evidenta, Paul Barbaneagra, care semneaza (singur sau in colaborare cu Jean Phaure,
Fernand Schwarz, Simion Macovei si Th. Cazaban) comentariul, nu are autonomie
ideatica. Viziunea lui Barbaneagra se revendica, asa cum el insusi tine sa sublinieze, asa
cum Marcel Tolcea mentioneaza, de la Ren Gunon si Mircea Eliade (in principal). In
raport cu gindirea celor doi, demersul lui Barbaneagra nu este inovativ, ci mai degraba
aplicativ, ilustrativ, particularizant. Versaillesul, Teotihuacanul, Egiptul sau Parisul sint
vazute, intelese si comentate de cineast prin intermediul conceptelor lansate de Gunon
sau Eliade, precum Traditia Primordiala, camuflarea sacrului in profan etc.
Astfel se face ca, in lipsa laturii ilustrative pe care o dobindea prin colaborare cu
imaginea, textul risca sa devina in unele locuri un fel de Mircea Eliade/ Ren Gunon pe
scurt sau pentru toti. Pe de alta parte, se schimba si marea surpriza de a descoperi intre
religii similitudini si complementaritati pe care telespectatorul o putea avea. Din cauza
proximitatii temporale pe care o dobindesc intre ele la lectura script-urile documentarelor
din serie, revelatia asemanarilor dintre semnificatiile sacre ale siturilor gliseaza de prea
multe ori in recurenta suparatoare. In aceste conditii, textul pe care il citim devine o
repetitie obsedanta a unor idei de ceva timp cunoscute cititorilor romani.
Analizat din perspectiva omului de litere, script-ul documentarelor lui Barbaneagra apare
ca o mixtura de narativitate si lirism. Prima este asigurata de incursiunile in mitologiile
atasate diferitelor situri avute in vedere. Lirismul se datoreaza personificarilor abundente
si metaforismului, precum in fragmentul urmator:
Pe cind noaptea se asterne, Parisul viseaza si, privind spre origini, pare a-si cauta obirsia
si izvoarele... Noapte de noapte, o parte din cetate si spiritele sale ocrotitoare, inaltind o
ruga, aluneca spre rasarit in intimpinarea zorilor.
Asemenea unei nave amiral in fruntea tuturor celorlalte corabii ale Parisului, Notre-Dame
pluteste zi si noapte spre Orient, adica spre radacinile creatiei, suind pe firul Senei si al
Timpului. (p. 180)
Prin transformarea intr-o carte, script-ul de la Arhitectura si geografie sacra retine forta
convingerii lui Paul Barbaneagra ca lumii trebuie sa i se re-cunoasca dimensiunea sacra.
In acelasi timp insa, si cumva in contradictie cu asteptarile celor care s-au ocupat de
aparitia volumului de fata, aceasta metamorfoza are si efecte negative asupra textului.
Printre acestea se numara evidentierea repetitiilor formale si dobindirea unui caracter de
popularizare neproblematizanta a ideilor lui Gunon si Eliade.
Trebuie semnalata in incheiere calitatea incontestabila a aparatului critic ce insoteste
volumul. Cuvintul inainte, alcatuit din trei sectiuni, Succinta prezentare a operei si
biografiei lui Ren Gunon, Ce inseamna Arhitectura si geografie sacra, Un succes de
public si de critica, se distinge prin incercarea de a preveni eventualele critici la adresa
cartii. Iar glosarul de termeni, care in principiu urmareste familiarizarea lectorului cu
unele concepte folosite de Gunon, se remarca prin multiplele trimiteri bibliografice si la
alti autori, romani sau straini.
Cuprins
Arhitectura si geografie sacra