Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi (Camil Petrescu)

-roman subiectiv , de analiza psihologica si al experientei directe-

Camil Petrescu , poet , romancier, dramaturg , publicist , exemplifica natura artistului lucid
,reusind o rapida sincronizare cu tendintele prozei europene.El situeaza constructia romanului in
registrul analizei starilor de constiinta si a proceselor sufletesti complexe. El considera ca actul de creatie
este un act de cunoastere , nu de inventie si ca realitatea artistica trebuie sa stea sub semnul
autenticitatii, al experientei unice si irepetabile a eului traitor : Sa nu descriu decat ceea ce vad,ceea ce
aud , ceea ce inregistreaza simturile mele,ceea ce gandesc eu.Aceasta-i singura realitate pe care o pot
povesti. Orice as face, eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii ,propriile mele imagini. Eu nu pot
vorbi onest decat la persoana I.
Autorul considera ca literatura trebuie sa se inspire din filosofia si stiinta vremii,de aceea preia
formule moderne noi de la filosoful Henri Bergson(durata interioara), de la Edmund Husserl (primatul
constiintei asupra existentei), de la Marcel Proust , naratiune homodiegetica la persoana I , principiul
memoriei involuntare , introspectia.
Situarea scriitorului in mijlocul lumii evocate , in ipostaza de eu narator , genereaza un nou tip
de discurs narativ, specific romanului subiectiv. Cititorul stie atat cat personajul narator , iar viziunea
narativa este impreuna cu. Romanul apare sub o noua formula epica ,neavand propriu zis un subiect ,
urmarind fluxul constiintei personajului narator : Devenirea psihica , miscarea ,inlocuiesc in proza
moderna staticul. Timpul este subiectiv , iar romanul inseamna experienta interioara.(Camil Petrescu in
articolul Noua structura si opera lui Marcel Proust).
Romanul Ultima noapte apartine literaturii autenticitatii si ilustreaza estetica modernismului
(roman citadin , centrat pe problematica intelectualului).Este un roman realist psihologic , de analiza a
vietii interioare,iar ca formula epica ilustreaza modelul proustian : naratiunea la pers. I , cu focalizare
interna. Roman al unei duble experiente iubirea si razboiul isi are punctul de plecare in experienta
directa a autorului ,sublocotenent in Primul Razboi Mondial , al carui Jurnal de companie este
imprumutat cu amanunte cu tot eroului Stefan Gheorghidiu.
Anuntat in presa vremii sub cateva titluri ( Proces verbal de dragoste si de razboi ), romanul e
publicat in 1930 , dupa o documentare de 10 ani.
Titlul dezvaluie compozitia bipolara si surprinde cele doua experiente existentiale si de
cunoastere ale lui Stefan Gheorghidiu , devenite teme ale cartii : iubirea si razboiul.Simbolul noptii
figureaza incertitudinea care il devoreaza launtric. Cele doua adjective asezate intr-o ordine
semnificativa (ultima,intaia) sugereaza disponibilitatea cercului de a depasi drama iubirii inselate si
dea intra in alte orizonturi ale cunoasterii.
Tema inadapatarii intelectualului la o lume meschina si mediocra se cristalizeaza prin mai multe
arii tematice : dragostea si razboiul , cunoasterea si setea de absolut , tema mostenirii si descrierea
societatii bucurestene in preajma Primului Razboi Mondial.
Romanul subiectiv prin perspectiva narativa interna se prezinta ca o confesiune la pers. I ,
urmarind fluxul constiintei eroului narator , Stefan Ghoerghidiu.
Compozitia este binara : Cartea I , o monografie a indoielii insumeaza sase capitole si
rememoreaza povestea de iubire , Cartea a II-a ,jurnalul de campanie , are sapte capitole si prezinta
experienta directa a razboiului. Formula narativa este romanul in roman , romanul iubirii este inserat in
romanul razboiului ,legatura dintre ele facand-o prezenta unui singur eu narator(in a carui constiinta se
reflecta experienta personala a iubirii rememorate , dar si experienta colectiva a razboiului traita in timp
real , obiectiv.Autorul recurge la un artificiu compozitional prin care cap I , care deschide experienta
razboului , se constituie ca o premisa care motiveaza iesirea din timpul obiectiv si intrarea in timpul
psihologic al rememorarii , incepand cu al doilea capitol.
Principiul compozitional care organizeaza constructia narativa este cel al memoriei involuntare ,
declansate nu de o senzatie ca la Proust ,ci de odezbatere si un conflict de idei discutia despre iubire si
fidelitate de la popota ofiterilor .
Incipitul este modern , primele enunturi au functia descriptiva situand actiunea in timpul real ,
obiectiv : In primavara anului 1916 , ca sublocotenent proaspat , intaia data concentrat pe Valea
Prahovei.Finalul deschis surprinde despartirea eroului de tot trecutul si implicit un nou inceput.
Structural , romanul se realizeaza din interferenta a doua planuri narative : planul constiintei
personajului narator care dezvaluie o realitate interioara , in timp subiectiv , al evenimentelor
rememorate si analiza starilor , a sentimentului de iubire si de gelozie , al doilea plan este cel al realitatii
obiective, centrat mai intai pe existenta societatii bucurestene (mediul studentesc,lumea oamenilor de
afaceri , a vietii politice si a celei mondene) , apoi pe viziunea demitizata a razboiului.Notele de subsol
,explicatiile dau impresia de autenticitate.Raportul dintre cele doua planuri este conflictual , fiinda
aspiratiile si valorile absolute ale personajului sunt in antiteza cu realitatea meschina.
Subiectul este mai degraba un pretext, romanul constituind in prima sa parte experienta
cunoasterii prin iubire,analizandu-se treptat monografia unui sentiment crezut absolut.Este o poveste
de dragoste cu accese dramatice de gelozie ,inclusa in povestea , traita in mod real , a companiei
militare din primul Razboi Mondial. Tragismul razboiului schimba scara de valori a eroului , aducand
anularea dramei conjugale.
Primul capitol (La Piatra Craiului , in munte) fixeaza coordonatele spatio-temporale ,ipostaza
eroului ca proaspat sublocotenent si conceptia absoluta despre iubire(cei care se iubesc au drept de
viata si de moarte unul asupra celuilalt).Discutia de la popota ofiterilor va readuce in memoria
personajului povestea de iubire,retraita si analizata din al doilea capitol.Capitolul al II-lea (Diagonalele
unui testament) incepe cu fraza care fixeaza intriga si pune sub semnul indoielii intreaga experienta a
iubirii : Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la facultate si banuiam ca ma insala.Era o
suferinta de neinchipuit ,care se hranea din propria ei substanta.
Student la filosofie , Stefan se casatoreste cu Ela din dragoste ,sentiment care aducea in viata lor
de stundenti saraci unica bogatie spre care nazuiau.Mostenirea neasteptata lasata lui Stefan de bogatul
sau unchi,Tache Gheorghidiu, transforma radical viata cuplului.Ela pare a se adapta rapid noului stil de
viata , caracteristic lumiimondene in care patrund ,in vreme ce Stefan este atras de noua sa conditie
sociala in masura in care ii ofera noi experiente de cunoastere. Se implica in afaceri si in viata mondena
mai mult de dragul nevestei , dar descopera o lume urata , meschina a milionarilor analfabeti (Vasilescu
Lumanararu), a politicienilor si afaceristilor corupti (Nae Gheorghidiu), a distinsei societati pt. care
iubirea ,onoarea , morala ,cultura sunt notiuni goale de sens. Dragostea Elei se transforma in
conformism conjugal , in vreme ce Stefan este devorat de suspiciune , torturat de gelozie.Eroul crede
inca in idealul sau de iubire absoluta,asa incat despartirea devine o certitudine. Semnificativ este
episodul excursiei la Odobesti , organizat de Anisoara ,care are mania excursiilor in banda.Intr-o
atmosfera de complicitate si promiscuitate morala, Ela se comporta ca o femeie de lume , cochetand
cu Grigoriade, vag avocat si gazetar mediocru , insa bun dansator abia cunoscut cu doua saptamani
inainte.Fiecare cuvant ori gest al frumoasei neveste ia proportiile unui cataclism in mintea eroului si
indelung analizat ca proba a infidelitatii ,devine prilej de tortura pentru zbuciumata constiinta a lui
Stefan. Aceasta refuza insa a cobori in spatiul geloziei : Nu ,n-am fost nicio secunda gelos ,desi am
suferit atata din cauza iubirii. Momentele de maxima suferinta provocata de noaptea in care Ela
lipseste de acasa, de repetatele despartiri ce aduc sentimentul singuratatii , al esecului si al ratarii
,alterneaza cu bucuriile intalnirilor intamplatoare , din restaurante sau magazine. Retrairea acestor
seisme sufeletesti este facuta cu luciditatea celui care cauta adevarul,ridicat la norma morala
fundamentala.
Iubirea absoluta se dovedeste derizorie in comparatie cu experienta razboiului.Simbloic , ultima
noapte de dragoste traita alaturi de sotia sa la Campulung , e urmata de intaia noapte de razboi.
Participand la campania din Transilvania , Gheorghidiu descopera prietenia definitiva , ca viata si ca
moartea si camaraderia, descopera sentimentul responsabilitatii fata de vietile oamenilor din plutonul
pe care-l conduce si solidaritatea neconditionata.Descopera insa si solitudinea fiintei in fata mortii si
faptul ca spaima de moarte readuce omul la starea de salbataciune haituita.Descopera inconstienta
criminala a politicienilor vinovati de starea jalnica a armatei , incompetenta comandantilor , precaritatea
pregatirii militare a soldatilor. Drama razboiului nu e numai amenintarea continua a mortii ,macelul si
foamea,cat aceasta permanenta verificare sufleteasca. Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui
Dumnezeu e o ilustrare a unei psihologii a groazei si a panicii ,dar si a puterii omului superior de a se
ridica deasupra trairilor instinctuale. Titlul capitolului pare o metafora a mortii ,asumata ca experienta
colectiva , cartea a II-a fiind relatata la pers I plural. Razboiul nu mai inseamna acte de eroism si curaj , ci
o vointa oarba de a trai , e o stare de criza in istoria umanitatii si o tragedie a indiviului , care se simte
depersonalizat , intors spre instinctul de conservare. Imaginea demitizata a razboiului e autentica , traita
in mod direct de autor.
Cu o noua conceptie despre viata ,Gheorghiidiu gaseste puterea de a se desprinde din mrejele
incertitudinilor iubirii,lasand in urma tot trecutul. Inapoiat la Bucuresti dupa zilele de spital , eroul
citeste cu indiferenta biletul anonim in care i se dezvaluie tradarea Elei si hotaraste despartirea
definitiva. Stefan ii lasa Elei absolut tot ce e in casa , de la obiecte de pret ,la carti .. de la lucruri
personale , la amintiri.Adica tot trecutul.
Prin acest deznodamant , conflictul psihologic care conduce initial la o criza de valori isi afla
rezolvarea : iubirea isi pierde rangul de valoare absoluta, sfarsind in oboseala si indiferenta.
Stilul anticalofil , adica refuzul discursului frumos ,este ales de scriitor pentru a se exprima
exact,clar ,concis , detasat , ca intr-un proces-verbal,de care vorbea Stendhal , numit de Camil
Petrescu unul dintre cardinalii romanului.
Prin acest prim roman , C. Petrescu impune in proza romaneasca o noua tipologie
umana.Personajele sale fac parte dintre cei care traiesc in lumea inalta a ideilor pure , sunt intelectuali ,
inteligenti si hipersensibili , insetati de ideal , de adevar , de trairi absolute ,analizand totul cu maxima
luciditate : cata luciditate ,atata constiinta , cata constiinta ,atata pasiune , cata pasiune ,atata
drama,spunea un alt personaj din dramaturgia lui C. Petrescu , in piesa Jocul ielelor. In esenta
personajele sunt masti ale autorului insusi.
Caracterizare :
Stefan Gheorghidiu o proiectie a scriitorului insusi , un alter-ego caruia ii sunt transferate
experiente personale ale autorului cumuleaza functii narative multiple. El este eul narativ si eul-
constiinta care ordoneaza prin experiente de cunoastere lumea ,este protagonistul romanului care se
povesteste pe sine.
Gheorghidiu traieste drama luciditatii si a aspiratiei spre absolut,problematica intelectualului
fiind o preocupare constanta a scriitorului.
El se raporteaza la doua planuri temporale : timpul cronologic,in care consemneaza intamplarile
de pe front si timpul psihologic , in care rememoreaza drama iubirii.Spirit analitic, intelectualist si critic,
el va realiza o naratiune in care epicul propriu-zis este subordonat analizei si interpretarii.
Protagonistul traieste doua experiente definitive pentru formarea lui ca om : dragostea si
razboiul.Alegerea celor 2 experiente este justificata astfel de autor : In iubire si in fata mortii , omul
apare in toata autenticitatea sa.
Prima experienta de cunoastere e traita sub semnul incertitudinii si reprezinta un zbucium
permanent.Suferinta provine , pe de o parte , din iubirea inselata , iar pe de alta parte , din faptul ca
Gheorghidiu cauta ca mai toti eroii lui C. Petrescu ,certitudini.Acest conflict interior se conutreaza pe
opozitia intre aspiratiile absolute ale intelectualului si realitatea meschina a societatii.
In primavara anului 1916 , personajul principal se afla concentrat pe Valea Prahovei.La popota
ofiterilor asista la o discutie despre dragoste si fidelitate , pornind de la un fapt divers aflat din presa : un
barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat de judecator.Aceasta discutie declanseaza memoria
afectiva a protagonistului , trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate ai casniciei cu Ela.
Personajul narativ crezuse ca traieste marea iubire. Dar iubirea lor pt. Ela se nascuse din admiratie ,
duiosie , dar mai ales din orgoliu.Vanitatea de a fiu iubit de o femeie frumoasa devine la el stimulul
pasiunii.Tot din orgoliu , Gheorghidiu incearca sa o modeleze pe Ela dupa propriul tipar de idealitate ,
ceea ce favorizeaza esecul.
El traieste in lumea ideilor , a cartilor si are impresia ca s-a izolat de realitatea imediata. Dar
tocmai aceasta realitate produce destramarea cuplului. Pana in momentul primirii mostenirii , cuplul
traieste in conditii modeste ,dar in armonie.Mostenirea neasteptata constituie proba de foc a
echilibrului in cuplu. Atitudinea sotiei sale ,care se implica in discutiile despre bani , il surprinde in mod
dureros pe erou , pentru ca , asa cum marturiseste referit la Ela :As fi vrut-o mereu feminina , deasupra
discutiilor acestea vulgare ,plapanda si avand nevoie sa fie protejata.Dezgustat , cedeaza o parte din
avere in favoarea familiei ,dar se simte tot mai izolat de lumea egoista in care traieste ,mai ales ca isi da
seama ca nici femeia iubita nu-l intelege.
Natura reflexiva si hipersensibila , personajul sufera pentru ca are impresia ca este inselat.
Nevoia de absolut il determina sa-si analizeze cu luciditate starile, si de aici suferinta. Gelozia , indoiala
inregistreaza si alte etape ale destramarii cuplului : ruptura , impacarea temporara ,pana la izbucnirea
razboiului.Desi ar fi putut sa evite participarea la razboi ,profitandde averea sa ,Stefan se inroleaza
voluntar ,din dorita de a trai aceasta experienta existentiala si ca act moralmente necesar : N-as vrea sa
existe pe lume o experienta definitva , ca aceea pe care o voi face ,de la care sa lipsesc...Ar avea fata de
mine,cei care au fost acolo , o superioritate ,care mi se pare inacceptabila.Ar constitui pentru mine o
limitare.Gheorghidiu pleaca in razboi tot din dorinta si orgoliul cunoasterii.Confruntat cu situatii-limita ,
protagonistul se autoanalizeaza lucid : Stiu ca voi muri ,dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana
care imi va sfasia timpul.
A doua experienta ,cea a confruntarii cu moartea , lasa definitiv in umbra experienta iubirii.
Drama colectiva a razboiului anuleaza drama personala.Razboiul este demitizat si prezentat asaa cum se
reflecta in constiinta combatantului: monstruos si absurd.Camil Petrescu marturiseste ca nu descrie
nicio lupta , ci viata interioara a individului confruntat cu frigul,foamea ,frica de moarte,absurdul si
tragismul razboiului ,sentimentul de sfarsit de lume,disparitia oricarei urme de umanitate :nu mai e
nimic omenesc in noi.
Ranit si spitalizat , Gheorghidiu se intoarce acasa la Bucuresti , dar se simte detasat de tot ce il
legase de Ela. Finalul romanului reprezinta sfarsitul dramei personale,a iubirii.Obosit , Stefan isi priveste
acum sotia cu indiferenta cu care care priveste un tablou iar ruptura este defintiva.
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului ,portretul lui Gheorghidiu este realizat prin
caracterizare indirecta , care se desprinde din fapte,gesturi ,limbaj ,atitudini si relatii cu celelalte
personaje. Se adauga autocaracterizarea ,dar si procedee specifice romanului psihologic modern :
autoanaliza lucida si introspectia,monologul interior ,memoria involuntara , fluxul constiintei.
Personajul care nu poate fi caracterizat in mod obiectiv este Ela,deoarece ea apare din
perspectiva unica a personajului narator.
Stefan Gheorghidiu , nu e un personaj infrant, Dimpotriva , e un supravietuitor ,capabil de a
trece oricand prin alte experiente fundamentale , de aceea poate lasa in urma tot trecutul.