Sunteți pe pagina 1din 11

RECURSUL

I. Consideraţii generale
II. Elementele recursului
III. Sesizarea instanţei:
- competenţă
- termen
- cererea de recurs
IV. Procedura de judecată a recursului
V. Soluţionarea recursului şi efectele acesteia

Consideraţii generale

Definiţie
Recursul reprezintă o cale de atac extraordinară, prin care partea interesată sau
procurorul solicită, în condiţiile şi pentru motivele cerute de lege, desfiinţarea unei
hotărâri date fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicţională,
urmărindu-se în principiu să se dispună o rejudecare a fondului, sub aspectul motivului
(motivelor) de casare.
În situaţia în care recursul este exercitat împotriva unei hotărâri date fără drept de
apel, potrivit art. 304¹C.proc.civ. : recursul „ nu este limitat la motivele de casare
prevăzute de art. 304 C.proc.civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate
aspectele”.
Recursul, în principiu, nu este o cale de atac suspensivă de executare.
În mod excepţional, potrivit art. 300 alin1 C.proc.civ., „recursul suspendă
executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de
construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum şi în cazurile
anume prevăzute de lege”.
Prin urmare, hotărârea recurată este executorie, instanţa putând însă dispune
motivat suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cazuri, la cerere, potrivit art.
300 alin.2 C. proc civ.
Procedura de urmat în această situaţie este cea prevăzută în art. 300 alin.3
C.proc.civ. potrivit cu care: „Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată
numai după depunerea unei cauţiuni ce se va stabili prin încheiere, cu ascultarea părţilor
în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de
primul termen de judecată dacă este cazul”.
„Pentru motive temeinice instanţa poate reveni asupra suspendării acordate,
dispoziţiile alin.3 aplicându-se în mod corespunzător”(alin.5).

Elementele recursului

1. Obiectul recursului
Art. 299 alin.1 C.proc.civ. , cu privire la obiectul recursului, dispune: „ Hotărârile
date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege,
hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse apelului”.
a. Hotărârile date fără drept de apel
Identificăm în legea procesual civilă asemenea hotărâri:
- hotărârea dată pentru soluţionarea unui conflict de competenţă
este susceptibilă numai de recurs în cinci zile de la comunicare
(art. 22 alin.5 C.proc. civ.);
- hotărârea prin care se constată perimarea cererii de chemare în
judecată este susceptibilă de recurs în cinci zile de la pronunţare
(art. 253 alin.2 C.proc.civ.);
- hotărârea dată în materie de revizuire atunci când revizuirea s-a
cerut pentru hotărâri potrivnice (art. 322 pct.7 şi 328 alin.2 teza1
C.proc.civ);
- potrivit art. 282¹C.proc.civ. intră în categoria hotărârilor date fără
drept de apel şi : „hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă
introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al
căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv (vechi
–n.n.) atât în materie civilă cât şi în materie comercială, acţiunile
posesorii precum şi cele referitoare la înregistrarea în registrele
de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii” etc. „hotărârile
instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile
împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu
activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate”
etc.
b. Hotărâri date în apel
Aceste hotărâri sunt supuse recursului indiferent dacă prin ele s-a rezolvat
sau nu fondul pricinii ori numai un incident procedural şi fără a interesa dacă
apelul a fost admis, respins, anulat sau perimat.
Cum recursul nu poate fi exercitat omisso medio, fiind o cale de atac
subsecventă apelului, în situaţia în care apelul a fost anulat ca netimbrat, respins
ca nemotivat sau ca tardiv formulat, recursul nu poate viza decât aceste aspecte,
nu însuşi fondul cauzei.
c. Hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională
Intră, spre exemplu, în această categorie „hotărârile instanţelor
judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor
administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de
activitate”(art.282¹C.proc.civ.).
d. Încheierile susceptibile de recurs
Întâlnim în materia dreptului procesual civil şi situaţii în care încheierile
judecătoreşti pot fi atacate cu recurs, separat de fondul cauzei. Spre exemplu:
- potrivit art. 244¹C.proc.civ. asupra suspendării procesului, instanţa în toate
cazurile se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs separat. Recursul se
poate declara cât timp durează suspendarea cursului procesului, atât împotriva încheierii
prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea
de repunere pe rol a procesului.
Împotriva încheierilor premergătoare însă, se poate face recurs numai odată cu
fondul, recursul socotindu-se făcut şi împotriva acestora (art.282 alin. ultim şi 316
C.proc.civ.).

2. Subiectele recursului

Subiect al recursului este cel care are vocaţia să exercite această cale de atac.
Întră în această categorie:
a. Părţile litigante – cele care au participat ca reclamante şi pârâte la judecat în fond şi
apoi la judecata în apel, denumite în recurs, recurent şi intimat.
Recurentul trebuie să aibă interes în promovarea recursului, cu alte cuvinte
hotărârea trebuie să fie defavorabilă părţii care o atacă.
În cazul coparticipării procesuale, fiecare coparticipant poate exercita recursul,
efectele acestuia răsfrângându-se, de regulă, asupra coparticipantului recurent, nu şi
asupra coparticipanţilor care nu au exercitat recursul.
b. Terţele persoane (intervenienţii voluntari sau forţaţi) – care au intrat în proces în
condiţiile art.49-66 C.proc.civ.: intervenientul principal, chematul în judecată,
chematul în garanţie, persoana arătată ca titular.
Intervenienţii principali sau cei forţaţi, participanţi la judecata în primă instanţă,
nu vor putea exercita recursul decât dacă, anterior, au exercitat calea de atac a
apelului.
Pe de altă parte, părţile (toate) care nu au atacat cu apel hotărârea primei instanţe
vor putea face recurs împotriva hotărârii instanţei de apel (când apelul a fost
promovat de alte părţi) doar dacă instanţa de apel le va crea o situaţie mai grea decât
aceea creată prin hotărârea primei instanţe.
Intervenientul accesoriu are o situaţie specială, recursul său fiind socotit admisibil
sau neavenit în funcţie de poziţia procesuală a părţii în favoarea căreia a intervenit.
c. Avocatul care a asistat pe una din părţi la proces, chiar fără procură are dreptul
să exercite în numele părţilor orice cale de atac, însă actele de procedură se vor
împlini numai faţă de partea însăşi (art.69 alin.2 C.proc.civ.).

3. Cauza recursului (motivele de carsare)

Articolul 304 C.proc.civ. prevede 9 motive de recurs, care însă nu se aplică şi


hotărârilor nesusceptibile de apel, ce pot fi atacate cu recurs pentru orice nemulţumire
legată de acestea.
Potrivit dispoziţiilor actuale, toate cele nouă motive vizează nelegalitatea
hotărârii, neexistând în prezent nici un motiv de recurs care să vizeze cauze de
netemeinicie.
Motivele de casare sunt, după cum urmează:
1. Instanţa nu a fpst alcătuită potrivit dispoziţiilor legale. Alcătuirea instanţelor
trebuie înţeleasă în sensul normelor privitoare la compunerea şi constituirea
instanţelor, care, fiind norme de organizare judecătorească au caracter imperativ. Prin
urmare, ele pot fi invocate şi în recurs, de orice parte interesată, chiar după expirarea
termenului de motivare a recursului; mai mult, ele pot fi invocate şi de instanţă din
oficiu.
Se încadrează în acest motiv, spre exemplu, formarea completului cu un număr de
judecători diferit de cel prevăzut de lege, formarea completului cu judecători
incompatibili sau recuzabili, lipsa din complet a reprezentantului Ministerului public
atunci când prezenţa lui este obligatorie etc.
2. Hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în
fond a pricinii – acest motiv vizează nerespectarea principiului continuităţii (a se
vedea în curs).
3. Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe
Pronunţarea unei hotărâri de către o instanţă necompetentă constituie un caz de
nulitate a hotărârii, art. 105 alin.1 C.proc.civ. prevăzând că 2 actele de procedură
îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule”.
Condiţiile în care va putea fi invocat acest motiv sunt diferite după cum s-au
încălcat norme imperative sau norme dispozitive de competenţă.
4. Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti
Acest motiv ar putea fi invocat atunci când instanţa săvârşeşte acte care intră în
atribuţiile unei alte autorităţi statale (legislativ, executiv).Spre exemplu, instanţa
săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate
face, critică pe legiuitor, aplică o lege care încă nu a intrat în vigoare etc.
5. Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub
sancţiunea nulităţii de art. 105 alin2 C.proc.civ.
Pentru invocarea acestui motiv trebuie să se distingă între nulităţile absolute şi
cele relative ştiut fiind ca au un regim juridic (a se vedea cursul dedicat nulităţii).
6. Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut
Potrivit principiului disponibilităţii instanţa trebuie să se pronunţe omnia petitia,
legea neândreptăţind-o decât în mod expres şi excepţional să se învestească din oficiu
cu soluţionarea altor capete de cerere decât cele formulate de părţi. Îngrădirea. De
altfel, rezultă neechivoc din dispoziţiile art.129alin6 C.proc.civ.: „ judecătorii
hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
7. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii
Motivarea hotărârii trebuie să se facă de instanţa care s-a pronunţat în fond,
înfăţişând considerentele de fapt şi de drept care au condus-o la soluţia dată.
Instanţa de apel îşi însuşeşte soluţia primei instanţe sau, în caz de reformare, este
obligată ea însăşi să motiveze împrejurările care au determinat-o să schimbe soluţia
primei instanţe.
Toate cele trei situaţii vizează de fapt aceeaşi chestiune –nemotivarea hotărârii,
întrucât formularea unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii
echivalează cu o nemotivare. Constituie motiv de recurs şi insuficienţa motivării.
8. Instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori
înţelesul lămurit şi vădit neândoielnic al acestuia
Dacă clauzele unui act juridic sunt clare şi precise, judecătorii trebuie să le aplice
în litera lor, neputând să le dea prin interpretare alt înţeles, întrucât, spre exemplu, în
cazul convenţiilor acestea au putere de lege între părţi.
9. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greşită a legii
Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când, din modul cum a fost
redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, fie cu nesocotirea,
de regulă, a unei norme de drept substanţial, fie cu interpretarea eronată a normei
juridice aplicabile.

I. Sesizarea instanţei de recurs

1. Depunerea recursului

Recursul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă.


Cererea de recurs (şi eventual memoriu care cuprinde motivele, dacă s-a făcut
separat de cerere) se depune în atâtea exemplare câţi intimaţi sunt, plus unul pentru
instanţă.
La cererea de recurs se vor anexa înscrisurile ce servesc ca mijloc de probă,
respectând formalitatea multiplului exemplar.
În cazul în care Ministerul Public a participat în proces se va depune o copie de pe
motivele de recurs şi pentru procuror , conform art. 303 alin.3 C.proc.civ.
După împlinirea termenului de recurs pentru toate părţile, instanţa a cărei hotărâre
este recurată va înainta dosarul cauzei instanţei de recurs împreună cu dovezile de
îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii.

2. Instanţa competentă

Pentru judecarea recursului este competentă însă instanţa ierarhic superioară celei
care a pronunţat hotărârea recurată.
Astfel:
- dacă hotărârea recurată s-a judecat în primă instanţă de judecătorie şi nu este
susceptibilă de apel, recursul se judecă de tribunal;
- dacă hotărârea recurată s-a judecat în primă instanţă de tribunal şi nu are calea de
atac a apelului ori s-a judecat de tribunal în apel, instanţa competentă să judece
recursul este curtea de apel;
- în cazul în care curtea de apel judecă în primă instanţă pricini nesusceptibile de apel
sau judecă în apel, instanţa competentă pentru recurs este Înalta Curte de casaţie şi
Justiţie;
- în situaţia în care Înalta Curte de casaţie şi Justiţie judecă recursul în primă instanţă,
împotriva hotărârilor altor organe cu activitate jurisdicţională, aceasta va decide în
Secţii Unite.
În ceea ce priveşte compunerea completului de judecată, aceasta se face, de
regulă, în complet format din trei judecători (art. 54 alin.2 Lg. 304/2004 republicată).

3. Termenul de recurs

Potrivit art. 301 C.proc.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea


hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Şi în cazul recursului există trei cazuri de echipolenţă:
- potrivit art. 102 alin.2 C.proc. civ., aplicabil şi în recurs (a se vedea termenul de
apel);
- dacă o parte face recurs înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte
comunicată de la data depunerii cererii de recurs – art. 284 alin.3 C.proc.civ.;
- termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii, o dată cu somaţia de
executare.
Comunicarea hotărârii se face în conformitate cu art. 86 şi următoarele
C.proc.civ.; dovada comunicării constă în procesul verbal încheiat de cel însărcinat cu
comunicarea actelor de procedură, proces verbal care trebuie să îndeplinească condiţiile
prevăzute de art. 100 C.proc.civ.
Termene de recurs speciale.Exemple:
- 5 zile de la comunicare – hotărârea prin care se rezolvă conflictele de competenţă;
- 5 zile de la pronunţare – hotărârea de constatare a perimării cererii de chemare în
judecată;
- 5 zile de la pronunţare – hotărârea instanţei de apel de declinare a competenţei;
- 30 de zile de la comunicare în materie de divorţ etc.
Termenul de recurs este un termen legal, imperativ şi absolut.
Cu toate acestea, conform art. 303 alin. 5 C.proc.civ. „preşedintele instanţei,
primind cererea de recurs, va putea să o înapoieze părţii prezente, dacă nu îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile”.
Ca orice termen procedural, şi termenul de recurs se calculează pe zile libere
(art.101 alin.1 C.proc.civ.).
Termenul de recurs ca şi cel de motivare a recursului sunt termene continue,
curgând, în principiu, fără întrerupere. Cu toate acestea, termenul de recurs este întrerupt
în următoarele situaţii:
- când partea care avea interes să facă recursul a decedat;
- când a decedat mandatarul căruia i s-a făcut comunicarea hotărârii;
- când partea dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa să
exercite recursul (art. 103 alin.1 teza 2 C.proc.civ.).
Termenul de recurs ca şi cel de motivare a recursului sunt termene legale
imperative, nerespectarea lor atrăgând decăderea din dreptul de a mai promova recursul
(art.103 alin.1 teza1 C.proc.civ.). Pe cale de consecinţă, hotărârea devine irevocabilă pe
data expirării termenului de recurs.
Excepţia de tardivitate poate fi invocată de orice parte, de procuror sau de instanţă
din oficiu. Cu toate acestea, excepţia de tardivitate nu poate fi invocată decât până la
prima zi de înfăţişare, instanţa fiind obligată să o pună în discuţia părţilor, potrivit art.
129 C.proc.civ. Art. 310 C.proc.civ. prevede că, dacă până la prima zi de înfăţişare
inclusiv nu se dovedeşte că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu
reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen.
Dacă recursul nu este motivat în termenul legal, acesta este nul (art. 306 alin1
C.proc.civ.). Prin excepţie, motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de
către instanţa de recurs, dar aceasta este obligată să le pună în discuţia părţilor (art. 306
alin.2 C.proc.civ.).
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă
dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.
304 C.proc.civ.
5. Cererea de recurs

Cuprinsul cererii de recurs este reglementat de dispoziţiile art. 302¹C.proc.civ.


Astfel, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele
menţiuni:
a) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea
şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau
de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz,
codul fiscal şi contul bancar.
Dacă recurentul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România,
unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
Dacă cererea este depusă prin mandatar, se va menţiona această împrejurare în
cerere, alăturându-se dovada calităţii sale.
b) indicarea hotărârii care se atacă;
c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după
caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
Recursul trebuie astfel motivat prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul
termenului pentru exercitarea sa (art. 303 alin.1 C.proc.civ.).
d) semnătura
La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. În
principiu, taxa de timbru este de 50% din taxa care s-ar plăti pentru cererea de
chemare în judecată, dar numai în raport de suma pentru care s-a exercitat recursul.
Există şi situaţii când recursul nu se timbrează, ca, spre exemplu, în cazul recursului
introdus de către procuror sau împotriva hotărârilor pronunţate în cauze pentru care
nici cererea de chemare în judecată nu se timbrează.
În cererea de recurs pot fi menţionate şi probele, ţinând cont de specificul acestei
căi de atac. Astfel, potrivit art. 305 C.proc.civ., în instanţa de recurs nu se pot produce
probe noi, cu excepţia înscrisurilor. Astfel, dacă este cazul, la cererea de recurs se vor
alătura copii certificate în conformitate cu originalul, în atâtea exemplare câţi intimaţi
sunt, plus un exemplar pentru instanţă.
Neindicarea înscrisurilor în chiar cuprinsul cererii nu atrage însă nici o sancţiune,
pe de o parte pentru că această menţiune nu este obligatorie, şi, pe de altă parte,
pentru că înscrisurile pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.

II. Procedura de judecată a recursului

1. Procedura prealabilă

Preşedintele instanţei, după ce va constata că procedura de comunicare a hotărârii a


fost îndeplinită, va fixa termen de judecată şi va dispune citarea părţilor şi comunicarea
motivelor de recurs (art. 308 alin.1 C.proc.civ.).
Dacă recursul nu este timbrat, prin citaţie, recurentului i se pune în vedere să satisfacă
cerinţa timbrării până la primul termen de judecată.
Intimatul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin cinci zile înainte de
termenul de judecată.
2. Judecata recursului

Şi la judecata în recurs, dispoziţiile de la judecata în fond se aplică în mod


corespunzător dacă legea nu dispune altfel.
Prin urmare, vom face referire în continuare, doar la dispoziţiile specifice pentru
judecata în recurs.
În vechea reglementare textele de lege prevedeau întocmirea unui raport asupra
recursului de către preşedintele completului sau de către un alt membru. Acest raport
trebuia să verifice îndeplinirea cerinţelor de formă ale recursului, dacă motivele invocate
de recurent se încadrează între cele prevăzute de art. 304 C.proc.civ., precum şi să indice
punctele de vedere ale doctrinei şi jurisprudenţei în problemele de drept vizând
dezlegarea dată prin hotărârea atacată.
În prezent, raportul nu mai este reglementat, astfel încât, dacă se constată că
procedura de citare a fost îndeplinită cu toate părţile, preşedintele completului, în şedinţa
de judecată va da cuvântul recurentului, iar apoi intimatului. Procurorul vorbeşte cel din
urmă, dacă nu este parte principală sau recurent (art. 309 C.proc.civ.).
Aşa cum am menţionat deja, la prima zi de înfăţişare, preşedintele verifică dacă
recursul este depus în termen, pentru a înlătura eventuala prezumţie instituită de art. 310
C.proc.civ., de depunere în termen a recursului.
Dacă recursul nu este făcut în termen este invocată şi soluţionată excepţia tardiuvităţii
recursului, prin respingerea acestuia.
Dacă se constată că recursul este făcut în termen se trece la soluţionarea excepţiilor
dirimante, a căror admitere ar face inutilă cercetarea fondului, excepţii precum:
necompetenţa, lipsa calităţii procesuale etc.
Instanţa, după cum am evidenţiat, poate să invoce ea însăşi motivele de ordine
publică, dar ea trebuie să le pună în dezbaterea părţilor.
Potrivit art. 305 C.proc.civ. „ în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu
excepţia înscrisurilor care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”.

Soluţionarea recursului şi efectele acesteia

1. Soluţiile instanţei de recurs

Potrivit art. 312 alin1 C.proc.civ. „ instanţa poate admite recursul, îl poate respinge
sau anula sau poate constata perimarea lui”.

a)Admiterea recursului
Dacă instanţa ajunge la concluzia că măcar unul dintre motivele de casare este
întemeiat, va admite recursul.
În acest caz, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată în tot sau în parte
(art.312 alin.2 c.proc.civ.).
Modificarea hotărârii atacate se pronunţă pentru motivele prevăzute la art. 304 pct.
6,7,8,9.
În această situaţie, spre exemplu:
- instanţa îi va acorda recurentului numai ceea ce s-a cerut sau îlva exonera de la plata a
ceea ce nu s-a cerut prin cererea de chemare în judecată;
- instanţa va menţine soluţia din hotărârea atacată, dar o va motiva în fapt sau în drept,
ori va substitui motivarea iniţială cu propria motivare, dacă motivarea iniţială este
contradictorie, străină pricinii ori necorespunzătoare;
- fie păstrând sau schimbând soluţia din hotărârea atacată, va da interpretarea corectă
actului juridic dedus judecăţii etc.
Casarea hotărârii se pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.1,2,3,4 şi 5,
precum şi în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat
procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă,
fiind necesară administrarea de probe noi.
Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive dintre care unele atrag modificarea, iar
altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a asigura o
judecată unitară.
Potrivit art.4 alin.4 c.proc.civ. „ în caz de casare, curţile de apel şi tribunalele vor
rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în
care se pronunţă o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop”. Cu toate
acestea, în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a
intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată
atât la administrarea probelor cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după
casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei
instanţe de acelaşi grad.
Soluţia casării cu trimitere este determinată de respectarea principiului dublului grad
de jurisdicţie sau, după caz, de asigurarea respectării principiului contradictorialităţii şi a
dreptului la apărare, încălcate prin hotărârea desfiinţată. Regula, în ceea ce priveşte
recursurile judecate de curţile de apel şi de tribunale rămâne, însă, casarea cu reţinere
spre rejudecare.
În caz de casare a hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.3 c.proc.civ.
(necompetenţa instanţei) , instanţa va trimite dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti
competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii, iar pentru
motivul prevăzut la art. 304 pct.4 C.proc.civ. (depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti),
va respinge cererea ca inadmisibilă.
Dacă instanţa de recurs constată că ea însăşi este competentă să judece pricina în
primă instanţă sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona pricina potrivit
competenţei sale.
Regula casării cu reţinere spre rejudecare nu se aplică în situaţia în care recursurile
sunt soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În această situaţie, potrivit art. 313
C.proc. civ. „ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trimite cauza spre o nouă judecată
instanţei care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a
justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de
competenţă, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate
jurisdicţională competent potrivit legii”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre rejudecare doar în cazurile în
care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de
fapt care au fost deplin stabilite.
b) Respingerea recursului
În cazul în care hotărârea recurată este legală, instanţa de recurs va respinge recursul
ca nefondat, caz în care hotărârea devine irevocabilă.
Recursul poate fi respins şi ca urmare a admiterii unei excepţii, deci fără a intra în
cercetarea fondului: ca tardiv, ca inadmisibil, ca introdus de o persoană fără calitate etc.

c) Anularea recursului
Instanţa de recurs va anula recursul când constată că este netimbrat sau insuficient
timbrat, neregulat introdus sau nemotivat.

d)Perimarea recursului
Perimarea recursului intervine în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi procedură ca şi
perimarea cererii de chemare în judecată, având ca efect consolidarea hotărârii recurate
care capătă caracter irevocabil.

2. Efectele casării

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1.

SPEŢE

1. Prin decizie civilă, Tribunalul Bucureşti a respins apelul declarat de B.C.


împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 2. Dispozitivul deciziei prevede că aceasta
este supusă recursului în termen de 30 de zile.
Hotărârea (prin care a fost soluţionată în apel acţiunea posesorie) a fost
comunicată părţilor pe data de 02.10. 2002.
Pe data de 25.10.2002 B.C. declară recurs. De menţionat este faptul că B.C. nu s-a
bucurat de asistenţă juridică calificată în faţa instanţelor de fond.
Intimatul C.I. a invocat excepţia tardivităţii recursului.
Cerinţe:
a) Dacă aţi fi avocatul lui B.C. cum aţi apăra clientul atunci când partea
adversă a invocat excepţia tardivităţii recursului?
b) Ce va decide instanţa de recurs şi cum îşi va motiva soluţia?

2. Prin sentinţă civilă Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta


S.C. „B” S.R.L., obligând-o pe pârâta S.C. „P”S.A. la ăplata sumei de 500 milioane lei,
cu titlu de daune.
Împotriva sentinţei a declarat apel S.C. „P” S.A.
Prin decizie civilă Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi a respins ca
prescrisă cererea formulată de S.C. „B” S.R.L.
Împotriva deciziei a declarat recurs S.C. „B” S.R.L. pe care l-a depus la
registratura Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie
Cerinţe:
Cum urmează să fie soluţionat recursul?Motivaţi.
3. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţă civilă a admis acţiunea formulată
de S.G. şi a dispus obligarea pârâtului C.G.M.B. să lase imobilul X, în deplină proprietate
şi paşnică folosinţă.
Împotriva sentinţei a declarat apel C.G.M.B.
În faţa instanţei de apel a formulat cerere de intervenţie accesorie, în favoarea
apelantului, C.I.
Apelul a fost respins ca nefondat de Tribunalul Bucureşti.
Împotriva deciziei au declarat recurs C.G.M.B. şi C.I.
Decizia civilă a fost comunicată părţilor pe data de 14.04.2005.
C.G.M.B. a depus motivele de recurs pe data de 04.05.2004, iar C.I. pe data de
21.04.2005.
Cerinţe:
a) Cum s-ar putea apăra intimaţii în faţa instanţei de recurs?
b) Ce ar putea susţine în replică recurenţii?
c) Ce va decide instanţa de recurs şi cum îşi va motiva soluţia?

BIBLIOGRAFIE :

1. V.M.CIOBANU – Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.II – Teoria


generală, Editura Naţional, Bucureşti, 1999, p. 362-415;
2. I.LEŞ – Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, 2001, p.569-607;
3. FL. MĂGUREANU - Drept procesual civil, Editura All Beck, ediţia a VII-a, p.;
4. I. DELEANU – Tratat de procedură civilă, vol.II, Editura. Servo-Sat, Arad, 2000,
p. 368-424;
5. G.BOROI, D.RĂDESCU – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat,
Editura All, ediţia aII-a, Bucureşti, 1996, p.476-526.;
6. D.RADU, GHE.DURAC – Drept procesual civil, Editura Junimea, Iaşi, 2001, p.
346-364;
7. M.TĂBÂRCĂ –Drept procesual civil, vol.II, Editura Global Lex, Bucureşti,
2004; p. ;
8. L.DĂNILĂ, CL.ROŞU – Drept procesual civil, Editura All Beck, ed. a IV-a,
Bucureşti, 2004, p.299-321;
9. V.M.CIOBANU, G. BOROI – Drept Procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă,
Editura All Beck, ediţia a II-a, Bucureşti, 2003, p.