Noul califat islamic: spre conflictul final al civilizatiilor?

Marius Vacarelu,

Despre aceasta noua constructie militar - politica care a aparut pe teritoriul Irakului si Siriei s-a scris si se scrie
intens, deoarece multe din faptele care ii insotesc aparitia socheaza sufletele slabe sau naive, convinse ca in
secolul XXI umanitatea nu mai poate ajunge la nivelele de barbarie din perioada medievala.
Speranta desarta, deoarece infractiunile grave sunt in crestere la nivel global, infractorii beneficiind de noile
tehnologii pentru a supraveghea si pedepsi victimele.
De aceea, aparitia acestui grup de fiinte care s-au autoproclamat ,,califat" si practicile sale deloc ascunse au
facut sa reapara cu multa furie o interogatie: ce este Islamul si cat de compatibil este el cu modelul
civilizational minimal al secolului XXI Iar daca raspunsul este negativ, va urma o confruntare brutala intre
islamici si cei care nu le impartasesc ideile, soldata cu zeci de mii de morti<</div>
Modelul civilizational minimal al secolului XXI este bazat pe un grad mare de libertate al persoanei, coroborat
cu cvasi-imunitatea faptelor petrecute in propriile locuinte si o toleranta mare fata de faptele si interesele private
ale persoanelor.
Astfel, in acesti ani s-a ajuns pe continetul european si cel american la o minima normalitate in vederea relatiei
dintre om, locuinta si religie. Ca diferiti indivizi fara prea mult creier, cu sau fara par pe cap sau fata incearca sa
impuna ateismul in societate e o parte a greselilor provocate de intoleranta din care se hranesc, iar la moartea lor

vor putea sa constate cat din ultimele dorinte s-au respectat ori nu, dupa cum decid cei vii care le constata
decesul.
My home is my castle, spun scotienii, si nu se insala prea mult. Mai ales in secolul acesta, oamenii doresc
intimitate, liniste in propria locuinta, iar acolo fie se roaga, fie se admira in oglinda si fac 300 de selfie-uri,
probeaza vestminte, fie canta, fie dorm, fie scriu diatribe impotriva religiei.
Acest lucru este de la sine inteles in familiile de crestini - indiferent cum se numesc ei - precum si la atei, evrei
si .... cam atat. De aceea, romanii au un proverb care sintetizeaza perfect relatia dintre ce li se prescrie prin
normele sociale de orice tip si ce pot face in curtea proprie: ,,Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul".
Interesant este si faptul ca cele mai puternice economii ale lumii se regasesc exclusiv in aceasta triada a
separatiei sociale - crestine, atee sau iudaice, cu anumite particularitati pentru ultimele doua cazuri.
Celelalte religii sau credinte nu au deloc aceasta toleranta rezonabila. Dimpotriva, ele sunt interesate in
grad ridicat nu doar de comportamentul public al omului, ci si de ce face acasa.
Astfel, in cateva state islamice se fac descinderi ale politiei moravurilor in casele oamenilor pentru a se verifica
care e situatia consmului de alcool, fariseimul fiind total. Practic, impunitatea acestor structuri de ,,aparare a
legii religioase" le permite conducatorilor lor si nu numai sa consume placerile interzise celorlalti musulmani,
de la alcool la alimente nu tocmai acceptate. Constientizarea acestor puteri naste acea spirala a neincrederii
dintre cetateni si autoritatile propriului stat, care in timp duce la revolte violente, urmate de rasturnari de putere
si apoi de (re)instaurari de dictaturi, ceea ce este - privind cu atentie in istorie - un fel de ,,marca distinctiva" a
Islamului.
De asemenea, desi multe din credintele sau religiile orientale sunt pasnice, preocuparea lor pentru ceea ce face
credinciosul in propria casa este mai mare, ceea ce naste frustrari sociale foarte mari.
Doar un exemplu: in hinduism fetele au un rol special in ceea ce priveste reputatia familiei, de aceea si multe
dintre cheltuielile nuntii le incumba parintilor lor. Concret, un procent insemnat revine familiei miresei, ceea ce
este deosebit de impovarator in cvasi-totalitatea familiilor sarace, iar cativa prieteni indieni mi-au spus unele
situatii deosebit de dificile din tara lor in aceasta sfera a vietii.
Islamul are aceasta problema - o prea mare preocupare de soarta credinciosului, el fiind mai putin lasat sa isi
decida singur soarta. Chiar si cuvantul care denumeste lumea musulmana este in acest sens, el creand
problemele prin simpla sa definitie lingvisitica.
Concret, ,,islam" inseamna ,,supunere". Acest lucru se traduce prin faptul ca fiecare om trebuie sa se supuna
nu numai lui Allah, dar si fiecarei autoritati instituite prin Coran, din familie la comunitatea locala si de aici, la
conductatorii statului. Cum fiecare incearca sa aiba autoritate efectiva - macar in propria familie - este clar ca
lantul subordonarii se extinde ca o tesatura foarte densa in societatea musulmana.
Copiii de mici trebuie sa asculte de parinti, iar familia in Islam reprezinta un pilon de maxima rezistenta. Parintii
trebuie sa asigure copiiilor o viata confortabila, iar sotul trebuie sa asigure intregii familii un foarte mare procent
din dezideratul expus anterior.
De aici, o problema: supunerea obliga ca in majoritatea tarilor si familiilor musulmane femeia sa asculte de sot
si barbati si sa nu iasa in public in relatii cotidiene decat insotita. De aici, solutia adoptata sute de ani: femeia
munceste cvasi-integral doar in caminul sau, dar nu va avea un loc de munca in acceptiunea europeana.

Chiar daca este conform religiei, nu este si folositor din punct de vedere economic, deoarece un subiect activ
bun de munca este indisponibilizat in mare masura, el neaducand prea multe venituri familiei, ceea ce in timp
duce la o anumita scadere a fortei patrimonial - financiare a familiei.
Cata vreme populatia acestor tari nu a fost prea mare, aceasta pozitionare a femeii in societate nu a contat prea
mult. Dar incepand cu secolul XX, decalajul tehnologic si educational al acestor tari a fost completat de o
demografie in crestere, care a adus cu sine la o scadere a nivelului de trai al societatilor in mod real, chiar daca
si tarile musulmane au adoptat in mare masura tehnologiile noi create de celelalte civilizatii. Chiar daca s-au
facut progrese tehnologice, ele nu au fost suficiente, iar cresterea demografica a absorbit o buna parte din
resursele statelor in consum, in locul investitiilor in educatie.
Liderii politici din aceste tari urmaresc cu strictete problematica religioasa dintr-un motiv foarte simplu:
supunerea generalizata le permite acestora o stapanire linistita, fara alte probleme din partea cetatenilor, chiar
daca stiu foarte bine ca exista solutii mai bune decat aceea a saracirii populatiei prin neincluderea in campul
muncii a aproape jumatate din cetateni.
Toate aceste realitati sociale au intrat de aproape un an in fata unui turnesol extrem: aparitia acestei structuri
militaro-politice numita ISIL (Statul Islamic in Irak si Levant, prescurtat ,,SIIL", ,,ISIL", ,,ISIS"), care a pus
dintr-o data cateva probleme, fiind necesar sa stim cine sunt ei si care este perceptia publica pe care o au,
precum si care sunt efectele pe plan exterior Islamului.
Cine sunt ei: in realitate, musulmani nemultumiti de situatia politica a ultimilor 15 ani din Irak si Siria, in
principal, precum si alti coreligionari care considera ca astazi Islamul nu mai este pur si ca este atacat in
principiile sale de catre tehnologia si influenta geopolitica a marilor puteri, de cele mai multe ori tari crestine si /
sau atee, ori - mai grav pentru ei - de catre Israel. De aici, acest aflux de musulmani care urasc civilizatia
crestina si / sau pe evrei, care traiesc in tarile europene - pentru ca ei se simt neintegrati, sau nu vor sa se
integreze in aceasta lume care nu le apartine mental.
In toate situatiile, ei sunt adeptii unei variante islamice care sa mentina acelasi nivel de stratificare sociala si
supunere prevazut de Coran si de interpretarile cele mai stricte ale acestui text. De fapt, marea lor problema este
faptul ca noile tehnologii si forta geopolitica a marilor puteri schimba sau chiar afecteaza intreaga baza a religiei
islamice. Acesti nemultumiti nu pot sa-si creeze anticorpi de natura intelectual-doctrinara si cu atat mai putin sa
se opuna intr-o lupta directa noilor modernizari sociale, ceea ce ii obliga la unica forma de rezistenta ramasa:
violenta.
Cum se percep ei, Evident, ca niste paznici ai doctrinei si credintei, ceea ce le ofera un status foarte important
pentru ceilalti tineri musulmani idealisti. Idealistii sunt mereu dispusi la sacrificiu si la realizarea de fapte mari,
iar acum, dupa cateva luni de lupte, sunt aproximativ 30.000 de oameni gata sa moara pentru cea mai stricta
aplicare a normelor coranice. Iar acestia, dupa cum se vede, izbutesc sa invinga multe trupe, ce contin alti
musulmani, trimise la sol, marindu-si teritoriul intr-o zona de mare semnificatie pentru Orientul Mijlociu.
Efectele cele mai mari ale actiunilor lor au aparut insa in urma decapitarilor. Este adevarat ca specialistii in
probleme de geopolitica si / sau securitate stiau ce inseamna aceasta grupare, dar fara decapitari oamenii
obisnuiti din statele importante si dezvoltate nu ar fi fost prea interesati - pentru ca este o mare distanta intre
locul unde se lupta acesti radicali si tarile unde locuiesc.
Care au fost efectele decapitarilori In realitate, doua sunt principale, iar alte cateva secundare si de mai redusa
importanta. Le voi prezenta pe scurt pe primele, deoarece nu este loc suficient pentru o tratate exhaustiva.
Mai intai, pe oamenii ,,adevarati" i-a facut sa reactioneze barbateste si sa se gindeasca ca acest radicalism

trebuie distrus de la radacina, in caz contrar consecintele urmand a fi grave - a se vedea si faptul ca serviciile
germane de informatii spun ca ISIL are capacitatea de a dobori avioane. Olandezii, care sunt victime ale
radicalismului musulmanilor mai de mult - cazul Theo Van Gogh este un exemplu de asasinat pentru ca a
criticat Islamul - au reactionat in stilul propriu, iar un club de motociclisti si-a trimis cativa membri sa lupte
efectiv impotriva acestei grupari. Cu aceste decapitari, nu mai ai de ales ca stat - fiecare decident din zona
militara a inteles ca pentru a invinge astfel de oameni nu pot fi folosite metode pasnice, ci cele mai letale
posibile.
Comportamentul atat de agresiv al acestor luptatori ISIL si al noilor recruti este apropiat de psihopatie, ceea ce
este aproape imposibil de corectat pe cale medicala - forta militara ramanand singura eficace.
Insa cel mai grav efect este al doilea. Actiunea acestui grup ISIL a discreditat cvasi-complet Islamul si pe
musulmanii obisnuiti.
Majoritatea musulmanilor sunt oameni normali, care isi duc viata mai mult sau mai putin usoara in relatii
rezonabile cu oamenii celorlalte comunitati. Cu toate acestea, preceptele religiei nu ii lasa sa fie prea deschisi
social si, implicit, sa devina mai bogati. Procentual, se observa aceasta limitare a fortei financiare a
musulmanilor care traiesc in tari crestine. Aceasta lipsa de deschidere inseamna si izolare, iar eforturile de
integrare ale guvernelor se izbesc de acest zid, constituit de fapt de liniile directoare ale Islamului.
De aici, problema anumitor cartiere din orasele vest-europene scapate in buna masura de sub controlul politiei,
precum si declaratia cancelarului german ca multi-kulti e un proiect nereusit, mort de-a binelea.
Comunitatile musulmane, mai ales acolo unde sunt insotite si de limbi dificil de invatat de catre europeni sau
americani, devin aproape impermeabile si scapa controlului administrativ al statelor in mai mare masura decat
se poate admite.
Multiculturalismul nu inseamna neintegrarea economica si sociala a unor cetateni, in numele diferentei de
limba, etnie si religie - ceea ce la noi, ungurii nu au inteles deloc in Harghita si Covasna.
Or, aceasta operatiune de decapitare a neislamicilor atrage o problema pentru toti musulmanii din tarile crestine
si / sau atee: ne mai inteleg localniciio Ne mai tolereaza diferentelea Pot sa mai accepte aceste diferentieri cand
vad ca dintre noi pleaca unii tineri sa lupte in numele unei religii care ucide prizonieri europeni si americani fara
aparare Politia si guvernele statelor crestine vor mai accepta anumite practici ale noastre, in numele
stabilitatii, cand tineri crescuti pe strazile oraselor germane, franceze, belgiene sau engleze ucid germani,
francezi, englezi, americani, rusi etc.i
Aceste intrebari inseamna, de fapt, punerea in tipar a nesigurantei ce apare acum cu pregnanta in relatia dintre
musulmani si cetatenii statelor respective.
Cum aceste state nemusulmane sunt mai puternice economic, rezultatul nu este pozitiv pe termen lung. Saracia
este mai mare in Dar-al-Islam, decat in comunitatea crestinilor, ceea ce alimenteaza noi frustrari.
O durata mare de existenta a ISIL si a practicilor sale va creste gradul de nesiguranta si neincredere in
musulmanii de oriunde, deoarece toti vor avea in minte ideea neplacuta: ,,In caz de probleme, vor actiona acesti
musulmani la fel ca acei ISIL-istid".
Neincrederea la nivel religios este cea mai dificila pentru o societate, deoarece religia are un caracter exclusiv:
nu poti fi partial crestin si partial musulman, partial ortodox si partial catolic etc. Orice credincios este obligat
de regulile credintei sa urmeze pana la capat un anumit comportament, iar cel care tine expres la aceasta
legatura devine habotnic. Chiar daca nu ar fi habotnic, tot nu are de ales. Pana la urma, este o mare diferenta
intre scolile de interpretare a Bibliei si cele de interpretare a Coranului. Suspiciunea exista si cea mai clara este

directia: de la crestini, atei sau evrei catre musulmani, dar nu si invers.

Faptul ca multi ani in Europa sa te atingi de musulmani era ceva de neacceptat a dat nastere la aceste probleme
pe teritoriul unor state mult prea tolerante si chiar prea naive uneori. Drepturile sociale largi pe care le-au oferit
nu au contribuit decat la cresterea numerica a celor ce nu doresc sa se integreze, pentru ca in realitate nu statul
are principala vina pentru esecul neintegrarii musulmanilor, ci mai ales cei care trebuiau sa se integreze social,
dar nu au facut-o. Faptul ca si foarte multi negri au acelasi tip de probleme in Europa si partial America - lipsa
de educatie fiind adevarata lor religie - nu este decat o copie a problemei, mutatis-mutandis.
In aceasta situatie, este clar ca musulmanii de pretutindeni au o problema. Iar daca ISIL se extinde, nerenuntand
la practicile de acum, atunci hiatusul dintre comunitatile musulmane si cele nemusulmane se va adanci.
Fiecare decapitare sapa la imaginea musulmanilor obitnuiti, care isi vor gasi mai greu de lucru in tarile crestine ceea ce va duce la mai multa saracie si mai mult radicalism.
Cand neincrederea este prea mare, finalul este de obicei sigur - instrainarea comunitatilor la inceput, iar apoi
separarea totala. Iar cand comunitatile sunt separate, urmeaza peste un numar de ani si dorinta de separare a
anumitor teritorii pe continentul european - proces care nu va fi pasnic nicaieri.
Daca religia - aspect exclusiv si etern - este temeiul separarii, este clar ca acele conflicte vor dura mult si se vor
intinde pe multi kilometri patrati, pe multe continente. Mai concret, un fel de razboi mondial religios, de parca
nu erau destule celelalte izvoare pentru conflagrantia mondiala. Iar aceasta, pentru ca luptatorii ISIL atrag
atentia zi de zi asupra exceselor pe care anumite interpretari inca in uz ale Coranului le permite. Iar lipsa de
toleranta este atat de vizibila, incat musulmanii se confrunta peste tot cu o intrebare care nu este pusa inca
direct, dar care este pe buzele a din ce in ce mai multi oameni: ,,Quo vadis, Islam"