Cuprins:

1. Introducere.. pag. 1
2. Izvoarele dreptului internaional
2.1 Tratatul pag. 2
2.2 Cutuma internaional. pag. 3
2.3 Principiile generale de drept pag. 4
2.4 Hotrrile judectoreti pag. 5
2.5 Doctrina pag. 5
2.6 Alte organizaii internaionale...pag. 6
2.7 Actele unilateral ale statelor..pag. 6
2.8 Echitateapag. 7
3. Bibliografie. pag. 8

1. Introducere
n ceea ce priveste izvoarele dreptului international exista o serie de caracteristici
care l disting de dreptul intern, ntruct sistemul normativ al celor doua sisteme de
drept este diferit[1; pag .41].
Astfel, n literatura de specialitate se folosesc, pe lnga termenul de "izvoare" si
alti termeni precum: "cauze", "baza", "dovada" a dreptului international.
Spre deosebire de dreptul intern, care emana de la un anumit stat, normele
dreptului international sunt rezultatul acordului de vointa a doua sau mai multe
state, element distinctiv, propriu acestei ramuri de drept. Prin acordul de vointa al
statelor se ajunge la mijloace s 15215q1615p pecifice de exprimare a normelor
dreptului international (tratat, cutuma s.a.)[2; pag. 41].
Art. 38 din Statutul Curtii Internationale de Justitie are urmatoarea formulare: "(1)
Curtea, a carei misiune este de a solutiona conform dreptului international
diferendele care i sunt supuse, va aplica: (a) conventiile internationale, fie
generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute n mod expres de statele n
litigiu; (b) cutuma internationala, ca dovada a unei practici generale, acceptata ca
drept; (c) principiile generale de drept recunoscute de natiunile civilizate; (d) sub
rezerva dispozitiilor art. 59, hotarrile judecatoresti si doctrina specialistilor celor
mai calificati n dreptul public ai diferitelor natiuni, ca mijloace auxiliare de
determinare a regulilor de drept; (2) Prezenta dispozitie nu va aduce atingere
dreptului Curtii de a solutiona o cauza ex aequo et bono, daca partile nu sunt de
acord cu aceasta".
Teoria general a dreptului, ca i legislaia formal, face deosebire ntre ceea ce
reprezint forma intern a dreptului, ca structur intern (norme juridice, instituii
juridice i ramuri de drept), foarte strns legat de coninutul dreptului (substana
acestuia), i forma exterioar a dreptului, ca structur extern, ca posibilitate
tehnic de vizualizare a prescripiilor normative, identificat prin
expresia izvoare formale ale dreptului sau, pe scurt, izvoare ale dreptului.
Izvoarele formale se disting de izvoarele materiale (sau reale) care sunt de fapt
izvoare extrajudiciare factorii de configurare ai dreptului internaional
(determinantele acordului de voin). [3]

1. Raluca MIGA-BEsTELIU, Drept international. Introducere n dreptul international public, Editia a III-a, Ed. All Beck,
Bucuresti,2003,p.41.
2.RalucaMIGA-BEsTELIU, Drept.international..Introducere.,op.cit, p.41
3.https://www.academia.edu/7431635/1_IZVOARELE_DREPTULUI_INTERNATIONAL_PUBLIC

2. Izvoarele dreptului internaional public.

2.1. Tratatul este cel mai important izvor al dreptului international[4], att
din punctul de vedere al procesului sau de formare, ct si al frecventei cu care
intervine n relatiile internationale.
ncepnd cu a doua jumatate a sec. XIX-lea, dar mai ales dupa cel de-al
doilea razboi mondial, tratatele internationale devin treptat mijlocul cel mai
frecvent de formare al unor norme de drept international[5], fapt ce se explica prin
sporirea numarului statelor si aparitia a numeroase organizatii internationale.[6]
n doctrina, se discuta daca un tratat ilicit poate fi izvor al dreptului
international, adica acel trata care contravine normelor imperative ale dreptului
international ius congens si cele care sunt lovite de nulitate ca urmare a unor vicii
de consimtamnt. S-a sustinut astfel ca doar tratatele licite sunt considerate a fi
izvoare ale dreptului international, n timp ce tratatele internationale ilicite nu pot fi
invocare ca izvoare ale unor asemenea norme[7].
Trebuie, nsa, subliniata importanta Cartei Natiunilor Unite, care este
socotita "constitutia" acestei organizatii. A. Bolintineanu si M. Malita arata ca "ea
reprezinta un instrument juridic fundamental al comunitatii internationale
contemporane, care are n vedere scoaterea relatiilor dintre state de sub imperiul
fortei si arbitrariului si asezarea lor pe postulatele dreptului si moralei, ale
respectului existentei, egalitatii si libertatii fiecarei natiuni"[8]

[4] nfiintarea unei organizatii internationale, potrivit dispozitiilor normative din dreptul tratatelor, se realizeaza printr-un acord intervenit
ntre anumite state care vor deveni state membre, actul de constituire fiind, n general, sub forma unui tratat. Conform art. 2 alin 1 din
Conventia din 1969 de la Viena, tratatul reprezinta "un instrument international ncheiat ntre state, n forma scrisa, si guvernat de dreptul
international, fie ca este consemnat ntr-un singur instrument sau doua ori mai multe instrumente conexe si oricare ar fi denumirea lor
particulara". n general, termenul de tratat este atribuit documentelor care reglementeaza domenii importante ale relatiilor internationale,
politice sau economice, tratate de pace, prietenie, neagresiune, comert si navigatie s.a.

[5] Putem exemplifica ca fiind tratate internationale: Carta O.N.U., Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid din 1948,

Pactele drepturilor omului din 1966, Statutele Fondului Monetare International si ale Bancii Mondiale Internationale pentru reconstructie si
Dezvoltare, acordurile ncheiate n cadrul GATT si Organizatiei Mondiale a Comertului.

[6] Raluca MIGA-BEsTELIU, Drept international. Introducere., op.cit, p. 45.

[7] Raluca MIGA-BEsTELIU, Drept international. Introducere., op.cit, p. 45.
[8] Alexandru BOLINTINEANU, Mircea MALIA, Carta O.N.U.- document al erei noastre, Ed. Politica, Bucuresti, 1970, p. 5.

2.2. Cutuma internationala, alaturi de tratat, reprezinta un important izvor de

drept international public. n prima perioada a evolutiei dreptului international,
formarea pe cale cutumiara a unor norme ale acestui drept, reprezenta modalitatea
cea mai frecventa de exprimare a acestora.
n Statutul Curtii Internationale gasim cutuma definita ca fiind "dovada unei
practici generale acceptata de drept". Ea este recunoscuta de state ca avnd forta
juridica obligatorie (opinio iuris sive necessitatis)[8]. Enumerarea cutumei
internationale dupa tratat, n art. 38 al acestui act, nu implica o ierarhizare a
izvoarelor n dreptul international, cutuma si tratatul avnd aceeasi valoare
juridica[10]
Pentru a avea statutul de regula generala, regula nescrisa trebuie sa
recunoscuta n toate regiunile lumii si de toate categoriile de state, diferentiate, n
prezent, mai ales prin nivelul lor inegal de dezvoltare[11].
Tratatul si cutuma sunt independente unul fata de cealalta. Exista tratate
care abroga o cutuma, cu conditia ca aceasta sa nu aiba caracterul de norma
imperativa (ius cogens) dar si cutume care abroga tratate[12].
Cutuma internationala nu trebuie confundata cu uzantele, care sunt o
practica ndelungata, dar fara a fi considerata obligatorie pentru state, din punct de
vedere juridic.

[10] Ion, DOGARU, Dan Claudiu DNIOR, Gheorghe DNIOR, Teoria generala a dreptului, op.cit., p. 165.
[11] M. DUPUY, Droit international public, Ed. Dalloz, Paris, 1995, pp.252.

[12] M. DUPUY, op.cit., pp.15-16 si 234-235.

2.3. Principiile generale de drept si n dreptul international sintagma

"principiile generale de drept" se refera la ansamblul regulilor cele mai generale
care stau la baza functionarii oricarui sistem de drept, national si international. n
dreptul international, ntre principiile de drept se nscriu de exemplu: principiul
bunei-credinte n ndeplinirea obligatiilor conventionale, autoritatea de lucru
judecat, principiul raspunderii pentru prejudiciile cauzate, respectarea egalitatii
partilor si dreptul la aparate n cadrul solutionarii oricarui diferend.
n acceptiunea art. 38 alin.1 din statutul Curtii Internationale de Justitie prin
"principiile generale de drept", ca izvoare ale dreptului international, se au n
vedere "ansamblul principiilor comune marilor sisteme juridice contemporane,
susceptibile sa fie aplicate si n ordinea juridica internationala"[13].
Ian Brownlie arata ca "n fapt, tribunalele internationale recurg la elemente
ale rationamentului juridic, n general, si la analogii cu dreptul privat, pentru a face
din dreptul international un sistem viabil n cadrul proceselor jurisdictionale"[14].
Recunoasterea acestor principii ca izvoare de drept international acopera, n
general, anumite lacune ale acestui drept, ele constituind, asadar, si norme
independente.

[13] Raluca MIGA-BETELIU, Drept international. Introducere., op.cit, p. 53. Un alt autor, D. Carreau, subliniaza ca aceasta
conventie este acceptata n general n doctrina si jurisprudenta internationala. D. CARREAU, Droit international public, Paris, 1988, p.
207

[14] Ian BROWNLIE, Principles of Public International Law, Editia a 4-a, Oxford University Press, 1990, p. 16.

2.4 Hotrrile judectoreti

Nu creeaz propriu-zis norme de drept, ci contribuie doar la precizarea corect a
unei norme de drept internaional. Pot fi incluse n aceasta categorie:
- Jurisprudenta Curii Internaionale de Justitie, cu precizarea ca hotarrile acestei
instane internaionale au forta juridica obligatorie doar pentru prile din litigiu si
pentru cauza n care se pronunta;
- Hotrrile tribunalelor arbitrale internaionale;
- Hotrri ale unor tribunale naionale, pronuntate n litigii care ridica probleme
de drept internaional.

2.5 Doctrina
Din doctrina fac parte lucrrile tiinifice ale unor specialiti n domeniu, ct i
operele unor foruri tiinifice internaionale cum sunt: Asociaia de Drept
Internaional, Institutul de Drept Internaional, Comisia de Drept Internaional a
O.N.U., precum i opiniile separate ale judecatorilor Curii Internaionale de
Justitie anexate deciziilor Curii. n jurisprudenta instanelor internaionale,
doctrina s-a invocat adesea ca dovada a existentei unei norme si nu ca sursa a
dreptului internaional.

2.6 Actele organizaiilor internaionale

Cei mai muli autori consider aceast categorie de acte ca reprezentnd un izvor
secundar, derivat al dreptului internaional public, n virtutea faptului c
organizaiile internaionale guvernamentale sunt subiecte derivate de drept, fiind
creaia statelor.
Actele constitutive ale organizaiilor (Carta O.N.U., Statutul Consiliului Europei
etc) stabilesc forta juridica a actelor pe care le adopta organizatia. Statutele prevd,
de regul, dou categorii de acte ale organelor unei organizaii internaionale:
- acte ce se refer la organizarea i funcionarea intern a organizaiei i care au
un caracter obligatoriu;

- acte care se adreseaz statelor membre si care cuprind norme de comportament

cerute pentru realizarea scopului organizatiei; acestea sunt fie obligatorii, fie
facultative.
Consiliul de Securitate al O.N.U. adopta rezoluii obligatorii pentru statele membre
O.N.U., organele Uniunii Europene adopta decizii, regulamente, directive cu
caracter obligatoriu, Adunarea General O.N.U. i Adunarea Parlamentar a
Consiliului Europei adopta recomandari. Chiar dac recomandarile, prin natura lor,
nu constrng, din punct de vedere juridic, statele destinatare ele nu pot fi totui
considerate simple ndemnuri, ntruct acestea i-au asumat, n momentul aderarii
la organizaie, angajamentul de a concura la realizarea scopului nscris n statut.

2.7 Actele unilaterale ale statelor

Sunt luate n considerare acele acte ale statelor care produc efecte juridice n planul
relaiilor internaionale: declaraia, recunoaterea, protestul i renunarea.
a) Declaraia este actul prin care un stat face cunoscuta altor state pozitia sa n
legatur cu o anumit situaie i este n masura sa angajeze acel stat pe plan extern.
De exemplu, declaratia statului prin care accepta jurisdictia obligatorie a Curii
Internaionale de Justitie, sau declaraiile unor state de stabilire a unor drepturi
exclusive i suverane asupra platoului continental (acestea din urm au determinat
formarea unor norme cutumiare n domeniu vezi, Proclamaia Truman 1946);
b) Recunoaterea este actul prin care un stat constata aparitia unui nou subiect de
drept internaional (un alt stat, o organizatie internaionala) sau a altor categorii
(guvern, natiune care lupt pentru dobndirea independentei sau insurgenii dintrun rzboi civil) i prin care si manifest dorina de a stabili cu acestea relaii
oficiale; printr-un asemenea act pot fi recunoscute noi reguli de drept internaional;
c) Protestul este o form a demersului diplomatic eparaii pentru prejudiciile
cauzate. Printr-un act de protest poate fi mpiedicat, totodata, formarea unei noi
reguli cutumiare.
d) Renunarea este actul prin care un stat abandoneaza voluntar, total sau parial,
anumite drepturi pe care le dobndise n baza unor tratate internaionale. De
exemplu, renuntarea unui stat la imunitatea de jurisdictie si de executie, pentru a
putea obtine un credit important de pe piata financiara internaionala si a raspunde
n cazul nerambursarii la timp a creditului.

2. 8 Echitatea
Statutul Curii Internaionale de Justitie prevede dreptul acestei instane de a
soluiona un litigiu n conformitate cu principiul echitii (ex aequo et bono),
dac prile la acea cauz sunt de acord. Aceasta prevedere semnific faptul c,
atunci cnd prile unui litigiu ncredineaz judectorului internaional
soluionarea cauzei conform principiului echitatii, ele confera instanei puteri
exceptionale. ntr-un asemenea caz, judecatorul va propune o solutie bazata pe
fapte si nu pe dreptul pozitiv, pe care o considera justa si conforma intereselor
partilor n cauza. Recurgerea la echitate nu nseamna nerespectarea normelor
imperative ale dreptului internaional public. Totusi, o hotarre judecatoreasca
pronuntata n baza principiilor echitatii poarta un grad de subiectivitate, chiar dac
se pretinde a fi o solutie dreapta, ntruct nu se fondeaza pe normele dreptului
internaional. Practic, judecatorul internaional are posibilitatea, fie sa completeze
un vid normativ, fie sa atenueze rigorile unei norme internaionale dac situaia
concreta o impune. Pentru a evita comiterea unor eventuale abuzuri, acest principiu
are un domeniu restrns de aplicare (conflicte politice sau teritoriale), fiind necesar
consimtamntul expres al partilor n cauza.
Privita ca izvor de drept, echitatea poate constitui un fundament moral pentru
regulile juridice si un principiu de drept, alaturi de cel al bunei-credinte. [15]

[15] http://biblioteca.regielive.ro/download-234538.html