie, roşie-violetă, dar posedă şi activitatea P-vitaminei, normalizează tensiunea arterială,
blochează procesele inflamatorii în organismal uman [3, 6, 7].

69
Posibilitatea utilizării unor sau altor coloranţi naturali în industria alimentară depinde nu numai de
natura pigmentilor, dar şi de reacţia lor asupra diferitor factori fizici şi chimici - solubilitate, influenţa
temperaturii, aerului, luminii, schimbării pH mediului etc. [1].
Din aceste considerente elaborarea unor tehnologii optimale de extragere, stabilizare şi conservare a
coloranţilor naturali este o problemă prioritară, soluţionarea căreia ar da posibilitate de a produce alimente
inofensive pentru sănătatea consumatorului, cu calitaţi psihosenzoriale deosebite cu valoare biologică înaltă.
Sunt cunoscute mai mult de 2000 plante vegetale, care conţin substanţe colorante însă utilizării
practice sunt supuse puţine din ele. Este cunoscut, că gradul de extragere a substanţelor colorante din
materia primă depinde de mai mulţi factori: de compoziţia biochimică, gradul de maturare, gradul de
mărunţire, natura agentului de extracţie şi condiţiile procesului de extracţie - temperatura , presiunea,
raportul dintre materia primă şi cantitatea solventului, tipul de solvent [6].
Substanţele colorante sunt localizate în celula vegetală. Clorofila – colorantul verde - este localizată
în tilacoidele cloroplastelor din celula vegetală expusă la lumina solară. Antocianele-coloranţii roşu, roşu-
violet-se găsesc în vacuolele celulelor sub formă de glicozide [4].
Conţinutul celulei este înconjurat de membrana celulară care reprezintă o membrană semipermiabilă
- prin ea trece doar apa. Pentru a pune în libertate substanţele colorante din citosol este necesară distrugerea
membranei cu ajutorul diferitor solvenţi sau agenţi de extragere cum este apa, soluţiile acide, soluţiile de
alcool, solvenţi organici.
Utilizarea apei cu temperatura mai mare de 70 oC duce la distrugerea membranelor de natură lipo-
proteică si punerea în libertate a substanţelor colorante care difuzează în solvent (apă) conform legii lui
Fieck:

C c
M  DS   (1)
X
unde: M – este cantitatea de substanţă difuzată în solvent;
S - suprafaţa de difuziune, m2;
τ - durata procesului de extracţie, h;
x - distanţa parcursă de moleculele de colorant, m;
C–c - diferenţa de concentraţii dintre soluţia substanţelor din celulă şi solvent, %;
D - coeficientul de difuzie direct proporţional cu temperatura t conform egalităţii lui Einstein:
k0  T
D (2)

unde: k0 - constantă ce depinde de natura particulelor substanţelor din celulă;
η - viscozitatea solventului la temperatura constattă de extragere [5].
La extragere trebuie de ţinut cont de faptul, că apa utilizată în procesele tehnologice cel mai des are
mediu bazic şi poate provoca degradarea culorii coloranţilor naturali sensibili în mediu bazic, aşa ca
antocianele şi în special betanina. De aceea apa de extracţie se acidulează cu acid ascorbic pînă la
pH=3,5...4,5 [6].
În baza legii lui Fieck (1) se poate menţiona, că unul din factorii principali, care influenţează asupra
procesului de extracţie este suprafaţa de contact S a materiei prime vegetale cu solventul. Cu cât suprafaţa de
contatct al produsului va fi mai mare, cu atit extracţia colorantului va decurge mai rapid şi va fi mai deplină.
Mălorarea suprafeţei de contact poate fi atinsă prin mărunţirea materiei prime până la dimensiunile, la care se
asigura o extragere optimă a substanţelor colorante din ţesutul vegetal.
S-a stabilit că o cantitate maximală de colorant roşu din sfecla se extrage atunci, când dimensiunile
de gabarit a particolelor de sfeclă la mărunţire sunt de 2,5 - 3,0 mm [10].
Frunzele de urzică, deşeurile de la prelucrarea citricelor se mărunţesc pînă la dimensiuni de 2,0 - 2,5
mm pentru o extragere mai eficientă [8].
Influenţa majoră a temperaturii asupra vitezei procesului de extracţie poate fi explicată din punct de
vedere a teoriei cinetico-moleculare a amestecurilor: cu majorarea temperaturii până la 75...85 oC se măreşte
viteza de difuziune în solvent a moleculelor de substanţe colorante, deasemenea se micşorează şi viscozitatea
solventului [5]. Temperatura solvenţilor nu trebuie să depăşească 85...95 oC deoarece coloranţii naturali
conţin substanţe biologic active termolabile [9].

70
Asupra procesului de extracţie influenţează şi raportul dintre cantitatea de materie primă vegetală şi
cantitatea de solvent care trebuie să fie în limitele 1:2 - 1:4 Aceasta se explică prin faptul că între soluţia
solventului şi soluţia din interiorul celulei trebuie să existe permanent o diferenţă maximă de concentraţie
pentru decurgerea rapidă a extracţiei. Dacă concentraţia colorantului în solvent ar fi egală cu concentraţia
colorantului sucul din celule, atunci difuzia substanţelor colorante din celulă s-ar stopaatunci, când în
solvent ar trece jumătate din sucul celular, deoarece sistema se va echilibra [5, 7].
Din această cauză, la obţinerea colorantului roşu din sfeclă, se practică presarea pînă la obţinerea a
60 % suc apoi deşeurile sunt supuse extracţiei cu apă la temperatura de 70...80 oC. Sucul şi extractul sunt
cupajate [10].
Ca agenţi de extracţie sunt utilizaţi acizii ascorbic, citric, lactic sau amestecul lor. Un alt agent
frecvent utilizat îl prezintă soluţiile de alcool mai mari de 40 %. Avantajul utilizării acestui solvent constă în
posibilitatea recuperării alcoolul la concentrarea extractului extractului de coloranţi. Fiind un solvent
puternic soluţia de alcool de 80 % cu temperatura t = 85 oC este utilizată la extracţia clorofilei din frunze
(urzică), care se caracterizează printr-o structură celulozică şi hemicelulozică mai dură. Urzica este iniţial
mărunţită pînă la dimensiunea de 2,5 mm, durata de extracţiei fiind de 80 min [11].
Pentru obţinerea colorantului verde, pătrunjelul uscat (frunze) marunţit se tratează în contracurent cu
soluţie de alcool de 96 % în prezenţa MgCO3 sau MgO ori amestecul lor în cantitate de 0,1 - 1,0 % de la
masa materiei prime la temperatura 10...22 oC în timp de 40 minute [12].
Extragerea pigmenţilor clorofilieni se face cu soluţii de alcool neacidulate deoarece clorofila este
sensibilă în mediu acid: pierde ionul de magneziu, adiţionează doi ioni de hidrogen şi trece în feofitină de
culoarea uleiului de măsline. Acest proces nedorit are loc şi la conservarea mazării verde în procesul de
conservare termică [1, 6].
Au fost elaborate bazele teoretice a extragerii pigmenţilor naturali din materia primă vegetală cu
solvenţi hidrofobi şi hidrofili din rindul gazelor lichefiate şi a soluţiilor de alcool saturate. A fost elaborată
tehnologia de fabricare a colorantului natural “Licopină” cu utilizarea în calitate de agenţi de extracţie a
soluţiilor de alcool saturate cu CO2 ce permite mărirea difuziei substanţelor colorante de 1,4-1,6 ori şi
mărirea stabilităţii coloranţilor obţinuţi [16].
Este patentată metoda de extracţie a substanţelor colorante din materia vegetală cu soluţie saturată de
alcool la presiunea 0,2-1,1 MPa care este coborătă periodic (0,21 Hz) pînă la presiunea atmosferică.
Temperatura solventului t=30...40 oC, pH=2,7 şi durata procesului τ =20 minute [12].
În procesul de extracţie se mai folosesc şi alţi solvenţi organici. Pentru extragerea colorantului
antocianic din scoruşul mărunţit a fost utilizată soluţie de aldehidă acetică în amestec cu 0,5-1,0 părţi de
masă de acid ortofosforic concentrat [9, 10].
În prezent tot mai mult se perfecţionează operaţiile tehnologice de extragere a coloranţilor naturali.
Materia vegetală poate fi supusă congelării primare, uscării sau tratamentului cu abur. Pentru extragerea
coloranţilor sunt utilizate tehnologii moderne cum ar fi membranele. Pentru a accelera selictarea substanţelor
colorante ţesutul vegetal este tratat cu preparate enzimatice cu acţiune hidrolitică [8]. Aceste enzime din
grupa hidrolazelor distrug pereţii celulari de natură polizaharidă rupînd legătura glucozidică ce leagă
moleculele de acid galacturonic [13, 14].
Tratamentul materiei prime vegetale mărunţite (2,0 - 2,5mm) cu soluţie 0,001-0,01 % de preparat
enzimatic, cum este Celoveridina sau Lizofungenul asigură o mai bună distrugere a complexului celuloză-
hemiceluloză la un raport dintre materia primă şi soluţia de enzime de 1 : 10 calculată la substanţa uscată.
Durata hidrolizei enzimatice este de τ = 20...35 minute la temperatura optimă de t = 35...55 oC şi valoarea
pH = 4,5 - 5,5. Enzimele sunt inactivate prin fierbere timp de 5 minute sau prin acidulare cu acid ascorbic
până la pH = 3. Pentru a grăbi ieşirea sucului din ţesutul vegetal iniţial se recurge la tratament cu ultrasunet
de intensitate 0.3V t/cm² timp de 3 - 7 minute [8].
Pentru a facilita extragerea substanţelor colorante pot fi utilizate şi microorganisme care posedă
echipament enzimatic cu acţiune hidrolitică [13].
Pentru a înlătura zaharurile din soluţia lichidă de colorant obţinută prin presare din sfecla roşie, se
poate recurge la fermentarea sucului de sfeclă cu drojdii [20,21,22]. Mai întîi, sucul proaspăt se supune
acidificării cu acid citric până la pH = 3,5 - 4,5, pasteurizării la t = 90 oC, timp de τ = 90 sec. şi răcirii pînă la

71
t =2 0 oC, după care se introduce cultura de drojdii. Peste 4 zile se înlăturat sedimentul prin centrifugare, iar
sucul din nou se pasteurizează [15, 16, 17].
Una din metodele de obţinere a colorantului roşu sub formă de pulbere criogenic prvede ca sfeclă
roşie mărunţită pînă la dimensiunea 5×5 şi lungimea 50 mm să fie congelată în mediu de azot lichid la
temperatura minus 160 – 196oC, timp de 10 min., apoi deshidratată prin sublimare în vid 5 - 6 ore la
temperatura de minus 16 oC. Uscarea continuă până la atingerea umedităţii de 5 %. Sfecla uscată se supune
măcinării până la mărimea particulelor de 200 - 500 µm [18].

Concluzii:

1. Coloranţii naturali sunt inofensivi şi conţin o variertate de componenţi biologic active - vitamine,
glicozide, acizi organici, substanţe aromatice, microelemente, au proprietăţile antioxidante, îmbunatăţesc atît
aspectul exterior cît şi valorea alimentară a produsului..
2. Posibilitatea utilizării unor sau altor coloranţi naturali în industria alimentară depinde nu numai de
natura pigmentilor, dar şi de reacţia lor asupra diferitor factori fizici şi chimici - solubilitate, influenţa
temperaturii, aerului, luminii, schimbării pH mediului etc.
3. Randamentul la fabricarea coloranţilor naturali depinde de metoda de extragere, gradul de
mărunţire a materie prtime vegetală, tipul şi concentraţia solventului, temperaturii şi presiunii aplicate.

Bibliografie:

1. Голубев.В.Н. / пищевые и биологически активные добавки, Москва, Академия, 2003.


2. Природные пигменты в качестве пищевых добавок/ Кацерикова
Н.Г//Пищ.пром.1998,№4,с.18-19.
3. Глаголева Л. Антоциановый краситель для мороженного //Молочная пром-сть, 2003, №5,
с.58-59.
4. Кретович В.Л./Биохимия растений,Москва «Высшая школа» 1986,с.321-323,428.
5. Силин П.М./Технология сахара,изд. «Пищевая Промышленность» 1967,с.144-149.
6. Наместников Ф. Химия в консервной пром-сти. Москва 1965,с.83.89.
7. Motriuc.S Divizarea coloranţilor roşii în părţile morfologice a sfeclei,Conferenţa Ştiinţifică UTM.
8 Patent № 2285708, Rusia.
9. Patent № 2163612, Rusia.
10. Patent № 2031100, Rusia.
11. Patent № 2099371, Rusia.
12. Patent № 2154075, Rusia
13. Pomohaci S. Oenologie, Ceres, Bucuresti. p. 147-163.
14. Patent № 2294348, Rusia.
15. Patent № 167525, Polonia.
16. Patent № 167525, Polonia.
17. Сулейманов А Получение сухих пищевых красителей из свеклы
Тез.докл.,Астрахань,1993,с.102.
18. Patent № 2001929 Rusia.

72
EXTRAGEREA COLORANTULUI ROŞU PRIN METODA ENZIMATICĂ

Autori: Boris CARABULEA, Svetlana MOTRIUC, Vera CARABULEA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrarea dată sunt prezentate rezultatele cercetărilor privind extragerea colorantului de
betaină din sfecla roşie cu utilizarea enzimelor cu acţiune celolitică şi amilolitică. Sunt prezentate date
privind pierderile de masă a materiei prime şi pierderilor de coloranţi (betaine) în procesul tehnologic de
prelucrare.

Cuvinte cheie: sfeclă, extragere, coloranţi, ,betaină, temperatură, enzime, schemă tehnologică, tehnologie,
curăţare, fază lichidă, fază solidă.

1. Introducere
Acest studiu experimental are drept scop elaborarea unei metode de obţinere a colorantului roşu (E-
162) din sfeclă sub forma unor produse cu un conţinut maxim de betaină şi un procent redus de deşeuri.
Această metodă include acele tratamente, care permit păstrarea cantităţii de betaină din materia primă şi în
produsele finite cu pierderi minime. O atenţie deosebită se acordată tratării termice având în vedere
termostabilitatea scăzută a betainei. Betaina rezistă la procesul de pasteurizare doar la un conţinut ridicat de
zahăr sau după adăugarea de acid ascorbic, ca stabilizator în cantitate de 0,1 %, raportat la masa materiei
prime sau 0,001 % raportat la masa produsului lichid final cu SU=60 - 65%.
Betaina este sensibilă la incidenţa razelor solare iar fiind păstrată la lumină, treptat pierde din
intensitatea culorii. Betaina păstrează nuanţa în intervalul de pH 3 – 7, însă este mai stabilă la pH 4 - 5. În
mediu bazic la încălzire hidrolizează, transformându-se în agluconbetaidină (C20H19-23O7N2Cl·x 3HO). În
sfeclă, în afară de pigmenţii roşii, sunt prezenţi şi pigmenţii galbeni, care sunt mai rezistenţi la tratarea
termică şi procesele de oxidare. La blanşarea sfeclei sau la sterilizarea sucului de sfeclă, culoarea roşie trece
în culoare roză deschisă în dependenţă de gradul de diminuare a pigmenţilor.
Rădăcinile de sfecla roşie (Beta vulgarius L) se folosesc pe scară largă în alimentaţie: la prepararea
borşurilor, vinegretelor, ciorbelor, diverselor garnituri, salatelor, sucurilor şi altor bucate, deasemenea se
folosesc ca materie primă şi în industria de prelucrare.
Materia primă recepţionată în containere se acumulează în deposit unde trebuie ferită de incidenţa
razelor solare şi temperaturi ridicate. Sfecla poate fi păstrată în depozit ventilat la temperaturi pozitive de
pînă la 10 0C şi umeditatea relativă a aerului 90 - 95 %.

2. Materia primă și metode de analiză

Rădăcinile de sfecla roşie (Beta vulgarius L) au o valoare


alimentară deosebit de importantă, iar vitaminele - A, B1, B2, PP, C,
sarurile minerale -Na, K, Cl, Mg, Fe, Cu şi acizii organici - oxalic şi
malic se găsesc în forme uşor asimilabile. Rizocarpii de sfeclă conţin
pînă la 86 % apa, 14% de S.U., proteine 1,7%, 11,0% zahăr, dintre care
90% monozaharide. Valoarea calorică este scazută, 100 g sfecla - 43
calorii. Rădăcinile sfeclei roşii conţin doi compuşi chimici betanina si
betaina, care în organismul uman trec în colină, care micşorează
tensiunea sangvină si inhibă dezvoltarea cancerului. Fiind bogate în
substanţe alcaline combate aciditatea. Sucul de sfeclă este benefic la
tratarea hepatitei, tulburărilor circulatorii, anemiei. Terapeutic ea mai
are influenţe favorabile in afecţiunile ficatului, stimulează digestia,
contribuie la formarea ţesutului osos, refacerea globulelor roşii,
activează funcţia inimii, previne arteroscleroza, este foarte folositoare în timpul epidemiilor de gripă. Sfecla
este contraindicată diabeticilor din cxauza conţinutului majorat de zahar. Fig.1. Sfecla roşie
Culoarea roşie este redată de betaină, care poate fi utilizată drept colorant în industria alimentara.
Sfecla face parte din plante rădăcinoase, cu coaja groasă ce au rezistenţă bună si capacitate înaltă de păstrare.
La temperaturi scăzutăe sfecla se află în stare de repaos, dar nu şi în repaos fiziologic. O mare însemnătate a

73
sfeclei ca obiect de păstrare o are structura anatomică a acestor rădăcini. Ţesuturile lor au celule mari, cu
pereţii celulari subţiri şi spaţii intercelulare mari [1].
Sfecla se supune spălării, inspectării, tăierii extremităţilor, după care se curăţă de coajă. Curăţarea
permite atât înlăturarea microbiotei epifite de pe suprafaţă, cât şi înlăturarea cojii în care se acumulează o
cantitate maximă de nitraţi în timpul procesului de vegetaţie. Sfecla curăţată se supune mărunţirii până la
dimensiunea de 2 mm pentru o extracţie optimă a substanţelor colorante din ţesutul vegetal. Se adăugă apa
caldă de 50 - 55 0C la sfecla mărunţită în raport de la 1:1 până la 1:1,3, după care se dozează preparatele
enzimatice de tip - Celoveridină şi Pectofoetidină. Compoziţia chimică a sfeclei este prezentată în tabelul 1.

Tabelul 1
Compoziţia chimică şi conţinutul de colorant în materia primă
Conţinutul de betanină Zahăr, %
Materia primă SU, %
D. optică masa, mg/100 g Reducător Total
Sfecla roşie 12,8 - 13,2 1,014 111,54 2,15 8,20

Pentru determinarea proprietăţilor fizico-chimice au fost utilizate următoarele metode de analiză:


masa substanţelor uscate solubile prin determinarea indicelui de refracţie, masa substanţelor uscate insolubile
şi totale prin uscare la 103 - 105 oC; conţinutul de zahar prin metoda Lein şi Ainon, aciditatea totală prin
titrare şi aciditatea activă prin metoda potenţiometrică, cantitatea de coloranţi prin metoda spectrofotometrică
la lungimea de undă 530 nm, viscozitatea la reometru Brookfield DV-III+.
În scopul eficientizării procesului de extracţie a substanţelor colorante din sfeclă au fost utilizate
următoarele preparate enzimatice:
 Celoveridină (Rohopet) - preparat enzimatic cu acţiune celulazică. Are funcţia de hidroliză a
moleculelor de celuloză, care intră în compoziţia pereţilor şi membranelor celulare;
 Pectofoetidină (Rohopet MA Plus) - preparat enzimatic cu acţiune pectolitică. Aceste enzime
din grupa hidrolazelor distrug pereţii celulari de natură polizaharidă rupând legătura
glucozidică ce leagă moleculele de acid galacturonic.
Astfel, utilizarea acestor preparate enzimatice permit distrugerea integrităţii celulei, punându-se în
libertate conţinutul celular, inclusiv şi substanţeleor colorante care difuzează în apă.

Tabelul 2
Parametrii procesului de hidroliză enzimatică
Denumirea Concentraţia în Acţiunea Temperatura, Durata de Aciditatea
preparatului produs, % de bază o
C tratare, h activă, pH
Rohopet 0,03 Celulazică
26-28 1 6,0-6,5
Rohopet MA Plus 0,01 Pectolitică
Notă: Procentul de preparat enzimatic este raportat la cantitatea de sfeclă mărunţită.

3. Analiză şi discuţii
Sfecla păstrată preventiv la temperatura de 6 oC a fost încălzită în baia cu apă (tapei=50 - 55 o C) până
când ţesuturile din centru au atins temperatura t = 30 o C. Concomitent s-a efectuat şi spălarea sfeclei
înlăturându-se impurităţile minerale şi resturile vegetale uscate din partea superioară a coletului. Sfecla sa
supus cântăririi, curățării de coajă şi mărunţirii. Prin cântărire s-a determinat valoarea pierderilor şi
deşeurilor la fiecare operaţiune tehnologică. Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul 3.
Analizând datele din tabelul 3 putem constata, că pierderile şi deşeurile la spălare şi decojire sunt
mici datorită faptului, că operaţiunile tehnologice au fost efectuate manual. În condiţii industriale, unde
operaţiunile tehnologice de decojire se îndeplinesc la maşini specializate, pierderile pot atinge până la 29 %.
Având în vedere necesitatea obţinerii unui produs lichid, ce ar conţine o cantitate maximă de
colorant, a fost necesară extragerea substanţelor colorante din sfecla mărunţită cu utilizarea solvenţilor şi
aplicarea tratamentelor, care accelerează extracţia. Ca solvent de bază a fost utilizată apa potabilă.

74
Tabelul 3
Cantitatea deşeurilor şi pierderilor la operaţiile primare de tratare a sfeclei
Nr. Materia primă Spălarea sfeclei Decojire Mărunţire
experienţei Masa, Masa Deşeuri Masa Coji Masa Pierderi
g SU, % sf.spăl. sf. dec.
g % g % g %
1 1542,0 13,1 12,4 0,8 1528,6 258,9 16,9 1269,7 75,0 4,9
2 1614,1 13,2 14,5 0,9 1599,6 185,4 11,6 1414,2 71,7 4,5
3 1141,0 12,8 9,2 0,8 1131,8 125,6 11,1 1006,2 26,4 2,3
Notă: Procentul de pierderi şi deşeuri este raportat la masa iniţială a sfeclei.

În sfecla mărunţită a fost adăugată diferită cantitate de apă. Apa participă în primul rând în procesul
de extracţie a substanţelor colorante. Cantitatea de apă trebuie optimizată având în vedere, că o cantitate
mică de apă adăugată nu va da posibilitatea de a extrage o cantitate maximă de substanţe colorante din
ţesutul vegetal şi în acelaşi timp, adăugarea unei cantităţi mari de apă necesită cheltuieli suplimentare în
procesul de concentrare a soluţiei lichide de colorant. Având în vedere că în procesul de extracţie sunt
utilizate şi preparate enzimatice, temperatura apei la tratare nu a depăşit 30 o C pentru a nu inactiva
enzimele. Raportul de apă în experimente este prezentat în tabelul 4.

Tabelul 4
Cantităţile de apă adăugate
Nr. Masa sfeclei Masa apei Partea de masă, %
mapei/ msf msf+mapei, g
experienţ. mărunţite, g adăugate, g sfec. mărunţ. apă
1 1194,7 1510,0 1,3 2704,7 44,2 55,8
2 1342,5 1200,0 0,9 2542,5 52,8 47,2
3 979,8 500,0 0,5 1479,8 66,2 33,8

Cum s-a stabilit în cercetările anterioare [1,2,3], utilizarea acizilor organici (ascorbic, citric, lactic)
accelerează procesul de extracţie a substanţelor colorante din ţesutul vegetal, intensifică nuanţa colorantului,
măreşte termostabilitatea lui, măreşte durata păstrării datorită acţiunii lor bacteriostatice. În plus adăugarea
acizilor diminuează mirosul specific de sfeclă.
Tabelul 5
Cantitatea de acizi adăugată la extrajere şi funcţiile lor de bază
Denumirea acidului Codul Concentraţia, % Funcţii de bază
Antioxidant, intensifică culoarea, măreşte
Ascorbic E-300 0,1
termostabilitatea, extragent
Citric E-330 0,2 Antioxidant, măreşte termostabilitatea, extragent
Conservant, bacteriostatic, diminuează mirosul de
Lactic E-270 0,3
sfeclă, extragent

Notă: Procentul de acid este raportat la masa sfeclei mărunţite.

După adăugarea acizilor amestecul de sfeclă mărunţită şi apă este supus fierberii în regim lent timp
de o oră. În rezultatul acestui tratament termic are loc distrugerea integrităţii celulare datorită coagulării
proteinelor, protopectina insolubilă trece în pectină solubilă, apa intracelulară trece în stare de vapori
exercitând o presiune majorată asupra membranei celulare, care trece în stare de turgor. Astfel substanţele
colorante sunt difuzate în apa de extracţie acidulată. Acest tratament termic înmoaie ţesutul sfeclei, care uşor
poate fi omogenizat.
Betaina din sfeclă are o termostabilitate redusă. Pentru a stabili acţiunea procesului de tratare termică
s-a determinat densitatea optică în produsul de sfeclă până la şi după tratarea termică.
În graficul de mai jos (fig. 2) sunt reprezentate densităţile optice determinate în suc de sfeclă înainte
şi după tratarea termică prin metoda spectrofotometrică. Este cunoscut, că densitatea optică este direct
proporţională cu cantitatea de betaină din produs. Graficul densităţii optice redă conţinutul calitativ al
betainei în sucurile de sfeclă cercetate.

75
0,3

0,25
Înainte
După
0,2

0,15

D
0,1

0,05

0
200 300 400 500 600 700 800 900 1000
Lungimea de undă, nm

Fig.2. Densitatea optică în sucul de sfeclă înainte şi după tratamentul termic

Analizând curbele dependenţei densităţii optice de lungimea de undă (fig.2) se poate afirma, că
densitatea optică la lungimea de undă λ 530 - 540, a sucului ne tratat termic atinge o valoare de 0,250 g/l, iar
sucul tratat 0,237 g/l de betaină. Deci, pierderile, în rezultatul tratamentului termic sunt reduse şi constituie
5,2%. Pierderi mici de betaină se obţin datorită prezenţei zaharurilor şi adausului de acizi organici, care
măresc termostabilitatea betainei. În regiunea lungimilor de undă care reprezintă domeniul vizibil densitatea
optică este mai mare în cazul probei tratate termic, datorită trecerii protopectinei în pectină solubilă şi
datorită nuanţei galbene care apare sub acţiunea temperaturii.

Concluzii
1. În cercetare s-a utilizat sfeclă roşie Rotunda cu conţinutul iniţial de masă a substanţelor uscate 13,0
% şi conţinut de betaină de 1115 mg/kg materie primă.
2. Materia primă sa supus fărămiţării la dimensiunile de gabarit 2 mm. Raportul părţilor de masa a
sfeclei fărâmiţate şi soluţia de enzime constituie 1 : 1…1,3, care asigură extragerea maximă a cantităţii de
betaină din materia primă. Tratarea enzimatică se face la temperatura de cameră, ce asigură o cantitate de
pierderi a coloranţilor mai mica în comparaţie cu alte metode de extragere.
3. S-a constatat, că tratarea termică duce la pierderea de masa a conţinutului de betaină în valoare de
5,2 %. Utilizarea acizilor organici la extragerea colorantului roşu asigură aciditatea optimă, necesară pentru
păstrarea produsului finit şi exclude aroma specifică a sfeclei.

Bibliografie

1. Мотрюк С., Заватин Е., Кaрабулеа Б. Экстракция красящих веществ столовой свеклы,
Материалы Межд. Научно-Практической Конференции «Перспективные нано- и биотехнологии в
производстве продуктов функционального назначе ния», 11-12 октября 2007 года, г.Краснодар,
Россия, cтр. 185 - 186
2. Carabulea B. şi alţ. MD 3751 G2 2008.11.30. Procedeu de obţinere a coloranţilor alimentari din
sfeclă.
3. Carabulea B., Motriuc S. The extraction of the food dye stuff from the beetroot. Modern
concepsions in the Horticultural products marqeting. Bucharest, october, 15 – 17, 1996, Teze la conferenta
Internatională.

76
OBŢINEREA COLORANTULUI ROŞU DIN TESCOVINĂ DE SFECLĂ

Autori: Boris CARABULEA, Svetlana MOTRIUC, Vera CARABULEA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrare este descris procesul tehnologic de obţinere a fazei solide de la prelucrarea sfeclei
roşii. În faza solidă este determinată concentraţia de betaină. Pe parcursul procesului tehnologic este
dirijată cantitatea de betaină, sunt aduse pierderile de colorant roşu la fiecare operaţiune tehnologică în
raport cu cantitatea iniţială de colorant. Sunt prezentaţi parametrii tehnologici la care sa tratat faza solidă.

Cuvinte cheie: sfeclă, tescovină, extragere, coloranţi, fază lichidă, fază solidă ,betaină, temperatură,
enzime, schemă tehnologică

1. Introducere
Potrivit cerinţelor comerciale, în unele ţări, la anumite sortimente de brânzeturi se preferă o culoare
gălbuie mai mult sau mai puţin intensă (Olanda, Bel Paese etc.) şi, în acest scop, se practică colorarea
laptelui cu diferiţi coloranţi vegetali, din care cel mai des sunt folosiţi:
Şofranul sub forma unei pulberi, care se dizolvă în apă şi alcool înainte de întrebuinţare (1g de şofran
în 1 litru apă+10 ml alcool). Din această soluţie se folosesc 2 - 8 ml pentru 100 l lapte în dependenţă de
intensitatea culorii dorită;
Annato, care se extrage in seminţele fructului arborelui Annato (Bixa orellana) şi se găseşte în comerţ
sub formă de soluţie alcalină, folosindu-se în proporţie de 93 - 124 ml soluţie la 1000 l lapte. Colorantul se
adaugă în lapte înaintea adăugării soluţiei de cheag. Cantitatea de colorant depinde de sortimentul de brânză,
de intensitatea culorii dorite şi de anotimp. Vara se folosesc cantităţi mai reduse datorită faptului că furajele
conţin o cantitate mai mare de compuşi caratenoizi şi alţi pigmenţi. Pentru a stabili necesarul de colorant se
folosesc etaloane cu care se compară culoarea brânzei rezultate
La producerea îngheţatei se studiază posibilitatea utilizării colorantului antocianic “Zeacynin”, care
este extras din soiuri de porumb cu conţinut înalt de pigmenţi antocianici. Valoarea acestui colorant o
constituie anume preţul redus de producere, în comparaţie cu alţi coloranți (utilizaţi la producerea înghețatei)
şi lipsa mirosului de sulf, care este prezent în colorantul obţinut din varza roşie.
S-a constatat ca acest colorant este alcătuit din 5 compuşi antocianici, principalii fiind glicozidele
peonidinei. Colorantul prezintă un lichid concentrat, dens, de culoare cafenie-închisă, solubil în apă şi în
soluţii de alcool etilic. Este rezistent la lumină, fierbere, congelare, schimbarea acidității mediului.
Colorantul î-şi păstrează densitatea culorii in limitele pH-ului de la 2 la 7. S-a constatat, că cea mai mare
influenţă asupra intensităţii şi stabilităţii culorii o are aciditatea mediului. Culoarea stabilă şi intensă în medii
lactice, se atinge între valorile pH-ului 4 şi 5.
Cele mai bune rezultate se obţin la introducerea colorantului în amestecul îngheţatei concomitent cu
ingredientele vegetale. Pentru colorarea uniformă a masei de îngheţată se recomandă includerea în reţetă a
fibrelor alimentare. Datorită proprietăţilor de reţinere a apei fibrele alimentare mai contribuie şi la reglarea
unei din principalele caracteristici a îngheţatei - consistenţei. Orientarea funcţional-tehnologică a acestor
fibre conferă produsului proprietăţi dietetice, micşorează consumul de zahăr şi a compuşilor sistemelor de
stabilizare, iar capacitatea hidrofilă a lor permite de a adsorbi colorantul antocianic, care conţine grupe
funcţionale polare ionice si ne ionice ce asigură foarte bine la stabilitatea şi colorarea uniformă a îngheţatei.
Producerea coloranţilor naturali în prezent nu satisface cererea pieţii atât din punct de vedere a
cantităţii oferite, cât şi a sortimentului acestora. Majoritatea coloranţilor naturali alimentari posedă
importante calități fiziologice si antibiotice. Ei sunt deseori utilizaţi în calitate de mijloace de tratare a
diferitor boli. Majoritatea coloranţilor alimentari reprezintă substanţe biologic active. Utilizarea lor în diferite
ramuri ale industriei alimentare, pe lângă faptul că fac produsul mai atrăgător pentru ochiul consumatorului,
măresc şi valoarea biologică a alimentului, atribuindu-i calităţi terapeutice. În condiţiile în care consumatorul
secolului XXI se orientează spre produsele cu un conţinut redus sau lipsă de aditivi alimentari, cu grad sporit
de risc, coloranţii naturali, extraşi din materia primă de origine vegetală, reprezintă cea mai bună soluţie în
ameliorarea culorii produselor alimentare. În aceste condiţii oferta în coloranţi naturali pe piaţă se măreşte de

77
la an la an. În plus obţinerea coloranţilor naturali alimentari din materie primă vegetală, ca sfecla roşie,
morcov ar rezolva si problema legată de realizarea stocului de aceste materii prime.

2. Materii prime și metode de analiză

Materia primă recepţionată în containere se acumulează în depozit unde este ferită de incidenţa razelor
solare şi temperaturi ridicate. Sfecla poate fi păstrată în depozit ventilat la temperaturi pozitive de până la 10
0C şi umiditatea relativă a aerului 90 - 95 % nu mai mult de 72 ore. Sfecla se supune spălării, inspectării,
tăierii extremităţilor, după care se curăţă de coajă. Curăţirea permite atât înlăturarea microbiotei epifite de pe
suprafaţă, cât şi înlăturarea cojii în care se acumulează o cantitate maximă de nitraţi în timpul procesului de
vegetaţie. Sfecla curăţată se supune mărunțirii până la dimensiunea de 2 mm pentru o extracţie optimală a
substanţelor colorante din ţesutul vegetal. Se adăugă apa caldă de 50 - 55 oC la sfecla mărunţită în raport de
la 1:1 până la 1:1,3, după care se dozează preparatele enzimatice - Celoveridina şi Pectofoetidina în soluţii.
Pentru determinarea proprietăţilor fizico-chimice au fost utilizate următoarele metode de analiză: masa
substanţelor uscate solubile prin determinarea indiciului de refracţie, masa substanţelor uscate insolubile şi
totale prin uscare la 103 - 105 oC; conţinutul de zahar prin metoda Leina şi Ainona, aciditatea totală prin
titrare şi aciditatea activă prin metoda potenţiometrică, cantitatea de coloranţi prin metoda spectrofotometrică
la lungimea de undă 530 nm, viscozitatea la reometru Brookfield DV-III+. Compoziţia chimică a materiei
prime este prezentată în tabelul 1.
Tabelul 1
Compoziţia chimică şi conţinutul de colorant în materia primă
Conţinutul de betaină în suc Zahăr, %
Materia primă SU, % Densitatea Masa betainei,
Reducător Total
optică mg/100 g
Sfecla roşie 12,8-13,2 1,014 111,54 2,15 8,20

3. Analiză şi discuţii
După tratarea termică (blanşare), sfecla mărunţită a fost supusă omogenizării, obținându-se pireu. S-a
observat, că culoarea pireului se intensifică după răcirea lui. Pireul a fost supus separării în 2 faze - lichidă şi
solidă prin centrifugare timp de 15 minute la o viteză de 3000 rot/min. Cantitatea fazei solide obţinută este
prezentată în tabelul 2:
Tabelul 2
Cantitatea fazei solidă obţinută în rezultatul separării
Nr. expe Masa Faza solidă F .solid Pierderi,
Masa sumară, g
rienţei pireului, g m, g SU, % F .lichid g
1 2362,8 730,1 6,5 2349,8 0,45 28,2
2 2299,5 842,5 9,5 2275,1 0,58 34,3
3 1248,8 531,6 9,5 1235,4 0,75 24,6

Analizând datele din tabelul 2 se poate concluziona, că cantitatea fazei lichide selectată la separare
depinde de cantitatea de apă adăugată la procesul de extragere. Masa substanţelor uscate sunt mai mici, iar
cantitatea de colorant extras este mai mare. În faza lichidă şi faza solidă sa determinat conţinutul de betaină
prin studierea densităţii optice a extractelor de betaină.
Dependenţa densităţii optice de lungime de undă este prezentată în fig. 1. Picul maxim se obţine la
lungimea de undă 300 nm şi 530 nm. La lungile de undă 300 nm se determină pigmenţii de culoare gălbie,
iar la lungimea de undă 530 nm – pigmenții de culoare roşie. Se poate menţiona, că în faza lichidă cantitatea
pigmenţilor roşii este mult mai mare decât a pigmenţilor galbeni. Faza lichidă are o culoare roşie pronunţată.
Faza solidă are o culoare mai întunecată ştearsă, iar cantitatea de pigmenţi roşii şi galbeni este aproximativ
egală.
Din fig.1 se observă că densitatea optică, ce corespunde lungimii de undă λ=530, în fază solidă este
cu 0,032 unităţi mai mare decât în faza lichidă. Deci 100 g fază solidă cu substanţa uscată 6,5 % conţine cu
7,04 mg de betaină mai mult decât 100 g de faza lichidă la acelaşi conţinut de substanţă uscată.

78
0,5
Faza lichidă
0,45
Faza solidă
0,4
0,35
0,3

D
0,25
0,2
0,15
0,1
0,05
0
200 300 400 500 600 700 800 900 1000
Lungimea de undă, nm

Fig.1. Densitatea optică în faze după centrifugare

Se poate recomanda centrifugarea pireului la turaţii mai mari, fapt ce va permite o mai bună separare a fazei
solidă de cea lichide şi prezenţa unei cantităţi mai mari de colorant în faza lichidă. Cantitatea de betaină în
faza solidă (SU=8,5 %) după centrifugare este prezentată în tabelul 2
Tabelul 2
Conţinutul de betaină în faza solidă după separare
Nr. Densitatea optică D la lungimea de
masa, mg/100 g
experienţei undă, λ= 530 nm
2 0,406 44,66
3 0,412 45,32

Aciditatea în faza solidă, obţinută pe parcursul celor trei experimente este prezentată în tabelul 3
Tabelul 3
Conţinutul de aciditate în faza solidă după centrifugare
Nr. experienţei Aciditatea activă, pH Aciditatea totală, %
1 5,05 0,10
2 4,36 0,27
3 4,86 0,23

Analizând datele din tabela 3 se poate menţiona, că faza solidă posedă un pH de 4.36 – 5,05, însă
aciditatea totală nu corelează cu aciditatea activă. Faza solidă obţinută în al 2-lea experiment, din punct de
vedere organoleptic, se caracterizează printr-o aciditate sporită, fapt confirmat şi de rezultatele obţinute la
determinarea pH-lui şi acidităţii totale.
Faza solidă (colorantul solid) a fost supusă conservării prin procedeul de osmoanabioză, care are la
bază principiul biologic de bioză. La faza solidă s-a adăugat o cantitate de zahar cristalin în raport de 25 %
de la masa iniţială. După amestecarea intensă a componentelor, masa de colorant şi zahar a fost supusă
concentrării sub vid la presiunea de 65 - 78 kPa până la masa substanţelor uscate 50 %. Temperatura de
ferbere la concentrare a diminuat de la 74 oC la începutul fierberii până la 65 oC la sfârşitul procesului de
concentrare, figura 2. Acest procedeu de conservare asigură o păstrare bună a colorantului şi a tuturor
substanţelor biologic active din produs şi în special a betainei.
În rezultatul concentrării fazei solide mirosul de sfeclă, care se mai menţinea în pireu după tratarea cu
acid lactic, dispare complet. Variaţia temperaturii de evaporare a apei din amestecul de pireu şi zahăr în
dependenţă de depresiunea (vidul) în camera de concentrare este prezentată în fig. 2:

79
75
74
73
72
71

t, C
70
69
68
67
66
65
0,65 0,7 0,75 0,8
-P, kgF/cm2

Fig.2. Temperatura produsului în procesul de concentrare a fazei solide


Cantitatea de fază solidă (pastă) concentrată obţinută pe parcursul fiecărei din cele trei experienţe este
prezentat în tabelul 4:
Tabelul 4
Cantitatea de fază solidă (F.S.) concentrată
Masa
Masa Masa SU în SU în Masa Masa Pierderi
Nr. zahar
fazei SU, compusului compus compusul produsului produsului
experi (Z)
solide % (F.S.+Z) (F.S.+Z) concentrat concentrat, concentrat,
enţei adăugat, g %
g G1, g X1, % X2, % calculat G,g real, G2, g
g
1 730,1 6,5 182,5 912,6 25,18 44,0 522,2 495,0 27,2 3,0
2 842,5 9,5 210,6 1053,1 27,56 42,0 691,0 661,5 29,5 2,8
3 531,6 9,5 132,9 664,5 27,57 43,0 426,0 407,5 18,5 2,8

Notă: Procentul de pierderi este raportat la masa compusului (F.S.+Z), - G1.


Pierderile de colorant solid la procesul de concentrare prin ferbere constituie 2,8 – 3,0 %.
Concluzii:
1. În materia primă (sfecla) utilizată la extragerea colorantului roşu, conţinutul de betaină este de 1100
… 1200 mg/kg. Paralel cu betaina se extrag şi alţi componenţi nutritivi şi biologic activi, cum sunt glucidele,
vitaminele, macro - şi microelementele, substanţele pectice etc.
2. La separarea fazelor - raportul dintre faza solidă şi faza lichidă constituie de la 0,45 până la 0,75 părţi
în dependenţă de cantitatea de apă adăugată la procesul de blanşare.
3. Concentrarea fazei solide la presiunea 65 – 78 kPa şi temperatura 65 – 70 oC în prezenţa zaharului şi
acizilor organici asigură păstrarea maximă a betainei atât în procesul de ferbere cât şi procesul de păstrare.

Bibliografie:
1. Motriuc S., Carabulea B. Stabilizarea sucului de sfeclă roşie cu acid ascorbic. Materialele conferinţei
anuale ale Institutului de Cercetare HORTING, Bucuresti, 25 - 26 mai 2001.
2. Motriuc S., Carabulea B., Carabulea O., Cercetari privind stabilizarea culorii sucului de sfeclă rosie.
Conferinţa Internaţionala „Ştiinţe, Procese şi Tehnologii Agro-Alimentare", Universitatea „Lucian Blaga",
Sibiu - 2002, România, pag. 450 - 454.

80
OBŢINEREA ŞI UTILIZAREA LIZOZIMEI DIN ALBUŞ DE OU

Autori: Nina MIJA, Vadim CURACIOV, Boris CARABULEA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea este dedicată procesului de extragere şi utilizare a lizozimei din albuş de ou –
proteină cu proprietăţi antibiotice. La extragere se folosesc soluţii de sare şi acizi cu diferite concentraţii
pentru a asigura extragerea deplină a lizozimei şi elaborarea regimului optim de obţinere. Fracțiile proteice
de lizozimă sau utilizată la prepararea produselor lactate cu scopul de a inhiba activitatea
microorganismelor patogene în procesul de fermentare a brânzeturilor de tip „Telemea”. Această fracție
proteică (lizozima) se dizolvă bine în lapte şi uşor se asimilează de organismul uman.

Cuvinte cheie: Lizozime, proteine, proprietăţi antimicrobiene, fracționare, α – lactalbumină, brânză.

1. Introducere
Lizozimul (E 1105) din albuşul de ou se utilizează în industria brânzeturilor, pentru împiedicarea
dezvoltării bacteriilor sporulate aparţinând genului Clostridium şi în special Clostridium tirobutiricum, care
pot metaboliza acidul lactic pe care-l transformă în acid butiric şi cantităţi importante de CO2 şi H2. În afară
de gustul neplăcut produce şi o balonare a acestora, cu formare de găuri mari neregulate, care pot conduce
chiar la “ruperea” brânzei.
Prin adaos de lizozimă se realizează liza celulei vegetative şi deci se împiedică dezvoltarea bacteriilor
butirice în lapte. Dacă în lapte ajung spori de Cl. Tirobutiricum, aceştia rezistă la pasteurizare şi rămân în
coagul, deci provoacă balonarea târzie a brânzeturilor.
Lizozimul împiedică dezvoltarea lactobacililor şi în special dezvoltarea bacteriilor Lb. helveticus,
folosite la fabricarea brânzei Şvaiţer, astfel se împiedică acidifierea (maturarea) normală, lentă a laptelui.
Bacteriile propionice nu sunt inhibate de lizozime.
Lizozimul prezintă o globulină bazică (G1). Este relativ stabilă la căldură, frig şi alte condiţii de
activitate, fiind instabilă la acţiunea alcaliilor. Are acţiunea enzimatică ca depolimerizator al mucoproteinelor
şi activitatea chitinazică.

Fig. 1. Conţinutul proteinelor în albuşul de ou, (%)

Activitatea lizozimei se manifestă prin perforarea peretelui celular al bacteriilor Gram pozitive,
distruge bacteriile odontogene implicate in formarea tartrului dentar. Lizozimele catalizează hidroliza
legăturilor B-1,4-glucozidice dintre acidul N-acetilmuramic si N-acetil-glucoz-amina, care se găsesc in
peretele celular ale anumitor microorganisme. Lizozima este utilizată pentru hidroliza acestui perete
microbian cu eliberarea conţinutului celular.
Enzimele care poseda activitate lizozimica au fost identificate in bacterii, bacteriofagi si leucocite,
secreții nazale, saliva si lacrimi – toate exercitându-si activitatea împotriva bacteriilor Gram pozitive. Acest
efect antimicrobian a fost demonstrat si asupra populaţiilor bacteriene patogene la nivelul cavitaţiei bucale.

81
Scopul acestei lucrări este studierea modului de obținere a lizozimei din albuș de ou și analiza
rezultatelor obținute în urma înglobării acestei fracții proteice în produse lactate - brânza ”Telemea”.

2. Materii prime și metode de analiză


În cercetare au fost utilizate materiile prime: ouă de găină; soluţie de NaOH 0,1N; soluţie de NaOH
20 – 30 %; soluţie de CuSO4 de 1 %; soluţii de aminoacizi 0,1%; soluţie de ninhidrină 0,2%; cationiţi;
soluţie de HCl 1N; săruri de Na2CO3 şi NaCl cristaline, acid CH3-COOH lichid.
Compoziţia oului integral variază in funcţie de specie, in limite foarte restrânse. Compoziţia chimica a
oului de găina ca materie primă este prezentată în tabelul 1.
Tabelul 1
Compoziţia chimică a oului întegral (melanj), albuş şi gălbenuş. [4]
Componentul Oul integru, % Albuş, % Gălbenuş, %
Apă 75 88 48
Proteine 13,3 10,5 16
Lipide 11,6 0,03 34
Glucide 0,8 0,8 0,9
Cenuşă 0,9 0,7 0,6

La determinarea indicilor de calitate şi mediului de extragere a lizozimei sau utilizat următoarele


metode de analiză:
Metoda cromatografică. Esența metodei constă în trecerea albușului de ou nediluat, prin coloana
cromatografică de cationiţi, în care are loc absorbţia maximă a lizozimei pe suprafaţa cationiţilor, după care
lizozima este extrasă de pe suprafaţă cu ajutorul soluţiei de carbonat de amoniu cu pH 9 .
Metoda fizico-chimică. Esența metodei constă în tratare termică a albușului de ou și separarea fracției
proteice de lizozimă prin acțiunea acizilor alimentari (exemplu: CH3-COOH).
Determinarea alcalinității. Această metodă este utilizată pentru determinarea acidității produselor
lactate cu adaus de lizozimă.
Reacţia Biuret. Identificarea proteinelor din produsele alimentare. Această reacţie este utilizată pentru
determinarea concentraţiei de proteine, în soluţii puternic alcaline.
Reacţia cu ninhidrină. Identificarea aminoaciziilor. Această reacţie fiind foarte sensibilă este utilizată
în metode de identificare şi dozare ale aminoacizilor, datorită acţiunii ninhidrinei cu pH 4 – 8, reprezentând o
reacție calitativă de determinare a lizozimei.

3. Analiza și discuții
Prospeţimea ouălelor. La extragerea lizozimei se recomanda de a folosi numai ouă proaspete. În acest
scop sa determinat prospețimea cu ajutorul ovoscoplui, fig. 2, a. Ouăle proaspete au o cameră de aer foarte
mica. Pe masura invechirii, camera de aer se mareste si devine mobila. Interiourul ouălor proaspete este
limpede, galbenuşul este intreg, aşezat in centru si apare o umbra fara contur determinat. Pe masura alterarii,
gălbenuşul devine vizibil, este mobil sau poate fi fixat pe coaja, fig. 2, b.
La ouăle infectate se pot observa colonii de mucegai sau bacterii pe membranele cochilifere, sub
forma de pete de culoare inchisa sau chiar negre. Aceste ouă sunt scoase din circuitul economic, deoarece
reprezentă un real pericol de infectare a organismului uman, inclusiv a mediului.
In urama desfasurarii proceselor de respiraţie sau degradare componenţii chimici sunt hidrolizaţi sau
chiar oxidaţi. Din aceste motive, camera de aer creste, iar ouăle î-şi reduc densitatea în functie de prospeţime
si ca urmare, ocupă poziţii diferite într-un vas cu apa rece sau in soluţie de sare la diferite concentraţii, fig. 2,
c.
Proteinele oului includ un şir de fracţii, care se caracterizează cu diferite puncte izoelectrice, care se
ating la anumite valori ale pH-lui. Această caracteristică da posibilitatea de a separa fiecare fracţie si de a
determina cantitatea ei.
In figura 3 sunt prezentate fracţiile proteice ale oului si valorile pH-lui, la care pot fi selectate si
determinate, pentru a aprecia conţinutul acestor proteine. Pentru fracţia de lizozimă punctul izoelectric optim
se atinge la valoarea pH = 10,7.

82
a) b) c)
Fig.2. Analiza prospețiemei ouălelor
a – ovoscop unitar ; b – ovoscop multiplu ; c – rezervor cu apa.

Fig. 3. Punctele izoelectrice ale fracţiilor proteice la valorile optime ale pH-lui

Obținerea fracției de lizozimă, prezintă un proces tehnologic, care include diferite operaţiuni de tratare
cu soluții alimentare pentru o extragere mai complexă si totodată selectarea ei din albușul de ou. Schema
tehnologică de tratare a albușului de ou cu obținerera lizozimei este prezentată în fig. 4.

NaCl Soluţia acid Ouă de găină


2g acetic pH 3,5
2g 100 ml

Omogenizare Dezinfectare
a
Tratare termică Spălare

Separeare Gălbenuş

Albuş
50 g

La 60 C Amestecare 2 min Filtrat la 60C


Preparat de
Coagulare
parţială

Filtrare

lizozim

La 80 C Amestecare 2 min Filtrat la 80C

La 90 C Amestecare 2 min Filtrat la 90C

Fig. 4. Schema generală de separare a fracţiilor proteice de lizozimă din albuşul de ou

Conform schemei fig. 4, ouăle se șterg cu alcool pentru dezinfectare, apoi se separă albușul de
celelalte componente. Albușul în cantitate de 0,5 kg se supune malaxării pentru a obține o masă omogenă.
Într-o colbă de 3 l se toarnă 1 l de H2O distilată, se adaugă acid acetic pentru a obține aciditatea activă
de pH 3,5, după care se adaugă 20 g NaCl și se supune încălzirii. Extragerea lizozimei se face prin încălzire
la o temperatură constantă de 60 – 100 ºC, cu intervalul de 10 ºC. În procesul de încălzire soluția acidă se
amestecă lent. În soluția încălzită la o temperatură constantă se adaugă 0,5 kg albuș, se menține timp de 1 – 2
min. Suspensia obținută se răcește, se filtrează. În fracția filtrată se adaugă CaCO3, pentru a majora
aciditatea activă până la pH = 7, la care are loc sedimentarea cretei, iar soluția lichidă cu conținut de
lizozimă se filtrează de 2 ori. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul 2.

83
Tabelul 2.
Extragerea lizozimei la diferite temperaturi
Temperatura, Consistența masei la extragere Conținutul de lizozimă,
ºC %
60 Masă gelatinoasă, filtrare slabă 18
70 Masă gelatinoasă urmărit de formarea fulgilor 28
80 Depunerea masei fibrilare restului de proteine 43
90 Depunerea masei fibrilare restului de proteine 69
100 Depunerea masei fibrilare restului de proteine 48

Analizând datele tabelului 2 se poate concluziona, că temperatura optimă de separare este 85÷90ºC. La
o temperatură mai joasă de 60 ºC, are loc denaturarea lentă a proteinelor ceea ce duce la separarea neefectivă
a lizozimei. Cea mai mare cantitate de lizozimă (69%), se obține la temperatura de 90 ºC.
Lizozima obținută s-a utilizat la fabricarea brânzei de vaci ”Telemea”. În laptele normalizat s-a
adăugat cantitatea necesară de lizozimă, după care s-a efectuat fermentarea cu obținerea brânzei respective.
Compoziția brânzei ”Telemea” este prezentată în tabelul 3.
Tabelul 3.
Compoziția chimică și valoarea energetică a brânzei ”Telemea”
Denumirea produsului Proteine Lipide Carbohidraţi Valoarea energetică,
kcal/100 g
Brânza „Telemea” 15 24 0,7 279

Brânza ”Telemea” cu conținut de lizozimă a fost supusă păstrării la temperatura 0...+4 ºC, timp de 15
zile. Pe parcursul păstrării peste fiecare 2 – 3 zile s-a determinat conținutul și tipul de microorganisme. S-a
constat, că procesul de dezvoltare a mucegaiului apare la a 12 zi. S-a observat că cu cât conținutul de
lizozimă in produs este mai mare cu atât durata de păstrare este mai avansată.

Concluzii:
1. Lizozima este o proteină din ou, care poate fi extrasă în soluții bazice sau acide. În lucrarea dată s-a
folosit metoda acidă, în care soluția a fost adusă la pH = 3,5 apoi prin neutralizare - majorată până la pH
=7,0.
2. S-a studiat influența temperaturii asupra procesului de extragere a lizozimei în intervalul 60 – 100
ºC, cu frecvența de 10 ºC. S-a constatat, că cea mai mare cantitate de lizozimă se obține la temperatura 90
ºC.
3. În scopul majorării duratei de păstrare, lizozima obținută din albușul de ou, s-a utilizat la fabricarea
brânzei ”Telemea”. S-a stabilit, că lizozima este un protector-antibiotic natural, care asigură majorarea
duratei de păstrare a brânzei de 2-3 ori față de durata de păstrare indicată în documentaţia tehnică.

Bibliografia:

1. Metode de indentificare a proteinelor ouălelor şi determinarea conţinutului de aminoacizi.


http://acio.ru/read.php?id=8
2. Leon Bugan. Determinarea lizozimei ca fracţie proteica, prin diferite metode .
3. Jurnalul Nutriţional. J. Nutr., 1984. Analiza aminoacizilor şi determinarea indicelui chimic al
proteinei. Patent nr.114:682-691, USA.

84
COMERŢUL, CONSUMUL ŞI CALITATEA CRUPELOR DE OREZ
COMERCIALIZATE ÎN MAGAZINUL NR. 2 A „GREEN HILLS MARKET”

Autor: Stela SANDU


Conducător ştiinţific: dr., conf.univ. Valentina CALMÂŞ

Academia de Studii Economice a Moldovei

Rezumat: In today's cooking, rice represents a stuff nobody can leave it aside. 350 million tones of rice are
produced annually, however only 4 % of production is exported worldwide. For the last 30 years, aggregate
rise consumption rose from 61,5 kg to approximately 85,9 kg per capita, which represents a 40 % increase.
In the Republic of Moldova there is an approximately 3,2 kg rice consumption per capita. The assortment of
home-produced rice has registered an important increase for the last two years. It is due to the
Mediterranean and Asian influences that started to expand into the premium segment of the market.

Cuvinte cheie: crupe de orez, comerţ, consum, calitate,preţ, vînzări, sortiment.

În bucătăria de azi, orezul este un aliment de care nimeni nu poate face abstracţie. Anual în lume se
produc aproximativ 350 milioane tone de orez, dintre care 1,93 mln tone sunt produse în UE. Volumul
exportului mondial constituie 12-13 milioane tone, ceea ce reprezintă 4 % din producţia globală. Mai bine de
90 % din producţia mondială de orez este realizată în Asia, unde orezul reprezintă alimentul de bază în raţia
alimentară, fiind întrebuinţat de 3 ori pe zi [1].
Principalele obiective ale studiului practic au fost:
1) Studierea comerţului şi consumului crupelor de orez pe plan local;
2) Sortimentul şi volumul vînzărilor crupelor de orez în magazinul Nr.2 “Green Hills Market”;
3) Verificarea calităţii crupelor de orez.

1. Studierea comerţului şi consumului crupelor de orez pe plan local


Comerţul mondial cu orez, după prognozele Departamentului American de Agricultură (USDA) o să
înregistreze o creştere în anul 2012-2013 de 2,5%. Ritmul de creştere a consumului mondial pentru anul
2012-2013, conform aceloraşi prognoze, va fi mai mare decît cel de creştere a producţiei cu 1,7%, datorită
faptului că consumul mondial de orez a crescut cu 40 % în ultimii 30 de ani, de la 61,5 la 85,9 kg pe cap de
locuitor [3, 5].
Pe parcursul anilor 2004-2011 importul crupelor de orez în R.Moldova a înregistrat o fluctuaţie
dinamică, cea mai mare cantitate importată fiind în anul 2007 – 15 mii tone. Astfel, în anul 2011 în
comparaţie cu 2010, cantitatea importată a scăzut de la 12 la 9 mii tone. În acelaşi an a crescut considerabil
cantitatea de crupe de orez importate din Rusia (de la 2 la 4 mii tone) şi din Pakistan (de la 1,9 la 2,1 mii
tone) [6]. În R.Moldova se consumă anual per capita aproximativ 3,2 kg de orez (norma este de 3,00 kg) [9].
2. Sortimentul şi calitatea crupelor de orez comercializate în magazinul Nr.2 ,,Green Hills
Market”
Piaţa R.Moldova oferă o gamă largă de crupe de orez: de la orezul cu bob rotund, pînă la semi-preparate
şi tipuri speciale de orez (basmati, thailandez, paella, orez sălbatic, orez cafeniu, etc.).
Preţul crupelor de orez comercializate variază de la 11 lei/kg (orezul importat din Ucraina) pînă la 242
lei/kg (orezul importat din China). Topul celor mai scumpe sortimente de orez din magazinului Nr.2 “Green
Hills Market” sunt prezentate în figura 1. Principalii importatori ai crupelor de orez sunt reprezentaţi în
figura 2. Dinamica vînzărilor crupelor de orez pe parcusul ultimilor 4 ani, cît şi numărul frunizorilor şi
cantitatea poziţiilor în gama sortimentală sunt prezentate în figura 3 şi 4.

85
Fig. 1. Topul celor mai scumpe sortimente de orez în Fig. 2. Principalii importatori ai crupelor de orez din
cadrul rețelei comerciale “Green Hills Market” cadrul reţelei comerciale „Green Hills Market”.

Volumul vînzărilor, lei


120

2948980 100
2950000
80
2900000
2850000 2814809 60

2800000 2755285 40

2731338
2750000 20

2700000 0
2009 2010 2011 2012
2650000
Numarul furnizorilor 7 11 9 10
2600000
Cantitatea pozitiilor in sortiment 108 111 120 113
2009 2010 2011 2012

Fig. În urma unuivînzărilor


3. Dinamica sondaj de crupelor
opinie, cauza creşterii
de orez în considerabile
Fig 4. Variaţiaa numărului
vînzărilor crupelor de orez
de furnizori a fost
şi a poziţiilor
în cadrul „Green Hills”.
determinată de criza de crupe de hrişcă, apărută pe piaţa autohtonă
sortimentul în 2010.
crupelor de orez a magazinului „Green Hills”

3. Verificarea calităţii crupelor de orez


În calitate de obiect de studiu au servit 6 mărci comerciale de crupe de orez, trei din acestea au o
preambalare autohtonă. Examenul organoleptic, fizico-chimic precum şi verificarea corectitudinii ambalării,
marcării şi etichetării au fost efectuate în laboratorul ASEM. Rezultatele cercetărilor (efectuate conform
GOST 6292-93) sunt prezentate în tabelul1.
De asemenea au fost verificate prezenţa impurităţilor organice şi metalo-magnetice. La toate tipurile de
orez examinate conţinutul acestor impurităţi corespunde normelor prescrise în standard.

Concluzii
În urma examenului de laborator s-au constatat următoarele:
- Orezul ,,Riso Scotti” corespunde tuturor indicilor verificaţi. Ambalajul acestui orez conţine o reţetă de
preparare, cît şi o delimitare a produsului pe porţii.
Restul curpelor de orez supuse examenului de laborator nu corespund normelor prescrise în standardul
național (GOST 6292-93), şi anume:
-Pe eticheta crupei de orez ,,Oryza” (cel mai scump: 91 lei/kg) marca de conformitate lipseşte, ceea ce
contravine HG nr.996 cu privire la etichetarea produselor alimentare şi Gost-ului 26791-89. De asemenea
valoarea energetică nu este indicată per 100g produs, ci per 100 ml produs, calitatea şi ţara de origine nu este
indicată.
- Pe eticheta orezului pentru sushi japonez ,,LIM&Co GmbH, Misako” marca de conformitate lipseşte,
calitatea orezului şi ţara de origine nu este indicată. Valoarea energetică declarată de producător nu
corespunde cu cea declarată pe etichetă.
- Pe eticheta orezului ,,Dalba”, care este un produs preambalat în Republica Moldova, marca de
conformitate
lipseşte; indicativul standardului în vigoare lipseşte; calitatea orezului nu este indicată; umiditatea este
aproape de limită, termenul de valabilitate este expirat.
- Orezul ,, Bunetto” corespunde tuturor indicilor verificaţi, dar nu este indicat timpul de fierbere.

86
- Pe ambalajul orezului ,,Grand Mersi” este indicată devierea de masă admisibilă ± 1,5%, dar în
conformitate cu HG nr.996 cu privire la etichetarea produselor alimentare, nu sunt admise devieri de masă de
1,5 % , ci doar de 1% și nu se permite indicare devierilor prin ,,±”, ci doar cu ,,+”.

Tabelul 1
Indicii organoleptici, fizico-chimici și tehnologici ai crupelor de orez

Indicii cercetați

Marca comercială

LIM&Co,
Riso Scotti Oryza GmbH, Dalba Bunetto Grand
Misako Mersi
Tipul crupei de orez Orez Orez Orez pentru Orez cu bob Orez Orez şlefuit
(conform datelor clasic Risotto şi sushi lung şlefuit cu opărit
declarate de Paella japanese jasmine bobul lung
producător)

Ţara de origine Nu este Nu este


Italia indicată indicată Vietnam Pakistan Pakistan
Calitatea Nu este Nu este Nu este
II indicată indicată indicată II I
Întreprinderea Riso Scotti, Preambalat Preambalat Preambalat
producătoare Danubio, Germania Germania de de de
Vlădeni, Î.M.,,Sudzu ,,Vitalcom ,,Moldagrop
România ker R. us” SRL, roduct”
Moldova R. SRL,
Moldova R. Moldova
Masa, g/ preţ per kg 1000 / 15,15 500 / 91,0 1000 / 56,60 1000 / 1000 / 1000 /
(lei) 16,10 11,14 12,20
Proteine / lipide / 6,4/ 0,9/ 80,5 6,6 /1,0/ 8,6/ 0,4/ 77,6 7/ 1,0/ 71,0 7,0/ Nu este
carbohidraţi g în 78 1,0/71,8 indicată
100g produs
Valoarea energetică, 355 349 350,1 321 330 Nu este
g în 100g indicată
produs/kcal
Termen de 18 luni 24 luni 24 luni 12 luni 18 luni 18 luni
valabilitate termen
expirat

87
Continuare tabelului 1
Timp de fierbere (nu 16-18 min/ 14-16 min/ 15 min/ Nu este Nu este Nu este
se normează) 17 min. 19 min. 20 min. indicată/ indicată/ indicată/
indicată pe ambalaj / mai puţin de mai puţin mai puţin de
reală. 20 min. de 20 min. 30 min.

Indicii fizico-chimici
Masa netă (g),
declarată pe etichetă 1000/ 500/ 1000/ 1000/ 998,0 1000/ 1000/ 996,6
/reală (devieri 1011,0 509,0 1015,0 1001,0
admise +1%)
Boabe calitative, %,
minim. (pentru cal. I
– 99,4%; pentru cal. 99,5 99,7 99,8 99,1 99,3 99,6
II –99,1%) ,
inclusiv:
orez sfărmat, %,
max. (pentru cal I. – 8,2 4,1 3,3 7,2 4,8 8,1
9%, cal. II – 13 %)
orez îngălbenit, %,
max.(pentru cal. I – 1,1 0,3 0,9 2,7 1,2 1,7
2%, cal. II –6%)
orez cu bob excesiv
de alb, %, max. 1,1 0,5 1,3 2,3 1,1 0,7
(pentru cal. I – 2% ,
cal. II – 3%).
orez cu dungi roşii,
%, max.(pentru cal. I 0,01 0 0 0,8 0,3 0
– 3%, cal.II – 8%)
Umiditatea, %
(max. 15,5). 13,80 13,7 13,8 15,4 13,52 13,6

Bibliografie
1. Каширина Е.“Рис, или сарацинское зерно”.Revista: Питание и общество/дело вкуса Nº7/2011,
p.31-32
2. GOST 6292-93 „Крупа рисовая.Технические условия”
3. GOST 26791 – 89 ”Ambalarea, marcarea, transportarea şi păstrarea crupelor”;
4. www.fao.org
5. http://www.unctad.org/infocomm/anglais/rice/market.htm
6. http://expert-agro.com/index.php?option=com_content&view=article&id=10148:---2012-2013-
&catid=19:2010-01-28-21-22-49&directory=1
7. http://comtrade.un.org/db/mr/rfCommoditiesList.aspx?px=H2&cc=1006
8. http://www.fisc.md
9. Hotărîrea Guvernului RM din 27 iulie,1993,nr.460.”Normele medii provizorii ale consumului de
produse alimentare,marfuri nealimentare si servicii incluse in structura cosului mediu de consum”.

88
ACTIVITATEA ENZIMATICĂ A ULEIURILOR VEGETALE

Autori: Natalia CÎNIŢA, Luiza SANDULACHI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Acest articol prezintă un studiu bibliografic vizavi de activitatea enzimatică a uleiurilor vegetale.
Sunt indicaţi factorii ce atestă calitatea şi stabilitatea uleiurilor. Sunt caracterizate unele tulpini microbiene
ce produc enzime. Sunt vizate unele studii ce atestă că uleiurile vegetale contribuie la creşterea activitaţii
enzimatice.

Cuvinte cheie:activitate enzimatică, lipaze microbiene, enzime lypolitice, uleiuri vegetale

Introducere

În timp au fost efectuate mai multe cercetări vizavi de calitatea şi stabilitatea uleiurilor la depozitare,
accentul fiind pus pe uleiurile cu un conţinut mare de acizi graşi polinesaturaţi (ulei de masline şi ulei de
nuci). Studiile atestă că calitatea si siguranţa uleiurilor depinde de mai mulţi factori: calitatea materiilor
prime utilizate la fabricarea uleiurilor, metoda de extracţie a uleiurilor, condiţiile de depozitare a uleiurilor.
Există mai multe studii ce atestă influienţa depozitării asupra stabilităţii uleiurilor la oxidarea primară şi
secundară prin evaluarea valorii de peroxid, p-anisidină, oxidarea totală, dienelor şi trienelor conjugate, care
cresc treptat proportional cu perioada de stocare [1, 2, 4]. Nucile, seminţele, maslinele pot fi infestate cu
microorganisme şi enzime ce conduc la degradarea ulterioară a uleiurilor [2-4].

Abordări și sugestii

În baza celor abordate prezintă interes studiile bibliografice realizate în vederea examinării unor tulpini
producătoare de enzime precum şi a substraturilor favorabile pentru activitatea enzimatică. Microorganisme
cu capacitate de acumulare a lipazelor sunt: bacteriile, fungii, actinomicetele, drojdiile. În acest context
prezintă interes studiul [5] realizat în scopul de stabilire a complexului enzimatic hidrolitic sintetizat de
micromiceta A. niger 33-19 CNMN FD 02A - producător de amilaze, cât şi a termenilor de sinteză maximală
a hidrolazelor nespecifice în raport cu complexul enzimatic amilolitic. Maxima ambelor tipuri de amilaze –
acidlabile şi acidstabile s-a stabilit în ziua a VI-a de biosinteză, constituind 185,71 u/ml şi 257,15 u/ml,
respectiv. Tulpina a sintetizat în cantităţi considerabile proteaze neutre (1,26 u/ml) şi acide (3,29 u/ml) cu
nivelul maximal al biosintezei în ziua a IV-a de cultivare. În cantităţi mici, tulpina A. niger 33-19 CNMN FD
02A a sintetizat endoglucanaze (0,25-0,59u/ml), β-glucozidaze (0,14-0,57 u/ml) şi xilanaze (1,07-2,61 u/ml)
cu maximumul biosintezei înregistrat în ziua a VIII-a de cultivare şi enzime lipolitice (7900-8250 u/ml), cu
maximumul acumulării lipazelor în zilele a III-a și a IV-a de cultivare.

a) b)

Fig. 1. Aspergillus niger

a) Aspergillus niger în Sabouraud-Dextrose Agar 72 h la 30oC


b) Imagine microscopică

În ultimii ani, unele lucrări ştiinţifice au abordat aspecte legate de lipaze izolate din specii de
microorganisme (Candida antarctica, Candida rugosa ş.a.). Prezintă interes studiul [7] vizavi de activitatea
lipazei din seminţe de floarea soarelui pe propriul substrat (ulei de floarea soarelui) şi pe substraturi

89
aparţinând la alte 7 specii de plante (dovleac, soia, susan, migdale, porumb, nucă şi arahide), la temperatura
de 20ºC şi la 3 valori de pH (5,5, 7,4 9,5). Microorganismele produc atât lipaze intracelulare (endolipaze), ce
scindează lipidele din interiorul celulei, cît şi extracelulare (exolipaze), ce scindează lipidele din lichidul
cultural. Lipazele microbiene sunt enzime relativ nespecifice, ceea ce le permite de a hidroliza lipide care
conţin acizi graşi, cu catene de diferite lungimi. Spre exemplu, la studierea specificităţii lipazelor sintetizate
de micromicetele Oospora lactis şi Penicillium sp. s-a demonstrat că ele hidrolizează toate 3 legături esterice
în moleculele lipidice cu aceeaşi viteză. Lipaza tulpinilor Rhizopus microsporus şi Mucor miehei după
mecanismul de acţiune se aseamănă cu lipaza pancreatică, hidrolizând legăturile esterice în poziţia α a
trigliceridelor. Aceasta permite de a folosi lipazele în anumite procese biotehnologice unde e nevoie de
hidroliza selectivă a lipazelor [6].
Un şir de lipaze fungice la lipoliza uleiurilor şi a grăsimilor de diferită natură nu manifestă specificitate
şi le hidrolizează cu aceeaşi viteză. Astfel la lipoliza uleiurilor de măsline, de floarea soarelui şi de soia, de
asemenea untura de porc, untura de morsă şi ulei din seminţe de raps, cu ajutorul lipazei din Rhizopus gradul
activităţii şi profunzimea hidrolizei au fost aproximativ la acelaşi nivel. Lipazele microbiene, obţinute din
diferite surse, se deosebesc între ele după proprietăţile fizico-chimice şi mecanismul de acţiune. Lipazele
microbiene de regulă activează în mediul neutru sau slab bazic, dar tulpinile Pseudomonas nitroreducens şi
Pseudomonas fragi formează o cantitate mare de lipaze la pH-ul mediului cultural de 9,5. Preparatele
enzimatice obţinute din aceste tulpini sunt stabile în intervalul pH-ului 5,0-11,0, nu se inactivează timp de 20
min la temperatura de 70oC [6].
Alt studiu [7] atestă favorizarea producerii de enzima prin suplimentarea mediului de cultură cu diferite
uleiuri comerciale în concentrație de 1,5%: ulei de floarea soarelui, ulei de măsline sau ulei de palmier. Cel
mai bun rezultat a fost înregistrat în cazul adăugării în mediu a uleiului de floarea soarelui. Cresterea
concentratiei acestuia, studiata in intervalul 0.25% la 3%, nu a determinat imbunătăţirea activităţii
hidrolazice a supernatantului celular.
Tabelul 1.

Efectul adaosului de uleiuri vegetale (1.5% vol) in mediul LB standard asupra cresterii
activitatii hidrolazice [7]

Mediu / Adaos de ulei OD600 Activitatex103(U/mL)


Control (Mediu LB fără adaos de ulei) 1,56 2,25
Mediu LB/ Ulei de floarea soarelui 1,65 16,10
Mediu LB/ Ulei de masline 1,61 8,29
Mediu LB/ Ulei de palmier 1,43 13,71

Concluzii

Studiul realizat atestă că prezenţa uleiurilor vegetale favorizează activitatea enzimelor.


Microorganismele produc atât lipaze intracelulare (endolipaze), ce scindează lipidele din interiorul celulei,
cît şi extracelulare (exolipaze), ce scindează lipidele din lichidul cultural. Ar fi cazul de efectuat un studiu
referitor la degradarea enzimatică a uleiurilor cu conţinut majorat de acizi graşi polinesaturaţi.

Bibliografie

1. Popovici C. et al. Effect of nitrogen treatment on quality of cold pressed walnut oil, p.78-84, MTFI
2012
2. Sandulachi E. et al, Storage assessment of walnut oil, Journal of FOOD and PACKAGING Science,
Technique and Technologies, Plovdiv, Bulgaria, 2013; p. 209-214.
3. Sandulachi E.et al. Enzimes’ impact on quality of walnuts (Juglans regia L.) and walnut oil, ,
Proceedings of International Conference MTFI-2012, Chisinau, V.2, 283-289, 2012
4. Tatarov P. Physicochemical changes of walnut oil (Juglans Regia L.), p.192-198, MTFI 2012
5. http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20846/maria_stratan_abstract.pdf
6. http://www.scihub.org/ABJNA
7. http://www.chem.ubbcluj.ro/~mtosa/RAPORT_TOSA_2012.pdf

90
MICROBIOTA CĂRNII DE PASĂRE TRATATĂ CU ACID LACTIC ŞI
LACTAT DE SODIU

Autori: Irina ŞTEFÎRŢA, Ghenadii COEV, Angela GUDIMA

Institutul Stiinţifico - Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare


Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrare sînt prezentate rezultatele cercetărilor experimentale privind acţiunea mixului de acid
lactic şi lactat de sodiu - 2%; lactatul de sodiu - 4% aplicate prin stropire şi tratarea ulterioară cu raze
UV asupra duratei de valabilitate a cărnii de pasăre refrigerate. Sa constatat că mixului de acid lactic şi
lactat de sodiu - 2%; lactatul de sodiu - 4% manifestă efect bactericid puternic asupra numărului total de
germeni a cărnii de pasăre. Tratarea ulterioară cu raze UV permite igienizarea suplimentară şi stabilizarea
indicilor microbiologici a produsului finit. Termenul de valabilitate recomandat pentru semifabricate
naturale de carne de pasăre în stare refrigerată: tratamentul prin stropire cu apă glacială şi [acid lactic şi
lactat de sodiu] - 2% sau tratamentul prin stropire cu apă glacială şi [lactat de sodiu] - 4% permit păstrarea
semifabricatelor la 4+2°С timp de 5 zile.

Cuvinte cheie: carne de pasăre refrigerată,metoda prin stropire, tratament cu apă glacială,mix de acid
lactic şi lactat de sodiu - 2%, acid lactic şi lactat de sodiu şi razeUV ,lactat de sodiu 4 %, termen de
valabilitate.

1. Introducere
Prelucrarea cărnii de pasăre reprezintă un ansamblu complex de procese strîns legate de biologia, chimia
cărnii, de tehnica şi tehnologia prelucrării, de marketing şi comerţ.
Problema principală constă în faptul că la suprafaţa cărnii de pasăre refrigerată deobicei persistă
procarioţii din genurile Pseudomonas, Clostridium, bacillus, Listeria monocytogenes, Streptococcus,
Lactobacillus şi mai puţin Enterobacter. Concomitent, datorit conţinutului grăsimei uşor oxidabile în carne
de pasăre (pui-broiler, raţă, gîscă, curcan), durata păstrării acestor produse, cît în stare refrigerată, atît şi în
stare congelată, este relativ mică.
În practica industrială sunt cunoscute mai multe metode de tratare antimicrobiană a cărnii de pasăre:
fizice, chimice şi metode combinate. Cele mai eficiente sînt metodele chimice, care reprezintă tratatrea cu
soluţii apoase de clor, de acid peracetic, peroxid de hidrogen, adaosuri funcţionale.
Din metode chimice prezintă interes tratarea produselor de carne cu acid lactic sau amestec de acid lactic
cu lactat de sodiu; numai cu lactat de sodiu şi lactat de sodiu în combinaţie cu clorura de sodiu [1, 2].
Din metode fizice putem menţiona efectul bactericid şi bacteriostatic obţinut la tratarea cărnii de pasăre
cu raze ultraviolete. S-a constatat că razele UV acţionează negativ asupra celulei microbiene, dar efectul
bactericid este direct proporţional duratei de tratare cu UV şi invers proporţional distanţei între obiect şi
sursa de UV. Acţiunea bactericidă al UV scade cu majorarea umidităţii şi micşorarea temperaturii [3, 4].
Scopul lucrării: studiul influenţei tratării a semifabricatelor naturale de carne de pasăre cu: apă glacială
şi [acid lactic şi lactat de sodiu] - 2% sau apă glacială şi [lactat de sodiu] - 4% aplicate prin stropire şi
tratamentul ulterior cu raze UV a supra duratei de păstrare în stare refrigerată.

2. Metode şi materiale
Materia primă – carne de pui-broiler (gambe) a fost procurată de la SRL „Vispas şi Co” satul Hîrbovăţ,
raionul Anenii Noi R. Moldova.
Carnea – materia prima a fost supusă spălării în apă curgătoare, apoi tratată în conformitate cu
următoarele regimuri: apă glacială сu temperatura 0÷+2 °C - proba martor ; apă glacială + UV; apă glacială

91
şi mix de acid lactic şi lactat de sodiu – 2%; apă glacială şi mix de acid lactic şi lactat de sodiu – 2% şi raze
UV; apă glacială şi soluţie de lactat de sodiu – 4 %; apă glacială şi soluţie de lactat de sodiu – 4 % şi tratare
ulterioară cu raze UV (3-5 min).
Aplicarea soluţiilor sus numite a fost realizată prin stropire timp de 3-5 min.
Carnea prelucrată urma dozare în caserole din PS polisteren şi împachetare cu stretci folie PE polietilen
pentru produse alimentare în condiţii de laborator de biotehnologii alimentare al IŞPHTA. Mostrele
preparate au fost puse pentru păstrare în frigiderile laboratorului în stare refrigerată la temperatură +2÷+4 °C.
Pe parcursul păstrării în ele au fost studiaţi: indicii microbiologici-NGMAFA – GOST 10444.15-49; bacterii
coliforme, GOST 30518; microorganisme patogene, inclusiv Salmonella GOST 30519; drojdii şi micete,
GOST 10444.12-88; proteus GOST 28560.

3. Analiza rezultatelor obţinute


Rezultatele analizelor microbiologice (NGMAFA) a mostrelor de carne de pui-broiler tratate cu acid
lactic+lactat de sodiu -2%; acid lactic+lactat de sodiu -2%+UV; lactat de sodiu-4%; lactat de sodiu-4%+UV;
în concentraţii sus numite, păstrate în stare refrigerată la temperatură +4÷+2 °C sînt prezentate în fig.1 (a,b).

a b

Fig 1. Modificarea NGMAFA, UFC/1g în carne de pasăre imediat după tratament prin stropire cu
apă glacială şi amestec de acid lactic şi lactat de sodiu-2% (a); apă glacială şi lactat de sodiu 4% (b); şi
tratare ulterioară cu raze UV.

Din fig. 1 (a) este evident că materia primă iniţială adusă de la producător este extrem de contaminată –
1,2x105 UFC/1g produs. Tratarea prin stropire cu amestecul de acid lactic şi lactat de sodiu – 2 % a micşorat
contaminarea microbiologică cu circa 40 %, aplicarea ulterioară a razelor UV a permis micşorarea
NGMAFA cu 50 %.
Tratamentul prin stropire numai cu lactat de sodiu - 4 % (fig. 1, b)este mai puţin eficace, deoarece
NGMAFA a scăzut cu circa 30 %, iar tratarea ulterioară cu raze UV a micşorat contaminarea microbiologică
pînă la 2,7x103 UFC/1g. produs.
Modificarea indicilor microbiologici a cărnii de pasăre (gambe) pe parcursul păstrării în stare refrigerată
t=4+2˚С în funcţie de metoda de tratare preventivă studiată este prezentată în tabelul 1.
Din tab. 1 putem constata că în toate mostrele iniţiale nu s-au depistat microorganisme patogene, inclusiv
Salmonella.
În materia primă iniţială - gambă drojdiile nu sa-u depistat, iar numărul de micete constitue 1,5 x105
UFC în 1 g. Considerăm că prezenţa bacteriilor coliforme în mostrele iniţiale, nivelul NGMAFA, prezenţa
micetelor se datoreşte condiţiilor nesatisfăcătoare de prelucrare şi transportare industrială a materiei prime
luată în cercetare, sau putem presupune că intreprinderile - producătoare îşi permit luxul de a ingecta
semifabricatele cu soluţii, ce pot conţine polifosfaţi, preparate proteice de origine vegetală, amidon ect.
Din tab. 1 este clar că tratamentul numai cu apă glacială (regimul 0) nu aduce la micşorarea numărului
total de germeni, chiar invers, după 3 şi 5 zile de păstrare în stare refregerată se înregistrează o creştere a
NGMAFA (3,2x105 UFC în 1 g produs şi respectiv 3,6x106 UFC în 1 g produs).

92
Tabelul 1
Modificarea indicilor microbiologici a cărnii de pasăre (gambe) pe parcursul păstrării în
stare refrigerată t=4+2˚С în funcţie de metoda de tratare preventivă.
Microorganis
NGMAF
№ Durata BGCB me patogene,
Metoda de A Proteus Drojdii, Micete,
n/ păstrării (coliforme) inclusiv
tratare (UFC/1g (UFC/1g) (UFC/1g)
n , zile Salmonella,
)
în 25 g
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Gamba
1 g. nu
proaspăt 0,001g nu s-a
0 1,2x105 nu s-a depistat s-a 1,5x105
pînă la s-a depistat depistat
depistat
tratare
după 0,01g nu s-a nu s-a
1,3x105 nu s-a depistat 1,0x105
tratare s-a depistat depistat depistat
apă 0,001g nu s-a
0 3 3,2x105 nu s-a depistat 2,9 x105 1,1x105
glacială s-a depistat depistat
0,001g nu s-a nu s-a
5 3,6x106 nu s-a depistat 5,8x104
s-a depistat depistat depistat
după 0,01g nu s-a nu s-a
1,0 x105 nu s-a depistat 1,3x102
tratare s-a depistat depistat depistat
apă
0, 001g nu s-a
I glacială 3 1,2 x105 nu s-a depistat 3,0x104 1,5 x104
s-a depistat depistat
+UV
0,001g nu s-a
5 3,2 x106 nu s-a depistat 0,9x102 2,3x105
s-a depistat depistat
apă 0,1g
după nu s-a nu s-a
glacială + 5,2 x102 nu s-a nu s-a depistat 1,4x104
tratare depistat depistat
[acid depistat
II Lactic + 0,001g nu s-a nu s-a
3 1,0 x104 nu s-a depistat 2,2x104
lactat de s-a depistat depistat depistat
sodiu]=2 0,001g nu s-a nu s-a
5 1,0x105 nu s-a depistat 3,2x104
% s-a depistat depistat depistat
0,1g
după nu s-a nu s-a
apă 4,2 x102 nu s-a nu s-a depistat 1,0x104
tratare depistat depistat
glacială + depistat
[acid 0,001g nu s-a nu s-a
3 1,5 x104 nu s-a depistat 2,5x104
III Lactic + s-a depistat depistat depistat
lactat de 0,001g nu s-a nu s-a
5 1,2x105 nu s-a depistat 3,3x104
sodiu]=2 s-a depistat depistat depistat
% + UV 0,001g nu s-a nu s-a
7 3,5x106 nu s-a depistat 2,4 x105
s-a depistat depistat depistat
după 0, 01g nu s-a
apă 2,7x103 nu s-a depistat 4,8x103 5,2x103
tratare s-a depistat depistat
glacială +
0, 001g nu s-a
IV [lactat de 3 2,5x104 nu s-a depistat 2,0x105 2,5x104
s-a depistat depistat
sodiu]
0, 001g nu s-a nu s-a
=4% 5 5,0x105 nu s-a depistat 3,2x104
s-a depistat depistat depistat
după 0, 01g nu s-a
2,5x103 nu s-a depistat 4,8x103 5,0x103
apă tratare s-a depistat depistat
0, 001g nu s-a
glacială + 3 2,6x104 nu s-a depistat 2,0x105 2,6x104
s-a depistat depistat
V [lactat de 0, 001g nu s-a
sodiu] 5 5,2x105 nu s-a depistat nu s-a depistat 3,3x104
s-a depistat depistat
=4% + UV 0,001g nu s-a
7 3,2x106 nu s-a depistat nu s-a depistat 3,1x105
s-a depistat depistat

Ce ţine de prezenţa bacteriilor coliforme, care nu sunt limitate de SanPiN şi de Regulile privind criteriile
microbiologice pentru produse alimentare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.221
din 16.03.2009 (Monitorul Oficial nr.59-61 art.272 din 24.03. 2009), ele au fost depistate în materia primă
iniţială – sunt prezente în 0,001g [5].

93
Aceste date confirmă că contaminarea iniţială are un rol foarte important.
Suplinirea tratamentului în apă glacială cu raze UV (regimul I) rezultă staţionarea indicelui NGMAFA în
primele 3 zile, iar după 5 zile de păstrare în stare refrigerată valoarea NGMAFA atinge 3,2x106 UFC în 1 g
produs, respectiv a crescut esenţial şi numărul de micete de la 1,3x102 UFC pînă la 2,3x105 UFC în 1 g
produs.
Tratarea probelor cu apa glacială t-(0 +2) °C şi stropire ulterioară cu soluţia de [acid lactic + lactat de
sodiu]=2% (regimul II) a rezultat micşorarea evidentă a NGMAFA de la 1,2x105 UFC în 1 g. produs pînă la
5,2x102 UFC în 1 g. produs.
Păstrarea acestor mostre timp de 3 zile la 0+4˚C a fost urmată de creştere NGMAFA pînă la 1,0x10 4
UFC în 1 g. produs, iar după 5 zile de păstrare numărul total de germeni a atins limita admisibilă - 1,0x105
UFC în 1 g. produs.
Datele experimentale din tab. 2 confirmă că soluţia cu preparate bacterecide pentru tratare preventivă -
[acid lactic + lactat de sodiu]=2% (regimul II) acţionează agresiv asupra micetelor: numărul lor imediat după
tratare a scăzut cu un ordin pînă la 1,4x104 UFC în 1 g. produs şi se menţine în ea acest nivel cinci zile de
păstrare. Aplicarea razelor UV după tratare cu soluţia de preparate bacterecide - [acid lactic + lactat de
sodiu]=2% (regimul III), manifestă practic aceleaşi rezultate: nu sa înregestrat un rezultat mai efectiv decît
în regimul II.
Probele tratate în (regimul IV) - apa glacială сu t - (0 +2) °C şi stropire ulterioară cu soluţia de [lactat de
sodiu]=4% au manifistat o scădere esenţială a NGMAFA imediat după tratare de la 1,2x105 UFC în 1 g.
produs pînă la 2,7x103 UFC în 1 g produs. NGMAFA rămîne la nivelul admisibil pe parcursul păstrării în
stare refrigerată timp de 3 zile. După 5 zile de păstrare are loc depăşirea limitei admisibile NGMAFA.
Acest regim de tratare (IV) a rezultat scăderea numărului de micete imediat după tratare pînă la 5,2x10 3
UFC în 1 g produs. Păstrarea în stare refrigerată (5 zile) a provocat creşterea micetelor pînă la 3,3x105 UFC
în 1 g produs. Aplicarea razelor UV după tratare cu soluţia de preparate bacterecide - [lactat de sodiu]=4%
(regimul V), nu - a înregestrat un rezultat mai efectiv decît în regimul IV.

Concluzii
- tratarea semifabricatelor naturale de carne de pasăre cu apă glacială – metoda caracteristică pentru
prelucrarea păsărilor industrială permite păstrarea semifabricatelor la t 0+4°С nu mai mult de 3 zile;
- regimul de tratare a semifabricatelor naturale de carne de pasăre cu tratamentul prin stropire cu apă
glacială + [acid lactic + lactat de sodiu]=2% permite păstrarea semifabricatelor la 0+4°С timp de 5 zile;
- regimul de tratare a semifabricatelor naturale de carne de pasăre cu tratamentul prin stropire cu apă
glacială + [acid lactic + lactat de sodiu]=2%+UV permite păstrarea semifabricatelor la 0+4°С timp de 5 zile;
- regimul de tratare a semifabricatelor naturale de carne de pasăre cu tratamentul prin stropire cu apă
glacială + [lactat de sodiu]=4% permite păstrarea semifabricatelor la 0+4°С timp de 3 zile;
- regimul de tratare a semifabricatelor naturale de carne de pasăre cu tratamentul prin stropire cu apă
glacială + [lactat de sodiu]=4%+UV permite păstrarea semifabricatelor la 0+4°С timp de 5 zile;
-
Bibliografie
1. Mielnin M., Daintry R., Lundly F., alt. The effect of evaporative aer chilling and storage temperature on
quality and sheff on freshty chicle carcaser. Poutry Sci, 1999, vol 78.
2. Позняковский В.М., Рязанова О.А., Мотовилов К.Я. Экспертиза мяса птицы, яиц и продуктов их
переработки. Качество и безопасность – Новосибирск, Сибирское Университетское изд-во, 2005, 214
с.
3. Инструкция о мероприятиях по снижению микробной обсемененности тушек птицы, скорлупы яиц,
продуктов из мяса птицы и яиц и деконтаминации их от салмонелл– Москва, 1994г.
4. Неклюдов А.Д., Иванкин А.Н., Консервирование мяса и мясных продуктов, Мясная индустрия 2008,
№3.
5. Regulile privind criteriile microbiologice pentru produse alimentare. Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr.221 din 16.03.2009. Monitorul Oficial nr.59-61 art.272 din 24.03. 2009

94
DISTRIBUȚIA GRANULOMETRICĂ A FĂINII DE SORIZ

Autor: Rodica SIMINIUC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrare sunt relatate rezultatele experimentale ale analizei granulometrice a făinii de soriz:
dimensiunile minime și maxime ale particulelor materialului, distribuţia după dimensiuni a măcinişului care
iese de la valţul de moara, valoarea medie a dimensiunii particulelor. Repartiția granulometrică a făinii a fost
descrisă matematic de către relația Rosin-Rammler-Sperling-Bennett. Rezultatele obținute au permis
clasificarea făinii în categoria făinurilor de calitate medie (conform granulometriei) și vor facilita selectarea
procedeelor tehnologice optimale în scopul obținerii unor produse făinoase de calitate.

Cuvinte chee: făină de soriz, site, distribuție granulometrică, relația Rosin-Rammler.

1. Introducere
Datorită compoziției chimice prielnice, făina ocupă un loc deosebit în alimentația omului, iar datorită
unor proprietăți tehnologice specifice reprezintă materia primă de bază pentru obținerea multor produse
alimentare și în primul rînd a pâinii. Analiza granulometrică reprezintă analiza mărimii şi distribuţiei după
mărime a particulelor rezultate în urma procesului de mărunţire a unui material în diferite mori [8].
Compoziţia granulometrică a făinurilor este foarte importantă pentru procesul de panificaţie. Nu poate fi
făcută însă o anumită recomandare referitoare la mărimea particulelor de făină pentru un anumit tip de pâine,
mărimea particulelor trebuie determinată prin probe. Sub aspectul tehnologiei de panificație dimensiunea
particulelor de făină influențează capacitatea de legare a apei și stabilitatea aluatului, precum și însușirile
reologice ale aluaturilor [1, 2]. Sortimentul făinurilor aglutenice în Republica Moldova eate foarte redus, iar
propietățile acestor făinuri nu sunt suficient studiate. Sorizul (Sorghum Oryzoidum) este o cereală relativ
nouă, iar producerea industrială a făinii de soriz a început în anul 2012. Analiza granulometrică a făinii de
soriz va permite cunoașterea următoarelor caracteristici ale acesteea: dimensiunile minime şi maxime ale
particulelor materialului; procentul (din masă) a particulelor ale căror dimensiuni, fie depăşesc, fie sunt sub
o anumită valoare; distribuţia după dimensiuni (% din masă) a particulelor materialului [1].

2. Materiale și metode

Făina de soriz, utilizată pentru determinările granulometrice a fost achiziționată de la Î.I. ”Andigor” în
conformitate cu SF-40197194-002:2013-Produse din boabe de soriz [8]. Caracteristica organoleptică a făinii
de soriz (conform SF) este redată în tabelul 1.
Tabelul 1.
Caracteristica organoleptică a făinii de soriz
Indici Condiții de admisibilitate
Culoare Albă cu nuanță gălbuie
Miros Specific făinii de soriz, fără miros străin, rînced sau de mucegai
Gust Specific făinii de soriz, fără gust străin, acru sau amar.

Repartizarea particulelor după dimensiuni fost realizată cu ajutorul sitelor. Sitele, care au orificii de
dimensiuni diferite, se montează una sub cealaltă, în ordinea crescătoare dimensiunii orificiilor. Proba de
material analizat se aşează pe sita superioară, care are orificiile cele mai mari. După cernerea materialului
într-un anumit interval de timp, pe fiecare sită se va găsi câte o cantitate de material ce reprezintă totalitatea
particulelor cu dimensiuni mai mici decât cele ale orificiilor sitei superioare celei considerate, şi mai mari
decât ale sitei considerate prin care nu a trecut [4].

95
3. Rezultate și discuții
Caracteristicile granulometrice ale materialelor măcinate determină atât nivelul de calitate a
produsului finit, cît și valorile efective ale unor indicatori tehnico-economici de eficiență. Majoritatea
materialelor sunt poligranulare. În funcție de specificul operației din fluxul tehnologic în care acestea apar,
ele reprezintă o anumită dispersie a diametrelor în jurul unei valori medii, precum și distribuții
granulometrice uni sau multimodale. Rezultă, deci că gradul de uniformitate granulometrică al amestecurilor
poligranulare poate fi diferit, chiar dacă suprafața lor specifică sau diametrul mediu este același.
Este de menționat că particulele de măciniș, prezintă caracteristici mecanice și compoziție diferită.
Dimensiunile sitelor utilizate la determinări și ponderea fracțiilor de material pe fiecare sită pentru
materialele separate sunt prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2.
Analiza granulometrică a făinii de soriz
Sita Dimesiunea Dimensiunile Făină cuprinsă între Cernut pe Refuz pe sită,
nr.: ochiului sitei, particulelor fracției, di dimensiunile a două sită, Ci Ri (%)
li ( ) ( ) site alăturate, ai (%) (%),
0 0 d 1 0
43 165 d 1,7 1 99,0
35 219 d 11 2,7 97,3
32 226 d 64 13,7 86,3
025* 250 d 6 77,7 22,3

23 329 d 12 83,7 16,3

040* 400 d 0,6 95,7 4,3

045* 450 d 2,2 96,3 3,7

050* 500 1,5 98,5 1,5


* site metalice [9]
Fracțiile de măciniș sortate și separate pe site sunt alcătuite din particule cu dimensiuni între o
valoare minima și o valoare maxima, în interiorul amestecului distribuția după dimensiuni fiind caracterizată
de diverse legi de distribuție. Repartiția granulometrică (Curba Rx=f (li)) este cel mai bine caracteriztă
matematic de către relația Rosin-Rammler-Sperling-Bennett [7].

Rx=100 (1)

unde: R (%)- procentul de refuz (particule cu dimensiunea mai mare ca d);


b şi n coeficienţi constanţi ce depind de natura materialului şi de fineţea mărunţirii (b=0.003-0.035; n=0.53-
0.70);
x (di) este dimensiunea medie a particulelor din fracţii obţinute pe sită şi este egală cu

x= , i = 0,1,...n, (2)

sitele numerotîndu-se de la sita cu dimensiunea minimă a orificiului (în m). Exprimarea uzuală se face prin
2 curbe granulometrice: în ordonată se reprezintă C şi R(%), iar în abscisă dimensiunea orificiilor sitei. Din
diagramă se observă că cele două curbe (Ci, Ri) sunt simetrice față de linia care reprezintă C=R=50%
(Figura 1. (a și b)). Făina de soriz este un component poligranular, dimensiunea particulelor fiind cuprinsă
între 165 și 500 , iar valoarea medie a dimensiunilor particulelor este 323,5 . Aproximativ 78 % din

96
partea masiă a făinii are dimensiunea particulelor 250 , dintre care 64 % sunt particule cu dimensiunea
cuprinsă între 226…250 Partea majoritară a făinii (circa 86,3%) e constituită din particule cuprinse între
250…226 .

Fig. 1. Repartiția granulometrică a făinii de soriz (a, b)


Particulele cu dimensiuni mai mari de 500 au constituit 1,5 % din totalul făinii. Conform
granulometriei, dacă 100 % de făină poate trece printr-o sită cu orificii cu diametrul de 1 mm, ea poate fi
considerată făină de granulozitate medie, deci făina de soriz,
conform clasificării respective, este de calitate”medie”.
Granulozitatea unor făinuri de sorg recomandate pentru
elaborarea produselor de patiserie/cofetărie este de circa
250 [6].
Concluzii:
Făina de soriz este un component poligranular,
dimensiunea particulelor fiind cuprinsă între 165 și 500 , iar
valoarea medie a dimensiunilor particulelor este 323,5 .
Partea majoritară a particulelor de făină (circa 78%) au
dimensiunile inferioare de 250 urmate de particulele cu
dimensiunile cuprinse între 219 și 226 . Făina
de soriz corespunde cerințelor granulometrice stipulate în
documentația normativ tehnică cu referire la făina de sorg,
Fig. 2. Imagini la microscop a particulelor fiind o făină de calitate medie [8]. Granulozitatea făinii de
de făină de soriz soriz permite recomandarea acesteea în elaborarea
produselor de panificație și patiserie în scopul sporirii
securității alimentare prin diversificarea acestor tip de produse.

Referințe bibliografice

1. Banu, I. Aprecierea calității de panificație a făinii de secară. Buletinul AGIR nr. 3/2003, iulie –
septembrie, p.19-22.
2. Constantin, G.A., Voicu, Gh. Cercetarea caracteristicilor dimensionale ale măcinişului celui de-al
doilea şrot într-o moară de grâu industrială. Imateh: Agricultural engeneering, vol.39,
No.1/2013,Bucharest / Romania. E: ISSN 2068-2239
3. Emily, J.F. Effect of sorghum flour composition and particle size on quality of gluten free bread. Msc
Thesis, Kansas State University , Manhattan, 2007.
4. Godon, B., Wilhm, C. (1994). Primary cereal processing a comprehensive sourcebook. VCH, New
York.
5. Hotărîrea Guvernului Nr. 68 din 29.01.2009 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Făina,
grişul şi tărîţa de cereale” Publicat: 06.02.2009 în Monitorul Oficial Nr. 23-26, art Nr: 107.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=330588
6. Liman, L. Evaluation of flour sorghum hybrids in a Gluten Free Noodle system. Kansas State
University, Manhattan, Kansasa, 2009.
7. Particle size distribution-Representation. Rosin-Rammler-Bennet distribution (RRB).
http://www.themininggrindingoffice.com/psdrrbmining.html#www.themininggrindingoffice.com/
8. SF-40197194-002:2013- Produse din boabe de soriz.

97
FLUAJUL ȘI RECUPERAREA GELURILOR DIN AMIDON
Autor: Viorica BULGARU
Coordonator științific: Jorj CIUMAC, dr., prof. univ.

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Gelurile de amidon au o structură tridimensională, constituită în mare parte din macromolecule
de amiloză și mai puțin de amilopectina. Proprietățile vîscoelastice ale gelurilor pot fi apreciate după curba
de fluaj și recuperare. În lucrarea dată au fost studiate proprietățile de fluaj ale amidonului din soriz,
porumb și cartofi. Amidonul de porumb, care are o proporție mai înaltă de amiloză produce geluri cu o
rețea mai dezvoltată și mai rezistentă la fluaj. Gelurile de amidon de cartofi cu mai puțină amiloză indică
deformări mai mari, iar cele de soriz au valori maximale ale deformației. Astfel, modulele de elasticitate
instantanee și întîrziată a gelurilor sunt în corelație pozitivă cu conținutul de amiloză din amidon.

Cuvinte cheie: gel, proprietate de fluaj și recuperare, deformație elastic, modulul de elasticitate, amidon.

1. Întroducere

Cele mai importante atribute de consum (textură, proprietățile mecanice și termice, onctuozitatea și
al.) ale alimentelor și a materiilor prime (folosite pentru confecționarea lor) sunt determinate de
microstructura lor. Multe dintre acestea au structura unui gel. Gelurile sunt constituite din cel puțin două
componente: agentul gelifiant - care formează o rețea macromoleculară tridimensională continue (faza
continuă) și agentul solvent care ocupa spațiile libere dintre elementele constituive ale rețelei (faza lichidă,
faza dispersă) . Cît privește gelurile de amidon, acestea au o structură tridimensională, constituită în mare
parte din macromolecule de amiloză și mai puțin de amilopectina. Mai multe cercetări au arătat că alimentele
cu structura unui gel au un comportament vîscoelastic, [1]. Proprietățile vîscoelastice ale gelurilor pot fi
apreciate după curba de fluaj și recuperare. În general, prin fluaj se întelege proprietatea materialului de a-și
modifica în timp starea tensională și de deformație. Prin urmărirea variației deformației în timp, și prin
intermediul curbelor de fluaj, se stabilește funcția de fluaj, care definește deformația corespunzatoare
tensiunii, egală cu unitatea.

F  kt  k (1)


k - efortul constant la care este supusă proba, kgf/cm2
- deformația, %
După descarcare (la zero), deformația totală va prezenta trei domenii distincte: revenirea elastică
imediată (e), revenirea elastică întarziată (ei), și deformația remanentă, sau plastică (pl ). Cînd pe curba de
fluaj apare o deformație instantanee (ei), ea este prezentă și pe curba de recuperare (de fluaj invers) în
momentul anulării tensiunii. Restul deformației se recuperează lent, curba de fluaj invers tinzînd asimptotic
către o valoare constantă, , denumită deformație remanentă. Pentru gelurile de amidon se consideră ca
reprezentativ modelul Maxwell-Thomson (Zener), care pune în evidență proprietățile elastice instantanee și
elasticitatea întîrziată.

2. Materiale și metode

Materiale: amidon de soriz, amidon de porumb, amidon de cartofi.


Metode: Comportarea la fluaj și relaxare a gelurilor de amidon. Principiul metodei: Detrminarea
deformației ireversibile care crește în timp sub acțiunea unei forțe constante, [2].

3. Rezultate și discuții

Pentru obținerea curbelor de fluaj și relaxare gelurile de amidon de soriz, porumb și cartofi au fost
supuse comprimării sub tensiune constantă ( k=1,47*103Pa), și au fost măsurate deformațiile în funcție de
timp și calculați modulii de elasticitate instantaneu și întîrziat. Rezultatele obținute pentru gelurile de amidon
de soriz, porumb și cartofi în concentrații diferite sunt prezentate în figura 1.

98
Fig.1. Dependența dintre deformația și modulul de elasticitate a gelurilor din amidon de soriz, porumb și
cartofi în apă

Proprietățile de fluaj a gelurilor sunt strîns corelate cu conținutul de amiloză a amidonului, [3], [4].
Amidonul de porumb, care are o proporție mai înaltă de amiloză produce geluri cu o rețea mai dezvoltată și
mai rezistentă la fluaj. Gelurile de amidon de cartofi cu mai puțină amiloză indică deformări mai mari, iar
cele de soriz au valori maximale ale deformației. Astfel, modulele de elasticitate instantanee și întîrziată a
gelurilor sunt în corelație pozitivă cu conținutul de amiloză din amidon. Conținutul avansat de amiloză
favorizează nivelul de ordonare a moleculelor și formarea structurii tridimensionale a gelului prin
intermediul legăturilor de hidrogen, care rezultă în rigiditatea mărită, sau capacitate redusă de deformare a
gelului, [5]. Procesul de relaxare a gelurilor este deasemenea diferit pentru fiecare gel de amidon în parte.
Conținutul mare de amiloză facilitează procesul și reduce timpul de relaxare a gelurilor. Odată cu creșterea
concentrației de amidon deformația scade și modulele de elasticitate cresc.

4. Concluzii
Procesul de fluaj a gelurilor de amidon sunt reprezentate în principal de deformarea elastică întarziată și
în mai mică măsură de deformația curgere vîscoasă (lentă). Proprietățile de fluaj și relaxare a gelurilor de
amidon sunt dependente de conținutul de amiloză iar modulele de elasticitate instantanee și întîrziată sunt în
corelație pozitivă cu conținutul de amiloză din amidon.

Bibliografie

1. Xu Y-L., Xiong S-B., Li Y.-B., ng Zhao S-M. (2008). Study on creep properties of indica rice
gel.Journal of Food Engineering, 86, 10–16.
2. Legrand J., Chamerois M., Placin F., Poirier J.E., Bibette J., Leal-Calderon F. (2005). Solid colloidal
particles inducing coalescence in bitumen-in-water emulsions. Langmuir, 21, p. 64-70 .
3. Noosuk P., Hill S. E., Pradipasena P., & Mitchell J. R. (2003). Structure-viscosity relationships for Thai
rice starches. Starch/StaЁ rke, 55, 337–344.
4. Noosuk P., Hill S. E., Farhat I. A., Mitchell J. R., & Pradipasena P. (2005). Relationship between
viscoelastic properties and starch structure in rice from Thailand. Starch/StaЁ rke, 57, 587–598.
5. Varavinit S., Shobsngob S., Varanyanond W., Chinachoti P., & Naivikul O. (2003). Effect of amylose
content on gelatinization, retrogradation and pasting properties of flours from different cultivars of thai
rice. Starch/StaЁ rke, 55, 410–415.

99
CALITATEA OUĂLOR COMERCIALIZATE DE CĂTRE PRODUCĂTORII
AUTOHTONI
Autori: Ana BADIU,Valentina CALMÂŞ

Academia de Studii Economice din Moldova

Rezumat: Oul reprezintă un aliment deosebit de valoros pentru hrana omului datorita bogaţiei lui în factori
nutritivi indispensabili organismului. În topul ţărilor producătoare de ouă se situeaza China,care produc în jur de 160
miliarde de ouă pe an. În prezent în Republica Moldova activeaza 8 întreprinderi mari de producere a ouălor,
producţia medie este de 684 mln.bucăți. În calitate de obiect de studiu pentru cercetarea noastra au servit ouăle
comercializate în magazinele din Chişinău de la 4 producători:OVO-MIA,Avicola ROSSO Floreni,Appetito şi Avicola
Cimişlia. În rezultat s-a constatat că toate ouăle cercetate nu corespund documentelor normative (SM 89 și
Reglementarea Tehnica) din diferite motive.

Cuvinte cheie:producţia ouălor,falsificarea ouălor,falsificarea ouălor de către chinezi ,indici de calitate ai ouălor.

Oul reprezintă un aliment deosebit de valoros pentru hrana omului datorită bogaţiei lui în factori nutritivi
indispensabili organismului.Sub denumirea de ouă se comercializează doar ouăle de găină; mai sunt utilizate
în industrie şi ouăle de rață, de gîscă, de curcă, diferenţiate prin mărime și prin proporţia diverselor
componente.
Potenţialul nutritiv al oului este foarte înalt, conţinînd practic toate trofinele esenţiale pentru alimentaţia
omului. Protidele oului au o mare valoare biologica cu cel mai echilibrat conținut de aminoacizi esenţiali.
Oul este o sursă importantă de fosfor lecitinic, fier bine asimilabil, calciu precum şi de numeroase
vitamine. Un ou cu masa de 50g are o valoare energetică de 90-100 calorii şi este echivalentă cu valoarea
nutritivă aproximativ a 150g lapte, sau 40g carne. Digestibilitatea oului este foarte ridicată: 97% pentru albuş
şi 100% pentru gălbenuş.
În topul ţărilor producătoare de ouă se situează China,care ajung să producă în jur de 160 miliarde de
ouă pe an.Una din cele mai mari falsificări a ouălor care se practică la moment este falsificarea oului de
către chinezi. În China există şcoli în care se predau o varietate de tehnologii de fraudă flagrantă; chiar şi
ouăle pot fi fabricate din materiale chimice, care se pot chiar praji. Ouăle false se fac din carbonat de calciu,
amidon, răşină, gelatină, albumină şi alte produse chimice.În timpul prajirii se formeaza multe bule mici, dar
mulţi oameni nu remarcă diferenţa.Oul arată exact la fel ca cel natural,are gust mai bun decat cel adevărat,
dar astfel creşte statistica persoanelor cu toxiinfecţii alimentare. În România, sunt peste 150 de producători
de ouă înregistraţi, însă numai 35 dintre aceştia au producţii mari, care asigură aproximativ 85% din
consumul intern.În anul 2011, producţia de ouă s-a ridicat la 1,36 miliarde bucăti.
În Republica Moldova producţia de ouă pe an în medie este de 684 mln.bucati.În tabelul 1 sunt
prezentate datele statistice cu privire la producţia de ouă în ultimii 8 ani.
Tabelul 1
Producţia de ouă în Republica Moldova în anii 2005-2012
Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Ouă mln.buc. 762 765 704 563 640 718 705 622

Verificarea calitaţii şi posibilelor falsificări ale ouălor s-au efectuat în conformitate cu SM 89 și


Reglementarea Tehnică în laboratorul de cercetări al catedrei „Merceologie,Comerţ şi Alimentaţie
Publică”(ASEM) .În calitate de obiect de studiu pentru cercetarea noastră au servit ouăle comercializate de
către 4 întreprinderi avicole din R.Moldova:
 S.A.Avicola ROSSO SL,Floreni,Moldova, fără denumirea comercială;
 Appetito,Moldova,fără denumirea comercială;
 Avicola Cimişlia,tipul ouălor:Ouă de masă;
 OVO-MIA,Moldova,cu denumirea comercială:GOLDEN EGG,PREMIUM,SUPER SIX;

Ouăle destinate consumului alimentar trebuie să fie curate,să corespundă condiţiilor de prospeţime,masă
şi calitate.Conform ,,Reglementării Tehnice,,ouăle se marchează în felul următor:
-cifra 0 – ouă provenite de la păsări hrănite cu furaje organice (bio) şi crescute în aer liber (ouă bio, ouă
organice sau ouă ecologice);

100
-cifra 1– ouă provenite de la păsări hrănite cu furaje organice, dar cu hrana de bază suplimentată cu
substanţe nenaturale (antibiotice, concentrate chimice, hormoni) şi crescute în aer liber;
-cifra 2 –ouă provenite de la păsări hrănite ca cele din clasa anterioară, dar care trăiesc "nevăzute de
soare", pe sol sau pe pardoseli;
-cifra 3 –ouă provenite de la păsări hrănite cu concentrate semisintetice, chimizate sau derivate din
vegetale modificate genetic, crescute în hale industriale etajate, pe o suprafaţă mai mica decât o coala de
hârtie A4.
Dupa categoria de greutate:
- S - ouă cu masa mai mică de 53 g.
- M- ouă cu masa cuprinsă între 53 şi 63 g.
- L -ouă cu masa cuprinsă între 63 şi 73 g.
- XL- ouă cu masa mai mare de 74 g.
Dupa clasă(categoria de calitate):
- A-ouă proaspete, intacte, cu coajă curată, care nu pot fi spălate;
- albuşul cu consistenţă fermă şi gelatinoasă;
- gălbenuşul cu poziţie central;
- B-ouă păstrate la rece sau conservate,
-trebuie să poarte pe coajă un sigiliu rezistent (inclusiv la fierbere) care să conţină informaţii cu
privire la modul de păstrare.
- C-ouă comestibile ce nu corespund claselor anterioare
-pot fi folosite în industria alimentară dar nu pot fi consumate în mod direct.

Tabelul 2
Termene de valabilitate pentru ouă
Termen de valabilitate
Categoria 1.04-14.09 15.09-31.03
Ouă foarte proaspete 5 zile 5 zile
Ouă proaspete 10 zile 20 zile
Ouă refrigerate 10 zile 20 zile
Ouă conservate prin alte metode 5 zile 10 zile

Ambalarea ouălor proaspete se face în cofraje, aşezate în poziţie verticală cu vârful în jos, pentru evitarea
fixării gălbenuşului pe coajă în urma slăbirii sau ruperii şalazelor. Ouăle foarte proaspete se livrează numai
preambalate în cutii de carton tip cofraj, în număr de 6-12 bucăţi. Ambalajele trebuie să conţină ouă din
aceeaşi categorie de prospeţime şi greutate.
În cadrul cercetării s-au verificat indicii organoleptici (aspectul exterior,culoarea cojii și forma ouălor) şi
indicii fizico-chimici (proba clatinatului, proba mirajului,densitatea ouălor,conservarea ouălor cu apă de
var).De asemenea s-a verificat corectitudinea marcării,etichetării și ambalării ouălor.Rezultatele cercetărilor
de laborator sunt prezentate în tabelele 3 și 4.
Analizînd rezultatele cercetării s-a constatat că:
 Ouăle Avicola ROSSO nu corespund cu privire la aspectul cojii,probei clătinatului.Pe etichetă nu este
indicată categoria produsului, data ouatului nu este lizibilă;
 Ouăle Appetito nu corespund cu privire la aspectul cojii,probei clătinatului,probei mirajului,densitate.Pe
etichetă nu este indicată categoria de greutate a ouălor, data ouatului nu este lizibilă,în ambalaj sunt ouă
cu greutate diferită.
 Ouăle Avicola Cimișlia corespund cu privire la culoarea cojii, proba mirajului și densitatea.Pe etichetă
este indicat termenul de valabilitate 27 de zile(conform standardului termenul de valabilitate este de
maxim 25 zile);pe etichetă scrie ouă de masă,dar ouăle sunt marcate cu cerneală roșie(culoare ce se
utilizează pentru ouăle dietetice.Ouăle conservate cu apă de var nu se admit în rețeaua de comerț,acest
indice a fost depistat la această avicolă.Data ouatului nu este lizibilă;
 Ouăle OVO-MIA (SUPER SIX) nu corespund cu privire la aspectul cojii,probei clătinatului și proba
mirajului.Pe etichetă nu este indicată categoria de greutate a ouălor, data ouatului nu este lizibilă;
 Ouăle OVO-MIA (GOLDEN EGG) nu corespund cu privire la aspectul cojii.Pe etichetă nu este
indicată categoria de greutate a ouălor,data ouatului nu este lizibilă;

101
 Ouăle OVO-MIA (PREMIUM) nu corespund cu privire la aspectul cojii,probei clătinatului.Pe etichetă
nu este indicată categoria de greutate a ouălor, data ouatului nu este lizibilă.
În concluzie finala putem constata că toate ouăle cercetate nu corespund documentelor normative în
vigoare.

Bibliografie

1. www.statistica.md
2. Hotărîrea Guvernului R.Moldova Nr.1208 din 07.11.2009 cu privire la aprobarea Normei sanitar-
veterinare privind comercializarea ouălor pentru consum uman.
3. SM 89:1996 „Avicultura. Ouă de găină pentru consum alimentar. Condiţii tehnice”.

102
Tabelul 3
Indicii organoleptici ai ouălor comercializate pe piața or.Chişinău
Indici organoleptici reali
Caracteristica indicilor
organoleptici,conform SM 89, S.A.Avicola ROSSO Appetito Avicola Cimislia OVO-MIA OVO-MIA OVO-MIA
Reglementării Tehnice SL,Floreni,Moldova ,,Oua de masa’’ ,,SUPER SIX’’ ,,GOLDEN EGG’’ ,,PREMIUM’’

Aspectul Coajă curată, mată, Coajă murdară, Coajă murdară, Coajă foarte Coajă murdară, Coajă murdară, Coaja curată, mată,
cojii aspră, fără pete, crăpată, cu pete, crăpată, cu pete, murdară, cu pete, crăpată, mată, mată, aspră, fără fărăpete, nevătămată,
nevătămată, uscată, cu unele umede, cu crăpată, uscată, cu uscată, cu pori aspră, fără pete, cu pete, cu pori vizibili uscată cu pori vizibili
pori vizibili pori vizibili pori vizibili vizibili pori vizibili
Culoarea Albă, galbenă(nuanţe Galben-cafenie Galbenă-închis spre Cafenie Galbenă-cafenie Galbenă-cafenie Cafenie
cojii deschise și închise) sau cafenie
cafenie.
Forma Formă ovală cu un pol Formă ovală cu un Formă ovală cu un Forma ovală cu un Formă ovală cu un Formă ovală cu un Formă ovală cu un pol
oualor normal şi celălalt pol normal şi celălalt pol normal şi celălalt pol normal si pol normal şi celălalt pol normal şi celălalt normal şi celălalt
ascuţit. ascuţit. ascuţit. celălalt ascuțit,dar ascuţit. ascuţit. ascuţit.
și rotunde.

Tabelul 4

Indicii fizico-chimici ai ouălor comercializate pe piaţa or.Chişinău


Indici fizico-chimici reali
Caracteristica indicilor fizico-chimici, conform S.A.Avicola ROSSO Appetito Avicola OVO-MIA OVO-MIA OVO-MIA
SM 89,Reglementării Tehnice SL,Floreni,Moldova Cimislia ,,SUPER SIX’’ ,,GOLDEN EGG’’ ,,PREMIUM’’
,,Oua de masă’’
Proba Conținutul oului prin scuturare se clatina 30 80 50 40 10 30
clătinatului(%)
Proba Camera de aer cu înaltimea max.5mm 4,5-5 6-10 4-5 5-7 4-5 4
mirajului(mm)
Densitatea oualor În apă rece ouăle ocupă o poziție 30 45 30 30 30 30
în apa orizontală la fundul vasului.Învechite
obișnuita(grade) formează unghi pîna la 90 °
Conservarea Ouăle conservate cu apă de var plesnesc - - + - - -
ouălor cu apa de în linie dreaptă de la un pol la altul,iar la (Ouăle au fost
var ouăle cu coaja slabă,crăpătura are aspect conservate cu
neregulat. apă de var)

103
STUDIEREA SORTIMENTULUI, METODELOR DE PRELUCRARE ȘI
CALITATEA MIGDALELOR
Autori: Ecaterina ȘTIRBAN,Valentina CALMÂŞ

Academia de Studii Economice din Moldova

Rezunat: Actualmente producția mondială de migdale este întodeauna în creștere datorită valorii
alimentare bogate pe care le au aceste nuci. În Republica Moldova creșterea migdalului a început în anul
2006 cauza fiind cererea pe plan mondial a acestora.
În magazinele din orașul Chișinău este prezent un sortiment restrîns de migdale, majoritatea fiind importate
din alte țări. În urma examenului de laborator a indicilor organoleptici și fizico-chimici , s-a constatat că
două din cele patru tipuri de migdale examinate nu corespund cerințelor standardului național.

Cuvinte cheie: generalități despre migdale, principalele ţări producătoare de migdale, metode de
prelucrare a migdalelor, sortimentul și indicii de calitate ai migdalelor.

1. Generalități despre migdale

Migdalul este originar din zonele călduroase ale Africii de Nord, dar crește în toate regiunile calde de pe
glob. Se cultivă mai mult în zona mediteraniană, dar este apreciat în zonele mai reci, ca arbore ornamental.
Migdalul intră în rod foarte repede, la 3- 4 ani şi chiar la 2 ani de la altoire. Primele recolte economice se
obţin începînd cu anii 5 – 6 de la fondare. Fructul este o drupă la care mezocarpul subţire se usucă la
maturitate şi crapă, lăsând să cadă endocarpul lignificat, care conţine sămânţa comestibilă.
Soiurile de migdal sunt foarte diversificate ca formă și mărime. Ele diferă şi în privința migdalelor
produse: cei cu flori roz produc migdale cu gust dulce, iar cei cu flori mai mari, cu petale albe, roz la baza,
produc migdale cu gust amar. Principalele soiuri de migdale din Republica Moldova sunt: Perveneț
Hramova, Moldavski Standartnoscorlupîi, Moldavski Belîi, Victoria etc.
Migdalele sunt bogate în vitamine ( E, B1,B2,B3 ,B5,B6,B9 ), proteine, enzime, săruri minerale (fier,
magneziu, fosfor, potasiu, zinc, mangan, seleniu), grăsimi ( saturate, mono și polinesaturate), carbohidrați
(zaharuri, fibre alimentare). Conținutul de calciu, magneziu și potasiu este mai mare decît la nuci, care ajută
la reducerea riscului de infarct. Migdalele sunt bogate în grăsimi mononesaturate, una dintre cele doua
grăsimi "bune", responsabile pentru scăderea colesterolului. Studiile arată că 20-25 migdale (circa 40 de
grame) consumate zilnic acoperă 12 la sută din cerinţele nutriţionale de proteine ale organismului şi 35 la
sută din necesarul de vitamina E, un antioxidant care contribuie semnificativ la prevenirea cancerului. Spre
deosebire de migdalele dulci cele amare sălbatice conţin glicozide (amigdalină), care pot fi transformate în
acid prusic (acid cianhidric), foarte toxic, care poate produce moartea chiar în cantităţi mici, de aceea trebuie
de avut mare grijă la dozaj.
Datorită unei compoziții bogate migdalele în prezent sunt foarte apreciate și de aceea sunt utilizate în
mai multe domenii: industria cosmetică și farmaceutică ( diferite esențe, uleiuri, creme etc), în gastronomie
( diferite dulciuri, lichioruri, condimente etc).

2. Producători de migdale

În prezent, marii cultivatori și producători de migdale sunt: Statele Unite ale Americii (36 %); Spania
(11 %) ; Iran (8 %); Siria și Maroco (7 %); Italia (5 %); Turcia (4 %); Tunisia, Algeria și Afganistan (3 %);
Liban, Grecia și China (2 %).
Producția mondială de migdale începînd cu anii 1965 a fost întotdeauna în creștere pînă în anul 2010,
însă în anul 2011 a scăzut considerabil cu 13,56 % în așa fel atingînd nivelul aproximativ din anul 2006.
În Republica Moldova dezvoltarea culturii de migdal a început odată cu elaborarea” Programului
național de dezvoltare a culturilor nucifere pînă în anul 2020” conform Hotărîrei Guvernului nr. 9 din
01.01.2006.
Pentru perioada 2006-2020 programul preconizează înfiinţarea a 10,1 mii hectare livezi de migdal cu
soiuri autohtone omologate, care posedă un grad înalt de adaptivitate la condiţiile din centrul şi sudul ţării şi
în perioada de fructificare deplină asigură recolte de 2,0-2,5 tone fructe uscate la hectar. Începînd cu anul

104
2009 au fost primele recolte de 10 tone de migdale, iar în anul 2020 realizarea planului de plantări va asigura
obținerea a 9600 tone. Producția obținută se prevede de a fi folosită pentru consumul local și export în stare
proaspătă și ca materie primă pentru industria alimentară.

3. Metode de prelucrare a migdalelor

După recoltare migdalele sunt curățite de impurități ( frunze, murdării, mezocarp) și apoi sunt deplasate
la întreprinderile de prelucrare unde se sortează dupa dimensiuni și calitate. Acestea se depozitează în
încăperi speciale unde are loc contolul periodic al condițiilor de păstrare pentru menținerea calității
produselor.
Pentru prelucrarea ulterioară a migdalelor se face separarea miezului de endocarp prin spargerea acestora
cu dispositive speciale. După aceasta miezul de migdalele se prelucrează prin diferite metode pentru a obține
formele dorite. Principalele operațiuni tehnologice a miezului de migdale sunt: decojire, tăiere în benzi, felii ,
jumătăți, tăiere în cubulețe, măcinare, prăjire, sortare și cernere.

4. Sortimentul și indicii de calitate ai migdalelor

Pentru identificarea sortimentului migdalelor comercializate în unitățile comerciale din orașul Chișinău s-
au selectat cele mai cunoscute rețele de magazine: Green Hills; Fourchette; Fidesco; Linella; Metro;
Supermarket Nr1.
În urma cercetărilor practice proprii s-a constat că în magazinele din orașul Chișinău este un sortiment
foarte restrîns de migdale, care variază între 1-3 tipuri, majoritatea fiind importate din alte țări. La fel sa
observat comercializarea migdalelor numai sub două forme – miez și nuci.
Ca obiect de studiu pentru determinarea indicilor de calitate s-au ales 4 tipuri de migdale:
- Miez de migdale sărate și prăjite, producător “Comiplex SRL” din România (marca „NutLine”)
- Miez de migdale, importator NeuronPlus (marca “Balance”);
- Miez de migdale prăjite, producător „ SRL Durumold”, ţara de origine SUA,
- Nuci de migdale, producător G.T LARO, ţara de origine Republica Moldova.
În laboratorul de încercări al catedrei „Merceologie, Comerţ și Alimentație Publică” (ASEM) s-au
efectuat examenele: organoleptic (aspectul exterior, gustul, mirosul, culoarea, starea miezului) şi fizico-
chimic (prezenţa corpurilor străine, exemplare cu mucegai, cu clei, nuci nedezvoltate bine, prezența
insectelor, defecte mecanice, umiditatea). De asemenea s-au verificat masa netă, corectitudidea etichetării și
marcării precum și starea ambalajului. Rezultatele cercetărilor de laborator sunt prezentate în tabelul 1 -
pentru miez de migdale și tabelul 2- pentru nuci de migdale.

Conluzii

În rezultatul cercetărilor efectuate s-au dedus următoarele concluzii:


1. Totalmente au corespuns calității migdalele de marca “Balance” și “NutLine”, iar cele produse de “SRL
Durumold” nu corespund calității deoarece migdalele cu defecte mecanice depășesc cerințele documentelor
normative;
2. Nucile de migdale nu corespund calității deoarece migdalele cu suprafața rugoasă și cu mucegai depășesc
cerințele stabilite de standardele naționale ;
3. Informațiile scrise pe ambalaj nu sunt complete : la toate migdalele cercetate nu au fost indicate soiul și
calitatea; la migdalele de marca “Balance” nu este indicat producătorul.

Bibliografie

1. Legea culturilor nucifere Nr. 658- XIV din 29 octobrie 1999


2. Hotărîrea guvernului numărul 8 din 3 ianuarie 2006 cu privire la aprobarea Programului Național
pentru Dezvoltarea Culturilor Nucifere pînă în anul 2020
3. Reglementarea tehnică nr. 174 din 2 martie 2009 „ Fructe de culturi nucifere”
4. ГОСТ 16830-71 Орехи миндаля сладкого. Технические условиа
5. ГОСТ 16831-71 Ядро миндаля сладкого. Технические условиа
6. Cociu V.,Culture nucifer, București: Editura Ceres, 2003, 352 pag

105
Tabelul 1

Indicii organoleptici și fizico-chimici ai miezului de migdale

Caracteristica indicilor de calitate ai miezului de Rezultatele obținute în urma cercetărilor miezului de migdale
Indicii de calitate migdale conform GOST 16831-71 pentru calitatea: produse de:
superioară întîi a doua marca „Balance” SRL „Durumold” marca „NutLine”
I. ORGANOLEPTICI
Migdale întregi ,
Întregi, bine Intregi, bine
bine dezvoltate,
dezvoltate, culoarea dezvoltate culoarea
Întregi, bine dezvoltate. Pielița de la culoarea cafeniu- culoarea pieliței
pieliței cafeniu pieliței cafeniu
1. Aspect exterior deschis pînă la cafeniu- inchis, în secțiune migdalele au cafeniu deschis
deschis, în secțiune închis, mată, în
nuanța de la alb pînă la alb –crem lucios, în secțiune
predomină nuanța de secțiune predomină
predomină nuanța
crem. nuanța crem .
alb- crem.
Miros caracteristic
Caracteristic Plăcut, caracteristic
migdalelor prăjite ,
2. Gust și miros Caracteristic migdalelor , fară gust și miros străin . migdalelor , fară migdalelor, fără gust
gust puţin sărat, fară
gust și miros străin . și miros străin.
gust și miros străin .
II. FIZICO-CHIMICI
3. Umiditatea, % ( nu mai mult) 7,0 8,0 10,0 3,9 4,8 3,3
4. Suprafața rugoasă ,% ( nu
0,2 0,5 1,0 0,5 - 1,0
mai mult)
5.Cu defecte mecanice, % ( nu
5,0 15,0 25,0 4,8 27,39 1,34
mai mult)
6.Miezuri nedezvoltate ,%
1,0 3,0 5,0 1,0 2,1 0,37
( nu mai mult)
7. Afectate de dăunători ,% ( nu
0,5 1,0 3,0 0,5 0 0,5
mai mult)
8.Cu mucegai,% ( nu mai mult) nu se admite 3,0 3,0 nu sunt prezente nu sunt prezente nu sunt prezente
9.Cu clei ,% ( nu mai mult) 1,0 5,0 10,0 0 0 0
10.Rîncede ,% ( nu mai mult) nu se admite 1,0 2,0 nu sunt prezente nu sunt prezente nu sunt prezente
11. Conținutul de migdale
1,0 3,0 5,0 1,0 0 1,0
amare, % ( nu mai mult)
12. Prezența dăunătorilor nu se admite nu sunt prezente nu sunt prezente nu sunt prezente

106
LIMPEZIREA SUCULUI DE STRUGURI
CHASSELAS D’ORE CU ADSORBANŢI NATURALI

Autori: Vasile TĂRÎȚĂ, Trofim COVALI

Universitatea Tehnică a Moldovei


Rezumat: La condiţionarea strugurilor de masă soiul Chasselas d’ore pentru comercializare se formează refuzuri din
care se obţine suc. S-a cercetat procesul de limpezire al sucului de struguri cu bentonitele Bentovin (România) şi
Ascangel (Georgia). Dozele optime – 3 … 5 g/l asigură sucului caracteristici comerciale superioare. S-a demonstrat
utilitatea folosirii refuzurilor de la condiţionarea strugurilor, eficienţa adsorbanţilor la limpezirea sucului de struguri
Chasselas d’ore.

Cuvinte cheie: refuzuri, suc de struguri, limpezire, bentonită, optimizare caracteristici.

1. Introducere

În Republica Moldova viticultura este ramură principală al agriculturii, care asigură consumatorii cu
struguri proaspeţi şi produse de prelucrare al acestora. În ansamblul industriei agricole sectorul strugurilor de
masă este unul dintre cele mai profitabile. Dinamica dezvoltării ramurii este prezentată în tabelul 1.

Tabelul 1.
Dinamica dezvoltării viticulturii în Republica Moldova
Nr. Producţie în anii
crt. Indicatori
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
1 Producţia globală de struguri
în gospodăriile de producţie- 381,4 429,3 424,0 248,7 344,0 292,5 410,0
marfă, mii tone
2 Suprafaţa soiurilor de masă
în gospodăriile de producţie- 13,8 13,1 13,4 12,6 13,1 12,0 12,2
marfă pe rod, mii ha
3 Producţia globală de struguri
de masă în gospodăriile de
36,2 40,0 70,0 24,5 60,2 43,9 90,0
producţie-marfă,
mii tone
4 Producţie struguri de masă
care nu au valoare 7240 8000 14000 4900 12040 8780 18000
comercială, tone
5 Randament suc de struguri
din struguri de masă care nu 4638,0 5125,0 8968,6 3139,0 7713,0 5624,6 11531,0
au valoare comercială, tone
6 Producţie struguri de masă
soiul Chasselas d’ore (medie 159,3 176,0 308,0 107,8 264,9 193,2 396,0
2,2% de la poz.4), tone
7 Randament suc de stru-guri
din struguri soiul Chasselas 102,0 112,7 197,3 69,0 169,7 123,8 253,7
d’ore, tone
Notă. Norma de consum struguri proaspeţi la fabricare 1000 kg suc de struguri limpezit – 1561 kg.
Informaţia tabelară, evidenţiază creşterea treptată (cu unele abateri nesemnificative, cauzate de condiţiile
climaterice şi perfecţionării tehnologiilor de producere) a volumului de struguri de masă pentru asigurarea
direcţiilor de valorificare:comercializare, păstrare, procesare industrială – fabricarea produselor conservate.
Strugurii de masă în stare proaspătă sunt universali după însuşirile gustative şi curative, se deosebesc
prin conţinutul unical al compuşilor utili organismului uman: zaharuri, vitamine, acizi organici, săruri
minerale etc. [1].
Gama sortimentală a soiurilor de struguri pentru masă, conform [2], include 34 soiuri, dintre care 20
soiuri cu bobul alb, 8 cu bobul roz şi negre şi 6 apirene. Principalele soiuri de struguri de masă sunt
Moldova, Alb de Suruceni, Rannii Magaracea, Chasselas d’ore, Muscat iantarnîi etc.

107
Strugurii de masă destinaţi comercializării şi păstrării, după recoltare, sunt supuşi condiţionării – operaţii
specifice de formare a caracteristicilor de calitate prescrise în documentele tehnice normative în vigoare.
Refuzurile de la condiţionarea strugurilor – struguri ce nu au nici o valoare comercială alcătuiesc
aproximativ 20% [3]. Aceste refuzuri, nu au aspect comercial, dar sunt valoroase după conţinutul
substanţelor nutritive şi pot fi direcţionate la fabricarea sucurilor naturale, băuturilor răcoritoare, jeleurilor
etc.
Cantităţile orientative de produse – suc de struguri limpezit ce se pot obţine din strugurii de masă –
refuzuri sunt aduse în tabelul 1, poz. 4 … 7.
Scopul lucrării: utilizarea refuzurilor de la condiţionarea strugurilor de masă la fabricarea sucului de
struguri, optimizarea procesului de limpezire al sucului de struguri Chasselas d’ore cu adsorbanţi naturali.

2. Materiale şi metode
Cercetările experimentale au fost efectuate cu suc de struguri – semifabricat obţinut din struguri soiul
Chasselas d’ore , care corespund cerinţelor prescrise în standard, dar nu au valoare comercială.
În sucul din struguri s-au determinat caracteristicile:
 substanţe uscate solubile, aciditate titrabilă, pH, zahăr total, cenuşă totală, alcool etilic – prin
metode standardizate;
 densitate optică – colorimetru fotoelectric CFC-2;
 viscozitatea – viscozimetru de sticlă, diametrul capilarului 0,52 mm;
 substanţe polifenolice – cu reactivul Folin-Ciocalteu, spectrofotometrul DR 5000;
 potenţialul redox – metoda potenţiometrică.
Limpezirea sucului de struguri s-a efectuat cu bentonite de import – Bentovin (România) şi Ascangel
(Georgia), pregătite conform prescripţiilor documentare.

3. Rezultate şi discuţii

Sistemul coloidal al sucurilor este format din coloizi hidrofili şi coloizi hidrofobi-nestabili în suc care cu
timpul tulbură sucul. La limpezirea sucului de struguri nu se urmăreşte îndepărtarea completă a coloizilor,
este suficient reducerea lor cu 10 … 30 %, îndeosebi îndepărtarea coloizilor hidrofobi [4]. Îndepărtarea din
suc a substanţelor macromoleculare se realizează prin diferite metode, utilizându-se materiale de origine
organică şi anorganică. Dintre materialele anorganice, la limpezirea sucului de struguri, se folosesc
bentonitele, care au activitate adsorbţională suficientă asupra substanţelor coloidale (în care predomină
substanţele proteice cu încărcătură electrică pozitivă), îmbunătăţesc caracteristicile comerciale cu minimale
modificări a caracteristicilor senzoriale şi fizico-chimice. Pentru limpezirea sucului de struguri Chasselas
d’ore, s-au folosit bentonitele Bentovin şi Ascangel. Sucul de struguri semifabricat s-a prelucrat сu diferite
doze de bentonite – 1 … 10 g/l prin contactare intensă suc cu bentonite – gel 60 s, apoi separare bentonită
din suc prin centrifugare la 5000 tur/min., durată de timp 10 minute şi sedimentare gravitaţională la rece.
Gradul de limpezire a sucului s-a determinat după densitatea optică determinată la fotocolorimetru CFC-2.
Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2
Influenţa dozelor de bentonită asupra unor proprietăţi ale sucului de struguri Chasselas d'ore

Conţinut Aciditate
Doza Potenţialul
Origine substanţe Volum sediment,
bentonită, D400 redox,
bentonită uscate titrabilă, % pH cm3/250 cm3
g/l mV
solubile, %
Suc de struguri Chasselas
18,2 1,6 0,54 3,25 184,0 -
d’ore
1,0 18,2 0,48 0,53 3,25 226 10
2,0 18,2 0,35 0,52 3,26 231 18
Bentovin (România)

3,0 18,1 0,30 0,51 3,28 231 26


4,0 18,0 0,26 0,50 3,28 232 34
5,0 18,0 0,25 0,49 3,30 234 42
6,0 17,9 0,22 0,48 3,40 236 51
7,0 17,8 0,21 0,47 3,42 238 63
8,0 17,6 0,20 0,47 3,45 240 72
9,0 17,3 0,20 0,47 3,45 242 80
10,0 17,1 0,20 0,46 3,47 245 92

108
Continuare tabelul 2
1,0 18,0 0,41 0,52 3,26 217 13
2,0 18,1 0,37 0,52 3,28 220 17
Ascangel (Georgia)

3,0 18,0 0,32 0,51 3,28 223 22


4,0 18,0 0,30 0,49 3,32 227 29
5,0 18,0 0,27 0,49 3,36 230 35
6,0 17,8 0,25 0,48 3,37 235 43
7,0 17,8 0,22 0,46 3,40 237 51
8,0 17,7 0,20 0,44 3,42 240 60
9,0 17,5 0,20 0,44 3,44 243 70
10,0 17,4 0,19 0,43 3,46 249 85

Concentraţii bentonite – gel : Bentovin (România) – 13 %, Ascangel (Georgia) – 12,4 %

Pentru evidenţierea mai reliefată a efectului de limpezire a sucului de struguri cu bentonită – gel
Bentovin (România), datele experimentale s-au prezentat şi în formă grafică, fig. 1.

Fig. 1 Dependența densității optice față de dozele de bentonită Bentovin


la limpezirea sucului de struguri Chasselas d’ore

Informaţia grafică evidenţiază două faze caracteristice : iniţial – cu o durată foarte rapidă de desfăşurare
a procesului de limpezire şi al doilea sector – care se caracterizează la început cu oarecare pantă şi apoi cu
înclinaţie la abscisă. Această formă a curbei arată că adsorbţia substanţelor coloidale la maxim se realizează
cu dozele 1 … 3 g/l. Densitatea optică a sucului se reduce de la 1,6 până la 0,25 unităţi. Mărirea dozelor de
bentonită conduce la micşorarea semnificativă a densităţii optice, datorită adsorbţiei biopolimerilor din suc.
La etapa lentă de desfăşurare a procesului de adsorbţie o mică micşorare a unghiului de înclinaţie a
curbei de limpezire se observă după doza 5 g/l. La dozele mărite – 6 … 10 g/l, densitatea optică a sucului nu
se schimbă, adsorbţia substanţelor macromoleculare atinge valori maxime. Mărirea dozelor de bentonită,
influenţează neesenţial asupra efectului de limpezire a sucului, dar este nedorită, fiindcă reduc în mare
măsură valoarea nutritivă a sucului.
Informaţia prezentată în tabelul 2 şi fig. 1 arată că densitatea optică se reduce de la 1,6 unităţi (scara
densitatea optică) la 0,25 … 27 sau cu 84 … 85 %. Prin experimentări repetate, examinări senzoriale s-a
constatat că densitatea optică cuprinsă între 0,2 … 0,3 se obţine la prelucrarea sucului de struguri Chasselas
d’ore cu dozele de bentonită 3 … 5 g/l şi se apreciază ca claritate tehnologică – cristalină. Dozele majorate
de bentonită 6 … 10 g/l nu intensifică claritatea sucului, aduc la modificări neesenţiale a caracteristicilor :
substanţe uscate solubile, aciditate titrabilă, potenţialului redox şi au loc pierderi de suc cu cantităţile mari
de sediment, formate la sedimentare gravitaţională la rece. Limpezirea efectivă trebuie realizată cu goze
optime, care nu depăşesc reglementările prestabilite în documentele tehnice normative în vigoare.
Pentru evidenţiere mai amplă a activităţii absorbţionale a bentonitelor Bentovin şi Ascangel, în limitele
dozelor optime stabilite, s-a cercetat influenţa lor asupra unor componente ale sucului – substanţelor

109
macromoleculare şi micromoleculare, caracteristicilor senzoriale. Sucul de struguri semifabricat s-a prelucrat
cu bentonite – gel prin contactare intensă timp de 60 s, apoi separare bentonită din suc prin centrifugare.
Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul 3.

Tabelul 3
Influența dozelor optime de bentonită asupra unor caracteristici fizice și chimice a sucului de struguri
Chasslas d’ore
Suc de Bentovin, g/l Ascangel, g/l
Caracteristici U.m. stru-
3 4 5 3 4 5
guri
Substanţe uscate solubile % 18,6 18,3 18,1 18,0 18,4 18,2 18,0
Densitate optică,
U.s. 1,6 0,30 0,25 0,22 0,28 0,26 0,23
D 400
titrabilă % 0,56 0,53 0,51 0,49 0,54 0,51 0,50
Aciditate pH
- 3,28 3,30 3,33 3,38 3,22 3,30 3,40
Zahăr total % 17,8 17,7 17,6 17,6 17,8 17,5 17,5
Alcool etilic % 0,28 0,28 0,30 0,30 0,28 0,30 0,30
Potenţial redox mV 197 235 248 255 232 241 253
Substanţe polifenolice mg/l 6,54 4,98 4,86 4,81 5,84 5,62 5,42
Cenuşă totală % 0,22 0,20 0,20 0,19 0,21 0,20 0,19
Viscozitate, x10-3 Pa·s 2,458 2,412 2,386 2,351 2,436 2,401 2,382
Volum sediment cm3
- 62 72 82 48 58 82
250 cm3
Examen senzorial, scara 5
Punctaj 4,8 4,7 4,9 4,9 4,6 4,8 4,9
puncte

Datele prezentate în tabelul 3 arată că cel mai pronunţat se modifică densitatea optică a sucului, care se
micşorează cu 1,38 unități la prelucrare cu Bentovin şi 1,37 unităţi cu Ascangel. Cel mai evidenţiat această
reducere se observă la doza de 5 g/l. Aceste modificări se datorează adsobţiei biopolimerilor – substanţelor
macromoleculare din suc, care formează tulbureala sucului. Sucul de struguri care are densitate optică
cuprinsă între 0,2 … 0,3 se caracterizează ca claritate tehnologică – cristalină cu luciu.
Eliminarea parţială a substanţelor coloidale, îndeosebi coloizilor hidrofobi, aduc la micşorarea
viscozităţii sucului de la 2,458 · 10-3 Pa · s suc iniţial la 2,351 · 10-3 Pa· s pentru Bentovin şi 2,382 · 10-3 Pa s
pentru Ascangel.
Prelucrarea sucului de struguri soiul Chasselas d’ore cu dozele optimizate de bentonit-gel aduce la
micşorare minimală a conţinutului de substanţe uscate solubile cu 1,6 … 3,2 % şi se datorează bentonitelor-
gel care conţin apă de umflare.
În rezultatul prelucrării sucului cu bentonite potenţialul redox se măreşte de la 197 mV la 255 mV pentru
Bentovin şi 253 mV - Ascangel se datorează eliminării din suc a substanţelor macromoleculare reducătoare –
polifenolilor, substanţelor colorante etc. Conţinutul de substanţe polifenolice se reduce de la 6,54 mg/l la
4,81 … 5,42 mg/l ca rezultat al formării compuşilor insolubili – tananţi, care la sedimentare antrenează
substanţele care tulbură sucul. Gustul astrigent devine slab-pronunţat, culoare tentă verzui-gălbuie.
Bentonitele Bentovin şi Ascangel, în dozele 3 … 5 g/l, nu modifică aciditatea titrabilă şi conţinutul de
substanţe minerale, zahăr total, fiindcă contactarea suc – adsorbent este de scurtă durată. Amestecarea
intensă, la durată de timp scurtă – 60 s, nu modifică conţinutul alcoolului etilic.
Din informaţia tabelului 3, interes prezintă volumul de sediment format la autosedimentare –
sedimentare gravitaţională la rece. Valorile numerice ale acestor caracteristici pentru dozele 3 … 5 g/l
constituie 25…33 % bentonita Bentovin şi 19 … 33 % bentonita Ascangel. Sedimentul format de Bentovin
este îndesat, nu se deformează la decantarea sucului din cilindru. Reducerea la maxim a pierderilor de suc în
sediment s-a realizat prin centrifugarea sedimentului la 5000 tur/min.
Condiţionarea superioară a sucului de struguri soiul Chasselas d’ore se realizează prin filtrarea sucului
prin filtru-carton, pentru îndepărtarea particulelor fine din suc. În cercetările efectuate filtrarea s-a folosit ca
indice ce stabileşte gradul de limpezire a sucului – viteza de filtrare. Cantitatea de suc limpezit supus filtrării
– 50 cm3, volum constant pentru toate experimentările. Ca probă de referinţă s-a folosit suc nelimpezit. Prin
experimentări repetate s-a stabilit ca viteza de filtrare a sucului limpezit se măreşte de 4 … 5 ori în
comparaţie cu sucul nelimpezit.

110
Sucul de struguri soiul Chasselas d’ore limpezit cu doze optimizate de bentonită a fost examinat
senzorial după scara de 5 puncte. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 3.
Cercetările efectuate, rezultatele obţinute scot în evidenţă utilitatea prelucrării refuzurilor de la
condiţionarea strugurilor soiul Chasselas d’ore pentru comercializare, la fabricarea sucului de struguri,
condiţionarea superioară a sucului cu bentonite, obţinerea produsului finit – suc de struguri limpezit cu
caracteristici de calitate superioară.

4. Concluzii

1. S-a stabilit utilitatea direcţionării refuzurilor de la condiționarea strugurilor de masă soiul Chasselas
d’ore la fabricarea sucului de struguri limpezit.
2. Experimentările efectuate au pus în evidenţă favorabilitatea limpezirii sucului de struguri soiul
Chasselas d’ore cu materiale eficace de limpezire.
3. Limpezirea adsorbţională a sucului de struguri cu bentonite efective, în doze optimizate, asigură
produsului finit caracteristici superioare de calitate.

Bibliografie

1. Ghid pentru producătorii de struguri pentru masă / Nicolaescu Gh., Apruda P., Perstniov N.,
Tereşenco A. – Chişinău : Iunie Prim SRL, 2007.
2. Registrul soiurilor de plante al Republicii Moldova pentru anul 2013. Ediţie oficială. – Chişinău,
2013.
3. Vatamaniuc I., Gaină V. şi al. Studiul producerii comerciale a strugurilor de masă în Republica
Moldova. Proiectul de dezvoltare a businessului agricol, 2009.
4. Fan-Iung A.F. Osvetlenie i filtrovanie plodovîh socov. M., Pişcevaia promîşlenosti, 1967.

111
SCULPTURA CINETICĂ – ÎMBINAREA ARTISTICĂ A ȘTIINȚEI ȘI
TEHNOLOGIILOR

Clavdia PÎNTEA, st. gr. DI - 101


Conducător: conf. univ. Podborschi Valeriu

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Sculptura cinetică reprezintă un mod de manifestare artistică, în continuă afirmare,


caracterizat prin prezența unor elemente aflate în mișcare. De cele mai multe ori, aceste elemente sunt
acționate de forțe naturale, sisteme motorizate sau nemijlocit de către cel care ia contact cu opera de artă.
În prezent, arta cinetică cunoaște o largă răspândire, fiind generate o varietate mare de lucrări,
instalaţii şi sculpturi care prin mişcare creează impresia de obiecte animate, instalaţii procesuale, optice şi
virtuale care modifică şi induc în eroare sistemul perceptiv uman, contribuind la crearea unor capodopere
artistice.

Cuvinte cheie: Sculpturi, cinetica, mișcare, artă, inginerie, iluzie.

Arta cinetică reprezintă un tip de artă modernă caracterizat prin prezența elementelor aflate în mișcare sau care
depind de acest proces fizic, ce a apărut datorită activității futuriștilor care au caracterizat perioada de început a
secolului XX. Unui dintre precursorii acestui curent, Alexander Colder (1898-1976), îi aparține ideea realizării unor
sculpturi în mişcare, imaginea lui fiind asociată cinetismului.
Termenul de „arta cinetică” a fost introdus în jurul anului 1950 printr-o deosebită expoziţie a operelor de
artă caracteristice acestui curent. Expoziția a fost denumită „Le Mouvement” şi face referire strictă la
procesul fizic implicat în acest fenomen artistic, fiind găzduită de „Galeria Denise René” din Paris.
În mod normal, există două tipuri de artă cinetică. Unul dintre acestea este cea care presupune existenţa obiectelor
aflate în mişcare. Cea de-a doua categorie a artei cinetice este bazată pe folosirea iluziilor optice.

Sculpturi cinetice

Mobile Bazate pe iluzii optice

Fig.1 Clasificarea sculpturilor cinetice

1. Sculpturi cinetice mobile


Operele de artă ce aparțin acestei categorii sunt concepute pe baza unor elemente, de obicei sculpturi, puse în
mişcare de sisteme electrice, forţa naturală a vântului sau a apei. De multe ori sculpturile cinetice sunt acţionate chiar de
către cel care ia contact direct cu acestea.
Sculpturi cinetice
mobile

Acționate de forțe Acționate de un sistem Acționate de un sistem Acționate nemijlocit


naturale motorizat computerizat de om

Fig.2 Clasificarea sculpturilor cinetice mobile

 Sculpturi cinetice acționate de forțe naturale


Unele dintre cele mai reprezentative exemple ale sculpturilor din
această categorie îi aparțin artistului olandez Theo Jansen, pentru care
vântul reprezintă un element graţie căruia a reuşit să dea formă unor creaţii
cinetice impresionante. Acestea sunt cunoscute sub numele de „Strandbeest”,
fiind alcătuite în special din segmente de ţevi din PVC, sticle de plastic şi folii
de nailon, cu forme similare unor insecte gigantice, care se deplasează în
funcţie de acţiunea curenţilor de aer şi prezintă o anumită modalitate de
adaptare la mediu.
Fig.3 „Strandbeest”, Theo Jansen

112
 Sculpturi cinetice acționate de sistem motorizat
Sculpturile acționate de sistem motorizat utilizează tracțiunea mecanică,
fiind echipate cu un motor care le pune în mișcare.
Bob Potts este unul din numeroșii artiști care acționează sculpturile cu
ajutorul unor sisteme motorizate. Artistul creează sculpturi cinetice inedite,
extrem de complexe, dar care prezintă niște forme laconice și elegante, cu un
număr minim de elemente. De cele mai multe ori, acestea imită mișcările
aripilor și acțiunea de a vâsli.

Fig.4 Sculptură cinetică, Bob Potts


 Sculpturi cinetice acționate de sistem computerizat
Sculptura cinetică expusă la Muzeul BMW, realizată de compania
ART+COM, reprezintă un exemplu semnificativ ale sculpturilor cinetice
acționate de un sistem computerizat. Această operă de artă este alcătuită din 714
bile de metal, suspendate de fire subţiri, aproape invizibile ochiului. Datorită
unui program computerizat, acestea se mişcă în trei dimensiuni, pentru a alcătui
forme diverse, unele dintre ele conturând, modele de maşini realizate de BMW.
Fig.5 Sculptură cinetică, Muzeul BMW

 Sculpturi cinetice acționate manual


Artistul Joshua Kirsch, prin intermediul operelor sale, pune la dispoziția
utilizatorului un loc de joacă cu lumini futuriste sau diverse sunete muzicale.
Lucrarea „Concentricity 96”, expusă recent la expoziția „Grand Rapids” din
Michigan, invită privitorul să miște un mâner susținut de arcuri în interiorul unui
cerc. Cu ajutorul unui magnet ascuns înăuntru, deplasarea pe orizontală sau
verticală a dispozitivului aprinde o parte dintre cele 96 de LED-uri montate pe
marginea sau în spatele structurii.
Fig.6 „Concentricity 96”, Joshua Kirsch

2. Sculpturi cinetice bazate pe iluzii optice


Cea de-a doua categorie a artei cinetice este acea bazată pe
folosirea iluziilor optice. Acest mijloc de exprimare artistică
presupune îmbinarea iluziei optice cu imaginea, astfel încât să se
perceapă mişcarea chiar dacă aceasta nu există, oferind un adevărat
spectacol celor care urmăresc procesul dat.
Drept exemplu poate servi lucrarea „More Pattern”, al sculptorului Jeff
Lieberman. Aceasta este alcătuită din două discuri antisimetrice ce se
suprapun și realizează o mișcare de rotație, în direcții opuse, astfel creând o
serie de efecte optice excepționale.

Fig.7 „More Pattern”, Jeff Lieberman

În prezent, sculptura cinetica cuprinde o mare varietate de tehnici și stiluri care se suprapun, astfel încât cunoaște o
răspândire tot mai largă. Deși, reprezintă un mod de manifestare artistică relativ nou, este un curent în continuă
afirmare, constituind o îmbinare de artă şi inginerie care adesea combină materiale simple cu o tehnologie foarte
complexă, pentru a oferi efecte vizuale extraordinare.

Bibliografie

1. http://artgeek.ro/arta-cinetica
2. http://yupi.md/theo-jansen-sculpturi-cinetice-pe-aripile-vantului-fotovideo/
3. http://www.thisiscolossal.com/2013/03/amazing-kinetic-sculptures-by-bob-potts/
4. http://www.descopera.ro/dnews/10357948-cea-mai-uimitoare-sculptura-in-miscare-video
5. http://cristi-raraitu.blogspot.com/2011/10/sculpturi-cinetice-20-joshua-kirsch.html
6. http://bea.st/sight/moorePattern/
7. https://sites.google.com/site/salvatiturda/de-prin-lume-adunate/arta-plastica-universala/arta-plastica-
1/artakinetica

113
TENDINȚE MODERNE ÎN DESIGNUL DE ILUMINAT

Carolina NICHITIN, st. gr. DI - 101


Conducător: conf. univ. Podborschi Valeriu

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Unul din aspectele importante ale vieții cotidiene sunt sursele de iluminare și metodele de
economisire a energiei. În ultimii ani tot mai mare loc în sursele de iluminare artificială îl ocupă și LED-
urile. LED-urile reprezintă un tip revoluționar de sursă de lumină, ce depășește calitativ celelalte surse de
lumină (privind atât aspectul estetic și tehnic cât și cel al siguranței pentru mediu înconjurător). În domeniul
designului industrial, LED-urile permit proiectarea diverselor lămpi de diferite dimensiuni, forme,
configurații. LED-urile sunt folosite pentru iluminarea clădirilor industriale, birourilor și apartamentelor,
iluminatul public, farurile automobilelor etc.

Cuvinte cheie: LED, iluminat, economie, design.

1. Introducere
Se poate spune că iluminatul cu LED este cea mai
profundă schimbare în industria iluminatului de la invenția
luminii electrice însăși. LED-urile transformă natura
iluminatului prin deschiderea de noi posibilități privind
modul în care este folosită lumina artificială.
Un LED (light-emitting diodes (diode emițătoare de
lumina)) este o sursă de lumină mică, de cele mai multe ori
însoțită de un circuit electric ce permite modularea formei
radiației luminoase. De cele mai multe ori acestea sunt
utilizate ca indicatori în cadrul dispozitivelor electronice, dar
din ce în ce mai mult au început să fie utilizate în aplicații de
putere ca surse de iluminare. Pe lângă iluminare, LED-urile
sunt folosite din ce în ce mai des într-o serie mare de Fig.1 Reprezentarea schematica a unui Led
dispozitive electronice.
Unul din avantajele LED-urilor este eficiența ridicată. LED-urile actuale pot produce 100 lumeni
folosind doar 1 watt de curent. De asemenea LED-urile au dimensiuni reduse, aceasta oferă posibilitatea unor
soluții inovative, cu un design compact. Aceasta sunt foarte rezistente la șocuri și vibrații (nu li se
deteriorează filamentul sau balonul de sticla cum se întâmplă în cazul altor tipuri de lămpi) și de asemenea
pot funcționa la temperaturi scăzute. Durata de viață a LED-urilor variază aproximativ între 35.000-100.000
ore. Lămpile led sunt ușor controlabile, ele sunt compatibile cu dispozitive de control electronice pentru
ajustarea nivelului de lumină și caracteristicilor de culoare. LED-urile conservă energia și nu conțin
substanțe periculoase pentru mediul înconjurător spre deosebire de sursele de iluminat cu descărcare în gaze
care conțin mercur. Durata de viață mult mai îndelungată face ca sursele de iluminat cu LED să fie mult mai
atractive din punct de vedere al protejării mediului. LED-urile oferă posibilități nelimitate de a crea
experiențe reușite in domeniul designului industrial.

2. LED-uri pentru spații exterioare


Necesitățile iluminatului urban se schimbă. Nu mai este doar o problemă de a furniza suficientă lumină
în orașe pentru a asigura vizibilitate și securitate necesară. În prezent, iluminatul este folosit tot mai mult
pentru crearea unui mediu nocturn, în care orașul își asumă o nouă identitate, devenind mai plăcut pentru
locuitorii săi.
LED-urile asigură un mod neîntrecut de iluminare a mediului nostru urban într-o manieră captivantă și
practică. Ele sunt extrem de adaptabile, permițând proiectanților să se îndepărteze de iluminatul static din
trecut și să se aventureze în crearea de ambianțe flexibile care pot, de exemplu, să se schimbe o dată cu
vremea sau cu anotimpul, și să ofere o culoare festivă suplimentară în timpul sărbătorilor.
3. Iluminat cu LED a turnului Dexia de la Bruxelles (Belgia)

114
Turnul are o înălțime de 145m și are 6000 de ferestre, 4200 dintre care sunt dotate cu 12 lumini,
compuse din 3 LED-uri - roșu, albastru și verde. Culorile combinându-se între ele pot crea orice culoarea a
spectrului. Fațada clădirii poate arata cifre, litere, figuri geometrice precum și diferite forme și modele
abstracte. Calculatorul care dirijează cu luminile este capabil să calculeze 20 de imagini pe secundă, și
fiecare fereastra are propriul operator care determina culoarea, astfel având capacitatea de a schimba
culoarea de 20 de ori pe secundă.
Turnul mai este folosit și ca termometru, Dacă fațada este de culoarea violetă asta înseamnă că
temperatura de afara este -6°C sau chiar mai puțin. Fațada albastră, semnifică -4°C și tot așa mai departe. De
asemenea turnul poate arăta ora exactă.
Consumul maxim de energie al fiecărui LED este de 1 Watt. Turnul luminează pe timp de noapte 9 ore
iarna și 5 ore vara. Testele recente arata ca turnul Dexia utilizează cu o treime mai puțină energie decât
turnul Eiffel din Franța.

Fig. 1 Turnul Dexia, Bruxelles (Belgia)

4. Iluminatul stradal din Piața Torico, Spania


Acestor sector din piață localizat în centrul orașului Teruel (Spania) este alcătuit din 1230 de lămpi LED
care, cu ajutorul unui program video își schimbă culorile generând diferite texturi și ritmuri de lumină.
Înfrumusețarea orașului Teruel a avut rol de a genera noi spații de agrement și a îmbunătăți atractivitatea
zonei.

Fig. 2 Iluminatul stradal din Piața Torico, Spania Fig. 3 Light Fig. 4 Tavanul Led a băncii Saxo din
Blossom Danemarca
5. Lumina Light Blossom
Philips vrea să revoluționeze iluminatul urban prin conceptul Light Blossom, care presupune un stîlp de
iluminat stradal, pe baza de lumini LED și a energiei solare și eoliene. În timpul zilei, Light Blossom
funcționează ca o floare, deschizându-și "petalele" (panouri solare) pentru a capta energia soarelui. Pe
măsura ce astrul se deplasează pe cer, stâlpul își mișcă panourile, precum floarea-soarelui, pentru un
maximum de eficiență. Atunci când cerul este acoperit de nori și sunt condiții de vânt, Light Blossom își
orientează petalele sub forma unei elice, transformându-se într-o turbină eoliană.
La apus, lumina stâlpului se aprinde automat și funcționează pe baza de senzori. Light Blossom luminează la
capacitate maxima doar atunci când "simte" ca sunt oameni prin preajmă, în rest furnizând doar o lumină
difuză. Potrivit reprezentanților Philips, Light Blossom, care va apărea pe piața în 3 - 5 ani, utilizează doar
jumătate din energia pe care o consuma un stâlp de iluminat stradal tradițional.
Bibliografie
1. http://www.lightonline.ru/svet/articles/main_trends_in_contemporary_lighting.html?lpage=2
2. http://www.lightonline.ru/svet/Architecture/Dexia_Tower.html
3. http://www.green-report.ro/philips-inventat-iluminatul-stradal-pe-baza-de-energie-solara-vezi-video/

115
SCAUNUL – O ISTORIE CONTINUĂ A DESIGNULUI

Autor: st. gr. DI – 101, Ana GHIRGHILIJIU


Conducător: conf. univ. Podborschi Valeriu

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Scaunul este o piesă de mobilier, fără de care e greu de imaginat amenajarea unui oarecare
spațiu, fie locativ sau public. Constructiv, reprezintă o combinație simplă alcătuită din șezut și spetează,
și totuși scaunul oferă un vast spațiu pentru creație. Pe parcursul timpului, au fost propuse o mare varietate
de modele: moi și dure, modulare, cu roți, pliante. Au fost folosite cele mai variate materiale, de la cele
naturale, ca lemnul, pielea, până la cele produse pe cale chimică, plasticul, polimerii ,etc. Astfel, scaunul a
fost și rămâne o provocare pentru designeri, o tema clasică și un test dur , care prevede ingeniozitate și
creativitate.

Cuvinte cheie: scaun, formă, material, mobilier, design, producție de masă

Scaunul este o piesă de mobilier, fără de care e greu de imaginat amenajarea unui oarecare spațiu, fie
locativ sau public. Constructiv, reprezintă o combinație simplă alcătuită din șezut și spetează, și totuși
scaunul oferă un vast spațiu pentru creație.
Pe parcursul timpului, scaunul a fost și continuă a fi unul dintre cele mai îndrăgite obiecte de creație
pentru fiecare designer. Oricine tinde să creeze propriul său scaun, unii marcând adevărate revoluții în
dezvoltarea designului mondial, creând istorie.
Astăzi, există o multitudine de modele de scaune, predestinate pentru anumite spații, adaptate la diferite
condiții și orientate spre diferiți utilizatori, altfel spus totul pentru comoditatea și confortul omului. Și totuși
puțini cunosc, cu adevărat, evoluția istorică a acestui obiect „de cult” al designului.
Se consideră, că primii care au început lucrul asupra acestui obiect au fost egiptenii. Anume, egiptenii au
adăugat taburetei, principalele atribute ale scaunului, pe care le cunoaștem noi astăzi - spătarul și cotierele.
Nu putem vorbi în Egiptul Antic despre scaun ca despre un obiect de larg consum, aici scaunul se considera
semn al unei trepte sociale înalte, așa deci se întâlnea doar în rândurile aristocrației.
Scaunele egiptene se caracterizează prin linii simple, cu motive zoomorfe aplicate pe picioarele
scaunului, ornamentate cu picturi tematice care relatau despre anumite evenimente din viața proprietarului.
Deja în Egiptul Antic speteaza, scaunului, se efectua cu o mică înclinație pentru a relaxa spatele și a mări
comoditatea.
Grecii au mers și mai departe în dezvoltarea formei constructive a scaunului. Aceștia au inventat
combinații mai complicate, prin curbarea materialului lemnos cu ajutorul aburului. Faptul acesta a permis
crearea unor forme mai estetice și mai elegante. Acum scaunul devine un obiect public.
Ca și arhitectura greacă creată în raport cu dimensiunile umane, așa și mobilierul grecesc se realizează în
conformitate cu dimensiunile corpului uman. Așa deci, speteaza devine arcuită, iar picioarele sunt mai
delicate și zvelte. Apar chiar și scaune pliante, foarte similare cu scaunele moderne folosite la pescuit.

Fig.1 Scaun din Egiptul Antic Fig.2 Scaun grecesc Klismos

116
Roma Antică și-a adus și ea aportul la dezvoltarea istorică a scaunului. Aici, scaunul se executa din
metale prețioase sau fildeș cu picioarele în formă de litera „X”. Ca și în Egiptul Antic, scaunul era semnul
distinctiv al patricienilor.
Epoca antică ia sfârșit, și începe o nouă perioadă care dăruiește omenirii taburetul cu 3 picioare, care
momentan devine renumit în rândurile oamenilor simpli. Aristocrația, în schimb preferau scaune cât mai
scumpe, ornamentate cu metale și pietre prețioase, obiecte care le accentuau poziția socială. Mulți
cercetători, consideră că în perioada evului mediu, se face un pas înapoi în dezvoltarea istorică a scaunului,
deoarece toate reușitele înregistrate în perioada antică se dau uitării, iar mobilierul devine grosolan,
simplificat la minim.

Fig.3 Scaun din Roma Antică Fig.4 Scaun caracteristic pentru Evul Mediu

Moment culminant în evoluția istoriei scaunului, care permite acestuia să devină obiect de producere în
masă, are loc abia în sec. XIX-lea, când austriacul Michael Thonet realizează scaunul vienez. Aplicând
curbarea lemnului, Thonet obține forme rotunjite, ușor curbate, care se combinau într-un scaun foarte
confortabil și ușor de fabricat. Anume acest eveniment a marcat momentul, când scaunul a devenit un obiect
industrial.

Fig.5 Scaunul Vienez, realizat de Michael Thonet în 1859

Tendința de simplitate funcţională continuă, și sec. XX-lea aduce omenirii adevărate capodopere.
Apariția Școlii Bauhaus, a produs o schimbare radicală a viziunii generale față de design. Încep
experimentele cu forma, materialele,ceea ce a permis crearea unor obiecte total deosebite de cele existente
până atunci.
Un exemplu reprezentativ al acestei perioade este primul scaun pe o structură tubulară din oțel realizat de
Marcel Breuer în 1925. Acesta evocă estetica funcțională și principiile mișcării Bauhaus. Fiind inspirat de

117
modelul mânerelor de bicicletă, Breuer creează scaunul Wassily dedicat lui Wassily Kandinsky. Acesta fiind
încă fabricat după mai bine de 80 de ani de la concepție este în același timp, remarcabil de ușor de montat și
demontat, ambele operații se pot efectua doar cu ajutorul cheilor aflate în trusa oricărei biciclete.
Anii ’50 sunt marcați de aplicarea motivului lalelei în toate sferele artei, amprenta fiind lăsată și în
designul scaunelor. Scaunul Lalea a fost conceput în 1956, de arhitectul Eero Saarinen, ca un design
futuristic pentru acea vreme. Saarinen dorind să experimenteze materiale noi – plasticul, fibra de sticlă și
formele minimaliste de design, a reușit să creeze furori în designul de atunci creând un scaun cu un singur
picior.

Fig.6 Scaunul Wassily, relizat de Breuer M. în 1925 Fig.7 Scaunul Lalea, relizat de Saarinen E. în 1956

Anii ’60 reprezintă debutul mobilierului din plastic, care a permis designerilor să se joace cu formele și
culorile, așa cum procedează designerul Verner Panton , care reușește să obțină tehnica, prin care se ceează
un scaun dintr-o singură bucată de plastic, fără îmbinări sau articulații, scaunul Panton S. Este un scaun ușor,
confortabil, flexibil, făcut în întregime din propilenă, potrivit atât în interior cât și în exterior
De asemenea, este perioada când apare așa numitul design de mobilier gonflabil, mișcare bazată pe
filozofia culturii pop, care urmează ideea că obiectele de artă să devină simple bunuri produse în masă și
comercializate la prețuri mici.
Revoluționare devin obiectele blow-up, care puteau fi pur și simplu umflate atunci cînd aveai nevoie de
ele. Designerii italieni sunt cei care proiectează celebrul scaun Blow, comercializat în producția de masă la
prețuri acceptabile. Scaunul era confeționat din PVC satinat și sudat electronic la o frecvență înaltă.

Fig.8 Scaunul Panton S, realizat de Verner Panton în 1960 Fig.9 Scaunul Blow

Anii ’80 interpretează mișcarea artistică definită printr-un sistem de simboluri ce subordonează funcția în
favoarea formei, materialului și decorativului. Este cunoscută pentru varietatea de stiluri rezultate din jocul
fantezist cu materialele. Reprezentativ este scaunul- Lockheed, conceput de designerul Mark Newson în
1986. Șezlongul cu trei picioare, reprezintă o structură metalică, confecționată din aluminiu și fibră de sticlă,
bine rotunjită, care oferă o imagine deosebită din orice unghi.

118
Fig.10 Lockheed, conceput de designerul Mark Newson în 1986

Designul contemporan este reprezentat de tendința exploatării de noi materiale, care permit crearea de
forme îndrăznețe nepretențioase și funcționale. Are loc popularizarea spiritului ecologic și inclusiv aplicarea
tehnologiilor inovaționale.

Fig.11 Scaunul Floarea Soarelui, creat de He Mu and Zhang Qiang

Astfel, putem spune că extraordinara diversitate a scaunelor create pe parcursul timpului a demonstrat că
nu există forme ideale, există doar soluții excelente, caracteristice pentru anumite perioade și pentru anumite
contexte de utilizare. Am observat, că odată ce preocupările societății se modifică, apar noi soluții, și
respectiv noi schimbări, care duc la dezvoltare. Astfel, evoluția tehnologică, contribuie la dezvoltarea
designului de mobilier, oferid un spațiu și mai larg de creație. Iar orice dezvoltare, duce spre progres.

Bibliografie

1. http://biblioteca.regielive.ro/referate/istoria-artelor/scaunul-240145.html
2. http://www.scritube.com/stiinta/arhitectura-constructii/Chair-design-never-ending-stor115215156.php
3. http://www.cotidianul.ro/scaune-care-au-marcat-designul-de-mobilier-international-167049/
4. http://www.designinterior-concept.ro/scaunul-o-marca-a-bogatiei-regalitatii-si-nobilimii/
5. http://www.adme.ru/kreativnyj-obzor/neobychnyj-dizajn-stulev-321555
6. http://www.morenik.ru/art.php?id=30
7. http://kocmoc-invest.ru/history-of-the-chair/
8. http://www.discom.msk.ru/history/chear_history.aspx
9. http://www.bellaarte.ru/articles/chair.html
10. http://www.strojmir.ru/articles.aspx?aid=226

119
JUCĂRIILE – DEZVOLTARE, SIGURANȚĂ, ASPECT

Autor: st. gr. DI – 101, Sabina FĂRÂMĂ


Conducător: conf. univ. Podborschi Valeriu

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Jucăriile contribuie la dezvoltarea personalității copilului. Ele trebuie să dezvolte inteligența,


imaginația și unicitatea acestuia, pentru a-l pregăti de viața de adult.Pe lângă faptul că o jucărie trebuie să
fie educativă, aceasta nu trebuie să dăuneze sănătății copilului sau să-i pună viața in pericol.O jucărie
trebuie să fie de asemenea atractivă. Aceasta captează atenția copiilor prin formă, mișcare, sunet și, în
special, prin culoare. Ținând cont de aceste criterii în cadrul conceperii unei jucării, poate fi obținut un
aspect final reușit , care va putea satisface atât nevoile copiilor, cât și cerințele părinților.

Cuvinte cheie:dezvoltare, siguranţă, aspect, design, materiale, jucării ecologice.

Rolul jucăriilor
De la simplele cuburi de construit şi mingi de diverse mărimi până la sofisticatele maşinării robotice,
jucăriile intermediază drumul către realitate pentru copii şi le oferă miniaturi reprezentative ale lumii
adulţilor. Jucăriile, la fel ca jocul, își au rolul bine-definit.Ele sunt sursă de distracție dar sunt și educative.
Scopul jucăriilor este acela de dezvoltare a inteligenţei, a creativităţii, a memoriei, şi în final, de formare a
personalităţii copilului. Jucăriile sunt obiecte create în general pentru a reda la scară redusă realitatea și a
oferi copiilor miniaturi reprezentative ale lumii adulților.

Clasificarea jucăriilor
-Jucării modulare și de asamblare - Este cunoscut faptul că copiii, fiind foarte curioși, au tendința de a
desface sau chiar distruge tot ce le stă în cale. O soluționare a acestei probleme, oferită de către designeri,
sunt jucăriile modulare sau de asamblare. Acestea sunt formate din piese asamblabile. Cu ajutorul lor copiii
își pot crea cu ușurință propriile jucării. Piesele sunt de diferite forme și culori, astfel încât să se îmbine cât
mai bine cu celelalte piese. Unele piese sunt piese simple, altele au atașate roți (pentru construirea
vehiculelor), altele au agățătoare, altele pot avea și altfel de „accesorii”.Astfel de seturi de jucării exersează
vederea copilului în spațiu dar și perpsicacitatea acestuia. Cele mai cunoscute jocuri de asamblare sunt
Puzzle-ul și Lego-ul.

Fig. 2 Jucării modulare

- Jucării-miniaturi – Jucăriile-miniaturi sunt acele jucării care sunt create prin imitarea unor modele reale.
Din această categorie fac parte păpușile, animalele de pluș, vehiculele, etc. Păpușile și animalele de pluș sunt
printre cele mai populare jucării, deși ele prind mai bine copiilor mai mici. În general fetele preferă păpușile
și bebelușii de jucărie iar băieții animalele de pluș şi mai ales vehiculele. În ziua de azi, păpușile încep să
semene cât mai mult cu persoanele reale, ca de exemplu celebra Barbie și "iubitul" ei, Ken.
- Jocuri-problemă-Astfel de jocuri pun la încercare ingeniozitatea și perspicacitatea copilului; aceste jocuri
pun copilul în fața unei dileme, astfel încât inteligența lui să fie pusă la încercare. Cubul lui Rubik este unul
din cele mai populare jucării problemă. El consistă dintr-un cub a cărui fețe sunt împărțite în câte 9 pătrate
mai mici, în 6 culori: roșu, galben, albastru, verde și alb. Coloanele și rândurile se pot roti, astfel încât
pozițiile pătratelor mici să se modifice. Scopul jocului este aducerea, potrivirea culorilor pătratelor mici

120
astfel încât fiecare față să aibă numai pătrate de o anumită culoare. Deci la finalul jocului, cubul Rubik va
avea o față complet roșie, una galbenă, una albastră, una verde și una albă. Totuși, rezolvarea cubului lui
Rubik este destul de dificilă deoarece se pot realiza 43 252 003 274 489 856 000 de combinații diferite.

Fig. 3: Păpușa Barbie Fig. 4: Cubul Rubik

- Jucării pentru sport și aer liber-Cele mai cunoscute jucării pentru aer liber sunt mingea, coarda, cercul
care se invârte în jurul taliei, cunoscut sub numele de "Hula Hoop". "Hula Hoop" a apărut la sfârșitul anilor
1950, când firma Wham-O, o companie producatoare de jucarii din California a inceput sa fabrice cercuri
din plastic colorat și a avut un succes colosal. În primele 6 luni s-au vândut 25 de milioane de bucăți.

Fig. 5: Hula Hoop

- Jucării pentru confecţionare-Astfel de jucării sunt pentru copii practici; sunt educative și nu doar distrează
copilul dar îl și învață să țeasă, să coasă, să deseneze, etc. Ele stimulează creativitatea copiilor și sunt foarte
educative.
Materiale folosite la confecţionarea jucăriilor
Primele jucării au fost construite numai din elemente care se găseau in natura: din lemn, piatra, lut, iarba sau
chiar din oase. Printre jucăriile descoperite de arheologi se numără fluiere din lut în formă de pasăre,
vagoane şi căruţe din lemn. In Egiptul Antic, copiii se jucau cu papuşi făcute din piatra, în Grecia Antică şi
Roma Antică, copiii incepuseră să se joace cu păpuşi din lut/teracotă sau din ceară, cu arcuri cu săgeţi, cu

121
beţe şi jucării de tip yo-yo din piatra sau lemn. În prezent,materialele folosite la confecționarea jucăriilor
sunt: plasticul, lemnul, cauciucul, metalul, etc. Fiecare material are diferite proprietăţi şi prezintă un grad mai
mic sau mai mare de riscuri in momentul utilizării.
Jucăriile ECO
Fabricarea oricărui produs, inclusiv a jucăriilor, generează un impact asupra mediului. Obiectivul fabricării
ECO este de a reduce acest impact, păstrând în acelaşi timp calitatea produsului. Fabricarea ECO integrează
deci mediul înconjurător în toate fazele procesului de fabricaţie: conceperea, achiziţia materiilor prime,
fabricaţia, utilizarea şi eliminarea deşeurilor. Toate acestea, pentru a reduce consumul de apă, energie,
materii prime, precum şi pentru a reduce poluarea apei si a aerului.
-Materii prime naturale - Ca o regulă generală, trebuiesc privilegiate materialele naturale, ca lemnul de
exemplu, dar şi inul, cânepa, bambusul, iuta, trandafirul, etc. Materialele naturale si plantaţiile absorb CO2,
unul dintre pricipalele gaze cu efect de seră: de exemplu, pădurile capturează importante cantităţi de CO2,
care sunt apoi stocate timp de decenii in produsele fabricate din lemn. Pe de alta parte, materialele naturale
sunt biodegradabile, ceea ce diminueaza poluarea legată de tratamentul lor la sfărşitul vieţii. Aceste materiale
înlocuiesc cu succes deci produsele de sinteză ca plasticul, care este poluant, cu greu biodegradabil şi care
provine din derivaţi petrochimici non-reciclabili.
-Adezivii ecologici - Adezivii utilizaţi pentru asamblarea produselor, in special a ambalajului, nu trebuie să
conţină acizi, şi nici solvenţi care sunt produşi nocivi pentru mediu.
-Plastic reciclat - Dacă pentru anumite jucării materialele plastice sunt necesare, trebuie privilegiat plasticul
reciclat. Fiecare tonă de plastic reciclat permite economisirea a 700 Kg de petrol brut!
-Energii alternative – Dacă jucăria necesită alimentare cu electricitate, ar trebui să privilegieze o sursă de
energie alternativă, ca cea solară de exemplu, prin prezenţa unor mici panouri solare. În caz contrar, jucăriile
ce functionează cu baterii, sunt de evitat, in favoarea unei jucării ce se alimenteaza pe sector. Producerea
bateriilor consumă multe materii prime si energie. De altfel, bateriile care se trasnforma rapid in deşeuri,
contin metale grele foarte toxice. Daca din nefericire jucaria propune o alimentare cu baterii, trebuiesc alese
baterii reîncărcabile, care au o durată de viată de 5 ani si pot fi reîncarcate de mai bine de 1000 ori.

Cele mai răspândite jucării ECO sunt jucăriile din lemn. Jucăriile de lemn costă, de cele mai multe ori, ceva
mai mult decât jucăriile similare din plastic. Cu toate acestea, mulţi părinţi consideră că jucăriile de lemn
ramân cea mai bună variantă pentru copiii lor. Nu numai pentru că sunt făcute din materiale naturale care nu
conţin un nivel ridicat de substanţe toxice aşa cum pot conţine jucăriile de plastic, dar şi pentru multe alte
beneficii pe care acestea le oferă. Chiar dacă jucăriile de lemn nu sunt întotdeuna la fel de complexe si nu se
inscriu in tendinţele curente ale pieţei, pot oferi copiilor implicarea in jocuri care le dezvolta imaginaţia,
creativitatea, cunoaşterea, capacitatea de comunicare si de a dezvolta probleme, calităţi care vor conta pentru
tot restul vieţii. Un alt avantaj al jucăriilor din lemn este rezistența. În timp ce o jucărie de plastic poate fi
destul de uşor distrusă, o jucărie de lemn rezistă mult mai bine la şocuri şi la trecerea timpului .

Fig. 6: Jucării din lemn

Jucăria îl amuză, îl bucură pe copil, dar în același timp îl educă și îl dezvoltă. Obiect al distracției,

122
jucăria servește scopurilor educației intelectuale, morale, fizice și estetice a copilului și îi stimulează
inițiativa creatoare. Este important să alegem jucăria potrivită pentru un copil, de aceea trebuie să
ținem cont de anumite criterii. O jucărie trebuie să fie educativă, sigură și atractivă.

Bibliografie:
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Juc%C4%83rie
2. http://ziarullumina.ro/stiinta-si-tehnologie/jucariile-si-rolul-lor-viata-noastra
3. http://www.descopera.ro/cultura/5161481-top-10-cele-mai-de-succes-jucarii-din-toate-timpurile
4. http://www.descopera.ro/dnews/4881787-statuetele-preistorice-nu-erau-mari-zeite-ci-jucarii
5. http://www.k20.ro/jucarii-din-lemn-sau-jucarii-din-plastic/
6.http://www.sfatulmedicului.ro/sanatatea-copilului/copilul-2-3-ani/Jucariile-de-lemn--o-atractie-
magica_6437_5163
7. http://www.petitcaprice.ro/jucarii_ecologice.php
8. http://adelle.ro/jucarii-de-lemn/

123
PROPORŢIA CA ELEMENT DE BAZĂ
ÎN REALIZAREA MOBILIERULUI ŢĂRĂNESC

lect. super. Elena MADAN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Proporţia reprezintă un element de bază în conceperea şi realizarea unui mobilier. Oamenii din
cele mai vechi timpuri, încercau să stabilească anumite rapoarte dimensionale în realizarea mobilierului.
Dacă mai întâi aceste proporţii erau alese în funcţie de mărimea corpului omenesc, mai târziu se căutau aşa
zisele proporţii frumoase – proporţii plăcute din punct de vedere estetic. Pentru găsirea unor astfel de
proporţii – se căuta corelarea părţilor componente constructiv-decorative cu întregul produs. Aici trebuie de
amintit şi de proporţionalitatea ornamentelor şi a aranjamentelor decorative mai ales în aşa piese de
mobilier cum erau lăzile de zestre sau băncile. Majoritatea pieselor de mobilier ţărănesc nu aveau multe
elemente decorative, valoarea lor artistică rezultă aproape exclusiv din reuşita proporţiilor sale.

Cuvinte cheie: Proporţie, mobilier ţărănesc, estetic, constructiv-decorativ, valoare artistică.

Mobilierul ţărănesc ocupă un rol important în arta populară. Urmărind piesele de mobilier ţărănesc care îl
putem găsi şi astăzi prin casele de la sate, putem observa o intuiţie şi o iscusinţă deosebită a tîmplarului sau
gospodarului care a executat aceste piese. Desigur că la realizarea mobilierul se orientau la funcţionalitatea
acestuia utilizînd unele structuri simple şi ingenioase, iar decorul apare pe aceste piese doar în cazuri rare.
Dar, oricum se tinde spre realizarea unui echilibru între părţile componente a mobilierului şi în mare măsură
aceasta este datorită proporţionării corecte între elemente.
Importanţa utilizării proporţiei în compoziţie, încearcă să ne-o explice pictorul Ion Daghi, în lucrarea sa
Compoziţia decorativă frontală - “Proporţionarea este un procedeu artistic care se bazează pe determinarea
procentului de schimbare a mărimii unei forme în raport cu alta sau mai multe. A proporţiona înseamnă a
potrivi un element compoziţional cu mai multe şi cu întregul.” De asemenea sunt prezentate două moduri de
proporţionare: “Proporţionare liberă, cu aproximaţie, care este luată numai ca mijloc artistic de soluţionare
plastică a elementelor, unde rolul principal îl joacă comparaţia, analiza şi simţul cu ajutorul cărora se
stabilesc relaţiile de mărimi, de cantitate, de ton etc. dintre toate elementele. Un asemenea mod de
proporţionare se bazează pe intuiţia proprie, individuală a autorului şi pe bagajul său de cunoştinţe
acumulate; al doilea mod este proporţionarea raţională, care este supusă unei anumite legi şi care
favorizează primul. Rolul principal i se atribuie raţiunii şi calcului ştiinţific.” [1, 84]
Formele în cursul istoriei sunt supuse unor schimbări de ordin material, economic şi social al timpului şi
locului respectiv. Toate aceste condiţii au evoluat şi din această mişcare continuă s-a desprins pentru om
ştiinţa compoziţiilor şi a proporţiilor. În utilizarea oricăror tipuri de proporţii se află necesitatea stabilirii unor
raporturi determinate între linii, suprafeţe şi volume. Această ştiinţă a compoziţiei şi a raporturilor este
constantă, pentru că ea reprezintă o necesitate permanentă a spiritului uman de echilibru. [2, 12]
În ceea ce priveşte dimensiunea volumelor există o concordanţă firească cu spaţiile cărora le sunt
destinate. Fiind în general de proporţii reduse, casele sunt utilate cu obiecte relativ mici. Raportul faţă de
înălţimea omului este astfel ales încît piesa de mobilier să se subordoneze acestuia şi nicidecum să-l domine,
fapt constatat în locuinţele ţărăneşti din nordul Europei.[3, 119]
În decorul mobilierului se observă o reţinere faţă de limitarea precisă a ornamentelor, ţinîndu-se cont
doar de încadrarea organică pe suprafeţele date. Preferinţa în viziunea plastică înclină deci spre simplitatea
volumelor avînd suprafeţe gravate în întregime cu motive predominant geometrice. [3, 121] Caracteristicile
constructive ale mobilierului tradiţional constau în proporţionalitatea, combinarea perfectă a diferitor obiecte
într-un ansamblu integru.
Dispoziţia decorului pe suprafeţele pieselor de mobilier este măsurată cu rigoare, fiind mai densă pe
porţiunile principale expuse vederii, ceva mai rarefiate pe porţiunile laterale şi lipsind cu totul pe acele părţi
ce se consideră a nu putea fi văzute. Astfel paturile au sculptate numai picioarele, scîndurile lungi nefiind
decorate sunt acoperite cu ţesături. Descreşterea gradată a densităţii decorului este uşor observabilă la lăzile
de zestre, care aveau o valoare artistică însemnată, a căror suprafeţe sunt divers expuse: faţada principală,
cele două părţi laterale şi capacul. Diferenţieri se ivesc şi în ce priveşte ornamentarea elementelor

124
componente, într-un fel fiind natura decorului destinat suprafeţelor plane mari şi altfel fiind aceea a decorului
stinghiilor subţiri alcătuind picioarele sau marginile. [4, 39]
Dacă să urmărim dimensiunile lăzilor de zestre găsite în satele noastre ele variază în lungime între 60 şi
100 cm, înălţimea fiind între 40 şi 50 cm. Proporţia creată între lungime şi înălţime este astfel apropiată de
1/2. Lăţimea lăzilor este relativ mare, aproximativ 50 cm. Proporţionarea elementelor în dispunerea
ornamentelor de asemenea are un rol semnificativ. Decorarea lăzilor de zestre se face pe peretele din faţă,
pereţii laterali, picioarele şi capacul. Dispunerea ornamentelor se subordonează în mare măsură principiului
de construcţie, fiecare element constituind un cîmp ornamental deosebit. De regulă, se poate observa
aplicarea simetrică a ornamentului. Majoritatea lăzilor au două sau trei registre proporţionale între ele.
Exemplu poate fi lada de zestre din s. Alexeevca, r-nul Ungheni. (Fig. 1)
O altă piesă de mobilier este sofca – piesa care a devenit foarte uzuală la ceremoniile de nuntă, în deosebi
în regiunile de Centru şi Nord, mai rar în regiunea de Sud a R. Moldova, înlocuind treptat lada de zestre.
Sofca reprezintă un pat care include şi o ladă, de obicei executat de strungari sau tîmplari profesionişti şi mai
rar de gospodar în condiţii de casă. Astfel de piesă îndeplinea funcţia de odihnă şi în acelaşi timp, de
depozitare a lucrurilor. De cele mai multe ori, sofcele au braţe la ambele capete. Barele braţelor şi picioarele
au formă fasonată, rotunjite la strung. Mai rar sunt întîlnite sofcele care au şi spătar, după construcţie
amintind canapeaua. Compoziţiile ornamentale sunt aplicate pe planul frontal. Aici se poate de observat
proporţionarea decorului aplicat de obicei în trei registre, ceea ce s-a observat şi la lăzile de zestre, doar că
raportat la lungimea sofcei, elementele sunt de dimensiuni mai mari. Motivele decorative în toate cele trei
registre reprezintă acelaşi element sau poate prezenta o simetrie cu un centru evident, adică registrul central
poate să difere ca dimensiune, fiind mai mic sau mai mare decît celelalte două registre din părţi, sau însăşi
elementul central să difere ca formă decît în celelalte registre. Un exemplar reprezentativ este o sofcă din s.
Ţipova, r-nul Rezina, unde elementul central reprezintă motivul păsării mesager, porumbelul, dar împrejmuit
de o parte şi de alta de peşte, simbol al creştinismului. (Fig.2) Simbolul peştelui poate fi găsit pe mai multe
piese de mobilier, de obicei urmărindu-se o simetrie bilaterală în aranjament.
Elementele decorative care mai des pot fi întîlnite pe piesele de mobilier sunt figurile geometrice: rombul
sau linia îndreptată în diferite plane. Un exemplu este o masă înfundată din s. Frumuşica, r-nul Floreşti.
(Fig.3) De regulă, motivele şi elementele ornamentale sunt inspirate din viaţa cotidiană, mediul înconjurător,
adoptate şi stilizate, fiind dependente adesea şi de tehnicile de prelucrarea artistică a mobilierului (incizie,
crestătură, horjarea, pictura, sculptura sau traforaj), dar întotdeauna plasate într-o desfăşurare logică pe
suprafeţele stricte stabilite şi care armonizează perfect cu tehnica fibrelor de lemn. [5, 11]
Prezentul articol a avut ca scop, familiarizarea publicului despre importanţa proporţionalizării în
realizarea mobilierului ţărănesc, din perspectivă istorică.

Fig. 1 Fig. 2 Fig. 3

Bibliografie

1. Daghi I., Compoziţia decorativă frontală, Ed. Editerra-Primm SRL (F.E.-P “Tipografia Centrală”),
Chişinău, 2010
2. Cucu N., Mobilierul locuinţei. Tradiţie şi modernitate., Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974
3. Capesius R., Mobilierul ţărănesc românesc, Ed. Dacia, Cluj, 1974
4. Petrescu P., Creaţia plastică ţărănească, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976
5. Irimie C., Dumitrescu F., Paleolog A., Arta lemnului la Români, Bucureşti: Ed. Meridiane, 1975
6. Ţăranu Gh., Ţăranu R., Stiluri de mobilă şi tehnica executării decoraţiunilor, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1991
7. Ciocanu M., Mobilierul tradiţional din patrimoniului MNEIN. Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de
Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei, volumul 11(24), Chişinău, 2009, p. 308-325

125
BIODIESELUL – PRODUCEREA ȘI UTILIZAREA

Vasili MARIAN st-t gr. CEMA-101


Conducător științific: l. s. Tudor COLIN

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Costurile mari a produselor petroliere, a adus la apariția și utilizarea unui nou tip de combustibil
biodieselul. Biodieselul este obținut în urma unor reacții chimice dintre lipide de origine vegetala sau
animala

Cuvinte cheie: Biodiesel, combustibili, carburant regenerabil, cuterea calorică, cemperatura de aprindere,
trans-esterificare.

1. Introducere
Biodieselul reprezintă un carburant alternativ pentru motoarele de tip diesel al cărui principal avantaj îl
reprezintă faptul că este un carburant regenerabil, non-toxic si biodegradabil. De asemenea poate fi utilizat în
majoritatea motoarelor de tip diesel făra a fi necesare modificări ample ale acestora.
Este obținut în urma unor reacții chimice dintre lipide (de origine vegatala sau animala) cu un alcool în
urma cărora se obțin esteri ai acizilor grași.

2. Proprietăți ale biodieselului


Biodieselul are proprietati de lubrificare superioare motorinei si o cifra cetanica mai mare. Aditia
biodieselului reduce uzura sistemului de combustie si mareste perioada de functionare a echipamentului de
injectie ce se bazeaza pe combustibil pentru lubrificare.
Puterea calorica atinge o valoare de 37,27 MJ/kg. Are un punct de fierbere ridicat si o presiune de
vaporizare scazuta. Temperatura de aprindere este mai ridicata decat cea a motorinei, de asemenea are o
densitate mai mare.
Biodieselul nu contine sulf si este folosit drept aditiv pentru lubrificare in motorina.

3. Tehnologii de obținere
Tehnologiile de obținere a biodieselului comercial pot fi clasificate astfel:
a. Trans-esterificarea in cataliza omogena alcalina a uleiurilor rafinate
b. Trans-esterificarea catalizată bazic a grăsimilor vegetale și animale cu un conținut scăzut de acizi
grași liberi
c. Trans-esterificarea in cataliza acidă
d. Trans-esterificarea in cataliza eterogenăă bazică și acidă
e. Trans-esterificarea enzimatică
f. Trans-esterificarea folosind microunde
Tehnologiile se pot realiza in sistem batch in cazul obținerii biodieselului la nivel domestic sau continuu
in cazul obținerii acestuia la nivel industrial. Tehnologia de obținere în sistem batch permite controlul
calitativ al produsului de reacție in cazul utilizării materiilor prime de o calitate medie precum ulei prăjit
reciclat sau grăsimile animale.
Pentru ca biodieselul sa corespunda din punct de vedere calitativ, trebuie sa îi lipsească din compoziție
alcoolii, catalizatorul, săpunurile, glicerina, trigliceridele care nu au reacționat sau au reacționat parțial și
acizii grași liberi.

4. Utilizarea biodieselului
Biodieselul pur, denumit B100, este de fapt un monoalchilester al acizilor graşi derivaţi din uleiurile
vegetale sau animale.
Biodieselul este un combustibil alternativ care poate fi utilizat în formă pură sau în amestec cu
motorină, atunci când este ars în motoarele cu ardere internă, sau cu combustibilii pentru cazane atunci când
este utilizat în scopuri casnice.
Strategiile de dezvoltare se direcţionează pe utilizarea biodieselului spre zonele sensibile din punct de
vedere ambiental, ca de exemplu:

126
• transportul public local: taxi, autobuze, servicii;
• vehicule publice: salubrizare străzi, colectare gunoi menajer, întreţinere spaţii verzi;
• vehicule agricole şi de transport în zonele agricole;
• vehicule ale armatei şi căile ferate.

5. Avantajele biodieselului
• Biodieselul este un combustibil curat. La utilizarea accestuia se reduc semnificativ emisiile de noxe
comparativ cu motorina.
• Biodieselul inlocuieste cu succes motorina, petrolul, sau poate fi amestecat cu acestea In orice
proportie.
• Utilizarea biodiesel-ului - obtinut prin transesterificarea uleiului de sofranel cu alcooli inferiori
(metanol, etanol, etc.) - drept combustibil pentru motoarele diesel moderne nu presupune modificari
constructive esentiale ale acestuia .
• Biodieselul are toxicitate mai mica comparativ cu motorina si se reduc emisiile de:
- dioxidul de sulf cu 100%
- dioxidul de carbon 10-50%
- dioxidul de azot 5-10%
• Biodieselul este mai sigur de manipulat decat motorina.
• Biodieselul este biodegradabil deoarece se obtine din resurse regenerabile.
• Calitatea biodieselul este reglementata de ASTM D 6751.

6. Dejavantajele biodieselului
• Vâscozitatea mai mare face ca pomparea sa fie mai dificilă.
• Valorile mai ridicate ale temperaturii de tulburare si a punctului de lichefiere pot pune probleme la
pornirea motorului la temperaturi mai scazute iar consumul de combustibil este mai ridicat.
• Procentul emisiilor de oxizi de azot (NOx) este mai ridicat.
• Puterea dezvoltata de motorul este cu 5% mai mica comparativ cu puterea dezvoltata la utilizarea
diesel-ului clasic.
• Exista pericolul depunerilor la nivelul injectorului iar gradul de uzura al motorului s-a dovedit a fi mai
ridicat.

Concluzii
În urma studiului efectuat am aflat despre producerea și utilizarea biodieselului. La fel am aflat despre
avantajele și dezavantajele acestuia. După părerea mea biodieselul are perspectivă de a fi întrebuințat în
Republica Moldova, datorită faptului că rapița, fiind material pentru producerea biodieselul este pe larg
răspândită la noi în republic.

Bibliografie

1. http://www.biofuels.dbioro.eu
2. http://www.icia.ro
3. http://www.cnmp.ro

127
HIDROGENUL CA SURSĂ DE ENERGIE

Igor ŢURCAN st-t gr. CEMA-101


Conducătorul ştiințific: l. s. Andrei NASTAS

Universitatea Tehnică A Moldovei

Abstract: Un motiv pentru creșterea interesului faţă de transportul cu hidrogen este creșterea prețurilor la
sursele de energie tradiţionale pe bază de hidrocarburi (în prezent, marea majoritate a acestora o constituie
- cărbunele, petrolul și derivatele lor).
Cuvinte cheie: hidrogen, pile de combustie, motoare cu ardere internă

1. Utilizarea hidrogenului
Anual consumul mondial de hidrogen se cifrează la peste 500 miliarde metri cub în diverse scopuri și în
diferite domenii, a căror varietate și necesități sunt în creștere pe măsura scăderii resurselor de combustibili
fosili și schimbărilor climatice datorate creșterii emisiunii de CO2 în atmosferă. Pentru a putea asigura
accesul diferiților consumatori la sursele de hidrogen este necesară dezvoltarea unei infrastructuri adecvate.
Domeniile de utilizarea hidrogenului sunt următoarele:
 Materie primă în procesul de reducere a minereurilor
 Materie primă în procesul de fabricare a amoniacului
 Materie primă în procesul de hidrogenare
 Agent de răcire
 Criogenie
 Gaz pentru scufundare la mare adâncime
 Gaz de umplere pentru baloane
 Sursă de energie
 Sudură
 Combustibil pentru rachete
 Combustibil pentru avioane cu reacție
 Combustibil pentru motoare cu ardere internă
Cu mici modificări, motoarele cu ardere internă pot fi adaptate pentru a utiliza hidrogen lichid drept
combustibil. BMW H2R ("Hidrogen Record Car") cu o putere de 210 kW (232 hp) a atins 300 km/h.
Hidrogen 7 al aceleiași firme este construit cu un motor de 260 kW, 229 km/h și 0 - 100 km/h in 9,5 s.
Cu posibilitate dublă de alimentare benzină și hidrogen. Acest lucru s-a realizat prin montarea unui rezervor
de hidrogen lichid ceea ce a redus capacitatea compartimentului de bagaje de la 500 la 250 l. Hidrogenul
înmagazinat permite o autonomie de 200 km, dar la neutilizare în decurs de 9 zile se reduce la o cantitate
suficientă pentru parcurgerea a 20 km. Mazda a echipat modelul său RX-8 cu motor Wankel (piston rotativ)
ce funcționează cu combustibil hibrid benzină sau hidrogen dezvoltând 184 kW (255 hp).

2.Combustibil în pile de combustie


Pilele de combustie sunt dispozitive de conversie electrochimică ce produc energiei electrică utilizând
drept combustibil hidrogen, metan, metanol, soluție de glucoză, iar ca oxidant oxigen, clor, bioxid de clor,
peroxid de hidrogen etc. Tensiunea la bornele pilei de combustie cu hidrogen, teoretic, este de 1,23V dar
practic se atinge 0,5-1V din care motiv sunt legate în serie și paralel în grupuri de obicei mai mari de 45 pile.
Randamentul ajunge până la de 72% pe celulă (62% pe sistem) în funcție de tip, energia netransformată în
curent electric este disipată sub formă de căldură. Pilele de combustie se utilizează în:
- Mijloace de transport:
37 autobuse fabricate de firma Mercedes-Benz sunt în exploatare în 9 orașe europene în cadrul
proiectului Clean Urban Transport for Europe.
20 autoturisme tip Honda FCX sunt în circulație având rezervoare de hidrogen în care încap max. 4 kg
hidrogen ce asigură 300 km autonomie la o viteză de max. 150 km/h și o putere de 80 kW (107 hp).

Firma Boeing are un proiect de utilizarea hidrogenului stocat sub formă gazoasă ce este utilizat în pile
de combustie ce produc electricitate pentru electromotorul de acționare a avionului.

128
- Aparate portabile.
- Centrale pentru clădiri.

3. Primul tractor pe hidrogen, de la New Holland: NH2


Tractorul cu emisie nula de CO2 si care poate fi alimentat cu hidrogen.
Compania New Holland a prezentat in 2009 modelul concept de tractor NH2 fuel-cell powered. aceasta
a anunțat ca vehiculul va apărea in 2010 la expoziția Farm Progress in Iowa (SUA). Tractorul consuma doar
hidrogen si emite căldura si vapori de apa. Eliminare de CO2 este zero Tractorul NH2, care este unul din
primele vehicule din lume ce pot fi alimentate cu hidrogen, folosește “fuel cells” (electrochemical cell)
pentru a converti hidrogenul in energie electrica care va pune in mișcare motorul de 106 hp. Tractorul nu are
ambreiaj sau cutie de viteze, așa ca șoferul este nevoit sa inverseze terminalele ce răspund de puterea
motorului pentru ca tractorul sa meargă înapoi.

Fig. 1. Tractorul NH2

Bibliografie

1. http://en.wikipedia.org/wiki/Fuel_cell
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Solid_oxide_fuel_cell
3. http://en.wikipedia.org/wiki/Proton_exchange_membrane_fuel_cell

129
TEHNOLOGII NOI DE RECOLTARE A CEREALELOR –
HEDER DE TIP STRIPPER

Ana TABARANU st. gr. CEMA-101


Conducător ştiinţific: l. s. Andrei NASTAS

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrare este examinată una din marile invenţii şi tehnologii de recoltare a cerealelor-hederul de tip
stripper, avînd funcţia de recoltare a cerealelor prin metoda pieptănării. Construcţia şi principiul de lucru a hederelor
de tip stripper sunt utilizate pentru recoltarea care au o productivitate înaltă.

Cuvinte cheie: heder de tip stripper, tehnologii de recoltare a cerealelor, tambur cu piepteni.

1. Introducere
Hederele de tip stripper – sunt dispozitive destinate pentru recoltarea, în special, a culturilor cerealiere prin
pieptănarea plantelor de la rădăcină spre spic, adică fără tăierea tulpinii, ceea ce este tipic pentru tehnologia traditională.
Organul de lucru a hederului este un tambur amplasat într-un corp, prevăzut cu pinteni (piepteni) care sunt similari cu
dinţii greblei.
Tamburul rotindu-se şi în același timp
deplasîndu-se cu combina, piaptănă plantele cu
dinţii montaţi pe el. Masa de cereale recoltate în
mișcare de inerție, vine la transportorul elicoidal,
apoi la camera înclinată și apoi în combină, unde
este treierată complet. Tulpinile plantelor rămîn
pe cîmp întregi.
Din istoricul hederelor de tip stripper este
cunoscut că un astfel de dispozitiv era folosit în
antichitate de legionarii lui Iulius Cezar. Această
invenţie a fost uitată şi nu s-a folosit pînă în
secolul al XIX-lea, în Anglia. În Ucraina un heder
de tip stripper a apărut în 1998, independent,
nebazîndu-se pe invenţii străine. În producere
hederul aşa şi nu a ajuns. Însă careva întreprinderi
au început producerea hederelor de tip stripper
după licenţa firmelor străine. Ca rezultat au apărut
două construcţii a hederelor de tip stripper:- prima
cu două tambururi după ideia originală
ucrainească; a doua cu un singur tambur după
invenţiile străine.
Figura 1. Hederul stripper a companiei engleze
Fig. 1. Hederul stripper a companiei engleze Shelbourne
Shelbourne

2. Construcţia hederului de tip stripper


Hederul de tip srtipper este un dispozitiv conceput pentru a treiera plante prin metoda directă. Acesta include un
cadru pe care sunt montate tamburul față (uniformizator - reflector), tamburul de pieptănare şi un transportor elicoidal.
Ambele tambururi sunt dotate cu piepteni. Tamburul din față este destinat pentru a reflecta boabele și a le transporta
către transportorul elicoidal.
Tamburul de pieptănare execută nemijlocit pieptănatul plantelor fără ca acestea să fie secerate. Rotirea ambelor
tambururi unul contrar altuia contribuie la formarea efectul de vid, necesar pentru verticalizarea tulpinilor în zona de
pieptănare. Transportorul elicoidal este conceput ca un arbore cu spire înfășurate pe el, destinate transportării masei de
cereale către camera înclinată a combinei. Acesta este echipat cu un cuplaj de moment, ce exclude oprirea celorlalte
mecanisme de acționare în caz de blocare. Zona de lucru a tambururilor şi a transportorului elicoidal sunt închise cu
carcase, ce prevene pierderile de cereale (semințe). Acţionarea organelor de lucru ale hederului de tip stripper este
efectuată de către arborii cardanici și transmisii prin lanț.

130
Hederul se agregatează cu combina prin
montarea pe camera înclinată a acesteia.
Dispozitivul este constituit dintr-un tambur
de tip pieptene 1, bătător - reflector 2, transportor
melcat 3 și carcasă reflectoare nemişcată 4. În
timpul mișcării dispozitivului înainte tulpina
plantelor este aplicată de carcasa 4 și sub acţiunea
getului de aer care trage, creat de tamburul 1 care
piaptănă şi bătătorului reflector 2 se transmit în
zona de treier, unde sunt treierate de către organul
de lucru sub formă de pieptene cu degete
dreptunghiulare, amplasate pe suprafața
tambururilor. Masa obţinută în urma treierării sub
acţiunea organelor de lucru şi a getului de aer se
transmit către transportorul melcat 3 care transmite
Fig. 2. Heder de tip stripper cu două tambururi această masă către camera înclinată a combinei.

3. Principiul de funcționare
Principiul de funcționare a hederului constă în treieratul plantelor prin metoda pieptănării. În procesul de lucru
tulpina plantei este prinsă de către piepteni şi trasă printre dinții acestora, rupînd spicele şi separînd unele boebe
(semințe). Masa de cereale rezultată constând din 80% de boabe libere (semințe), datorită forțelor de inerție și fluxului
de aer se deplasează prin transportorul elicoidal și camera înclinată către aparatul de treier a combinei unde are loc
separarea totală a boabelor din spice.

4. Avantajele
 Număr mic de pese şi ansambluri supuse uzării, permit de a reduce la minim cheltuielile de întreţinere.
 Cerealele cu grad înalt de separare în buncăr, ceia ce reduce cheltuielile la prelucrarea ulterioară.
 Hederele pot fi agregatate nu numai cu maşina noi, ci şi cu combinele care şi-au epuizat resursa,
mărindule productivitatea de 1,5-2 ori.
 Hederele de pieptănare sunt universale. Pot fi utilizate la recoltarea culturilor cerealiere si furajere
 Exercită acţionări mecanice minime asupra boabelor, ce asigură un conţinut scăzut de cereale zdrobite
(mărunţite).
 Simplitatea dirijării şi construcţiei. Fiabilitate şi durată de funcţionare mărită.
 Recoltarea cerealelor cu o umiditate mai mare de 20%, ce practic este imposibil cu hederele obişnuite.
 Recoltarea plantelor culcate şi încîlcite cu pierderi minime. Recoltarea lanurilor burienoase.
 Principiul de recoltare prin pieptănare permite reducerea consumului de carburanţi pînă la 40% şi mai
mult.

Concluzii
In urma studiului, hederele de tip stripper piaptănă numai spicul plantei și nu afectează paiul. Acest fapt
are un mare avantaj față de cel clasic, deoarece lăsând paiul în cîmp, masa de cereale stînsă constituie 80%,
ceea ce permite de a mări viteza de deplasare a combinei de două ori pînă la 6-10 km/h care totodată
micșorează timpul secerișului.

Bibliografie

1. www.ukragroserv.com.ua: Очесывающие жатки: мифы и реалии - взгляд инженера.


2. www.shelbourne.com.

131
STUDIU MAȘINILOR DE PLANTAT RĂSADURI

Dorina IZBAS st. gr. CEMA-101


Conducător științific: l. s. Andrei NASTAS

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În lucrare se prezintă un studiu asupra procesului mecanizat de plantat răsaduri. În analiza
efectuată s-au identificat construcția și principiul de funcționare a câtorva tipuri de aparate de plantat
răsaduri de legume.

Cuvinte cheie: mașini de plantat răsaduri, aparate de plantare.

Introducere
Avantajele pe care le oferă înființarea culturilor de legume prin răsad si numărul mare de specii de
plante care se cultivă, a determinat găsirea unor tehnologii și mașini care să permită un grad mai mare de
mecanizare a lucrărilor specifice, o modalitate de reducere a necesarului de forță de muncă si a cheltuielilor
pe unitatea de produs, cît și a timpului necesar pentru plantarea răsadului.

1. Cerințe agrotehnice și tehnologice impuse operației de plantare a răsadurilor


- rîndurile plantate să fie drepte, abaterile de la axa rîndului admise sunt de maximă 5% în limitele ± 20 mm;
- distanța minimă între rînduri să fie reglabilă, de preferat continuă, începînd cu minim 300 mm, pentru a
permite mecanizarea lucrărilor de întreținere și eventual de recoltare;
- distanța între plante pe rînd să fie reglabilă continuu sau în pași de 50 mm, în limitele 100 - 1200 mm;
- adîncimea de plantare cuprinsă în limitele 30 - 150 mm;
- fixarea în poziție verticală la plantare;
- procentul de plante răsădite necorespunzător (înclinate la peste 30° față de verticală, acoperite cu pămînt,
lăsate pe sol) să fie sub 5%.

2. Construcția maşinilor de plantat răsaduri


Maşinile de plantat răsaduri în cîmp execută toate operațiile de plantare mecanic, în afară de alimentarea
distribuitorilor cu răsad, care se face manual. La o trecere ele pot planta de la 2 pînă la 8 rînduri de plante.
Sunt maşini cu tracțiune mecanică, tractate sau purtate. Principalele părți componente ale unei maşini de
plantat răsaduri sunt reprezentate prin: cadru cu dispozitiv de prindere la ridicătorul hidraulic al tractorului,
roți de sprijin a maşinii în lucru, stelaj pentru lădițe, secții de lucru, marcatoare şi instalația de udare.

3. Organe de lucru a maşinilor de plantat răsaduri


O secție de lucru este formată din cadrul secției, brăzdar, aparat de distribuție (de plantare), roți de
tasare, transmisie, scaun pentru muncitor, suport pentru lădițe şi dispozitiv de udare.
Brăzdarele folosite la maşinile de plantat răsaduri sunt de tip patină sau pană (cu unghi ascuțit de
pătrundere în sol) şi au rolul de a deschide rigola în care va fi plantat răsadul.
Aparatele de distribuție (de plantare) au rolul de a transporta răsadurile în rigolele deschise de
brăzdare unde sunt fixate în sol, asigurînd distanța corespunzătoare între răsaduri pe rînd. Ele sunt echipate
cu distribuitori de tip: disc cu cleme, lanț cu cleme sau discuri elastice. Indiferent de tipul distribuitorului,
toate aparatele de plantare sunt alimentate manual.
Aparatul de plantare cu distribuitor de tip disc cu cleme (fig. 1) are distribuitorul reprezentat
printr‐un disc montat vertical, prevăzut cu mai multe plăcuțe prinse prin arcuri şi căptuşite cu burete de
protecție a răsadurilor. Distribuitorul primeşte mişcarea printr‐o transmisie cu roți dințate, de la una din roțile
de tasare ale secției, care este şi roată motrică.
În timpul lucrului răsadul este aşezat manual în clemă, cu rădăcina spre exterior şi este menținut în
această poziție pînă la închiderea clemei de către ghidaj. Cînd răsadul ajunge cu rădăcina pe fundul rigolei,
clema iese de sub acțiunea ghidajului şi eliberează răsadul, moment în care acesta este fixat de solul revenit
după trecerea brăzdarului. Roțile de tasare tasează pămîntul din părți la rădăcina răsadului, punîndu‐l mai
bine în contact cu solul. Dacă este cazul, concomitent cu fixarea răsadului în sol se poate administra şi o mică
cantitate de apă cu ajutorul instalației de udare cu care este prevăzută maşina de plantat.
Distanța reală între cuiburi pe rînd dc se poate regla prin modificarea numărului de cleme pe discul
distribuitor şi a raportului de transmitere a mişcării it.

132
Aparatul de plantare cu distribuitor de tip lanț cu cleme (fig. 2) are distribuitorul reprezentat
printr‐un lanț cu cleme dispus în plan vertical şi acționat de la roata de sprijin a maşinii. O clemă este
compusă dintr‐o parte fixă şi o parte mobilă.

Fig. 2. Schema secției de plantat răsaduri cu aparat de plantare cu


Fig. 1. Schema aparatului de plantare cu
distribuitor de tip lanț cu cleme:
distribuitor de tip disc cu cleme:
1 – lanț, 2 – clemă; 3 – ghidaj; 4 – brăzdar, 5 – roți de tasare şi
1 – disc; 2 – clemă; 3 – ghidaj; 4 – brăzdar;
limitare a adîncimii de lucru; 6 – conducta dispozitivului de
5 – răsad.
udare. 7 – scaun.

Răsadul este aşezat între cele două elemente ale clemei, cu rădăcina spre înainte şi este susținut pînă
cînd clema ajunge în dreptul ghidajului. În continuare răsadul este transportat în rigola deschisă de brăzdar.
În momentul cînd răsadul ajunge în plan vertical, cu rădăcina pe fundul rigolei, ghidajul eliberează clema,
răsadul fiind fixat de solul revenit după trecerea brăzdarului, totodată avînd loc presarea solului spre răsad de
roțile de tasare, pentru ca acesta să rămână vertical.
Aparatul de plantare cu distribuitor de tip cu discuri elastice (fig. 3) are distribuitorul reprezentat
prin două discuri flexibile din oțel, dispuse înclinat față de direcția de înaintare avînd o zonă de suprapunere
în partea din față pe circa 1200 . La periferie discurile sunt prevăzute cu borduri din cauciuc pentru protecția
răsadurilor şi cu orificii numerotate pentru montarea marcajelor.
În timpul lucrului, muncitorul care deserveşte secția de plantat introduce răsadul între cele două discuri,
în dreptul marcajului, cu rădăcina în exterior şi‐l menține până în punctul de contact al lor, cînd discurile
preiau răsadul. În continuare, răsadul este transportat pînă în rigola deschisă de brăzdar, moment în care
discurile se depărtează şi‐l eliberează. Concomitent are loc fixarea lui și presarea solului spre răsad de roțile
de tasare.

Fig. 3. Schema secției de plantat răsaduri cu aparat de plantare cu distribuitor de tip cu discuri elastice:
1 – brăzdar; 2 – discuri elastice; 3 – marcaj; 4 – răsad; 5 – conductă de apă cu ventil; 6 – roți de tasare;
7 – transmisia cu roți dințate; 8 – cadrul secției; 9 – scaun; 10 – suport pentru picioare.

Distanța reală între răsaduri pe rînd se modifică prin intermediul marcajelor de pe discul distribuitor şi
prin modificarea raportului de transmitere a mişcării de la roata motoare la distribuitor.

Concluzii
Ca o concluzie finală se poate face recomandarea că, pentru realizarea unei lucrări de plantat răsaduri
care să respecte întocmai cerințele agrotehnice specifice, cuantificate în indici calitativi de lucru și în cele din
urmă financiari, trebuie utilizate mașini sau echipamente de plantat răsaduri echipate cu distribuitor rotativ
cu cupe în detrimentul celor echipate cu secție cu lanț pentru alimentare ți discuri flexibile pentru plantare.
Bibliografie
1. Paul Dobre. Baza energetică şi maşini horticole, București, 2010
2. Prospecte firma SFOGGIA Italia;
3. Prospecte firma SPAPPERI Italia

133
PELEȚI-SURSĂ DE ENERGIE ECOLOGICĂ

Andrei BRUMA st-t gr. CEMA-101


Conducător științific: l. s. Andrei NASTAS

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Costurile mari si imposibilitatea de utilizare in masa mare a produselor petroliere si a energiei
electrice, a adus la aparitia unui nou tip de produs numit peleti.Peletii din lemn sunt mult mai eficienti decat
arderea lemnelor propriu-zise, creeaza mai putin dioxid de carbon si are aprobare ecologica in acest sens.
Costul incalzirii pe baza de peleți din rumegus este cu pina la 60% mai mic decit pretul produselor
petroliere si cu cel putin 40% mai mic decit pretul energiei electrice.

Cuvinte-cheie: peleți,produse petroliere,energie electrică,lemnul,deșeuri de biomasă.

1. Introducere
Fabrici ce realizeaza peleti in intreaga lume primesc, sorteaza, macina, usuca, comprima si
impacheteaza lemnul si alte deseuri de biomasa utilizate pentru a produce peletii. Procesul de productie este
determinat in cea mai mare parte de catre materia prima, insa de cele mai multe ori include urmatorii pasi:
receptia pentru materia prima utilizata, analizarea acestora, slefuirea lor, uscarea, peletizarea, racirea,
cernerea si ambalarea peletilor.

2. Ce sunt peletii din lemn


Peletii din lemn sunt o forma de combustibil ecologic si reprezinta doar unul din numeroasele tipuri de
astfel de combustibili ce se produc in acest moment in lume. In timp ce alte tipuri de peleti sunt realizati din
materiale precum ar fi ierburi uscate sau din porumb, peletii din lemn sunt realizati din diferite tipuri din
lemn. Prin compresarea rumegusului in peleti se creeaza un tip de combustibil iar acesta are multe beneficii
in cadrul unei locuinte, in cadrul unor aplicatii comerciale si nu in ultimul rand si pentru mediul inconjurator.
Peletii din lemn sunt mult mai eficienti decat arderea lemnelor propriu-zise, creeaza mai putin dioxid de
carbon si are aprobare ecologica in acest sens. Peletii sunt considerati neutri din punct de vedere al emisiilor
de dioxid de carbon.

3. Caracteristici tehnice a pileților


Diametrul 4 – 10 mm;
Lungime <50 mm;
Greutate in vrac ~650 kg/m3;
Densitate volumetrica >1200 kg/m3;
Umiditate <8%;
Cenusa <1,5%;
Putere calorica 16,9 – 19,5 MJ/kg sau ~4500 kcal/kg.

4. Din ce sunt realizati peletii


Toate tipurile de peleti sunt realizati din materiale de biomasa, produse din plante cultivate in aproape
orice zona din lume si copaci. In trecut, cele mai frecvente tipuri de peleti erau realizate din rumegus si aschii
de lemn, acestea reprezentand deseuri de la arbori utilizati pentru a se realiza mobila, cherestea sau alte
produse. Utilizarea lemnului este sursa cea mai bogata de aprovizionare pentru peleti care nu afecteaza
costurile de producere sau utilizare.

5. Cum se produc peletii


Peletizarea este procesul prin care se produce combustibil solid / pelet din materiale agricole si
forestiere cum ar fi: rumegus, crengi, resturi de scandura sau alte resturi lemnoase, frunze, paie, tulpini de
floarea soarelui sau porumb, soia… Pentru ca acest proces tehnologic sa fie complet avem nevoie in afara de
combustibil si de urmatoarele echipamente, care luate impreuna, formeaza linia de fabricatie peleti:

134
- Tocatoarele pentru biomasa precum si mixerele sunt utilaje ce se folosesc pentru a uniformiza
reziduurile lemnoase.
- Uscatoarele de peleti se folosesc pentru a usca materialul tocat, dar care trebuie sa aiba o umiditate de
sub 30% pentru uscatoarele clasice sau de sub 50% pentru uscatoarele cu tambur rotativ.
- Presele pot fi folosite si in gospodarii, ferme, unitati de productie, spre granularea furajelor pentru
animale sau spre reciclarea diverselor materiale si transformarea acestora in peleti ce au o putere calorica
mult mai ridicata fata de materia prima folosita, sau pot fi combinate cu tocatoare si uscatoare pentru a forma
linii complete de produs peleti.
- Masinile automate de impachetat in saci de plastic cu capacitate de reglaj intre 10 si 30 kg sau in saci
de rafie cu capacitate de reglaj intre 50 si 100 kg.

6. Avantajele peletilor din lemn


• Peletii de lemn reprezinta un combustibil solid, ecologic, provenit dintr-o sursa reinnoibila si
sustenabila, folosit pentru producerea caldurii si a energiei, produs 100% din fibre de lemn.
• Este standardizat la nivel mondial.
•Peletii sunt neutrii din punct de vedere al emisiilor de carbon. La ardere, acestia emit aceiasi cantitate
de dioxid de carbon care a fost absorbita de padure in timpul cresterii.
• Peletii din lemn ard apoape fara emisie de fum.
•In gazele de ardere praful este alcalin.

7. Dezavantajele peletilor din lemn


• Costul cu achizitia unei centrale termice pe peleti de calitate, respectiv a echipamentelor aferente (
buncar, snec, motor, pompe, supape de siguranta, vase de expansiune, etc.) poate depasi de 2 sau 3 ori costul
cu achizitia unei centrale termice pe lemne obisnuite, a unei centrale termice pe lemne cu functionare pe
principiul gazeificarii, a unei centrale termice electrice, cu functionare pe gaz metan sau GPL;
• Sensibilitate ridicata la sistemul de alimentare cu peleti ai centralei termice; motorul snecului se poate
infunda sau chiar arde destul de repede, snecul si arzatorul se pot infunda cu peleti in cazul in care nu se face
o curatare periodica la 2-3 zile si in cazul in care peletul folosit este de o calitate foarte slaba;
• In cazul unei centrale termice pe peleti este nevoie de un spatiu tehnic destul de mare atat pentru
montarea centralei, a echipamentelor aferente cat si a buncarului / depozitului de peleti, camera care sa
corespunda normelor si normativelor in vigoare;

Concluzii
In urma studiului efectuat am aflat despre utilizarea peletilor, modul de fabricare, utilajul de fabricare,
avantajele, dezavantajele etc. consider ca piletii sunt o sursa de energie cu perspectiva pentru Republica
Moldova care nu are surse de energie in forma de hidrocarburi proprii.

Bibliografie
1. http://www.centralepeleti.com
2. http://www.ecopellets.ro/info_pellets.htm
3. http://www.protehnic.ro/images/oferta%20cazane%20peleti.pdf
4. http://www.pellet.ro/miapellet.php?l=ro

135
AGRICULTURA FARĂ PLUG, TEHNOLOGIA ,,NO-TILLAGE“.

Nicolae SECRIERU st. gr. CEMA-101


Conducător științific: l. s. Andrei NASTAS

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În articol este examinată problema introducerii Sistemului non-tillage in agricultură prin
optimizarea utilizării resurselor materiale, reducerea degradării excesive a terenurilor și gestionarea
integrată a solului, apei și resurselor biologice. Utilizarea sistemului conservativ contribuie la micșorarea
cheltuielilor pentru lucrările agricole, iar randamentul producției este mai mare în plus ea nu distruge
stratul fertil al solului.

Cuvinte cheie: Sistem non-tillage farming, agricultura conservativă, controlul buruienilor.

1. Generalități
Sistemul no-tillage este o tehnologie de prelucrare a solului fără răsturnarea brazdei. Agricultura
conservativă are ca rezultat intensificarea producției agricole prin optimizarea utilizării resurselor materiale,
reducerea degradării excesive a terenurilor și gestionarea integrată a solului, apei și resurselor biologice.
Lucrarea mecanizată este înlocuită cu ameliorarea proprietății solului de către microorganismele din sol și
echilibrarea de către acestea a caracteristicilor nutritive. Fertilitatea solului (substanțe nutritive și apă) este
controlată prin gestionarea acoperirii solului cu resturi vegetale, rotația culturilor și controlul buruienilor. În
plus, agricultura conservativă asigură reducerea consumului de combustibil de 2-3 ori și mai mult datorită
micșorării numărului de intrări pe câmp a agregatelor. Sistemul de prelucrare zero a solului, cunoscut sub
numele de tehnologie No-Till este un sistem modern de agricultură în care pe câmpii nu se efectuează aratul
tradițional, ci o afânare profundă , ca rezultat stratul superior al pământului rămâne neatins. Sistemul
agricol în cauză previne eroziunea acvatică și eoliană a solului și păstrează mai bine umiditatea prețioasă.
Acest lucru nu numai că va salva economisirea combustibilului, dar de asemenea, va creste semnificativ
productivitatea muncii şi competitivitatea produselor agricole.
Utilajele folosite la tehnologia no-tillage pot fi următoarele:
- Subsolier + grapa rotativa;
- Plug Cizel + grapa rotativa;
- Grapa rotativa cu rotor orizontal;
- Grapa rotativa cu rotor vertical;
- Semănătoarea.

2. Avantajele tehnologiei no-tillage


a) se realizează o economie de carburanți, lubrifianți și o uzură mai redusă a tractoarelor și mașinilor
agricole (treceri mai puține, mai puține lucrări etc);
b) creste productivitatea muncii;
c) se reduce fenomenul de eroziune, provocat de apa sau vânt;
d) se evita distrugerea structurii si tasării solului, prin reducerea numărului de lucrări;
e) determina creșterea cantității de materie organica din sol;
f) se reduc pierderile de apa prin evaporare, datorita mulcirii parțiale a solului etc.
g) necesar scăzut de utilaje.
h) cheltuieli mici de investiții.
i) recolte mai constante.
j) cerințe privind îngrășămintele și intervențiile pentru restabilirea solului scad.

3. Dezavantaje tehnologiei no-tillage


a) în mod normal, este nevoie de o perioadă de tranziție de 5-7 ani pentru ca sistemul de agricultură
conservativă să se echilibreze. Este posibil ca productivitatea să fie mai redusă in primii anii.
b) în cazul în care rotația culturilor, acoperirea solului sau soiurile de cultură nu sunt reglate la nivelul
optim, este posibil sa fie necesare cantități mai mari de produse chimice pentru combatere dăunătorilor
și a buruienilor.

136
c) fermierii trebuie să facă o investiție inițială în utilaje specializate și trebuie să aibă acces la semințe
pentru culturi de acoperire, adaptate condițiilor locale, la costuri rezonabile.
d) fermierii au nevoie de instruire aprofundată și de acces la servicii specializate de consiliere. În
comparație cu agricultura tradițională este necesară o schimbarea fundamentală in abordarea noului
sistem.

4. Tehnologia no-tillage în R. Moldova


După datele statistice în Republica Moldova sânt lucrate prin tehnologia No-Till peste 35 de mii de
hectare de terenuri.
Potrivit ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare Vasile Bumacov, Moldova a întârziat în
procesul de implementare a acestei tehnologii, care permite păstrarea stratului de cernoziom și a umidității în
sol. "Până în prezent (2012), doar 17 fermieri folosesc această tehnologie, care poate fi considerată pe drept
viitorul agriculturii în Moldova".

Concluzii
Sistemul de prelucrare a solului No-Till este bun cu perspective mari de utilizare, însă terenurile
prelucrate din R. Moldova deocamdată nu sunt pregătite în mod corespunzător. Solurile preponderent sunt
cernoziomuri grele, iar pentru introducerea tehnologiei moderne, pămîntul ar trebui să fie nisipos sau mai
afânat. Acest tip de sol există la sudul republicii, iar la nord și în centru, solul este prea compactat și poate fi
prelucrat numai în mod arabil. Înainte de a pune în aplicare sistemul No-Till, se recomandă de schimbat
calitatea și conținutul substanțelor organice din sol, prevăzute pentru noile tehnologii. Acest lucru necesită
aproximativ 1-2 ani pentru plantarea pe baza principalelor culturi de semănat de toamnă a soiurilor
intermediare, cum este mazărea și leguminoasele, care îmbogățesc solul cu azot și sunt precursoare bune
pentru grâu și orz. Pentru introducerea pe o scară largă a sistemului No-Till, sunt necesare investiții mari în
acest sector.

Bibliografie

1. Pintilie C. si colab., 1979 - Lucrarile minime ale solului si perspectiva lor in Romania. Probleme de
Agrofitotehnie teoretica si aplicata. Vol I nr. 4.
2. Sprague M. and Triplett G., 1986. No – tillage and surface tillage agriculture – The tillage Revolution. Ed.
John Willey and sons, New York.
3. http://www.matcraiova.ro/uploads/AGRICULTURA_FARA_ARATURA.pdf

137
INFLUENȚA ERORILOR ASUPRA PRECIZIEI DE PRELUCRARE

Alina BREGNOVA, st. gr. IITT 111


Conducător ştiinţific: dr. conf. univ. Pavel GORDELENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Orice proces tehnologic de prelucrare mecanică este însoțit de erori. Acest neajuns duce la
obținerea unei piese care nu corespunde întocmai cu desenul de execuție al ei. În lucrarea data se prezintă
câțiva factori ce pot înlătura aceste erori.

Cuvinte cheie: erori de prelucrare, precizie, CNC,

1. Introducere.
Practica a demonstrat de multe ori că valorile mărimilor măsurate nu pot fi determinate cu precizie
absolută, datorită imperfecțiunii și uzurii mijloacelor de măsurare, precum și datorită diferiților factori ca
temperatura, umiditatea, surse de praf, vibrații, câmpuri electrice și magnetice, curățirea și întreținerea
necorespunzătoare a mijlocului de măsurare și a pieselor de măsurat, lipsa de calificare și de atenție a
operatorului etc.
Erorile se împart în două grupe mari:
1. erori de măsurare;
2. erori de prelucrare.
Eroarea de măsurare este diferența dintre valoarea
obținută prin măsurare (Vef) și valoarea adevărată (reala)
Fig.1 Șubler electronic. (Vr).
Șublerul electronic este mult mai precis decât șublerul obișnuit, însă din păcate și acesta comite niște
erori doar că cu o valoare mult mai mică.
Eroarea de prelucrare reprezintă diferența dintre piesa prelucrată și piesa dată în desen. Pentru ca piesa
să corespundă scopului funcțional trebuie ca erorile apărute să se încadreze în anumite limite: limite care
definesc toleranța (corespunzătoare unui anumit indice de precizie). Erorile apărute în timpul proceselor de
prelucrare se pot clasifica în doua grupe:
- erori sistematice;
- erori întâmplătoare.
Erorile sistematice pot fi constante sau variabile după o anumită lege. Ele sunt erori ale caror mărimi și
sensuri de acționare sunt sau pot fi cunoscute.
Cauzele apariției lor sunt și ele sistematice și pot fi:
- uzura sculelor (sau al elementelor din sistemul tehnologic);
- alungirea termică a sculelor;
- schimbarea semifabricatelor (ca material, formă, etc.).
Erorile întâmplătoare (aleatoare) sunt acele erori care apar întâmplător, iar mărimile și sensurile de
acționare nu pot fi prevăzute. Cauzele acestor erori sunt și ele întâmplătoare, fiind generate de comportarea
imprevizibilă a unor elemente cum ar fi:
- instalarea semifabricatelor (generează erorile întâmplătoare de instalare);
- neomogenitatea (întâmplătoare) a materialului semifabricatului;
- precizia semifabricatului;
- deformațiile elastice ale sistemului tehnologic;
- erorile întâmplătoare de măsurare;
- erorile sculei (luându-se în considerare schimbarea ei).
Pentru evitarea rebutului trebuie ca suma erorilor care apar să fie mai mică sau cel mult egală cu
toleranța impusa. Este bine să se cunoască, din acest motiv, dacă în timpul fabricației apar sau nu erori
sistematice, fie în vederea eliminării lor, fie în vederea ținerii sub control a acestora.
Datorită erorilor de prelucrare, concordanţa dintre modelul fizic al piesei prelucrate şi modelul său
teoretic, sub aspect geometric al condiţiilor fizice, nu este asigurată perfect. Independent de voinţa noastră,
nu poate fi realizată o concordanță absolută, după cum nici punerea în evidență, prin măsurare, a valorilor

138
absolute nu este posibilă, această situație reprezentând o imposibilitate tehnică. Odată cu perfecționarea
mijloacelor și a metodelor de prelucrare precizia de execuție crește, erorile de prelucrare se micșorează, fără
a fi însă eliminate integral.
Având în vedere acest imperfecțiuni inerente, de la început proiectantul trebuie să prescrie abateri,
admisibile și raționale, elementelor geometrice ale modelului teoretic. Abaterile trebuie să fie admisibile
pentru a corespunde condițiilor normale de funcționare și raționale, pentru a fi realizate la un preţ de cost
minim. Factori care influenţează precizia prelucrării mecanice:
- la mașinile unelte sunt: imprecizia lanţurilor cinematice, imprecizia geometrica a mașinilor unelte;
- dispozitivele de prindere a semifabricatelor şi dispozitivelor de prindere a sculelor aşchietoare;
- sculele aşchietoare, verificatoarele, semifabricatele;
- întocmirea greşită a procesului tehnologic;
- neatenţia si lipsa de conştiinciozitate a operatorilor.

3. O nouă treaptă în industrie.


Programarea cu ajutorul softului ESPRIT este o nouă formă de prelucrare a semifabricatelor. Soluția
CAM este senzațională pentru strunjire și strunjire/frezare și nu numai. ESPRIT simplifică programarea
prelucrărilor complexe, scurtează timpul de montare, riscul minim în programarea procesului de prelucrare.
La o mașină unealtă CNC eroarea de prelucrare
este mult mai mică în comparație cu o mașină
unealtă Universală, deoarece mecanismele și lanțul
cinematic se simplifica astfel apar mai puține erori.
În fig.2 este prezentată secțiunea din interiorul unui
CNC de ultima generație, astfel încât cele relatate
mai sus încep să fie deslușite.
Maşinile-unelte cu comandă numerică permit
realizarea precisă şi productivă a semifabricatelor,
Fig.2. Secțiunea interioară CNC. indiferent de complexitatea acestora.
Este de remarcat faptul că prelucrarea pieselor complexe este realizată cu prioritate pe astfel de maşini,
mai ales în varianta includerii lor în sisteme tehnologice de fabricaţie asistată de calculator. CNC permit un
grad mai înalt de precizie față de MU. Universale, însă nu se exclude și aici apariția erorilor, deși erorile sunt
mult mai mici - la nivel de zecimi de micron sau chiar și sutimi.

4. Tindem spre ideal


Inginerii mecanici totdeauna au încercat sa diminueze erorile care apar la fabricarea sau prelucrarea
semifabricatelor. Deși se păstrează toate condițiile care au fost enumerate mai sus, erorile oricum sunt
prezente, de aceea ei au încercat să modeleze și să proiecteze mașini unelte CNC care micșorează atît erorile
de măsurare cât și cele de prelucrare. Dezvoltarea tehnico-științifică tinde spre perfecționarea și
îmbunătățirea tehnicii și nu se exclude că inovațiile vor fi cele care vor rezolva această problemă: problema
erorilor.

Concluzie:
Datorită erorilor de prelucrare, concordanţa dintre modelul fizic al piesei prelucrate şi modelul său
teoretic, sub aspect geometric şi al condiţiilor fizice, nu este asigurată perfect. Deci nu poate fi realizată o
concordanţă absolută, această situaţie reprezentând o imposibilitate tehnică. O cerinţă esenţiala a dezvoltării
economice contemporane o constituie realizarea unui înalt nivel calitativ al produselor.
Odată cu perfecţionarea mijloacelor şi a metodelor de prelucrare precizia de execuţie creşte, erorile de
prelucrare se micşorează, fără a fi însă eliminate integral, în viitorul apropiat datorită dezvoltării continue
valoarea erorilor se apropie cu pași mari spre valoarea ideală atunci când este egală cu 0 (zero).

Bibliografie
1. Fodor D., Pater S. Toleranță și control dimensional, Editura Universităţii Oradea, 1999.
2. http://www.scritube.com/tehnica-mecanica/Erorile-de-masurare-si-de-prel162561917.php
3. http://imt.uoradea.ro/mecatronica/doc/Tolerante%20si%20Control%20Dimensional%20-%20Curs%20-
%20Pater.pdf
4. http://www.scribd.com/doc/15981313/Tolerante-Masuratori-Si-Control-Dimensional

139
VERIFICAREA MASINILOR-UNELTE.
MIJLOACE DE MASUARE ȘI CONDITII PE CARE
ACESTEA TREBUIE SĂ LE RESPECTE

Andrei ARAMA, st. gr. MSP 111


Conducător ştiinţific: dr. conf. univ. Pavel GORDELENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În firmele care au introdusă o politica fermă a calităţii (activităţii, produselor) verificarea pieselor
este 100%. Prestigiul, imaginea firmei pe piaţă, valorează mai mult decât costurile implicate de costurile
activităţii de verificare (manoperă, echipamente). Pe măsură ce nivelul de automatizare şi informatizare a
maşinilor-unelte creşte, sarcinile de control al pieselor prelucrate sunt tot mai mult transferate acesteia.

Cuvinte cheie: poziționare, precizie, mașini-unelte,verificare, NIST.

1. Introducere
Este adevărat ca investițiile în sisteme de automatizare sunt semnificative, iar ritmul rapid de evoluție a
tehnologiilor poate face ca upgradarea instalațiilor și a echipamentelor să fie dificil de menținut. Însa
performantele obținut, reflectate în producție atât la nivel cantitativ cit și calitativ, generează de cele mai
multe ori o recuperare sigura a investiției.

2. Măsurarea stării sculelor aşchietoare


Unul din principiile eficienţei în activitatea productivă este: bine, de prima dată. Aceasta înseamnă că
după stabilirea, verificarea unui anumit mod de lucru (know-how) nu se mai admit eşecuri. La prelucrarea pe
maşini-unelte acest lucru este deosebit de important atunci când se prelucrează piese complexe, piese cu
ciclu lung de fabricaţie, piese de precizie ridicată etc. În aceste cazuri se pun mai multe probleme, inclusiv
următoarele:
• piesa să fie realizată conform documentaţiei;
• piesa să fie realizată într-un timp minim;
• piesa să poată fi livrată la termenul programat, etc.
Uneori este suficient să se folosească o sculă greşită, deteriorată, ruptă pentru ca, în cel mai fericit caz,
să fie necesară o reprelucrare. Aceasta înseamnă timp pierdut, bani irosiţi, termen decalat. Pentru evitarea
unor astfel de probleme, maşinile-unelte cu comandă numerică, centrele de prelucrare sunt dotate cu sisteme
de măsurare a sculelor [1].
Măsurarea se referă la:
a) identificarea sculei. Înainte de a începe
prelucrarea cu o nouă sculă preluată din magazinul
de scule, aceasta este identificată şi se verifică dacă
ea corespunde sculei prevăzute în programul de
prelucrare;
b) măsurarea dimensiunilor reale ale sculei. În
marea majoritate a cazurilor se verifică valorile
reale ale diametrului şi lungimii.
Abateri de la valorile nominale, în anumite
limite, se iau în considerare pentru corecţia
traiectoriei (compensarea uzurii sculei), fără a fi
necesară rescrierea programului.
Valorile obţinute servesc şi altui scop: în
memoria echipamentului de comandă numerică sunt
introduse, printre alte va lori, duratele de aşchiere Fig. 1. Palpatoare.
sau drumul de aşchiere pentru fiecare sculă.

140
Măsurarea dimensiunilor reale, împreună cu
contorizarea duratei (drumului) de aşchiere permit
echipamentului să decidă dacă scula respectivă poate
,,termina” operaţia programată, [1].
c) verificarea este utilă în special a sculelor în
cazul: burghielor, alezoarelor, barelor de alezat etc.
Verificarea evită desfăşurarea unor faze din
tehnologie care fie nu ar fi executate (scula ruptă), fie
ar deteriora suprafeţele prelucrate.
De obicei în acest caz pentru realizarea
funcţiilor de mai sus se utilizează câteva sisteme de
Fig. 2. Sisteme ce permit identificarea sculei [1]. măsurare pe maşina-unealtă.
Aceste sisteme pot fi: - cu contact mecanic (fig.1), (elementul de palpare poate avea formă sferică, disc,
cub [1] prin cablu), - cu ,,pânză” laser, (fig.2), (aceste sisteme permit identificarea sculei, sesizarea ruperii
sau uzurii sculei, prereglarea sculei).

3.Verificarea pieselor pe mașina cu capete de măsurare (post proces)


Inventarea capului de măsurare prin palpare, cu declanşarea ciclului de măsurare a revoluţionat
dezvoltarea maşinilor de măsurat în coordonate şi standardele de măsurare 3D. Utilizarea acestor capete de
măsurare pe maşini-unelte a ridicat câteva probleme [1]. S-a obiectat că operaţia înseamnă mărirea duratei
ciclului de fabricaţie şi că maşina-unealtă este destinată prelucrării, nu măsurării.
Controlul calităţii pe maşina-unealtă a condus, însă la creşterea productivităţii, prin reducerea timpilor
de reglaj manual (scule, dispozitive de fixare, alinierea piesei), inclusiv prin verificarea rapidă a preciziei
primei piese executate. Acest tip de verificare trebuie să ia în considerare erorile de poziţie relativă dintre
piesă şi sculă în timpul funcţionării, deplasării ansamblurilor mobile.
Maşina-unealtă se comportă diferit:
- la funcţionarea în gol, adică în absenţa forţelor de aşchiere, a maselor mobile suplimentare (piese în
mişcare) etc.
- la funcţionarea în sarcină, adică în procesul de aşchiere, când apar, în afara fenomenelor statice,
dinamice de la funcţionarea în gol şi solicitări dinamice datorate forţelor de aşchiere (modul, direcţie,
sens, frecvenţă), deplasării piesei, modificări ale poziţiilor relative datorate fenomenelor termice etc.
La verificarea pieselor pe maşina-unealtă se repetă situaţia de la verificarea în gol a maşinii-unelte. La
acest tip de verificări se pot obţine diagramele de precizie volumetrică, diagrame care pot fi memorate de
echipamentul de comandă numerică.
Actualul standard NIST (National Institute of Standards and Technology – SUA), unul din institutele de
referinţă în domeniul standardelor de verificare şi depozitare al etaloanelor unităţilor de măsurare, reduce
raportul dintre precizia de măsurare a maşinii şi cea a piesei prelucrate (de verificat) de la 10:1 la 4:1.
Astfel, datele (diagramele) verificării volumetrice sunt utilizate de software-ul de compensare a acestor
erori în timpul verificării [1]. În aceste condiţii, o maşină-unealtă cu comandă numerică asigură aceeaşi
precizie ca o maşină de măsurat în coordonate, satisfăcând condiţia raportului de 4:1 dintre precizia maşinii-
unelte şi cea a piesei prelucrate sau, cu alte cuvinte, erorile maşinii-unelte sunt de 4 ori mai mici decât cele
ale piesei.

Concluzie
Orice utilizator de maşină-unealtă este interesat de buna ei funcţionare, de menţinerea în timp a
parametrilor ei funcţionali. Pentru a elimina subiectivismul specific uman (neglijarea unor îndatoriri, uitarea
unor instrucţiuni, nerespectarea unor verificări etc.), constructorul de maşini-unelte o echipează pe aceasta cu
sisteme de monitorizare, care să evite apariţia unor avarii, deteriorări.

Bibliografie:
1. http://www.ttonline.ro/articole/verificarea-ma%C5%9Finilor-unelte-xv-mijloace-de- m%C4%83surare-
%C5%9Fi-condi
2. SR ISO 230-1 Cod de verificare pentru maşini-unelte - Partea 1: Precizia geometrică a maşinilor
funcţionând în gol sau în condiţii de finisare

141
AUTOMATIZĂRI INDUSTRIALE. SISTEME MODERNE DE MĂSURĂ ŞI
CONTROL. TENDINŢE ÎN PROIECTARE ŞI IMPLEMENTARE.

Alexandru SAREV, st. gr. MSP 111


Conducător ştiinţific: dr. conf. univ. Pavel GORDELENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Dezvoltare noilor tehnologii cu pași rapizi in domeniul electronicii, software-ului și al


automatizării, conduc la apariția unor noi tendințe ce țin de proiectarea și implementarea sistemelor
moderne de control și măsurare în cadrul aplicațiilor industriale însa in special, asupra unor aspect ce țin
de tendința hardware, software și cele ale algoritmilor implementați in cadru acestor sisteme.

Cuvinte cheie: hardware, software, SCADA, OPC-Server.

1. Conceptele principale ce stau la baza sistemelor de automatizare.


Pentru început trebuie sa ne reamintim conceptele
principale ce stau la baza sistemelor de automatizare industriale
cuprinse sub umbrela generica a sistemelor Scada (Supervisory
control and data acquisition). Dispecer de control și colectare a
datelor:
 funcționalitate;
 modularitate;
 interconectare;
 portabilitate;
 siguranța.
Fig.1. Exemplu de sistem SCADA.
Pentru majoritatea acestor concepte, tendința generală este cea de optimizare. In zona hardware, dat
fiind și aspectul economic imediat, interpretarea acestui termen poate fi aceea de acoperire a tuturor
,,nișelor,, manifestând prin:
 modulare maxima;
 dezvoltarea unor game de echipament de tip ,,AL IN ONE,,;
 puterea de calcul foarte mare.

2. Utilizarea sistemelor de comunicație actuale. Programmable Automation Controllers (PAC).


Vom explica pe rând cele enumerate, ceea ce tine de modularea maxima, se observa pe piața de
specialitate:
 structurile dezvoltate in jurul automatelor programabile (ap) conțin elemente foarte variate;
 modulul proceselor al ap este in general ,, singur’’;
 existenta unor sesiuni personalizate sau a unor magistre interne de comunicație foarte
performante.
Toate acestea necesita în schimb, platforme software deosebit de complexe. Spre deosebire de acestea,
structurile ,,all in one’’ ce presupun, in esența, includerea pe acesta structura cu procesorul a modulelor de
intrări/ieșiri, a display-uri de operare, etc., necesită platforme software simplificate.
Puterea de calcul foarte mare este datorită in special:
 aducerii in ,,industrie’’ procesoarelor și arhitecturilor din zona calculatoarelor personale și a
serverelor;
 utilizarea acestora fără sisteme de operare (ex.Windows ) doar un nucleu de timp real;
 utilizarea actualelor structuri multiprocesor pe care rulează un multi-tasking real.
Rezultatele acumulate au condus la cristalizarea unor configurații de tip ,,calculatoare de proces’’
veritabile. Un aport esențial in contextual actual a fost adus și de utilizarea sistemelor de comunicație
moderne: radio, GSM (3G/4G), wireless, fig.2.

142
Un aspect aparte este acela dat de
arhitecturile de tipa PAC (Programmable
Automation Controllers). PAC integrează
beneficiile PLC-urilor (Programmable
Logic Controllers) sau AP, performanta
deosebita de programare a PC-urilor și
hardware personalizat.

3. Sistemul de control din punct de


vedere software
Trecând in zona software, tendința
aplicațiilor specifice se bazează și ele pe
puterea de calcul mare, a arhitecturilor
hardware ținta [2].
Fig.2. Transmiterea datelor in timp real. Definitorii pentru noile medii de
dezvoltare a aplicațiilor software, sunt
facilitățile legate de posibilitate, deschidere
către platformele altor producători de
componente OPC Server și programare
grafica, fig.3.
Portabilitatea este susținuta de
posibilitatea de a scrii o aplicație in mai
multe limbaje standardizate. Acest aspect
poate di legat de impunerea standardului
IEC 61131.
Deschiderea prin OPC server este cea
mai simpla posibilitate de conectare a unor
echipamente de familii diferite. OPC
Server este implementat, in general, pe
arhitecturile cu SO (Windows ) unde este
mult mai unor și ieftin de dezvoltat.
Există o multitudine de produse pe
Fig.3. Exemplu de OPC-Server. piața, chiar și gratuite [2].
Prin utilizarea programării grafice este mult mai ușor de implementat o aplicație de către utilizatorul
,,general’’. Totuși, trebuie observat ca acestea sunt mai puțin optime din punctul de vedere al executabilelor
realizate. Mai pot fi subliniate,conexiunile ale unor programe științifice (ex.MATLAB) cu zone aplicațiilor
reale.
Componenta hardware și software, sunt puse in valoare de algoritmi și proceduri specifice automatizării.
In mod evident, tendința este de optimizare, amintind aici, aspectele legate de optimizările algoritmilor de
reglare, ale punctelor de funcționalitate, cea operaționala (ASSER MANAGEMENT), etc.
Optimizarea punctelor de funcționare reprezintă motorul ultimilor ,,modernizări’’ din aproape toate
domeniile importante (transport, chimie). O metoda aplicabilă aici poate fi cea a optimizării cu restricții.
4. Concluzie
Efectele benefice al celor trei elemente prezentate (hardware, software, algoritmi) nu pot fi aplicate fără
suportul ,,componentei,, umane de a cărei pregătire teoretica și practica depinde in mod esențial. Pentru
optimizarea procesului de proiectare, la ora actuală se utilizează pe scară largă instrumentele asistate de
calculator (CAD/CAE), ce contribuie la scurtarea ciclului de proiectare a produselor.

Bibliografie
1. Revista, Tehnica și Tehnologie, Nr.52, Editura Tehnică, 2010.
2. https://freelance.infojobs.net/freelance/iterame/rcz0l46hjq3tge53tak/portfolio/it1ec2r4gh6itjwpk84?page
=0&pageOrigen=SupplierProfilePage&numItem=2

143
MĂSURAREA REPERELOR COMPLEXE
DIN INDUSTRIA CONSTRUCTOARE DE MAȘINI UTILIZÎND
SCANERE 3D LASER

Petru DELIMARCU, st. gr. TCM 121


Conducător ştiinţific: dr. conf. univ. Pavel GORDELENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:. Scanarea 3D este cunoscută sub numele de digitizare 3D, numele provine de la faptul că acesta
este un proces care utilizează un palpator de digitizare prin contact sau non-contact pentru a capta forma
obiectelor și pentru a le recrea într-un spațiu de lucru virtual printr-o rețea foarte densă de puncte (xyz) ca o
reprezentare grafică 3D.

Cuvinte cheie: scanare tridimensională, control dimensional, modelare

1.Introducere
Deși cunoscută de mai mult de ani, măsurarea tridimensională este o tehnică relativ nouă, în continuă
dezvoltare, cu aparate și echipamente (scanere 3D) încă în faza de testare, dar care ar putea revoluţiona și
facilita tehnicile de măsurare clasice.
Scanarea 3D este procesul de copiere a informațiilor digitale ale geometriei unui obiect fizic (solid), de
aceea este cunoscută ca digitalizare. „Digitizarea“ sau „Digitizarea 3D“ este un procedeu care utilizează un
palpator de digitizare cu contact sau non-contact pentru a capta forma obiectelor și a le recrea într-un spațiu
de lucru virtual printr-o rețea foarte densă de puncte (xyz), sub formă de reprezentare grafică 3D. Datele sunt
colectate sub formă de puncte și fișierul rezultat este numit „nor de puncte“ (fig.1, a), [1].
Tipul de informații de „nor de puncte“ sunt, de obicei, postprocesate într-o rețea de poligoane mici (mod
simplu), care sunt numite reţea poligonală 3D (fig. 1,b). Acest tip de informații pot fi salvate în diferite
formate CAD (fig. 1,c), cele mai frecvente fiind formatul STL (Surface Tessellation Language). O definiție
simplificată specifică faptului că achiziția se face printr-o interfaţă „material" (scaner 3D) cu ajutorul
palpatoarelor și senzorilor, precum și modelarea prin intermediul unei interfețe „software" (software de
scanare 3D) folosind algoritmi. Datele 3D colectate sunt utile pentru o gamă largă de aplicații. Multe
tehnologii diferite pot fi folosite pentru a construi aceste dispozitive de scanare 3D, fiecare tehnologie vine
cu propriile sale limitări, avantaje și costuri, [1].

a. Nor de puncte 3D b. Reţea poligonală 3D c. Suprafaţa rezultanta


Fig. 1. Faze ale digitizării sau digitizare 3D.

2. Tehnologii moderne de scanare 3D


Până la apariția noilor tehnologii, digitizarea a fost limitată de viteza capului de scanare și alegerea
corectă a sistemului de palpare, tipul piesei scanate și bugetul pentru achiziționarea sau dezvoltarea
sistemului de scanare. Chiar dacă sunt destinate pentru copierea sau controlul geometric, sau mai degrabă
modelarii geometrice virtuale sau realizării de produse, o clasificare bine stabilit le împarte în două tipuri:
scanare 3D contact și non-contact (fig.2), [2].
Înainte de a obține un rezultat optim, cu o anumită tehnologie, este vital să se asigure că „achiziția
senzorială“ corespunde aplicaţiei. Criterii de acuratețe, rezoluție, viteza de achiziție, viteza de măsurare,
grade de libertate sau configurarea potrivită și repetabilitatea procesului trebuie să fie luate în considerare.

144
2.1. Tehnologia de scanare 3D
În timp ce tehnicile de scanare cu contact 3D folosesc palpatori pentru a efectua scanarea, tehnologiile
fără contact folosesc senzori optici, surse de lumină laser, sau o combinație a celor două (acestea sunt cele
mai performante tehnologii de vedere economic și tehnologic viabile de scanare non-contact) pentru
reproducerea fidelă a suprafeței scanate. [3]
Alte metode de scanare non-contact sunt
fotogrammetria, razele X, scanarea cu tomografie
computerizată şi scanarea cu rezonanţă magnetică.
Senzorii cu laser non-contact şi cei vizuali s-au
dezvoltat ca şi alternativă pentru înlocuirea celor cu
contact, unde contactul fizic nu este posibil în cazul
suprafeţelor fine sau finisate delicat, superfinisate sau
cu asperităţi mari şi cele cu muchii ascuţite.

2.2. Scanerele laser 3D cu triangulație


Sunt scanere active care utilizează lumina laser
pentru a sonda mediul. Scanerul laser cu triangulație
(fig. 3) foloseşte o rază laser care scanează subiectul și
o cameră foto pentru a căuta locația punctului laser. În
funcție de cât de departe laser lovește o suprafață,
punctul laser apare în diferite locuri din câmpul vizual
al camerei.
Această tehnică se numeşte triangulaţie, deoarece Fig. 2. Tehnologia de digitizare 3D.
punctul laser, aparatul de fotografiat și cu laser
emițător formează un triunghi. Lungimea unei laturi a
triunghiului, distanța dintre cameră și emițătorul laser
este cunoscută. Unghiul de lângă emițătorul laser este
de asemenea cunoscut iar unghiul camerei foto poate fi
determinat privind locația punctului de laser în câmpul
vizual al camerei.
Aceste trei informații determina forma și
dimensiunea triunghiului și oferă locația punctului
laser al triunghiului. Aceste tipuri de scanere au o rază
limitată de doar câțiva metri, dar precizia lor este
relativ mare faţă de restul scanerelor. Acurateţea
scanerelor laser 3D cu triangulaţie este de ordinul a
câţiva micrometri.

3. Concluzie
Sistemele metrologice 3D sunt capabile să
măsoare toţi parametri necesari într-o singură etapă, Fig. 2. Tehnologia de digitizare 3D.
fără erori, şi să redea rezultatele în acelaşi fel către
reţelele de fabricare dotate cu calculatoare, în formate folositoare pentru controlul maşinilor şi
managementul proceselor. Scanarea 3D cu laser oferă o mulţime de avantaje, precum: rapid şi uşor de
utilizat, compararea rezultatelor cu cele iniţiale, precis şi non-distructivă, foarte utilă pentru suprafeţe care nu
pot fi măsurate prin metodele clasice (cu contact) şi adaptiva (poate fi utilizată în combinaţie cu celelalte
metode de scanare).

Bibliografie

1. Cosma, C., Studies regarding the optimization of reverseengineering techniques to realization of injected
plastic products, Phd thesis, Editura Politehnică, Bucureşti, 2008.
2. Curless B., From Range Scans to 3D Models, ACM SIGGRAPH Computer Graphics 33, 2000.
3. Song Z., Peisen H., High-resolution, real-time 3-D shape measurement, Optical Engineering, 2006.

145
ANALIZA TEHNOLOGIILOR DE PROTOTIPARE RAPIDĂ

Andrei PETCO, st. gr. TCM 121


Conducător ştiinţific: dr. conf. univ. Pavel GORDELENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Prototiparea rapidă reprezintă crearea prin intermediul sintetizării în straturi a unui prototip
tridimensional, tehnologiei apărute încă în anii ”80 ai secolului trecut, dar care a primit un imbold doar în
ultimul deceniu datorita reducerii prețului utilajului și a materialelor.

Cuvinte cheie: prototip, prototiparea rapidă (RT), modelarea cu jet (IJM), stereolitografie (SLA), SLS,
FDM.

1. Introducere
Prototiparea reprezintă etapa principala în procesul de creare a oricărui produs nou. Folosirea
prototipării rapide la rândul său poate să micșoreze timpul pregătirii prototipului, excluzând etapa pregătirii
manuale a machetei sau fabricării prototipului cu ajutorul mașinilor-unelte cu CN.
Modelul matematic necesar pentru fabricarea prototipului se obține direct din sistemul CAD sau se
exportă prin intermediul programelor auxiliare. În afara micșorării ciclului de proiectare a unui produs finit,
tehnologiile RT pot rezolva și altele probe cum ar fi: creșterea flexibilității producerii și ușurarea analizei
inginerești [3], ușurarea creării modelelor pentru turnare, ceia ce duce la micșorarea costului produsului
finit [2].
Creșterea popularității a acestei tehnologii a stimulat concurența pe piață, care în cuplu cu noi soluții
inginerești din ultimii decenii au micșorat costul instalațiilor și au stimulat apariția noilor tehnologii de
prototipare rapidă.

2. Descrierea tehnologiilor de prototiparea rapidă


Principiu de funcționare a tuturor instalațiilor RP este același: suprafață de lucru, elevatorul instalației,
se acoperă cu un strat subțire de material ce reprezintă prima secțiune a produsului, după aceasta elevatorul
își schimbă poziția și se aplică următorul strat. Strat după strat se formează setul complet al secțiunilor
modelului obținând forma prototipului. Cu toate acestea, putem observa că elementele aparte „plutesc” în
aer, pe când ar fi trebuit să se fixeze de straturile superioare. Pentru a evita această problemă, modelul 3D
inițial este pregătit pentru construirea sistemului de susținere a fiecărui element.
Precizia fabricării prototipului diferă în metode diferite și la diferite instalații și se află în intervalul de
precizie de la 0,05 până la 0,2mm, pentru fiecare coordonată. La mărirea grosimii stratului precizia crește,
dar scade viteza de fabricare și ca consecință scade productivitatea și se mărește costul produsului.
Principală deosebire dintre tehnologii RT este materialul prototipului și metoda de aplicare a acestuia,
principalele metode de prototipare rapidă sunt:
 Steriolitografia (SLA- Sterio Lithography Apparatus)
Stereolitografia reprezintă prima și cea mai răspândită metodă de RT datorită costului mic a prototipului
[1]. Concepția metodei constă în solidificarea prin intermediul fascicolului laser a unui strat de fotopolimer
lichid. Elevatorul instalației se află intr-un vas cu lichid fotopolimeri, după solidificarea fiecărui strat se
mișcă in jos cu pasul de 0.0025-0.3 mm în dependență de precizia utilajului și a preciziei de execuție a
prototipului. Rugozitate suprafeței după prelucrare nu depășește 100µm.
Prototipul primit este semitransparent, destul de dur însă fragil, păstrând forma la temperaturi până la
100°C ,devine deformabil într-o atmosferă umidă. Fotopolimerul solidificat este ușor prelucrabil [1].
 Sinterizarea laser a materialelor de pulbere (SLS-Selectiv Laser Sintering)
În tehnologia SLS în calitate de materia primă se folosește pulbere(praf) de un material plastic, metalic
sau ceramic, care cu calitățile sale se apropie de proprietățile materialul produsului finit.
Suprafața elevatorului se acoperă cu un strat de praf, care se sinterizează și formează o suprafață
sinterizată ce corespunde secțiunii piesei. SLS este unica tehnologie care poate fi aplicata pentru formarea
pieselor din metal si-a formelor pentru turnare a materialelor metalice și a celor plastice [2]. Prototipurile
primite după această tehnologie, au proprietăți mecanice ridicate și pot fi folosite ca piese funcționale.

146
 Acoperirea cu fir polimeric topit (FDM-Fused Deposition Modeling)
Ca material de modelare se folosește fir din acrylonitrile butadiene styrene (ABS plastic), policarburi
sau ceară. Materialul termoplastic se toarnă prin duză, el deja este semitopit, temperatura sa fiind reglabilă.
Principiul de modelare este același ca și la metodele precedente, mișcarea elevatorului după fiecare
acoperire, cu pasul ce corespunde distantei dintre secțiunile piesei [2]. Astfel straturile noi „se culc” pe cele
precedente și se unesc în timpul procesului de solidificare. Această tehnologie se folosește pentru fabricarea
produselor de unicate sau a formelor fuzibile pentru turnare.
 Modelarea cu jet (IJM-Ink jet modelling)
Toate metodele de prototipare bazate pe aceasta tehnologie au particularitățile sale însă se bazează pe
același principiu. Cap ce conține de la 2 până la 96 de duze formează volumul piese din straturi consecutive
de materialul de bază și materialul auxiliar de susținere [2]. După acoperirea stratului poate fi executată
fotopolimerizarea și corecția mecanică. În calitate de material de susținere se folosește de obicei ceară, iar în
calitate de materialul de bază se folosește un larg spectru de materiale similare după proprietățile sale
mecanice cu cauciucul sau plastic
Metode brevetate ale acestei tehnologii sunt:
 MJM (Multi-Jet Modeling) - 3D Systems;
 PolyJet (Photopolymer Jetting) - Objet Geometries;
 DODJet (Drop-On-Demand-Jet) - Solidscape.
 Lipirea prafurilor (Binding powder by adhesives)
Această metodă folosește prafurile din amidon și celuloză ca material de umplere și adeziv în baza apei
turnat din duză după un anumit contur formând astfel forma secțiunii. După finisarea formării piesa se
curăță, alezajele se amplă cu ceară, tehnologia permite vopsirea prototipului.
 Prelucrarea obiectelor laminarea (LOM- Laminated object manufacturing)
Obținerea straturilor se execută cu ajutorul tăierii pe contur a benzilor din hârtie, plastic sau metal
laminat, la tăierea benzii cu fascicul laser se formează conturul secțiunii piesei. Pentru unirea straturilor se
folosește adeziv. După fiecare tăiere, masa se deplasează cu 0.5-0.05 mm in dependență de grosimea bandei
alese[3].
 Iradierea cu raze ultraviolete (LOM- Laminated object manufacturing)
Diferența esențială dintre metoda data și celelalte tehnologii de prototipare constă în folosirea sursei de
iradierii ultraviolete și a măștii optice.
Suprafața elevatului este acoperită cu lichid fotopolimeric, el este iradiat cu raze ultraviolete prin
intermediul unei măști optice, masca este prelucrată astfel încât unele porțiuni a ei să permită trecerea
radiației UV, aceste porțiuni repetă secțiunea piesei date, suprafața elevatorului se iradiază prin mască, astfel
se primește o suprafața solidificată, suprafața prelucrată se acoperă cu un nou strat de fotopolimer, se
schimbă masca optică și se repetă iradierea, ciclu se repetă până când nu primim volumul întreg al piesei [4].

4. Concluzie
Tehnologiile de prototipare rapidă permit reducerea ciclului de proiectare a unui produs finit, ceia ce
duce la un șir de avantaje descrise în articol, însă aceste tehnologii au și dezavantaje.
Materialele în prototipare rapidă (fotopolimeri, plastic, hârtie, metal sinterizat etc.) nu pot concura cu
oțelurile și fontele folosite în construcția de mașini după proprietățile sale mecanice, prototipurile totuși pot
servi la analiza inginereasca, realizarea modelelor proiectate în sisteme de proiectare tridimensionale,
formelor pentru turnare, inclusiv și cele fuzibile.
Tehnologiile de prototipare rapidă micșorează cheltuielile la proiectare și micşorează timpul de lansare a
produsului pe piaţă.
Bibliografie:

1. http://www.ap-proekt.ru/bystroe-prototipirovanie.htm
2. http://ro.scribd.com/doc/83369304/Prototiparea-Rapid%C4%83
3. http://www.custompartnet.com/wu/laminated-object-manufacturing
4. http://kylestetzrp.wordpress.com/2009/05/20/solid-ground-curing-sgc/

147
PRELUCRARE PRIN DEBITARE CU JET DE APA ȘI ABRAZIV
A MATERIALELOR METALICE ȘI NEMETALICE

Radu Nicolae, st. gr. MSP 111


Conducător ştiinţific: dr. conf. univ. Pavel GORDELENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Prin simulare, cu ajutorul calculatorului, se pot efectua analize complexe, flexibile, precise, fiabile
şi ieftine, care să ia în considerare efectele variației parametrilor unor componente, efectele defectărilor
acestora, comportarea unor dispozitive scumpe şi/sau greu procurabile şi comportarea unor dispozitive şi
circuite în anumite condiții fizice foarte greu sau improbabil de analizat practic.

Cuvinte cheie: maşini-unelte, flexibilitate, debitare, cu jet de apa, abraziv.

1. Concepte moderne privind prelucrări neconvenționale.


Operaţiile de debitare utilizate în mod curent în industrie sunt de tipul oxigaz, plasmă, laser. Tăierea
prin aceste procedee termice are ca efect modificarea suprafeţei metalelor tăiate, fiind necesare operaţii
ulterioare de prelucrare a acestora. Aceste procedee sunt aplicabile doar pentru materiale metalice fiind
exclusă prelucrarea materialelor nemetalice.
În cazul acestor procedee costurile sunt reprezentate de costul gazelor utilizate, al energiei electrice şi al
manoperei. De la metal la sticla, marmura sau plastic, tăierea cu jet de apa se folosește cu precizie ridicata si
pierderi minime de material in aproape orice aplicație.
Pentru a tăia, mașina folosește un jet de apa la o presiune foarte mare amestecat cu particule abrazive.
Programarea mașinii și controlul tăierii se realizează cu ajutorul unui program informatic ce permite
definirea unor forme variate, forme ce pot porni de la o simpla schița de mană.
Printre materialele tăiate de mașina noastră cu jet de apa enumeram:
- otel, aluminiu, inox, alama, cupru, titan
- marmura, granit, placi ceramice, compozit
- lemn, sticla, plastic, cauciuc, burete
Precizia cu care mașina taie cu jet de apa este de 0,08 mm, iar dimensiunile maxime ale materialului ce
poate fi tăiat sunt: 3200 mm x 1575 mm x 150 mm ( lungime x lățime x grosime). Acest sistem cu jet abraziv
taie părţi plate complexe din majoritatea materialelor inclusiv metal, plastic, sticlă, ceramică, piatră şi
compozite direct dintr-un fişier CAD sau DXF. Materialele extrem de dure, reflexive şi neconductoare pot fi
de asemenea tăiate. Masă X-Y şi axă Z motorizată.

Fig.1. Maxiem 2040.


Sistem de alimentare durabil cu abraziv. Asamblare duză abraziv. Software de control de bază Intelli-
Max®. Pompă directă de antrenare de înaltă presiune 50.000 psi 20 HP.
Analiza mașinii unelte debitare cu jet de apa
- prelucrează un domeniu larg de materiale şi grosimi.
- sistemul de antrenare x & y proiectat pentru mediul abraziv.
- nu creează zone afectate termic sau tensiuni mecanice.
- punere în funcţiune rapidă, fără a fi necesară schimbarea sculelor.
- fixare minimă necesară, fără gaze, lichide sau uleiuri nocive folosite.

148
3. Studiul problemelor MU
De la sticlă plană si oglinda pana la sticla ornamentala si
multistrat, tăierea cu jet de apa se poate folosi in aproape orice
aplicație. Sticla groasă sau subțire, tipuri diferite de geam, pot fi
tăiate cu precizie, datorită performantelor utilajului. Și pentru că
tăierea cu jet de apă nu generează vibrații în sticlă, nu eliberează
căldură si nu lasă muchii ascuțite in marginea tăiată, nu sunt necesare
alte prelucrări si finisări secundare ale cantului, daca geamul se
introduce in rama. In plus, atât capacitatea utilajului de a realiza
decupaje exacte, precise, cat și viteza cu care se efectuează acest
proces, optimizează timpii de execuție.
Cu ajutorul tehnologiei de vârf a sistemului de taiere cu jet de
apa, perforarea sau decuparea diferitelor tipuri de sticlă este Fig.2. Duza mașinii.
surprinzător de ușoară. Fiecare decupaj poate fi efectuat cu precizie
la fel de mare atât pentru sticlă subțire cat și pentru cea groasa.
Fluxul de taiere cu grosime de aproximativ 1 mm, permite desene
complicate, in orice forma și dimensiune și poate fi folosit pentru
decupaje în interiorul foii de geam pentru cabine de dus, oglinzi dar
mai ales pentru sticla laminata multistrat.

Fig.3. Schema cinematica.

4. Tăierea cu jet de apa in comparație cu tăierea termica – privind eficienta economica a procedeului
Domeniile de aplicare si eficienta economica a procedeului de
taiere cu jet de apa in comparative cu procedeele de taiere cu laser,
cu plasma si cu flacăra oxigaz.
Procedeul de taiere cu jet de apa, costurile de prelucrare cresc
considerabil atunci când cerințele privind calitate devin mai severe.
La compararea diferitor procedee, calculul costurilor s-a făcut pe
baza rezultatelor obținute la tăierea efectuate cu viteza maxim
posibilă.
Pentru obținerea unui grad de calitate bun, viteza folosită la o
tăietura fină, trebuie să scadă la o pătrime din valoarea vitezei
folosite la tăierea de separare, ceea ce înseamnă o creștere de 4 ori a
costurilor de taiere pe metro linear.
Datorita condițiilor tehnologice, in anumite cazuri este bine de
ales o tehnologie mai scumpa, având in vedere ca numai așa se pot
îndeplini cerințele privind forma geometrica a tăieturilor, respective Fig.4. Modelul 3D (SolidWorks).
normelor prescrise pentru calitatea suprafețelor tăiate.

5. Concluzii
Evitarea neajunsurilor se poate realiza prin aplicarea procedeului de tăiere cu jet de apă. Se propune
ofertarea unor game de servicii de debitare / tăiere a materialelor greu prelucrabile prin alte procedee.
Debitarea / tăierea cu jet de apă şi abraziv este procedeul de prelucrare utilizabil pentru categoriile de
materiale metalice sau nemetalice. Se pot debita materiale cu durităţi mari, greu prelucrabile şi cu costuri
mari prin alte procedee de debitare. Piesele debitate nu mai necesită prelucrări ulterioare, calitatea
suprafeţelor tăiate fiind conformă, în general, cu documentaţia tehnică aferentă.

Bibliografie

1. http://www.isim.ro/centa/centa_ro/centa_pdf_ro/debitare_jet_de_apa.pdf
2. Documentația tehnica a mașinii unelte Maxiem 2040.
http://www.revista-sudura-asr.ro/REVISTA-SUDURA-ASR_files/3-2011/fischer.pdf

149
SOLUȚII ANTIVIBRATORII UTILIZATE
LA MAȘINI UNELTE MODERNE

Fiodor ARHIRII, st. gr. MSP 101


Conducător ştiinţific: dr. conf. univ. Pavel GORDELENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Metoda trohoidală - a fost dezvoltată pentru producerea de caneluri cu ajutorul tehnicii HSM
"High Speed Machining" (prelucrări de mare viteză). Una dintre ele este că o canelură cu o lăţime mai mare
decăt cea a frezei poate fi prelucrată. Aceasta înseamnă că câteva dimensiuni de caneluri pot fi prelucrate
cu aceeaşi dimensiune într-un mod eficient.

Cuvinte cheie: vibrații, cauciuc-metal, scule așchietoare, frezare trohoidală.

1. Generalități
Mașinile unelte în timpul activităților lor dinamice sunt însoțite de emanarea unor lungimi de undă
elastice numite vibrații. Vibrațiile în industria constructoare de mașini pot juca un rol atât pozitiv, cât și
negativ, depinde unde și la ce mașini ele se întâlnesc.
Protecţia împotriva vibraţiilor, este una din preocupările principale ale inginerilor proiectanţi, deoarece
efectele negative survenite în urma apariției acestora se răsfrâng direct asupra calității produsului finit.
Apariția vibratililor poate fi cauzată din mai multe motive cum ar fi: executarea imprecisă a pieselor
mașinii, a ansamblurilor din care e compusă ea, sau chiar nerespectarea tehnologiilor de proiectare și
fabricare a mașinii în întregime; poate mai avea loc din cauza sarcinilor și forțelor la care este supusă mașina,
masa; poziția centrului de greutate a mașinii, legăturile prea rigide dintre mașină și elementele cu care intră
în contact [1-3].
Evitarea cuplajului rigid se referă atât la legătura dintre maşină şi fundaţie, cât şi la legătura dintre
maşină şi alte elemente ale ansamblului din care aceasta face parte (arbori, canale, conducte etc.). În vederea
limitării transmiterii vibraţiilor la proiectarea unei maşini trebuie să se ţină seama de toţi factorii de care
depind rezolvarea problemei: maşina care produce vibraţiile (materialele componente), sarcinile la care ea
este supusă; blocul de fundaţie, terenul pe care aceasta se plasează, stratul elastic izolator de vibraţii, clădirea
şi maşinile învecinate ș.a.

2. Componente antivibratoare realizate dintr-o combinaţie cauciuc-metal


Componentele antivibratorii sunt produse realizate, în general, dintr-o
combinaţie cauciuc-metal, care creează o legătură elastică între obiecte
rigide, prin amortizarea mişcării relative, reducând astfel nu numai
vibraţiile, dar şi transmiterea zgomotului.
Domeniul componentelor antivibratorii include următoarele elemente:
bucşe, lagăre sferice, amortizoare, suporţi de cabine, dispozitive antişoc,
suporţi de motoare, suspensii, arcuri, cuplaje etc.
Acestea, pe lângă industria constructoare de mașini, mai sunt utilizate
și în alte domenii, cum ar fi: industria de căi ferate, echipamente pentru
construcţii, camioane speciale, generatoare eoliene, construcţii navale, Fig. 1. Componente
aplicaţii militare etc. antivibratoare cauciuc-metal.

3. Elaborarea a noi scule așchietoare și metode de prelucrare


În ultima perioadă, pentru soluționarea problemei în cauza, nu se lucrează doar pe direcția clasică, cea
de efectuare a îmbunătățirii construcției mașinilor unelte, dar se lucrează și pe o altă direcție, care la prima
vedere nu prea are legătura cu vibrațiile pe M.U., pe cea a elaborării de scule așchietoare și a noilor metode
de prelucrare.
Chiar dacă e departe de a rezolva doar problema vibraţiilor, aici sau obținut rezultate remarcabile. Ca un
exemplu ne-am putea referi la noile adaptoare de frezare cu sistem antivibrator de la Sandwich Coromant.
Acestea sunt utilizate pentru operaţiile – frezare, strunjire, găurire și conduc la creşterea siguranţei
procesului, ceea ce permite creşterea vitezelor de prelucrare şi a productivităţii [1-3].

150
Aceste adaptoare de frezare cu sistem antivibrator se pot utiliza
pentru aplicaţii de prelucrări antivibratoare, printre care se numără
frezarea frontală, frezarea de colţ, executarea de găuri înfundate,
frezarea de canale, prelucrarea ramping şi interpolarea circulară sau
elicoidală, fig.2. De asemenea, siguranţa crescută a procesului
îmbunătăţeşte durata de viaţă a sculei, precizia şi calitatea suprafeţei. Fig. 2. Adaptoare de frezare cu
Productivitatea mare şi numărul mai mic de rebuturi asigură economii sistem antivibrator de la Sandwich
considerabile privind clienţii şi costuri mai mici ale pieselor individuale Coromant
[2-3].
Un alt exemplu de scule cu caracter antivibrator sunt noile freze cu
plăcuţe HELI 2000 CHATTERFREE (antivibratoare, fig.3) care au fost
proiectate pentru îmbunătăţirea calităţii suprafeţei frezate, în aplicaţii
predispuse apariţiei vibraţiilor, cum ar fi în cazul utilizării frezelor cu
cozi lungi. Freza este proiectată cu o asimetrie bine determinată, cu
scopul suprimării vibraţiilor armonice. Un domeniu unde se utilizează
cu succes aceste freze este cel de prelucrare a titanului. Este bine
Fig. 3. Freză cu plăcuţe HELI 2000
cunoscut faptul ca titanul este unul din cele mai greu prelucrabile CHATTERFREE
metale. Deaceia, la prelucrarea lui, el necesită dezvoltarea unor forţe
aşchietoare net superioare celor utilizate la prelucrarea oţelurilor [1-2].
Titanul are modulul de elasticitate relativ redus. Altfel spus, este mai elastic decât oţelul, se comportă ca
un arc şi are tendinţa să se îndepărteze de scula aşchietoare. De aceea, pentru a fi menţinut în aşchiere, fie
utilizăm regimuri aşchietoare intensive, fie reuşim să aducem în sistem forţe suplimentare de împingere, care
să contracareze reacţia naturală a materialului. Piesele cu pereţi subţiri au tendinţa să se deformeze sub
acţiunea forţelor de presiune generate de sculă, rezultatul fiind apariţia vibraţiilor, deteriorarea sculei şi
nerespectarea toleranţelor dimensionale [1-2]. O soluție pentru diminuarea acestei probleme ar fi Frezarea
trohoidală.
Frezarea trohoidală este strategie care câştigă din ce în ce mai mult teren în
prelucrarea titanului, cu scopul de a produce volume cât mai mari de aşchii în
unitatea de timp, fig.4. Trohoidală sau altfel spus, spirala, reprezintă o soluţie
potenţială a problemelor legate de vibrațiile din timpul prelucrării mecanice.
Ideea de bază este să programăm o succesiune de traiectorii circulare pentru
scula de frezare şi să îi imprimăm şi avans în material, odată cu fiecare cerc
parcurs [1-3].
Avantajul cheie al acestei metode îl reprezintă faptul că numai o zonă
redusă din scula aşchietoare este în contact permanent cu materialul de
prelucrat. Avansul este în permanenţă constant. În plus, acest tip de frezare
permite utilizarea unei freze cu diametru mai mic decât lăţimea canalului de
prelucrat lăsând astfel spaţiu liber necesar evacuării şpanului. Faptul că această
metodă de frezare este mult mai rapidă decât metoda convenţională l-au
demonstrat în primul rând testările. Un exemplu edificator privind diferenţa de
productivitate dintre frezarea trohoidală şi cea clasică, este bazată pe reducerea
timpului de ciclu şi în final tradusă în reducerea costurilor îl reprezintă
următorul studiu de caz, având în prim-plan frezele ISCAR CHATTERFREE. Fig. 4. Frezarea
trohoidală.
4. Concluzii
Chiar dacă întotdeauna este loc pentru mai bine, rezultatele obținute de ingineri în ultimii ani ne-au
dovedit că sau obținut progrese remarcate în ceia ce privește diminuarea vibrațiilor în construcția de mașini.
Datorita sculelor așchietoare moderne și a noilor elemente componente ale mașinilor unelte noi obținem
o prelucrare mult mai calitativă a pieselor prin procedee de prelucrare mai rapide, precise și performante, și
în aceeași măsură ieftine din punct de vedere economic.

5. Bibliografie
1. http://www.ttonline.ro/articole/lansarea-noilor-adaptoare-de-frezare-cu-sistem-antivibrator;
2. http://www.ttonline.ro/sectiuni/transmisii%20mecanice/stiri/armatura-cauciuc-metal-antivibratoar-;
3. http://www.ttonline.ro/sectiuni/scule/articole/prelucrarea-pieselor-din-titan-componente-ale- structurilor-
aerospatiale-utilizand-strategii-de-prelucrar;
4. http://www.ttonline.ro/articole/prelucr%C4%83ri-inteligente-cu-iscar-ii.

151
CONSIDERAŢII PRIVIND DISPOZIRIVE DE PRINDERE INTELEGENTE

Dmitrii RUSNAC, st. gr. MSP 101


Conducător ştiinţific: dr. conf. univ. Pavel GORDELENCO

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Un dispozitiv de prindere inteligent (DPI) are funcţii suplimentare comparativ cu unul clasic, el
generează automat, precis şi rapid configuraţia DP. modulele de reazem, de fixare, sunt controlate automat
ca secvenţe de intrare în acţiune; DPI este dotat cu control adaptiv al forţelor de fixare aplicate, obiectivul
fiind minimizarea deformaţiilor piesei; poate determina P&O reală a piesei şi corecta automat programului
CN al MU.

Cuvinte cheie: dispozitiv de prindere inteligent, control adaptiv, TOPus IQ, IFS.

1. Generalităţi
Controlul adaptiv al DPI are două componente: statică, care pe baza determinării P&O reale a piesei
corectează automat programul CN şi una dinamică, care la pierderea contactului piesei cu un reazem sau
bridă, tendinţă de alunecare, vibraţii, modifică forţele aplicate. Compensarea erorilor de P&O ale piesei se
poate face incomplet pe o MUCN cu trei axe şi complet pe una cu cinci axe.
Studii aprofundate în acest domeniu s-au făcut şi se fac la Hong Kong University of Science and
Technology şi la National University of Singapore. Ideile de bază sunt: simplificarea structurii DP, acesta
conţinând reazeme şi elemente de fixare executate imprecis, deci mult mai ieftine decât cele utilizate în
componenţa DP clasice; utilizarea CP dotat în magazia de scule cu un instrument de palpare wireless pentru
determinarea P&O reale a semifabricatului relativ la sistemul de referinţă al MU, operaţie urmată de
corectarea automată a programului CN. O problemă dificilă este minimizarea numărul de puncte de
măsurare, de care depinde direct productivitate procesului.
Controlul adaptiv, dinamic al DP necesită un sistem senzorial robust şi un software corespunzător care
să filtreze numeroşii factori perturbatori. Soluţia unei plăci de bază a DP care să aibă şi funcţia de
dinamometru a fost abandonată din considerente de cost şi rigiditate.
Actualmente se utilizează senzori de forţă plasaţi pe reazemele şi bridele DP şi pe baza acestor
informaţii se calculează forţele, momentele de aşchiere. De exemplu, la Universitatea din Hanovra, Institutul
de Ingineria Producţiei şi a Maşinilor Unelte a fost recent construit un dispozitiv flexibil cu rigiditate ridicată
destinat prinderii pieselor supuse frezărilor.
Sistemul senzorial ataşat fiecărei bride L este format din: trei mărci tensometrice cu poziţie optimizată
care măsoară forţele pe tot atâtea direcţii, un senzor utilizat pentru eliminarea efectului variaţiei temperaturii
asupra mărcilor tensometrice şi un microsenzor, realizat în tehnologie MEMS, pentru măsurarea nivelului
acceleraţiilor. Dispozitivul a fost testat în condiţii de exploatare industrială şi a răspuns aşteptărilor. Deşi
cercetările în domeniu sunt numeroase foarte puţine DP cu control adaptiv sunt disponibile comercial.

2. Sistemul TOPus IQ
Unul dintre dispozitivele cercetate la
Universitatea din Hanovra este sistemul TOPus IQ
care are capacitatea de a adapta forţa de strângere
aplicată de o mandrină cu bucşă elastică şi de
compensare a forţelor centrifuge care diminuează
strângerea la turaţii mari. În fig. 1 este reprezentată
mandrina dotată cu o bucşă elastică specială care
are suprafeţe piramidale cu grid de bile (3) în
scopul obţinerii unor forţe de frecare mici şi
constant.

Fig. 1. Sistemul TOPus IQ.

152
3. Ciclul de lucru al IFS
Ciclul de lucru al IFS este următorul: semifabricatul paletizat intră în sistem pe conveierul 2 având o
P&O oarecare, sistemul video 3 identifică semifabricatul, robotul 1 preia piesa de la postul de identificare
video şi îl plasează la postul flexibil de bazare şi fixare 6.
Acest post utilizează ca elemente de rezemare-fixare tip matrice de plunjere; după ce semifabricatul este
fixat întregul dispozitiv 5 este deplasat la o maşină de măsurat în coordonate, care îi determină P&O reală,
datele sunt transmise unui sistem de micro corecţie a orientării semifabricatului, care aliniază semifabricatul
pe două axe cu precizie de 2 secunde, în final DP este transferat prin conveierul central la un centru de
prelucrare 4.

Fig. 2. Structura IFS.

4. Concluzii
Dintre dispozitivele reconfigurabile cea mai mare răspândire o au cele inteligente. DPI construite până
acum au implementat cel mult câte o funcţie sau o subfuncţie din cele amintite. Deşi cercetările în domeniu
sunt numeroase, foarte puţine DP cu control adaptiv sunt disponibile comercial. În viitor eu cred că o să fie
pe o scară înaltă de dezvoltare şi accesibile pentru utilizare.

5. Bibliografie

1. Kong Z, Ceglarek D., Dispozitivele reconfigurabile si optimizarea lor; volumul XXXI


2. Szynkiewicz W., Planarea sistemelor multi-agent bazata pe sistemele inteligente de prindere, Journal
of Telecommunications and Info. Technology, nr. 3 an 2010
3. www.ttonline.ro

153
ANTREPRENORIATUL - FACTOR DECISIV
ÎN DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ REGIONALĂ

Liubovi PRODAN-ȘESTACOVA, doctorandă

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Este unanim recunoscut, în special de analiștii economici, faptul că antreprenoriatul este
generator de prosperitate în societate, fiind un element determinant pentru creșterea economică și crearea
locurilor de muncă. În aceste condiţii, susținerea antreprenoriatului a devenit o soluție prioritară pentru
ieșirea din criză. Această „rețetă” este valabilă şi pentru strategiile de dezvoltare regională, care sub aspect
socio-economic trebuie să urmărească impulsionarea şi diversificarea activităţilor economice ce vor
conduce la o îmbunătăţire a calităţii vieţii populaţiei la nivel local, regional şi, prin urmare, naţional.

Cuvinte-cheie: regionalizare, dezvoltare regională, promovarea antreprenoriatului, creșterea calității


vieții

După cel de-al doilea război mondial, în Europa apare fenomenul de regionalizare, fiind conceput ca un
proces de promovare a unui anumit teritoriu, a unei regiuni dintr-un stat, în principal dintr-o perspectivă
socio-economică, dar având și valențe culturale și politice. În general, regionalizarea apare ca un proces
orientat spre crearea condițiilor de realizare a potențialului unei regiuni, având ca scop atenuarea decalajelor
(disparităților) în dezvoltarea acestora. În Europa postbelică uniformizarea nivelului de dezvoltare
economică a regiunilor unui stat răspundea nu doar obiectivului eficienței economice, ci și imperativului de
coeziune socială. Anume acest imperativ a stimulat punerea pe rol a unor politici de dezvoltare regională,
care aveau ca scop valorificarea potențialului diferit a regiunilor în statele europene [1; p.23].
În Republica Moldova, datorită vectorului european, în anul 2006 a fost adoptată Legea nr. 438-XVI din
28.12.2006 privind dezvoltarea regională. Acest prim pas a dus după sine la elaborarea și aprobarea
Strategiilor Naționale de Dezvoltare Regională (2010-2012, 2013-2015), instituirea Agențiilor de Dezvoltare
Regională, formarea Consiliilor Regionale de Dezvoltare, adică la crearea unui cadru propice dezvoltării
regionale în Moldova. Strategia Națională de Dezvoltare Regională (SNDR) reprezintă principalul document
de politică publică care defineşte instrumentele şi mecanismele de realizare a obiectivelor strategice în
domeniul dezvoltării regionale.
Reieșind din scopul principal al reformei economice şi sociale în Republica Moldova, care constă în
crearea precondiţiilor pentru funcţionarea eficientă a economiei, ridicarea bunăstării şi nivelului de trai al
populației, politica dezvoltării regionale, promovată şi implementată de autorităţile publice, poartă un
caracter stimulator şi este orientată spre crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltare. În aceste condiții, ca
obiectivul general al SNDR 2013-2015 este declarată dezvoltarea echilibrată şi durabilă în toate regiunile de
dezvoltare ale Republicii Moldova.
Realizarea obiectivului dat presupune necesitatea realizării pe etape a obiectivelor specifice pe termen
scurt şi mediu:
1. perfecţionarea cadrului legal şi normativ în domeniul dezvoltării regionale;
2. susţinerea dezvoltării durabile a regiunilor şi asigurarea unui sistem urban policentric;
3. consolidarea capacităţilor instituţiilor de dezvoltare regională în regiunile ţării;
4. diminuarea disparităţilor locale, inter - şi intra-regionale;
5. elaborarea şi promovarea planificării integrate şi participatorii în procesul de dezvoltare regională.
Se presupune, că implementarea obiectivelor va contribui la ameliorarea situaţiei în următoarele domenii
prioritare: dezvoltarea urbană echilibrată, apă şi canalizare, deşeuri menajere solide, infrastructura
drumurilor, businessul mic şi mijlociu, atractivitatea turistică, eficienţă energetică [2].
În acest articol autorul vrea să se axeze doar pe segmentul antreprenoriatului (businessul mic și mijlociu
reprezentând o parte componentă a acestuia), deoarece acesta poate asociat direct sau indirect și altor
domenii prioritare nominalizate mai sus, de exemplu, antreprenoriatul în domeniul turismului, întreprinderi
de prestare a serviciilor de evacuare, stocare și prelucrare a deșeurilor, întreprinderi de aprovizionare a
localităților cu apă, întreprinderi ce utilizează surse alternative de energie, etc. Deci, în baza acestor exemple,
este ușor de înțeles care este locul și rolul antreprenoriatului în domeniile prioritare ale dezvoltării regionale,
și dimpotrivă, este greu de imaginat existența și/sau dezvoltarea acestora fără activitatea antreprenorială.

154
Majoritatea teoriilor economice a tuturor timpurilor cad de accord în privința importanței activității
antreprenoriale în dezvoltarea socio-economică a societății. Subliniem dezvoltarea socio-economică,
deoarece antreprenoriatul nu se referă doar la economicul, ci are și anumite funcții sociale. Antreprenoriatul
reprezintă un factor cheie pentru creștere economică, inovare, ocupare a forței de muncă și integrare socială.
În condițiile actuale de criză socio-economică de “acțiune prolongată”, care afectează, practic, toate
continentele, un sector antreprenorial viabil ar fi soluția anticriză № 1. În acest context, mai ales în situația
Republicii Moldova ( țării cu dezvoltare umană medie conform clasificării Organizației Națiunilor Unite), o
atenție deosebită trebuie acordată susținerii și promovării activității antreprenoriale, cu accent sporit pe
sectorul întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM). Flexibilitatea și adaptabilitatea sectorului IMM sunt trăsături
esențiale pentru depășirea perioadelor de criză economică, fiind extrem de relevante pentru perioada actuală.
În Republica Moldova ÎMM-urile constituie 97,5% din numărul total de întreprinderi. Se pare impunător,
dar, raportat la populație avem densitate de circa 14 ÎMM-uri la 1000 de locuitori la nivel de țară (calculat
de autor, conform www.statistica.md). Pentru comparație, media europeană este de 42 de IMM-uri/1000 de
locuitori [3, p.5]. În anul 2012 ponderea veniturilor din vânzări a ÎMM a constituit 34,5% din totalul pe
republică. Puțin mai bine față de situația cu vânzările ÎMM stau la capitolul locuri de muncă: în anul 2012
aceste întreprinderi au asigurat cu locuri de muncă circa 300, 2 mii persoane, ceea ce constituie 57,7 % din
totalul pe țară [4]. Ca urmare, IMM-urile nu reuşesc să contribuie semnificativ la PIB-ul și la creșterea
economică a țării, datorită atît unui număr insuficient de firme, cît și lipsei unui cadru favorabil înființării și
creșterii acestora.
Climatul de afaceri în Republica Moldova este subiectul nenumăratelor discuții științifice, politice, la
nivelul reprezentanților agenților economici, la nivelul societății civile, precum și obiectul unor studii de
profil realizate de experți în domeniu (atât autohtoni, cât și cei străini). Climatul de afaceri actual este
caracterizat prin costuri financiare şi de timp nejustificate, care depăşesc esenţial nivelul celor din ţările
dezvoltate și a unor țări din regiune. Astfel de mediu influenţează direct creşterea economică a ţării (în sens
negativ) şi demotivează concurenţa loială orientată pe productivitate şi inovaţii.
Republica Moldova în clasamentul internaţional “Doing business” elaborat de Banca Mondială, în 2013,
s-a poziţionat pe locul 83 din 185 de ţări, fiind devansată de ţările din regiune (de ex., România – locul 72;
Bulgaria – locul 66) şi de unele țări din CSI (Azerbaidjan – locul 67; Belarus – locul 58; Armenia – locul 32;
Georgia – locul 9) [5].
Conform clasamentului Fondației Heritage privind indicele libertății economice (Index of Economic
Freedom), scorul Republicii Moldova privind libertatea economică în anul 2013 este de 55.5 (0 – cel mai
puțin liberă, 100 - cea mai liberă), fiind în creștere cu 1.1 puncte în comparație cu anul precedent. Astfel
economia Moldovei se plasează pe locul 115 în clasamentul anului 2013. Totodată, raiting-ul regional al
Moldovei este unul slab, și anume, locul 39 din 43 de țări ale regiunii europene [6].
În cadrul clasamentului competitivităţii globale (Global Cometitiveness Index), elaborat de Forumul
Economic Mondial (World Economic Forum) pe anii 2013-2014, Republica Moldova s-a poziţionat pe locul
89 din 148 de ţări, la fel fiind devansată de majoritatea ţărilor din regiune şi CSI. Conform aceluiaşi raport,
întreprinzătorii au evidenţiat un șir de principalele probleme care creează bariere pentru înființarea și
dezvoltarea afacerii, precum: instabilitatea politică, accesul limitat la finanţare corupţia; ineficienţa
administraţiei public şi instabilitatea Guvernului [7].
După cum se observă, majoritatea problemelor, cu excepția accesului limitat de finanțare, direct se reduc
la o problemă generală – calitatea guvernării.
Un grup de cercetători ai Băncii Mondiale (Kaufmann D., Kraay A., Mastruzzi M.) a elaborat un set de
indicatori pentru evaluarea calităţii actului de guvernare şi monitorizează dinamica acestor indicatori
începând cu 1996. Aceşti indicatori cuprind 6 dimensiuni majore ale guvernării:
1. respectul faţă de libertăţile şi drepturile politice şi civice de bază;
2. asigurarea stabilităţii politice şi evitarea conflictelor violente;
3. guvernarea eficientă exprimată printr-o birocraţie competentă şi servicii publice calitative;
4. asigurarea unui mediu de afaceri favorabil;
5. edificarea unui stat de drept funcţional;
6. lupta împotriva corupţiei [8].
Republica Moldova timp de ultimii 10 ani, prin prisma acestor 6 dimensiuni, demonstrează o creştere a
indicatorilor, cu excepția ultimului – lupta împotriva corupției [9].
Deci, dimensiunea asigurării unui mediu de afaceri favorabil este permanent în vizorul autorităților
publice care au competențe în acest domeniu. Astfel, Strategia “Moldova 2020”, care este focalizată pe 7
priorități, în segmentul mediului antreprenorial prevede ameliorarea climatului de afaceri, promovarea
politicii concurenţiale, optimizarea cadrului de reglementare şi aplicarea tehnologiilor informaţionale în

155
serviciile publice destinate mediului de afaceri şi cetăţenilor. Factorii de guvernare propun să îmbunătăţească
mediul de afaceri, astfel încât riscurile şi costurile asociate fiecărei etape ale ciclului de viaţă a afacerii să fie
mai mici decât în ţările din regiune către anul 2020, cu impact exprimat în creşterea investiţiilor interne şi
străine, majorarea numărului de întreprinderi fiabile, capabile să creeze locuri de muncă atractive, să asigure
productivitate înaltă şi producţie competitivă orientată la export, efect susţinut prin avansarea Republicii
Moldova în clasamentele internaţionale, precum „Doing Business”, Index of Economic Freedom (Indicele
libertății economice) şi Indicele Competitivităţii Globale, depăşind nivelul mediu din regiune [10].
Toate acestea nu pot fi atinse fără implicarea statului în economie, dar reglementarea urmează să fie una
inteligentă (Smart Regulation). Acest concept presupune că elaborarea și implementarea reglementărilor
trebuie să aducă beneficii maxime populației și mediului de afaceri în modul cel mai efectiv. Unul din
principiile reglementării inteligente, recomandat de Comisia Europeană, este principiul „think small first”
(„Gândiți mai întâi la scară mică”), adică legislația trebuie să ia în considerație interesele ÎMM-urilor la
cele mai timpurii etape de elaborare a politicilor publice în scopul obținerii în final a unor reglementări
„prietenoase” mediului de afaceri [11].
La baza sistemelor de reglementare din Europa stă modelul economiei sociale. Acesta promovează
activitatea economică orientată pe profit, concomitent cu responsabilitatea socială și de mediu. Fiind
identificat și promovat, la începutul anilor 2000, modelul social european a devenit proiectul oficial al
Uniunii Europene, reiterat în Agenda Lisabona ca soluție pentru dezvoltarea și creșterea ocupării în Europa.
Obiectivele strategice privind dezvoltarea economiei europene, astfel încât să devină cea mai competitivă
economie bazată pe cunoaștere, au fost preluate și de Strategia UE 2020 pentru creștere inteligentă, durabilă
și favorabilă incluziunii sociale [3, p.9].
Deci, atunci cînd este vorba de antreprenoriat, diferiți actori au așteptările sale:
a. proprietarii și acționarii afacerilor urmăresc obținerea profitului;
b. Guvernul urmărește achitarea taxelor, impozitelor și a contribuțiilor sociale;
c. cetățenii de rând (societatea) sunt cointeresați în crearea locurilor de muncă.
Performanța antreprenorială produce impact asupra economiei și societății în întregime (crează locuri de
muncă, contribuie la bugetul de stat, reduce sărăcia), dar la rîndul său acestă performanță este determinată de
o serie de factori, precum deja menționate, cadrul de reglementare, conjunctura pieții și accesul la finanțare,
dar și de abilitățile și cultura antreprenorială. Logica acestui proces este reflectată în figura 1.

Factorii Performanța Impact


determinanții antreprenorială Creșterea economică
Reglementările Demografia firmelor Reducerea sărăciei
Conjunctura pieții Locuri de muncă Durabilitatea mediului
Accesul la finanțare Plus-valoare Creșterea satisfacției
Cunoștințe și abilități populației cu calitatea
antreprenoriale vieții
Cultura

Fig. 1. Factorii determinanți și impactul performanței antreprenoriale

Deci, pentru a obține impact major, pozitiv la nivelul macroeconomic, factorii de guvernare trebuie să
nu-și limiteze sfera de interes în exclusivitate pe profitul economic adus de business, care ajută la formarea
bugetului de stat, dar trebuie să fie cointeresat și de impactul social și de mediu al activității antreprenoriale.
Totodată, previziunea (prognozarea) acestui impact trebuie să fie realizată încă la etapa de elaborare și
planificare a politicilor publice în domeniul respectiv, deoarece factorii determinanți au influență directă
asupra performanței antreprenoriale, iar acesta la rîndul său – asupra bunăstării sociale.
Pe planul dezvoltării regionale, toate cele relatate mai sus sunt valabile, dar la acestea se adaugă
specificul regiunilor. Totodată, pe acest segment are loc o interferență între politicile de susținere a
antreprenoriatului la general, precum și a IMM-urilor în special, și între politica de dezvoltare regională.
Modalități de susținere de către stat a activității antreprenoriale diferă de la un stat la altul și de la o
perioadă de dezvoltare la alta, dar dintre cele mai frecvente sunt acordarea facilităților fiscale,
subvenționarea, acordarea finanțării în condiții favorabile de către băncile comerciale (având garanțiile din
partea statului), inițierea programelor inovaționale, etc. [12, p.24]

156
Intervenţia în sectorul afacerilor a politicii de dezvoltare regională, la rîndul său, are ca scop fortificarea
capacităţilor localităţilor cu potenţial de creştere şi dezvoltarea infrastructurii de afaceri. Pentru a fortifica
capacităţile de dezvoltare în sectorul privat Strategia Națională de Dezvoltare Regională pe anii 2013-2015
își propune desfăşurarea mai multor activităţi, precum:
- sprijin pentru calificarea şi recalificarea profesională a populaţiei ocupate din regiune;
- stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii prin dezvoltarea serviciilor de informare şi consultare şi
susţinerea creării incubatoarelor tehnologice, centrelor de inovaţii tehnologice şi aplicării
tehnologiilor inovative;
- creşterea atractivităţii regionale ca locaţie pentru investiţii prin crearea infrastructurii de afaceri,
conectarea la utilităţi publice şi căi de acces a parcurilor industriale, zonelor economice libere şi
zonelor industriale din regiune;
- promovarea principiilor de eficienţă energetică în sectoarele economice în scopul optimizării
cheltuielilor de producere.
De asemenea, activităţile menţionate reprezintă şi domeniile în care pot fi înaintate propunerile de
proiecte pentru finanţare, dezvoltarea sectorului privat fiind una din cele trei priorităţi ale politicii de
dezvoltare regională. Rezultatul scontat este susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, contribuind la
integrarea producerii mărfurilor şi serviciilor pe teritoriul ţării în sisteme clusterizate, crearea locurilor de
muncă şi sporirea ratei de ocupare [2].
Interferența creată între politica de susținere a antreprenoriatului la nivel național și cea de dezvoltare
regională oferă posibilitatea valorificării avantajelor competitive ale regiunilor și localităților. Această
interferență creează atît cadrul general al „regulilor de joc” în afaceri, cît și permite identificarea
problemelor și găsirea soluțiilor relevante specificului regiunilor. Totodată, abordarea față de susținerea
antreprenoriatului în aspectul dezvoltării regionale trebuie să fie una integrată. Rezultă de aici necesitatea
susținerii antreprenoriatului în contextul unui “ecosistem” ai cărui subsisteme de bază sunt: cadrul de
reglementare prietenos mediului de afaceri, un acces la finanțare orientat pe competitivitate și educarea unei
culturi antreprenoriale la toate nivelele prin crearea şi desiminarea cunoștințelor. Numai astfel de „intrări”
(input) în sistem vor asigura performanța antreprenorială dorită, ceea ce la rîndul său va produce impactul
pozitiv sub formă de ocuparea forței de muncă, reducerea sărăciei, valorificarea avantajelor competitive,
durabilitatea mediului, creșterea satisfacției populației cu calitatea vieții pornind de la nivel local, regional, și
prin urmare, național.

Bibliografie
1.Cușmir M., Macovețchi C. Cu privire la obiectivele regionalizării în Uniunea Europeană. Revista
Administrarea publică, nr.3 (79) /2013. Chișinău: Academia de Administrare Publică, 2013. pp.23-32
2. Strategia Națională de Dezvoltare Regională pentru anii 2013-2015, aprobată prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr.685 din 04.09.2013.
3. Barta P. (coord.) Promovarea antreprenoriatului ca factor cheie pentru dezvoltarea economică.
Fundația Post-Privatizare. Octombrie 2012. 66 p. www.postprivatizare.ro
4. www.statistica.md
5. Doing Business Report 2013. http://www.doingbusiness.org/~/media/GIAWB/Doing%20Business/
Documents/Annual-Reports/English/DB13-full-report.pdf, accesat pe 08.11.2013
6. Index of Economic Freedom 2013. http://www.heritage.org/index/pdf/2013/book/index_2013.pdf
accesat pe 08.11.2013
7. Global Cometitiveness Index 2013-2014, World Economic Forum, http://www3.weforum.org/
docs/GCR2013-14/GCR_Rankings_2013-14.pdf accesat pe 08.11.2013
8. Kaufmann D.; Kraay A.; Mastruzzi M. Governance Matters IV: New Data, New Challenges. The
World Bank, May 2005.
9. http://info.worldbank.org/governance/wgi/index.aspx#reports, accesat pe 15.11.2013
10. Moldova 2020. Strategia Naţională de Dezvoltare a Republicii Moldova pe anii 2012-2020 aprobată
prin Legea Nr. 166 din 11.07.2012, Monitorul Oficial Nr. 245-247din 30.11.2012.
11. http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/small-business-act/think-small-first/index_en.htm accesat
pe 15.11.2013
12. Bugaian L., Catanoi V., Cotelnic A. Antreprenoriat: inițierea afacerii. Chișinău: Ed. „Elena-V.I.”
SRL, 2010, 344 p.

157
SPORIREA COMPETITIVITĂŢII ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIEI
CONSTRUCTOARE DE MAŞINI DIN RM PRIN IMPLIMENTAREA
CLUSTERELOR

Rodica BALABAN, lect. super., cat IMSP

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Un instrument modern de susţinere şi stimulare a proceselor de modernizare a sectoarelor


industriale sînt clusterele, care au la bază utilizarea tehnologiilor moderne şi reprezintă centre de integrare
industrială (de producere) a întreprinderilor. Statul trebuie sa intervina pentru dezvoltarea clusterială a
ramurilor industriale cu un potenţial semnificativ de creştere, în care s-au format premisele necesare pentru
crearea clusterelor.
Crearea clusterelor este predestinată să soluționeze problema descreșterii activităţii industriale, ca
urmare a competitivităţii reduse a întreprinderilor producătoare din Republica Moldova.

Cuvinte cheie: cluster, formă de cooperare, competitivitate, proces ştiinţifico-inovativ, structură asociativă

Cauzele principale care influenţează negativ asupra dezvoltării întreprinderilor industriale sunt:
1) nivelul scăzut de asociere a întreprinderilor atît mari, cît şi din sectorul ÎMM, în cadrul ramurilor
industriale, fapt ce frînează promovarea intereselor întreprinderilor din ramură;
2) lipsa cooperării dintre întreprinderi şi instituţiile de cercetări şi inovare, ce conduce la insuficienţa
implementării inovaţiilor şi transferului tehnologic în sectorul real, şi ca rezultat, la dezvoltarea ineficace a
întreprinderilor industriale; elaborarea inovaţiilor nu este corelată cu necesităţile sectorului real;
3) lipsa cooperării dintre întreprinderile şi instituţiile educaţionale ce cauzează asigurarea insuficientă
a întreprinderilor industriale cu forţă de muncă de calificare necesară;
4) schimbul limitat al informaţiei în mediul de afaceri, ca rezultat al lipsei încrederii dintre partenerii
atît autohtoni, cît şi străini, ce împiedică soluţionarea problemelor comune importante;
5) relaţiile de parteneriat slab dezvoltate între mediul de afaceri şi autorităţile publice locale din cauza
lipsei încrederii din partea antreprenorilor, cauzat de nivelul înalt de birocraţie şi susţinerii financiare
insuficiente a proiectelor investiţionale propuse;
6) insuficienţa surselor financiare proprii, lipsa finanţării din buget şi dobînzile înalte la creditele
bancare pentru realizarea proiectelor infrastructurale moderne, ceea ce cauzează posibilităţi limitate pentru
dezvoltarea unor întreprinderi, în special din cadrul sectorului ÎMM.
Clusterul – asociere de întreprinderi interconectate, amplasate în apropiere geografică, de regulă,
aparţinînd unui sector sau unor sectoare conexe, precum şi de instituţii de cercetare ştiinţifică, universităţi şi
alte organizaţii, activitatea cărora este concentrată pe inovare, iar cooperarea lor permite de a spori
avantajele competitive ale întreprinderilor. Deci, anume implimentarea clusterelor va spori competitivitatea
întreprinderilor din Republica Moldova.
Creşterea competitivităţii este asigurată prin utilizarea în comun a potenţialului existent, în urma
procesului eficient al schimbului de cunoştinţe şi transfer tehnologic, precum şi prin alte acţiuni orientate
spre îmbunătăţirea activităţii inovaţionale a întreprinderilor – membri ai clusterului.
Condiţii pentru asigurarea succesului unui cluster:
• Încrederea între participanţi;
• Participare voluntară;
• Asigurarea unei „mase critice“ – un număr corespunzător de activităţi şi afaceri comune şi
complementare, interconectate printr-un interes comun fundamentat pe competenţele existente;
• Asigurarea unei identităţi comune, respectiv a unei strategii comune clare bazate pe competenţe
comune şi complementare, demonstrate în practică;
• Asigurarea independenţei pentru fiecare participant;
• Cooperare dinamică şi deschisă;
• Participanţii rămân competitori din toate punctele de vedere;
• Managemetul clusterelui este asigurat de către participanţi prin intermediul unor structuri clar
definite, adecvate şi profesionale;

158
• Beneficii suplimentare clare pentru toţi participanţii.
În economia mondială clusterul este considerat unul din cele mai răspîndite modele de cooperare a
agenţilor economici, care generează un impact considerabil asupra sporirii eficienţei şi creşterii
competitivităţii întreprinderilor, accelerează procesul de modernizare şi îmbunătăţire a structurii industriei,
stimulează dezvoltarea procesului ştiinţifico-inovativ, creşterea atractivitătăţii investiţionale a regiunilor ţării.

Fig. 1. Triada lui Marshall a Economiilor Externe

Marshall a introdus conceptul de „external economies”pentru a indica de ce şi cum influenţează


regiunea domeniul de activitate al întreprinderilor şi de ce şi cum pot fi eficiente întreprinderile mici şi
mijlocii. Acesta a susţinut faptul că beneficiile pot fi asigurate prin concentrarea mai multor afaceri de
dimensiuni reduse cu activităţile adiacente într-o anumită zonă. „External economies” ar reprezenta
beneficiul obţinut în urma concentrării afacerilor într-o anumită zonă.
Componenţa inovaţională prezintă o parte importantă a clusterului din punct din vedere al asigurării
dezvoltării competitive. În acest concept, sub noţiunea de inovare este sesizată îmbunătăţirea semnificativă a
mediului de afaceri, asociat cu elaborarea sau producerea de bunuri şi servicii noi, implementarea
tehnologiilor noi şi a echipamentelor, metodelor de producţie şi de management modern, ca urmare a
elaborării şi utilizării de abordări inovative şi creative în activităţile întreprinderilor.
Obiectivele iniţiativelor de formare a clusterelor pot fi clasificate în şase mari grupe:
a) Cercetare şi networking - multe iniţiative de formare a clusterelor cuprind informare, schimbare de
informaţii în cadrul unor seminarii, invitarea unor specialişti, crearea de pagini web.
b) Acţiunea politică - activitatea de Lobby şi crearea cadrului de dialog între industrie, comunitatea
ştiinţifică şi autorităţile locale reprezintă un alt grup important de obiective.
c) Cooperarea comercială include un număr de obiective, de pildă achiziţiile comune, asistenţa în
afaceri, consultanţa pentru marketing şi promovarea exporturilor.
d) Educaţia şi trainingul cuprinde trainingul forţei de muncă şi instruirea managerilor.
e) Inovare şi tehnologie - iniţiativele de formare a clusterelor pot facilita îmbunătăţirea procesului de
inovare şi transfer de tehnologie. Astfel, se pot defini noi standarde, se transferă noua tehnologie şi
se îmbunătăţeşte procesul de producţie.
f) Extinderea clusterului - multe iniţiative de formare a clusterelor promovează o anumită regiune
prin promovarea unei anumite imagini şi a investiţiilor străine directe.
Practica mondială a utilizării mecanismului clusterului, ca o forma specifică de cooperare al mediului
de afaceri, permite de a evidenţia caracteristicile deosebite ale acestuia, ce îi oferă avantaje considerabile,
inclusiv:

159
1) concentrarea geografică a membrilor clusterului, ataşamentul clar la un anumit teritoriu.
Proximitatea teritorială a întreprinderilor permite să utilizeze infrastructura creată în comun, să
examineze operativ problemele apărute;
2) existenţa „nucleului” clusterului – operatorilor mari ai pieţei, şi concentrarea în jurul acestuia a
întreprinderilor mici şi mijlocii, care activează în acelaşi sector al economiei, şi se interconectează
într-un singur lanţ valoric prin livrările de materii prime şi alte resurse utilizate, prin producţia
fabricată, precum şi prin prestarea serviciilor reciproce;
3) prezenţa unei componente inovatoare în activităţile clusterului, care este asigurată de către instituţii
de cercetare sau universităţi, care sînt membri ai clusterului;
4) menţinerea independenţei juridice depline a membrilor clusterului, care este o entitate economică
separată pe piaţă;
5) menţinerea concurenţei între membrii clusterului, aceasta fiind realizată în formă de „cooperare
competitivă” şi de lungă durată;
6) menţinerea flexibilităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, în condiţiile apariţiei necesităţilor noi în
activitatea economică a clusterului;
7) termenul nelimitat de activitate al clusterului creat.
În scopul determinării ramurilor industriale, cu cel mai înalt potenţial pentru dezvoltarea clusterială,
este necesar de a depista premisele economice principale create în ramurile respective, existenţa cărora
reflectă necesitatea şi posibilitatea creării şi dezvoltării clusterelor în sectorul industrial. La criteriile
nominalizate se atribuie importanţa şi potenţialul de producere al ramurilor pentru economia naţională,
рotenţialul de export, nivelul valorii adăugate brute, precum şi nivelul de absorbţie a investiţiilor şi
inovaţiilor, concentrarea geografică a producerii.
Ramurile prioritare sunt industria alimentară şi a băuturilor; industria uşoară; industria chimică;
industria de maşini şi echipamente.
În anul 2011 în structura volumului total al producţiei industriale 83 % a constituit industria
prelucrătoare, în care ponderea industriei alimentare şi băuturilor a alcătuit 45 % şi ponderea industriei
nealimentare – 38 % .
Structura industriei în a.2011
Industria
prelucrătoare
83%
Industria
alimentară şi
Energie băuturilor
electrică, gaze 45%
şi apă
15%
Industria Industria
extractivă nealimentară
2% 38%

Fig.2 Structura industriei


Este important de menţionat că în industria de maşini şi echipamente este necesar de efectuat investiţii
semnificative în domeniul inovării, deoarece anume sectoarele în cauză au un potenţial remarcabil de a
genera valoare adăugată înaltă, iar dezvoltarea intensivă a acestora va impulsiona efectul sinergic, stimulînd
dezvoltarea celorlalte sectoare ale economiei ţării.
Industria constructoare de maşini constituie una dintre cele mai importante ramuri industriale ale
lumii. Volumul şi structura acestei ramuri constituie indicele cel mai evident în caracterizarea puterii
industriale a unei ţări. Mijloacele de producţie fabricate de industria constructoare de maşini favorizează
mecanizarea proceselor grele de muncă şi contribuie la creşterea productivităţi muncii.
Industria constructoare de maşini are un rol activ în întreaga economie, sprijinind-o prin produsele sale. Ea
influenţează asupra dezvoltării altor ramuri industriale şi contribuie la modificarea esenţială a structurii
economiei naţionale ori a unor regiuni aparte. Industriei constructoare de maşini îi revine ponderea cea mai
mare din producţia industrială în ţările dezvoltate (30-45%), ea cuprinde pe plan mondial 30 % din forţa de
muncă, antrenată în industrie.
Conform Raportului „Indexul Inovaţional Global 2012” al Forumului Mondial Economic din anul
2012, Moldova se amplasează pe locul 30 şi intră în topul 40 în rating-ul inovaţional al statelor la nivel
global, în categoria Ieşirilor Inovaţionale (rezultatelor inovaţionale). Acest rezultat demonstrează că Moldova

160
poate concura pe piaţa mondială în domeniul rezultatelor ştiinţifice şi inovaţiilor, însă, aceste realizări la
momentul actual sînt insuficient aplicate în economia reală şi, ca rezultat, aceasta se răsfrînge asupra rating-
ului ţării la poziţia competitivitate (locul 87 din 144 în rating-ul competitivităţii globale pe anii 2012-2013).
Astfel, rezultatele analizei efectuate permit să afirmăm că anume domeniul inovaţional este punctul
forte al Republicii Moldova, care poate asigura un impuls puternic pentru renaşterea economiei, dar
realizările Moldovei, recunoscute la nivel mondial, trebuie să devină temelia dezvoltării economice a ţării.
Acest potenţial urmează a fi folosit intensiv în procesul creării şi dezvoltării clusterelor ramurale şi
inovaţionale.
Statul are un rol destul de semnificativ în crearea de structuri asociative. Deaceea este necesar ca
autorităţile publice să întreprindă măsuri concrete cum ar fi:
Măsuri indirecte:
• Identificarea sectoarelor industriale cu potenţial de dezvoltare
• Desemnarea structurilor asociative ca instrumente în politicile sectoriale
• Sprijin pentru entităţile de management ale clusterelor
• Sprijin bugetar prin intermediul unor politici fiscale
• Consolidarea mediului de afaceri naţional şi regional
• Transparenţă privind oportunităţile de afaceri
• Promovare domeniu în mass-media
Măsuri directe:
• Sprijin pentru realizarea transferurilor tehnologice către IMM-uri
• Sprijin pentru formarea de abilităţi manageriale
• Sprijin bugetar pentru crearea de noi produse
• Sprijin pentru internaţionalizare
Astfel, reieşind din cele expuse, se poate de constatat următoarele:
1) În economia Republicii Moldova există premise necesare pentru crearea şi dezvoltarea clusterelor
în sectorul industrial.
2) Există suficiente premise economice, ce pot sta la baza creării şi dezvoltării clusterelor locale şi
internaţionale. Premisele respective formate în subramurile industriei prelucrătoare, precum:
fabricarea băuturilor; industria uşoară, inclusiv fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor
de îmbrăcăminte, prepararea şi vopsirea blănurilor, producţia de piei, de articole din piele şi
fabricarea încălţămintei; industria produselor nemetalifere.
3) Industria electronică, industria de maşini şi echipamente, fiind ramuri industriale care au un
potenţial de a genera valoare adăugată înaltă, precum şi industria chimică, pot fi antrenate în
procesul de dezvoltare clusterială, prin sporirea competitivităţii acestora pe baza dezvoltării
inovative.

Bibliografie:

1. Biroul Naţional de Statistică:


a)http://www.statistica.md/public/files/serii_de_timp/industrie/principalii_ndicatori/14.4.xl;
b)http://www.statistica.md/public/files/serii_de_timp/industrie/principalii_indicatori/14.2.xs
2. www.europa.eu.int
3. http://www.isc.hbs.edu/econ-clusters.htm
4. www.ecgroup.com
5. www.competitiveness.org
6. Ketels C., The Development of the Cluster Concept – Present Experiences and Further Developments, ,
Duisburg, December 2003.

161
METODE DE ELIMINARE A DEZAVANTAJELOR SISTEMULUI KANBAN

Andrei CREACICO, st. gr. IMCM 131


Conducător ştiinţific: dr. conf. univ Vasile MĂMĂLIGĂ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Textul de faţă analizează utilizarea principiului kanban în cadrul sistemelor de logistică şi de
producţie, cu scopul de a identifica şi a propune anumite căi de îmbunătăţire şi minimizare a efectelor sale
negative, evidenţiind atât asemănările, cât şi părţile specifice pentru aplicarea sa în fiecare dintre aceste
domenii. Pentru aceasta se vor identifica principalele avantaje pe care le oferă acest principiu, pentru ca
acestea să fie păstrate şi în noile concepte prezentate, dar şi dezavantajele şi principalele surse de pierderi
în aplicarea acestui principiu, efectul cărora va trebui eliminat sau cel puţin redus prin soluţiile propuse.

Sisteme de producţie, Logistică, Planificare, Kanban

1. Consideraţii de bază asupra sistemului kanban


Principiul kanban este un principiu logistic implementat şi dezvoltat de compania japoneză Toyota la
începutul anilor ’50 ai secolului trecut. Acesta se referă la relaţia comandă-producere-livrare dacă ne referim
la procesele de producţie, sau varianta simplificată, comandă-livrare, dacă se aplică doar în sistemul logistc.
Acesta constă în divizarea stocului total circulant în n părţi egale (în cazul clasic n=2), comanda fiind făcută
în momentul în care se finalizează consumul uneia dintre ele. Comanda se face printr-un semnal vizual, de
regulă un card sau o etichetă care conţin toate informaţiile necesare pentru realizarea comenzii: identificarea
materialului comandat, locaţia sursă, locaţia de destinaţie şi cantitatea necesară.

Direcţie consum

Card Card
comandă Stoc 2 comandă Stoc 1
Fig.1. Conceptul de funcţionare a principiului kanban
Sursa: Autor Andrei Creacico

Însuşi cuvântul kanban se traduce din japoneză ca semnal sau card1. Diverse forme de sisteme bazate pe
principiul kanban sunt pe larg utilizate în sistemele de producere de tip JIT (Just-in-Time). Ele oferă un şir
întreg de avantaje pentru circuitul logistic – în cazul unui proces proiectat corect, principiul kanban asigură
prezenţa permanentă a materiei prime în magazie sau la staţia de producere, chiar dacă variaţiile de comandă
pe produse sunt considerabile de la o zi la alta2, păstrând totodată nivelul stocurilor la un grad acceptabil.
Pentru procesele legate de relaţia dintre magazie şi producere, astfel de sisteme sunt foarte uşor de gestionat,
căci nu necesită o implicare activă în funcţionalitatea sa, problemele de logistică reducându-se în aşa caz la
chestiuni de disciplină personală.
Un alt avantaj important este faptul că sistemele kanban permit respectarea principiului FIFO (first in –
first out = primul intrat – primul ieşit), un alt principiu logistic fundamental pentru sistemele de producţie
moderne3, în special în domeniile în care sunt frecvente modificările tehnice ale produselor, fie termenul de
valabilitate a acestora are importanţă semnificativă pentru calitatea lor.
Pentru operaţiunile de planificare a producţiei utilizarea conceptului kanban are, însă, un efect dual,
oferind pe de o parte posibilitatea de a rula sistemul de la sine, fără necesitatea unei planificări programate,
ceea ce, pe de altă parte, scade considerabil posibilitatea de control asupra circuitului, asupra cantităţilor
comandate şi asupra stocurilor reale.

162
2. Dezavantaje şi riscuri în aplicarea sistemului kanban
Dacă ne referim la aspectul conceptual, principiul kanban este impecabil, asigură funcţionalitatea
proceselor de producţie, asigură realizarea celei mai importante funcţii a logisticii – anume ca materialul
necesar să ajungă la locul cuvenit în timp util. În aplicarea practică, însă, apar anumite dificultăţi în gestiunea
sistemelor bazate pe acest principiu. Le vom enumera pe cele mai importante:
 Pierderea cardului de comandă: datorită faptului că, de regulă, comanda kanban se face printr-un card
fizic, pierderea acestuia este cel mai mare risc pentru funcţionarea normală a sistemului, deci
funcţionalitatea sistemului depinde mult de factorul uman – de atenţia şi responsabilitatea executantului.
Pierderea instrumentului de comandă, dacă nu este depistată la timp, asigură epuizarea stocului.
Prevenirea acestor pierderi necesită cheltuieli de inventariere, iar tendinţa generală în sistemele de
producţie este reducerea la minim a acestui gen de cheltuieli.
 Sistemul kanban clasic nu permite monitorizarea circuitului de materiale şi, respectiv, nici a stocului
real existent. E adevărat că în cazul funcţionării perfecte, sistemul asigură în permanenţă prezenţa
materialului la locul potrivit, dar din diferite considerente de ordin financiar, dar şi logistic, informaţia
cu privire la stocurile curente este necesară; prin urmare iarăşi apare necesitatea cheltuielilor pentru
inventarierea stocurilor.
 Divizarea stocului circulant în două părţi micşorează eficienţa proceselor de producţie, generând
pierderi îndeosebi atunci când schimbarea produsului fabricat presupune modificări tehnice sau
tehnologice la postul de muncă, adică pierderi cantitative. De asemenea acest fapt afectează procesele de
logistică, dacă ne referim în special la relaţia cu furnizorii externi: transportul cantităţilor înjumătăţite
poate însemna costuri mai mari, timp de livrare mai mare etc.

3. Soluţii propuse
Metodele de eliminare a neajunsurilor descrise mai sus sunt destul de diverse şi pot varia în funcţie de
mai mulţi factori, cum ar fi:
- frecvenţa comenzilor pentru procesul de producţie;
- scara de aplicare a sistemului kanban;
- costurile de inventariere;
- posibilităţile fizice ale sistemului de depozitare;
- posibilităţile financiare ale companiei;
- etc.
Vom prezenta câteva soluţii care nu implică investiţii foarte mari şi sunt relativ uşor de implementat;
unele dintre acestea au şi fost utilizate în sisteme reale de producţie, oferind rezultatele aşteptate.
a) Eliminarea cardului de comandă fizic prin introducerea unui sistem de monitorizare
computerizată a stocurilor: după cum am menţionat, riscul cel mai mare în sistemele kanban îl reprezintă
aspectul fizic al instrumentului de comandă, ceea ce permite pierderea acestuia. În acest caz, achiziţionarea
unor suporturi de card mai calitative, sau chiar plastifierea propriu-zisă a cardurilor ar putea fi o soluţie, dar
în afara faptului că implică nişte cheltuieli suplimentare pentru companie, nu asigură un efect total, putând
doar să micşoreze probabilitatea apariţiei acestei probleme. Mult mai sigură ar fi o soluţie de monitorizare
computerizată a stocurilor, care la rândul lor pot fi divizate conform principiului kanban, comanda făcându-
se în mod similar – la finalizarea consumului unui stoc. Un exemplu de schemă de lucru a unui astfel de
program este prezentat în fig.2.

163
Comandă 2
Cantităţi consumate
Stoc 2
Program de Stoc teoretic
Cantităţi primite monitorizare a virtual
stocurilor

Comandă 1
Rebuturi şi alţi factori Stoc 1

Fig.2: Schema de funcţionare a unui program de monitorizare a stocurilor


Sursa: Autor Andrei Creacico

Astfel, programul automat generează comandă atunci când se consumă o cantitate egală cu o jumătate
din stocul total, aplicând astfel principiul kanban şi evitând, totodată, riscul de a fi pierdute instrumentele de
comandă. Evident aplicarea unui astfel de program presupune realizarea unui inventar minuţios care să
definească un stoc iniţial, aceasta fiind principala investiţie, alături de crearea programului propriu-zis,
pentru aplicarea acestui sistem. Ca şi cheltuieli curente aici avem administrarea programului, precum şi
inventarele concentrate pe punctele cu risc, rezultate din calculul făcut de program, care sunt cu mult mai
mici decât cheltuielile pentru inventarierea normală a unui sistem kanban.
b) Reducerea numărului de comenzi prin unificarea celor două stocuri circulante, comanda
făcându-se în acest caz la începutul consumului stocului. Această soluţie este deosebit de utilă în cazul
comenzii pentru sistemele la care productivitatea depinde, în măsură considerabilă, de continuitatea
producţiei pe acelaşi produs sau aceeaşi familie de produse.

Direcţie consum

Stoc 1 + Card
comandă
Stoc 2
Fig.3: Conceptul de funcţionare kanban cu stoc unificat
Sursa: Autor Andrei Creacico

Principalele riscuri în aplicarea acestui fel de sistem kanban sunt legate de posibilitatea creării de
suprastocuri, datorită faptului că se realizează o comandă pentru un stoc ce încă nu a fost consumat. Acest
neajuns, însă, poate fi redus printr-o proiectare calitativă a cantităţilor şi a spaţiului de stocare.
c) Înregistrarea operaţiunilor prin care trece cardul kanban. Calea cea mai simplă pentru o astfel de
înregistrare ar fi scanarea unui cod de bare la fiecare operaţiune efectuată. Statuturile prin care ar trece cardul
diferă de la un sistem la altul, dar generalizând un sistem kanban, vom avea următorul lanţ prin care trece
cardul kanban în cazul în care ne referim la procesele de planificare a producţiei:
Comandă-Producere-Magazie
Iar dacă ne referim la procesele generale de logistică, lanţul ar arăta în felul următor:
Comandă-Tranzit-Magazie/Staţie de lucru
Implementarea acestei idei ar permite un control ridicat asupra proceselor în care este aplicat, precum şi
un cotrol, adevărat cu nu foarte riguros, asupra stocurilor cu care se operează. Ca şi pierderi aici menţionăm
procurarea echipamentului şi manipularea suplimentară a cardurilor pentru operaţiunea de scanare.

164
4. Concluzii
În virtutea spaţiului disponibil, am tratat doar câteva dintre soluţiile posibile pentru îmbunătăţirea unui
sistem bazat pe principiul kanban. În general gama de soluţii este destul de variată, ceea ce permite adaptarea
acestui principiu la nevoile unui anumit proces de producţie, a unei anumite politici de logistică etc. Pentru o
adaptare adecvată, însă, este necesară o analiză detaliată a proceselor asupra cărora urmează a fi aplicat,
pentru a asigura alegerea unei soluţii optime atât din punct de vedere funcţional, cât şi din punct de vedere
financiar.
În continuare principiul kanban rămâne cel mai larg utilizat principiu în sistemele de producţie de tip
JIT, în mare parte datorită faptului că dezavantajele pe care le are pot fi înlăturate sau diminuate prin anumite
ajustări, cu ajutorul cărora acesta îşi poate îndeplini menirea în întregime şi cu riscuri minime.
În timpul apropiat s-ar putea ca inovaţiile tehnologice să permită dezvoltarea unor sisteme sofisticate,
care să ofere un control sigur asupra proceselor fără cheltuieli considerabile, aşa cum ar fi acum. Pe de altă
parte, acelaşi progres tehnologic ne oferă posibilitatea utilizării unor soluţii tot mai diverse, cu păstrarea
principiului kanban, dar sub forme mai eficiente. Toate acestea ne duc la ideea că în viitorul apropiat, cel
puţin 5-10 ani, principiul kanban să-şi păstreze locul de frunte în preferinţele marilor companii în ce priveşte
sistemele de planificare şi de logistică.

1. „The 14 Principles of the Toyota Way: An Executive Summary of the Culture Behind TPS”, 2003, pag.35
2. „What is a kanban?”, J.Chapados, A.Perlinska, 2010, pag.6
3. „Kanban. Successfull Evolutionary Change for Technology Organisations”, D.J.Anderson, 2010, pag.64

165
FLOW CHARTUL CA INSTRUMENT DE ORGANIZARE A PROCESELOR

Tudor ANDRIES, st. gr. IMCM 101


Conducător ştiinţific: lect. super. Alexandru FURDUI

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: FlowChart – este o diagrama care utilizeaza simboluri grafice pentru a descrie natura si fluxul
pasilor intr-un proces. FlowChart-urile se utilizeaza atunci cind dorim sa imbunatatim un proces sau cind
dorim sa creiem un proces nou. Simbolurile generale utilizate in Flow Chart sunt: ovalul, boxa, romb,
cercul, triunghi.

Cuvinte Cheie: FlowChart, delegarea obligatiunilor, prezentarea oportunitatilor, proces.

Ce este un FlowChart?

FlowChart (diagrama flux) – este o diagrama care utilizeaza simboluri grafice pentru a
descrie natura si fluxul pasilor intr-un proces.
FlowChart-urile se utilizeaza atunci cind dorim sa imbunatatim un proces sau cind dorim sa creem un
proces nou.
FlowChart-urile ne ajuta sa intelegem cum intradevar functioneaza procesul , utilizatorii acestuia pot
creea FlowChart-uri pentru a prognoza sau planifica diferite schimbari sau modificari in proces. Uneori apare
tendinta de a crea un FlowChart ideal procesului care ar arata cum ar trebui sa functioneze procesul fara
perturbari sau intreruperi. Pentru beneficiile utilizarii FlowChart-ului putem enumera:
1. Acesta promoveaza intelegerea unui proces, explicind procesul pas cu pas si prezentind pasii grafic
(oamenii pot sa aiba diferite viziuni asupra procesului, un FlowChart ne ajuta sa ajungem la un
consens privind conseecutivitatea pasilor si de asemenea acesta descrie procesul intr-un fel in care
descrierile text nu o pot face, un FlowChart bun poate inlocui pagini intregi de text);
2. FlowChart reprezinta un instrument pentru instruirea angajatilor(deoarece acesta reprezinta grafic
consecutivitatea pasilor) FlowChart-ul poate fi foarte util in instruirea angajatilor pentru a executa
procesul in acord cu pracedurile de standardizaze existente;
3. Acesta ne ajuta sa identificam domeniile problematice si oportunitatile pentru imbunatatirea
procesului (odata ce am divizat procesul in pasi si iam pus in diagrama, domeniile problematice devin
mai vizibile, deasemenea este mai usor de a identifica oportunitatile pentru simplificarea procesului
analizind punctele de decizie, rearanjind pasii si completind golurile)
4. FlowChart-ul descrie relatia client-furnizor(ajutind astfel persoanele implicate in proces sa inteleaga
care sunt clientii lor si cind acestia sunt in rol de furnizor).

Simbolurile utilizate in FlowChart


Simbolurile in FlowChart au fiecare o insemnatate specifica si sunt conectate intre ele cu sageti care
indica fluxul de la un pas la altul.
Simbolurile generale sunt:
Ovalul – indica pasul de inceput si de sfirsit;

Boxa –un dreptunghi reprezinta un pas simplu de facut;


Romb – un romb indică in proces unde apar punctele de decizie asa ca: da sau nu, amerge
sau nu. Din acest romb trebuie să iasa doua variante posibile care indica evolutia
procesului;
Cercul – un cerc indica ca un pas al FlowChart-ului este conectata cu o alta pagina sau o
parte a FlowChart-ului. De obicei se scrie o litera in cerc pentru a arata legatura;

Triunghi – un triunghi arata unde in proces apar unitatile de masura.

166
In figurile geometrice descrierea pasilor trebuie sa fie un verb sau o locotiune verbala.
Impartirea FlowChart-urilor dupa nivele
Cind vrem sa creem un FlowChart trebuie sa luam in consideratie cum acesta va fi folosit, de catre
cine va fi utilizat si cantitatea de informatie necesara persoanelor care il vor utiliza. Aceasta ne va ajuta sa
stabilim gradul de detaliere a FlowChart-urilor.
Exista trei nivele de clasice sau generale:
Nivelul macro- care este utilizat de obicei de conducerea de virf a interprinderei si care prezinta o
imagine generala aprocesului, de obicei nivelul macro are pina la 6 pasi si poate fi comparat cu fotografierea
pamintului de la 10000 metri.
Nivelul mini – este utilizat de catre angajati de nivelul mediu, de obicei prezinta informatia pe sectii,
departamente utilizind analogia cu avionul o fotografie de la 3000 metri
Nivelul micro – descrie procesul la cel mai detaliat mod ,este concentrat pe portiuni foarte mici de la
modelul general si poate fi comparat cu fotografia cind stam cu picioarele pe pamint.
Pentru a ajunge la nivelul micro se elaboreaza mai intii nivelul macro dupa care pasii FlowChartului
de la nivelul macro se detalizeaza fiecare intr-un FlowChart de nivel minim, ulterior acestea (FlowChart-
urile de nivel minim ) sunt descompuse in FlowChart-uri de nivel micro.
Nota: Denumirea pasilor de la nivel superior nu trebuie sa se repete la nivelurile inferioare.

Cum incepem construirea Flow Chartului ?


Exista mai multe metode pentru a construi un FlowChart si se poate utiliza oricare dintre ele atita timp
cit urmam urmatorul algoritm :
1. Indentificam persoanele potrivite pentru a construi FlowChartul ;
2. Determinam care sunt asteptarile de la FlowChart ;
3. Indentificam cine si cum il va folosi ;
4. Definim nivelul de detaliere necesar ;
5. Stabilim limitele procesului pe care vrem sa-l stabilim
Despre limite:
Acestea sunt punctele de inceput si de sfirsit al FlowChart. Limitele determina numarul de activitati care
trebuie studiate si numarul de persoane care trebuie implicate in procesul functiuonal si interfunctional.

Care sunt tipurile de FlowChart ?


In afara de categorizarea FlowCharturilor dupa nivelul de detaliere mai exista 3 tipuri de baza de FlowChart:
1. FlowChartul liniar;
2. FlowChartul cu delegarea obligatiunilor;
3. FlowChartul cu prezentarea oportunitatilor.

167
SISTEMUL ACHIZIŢIILOR PUBLICE ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

Alexandru Furdui, Mamaliga Vasile

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: În acest articol voi prezenta conceptele de globalizare a sistemului de achiziţii publice, precum şi
o scurtă descrie a sistemului de achiziţii publice într-un şir de state cheie ale economiei mondiale. De
asemeni vom face referire la standartele duble în sistemul de achiziţii publice li scopul acestei abordări.

Cuvinte cheie: achiziţii publice, autoritate contractantă, organizaţia mondiala a comerţului, acordul cu
privire la achiziţiile guvernamentale.

Conceptul de achiziţie publică presupune într-o primă fază identificarea nevoilor, formularea unor idei
de proiecte care să răspundă acestor nevoi, prioritizarea şi selecţia proiectelor ce urmează a fi implementate,
elaborarea analizei cost-beneficiu/studiului de fezabilitate, estimarea bugetului unui proiect (dintre cele
selectate) şi a costurilor, riscurilor şi timpului asociat fiecărei activităţi aferente implementării acestuia,
numirea grupului de lucru, aprobarea demarării implementării proiectului de către persoanele abilitate.Toate
acestea sunt urmate de stabilirea obiectelor contractelor de achiziţie publică şi a procedurilor ce urmează a fi
aplicate pentru atribuirea acestora. Rezultatele acestor contracte sunt, în fapt, expresia activităţilor derulate în
vederea implementării proiectului. Obiectul fiecărui contract de achiziţie publică este descris prin
intermediul unei documentaţii standard, ce este întocmită de grupul de lucru înainte de iniţierea procedurii de
atribuire în urma căreia se va desemna ofertantul câştigător cu care se va semna respectivul contract.
În Practica mondială există difertite abordări în ceea ce priveşte achiziţiile publice, metodele de
efectuare a acestora şi cadrul relementoriu. Uniunea Europeană a adopta directiva 2004, care prevede
reglementarea la nivel unional a achiziţiilor publice, însă în acelaşi timp statele uniunii Europene
funcţionează în baza dublelor standarte, o mare parte din acestea au ca bază directivele europene, sau legi şi
regulamente proprii, la baza cărora este utilizată legislaţia europeană în domeniu, însă o parte dins tate, cum
ar fi Olanda, Marea Britanie, Suedia, se conduc de directivele europene doar în ceea ce priveşte finanţele
obţinute de la consiliul European, în rest cadrul reglementoriu intern este unul destul de închis, şi cu
specificul protejării producătorilor interni în unele state pe anumite ramuri de activitate economice, în altele
pe o scară largă a activităţilor economice:

Tabelul 1. Specificul procedurii de achiziţii în diferite state ale lumii


Nr. Denumire state Proceduri utilizate
1 România, Bulgaria, Italia, Ungaria, State care utilizează prcedurile de achiziţii publice
Letonia, Litunia, Estonia, Polonoa, conform directivelor europene sau proceduri la baza
Slovacia, Cehia, Cipru, Austria, cărora stau directivele europene
Grecia, Franţa, Irlanda, Germania
2 Danemarca Utilizează pentru entitaţile publice orice procedură
consideră de cuviinţă, doar contractele guvernamentale
sunt efectuate prin „tender”
3 Luxemburg Utilizează procedurile negocierilor directe, doar
contractele ce urmează să fie finanţate prin bani europeni
se efectuează conform directivelor europene privind
achiziţiile publice
4 Suedia Utilizează metodologii proprii, cu sau fară publicare, la
care sunt acceptaţi operatorii economici care au primit un
statut de acreditare în domeniu
5 Olanda Utilizează proceduri în care se practica invitarea limitată
a participanţilor, iar autorităţile contractante au libera
alegere asupra procedurii de achiziţie pe care urmează să
o desfăşoare
6 Marea Britanie Utilizează proceduri simplificate de achiziţii publice, se

168
vizeză obţinerea „valorii” pentru banii cheltuiţi.
7 Spania Utilizează standarte specifice pentru achiziţiile interne,
doar pentru contractele cu finanţare europeană se
utilizează directivele europene.
8 SUA Utilizeaza proceduri federale pentru contractele
guvernamentale, în special cele militare, în rest
majoritatea statelor utiliazează proceduri simplificate, cu
abateri minore sau modificări totale ale specificului
achiziţiilor publice de la cel federal.
9 Japonia Utilizează proceduri simplificate la niveluri
administrative inferioare, se utilizează obligatoriu
proceduri complexe pentru achiziţii militare sau la nivel
Guvernamental.

În afară directivele europene, la nivel mondial, în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului a fost
semnat în 1994, în Uruguai, şi a intrat în vigoare în anul 1996, la 1 ianuaria, Acordul cu privire la Achiziţiile
Guvernamentale. Acest acord a fost adoptat de 40 de statate, printre care şi statele Uniunii Europene, iar
scopul acestuia era de a creea o piaţă comună a achiziţiilor publice în care tuturor părţilor li se va acorda un
tratament nediscriminatoriu şi transparent. Acest acord nu vizează toate tipurile de achiziţii, ci doar
achiziţiile a căror valoarea este mai mare de 130000 de DST(drepturi speciale de tragere, valuta virtuala a
FMI care sumează valoarea a 4 valute internaţionale după o anumită pondere şi la cotaţia lor la bursa
londoneză, poderea fiind următoare: Dolar SUA 44%, EURO 34%, yenul japonez 11%, lira sterlina 11%)
pentru contractele de bunuri si servicii, şi 5000000 de DST pentru lucrări. De asemeni în acordul de aderarea
la acord se mai stipulează şi listele entităţilor naţionale a căror proceduri cad sub incidenţa acestui acord. În
cazul apariţiei de litigii, acestea sunt negociate şi coordonate de către secretariatul organizaţiei naţionale a
comerţului.
Procedura de acceptare ca membru al acestui acord, presupune două etape:
1. Verificarea legislaţiei achiziţiilor publice a candidatului după criteriul corespunderii acesteea cu
prevederile acordului.
2. Negocierea dintre candidat şi boardul responsabil pentru monitorizarea şi activitatea acordului din
cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
În vederea eficientizării procesului de aderare, Comisia OMC responsabilă pentru aderarea la acest
acord, a adoptat o listă de criterii şi un chestionar pentru furnizarea de informații de către guvernelor
candidate cu privire la aderarea la acord (GPA/35) și a convenit asupra unui interval de timp orientativ
pentru negocierile de aderare, precum și modalitățile de raportarea cu privire la evoluţia îndeplinirii
punctelor de aderare. Timpul orientativ al procesului de raportare şi îndeplinire a prevederilor este de 18 luni,
conform unui grafic specificat în formularul (GPA/W/109/Rev.2).
Moldova în acest moment deţine statutul de membru observator cu drep de vot, şi este în procesul de aderare
la acest acord
Bibliografie:
1. Stiglitz (2000); Rosen (1999), for further explanation of thefirst two categories of government activities;
the redistribution of income, and the production of goods and services.
2. Achiziţiile publice: transparenţă sau opacitate?Raport de monitorizare, Fundaţia SOROS Moldova, 2009.
3. The plurilateral Agreement on Government Procurement, www.wto.org
4. Система государственных закупок, Ахметова Л.Я.,08.02.2010
5. Raport de activitate al Agenţiei Achiziţii Publice a Moldovei.
6. PUBLIC PROCUREMENT RE-EXAMINED, Khi V. Thai, 2002*

169
MOTIVAREA PERSONALULUI IMPLICAT ÎN PROCESUL DE
APROVIZIONARE A INTITUŢIILOR PUBLICE

Furdui Alexandru , Mamaliga Vasile

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract:Funcţia de motivare în procesul de management a organizaţiei este una destul de


importantă, deoarece prevede stimularea factorului uman în îndeplinirea scopurilor şi a obiectivelor
instituţiei. În procesul de achiziţii publice aceasta funcţie este cu atît mai importantă deoarece există un şir
de riscuri de a compromite procesul de achiziţii şi deoarece beneficiarii finali, directsau indirect sunt
cetăţenii, care reprezintă un eşalon mult mai mare ca în cazul bunurilor economice.

Cuvinte Cheie: achiziţie publică, motivare financiară şi non financiară, necesităţi, autoritate
contractantă.

Funcţia de motivare în procesul de management a organizaţiei poate fi asigurată prin două metode:
Motivarea materiala care vizează recompense financiare sub formă de salarii şi prime.
Motivarea nonmaterială, care poate fi asigurată prin asigurarea perfecţionării şi instruirii cadrelor,
asigurarii unui climat social benefic în cadrul organizaţiei , posibilitatea creşterii în carieră.
Motivarea în procesul de achiziţii publice prevede motivarea a trei componente participante în
procesul de achiziţie:
I. Motivarea autorităţii de monitorizare şi control, adică a angajaţilor Agenţiei Achiziţii Publice,
care ar trebui stimulaţi în urmatoarele direcţii:
1. Efectuarea perseverentă a activităţilor de monitorizare, aprobare şi control a procedurilor de
achiziţie.
2. Perfecţionarea şi adaptarea peramanentă cadrului legislativ, a actelor normative şi a metodologiei de
achiziţii publice a schimbarile ce au loc pe în sistemul public, pe piaţa de bunuri, servicii sau lucrări
şi în progresul tehnico-ştiinţific.
3. Pastrarea imparţialităţii şi corectitudinea în monitorizarea procedurilor de achiziţii.
4. Autoperfecţionarea şi calificarea profesională pentru a putea îndeplni mai bine sarcinile şi
obiectivele funcţiei.
Pîrghiile utlizate în motivarea angajaţilor Agenţiei Achiziţii Publice sunt:
1. Motivarea finaciară prin salariu şi prime.
2. Posibilitatea creştereii în carieră.
3. Multiplele seminare de instruire care sunt efectuate cu participarea specialiştilor străini.
4. Responsabilitatea administrativă şi penală care o presupune statul de funcţionar public.
Chiar dacă există aceste pîrghii de motivare a angajaţilor, totuşi există şi un şir de probleme cu care se
confruntă administraţia agenţiei, printre acestea putem enumera:
1. Motivarea financiară insuficientă, în raportul volum de munca/remunerare.
2. Numarul de cadre ce pot fi promovate pe scară ierarhică este limitat.
3. Responsabilitatea penala duce la crearea unei încărcături psihologice a angajaţilor.
Aceşti factori duc la faptul ca în cadrul Agenţiei există un flux mare de angajaţi, iar cei care nu se
gasesc în „lista” promovaţilor de multe ori aleg să plece în sectorul privat, unde motivarea financiară este
mult mai mare, mai mult ca atît, motivarea financiară insuficientă duce la apariţia fenomenului corupţiei,
ceea ce compromite din start procesul de achiziţie corect. Pe de alta parte volumul mare de lucru,
responsabilitatea sporita, în special cea penala duce la apariţia unui sistem birocratic bolnav, care „poartă”
autorităţile publice pe drumuri şi care duce la tergiversarea şi lungrii procedurii de achiziţie.
II. Al doilea participant care trebuie motivat este gupul de lucru al autorităţii publice, membrii
căreea trebuie stimulaţi sa achiziţioneze bunurile, serviciile şi lucrările care ar soluţiona cel mai bine
necesităţile autorităţii publice.
Procesul de motivare a grupului de lucru are obiectivele de a:
1. Stimula grupul de lucru să planifice corect şi rezonabil procedurile de achiziţii.
2. Să efectueze procedurile cu cea mai mare eficienţă din punct de vedere economic.
3. Să selecteze cele mai optime oferte economice.

170
4. Să asigure transparenţa procedurilor de achiziţii.
5. Să asigure executarea corectă şi eficientă a contractelor de achiziţii publice.
Pîrghiile care sunt utilizate de către autorităţile publice pentru a motiva membrii grupul de lucru în a
atinge scopurile puse în faţa procesului de achiziţii sunt:
1. Acordarea de sporuri salariale pentru participarea în activităţile grupului de lucru.
2. Acordarea posibilităţii de participarea în gestionărea fondului instituţiei.
3. Prime pentru activitatea şi efectuarea procedurilor complexe.
4. Participarea în seminare de instruire şi calificare profesională.
5. Responsabilitatea administrativă şi penală.
Dificultăţile şi problemele care apar în procesul de motivare a personalului membru al grupului de
lucru sunt:
1. Motivarea financiară este mică comparativ cu sectorul privat, ceea ce duce la apariţia cazurilor de
corupere.
2. Membrii grupului de lucru sunt angajaţi ai autorităţii publice, şi deci sunt influenţaţi de administraţie.
3. Exista riscul din cauză complexităţii unor proceduri de concurs să se aleagă metodele de achiziţii
directe.
4. Posibilitatea de creştere profesională este considerabil redusă în instituţiile publice de rang inferior.
Toţi aceşti factori negativi pot conduce la faptul ca de multe ori achiziţiile se pot face sub influenţa
administraţiei şi cu agenţii economici pe care aceştea îi selectează din start, iar factorul deliberativ, pentru
care este creeat grupul de lucru nu mai este eficient, membrii grupului de lucru de multe ori încearcă să
atraga fonduri pentru secţia şi direcţia pe care o gestionează, iar pregatirea insuficientă a angajaţilor duce la
aceea ca nu sunt selectate cele mai optime soluţii pentru necesităţile entităţii publice. Este compromis
principiul de liberă concurenţă care conduce la compromiterea motivării urmatorului participant, şi anume
agentul economic.
III. Motivarea agenţilor economici este procesul prin care se încearcă atragerea agentului economic
în participarea la concurs şi oferirea ofertelor cele mai avantajoase, obiectivele acestei motivări sunt:
1. Stimularea agenţilor economici de a participa la concurs.
2. Stimularea agenţilor economici de a ofere ofertele cele mai avantajoase din punct de vedere
economic.
3. Stimularea agenţilor economici de a avea un comportament corect şi care se încadrează în cadrul
legal.
Pîrghiile care pot fi folosite de către autărităţi pentru a motiva agenţii economici sunt:
1. Asigurarea transparenţei în efectuarea procedurilor.
2. Prezentarea dovezilor privind capacitatea de plată a autorităţii publice.
3. Responsabilitatea penala a agenţilor economici.
4. Întocmirea documentaţiei de concurs cît mai corect şi cu specificarea clară a condiţiilor de
participare, cu solicitarea soluţiilor tehnice rezonabile.
5. Asigurarea condiţiilor contractuale rezonabile, şi cu clauze realiste.
Probleme care perturbează procesul de motivarea a operatorilor economici de a participa în procedile
de concurs sunt:
1. Pentru a cîştiga procedura de concurs unii agenţi economici apelează la cazurilor de corupţie.
2. Operatorii economici prezintă date eronate în procedura de concurs, pentru a micşora valoarea ofertei.
3. Operatorii economici pot oferi alte bunuri, servicii sau lucrari decît cele vizate în contract.
Toate aceste laturi negative în relaţia operator econimic şi autoritate publică, duce la defalcarea banilor
publici, la satisfacerea la un nivel calitativ mai mic sau insuficientă a necesităţilor autorităţii publice, sau
chiar la compromiterea activităţii acesteea, poate genera conficte de interese.
De aceea este important ca funcţia de motivaţie în cadrul sistemului de achiziţii publice să fie revizuită
şi să se efectueze modificări care ar ar permite sa se asigure o variaţie mai mică a elementelor participante în
proces.

Bibliografie:
1. Организация предпринимательской деятельности,Г.Л. Багиев, А.Н. Асаул
2. Legea nr. 96-XVI din 13 aprilie 2007, privind achiziţiile publice
3. Stiglitz (2000); Rosen (1999), for further explanation of thefirst two categories of government
activities; the redistribution of income, and the production of goods and services.
4. Achiziţiile publice: transparenţă sau opacitate?Raport de monitorizare, Fundaţia SOROS Moldova,
2009.

171
METODE EFICIENTE DE MANAGEMENT SPECIFICE SISTEMELOR DE
PRODUCȚIE

Ghenadie COVALCIUC, dr.conf. univ. Vasile MAMALIGA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Sistemele de fabricație moderne sunt foarte dependente de calculatoare, operează în societăți
concurențiale complexe și într-o lume sensibilă la mediul ambiant. Principiile şi practicile de management
sunt aplicabile pentru orice tip de organizație, motiv pentru care managementul este considerat o profesie
cu o aplicabilitate universală. El este o entitate distinctă, fiind diferit de activităţile sale funcţionale. Natura
funcțiilor este de „a face”, iar natura managementului este „cum să se facă” (un manager are nevoie de
aptitudini şi cunoştinţe pentru a face ceva). Managementul este considerat, de asemenea, un factor de
producţie, un sistem de activitate definit ca fiind un set de componente care lucrează ca un întreg. Metodele
de fabricație moderne pot fi rezumate în trei concepte: reducerea risipei/pierderilor, menținerea calității
produselor și accelerarea producției.

Cuvinte cheie: Sisteme de producere, LEAN, kanban, sistemul pull, JIT.

Introducere
Încă de la sfîrșitul anilor 1800 cînd a început să se dezvolte producția manufacturieră de autovehicule,
care se caracteriza prin producție manuală de foarte bună calitate, însă foarte costisitoare, cu o productivitate
foarte joasă și care era destinată uneii piețe segmentate, s-a simțit nevoia de trecere la producția în serie.
Astfel Henry Ford în anii 1930 a lansat producția în serie pentru automobile. Producția de serie se caracteriza
prin linii de asamblare unde lucrau muncitorii cu nivel jos de calificare, care reașizau sute de produse
identice de calitate mai joasă, însă cu prețuri mai accesibile pentru păturile sociale cu nivel mediu. Producția
în serie în toate domeniile a evoluat cel mai mult după anii 1980, astfel încît valoarea produselor pentru
client era dată de costurile reduse, accesibilitatea lor și de flexibilitatea înaltă a producătorilor de a produce
conform cerințor pieței. După anul 2000 valoarea produselor pentru client este dată de flexibilitatea
producției, de calitatea ridicată și timpul redus de execuție. Astfel spus dacă întreprinderile vor să
supraviețuiască într-o piață globală, comapniile trebuie să aibă profit, contracte reînoite și o creștere
economică. Pentru aceasta, întreprinderile trebuie să fie cele mai bune în asigurarea livrărilor produselor de
calitate, la prețuri competitive și la termene anterioare față de concurenți.
Termeni și noțiuni:
Pull-îndeplinirea întocmai a cererii clienților la costuri mai scăzute decît în cazul producției de masă, la
termenul solicitat.
Push-împingerea în piață a unui volum cît mai mare de bunuri, producție de masa, făra a corespunde
întocmai cerinței clienților.
Kanban- metodă de control a cantității de produse pe flux(prin organizarea unui sistem de carduri,
metode de semnalizare, stocuri tampon,...).
JIT- un sistem de producție care produce și se livrează doar cît este nevoie și doar în cantitatea necesară.
Ca metode de management propuse ar fi:
1. Lean Manufacturing în prezent cea mai importantă metodă de management pentru companiile de
producție.Conceptul de bază în Lean constă în definirea „valorii” pe care companiile o creează pentru clienții
săi, iar toate activitățile care nu adaugă valoare, dar care creează costuri, pot fi identificate ca „risipă”.
Potrivit filozofiei Lean este un management de producţie adâncit în filosofia de „eliminare completă a
deşeurilor”, implică toate aspectele legate de producţie. Datorită diversității mediilor de producție, nu există
un set unic de metode de management universal valabile care pot fi adoptate și aplicate pentru eficientizarea
managementului oricărui sistem de producție. Metoda se utillizează în corelație cu instrumentul calității “6
sigma”, are la bază sistemul de producție Toyota și este adaptată de Womack și Jones în 1995 pentru
comapniile vestice, referindu-se la capacitățile de bază reale, figura 1. Elementele producției LEAN.
Abordarea LEAN reprezintă un proces de gîndire în 5 principii:
 Specificarea valoriipentru fiecare familie de produse din punctul de vedere a clientului final.

172
 Identificarea tuturor activităților componente în cadrului lanțului de valoare pentru fiecare familie de
produse, eliminînd posibile activități care ar genera pierderi sau risipe.
 Ordonarea activităților creatoare de valoare într-o succesiune de flux de pași clar identificați.
 Odată ce fluxul de valoare a fost sabilit și introdus, fiecare client poate aplica sistemul de pull pentru a
trage produsul de pe fluxul de producție.
 După ce valoarea a fost specificată, activitățile creatoare de valoare identificate cele generatoare de
piederi eliminate, fluxul de valoare stabilit și introdus se poate trece la operaționalizarea procesului
și repetarea lui pînă cînd se atinge un nivel optim, în care valoarea lui este maximă fără pierderi.

Fig. 1. Elementele producției LEAN


sursa: Florina Cristina D. Filip Contributions on implementing the efficient management methods specific for
production systems

Implementarea principiilor LEAN a devenit o strategie de supraviețuire într-un mediu de producție în


care reducerea costurilor reprezintă o stare de fapt de piață.
2.Metoda Just in Time
Asociat cu metodele de management japonez, Just in Time (JIT), este o metodă bazată pe filozofia de a
se produce doar ceea ce este necesar, când este necesar, în cantitatea necesară, la termenul solicitat de către
client și la un preț cât mai redus. Just in Time are ca principal obiectiv reducerea sau eliminarea tuturor
formelor de risipă, reducerea timpului de producție și a stocurilor de materiale sau produse finite, pentru a
atinge cea mai bună calitate, cele mai mici costuri şi cele mai bune termene de livrare. Metoda JIT se
bazează pe Heijunka (nivelarea producţiei) şi trei principii/elemente esențiale figura 2 Principii specifice
producție JIT:

Fig. 2 Principii specifice producție JIT


sursa: Florina Cristina D. Filip Contributions on implementing the efficient management methods specific for
production systems

Aceste trei principii, nu se pot implementa fără principiul „zero greșeli”, acesta fiind baza pentru toate
celelalte principii Figura 3 Principiul „zero greșeli”

173
Fig. 3 Principiul „zero greșeli”
sursa: Florina Cristina D. Filip Contributions on implementing the efficient management methods specific for
production systems

3.Metoda Kanban
Cea mai cunoscută metodă de control al managementului sistemelor de producţie tip „pull” este Kanban-
ul. Acest concept, inițiat pentru sistemele de producție Toyota, a avut ca punct de plecare constatarea
tendinței operatorilor de a face supraproducție. Pentru evitarea acestei situații, s-a urmărit fundamentarea
unei metode de ordonare, care să permită realizarea doar a produselor solicitate, în cantitățile și la termenele
cerute de clienți. Din acest motiv, Kanban-ul se află în strânsă legătură cu metoda JIT, fiind adesea asociată
cu aceasta, această tehnică de managementul operational al productiei foloseşte carduri ataşate de
componente/containere pentru a monitoriza fluxul materialelor în fabrică. Cuvântul “Kan” în română
înseamnă “etichetă”, iar cuvântul “ban” înseamnă“singur=unic”. Deci Kanban se referă la “o singură
etichetă”.
Principiile de bază
Principii de funcționare ale “Sistemului Kanban”
• Respectarea contractului dintre Client şi Furnizor este asigurată prin circulaţia etichetei Kanban.
• Clientul se angajează să exprime cererile sale faţa de furnizor în funcţie de consumul său.
Furnizorul nu fabrică şi nu livrează clientului atâta timp cât nu a recuperat eticheta Kanban care
precizează numărul de piese de reaprovizionare şi care reprezintă ordinul de comandă al clientului.
Beneficiile Kanban
 Reducerea inventarului, deoarece componentele nu sunt livrate până nu este nevoie de ele se reduce
mult nevoia unui stoc mare şi al unui spaţiu de depozitare mare.
 Reducerea deşeurilor şi rebuturilor, cu Kanban componentele sunt fabricate doar când este nevoie de
ele, de aceea se elimină producerea componentelor în plus. Întrucât nu se produce în plus se reduc
deşeurile la tăiere şi rebuturile.
 Aduce flexibilitate în producţie, dacă se realizează brusc o cădere a cereri prin Kanban se asigură că
producătorul nu rămâne cu produse pe stoc. În acest fel se realizează o flexibilitate a producţiei de a
răspunde repede la noile cereri şi schimbări adică poate să producă oricând alte repere diferite de cel
produs până atunci, în funcţie de cerere. Kanban aduce flexibilitate şi în felul în care este folosită linia
de producţie. Liniile de producţie nu sunt fixate pe un singur produs ele pot produce cu schimbări
minore şi alte repere. Singura limită este dată de tipul de maşină, utilaje folosite şi priceperea
angajaţilor.
 Creşterea producţiei, fluxul Kanban (etichetele) se opreşte dacă apare o problemă de producţie. Prin
oprirea fluxului Kanban se observă imediat că a apărut o problemă şi permite rezolvarea acesteia cât mai
repede. Kanban reduce timpul de aşteptare prin realizarea unor stocuri mai accesibile şi ruperea
barierelor administrative. Prin aceasta rezultă o creştere a producţiei folosind aceleaşi resurse.

Concluzie
Aplicarea metodelor de management presupune utilizarea mai multor tehnici care nu formează însă o
trăsătură definitorie a metodei, ci sunt mijloacele de realizare practică a conceptelor și normelor unei metode
de management. Ca urmare a faptului că metodele și tehnicile de management se aplică pentru soluționarea
unor probleme cu caracter specific și nu general, ele se deosebesc de sistemele de management. Prin
aplicarea metodelor eficiente de management specifice sistemelor de producție se urmărește, printre altele
figura 4

174
Fig. 4 Principiile aplicării metodelor de management specifice sistemelor de producție

În companiile pentru care reducerea la minimum a timpului de producţie este o prioritate strategică
absolută, ca sursă de avantaj competitiv, una dintre cele mai de utilizate metode de eficientizare a
managementului sistemelor de producție este metoda Lean Manufacturing, prin care se urmărește eliminarea
în mod semnificativ a nivelului de risipă şi muncă ineficientă. Una dintre cele mai eficiente companii de
producţie din lume, care stabileşte standardul pentru cele mai bune practici în Lean Manufacturing, este
compania Toyota. Ideal pentru managementul oricărui sistem de producţie este sincronizarea cu tactul
clientului și prelucrarea după principiul curgerii cu un lot de piese format dintr-o singură bucată. Realizarea
unei producţii continue, unde piesele sunt produse conform cerințelor clientului şi care trec fără oprire la
următorul proces, necesită implementarea unui sistem de tip „pull”, care desemnează:
– materialul este tras și nu împins prin sistem (flux de tragere);
– sistemul impune disciplină în respectarea regulilor folosite pentru a semnala
nevoia de material (cartele Kanban).
Prin stabilirea unor reguli standard pentru trecerea de la managementul stocului la managementul
fluxului, se obține eficientizarea circuitului logistic. Astfel, funcționalitatea îndelungată a managementului
specific sistemelor de producție și îmbunătățirea continuă, poate fi asigurată prin audit-uri la supermarket-
uri, trasee și cartele Kanban. Prin trecerea de la managementul orientat către încărcarea procesului la
managementul sistemelor de producție orientat către comenzile clientului și pe realizarea doar a ceea ce este
necesar, pot fi îndeplinite următoarele obiective măsurabile:

15% și reducerea timpilor de producție cu 70%


îmbunătățirea planificării și gestionării proceselor, schimbarea strategiei
de orientare a managementului sistemelor de producție (de la încărcarea procesului spre orientarea pe
comenzile clientului), dezvoltarea și implementarea unui management eficient al sistemelor de producție,
dezvoltarea unei structuri de îmbunătățire continuă a managementului sistemelor.

Bibliografie
1.Abrudan, I., Cândea, D., “Manual de inginerie economică: Ingineria şi managementul sistemelor de
producţie”. Editura “Dacia”, Cluj-Napoca, 2002.
2. Allen, J., Robinson, C., Stewart, D., “ Lean Manafacturing –a plant floor guide” Society of Manufacturing
Engineers 2001

175
ROLUL MANAGEMENTULUI PERFORMANŢEI
ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERII

Igor CUCER, Demian UŞANLÎ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Rezumat: Scopul articolului este de a analiza diferite opinii despre rolul managementului performanţei în
cadrul întreprinderii. După o analiză a opiniilor experţilor în domeniul dat am ajuns la concluzia că
performanţele sunt staţionate doar la nivel de obiective şi nu se depun eforturi vizibile pentru ca acestea să
devină realitate cu consecinţe benefice asupra evoluţiei angajaţilor din cadrul întreprinderii.

Cuvinte cheie: creativitate, managementul performanţei, inventare, îmbunătăţirea performanţelor.

Managementul performanţei este un proces de management care are ca scop creşterea performanţei
întreprinderii prin dezvoltarea performanţei individuale şi de echipă. La nivel individual poate fi privit ca un
„contract” între manager şi angajat privind realizarea obiectivelor comune defalcate din obiectivele
întreprinderii, respectiv realizarea sarcinilor care revin fiecăruia în acest scop.
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române [2], termenul de performanţă cunoaşte trei
semnificaţii înrudite. Prima echivalează cuvântul performanţă cu acela de „rezultat obţinut de cineva într-o
întrecere sportivă”. Prin extinderea cadrului de referinţă, acelaşi cuvânt dobândeşte şi sensul de „realizare
deosebită într-un domeniu de activitate”, precum şi de „cel mai bun rezultat obţinut de un sistem tehnic, de o
maşină, de un aparat etc.”.
După cum se observă, definiţia de dicţionar încadrează de la bun început termenul în sine în categoria de
excelenţă (a se vedea în această privinţă determinanţii „cel mai bun”; „deosebit de bun”; „deosebit”).
În accepţiunea modernă evaluarea performanţelor a devenit o parte componentă a unui sistem extrem de
complex, numit managementul performanţei.
Managementul performanţei reprezintă suma intervenţiilor strategice care influenţează pe termen lung
activitatea întreprinderii, ducând la îmbunătăţirea rezultatelor economice. De fapt, este un ansamblu de
acţiuni gândite special pentru a îmbunătăţi rezultatele angajaţilor, departamentelor şi ale întregii
întreprinderi. (figura 1)

Rezultatele
Rezultatele întreprinderii
Rezultatele departamentelor
angajaţilor

Fig. 1 Rezultatele întreprinderii

Rezultatele întreprinderii sunt determinate de rezultatele angajaţilor şi de rezultatele departamentelor.


Ca element al acestui sistem de management, evaluarea performanţelor reprezintă o analiză periodică
retrospectivă a rezultatelor obţinute ca urmare a derulării strategiilor propuse.
Pe lângă evaluare, managementul performanţei mai cuprinde: definirea rolurilor fiecărui
departament/angajat, stabilirea indicilor de performanţă (ce anume defineşte performanţa); a standardelor
de performanţă (care este nivelul optim care indică performanţa); comunicarea rolurilor, indicilor şi
standardelor şi, nu în ultimul rând, asigurarea unui mediu propice reuşitei.
Dificultăţile care planează asupra acestor demersuri rezidă în însăşi dificultatea de a defini conceptul de
performanţă. Este performanţă un comportament care duce la rezultate bune sau reprezintă chiar rezultatele,
efectele acestor comportamente? Un management eficient al performanţelor având la bază atât indici
comportamentali cât şi rezultatele aşteptate, asumate şi obţinute.

176
Beneficiul adus de un sistem eficient de management al performanţei este reprezentat chiar de
performanţe.
În general se consideră că lipsa de performanţe ale unei întreprinderi se datorează exclusiv angajaţilor
acesteia. Există însă o serie de factori interni şi externi care pot perturba realizările unei întreprinderi,
precum: mediul organizaţional (exista întreprinderi relaxate şi companii paranoice al căror mediu blochează
iniţiativa individuală şi implicit reuşita), stilul de management practicat (cel dictatorial generează mai puţine
realizări decât cel democratic), mediul social-economic în care activează compania (când contextul economic
este propice, evident că este mai uşor să fi performant), concurenţa directă şi indirectă (cât este de
numeroasă, de agresivă, care este poziţionarea acesteia). De aceea, managementul performantei trebuie să
constituie o preocupare permanentă a întregii echipe manageriale şi nu doar a departamentului de resurse
umane şi trebuie să aibă întotdeauna în vedere contextul general, nu doar elemente punctuale.
Managementul performantei este un demers îndreptat spre viitor, spre dezvoltare.
Scopul managementului performanţelor este de a:
 optimiza rezultate, nu de a penaliza angajaţii sau departamentele;
 îmbunătăţi activitatea angajaţilor pe termen lung, nu de a-i motiva pe termen scurt;
 spori productivitatea.
Rolul managementului performanţei este acela de a sprijini organizaţia în atingerea obiectivelor
strategice.
Perspectiva managementului performanţei este aceea conform căreia ,, Prioritatea în managementul
performanţei nu o constituie evaluarea rezultatelor cât feedback-ul continuu şi permanenta remediere a
problemelor în vederea atingerii obiectivelor.” [McNamara].
Jon McKenzie în cartea sa Perform or Else: From Discipline to Performance [6] accentuează la rândul
său importanţa feedbackului în măsurarea, analizarea şi modificarea performanţei unui întreg sistem în
funcţie de datele oferite de subcomponentele sale şi de mediul înconjurător insistând asupra posibilităţii ca
ceea ce la un moment dat reprezintă output să devină mai târziu input. Acelaşi autor vorbeşte de performanţa
organizaţională ca fiind prezentă nu doar la nivelul evaluării resurselor umane (abordare care de altfel
prevalează în literatura de specialitate tocmai datorită accentului pus de managementul performanţei pe
interrelaţionarea indivizilor), ci şi la nivel tehnic. Printr-o asemenea abordare, organizaţia este implicit văzută
ca un sistem deschis, aflat în continuă transformare şi adaptare în funcţie de condiţiile externe şi interne.
Astfel, cuvintele cheie definitorii pentru acest tip de management sunt creativitate, inovare, inventare şi
reinventare. În asemenea condiţii, întreprinderile trebuie să fie într-o permanentă stare de alertă în privinţa
propriei performanţe, a cerinţelor celor pe care îi deservesc şi a competitorilor, astfel încât „Chiar şi pentru
guverne şi organizaţiile non- profit se pune din ce în ce mai mult accentul pe eficienţă ... într-o vreme în care
se solicită tot mai mult derularea activităţilor cu aceeaşi precizie specifică derulării unei afaceri.
În concluzie, orice discuţie asupra managementului performanţei organizaţionale trebuie să aibă în
vedere rolul acestuia în îndeplinirea obiectivelor strategice ale întreprinderii, ideea de ciclicitate a etapelor,
precum şi accentuarea eficienţei activităţilor derulate.

Bibliografie

1. Alecxandrina Deaconu, Simona Podgoreanu, Lavinia Rasca, Factorul uman şi performanţele


organizaţiei, Editura Ase, Bucureşti, 2004.
2. Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, 1996.
3. http://en.wikipedia.org/wiki/Performance_management.
4. http://www.acumenintegrat.com/ro/section/managementul-performantei/introducere-i53.html.
5. http://www.managementhelp.org/emp_perf/emp_perf.htm.
6. McKenzie, J. Perform or Else: From Discipline to Performance Routledge, Routledge, 2001.
7. Oxford Advanced Learner’s Dictionary, Oxford Universitz Press, 2000.

177
TEORIILE ANTREPRENORIATULUI ȘI ALE FACTORILOR DE
PRODUCȚIE

Petracov Igor, st. gr. IMCM 121


Conducător ştiinţific: lect. super. Odainîi Dumitru

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producției , executare a lucrărilor și prestare a


serviciilor, desfașurata de cetațeni și de asociațiile acestora în mod independent,din proprie inițiativa, în
numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor patrimonială, cu scopul de a-și asigura o sursă
permanentă de venituri. Obiectul antreprenoriatului reprezintă în primul rând, activitatea inovaţională
(cercetări, prognoze, elaborări), şi în al doilea rând, executarea funcţiunilor întreprinderii (funcţiunea de
producere, financiară, personal etc.). Scopul activităţii antreprenoriale – producerea şi propunerea pe piaţă
a acelor produse sau servicii, la care există cerere şi care aduce întreprinzătorului profit.

Cuvinte-cheie: afacere, marketing, planificare, contabilitate, management, întreprindere, investiții, profit.

1. Activitatea de antreprenoriat – esenţa şi condiţiile realizării.


Activitatea de antreprenoriat este o trăsătură specifică a economiei de piaţă care se bazează pe
libertatea economică a producătorului în primul rînd. În orice ţară acest tip de activitate se bazează pe un şir
de legi şi acte normative elaborate de guvern. În Moldova această legislaţie este alcătuită din legea despre
activitatea de antreprenoriat şi întreprindere, legea despre proprietate, legea despre falimentare ş.a.
Esenţa activităţii de antreprenoriat constituie procesul de iniţiere şi realizare a procesului de producţie
din numele persoanei pe propriul cont, pe responsabilitatea materială şi riscul personal cu scopul de a obţine
profit. Obiectul activităţii de antreprenoriat prezintă orice tip de activitate gospodărească care este prevăzută
de lege.
Subiectul activităţii de antreprenoriat este individul, un grup de indivizi sau statul.
Activitatea de antreprenoriat de obicei formal se înregistrează în registre speciale care sînt duse de
Camera de înregistrare. După înregistrarea întreprinderii firma în cauză primeşte codul fiscal al ei şi dreptul
de a deschide cont în bancă. Registrele dau posibilitate întreprinzătorului:
- De a culege informaţii referitoare la numărul de firme, dimensiunile lor, capitalul utilizat, volumul
producţiei care există în piaţa respectivă.
- De a determina segmentul pieţei neocupat de alte firme.
- De asigurarea garanţiei realizării contractelor respective încheiate de către persoanele în cauză.
- Pentru stat este sursă de acumulare a datelor statistice necesare pentru a face o analiză şi previziune
economică.
Antreprenorul îndeplineşte funcţiile:
 Organizează procesului de producţie, înfăptuirea, dirijarea lui, prognoza situaţiei economice a
întreprinderii.
 Îşi asumă funcţia de risc care poate contribui la ridicarea profitului întreprinderii.
 Exercită funcţia de inovator în producţie, aplică metode noi şi tehnologii noi.
Antreprenoriatul are următoarele obligaţii: să respecte regulile pieţei în condiţiile liberei concurenţe,
drepturile, interesele legitime ale consumatorului; să asigure calitatea convenită a mărfurilor fabricate.
Subiecţii activităţii de antreprenoriat sînt:
 Un individ (cetăţean al ţării sau orice alt cetăţean străin).
 Un grup de indivizi.
 Statul.
Formele activităţii de antreprenoriat:
- individuală;
- colectivă sau de grup;
- de stat.
Trăsătura specifică a proprietăţii de antreprenoriat este realizarea ei folosind diferite inovaţii, invenţii şi
raţionalizări ale progresului tehnico-ştiinţific.

178
2. Întreprinderea: sistemul relaţiilor economice realizate în cadrul întreprinderii. Management şi
marketing – rolul lor în activitatea firme.
Orice activitate de antreprenoriat se desfăşoară în cadrul întreprinderii. Întreprinderea este un sistem
relativ izolat de relaţii social-economice şi tehnologice care se manifestă sub formă de producător al
bunurilor şi serviciilor. Relaţiile social-economice apar în cadrul întreprinderii în legătură cu angajarea forţei
de muncă la lucru şi remunerarea ei. în legătură cu unirea forţei de muncă, cu mijloacele de producţie în
procesul muncii, cu privire la crearea condiţiilor de muncă în legătură cu ridicarea productivităţii muncii cu
privire la crearea condiţiilor de trai şi de odihnă al lucrătorilor.
Relaţiile tehnologice apar între lucrătorii unei întreprinderi în dependenţă de efectuarea procesului
tehnologic de producţie. Aceste relaţii sînt dictate de specializarea şi calificarea lucrătorilor. Întreprinderea
devine relativ izolată reieşind din următoarele cauze:
- Libertatea formelor de producţie face ca orice întreprindere să decidă de sine stătător ce, cum, de ce
calitate, cantitate şi preţ să producă marfă.
- Sistemul de gospodărire în care intră întreprinderea într-o economie naţională reprezintă un tot întreg,
de aceea rezultatele activităţii unei întreprinderi depinde de rezultatele activităţii unei altor
întreprinderi (legea dintre furnizorii şi consumatorii factorilor de producţie).
Întreprinderile se clasifică, reieşind din următoarele criterii:
 Tipul procesului de producţie care se desfăşoară în cadrul întreprinderilor. Aici deosebim întreprinderi
care aparţin diferitor ramuri ale economiei:
- industriale;
- agricole;
- de comerţ;
- de transport ş.a.
 După dimensiunile întreprinderilor (numărul angajaţilor, volumul capitalului utilizat) deosebim:
- întreprinderi mici;
- întreprinderii medii;
- întreprinderi mari;
- întreprinderi foarte mari.
 După forma de proprietate avem formele organizatorico-juridice de activitate ale antreprenoriatului:
- întreprindere individuală;
- întreprindere privată;
- întreprindere în arendă;
- întreprindere mixtă;
- întreprindere de stat;
- întreprindere municipală;
- societate pe acţiuni;
- societăţi cu răspundere limitată;
- cooperative.
Fiecare din aceste întreprinderi se deosebesc după forma de organizare a procesului de producţie, de
planificare a lui; de conducere şi de control.
Specificul în funcţionarea şi organizarea diferitor forme ale activităţii de antreprenoriat şi
întreprindere. În fiecare întreprindere are loc realizarea procesului de producţie cu ajutorul factorilor de
producţie. Există: a) factori de producţie materiali (pămîntul şi capitalul); b) factori de producţie umani
(munca, abilitatea de antreprenoriat).
În secolul al XX-lea una din problemele de bază devine procesul de realizare a mărfurilor pe piaţă.
Atunci şi apare teoria de marketing, teorie care se ocupă cu toate procesele prin care trece marfa în sfera de
circulaţie. Marketingul este o activitate specifică a indivizilor care presupune satisfacerea cerinţelor
consumatorului prin intermediul pieţei.
Există următoarele principii ale marketingului.
 Cunoaşterea pieţei, adică cercetarea cerinţelor consumatorilor, a ofertei de piaţă, nivelul preţului,
calitatea mărfii, metodele de distribuire a bunurilor.
 Acomodarea la condiţiile schimbătoare ale pieţei. Această acomodare se face în dependenţă de
schimbările care au loc în conjunctura pieţei.
 Influenţa asupra pieţei – crearea cererii, menţinerea ei, schimbarea ei prin intermediul publicităţii.
Tactica de marketing prevede o totalitate de metode şi procedee pe care le utilizează întreprinderea
într-o anumită perioadă de timp pe piaţă.

179
De obicei, tactica de marketing depinde mult de schimbarea cererii consumatorilor şi este îndreptată
spre crearea, menţinerea, stabilizarea sau lichidarea cererii.
Asupra tacticii de marketing influenţează informaţia cu privire la ciclul de viaţă al mărfurilor.
Deosebim următoarele faze ale ciclului de viaţă al mărfii:
 Perioada zero în cadrul căreia se face proiectarea mărfii şi apar primele exemplare de marfă şi se
studiază cererea consumatorilor.
 Perioada de lansare a mărfii pe piaţă – oferta de marfă nu este prea mare, preţul se află la nivelul
preţului de producere şi are loc reclama intensivă a mărfii.
 Faza de creştere – oferta se măreşte, creşte preţul; cresc profiturile şi se face intensiv reclama.
 Perioada de maturitate – oferta se opreşte la un anumit nivel optimal, preţul se stabilizează şi
profiturile cresc, dar cu un tempou mai lent. Se începe perfecţionarea mărfii şi se efectuează o
reclamă de menţinere.
 Perioada declinului – cererea consumatorilor se micşorează brusc, scade preţul, se micşorează
profiturile; se micşorează oferta, se perfecţionează calitatea mărfii, se introduc servicii suplimentare,
se face reclamă intensivă.
Strategia de marketing este realizarea scopului final, adică satisfacerea cererii consumatorului.
Managementul este o ştiinţă care include analiza mediului social şi cultural pentru a asigura
concordanţa dintre metodele utilizate în atingerea obiectivelor organizaţiei şi valorilor societăţii respective.
Ca funcţie managementul defineşte grupul de oameni responsabili în direcţionarea unei organizaţii.
Există următoarele funcţii:
 Previziunea – ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele
obiective ale firmei, precum şi resursele şi principalele mijloace necesare pentru realizarea lor.
 Organizarea – ansamblul proceselor de conducere prin intermediul cărora se divizează activitatea,
stabilindu-se sarcini corespunzătoare. Organizarea presupune gruparea după criteriul de
funcţionalitate şi eficienţă a sarcinilor şi delegarea responsabililor necesară pentru îndeplinirea lor.
 Coordonarea – ansamblul proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile şi acţiunile
personalului firmei şi ale subsistemelor sale în cadrul previziunii şi sistemului organizatoric
stabilite anterior.
 Antrenarea – cuprinde ansamblul proceselor de muncă prin care se determină ca personalul firmei
să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionale pe baza luării în considerare a
factorilor care îl motivează.
 Controlul – ansamblul proceselor prin care performanţele firmei, subsistemul şi componentele
acestuia sînt măsurate şi comparate cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial în vederea
eliminării deficienţelor constatate.

3. Reproducţia individuală: circuitul şi rotaţia resurselor investiţionale ale întreprinderii.


În cadrul unei întreprinderi capitalul se află într-o mişcare permanentă, trecînd consecutiv prin trei
stadii şi transformîndu-se din formă bănească, cu care îşi începe circuitul, în mijloace de producţie; apoi în
bunuri finite, în marfă, care, fiind realizată, se transformă din nou în bani. Astfel, stabiile prin care trece
capitalul în mişcarea sa sînt: 1) aprovizionarea; 2) producţia; 3) desfacerea. La fiecare stadiu capitalul
“îmbracă” o formă specială:
I – bani (B);
II – capital productiv (P);
III – marfă (M).
Folosind simbolurile prezentate mai sus, mişcarea capitalului poate fi reprezentată în felul următor:
,
unde B1 sînt banii investiţi iniţial şi surplusul de bani însuşit sub formă de profit, dobîndă, rentă.
Deci, reproducţie individuală constă în mişcarea permanentă, sub formă de circuit a capitalului
întreprinderii.

4. Rezultatele economice ale activităţii întreprinderii. Cheltuielile de producţie şi clasificarea lor.


Costul de producţie reprezintă totalitatea cheltuielilor pe care producătorul le efectuează pentru
fabricarea şi vînzarea bunurilor economice.
Structura costului de producţie cuprinde o întreagă varietate de cheltuieli, care pot fi grupate după
natura lor, în trei mari categorii:
 cheltuieli materiale;
 cheltuieli de muncă;

180
 cheltuieli generale.
Costul contabil cuprinde cheltuielile pe care le face întreprinderea pentru achiziţionarea factorilor de
producţie de la alţi agenţi economici, adică costurile explicite, precum şi amortizarea, cheltuieli care sînt
reflectate în evidenţa contabilă a întreprinderii.
Costul economic este un concept mai larg decît costul contabil, deoarece, pe lîngă costul explicit, el
mai cuprinde şi cheltuielile factorilor proprii (costuri implicite), dar care nu sînt reflectate în evidenţa
contabilă, cum ar fi: pămîntul şi clădirile care aparţin întreprinderii date, consumul de muncă al
proprietarului, dobînzile care se cuvin pentru folosirea capitalului propriu.
În teoria contemporană profitul este considerat un venit ce constituie o recompensă pentru “abilitatea
întreprinzătorului”, adică pentru capacitatea acestuia de a-şi asuma riscul unei afaceri oarecare.
Funcţiile profitului în economie sînt numeroase:
1) Profitul este însuşi “motorul” activităţii economice.
2) Profitul este sursa principală de autofinanţare a întreprinderilor.
3) Profitul este un instrument de control al eficacităţii activităţii economice a întreprinderii.
4) Profitul este un indicator sintetic al activităţii economice.
5) Profitul este sursă de venit pentru Bugetul de Stat.

Bibliografie

1. Larisa Bugaian, Valentina Catanoi, Ala Cotelnic. Antreprenoriat: Inițierea afacerii. Chişinău, 2010.
2. Informaţii utile privind înregistrarea şi finanţarea întreprinderii. Organizaţia Internaţională pentru
Migraţie, Misiunea în Moldova. Chişinău, 2008.
3. Chircă, Sergiu. Evoluţia reformelor economice (de la economia planificată la cea de piaţă). Chişinău:
Ed. Litera, 2000.
4. Ciucur, Dumitru. Economie: manual universitar. – Bucureşti: Ed. Economică, 1999.
5. Ilie V. Gestiunea financiară a întreprinderii. Editura Meteor Press, 2007.
6. Базылев Н.И. Экономическая теория. - Минск: Экоперспектива, 2002.

181
PROBLEMA CALIFICARII PERSONALULUI ÎN CADRUL SISTEMELOR
DE PRODUCȚIE MULTINAȚIONALE. SITUAȚIA DIN RM.

Vladimir NANI, Demian UȘANLÎ

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Noua conjunctură a economiei globale impune și noi modalități de gestiune a întreprinderilor.
Împreună cu resursele utilizate în cadrul sistemelor de producție, întreprinderile pierd caracterul național,
devenind multinaționale. Aceste sisteme de producție globale tind să-și maximizeze productivitatea cu scopul
obținerii unor profituri cît mai mari, iar prin dezvoltarea continuă a tehnicii și tehnologiilor utilizate în
sistemele de producție se tinde spre înlocuirea factorului uman cu mașini ce asigură o productivitate mai
mare. În acest context calificarea personalului utilizat în cadrul sistemelor de producție moderne devine o
problemă cît se poate de actuală, iar înlocuirea personalului necalificat cu mecanisme robotizate ce asigură
o productivitate mai înaltă devine o problemă de timp, pînă cînd costurile de utilizare a forței de muncă
necalificate nu vor fi mai înalte decît costurile de utilizare a noilor tehnologii.

Cuvinte cheie:Globalizarea economiei, Calificarea resurselor umane.

Sistemele de producție multinaționale. Sistemele de producție multinaționale pot fi caracterizate ca


niște efecte evidente și totodată ca niște caracteristici de evidențiere a noii conjuncturi economice globale.
Complicat fiind să determinăm locul și rolul înreprinderilor muntinaționale în procesele ce se derulează pe
scena economică mondială, trebuie totuși să ajungem la concluzia că efectele lor asupra economiilor
naționale nu au întotdeauna un sens pozitiv. Sistemele de producție ce au depășit hotarele țărilor de baștină
se dezvoltă în continuare căutînd resurse de producție mai puțin costisitoare și piețe noi de desfacere. În
această căutare ele se ciocnesc cu economii naționale cu grad de dezvoltare avansat, cu potențial mare de
cumpărare a mărfurilor și serviciilor, și cu cele puțin dezvoltate, dar bogate în resurse umane puțin
costisitoare. Utilizarea acestor aspecte în sensul creșterii eficienței, a volumului de vînzări, reducerii
costurilor de producție și a majorării profitului este acel scop strategic și existential pentru care
întreprinderile multinaționale depășesc hotarele zonelor economice deja asimilate. Prin urmare economiile
naționale devin un element component a unei economii globale iar, resursele deținute, pierzînd caracterul
national, devin patrimoniul întregii umanități.

Calificarea muncii în lumina reducerii costurilor de producție și a tehnologiilor noi. În condițiile


economiei de liber schimb poate supraviețui doar acel mecanism economic care atinge un nivel mai mare al
productivității muncii decît cel deja existent. Din cauza necesității majorării permamente a productivității
muncii sunt rapid dezvoltate relațiile de muncă, care la rîndul lor generează creșterea calificării muncii în
zonele economice aplicate. Paradoxul acestei legități constă în faptul că dezvoltarea continuă a tehnicii și
tehnologiei tinde spre înlăturarea factorului uman din procesele de producție organizate. Astfel forța de
muncă masiv necalificată trece în forță de muncă calificată dar la volum redus (exemplu bun pot fi fabricile
și uzinele mari unde majoritatea procedeelor de producere sunt efectuate de roboți sau conveere robotizate).
Foța de muncă necalificată rămîne a fi utilizată doar în cazul în care costul utilizării ei este mai redus decît
costul tehnologiilor performate. Pînă atunci problema reducerii costurilor de producție în scopul majorării
profitului impune utilizarea masivă a resurselor umane necalificate din cauza costului redus.
Este important să înțelegem că utilizarea resurselor umane necalificate cu tendința dezvoltării și a
calificării acestestora poate duce la nerentabilitatea utilizării lor. Creșterea calificării forței de muncă duce la
creșterea imediată a cerințelor salariaților prin efect la creșterea consumurilor de producție și scăderea
profitului. Atunci cînd ponderea salariului muncitorilor din cheltuielile totale raportate la veniturile din
vînzări este mică, creșterea salariului nu prezintă un pericol major pentru un sistem de producție. Altfel este
situația în cazul în care sistemul de producție utilizează masiv forța de muncă necalificată din cauza costului
redus al acesteia. În acez caz creșterea nivelului de remunerare a muncitorilor va afecta esențial volumul
costurilor totale de producție iar prin urmare și profitul generat. Astfel sistemele de producție ce utilizează
masiv forța de muncă ieftină nu sunt cointeresate în ridicarea calificării muncitorilor direcți încadrați în
procesul de producție. Menținerea nivelului curent de salarizare a muncitorilor direcți prezintă un interes
primordial pentru un sistem ce utilizează masiv forța de muncă ieftină.

182
La momentul de față companiile multinaționale își concentrează centrele de producție în țările puțin
dezvoltate unde nivelul de remunerare este considerabil mai mic decît cel existent în regiunea economică
unde se realizează produsul finit. Impactul acestei concentrări asupra economiei regionale poate fi
caracterizat, prin prisma celor spuse mai sus, ca puțin pozitiv. Desigur tehnologiile avansate aduse în
regiunea economică în curs de dezvoltare de către investitorii străini, creează efectul creșterii calificării forței
de muncă în urma creșterii nivelului relațiilor de muncă, doar că acest efect are loc doar la nivelul
managementului care gestioneaza sistemul la toate nivelele, și atinge puțin calificarea personalului direct. De
cele mai multe ori managementul de vîrf și parțial cel mijlociu devine mobil și se deplasează dintr-o țară în
alta în dependență de proiectele necesare de administrat. Țara în care se deschide un astfel de proiect
contribuie doar cu spații, forță de muncă ieftină și managementul de jos (necesar pentru a comunica mesajele
și instrucțiunile muncitorilor direcți în limba de baștină). În acestă situație pontențialul creșterii calificării o
au doar lucrătorii din rîndul celor ce administrează procesele la nivelul de jos. Atunci cînd un astfel de
angajat este destul de calificat și se manifestă ca un lucrător capabil și devotat companiei, el se promovează
în rîndul managementului de mijloc și devine mobil pierzînd astfel legătura directă cu spațiul economic din
regiunea de baștina. Din acest moment acești lucrători servesc interesele companiei, țara de origine fiind un
factor secundar.
Aici este important să înțelegem că companiile multinaționale nu aduc prosperitate și creștere
economică în regiunele economice unde sunt deschise noile proiecte. Scopul acestor companii este să
utilizeze la maxim potențialul economic regional, care în combinație cu tehnologiile avansate și existența
unei piețe de desfacere asigură compania cu supraprofituri și un viitor durabil pe scena economică mondială.

Principiul separării regionale a etapelor de producere și circulația resurselor umane calificate.


Sistemele de producție multinaționale utilizează pe larg principiul separării regionale a etapelor de producție.
Acest principiu prevede utilizarea separată a priorităților tehnico-economice oferite de diferite regiuni
economice din spațiul mondial. Un produs oarecare, la momentul de față, se produce parțial în mai multe țări
de pe diferite continente (exemplu relevant poate fi industria constructoare de autovehicule, cînd fiecare
parte componentă a unui automobil se produce în diferite regiuni economice). Astfel în fiecare centru de
producere este efectuată doar o parte componentă a produsului finit, iar asamblarea tuturor părților se
efectuează sau în țara de origine a mărcii comerciale (ca exemplu pot servi automobilele Mercedes) sau într-
un centru autorizat din altă regiune economică ( automobilele Renault asamblate în Federația Rusă). Acest
fenomen are loc din cauza rentabilității economice ridicate ce reiese din utilizarea potențialului economic din
fiecare regiune separată. Unele regiuni economice se caracterizează prin costul redus al forței de muncă
altele prin-un parc industrial modern capabil să prelucreze piese cu un nivel avansat de precizie. Utilizarea
rațională a acestor caracteristici alături de costul relativ mic pentru operațiunile logistice face acest mecanism
cu mult mai rentabil decît în cazul în care tot sistemul de producere este concentrat într-o singură zonă.
Aplicarea principiului sus menționat în practică asigură circulația internațională a resurselor umane
calificate. Calificarea profesională alături de caracteristicile personale și devotamentul pentru scopul comun
al companiei transformă resursele umane calificate într-o resursă cu valoare înaltă, greu de înlocuit cu altă
resursă mai puțin pregătită. Din acest motiv potențialul uman este folosit la maxim, cadrele calificate devin
conducători de proiecte și lucrători de suport pentru proiectele deschise în diferite colțuri ale lumii.

Locul RM în cadrul sistemelor de producție multinaționale. Republica Moldova fiind o țară cu o


economie în curs de dezvoltare și nivel de trai mai jos decît cel existent în zonele economice alăturate,
prezintă un interes direct pentru companiile multinaționale din spațiul economic european. La momentul de
față deja există mai multe centre de producție, filiale ale companiilor mari europene, ce activează în mun.
Chișinău (Leoni), or. Ungheni (Lear Corporation), mun. Balți (Draexlmaier). La momentul de față se
planifică deschiderea unei filiale mari a companiei Leoni în or. Strășeni ( în 2015). Activitatea acestor
companii se caracterizează prin toate aspectele sus menționate, fiind un exemplu reprezentativ de utilizare a
foței de muncă ieftine în scopul maximizării profitului. Din cauza orientării resurselor umane existente spre
munca în afara țării aceste companii se confruntă cu o fluiditate înaltă a personalului ( în jur de 40% pe an),
dar și în acest context utilizarea resurselor umane necalificate din RM generează costuri cu mult mai reduse
decît utilizarea personalului din regiunile economice europene.

Bibliografie
1. Ovidiu Hurduzeu. Economia libertății. Editura Logos. București 2009
2. www.leoni.com

183
ALIAJE CU MEMORIE A FORMEI -AMF

Grigore ROȘCA, st. gr. TCM 121; Petru DELIMARCU, st. gr. TCM 121
Conducător ştiinţific:, dr., conf. univ. Valeriu ȘAUGA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Aplicatii ale AMF au inceput să apară în deceniul al VII-lea, odata cu descoperirea Nitinolului.
De atunci, cifra de afaceri cu AMF s-a marit continuu. In functie de rolul pe care il joaca, aplicatiile AMF
se impart in patru categorii: cu revenire libera, cu revenire retinuta, cu producerea de lucru mecanic sau cu
functie de activatori si cu pseudoelasticitate.

Cuvinte cheie: aliaje cu memorie, domeniu martensitic, aliaj Ti-Ni-Fe.

1. Introducere
Forma efect de memorie este un fenomen fizic care duce la recuperarea formei originale prin variația
temperaturii după ce materialul a fost deformat dincolo de limita sa de elasticitate . Aliajele care prezintă
această caracteristică sunt cunoscute ca materiale inteligente (reprezentate în tabelul 1).
Tab. 1. Aliaje cu proprietăți de memorie a formei, [1].

Aliajele care au proprietati de memorie a formei


Compozitia Transformari
Aliaje Procent de masă Temperatura (Celsius)
Ag – Cd 44/49 % -190 -50
Au – Cd 46.5/50 % 30 - 100
Cu - Al – Ni 14/14.5 % -140 - 100
Cu – Sn aprox. 15 % -120 - 30
Cu – Zn 38.5/41.5 % -180 -10
Cu - Zn - (Si,Sn,Al) puțin wt.% de (Si, Sn,Al) -180- 200
In – Ti 18/23 % 60 - 100
Ni – Al 36/38 % -180 - 100
Ni – Ti 49/51 % -50 - 110
Fe – Pt approx. 25 de la% Pt aprox. -130
Mn – Cu 5/35 de la % Cu -250 - 180

Aplicații tehnologice ale acestor aliaje sunt direct legate de studiul proprietăților lor mecanice și
structurale. Există mai multe proprietăți mecanice care pot fi menționate. În acest studiu relația dintre efectul
de parametri structurali privind proprietățile mecanice și de recuperare a formei vor fi prezentate prin
analiza probelor supuse la cicluri de formare folosind testul de compresie.

2. Aplicații cu revenire liberă a AMF


In aceste aplicatii, singura functie a AMF este de-a produce miscare si deformatie. Exemplul tipic de
comportament la revenire libera, al unui aliaj cu
memorie, a fost sintetizat in (fig 1), pentru un aliaj Ti-
Ni-Fe Totodata se poate urmari influenta alungirii totale
(εt) asupra alungirii recuperate (εr) si a amneziei (εp). La
proiectarea aplicatiilor cu revenire libera, se urmaresc, in
primul rand, miscarea maxima disponibila şi deformatia
necesara pentru atingerea acestui maxim. Dupa cum s-a
mai mentionat, miscarea maxima este de 8% pentru
aliajele pe baza de Ti-Ni si de 5-6% pentru celelalte
AMF. O alta problema deosebita o reprezinta diferenta
Fig. 1. Curbe izoterme tensiune-alungire, dintre comportarea de memoria formei proiectata si cea
caracteristicile domeniului martensitic (T1) si celui
austenitic (T2) folosite in metodologia de proiectare.
184
reala. In figura 1 s-au prezentat doua curbe izoterme tensiune-deformatie, folosite in metodologia de
proiectare, pentru doua temperaturi situate, una in domeniul martensitic (T1) si alta in cel austenitic (T2).
Comportamentul diferit, caracteristic celor doua faze, este marcat prin pante ale regiunii elastice si prin
limite de curgere mai mici pentru curba de deformatie martensitica (la T1), in raport cu cea austenitica (la
T2).

3. Aplicatii cu revenire retinuta a AMF


Spre deosebire de cea libera, revenirea retinuta, consta in impiedicarea redobandirii formei calde, din
cauza unei constrangeri externe. Revenirea retinuta poate duce la dezvoltarea unor tensiuni destul de ridicate
(peste 700 MPa) si aceasta caracteristica sta la baza celor mai vechi si mai reusite aplicatii. Aceste aplicatii
se refera la dispozitive de cuplare sau de fixare, precum si la aplicatii spatiale. Se realizeaza astfel un tip
special de legatura (imbinare) superioara celor mecanice, datorita dezvoltarii unor tensiuni insensibile la
variatii termice, tensiuni care sunt foarte fiabile si precis determinate.

4. Dispozitive de fixare ce folosesc AMF


In constructia dispozitivelor de fixare, AMF sunt intalnite, aproape in exclusivitate, sub forma de inele
care lucreaza in domeniul austenitic. Aceste inele permit construirea unor imbinari permanente
nedemontabile, deoarece, prin incalzire, sufera EMF si nu-si mai pot modifica forma la racire. Dispozitivele
de fixare, construite cu aceste inele, au o serie de avantaje asupra celor conventionale, cum ar fi:
1. Controlul tensiunii de strangere, prin deformatia de contact. Tensiunea de strangere creste liniar,
odata cu deformatia de contact (deformatia nerecuperata), pana la aprox.1,5%, cand se atinge o presiune de
contact de cca. 400 MPa. Dispozitivele de fixare lucreaza doar in domeniul elastic si din cauza modulului de
elasticitate foarte ridicat, la un element din otel,
variatii ale deformatiei de contact de 0,1% pot
duce la variatii ale tensiunii de strangere de cca.
200 MPa. Acest lucru nu se poate intampla la un
AMF, unde modulul de elasticitate este mai
redus si valoarea variatiilor de tensiune de mai
sus nu depaseste 13,6 MPa.
2. Tolerante mai largi ale pieselor
conjugate. Daca din valoarea tipica a alungirii
recuperabile a Nitinolului (8%), se scade
deformatia de contact (1,5%), se obtine
suficienta deformatie (6,5%), pentru a putea
compensa abateri dimensionale mult mai mari
ale pieselor conjugate, in comparatie cu
cele dintr-un dispozitiv de fixare cu materiale
clasice (la care valorile maxime ale dilatatiei
termice si ale alungirii elastice sunt de 1,2 si
respectiv 1,4%).
3. Presiune radiala uniforma. Este una
dintre caracteristicile inerente inelelor din AMF
care sunt si din acest punct de vedere superioare Fig. 2. Schema de desfasurare a unei cutii prismatice erectile,
cu articulatii din AMF sub forma de bare de torsiune, in cadrul
elementelor clasice de fixare (coliere, inele
unui scut spatial de protectie: a. forma stransa; b. forma de
elastice de fixare etc.). tranzitie; c. forma desfasurata: 1 - placa scutului; 2 - bara de
4.Temperatura de instalare. Aceasta este torsiune din AMF.
mult mai redusa decat la celelalte cuplaje
elastice.
5.Instalare usoara. Nu este necesara o calificare speciala (ca la majoritatea elementelor de fixare
conventionale), instalarea impunand doar pozitionarea corecta.
6.Temperatura de functionare. Intervalul termic se poate extinde intre -65 si +3000C ,fiind limitat
infede Ms si superior de aparitia clivajului.
O alta aplicatie interesanta o reprezinta scuturile (invelisurile) desfasurabile, care asigura protectia
satelitilor si a laboratoarelor spatiale geostationare impotriva asteroizilor naturali sau artificiali (proveniti din
explozia rachetelor purtatoare, atunci cand acestea ajung la apogeu).
Un AMF poate produce lucru mecanic daca, prin EMF, are loc o deplasare prin invingerea unei
tensiuni. Acest fenomen nu s-a intalnit in aplicatiile precedente, deoarece revenirea libera presupune

185
generarea unei deplasari de restabilire a formei calde fara tensiune iar cea retinuta presupune generarea unei
tensiuni, fara deformatie. Utilizarea AMF la producerea de lucru mecanic a fost materializata in constructia
dispozitivelor de actionare (activatori) sau a motoarelor termice.

5. Aspecte caracteristice ale producerii de lucru mecanic de catre AMF


Pentru a caracteriza fenomenul prin care un AMF efectueaza lucru mecanic, trebuie urmarite trei
aspecte: traseul parcurs de aliaj, parametrii de proiectare si randamentul activatorului. Traseul parcurs de un
AMF, pentru a produce lucru mecanic, este reprezentat, intr-o schematizare idealizata, in figura 3. La o
temperatura din domeniul martensitic (sub Mf) aliajul este incarcat (OA) si descarcat (AB), producandu-se
pseudomaclarea.

Fig. 3. Schema tri-dimensionala idealizata a traseu¬lui parcurs de un AMF pentru a produce lucru mecanic

Fig. 4. Principiul de functionare a unui micro-manipu¬lator cu activatori electrici cu memorie a for¬mei: a. neactivat; b.
activarea apucarii; c. activarea îndoirii: 1. sîrma de Ti-Ni, pentru apucare; 2. sîrma de Ti-Ni, pentru îndoire;3. iînvelis
elastic din cauciuc siliconic; 4-6. borne electrice.

Pe langa robotii submarini, s-au dezvoltat sl alte tipuri de roboti mergatori sau manipulatori (marea
majoritate in Japonia, incepand cu 1985). Se pot cita exemple de brate robotice, tuburi endoscopice,
"animale" mecanice cu mers peristaltic si de manipulatori tip "muschi schelet" (care au umeri, coate si
maini). In figura 2 se prezinta un tip de micro-manipulator, compus din doua sarme inseriate din Ni-Ti, de
0,2mm (1) si (2)

186
Sîrmele sunt acoperite cu cauciuc siliconic (3) care actioneaza ca un resort de restabilire. Cînd curentul
electric este oprit, figura 4.a., din cauza rigiditătii cauciucului siliconic, brațul manipulatorului stă drept, iar
segmentul de apucare este deschis. La aplicarea curentului electric, intre bornele (4) si (5), segmentul se
închide, datorita EMF din sîrma (1), figura 4.b. Daca se aplica curentul electric si intre bornele (5) si (6),
manipulatorul ramane inchis si se apleacă spre dreapta, figura 4.c.

6. Proprietăți mecanice
Proprietățile mecanice, cum ar fi duritatea (duritate Vickers și nanoduritatea) erau analizate în probele
solicitate la compresiune de cicluri pentru a studia stresul indus martensitei. Duritatea Vickers prezintă
contributia de faze martensită și austenită simultan. În acest caz, comportamentul este similar cu cel al
oțelului austenitic comercial, duritatea Vickers scade în funcție de granulație. Datele au indicat o relație
liniară între limita de curgere și inversul pătratului. Forma bazată pe aliaje de fier de memorie proprietăți
mecanice și structurale, rădăcină de diametru cereale piramidale indenter geometrie, este posibil să se
estimeze duritate ( GPa ) din aceste faze separat. Curba de duritate prezintă un comportament similar cu cel
al curbei faza de austenită. Dar faza martensitică, prezintă o duritate crescută ca urmare a creșterii în mărime
a granulațiilor.

7 . Concluzie
Principala concluzie a acestui studiu se referă la faptul că perfecționarea inițială a microstructurii în
aliaje pe bază de fier afectează performanțele de recuperare a formei acestor materiale. Aceste modificări
apar în mai multe aspecte: morfologia și microstructura fazei, parametrii structurali, proprietățile mecanice și
forma de efect de memorie. Modificări în raport cu o stare de fază martensitică afecteaza mișcărea revers de
dislocare parțială care este de asemenea, afectată de granulație. Probele cu dimensiuni mai mari de grăunți,
trebuie să relaxeze miezul de creare a noi linii directoare care facilitează precipitarea martensitei.

Bibliografie
[1] Nascimento, F. C., Sorrila, F. V., Otubo, J., Mei P. R. (2003). Stainless shape memory alloys
[2] Microstructure by optical microsocpy using different etchants. Acta Microscopica, pp. 01-05.
[3] Otubo J., Nascimento F. C., Mei P. R., Cardoso L. P., Kaufman M. (2002). Influence of austenite grain
size on mechanical properties of stainless shape memory alloy. Materials Transactions, Vol. 43, pp. 916-
919.

187
PENTRU CE AVEM NEVOIE DE ISTORIA REPARAŢIILOR - CARTEA DE
SERVICE

Alina BREGNOVA, st. gr. IITT-111,


Conducător ştiinţific: l. u. Roman SOMNIC

Universitatea Tehnică a Moldovei

Abstract: Lucrarea este bazată pe nevoia imperativă a omului de a cunoaşte totul, pentru a nu fi
păcălit, cu acest scop şi a fost elaborată cartea reparațiilor, fiecărui produs existent. Cartea de
service permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unei entități prin identificări
înregistrate.

Cuvinte cheie: carte de service, reparaţii, digital service booklet, garanţie, baze de date.

1. Introducere
În viaţa unui produs tehnic se întâmplă defecțiuni şi eşecuri, indiferent dacă acesta este utilizat frecvent
sau nu. De obicei, starea tehnică a produsului este controlată de centrele de reparații, rareori însă avem
posibilitatea de a veni tot la același maestru. Cartea de service permite de a înregistra istoricul de reparații, de
deservire efectuate asupra produsului tehnic deţinut. Acest lucru reduce posibilitatea de a fi comise erori, şi
de a ajuta comandanţii de muncă din centrele de reparații, informîndu-i despre lucrările, reparațiile anterioare
efectuate asupra produsului dat.
2. Scopul și necesitatea cărții de service
Funcţia principală a cartei de service e