Sunteți pe pagina 1din 5

Curs due 20.12.

2012

Politica comerciala comuna

Regimul importurilor (continuare) - in cadrul UE


Importurile in cadrul UE au fost supuse unei reglementari dupa criteriul liberalizarii sau al
contingentarii lor.
Importurile liberalizate de marfuri provenind din state terte au ca sediu derivat al materiei
regulamentul CE nr. 260/2009 al Consiliului privind regimul comun aplicabil importurilor. Acesta
(regulamentul) se aplica importurilor de produse originare din state terte, exceptie facand produsele
textile, care cunosc o alta reglementare.
Regulamentul 260/2009 prevede trei proceduri:
-

procedura de informare a Comisiei de catre statele membre cu privire la tendinta care se

manifesta la importuri si mai ales daca o astfel de tendinta impune adoptarea unor masuri de
supraveghere sau de salvgardare
-

procedura de comsultare care se realizeaza in cadrul unui comitet la solicitarea unuistat

membru sau din initiativa Comisiei avand drept obiect conditiile si modalitatile importurilor, evolutiile
acestora, unele aspecte ale situatiei economice si comerciale privitoare la produsele in cauza si
eventualele masuri de adoptare
-

procedura de ancheta la finalizarea careia Comisia prezinta un raport comitetului consultativ.


In cazul in care apreciaza ca este necesar, Comisia poate adopta unele masuri de supraveghere

(monitorizare, urmarire a evolutiei situatiei) sau de salvgardare. Astfel de masuri se adopta atunci cand:
-

un produs este importat in UE intr-o cantitate mult sporita fata de ceea ce se intampla in mod

firesc (fata de cantitatea necesara in mod normal)


-

cand se genereaza in conditiile de mai sus prejudicii grave producatorilor UE

In aceste conditii Comisia poate sa actioneze dupa cum urmeaza:


-

poate sa limiteze perioada de valabilitate a documentelor de import


1

Curs due 20.12.2012

poate sa modifice regimul de import pentru produsul in cauza prevazandu-se ca acesta poate fi

pus in libera circulatie (vanzare-cumparare) numai dupa obtinerea unei autorizatii de import care va fi
acordata potrivit modalitatilor si limitelor pe care Comisia le defineste.

Regimul transporturilor - sediul materiei - regulamentul 1061/2009 al Consiliului privind


instituirea unui regim comun aplicabil exporturilor in principal, exporturile produselor din UE cat state
terte sunt libere, adica acestea nu sunt supuse restrictiilor cantitative, sunt exceptate acele restrictii care
se aplica potrivit prevederilor regulamentului.
Regulamentul 1061/2009 organizeaza o procedura de informare si consultare cand urmare a
unei evolutii neobisnuite inregistrate pe piata UE, un stat membru apreciaza ca este necesara adoptarea
unor masuri de protectie potrivit regulamentului. Masurile de protectie pot fi adoptate in primul rand de
catre comisie (executivul european). Masurile pot fi limitate la exporturile spre anumite state sau la
exporturile din anumite regiuni ale UE.
Nu vor fi afectate produsele care se gasesc deja in circulatie spre frontierele externe ale UE.
Este posibil ca un stat membru sa adopte masuri unilaterale de protectie atunci cand apreciaza
ca pe teritoriul sau se confrunta cu o situatie critica. Masurile vor avea caracter provizoriu si se refera la
cerinta obtinerii unei autorizatii de export.
Regulamentul 1061/2009 nu interzice adoptarea sau aplicarea de catre un stat membru a unor
restrictii cantitative la export pe motiv de:
- moralitate publica
- ordine publica
- securitate publica
- protectia sanatatii si a vietii persoanelor, animalelor si plantelor
- protectia tezaurelor nationale care au valare artistica, istorica si arheologica
- protectia proprietatii industriale si comerciale
2

Curs due 20.12.2012

In cazul produselor neliberalizate sau supuse restrictiilor cantitative la import si/sau export prin
regulamentul CEE nr 717/2008 s-a prevazut instituirea unei masuri de administrare a contingentelor
cantitative, masura care se regaseste chiar in procedurile de gestionare a unor astfel de contingente.
Potrivit noului sistem instituit exista urmatoarele metode de gestionare a contingentelor la nivelul UE:
- prima metoda se intemeiaza pe luarea in considerare a curentelor traditionale de schimb, caz in care o
parte a contingentului (cantitate) e rezervata importatorilor sau exportatorilor traditionali, cealalta
parte fiind destinata altor importatori/exportatori (ocazionali)
- a doua metoda are in vedere ordinea cronologicaa depunerii cererilor (metoda primul venit). In acest
caz comisia determina cantitatea pe care un operator o poate primi pana la epuizarea contingentului.
Aceasta cantitate egala pentru toti se stabileste tinand seama de necesitatea de a atribui cuantumuri
economic apreciabile fiecarui operator in functie de natura produsului in cauza
- a treia metoda (cand vrei sa vinzi foarte repede ceva, de exemplu atunci cand expira termenl de
valabilitate) se intemeiaza pe repartizarea in proportia cantitatilor cerute pe timpul depunerii
solicitarilor (procedura examenului simultan)
Regimul de protectie impotriva practicilor comerciale neloiale: dumping, subventii, obstacole
la comert (in calea comertului), contrafacerea.
Practicile de dumping si subventiile
Dumpingul - acestea au facut obiectul unor relementari succesive; regulamentul cee 384/96
privind protectia impotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea statelor care nu sunt
ale comunitatilor E. In ceea ce priveste regulamentul cee 2026/97 prin care se asigura protectia
impotriva importurilor subventionate din statele membre ale UE.
In ceea ce priveste prima problema. Un produs se considera ca face obiectul practicii de
dumping daca pretul sau de export spre U este mai mare decat un pret comparabil pentru produsul
similar aflat in cursul obisnuit al comertului in statil exportator. Determinarea pretului de dumping se
realizeaza astfel: dupa ce valoarea normala si pretul la export sunt stabilite, acestea se compara; pentru
a se compara in mod corect trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:
- caracteristicile fixe, stabile ale produsului
3

Curs due 20.12.2012

- taxele la import si cele indirecte


- reducerile, rabaturilee, cantitatile
- transportul
- asigurarea
- manipularea
- incarcarea
- cheltuielile subsidiare
- ambalajul
- costurile dupa vanzare
- comisioanele legale
- conversiile monetare (pentru statele care nu au inca moneda euro)
- nivelul comertului
Rezultatul operatiunii prin care se compara se concretizeaza intr-o limita, marja de dumping
cand limitele de dumping oscileaza pot fi stabilite medii ponderate. Conditia esentiala pentru aplicarea
taxelor de protectie, fata de practicile de dumping, este cauzarea de prejudicii. Notiunea de prejudiciu
presupune o pierdere materiala adusa industriei UE, presupune amenintarea cu o astfel de pierdere
materiala pentru industria UE sau presupune intarzierea materiala a aparitiei unei astfel de industrii. Nu
intra in aceasta categorie prejudiciile determinate de alti factori cum ar fi:
- volumul si preturile importurilor care nu sunt supuse practicilor de dumping
- diminuarile privind cererea
- modificarile intervenite in modelele de consum
- practicile comerciale restrictive
- concurenta dintre producatorii straini si cei ai UE
4

Curs due 20.12.2012

- dezvoltarile intervenite in tehnologie si in productivitatea industriei UE.

S-ar putea să vă placă și