Această periodă istorică se referă mai mult la descoperirile din Europa, şi este împletită

cu perioada de Renaştere cu care se continuă, fiind relativ greu de separat. De obicei se

înţelege prin această perioadă expansiunea europeană peste Oceanul Atlantic şi Oceanul
Pacific cunoscut sub numele de Perioada Marilor descoperiri geografice când se
depăşesc hotarele "lumii vechi" cu exploratorii geografici din prima perioadă ca Vasco da
Gama, Bartolomeu Diaz, Christoph Kolumbus şi Ferdinand Magellan ceea ce a înlesnit
mai târziu călătoriile lui James Cook de explorare a lumii întregind tabloul cunoştinţelor
despre globul pământesc din secolul XVIII-lea. În acelaşi timp descoperirile arheolgice
întregesc cunoştinţele despre lumea antică ca de exemplu Johann Joachim Winckelmann
prin descoperirea oraşului Pompei. Marile descoperiri geografice atrag după sine
dezvoltarea cartografiei aici putându-se aminti Martin Behaim şi Gerhard Mercator acesta
din urmă a fost primul care a reuşit proiecţia globului pe un plan. Cunoştinţele
astronomice vor fi de asemenea dezvoltate prin descoperirile lui Tycho Brahe, Nikolaus
Kopernikus, Isaac Newton şi Johannes Kepler de care profită şi navigatorii pe mare, şi
este schimbat radical tabloul cunoştinţelor despre univers.

Care au favorizat aceste descoperiri, au fost:

• - dezvoltarea tehnicii construcţiei navale, cu corăbii mai robuste cu care se puteau

efectua călătorii mai lungi
• - dezvoltarea şi perfecţionarea instrumentelor de navigaţie, ajutând la o mai bună
orientare pe mare de exemplu "Oul de Nürnberg" descoperit probabil de Peter
Henlein,
• - capitalismul timpuriu care apare stimulând interesele pentru comerţ pe mare,
apărând Companiile comerciale Drumul Mătăsii pierzând din importanţă
• - motivele religioase ale bisericii de a converti la creştinism "Lumea nouă"
• - interesele marilor puteri maritime din acea perioadă de a se extinde prin colonii,
un exemplu "Hotărârea de la Tordesillas" 1494 a papei care împarte globul ca un
măr tăiat în două, între Spania şi Portugalia, Contractul din Madrid precizează
folosirea resurselor naturale din "Lumea nouă".

Giovanni Caboto

Giovanni Caboto (c. 1450 – c. 1498) cunoscut ca John Cabot, a fost un navigator şi
explorator veneţian, fiind considerat al doilea european care a atins ţărmul Americii de
Nord (în 1497), după Leif Ericson (circa 1003). Guvernele Canadei şi Marii Britanii
susţin că ar fi acostat în insula Terranova, însă nu se poate şti precis. De altfel, despre
Cabot şi expediţiile sale nu se cunosc foarte multe informaţii.

Locul său de naştere este controversat, fiind propuse localităţile Gaeta şi Castiglione
Chiavarese. Se cunoaşte faptul că în 1461 (la 11 ani) s-a mutat în Veneţia , devenind
cetăţean al Republicii în 1476.
Organizarea si finantarea exoeditiei

Ca şi înaintaşul său Cristofor Columb, a ridicat ancora sub pavilionul unui alt regat. După
căutările lui Henric Navigatorul a unei căi ocolitoare a Africii, Italia a început să-şi piardă
supremaţia comercială maritimă. Regatele Portugaliei şi Spaniei au devenit atractive
pentru navigatorii italieni, în special după succesul noii rute deschise de Columb spre
"Indii" (cum se credea şi cum era numită întreaga Asie în epocă) . Numeroşi navigatori
priveau cu încredere către oceanul de la vest, ca o alternativă mai puţin complicată la
drumurile clasice. Planul lui Cabot era simplu, având ca principiu navigarea pe o rută
nordică, unde longitudinile sunt mai apropiate, ceea ce avea drept consecinţă o călătorie
mult mai scurtă.

Cabot se gândea la o cale nord vestică spre Indiile de Est. Propunerea sa a fost refuzată de
către Spania şi Portugalia, trezind însă interesul regatului Britanic. Regele Henric al VII-
lea al Angliei i-a dat acte de călătorie care prevedeau:

"... în autoritate deplină şi stăpânire, mergi să navighezi în toate Părţile, Ţările şi

Mările, de la Est, de la Vest, şi de la Nord, sub flamurile şi însemnele noastre, cu cinci
corăbii,...şi cu toţi marinarii şi bărbaţii de pe corăbiile numite, fiecare cu plata şi
încărcătura sa, să caute, descopere, să găsească orişicare Insule, Ţări, sau Provincii, ale
Păgânilor şi Necredincioşilor, oricare ar fi acestea, şi în orice parte a lumii ar fi ele,
care până în vremea aceasta le-au fost necunoscute tuturor Creştinilor".

Ca şi regele Franţei Francisc I, ce îl trimisese pe Giovanni da Verrazzano să exploreze

mai îndeaproape ţărmul Atlanticului, Henric al VII-lea era incitat de insolenta diviziune a
lumii făcută de către Papa Alexandru al VI-lea în favoarea statelor iberice (jumătate
revenea Spaniei şi jumătate Portugaliei).

Expediţiile
Prima călătorie

Cabot şi-a început pregătirile de drum în Bristol. Acesta era al doilea port ca mărime din
Anglia şi din 1480 de aici plecaseră câteva expediţii în căutarea unei ipotetice insule
numită Brazilia, despre care se credea că ar fi undeva în Atlantic, conform legendelor din
vechime ale celţilor. În 1496 Cabot pleacă din Bristol doar cu o singură corabie, însă din
Islanda face calea întoarsă , datorită disensiunilor apărute pe vas.

A doua călătorie — în Lumea Nouă

În cea de-a doua călătorie Cabot a pornit cu un echipaj de 18 persoane, la bordul corabiei
numită Matthew. Plecarea a avut loc între 2 şi 20 mai 1497, navingând către capul
Dursey, din sud-vestul Irlandei. Echipajul era înspăimântat de gheţuri, însă de această
dată au atins ţămul Newfoundlandului, posibil pe coasta insulei Cape Breton, în 24 iunie
1497. Deoarece există atât de puţine date despre expediţie şi, implicit, despre locul
acostării, acesta este disputat între administraţiile din Bonavista, St. John din
Newfoundland, Insula Cape Breton, Nova Scotia, Labrador, Maine, toate fiind posibile
locaţii. Cape Bonavista este totuşi locaţia cu recunoaştere oficială din partea guvernelor
canadian şi britanic. Oricum, Cabot şi membrii expediţiei au fost primii europeni care au
păşit în America de Nord după călătoriile desfăşurate cu jumătate de mileniu în urmă de
către vikingi, călătorii rămase necunoscute în epocă. La întoarcere, crezând că merg pe o
rută prea nordică, au călătorit către sud-vest, ajungând pe coastele bretone. Pe data de 6
august Mathew intra în portul Bristol.

Ultima călătorie

Reîntors în Anglia, Cabot a fost făcut amiral, recompensat cu 10 lire şi o nouă Cartă a
fost scrisă pentru o nouă expediţie. Mai târziu, i s-a acordat o primă anuală de 20 lire. În
anul următor, pleacă din nou, cu 5 corăbii. Una dintre corăbii se va întoarce într-un port
irlandez, din pricina sticăciunilor provocate de furtună. După reparaţii şi-a reluat calea
către vest. Cabot şi expediţia sa aveau să dispară fără urmă în vastul ocean, fiind
consideraţi pierduţi pe ape.

William Weston, unul dintre susţinătorii lui Cabot a navigat folosind patentul lui Cabot
(carta de călătorie emisă de regele Angliei) un an mai târziu (1499).

Călătoria lui Sebastian

Fiul lui John, Sebastian Cabot, a întreprins în 1508 o nouă călătorie spre America de
nord, căutând, ca şi tatăl său, pasajul de nord-vest, cu speranţa de a repeta pe acestă rută
septentrională ocolul Pământului înfăptuit de Magellan. Călătoria se va transforma într-
una de căutare de argint pe valea râului Río de la Plata (1525-8).

Moştenire
Două turnuri poartă numele exploratorului, în Bristol şi în St. John, Newfoundland.
Alături de turnul de 30 de metri construit în 1897 (marcând 400 de ani de la călătoria lui
Cabot), în Bristol există o replică a corăbiei Matthew, precum şi o statuie a navigatorului
în port.

John Cabot University este numele unei universităţi americane deschise în anul 1972 în
Roma.

Urma lui Cabot, belvedere în înălţimile din Cape Breton, precum şi pieţele Cabot din
Londra şi Montreal îi cinstesc amintirea.

Cristofor Columb

Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, portugheză Cristóvão Colombo,

spaniolă Cristóbal Colón, n. între august şi octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un
navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest peste Oceanul Atlantic în căutarea unei
rute spre Asia, dar şi-a câştigat reputaţia descoperind un nou continent, America, în
perioada precolumbiană era cunoscută numai Lumea Veche.

Primii ani
Numele acestui navigator se poate traduce ca şi Cristóbal: cel care îl are pe Hristos,
Colón: Sfântul Duh sau porumbelul, de aici si semnătura lui Columb anterioară anului
1492 care se poate citi Xpo ferens (purtătorul lui Hristos) şi care ar putea face referinţă la
Orden lui Hristos, la care ar fi putut aparţine.

Teoria cea mai citată de către istorici susţine că, Columb ar fi traducerea din castiliană în
italiană Cristoforo Colombo, care era fiul lui Domenico Colombo, ţesător şi apoi
comerciant, şi al Susanei Fontanarossa. Potrivit acestei teorii, nu era un copil educat şi de
aceea se iniţia în lumea navigării la o vârstă foarte fragedă.

Se pare că între anii 1474 şi 1475, Cristofor Columb ar fi călătorit până la insula Chios,
posesiune genoveză în Marea Egee, ca marinar şi, foarte posibil, comerciant.

Originea şi tinereţea lui Cristofor Columb

Columb s-a născut la Genova, în Italia, în anul 1451. Tatăl său a fost ţesător şi se
presupune că fiul său Cristofor a intrat în acest comerţ de mic copil. Informaţii despre
începutul carierei sale de navigator sunt nesigure.

La mijlocul anului 1470 a efectuat prima sa călătorie spre insula Chios, situată în Marea
Egee. În 1476, Columb a navigat cu un convoi spre Anglia. În timp ce se afla în dreptul
coastei Portugaliei convoiul a fost atacat de piraţi şi nava pe care se afla Columb s-a
scufundat, însă acesta a înotat până la ţărm şi a găsit adăpost la Lisabona. Stabilindu-se
acolo, unde fratele său Bartolomeu era cartograf, Cristofor s-a căsătorit în 1479 cu fiica
guvernatorului insulei Porto Santo. Unicul copil al lui Cristofor Columb din această
căsătorie, Diego, s-a născut în 1480.
Bazându-se pe informaţiile acumulate de-a lungul călătoriilor sale şi studiind cărţile şi
hărţile din vremea sa, Cristofor a ajuns la concluzia că pământul este cu 25% mai mic
decât se credea până atunci. Pornind de la această premiză, Columb credea că se poate
ajunge în Asia mai repede, navigând spre vest. În anul 1484, şi-a prezentat ideile lui João
al II-lea, regele Portugaliei, cerând finanţare pentru o călătorie spre vestul Oceanului
Atlantic. Propunerea sa a fost respinsă de către o comisie regală maritimă.
Puţin timp după aceasta, Columb s-a mutat în Spania unde planurile sale au câştigat
suportul unor persoane foarte influente, aranjându-se astfel o audienţă în 1486 la Isabella
I, regina Castiliei.

Tot în acest timp, a cunoscut-o pe Beatriz Enriquez, care a devenit apoi amanta sa şi
mama celui de-al doilea fiu, Ferdinand Columb.
În Spania, ca şi în Portugalia, comisia regală i-a respins planul. Cristofor Columb a
continuat însă să caute ajutor şi, în sfârşit, în aprilie 1492 insistenţa sa a fost
recompensată: Ferdinand al V-lea, regele Castiliei, şi regina Isabella au fost de acord să
sponsorizeze expediţia.
Contractul semnat menţiona că navigatorul devenea vicerege asupra tuturor teritoriilor
descoperite şi în plus i se acorda o zecime din toate metalele preţioase descoperite sub
jurisdicţia sa.

Prima călătorie
3 august 1492 – 15 martie 1493

Prima expediţie pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria - de
aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta şi Nina - două caravele
mici de aproximativ 15 m lungime. Cele două nave mai mici erau comandate de către
Martín Alonso Pinzón şi fratele său Vicente Yañez Pinzón şi cu 90 de oameni. Este ales
pentru traversarea oceanului drumul alizeelor.

La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta

zăreşte pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America). Sunt descoperite insulele:
Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio-Española. Pe 15 martie 1493
Columb revine triumfător în Spania. Columb a explorat la fel şi coasta de nord-est a
Cubei (a acostat pe 28 octombrie), şi coasta nordică a Hispaniolei, din 5 decembrie. Aici
a eşuat Santa Maria, în dimineaţa de Crăciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze.
El a fost primit de localnicul cacique Guacanagari, care i-a permis lui Columb să îşi lase
câţiva din oamenii săi în acel sat când va pleca. Columb a lăsat 39 de oameni şi a
întemeiat aşezarea La Navidad, care astăzi este o localitate din Haiti. Înainte de a se
întoarce în Spania, Columb a răpit între zece şi douăzeci şi cinci de indieni, pe care i-a
luat cu el. Doar şapte sau opt din ei au ajuns vii în Spania, ei făcând o impresie deosebită
la Sevilia.

A doua călătorie

Columb imediat a plănuit o a doua expediţie cu 17 vase şi aproximativ 1500 de oameni,

care a plecat din Spania în septembrie 1493. Debarcările au fost făcute pe insulele:
Dominica, Guadalupe şi Antigua.

Pe data de 27 noiembrie vasele au ancorat la Navidad unde toţi oamenii au fost ucişi, iar
fortul a fost distrus. Columb a abandonat ruinele, şi aproape de Capul Isabella (Republica
Dominicană), a stabilit o colonie care a devenit prima aşezare europeană în Lumea
Nouă.
Părăsind colonia pentru o călătorie de explorare în primăvara anului 1494, Columb a
cercetat coastele Cubei pe care el a considerat-o că nu este o insulă ci o parte a
continentului asiatic.
Când Columb s-a întors în colonia Isabela (29 septembrie 1494) a constatat că între
colonişti se iscaseră serioase disensiuni, iar o parte dintre ei erau deja în drum spre Spania
pentru a-şi expune revendicările. Una dintre problemele majore cu care se confrunta
Columb era ostilitatea băştinaşilor a căror iniţială prietenie a dispărut datorită brutalităţii
europenilor.
Columb a reuşit să-i învingă pe băştinaşi în bătălia din martie 1495 şi a deportat un număr
mare dintre ei în Spania pentru a fi vânduţi ca sclavi. Regina Isabella s-a opus şi
supravieţuitorii au fost returnaţi. O comisie regală de investigaţii a ajuns la Isabella în
octombrie 1495. Pentru că acest grup critica insistent politica sa, Columb a stabilit o nouă
capitală în Santo Domingo şi a plecat spre Spania lăsându-l pe Bartolomeu la comandă. A
raportat direct regelui Ferdinand şi reginei Isabella care au înlăturat orice critică la adresa
lui Columb. Suveranii au promis că vor trimite o nouă flotă, dar pentru că le-a scăzut
entuziasmul din cauza neproductivităţii coloniilor, a durat aproape doi ani până când opt
vase au fost trimise.

A treia şi a patra călătorie

Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a
avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). Atunci a descoperit insula care se numeşte
acum Venezuela. După ce a navigat de-a lungul coastei a intrat în Golful Paria. La gurile
râului Orinoco a coborât puţin pe uscat. În jurnalul său de bord a scris că a găsit o “Lume
Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind şi alte
insule noi printre care şi insula Margarita după care şi-a îndreptat cursul spre insula
Hispaniola.
Ajungând în Santo Domingo (31 august), Columb a găsit o parte din colonie revoltându-
se împotriva fratelui său. A anihilat rebelii şi şi-a intensificat eforturile, însă inutil după
cum s-a dovedit a fi, să convertească băştinaşii americani la creştinism. De asemenea a
extins operaţiunile de extragere a aurului. În acest timp adversarii săi din Spania au
convins regalitatea că insula Española ar trebui să aibă un nou guvernator. În mai 1499,
coroana l-a îndepărtat pe Columb şi l-a numit pe Francisco de Bobadilla, care a ajuns pe
data de 23 august 1500 pe insulă, şi i-a arestat pe Columb şi pe fratele său Bartolomeu. I-
a încătuşat şi i-a trimis în Spania. Columb a insistat să rămână cu cătuşele până când
regina avea să i le scoată. Monarhii i-au iertat pe cei doi fraţi şi i-au răsplătit, dar au
refuzat să le dea comanda coloniilor. Bobadilla a fost înlocuit ca guvernator după puţin
timp de către Nicolas de Ovando.

Deşi Columb a primit sprijinul regal pentru o patra călătorie în căutarea unei rute vestice
către India, la dispoziţia sa au fost puse doar patru caravele în stare proastă de funcţionare
şi i-a fost interzis să se oprească în insula Española. Expediţia a pornit din Cadiz în mai
1502. La sfârşitul celor 21 de zile de cursă rapidă peste ocean, navele sale aveau
neapărată nevoie de reparaţii. Columb a coborât ancora aproape de Santo Domingo, dar i-
a fost interzis să intre în port, deşi se apropia un uragan foarte puternic. După ce a
terminat reparaţiile la nava sa, Columb s-a îndreptat spre apele din Honduras, apoi a
navigat spre sud de-a lungul coastelor Americii Centrale timp de şase luni căutând o
trecere spre vest. În ianuarie 1503 a debarcat în Panama şi a stabilit o aşezare, dar
revoltele din cadrul echipajului şi problemele cu băştinaşii l-au făcut pe Columb să
renunţe la această idee.

Expediţia s-a redus la două caravele ce navigau spre Hispaniola, dar vasele putrezite au
eşuat aproape de Jamaica (23 iunie 1503). Columb a trimis mesageri în Hispaniola cerând
ajutor, în timp ce forţa băştinaşii să le dea de mâncare oamenilor. Ajutorul a ajuns
aproape după un an, fiind întârziat deliberat de către Ovando. Puţinul echipaj care a mai
rămas s-a îmbarcat pe data de 28 iunie 1504 spre Santo Domingo, apoi a pornit spre
Spania, atingând Saluncar de Barrameda pe 9 noiembrie. De atunci Columb nu a mai
navigat niciodată.

Sfârşitul vieţii lui Cristofor Columb

Ultimele luni ale vieţii sale au fost marcate de boală şi de încercări nereuşite de a-şi
recupera privilegiile de la regele Ferdinand, deşi pe atunci Columb era destul de bogat. A
murit pe data de 20 mai 1506 în localitatea Valladolid.

Înmormântarea lui Cristofor Columb

Rămăşiţele sale au fost mai târziu aduse în Sevilla, apoi transferate în Santo Domingo,
mutate la Havana (Cuba), şi în cele din urmă (în1899) au fost returnate la Sevilla. (Unii
istorici cred că rămăşiţele aduse din Santo Domingo nu erau ale sale, deci osemintele sale
pot fi încă acolo). Oriunde se odihneşte Cristofor Columb acum, cercetările moderne au
diminuat considerabil reputaţia eroică pe care a câştigat-o în secolul al XIX-lea, deşi
calităţile sale de navigator sunt celebrate şi acum.

Testamentul lui Columb

La 19 mai 1506, cu o zi înainte de moartea sa, în Valladolid, Columb îşi redacteză

testamentul în prezenţa lui Pedro de Inoxedo, scriitorul Regilor Catolici

Bartolomeu Diaz
Bartolomeo Diaz numit şi Bartolomeu Dias (n. 1450 în Algarve - † 29. Mai 1500 Capul
Bunei Speranţe), a fost un navigator şi explorator portughez, fiind primul care a
descoperit (1487/88) capul sudic al Africii.

Biografie
Sunt puţine date cunoscute despre navigatorul portughez. El fiind probabil urmaşul lui
João Dias,care împreună cu Gil Eanes au navigat încojurând Capul Bojador (1434) şi care
de asemenea a ajuns (fiind însărcinat de regele Portugaliei Heinrich supranumit
"Navigatorul") la capul cel mai vestic al Africii situat azi în Senegal Capul Verde (Cabo
Verde) (1444) descoperind Terra dos Guineus . În anul 1481, Bartolomeo Diaz ia parte la
o expediţie de-a lui Diogo de Azambuja spre coasta Guineii.

Descoperirea lui Diaz

Prin căutarea căii maritime din Europa spre Asia în timpul domniei lui "Heinrich
Navigatorul" expediţiile portugheze explorează la începutul secolului al XV-lea coastele
Africii de vest fiind Perioada Marilor descoperiri. Astfel primeşte Diaz o însărcinare
secretă a regelui portughez Johann al II-lea ca să continue cercetarea lui Diogo Cão de a
găsi punctul sudic al continentului african şi pe cât posibil drumul spre India.
Exploratorul porneşte pe mare împreună cu fratele său Diogo Dias şi cu congolezi ca
traducători, probabil la sfârşitul lui august în anul 1487 cu o flotă alcătuită din trei corăbii
(caravele).

. Flota navighează în lungul coastei de vest africane lăsând în urmă vărsarea fluviului
Congo, ajungând la ultima regiune cunoscută deja de portughezi Namibia de azi, trece
prin Golful Balenei, spre sud traversând Golfo de São Tomé (azi Spencer Bai) ajungând
la Angra Pequena (Golful Lüderitz), urmează Cabo da Volta de unde sunt împinşi de un
vânt din nord puternic şi furtună cele două caravele rămase spre sud spre Capul Bunei
Speranţe.

Navigând spre est şi neîntâlnind uscat (pământ), navighează spre nord descoperind golful
Angra dos Vaqueiros numită la vederea unei turme de vaci se presupune că ar fi fost
Moselbai. Mai departe pe parcurs întâlneşte Algoa Bai, Kap Padrone (12 martie 1488)
aici are loc la bord aproape o revoltă, cu toate acestea continuă să navigheze spre est.
Asfel ajunge la vărsarea fluviului (Groot Vis) unde poate constata faptul că ţărmul african
are direcţia nord, fiind sigur de descoperirea drumului căutat (de 70 de ani). În cinstea
secundului său botează fluviul Rio Infante. Fiind echipajul lui chinuit de scorbut îl silesc
să se reîntoarcă. Pe drumul de întoarcere ocoleşte din nou "Capul Bunei Speranţe"
denumit de el 'Cabo Tormentoso Capul Furtunilor ajungând în înapoi în Lisabona la
sfârşitul lui decembrie 1488 după o călătorie de 16 luni. Datorită secretului călătoriei
multe detalii nu pot fi elucidate. Diaz după această călătorie participă ca sfătuitor la
întocmirea hărţilor şi echiparea corăbiilor. Este neclar din care cauză succesorul la tron al
regelui portughez, în loc să însărcineze pe Diaz, însărcinează pe Vasco da Gama cu
expediţia următoare, din 1497. Diaz participă la expediţia (1500) condusă de Pedro
Alvares Cabral pe drumul maritim între Africa şi America de Sud moare prin scufundarea
corăbiei într-o furtună (29 mai 1500) în apropierea "Capului bunei Speranţe" descoperite
de el.

Biografia-Guacanagari
Guacanagari sau Guacanagarix a fost unul din cei cinci cacique din Hispaniola în partea
de vest a insulei, unde se află astăzi statul Haiti. El l-a primit pe Cristofor Columb după
naufragierea Santa Mariei. Când Columb a plecat, cacique vecini au atacat aşezarea La
Navidad de pe ţărmul Golful Caracol. Spaniolii au fost măcelăriţi, iar ambele localităţi La
Navidad şi oraşul lui Guacanagari au fost arse complet.

[modifică] Sfârşitul vieţii

Guacanagarix/Guacanagari a refuzat să coopereze cu ceilalţi cacique care au încercat să-
i expulzeze pe spanioli. De aceea, el a fost forţat să se refugieze în munţi, unde a şi murit
mai târziu, în 1494.

Ferdinand Magellan

Ferdinand Magellan (*primăvara 1480 - †27 aprilie 1521, Mactan, Filipine; portugheză:
Fernão de Magalhães; spaniolă: Fernando/Hernando de Magallanes) a fost un
explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul care a
navigat spre vest pornind din Europa pentru a ajunge în Asia, primul european care a
navigat în Oceanul Pacific, primul care a condus o expediţie în jurul lumii.

Călătoria

(20 septembrie 1519 - 1 aprilie 1520)

La 10 august 1519 cele cinci corăbii care au compus flota expediţiei: Trinidad (110 tone,
55 marinari), San Antonio (120 tone, 60 marinari) , Concepción (90 tone, 45 marinari),
Victoria (85 tone, 42 marinari), Santiago (75 tone, 32 marinari) au părăsit oraşul Sevilla
navigând pe fluviul Guadalquivir până în San Lucar de Barrameda unde au staţionat mai
mult de 5 săptămâni, timp în care s-a făcut ultima revizie şi aprovizionarea completă. La
20 septembrie 1519 flota s-a desprins de ţărm şi a început călătoria. In timpul trecerii
peste ocean, Magellan a elaborat un sistem de semnalizare atat de bun incat nici o corabie
din flota sa nu s-a ratacit,desi erau total diferite. Neintelegerile cu capitanii spanioli au
inceput la scurt timp, la pretentiile lui Cartagena cu privire la schimbarea itinerarului ,
Magellan i-a raspuns; "Datoria domniei voastre este sa urmati ziua steagul meu, iar
noaptea felinarul din pupa corabiei mele". Pe 27 aprilie 1521, Magellan este ucis in
Filipine in timpul unei lupte cu bastinasii. Expeditia se intoarce in Europa cu o singura
nava, Victoria, avand la bord 18 oameni si fiind comandata de Juan Sebastian El Cano in
1521. Regele Spaniei l-a innobilat pe el Cano si i-a dat ca blazon globul pamantesc pe
care scria "Primus Circumedisti me" (Tu m-ai inconjurat primul). Relatarea expeditiei a
fost facuta de geograful Antonio Pigafetta care a participat la toate expeditiile facute de
Magellan.