Sunteți pe pagina 1din 2

Elev: Alexandru Novac

Profesor: Rita Chiributa

[Din ceas, dedus...] arta poetica modernista


Alaturi de Tudor Arghezi si de Lucian Blaga, Ion Barbu ofera conceptului modern
al poeziei noi valori, impunand o viziune poetica originala. Intr-un interviu in anul 1927,
Ion Barbu marturisea: Oricat de contradictorii ar parea acesti doi termini la o prima
vedere, exista undeva in domeniul inalt al geometriei un loc luminos in care se intalneste
cu poezia. Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru
reprezentarea formelor posibile de existenta. Pentru mine, poezia este o prelungire a
geometriei, asa ca ramanand poet n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei.
Ion Barbu creeaza o poezie pura, o poezie a ideilor in stare sa instruiasca in misterele
universale. Barbu insusi aseamana actul creatiei poetice cu actul demiurgului, deoarece
poetul este creatorul unei lumi posibile. Tudor Vianu stabileste trei etape ale creatiei
poetice barbiene. Prima etapa este etapa parnasiana, continand poezii publicate in revista
Sburatorul, fiind poezii in care se prezinta peisaje mineralizate, elemente ale
geologicului sia le florei, fiind evocate zeitati mitologice. Transmiterea directa a
nazuintelor sufletului creatorului este atribuita unor elemente ale naturii, acestea
devenind masti ale eului liric. A doua etapa este cea baladic-orientala, continand poezii
care au un caracter narativ; ele spun o poveste (Dupa melci, Domnisoara His,
Isarlak). Cea de-a treia etapa este etapa ermetica, cuprinzand poeziile care apar in
volumul Joc second (1930), printre care si arta poetica [Din ceas, dedus], ce
deschide acest volum.
Ermetismul este expresia unei tendinte de ascundere, de incifrare a sensului
poeziei printr-o exprimare care presupune o initiere a cititorului. Eugen Lovinescu
numeste poezia barbiana un joc de cuvinte incrucisate.
Trei mituri de origine greaca sunt valorificate in poezia lui Barbu: al soarelui, al nuntii, al
oglinzii. Soarele devine simbolu cunoasterii absolute, in timp ce oul dogmatic reprezinta
intreaga ca un mister nedescifrat. Nunta constituie, in poezia sa, un simbol al aspiratiei de
contopire cu lumea primordiala, o intoarcere la starea de increat.
Pozia [Din ceas, dedus] este o arta poetica moderna, o anume conceptie
despre poezie transcrisa intr-un limbaj liric specific poetului matematician alfat in
cautarea unei alte modalitati estetice de exprimare. Inteligenta creatoare remodeleaza
universul concret, rezultand o lume posibia, o lume intelectuala pura, un joc secund mai
pur. Poetul recurge la doua simboluri astrale anatonimice, si anume zenitul - punctul
de maxima stralucire solara - si nadirul lumina tainica a asfintitului. Daca primul
termen metaforic numeste spatiul real, ce de-al doilea defineste universul artistic. Poezia,
nadir latenta, este rasfrangerea zenitului in nadir; spatiul real se proiecteaza in
universul artistic.
Substantivul cu care debuteaza poezia, ceas, sugereaza ideea de timp, dar unul
neclintit, fara scurgere parca. Timpul barbian este dedus, sustras oricarei temporalitati
curente jocului prim, realitatii concrete. Asa cum il concepe Barbu, ceasul creator
devine insasi negarea timpului. Epitetul metaforic inversat adancul acestei calme
creste, numeste frumosul din realitate care intra in spiritualitate, in sine, in constiinta.
Mediatorul jocului prim este oglinda, simbol al mintii, al cunoasterii si al intelepciunii.

Elev: Alexandru Novac


Profesor: Rita Chiributa

Odata intrat in constiinta, frumosul se adreseaza piscurilor intelectului redate prin


metafora mantuit azur. Aici se produce o negare, inecarea realitatii, a cirezilor
agreste. Poetul foloseste simbolul apei, oglinda care reflecta lumea obiectuala si o
purifica. Cuvintul pur este aici utilizat cu sensul intelectual, deoarece poezia este
inteleasa ca o forma de a trai sub semnul mintii. Poetul insusi defineste spatiul poetic
drept o lume purificata pana la a nu mai oglindi decat figura spiritului nostrum, act clar
de narcisism.
Desigur, ca tot absolutul, este o pura directie, un semn al mintii.
Realul este trans-format in poezie. Daca in spatiul real elementele nesemnificative sunt
dispersate, prima calitate a artistului este de a insuma si a ordona coerenta lor
interioara, adica harfele rasfirate. Epitetul metaforic exprimat printr-un adjectiv
participal poate capata si un alt inteles, daca termenul invers situat langa substantivul
zbor este disociat in elementele sale componenete: prepozitia simpla in si
substantivul vers. Asadar, arta poate fi considerate un zbor, dar nu spre inaltimile
ceresti, vizibile oricui, ci intors spre profunzimea elementelor lumii, un zbor coborat catre
esentele nevazute ale lucrurilor.
Efortul creator nu este simplu, caci el istoveste. Orice creatie isi are riscruile si
jertfele ei de sine. Caracterul orfic al poeziei este numit de substantivul cantec, poeziia
fiind un mod de a imblanzi lumea, de a transforma natura in cultura; poezia devenind
un mijloc civilizator. Cantecul nu este accesibil intelegerii umane obisnuite. Omul
simplu nu are acces la laboratorul generator al unui univers mai pur. Ion Barbu asociaza
esenta creatiei ramasa ascunsa intelegerii umane obisnuite, imaginii meduzelor. Ele
formeaza la suprafata marii clopote verzi; transparenta lor este aparenta, pentru ca ele
modifica limpezimea marii asa cum orice creatie artistica metamorfozeaza realitatea:
opera de arta este o suma a elementuui real si a actului imaginar. Actul imaginar reflecta
realitatea in forma specifica sensibilitatii fiecarui artist.
In concluzie, poezia[Din ceas,dedus] este o arta poetica moderna datorita
conceptiei si limbajului incifrat. Poetul utilizeaza termini abstracti, neologici, familiari
matematicianului si firesti in limbajul stiintific: dedus,nadir, latent, insumarea.
De asemenea, poezia lui Barbu este aglomerata de metafore ce justifica incifrarea
textului: ceas dedus, calma creasta, mantuit azur, nadir latent, harfe resfirate.
Astfel, Nicolae Manolescu afirma: Daca poezia moderna poate fi definita la inceput ca o
creeare a lumii si, in acelasi timp, ca o creeare lirica a limbajului, ea devine, cu timpul,
numai o aventura pura a limbajului.