Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
bolii fata de care se realizeaza protectia, are foarte putine efecte adverse grave
si adesea este necesara la intrarea in scoala sau gradinita.
Ce vaccinari se recomanda copiilor?Sus
Programul standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru:
-difterie, tetanus, si pertusis (DTP)
-poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI)
-rujeola, oreion (vaccin urlian),rubeol a ( ROR/RUR)
-varicela
-hepatita B (Hep B)
-hepatita A (Hep A)
-Haemophilus influenzae tip b (Hib)
- vaccinul antipneumococic (PCV) pentru copii mai mici de 5 ani
- gripa
Vaccinul anti gripal nu este recomandat copiilor mai mici de 6 luni. Acesta este recomandat
pentru:
-toti copiii cu varsta cuprinsa intre 6 -23 luni
-copiii in varsta de 24 luni sau mai mari cu diferite afectiuni (ca siastmul, boala
cardiaca saupul monara cronica sau cu sistem imun deficitar)
-contactii apropiati, incluzand contactii de la domiciliu si in afara casei,
supraveghetorii copiilor mai mici de 23 luni si a copiilor mai mari de 24 luni care
prezinta un risc crescut pentru complicatii postgripale.
Vaccinarile incep de la nastere si au un orar stabilit pana ce copilul implineste 18
luni, rapelurile (noile doze) vaccinale sunt administrate intre 4 si 6 ani. Cateva
vaccinari sunt necesare dupa varsta de 6 ani mai ales cele care s-au
administrat anual (vaccinul antigripal) sau in mod regulat pana la maturitate
(vaccinul antitetanic). Toate vaccinarile trebuie sa fie administrate la timp
conform programului standard de vaccinari. Vaccinarile suplimentare pot fi
necesare in cazul calatoriilor in diferite parti ale lumii.
CURSUL 2
de catre o persoana a medicamentelor coincide cu indicatia medicului (mai general masura in care comportamentul unei persoane corespunde cu sfatul medical).
Nu exista inca o definitie general acceptata in ceea ce priveste capacitatea pacientului de
a urma un tratament indicat.
Metodele de monitorizare electronica au aratat ca peste 30% dintre pacienti omit multe
dintre dozele prescrise, indiferent de boala, prognostic sau simptome .
O serie de studii arata ca peste 70% din toate medicamentele prescrise nu sunt de fapt
consumate , ca 40 - 50% dintre tratamente nu reusesc sa produca rezultatul dorit sau
determina complicatii din cauza utilizarii inadecvate si ca exista o complianta mai slaba
la antidepresive fata de tratamentele somatice . Experienta cu pacienti suferind de
DZ(diabet zaharat), insuficienta renala, TBC si HTA arata ca aderenta la tratament e in
jurul a 40 - 60% iar nivelul compliantei complianta inseamna - adeziune a bolnavului la
mijloacele terapeutice necesare ameliorrii strii sale de sntate ), nu este legat direct de
severitatea afectiunii.
Cel putin 50% dintre pacienti pleaca din cabinetul medical si nu isi amintesc ce li s-a spus
si ce trebuie sa faca. Intre pacientii cu boli cronice, 80% aplica incorect cel putin un
aspect al programului de autoingrijire recomandat. Complianta este un comportament al
pacientului care joaca un rol fundamental in succesul sau esecul final al oricarui
tratament deoarece este o conditie necesara (desigur nu si suficienta) pentru succesul
terapeutic. Refuzul total de a lua medicamentul, subdozarea substantiala a unui
medicament eficace, dozarea intermitenta (erori ale intervalelor dintre doze) sau
intreruperea prematura si nu in ultimul rand supradozarea - duc la eficienta clinica redusa
(sau chiar absenta) si riscuri substantiale ale tratamentului. Complianta e legata mai ales
de perceptia de catre pacient a starii lui de boala, de atitudinea pacientului fata de
tratament si de constiinta bolii, de costurile medicamentelor, efectele secundare ale
tratamentului si tratamentul inadecvat a simptomelor de boala. Complianta cu tratamentul
de lunga durata este mai greu de obtinut decat pentru cel de scurta durata.
Esecul aderentei terapeutice poate fi determinat de doua mari categorii de factori neintentionali (uitarea, neintelegerea regimului, bariere de limbaj, dementa, alte boli cu
afectare cognitiva, schimbari de program, imposibilitatea obtinerii practice a
medicamentelor) si intentionali (se simte mai bine si crede ca nu mai are nevoie de
medicamente, frica de efecte secundare, perceperea medicamentelor ca lipsite de
eficacitate, regim considerat prea complicat, frica de dependenta). Deseori in literatura de
specialitate exista ideea ca aderenta ar fi doar o problema de comportament a pacientului.
Pacientul trebuie incurajat sa comunice orice efecte secundare apar. Prin comunicare
pacientul ia parte activa la propria sanatate si bunastare. Orice motive ar exista pentru a
nu lua medicamentele, fie pretul sau neincrederea in necesitatea unui tratament
medicamentos, pacientul trebuie incurajat sa comunice aceste lucruri. Daca pacientul este
de dorit sa comunice, datoria medicului este intelegerea. Rolul unui doctor intr-o echipa
este de a intelege nu numai boala pacientului ci si cea mai buna maniera / agent care sa
amelioreze boala. Deseori pacientilor le e jena sa intrebe. Exista mai multe situatii in care
este necesara ameliorarea compliantei. Efectele secundare intolerabile trebuie sa determine alegerea altor
medicamente cu profil mai favorabil al efectelor secundare.
Uneori ameliorarea clinica duce la opinia pacientului ca medicamentele nu mai sunt
necesare si in acest caz trebuie utilizata psihoeducatia pacientului. Perceperea lipsei de eficacitate
imediata se corecteaza daca pacientul e informat ca poate exista o latenta de
raspuns de saptamani sau luni pana la obtinerea efectului deplin. Daca pacientul uita sa
isi ia medicamentul - reducerea frecventei prizelor creste adesea complianta.. Credintele
pacientului au un efect deosebit asupra aderentei terapeutice. Oamenii care cred in
eficacitatea medicamentelor vor fi mai aderenti decat cei sceptici in aceasta privinta ( prin
pacientilor. Medicii pot evalua gresit aderenta la tratament a pacientilor - in general exista
tendinta de a o supraestima. Alti factori sunt lipsa cunostintelor medicale suficiente si a
abilitatii sau timpului necesar pentru a implementa interventiile de ameliorare a aderentei.
Relatia medic / pacient reprezinta un factor critic al aderentei. Nelson (1975) arata ca cel
mai important factor de influentare a compliantei ar fi perceperea de catre pacient a
interesului pe care i-l acorda medicul, alaturi de cat timp ii acorda.
Curs 3
Procesul de ingrijire la pacientii cu anorexie
Pana prezent, nu s-a determinat nici o cauza sigura a anorexiei nervoase. Totusi,
cercetarea in campurile medicale si psihologice continua sa exploreze posibilele
cauze. Unii experti considera ca cererile exercitate de societate si familie ar
putea fi cauza de baza pentru anorexie. Pentru multe persoane cu anorexie,
ciclul distructiv incepe odata cu presiunea de a fi suplu si atragator. O imagine
proasta de sine complica problema.
Alti cercetatori cred ca aceasta tulburare poate sa se traga dintr-o disfunctie
particulara observata adesea in familiile pacientilor anorexici. In acest tip
particular de disfunctie, membrii familiei devin atat de interdependenti incat nu-si
pot realiza fiecare identitatea individuala. Astfel, membrii familiei sunt incapabili
sa functioneze ca indivizi sanatosi si sunt dependenti de alti membrii ai familei
pentru a-si exprima identitatea. La copii, parte din aceasta disfunctie include o
teama de a creste ( in special la fete ). Regimul alimentar restrictiv le poate
impiedica corpurile sa se dezvolte in mod normal si, in conceptia lor, limiteaza
procesul de maturizare mentinand relatia parinte-copil pe care familia a ajuns sa
se bazeze.
Unele studii de asemenea sugereaza ca o componenta genetica (mostenita)
poate juca un rol important in determinarea susceptibilitatii unei persoane la
anorexie. Alte studii au sugerat ca in creierul persoanelor suferinde de anorexie
pot aparea dezechilibre in nivelurile neurotransmitatorilor. Exista o teorie din ce
in ce mai raspandita precum ca instalarea anorexiei are o componenta genetica,
cu o anume gena legata de anormalitati privind neurotransmitatorul chimic
serotonina, dovedite a fi mai frecvente printre suferinzii de anorexie decat la
populatia obisnuita. Un nivel ridicat de serotonina produce anxietate. Biologic,
cand o persoana este in stare de inanitie, nivelurile sale de serotonina descresc
si cresc din nou odata cu consumul hranei datorita aminoacidului triptofan
continut ( triptofanul este utilizat de corp pentru a sintetiza serotonina ). Aceasta
naste ipoteza ca anorecticul este conditionat sa evite hrana pentru a-si reduce
anxietatea. Cercetatorii incearca acum sa identifice o gena sau genele
particulare care ar putea afecta tendinta unei persoane de a dezvolta aceasta
tulburare.
Desi nu s-a identificat nici o cauza organica a anorexiei, unele dovezi indica o
disfunctie in partea creierului (hipotalamus) .
Pacientii consumatori de alcool
Intreruperea consumului de alcool nu este niciodata usoara, cu precadere daca
este vorba despre cantitati mari si perioade lungi de timp. Astfel, tinand cont
de faptul ca organismul necesita administrarea acestei bauturi pentru a
functiona in parametrii normali, primele saptamani ale perioadei de sevraj sunt
anxietate;
irascibilitate;
stare de oboseala;
episoade de depresie;
tremuratul mainilor;
insomnii;
febra mare;
Curs 4
IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC DE ACCIDENTARE
I DE MBOLNVIRE PROFESIONAL
Indiferent c se aplic sau nu un management tiinific al securitii i
sntii n munc, dou operaii sunt strict necesare n activitatea preventiv:
identificarea i evaluarea riscurilor . Importana lor este relevat i de faptul c
sunt statuate ca obligatorii prin Normele generale de protecie a muncii , iar
rspunderea realizrii lor este atribuit att conducerii firmei , ct i
personalului din cadrul compartimentelor de protecie a muncii.
1. IDENTIFICAREAFACTORILOR DE RISC IASUBSTRATULUI
LOR CAUZAL
Identificarea factorilor de risc i a substratului lor cauzal este o aciune
complex, care necesit mbinarea mai multor procedee, adaptate de fiecare
dat condiiilor respectivei firme.
n principiu, se procedeaz astfel:
se analizeaz vizual, prin studiu de caz, simulare etc., pentru fiecare loc de
munc , pe rnd , toate elementele sistemului de munc aferent i se stabilesc ,
pe aceast baz , ce deficiene, abateri, caracteristici .a. ar putea conduce la
accidente sau mbolnviri profesionale ;
- se efectueaz determinri cu ajutorul metodelor i mijloacelor specifice, n
cazul factorilor comensurabili sub aspectul nivelului sau concentraiei sau
pentru care se pot realiza analize ale naturii elementelor componente ;
- se analizeaz starea de morbiditate sau diversele simptome care ar pute
17117u206r a indica prezena unei afeciuni datorate condiiilor de munc ;
- se identific elementele depistate n listele prestabilite de factori de risc i
factori de substrat cauzal ;
Ordinea de executare a acestor operaii nu este predeterminat , dar trebuie
parcurse toate pentru a se obine un rezultat corect.
n continuare vom ncerca s prezentm fiecare grup de factori de risc , cu
modalitile concrete de manifestare i efectele aciunii lor asupra
executantului , iar acolo unde s-a impus s-au dat explicaii suplimentare pentru
cerine etc. Dintre acestea , funciile care constituie uniti majore ale muncii , pot
cuprinde una sau mai multe sarcini i sunt foarte variate , corespunztor scopului
proceselor de munc.
Funcia implic responsabilitatea n raport cu scopurile sistemului, are o anumit
frecven n ciclul de munc , include sarcini i operaii care cer cunotine ,
deprinderi specifice , realizeaz unul sau mai multe scopuri prin folosirea unor
metode , procedee , strategii i , chiar n cadrul unor cerine de vitez, precizie,
cantitate, calitate etc.
Un executant poate ndeplini o funcie singur sau mpreun cu maina. Aceeai
funcie poate fi ndeplinit de executani aflai n posturi diferite , pe linii diferite sau n
cadrul aceleiai instalaii.
Sarcina este eprezentat de un grup de aciuni legate temporar i realizate cu
aceleai elemente informaionale i mijloace de munc; este o unitate subordonat
funciei, are o anumit frecven, un scop (subordonat scopului funciei), necesit
anumite cunotine i deprinderi i trebuie s se ncadreze unor cerine restrictive:
vitez, precizie etc.
Operaia este cea mai mic unitate a muncii i este subordonat sarcinii; se poate
caracteriza n raport cu:
- coninutul obiecte , reguli , procedee , obiective ;
- structura modul de organizare a elementelor componente ;
- cerine impuse ansamblul condiiilor care trebuiesc respectate de
operator pentru a atinge obiectivele muncii ( parametrii aciunii : vitez, precizie, adecvare la reguli ).
Metoda de munc reflect modul n care se realizeaz sarcina i operaiile n
condiiile tehnologice concrete i de nzestrare tehnic ; cuprinde, n general, ordinea
de succesiune eficace a elementelor operaiei , alctuirea raional a mnuirilor i
micrilor n condiii tehnico-organizatorice precizate.
n raport cu aceste noiuni definitorii ale activitii de munc, se desprind factorii de
accidentare i mbolnvire profesional proprii sarcinii de munc:
coninut sau structur necorespunztoare a sarcinii de munc n raport
n toate cazurile are loc o cretere a radiaiei calorice , suficient de mare pentru a
provoca aprinderea mbrcmintei exterioare a conductorului. n funcie de celelalte
condiii de munc ( mai ales dac sunt prezente n cantitate mare substane
inflamabile sau explozive ) se produc incendii i / sau explozii.
Curentul electric, n calitate de factor de accidentare in munc, poate provoca dou
tipuri de leziuni:
- electrotraumatismul, care const n arsuri i metalizri ale pielii datorate cldurii
dezvoltate de arcul electric format la punctele de contact sau la trecerea curentului
electric;
- electrocutarea, respectiv trecerea curentului electric prin organism.
Factorii de risc de natur chimic . n funcie de proprietile chimice datorit
crora diverse substane utilizate n procesul de munc devin surse generatoare de
accidente i mbolnviri profesionale , distingem n principal substanele toxice ,
caustice, inflamabile , explozive , cancerigene .
Substanele toxice. Acestea sunt cele care , ptrunznd n organism , au o aciune
duntoare , perturbnd funciile acestuia i provocnd intoxicaii acute sau cronice.
Intoxicaia acut are loc atunci cnd substana toxic ptrunde n organism n cantitate mare i ntr-un interval
scurt de timp , genernd tulburri intense i
imediate ; n situaia contrar cantiti mici n interval mare de timp apare
intoxicaia cronic.
Substanele toxice pot ptrunde n organism pe cale respiratorie ( inhalare ) , prin
piele ( cutanat ) sau prin tubul digestiv ( ingerare ) .
Ptrunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent n industrie
(circa 90 % din intoxicaii) i are consecinele cele mai grave , deoarece absorbirea
acestora la nivel celular i molecular se face mai rapid. Ca stare de agregare fizic ,
asemenea substane se regsesc sub form de gaze , vapori , fum , cea , aerosoli
sau praf.
Ptrunderea toxicelor prin piele are loc , n special , n cazul substanelor toxice
lichide ( benzin , toluen , xilen , derivai halogenai ai metanului i benzenului etc. ) .
Ingerarea substanelor toxice este mai rar ntlnit , fiind posibil numai din neglijen
.
Riscul specific de accidentare i mbolnvire profesional n cazul mijloacelor de
producie este de ptrundere a toxicelor prin piele.
Aciunea toxicelor asupra organismului poate fi local , numai asupra anumitor
organe ( de exemplu , benzenul acioneaz asupra sistemului nervos central ) sau
general , cnd afecteaz toate esuturile i organele ( de exemplu, acidul cianhidric
sau hidrogenul sulfurat ). Nu se poate face ns o delimitare precis dup criteriul
tipului de aciune, deoarece majoritatea substanelor toxice au, n acelai timp, i o
aciune general i una local asupra organismului.
Aciunea toxic a substanelor din aceeai clas variaz n funcie de compoziia lor
chimic.
De exemplu , toxicitatea hidrocarburilor crete o dat cu numrul de atomi de carbon
din molecul. Dac n molecula unei substane toxice se nlocuiete hidrogenul cu
oxigen , sulf sau gruparea hidroxil ( OH ) , toxicitatea crete brusc ; acelai efect l
are introducerea grupei amino sau nitro ntr-un nucleu aromatic.
De asemenea , toxicitatea crete o dat cu gradul de nesaturare : etanul este mai
puin toxic dect etilena , iar aceasta , la rndul ei , este mai puin toxic dect
acetilena ; oxidul de carbon este toxic , n timp ce bioxidul de carbon nu prezint o
astfel de caracteristic etc.
Substanele caustice. Acestea sunt substane care , n contact cu organis-mul,
presiunea n adncimea apelor.
n condiii normale, presiunea atmosferic exercitat asupra organismului uman este
echilibrat de contrapresiunea din interior ( a plasmei sanguine , a esuturilor ,
cavitilor organismului etc.) i de ea depind schimburile de gaze dintre organism i
atmosfer.
La creterea sau scderea presiunii atmosferice, proporia gazelor din aer nu se modific , n schimb variaz
numrul moleculelor pe unitatea de volum (crete la
presiuni ridicate i scade la presiuni reduse). Aceste modificri au consecine asupra
solubilitii gazelor n esuturile organismului, genernd tulburri specifice.
Zgomotul excesiv ; ultrasunetele. Din punct de vedere al perceperii lor de
80% din solicitarea nervoas uman se poate atribui excitaiilor optice. Cantitatea cea
mai mare de informaii primite de ctre om n procesul muncii o formeaz semnalele
luminoase recepionate de analizorul optic . ntruct purttorul de mesaj n
transmiterea i recepionarea semnalelor optice l constituie semnalele luminoase ,
calitatea transmisiei i recepiei informaiilor este condiionat de calitatea iluminatului.
Radiaiile neionizante care intereseaz n mod deosebit din punctul de
corpurilor a unui potenial electric diferit de cel din interior , rezultnd un cmp electric
cu potenial de suprafa.
Calamitile naturale. Acestea formeaz ultima categorie n grupa
factorilor de risc de natur fizic. Sub aceast denumire sunt cuprinse: trsnetul ,
inundaiile , vntul puternic , grindina , viscolul , alunecrile , surprile i prbuirile de
teren sau copaci , avalanele , seismul etc. Toate pot aciona n calitate de cauze
directe ale unor accidente , n majoritatea situaiilor mortale.
Factori de risc de natur chimic . n categoria factorilor de munc de
natur chimic proprii mediului de munc sunt incluse:
- gazele, vaporii, aerosolii toxici ;
- gazele, vaporii, aerosolii caustici ;
- pulberile n suspensie n aer , gazele sau vaporii inflamabili ;
- pulberile n suspensie n aer , gazele sau vaporii explozivi ;
- pulberile pneumoconiogene
Aciunea primelor patru grupe asupra organismului uman poate fi regsit la
prezentarea fcut la categoria factorilor de risc de natur chimic proprii mijloacelor
de producie. Pulberile pneumoconiogene. Atmosfera de la locurile de munc are
ntotdeauna un coninut de pulberi , dintre care cele mai periculoase sunt cele
invizibile, cu diametrul mai mic de 5 microni.
S-a constatat c o parte dintre ele pot provoca transformri pulmonare , numite
generic pneumoconioze . Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt
numeroase , att de natur mineral , ct i vegetal : pulberi cu coninut de bioxid
de siliciu, azbest , silicai naturali , crbune , unele metale ( beriliu , aluminiu ,
carburile metalelor dure ) , fibrele de ln , de bumbac etc.
Factori de risc de natur biologic. n cazul n care n procesul de munc
se utilizeaz microorganisme, acestea pot s ajung n suspensie n aer, provocnd
afeciuni pulmonare: infecii, alergii etc., generate de bacterii, virusuri, richeii,
spirochete, ciuperci, protozoare.
Caracterul special al mediului . n ultima categorie de factori de risc proprii
mediului fizic de munc se ncadreaz caracterul special al acestuia n anumite
procese de munc : subteran , acvatic , subacvatic , mltinos , aerian , cosmic.
Reprezentnd un mediu care nu este propriu existenei omului , va produce
suprasolicitarea psihic a executantului , tradus prin oboseal exce-siv , manifestri
depresive etc., mergnd pn la psihoze de claustrofobie , fotofobie .a.
Factorii de risc proprii mediului social de munc reprezint o alt
component a mediului de munc.
ntre executant i colectivitatea n cadrul creia i desfoar activitatea se creeaz
legturi , dependene i interferene care variaz n funcie de nivelul integrrii n
colectiv i care exercit o influen determinant asupra comportamentului su.
Concepiile i obiceiurile din cadrul unei colectiviti , precum i modul cum apreciaza.
grupul respectiv riscul , determin ntr-o msur foarte mare comportamentul sub
aspectul securitii i sntii n munc.
Relaiile care se stabilesc ntre membrii implicai n realizarea unui proces de
producie , att pe orizontal ct i pe vertical , alctuiesc mediul social sau
ambiana social de munc.
Factorii de risc de accidentare i mbolnvire profesional proprii mediului social de
munc sunt de natura relaiilor interumane.
Curs 5
Observatia clinica
Observatia reprezint, dup cum arta Claude Bernard, una din etapele cele mai
importante ale cercetrii stiintifice. De obicei, cercettorul face mai nti o observatie,
adic observ ceva. Apoi emite o ipotez si apoi, dac poate, si verific ipoteza printr-un
experiment. Si nu trebuie uitat c, datorit variabilittii si complexittii fenomenelor,
practica medical este, de fapt, o cercetare stiintific aplicativ. Adic pacientii se
deosebesc foarte mult ntre ei si ceea ce este valabil la un pacient nu este neaprat valabil
si la alt pacient. De aceea, dup cum am artat n repetate rnduri, desi prin descoperirea
legilor general valabile stiinta este a generalului, medicina este o stiint a individualului.
De aceea, medicul practician trebuie s efectueze o observatie foarte atent a
pacientului,s descopere particularittile sale, s emit o ipotez de diagnostic pe care s
o verifice, desigur, nu prin experiment, ci prin investigatii clinice si paraclinice
corespunztoare.
Observatia face parte din comportamentul orientat al fiintei umane, care solicitat de
foarte multe informatii din toate prtile, si ndreapt atentia spre anumite surse de
informatii care i atrage n mod deosebit atentia. Observatia este, n acelasi timp, un
mijloc de aprare, dar si mijloc de recunoastere a valorii sursei respective. De aceea,
medicul acord o atentie deosebit pacientului si mai ales particularittilor sale, care
reprezint o inepuizabil surs de informatii pentru diagnostic si tratament.
Observatia reprezint forma cea mai elementar a cunoasterii, deoarece ea este foma cea
mai simpl si mai direct a contactului cu lumea nconjurtoare. De aceea, la baza
simtului clinic, despre care se vorbeste att de mult n medicin, se afl, de fapt observatia atent a
bolnavului.
Observatia presupune un observator, care n cazul nostru este medicul, un obiect,sau mai
bine zis, un subiect de observat, care in cazul nostru este reprezentat de bolnav, o clas de
fenomene, care n cazul nostru este reprezentat de patologia uman si, n sfrsit, niste
cunostinte anterioare privind fenomenele respective, care n cazul nostru sunt
reprezentate de cunostintele medicului privind patologia uman. Pentru c medicul
observ,dup cum arta I.Hatieganu, ceea ce stie. De aceea, el trebuie s fie pregtit, s
stie cam ce ar putea s vad, si ce semnificatie au lucrurile pe care le vede la bolnav.
Aceste cunostinte sunt si ele la rndul lor, rezultatul spiritului de observatie pe care l-au
manifestat medicii de-a lungul timpului. Cu ajutorul spiritului de observatie, ei au sesizat
de multe ori, cu o acuitate si o finete impresionante, existenta unor simptome si aparitia
lor n anumite boli. Asa spre exemplu, Hipocrate a descris paraplegia din compresiile
medulare, complicatiile testiculare din parotidita epidemic, caracterul ciclic al febrei din
malarie si faciesul caracteristic din peritonit, care i poart numele.
Observatia clinic a fost completat apoi cu observatia anatomo-clinic, constatndu-se
c simptomele bolnavului sunt produse de anumite leziuni organice.A venit apoi etapa investigatiilor
clinice, a biochimiei si a imunologiei cu ajutorul crora s-a constatat c
leziunile organice sunt produse si ele de niste modificri moleculare. Toate acestea nu au
redus, ns, cu nimic din valoarea observatiei clinice. Dimpotriv, bazat pe niste
cunostinte din ce n ce mai profunde, observatia clinic a devenit azi mai util si mai
eficace. De aceea, chiar dac investigatiile paraclinice au luat o amploare deosebit,
clinica a rmas n continuare, dup cum arat I. Hatieganu, o stiint bazat pe investigatie
si interpretare. Cu toatdezvoltarea impetuoas a investigatiilor paraclinice, care pot
aduce informatii extrem de pretioase, diagnosticul a continuat s rmn si astzi o
operatie bazat pe o observatie foarte atent si abia apoi pe utilizarea celorlalte mijloace
de investiigare a bolnavului. SI acest lucru este foarte important pentru medicul
Dar medicul generalist nu trebuie s observe numai bolnavul. Spre deosebire de ceilalti
specialisti el poate observa si familia, starea de sntate a celorlalti membri din familie,
nivel economic, starea de igien, atmosfera afectiv din familie si eventualele conflicte.
De asemenea, el poate observa mediul de munc si colectivitatea n care locuieste
bolnavul, cu toate problemele lor.
De aceea, medicul generalist trebuie s pun n joc toate resursele sale, toate simturile si
toate calittile sale, pentru a efectua o observatie ct mai atent si mai profund a
bolnavului si a mediului su de viat si de munc. Pentru c exist pericolul ca el s
efectueze o observatie prea sumar si s se bazeze mai ales pe rezultatele de laborator,
care, desi pot aduce informatii extrem de valoroase, nu o pot lua niciodat naintea
metodelor clinice si n primul rnd naintea observatiei, simple si directe, a bolnavului si
a mediului su de viat si de munc.De aceea medicul generalist trebuie s nvete s fie
un fin observator al bolnavului.
Curs 6
Metoda analizei documentelor
Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) capata o importanta deosebita,
devenind depozitarul unui conglomerat de informatii si date medicale,
compus atat din relatarile pacientului, cat si din constatarile obiective ale
medicului si din rezultatele investigatiilor paraclinice.
Administrarea acestui conglomerat de date medicale confera FOCG o tripla
dimensiune:
1. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document medical privit si
analizat din perspectiva ghidurilor terapeutice, a ghidurilor de practica
medicala (ca documente ale CMR), a statisticii medicale si a deciziilor
medical-administrative la nivel de ramura sau la nivel de spital.
2. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document medico-legal
privit si analizat din perspectiva Codului Penal.
3. Foaia de Observatie Clinica Generala (FOCG) document etic privit si
analizat din perspectiva Codului de Deontologie Medicala.
1. Foaia de observatie clinica generala document medical
Pentru orice practician, fie el incepator sau cu experienta, consemnarea si
interpretarea datelor medicale stimuleaza gandirea clinica, oferind in acelasi
timp posibilitatea de verificare proprie, atat de necesara oricarui medic.
Din aceasta perspectiva, FOCG poate fi privita (in ansamblul ei) si ca un act
de cercetare stiintifica, intrucat particularitatea ei (in sensul dictonului nu
exista boli ci bolnavi) confera repere ce pot fi ulterior prelucrate statistic si
didactic. In plus, in sprijinul si spiritul acestei idei, in noul format al FOCG s-a
adaugat rubrica sustinerea diagnosticului si tratamentului (clinic si
paraclinic).
Pentru a-si indeplini functia de document medical, FOCG are nevoie de
veridicitate, securitate, concizie si concludenta in organizarea datelor
medicale.
Plecand de la aceste considerente generale, practica medicala actuala ne
arata ca pentru fiecare pacient internat rezulta un volum urias de date
(investigatii).
Sistemul clasic al foii de observatie, in care sunt trecute de-a valma toate
datele pacientului si toate investigatiile efectuate impreuna cu rezultatele lor,
este, in cele mai multe cazuri, depasit.
Curs 7
Interviurile sunt discutii purtate pe o anumita tema cu scopul evaluarii pregatirii
si experientei solicitantului, a corespondentei acestora cu cerintele postului
vacant; calitatile si comportamentul solicitantului si modul lor de potrivire cu
imaginea organizatie
Tipuri de interviu
Caracteristici
Interviul structurat
1. -foloseste ntrebari standard: Cine sunteti
dvs. ?; Care va sunt punctele forte ?; Ce
puteti oferi firmei noastre ? etc.
2. - ntrebarile pot fi stabilite anticipat;
3. - se aseamana cu un chestionar oral;
4. - este foarte utilizat n selectia initiala, cnd
exista un numar mare de solicitanti;
5. - ntrebarile nu sunt rigide, se pot pune
ntrebari suplimentare pna se obtine
informatia dorita;
6. - este mai exact si mai valid dect alte
interviuri;
7. - permite obtinerea unor informatii similare
despre fiecare candidat, ceea ce usureaza
selectia;
Interviul fara
instructiuni
8. - este folosit n consultatiile psihologice si
n selectie;
9. - se pun ntrebari generale care sa-l etermine pe solicitant sa vorbeasca despre
sine;
10. - este mai dificil ca ntrebarile adresate sa aiba legatura cu serviciul
11. intrebari generale si specifice
12. are o mai mare tenta subiectiva
Interviul sub presiune
13. are drept scop cercetarea reactiilor sub presiune psihica
14. cel care conduce interviul adopta o atitudine agresiva
15. se recomanda celor care lucreaza in posturi solicitante
16. risc : poate crea o imagine negativa despre cel care conduce interviul
Multi dintre cei care intervieveaza au impresia ca pot alege cel mai bun candidat
numai pe baza de intuitie, dar acest lucru este infirmat de practica. Printre erorile des
ntlnite la cei care interviul, amintim:
1. - Eroarea generata de judecatile premature: este vorba de formarea unei
pareri despre candidat chiar de la nceputul interviului legat si de aspectul
exterior ala acestuia, parere pe care o va cauta sa si-o confirme pe tot
parcursul interviului, nefiind neaparat fondata pe o apreciere ct de ct
obiectiva. Efectul de halo: este legat de aceiasi eroare si se manifesta atunci cnd
Obiectivul este de a pune in evidenta o relatie de cauzalitate intre doua evenimente sau de
a calcula
forta de asociere intre doi factori.
- Al treilea se refera la performanta testelor diagnostice .
Obiectivul este de a evalua o strategie de diagnostic, sau de a ameliora interpretarea
rezultatelor
unui test.
- Al patrulea se refera la impactul unei interventii
Obiectivul este evaluarea unei interventii terapeutice, de depistare, de preventie sau de
educare:
face ea mai mult bine decat rau, care este raportul cost-utilitate ?
3 Justificare studiului
Cercetarea costa mult si presupune timp. Ea poate, in plus, sa puna pacientii in situatii de
disconfort
sau risc. Trebuie deci pus din nou accentul direct pe rezultatele sale.
Exista 4 mari tipuri de obiective care trebuie formulate foarte clar si foarte precis:
- Primul se refera la prognostic sau la evolutia unei stari patologice.
Obiectivul este de a cunoaste si de a intelege evenimentele care vor aparea la un pacient
intre
momentul cand boala s-a manifestat si momentul cand istoricul clinic se termina (prin
vindecare,
moarte, sau instalarea pacientului intr-o alta stare fizica, mentala sau sociala).
- Al doilea se refera la etiologie sau la cauzalitate:
Obiectivul este de a pune in evidenta o relatie de cauzalitate intre doua evenimente sau de
a calcula
forta de asociere intre doi factori.
- Al treilea se refera la performanta testelor diagnostice .
Obiectivul este de a evalua o strategie de diagnostic, sau de a ameliora interpretarea
rezultatelor
unui test.
- Al patrulea se refera la impactul unei interventii
Obiectivul este evaluarea unei interventii terapeutice, de depistare, de preventie sau de
educare: face ea mai mult bine decat rau, care este raportul cost-utilitate ?
3 Justificare studiului
Cercetarea costa mult si presupune timp. Ea poate, in plus, sa puna pacientii in situatii de
disconfort sau risc. Trebuie deci pus din nou accentul direct pe rezultatele sale.
4 Ipoteza
Orice protocol de cercetare chiar daca este un studiu analitic, trebuie sa formuleze
explicit o ipoteza.
O ipoteza este o afirmatie (si nu o intrebare / problema) despre o posibila relatie intre
factorii studiati si criteriile de rationament. In general, ipoteza este prezentata sub forma
ipotezei nule: nu exista legatura intre factorul studiat si criteriul de rationament", pentru
ca testul statistic, construit
plecand de la datele adunate, sa permita calcularea probabilitatii ca asocierea observata sa
survina numai din intamplare. Propozitia: exista o asociere intre factorul studiat si
criteriul rationarii" constituie ipoteza alternativa.
5 Subiectii
Protocolul trebuie sa se prezinte:
fara valoare (decurge de la sine ca, este oportun sa semnalam ca, ... ) trebuie suprimate,
ca si datele marginale. Dar trebuie sa evitam si excesul de concizie: elipsa dauneaza
claritatii.
2. Titlul anunta continutul articolului cu maximum de precizie si de concizie. Este primul
element de atragere a cititorului. Redactarea sa, facuta dupa terminarea articolului, cere
multa atentie. Titlul trebuie sa fie scurt (10 pana la 15 cuvinte) si precis. Cuvintele
informative trebuie plasate la inceput, in pozitie forte. Expresiile inutile (a propos de,
contributii la studiul...) nu sunt recomandate. Un sub- titlu, de tipul metoda utilizata",
este insa util.
3. Autorii
n teorie, autorul este cel care a redactat manuscrisul, in practica, un autor nu lucreaza
decat rar de unul singur, iar colegii din echipa doresc o recunoastere. Primul autor este de
obicei redactorul articolului; este cel care a realizat cea mai mare parte a lucrarii sau cel
care a dirijat-o . Introducerea
Introducerea este o punte intre cunostintele autorului si cele ale cititorului. Ea ii ofera
acestuia o
idee concisa si clara despre subiect pentru ca el sa inteleaga de ce a fost efectuata
lucrarea.
Importanta studiului este pusa in valoare pentru ca cititorului sa i se trezeasca interesul
de a-i
urmari lectura.
Prima parte a introducerii expune aspectele generale ale subiectului. Rapelul istoric, daca
este
necesar, trebuie sa fie concis. A doua parte trebuie sa precizeze aspectul particular al
problemei
abordate in aceasta lucrare originala. Ultima parte indica, in una sau doua fraze, scopul
lucrarii.
Timpul verbelor trebuie sa fie trecutul daca se citeaza un alt autor si prezentul pentru
expunerea
faptelor admise si /sau dovedite. Orice afirmatie trebuie fondata pe una sau mai multe
referinte, fara
ca acestea sa fie prea numeroase .
5. Material si metode
Acest capitol cuprinde expunerea materialului de studiu si cel al metodelor de lucru.
Trebuie sa
fie destul de precis pentru ca cititorul sa poata reproduce sau verifica lucrarea.
Este bine sa se dea toate detaliile necesare interpretarii rezultatelor.
6. Rezultatele
Acest capitol este inima articolului original. Rezultatele expuse sunt finalitatea cercetarii
descrise in introducere si a metodelor folosite pentru a ajunge aici, ele sunt baza
discutiei. Toate rezultatele trebuie raportate strict doar in acest capitol. Este o greseala
grava de a face sa figureze rezultatele la discutii. Este bine sa raportam doar rezultate:
acest capitol nu trebuie sa comporte nici un comentariu, explicatie, comparatie cu alte
studii. Deci trebuie sa nu contina nici o referinta, doar rezultatele autorilor sa fie expuse.
Un avantaj real este folosirea figurilor si tabelelor pentru a furniza maximum de
informatii intr-un spatiu minim, sub o forma sintetizata si clara. Textul nu trebuie sa
repete datele furnizate de figuri si tabel 7. Discutiile
Scopul discutiilor este de a interpreta lucrarea realizata, si numai aceasta, cu mijloacele
puse in
sunt aplicate foarte des copiilor, dar i atunci cnd pedepsele nu corespund greelilor
comise de copil sau cnd ele sunt menite s aduc satisfacii adultului nu s corecteze
comportamentul copilului.
Abuzive sunt considerate n primul rndp e d e p s e le din categoria celorg r a v e ,
pe care le definim ca aciuni comise sau omise intenionat, care comport un risc
substanial pentru sntatea i integritatea corporal a minorului, chiar la o singur
aplicare (arsuri cauzate copilului, nfometarea acestuia, folosirea unor instrumente
periculoase - a unui furtun sau cablu, a unui cuit etc - folosirea curentului electric i
altele ce provoac urme adnci i rni sau mbolnviri.
Categoriile de copii care se pot diferenia dup gravitatea efectelor abuzului
sunt:
copiii supui abuzului fizic minor(suprafee de piele nroite, leziuni
uoare)
copiii supui abuzului fizic major(cap spart, mini sau coaste rupte, arsuri
etc.)
categoria copiilor cu risc, care se adaug la primele dou categorii - date
fiind cele spuse deja cu privire la riscul neconfirmat al vtmrilor.
Aceasta se refer la o populaie de copii, necunoscut precis ca numr
sau ca pondere, n privina crora avem cunotin despre
comportamente i situaii care indic posibilitatea unor rele tratamente
suportate de ctre minor (diferite tipuri de neglijare sau de abuz), dar
nu avem certitudinea comiterii lor n prezent. Studiile care se ocup de
prevalena fenomenului de abuz n populaie pot da indicii estimative
privind ponderea acestor copii (vezi Rotaru et. al., 1996 ).
categoria minorilor exploatai prin munc este un tip aparte de rele
tratamente. Exploatarea face parte din aceast nirare deoarece se refer
la implicarea copilului n activiti care depesc capacitile rezistenei
sale fizice. Totodat ea poate afecta echilibrul psihic al copilului, dac
activitile de munc sunt contrare preocuprilor specifice vrstei sale,
sunt njositoare (ceritul, de exemplu) i mpiedic realizarea sa colar
sau profesional.
Un raport al Institutului Naional de Cercetare tiinific n domeniul muncii i
Proteciei Sociale (dup Popa, 28.03.1998), prezint date dup care 5,66% dintr-un
lot de familii intervievate au declarat c i trimit unul sau mai muli copii sub 15 ani la
46
munc, iar 2,83% au evitat s rspund (fr s nege ns). Dintre muncile prestate
de copii se indic un procent de 23,2% de copii care ceresc, 21,6% ncarc,
descarc sau car marf, 10,8% spal maini, 8,6% sunt vnztori ambulani, mai
ales de ziare, iar alii strng gunoaie, fac curenie, muncesc n agricultur sau
zootehnie. Dintre copiii care muncesc, 53,1% au declarat c muncesc n timpul
anului colar, 26,6% chiar n timpul programului de studu, 10,7% afirm c munca nu
i-a silit s abandoneze coala, dar sunt mult mai obosii, iar 14,4% recunosc c
munca i-a mpiedicat s urmeze coala.
Indicatori, semne de suspiciune (dup A. Blan et al., 2002)
Echimoze, traumatisme osoase repetate sau cu gravitate crescut;
Prinii /ngrijitorii caut ajutor la spitale diferite, pentru a evita identificarea;
Anamneza medical nu se potrivete cu traumatismul (alt form / dispunere, prea
multe / grave, anamneza sufer schimbri cu fiecare repetare;
Vrsta /dezvoltarea copilului nu se potrivete cu istoricul/traumatismul;
Tipul de traumatism:
Echimoze pe braele sugarilor, sngerri bucale la copii fr erupie dentar,
echimoze faciale;
Leziuni multiple dup cderi de gravitate medie;
Leziuni grave ale capului la sugar i copilul mic;
Fracturi la copiii mici;
Fracturi costale, hemoragie subdural i hemoragii retiniene;
Arsuri de igar, mai ales dac sunt multiple;
Prezena altor semne de abuz i neglijare;
Aspect fizic neglijent
Aspect necorespunztor al mbrcminii
Comportament neobinuit al prinilor/ ngrijitorilor:
Nu apeleaz la medic pentru ajutor;
Refuz tratamentul adecvat sau internarea n spital;
Atitudine de aprare exagerat, de exemplu agresarea nejustificat a celor care pun
ntrebri;
Comportament neobinuit la copil:
Anxietate exagerat;
Hipervigilen;
Inadecvat prietenos;
Prea linitit/ prea activ;
Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt contuziile, care pot aprea de la lovituri,
trntiri, ciupituri, dar i arsurile, fcute cu igara, fier de clcat sau alte aparate
casnice. Nu ntotdeauna durerea produs de btaie este nsoit de semne vizibile i
uneori vtmri cu consecine medicale grave nu se vd. Dramatic e c de multe ori
nu este vzut nici suferina psihic spaima, neajutorarea, nesigurana, disperarea
copilului. Vtmarea corporal de cele mai multe ori trece, rmne ns spaima,
tririle asociate btilor repetate, care sunt persistente i sap adnc. Mai ales atunci
cnd copilul este lsat s se adapteze i s fac fa singur acestor experiene care
vin din partea persoanelor care au responsabilitatea creterii, ngrijirii i proteciei lui
(K. Killn, 1997).
Exemplu de caz:
Greta, de 6 luni, a fost adus de ctre mama ei n serviciul de urgen al
spitalului de copii cu o fractur a minii drepte. Mama susine c a czut de pe
scaun, ntr-un moment de neatenie, deoarece se ocupa de ceilali doi copii ai ei.
Medicul de gard, n urma controlului efectuat, observ c fetia are i alte fracturi
mai vechi la ambele mini i picioare.
ntrebare: Care sunt motivele pentru care asistentul social ar putea suspecta
existena relelor tratamente aplicate acestui copil ?