Nu intra pe usa ii spuse Mihai lui Robert in timp ce cauta un set nou de baterii in ghiozdanul ponosit.

-Si daca pe aici e iesirea? Daca usa aceasta ne scapa din infernul asta?
-Sigur nu e asta. E a nu stiu cata oara cand trecem pe langa usa aceea, de parca am merge in cerc intr-o
casa patrata. Nimic nu mai are pic de logica. Credeam ca mai tin minte casa din copilarie. Hai sa mergem
mai departe poate vom gasit totusi iesirea.
Auzind acestea, Robert retrase mana de pe clanta ruginita de timp, iar cei doi isi continuara drumul prin
holurile intunecate.
Fara sa isi dea seama au trecut deja ore bune de cand cei doi se plimba prin casa apparent bantuita.
Mergand mai departe, cei doi ajung intr-un hol nou pentru ei gasind pe masa o poza. Plina de praf si
rupta in colturi, poza era constituita din o femeie si ceea ce mai mult ca sigur era baiatul.
La prima vedere baiatul pare a fi doar de cativa ani iar pe chipul femeii se poate citi teama, chiar
disperarea.
Luand poza in mana, Robert, intorcandu-se catre Mihai ii spuse:
-La cat de veche e poza ,e buni
Se opri la mijlocul propozitiei deoarece Mihai nu mai era langa el. Il striga disperat dar se auzeau doar
crengile cum se izbesc de geamuri. Porni singur pe holurile inguste gandidu-se ca poate Mihai a gasit
ceva important intr-o camera, poate chiar iesirea. Mergand incet sa nu ii scape vreo usa, Robert
analizeaza poza si i se pare foarte ciudat ca femeia are frica intiparita pe fata iar in bratele sale este doar
un copil inocent.
In incercarea sa de a ignora poza, vede o silueta in captul holului. Mihai, Mihai striga Robert iar silueta
ii raspunde facandu-I cu mana sa mearga inspre el. Acesta se grabeste iar cand ajunge mai aproape
observa ca in locul siluetei este defapt o oglinda. Nedumerit acesta se intoarce si observa o masa
undeva intr-un colt al holului.
Se indreapta catre masa si ridica scrisoarea ce se afla pe ea. Precum poza, si scrisoarea este obosita de
vreme si satula sa astepte atata vreme sa fie ridicata. Scotand hartia din plic, Robert incepe a citi

Draga Robert,
Imi cer scuze ca a trebuit sa fie in felul asta, dar am nevoie de cineva care sa fie alaturi de mine
mereu, un prieten care sa imi dea sfaturi si sa imi asculte suferintele. Probabil esti nedumerit asa ca voi
incerca sa iti explic.
Mai stii cand ti-am zis ca aceasta casa e casa stra-bunicilor mei? Defapt a fost casa parintilor, iar copilul
din poza eu sunt si de mic am avut aceasta abilitatea de a speria pe toti cu tot ce puteam face.

In poza chipul mamei este terifiat deoarece eram obsedat de prezenta ei si o tineam tot timpul langa
mine neoferindui timp nici macar sa doarma si asa a ajuns sa se sinucida. Tatal meu la fel, iar fratele a
murit de mana mea din cauza geloziei.
Intr-un final am murit si eu cu ajutorul bunicilor, vazand ce le-am facut fiicei lor si nepotului preferat si mau ingropat aici sub casa de asta pot modela conturul ei cum vreau eu.
Sper ca ai inteles motivul meu si voi incerca sa fiu un prieten bun.
P.S. : Sunt in spatele tau, nu te speria de infatisarea mea in putrefactie