Sunteți pe pagina 1din 43

Subiecte biocel

3)Arhetipuri de organizare celulara(caracteristicile lor)


Organismele vii sunt incadrate in 2 arhetipuri de organizare celulara:
-procariote
-eucariote
Procariotele sunt organisme unicelulare reprezentate de bacterii si alge albastru-verzi(cianobacterii).
Eucariotele pot fi organisme unicelulare(protozoare) sau pluricelulare(metafite-plante, metazoareleanimale,plante).
Procariotele: -nu au nucleu organizat.Materialul nuclear este raspandit in citoplasma, formand nucleoidul
care se afla in contact direct cu citoplasma.
-se inmultesc prin diviziune directa(sciziparitate/fisiune binara)=>2 celule egale.
-nu au in citoplasma organite celulare delimitate prin membrane si nu prezinta compartimentarea
citoplasmei
-prezinta la periferia celulei o plasmalema si un perete celular cu o structura specifica ce contine un
marker)acidul-N-acetil-muranoic)
-locomotia este asigurata de structure specializate ale membranei si ectoplasmei-flageli
Eucariotele: -celule cu nucleu adevarat invelit de o membrane nucleara care separa nucleul de restul
celulei si care contine nucleoli, carioplasma si cromatina
-au moduri complexe de diviziune-indirecta, cu cele 2 forme, mitoza si meioza.O alta caracteristica este
reporducerea sexuata, prin care in urma fuzionarii gametilor=> zigotul.
-au in citoplasma organite citoplasmatice(mitocondrii, REN, RER, lisosomi, peroxisomi, aparat Golgi)
delimitate prin membrane de restul citoplasmei, realizand spatii cu o anumita compozitie in care se
realizeaza reactii catalizate de enzime in conditii diferite de cele din citoplasma.
-au la periferia celulei o membrana cu structura si functii complexe
-prezinta in matricea citoplasmica asa numitele diferentieri citoplasmatice-filamente si microtubuli care
formeaza citoscheletul celulei si care sunt responsabile de miscari celulare(miscari amoeboidale si curentii
citoplasmici)
4)Caractere generale ale celulei eucariote(numar, dimensiune, forme, volum)
Numarul: -organismul uman este format dintr-un numar de 1012-1015 celule care apartin la aproximativ
1000 de tipuri celulare, cu functii diferite.
-cele mai numeroase sunt hematiile-de ordinul a mii de miliarde din care aproximativ 10 milioane mor
zilnic, fiind inlocuite de alte hematii tinere formate in maduva osoasa hematoformatoare
-hepatocitele sunt in numar de aproximativ 100 miliarde(ca si neuronii), din care mai multe milioane mor
zilnic
Dimensiunea: -diametrul, pentru marea lor majoritate cuprins intre 10-30 microm. cu unele exceptii:
ovocitul uman matur-200 microm.
corpul neuronilor Purkinje si al neuronilor Betz- 100-200 microm., dar prezinta prelungiri cu lungimi de
ordinul cm sau m.
fibra musculara striata-diametrul de ordinul micronilor si lungime de cativa cm
neuronii din stratul granulos al scoartei cerebeloase 3-4 microm.
limfocitele mici(5-6 microm.) din sangele circulant
Forma: -mare diversitate de forme
-majoritatea celulelor differentiate au forma asemanatoare, ceea ce le diferentiaza sunt proprietatile
biologice si compatibilitatea celulara
-variaza cu localizarea si tipul lor
-prismatice cand sunt asezate in grupuri sau straturi compacte
-sferice cand se afla libere intr-un mediu lichid/fluid

Celulele tinere sunt in general sferice(celula ou, celula stem), dar pe masura diferentierii lor isi adapteaza
forma la functie.Celulele cu rol in contractie sunt alungite(fibra musculara), hematiile au forma de disc
biconcav.
Celulele endoteliale pot avea forma cubica, cilindrica, poliedrica
Volumul: -exista legea constantei volumului, unde celulele de un anumit tip si dintr-un anumit organ au
aproximativ aceeasi marime la indivizii de specii diferite.Ex: hematiile la soarece au 6-7 microm., la om
7,8-8 microm., la elefant 9 microm.Dimensiunile organilui sunt date de numarul celulelor si nu de
dimensiunea celulelor care-l alcatuiesc.
5)Principalele componente ale celulei eucariote: Membrana celulara(definitie, functii).Tipuri de
membrane celulare
Membrana celulara: -membrana biologica activa si selective alcatuita din proteine si lipide, care constituie
o structura bidimensionala continua
-acopera si delimiteaza la exterior compartimentul citoplasmatic conferindu-I individualitate, controleaza
schimburile cu mediul inconjurator si constituie substratul adezivitatii celulare
Functiile membranei celulare: 1.functia de bariera: prin compartimentarea celulei de membranele
organitelor celulare, se asigura formarea unor spatii necesare desfasurarii reactiilor metabolice in bune
conditii
2. membranele celulare intervin direct in metabolismul celulei-intervin direct in fosforilarea oxidativa
convertind in ATP energia sintetizata in oxidarea alimentelor
3.controleaza fluxul de informatii intre celula si mediul inconjurator
4.intervin in procesele de aparare ale celulelor si organismelor(imunitate)
Tipuri de membrane celulare: a) ectoplasmica(plasmalema)-confera individualitate celulei, separand-o de
mediul inconjurator
b) membrane organitelor celulare(nucleului, REN, RER, mitocondrii, aparatul Golgi, lisosomilor,
peroxisomilor)
c) membrane specializate: teaca de mielina a nervilor produsa de celulele Schwann, discurile
membranoase ce contin proteinele fotoreceptoare din segmental extern al celulei vizuale de la nivelul
retinei, sarcolema fibrelor musculare striate cu sistemul T
6)Principalele componente ale celulei eucariote: Nucleul celular(localizare, forma, pozitie si dimensiunile
nucleului-exemple).Citoplasma
Localizare: -nucleul contine genomul celular cu toata informatia genetica, reprezentand structura cea mai
specializata a celulei, care asigura atat ereditatea cat si majoritatea reactiilor de sinteza ale celulei
-majoritatea celulelor din organism sunt nucleate, cu exceptia hematiei si a trombocitului
-exista celule care pot avea 2 nuclei(hepatocitul, celulele cartilajului hialin, celulele parietale din stomac),
sau cateva zeci de nuclei(sincitiul trofoblastic, fibra musculara striata schelatata)
Forma,pozitia si dimensiunile: -variaza in functie de activitatea celulei, momentul functional al unui ciclu
secretor, varsta celulei etc.
-in general nucleul reprezinta 1/3 sau din volumul celulei, exceptie fac limfocitele, la care nucleul
depaseste mult valoarea obisnuita
Citoplasma: -contine organite celulare delimitate de membrane: RER, REN, aparatul Golgi, mitocondrii,
peroxisomii, precum si organite nedelimitate de membrane: ribosomii, microtubulii, microfilamentele si
filamentele intermediare
-are o structura heterogena si prezinta 2 zone: 1.zona periferica(ectoplasma)-aspect vascos, opaca, lipsita
de organite celulare
2.zona interna(endoplasma)-numita si granuloplasma, contine organite celulare precum si incluziunile
celulare de glycogen, lipide, pigmenti, mai clara si mai putin vascoasa.In endoplasma se desfasoara toate
procesele metabolice ale celulei.
-citosolul: joaca un rol important in mentinerea formei celulei si in miscarile celulare
se pot depozita materiale de rezerva(glycogen, lipide, ioni)

7)Elementele chimie din materia vie si substantele chimice


Elementele chimice:-au fost indentificate in celula 60 de elemente chimice, dar 20 sunt esentiale pentru
viata
-3 categorii: 1.elemente majore(2-60% din totalul compozitiei celulare):C, O, H, N
2.elemente putin abundente(0,02-0,01%): P, S, Cl, Na, K, Ca, Mg
1.+2.=elemente plastice(joaca un rol important in alcatuirea celulei)
3.oligoelemente(sub 2%)-au rol catalytic, influentand activitatea enzimelor: Fe, Cu, Co, Mn, I, Mo, F, B,
V, Si, Se.
Substantele chimice:-substante anorganice(apa, saruri minerale)
-substante organice(proteine, lipide, glucice, acizi nucleici)
Proportia in care apar in diferite tipuri celulare variaza cu specia, tipul celular, starea lor functionala,
varsta organismului-se poate generalize ca toate fiintele vii sunt compuse din aceleasi tipuri de substante
chimice si majoritatea organismelor le contin in proportii similare.
Valorile la scara intregului organism(nu difera mult de la bacteria E-coli la om):
-apa 70%
-proteine 15%
-acizi nucleici 7%
-glucide si metabolitii lor 3%
-lipide si metabolitii lor 2%
-aminoacizi liberi si metabolitii lor 2%
-nucleotide libere si metabolitii lor 0,8%
-vitaminele si peptidele mici 0,4%
9)Membrana celulara(structura ME)
-la microscopul electronic membrane celulara apare ca o linie unica electronodensa, avand o structura
filamentoasa formata din 2 benzi dense la fluxul de electroni, fiecare cu o grosime de aproximativ 2,5 nm,
separate de o banda clara cu o grosime de 2 nm.
Din punct de vedere biochimic, membrane celulara are ca principala componenta structurala un bistrat de
molecule lipidice polare alcatuit din fosfolipide(70%), glicolipide(5%) si cholesterol(25%). Ea contine si
proteine; unele sunt inserate in bistratul lipidic pe care-l traverseaza(proteine transmembranare), altele
sunt associate la periferia acestuia(proteine membranare periferice sau extrinseci). Proteinele periferice
membranare au fost denumite si CITOSCHELETUL membranei, fiind reprezentate de actina, spectrina si
ankirina-proteinele implicate in miscarile locale ale suprafetei celulare.
Legaturile dintre diferitele tipuri de proteine citoscheletale sunt modulate de proteine
reglatoare(calmodulina, filamina, fimbrina, protein-kinaze).
Bistratul lipidic asociat cu proteinele transmembranare si periferice formeaza partea centrala a membranei
celulare numita PLASMALEMA.
Banda luminoasa din membrane celulara corespunde radicalilor de acizi grasi din fosfolipidele bistratului,
iar cele 2 benzi dense reprezinta gruparile polare hidrofile ale fosfolipidelor si partial proteinelor associate
membranei.
Toate proteinele transmembranare poarta pe ectodomeniul(partea de molecula care proemina in mediul
extracellular) lor(la fel ca si partea hidrofila a unora din lipidele stratului extern) lanturi
oligozaharidice(glicoproteine, glicolipide), formand un invelis al suprafetei celulare cu aspect pufos numit
GLICOCALIX.
10)Structura glicocalixului si functiile sale
Glicocalixul(glicolema) este format din gruparile glucidice ale glicoproteinelor si glicolipidelor ,
continand diferite tipuri de monozaharide(galactoza, manoza, galactozamina, glucoza, glucozamina si
acidul sialic).
Functiile glicocalixului:
-intervine in adezivitatea celulara

-depozit de cationic(Ca2+)
-confera identitate celulei(antigenele de grup sangvin)
-intervine in recunoasterea si semnalizarea celulara
-are rol in imunitate
11)Lipidele din membrane
Lipidele din structura membranelor celulare sunt reprezentate de fosfolipide, glicolipide si cholesterol.
Fosfolipidele(70%) sunt de 2 categorii:
a)fosfogliceridele-au la baza molecula de glycerol, cu 3 grupari hidroxil, la care sunt esterificate doi acizi
grasi si un rest fosfat cuplat cu diferite grupari polare(colina, serina, etanolamina); principalele
fosfogliceride sunt reprezentate de fosfatidilcolina(lecitina), fosfatidilserina, fosfatidiletanolamina si
fosfatidilinozitol.
b)sfingolipidele-au la baza sfingozina-un aminoalcool cu lant lung de atomi de carbon.Cea mai
reprezentativa sfingolipida este sfingomielina.
Glicolipidele(5%):-au la baza structura sfingomielinei, dar prezinta in locul gruparii polare resturi
glucidice.
-cele mai simple glicolipide sunt cerebrozidele.Galactocerebrozida este componenta majora a mielinei.
-cele mai complexe glicolipide sunt gangliozidele, care contin resturi de acid sialic, ce le confera sarcina
electrica negative
-se gasesc dispuse in membrane intotdeauna in monostratul ce se afla pe partea membranei opusa
citoplasmei
Colesterolul(25%):-proportia de colesterol este mai mare in plasmalema si in mielina(si alte membrane
speciale), membrane in care predomina functia de bariera.
O proprietate comuna a lipidelor de membrane este structural or amfipatica, avand un cap hidrofil si o
coada hidrofoba, ceea ce face ca ele sa se autoasambleze in forma stabila de dublu strat lipidic.
Bistratul lipidic este fluid la temperature corpului, cand temperature inconjuratoare scade, celulele il
mentin fluid.Aceasta insusire face posibila expansiunea si fuziunea membranelor fara pierderea
controlului fluiditatii.
12)Proteinele membranare
-confera functionalitate membranei: intervin in transport, au functii enzimatice sau de receptori
Exista 2 categorii de proteine de membrane:
-proteine periferice(extrinseci), atasate la exteriorul stratului dublu lipidic, interactionand cu gruparile
polare ale lipidelor
-proteine integrale(intrinseci)
13)Enzimele din membrane(enzimele marker)
-s-au identificat prin tehnica de separare bidimensionala,ca de exemplu:
5-nucleotidaza pentru plasmalema
Monoaminoxidaza pentru membrane externa a mitocondriilor
Glucozo-6-fosfataza pentru reticulul endoplasmatic
14)Liganzii:definitie, clasificare, exemple
La nivelul membranei celulare, receptorii sunt reprezentati de molecule repectoare specifice ce
reactioneaza la suprafata sa externa cu alte molecule care se leaga de acestea in mod fiziologic-liganzi.
Liganzii pot fi:
-endogeni,ca mediatorii chimici locali, hormonii si neurotransmitatorii
-exogeni precum virusii, bacteriile, toxinele, medicamentele
Exemplu: hormonal THS elaborate de adenohipofiza va actiona asupra celulei tiroidei implicate in
elaborarea de tiroxina.Acest ligand(TSH) este denumit mesager de ordinul I si este transportat in sange in
combinatie cu o proteina specifica.

15)Efectele complexului ligand-receptor asupra celulei


Complexul ligand(mesager de ordinulI)-receptor asupra celulei genereaza activarea unei enzimeadenilatciclaza-care catalizeaza formarea adenozin monofosfatului cyclic AMPc din ATP. Se produce
acumularea in citosol de AMPc care reprezinta mesagerul de ordinul II al celulei. Acumularea
intracelulara a AMPc activeaza la randul sau enzime intracelulare numite kinaze, care declanseaza
procesele ce constituie raspunsul specific al celulei tinta la ligandul in cauza.
In afara cresterii de AMPc, complexul poate genera alte efecte ca de exemplu un imflux rapid de Ca2+ in
matricea citoplasmatica, datorat deschiderii canalelor de Ca2+ ale membranei RE. Ionii de calciu eliberati
actioneaza ca un mesager de ordinul II. Acest fenomen conduce la activarea fosfolipazei C membranare,
care hidrolizeaza fosfatidil-4-fosfatul din stratul intern al membranei in inozitol trifosfat (IP3) si diacilglicerol(DAG).
16)Adezivitatea si recunoasterea intercelulara
Adezivitatea este o proprietate a suprafetei tuturor celulelor. Fiecare tip de adezivitate este mediat de
molecule denumite molecule de adezivitate.
Fenomenul de adezivitate implica recunoasterea, adica interactiunea intre moleculele apartinand
suprafetelor celulare adiacente, sau suprafetei celulare si matricei extracelulare corespunzatoare.
Adezivitatea directa intre suprafetele celulelor este mediate de un grup de molecule
integrale(sialoglicoproteine) ale membranelor celor 2 celule adiacente.
Recunoasterea celula-celula are importanta fundamentala in unirea gametilor(fecundatia), in integrarea
normala a celulelor si in tesuturile organismelor adulte, in vindecarea ranilor si in proliferarea maligna.
Moleculele care mediaza adezivitatea intercelulara apartin unor diferentieri locale ale plasmalemei si ale
matricei extracelulare care dau o anumita configuratie locului de jonctiune, formand dispositive speciale,
jonctionale. Se gasesc in toate tesuturile, dar in special la nivelul tesuturilor epiteliale.
17)Dispozitive jonctionale de adezivitate:descriere, localizare, functii
Jonctiunile celulare se clasifica in 3 categorii:
-de adezivitate(desmozomii)
-impermeabile(jonctiuni stranse)
-de comunicare(jonctiunile permeabile si sinapsele)
Dispozitivele jonctionale de adevizitate(ancorare)-desmozomii-asigura aderarea mecanica a celulelor, le
ancoreaza intre ele, astfel incat ele devin capabile sa actioneze ca o unitate structurala.Se prezinta sub 3
forme:
a)desmozomii in centura(zonula adherens)-formeaza o banda continua in jurul polului apical al fiecarei
celule adiacente. In spatiul intercellular dintre cele 2 celule adiacente se gaseste un material de aspect
filamentos care leaga membranele adiacente ale celulelor limitrofe(alaturate)
b)desmozomii in spot sau in pata(macula adherens)-organizarea lor reprezinta prototipul de
organizare al unui desmozom, cu urmatoarele componente:
Membrane plasmatice adiacente ale celor 2 celule, asezate parallel la o distanta constanta de 25-30
nm
Un material intercellular de aspect filamentos, dens la fluxul de electroni, cu o densificare centrala
bogata in glucide si calciu(nudolul Bizzozero, evidentiabil cu colorantul carmine Best)
Densificari sub forma de disc(placa) pe frontal citoplasmatic al plasmalemelor celor 2 celule
adiacente,situate la acelasi nivel in cele 2 celule si care sunt alcatuite din proteine numite
desmoplachine
Elementele citoscheletice reprezentate de filamentele de citokeratina(tonofilamente) sau filamente
de actina care se ancoreaza la nivelul densificarilor in forma de disc
Dispositive de legatura reprezentate de microfilamente scurte care fac legatura intre tonofibrile si
materialul fibrilar intercellular, traversand discurile dense de pe frontal citoplasmatic si membrana
plasmatica

c)hemidesmozomii au numai o jumatate din structura desmozomilor in pata deoarece unesc suprafata
bazala a celulei epiteliale cu lacnina bazala(structura specializata a matricei extracelulare)
18)Jonctiunile impermeabile:descriere, localizare, functii
Jonctiunile celulare se clasifica in 3 categorii:
-de adezivitate(desmozomii)
-impermeabile(jonctiuni stranse)
-de comunicare(jonctiuni permeabile si sinapsele)
Jonctiunile impermeabile(stranse sau zonula occludens) fac posibile transportul selective transepitelial,
prin doua mecanisme.Aceste jonctiuni impart membrane celulara in doua domenii distincte si impiedica
deplasarea proteinelor de pe domeniul apical pe cel latero-bazal si invers; al doilea mecanisc consta in
formarea de dispositive de etansare,liitand difuzarea substantelor in spatiul intercellular.
Zonula occludens reprezinta componenta paracelulara a barierei transepiteliale.Ea joaca un rol principal in
impartirea in domenii a suprafetelor celulare. La ME apare constituita din siruri de proteine specifice din
membranele plasmatice ale celulelor adiacente; traverseaza spatiul intercellular si alcatuiesc legaturi in
fermoar .
In formarea jonctiunilor stranse un rol important il au proteinele integrale transmembranare, participand la
mentinerea stabilitatii jonctiunilor.
Jonctiunile stranse mentin functia de bariera selectiva a epiteliilor.
19)Jonctiuni de comunicare: descriere, localizare, functii
Jonctiunile celulare se clasifica in 3 categorii:
-de adezivitate(desmozomii)
-impermeabile(jonctiuni stranse)
-de comunicare(jonctiuni permeabile si sinapsele)
Jonctiunile de comunicare(gap, nexus, macula comunicans) permit moleculelor mici, solubile in
apa(glucide simple, aminoacizi, nucleotide, vitamine), sa treaca direct din citoplasma unei celule in
citoplasma altei celule invecinate. In acelasi timp ele sunt zone de minima rezistenta electrica.
Prin jonctiunile gap moleculele mici pot trece, de la o regiune a unui tesut, la o alta regiune in care
concentratia lor este mai mica.
Jonctiunile gap sunt alcatuite din proteine commune celor 2 membrane plasmatice adiacente, numite
conexoni. Fiecare particula apare formata care inconjoara un canal central. Conexonii formeaza in acest
fel canale intercelulare prin care ionii si moleculele mici pot difuza direct, de la o celula la alta.
Nexusul reprezinta zona de minima rezistenta metabolica si electrica. Distrugerea nexusului cu solutii
hipertone aboleste cuplarea electrica.
20)Transportul membranar: criterii de clasificare a tipurilor de transport.Transportul pasiv
La nivelul membranei celulare se pot identifica mai multe tipuri de transport care se pot clasifica dupa
mai multe criterii:
a)Dupa natura substantelor transportate:
-transport de ioni
-transport de molecule mici
-transport de macromolecule
b)Dupa consumul de energie:
-transport pasiv(fara consum de energie)
-transport active(cu consum de energie)
c)Dupa locul din membrane pe unde trec substantele:
-transport prin stratul dublu lipidic
-transport mediat de peptide sau proteine transport
Transportul pasiv:
Bistratul lipidic functioneaza ca o bariera de difuziune pentru apa si moleculele hidrofile, insa, datorita
prezentei moleculelor proteice inserate in membrana celulara, capata selectivitate. Proteinele pot realize

canale sau pori(pentru diferiti ioni) prin care are loc difuziunea pasiva(facilitate) in sensul gradientului de
concentratie.
Se face fara consum de energie, in sensul gradientului de concentratie. El este de 2 feluri:
-simplu(substante nepolare, prin grosimea stratului lipidic)
-facilitat(prin moleculele proteice transportatoare-apa si ionii)
Substantele fara sarcina electrica trec de la o concentratie mare la o concentratie mica, iar cele cu sarcina
electrica trec in sensul gradientului electrochimie, substantele fiind atrase pe acea fata a membranei cu
sarcini electrice de semn contrar.
21)Transportul membranar active-caractere generale
Transportul active:
1.Se face cu consum de energie obtinuta prin scindarea unei molecule macroergice(hidroliza moleculei de
ATP)
2.Este efectuat de proteine transportoare din membrane, contrat gradientului electrochimic.
22)Transportul transmembranar al ionilor(pompele ionice)
Pentru transportul transmembranar al ionilor sunt folosite pompele ionice. Pompele cele mai utilizate sunt
pompa de Na si K(ATP-aza Na+/K+) si pompele de Ca.
Pompa de Na si K se afla in plasmalema tuturor celulelor animale. Este responsabila de mentinerea
potentialului de membrane si foloseste energia rezultata din hidroliza unei molecule de ATP pentru a
expulza 3 ioni de Na din celula si a introduce 2 ioni de K in celula.
Pompa ATP-aza Na+/K+ contribuie la reglarea volumului celular, volum determinat de echilibrul dintre
presiunea osmotica si cea a mediului extracellular.
Pompele de Ca expulzeaza ionul de Ca2+ pentru a mentine diferenta de concentratie fata de exteriorul
celulei, unde calciul este in concentratie de 1000 de ori mai mare. Exista 3 pompe principale de Ca:
-una in plasmalema-expulzeaza ionii de Ca2+ din citoplasma
-in membrana RE-acumuleaza ionii de Ca2+ in lumenul RE
-in membrana interna a mitocondriilor-acumuleaza ionii de Ca2+ in matricea mitocondriala
23)Transportul macromolecular:exocitoza
Macromoleculele pot fi trecute prin membrane direct sau pe calea microveziculelor.
Transportul direct este reprezentat de transportul prin porul de fuziune.
Transportul prin vezicule care se realizeaza prin:
-exocitoza
-endocitoza
-transcitoza
Exocitoza-reprezinta eliminarea in afara celulei a materialului inclus in vezicule. Macromoleculele,
ambulate in vezicule de secretie in interiorul celulei, sunt transportate spre plasmalema cu ajutorul
citoscheletului. Ajunse la nivelul plasmalemei, veziculele fuzioneaza cu aceasta, membrane veziculei se
integreaza in plasmalema, iar continutul veziculei este varsat in afara celulei(ex: evacuarea
neurotransmitatorilor in spatiul synaptic)
24)Fagocitoza si fazele ei
Endocitoza este transportul de materiale de la exterior spre interiorul celulei. Dupa natura substantelor ce
patrund in celula, este de 2 feluri: fagocitoza si pinocitoza.
Fagocitoza- celulele capabile sa fagociteze sunt macrofagele si polimorfonuclearele neutrofile.
Macrofagele sunt numite monocite in sangele circulant, apoi, dupa ce acestea trec in tesuturi traversand
peretele capilar(diapedeza) se numesc histocite.
Fagocitele indeparteaza celulele imbatranite: globulele rosii, celulele moarte si celulele maligne.
Fazele fagocitozei sunt:
1. chemotactismul(chemotaxia)-miscarea dirijata a fagocitelor spre locul infectiei in prezenta
limfokinelor produse de limfocite, a factorilor pirogeni etc.

2. recunoasterea si atasarea fagocitelor de particule-se face prin receptorii din plasmalema fagocitului
ce recunosc liganzii de pe suprafata particulei
3. inglobarea-se face prin emiterea de catre fagocit a unor prelungiri numite pseudopode ce
inconjoara particula inchizand-o intr-o vezicula din citoplasma numita FAGOSOM
4. omorarea celulelor fagocitate si digerarea lor-un rol important in acest process revine lisosomilor,
precum si unor oxidaze din plasmalema care ajunge in cursul fagocitozei in membrane
fagosomului. Lipsa oxidazei duce la aparitia in organism a numeroase focare-granuloame(boala
granulomatoasa).
25)Pinocitoza
Este de 2 feluri:
a) pinocitoza independenta de receptori(constitutive)
b) pinocitoza dependenta(mediata) de receptori
In pinocitoza independenta de receptori in celule se introduce mari cantitati de macromolecule in
solutie; in acest tip de endocitoza, concentratia substantelor din vezicule este egala cu cea din fluidul
extracellular.
In pinocitoza dependenta de receptori, pinocitoza se realizeaza cu ajutorul receptorilor din plasmalema
ce recunosc macromoleculele specifice din lichidul extracellular.
26)Transcitoza
Transcitoza este transportul transcelular de materiale incluse in vezicule care nu sunt interceptate de
lisosomi si care trec nemodificate prin celula, dintr-o parte a ei in cealalta.(de ex in endoteliul capilar).
Astfel se realizeaza schimburile intre plasma si lichidul interstitial.
Transportul poate avea loc fie prin vezicule independente(transcitoza disipativa) ce se deplaseaza
dinspre fata lunimala spre cea interstitiala si, mai rar, veziculele fuzioneaza, formand un canal ce
strabate celula(transcitoza convectiva).
27)Citoplasma: citosolul(structura,functii)
Citoplasma reprezinta componenta celulei care ocupa teritoriul aflat intre membrane celulara si
invelisul nuclear. In componenta citoplasmei se disting 2 faze:
o faza fluida(citosolul), formata din apa, electroliti, molecule organice mici, proteine solubile.
In citosol se desfasoara sinteza de aminoacizi, monozaharide, acizi grasi si glycerol.
O faza solida in a carei alcatuire intra:
-citoscheletul(organite nedelimitate de membrane prorpii)-reprezentati de microtubule, filamente
intermediare, molecule proteice cu functie contractila si proteine reglatoare.
-organite celulare implicate in sinteze proteice(ribosomii)
-organite delimitate de membrane proprii(mitocondrii, RE, lisosomi, aparat Golgi)
-incluziuni metabolice(glycogen, picaturi lipidice, pigmenti)
La nivelul citosolului se desfasoara reactiile glicolitice(catalizate de lactatdehidrogenaza) ale
hexozo-monofosfat, sinteza acizilor grasi si a aminoacizilor.
28)Miozina(ME), structura, functii
Filamentele de miozina sunt formate din proteina numita miozina care constituie fractiunea
proteica cea mai importanta cantitativ si functional in fibra musculara schelatata.
Molecula de miozina este asimetrica, ceea ce explica birefrigenta benzilor intunecate. Are aspectul
unui bastonas, cu o zona globulara si una liniara. Sub actiunea controlata a tripsinei, molecula de
miozina se desface in 2 fragmente numite meromiozine:
-meromiozina usoara-L meromiozina
-meromiozina grea-H meromiozina
Din punct de vedere biochimic, molecula de miozina este formata din 2 lanturi polipeptidice grele
si 2-4 lanturi polipeptidice usoare. Lanturile grele se intend pe toata lungimea moleculei, iar
lanturile usoare sunt localizate in capul moleculei de miozina.

Functii: contribuie prin subunitatile sale la formarea puntilor transversale care vor interactiona cu
situsul de legaturi de pe suprafata moleculara de actina G; are si activitate ATP-azica.
29)Actina(ME), structura, functii
Filamentele de actina contin in afara de molecule contractile de active si molecule reglatoare de
troponina si tropomiozina.
Molecula de actina se gaseste sub 2 forme:
-actina globulara-actina G care este monomerul de actina
-actina fibrilara-actina F care reprezinta forma polimerizata a actinei G
G-actina este o molecula globulara rezultata prin infasurarea unui singur lant polipeptidic format
din 374 aminoacizi
F-actina se prezinta sub forma de filamente groase si este alcatuita din 2 lanturi polipeptidice
dispuse in helix.
Filamentele de actina sunt filamente subtiri care stimuleaza activitatea ATP-azica a miozinei.
30)Contractia musculara
Contractia musculara consta in alunecarea(glisarea) si intrepatrunderea filamentelor subtiri de
actina printre cele groase de miozina.
Sarcomerul este unitatea functionala a miofibrilelor, cu rol in contractia musculara. Miofibrilele
sunt alcatuite din filamente de actina si miozina cu dispunere specifica, associate cu diferite
proteine reglatoare.
Termenul de cuplare-excitare-contractie se refera la mecanismul prin care impulsul electric de la
nivelul sarcolemei produce contractia miofibrilei. Etape:
a) sistemul transversal(T) reprezinta o componenta specializata a sarcolemei care patrunde in
sarcoplasma fibrei musculare printre miofibrile, face jonctiune cu portiunile dilatate ale RE
care reprezinta sistemul L si care conduce potentialul de actiune de la nivelul sarcolemei pana
in vecinatatea reticulului sarcoplasmic
b) ca urmare a semnalului primit de la sistemul T, ionii de Ca2+ depozitati in cisternele terminale
ale RE si legati de o proteina cu afinitate pentru Ca, sunt eliberati prin canalele de Ca ale
membranei RE in sarcoplasma
c) datorita cresterii contractiei de Ca in sarcoplasma fibrei musculare se declanseaza contractia
prin intermediul unei proteine numita troponina C
d) in stare de relaxare a fibrei musculare troponina C nu leaga ionii de Ca, iar tropomiozina
blocheaza situsul de legatura dintre puntea transversala si molecula de actina G
e) prin legarea ionilor de Ca din troponina C, se produce o modificare a conformatiei moleculei
de tropomiozina, determinand o deplasare de pozitie a acesteia
32)Filamentele intermediare(ME): strucutura si functii
Au fost denumite asa deoarece au diametrul intermediary(10 nm) intre cel al microfilamentelor si
cel al microtubulilor. Ceea ce le deosebeste de celelalte diferentieri citoplasmatice este structura si
localizarea lor:
-in cazul fibrelor intermediare, in acelasi filament exista mai multe proteine diferite care
copolimerizeaza
-polimerizarea nu se face prin inlaturarea unor proteine globulare ci prin insusirea in system cal
la coada a componentelor sale, care sunt proteine fibrilare
-filamentele intermediare sunt structure stabile; odata polimerizate se mentin sub aceeasi forma
-un tip de filamente intermediare sunt localizate in nucleu, pe fata interna a invelisului nuclear
formand lamina nucleara
In citoplasma sunt 5 tipuri de filamente intermediare:
-filamente de keratina(citokeratina), localizate in epiderm, par si unghii
-filamente de desmina sau scheletina, caracteristice fibrei musculare
-filamente de vimentina, caracteristice celolelor mezenchimale

-neurofilamente, localizate in axonii neuronilor


-gliofilamente, localizate in celulele gliale
33)Microtubulii(ME)-structura si functie
Sunt formati din proteine globulare numite tubuline. Sunt structure lungi, cilindrice, cu diametrul
de 25 nm. Peretele lor este format din 13 protofilamente paralele, fiecare protofilament fiind
format la randul lui prin polimerizarea dimerilor de si -tubulina.
Rolurile microtubulilor in celula sunt:
1. De a obtine si mentine forma celulara, prelungirile permanente ale neuronilor, a cililor si
flagelilor.
2. De a constitui un system de linii conducatoare pentru deplasarea diferitelor componente
subcelulare
3. Participa la formarea fusului mitotic si la miscarile celulare
4. Aranjarea spatiala a organitelor celulare in citoplasma celulei
34)Centrosomul(structura si functii)
Centrosomul(centrul celular) este prezent in toate celulele care se divid, avand rol principal in
diviziunea celulara prin formarea fusului de diviziune precum si in declansarea miscarilor cililor si
flagelilor.
35)Microvilii: localizare, structura, functii
Membranele apicale ale unor celule prezinta specializari de suprafata sub forma de mici prelungiri
cu aspect de deget de manusa numite microvilozitati. Aceste formatiuni sunt mai numeroase in
celulele a caror functie principala este cea de absorbtie sau de transport transepitelial, avand rolul
de a mari suprafata de absorbtie a membranei apicale.
Structura microvililor: la ME, in citoscheletul microvilului sunt puse in evidenta 2 componente:
-miezul microvilului
-trama terminala de la nivelul radacinii
Functia miezului microvilului este de a mentine forma cilindrica a microvilului.
Miscarile din microvili: prin contractia fasciculelor de microfilamente bazata pe sistemul actinamiozina, acestia se scurteaza. In acest fel sunt pompate in celula substante ce patrund prin
absorbtie in microvili.
36)Cilii: localizare, structura, functii
Sunt structuri specializate ale plasmalemelor apicale ale unor celule cu rol in transportul de
particule sau al unor celule.
Cilii sunt de 2 feluri: mobile(kinocili-cilii propriu-zisi) si ficsi(stereocili)
Structura cililor: La ME se observa in mijlocul fiecarui cil o pereche de microtubuli distantati intre
ei, inconjurati de alte 9 perechi de microtubuli periferici care formeaza axonema cilului.
Stereocilii sunt microvili foarte lungi aglutinati la polul apical. Sunt asemanatori cu cilii, dar
datorita absentei aparatului microtubular(ce realizeaza miscarea) sunt lipsiti de mobilitate. Se
intalnesc la nivelul polului apical al celulelor epiteliale din epididim si canalul deferent.
Miscarea cililor:
Mecanismul de baza presupune alunecarea dubletelor unul fata de altul si se desfasoara prin
clicluri successive de atasare si detasare a bratelor de dineina ale unui dublet fata de dubletul
vecin.
Prin aceasta miscare se realizeaza deplasarea stratului de mucus de la suprafata celulelor; este lina
si continua, mucusul aluneca fara frecare, impins de varful cililor cu care are contact.
37)Centriolii si corpii bazali(structura, localizare, functii)
Centriolii coordoneaza polimerizarea tubulinei din reteaua de microtubule in interfaza si
asamblarea aparatului mitotic in diviziunea celulara.
Corpii bazali ai cililor coordoneaza polimerizarea tubulinei din axonema si miscarea ei.

Centriolii si corpii bazali sunt variante functionale ale acelorasi organite ce isi pot inversa valorile.
Corpusculul bazal la unele celule poate fi anexat de matricea citoplasmatica prin structuri fibrilarr
numite ridicule.
Centriolul este un corp cilindric compus din noua elemente alungite, iar fiecare element este un
triplet de microtubule alipiti. In jurul centriolului se gasesc mici mase dense-sateliti centriolari ce
formeza un inel discontinuu.
38)Ribosomii(structura in ME)
Reprezinta ansambluri moleculare obligatorii pentru sinteza de proteine, oriunde se desfasoara
acest proces.
La ME, ribosomal apare ca o particular de forma sferoidala, densa la fluxul de electroni.
In stare de repaus, ribosomii sunt reprezentati de 2 subunitati: o subunitate mare si una mica,
fiecare fiind un ansamblu macromolecular de ARNr si proteine ribosomale.
Subunitatea mica apare ca un corpuscul alungit,are un coeficient de sedimentare de 40S, contine o
singura molecula de ARNr si are 33 de proteine.
Subunitatea mare are forma naviculara si un coeficient de sedimentare de 60S, contine 3 molecule
de ARNr si 50 de proteine ribosomale.
39)Organizarea chimica a ribosomilor si functiile lor
Ribosomii contin acid ribonucleic(ARN) si proteine in concentratii aproximativ egale, apa, ioni de
Mg2+ si Ca2+.
-60% din molecula de ARNr este organizata in structura dublu helicoidala si 40% in structura
simpla monocatenara. Segmentele de dublu helix sunt orientate spre suprafata ribosomilor, iar cele
monocatenare spre profunzimea lor unde se combina cu proteinele ribosomale.
In citoplasma celulei, se gasesc sub 2 forme:
a) liberi in matricea citoplasmatica
b) atasati de citomembranele RER sau de membrana externa a invelisului nuclear
Functiile ribosomilor:
-ribosomii liberi sunt implicate in bioseinteza proteinelor structurale, proprii celulei in care se
gasesc, ce urmeaza a fi folosite pentru construirea de noi structure citoplasmatice
-ribosomii atasati sunt implicati in procesele de sinteza ale proteinelor de export destinate secretiei
celulare
40)Biosinteza ribosomilor
Are loc la nivelul nucleului, se desfasoara in 3 etape:
1. biosinteza ARNr si a unei parti din proteinele ribosomale
2. organizarea lor in cele 2 subunitati ale ribosomului
-aceste 2 etape au loc la nivelul nucleului unde se formeaza precursorii ribosomali numiti
NEOSOMI
3. etapa citoplasmatica cuprinde conformarea definitiva a subunitatilor ribosomale si are loc prin
adaugarea unei proteine specifice la precursorii nucleari
41)Reticulul endoplasmic(structura in ME)
Este prezent in toate celulele organismului, in afara de hematite si trombocit, reprezinta un mod
particular de organizare a unor sisteme de citomembrane in mici cavitati sub forma de tubuli,
vezicule, cisterne si saci aplatizati.
Denumirea de RE vine de la faptul ca tubulii sunt interconectati intre ei, luand un aspect de
retea(reticule), precum si de la localizarea acestui organit celular in endoplasma, aproape de
nucleu.
Membranele care deliiteaza RE au o grosime de 6nm cu strucutura caracteristica tuturor
citomembranelor.

Reteaua este alcatuita din tubuli(canalicule), anastomozati, si din saci turtiti sau cisterne adanci
dispuse parallel in pachete. Din reteaua RE se pot desprinde vezicule separate de forma specifica
numite MICROSOMI.
RE rugos este denumit astfel deoarece la ME, pe membrane se observa ribosomii cu aspect de
granule.
RE neted este lipsit de ribosomi.
O forma specializata a RE este reticulul sarcoplasmic din fibra musculara striata.
In celule, RE difera morfologic, astfel:
-granulatiile lui Nissl in neuroni
-corpii sferici ai lui Berg in hepatocite
Intre RER si REN se stabilesc legaturi de continuitate(membranele celor 2 tipuri de reticul
endoplasmic se continua una cu cealalta); ceea ce le diferentiaza este strucutra si modul de
organizare a membranei, compozitia chimica si functiile acesteia.
42)Functiile reticulului endoplasmic
Functiile specifice ale RER:
1. Functia principala este sinteza proteinelor: proteinele de export celular, enzimele din lizozomi,
proteinele de membrane, proteine structurale proprii pentru inlocuirea subunitatilor celulare
uzate. Proteinele din citosol sunt sintetizate de ribosomii liberi, nelegati de membrana RER.
2. Glicolizarea proteinelor-grefarea de grupari glucidice pe lantul polipeptidic.
Functii specifice ale REN:
1. Sinteza lipidelor necesare pentru sinteza hormonilor corticosteroizi la nivelul
corticosuprarenalei, a hormonilor androgeni la nivelul celulelor Leydig din testicul. La nivelul
celulelor intestinate se sintetizeaza triglyceride care formeaza chilomicroni-forma de transport
a lipidelor in sange.
2. Functia de detoxifiere se realizeaza prin reactii de oxidare, reducere, hidroliza sau conjugare
cu acid glucuronic. In acest fel substantele toxice isi pierd efectul biologic si efectul toxic.
Majoritatea enzimelor care realizeaza functia de detoxifiere sunt enzime oxidative.
3. Intervine in sinteza colesterolului-in hepatocite, biosinteza colesterolului se face pornind de la
molecula de acetate.
Functii comune ale RE:
1. Sinteza fosfolipidelor se realizeaza prin enzime care au centrul active pe fata citoplasmatica a
membranei RE cu ajutorul enzimelor denumite flipaze.
2. Biogeneza membranei celulare-formarea de membrane noi pentru fata externa a invelisului
nuclear, aparatul Golgi sau plasmalema, care se desprind sub forma de vezicule si se
deplaseaza spre alte compartimente celulare, fuzioneaza cu membranele acestora si se insera in
membranele vechi.
43)Complexul golgi(structura si functii)
Este numit si aparatul reticular intern, descries de fiziologul Camille Golgi in 1898. Este un set de
compartimente marginite de membrane, interpus intre RE si plasmalema, dar nu are o pozitie fixa
si nici aceeasi pentru toate celulele.
La ME apare structurat din mai multe stive de cisterne associate cu vezicule mici. Stiva este
formata din mai multe cisterne discoidale(3-10).
Zona golgiana din vecinatatea nucleului a fost denumita zona cis, iar zona distala fata de nucleu
a fost denumita zona trans.
In unele celule complexul Golgi este dispus in jurul unei perechi de centrioli care, impreuna cu
satelitii centriolari, microtubulii si microfilamentele, constituie CENTROSFERA.
In alcatuirea aparatului Golgi se disting 3 zone:
-elementul central constituit din saci golgieni cu forma de cisterna, in numar de 5-10, dispusi ca un
teanc de farfurii suprapuse, impartiti in zona cis, mijlocie si trans.

-al doilea element-il constituie veziculele mici situate intre RE si sacii golgieni
-al treilea element-zona cu vezicule mari de pe fata trans
Functiile:
1. Principala statie pe calea secretiei celulare- este implicat in transportul, concentrarea si
prelucrarea biochimica a produsilor de secretie, stocarea, impachetarea si expedierea
materialelor ambalate.
2. Biogeneza lisosomilor
3. Biogeneza membranelor
4. In celulele sexuale seminale se transforma in formatiuni condensate numite acromozi, situate
in capul spermatozoidului, fiind capabile sa elibereze substante cu actiune litica asupra
invelisului ovulului, in scopul fecundarii si formarii zigotului.
44)Ciclul secretor al lui Palade(descrierea etapelor)
Prin ciclu secretor se intelege intervalul de timp in care se desfasoara in mod succesiv cele 3 etape
ale secretiei:
-captarea
-sinteza
-eliminarea(excretia)
I Captarea:
Aminoacizii din sange patrund in citoplasma celulei secretoare dupa ce au strabatut peretele
capilarului vascular, membrane bazala a epiteliului glandular si membrane plasmatica a polului
bazal al celulei. Aceasta patrundere se face prin mecanisme de transport activ cu consum de
energie furnizata de ATP-ul eliberat de mitocondrii.
II Sinteza:
Ajunsi in citoplasma, aminoacizii sunt:
1. activati
2. transformati in prezenta ATP si a unor enzime numite aminoacil-ARN-sintetaze, in aminoaciladenilat
3. dupa activarea aminoacizilor, acestia sunt atasati la o molecula transportoare reprezentata de
ARNt.
4. asamblarea aminoacizilor in lanturi polipeptidice, se face cu consum de ATP
5. dupa translocarea in interiorul RE, incepe segregarea proteinelor. Odata separate, proteinele
sunt transportate in RE si in aparatul Golgi
6. transportul are loc prin intermediul unor microvezicule care contin proteine
III Eliminarea(excretia):
Pentru ca produsul sa fie eliminate, membranele granulelor de secretie fuzioneaza cu membrana
celulara si continutul veziculei este eliminate printr-un process de exocitoza(cu energie degajata de
ATP).
45)mitocondriile: pozitia in celula, numar, dimensiuni si forme de mitocondrii
Mitocondriile sunt organite prezente in citoplasma tuturor celulelor animale sau vegetale, cu
exceptia hematiei adulte.
Pozitia in celula:
In majoritatea celulelor mitocondriile sunt raspandite in toata citoplasma.
In celulele cu activitate speciala sau cu polaritate functionala, se concentreaza in regiunea cea mai
activa metabolic. Astfel, la eritrocit sunt agglomerate catre polul apical, la nefrocit sunt asezate la
polul bazal al celulei.
Asezarea lor in citoplasma nu este fixa, pot sa se deplaseze prin intermediul curentilor
citoplasmatici, sau pot fi animate de miscari interne ce produc rasuciri ale organitului in jurul axei
sale.

Numarul: variaza de la o specie la alta, de la un tip celular la altul sau in aceeasi celula in raport cu
momentul lor functional
Dimensiunea: este supusa acelorasi variatii ca si numarul. La om au o lungime de aproximativ 2,27 microm. si un diametru de 0,5-1 microm.
Forma: - forme(MO) sub denumirea de CONDRIOM
1. mitocondria- sau forma granulara, este cea mai active
2. condriomitele-granule asezate in monom, forme mai putin active decat mitocondriile, dar care
se pot reactiva prompt in cazul unei actiuni celulare crescute
3. condriocontii-apar sub forma de filamente sau bastonas reprezentand forma de repaus a
condriomului, cu posibilitati de reactivare mai lente
46)Mitocondria(structura ME) si functie
Mitocondria este constituita din:
-doua membrane(una externa si alta interna
-un spatiu intern si unul extern
Membrana externa:
-neteda si delimiteaza organitul la periferie
-lipoproteica, asemanatoare cu celelalte citomembrane
-permeabile pentru ioni de Ca2+ si electroliti
-se gasesc 60% proteine(4% din totalul proteinelor mitocondriei)
-40% lipide cu un procent ridicat de colesterol, ce face ca membrane externa sa fie permeabila
-isi desfasoara activitatea enzime ca: CoA-ligaza, citocrom-b5, kinureinhidroxilaza,
monoaminoxidaza(MAO)-marker a structurii
Membrana interna:
-6 nm grosime, de natura lipoproteica
-80% proteine(1/5 din totalul proteinelor mitocondriale)
-20% lipide avand colesterol in procent scazut
-trec spre spatiul intern ionii de Ca2+ si Mg2+
-trec molecule de ADP si ATP, acizii grasi si unii aminoacizi
Spatiul extern:
-cuprins intre membrane interna si externa
-de aspect omogen, clar la fluxul de electroni
-se desfasoara un schimb intens de apa si electroliti intre mediul extramitocondrial si
compartimentul intern
Spatiul intern:
-prezinta la ME fie aspect omogen, fie granular
-se gasesc localizate o parte din enzimele mitocondriale(ATP-aza, MALAT DEHIDROGENAZA)
-prezenti si acizi nucleici mitocondriali
48)Compozitia chimica a mitocondriilor si originea lor
-60-64% proteine structurale inlocuite la aproximativ 20 de zile
-34% lipide, alcatuite in cantitate mare din fosfolipide si colesterol
-2-5% vitamine(A,C), protein-enzime(~200), diferiti ioni si acizi nucleici: ADN,ARN
Originea:
Se presupune ca mitocondria ar reprezenta o bacterie care a invadat celula si s-a adaptat noului
metabolism, constituindu-si o dubla membrane la periferie.
Dupa diviziunea celulelor, exista 3 posibilitati de geneza mitocondriala:
a) formarea de novo din molecule sintetizate de celula respectiva, se asambleaza formand
organitul
b) formarea prin condriodiereza, in procesele diviziunii celulare mitocondriile se pot
divide in mod egal intre cele 2 celule fiice

c) formarea din alte citomembrane(RE, aparat Golgi) sau din membrane plasmatica
Subiecte biocel II
49)Lisosomii: alcatuire ultrastructurala
Au fost descrisi in 1955 de catre De Duve, ca particule citoplasmatice caracterizate printr-un
continut bogat in hidrolaze acide, iar in 1956 Novikoff i-a descries ca organizare ultrastructurala.
Alcatuirea ultrastructurala
Lisosomii sunt
organite de forma ovoidala, delimitate de o membrana lipoproteica, avand
diametrul cuprins intre 0.2-4 microm. Ei sunt alcatuiti din doua component structural:
-membrana delimitanta
-matricea lisosomala
Matricea lisosomala asemanatoare ca structura celorlalte citomembrane este unica si contine o
proteina transportoare de protoni(ioni de hidrogen). Aceasta consuma ATP pentru efectuarea
sarcinii de pompare a protonilor in interiorul lisosomului. Se asigura un pH intralisosomal de
aproximativ 5.0 necesar petru activitatea hidrolazelor acide prezente in acest
compartiment(protease, nucleaze, glicozidaze, lipase, fosfolipaze, fosfataze, sulfataze). Membrana
lisosomala si pH-ul acid, constituie bariera impotriva efectelor nocive ale hidrolazelor asupra
restului celulei. De retinut ca membrana lisosomala este permeabila pentru produsii de
hidroliza(aminoacizi, nucleotide etc.) pe care ii exercita in citoplasma unde sunt reutilizati.
Ocazional au fost observati lisosomi cu membrane duble sau lisosomi ale caror membrane
prezinta pe foita extern amici proeminente sau spiculi cu o inaltime de 60 armstrong(A) si
distantati prin spatii de circa 100 A.
Matricea lisosomala poate sa fie omogena sau sa prezinta un aspect polimorf. Lisosomii
omogeni sunt de obicei de talie mica(0.2-0.4 microm.) si au un continut bogat in enzyme hidrolitice.
Ei se numesc lisosomi primari sau lisosomi de acumulare enzimatica.
50)Lisosomii secundari(clasificare si descriere)
In afara de lisosomii primary, relativ omogeni, compartimentul lisosomal cuprinde si lisosomi
secundari, de mare diversitate si marimi variabile. Ei contin, pe langa hidrolaze, si substante
macromoleculare sau complexele suprastructurale(pe care le vor digera). Lisosomii cu aspect
polimorf sunt de talie mare 0.4-4 microm. Matricea lor contine variate material de incluzie ca:
macromolecule de origine extracelulara, resturi de organite celulare, reprezentate cel mai adesea de
membrane mitocondriale, citomembrane rugoase sau netede etc. Lisosomii cu matricea de aspect
polimorf iau nastere din lisosomii primari printr-un process de acumulare a unor material de
provenienta diferita si au fost denumiti lisosomi secundari.
Dupa provenienta materialelor accumulate in lisosomii secundari, acestia au fost impartiti in doua
categorii:
1.Heterolisosomi, in care sunt incluse materialele din afara celulei, se formeaza ca urmare a
procesului de endocitoza; veziculele de endocitoza si vacuolele de fagocitoza, care contin
macromolecule si particule fagocitate, fuzioneaza cu lisosomii primary formand lisosomi secundari.
Endocitoza consta in transportul substantelor din afara celulei inauntrul ei, prin invaginarea
membrane celulare(fagocitoza, pinocitoza, coloidopexie etc.)

Intr-un timp preliminar, in aceste procese substanta straina este inclusa printr-o invaginare a
membranei celulare(buzunaras de pinocitoza), in mici vacuole denumite heterofagosomi care,
antrenati de curentul citoplasmatic, se raspandesc in celula. Ulterior, acestia se unesc cu lisosomii
primari(depozite de enzyme hidrolitice) si dau nastere unor vacuole digestive numite
heterolisosomi sau fagolisosomi.
Odata uniti fagosomii(care contin substante straine) cu lisosomii(care contin enzyme capabile sa le
degradeze), incepe procesul de digestive sau de degradare a acestor substante care, descompuse in
mici molecule constitutive, pot trece apoi in citoplasma unde intervin in diferitele procese
metabolice celulare. Procesul de degradare a substantelor este denumit heteroliza.
Heteroliza faciliteaza:
-functia de nutritive
-procesele de aparare impotriva bacteriilor sau virusurilor care sunt incluse in celula prin
fagocitoza
-catabolismul proteinelor inglobate in hepatocyte sau nefrocite
-distrugerea hematiilo imbatranite care sunt inglobate in fagolisosomii macrofagelor din splina etc.
2.Autolisosomi, care inglobeaza materiale luate din citoplasna, vacuole autofage, care contin
fragmente de membrane, mitocondrii, ribosomi. Aceste zone din citoplasma delimitate de
citomembrane in care sunt incluse diferite organite citoplasmatice degradate sunt denumite
autofagosomi si prin unirea cu lisosomi primari formeaza autolisosomii. Si in autolisosomi au loc
procese de degradare a componentelor celulare(in special organite celulare uzate).
O forma particulara de autofagie o reprezinta crinofagia, process intalnit in glandele cu secretie
interna si externa in care granulele de secretie in exces, ce nu sunt eliminate din celula, se unesc cu
lisosomii urmand a fi digerate, pentru a nu sufoca celula.
Prin indeplinirea functiei de digestie intracelulara, compartimentul lisosomal exercita cel putin
doua roluri importante:
a) degradarea macromoleculelor si a strcturilor supramoleculare
b) degradarea si eliberarea constituentilor extracelulari internalizati
In acest fel se realizeaza digestia factorilor nutritivi in vederea metabolizarii acestora, iar pe
de alta parte se elibereaza compusii activi de reglare(hormoni) si sunt inactivate particulele
straine si microorganismele patogene.
51)Structura biochimica a lisosomilor si bolile lisosomale
Lisosomii contin hidrolaze acide precum:
-fosfataza acida
-enteraza
-arilsulfataze
-glucozidaze
-peptidaze
-lipaze
Enzimele hidrolitice acide sunt mentinute in interiorul membrane lisosomale in stare de latent,
activitatea lor litica nu se manifesta atat timp cat membrana lisosomala este integra. Continutul in

enzyme hidrolitice al lisosomilor variaza in limite largi cu specia, tipul de tesut, tipul de celula,
gradul ei de maturitate sau momentul de activitate.
Metoda cel mai frecvent utilizata este cea de evidentiere a fosfatazei acide, enzima prezenta in toti
lisosomii celulari, indifferent de specie, tesut sau tip cellular, si care este socotita enzima marker a
lisosomilor.
Factorii care initiaza permeabilitatea membranei lisosomale si de activare consecutiva a enzimelor
hidrolitice continute in lisosomi sunt foarte numerosi precum:
-radiatii X, ultraviolet
-agenti chimici(detergenti, diferite substante)
-droguri
-hormoni, vitamine
Agentii responsabili de astfel de modificari se numesc labilizatori. Exista insa si substante care
dimpotriva, fac impermeabila membrana lisosomala, oprind difuziunea enzimelor hidrolitice in
citoplasma, denumite agenti stabilizatori.
Bolile lisosomale
Apar datorita unui defect genetic la nivelul lisosomilor, prin lipsa uneia sau mai multor hidrolaze
acide ce duc la degradarea incompleta a elementelor fagocitate, ramanand nedigerate acele
substante pentru care lipseste enzima respectiva. Aceste substante vor fi depozitate in citoplasma,
ceea ce face ca celula sa creasca mult in volum. Bolile lisosomale poarta denumirea si de
tezaurismoze sau boli de deposit, de exemplu boala Gaucher, boala Nieman-Pick.
52)Peroxisomii:structura (ME), origine, functii si boli peroxisomale.
Sunt organite celulare prezente in citosolul tuturor celulelor animale si vegetale si se pot evidentia
prin utilizarea reactivului 3-3-diaminobenzidina(DAB).
Li se atribuie si termenul de glioxisomi deoarece o parte din peroxisomi contin contin pe langa
catalase si alte enzyme peroxisomale, mai contin si cel putin doua enzyme ale ciclului glioxilat.
Numele de peroxisomi se datoreaza prezentei de enzyme oxidative activatoare ale oxigenului
molecular(O2); activarea acestuia duce la formarea de peroxid de hydrogen(H2O2).
Organizarea ultrastructurala(ME)
Se prezinta sub forma de vacuole sferice sau ovale, uneori au forme neregulate cu prelungiri.
Sunt alcatuiti dintr-o matrice delimitate de o citomembrana. Matricea peroxisomala este alcatuita
din protein structural si enzime caracteristice: catalaza(enzima marker), peroxidaza, uricaza,
oxidazele D-aminoacizilor. Citomembrana peroxisomului prezinta o compozitie asemanatoare cu a
RE, dar si diferita de aceasta prin unele polypeptide si enzime din structura sa.
Uneori apare o continuitate intre membrane RE si a peroxisomului, dar mai adesea intre
membranele a doi peroxisome formand un reticul peroxisomal diferit de reticulul endoplasmatic.
Origine
Pot lua nastere din RE prin dilatarea si desprinderea anumitor parti terminale ale cisternelor
acestuia; dar se mai pot forma prin intermediul: RE-complex Golgi printr-un proces inca neelucidat.
Se pare ca unele enzime sunt directionate in peroxisomi direct din cytosol, din robosomii
liberi(catalaza, uriaza), altele din RE rugos.

Enzimele principale(catalaza, uratoxidaza) sunt sintetizate mai intai in cytosol, sunt recunoscute de
receptori specifici din RE neted si transportate transmembranar in spatial lumenului RE. Pe langa
enzimele oxidative principale, peroxisomii contin si alte enzime oxidative angajate in procesul de
detoxifiere prin oxidare: de exemplu, peroxisomii hepatocitelor sunt dotati cu alcool-dehidrogenaza
care oxideaza peste 50% din etanolul din intoxicatiile alcoolice, producand acetaldehida.
Functiile peroxisomilor
-intervin in metabolismul apei, sunt implicati in degradarea purinelor(adenina si guanina) si prin
aceasta in metabolismul acizilor nucleici
-la celulele plantelor, peroxisomii intervin in metabolismul acidului glioxilic
-peroxisomii contin un sistem enzimatic active pentru beta-oxidarea acizilor grasi. Procesul beaoxidarii peroxisomale este crescut in ficat dupa o dieta bogata in lipide; ei intervin si in sinteza
glicerolipidelor.
-se presupune ca peroxisomii ar avea rol si in termogeneza, producand caldura si adaptarea la frig.
Numarul lor este crescut in tesutul adipos brun.
Boli peroxisomale
Provin din lipsa la nastere a unei enzime din matricea organitului. In cazul bolilor peroxisomale
congenitale:
-cand lipseste la nastere catalaza in peroxisomi, boala se numeste acatalasemie
-cand numarul de peroxisome este redus si cu un continut enzimatic alterat, boala se numeste
sindromul cerebro-hepato-renal Zellweger.
Oxaluria si glicinuria sunt luate in discutii ca putand fi boli peroxisomale; intrucat metabolismul
peroxisomal hepatic include si oxidarea glicolatuluui la oxalate sau conversia lui in glicina.
53)Incluziunile celulare
In citosol se pot acumula in mod normal produsi ai metabolismului sub forma de deposit temporar
sau definitiv. Aceste depuneri se numesc incluziuni si ele pot fi de diferite tipuri: protein, lipide,
glucide, pigmenti, cristale si cristaloizi.
Proteinele sunt depozitate in granule secretorii ale celulelor specializate. Ele se coloreaza in
coloratiile de rutina in functie de caracterul acid sau basic; pot de asemenea fi identificate cu
ajutorul unor anticorpi marcati impotriva proteinelor specific, prin tehnica de imunocitochimie.
Lipidele apar sub forma de picaturi de diverse marimi, de obicei sferice, care se pot evidentia prin
coloratii special precum SUDAN, SCHARLACH, OSMIU etc. In general, prezenta lipidelor sub forma
de picaturi mici indica o celula foarte activa cu un mare turnover metabolic.
Glucidele apar sub forma de glycogen in celulele animale, in special in celulele hepatice si
musculare. Se evidentiaza cu Carmin Best sau prin metoda PAS. La ME, glicogenul apare sub forma
de particule mici cu aspect de bastonase lungi de 20-30 nm, fie sub forma de particule mari, sub
forma de rozeta sau de forma neregulata.
In bolile de depozit sau in diabet, incluziunile glucidice apar nu numai in citosol ci si in nucleu.
Pigmentii sunt reprezentati de granulele de melanina(pigment brun) in celulele pigmentare sau sub
forma de lipofuscina(pigment galben) in celulele nervoase, in cellule ale
corticosuprarenalei(pigment de uzura).

Cristalele si cristaloizii apar in mod normal in citosolul celulelor Sertoli si Leydig din testicul, dar
pot aparea si in nuclei unor hepatocyte, iar in fagocite s-au evidentiat incluziuni de fier.
54)Nucleul celular: functii
Nucleul joaca un rol central in viata celulei, constituie centrul de comanda al celulei, el contine
genomul celulei. De asemenea contine echipamentul necesar pentru repararea genomului, pentru
replicarea sa(inainte de diviziunea celulei), pentru transcrierea sa in ARN si prelucrarea ARN-ului.
Nucleul ocupa in general o pozitie central, insa poate ocupa si alte pozitii in interiorul celulei in
functie de momentul functional al acesteia(de rotatie, de deplasare prin celula) sau in functie de
momentul ciclului secretor, unde nucleul se deplaseaza excentric: inel cu pecete in celulele
adipoase sau nucleu situat spre polul bazal al celulei, in celulele cu rol de absorbtie(in cazul
enterocitelor de la nivelul intestinului subtire).
Numar: majoritatea celulelor sunt uninucleate, dar sunt si celule binucleate(hepatocitele,
condrocitele), sau multinucleate(osteoclastele din tesutul osos, plasmodiul fibrei musculare striate,
sincitiul trophoblastic de la nivelul vilozitatilor placentare din placenta maternal).
Forma nucleului variaza in functie de forma celulei: sferica in celulele cubice sau sferoidale(ex: in
ovocit, limfocit), lenticulara in celulele endoteliale, ovoidala in celulele cilindrice, lobat la
granulocitele din sange(multilobat la neutrofile, bilobat cu lobii egali la eozinofile, cu aspect de
frunza de trifoi la bazofile), inmugurit la unele celule poliploide- megacariocitul plachetar si, in
unele cazuri patologice, in limfogranulocitoza maligna.
Dimensiunile nucleului variaza intre 4-5 microm. la limfocitele mici, unii neuroni precum neuronii
granulari din scoarta cerebeloasa si 25-30 microm. la ovulele foliculilor maturi din ovar.
55)Structura nucleului: invelisul nuclear(ME)
Nucleul este format din:
-invelisul nuclear(membrana nucleara)
-cromatina
-nucleolii
-carioplasma(matricea nucleara)
Invelisul nuclear
Este o membrana dubla prevazuta cu pori, vizibila la microscopul electronic si care, in interfaza,
separa continutul nuclear de citoplasma.
Invelisul nuclear prezinta:
a) o foita externa care este o continuare a membrane RE; ajuns in vecinatatea nucleului se
rasfrange ca o expansiune in jurul acestuia(cisterna perinucleara)
b) membrane nucleara interna care vine in contact direct cu continutul nucleului(carioplasma
sau matricea nucleara) si poate fi considerate membrane propriu-zisa a nucleului
Spre deosebire de alte membrane ce delimiteaza celelalte compartimente
celulare,membrana nucleara nu are o existent permanenta, ea se dezagrega la sfarsitul
profazei(prima faza a mitozei) si se reconstituie din fragmentele dispersate in citoplasma in
telofaza(la sfarsitul mitozei).
Spatiul dintre cele 2 foite, denumit spatiu perinuclear, se continua cu lumenul
reticulului endoplasmatic, iar cele 2 foite vin in contact la nivelul porilor.

Foita interna prezinta pe fata sa nucleara o structura lamelara numita lamina densa
interna, alcatuita din proteine fibrilare denumite lamine(proteine ce intra in alcatuirea
filamentelor intermediare). Aceasta structura determina forma nucleului, interactioneaza cu
cromozomii si participa la dezasamblarea invelisului nuclear.
Porii nucleari au un diametru de 80 nm si se mai numesc complexul por sau
porosomi. Orificiul porului este ocupat de o structura speciala, formata din 8
coloane(subunitati anulare) care prezinta niste prelungiri sub forma de fibrile inspre
citoplasma dar si spre nucleul unde formeaza cosul nuclear la capatul caruia se afla un disc.
Functiile porilor
1. Transportul prin por- transport cu permeabilitate selective: spre nucleu patrund protein si
enzime pentru sinteza AND si a ARN, dar si proteine ribozomale pentru a le servi la
asamblarea precursorilor ribozomali. Transportul se face prin potentialul de membrane.
2. Transportul macromoleculelor- se face prin carausi(proteine de transport nuclear)
In functie de directia de transport, transportorii sunt numiti receptori de import nuclear. Ajunsi
la nivelul porului, acestia interactioneaza cu proteinele din por, determinand deschiderea
porului. Transportul este dependent de energia provenita din hidroliza GTP care este folosita
pentru modificarea conformatiei proteinei ce urmeaza a fi transportata prin por. Proteinele care
ies prin por sunt transportate de alti transportori numiti receptori de export nuclear. Toate
proteinele sunt marcate de la inceputul sintezei lor in ribosomi cu secvente semnal care
constituie un adevarat cod postal al celulei si care desemneaza localizarea proteinelor in
compartimentele celulei. Pe aceasa baza, unele protein sunt importate in nucleu, in reticulul
endoplasmatic, in mitocondrii etc.
56)Cromatina nucleara(ME)
Cromatina reprezinta forma relaxata a cromosomilor in interfaza(perioada de repaus dintre
doua diviziuni). Cromosomii sunt formatiuni filamentoase in forma de bastonas, cu afinitate
pentru colorantii bazici, care apar in timpul diviziunii celulare prin condensarea cromatinei.
La microscopul optic, cromatina se prezinta sub forma unei retele structurata din granule si
filament interconectate. Prin coloratii cu coloranti bazici(hematoxilina, fucsina bazica etc.) o
parte a cromatinei se coloreaza intens bazofil-aceasta este componenta granulara si se numeste
heterocromatina, iar o parte se coloreaza slab bazofil(palid)-aceasta este componenta
filamentoasa si se numeste eucromatina.
Aceste aspecte diferite reprezinta doua grade distincte de impachetare sau condensare a
cromatinei. In heterocromatina, cromatina prezinta un grad inalt de impachetare, iar in
eucromatina este mai relaxata.
Eucromatina este forma active metabolic, deoarece ea permite legarea transcripazei, care
asigura transcrierea genelor in ARNm in vederea exprimarii acestora.
In majoritatea celulelor, heterocromatina formeaza un invelis discontinuu situate sub
invelisul nuclear. Discontinuitatile reprezinta canale care duc la porii nucleari. Heterocromatina
se gaseste si in jurul nucleolilor formand un invelis perinucleolar.
Structura cromatinei

In compozitia chimica a cromatinei intra: AND(componenta principala-materialul genetic),


proteine(histonice si nehistonice) si putin ARN.
Histonele sunt protein bazice cu greutate moleculara mica, de aproximativ 1000020000Da(daltoni).
Histonele au fost impartite dupa compozitia in aminoacizi si secventialitatea lor in cinci clase: H 1,
H2A, H2B, H3, H4. Histonele din primele trei clase sunt bogate in lizina, iar celelalte sunt bogate in
arginine. Histonele H1 prezinta o variabilitate a secventelor la diferite specii, celelalte clase au o
secventa mult mai constanta.
La ME cromosomii se prezinta sub forma unui ghem alcatuit din fibre de cromatina care in metafaza
este impachetat foarte compact, fiecare cromatida fiind formata dintr-o singura molecula de AND.
Fibrele de cromatina au diameter neuniforme, de maxim 30 nm; ca ultrastructure cromatina se
prezinta sub forma unei retele de fibre care se incruciseaza in toate directiile in interiorul nucleului.
57)Organizarea moleculara a cromatinei-nucleosomul
Unitatea fundamental de organizare a cromatinei este nucleosomul. In structura sa identificam un
miez si o portiune de AND internucleosomic-AND-ul de legatura dintre doi nucleosome. Miezul are
in centru un octomer format din opt histone(cate doua din clasele H2A, H2B, H3 si H4). Octomerul are
forma unui cilindru turtit cu dimensiunile de 10 nm si lungime de 5 nm; pe circumferinta
octomerului, ADNul este infasurat in doua spire.
Lungimea AND-ului infasurat pe octomerul de histone este fixa la toate speciile(146 perechi de baze
nucleotidice); in schimb AND-ul internucleosomic are lungime variabila la diferite specii(de
aproximativ 60 de perechi de baze azotate) si de el se leaga histonele din clasa H1.
Aplicatii medicale
1. Celulele tinere, cu activitate metabolica intensa, au o cantitate mare de eucromatina, ceea ce
nucleului confera un aspect palid-criteriu de diagnosticare a cancerului.
2. Cromatina sexuala(corpusculul Barr) este un cromosom X care ramane condensate in
interfaza, deci este inactiv. Corpusculul Barr apare ca o granula de heterocromatina, de
forma triunghiulara sau sferica, la periferia nucleului, cu baza lipita de membrana. La sexul
feminine exista doi cromosomi X dintre care unul este activ si celalat este
inactiv(corpusculul Barr). Daca la o persoana de sex feminin nu se observa corpusculul Barr,
inseamna ca exista un singur cromosom X, anomalie cromosomiala denumita sindrom
Turner. Daca se observa doi corpusculi Barr la barbat, inseamna ca acesta are doi cromosomi
X si unul Y-sindromul Klinefelter.
58)Nucleolul: structura si functiile sale
La MO, apare ca un corpuscul globulos, cu diametrul de 0,5 microm. Numarul nucleolilor variaza in
functie de intensitatea productiei de ribosomi. Nucleolul fiind sediul biogenezei ribosomilor,
marimea lor reflecta intensitatea productiei de ribosomi.
Ei lipsesc in celulele care nu au sinteza proprie de protein(ex: celulele embrionare). Nucleolii sunt
bine vizibili in celulele care cresc rapid(celulele canceroase), dar si in celulele care sintetizeaza o
mare cantitate de proteine.
In celulele tinere, celulele secretorii, nucleoli sunt mari si multipli, iar in celulele canceroase acestia
ajung pana la 10-12 cu forme monstruoase.

In celulele batrane, cu activitate metabolica redusa, nucleolul este mic si unic.


Nucleolul apare inconjurat de un invelis de heterocromatina care variaza ca grosime de la un tip
celular la altul.
Ca structura nucleolul prezinta doua parti cu morfologie diferita: una este fin fibrilara-pars fibrosa,
cealalta granulara-pars granulosa.
Unii nucleoli contin si o parte amorfa-pars amorpha, precum si invelisul de heterocromatina care
reprezinta ADN-ul nucleolo-asociat-pars chromosoma.
Sinteza ribosomilor
Prin inelul perinucleolar(care delimiteaza nucleolul) patrund bucle de eucromatina ce ajung in pars
fibrosa. Aceste bucle reprezinta ADN pe care se gasesc genele care codifica ARN-ul ribosomal.
Aceste gene se vor replica si pe baza lor se va sintetiza ARN-ul ribosomal.
ARN-ul ribosomal, impreuna cu proteinele ribosomale(care vin din citoplasma prin porii nucleari)
formeaza particule ribosomale. Acestea sunt asamblate si stocate temporar in partea granulara, sub
forma de precursori ribosomali.
Precursorii ribosomali ies prin porii nucleari si trec in citosol unde devin subunitati ribosomale.
Subunitatile ribosomale mici apar in citoplasma mai rapid decat subunitatile mari.
59)Carioplasma(matricea nucleara)
Carioplasma, denumia si matrice nucleara, reprezinta o alta component a nucleului, in afara
membranei nucleare, cromatinei si nucleolului.
Matricea nucleara este formata din:
-apa
-ioni
-micromolecule
-proteine fibrilare(fibroase) precum nucleoplasmina
-proteine nonhistonice de tipul enzimelor care intervin in glicoliza asigurand energia necesara
sintezei AND-ului si ARN-ului sau nucleaze(enzime de scindare a acizilor nucleici)
-proteine care intra in structura cromatinei cu rol structural sau reglator
60)Cromozomii: structura, numar, functii
Cromosomii reprezinta forma condensate a cromatinei nucleare in mitoza; in interfaza cromatina se
gaseste sub forma granulara mai mult sau mai putin condensate(eucromatina sau
heterocromatina).
La inceputul diviziunii, in nucleoplasma are loc condensarea cromatinei si formarea cromosomilor,
care la microscopul optic apar sub forma unor filamente sau bastonase, cu afinitate pentru
colorantii bazici.
Fiecare cromosom este organizat pe baza unei singure molecule de ADN care, daca ar fi intinsa, ar
avea lungimea de 10 cm, la om. Datorita spiralizarii si concentrarii ADN, cromosomii umani cei mai
lungi nu depasesc 10 microm.(deci de 104 ori mai scurti decat molecula de ADN).
In procesul de diviziune, (in anafaza) fiecare cromosom se cliveaza de-a lungul sau, in doua jumatati
simetrice, numite cromatide, care erau unite la nivelul centromerului. La nivelul centromerului se
gaseste o structura in forma de disc care contine doua formatiuni de care se ataseaza microtubulii
fusului de diviziune, formatiuni denumite cinetocori. La om, majoritatea cromosomilor au

centromerul asezat aproape de centrul fiecarei cromatide. In timpul diviziunii, cromatidele se


separa una de alta si fiecare va forma un cromosom distinct.
Numarul de cromosomi este constant la toate celulele unei anumite specii. La om, numarul de
cromosomi este 46(44 autosomi si 2 gonosomi, XX sau XY) cu exceptia gametilor care sunt celule
haploide, cu cate 23 de cromosomi. Gametul femel(ovocitul) are 22 de autosomi+X, iar gametul
mascul(spermatozoidul) poate avea 22 autosomi+X sau 22 de autosomi+Y. Cei doi gamete rezulta in
urma diviziunii reductionale(meioza-vom reveni la diviziune).
Fiecare pereche de cromosomi autosomi are unul din cromosomi de origine materna si celalat de
origine paterna, acestia numindu-se cromosomi omologi pentru ca au aceeasi morfologie si aceeasi
aranjare a genelor.
Spre deosebire de autosomi, cromosomii de sex nu sunt omologi, nici la barbat unde cromosomul X
este mai mare decat cromosomul Y, nici la femeie unde, desi exista doi cromosomi X, unul din ei este
condensate(cromatina Barr).
Cromosomii sunt principalele structuri celulare ale ereditatii. Toate caracterele ereditare, atat cele
morfologice cat si cele fiziologice si biochimice, sunt determinate de genele situate in genomul
nucleului. Informatia genetica este reprezentata de secventa nucleotidelor din gena.
Exprimarea informatiei genetice se face in doua etape:
a) In prima etapa are loc transcrierea informatiei genetice de pe ADN(deci de pe gena) intr-o
molecula de ARN mesager, care trece din nucleu in citoplasma ducand informatia genetica la
ribosomi. Aici are loc a doua etapa:
b) Traducerea informatiei genetice- care se realizeaza prin sinteza proteinelor.
Fiecare gena exista in dublu exemplar: un ape cromosomul matern si cealalta pe
cromosomul patern; genele perechi se numesc allele.
Anomaliile cromosomiale pot fi numerice si structural. Un exemplu de anomalie numerica il
constituie trisomiile unde, in loc de doi cromosomi omologi, exista trei cromosomi
omologi(trisomia 21- sindromul Down). Anomaliile structural constau in fragmentari ale
cromosomilor, prezenta cromosomilor inelari, translocatii, deletii etc.
61)Ciclul celular: fazele ciclului celular(fara descrierea mitozei) si reglarea ciclului celular
Ciclul celular al unei celule are o durata medie de 24 de ore si cuprinde doua faze:
1. Interfaza(perioada metabolica)-dureaza 22 de ore si este impartita in 3 subfaze: G1, S si G2
2. Mitoza(diviziunea propriu-zisa) care dureaza 2 ore si cuprinde patru faze: profaza, metafaza,
anafaza, telofaza.
Interfaza este perioada de timp dintre doua diviziuni celulare si incepe la sfarsitul telofazei
unei diviziuni si se termina la inceputul profazei urmatoarei diviziuni.
Subfaza G1 este o perioada activa a celulei in timpul careia are loc sinteza de macromolecule(ARN,
proteine, lipide, polizaharide) necesare existentei ei si dureaza aproximativ 10 ore.
Subfaza S, numita si perioada de sinteza, este perioada in care genomul(ADN) se replica
bidirectional. Cele doua lanturi ale dublului helix sunt desfasurate si fiecare lant serveste ca tipar
pentru o noua molecula de ADN(proces care se realizeaza sub actiunea enzimei ADN-polimeraza).
ADN-polimerazele produc secvente scurte, care apoi sunt legate una de alta de catre enzime
denumite ADN-ligaze.

Dupa faza S urmeaza un stadiu scurt, usor inactiv, denumit intervalul G2, la sfarsitul caruia celula
intra in mitoza.
Deci, subfaza G1 se interpune intre sfarsitul mitozei si subfaza S; subfaza G2 se interpune intre
subfaza S si inceputul mitozei.
In procesul diferentierii celulare, apare si un stadiu G0 care se mentine o perioada nedefinita; acest
stadiu apare la celulele differentiate sau inalt diferentiate(acele celule care nu se mai divid sau se
divid extreme de rar), de exemplu celula nervoasa sau, in unele cazuri, celula musculara.
Reglarea ciclului celular
In ciclul celular s-au indentificat puncte de control care trebuie depasite pentru ca celula sa-si poata
finaliza ciclul celular.
Un prim punct de control este in perioada G1, punctual in care se decide daca celula va continua
ciclul celular. Acesta depinde de prezenta sau absenta factorilor de crestere celulara(factorul de
crestere fibroblastic, factorul de crestere epidermic), in functie de care va trebui decis daca celula
poate incepe replicarea ADN-ului.
Al doilea punct de control este spre sfarsitul perioadei G2, unde celula controleaza daca nu exista
greseli in replicarea ADN-ului.
Al treilea punct de control este in timpul mitozei, in metafaza, cand nu se trece la anafaza daca nu
sunt aliniati toti cromozomii pe fusul de diviziune.
Depasirea punctelor de control se realizeaza prin interventia enzimelor care fosforileaza
proteinele(protein-kinaze). Acestea actioneaza dup ace au format un complex cu o proteina numita
ciclina.
62)Diviziunea celulara: Mitoza
S-au descries doua mari categorii de diviziune celulara:
A. Diviziunea directa sau AMITOZA(la acest tip de diviziune lipseste aparatul mitotic)
B. Diviziunea indirecta, care se prezinta sub doua forme:
a) Mitoza(diviziune ecvationala, cariokineza)
b) Meioza(diviziune reductionala)
Diviziunea celulara este o etapa a reporducerii celulare si reprezinta procesul prin care o
celula, in urma unor reactii biochimice, capteaza din mediu substantele necesare pentru sinteza
micromoleculelor, macromoleculelor(inclusive protein si ARN), replicarea ADN-ului si care, in final,
va realiza multiplicarea celulara.
Mitoza
Este o forma a diviziunii indrecte, in care dintr-o celula diploida rezulta doua celule tot diploide.
Acest tip de diviziune are o durata de aproximativ 60 de minute si se desfasoara in patru
etape:
-profaza
-metafaza
-anafaza
-telofaza

Intre profaza si metafaza se descrie o subfaza numita prometafaza, care marcheaza sfarsitul
profazei si este caracterizata prin evenimente terminale ale nucleului si cioplasmei, care au
declansat profaza.
Profaza- este cea mai lunga faza a diviziunii si dureaza 30 de minute. In aceasta faza au loc
modificari morfologice si moleculare localizate la nivelul citoplasmei si a nucleului.
La nivelul citoplasmei, are loc formarea aparatului mitotic care consta in formarea fusului de
diviziune intre cei doi centrosome si formarea asterilor in jurul acestora.
Centrul celular(centrosomul) este unic in celula si il identificam numai in interfaza; el reprezinta
centrul de coordonare a polimerizarii tubulinei(centrl de organizare a microtubulilor-componenta a
matricei citoplasmatice).
Centrosomul este format din doi centriole dispusi perpendicular unul pe celalalt, inconjurati de o
masa de citoplasma(material pericentriolar).
Microtubulii din structura centrosomului au un capat in centrul celular(in materialul pericentriolar)
si un capat distal, orientat spre periferia celulei.
Cand celula intra in diviziune, are loc depolimerizarea retelei din citoplasma, separarea centriolilor
din centrul celular, iar pe fiecare centriole se formeaza un nou centriole perpendicular. Rezulta, in
final, doi centrosome, intre care se asambleaza fusul de diviziune.
In jurul fiecarui centrosome nou format se aseaza microtubule sub forma radiara, realizand asterul.
Centrioii coordoneaza polimerizarea tubulinei din reteaua de microtubule din interfaza, respective
asamblarea aparatului mitotic, si miscarile din diviziunea celulara. Ca structura, se prezinta sub
forma unui cilindru cu centrul gol, si al carui perete este format din noua triplete de microtubuli. Un
triplet, la randul lui, este format dintr-un microtubul complet(din 13 protofilamente) si doi
microtubuli incomplete(cu cate 10-11 protofilamente).
Dublarea centrosomilor este primul semn de intrare a celulei in mitoza. Urmeaza migrarea
centrosomilor spre cei doi poli ai celulei, asamblarea fusului de diviziune si formarea celor doi
asteri, cate unul in jurul fiecarui centrosom.
Similar asamblarii centrosomului nou format, si fusul de diviziune se asambleaza din tubulina din
citosol. In alcatuirea fusului de diviziune identificam:
-fibre astrale
-fibre polare
-fibre cinetocorice
Fibrele polare sunt fibre care pleaca de la un centrosome catre mijlocul fusului de diviziune, unde se
intrepatrund cu fibrele polare de la celalalt centrosome.
Fibrele cinetocorice sunt fibre care pleaca de la fiecare cetrosom spre centromerii cromosomilor.
Procesele nucleare care au loc in profaza mitozei constau in: disparitia nucleolilor si condensarea
cromatinei; aceste procese se desfasoara gradat dupa cum urmeaza:
Dintr-o faza granulara in care se gaseste cromatina in interfaza, se trece intr-o faza intermediara de
condensare numita spirem(aspect de spirala), apoi in faza condensate, sub forma de bastonas.
La finalul profazei(prometafaza) are loc disparitia invelisului nuclear, consoliarea aparatului mitotic
si aranjarea cromosomilor in ecuatorul fusului de diviziune, formand placa sau coroana ecuatoriala.

Dezasamblarea invelisului nuclear este determinate de fosforilarea laminelor(protein din lamina


nucleara, care tapeteaza fata interna a invelisului nuclear, intre pori).
Metafaza- in metafaza cromosomii, avand fiecare cate doua cromatide, sunt situati la ecuatorul
fusului de diviziune si legati de fibrele fusului la nivelul centromerului. La sfarsitul metafazei, se
produce clivarea(despicarea) longitudinala a cromosomilor in cele doua cromatide surori.
Anafaza- fiecare cromatida devine un cromosom individual, rezultand doua seturi identice de cate
46 de cromosomi. Fiecare set de cromosomi, prin intermediul fibrelor cinetocorice de care sunt
ancorati acestia, se deplaseaza de la ecuatorul fusului de diviziune, spre polii celulei(spre
centrosomii de la polii fusului). In finalul acestei faze, vom identifica in celula 46 de cromosomi la
un pol, si 46 de cromosomi la celalalt pol al celulei. Deplasarea celor doi centrosomi spre cei doi poli
ai celulei, se realizeaza prin alungirea fibrelor polare, fibre care pleaca de la fiecare centrosom catre
mijlocul fusului de diviziune unde se intrepatrund.
La aceasta deplasare a centrosomilor spre polii celulei contribuie si fibrele astrale, care sunt
ancorate cu un capat de plasmalema celulei, iar celalalt capat se gaseste in materialul pericentriolar.
Se realizeaza astfel o forta de aspiratie prin care centrosomii si cromosomii se deplaseaza, de la
mijlocul fusului de diviziune spre poli. Acest mechanism de aspiratie are la baza procese de
polimerizare si depolimerizare a tubulinei in centrosomi.
Telofaza- in telofaza evenimentele se succed in ordinea inversa a celor din profaza:
-cromosomii ajunsi la poli raman in proximitatea centrosomului
-refacerea invelisului nuclear in jurul cromosomilor are loc printr-un process de defosforilare a
laminelor
-are loc relaxarea cromatinei, trecand prin faza de spirem, se ajunge la structura de retea
caracteristica interfazei
-reapar nucleoli, implicati in biogeneza ribosomilor
La nivelul citoplasmei: are loc dezasamblarea aparatului mitotic prin depolimerizarea tubulinei,
scindarea celulei la mijlocul distantei dintre cei doi centri celulari, fenomen numit citodiereza. La
acest process de scindare participa, pe langa microtubule si complexul actina-miozina, cu aspect de
inel dispus sub plasmalema in planul ecuatorial, inel care se contracta concomitant cu
depolimerizarea actomiozinei. Plasmalema este strangulate pana ce celula se scindeaza. Rezulta
astfel doua celule diploide.
63)Meioza- ovogeneza
Meioza este o diviziune reductionala. In acest tip de diviziune, numarul de cromosomi se reduce la
jumatate; din celulele diploide(2n=46 cromosomi) se formeaza celule haploide(n=23 cromosomi).
La specia umana, meioza I este o diviziune reductionala, prin care setul diploid se imparte in doua
jumatati continand cate un cromosom din fiecare pereche(22+X la femeie, 22+X sau Y la barbat).
Acest fenomen apare datorita unui mod particular de dispunere a cromosomilor pe perechi in
timpul primelor etape ale meiozei I(profaza si metafaza I). Meioza II se desfasoara ca o mitoza, deci
este o diviziune ecvationala in care, din setul de cromosomi redus la jumatate in prima
diviziune(meioza I), se cliveaza fiecare cromosom in cele 2 cromatide component, rezultand in final
tot 2 celule haploide, care difera de cele rezultate in meioza I prin faptul ca au cromosomi alcatuiti
dintr-o singura cromatida.

Intre meioza I si meioza II nu are loc sinteza de ADN, iar la sfarsitul procesului de meioza dintr-o
celula diploida rezulta patru celule haploide.
La specia umana, procesul de formare a gametilor se desfasoara diferit pentru cele 2 sexe: formarea
ovulului se numeste ovogeneza, iar procesul de generare a spermatozoidului se numeste
spermatogeneza.
Ovogeneza
Reprezinta procesul de formare a celulelor sexuale feminine(gametii), proces care incepe din viata
embrionara si se termina la menopauza.
Procesul de ovogeneza se desfasoara la nivelul corticalei ovariene si se finalizeaza la nivelul trompei
uterine, dupa ovulatie, unde isi va incepe a doua diviziune de maturare(meioza II).
Formarea gametilor feminini incepe la nivelul ovarului fetal, din a doua luna de viata intrauterina si
pana in luna a sasea de viata intrauterina; la nivelul cordoanelor sexuale secundare au loc procese
de multiplicare mitotica, din care vor rezulta ovogonii si apoi ovocite primare.
Acestea vor constitui elementul germinativ initial si reprezinta celulele diploide. Incepand cu luna a
sasea de dezvoltare fetala, urmeaza perioada de crestere maturativa, care tine pana la ovulatie;
aceasta perioada cuprinde doua diviziuni, meioza I si meioza II.
La femeie, meioza I sau prima diviziune de maturare are o durata foarte lunga; incepe in viata fetala
si se termina inainte de ovulatie sau in momentul producerii acesteia. Aceasta este o diviziune
reductionala in care, la sexul feminin, se formeaza doua celule inegale ca marime, cu numar haploid
de cromosomi-ovocitul secundar(23 de cromosomi) si un globul polar care degenereaza.
Din meioza I, durata cea mai lunga o are profaza meiozei I. Aceasta se desfasoara in 5 faze:
-in leptoten, cromosomii devin vizibili la microscop sub forma de filamente subtiri
-in zigoten, se formeaza cromosomi bivalenti prin alipirea cromosomilor din fiecare pereche
-in pachiten, cei 23 de cromosomi bivalenti se scurteaza si se ingroasa prin condesarea cromatinei
-in diploten, cele 4 cromatide dintr-un bivalent sunt vizibile la microscop; are loc schimbul de
cromatina intre cromosomii omologi, numit crossing-over
-in diachinesis- ultima parte a profazei I- ovocitul intra intr-o perioada inactive prelungita ce
reprezinta o suspendare a profazei pana dupa varsta maturitatii sexuale.
Inainte de ovulatie se reiau fazele meiozei I(se incheie profaza apoi urmeaza metafaza, anafaza si
telofaza I).
Meioza II se produce numai pentru ovocitul secundar; nu are loc duplicarea ADN-ului, dar
cromosomii ovocitului secundar, desi in numar redus la jumatate, au cate doua cromatide; acestea
se separa in timpul etapelor meiozei II ca intr-o mitoza obisnuita. Rezultatul final al celei de a doua
diviziuni de maturatie este producerea a doua celule, din nou inegale-ovulul si al doilea globul
polar(fara importanta in reproducere).
64. Meioza Spermatogeneza
Spermatogeneza este procesul de formare a celulelor sexuale masculine.Intreg procesul se
desfasoara in peretele tubilor seminiferi ai testiculului(gonada masculina) si dureaza 74-76 de

zile.Acest proces debuteaza la pubertate si dureaza pana la varste relativ inaintate.Se disting 3
etape:
1. Prima etapa a spermatogenezei este etapa de multiplicare care dureaza
aproximativ 27 de zile si consta in multimplicarea celulelor sexuale primare
numite spermatogonii.Toate celulele rezultate sunt celule diploide.
2. Urmeaza a doua perioada a spermatogenezei- faza de crestere si maturare ,care
dureaza 24 de zile si din care rezulta,in urma acumularii de material citoplasmatic
si nuclear,spermatocitul primar ( de ordinul I ) .Aceste celule sexuale,tot
diploide,sunt supuse unei diviziuni tot reductionale ( meioza I ) rezultand
spermatocitele de ordinul II ,celule haploide.dupa o perioada foarte scurta
urmeaza meioza II ,ecvationala (a doua diviziune de maturare).In urma meiozei II
rezulta tot celule haploide, numite spermatide.
3. Perioada a treia ,care dureaza 23 de zile , se numeste ,spermiogeneza si se
caracterizeaza prin transformari morfologice ale spermatidei care duc la formarea
spermatozoidului.
In cazul spermatogenezei,din spermatocitul primar se formeaza 2 spermatocite secundare,iar in
meioza II,din fiecare spermatocit secundar se foarmeaza 2 spermatide care,prin procesul de
spermiogeneza
( proces de diferentiere ),se transforma fiecare in cate un spermatozoid.Deci
rezultatul meiozei la sexul masculin este producerea a 4 gameti.In cazul ovogenezei , se formeaza
un singur gamet un ovul si globulii polari care involueaza.
65. Matricea extracelulara componenta fluida (strctura si functii )
In organismele pluricelulare,celulele sunt inconjurate de matricea extracelulara care reprezinta
suportul sctructural al fenomenelor ce asigura integritatea organismului : dezvoltarea si
comunicarea intracelulara , controlul cresterii si diferentierii celulare,homeostazia.
Matricea extracelulara este formata din :
1. O componenta fluida ( numita si substanta fundamentala ) , reprezentata
din lichidul tisular-alcatuit din apa si electroliti ,, mucopolizaharide (MPZ) ,
proteine si diferiti metaboliti . In raport cu gradul de polimerizare aceasta
oscileaza intre starea de sol si gel.
2. O componenta solida , reprezentata de
- Fibre de colagen
- Fibre elastice
- Fibre de reticulina
Structurile fibrilare au proprietati mecanice esentiale , dand rezistenta si soliditate tesutului in
compozitia caruia intra.

Fibrele ( de colagen,elastina,reticulina) au rol de suport mecanic in tesuturi iar membranele bazale


acestea reprezinta structuri bilogice active si selective sau formeaza invelisuri pentru o serie de
celule,precum celulele musculare(sarcolema),celulele glandulare (glandilema),neuroni ( neurilema)
etc.
Lichidul tisular reprezinta componenta amorfa care ocupa spatiul liber dintre fibrele si
celulelediferitelor tesuturi.
Moleculele organice care stau la baza edificarii diferitelor structuri microscopice sau
ultramicroscopice sunt de natura glicoproteica .Dintre acestea fac parte
:colagenul,elastina,glicoproteine sulfatate necolagene si proteoglicanii.
66 . Fibrele de colagen din matricea extracelulara
Colagenul este o familie de proteine cu o foarte mare forta de extensibilitate care reprezinta cca.
din proteinele organismului adult.Acesta este secretat de celulele conjunctive,epiteliale,musculare
sub forma de glicoproteine precursoare numite precolageni .
Prin fierbere fibrele de colagen produc o substanta gelatinoasa,de unde si denumirea acestora (
colla= gelatina ) . Fibrele de colagen sunt inextensibile , rezistente la tractiune,gasindu-se peste tot
in tesutul conjunctiv dar cu redilectie in structurile conjunctive ce indeplinesc functii mecanice (
aponevroze , tendoane,capsule,ligamente).
Colagenul este atacat de colagenaze si de sucul gastric care nu este descopus de sucul pancreatic.
La MO fibrele de colagen apar drepte sau ondulate,orientate diferit dupa directia de actiune a unor
factori mecanici . Ele au diametrul de aproximativ 10 milimicromi existand fie izolate , fie sub forma
de fascicule de grosimi si lungimi variate care se incruciseaza , formand o textura neregulata. Ele
sunt izolate printr-un spatiu perifibrilar prin care circula lichid interstitial.Dupa tratare cu
substante alcaline,fibrele colagene apar formate din subunitati numite fibrile care au un diametru
cuprins intre 0.3 0.5 milimicroni si sunt solidarizate intre ele printr-un cement mucopolizaharidic.
Genetic , au fost identificate 7 lanturi a , fiecare cu aprox 1050 reziduuri de Aminoacizi.Desi se pot
forma mai mult de 100 tipuri colagen prin combinatia celor 7 lanturi a , numai cateva dintre ele
sunt mai bine cunoscute , acestea primind denumirea de : colagen I , II , III , IV , V . Aceste 5 tipuri de
colagen sunt diferite prin lanturile polipeptidice pe care le contin , lanturi ce pot fi de tip a1 si a2.
Colagenul tip I este format din 2 lanturi a1 cu putina lizina si un lant a2 bogat in Aa. hidrofobi.Este
colagenul cel mai raspandit,fiind sintetizat la nivelul fibroblastelor , osteoblastelor si fibrelor
musculare netede.Se intalneste in tegumentul adultului,la nivelul
oaselor,tendoanelor,ligamentelor,capsulelor,faciilor,dentinei si la nivelul corneii;formeaza fibre
groase si are rol important ca element de suport.

Colagenul de tip II este structuralizat din 3 lanturi a1,contine multa hidroxilizina si acid
glutamic.Este secretat de condroblaste si se gaseste in cartilajul hialin si in nucleul pulpos al
discurilor intervertebrale.
Colagenul tip III este format din 3 lanturi a1 si are un continut bogat in 4hidroxiprolina,glicina,cisteina.Este sintetizat de fibroblast si miocit gasindu-se in tesuturile fetale
iar la adul in piele si in organele interne.Acest tip de colagen alcatuieste fibrele subtiri descrise
sub denumirea de fibre de reticulina.
Colagen tip IV este format din 3 lanturi a1 , care reprezinta la o extremitate zone globulare fara
structura triplu helicoidala si raman legate prin punti disulfidice, ceea ce face ca sa fie lipsite de
periodicitate.Contine o mare cantitate de hidroxilizina si carbohidrati-sintetizate in celulele
endoteliale ale vaselor sau in celulele epiteliale ale epiteliilor de suprafata-si se intalnesc in
membranele bazale,capsula cristalinului si in sacul vitelin.
Colagenul de tip V este format din 2 lanturi a1 si un lant a2 . Contine o cantitate mare de
hidroxilizina si hodrocarbonati,fiind sintetizat la nivelul hepatocitelor si fibroblastelor.Intra in
structura membranelor bazale la fel ca si Colagenul de tip IV.
Intrucat Colagenul de tip IV si V nu formeaza fibrile , mai poarta denumirea de colagen afibrilar :
acestea intra in compozitia Membranelor Bazale.
67. Fibrele de reticulina din matricea extracelulara si membranele bazale.
Fibrele de reticulina ( colagen de tip III ) se mai numesc si fibre precolagene sau argirofile deoarece
se evidentiaza prin tratare cu saruri de argint. Sunt structuri fibrilare fine, ramificate si
anastomozate , formand retele cu ochiuri de diferite dimensiuni.Sunt mai abundente in stroma
organelor hematopoetice(splina,ganglioni limfatici etc . )
68. Fibrele elastice din matricea extracelulara.
Fibrele elastice(sau fibrele galbene) sunt mult mai subtiri decat fibrele de colagen,avand diametrul
cuprins intre 0.5 si 1.5 milimicroni si sunt de culoare galbuie pe preparate proaspete.Aceste fibre
sunt omogene si sunt foarte refringente;se ramifica si se anastomozeaza formand retele neregulate
sau lamele.Fibrele sunt rezistente , avand proprietatea de a fi extensibile si de a reveni la lungimea
initiala dupa ce tractiunea exercitata asupra lor a incetat.La ME fibrele elastice apar alcatuite din
protofibrile omogene,foarte opace la fluxul de electroni si fara o anumita periodicitate.Prezinta in
centru o masa amorfa astructurata ce contine elastina,inconjurata de o teaca de microtubuli dispusi
in benzi.Aceastea au directie paralela cu axul lung fibrei , si sunt formati din glicoproteine.
Din punct de vedere biochimic,fibrele elastice sunt structurate din elastina sintetizata si secretata
ca precursor denumit tropoelastina.Elastina este o substanta complexa constituita dintr-o
componenta proteica , mucoida , si una lipidica.

Componenta proteica este structurata dintr-o cantitate mare de Aa. : glicina,valina,leucina,si o


cantitate mica de acid glutamic , acid aspartic , lizina si arginina.
Componenta mucoida este reprezentata de mucopolizaharide ( MPZ ) , care se afla intr-o cantitate
mai mica decat cea existenta la nivelul fibrelor de colagen.
Componenta lipidica este foarte slab reprezentata dar poate creste cu varsta , ducand la
dregradarea functionala a elastinei .Aceasta componenta poate servi ca matrice pentru calcifiere ,
asa putandu-se explica formarea placilor ateromatoase si calcificarea unor tesuturi.
Fibrele elastice sunt rezistente la fierbere si la Acizi dar sunt atacate de elastaza si de unele enzime
ale sucului pancreatic.
69.Componenta fibrilara a matricei extracelulare : coloratii de evidentiere
Pentru evidentierea fibrelor de colagen pe preparate proastepete,se folosesc urmatoarele
coloratii :
a. Hematoxilina-eozina(HE)-cand apar colorate in roz
b. Albastru de anilina(tricromic Masson)-cand apar colorate in
albastru
c. Verde de lumina(tricromic Goldner-Szeckelly)-apar colorate in
verde
d. Fuxina acida(tricromic Van Giesson)apar colorate in rosu.
Pentru evidentierea elastinei , se utilizeaza :
a.
b.
c.
d.

Orceina,cand fibrele apar colorate in rosu brun.


Rezorcin-fuxina(Weigert),fibrele apar colorate in rosu aprins.
Aldehid-fuxina(Gomori),fibrele apar colorate in negru.
Cu hematoxilina eozina ( HE ) se coloreaza slab si inconstant (
in roz palid ).
Pentru evidetierea membranelor bazale , alcatuite in principal din fibre de reticulina si
mucopolizaharide se foloseste :
a. Impregnarea argentica,cand fibrele de reticulina se evidentiaza
specific in brun-negru(prin oxidarea sarurilor de argint)
b. Reactia PAS( acid per-iodic Schiff).Datorita incarcarii cu MPZ
neutre ,membranele bazale apar colorate in rosu purpuriu.
70. Moleculele matriciale cu rol de adezivitate ( fibronectina si laminina ) .

Glicoproteinele se gasesc in matricea extracelulara si sunt structurate in lanturi polipeptidice


legate covalent de lanturi oligozaharidice.

Lanturile oligozaharidice contin 2-12 radicali monozaharidici,monozaharidul terminal cel mai


frecvent fiind acidul sialic.
In molecula de procolagen ,lantul oligozaharidic este atasat de gruparea hidroxil (- OH ) al
radicalilor hidroxilizinei.
Glicoproteinele matriceale sunt sintetizate de celula,pe calea cunoscuta: ribozomi, RER , aparat golgi
si apoi exocitate in mediul extracelular .Acestea pot fi integrate in membrane ca proteine intrinseci
sau extrinseci , functionand ca receptori de membrana si pot fi adsorbite la suprafata membranei
,avand rol de mediator sau participand la adezivitatea celulara.Dintre moleculele matriceale cu rol
de adezivitate mentionam :
Fibronectina,o glicoproteina care se gaseste pe suprafata celulara(inclusiv in memebranele bazale )
si in plasma sangvina.Este secretata de fibroblaste,de unele celule epiteliale si de celulele
amniotice.Fibronectina este sintetizata de RER ca monomer ce contine oligozaharide bogate in
manoza iar in aparatul Golgi fibronectina devine dimer cu legaturi disulfhidrice.Fibronectina la
suprafata celulei,formeaza progresiv polimeri cu legaturi disulfhidrice.acestia se leaga pe de o parte
cu suprafata celulei si pe de alta parte cu colagenul de toate tipurile,dar si cu unele molecule
extracelulare.De asemenea au rol in organizrea citoscheletului,in migrarea celulelor in cursul
diferentierii embrionare,in fagocitoza precum si in transformarea oncogenica(lipsa lor este un
factor favorizant al malignizarii ).
Laminina este o glicoproteina a membranelor bazale localizata in lamina rara a membranelor
bazale,ceea ce sugereaza interventia ei in interactiunea celulelor epiteliale cu membrana
bazala.Laminina este alcatuita din 3 lanturi a si in lant beta legate covalent la un capat de punti
disulfhidrice.Lanturile alfa si lanturila beta sunt polipeptide distincte.Hidratii de carbon,in cea mai
mare parte oligozaharide legate de asparagina,ocupa doar 12-15 % din volumul total.
71. Moleculele matriceale cu rol in adezivitate ( condronectina si proteoglicanii ) .
Condronectina este o glicoproteina serica ce mediaza specific atasarea condrocitelor de colagenul
de tip II din cartilaj.Este sintetizata de condrocite,legarea de colagenul de tip II necesitand prezenta
proteoglicanilor specifici cartilajului( tip condroitinsulfat) .
Proteoglicanii sunt constituenti majori ai matricei extracelulare.In timp ce colagenul confera acestei
matrice rezistenta mecanica,proteoglicanii ii confera plasticitatesi suplete iar impreuna cu acidul
hialuronic controleaza gradul de hidratare al matricei . Acestia sunt macromolecule
complexe,formate dintr-un lant polipeptidic situat central,de care se leaga covalent lanturi laterale
de glicozaminoglicani,formand un monomer proteoglicanic.Mai multi monomeri proteoglicanici
sunt legati prin intermediul miezului proteic ( lantul polipeptidic central) de o lunga molecula de
acid hialuronic.
Asadar glicozoaminoglicanii( GAG / numiti MPZ acide ) sunt polizaharide ce contin unitati
dizaharidice repetitive.Miezul este o proteina mare(250.000 300.000 Da ) care se ancoreaza de

acidul hialuronic prin unul din capete ,de forma globulara.Legatura se face de-a lungul a 5 unitati
dizaharidice ale acidului hialuronic.Un lant de acid hialuronic poate avea aprox. 100 de proteine
miez atasate.La randul ei , fiecare proteina miezare atasat aprox 50 de lanturi de keratin-sulfat si
ap. 100 de lanturi de condroitin-sulfat.
Moleculele de GAG sunt foarte hidrofile ;ele pot fixa un volum de apa de 2-3 ori mai mare decat
propriul volum, astfel ca numai o mica parte este libera in substanta fundamentala.din grupul
GAG,care reprezinta 10% in raport cu proteinele fibroase de colagen si elastina , fac parte :
- Condroitinsulfatii
- Heparinsulfatii
- Keratinsulfatii
- Dermatansulfatii
- Heparina
- Acidul Hialuronic
Cu exceptia Acidului Hialuronic, toti ceilalti GAG sunt legati covalent de o proteina cu care formeaza
molecule de proteoglicani (numite mucoproteine).
Proteoglicanii sunt bogati in grupari hidroxil,carbonil,sulfat,astfel ca apar intens
hidrofili.Majoritatea proteoglicanilor contin miezul proteic asociat cu
dermatansulfatul,condroitinsufatul si heparinsulfatul.GAG si Proteoglicanii se formeaza in
fibroblaste prin mecanisme de sinteza comune glicoproteinelor.
Sinteza proteinelor se realizeaza la nivelul RER si ribosomilor iar glicolizarea incepe in RER si se
completeaza in structurile golgiene,unde se desfasoara si sulfatarea.Proteinele sunt apoi eliminate
in matricea extracelulara iar dupa o functionare de 2-4 zile(pentru acidul hialuronic ) sau 7-10 zile (
pentru proteoglicani) ,sunt descompuse de catre macrofage prin intermediul hidrolazelor acide
lizozomale.
Deficienta acestor enzime determina aparitia la om a unor sindroame,precum :
- Sindromul HURLER
- Sindromul HUNTER
- Sindromul SAN FILLIPO
In matricea extracelulara se gaseste in cantitate mica si lichidul tisular care este asemanator
plasmei sangvine;apa impreuna cu moleculele mici ,inclusiv proteine cu greutate moleculara mica si
diferiti ioni ( NA+,Cl- , MG+2,Ca+2,diferiti metaboliti precum uree,glucoza etc. )trece in substanta
fundamentala.
Lichidul tisular difera de plasma prin continutul mai scazut in proteine,prin instabilitatea cantitatii
de apa,saruri si glucoza.Apa se afla intr-o continua miscare intre mediul intracelular si plasma din
capilarul sangvin si limfatic.Cantitatea de apa care se reintoarce este mai mica decat cea care trece
in tesuturi. Prin circulatia limfatica apa din tesuturi ajunge din nou in sangele circulant.Apa din
lichidul tisular se gaseste sub forma de apa libera(in cea mai mare parte) si sub forma de apa
legata de mucoproteine cu care realizeaza un gel usor vascos si de aspect omogen.
Proteinele din matricea extracelulara sunt prduse fie de celule matriceale,fie sunt aduse pe cale
sanguina.Acestea pot fi libere sau legate de mucopolizaharide.O buna parte din proteine sunt

vehiculate mai departe catre circulatia limfatica si o alta parte raman in substanta
fundamentala,servind ca material pentru noi sinteze celulare.
Difuziunea plasmei sanvine incarcata cu substante nutritive inspre spatiul celular se face prin
intermediul substantei fundamentale a tesutului conjunctiv,gradul de difuziune al lichidului
interstitial depinzand de gradul de vascozitate al substantei fundamentale(in functie de gradul de
polimerizare al acesteia ). Vascozitatea este diminuata prin administrarea de vitamina C si de
anumiti hormoni,cum ar fi : foliculina,ACTH, hormonii steroizi.
Substanta fundamentala serveste si ca depozit pentru substantele minerale si pentru proteine ,
contribuind la mentinerea homeostaziei mediului intern.
De asemenea , intervine in apararea organismului,pe de o parte ca bariera in fata procesului
inflamator iar pe de alta parte , in procesul imunolog prin proteinele anticorpi.
72. diferentierea celulara( definitie,caractere generale si etapele diferentierii ).
Desi organismul uman este alcatuit din mai multe tipuri de celule,distenticte ca
forma,structura,volum,compozitie chimica,toate celulele iau nastere dintr-o singura celula:celula
ou,celula care se formeaza dupa unirea pronucleilor celor 2 gameti(masculin-spermatozoid , si
feminin ovulul),proces numit fecundatie.
Procesul prin care celula initiala nediferentiata,capata proprietati morfofunctionale particulare
diferite se numeste DIFERENTIERE CELULARA ( citodiferentiere ).
Diferentierea este un proces esential in biologie fiind fenomenul cheie al aparitiei si existentei
individului,presupunand implicarea ei in reproducere,cresterea si dezvoltarea
organismului,regenerarea celuleor lizate sau uzate in cursul vietii precum si evolutia speciilor si
adaptarea organismului la mediu.Acesta este un proces lent care se manifesta in cursul dezvoltarii
embrionare,dar il regasim si la adul unde este mult mai redus si se manifesta numai in anumite
sectoare in care pierderile permanente de celule implica inlocuirea lor cu alte celule noi.Este cazul
tesuturilor labile intalnite in cazul celulelor sangvine,celulelor epiteliale ale mucoasei intestinale,ale
epidermului pielii, s.a.
Diferentierea celulelor se realizeaza dupa o ordine cronologica stricta,dupa un program determinat
si dependent de caracterul genelor existente in genom.
Gradul de diferentiere celulara va influenta rata multiplicarii acestora.Cu cat celulele sunt mai putin
diferetiate,cu atat tendinta lor de proliferare este mai accentuata.Pe masura ce gradul de
specializare functionala a celulei se defineste,atat metabolismul cat si structura se va defini diferit
fata de a celorlalte celule.Modificarile care apar sunt mai intai de ordin biochimic,sistemele
enzimatice aparute la un moment dat orientand activitatea metabolica intr-o anumita directie
determinata.
Exista 3 perioade biologice importante in viata fiecarui individ:
- Ontogeneza
- Cresterea,dezvoltarea si maturarea
- Imbatranirea si moartea

Intensitatea si amploarea fenomenelor diferentierii sunt variabile in cursul acestor etape ale vietii
,maxima de intensitate fiind inregistrata in timpul embriogenezei.
La mamifere diferentierea este un proces ireversibil care debuteaza o data cu fertilizarea ovulului
fiind urmat de diviziunea celulei ou.
Celulele care au un potential maxim de diferentiere sunt denumite celule pluripotente.Factorii care
impun celulelor alegerea unui anumit parcurs evolutiv sunt cunoscuti sub numele de inductori.In
ontogeneza numarul determinarilor succesive coincide cu numarul inductorilor.In final, inductorii
si determinatrea formeaza CELULELE STEM ( celule de origine ) , din care vor lua nastereanumite
tipuri de celule specializate.
Diferentierea se produce in 2 etapte :
1. Diferentierea intracelulara
2. Diferentierea itercelulara
Diferentierea intracelulara consta in aparitia intr-un anumit moment in interiorului celulei a unor
modificari strcturale succesive care sunt responsabile de aparitia formei si structurii specifice
celulei diferentiate.Acestea fac posibile diferetierea intercelulara.
Diferentierea interclulara ( intra caracterele celulelor initiale si a celor provenite din celulele
initiale ) coinciude cu acumularea unei substante specifice ,cum ar fi o proteina cu functie
enzimatica,care va avea ca rezultat functional al diferentierii aparitiaunor functii specifice fiecarui
tip celular constituit.De esemplu,hematia se incarca cu hemoglobina si face posibila legarea si
transportul gazelor in sange.
73. Inductia si inductorii .
Inductia este fenomenul care presupune o interactiune intima intre anumiti factori ( inductori ) si o
populatie de celule ( celule induse ).
Fenomenul de inductie este reciproc dar nu este egal.Intreruprea sau modificare actiunii indiuctore
a unei componente are rasunet si in partea indusa.In cadrul acestei interdependemte se stabilesc
corelatii functionale reciproce foarte puternice ,interrelatii care sunt in primul rand de ordin
metabolic.Fenomenul de inductie explica un mare numar de fapte embriologice iar natura
inductorilor poate varia ,ei putand actiona ca activatori ai genelor ,ca dpresori la nivelul
transcriptiei ARN mesager etc.
Elementul indus nu joaca in acest timp doar un rol pasiv.Inductia necesita in acelasi timp pentru a
se produce,atat puterea de inducere a unui element cat si capacitatea rectionala a celuilalt.Aceasta
din urma se numeste componenta si depinde nu numai de gradul reactional dar si de momentul in
care se exercita inductia.
Din punct de vedere chimic,inductorii sunt o categorie heterogena reprezentata de :
a. Factori de mediu extracelular
b. Celule care in anumite etape,datorita unei anumite structuri a plasmalemei,se recunosc, vin
in contact si stabilesc jonctiuni prin care are loc transferul de molecule informationale.
c. Produsi de secretie ai unor celule

Inductorii pot actiona fie local in celula gazda,fie la distanta dupa ce se difuzeaza in umorile
organismuli cum ar fi in cazul actorilor de crestere si in cazul hormonilor morfogeni.In acest
fel,inductorii controleaza :
- Morfogeneza
- Diferetierea
- Proliferarea celulara
Fiecare inductor actioneaza in mod specific numai asupra unui grup de celule (celule tinta) si
numai cand ele sunt permisive.Atat celulele diferentiate cat si cele nediferentiate prezinta anumite
caractere generale specifice.
Astefel,pentru celulele DIFERENTIATE,caracterele generale sunt:functia specifica,strctura
specifica,compozitia chimica specifica,adezivitatea de suport,jonctionarea,inhibitia capacitatii de
diviziune,inhibitia de contact.
In cazul celulelor NEDIFERENTIATE,se gasesc urmatoarele caractere generale:lipsa functiei
specifice,lipsa unei structuri specifice,lipsa unei compozitii chimice specifice,adezivitatea de
suport,jonctiunea cu alte celule,capacitatea mare de diviziune,inhibitia de contact.
SCOTT F. GILBERT a impartit componentele inductiei in:competenta,evocatia,individualizarea.
Componenta este abilitatea de a raspune la un semna inductor.
Evocatia reprezinta semnalul general ce comanda unui tesut tipul de celule din care urmeaza a fi
alcatuit.
Individualizarea este procesul prin care celulele tesutului capata propria lor identitate.
Informatia care determina inductia trece de la o celula la alta prin:molecule secretate
difuzabile(hormoni),molecule aflate la suprafata (receptori) ,jonctiuni GAP (canale ).
Mecanismul deinductie celulara are loc astfel:
- Celula inductoare secreta semnalul difuzabil
- Acest semnal va interactiiona cu receptorul de pe
suprafata celeilalte celule
- Activarea receptorului va duce la mobilizarea unor cai
de conducere intracelulare
- Rezultatul va consta in activarea unor gene
tinta,specifice,cu schimbarea caii de evolutie a celulei.
Semnalele pot fi controlate de catre capacitatea de competetenta a celulei tinta.

74 . Diferentierea celulara in ontogeneza .


In ontogeneza ,diviziunile celulare si procesele de diferetiere au o intensitate si o viteza maxima de
derulare,rezultand in final aparitia unui organ mixt cu miliarde de celule diferite ca structura si
functie,asociate in populatii perfect sicronizate functional.

ONTOGENEZA (dezvoltarea individului) este cea mai dinamica etapa a vietii care incepe prin unirea
celor 2 celule sexuale(ovulul si spermatozoidul) proces numit fecundatie.Ajunse in contact,cele 2
celule sexuale isi contopesc cei 2 pronuclei pentru a forma o celula diploida:oul sau zigotul.
Pentru fecundatie sunt necesare:
- Maturarea ovocitului de ordin II expulzat din ovar in
metafaza celei de-a II a diviziuni de maturatie
- Capacitatea spermatozoizilor de strapunge invelisul
ovocitului(de a deveni apti pentru fecundatie )
Indeplinind aceste conditii,pronucleul spermatozoidului si pronucleul ovocitului
fuzioneaza,permitand,dupa deblarea cantitatii de ADN,formarea unei duble placi cromozomiale si a
fusului de diviziune precum si inceperea segmentarii oului.
SEGMENTAREA ZIGOTULUI ( OULUI )
Segmentarea zigotului incepe la 24 de ore dupa fecundatie si se desfasoara in timpul migrarii prin
trompa uterina (partea tubara).Dupa 30 de ore de la fecundatie,zigotul se divide in 2 celule inegale
ca dimensiune numite blastomere;una din blastomere este mai mica si se numeste micromer,iar
cealalata mai mare,macromer.La 50 de ore dupa fecundatie se formeaza 4 blastomere iar la 72 de
ore sunt 14-16 blastomere grupate intr-o formatiune morfologica numita morula.La 96 de ore de la
fecundatie,numarul blastomerelor este de aproximativ de 58 de celule din care 5 celule sunt
dispuse in centrul morulei,ele reprezentand viitoarele embrioblaste din care se va forma
embrionul.Celulele blastomere se vor dispune la periferia morulei formand citotrofoblastul.
La 3-4 zile de la fecundatie,intre celulele morulei apare un lichid care se va strange intr-o cavitate
numita blastocel.In acest stadiu embrionul poarta numele de blastocist.
In ziua a 6a de la fecundatie,oul ajunge in cavitatea uterina,iar in ziua a 7a celulele embrioblastice
incep sa se diferentieze formand endodermul embrionar.
In ziua a 8a apare cavitatea amniotica intre celulele embrioblastului si a citotrofoblastului.In acest
stadiu,embrionul uman are forma de disc didermic.Stratul exterior celular va deveni trofoblastul iar
celulele centrale alcatuiesc embrioblastul sau butonul embrionar.
APARITIA EMBRIONULUI
Incepand cu ziua a 10a,intre cele 2 foite ale discului didermic se diferentiaza un nou tip de celule de
forma stelata,numite celule mezenchimale primare care vor forma mezodermul extraembrionar.
Intre celulele mezenchimale primare si endoderm se formeaza o cavitate numita lecitocel primar
(cavitatea exocelomica).Celulele mezenchimale vor prolifera si se vor interpune intre citotrofoblast
si cele 2 cavitati :aminiotica si cea exocelomica.
Lama mezenchimala ce inveleste vezicula amniotica va deveni somatopleura,iar cea care inveleste
vezicula celomica,va deveni splahnopleura.In ziua a 15 a ,celulele rezultate din multiplicarea
ectoblastului se invagineaza si migreaza intre ectoblast si endoblast,pierd legatura cu ectoblastul si
formeaza o a 3 a foifta embrionara numita mezoderm.Din aceasta va lua nastere mezodermul
intraembrionar( in ziua a 16a ) .
Incepand cu ziua a 16 a sub actiunea inductoare a mezodermului itraembrionar,in regiunea
dorsomediana a embrionului se formeaza notocordul,care exercita o actiune inductoare asupra
ectodermului adiacent si va forma placa neurala,respectiv tubul neural din care se vor diferentia

toate elementele SNC si ganglionii nervosi.Prin procese multiplicative ,inductie si diferentiere,vor


lua nastere din cele 3 foite embrionare toate elementele morfologice ale organismului uman.
APARITIA FATULUI
Cand embrionul este constituit,toate tesuturile si organele sunt schitate si incepe perioada fetala
care este cuprinsa intre luna a 3 a si luna a 9 a ;este perioada cea mai lunga din tot cursul vietii
intrauterine si este caracterizata prin desavarsirea structurala si functionala a organelor si
aparatelor.
Factorii cu rol decisiv in diferentierea ontogenetica sunt :
1. Fertilizarea
2. Clivajul
3. Mediul extracelular
4. Miscarile celulare
5. Interactiunile celulare cu rol inductor
6. Mesaje de la organismul matern
O caracteristica pentru diferentierea celulara in embriogeneza este ordinea precisa de interventie a
fiecarui factor incriminat.Alternarea acestei ordini este responsabila de aparitia malformatiilor
congenitale(alterari ale strcturii si functiei unor organe ) . Malformatiile se pot produce datorita :
- Modificarii capacitatii inductive a unor tesuturi
- Pierderiii contactelor intre inductori si indus
- Modificarii permesivitatii celulei tinta la inductori.
75 . Diferentierea celulara la adult .
La organismul adult nu se intalnesc celule pluripotente,cu exceptia hemomedulei , dar exista
rezerve de celule STEM-partial diferentiate,care se autointretin prin diviziune in mai toate
tesuturile.Organismul este alcatuit din 2 categorii de celule:somatice si sexuale,pentru care exista
rezerve de celule stem.
In afara celulelor musculare cardiace si celuleor nervoase,toate celelalte celule au o viata limitata si
inlocuirea celor uzate sau moarte se face prin diferentierea celulelor stem in celulele adulte- proces
cunoscut sub denimirea de REGENERARE.
Intensitatea cea mai mare a proceselor de regenerare(diferentiere la adult) se poate observa la
celulele din maduva osoasa hematogena,la celulele din organele sexuale,la celulele din tesuturile
epiteliale cu rol de acoperire.
Mecanismul diferentierii celulare la adult este acelasi cu mecanismul diferentierii celulare in etapa
embrionara,dar numarul inductorilor care actioneaza asupra celuleor nediferentiate la organismul
adult este mai mic (asta deoarece la organismul adult toate celulele sunt partial diferentiate).
Rolul major in procesul de diferentiere la organismul adult il au intractiuniile intercelulare cu rol
inductiv,dar si factorii de climat extracelular.
Alterarea procesului de diferentiere la adult poate da nastere la tumori-neoplazii.
Procesul de transformare a celulelor nediferentiate in celule tumorale poate avea loc prin 2 cai :

1. Inglobarea unei molecule de ARN de tip viral cand,prin transcriptie reversa, pe aceasta
molecula de ARN se sintetizeaza in celula ganzda o molecula de ADN care se integreaza in
genomulcelulei gazda.In anumite conditii,molecula de ADN nou integrata poate ajunge sa
preia controlul procesului de diferentiere a celulei gazda.Atunci,mesajul genetic strain,da
nastere la o serie de anomalii : de structura,de diviziune,de crstere si functionare a
celulei si care se transmit la toti descendentii sai.In acest fel se produce TUMORA.
2. Intreruperea interactiunilor celulare cu rol de reglare a cresterii,diviziunii si functionarii
celulelor dintr-o populatie,datorita pierderii jonctiunilor celulare cu rol de comunicare(
tip GAP )
76)Imbaranirea celulara
Imbatranirea este rezultatul modificarilor continue acumulate in organismele vii de la nastere
pana la moarte. Procesul imbatranirii organismului este totodata rezultatul imbatranirii fiecarui sistem in
parte: molecule, celule, tesuturi si organe.
Fiecare molecula si celula imbatraneste specific printr-un mecanism diferit de acela al altei
celule. In mod similar, procesul de imbatranire a tesuturilor si organelor este specific fiecaruia in parte.
Proteinele au rolul cel mai important in economia celulelor, de aceea majoritatea studiilor despre
imbatranirea moleculelor au fost facuta pe proteine putandu-se determina cu exactitate durata de viata
a moleculelor proteice, enzimatice sau structurale. Cand aceste molecule devin nefunctionale, sunt
imediat inlocuite(prin sinteza) de altele noi.
Pe masura inaintarii in varsta a celulei pot surveni modificari la nivelul procesului de sinteza care
determina aparitia unor molecule proteice cu proprieati fizico-chimice si conformationale diferite de
cele initiale. Aceste abateri de la normal sunt rezultatul procesului de imbatranire a moleculelor.
Celulele cu ritm rapid de diviziune au un mechanism diferit de producer fata de celulele
nedivizibile. In prezent, este acceptata idea ca orice tip celular diferentiat divizibil este capabil in cursul
vietii de un numar prcis de diviziuni programate genetic. Pentru acest tip de celule, imbatranirea
inseamna scaderea ritmului de diviziune sau chiar oprirea acestui process.
Pentru celulele indivizibile in cursul vietii(neuroni si celule musculare) imbatranirea inseamna
acumulare de substante nedegradabile precum LIPOFUSCINA.
Imbatranirea tisulara si a organelor este rezultatul imbatranirii moleculelor celulelor si a
modificarii compozitiei chimice a matricei intercelulare.
Procesele de diferentiere celulara, morfogeneza si imbatranirea celulara sunt insotite de
modificarile moleculare, structurale si functionale. In cursul diferentierii si al morfogenezei ele sunt
considerate normale deoarece sunt programate genetic.
In cazul procesului de imbatranire, in citoplasma celulelor se acumuleaza substante care pot
determina alterari structural dar si modificari de programare genetica.
Numeroase teorii elaborate de-a lungul timpului si-au propus sa aprofundeze mecanismul
general al procesului de imbatranire. Dintre acestea, amintim pe cele mai acceptate:
1. Aparitia mutatiilor somatice ce duc la formarea tipurilor celulare anormale care se multiplica
si prezinta antigene de suprafata cu compozitie chimica diferita(MEDVEDEV 1966, 67, 72,
BURNETT 1969, 70)

2. Cresterea frecventei erorilor genetice in sinteza de proteine(ORGEL, 1963)


3. Scaderea eficientei sistemului imun de supraveghere(WALFORD 1969, BURNETT 1970,
ROBERT 1972)
4. Producerea de radicali liberi(TAPELL 1968) care actioneaza asupra structurii lipidelor si
proteinelor din membrana celulara, determina la randul lor, modificari de compozitie a
antigenelor specific suprafetei celulare.
77)Celula canceroasa: caractere generale, clasificarea tumorilor
Orice celula normal angajata in ciclul de diviziune are potentialul de a devein maligna. Sistemele de
detectare si control din organism sunt capabile sa impiedice transformarea celulelor normale in celule
tumorale.
Aparitia unei tumori maligne este rezultatul triumfului ei asupra mecanismelor de aparare ale
organismului.
Elementul morphologic essential care sta la baza structurilor tumorale maligne(primare si secundare)
este CELULA CANCEROASA.
Sub influenta unor agenti cancerigeni, celulele normale pot suferi transformari in sens malign si pot
forma mase celulare in proliferare active si cu crestere invaziva, distructiva.
Se cunosc doua tipuri principale de tumori:
-benigne
-maligne
Tumorile benigne:
-tumori bine diferentiate si cu structura histologica asemanatoare tesutului de origine
-morfologia celulelor este asemanatoare cu a celulelor normale
-activitatea mitotica este in limite normale
-viteza de crestere lenta
-tipul de crestere este expansiv, cu zona de demarcatie neta intre tesutul tumoral si cel normal. Foarte
frecvent tumorile sunt incapsulate
-vascularizatia este slab exprimata
-tumorile benigne recidiveaza rar si nu metastazeaza niciodata
Tumorile maligne(cancerele):
-slab diferentiate sau nediferentiate, cu o structura histologica putin asemanatoare cu cea a tesutului de
origine
-morfologia celulelor este mai mult sau mai putin anormala
-activitatea mitotica este crescuta
-viteza de crestere este, de cele mai multe ori, rapida
-tipul de crestere este infiltrative, invaziv, distructiv, fara zona de demarcatie intre tesutul normal si
tumoral; sunt neincapsulate
-vascularizatia este bine reprezentata
-tumorile maligne recidiveaza si metastazeaza
Anomaliile celulare
-absenta sau slaba diferentiere celulara, cunoscuta ca ANAPLAZIE

-cromatina prezinta o afinitate crescuta fata de coloranti= HIPERCROMATISM


-neregularitatea dimensiunii si a formelor celulare= PLEIMORFISM
-activitate proliferative intense(numeroase celule sunt in mitoza) si ele prezinta numeroase anomalii
-inversarea raportului nucleo-citoplasmatic si nucleo-nucleolar-perturbarea functionalitatii celulelor
78)Modificari generale ale celulei tumorale
Modificari de membrana
Particularitatile functionale ale celulelor canceroase par sa fie in mare masura dependente de
modificarile morfologice si biochimice ale membranelor celulare.
Studiile in vitro demonstreaza ca numeroase varietati histologice ale tumorilor maligne isi exprima
proprietati de suprafata diferite. In cursul evolutiei aceleiasi tumori, apar diferente comportamentale ale
celulelor canceroase, determinate de piererea sau de achizitionarea unor componente structural de
membrane, cu consecinte functionale evidente.
Diferentele cantitative evidente din structura membranelor celor doua tipuri de celule(normale si
canceroase) ar fi reprezentate de cresterea sarcinilor electrice negative, alterari ale complexelor
jonctionale intercelulare, ingrosarea si densificare glicocalixului=> modificari care au la baza alterari ale
echipamentului enzimatic de membrana, precum si ale structurilor lipidice si in special glicolipidice.
Modificarile mucopolizaharidelor se materializeaza prin sinteza crescuta de acid hyaluronic si de
mucopolizaharide sulfatate.
Membranele celulelor tumorale, prezinta si alterari substantiale ale numarului si repartitiei receptorilor
pentru hormoni, lecitine etc. Are loc si o schimbare a configuratiei antigenice prin pierderea unor
antigene de histocompatibilitate si achizitionarea unor neoantigene specific tumorale.
Date recente au demonstrate ca unele diferente biologice dintre celulele normale si tumorale s-ar
datora si unei redistributii topografice sau a unor rearanjamente ale componentelor normale
membranare, prin aglomerarea unor structuri in unele zone si lipsa lor totala in altele. Aceste
redistributii topografice reprezinta modalitati de raspuns prompt fata de multitudinea stimulilor din
mediul extracelular, precum si raspunsuri declansae de contactul cu alte celule. Aceste modificari sunt
raspunzatoare cel putin partial de unele particularitati functionale ale celulelor tumorale cum ar fi:
-adezivitate scazuta
-pierderea inhibitiei de contact
-mobilitatea intrinseca crescuta
Modificarile de membrana nu se limiteaza numai la suprafetele celulare, ci intereseaza si membranele
organitelor celulare.
Modificarile suprafetelor celulare la celulele tumorale pot interesa:
-corticala celulara(zona externa a citoplasmei)
-membrana plasmatica(plasmalema)
-glicocalixul
Multe dintre modificarile suprafetelor celulare au fost puse in evidenta cu ajutorul proteinelor
glicolizate(lecitine) si a glicolipidelor. Acestea au capacitatea de recunoastere a glicoconjugatilor ca
determinant majori ai suprafetei celulare, intervenind in relatiile intercelulare si interactiunea celulelor
cu o mare varietate de liganzi cu rol importan in cresterea tumorala si metastazare.

Determinarea unor component glucidice ale glicoproteinelor, precum acidul sialic, poate fi folosita
pentru caracterizarea diferitelor forme de cancer. Continutul crescut de acid sialic poate fi corela cu
cresterea metastazarii.
Lecitinele endogene tumorale, datorita proprietatilor de stimulare a cresterii si de recunoastere
celulara, joaca un rol important in cresterea si metastazarea tumorala. Tot cu ajutorul lecitinelor s-a
demonstrate ca celulele tumorale sintetizeaza antigene incomplete de grup sangvin; acest fapt fiind
corelat cu gradul de malignitate in cancerele de col uterin si de vezica urinara.
Modificari antigenice
Reactiile immune antitumorale se bazeaza pe diferentele structural dintre celulele normale si tumorale,
adica pe antigenele tumorale. Acestea au fost puse in evidenta in special in tumorile experimentale
induse prin virusi sau carginogeni chimici, dar si in cazul unor tumori animale spontane. Existenta
antigenelor tumorale a fost demonstrate si la unele tumori umane- cancere de colon, hepatoame
maligne etc- iar studiile de imunitate antitumorala au cunoscut in ultimul timp o dezvoltare uluitoare.
Cea mai simpla clasificare a antigenelor associate tumorilor(AAT) le imparte in:
-antigene induse prin substante chimice
-antigene virale
-antigene onco-fetale(onco-embrionare)
Modificari cromozomiale
In tumorile maligne s-au evidentiat numeroase anomalii numerice si/sau structural ale unuia sau mai
multor cromozomi.
Cercetatorul LEJEUNE(1963) a introdus termenul de variant comunta-pentru a defini o anomalie
specifica, structurala sau numerica, comuna pentru tumorile de un anumit tip.
La om, singurul exemplu bine-cunoscut de variant comuna este reprezentat de cromozomul
Philadelphia(Ph1) din leukemia granulocitara cronica. Aceasta anomalie consta in translocatia reciproca
a segmentelor distale ale bratelor lungi ale cromozomilor 9 si 22 la om.
Problema existentei variantelor commune la om inca nu este elucidata.
Tehnicile modern de bandare, indispensabile in stabilirea originii si structurii diferitilor cromozomi
marker, au demonstrat ca si unii cromozomi cu aspect morphologic normal, sunt in realitate rezultatul
unor rearanjamente structurale variate. Pare posibil ca unele anomalii cromozomiale specifice sa fie
mascate de numarul mare de modificari nespecifice, supraadaugate, care confera cariotipului un aspect
extern de complex si polimorf.
In contrast cu variabilitatea observata de la o tumoare la alta, cariotipurile provenite de la aceeasi
tumoara prezinta o omogenitate remarcabila. Cariotipurile sunt fie identice, fie similare, deosebindu-se
numai prin variatii limitate ale numarului de cromozomi. Prezentarea unor cromozomi markeri comuni,
stabileste relatia clonala dintre celule si permite concluzia ca tumorile rezulta din multiplicarea unor
celule anormale, unice. Aceasta ipoteza este valabila pentru tumorile neereditare, in care probabilitatea
ca doua sau mai multe mutatii sa survina in cateva celule adiacente este extrem de rara. Pe de alta
parte, trebuie mentionat faptul ca presoanele predispuse la anumite forme ereditare de cancer, prezinta
o susceptibilitate initiala in toate celulele, ceea ce presupune posibila origine multicelulara a unor
proliferari neoplazice.

Existent unor anomalii cromozomiale in celulele tumorale parentale, pare sa favorizeze aparitia de noi
aberatii, furnizandu-se astfel continuu variante cromozomiale noi. Cu toate acestea, fiecare tumoare se
caracterizeaza printr-un cariotip de baza propriu. Acesta presupune o eliminare continua a tipurilor
celulare mai putin eficiente si stabilizarea altora, mai bine adaptate.
Procesul de evolutie clonala este de importanta majora in intelegerea heterogenitatii populatiilor
celulare din tumorile maligne si are implicatii importante pentru terapie.
Datorita instabilitatii celulelor tumorale, se genereaza continuu variante celulare(chimiorezistente, cu
antigenicitate modificata, cu potential de invazivitate si metastazare diferit), ceea ce complica enorm
posibilitatile actuale de intelegere si influentare.