Sunteți pe pagina 1din 20

DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI

PLAN:

1. Introducere:evolutia,caracterul si importanta literaturii religioase romanesti pana in secolul
al XVII-lea;apartenenta textelor religioase la literatura,aparitia traducerilor,aparitia
tipariturilor,cei mai importanti reprezentanti ai literaturii de cult,constiinta estetica.

2.Coresi- viata si opera,propagarea cartii in limba romana, epoca lui Coresi,folosirea graiului
muntenesc si importanta acestuia in formarea limbii romane literare,iotacizarea verbelor.

3.Varlaam- viata si opera,importanta Cazaniei in biserici,stilul de factura populara impus de
acesta in operele sale ,figurile de constructie de care se foloseste, procedeele stilistice
introduse.

4.Dosoftei- viata si opera,stilul abordat in operele sale ,comparatia sa cu Eminescu,Arghezi
si Ion Barbu, cunoasterea limbilor,elemente de versificatie, importanta operelor sale in
biserici,psalmii biblici.

5.Antim Ivireanul- viata si opera, originea, reintroducerea retoricii clasice,intruziunile
barocului,amprenta stilistica,preteritia,folosirea figurilor retorice clasice simple.

6. Concluzii si idei personale.


DIMENSIUNEA RELIGIOAS A EXISTENEI

In secolul al XVI-lea, cand limba slavona era pentru poporul nostru ceea ce fusese limba
latina pentru popoarele din Occident la inceputurile evului mediu, carturarii nostri si-au
manifestat simtirea si cugetarea in formele limbii slavone.In aceasta limba s-a inceput la
curtea lui Stefan cel Mare istoriografia si in aceasta limba s-au scris si Invataturile lui
Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie.Dar aceasta limba era o limba straina, neinteleasa de
masele adanci ale poporului, s-a simtit astfel nevoia de a consemna in scris limba materna.
Literatura noastra veche a evoluat in conditii cu totul deosebite de cele in care s-au dezvoltat
marile literaturi in occident. In occident traducerea bibliei si a cartilor sfinte a fost precedata
de o perioada lunde de 3-4 veacuri, in care perioada a inflorit literatura profana in limba
nationala. Limba litarara in occidenta s-a slefuit deci in creatiile literare a jongleurilor,
trubadurilor si scriitorilor profani. Cu totul altfel se prezinta lucrurile la noi. Limba scrisa
apare la noi intai in scripturile sfinte si se formeaza, ca limba litarara in textele religioase pana
in a doua jumatate a secolului al XVII-lea cand apare istografia moldoveneasca in limba
nationala. Dar chiar dupa aparitia cronicilor, singurele carti care se tiparesc la noi si se
raspandesc peste toate tinuturile romanesti, mentionand unitatea credintei si a graiului, sunt
textele sfinte. Cronicile s-au raspundit pe o raza mai restransa si numai prin copii manuscrise.
Literatura religioasa, canonica si aprocrifa, a format astfel in primele veacuri sungura hrana
intelectuala a intregii societati. Ea a creat o mentalitate religioasa care se dezvaluie in toate
manifestarile poporului: artistice, sociale, politice.
Sub influenta ideeilor puse in circulatie de reforme, maramuresenii, au pus, in sec al XV-lea
temeliile literaturii romanesti, talmacind Sfintele Scripturi in graiul stramosesc. Traducerile
lor raspandite in copii manuscrise au fost tiparite de catre diaconul targovistean Coresi in a
doua jumatate a secolului ai XVI-lea. Textele maramuresene erau scrise intr-o limba
noduroasa cu caractere arhaice si dialectale. Coresi a inlaturat,
cat
a putut, particularitatile arhaice si dialectale, transpunand textele in graiul muntean care se
ridica astfel la rangul de limba literara. Textele lui Coresi au intrat la randul lor in mainile
mitropolitului Varlaam si astfel de la Varlaam la Simeon Stefan, de la accestea la mitropolitul
Dosoftei si in sfarsit pana la biblia lui Serban si pana la Antim Ivireanul, timp de doua veacuri
si jumatate, a fost o continua elaborare a textelor sacre, o continua framantare de a gasi pentru
cugetarea bibilica in forma nationala, nu numai cuvantul cel mai expresiv si cel mai precis,
dar cuvantul care sa fie in acelasi timp inteles in toate tinuturile romanesti, ca romanii nu
graiesc in toate tarale intr-un chip, iar cuvintele trebuie sa fie ca bani ca banii aceea sunt
buni, carii umbla in toate tarile, asa si cuvintele acelea sunt bune, carele le inteleg toti. Dar
prin aceasta necontenita framantare in cautarea cuvantului expresiv, cu rezonanta in toate
cuprinsurile romanesti, in aflarea unui ritm amonios la care sa poata fi adaptata melodia
bizantina, acolo unde o cereau necesitatile liturgice, s-a creat limba noastra literara.
A taia latura religioasa din istoria literaturii romanesti inseamna a renunta la cunoasterea
trasaturii celei mai caracteristice din cultura noastra veche si la una din fetele ei de glorie(N.
Cartojan).
Pana in a doua jumatate a veacului al XVIII-lea, literatura romaneasca este in intregime opera
clerului si poarta, in alcatuirea ei, o trasatura adanc religioasa.
Pe la jumatatea secolului al XVII-lea se petrece insa o schimbare in dezvoltarea culturii
noastre in urma prefacerilor, boierimea a ajuns intr-o situatie materiala prospera, care a ajutat-
o sa ocupe un loc proeminent in viata politica si culturala a neamului. Dar din pricina luptelor
ce se dadeau in jurul tronului, ea era adesea silita sa emigreze catre adaposturile de cultura din
centrul si rasaritul european, care stateau in legatura cu apusul. Prin aceste emigrari s-a
deschis pentru cultura romaneasca, inchisa pana atunci, in formele stramte si rigide ale
slavonismului si ortodoxiei, o fereastra prin care a napadit aerul proaspat al civilizatiei
occidentale.
Contactul acesta cultural sa facut mai intens in Constantinopol si in Polonia. Apropierea de
miscarea umanista a Poloniei a inviorat viata literara a Moldovei, dand nastere istoriografiei
nationale; in mediul cosmopolit al Constantinopolului s-au format scriitori ca Dimitrie
Cantemir Stolnicul Constantin Cantacuzino si inaintea lor Nicolaie Milescu, contemporanul
lui Dosoftei si sprijinitorul moldovenilor la curtea tarilor.

CORESI SI PROPAGAREA CARTII IN LIMBA ROMANA



Cele mai numeroase si cele mai importante pentru formarea limbii literare romanesti,intrucat
ele au fost multiplicate prin tipar,sunt,fara indoiala,cartile transpuse in romaneste sau
revazute,dupa traducerile si manuscrisurile mai vechi,de "popii" si "dascalii" romani din
Brasov,care la biserica Sf. Nicolae din Schei,zidita cu ajutorul lui Neagoe Basarab,au deschis
si cea mai veche scoala cu limba de predare romana si au desfasurat o intensa activitate pentru
propagarea cartii in limba romana.Acesti carturari oraseni,exponenti ai clerului din gradele
inferioare si ai "intelectualitatii" marunte a vremii, au fost castigati de ideea cartilor pe
rmaneste,cu care a venit Reforma,si s'au nutrit din entuziasmul cultural al cetatii.Pentru
ei,colaborarea cu oficialitatea saseasca in tiparirea de carti romanesti apare ca un lucru
folositor atata vreme cat nu urmarea lezarea dogmei ortodoxe insasi.Interventia lor in
redactarea "Catehismului" din 1559,astfel incat sa nu contrazica flagrant invatatura
ortodoxa,pare dovedita.Dupa un scurt episod prozelitist esuat,oficialitatea saseasca incepe,de
altfel,sa considere tiparirea cartilor romanesti mai curand o afacere comerciala,menita a da de
lucru fabricii de hartie locale ai a aduce castiguri in cazul unor anumite investitii.Acest fapt
inlesneste o atmosfera de colaborare,in care locul principal il detine activitatea Diaconului
Coresi.
Tipografia acestuia de la Brasov nu mai este intreprinderea oficiala domneasca,instrument al
culturii feudale controlat de ea,ci proprietatea unui mestesugar,cleric marunt,el insusi om al
"timpurilor noi", a deschis asadar mesajului cultural si social ai Reformei,iar ca patron de
intreprindere- oarecum indiferent la continutul cartilor pe care le tiparea pe bani.El vine la
Brasov fiindca acesta era un centru de comert si un punct de intalnire al romanilor de peste tot
si aici tipareste carti de toate nuantele,comandate de reprezentantii mai tuturor curentelor ce
se impleteau si se confruntau in vremea aceea.Intre 1559-1581 din presa lui Coresi apar nu
mai putin de 9 carti in limba romana:Intrebarea
crestineasca(1559),Tetraevanghelul(1561),Faptele Apostolilor(1563),Talcul Evangheliei cu
Molitvelnicului in anexa,ambele de evidenta factura calvina.(cca 1564),Liturghierul
(1570),Pravalia(fara datare exacta)si,in sfarsit,Carte cu invatatura (1581),cunoscuta si sub
numele de Cazania a II-a.acestora li se adauga 11 tiparituri salavone intre 1557 si 1583.Se
poate vedea de aici ca dstinele tiparului chiliric la romani inregistreaza o etapa noua in
momentul in care intalnesc Reforma si spiritul evului odern:Coresi tipareste impreuna cu
ucenicii sai intr-un sfet de veac de patru ori mai multe carti decat tiparisera ,la un loc,Macarie
si Liubavici in patru decenii ,iar atmosfera in care se desfasoara toata aceasta activitate de
raspandire a cartii slavone si de prefacere pe romaneste a cartilor fundamentale ale bisericii
este tipica culturii orasenesti ,unde,odata cu ideile Reformei ,se face simtita si mentaloitatea
mercantila a burgheziei.Diaconul Coresi,orodoxul venit din Tragoviste ,este prin situatia lui
siociala un membru al acestei clase si el nu se jeneaza sa gireze in 1564 pe numele sau
cartea"eretica" ce-i fusese comandata de nobilul calvin Forro Milklos.La randul sau , judele
sas al Brasovului ,Lucas Hirschel,va finanta in 1581 o carte ,de data aceasta ortodoxa ,unde
chiar din prefata erau atatcate invataturile propriei sale confesiuni!
Datorita operei realizate in Brasov cu ajutorul tipografiei lui acoresi ,ale carui carto se
raspandesc pretutindeni ,cartea in limba romana inceteaza a mai fi ,in a doua jumatate a
secolului al XVI-lea ,un fenomen sporadic pierdut in fundul unui sat ori in incinta vreunei
manastiri ,si devine un adevarat cuyrent prin care se exprima interesele si aspiratiile unor
paturi sociale noi si care este sustinut cu argumente ideologic-religioase ,chiar
patriotice,profiland zorii unei metalitai noi .Epilogul "Psaltirii " romanesti din 1570 -
documentil cel mai concis si mai patetic al aceste epoci- este o adevarata proclamatie catre
toti romanii ,folosind intr-un mod neasteptat stilul hrisovelor voievodale: "Cu mila lui
Dumnezeu ,daca vazuiu ca mai toate limbile au cuvantul lui Dumnezeu in limba (lor) numai
nou rumaniin-avam .si Hristos zise,Matei 109,cine ceteste sa inteleaga; si Pavel apostolul inca
scrie la Corinthu 155,ca intru beserica mai vratos cinci cuvinte cu intelesulu mieu sa graescu
ca su alalati , sa invatu, decatu intunerecu de cuvinte neintelese intr-alte limbi ;inceputu-s-au a
sescrie aceste sfinte psaltiri in luma lu fevruarie 6 zile si s-eu sfarsit in luna lui mai 27 in
cetate in Brasovu. Va leato 7078(1570)."
Ridicarea limbii vorbite de popr la rangul de limba a culturii se transforma ,astel, datorita
fortei de difuzare a cuvantului tiparit ,intr-un fenomen ireversibil ,care va sfarsii prina triumfa
asupra slavoinei multiseculare .Cartea pe limba romanesca porneste din Brasov ca o solie
noua inspre toate zarile si cucereste mintile luminate ale vremii ,incalzind cu graiul natal pe
cei obligati sa apuce drumul strainatatii.Domnul moldovean Petru Schiopul ,care, desi stia tri
limbi straine ,isi facea insemnarile proprii in limba romana ,plecand in exil a luat cu el carti
romanesti.La moartea sa in Tirol ,facandu-se inventarul averii lasate ,au fost inregistrate cele
doua "Psaltiri " romanesti si "Faptele apostolilor " .Luca Stroici,marele logofat al Moldovei
,numit de Hasdeu "parintele filologiei romane" ,pentru ca a scris cel dintai dintre romani
"Tatal nostru" cu litere latine ,avea si el carti de-ale lui Coresi.Manastirea Ciolanul ,de langa
buzau din 1570 s-a pastrat la Bistrita Craiovestilor din Oltenia .
De aici nu trebuia insa trasa concluzia ca exponentii traditiei culturale slavone au fost ei insisi
implicati ori si-au dat concursul la transformarea limbii romane in vehicul al culturii in
secolul al XVI-lea .Opera de traducere si tiparire a cartilor romanesti se desfasoara in acest
secol mai curand in afara interesului si sprijinului feudalitatii si al inaltei ierarhii bisrticesti
din Tara Romaneasca sau Moldova ,iar o initiativa a feudalilor maramureseni d eintriducere a
limbii romane in biserica ramane ,pana la probe mai concludente ,o simpla ipoteza.
Ceea ce s-a petrecut ina doua jumatate a secolului al XVI-lea in Transilvania a fost ceva mai
mult decat inlocuirea unei limbi de cultura straina cu limba poporului " a fost orientarea noua
a fenomenului cultural in totalitatea lui,afirmarea in cultura a paturilor sociale -clerici marunti
,targoveti.carturari laici de prin sate-,carora pana atunci li se impusese veacuri la rand de
cultura slavona dominanta a clasei stapanitoare ,Si este cat se poate de semnificativ ca in
vreme ce aproape toate tipariturile slavone ale lui Coresi mentioneaza in epilog pe domnii si
mitropolitii Tarii Romanesti ,din "porunca"(intelege subventia) carora s-au tiparit , nici una
din cartile romanesti nu are asemenea patroni ,ci mentioneaza fie oficiali sasi ai Brasovului
,fie pe Coresi de unul singur ,ca un fel de editor al cartii romanesti pentru fratii sai de
pretutindeni .Evident, in jurul lui Coresi au stat carturarii si populatia romaneasca
brasoveana,ai carei negustori reprezentau una din realitatile importante ale vietii economice
din vremea aceea.

EPOCA LUI CORESI

Dupa aceasta,tiparul romanesc inceteaza in Targoviste .pentru ca sa reapara mai tarziu la
Brasov in 1556 ,cand, pe timpul lui Patrascu cel Bun ,intre 12 iunie 1556 si 14 ianuarie 1557
,diaconul Coresi tipareste cu porinca lui Hanas Benkner,judele Brasovului ,un Octoih
slavonesc .Cum a ajuns Coresi la Brasov nu putem sti. Probabilca Hanas Benkner ,care
intemeiase cu 10 ani maiinainte prima fabrica de hartie,in nazuinta de a-si desface marfa, il
adusese pe Coresi cu tipografia lui acolo .pentru ca sa inceapa publicarea cartilor de slujba
necesare bisericilor romanesti din Principate . Prefata pe care a reprodus-o d-l Mazilu -intr-un
articol critic despre Coresi- invedereaza oarecum aceasta intentie, caci alaturi de H.,Benkner
<> caruia ne spune ca tipareste cartea,pomeneste si pe domnii Principatelor noastre : <>.
Aceasta carte -prima tiparitura soresiana la Brasov ,despre care ne-a data lamuriri interesante
regretatul Bianu,intr-o notita publicata in "Analele Academiei Romane",(1909-1910 volumul
XXXII)- contine un epilog in care ni se spune ca a fost tiparita din porunca lui Benkner de
catre Oprea Logofatul si Diaconu Coresi .Ultima fiind citat in al doilea rand <<>>, este dupa
cum se pare ,ucenicul lui Oprea Logofatul ,care precum spuneam si dupa cum se constata din
epilogul Apostolului slavonesc tiparit la Targoviste in 1547 .era la randul lui .dicipolul lui
Dimitrie Liubavici ,pribeagul sarb<>,cum se numeste el insusi in epilog.
Astfel se stabileste in chip documentar ca diaconul Coresi si-a invatat mestesuguk tiparului de
la ucenicii -poate chiar de la calugarii sarbi,- care, expatriati in imprejurari vitrege ,au adus in
tarile noastee buchiile de tipar ,lucrate in Venetia.
CORESI. Figura Diaconului Coresi,incepatorul cartii romanesti tiparite,desi a fost in timpul
din urma obiectul a numeroase studii ,articole si polemici .ne este inca putin cunoscuta.
Numele lui ,care suna azi asa de exotic in onomastica romaneasca ,a fost pus de mult - de
Alex. Odobescu chiar- in legatura cu familia lui Coressios din Chios ,care a dat medici ca
Ioan Coressios din Chios ,din a doua jumatate a secolului al XVI-lea ,scriitori de seama ca
Gheorghe Coressios de la inceputul secolului al XVII-lea, negustori ca Anton ,Gheorghe si
Ioan (Dziani) Coressi , care aveau afaceri comerciale cu Lwowul polon.
Ce legaturi au fost- daca exista vreun- intre Coresi al nostru si omonimii sai,greci, originari
din Chios ,nu putem sti,fiindca documentele timpului nu ne ingaduie sa facem nici o
conjectura.
Fapt este ca in actele si documentele romanesti din secolul al XVI-lea apar mai multi
Coresi.Astfel intre anii 1527-1544 se pomeneste de un Coresi <>, sau Coresi <>,sau Coresi
<>, care scrie o serie de acte intre 1527 si 1538 in Bucuresti si Targoviste, cetatile de scaun
ale Tarii Romanesti .
Alte documente posterioare vorbesc despre de Coresi logofatul in Miroslavesti,<>, care apare
pentru intaiasi data pe la 15600,intr-un act de la manastirea Tismana .Il gasim mai tarziu in
1568, scriind acte la Bucuresti .Se pare ca era un om instarit ,caci Alexandru Voda ,fiul lui
Mircea Ciobanu ,ii intareste in 2572, in <>, mosiile Barcanesti si Vladulesi ,parti de pamant in
Rusi ,Popesti ,Branistor ,Urlati ,Leontesti si Brosteni. Din cateva acte ,aflam ca avea un nas cu
numele de Barbu ,ca tinea in casatorie pe Diica ,fiica lui Bunea si sora lui Stoica Jeleaza,si ca
avea mai multe cumnate:Stana Neasca,Dobra si Maria ,in satul Bracanesti ,ale caror parti de
mosie le cumparase pe la 1567.El a avut un fiu ,pe logofatul Bunea.
Amintesc aceste date intr'adins,pentru ca din ele se poate vedea ca acesti Coresi -chiar daca ar
fi fost la origine straini ,totusi ,prin casatorii si inrudiri ,intrasera in randul pamantenilor.
O jumatate de an dupa tiparirea Octoihului slavonesc la Brasov ,Coresi apare la Targoviste
,unde incepe la 8 iulie 1557 ,in timpul domniei lui Patrascu cel Bun ,un Triod-Penticostar,pe
care il mantuie insa de tiparit tocmai dupa moartea lui Patrascu,in vara anului urmator,1 iului
1558,sub Mircea Ciobanul .
Apoi Coresi se stramuta din nou la Brasov ,unde il gasim in 1559 si unde,in decurs de mai
bine de 20 de ani .el tipareste in limba romana cartile fumdamentale ale bisericii ,sub
impulsiunea noului curent de reforma pornit de Luther.



MITROPOLITUL VARLAAM


In activitatea sa culturara Vasile Lupu fu secondat de catre mitropolitul Varlaam, un carturar
distins din acea epoca. Ca scriitor , mitropolitul Varlaam se remarca prin claritatea si
plasticitatea limbii pe care el si-o formeaza in regiunea Neamtului. Mitropolitul Varlaam, ca
toti carturarii epocii, cunostea bine si limba slava bisericeasca si, probabil, si limba rusa. Prin
activitatea sa carturareasca, mitropolitul Varlaam deschide sirul traducerilor in limba romana
a unui numar mare de carti religioase, care umplu sec al XVII-lea si, al XVIII-lea. Desigur,
aceste carti astazi au un interes pur stiintific. Ele insa contribuie la dezvoltatrea limbii literare
romanesti. Limba romana in aceste traduceri capata putere de expresivitate pe care noi n-o
gasim in sec. al XVI-lea. Ea gaseste o larga raspindire printre carturari. Cea dintii traducere a
mitropolitului Varlaam este Leastvita (Scara) lui Ioan Scarariul traducere ce n-a vazut lumina
tiparului. Opera lui I.Scarariul, scriitorul bisericesc din sec. al VII-lea, este un fel de manual
de viata calugareasca, care este compus din 30 de cuvintari, ce corespund la 30 de trepte ale
perfectionarii sufletesti ale calugarilor. Este o scriere ascetica, foarte apreciata de catre
calugari, scriere ce nu este lipsita si de unele calitati literare. Probabil ca la manastirea Secu,
mitropolitul Varlaam incepe traducerea vestitei lui Cazanii, care este o traducere in romana a
Evangheliei invatatoare a patriarhului Constantinopolului Callist. Cazania lui Varlaam contine
in totul 74 de predici la dumineci si sarbatori mai insemnate. Valoarea literara a acestor
predici consta in limba lor, care capata o putere de expunere, de mladiere noua. In textul
Cazaniei se gasesc pasaje de o rara frumusete, cum sunt cele din Invataturile lui Neagoe
Basarab; de exemplu: Asementea noastra iaste lumina si ochiul trupului, si daca se intuneca
mentea cu ginduri de pacate si cu pohtele lumii acesteia, atunci si trupul si sufletul iaste
intunecat. Cazania mitropolitului Varlaam a avut o influienta extrem de mare asupra vietii
spirituale si religioase a poporului romanesc. Tiparita intr-un numar mare de exemplare,
cartea se raspindeste in toate colturile locuite de romani. Prin continutul ei ortodox, prin
simplicitatea expunerii si prin vigoarea limbii , ea se impune si cetitorilor de rind, nu numai
bisericii. O buna parte din predicile mitropolitului Varlaam intra in colectia de predicicare
apare la Alba-Iulia in a. 1699, sub denumirea de Chiriacodromion. Mitropolitul Varlaam a
mai lasat o lucrare, si anume Raspunsurile lui la catehismul calvinesc. Varlaam, in aceasta
mica lucrare polemica ce apare in a. 1645, combate invataturile lui Calvin, socotindu-i pe
calvinisti mai primejdiosi decit paginii, turcii si tatarii.

MITROPOLITUL DOSOFTEIU (1624-1693)

Pe la jumatatea secolului XVIII-lea,insusi Mitropolitul Tarii Romanesti constata necunosterea
limbii slavone de catre cler, care totusi, prin puterea traditiei dainuia in bisericile noastre si
ca,prin aceasta cauza, oficierea cultului divin se facea anevoie.O inviorare a culturii slavone
nu mai era cu putinta in tarile noastre,deoarece in sudul dunarean, oprimat sub apasarea
turceasca, focarele de carturarie slava se stinsesera.La aceasta raspantie din viata bisericii
noastre se iveste marele Mitropolit Dosofteiu,pe numele mirenesc de Dimitrie Barila.
Acesta,adapandu-se din izvoarele autentice ale ortodoxiei,incepe munca grea pentru
introducerea limbii nationale in biserica.
Neculce,care era copil pe vremea cand Dosofteiu oficia serviciul divin din mitropolia
Moldovei, cu acea prestanta pe care i-o admirau chiar regale si nobilimea polona, ne-a lasat
despre el urmatorul portert: Acest dosofteiu Mitropolitul nu era om prost de felul lui;era de
neam de mazil, prea invatat; multe limbi stia:elineste, latineste, slavoneste si altele.Adanc din
carti graia si deplin si bland ca un miel; in tara noastra pre aceste vremi nu se afla om ca
acela.
Din cercetarea mai atenta a operei lui Dosofteiu se vede cat de indreptatita este afirmatia lui
Neculce: multe limbi stia. In afara de limba slavona in care oficia serviciul divin,el mai
cunostea bine limba greaca dupa cum dovedeste utilizarea de izvoare grecesti in operele sale.
De alta parte, reproducea in Parimii(1683) a unor versuri latine despre Sibila Eritreea, traduse
apoi in stihuri romanesti, precum si numeroase citate latine din operele sale, transcrise in
caractere chirilice, fiindca nu avea literele respective, aduc o proba ca el cunoaste si limba
latina. La cunoasterea limbilor vechi-slava, greaca si latina- trebuieste adaugata si polona.
Intr-o notita din Psaltire in versuri ne spune textual: <> ,iar, pe de alta parte, pe marginea
unei carti vechi, adauga lamuriri in limba polona. Cunostintele lui in aceasta limba erau, se
pare, destul de inaintate, fiindca intr-un rand, in Parimii, se incumeta chiar sa traduca, in
stihuri polone.versurile latine despre Sibila Eritreea, care a prezis nasterea Mantuitorului. E
probabil ca in exilul lui de la Starj sa fi invatat si limba ucraineana.
Aceasta minte poliglota avea si o adancita cultura teologica si profana, dupa cum se vede din
numeroasele note si comentarii de ordin teologic, istoric, geographic si etnografic, imprastiate
in traducerile sale(mai ales in Psaltire in versuri)
Justificarea traducerilor lui Dosoftei este identical cu aceea a lui Coresi si a lui Varlaam.El
arata ca: in biserica mai voia mi-i cinci cuvinte cu mintea sa graiesc ca si pre altii sa-nvat,
decat zeace mii de cuvinte intr-alta limba si constata ca in tara nu se mai cunoaste limba
slavona: ca si acea putina sarbie ce o invata de-n-telegea,inca s-au parasit....
Unii istorici considerau ca era originar din Grecia, altii au presupus ca era ucrainean; azi avem
motive temeinice sa credem ca era roman macedonean. Lacea si D. Gazdaru, care au studiat
lexical lui, au semnalat unele cuvinte care nu se gasesc decat la aromani.
Parintii si familia lui, de asemenea, poarta nume intr-adevar neobisnuite in celelalte tinuturi
romanesti. Tatal se numea, dupa cum aflam dintr-o insemnare publicata de Hasdeu in Arhiva
istorica, Leontar, bunicul Barila, mama Misira. De alta parte, una din matusile sale se numea
Stanca, un nume asa des intalnit in onomastica noastra.
Dintr-o scrisoare adresata Patriarhului Moscovei, aflam ca Dosofteiu era inrudit cu familia
Kiriac Papara din Lemberg, originara, se pare, din Ianina.In Lemberg, se afla pe vremea
aceea, grupata in jurul bisericii ortodoxe, o insemnata colonie greceasca, intre care erau
desigur trecuti si moldovenii si romanii macedoneni. Numele de familie Papara se intalneste
azi la romanii sud-dunareni.De altfel o familie Papara-poate o ramura a celei stabilite in
Lwow-se intalneste in documentele moldovenesti, inca din vremea lui Stefan cel Mare, care
intareste drepturile lui Mihail Papara si ale sotiei sale asupra mosiilor stramosesti.
Legaturile de rudenie stransa ale lui Dosofteiu cu familia Papara din Lwow lasa deschisa
ipoteza ca Dosofteiu si-a petrecut copilaria in Polonia, unde si-ar fi asezat temelia studiilor
sale( poate in scoala Fratiei ortodoxe din Lwow, pe care o gasim intr-un rand, impreuna cu
intreaga comunitate, sub epitropia rudei sale Kiriar Papara. In aceasta scoala, reorganizata de
Petru Movila, se predau pe langa limba slava bisericeasca si polona si limbile clasice: greaca
si latina; iar dintre disciplinele profane: retorica si poezia.
In 1624, la varsta de 25 de ani, il gasim printer umilii manahi care isi inchinau vremea
studiului, in linistea manastirii Probota.De aici se inalta repede: in 1658,la varsta de 34 de ani,
este ales episcope de Husi; un an mai tarziu, este stramutat ca episcope la Roman si in 1671,in
a doua domnie a lui Duca-Voda, e ales Mitropolit al Moldovei.
Noul mitropilit avea in urma lui o munca grea pe taramul culturii si venea cu intentia de a
reinvia activitatea carturareasca din epoca lui Vasile Lupu. Tipografia, care fusese instalata in
manastirea Trei Sfetitele de Vasile Lupu, se ruinase,si Dosofteiu, care tradusese Psaltirea in
versuri, s-a vazut nevoit sa trimita manuscrisul in Polonia, la manastirea ruteana din Uniev,
ca sa-l vada tiparit.Vremurile nu erau insa atunci prielnice pentru activitatea cultural.
In lupta deschisa intre poloni si turci, in jurul cetatii Hotinului,Petriceicu Voda, intelegandu-se
cu domnul muntean, trece de partea polonilor. Turcii sunt infranti iar Petriceicu e silit sa fuga
in Polonia, dinaintea lui Dumitrascu Cantacuzino,adus de turci. Alaturi de Petriceicu pleaca in
exil si Mitropolitul Dosofteiu, care se amestecase in politica tarii, tinand cu polonii.
Intorcandu-se insa din Polonia la inceputul anului 1675, este inchis in manastirea Sf. Sava din
Iasi,de unde, eliberandu-se curand, recapata increderea Domnului si este reinstalat in scaunul
metropolitan.
De aici inainte Mitropolitul Dosofteiu renunta la lupta politica si-si inchina toate puterile
intereselor culturale ale tarii. El incearca sa reface tipografia lui Vasile Lupu, punand, dupa I.
Bianu, sa se toarne din nou matrite, dupa P. Panaitescu, aducand material nou tipografic de la
manastirea din Uniew, impreuna cu tipograful Vasile Stadnicki, probabil o ruda a lui Simion
Stadnicki, seful tipografiei din Uniew. In aceasta tipografie a aparut, la 1679, Liturghierul
lui Dosofteiu. Dar literele turnate erau greoaie si urate. Trebuia sa caute in alta parte
materialul necesar pentru a pune la punct tipografia ruinata. Imprejurarile prielnice se ivira
curand. In 1679, turcii cucerisera Ucraina si oferise Domnului moldovean, Gh. Duca- venit
pentru a treia oara in domnie- sarcina de a o administra si de a le mijloci pacea cu rusii. In
acest scop, Gh. Duca trimite o solie la Moscova, careia-I incredinteaza si Dosofteiu doua
scrisori: una catre Nicolae Milescu; alta direct catre Patriahul Ioachim, rugandu-l sa-I trimita
prin solul moldovean, capitanul Ionascu Bilevici un teasc de tipografie si slovele necesare
cu care sa poata tipari cartile traduse de el din limba greaca si din cea slavona. Rezultatul a
intrecut asteptarile, fiindca patriahul ii trimite impreuna cu o tipografie completa- prin care
putea sa-si realizeze straduinta de a inzestra bisericile tarii cu textele necesare serviciului
divin- si o scrisoare care vadeste stima de care se bucura Dosofteiu intre contemporani: A
binevoit Domnul Dumnezeu a aseza ierarh intelept oamneilor sai pe Prea Sfitirea Ta, care-I
pasti bine printr-o inteleapta harmuire ,ca si mai departe de noi a patruns obsteasca lauda
pentru a Ta urmare in HristosAm aflat stralucita Ta evlavie catre Domnul Dumnezeu si
ravna cea dumnezeiasca si fierbinte ce o ai in lucrurile tale ortodoxe si sincera Ta ingrijire
pentru turma incredintata Tie.
Cu materialul adus in Moscova, Mitroplitul Dosofteiu reface tipografia lui Vasile Lupu si
,intr-un rastimp de relative liniste si pace, el se asaza pe lucru, punand sub tipar cartile
traduse, care asteptau de multa vreme sa vada lumina.
In epoca lui Matei Basarab si Vasile Lupu din ciclul cartilor obisnuite in biserica,abia se
tipariseraCazaniile care tineau locul predicilor si care se citesc la sfarsitul serviciului
divin.Dintre cartile de ritual, numai in Muntenia se tiparisera trei- Pogribania, Mystirio si
Tarnoisania bisericilor- cu indicatiile tipicului, adica cu lamurilile ce sse dau preotului la
chipul cum trebuie sa slujeasca in romaneste, dar cu rugaciunea in slavona.
Din nenorocire si acest pas timid inainte a fost impiedicat prin zbuciumul vremurilor ce au
urmat si in care tipografia lui Matei Basarab si cea a lui Vasile Lupu fusesera
ruinate.Urcandu-se pe scuanul metropolitan al Moldovei, Dosofteiu , calugar de o larga
cultura ortoxa , intemeiat pe sensul intim al Sfintelor Scripturi, introduce cu curaj, douazeci de
ani mai tarziu, in biserica Moldvei , marea Reforma a natonalizarii serviciului divin.La doi ani
abia dup ace fusese ales mitropolit , el daruise cum spune insusi limbii romanesti
Psaltirea talmacita in versuri si tiparita la manastirea Uniew din Polonia. In acelasi an
,1673, tipareste tot in romaneste si tot la Uniew , Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu. In
1679, tupareste dumnezeiasca liturghie , retipartita si in 1683, si cuprinzand liturghia Sf.
Vasile cel Mare si a Sf. Grigore Dialogul la care s-au mai adaugat slujbele obisnuite:la
aducerea primelor fructe in biserica.la aria cea de paine , la culesul viilor, la blagoslovenia
vinului in carma,la randuiala daniilor , la baglosovitul martisoarelor in duminica Floriilor.
In 1680 , Dosofteiu tipareste Molitvenicul de ntales-adica pe intelesul tutoror,deci in limba
romana- care cuprinde rugaciunile si sluja obisnuita la logodna , cununie ,botez, maslu si
inmormantare.I 1683 ,ne da , Octoihul, numit asa fiindca cuprinde cele 8 slujbe obisnuite
duminica, fiecare pe un toc aparte. Este o opera imnografica, alcatuita in mare parte de Sf.
Ioan Damsceanul pe la anul 735, in Manastirea Sfintei Sava, la care s-au adaugat apoi
compozitiile calugarilor studiti si troparele impaatilor bizantini Leon al VI-lea cel Intelept si
Constantin Porfirogenetul .
Motivele care l-au indemnat pe Dosofteiu sa traduca si sa tipareasca aceste carti se vad clar
din prefetele lui: Gradina incuiata si fantana pecetluita de ce folosu-i? precum scrie acela
marele si vestitul Potolomeiu, milostive si laminate Doamne. Caria noi, citim erminiile si
talcovaniile sfintei Scripturi, aflam ca o zice pentru inchisul intelesului, caruia o vedem in
vremiile noastre, ca si pe aceea putina sarbie ce o invata de ntelegea , inca s-au parasit in
tara.
Este cel dintai mitropolit din principate care, incepand aceasta mare reforma de incetatenire a
graiului stramosesc in altar, cauta sa convinga clerul din vremea sa ca oficierea cultului in
limba inteleasa de masele adanci ale poporului, departe de a fi o ratacire in apele ereziilor, e
dimpotriva in conformitate cu traditia Sfintelor Scripturi.
Dosoftei a mestesugit versuri intreaga sa viata, cu o rabdare si cu o placere aparte. El nu uita
sa adauge ca a tradus cartea cu multa truda si vreme-ndelungata, cum au putut mai frumos,
ca sa poata trage hierea omului catre cetitul ei.Aici este un inceput de argument
estetic.Mazilu si Negrici sustin ca exista si o constiinta poetica la Dosoftei, care secatuieste
toate izvoarele vii ale lumii spre a obtine o echivalenta romaneasca demna de originalul
biblic. Pana la Budai-Deleanu si la Eminescu, nimeni nu mai face la noi un effort la fel de
considerabil intru constituirea unei limbi poetice. Inainte de Dosoftei nu este, desigur, un gol,
cum s-a vazut. Dar precarele incercari de versificare care l-au precedat nu-l explica si nu pot
constitui o traditie.Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta si este: de a fi oferit in Psaltire,
pe neasteptate, intaiul monument de limba poetica romaneasca. In acest scop, el a abuzat de
toata cultura lui lingvistica, imprumutand si calchiind termini din cinci sau sase limbi; a creat,
totodata, altii nemaiauziti, apeland la vorbirea si, poate, la poezia poporului, a silit cuvintele
sa primeasca accentul trebuitor prozodiei lui pe cat de naive, pea tat de sofisticate; a supus
topica unor distorsiuni care ne duc cu gandul la unii poeti din secolul XX, ca Ion Barbu, de
exemplu; a organizat, in fine, un adevarat sistem de rime si a incercat mai multe cadente si
mai multi metri decat gasim in toata poezia noastra de pana la romantism. Poate fi perfect
justificabila banuiala lui E. Negrici ca Dosoftei nu se conforma vocabularului psalmilor
biblici, ci regulilor prozodice, mai mult, ca e posobil ca varietatea de masuri sa se datoreze
unor necesitati de rima (poietul taind versul exact acolo unde ii iesea si continuand cu
lungimea respectiva). Chiar si imprejurarea ca prima traducerea psalmilor a realizat-o in
proza, consacrand apoi transpuneri in stihuri unde ceniu de viata poate arata ca mitropolitul
moldovean era un obsedat al versificarii (Mazilu, Ibidem). Nici dupa ce a incheiat
Psaltirea nu s-a potolit. Viata si petrecerea sfintilor, tipariata ani buni mai tarziu, contine
peste trei sute de stihuri epigramatice, intocmite dupa modelul mineelor grecesti, nu lipsite,
unele, de gratii caligrafice orientale (Antus ca rujea cea-nflorinta-n gradina, / S-au mutat in
viata in lumea cea senina). A tradus alte versuri din cronograful lui Matei Kigalas si asa mai
departe. Un studio atent al versificatiei Psaltirii a dat a bia Mihai Dinu (1986). Capitolul lui
Galdi (1971) fiind superficial, cu omisiuni si afirmatii pe care textul nu le verica, unele
precizari sunt absolute necesare. Dincolo de chestiunea rimarii incorecte, care este, desigur,
o prejudecata a istoricilor literari, Dosoftei este un foarte indraznet cultivator de rime rare, din
care unele nu vor fi incercate de nimeni pana la poietul Luceafarului. El rimeaza, astfel,
verbe cu substantive sau cu adverbe, substantive cu adjective, numa proprii cu nume comune
sau forme pronominale scurte atone cu alte categorii morfologice: strica/nemica, pucioasa/
groasa, de-as departa-ma /teama, as astepta-te/parte, slava/sava,satura-sa/masa, etc. Unele din
aceste rime rezulta din dislocari ale topicii. Exemple de astfel de dislocari din ratiuni
prozodice sunt cu sutele in Psaltire si in celelalte opere ale lui Dosoftei. Spicuesc doua:
Auzit-am veche/`Ntr-auz de ureche/Poveste trecuta (psalmul 47) si Lui singur mantuitor
lumii Hristos duce/ Al sau cap Evtasia-n sabie cu dulce(mineiul pentru Sfanta mucenica
Evtasia). In general aceste dislocari sunt precedate de un enorm travaliu asupra corpului
fonetic al cuvintelor (scurtate) si asupra regimului accentelor, din care se naste ritmul multiplu
si savant al versurilor din Psaltire. S-a atras de curand atentia asupra acentuarii din motive
strict prozodice (Dosoftei,1978, prefata lui Al. Andriescu), fapt comparabil cu teza lui M.
Dinu despre rima ca sistem fonologic. Dosoftei aplica accentul acolo unde il cere versul
(numai cate o data silaba accentuata coincide cu aceea din cuvantul originar). Unele versuri
trebuie scandate cu ochii pe acest accent prozodic, daca vrem sa nu sfaramam cadenta
gandita de poiet: Le-am facul altora sa le faci cu cale sau Supt umbrariu cel svant, si cu
cantari inalte, sau: Acolo le vine toana. Toate aceste originalitati devin, in fond
perceptibile mai ales in structura ritmica a versurilor. Chiar daca unele din aceste ritmuri au
fost identificate in modelul polonez al lui Kochanowske sau in anacreonticul grecesc,
majoritatea reprezinta o sinteza proprie a poietului roman, cea dintai in care modelul folcloric
autohton se simte, la randul lui, fara nicio greutate. In pofida multor neregularitati care fac
indecitabila destulor versuri, baza ritmica a Psaltiri o dau incontestabil, hexasilabi trohaici
(simpli sau dubli), care apar in 29 de psalmi, si octasilabii de asemenea trohaici (in 40). Si
unii si altii sunt populari cel putin prin deprinderea urechii noastre, si nu intamplator i-a cules
Pann ca pe niste cantece de stea. Sunt si cateva cadente accidentale la dosoftei, rezultat al
nefixarii matritei in care poetul ar merita sa fie considerat un pioner: amfibrahi, tactili,
anapesti si peoni.
Dar nu este la Dosoftei numai acest extraordinar efort tehnic, ci si o calitate deopotriva de
extraordinara a scriiturii, pe o gama care cuprinde suavul, grotescu, delicatetia, viguarea,
muzicalitatea, plasticitatea, solemnitatea, pamfletul, rugaciunea, sfiosul, plangearea ori
bucuria. A strabate Psaltirea echivaleaza cu o calatorie printr-o tara a minunilor poetice.
O lamentatie a celui ce se simte parasit de Domnul este foarte in spiritul biblic, dar cu o
concretete naivaa metaforelor care nu exista in cartea safanta.
Doua aspecte se cuvin relevate. Unul este ca Dosoftei are reprezentari destul de precise ale
lucrurilor infatisate, fie ele din ordinea naturala, fizica, fie din aceea morala. Pedepsele poseda
la el de obicei o plastica din care nu lipsesc amanuntele anatomice, duse pana in pragul
fiziologiei decreptitudinii. In psalmul 57, avem cateva pilde in acest sens. Dumnzeu e solicitat
sa certe pe pacatosi. Insa cum? Sa-i loveasca peste falci, francandu-le dintii, sa le ia puterea
asa incat sa se slabeasca din foale si arcul sa-si traga moale, sa li se scurga toata vlaga, ca
apa varsata in pamant. Acestea sunt defapt curate chinuri. Pentru discutia referitoare la baroc,
este util sa atrag atentia ca fizicul ori corporalul se limiteaza totusi aici la ceea ce medievalii
insusi retineau din trup.In psalmul 49, fapturile biblice de campie devin fiare silvestre, boii
pasnici se prefac zimbri, care umbla totusi in cirezi, in vreme ce pasarile innegresc
cerul.Cantitativul joaca aici rolul pe care-l va juca mai tarziu in natura lui
Sadoveanu,domesticitatea fiind fabuloasa.Poetul dovedeste un talent iesit din comun in
evocarea unor viziuni oribile si terifiante.Pedepsirea fiilor lui Efraim din psalmul 77 nu mai
consta nici macar in niste chinuri ale trupului ori ale sufletului.Cosmosul intreg sufera o
anomalie, o regresiune pe scara materiei.
O copie manuscrisa a Psaltirii in versuri-pastrata in biblioteca Academiei Romane- poarta
semnatura lui Dosoftei ca episcop de Roman,dar din amrturia pe care ne-o da prefata textului
tiparit in 1673, ca s-a implinit cu foarte mare osardie in cinci ani, rezulta ca Dosoftei a inceput
sa lucreze la opera sa din 1668.Versiunea pastrata a manuscrisului din 1671 are o importanta
aparte, fiindca, pusa in paralela cu textul tiparin in 1673, ne da posibilitatea de a urmari
procesul de elaborare si creatie al Mitropolitului poet,care, nemultumit de prima redactie,
revede necontenit textul, modifica uneori ritmul, corecteaza expresia,indreapta mereu,vesnic
in cautarea unei forme mai clare si mai expresive.
Se stie ca ideea de a versifica psalmii si de a-i aseza pe melodii pentru a fi cantati in bisesrici,
in reuniuni, in case, a pornit de la calvinistii francezi. Calvin insusi a versificat cativa psalmi
dar cele mai frumoase versuri le-a dat poetul francez Clement Marot (1495-1544), care a
versificat 50 psalmi. De la acestia s-au inspirat traducatorii din toate tarile pe unde a patruns
reforma pana la marele poet polon Ioan Kochanowski, a carui opera publicata in 1577 si
retiparita apoi in nenumarate editii 15 pana in vremea lui Dosoftei a servit drept imbold
pentru traducere si ca model pentru versificatia lui Dosoftei.
I.Bianu, publicand in 1887 psaltirea lui Dosofteiu a aratat ca structura versurilor
mitropolitului moldovean este imitata dupa tesatura versurilor lui Kochanowski. Gasim la
Dosoftei ritmica utilizata de poietul polon: lungimile de versuri ale modelului si succesiune
rimelor - versuri perechi (1 cu 2, 3 cu 4) alcatuiete totdeauna din cate 2 silabe (rime
feminine).
Dosoftei a luat insa de la Kochanowski numai modelul formele de versificatie in general, caci
in amanunte masura versurilor lui nu corespunde cu masura versurilor lui Kochanowski.
Fondul traducerii a ramas neatins de influenta polona. Iata un exemplu desprins chiar din
psalmul 1. Kochanowski spune, traducand ad litteram textul psaltirii: sunt ca pleava care se
murdareste pe pamant si pe care vantul o arunca unde vrea. Dosoftei dezvolta imaginea in
felul urmator: Iara voi necuratii ca pleava/De sarg veti cunoaste-va isprava/ Cand s-a vantura
dintr-arie pravul/ Va veti duce, cum se duce spravul;/ Si cu graul nu-ti cadea-n fatare. Dupa
cum se vede in marginile textului primitiv, el introduce o imagine noua, inprumutata din
cadrul vetii agricole: aria. Cei pacatosi vor fi spulberati in vant ca pleava, ei vor cadea pe
suprafata ariei (fatare), ca boabele de grau curat imaginea sufletelor cinstite. Asemenea
amplificari ale textului bibilic care nu se gasesc in Kochanowski, sunt dupa cum m-a convins
o confrutante a textelor facute cu ajutorul lui Stefan Glixelli, fostul decan al universitatii
polone din Wilno. De alta parte spunem ca Kochanowski, a dezvoltat si el textul autentic al
psaltiri, folosindu-se intre altele de versiunea lui Buchanan. Pe cat ne-am putut incredinta din
compararea textelor aceste amplificati ale lui Kochanowski, fie ca sunt luate din Buchanan nu
se gasesc la Dosoftei. Pentru textul psaltiri Dosoftei, care era conducatorul ortodoxiei in
moldova, s-a servit de textele autorizate ale bisericii moldovenesti: psaltirile slavone. Din
aceastea a pastrat el si unele cuvinte, care nu par sa mai fi avut mare circulatie in limba vremii
sale (rostul = gura, mazda = mita ).
Ca si Kochanowski, Dosoftei nu putea avea si el simt pentru exotismul oriental al poeziei
biblice. Dar Dosoftei a simtit si el adanc in sufletul sau frumusetea eterna a cantecelor de
adorare si umilinta ale poetului rege inaintea divinitatii, frumusete care a alinat lungul
viacurilor omenirea in ceasurile ei de durere, si, vroind sa o impartaseasca conteporanilor sai
moldoveni, a transpuso in cadrul vietii sociale a timpului si locului sau.
Alaturi de pasagii, se gasesc in traducerea lui Dosoftei imaginea neasteptate si sugestive,
adaugate peste marginile textului biblic, adesea pentru nevoile constructiei metrice, care
vadesc un suflet cu ochii deschisi spre frumusetile naturii.
Parerea regretatului Bianu ca ei n-au avut rasunet la noi, intru cat in cultul ortodox traditia nu
le permitea sa fie introdusi si cantati in biserica trebuieste azi rectificata. Cata mangaiere in
clipe de suferinta ori in ceasuri de meditatie religioasa au adus psalmii lui Dosoftei se vede
din faptul ca dascalii si cantaretii anonimi au adaptat pentru unele bucati, melodie. Din
nadejdea pusa de neobositul mitropolit moldovean de a da aripa versului romanesc poeziei
vechi crestine, cativa psalmi au coborat astfel in sufletul poporului, amestecandu-se in
cantarile si nazuintele lui.
A doua opera importanta din activitatea literara a mitropolitului Dosoftei dupa Psaltirea in
versuri este colectia completa a vetilor de sfinti, care s-a imprimat in Iasi intre 1682-1686,
cu tiparul adus din Moscova de la patriarhul Ioachim.
Marturia lui Dosoftei insusi din prefata operei, ca a tradus de pre greceste si de pe sarbeste
pre limba romaneasca , se confirma. Opera este prelucrarea neogreaca a Mineelor bizantine,
facuta si tiparita de Maximos Marguinos, episcopul Citerei care a trait intre 1549 -1602. In
afara de Marguino s-a mai servit de originalele bizantine, editate si acestea in tipografia
greceasca din Venetia a lui Gliykys. Pe alocuri unele amanunte istorice le-a scos din legendele
hagiografice, care fusesera incorporate in cronografele bizantine ale lui Dorotei de
Monenbasian si lui Matei Cigala. Si in sfarsit pentru unele nedumeriri in traducere, a urmat
traditia textelor medio bulgare intrebuintate pe atunci in bisericile noastre.
Colectia vietilor de sfinti a mitropolitului Dosoftei cuprinde mai multe grupe de legende. O
prima grupa, mai mica, e formata de legende referitoare la Mantuitor, la Familia Sfanta si la
apostoli, mai toate extrase din Evangheile apocrife. A doua grupa mai mare, este formata din
legendele martirilor si ale ascetilor.
Se cunos prigonirile groaznice pe care le-au avut de indurat crestinii primelor veacuri din
partea romanilor cand acestea au inceput sa-si dea seama ca razpandirea noii religii surpa
temeliile statului si ale autoritatilor.
Dupa ce Constantin Cel Mare pune capat persecutiilor admitand libertatea cultului crestin,
atentia bisericii este indreptata catre ascetism. Sfantul acestor noi vremuri este ascetul, care
retras de lume in codri s-au pustiuri isi mortifica trupul pentru a se desrobi sufletul de ispitele
cu care Duhul intunericului cauta sa-i primejduiasca mantuirea. In nazuinta de a expia
pacatele lor si ale semenilor ascetii isi impuneau asperitati de viata, chinuri trupesti, refuzand
orice adaport stand fara niciun acoperis vara sub arsita soarelui, iarna in vifor, vanturi si ploi
pana ce trupul li se topea de chinuri si se acoperea de rani.
Conceptia misticei neoplatonice despre puterile supranaturale in extrazul divin a influentat
credinta crestina despre sfinti, in sensul ca hagiograful ca si misticul neoplatonician, admitea
ca martirul s-au ascetul, care in extazul mistic se confunda in sufletul sau cu Mantuitoril
pentru a duce lupta imporiva paganismului in clipele hotaratoare era sprijinit de Domnul.
Mantuitorul radia atunci in jurul lor aureola divina cu care de altfel si sunt zugraviti in
bisericile noastre si ca acest nimb al sfinteniei ii sustragea de la influenta puterilor fizice ale
naturii ridicandu-I mai presus de ele.
Aceasta conceptie care sta la temelia legendei hagiografice explica caracterul supranatural al
actiunii. Vetile de sfinti ne introduc astfel intr-o lume de miraculos crestin, in care torturile
cele mai ingrozitoare nu pot distruge viata martirului.
Alte motive de folclor, ca de exemplu motivul inelului miraculos, care sfaramandu-se anunta
moartea eroului; a copilului care vorbeste inainte de nastere, a cerbului care calauzeste pe
calea mantuirii, au fost prinse si ele in tesatura legendelor hagiografice.Scrise de autori
diferiti, in rastimpuri diferite,legendele legendele hagiografice sunt foarte inegale.Multe sunt
clisee banale, in altele miraculosul exagerat se apropie de grotesc,dar sunt si cateva legende
care, prin gratia lor naiva si prin pietatea lor duioasa,au miscat adanc sufletul cititorilor de pe
vremuri.
Colectia Vietilor de Sfinti a lui Dosoftei este alcatuita din trei tomuri; ultimul aparut in
1686, si cu elactivitatea marelui Mitropolit se incheie, deoarece in acest an Dosoftei a fost luat
si dus in captivitate de Sobieski.
In mijlocul muncii neobosite pentru nationalizarea serviciului divin, mitropolitul Dosoftei,
prietenul lui Miron Costin, a gasit timp sa-si poarte gandul si catre studii istorie.Era un
pasionat cititor de cronografe.Un exemplar din cronograful lui Cigala se pasteraza si azi in
biblioteca Academiei Romane cu sublinierile si adnotarile marelui mitropolit.
Alte lucrri tiprite
Dumnezeiasca Liturghie, Iai, 1679 (ed. a Ii-a, Iai, 1683);
Psaltirea de-neles, Iai, 1680 (text paralel: slavon i romn);
Molitlvnic de-neles, Iai, 1683, avnd, dup prefa, un
Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
Parimiile preste an, Iai, 1683, avnd tiprit din nou
Poemul cronologic, cu mici adaosuri i modificri.
Viaa i petriaceria sfinilor, 4 vol Iai, 1682-1686, lucrare de compilaie, dup izvoare
bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) i slave.

Munca lui Dosoftei,atat cat o avem, reprezinta istoria culturii noastre vechi, un mare pas
inainte.El, cel dintai dintre vladicii Principatelor, a deschis drumul limbii romanesti catre
altarul Bisericii. Straduintele lui vor fi continuate mai tarziu, in Tara Romaneasca, de
Mitropolitul Antim Ivireanul.Prin traducerea Psalmii in versuri, Dosoftei a asezat temeliile
versificatiei in literatura noastra culta, iar prin Vietile Sfintilor a daruit sufletului romanesc
din veacul al XVIII-lea o bogata literatura de imaginatie, impletite cu elemente
miraculoase,plina de pietate si uneori inviorata de gratie naiva.
Prin destinul sau tragic,ramane o figura care sintetizeaza vitregia imprejurarilor in care s-au
zbatut toti marii carturari ai literaturii noastre vechi.




ANTIM IVIREANUL (1650-1716)

Antim Ivirenul este cel mai de seama dintre Mitropolitii munteni,prin munca lui neobosita in
cultura religioasa a neamului,prin cuvantarile lui indraznete,dar pline de suflu moral,oentru
societatea si timpul lui,si prin stralucirea pe care a stiut sa o dea scaunului mitropolitan din
Bucuresti.
Viata lui are inca pentru noi,cateva puncte obscure;cu deosebire sunt putin cunoscute
imprejurarile copilariei si tineretii lui,pana la stabilirea in Tara Romaneasca.
Se pare ca era vlastarul unei familii instarite de georgieni din partile Azovului,care pe vremea
aceea se aflau sub stapanire turceasca.Cazuse din tinerete in sclavie,fara sa stim insa in ce
imprejurari si nici cum a isbutit sasi recapete libertatea.Del Chiaro,care l-a cunoscut
personal,ne spune ca era inzestrat cu talente rare,cacunostea sculptura,pictura si
broderiasi caridicase la perfectiune arta tipografiei.Isbutise sa-si asigure prin aceste calitati
o situatie independenta,probabil in Constantinopol,cand Brancoveanu l-a adus in tara.Fara nici
o legatura cu lumea,in atmosfera religioasa de la Mitropolia Bucurestilor,s-a calugarit si si-a
ales ca loc de umilinta crestineasca se de munca,sihastria retrasa in marginea
Bucurestilor,ridicata pe o insula linistita a lacului Snagov.Acolo,departe de lume,retras in
mijlocul apelor,calugarul Antim,ales ca egumen al manastirii,a instalat o tipografie si a
inceput o spornica activitate de imprimare,dand la lumina,in acea epoca in care elenismul
incepuse sa-si ia zborul de la noi,o suma de carti grecesti,unele cu caracter religios,necesare
serviciului divin,altele cuprinzand norme de indreptare in credinta ortodoxa si,in sfarsit,cateva
cu caracter didactic si moralAlaturi de aceste texte,Antim,care in rastimpul cat il petrecuse in
tara,invatase limba,pune sub tipar si cateva carti romanesti,intre care si Floarea
Darurilor(Fiore di Virtu).Din cele 15 carti imprimante la Snagov(7 greceti, 5 romneti, una
slavon, una slavo-romn, una greco-arab), ntre care se pot meniona:
Antologhionul (1697),
Mrturisirea ortodox a lui Petru Movil (1699),
Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, grecete),
Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tiprit cu caractere arabe din lume),
Evanghelia (1697),
Acatistul Nsctoarei de Dumnezeu (1698),
Carte sau lumin (1699)
nvturi cretineti (1700),
Trebuie sa notam ca mitropolitului Antim ii revine meritul de a fi introdus pentru totdeauna
limba romana in slujba bisericeasca, desavarsind ceea ce se incepuse sub Matei Basarab
(tipicul in romaneste) si Serban Cantacuzino (textele biblice). Prin tiparirea cartilor de slujba
in romaneste, Antim a contribuit si la faurirea unei limbi liturgice romanesti, care dainuieste
pana astazi. Textul liturgic de azi nu se deosebeste decat foarte putin de cel tradus de Antim.
Dupa el au mai ramas netraduse numai Mineiele, Triodul si Penticostarul, care se vor tipari
mai tarziu.
In primavara anului 1705,Antim Ivireanu este ales ca episcop de Ramnic in locul lui
Ilarion,care fusese depus din scaun fiindca se abatuse de la canoanele bisericesti,de unn sinod
de arhierei,prezidat de Patriarhul Doseftei al Ierusalimului.Luand in primire episcopia
Ramnicului,Antim introduce o noua vista,instaland si acolo o tipografie.Aceasta tiparnita
intemeiata de Antim Ivireanu,cu mici intreruperi,a functionat,pe langa scaunul eparhial din
Ramnic pana aproape de vremurile noastre si,cu ajutorul ei,Antim a continuat munca de
cultura inceputa la Snagov.La Ramnic,Antim a astat numai 3 ani.
Dupa inmormantarea Mitropolitului Teodosie,Brancoveanu,patriarhii,arhiereii si toata
boierimea,adunadu-se in casa Mitropoliei,hatarasc,urmand ultima vointa a celui raposat,sa
aleaga Mitropolit pe Antim.Obtinandu-se consimtamantul Patriarhiei din
Constantinopol,ceremonia se indeplineste in ziua de 27 februarie,in Dumineca ortodoxiei
,oficiind liturghia Patriarhul Alexandriei,in prezenta Domnului insusi.Radu Greceanu in
cronica sa ne povesteste consacrarea lu Antim,cu amanunte care nu sunt lipsite de coloritul
epocei.
O alta latura importanta din activitatea de edificare morala a lui Antim,este propovedania.In
zilele de mari sarbatori crestinesti,Mitropolitul,dupa ce savarsea serviciul liturgic,se urca in
amvonul Mitropoliei,de unde in cuvantari plinde de avant,dupa ce slavia evenimentului
religios,de indrepta catre poporul sau,pe care se straduia sa-l inalte sufleteste catre puritatea
moralei crestine.Si nu se multumea numai sa rascoleasca sufletele prin cuvinte bine gandite si
miscator spuse,ci cu acea ravna pe care o gasim numai a acei ce traiesc adanc in sufletul lor
credinta pe care o propavaduiesc,cu acea deplina consecventa intre vorba si fapta,Antim,a
intrebuintat toata agonisita unei vieti de munca fara ragaz,in opere de binefacere.Antim facu
in Bucuresti-ne spune Del Chiaro-sase edificii din fundament,o mareata manastire cu o prea
frumoasa biserica in onoarea tuturor sfintilor.E vorba de biserica Antim.

In activitatea sa de mitropolit al Ungrovlahiei n-a crutat nici o osteneala pentru luminarea
credinciosilor, dovedind frumoase calitati de pastor, predicator si patriot. Dupa asezarea sa in
scaunul mitropolitan a intemeiat o noua tipografie la Targoviste. a tiprit un numr de 18 cri
(5 greceti, una slavo-romn, una slavo-romno-greac, 11 romneti), ntre care se remarc
cele romneti:

nvtur bisericeasc la cele mai trebuincioase i mai de folos pentru nvtura preoilor
(1710),
Capete de porunc la toat ceata bisericeasc, pentru ca s pzeasc fietecarele din preoi i
din diaconi deplin i cu cinste datoria hotarului su (1714), ambele originale,
Psaltirea (1710),
Octoihul (1712),
Liturghierul (1713),
Evhologhionul (1713),
Catavasierul (1714);
In 1715 mitopolitul Antim a mutat tipografia de la Targoviste la Bucuresti. Tot in acest oras a
infiintat o noua tipografie, la manastirea ocrotita de el, a Tuturor Sfintilor. In total, in decursul
activitatii sale in Tara Romaneasca, s-au tiparit 63 de carti, din care 38 de el insusi, iar
celelalte de catre ucenicii sai. Dintre ele 21 erau in romaneste. Trebuie sa spunem ca 4 carti au
fost scrise de el insusi si anume: Invatatura pe scurt pentru taina pocaintei (Ramnic, 1705),
Invatatura bisericeasca la cele mai trebuincioase si mai de folos pentru invatatura preotilor
(Targoviste, 1714) si Sfatuiri crestine politice catre domnitorul Stefan Cantacuzino, in
greceste (Bucuresti, 1715).
A ramas de la el si o lucrare in manuscris, intitulata Chipurile Vechiului si Noului Testament,
care cuprinde 503 portrete in medalion, cu diferite personaje biblice, 3 schita si 8 (se pastreaza
la Kiev). Tot mitropolitul Antim i se datoreste ilustrarea tipariturilor sale cu gravuri, unele din
ele fiind de o maiestrie deosebita. Toate acestea arata calitatile artistice deosebite cu care era
inzestrat.
O alta latura de seama din pastoria lui Antim a fost zidirea sufleteasca a credinciosilor sai prin
cuvant. Sunt pretuite pana azi predicile sale, numite Didahii, in care osandea felurite pacate
ale vremii sale, mai ales ale marii boierimi. Cunoastem de la el 28 de predici la diferite
duminici si sarbatori si 7 cuvantari ocazionale, toate infatisand pe Antim ca om de cultura
deosebita. In predicile sale n-a fost influentat de alti predicatori, cum s-a sustinut mult timp, ci
ele sunt originale, bine gandite si legate de realitatile vietii.
Vrednicul mitropolit Antim este ctitorul manastirii cu hramul Toti Sfintii din Bucuresti
(numita azi manastirea Antim), ridicata in anii 1713-1715, dupa planurile lucrate de el insusi.
Pentru aceasta manastire a intocmit un asa numit Asezamant, care este un fel de testament
al sau, cu randuieli pentru ajutorarea copiilor saraci dornici sa invete carte, a oamenilor si
fetelor sarace, a strainilor etc.
Mitopolitul Antim Ivireanul s-a ingrijit indeaproape si de romanii ortodocsi din Transilvania.
Inca din anul 1699, pe cand era numai tipograf, a trimis la Alba Iulia pe ucenicul sau Mihail
Stefan, care a tiparit acolo doua carti pentru folosul sufletesc al credinciosilor transilvaneni.
Dupa dureroasa dezbinare petrecuta sub Atansie Anghel, in 1701, mitropolitul Antim a trimis
in numeroase randuri scrisori de imbarbatare catre romanii din Scheii Brasovului,
indemnandu-i sa ramana statornici in dreapta credinta, hirotonind preoti si diaconi pe seama
bisericii lor. Aratam mai sus ca a tiparit carti de slujba pentru credinciosii arabi din Patriarhia
Antiohiei, precum si pentru credinciosii de limba greaca. A staruit pe langa Constantin
Brancoveanu sa ajute compatriotii sai din Georgia la tiparirea de carti de slujba in limba lor,
trimitand acolo pe ucenicul sau Mihail Stefan, care a tiparit la Tbilisi cateva carti in limba
georgiana.
Mitropolitul Antim Ivireanul a fost inflacarat patriot si luptator impotriva asupririi turcesti. Si-
a dat seama ca numai o alianta cu Rusia ar putea duce la inlaturarea jugului turcesc. Din
pricina aceasta, dar si prin uneltirile vrajmasilor sai, s-au racit legaturile dintre el si Constantin
Brancoveanu. In 1712 domnul i-a cerut demisia din scaun, dar vladica Antim a intocmit doua
aparari scrise, prin care-si dovedea nevinovatia, aratand ca invinuirile aduse de dusmanii sai
erau neindreptatite. El si-a continuat apoi nestanjenit activitatea pana la moartea
muceniceasca a lui Brancoveanu (1714) si apoi sub urmasul sau, Stefan Cantacuzino (m.
1716).
Dupa numirea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, in 1716, au inceput zile grele
pentru batranul mitropolit. Invinuit ca a intrat in legatura cu austriecii si ca ar fi uneltit
impotriva domnului si inchis in temnita palatului. A fost tinut acolo mai multe saptamani,
cerandu-I-se demisia. Refuzand sa o dea, Mavrocordat a cerut patriarhului din Constantinopol
sa-l cateriseasca, lucru pe care acesta l-a si facut. In sentinta de caterisire i s-au adus felurite
invinuiri nedrepte, intre care si aceea ca s-a ridicat impotriva puterniciei imparatii turcesti,
pe baza carora a fost scos din randul arhiereilor si calugarilor, urmand sa fie inchis pe viata in
manastirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai. Aceasta pedeapsa n-a mai ajuns sa o faca, pentru
ca ostasii care il insoteau spre Muntele Sinai l-au macelarit, aruncandu-i trupul in raul Tungia,
langa Adrianopol. Moartea lui s-a intamplat in toamna anului 1716. In felul acesta si-a sfarsit
viata muceniceste, ca si binefacatorul sau, domnul Constantin Brancoveanu.
Asadar, mitropolitul Antim Ivireanul si-a pus toate cunostintele, ravna si priceperea in slujba
Bisericii si a credinciosilor romani care-l primisera cu atata dragoste. tipograf, autor de lucrari
originale, traducator al cartilor de slujba in romaneste, predicator si pastor de suflete, artist,
ctitor de lacasuri sfinte, sprijinitor al Ortodoxiei si al romanilor transilvaneni, Antim Ivireanul
este una din figurile cele mai luminoase din trecutul Bisericii si al patriei noastre.
Acestea au fost motivele pentru care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta
din 20 iunie 1992, a hotarat ca marele ierarh Antim sa fie trecut in randul sfintilor.
Rolul lui Antim Ivireanul n propirea culturii romne

Tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc n limba romn
Prin cele 63 tiprituri, lucrate de el nsui, coordonate sau patronate, n limbi diferite i de o
mare diversitate, prin numeroii ucenici pe care i-a format, este considerat - alturi de Coresi -
cel mai mare tipograf din cultura medieval romneasc.
A avut un rol nsemnat n introducerea complet i definitiv a limbii romane in slujba, n
acelasi timp, dei strin de neam, a creat o limba liturgica romneasc limpede, care a fost
neleas i folosit pn azi.
ntemeietor de tipografii, n premier mondial, n limbile arab i georgian
Prin activitatea sa tipografic, a sprijinit i alte popoare ortodoxe, imprimnd cri pentru
slavi, greci i arabi (din Patriarhia Antiohiei). Este i autorul unei premiere mondiale n tiprit,
Liturghierul greco-arab din 1701, a fost prima carte tiprit cu litere mobile din lume avnd
caractere arabe. n anul 1706, aceeai instalaia tipografic cu caractere arabe a fost druit
patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep
In 1699 a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai si, ipodiaconul Mihail Stefan, la Alba
Iulia, unde a tiprit o Bucoavn i un Chiriacodromion. Pe acelai Mihail Stefan, l-a trimis n
ara sa de origine, Gergia. Acolo, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparnie cu
caractere georgiene din ara natal a lui Antim, unde au fost tiprite mai multe cri n limba
georgian.
Scriitor, autor de lucrri bisericeti
Pe lng lucrrile tiprite, au rmas de la el i cteva manuscrise:
Primul manuscris rmas, Chipurile Vechiului i Noului Testament, adic obrazele oamenilor
celor vestii ce se afl n Sfnta Scriptur, n Biblie i n Evanghelie i adunare pe scurt a
istoriilor celor ce s-au fcut pe vremea lor ... , cu 22 foi text, la care se adaug 503 portrete n
medalion, 3 schie i 8 desene, tot n medalion, cu personaje din Vechiul Testament
(Targoviste,1709 , manuscrisul original se gsete la Kiev, iar n Romania exist o copie
realizat de dasclul Popa Flor, realizat pe la mijlocul secolului al XVIII-
lea).
Tot n manuscris a rmas i opera sa omiletic, Didahiile (cu 28 predici la diferite srbtori i
7 cuvntri ocazionale).
Analiza crilor originale publicate, dar i a celor dou manuscrise duce la constatarea c
Antim Ivireanul avea nu numai o frumoas cultur teologic, ci i una profan ntruct folosea
nu doar citate din Biblie, dar i din literatura patristic, respectiv din filosofi antici. n multe
din ele fcea o critic vehement a moravurilor vremii. Didahiile l aeaz, fr nici o
ndoial, n rndul celor mai de seam predicatori cretini din toate timpurile.
Ctitor de lcauri de cult
Este ctitorul mnstirii cu hramul "Toi Sfinii" din Bucureti numit azi Manastirea Antim-
(1713-1715), pe care a nzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile
monumente de arhitectur, pictur i sculptur din ara noastr. Pe seama veniturilor generate
de aceasta, a alctuit un testament, intitulat "nvturi pentru aezmntul cinstitei mnstiri a
tuturor sfinilor, capete 32", n vederea organizrii unei impresionante opere de asisten
social.

LITERATURA RELIGIOASA ADUCE IN SPATIUL NOSTRU CULTURAL DE
ORIENTARE BIZANTINA O FORMA MENTIS DE TIP MEDIEVAL CARE COINCIDE
IN MARE PARTE CU MODUL DE GANDIRE OCCIDENTAL.A PUS ASTFEL BAZELE
PRIMELOR FORME ALE LITERATURII ARTISTICE, A AJUTAT LA INLOCUIREA
SLAVONEI CU LIMBA ROMANA DESCHIZAND CALEA SPRE UN STIL
CARTURARESC;A CONTRIBUIT LA UNIFICAREA LIMBII ROMANE LITERARE PE
BAZA DIALECTULUI MUNTEAN PROMOVAT IN TIPARITURILE CORESIENE.




REDACTARE FINALA

Cele dinti licriri ale literaturii romneti se ivesc in domeniul religios i in scrierile
istoriografice, o dat cu nlocuirea limbii slavone i introduce-rea limbii romne ca limb de
cult in biserici .
Reprezentani culturali de seam sunt n Moldova mitropoliii Varlaam i Dosoftei, n ara
Romneasc Coresi i Udrite Nsturel iar in Transilvania Simion tefan, evideniindu-se
ulterior si Antim Ivireanul n Muntenia.
Mentalitatea profund religioas,specific evului mediu,este fireasc la noi n cazul
mitropoliilor Varlaam i Antim Ivireanul, dar i crturarilor Miron Costin,Ion Neculce sau
Grigore Ureche. Acetia i creeaz o concepie teleologic despre evenimentele pe care le
surprind in propriile opere.
n secolul al XVII-lea se creeaz un climat propice rspndirii culturii prin intermediul
tipriturilor, acestea contribuind,mpreun cu traducerile religioase utilizate in biserici,la
unificarea limbii romne literare,format pe baza graiului muntean promovat de Coresi in
tipriturile sale.
O problematic indelung disputat de teoria literar i de istoria literaturii o reprezint
nengrijorarea autorilor vremii de a-i lsa amprenta stilistic asupra textelor lor. Dosoftei, din
aceast privin poate fi considerat primul poet din literatura romn,deoarece, este singurul
care i-a pus n acea perioad problema valorii estetice,dnd un alt coninut i o alt forma
prozodicului.El adapteaz frumuseea versurilor la utilitatea lor religioas, avnd astfel un
nceput de contiin istoric.
Dupa cum afirm marele critin Nicolae Cartojan,a tia latura religioas din istoria literaturii
romneti nseamn a renuna la cunoaterea trsturii celei mai caracteristice din cultura
noastr veche i la una din feele ei de glorie.
Scopul principal al traductorilor a fost introducerea limbii romne ca limb oficial de cult in
biserici, justificandu-i astfel inteniile: n biseric mai bine voia mi-i cinci cuvinte cu mintea
s griesc ca i pre alii s-nva,dect zeace mii de cuvinte intr-alt limb
Mitropolitul Coresi (1510-1583) ,a fost un tipograf din ara Romneasc, stabilit ulterior la
Braov,unde i va nfiina propria tipografie.ncepnd cu anul 1557 public unsprezece
tiprituri n limba slavon si nou tiprituri n romn, cu ajutorul alfabetului chirilic.
Principalele sale opere sunt Cathehismul(1559), Tetraevanghel (1561), Liturghier (1570) i
Psaltire(1570).Acestea sunt cele dinti cri in limba romn i datorit faptului c au avut o
circulaie foarte larg, au contribuit simitor la unificarea limbii romne literare. Specific
operelor coresiene sunt iotacizarea verbelor(transformarea lui d n z : crez, vz,
auz) , dar i folosirea unor arhaisme fonetice(ex.:iaste, creade , viaz ,
tocmealele),morfologice(ex.: iertaciunea, caele, tocmealele), sintactice sau
semantice.Limba noastr a evoluat astfel,pregtind locul tipriturilor din alt domeniu dect cel
religios.
Mitropolitul Varlaam traduce cu aproape ase decenii mai trziu dect Coresi i colaboratorii
lui, limbajul su fiind desigur mai elevat fa de cel al diaconului muntean i al preoilor
ardeleni.nfiineaz o tipografie la Biserica Trei Ierarhi,unde i va tipri cartea cea mai
important, Cazania(1643),care va reprezenta secole de-a rndul cartea de baza n slujirea
bisericeasc.Dei nu are o cultur foarte vast, Varlaam reuete s impun un stil de factur
popular operei sale dar i s-i dea amprenta personal.
Dezvoltarea limbii romne literare se face cu ajutorul mitropolitului Moldovei,
Dosoftei(1624-1693),un mare cunosctor de limbi strine, un obsedat al versificaiei i primul
care depete cu mult sarcina de traductor,punandu-i amprenta stilistica.Este pus de ctre
critici pe aceeai linie cu Eminescu datorit rimelor rare pe care le formeaz(ex.: stric-
nemic, salte- nalte), i asemnat cu I.Barbu i T. Arghezi datorit dislocrilor
topice.Principalele sale opere sunt Viata si petrecerea sfintilor(1686) i Psaltire n
versuri(1673), aceste opere devenind surs de inspiraie pentru poeii romantici i pentru
modernitii interbelici.
Intenia prozodic a lui Dosoftei va fi continuat de ctre Antim Ivireanul, originar din
Ivir,adus in Muntenia de ctre Constantin Brncoveanu, unde va deveni ulterior
mitropolit.Cunosctor a multor limbi,pentru el insi limba romn este o limb
invat.Stpnea n mod desvrit mai multe meteuguri destinate tipriturii,care -l vor
ajuta s i structureze discursurile, pe care trebuia s le pregteasc pentru publicul su
ales,n mod savant.Poart un rol benefic n formarea literaturii culte,el modificnd substanial
arta oratoriei religioase,fiind pasionat de speculaia teologic, de ideile nnoitoarei acordnd
o deosebit atenie construciei fiecrei predici dup modelul clasic al omiliilor,urmnd astfel
s avem pari ale retoricii clasice.Antim se folosete de preteriie(falsa umilin) pentru a se
sustrage de multe ori de la responsabilitatea de a vorbi de sfntul zilei. Ofer textului o
construcie riguroas bazat pe simetrii,introducnd anumite laitmotive, principala sa oper
constituind-o Didahiile(1709-1716).
Literatura religioas aduce in spaiul nostru cultural de orientare bizantin o form mentis de
tip medieval care coincide n mare parte cu modul de gndire occidental.A pus astfel bazele
primelor forme ale literaturii artistice, a ajutat la nlocuirea slavonei cu limba
romn,unificand-o, deschiznd calea spre un stil crturresc.


BIBLIOGRAFIE:

1.PIRU,ALEXANDRU,ISTORIA LITERATURII ROMANE,VOL. I PERIOADA
VECHE, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, EDITIA A TREIA REVAZUTA,
LOCUL APARITIEI: BUCURESTI, AN 1970.
PAG. 39-41, 54-60, 61-70, 72-76, 96-105, 181-195, 266-279.

2.CALINESCU,GEORGE, ISTORIA LITERATURII ROMANE DE LA ORIGINI PANA
IN PREZENT ,EDITURA MINERVA,LOCUL APARITIEI: BUCURESTI,AN 1982.
PAG. 140-147,

3.CARTOJAN, NICOLAE,ISTORIA LITERATURII ROMANE VECHI, EDITURA
MINERVA,TOATE CELE TRI VOLUME, LOCUL APARITIEI: BUCURESTI, AN 1980.
PAG. 47-63,109-115,115-125, 126-129,196-209, 219-229.

4.MANOLESCU,NICOLAE, ISTORIA CRITICA A LITERATURII ROMANE,
EDITURA FUNDATIEI CULTURALE ROMANE,LOCUL APARITIEI: BUCURESTI,AN
1997.
PAG. 13-17,
5.IVASCU,GEORGE, ISTORIA LITERATURII ROMANE,EDITURA STIINTIFICA,
VOLUMUL I,EPOCA GENEZELOR,LOCUL APARITIEI:BUCURESTI, AN 1969.
PAG.9-14,

6.IVIREANUL,ANTIM,DIDAHII, EDITURA MINERVA,LOCUL APARITIEI:
BUCURESTI, AN 1983.
7.MANUAL PENTRU LIMBA SI LITERATURA ROMANA CLASA a XI-a, EDITURA
ART.
PAG.19-28.
8. ALTE SURSE: CAIETUL DE NOTITE.
Publicat de candutza la 10:04
Etichete: antim ivireanul, coresi, dosoftei, proiect, referat, religie, romana, studiu de caz,
varlaam

S-ar putea să vă placă și