Electroacustica si sisteme audio

Curs 1
Notiuni de acustica

Pentru crearea unor conditii optime in ceea ce priveste modalitatile de realizare a unui aparat
electroacustic si concomitent audierea unui program muzical sonor , conditii care sa determine calitatea Hi-Fi ,
este necesara initial cunoasterea unei serii de factori determinanti al acestui lucru. Modul in care sunt percepute
vibratiile sonore de catre sistemul auditiv uman, interdependenta intre ele si ulterior definirea unor parametri
caracteristici lor reprezinta puncte de plecare in vederea obtinerii in practica a unei auditii Hi-Fi. Se poate constata
cu usurinta ca o senzatie sonora depinde de caracteristicile si proprietatile sunetelor. Un sunet prea slab nu este
perceput decat de la o distanta mica , un sunet obisnuit este perceput este perceput daca se indeplinesc conditiile
ce privesc distanta pana la surasa sonora si continutul acesteia iar un sunet puternic provoaca neplaceri si chiar
dureri.De aici rezulta ca exista anumite limite de intensitate a unui program sonor, in afara carora auditia devine
imposibila. Un lucru asemanator se intampla in privinta inaltimii sunetelor. De exemplu un sunet de frecventa
foarte joasa ( trepidatii produse de un camion) sau un sunet de frecventa foarte nalta (ultrasunetele produse de
lilieci) nu sunt percepute de organul auditiv uman. Acest lucru se datoreaza faptului ca organul auditiv nu-si mai
exercita func ia de traductor care realizeaza conversia impulsuri sonore---impulsuri nervoase. Putem remarca ca
urechea diferentiaza doua sunete in intensitate sau frecventa atunci cand diferentele relative se afla in anumite
limite. De exemplu putem face diferen a intre un sunet emis la o putere de 1w fata de 4w , dar nu se mai poate
face diferenta intre 15w si 18w (nu mai este la fel de facila) de i diferen a de putere este aceeasi in ambele cazuri.
In cazul audi iei mai apar si alte aspecte care evidentiaza diferen a intre sunete. Un sunet intens provoac un efect
de masca asupra unuia mai slab. Din cele expuse mai sus se vede ca este necesar sa cunoastem toate
caracteristicile modului in care sunt percepute sunetele de catre organul auditiv uman pentru a putea realiza
reproducerea unui program sonor intr-o manera Hi-Fi.
Dupa efectuarea unor teste pe un numar mare de persoane cu varste si sex diferit ,normale din punct de vedere
auditiv ( sanatate perfecta si varste cuprinsa intre 18-35ani)s-au determinat statistic diagramele pragurilor de
auditie normala si diagrama pragului de auditie intolerabila. Astfel diagrame facute de diferiti acusticieni ca:
Fletcher si Munson (1933) , Churcher si King(1937) , Robinson si Dadson(1956) , Zwicker si Heinz(1957) sunt
foarte asemanatoare

ceea ce a permis Comisiei Internationale de Acustica sa stabileasca un proiect de

recomandari ISO ( International Standard Organisation) difuzat in toate tarile si recunoscut ca universal valabil
S-au definit uratoarele caracteristici principale care privesc spectrul sonor audibil:
Aria de auditie
Sensibilitatea diferentiala de intensitate
Sensibilitatea diferentiala de frecventa
Nivele fizice
Nivele fiziologice
Efectul de masca intre grupele sonore
Durata sunetelor si intensitatea subiectiva de perceptie.]
Aria de auditie - reprezinta zona cuprinsa intre diagrama pragului la care este posibila auditia unui sunet si
diagrama pragului de auditie intolerabila, in functie

Electroacustica si sisteme audio

Curs 1

de frecventa sunetelor.Din diagrame rezulta ca sensibilitatea cea mai mare este pentru frecventele medii inalte
(800-15000Hz). Spre exemplu o presiune acustica de 2*10
provoca o senzatie sonora in gama de 1000

Pa ( sau intensitate acustica de 10

12

W/m )poate

3000 Hz ,acest lucru nu mai este posibil pentru o frecventa de 50Hz.

La aceasta frecventa este necesara o presiune de acustica de 2*10

Pa pentru ca senzatia sonora sa fie

sesizabila.Domeniul de perceptie a sunetelor de catre urechea umana este de 20Hz-20Khz

Sensibilitatea diferentiala de intensitate a organului auditiv uman se defineste ca variatia relativa de presiune
acustica pentru care un sistem auditiv percepe un minim de variatie a senzatiei sonore, pentru o presiune acustica
data

Sensibilitatea diferentiala de frecventa reprezinta variatia relativa de frecventa

f
f

pentru care se distinge o

diferenta de variatie sonora.Variatiile sunt mici si pentru gama 500-8000 Hz difera doar cu 0,2- 0,3%

Electroacustica si sisteme audio

Curs 1

Cele doua sensibilitati diferentiale de freventa si de intensitae scot in evidenta un aspect foarte important in
tehnicile de inregistrare redare a unui program muzical, si anume necesitate realizarii unei caracteristici de
transfer amplitudine frecventa liniare a sistemuluielectroacustic. In caz contrar sitemul auditiv uman sesizeaza
imdiat cele mai mici deficiente in privinta neliniaritatii sau a fluctuatiei traductorului electroacustic, iar auditia
devine suparatoare.
Nivele fizice se refera la aplicatiile practice ale legii Weber

Fechner conform careia senzatia sonora creste

direct proportional cu logaritmul factorului ce o produce.

S = K log I2/ I1
unde I1 si I2 reprezinta intensitatile acustice ale sunetelor proprii programului muzical sonor, iar k reprezinta o
constanta de proportionalitate.
Datorita gamei intinse de intensitati sonore se adopta pentru nivelul sonor N o scara logaritmica ce utilizeaza baza
logaritmilor zecimali.
N =10 lg I 2 I 1

K=10

In cazul explicarii relatiei anterioare in functie de presiunile sonore :

2

I = p /p 0 c

unde p 0 = 1,18 kgf/m

c = 340 m/s ( viteza sunetului )

1

Deci p = (Ip 0 c) 2
Rezulta ca pentru aria de auditie diferenta dintre intensitatile acustice se exprima astfel:
14

N =10 lg I 2 I 1 = 20 lg P2 P1 = 10 lg (10 ) = 20lg(10 ) = 140dB

Ca nivel de referinta 0 se defineste pentru frecventa de 1000Hz limita inferioara a ariei de auditie :
Pentru N = 0dB I(0) = 10
sau p(0) = 2*10

12

W/m

Pa

Nivelele fiziologice reprezinta diagramele pentru care o presiune acustica variabila ( sau intensitate
acustica variabila) provoaca aceeasi senzatie sonora, in toata banda de frecventa audio, pentru un sunet al carui
echivalent electri este un semnal alternativ sinusoidal. Astfel se obtin niste diagrame care au fost trasate pentru
prima data de acusticienii Fletcher si Munson.

Electroacustica si sisteme audio

Curs 1

Diagramele izosonice se afla cuprinse in aria de auditie normala. Ele definesc nivele fiziologice, utilizand ca
unitati de masura fonii. Fonul reprezinta o unitate de masura adimensionala, utilizata pentru a caracteriza nivelul
de izofonie al unui sunet. Se spune ca nivelul izofonic al unui sunet este de n foni atunci cand senzatia sonora
provocata de acel sunet este socotita echivalenta, de un auditor (avand organe auditive normale), cu cea a unui
sunet pur , cu frecventa de 1000Hz , generat de presiunea acustica P=n. Pentru aprecierea senzatiilor s-a realizat
clasificarea urmatoare:
FONI

SENZATIA SONORA

Lipsa auditiei

Camera surda

10

Laboratorul de acustica

20

Studiourile de inregistrare

30

Camera linistita

40

Conversatie normala

50

Muzica la nivel placut

60

Conversatie puternic sustinuta

80

Zgomot deranjant

90

Orchestra simfonica

100

Lovituri de ciocan de la 2 m

110

Atelier cazangerie

120

Reactoare ale unui avion cu reactie

130 - 140

Sunete intolerabile

Din examinarea diagramelor care reprezinta curbele izosonice se pot evidentia uramatoarele concluzii:
- nivelul fiziologic descreste mai repede decat nivelul fizic al unui sunet,pentru
sunete de nivele slabe.
-

pragul auditie normale se situeaza la nivelul de 4 foni , deci 4dB la 1000Hz.

Nivelul fiziologic este mai scazut pentru sunetele de frecventa joasa si inalta

fata de sunetele de frecvente medii , la un nivel fizic dat.

In urma acestor concluzii se evdentiaza faptul ca orice modificare a nivelului sonor afecteaza timbrul original al
sunetului. Acest lucru arata ca pentru o auditie fidela este necesar sa avem ,pe langa aparatura acustica care sa
redea fidel programul sonor, o incapere destul de mare in care sa nu apara reflexii ale undelor sonore care ar putea
altera sunetul.
Efectul de masca al unor grupaje sonore apare atunci cand sunt emise simultan mai multe sunete cu
frecvente mai mult sau mai putin apropiate si cu intensitati sonore diferite. Pentru evidentierea acestui efect este
necesar sa se faca niste consideratii asupra organului auditiv uman. Datorita auditiei biauriculare poate localiza cu
destula precizie directia unei surse sonore in spatiu. De aici rezulta posibilitatea de a auzi preferential , deci
posibilitatea de a izola o sursa sonora in spatiu intr-un unghi determinat. In afara acestui unghi orice fenomen
sonor, desi perceput , nu este in atentia auditoriului. Aceasta zona care corespunde unei ascultari atente este
denumit spatiu de prezenta .Desi celelalte sunete sunt percepute fiziologic, creierul le ignora. Acest lucru

Electroacustica si sisteme audio

Curs 1

permite realizarea unei auditii selective cum ar fi realizarea unei conversatii intr-un mediu zgomotos. In cazul
cand zgomotul ambiant devine foarte puternic , audierea programului sonor spre care este indreptata atentia
ascultatorului devine imposibila. Spunem in acest moment ca exista un efect de masca asupra semnalelor acustice
dorite. Pentru a destinge semnalul acustic util singura solutie este de ai ridica nivelul, si eventual accentuarea
frecventelor inalte. Asa se explica de ce tindem sa tipam cand vrem sa ne facem auziti. Efectul da masca devine
deosebit de pregnant atunci cand sunetul perturbator este un zgomot alb (sunet complex cu spectru continuu si
uniform de frecventa in toata banda audio). Efectul de masca a fost studiat de acusticienii Wegel si Lane (1924) si
au fost formulate urmatoarele legi:
-

efectul de masca este maxim pentru sunete de frecventa aflate in imediata apropiere de frecventa sunetului
mascat

efectul de masca este neglijabil atat timp cat nivelul semnalului util este mai mare decat cel a semnalului
masca

efectul de masca creste mult mai repede decat creste nivelul sunetului mascat

frecventele joase ale semnalului masca sunt cele mai jenante

zgomotele cu componente de frecvente joase sunt mult mai jenante decat cele de frecventa inalta, comparatia
fiind facuta la acelasi nivel sonor.

Difuzorul electrodinamic

Difuzorul electrodinamic (fig. 2.1) este cel mai raspandit tip de difuzor si in acelasi timp cel mai
perfectionat in special prin cautarea de noi materiale care sa asigure comportarea optima a fiecarui
subansamblu.

Constructie:
-

o membrana conica ( diafragma ) cu simetrie circulara , suspendata elastic la baza cu o suspensie externa , iar
la varf cu o suspensie interna, numita centraj , inchisa cu o bolta de panza sau carton cu rol de capac de
protectie contra prafului.

Suspensia circulara externa reprezinta o zona de ondulatii concentrice situate la baza conului si realizata din
acelasi material cu membrana sau din alte structuri elastice, cum ar fi : cauciuc , mase plastice sau piele.

Centrajul situat la linia de jonctiune dintre con si bobina , este confectionat in general din tesaturi
impregnate.

Electroacustica si sisteme audio

Curs 1

Bobina mobila , al carei suport cilindric este solidar cu membrana la varful acesteia.

Circuitul magnetic al traductorului electrodinamic este alcatuit din dintr-un magnet permanent , de forma
inelara sau cilindrica si piese polare corespunzatoare.

Sasiul este format din tabla ambutisata sau din aluminiu.

Ca sursa de sunet difuzorul electrodinamic poate fi considerat un piston circular rigid pentru ca se presupune ca
membrana nu se deformeaza. Debitul creat de un element al suprafetei dS in miscare (baza conului membranei)
este :

dq Vd cos dS
unde unghiul

dS cos

este format intre directia de miscare si normala la elementul de suprafata.

dSd

deci

S d - aria bazei conului membranei

qd

Sd Vd

Din definirea benzii de trecere in frecventa , presiunea acustica creeata de difuzor la o distanta data trebuie sa fie
independenta de frecventa in domeniul de lucru. Pentru o sursa omnidirectionala puterea acustica este
proportionala cu rezistenta acustica de radiatie determinata de mediu

q d2 Pd

R ar q d2

. La pistonul circular rigid

R ar creste

R ar

si cu patratul debitului creat de difuzor,

cu patratul frecventei. Deci pentru a avea o putere

acustica costanta trebuie sa fie creat un debit acustic invers proportional cu frecventa. Sistemul mecanic mobil al
difuzorului (membrana, bobina , suspensii)este un rezonator mecanic si creeaza un debit proportional cu frecventa
deasupra frecventei de rezonanta. Se poate considera frecventa de rezonanta a difuzorului ca limita inferioara a
benzii de trecere.
Acest lucru se intampla atat timp cat

kr0

( k nr de

faza )este mai mic decat 1. Pe masura ce frecventa

creste , creste si kr 0 si pentru pistonul circular rigid
rezistenta acustica de radiatie devine practic constanta
cand

kr0

2.

Fiind controlata prin masa puterea radiata va creste cu

patratul frecventei si frecventa pentru care este
indeplinita aceasta conditie corespunde frecventei limita
superioare a benzii de trecere a difuzorului

f1

c
2 r0

r 0 =raza

bazei

conului

membranei
In figura 2.2

s-a construit prin insumare grafica

banda de frecventa utila puterii acustice radiate de un

difuzor.
Se observa ca pentru a avea o banda larga este necesar
ca frecventa de rezonanta a difuzorului trebuie sa fie

Electroacustica si sisteme audio

Curs 1

cat mai mica , adica echipajul mobil sa aiba o masa cat mai mica , iar frecventa f 1 sa fie cat mai mare , adica raza
bazei conului sa fie cat mai mica. Aceasta ultima cerinta contravine cu puterea acustica mare (S d mare) si nu se va
putea realiza un compromis.
Din punct de vedere fizic la difuzorul electrodinamic distingem trei parti sau trei sisteme :
-

partea electrica ce cuprinde amplificatorul electric, ce furnizeaza puterea electrica si bobina difuzorului. Intro prima aproximatie amplificatorul se comporta ca o sursa reala de tensiune U g si rezistenta interna R g ,
rezistenta ce include si rezistenta electrica a firelor de legatura.Bobina este reprezentata de rezistenta
electrica R c , care include si pierderile Joule in bobina , pierderile prin Histerezis si cele datorate curentilor
Foucault in circuitul magnetic al bobinei L c

partea mecanica, cuprinde masa m s a sistemului mobil (bobina , membrana , suspensii elastice ), elasticitatea
mecanica C m a sistemului datorita elasticitatii sistemului de prindere si o rezistenta mecanica de pierderi
R m , datorita in special frecarilor.