DEMNITATEA UMANA

Demnitate si moralitate profesionala

Definitie: Demnitatea este valoarea suprema a omului si a natiunii cu atitudine demna,
autoritate morala si prestigiu.
Definitie: Moralitatea este insusirea a tot ceea ce este moral, natura, caracterul, valoarea unui fapt, conduita unei personae sau unei colectivitati
Toate fiintele umane se nasc libere si egale n demnitate si n drepturi. Ele snt nzestrate
cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele n spiritul
fraternitatiiDemnitatea este caracteristica omului si popoarelor. Demnitatea umana este
o masura de apreciere ntre oameni. Fiecare om si doreste demnitate. Ea vine de la sine
si, desigur, de la alti oameni. Este un proces de apreciere a individului ca om. Ea vine de
la om si se reflecta la om.
Schiller scria adresndu-se oamenilor, ca demnitatea umana e n minile voastre,
pastrati-o! Ea coboara cu voi! Cu voi se va nalta! Demnitatea umana trebuie sa fie una
pentru toti, Omul pentru Om trebuie sa fie cu demnitate. Si nsusi omul trebuie sa fie
demn pentru ca e om. Demnitatea nu trebuie sa depinda de culoare, sex, vrsta,
nationalitate, post, starea de sanatate, diagnostic etc.
Onoreaza pe bolnavul tau de orice varsta ar fi: copil, tanar sau batran. Cand a ajuns in
mainile tale, este o fiinta fara aparare care nu are alta arma de sustinere decat apeland la
stiinta si la caritatea ta de unde rezulta ca atat oamenii mari cat si cei mici trebuie sa aiba, in opinia
noastra, demnitate umana egala. Aprecierile lor ca specialisti pot sa fie diferite,
demnitatea trebuie sa fie una.
Viata poate fi cand frumoasa, cand interesanta. Frumusetea ei se datoreste in gene-ral
marilor evenimente fericite ( nasterea unui copil, o reusita profesionala deosebita,
aparitia unei carti ), dar mai ales micilor satisfactii si placeri cotidiene... Pentru un
observator in viata poate fi interesant daca sunt sesizate, urmarite, faptele si
comportamentul oamenilor, manifestandu-se in situatiile cele mai diferite, modul in care
sunt rezolvate dupa inteligenta si tactul fiecaruia.Una din conditiile obligatorii ale
asistentei medicale de calitate este reprezentata de momentul adresarii la medic a unui om care nu se simte bine. Cadrele medicale au o viata plina de
impliniri si satisfactii, insa, totodata, au foarte mari obligatii profesionale.
Nu este o noutate pentru nimeni individualizarea in ultimii ani a unor boli noi, aparitia
unor mijloace moderne de investigatie clinica si tratament, care vor trebui cunoscute si
aplicate in practica curenta. La toate aceste aspecte va fi adaugat si caracterul moral etic
al profesiunii medicale, pentru ca a ingriji si a supraveghea sanatatea asupra oamenilor este o
munca de mare respnsabilitate, avand si o incarcatura emotionala. In acest sens,
dragostea de oameni si intelegerea deosebita a omului bolnav completeaza obligatoriu
comportamentul medical.
Suferinta modifica total omul, care pe langa asistenta medicala de specialitate, are
nevoie si de caldura umana, atat in familie cat si in spital. Fara calitati morale
remarcabile, acti-vitatea asistentului medical nu este posibila. Numai priceperea, oricat
de mare ar fi ea este insu-

ficienta. Ideal ar fi ca asistentul medical, fie el si de laborator, atunci cand vine in

contact cu bolnavul, sa aiba un mod de comportament adecvat, imbinand
profesionalismul cu umanismul. Nu place distanta, morga, raceala felul de a fi ermetic si
important, mima ocupatului permanent, cum nu place nici accesibilitatea, cumsecadenia ostentativa, larghetea verbala si
comportamentala, compromisul, secretomania, banalizarea bolii si a tratamentului,
promisiunile facile, de obicei neimplinite desigur ca sunt oameni mai buni si mai rai,
care nu apreciaza la justa valoare esenta si demnitatea omului. Voltaire spunea, ca Navem de trait decat doua zile: nu face sa le trecem tarandu-ne sub niste ticalosi, vrednici
de dispret. Cel care dispretuieste alt om nu poseda demnitate umana deplina.
Demnitatea este sau nu este deloc atribuita la oameni. Demnitatea nu trebuie sa depinda de imprejurari de bogatie, de rudenii si chiar de noroc.
Ea trebuie sa persiste continuu intre oameni, da aceeasi stima si atentie saracului ca si
bogatului. In dragostea ta de oameni bogatul se simte sarac. Respecta nuditatea,
spectacolul mizeriei si a suferintei. Respecta nobila ta misiune, incepand cu insasi
persoana ta. Sa nu o profanezi, poarta-te demn, cuviincios, cu omenie, nu specula pe
bolnav caci profesiunea ta nu e ca oricare alta, sacrificiul tau, ajutorul tau nu pot fi
pretuite ca o meserie obisnuita. Oboseala ta sa fie luminata de credinta si de dragoste.
Atunci cand stiinta nu mai poate face nimic, bunatatea ta, purtarea ta sa sustina pe
bolnav, demnitatea trebuie sa persite intre oameni. La Rochefoucauld spunea, ca
Exista o demnitatea care nu atarna de noroc; este o anumita atitudine care ne distinge
si care pare a ne destina pentru lucruri mari; este pretuirea pe care ne-o dam singuri, fara
a ne da seama; prin aceasta calitate castigam respectul celorlalti oameni si de obicei ea
este aceea care ne pune deasupra lor mai mult decat nasterea, functiile si decat insusi
meritul.
Orice tel ntotdeauna are un cost sau o demnitate, noi consideram ca costul exterior se
poate aprecia n ceva material sau n bani, iar costul interior se numeste demnitate.
Cteodata costul sau echivalentul interior este mult mai nalt ca pretul material. Si ntradevar acolo unde nu este pret, unde nu este echivalent material, este demnitate. Aceasta
demnitate nu are un pret extern, dar are un pret intern. Acest pret intern este estimat de
constiinta. Acest pret launtric are costul sau, care se numeste demnitate morala. Aceasta
demnitate morala este direct legata cu o anumita datorie, dar nu cu sentimentul datoriei.
Sentimentul datoriei este altceva. Datoria nsa este impunerea practica. Sentimentul
datoriei nsa este mai presus. El vine din convingere, din constiinta. Anume constiinta
apreciaza convingerea si actiunea datoriei. Ea impune o lege a sa. Aceasta lege este
suprema si ea vine din dorinta chiar indiferent de putinta si de posibilitati. Aici putem
deduce ca demnitatea nu este ceva echivalent cu un pret, si nu vine din interes material,
dar din ideea demnitatii umane. Demnitatea umana nu se supune legilor, dar se supune
legii sale constiincioase. Demnitatea se poate referi la un alt om si la Eu-l sau, adica eu
snt demn ca snt om si se refera si la alti oameni. Aici demnitatea este libera. n cazul
cnd se opune deciziei constiincioasa poate da nastere la vicii. Asa ca minciuna,
zgrcenia, sau mpacarea falsa. Toate aceste vicii se manifesta n relatiile cu alti oameni.
n cazul acesta demnitatea dispare. Fiecare om are un cost al sau launtric neapreciabil si
neestimabil n bani, n ceva material. Anume acest cost launtric numit demnitate i
obliga pe alti oameni sa-l stimeze pe om ca egal ntre oameni. Aceasta si face procesul
de apreciere din punct de vedere al echitatii umane. Omul este egal cu alt om si ambii au
aceeasi demnitate iata formula demnitatii umane.